INVATAREA COLABORATIVA IN GRADINITA

Prof.inv. prescolar NEDEA IRINA

Una dintre temele abordate frecvent de către teoreticienii şi practicienii educaţiei o

reprezintă învăţarea prin cooperare.„Învăţarea prin cooperare este o strategie de instruire
structurată şi sistematizată, în cadrul căreia grupe mici lucrează împreună pentru a atinge un
ţel comun. Premisa învăţării prin cooperare este aceea conform căreia, subiecţii care
lucrează în echipă sunt capabili să aplice şi să sintetizeze cunoştinţele în moduri variate şi
complexe, învăţând în acelaşi timp mai temeinic decât în cazul lucrului individual”(Oprea,
Crenguţa-Lăcrămioara, 2003) .
Au apărut diverse „denumiri pentru a ilustra munca colaborativă de învăţare în grup,
cum ar fi:învăţarea prin cooperare, învăţarea colaborativă, învăţarea colectivă, învăţarea
comunitară, învăţarea reciprocă, învăţarea în echipă, studiu de grup, studiu circular.
Cooperarea (conlucrarea, munca alături de cineva), presupune colaborarea (participarea activă
la realizarea unei acţiuni, bazată pe schimbul de propuneri, de idei).
Cu toate că cele două noţiuni sunt sinonime, putem face unele delimitări de sens,
înţelegând prin colaborare „o formă de relaţii între elevi, ce constă în soluţionarea unor
probleme de interes comun, în care fiecare contribuie activ şi efectiv”( Handrabura, Loretta,
2003) şi prin cooperare „o formă de învăţare, de studiu, de acţiune reciprocă,
interpersonală/intergrupală, cu durată variabilă care rezultă din influenţările reciproce ale
agenţilor implicaţi” (Handrabura, Loretta, 2003). Învăţarea prin cooperare presupune acţiuni
conjugate ale mai multor persoane (elevi, cadre didactice) în atingerea scopurilor comune prin
influenţe de care beneficiază toţi cei implicaţi. „Colaborarea se axează pe relaţiile implicate
de sarcini, iar cooperarea pe procesul de realizare a sarcinii.”( Oprea, Crenguţa-Lăcrămioara,
2006) Se poate spune că „învăţarea prin colaborare integrează învăţarea prin cooperare.”
(Oprea, Crenguţa-Lăcrămioara, 2006) .
Activitatea de ansamblu a copilului in grădiniță trebuie să îl ajute să se dezvolte armonios.
Pentru aceasta ea trebuie să îi asigure deschiderea către toate activităţile pozitive de care este
capabil şi să-l stimuleze optim. În practică se întâlnesc situaţii când copilul este subsolicitat
prin participarea la activităţi sărace, neinteresante, sau prin neglijarea unor categorii de
activităţi în favoarea altora. Se suprasolicitează mai ales activitatea intelectuală. Toate formele
fundamentale ale activităţii umane: munca, învăţătura şi jocul sunt prezente la preşcolar, deşi
ponderea şi importanţa lor sunt altele decât la adult.
Componentele procesului de învăţământ in gradinita au fiecare o mare diversitate de
manifestare. În momentul iniţierii unor activităţi, ele trebuie să fie compatibile şi să contribuie
la realizarea scopului propus. Formele de organizare a procesului de învăţământ cu prescolarii
sunt modalităţi de structurare ale tuturor elementelor care compun acest proces la un moment
dat. scopul general al procesului instructiv – educativ fiind: dezvoltarea plenară a copilului
care va îmbrăca forma unor scopuri şi obiective subordonate care vor fi realizate pe rând. Din
multitudinea scopurilor va decurge şi căutarea unor forme de organizare diverse, adecvate
acestora. Scopul particular acţionează asupra alegerii unei anumite forme de învăţământ în
mod direct, prin limitele impuse celorlalte componente ale procesului de învăţământ. În
desemnarea formelor posibile de organizare, există un element central, anume relaţia dintre
educator şi educat, gradul de dirijare a activităţii copilului de către adult. Educatorul poate să
participe sau nu la activitatea copilului, poate să o conducă direct, mai mult sau mai puţin
dirijat, sau poate să organizeze activitatea, să o supravegheze, să o influenţeze indirect.
Componenta„educat” din procesul de învăţământ acţionează în determinarea formei de
organizare prin: particularităţile de vârstă, particularităţile individuale, numărul de copii care
participă la o anumită activitate educativă, anume:
 - un singur copil, un grup mic de 2 – 7 copii sau grupa întreagă de copii. Relaţiile
educatoare-copil, copil-copil sunt deschise, bazate pe sprijin reciproc, pe dialog constructiv şi
pe cooperare. Educatoarele sunt solicitate astăzi să promoveze o învăţare participativă, activă
şi creativă. Activităţile propuse copiilor în scopul sporirii gradului de implicare activă şi
creativă în grădiniţă, trebuie să asigure: stimularea gândirii productive, stimularea gândirii
critice, stimularea gândirii divergente stimularea libertății de exprimare a
cunoştinţelor,gândurilor, a faptelor . In acest sens trebuie proiectate activităţi care cer
spontanietate şi contribuie la independenţa în gândire şi acţiune. Majoritatea cercetătorilor
susţin că nivelul atins de grup depăşeşte pe cel al celui mai inteligent dintre indivizii grupului
care utilizează exclusiv mijloace proprii. Deci învăţarea prin cooperare la nivel copil-copil
este mai eficientă decât învăţarea individuală. Sub diverse forme de organizare: grupuri,
echipe, perechi, circular, colectiv, aceasta îi ajută pe copii să înveţe să fie mai prietenoşi, mai
sociabili, mai comunicativi şi mai toleranţi faţă de ceilalţi.
Învăţarea prin colaborare este o strategie de instruire structurată, sistematizată, în cadrul
căreia grupuri mici de copii lucrează împreună pentru a atinge un ţel comun, devenind
capabili să aplice şi să sintetizeze cunoştinţele în moduri variate şi complexe, învăţând în
acelaşi timp mai temeinic decât în cadrul lucrului individual. Copiii trebuie învățați de mici să
colaboreze în cadrul unor echipe, dar să se înfrunte și individual din perspectiva “câștig eu –
câștigi și tu”.
Educatoarei îi revine sarcina să participe alături de copii la elaborarea cunoştinţelor, să
servească drept model în legăturile interpersonale şi să încurajeze interacţiunile cooperante
dintre copii. Folosind învăţarea prin colaborare educatoarea îi sprijină pe copii să descopere
natura, ştiinţa, viaţa. Grădiniţa modernă promovează învăţarea colaborativa ca formă
superioară de interacţiune psihosocială, bazată pe sprijin reciproc, pe toleranţă, pe efort
susţinut din partea tuturor, îndreptat spre acelaşi scop. Demersul de realizare a sarcinilor se
realizează prin colaborare. Este împărtăşită părerea că toţi pot oferi alternative valoroase de
soluţionare a problemei dacă sunt ajutaţi.
Învăţarea prin colaborare ajută copiii să înveţe mai profound cultivând relaţii bazate pe
respect reciproc şi colaborare constructivă. Învăţarea prin colaborare este o metodă de predare
şi învăţare în care preşcolarii lucrează împreună, uneori în perechi, alteori în grupuri mici,
pentru a rezolva una şi aceeaşi problemă, pentru a explora o temă nouă sau a lansa idei noi,
combinaţii noi sau chiar inovaţii autentice. Elemente de bază ale învăţarii prin colaborare
-interdependenţa pozitivă – preşcolarii realizează că au nevoie unii de alţii pentru a duce la
bun sfârşit sarcina grupului.
-promovarea învăţării prin interacţiunea directă – preşcolarii se ajută unii pe alţii să înveţe, se
încurajează şi îşi împărtăţesc ideile. -răspundere individuală – performanţa fiecărui preşcolar
se evaluează frecvent şi rezultatul i se comunică atât acestuia, cât şi grupului.
-deprinderile de comunicare interpersonală şi în grup mic – grupurile nu pot exista şi
nici funcţiona eficient dacă preşcolarii nu au şi nu folosesc anumite abilităţi sociale
absolut necesare.
- monitorizarea activităţii de prelucrare a informaţiei în grup – grupurile au nevoie de răgaz
pentru a discuta cât de bine şi-au atins scopurile şi pentru a menţine relaţii eficiente de muncă
între toţi membrii. În exemplele pe care le prezint ofer diverse alternative de lucru, însă
acestea nu este cazul să fie considerate „reţete” miraculoase.
In concluzie învăţărea colaborativa poate fi la îndemâna fiecărei educatoare , cu
condiţia ca,încă din etapa de proiectare a activităţilor, să vizeze tematici adecvate şi să pună la
dispoziţia copiilor materiale corespunzătoare.
Colaborarea înseamnă înainte de toate un câştig în planul interacţiunii dintre preşcolari
generând sentimente de acceptare şi simpatie. Departe de a genera conflicte, ea instaurează
buna înţelegere, armonia şi stimulează comportamentele de facilitare a succesului celorlalţi.
 Bibliografie:
-Flueraş Vasile- Teoria şi practica învăţării prin cooperare, Editura Casa Cărţii de
Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2005
-Neacşu I.- Metode şi tehnici de învăţare eficientă, Editura Militară, Bucureşti, 1990
-Pintilie Mariana, Metode moderne de învăţare-evaluare, Editura Eurodidact, Cluj-Napoca,
2002