Cuprins

Argumentare..........................................................................................................2
Capitolul I. Contextul social-biografic..................................................................3
I.1. Referinţe privind romanul Robinson Crusoe...............................................3
Capitolul II. Scurtă analiză psihologică................................................................4
II.1. Eroul Robinson Crusoe...............................................................................4
Concluzii...............................................................................................................5
Bibliografie............................................................................................................7

1
 Argumentare

Lucrarea de faţă porneşte de la subiectul romanului apărut în spaţiul britanic, anume

“Robinson Crusoe” al carui autor este Daniel Defoe, fiind publicat în anul 1719. Această
operă este de o natură literară complexă, ilustrând atât problematici curente: raţiunea,
cinismul, civilizarea, educaţia, creştinizarea, cât şi traiectoria personajului în drumul său spre
maturizare, spre conştientizarea elementelor morale, sociale şi de ordin spiritual, iar de aceea
merită a fi studiată dintr-o varietate de perspective. În virtutea acestei lucrări voi încerca să
demonstrez că adesea necunoscutul şi o imensă, dar naivă, sete de aventură, şi implicit de
cunoaştere, sunt capabaile de a transforma subiectul care se supune în mod deliberat acestora.

Lucrarea este structurată în două capitole după cum urmează: Capitolul I. „Contextul
social-biografic” avînd ca subcapitol: I.1. „Referinţe privind romanul “Robinson Crusoe””;
Capitolul II. “Scurtă analiză psihologică”, subcapitolul fiind: II.1. „Eroul Robinson
Crusoe”.

Primul capitol “Contextul social-biografic” îşi asumă rolul de a înrăma, pe scurt şi

concis, atît contextul social, cultural, istoric cât şi mentalităţile ce guvernau societatea
britanică al secolului XVIII, reflectate în romanul ales.
Al doilea capitol “Scurtă analiză psihologică” fundamentează în mod obiectiv
portretul personajului ales, făcând totodată o scurtă referinţă cu privire la Lemuel Gulliver, un
personaj similar, contemporan eroului, din opera “Călătoriile lui Gulliver” de Johnatan Swift,
opera fiind strâns legată de influenţele realităţii burgheze ale epocii din care face parte,
prezentate deja în capitolul anterior, realizând o analiză a profilului material, psihologic şi
spiritual al personajului.

Titlul lucrării “Traiectoria personajului Robinson Crusoe în drumul său spre sine”
reuneşte elementele de ordin epic şi psihologic, manifestările gândirii şi sentimentelor
personajului care sunt supuse unui destin precoce, dinamic, în continuă mişcare circulară,
fiind prins în problema secolului al XVIII-lea: cunoaşterea, evadarea din uman, dintr-o
singură societate cu propriile ei obiceiuri. „Robinson Crusoe” tratează evoluţia viziunii
culturale prin traversarea unor traiectorii geografice, care la rândul lor îşi vor pune amprenta
pe credinţele şi modul de viaţă iniţial al eroului. Acesta naufragiază pe o insulă pustie, rezultat
al desăvârşirii unui act necontrolat, cinic, destinul său luând forma pelerinajului sacru în
formarea şi găsirea sinelui pur. Inovaţia pe care o aduce subiectul este problema colonizării,
fapt ce obligă cititorul a se întreba asupra cui are loc acest efect. Asupra locurilor noi
descoperite? Sau asupra personajului care se adaptează condiţiilor de supravieţuire şi care iese
schimbat din această scenă teatrală? Este oare vorba despre Poesis – crearea unei noi lumi ca
operă proprie, sau Katharsis – vindecarea spirituală, de data aceasta nu prin artă, dar prin
izolare, printr-o îndelungată imitatio Cristi? Romanul tratează această inovaţie a firului
narativ, lăsând cititorul să se implice afectic în acţiune, să interpreteze mersul lucrurilor într-
un mod liber.

2
 Capitolul I
Contextul istoric-social

Secolul XVIII este secolul Iluminismului, ce lasă un ecou puternic în spaţiul

occidental, care s-a dezvoltat atât în plan social-politic, cât şi în cel ştiinţific. Este secolul
luminilor, al invenţiilor, al reformelor şi revoluţiilor politice, dar şi cel al maturizării umane,
al raţiunii.

Immanuel Kant pune problema limitei raţiunii, care este cuvântul cheie al acestei
epoci, în eseul “Răspunzând la întrebarea: Ce este Iluminismul?”1 dând naştere motto-ului
“Sapere aude!” 2 şi relatând: „Iluminismul este eliberarea ființei umane de sub tutela sa
părtinitoare. "Tutela este incapacitatea ființei umane de a-și folosi abilitățile de înţelegere în
lipsa sfaturilor unei alte persoane. Această tutelă este indusă nu în absența rațiunii, ci în
absența hotărârii și a curajului de a lua decizii fără a primi sfaturi de la o altă persoană".
Sapere aude! "Aveți curajul de a folosi simţul propriu al raţiunii!" 3

Aşadar, Kant susţine că epoca luminilor reprezintă punctul în care omenirea ajunge în
starea ei de maturitate şi că acum este momentul ca oamenii să gândească raţional şi să ia
deciziile pe cont propriu, fără a se lăsa influenţaţi de opinii publice. Acest lucru se reflectă
uşor în opera “Robinson Crusoe” deoarece personajul se aventurează în lumea largă, îşi
asumă riscul aventurii, dar şi cel al dispariţiei proprii în schimbul cunoaşterii. Crusoe pleacă
pe mare însoţit de străini, împotriva dorinţei tatălui său. Este cea mai mare dovadă de
independenţă şi curaj, dar şi de o naivitate specifică vârstei fragede de doar optusprezece ani.
El este arhietipul eroului care gândeşte liber, devine nomad, se împotriveşte mărcilor de
organizare socială.

I.1. Referinţe privind romanul Robinson Crusoe

Contextul social-biografic joacă un rol decisiv în crearea acestui roman. În primul rând
el dezvăluie problema colonizării. Personajul Robinson Crusoe, după naufragierea sa pe
“Insula Disperării”, devine alegoria primului englez, dacă nu chiar al lui Cristofer Columb,
aflat pe continentul american, necunoscând pe nimeni, trăind cu frica de a-i întâlni pe canibali,
pe sălbatici. Prietenia sa cu personajul Vineri, care a fost adus pe insulă pentru a fi sacrificat
de către alţi canibali, semnifică puterea omului occidental de a coloniza, de a civiliza şi de a
creştina alte popoare. Crusoe îl dezvaţă pe Vineri de la a mai mânca carne de om, îi dă haine
şi un adăpost şi în cele din urmă îl face să devină conştient de existenţa unui dumnezeu
creştin, implicit de existenţa mântuitorului Iisus Hristos, iar după plecarea de pe insulă îl va
integra chiar în societatea burghezilor englezi.

Un alt aspect social-istoric îl constituie problema sclaviei, adesea întâlnită în roman.

Atât mogulul Xury cât şi sălbaticul Vineri reprezintă arhietipul sclavului, cel al cărui libertate
îi este limitată, utilizat fiind ca sursă de venit, ca instrument al economiei agricole şi al
consumului forţei de muncă.

1
„Beantwortung der Frage: Was ist Aufklärung?” (1784),
2
„Îndrăzneşte să fii înţelept!” – traducere proprie
3

3
 De altfel, Defoe era renumit ca antreprenor şi ca persoană influentă în spaţiul politic,
tatăl său, exact ca tatăl fictiv al lui Robinson, era burghez şi deţinea o plantaţie de tutun, o vie
din care prepara vin, din care îşi câştiga existenţa. De-a lungul vieţii a demarat numeroase
călătorii în Regatul Britanic, dar şi în Europa. De aici se deduce spiritul de bun antreprenor
atribuit eroului, dar şi cunoştinţele sale vaste în materie de cultură şi geografie.

Ca sursă de inspiraţie, Defoe utilizează articolul cu tilul “Marinarul care a

supravieţuit patru ani pe o insulă pustie” publicată de către jurnalistul Richard Steele, în
ziarul “The Englishman”. Ştirea anunţă aventura marinarului Alexander Selkirk care, în urma
unei dispute purtate cu căpitanul navei, a naufragiat pe insula Más a Tierra, azi denumită
“Insula Robinson Crusoe”.

Capitolul II. Scurtă analiză psihologică

II.1. Eroul Robinson Crusoe

Personajul principal eponim al acestui roman, Robinson Crusoe, reprezintă, în starea

iniţială, cea dinaintea maturizării, arhietipul adolescentului mânat de setea de aventură.
Nesocotiul, Crusoe pleacă pe mare însoţit de străini, împotriva dorinţei tatălui său. În raport
cu descrierea lui Kant în ilustrarea Iluminismului ca şi curent ideologic, acest act de
nesăbuinţă este cea mai mare dovadă de independenţă şi curaj, dar şi de o naivitate specifică
vârstei fragede de doar optusprezece ani.

Băiatul ajunge să slujească în casa unui pirat, unde intră în contact pentru prima dată
cu arhietipul individului needucat, Xury, un tânăr mogul servitor, cu care peste câţiva ani va
părăsi gazda şi vor ajunge în portul de la Lisabona, Portugalia. Aici Crusoe dă dovadă de o
altă nesăbuinţă, ba chiar de inestimarea valorilor morale, deoarece îl vinde pe Xury, care îi
jurase deplină credinţă, inconştient fiind de faptul că actul său se încadrează în problema
sclaviei. Cu banii primiţi şi cu încă un ajutor financiar din partea familiei, Robin îşi aşează
prima sa plantaţie pe tărâmul Portugaliei, unde va mai angaja două ajutoare, sclavi, pentru a-l
ajuta la întreţinerea terenului.

Tragedia se amplifică în momentul în care lui Robinson i se cere să conducă un număr

de zece sclavi într-un voyage spre Guinea, unde ei urmau a fi vânduţi în schimbul altor
produse. Efectul detinului devine tulburător în urma furtunii teribile ce provoacă moartea
celor zece oameni şi naufragiul eroului pe o insulă pustie. Acesta este punctul în care începe
maturizarea personajului principal, ieşirea lui din naivitate, din adolescenţa târzie şi plasarea
lui pe traiectoria găsirii sinelui, în spaţiul pustiu denumit “Insula Disperării”, o alegorie a
postului 40 de zile de ţinut de către Iisus Hristos, în pustiu, pentru aproprierea sa faţă de
Dumnezeu.

În acest spaţiu, timp de 28 de ani, el îşi dezvoltă îndemânările agricole, meşteşugăreşti,

simţul responsabilităţii, întrucât vânează animale pentru a-şi asigura hrana, dar le şi
adăposteşte, punând la punct un ţarc pentru oi, le domesticeşte pentru a obţine lactate.
Îngrijindu-se de partea materială realizează un cort, pe care îl va numi “casa de la ţară”, iar
într-o grotă, pe care o va numi “castelul” îşi va muta majoritatea locurilor. Aşadar Robinson

4
Crusoe devine şi un element colonizator, cel care instituţionalizează locurile aflate în starea a
priori, conform şabloanelor occidentale.
Acesta este un act contrar personajului Gulliver. El nu este un colonizator, ci mai
degrabă un prooroc, un apostol al civilizaţiei britanice ce vesteşte celorlalte popoare existenţa
rasei anglo-saxone. El nu aduce elemente noi în lumile pe care le vizitează, doar face
celelalte personaje conştiente de ele. Robinson în schimb creştinează, civilizează orice fiinţă:
pe papagalul său Polly îl învaţă cuvintele folosite de el, propria sa limbă.

În primii ani duce un dor imens faţă de semenii săi, este singur, nu are cu cine vorbi, a
rămas doar el cu gândurile sale, considerând adesea faptul că Dumnezeu i-a hărăzit o soartă
prea crudă, dar consolându-se că nu se află acum printre acei zece morţi ce se aflau pe aceeaşi
corabie pe care au navigat şi care s-a inzbit din plin de ţărm. De asemenea se gândeşte adesea
la avariţia oamenilor ce trăiesc în capitalism “Acei oameni nu se pot bucura cu adevărat de
ceea ce le-a dat Dumnezeu din cauză că ei văd şi îşi doresc numai ce nu le-a fost dat. Mi se
pare că toate nemulţumirile noastre în raport cu ceea ce vrem, răsar din lipsa mulţumirii faţă
de ceea ce avem deja.”6, iar aici eroul dă cea mai mare dovadă de maturizare spirituală, de
smerenie. S-a debarasat în sfârşit de condiţiile lumeşti, banii ce au rămas pe corabie nu îi sunt
de folos şi nici nu îi utilizează, îi înlocuieşte cu lectura zilnică a Bibliei, dezvoltându-şi astfel
conştiinţa morală, devine din cel în cel mai împăcat cu voinţa aprigă a Providenţei care s-a
abătut asupra lui. Ultima încercare nesăbuită de a pleca de pe insulă îi oferă aprobarea
psihologică că acolo îi este locul, aşadar se întoarce şi este mai fericit ca niciodată că se află în
acel loc, păzit, cu toate bogăţiile pe care i le-a oferit cerul. În cazul lui Crusoe are loc un efect
Katharsis, el este vindecat de ororile ce i le-a atribuit occidentul, îşi descoperă latura
spirituală, dar şi liniştea, prin arta de a fi singur. Abia după această vindecare apare în scenă
personajul Vineri, un sălbatic ameninţat cu moartea de către canibali, pe care Crusoe îl
salvează şi cu ajutorul căruia peste câţiva ani va pleca pe de insulă înapoi in Portugalia şi în
Anglia, unde îşi revendică o mare parte din bunuri, află că familia sa a decedat, dar se
căsătoreşte şi trăieşte împlinit mulţi ani înainte.

Concluzii

Criticul literar Michael Seidel menţionează în eseul “Robinson Crusoe: Varietăţi ale
experienţe fictive”7 că “Publicul din Anglia secolului XVIII a avut o foame atât pentru
detaliile circumstanţiale ale trăirii vieţii, cât şi pentru izolare şi pentru exotic, iar Defoe a
fost pregătit în romanul Robinson Crusoe să satisfacă acea foame cu poveşti despre
comercializarea sclaviei, despre greaţa şi evadarea pe mare, naufragiu, exilul pe insulă,
canibalism, aventură şi (înapoi în Europa) atacul lupilor.”7

Prin urmare a faptelor menţionate, Daniel Defoe plasează personajul Robinson Crusoe
într-un Poesis, într-o lume creată de către el însuşi, o lume în care imaginarul pătrunde în
toate substraturile realităţii, fie ele de ordin social, politic, administrativ, psihologic, ba mai
mult, Michael Seidel consideră că “Cel mai fertil cititor al poveştii crusoiniene este însuşi
Robinson Crusoe. Indiferent că el speculează asupra a ceea ce i se întâmplă, sau asupra
lucrurilor care ar fi putut să se întâmple pe insulă, dar nu s-au întâmplat, imaginaţia lui
generează mai multe ficţiuni decât aceea pe care o experimentează” 8, iar aceste lucruri sunt
vizibile în scena urmei lăsate în nisip, când Crusoe intră într-o stare de delir şi panică,

5
nemaiştiind dacă e urma sa sau a canibalilor de pe insulă, ori în însemnările memorialistice în
care specifică toate senzaţiile tulburătoare şi percepţiile prin care trece:

Iunie 19. Foarte bolnav, tremurând ca şi când Vremea ar fi rece.

Iunie 20. Fără odihnă toată Noaptea, Dureri violente în Capul meu şi febră.
Iunie 21. Foarte bolnav, speriat de Moarte cu o conştientizare a unei Condiţii Jalnice, a
fi bolnav, a nu avea Ajutor: Mă rog lui DUMNEZEU pentru prima Dată de
când a trecut Furtuna de la Hull, dar neştiind mai nimic despre ce am spus,
sau de ce; gândurile mele sunt toate confuze.
Iunie 22. Un pic mai bine, dar sub groaznica Conştientizare a Bolii.
Iunie 23. Foarte rău din nou, rece, tremurând, apoi având o violentă durere de cap.
Iunie 24. Mult mai bine.
Iunie 25. O Febră foarte violentă; Starea m-a ţinut şapte Ore, Stare rece şi caldă,
Cu Transpiraţii şi Leşin după aceea.9

Cursul detaliat al suferinţei, al bolii, al problemei credinţei într-o divinitate, al singurătăţii

croşetează forţa firului narativ, şi implicit cel a condiţiei psihologice, conflictul maturizării şi
a mântuirii finţei, toate acestea adunate în romanul Robinson Crusoe.

6
Bibliografie

1. Kant, Immanuel, „Beantwortung der Frage: Was ist Aufklärung?”, Berlin, 1784

2. „Îndrăzneşte să fii înţelept!”

3. http://gutenberg.spiegel.de/buch/-3505/1 Kant, Immanuel, Sâmbătă 14.05.2016, 20:41

“Aufklärung ist der Ausgang des Menschen aus seiner selbst verschuldeten Unmündigkeit.
Unmündigkeit ist das Unvermögen, sich seines Verstandes ohne Leitung eines anderen zu
bedienen. Selbstverschuldet ist diese Unmündigkeit, wenn die Ursache derselben nicht am
Mangel des Verstandes, sondern der Entschließung und des Mutes liegt, sich seiner ohne
Leitung eines anderen zu bedienen. Sapere aude! Habe Mut dich deines eigenen Verstandes
zu bedienen! ist also der Wahlspruch der Aufklärung.”

4. Steele, Richard, “Man survives four years on deserted island”, “The Englishman”
newspaper, Londra, 1713.

5. Rochetti, John, „Introduction” în romanul “Robinson Crusoe” de Daniel Defoe (1719),

Londra, editura Penguin Classics, 2001.

6. Defoe, Daniel, „Robinson Crusoe”, Londra, editura Penguin Classics, 2003 (prima
dată publicat în 1719).

7. Seidel, Michael, eseul 10 “Robinson Crusoe: varieties of fictional experience”,

publicat în “The Cambridge Companion to Daniel Defoe”, editat de Richetti, John,
Londra, editura Cambridge University Press, Martie 2009.

8. Idem.

9. Defoe, Daniel, „Robinson Crusoe”, Londra, editura Penguin Classics, 2003 (prima
dată publicat în 1719).