Asteapta

Te-am strigat cu disperare,cu durere si plangand

Te-am chemat in zile grele si-n necazuri, lacrimand
Te-am rugat sa-mi dai lumina, o gandire inteleapta
Iar in marea-ti bunatate mi-ai spus doar atat:”Asteapta!”

“S-astept? Cat sa-astept? De ce?” Si stateam infrant , mahnit.

“Oare e mana Ta scurta? Urechea Ta n-a auzit?
In genunchi a cata oara Te-am chemat, un semn sa-mi dai,
Un raspuns la rugaciune. Spune-mi: “Mergi!” sau spune-mi “Stai!”
M-ai invatat sa vin la Tine, sa cer, sa cred si voi primi
Mi-ai spus ca Esti mereu cu mine sa ma ajuti oriunde-as fi.”
Dar ma simteam pierdut si singur.
Strigam,Tu raspundeai in soapta cu dragoste si cu iubire:
“Copilul Meu iubit :Asteapta!”
Eram dezamagit si totul mi se parea cumplit,nedrept
Priveam spre cer cu neputinta:
“Sa mai astept? Cat sa astept?”

Atunci ai coborat la mine si m-ai privit in ochi: plangeai

Mi-ai spus:”Doreai un semn,o voce? Atat e tot ce iti doreai?

As fi putut sa clatin muntii, sa-ntunec soarele pe cer,

As fi putut s-apind vazduhul, sa-i inviez pe cei ce pier.
De ti-as fi aratat intr-una ce sa alegi sa-ti fie bine,
Tu ai avea raspuns la toate,dar nu M-ai intalni pe Mine!
Nu ai putea simti iubirea cu care-i inconjor pe sfinti
Nu ai putea simti puterea pe care-o dau celor infranti
N-ai astepta tacut o raza s-alunge norii disperarii
Nu ai simti odihna sfanta venita-n urma incercarii
S-ar implini visele tale, dar dorul Meu s-ar spulbera
N-as mai putea sa fac din tine o perla in coroana Mea!

Deci,fiul meu, treci prin credinta, gandind la zilele senine

Stiind ca cel mai mare dar este sa Ma-ntalnesti pe Mine!
Chiar daca nu gasesti raspunsuri si viata pare prea nedreapta
Sa-ti amintesti ca sunt cu tine chiar si atunci cand spun: Asteapta!

Amin !
 Totdeauna
Totdeauna pe-a Domnului cale
au fost lupte şi-au fost spini destui
căci acei ce-au urmat voii Sale
trebuit-au să-I semene Lui!

N-a iubit lumea, nu, niciodată

pe-acei câţi I-au urmat Lui cu zel
ci c-o ură mereu ne-mpăcată
i-a primit pe pământ ca pe El.

Dar cu ochii-aţintiţi la răsplată

prin răbdarea Golgotei privind,
n-au cârtit cei aleşi niciodată
ci-au trăit şi-au murit biruind.

Nu-i la fel pentru toţi încercarea,

nici nu-i vremea la toţi într-un fel,
însă toţi în vre-un fel, au chemarea
la un preţ de dureri pentru El.

Cei ce fug sau fricoşi, la-ncercare

L-au lăsat sau vândut pe Isus,
ruşinaţi se vor pierde-n uitare
alungaţi de blestemul de sus.

Tu fii tare că-n ziua-ncercării

e alegerea ta pentru har,
strălucit eşti în haina ocării
când te urci răbdător pe Calvar!

Tu cătuşele atunci le sărută,

rugător pentru cei ce le-au pus,
că-n cerească răbdare tăcută
semăna-vei atunci cu Isus.

Iar prin moarte-nmiit vei culege

răsplătirea cerescului zel
căci mereu astfel Domnul-Şi alege
pe-acei-ce-mpărăţi-vor cu El.

Traian Dorz
E sărbătoare la Florii
Cu lacrimi calde pe obraz
E sarbatoare la Florii -
Plangea Ierusalimul … ,
Cum n-a mai fost vreodata,
Dar plansul lui mai scalda azi
Caci Cel prezis de profetii,
New Yorkul si Kremlinul.
Azi in Sion se-arata.
Vazduhul Terei e brazdat -
Smerit, cu chipul Sau senin,
De undele divine,
Inconjurat de gloate,
Iar orologiile bat
Iisus, calare pe asin,
Sfarsitul care vine.
Coboara spre cetate.
E sarbatoare pe pamant
In maini, cu crengi de palmier,
Si lupta pentru pace,
Ii ies multimi in cale;
Se flutura lozince in vant,
Rasuna al Iudeii cer,
Dar Printul pacii tace.
De cint si osanale.
Azi, nu romani si nici barbari,
Rasuna coruri de copii
La porti vin cu stafeta,
Multimea se tot strange,
Ci mii de monstrii nucleari -
E sarbatoare la Florii,
Ameninta planeta.
Dar Imparatul plange:
E sarbatoare si e joc
“Ierusalim, Ierusalim,
Si muzicile canta,
Ce mi-ai respins iubirea
Dar pace tu nu ai deloc
Si darul pacii cel sublim -
Si moartea te-nspaimanta.
Iti plang nenorocirea.
El hotaraste iar o zi
Dusmanii vor imprejmui
Azi, cat se poate spune,
Tot zidul tau cu schele,
Pe Printul pacii-L poti primi,
Iar pentru mame si copii
Nu amana pe maine!
Veni-vor vremuri grele.”
 “Caut un om . . .”
Ezechiel 22:30

“Caut un om!” Răspunde DA chemării,

Caci omul căutat poţi fi chiar tu;
E vremea luptei vremea angajării,
Căci a crescut nevoia implicării
În urma milioanelor de NU.

“Caut un om!” Fii tu mijlocitorul,

Înalţă tu prin rugaciune zid,
Pune-ţi în ruga dragostea şi dorul
Şi, stând la sfat cu însuşi Creatorul,
Să vezi cum rănile din zid se-nchid.

“Caut un om!” Fii omul ce răspunde:

“Aici sunt, Doamne, fie voia Ta,
Mă pune în spărtură orişiunde
Dar lasă Duhul Tău să mă inunde”
Şi rezultatele . . . se vor vedea.

“Caut un om!” Anunţul e valabil

Şi chiar din zi în zi mai actual
Implica-te, matur şi responsabil,
Căci se-ntrevede-n zare, implacabil,
Al vremii de-ndurare act final.

Simion Felix Marţian

 Fiii lui Dumnezeu
Fiii lui Dumnezeu, privind în lume, au
văzut
că fiicele de oameni sunt frumoase.
(Sau cel puţin aşa li s-au părut...)
Şi pe acelea care le-au plăcut, le-au
luat
ca să le-aducă-n viaţa lor altă nuanţă.
(Sau cel puţin aşa aveau speranţă)
De duh, ori de credinţă n-au mai
întrebat.
Dar Dumnezeu... văzând aceste
năzuinţi ciudate,
ştiind că omul, lipsit de Duhul de la
început,
nu mai era nimica decât lut...
O, Dumnezeu... în neapropiatul
Paradis,
s-a întristat adânc în Duhul Său şi-a
zis:
"Copiii Mei... popor cu sufletul ucis,
cu inima doar spre pământ atrasă,
vai, omul nu mai e acum
decât o carne rea şi păcătoasă!"
Aşa vorbi de la amvon păstorul,
rostind îndemnuri dup-acest cuvânt.
Iar tinerii au ascultat cu crezământ.
Apoi porniră toţi pe străzi, spre case.
Şi parcă mai veneau frânturi pe vânt...
"... Omul era acum doar lut...
şi fiicele de oameni li s-au părut
frumoase..."
Şi-acum... îngenuncheat în taină, lângă
pat,
un tânăr credincios, privind spre cerul
marmoreu,
îndreaptă gândul său curat, evlavios,
spre Dumnezeu..
"Părinte Sfânt, sunt un copil al Tău,
copil salvat din gheara celui rău.
Vreau să fii totdeauna pentru mine
iubirea care-i mai presus de orice
gând, de orice bine.
Să nu ador pe nimenea decât pe Tine!
De-aceea, Tată Sfânt,
nu voi alege pentru o viaţă întreagă
decât o inimă,
care-n acelaşi duh se roagă, o inimă cu
care
să mă pot bucura de Tine, de iubirea
Ta, de orice taină
pe care Duhul Tău cel veşnic mi-o
desleagă.
Alege-mi Tu mireasa mea
şi ea-mi va fi în veci soţie dragă!"
A doua zi porni spre seară tânărul la
drum,
cântând un psalm cu inimă voioasă.
Ah, viaţa în credinţă e frumoasă!
Pe străzi pulsa tumultul de oraş.
Maşini, tramvaie, pietoni... câte-un
copil,
câte-un unchiaş... şi foşnet... foşnet de
mătase...
Prin pieptul tânăr un cuvânt a
străbătut:
"Fiii lui Dumnezeu, privind în lume, au
văzut..."
Şi pe-o alee, brusc a apărut
ca din pământ, o fată zâmbitoare...
— O, ce-ntâmplare! Tocmai la tine mă
gândeam!
Te-am mai văzut odată de la geam.
Mergeai desigur la plimbare...
Erai cu-o fată mândră ca-n poveşti.
— Se poate.
— Bine, dar nu-ţi mai aminteşti, că
într-o zi...
(sau poate tot din întâmplare)
mi-ai spus că mă iubeşti?...
— Sunt ani de-atunci...
Eram copii şi vârsta-şi trâmbiţa asaltul.
Dar toate trec, toate-au trecut - şi eu
sunt altul.
— Da. Simt că s-a schimbat ceva.
— Sunt un alt om, sunt credincios -
şi văd acum pe faţă tot ce vedeam pe
dos.
— Şi... credincioşii nu se-nsoară?...
— Ba da. Dar nu cu prima floare dintr-o
primăvară,
ci bine e numai atunci când se unesc
doar cei ce din acelaşi sfânt coboară,
cu acelaşi crez,
mergând către aceeaşi ţară.
— Dar şi eu port în mine o credinţă.
Doar că n-am Biblie şi nu am
cunoştinţă...
— Cum?... Crezi în Dumnezeu?...
Crezi în Isus?...
— Bine-nţeles.
Şi multe, multe-apoi şi-au spus...
Acum se cerne noaptea. Stelele răsar.
Şi tânărul, în cămăruţa lui, se roagă
iar.
— Părinte Sfânt, sunt un copil al Tău.
Sunt turburat şi mă frământ
să ştiu ce-i bine şi ce-i rău.
O, Tată Sfânt... Am întâlnit o veche
cunoştinţă...
şi-am stat de vorbă într-un parc...
despre credinţă
Şi ea... mi-a spus că vrea să creadă...
însă credinţa e-un mister pecetluit sub
stâncă
şi ea nu ştie... nu Te cunoaşte încă.
Dă-mi Tu călăuzirea Ta-nţeleaptă!
Şi un cuvânt s-a auzit în Duh,
Cuvântul spus cândva lui Saul,
prin Samuel: "Aşteaptă!"
Trecură zile şi trecură nopţi.
Şi fiecare cu-alte îndemnuri, cu alt sfat.
Şi Saul, vai... Saul n-a mai aşteptat...
Şi într-o zi, cu alte flori de lămâiţă,
cu văl aerian, ca de ninsoare,
un voievod şi o domniţă,
în zvon de cântec dulce înălţat,
intrau să ceară Celui Veşnic adorat
dumnezeiască binecuvântare
ce poate să aducă biruinţă.
Dar... el crezând şi ea mimând
credinţa.
Şi începu apoi a se-auzi
povestea vieţii lor de zi cu zi.
— Azi e duminică, iubita mea!...
— Daaa! E duminică, e zi de
sărbătoare.
Să mergem împreună, dragul meu,
s-aducem mulţumiri lui Dumnezeu.
Aşa a fost la-ntâia adunare.
La cea de a doua... mai puţin... cumva.
— Azi e duminică, iubita mea...
Duminică. E zi de sărbătoare...
— Şi?... Vrei să mergem iar la
adunare?
Abia am fost. Ce? Alte treburi nu-s?
Dar... în sfârşit... cu chiu, cu vai, s-a
dus.
Apoi duminicile au venit cu jar.
— Azi, e duminică... iubita mea...
— Cum, iar?
Nu vezi ce vreme? Nu mă scol din pat.
Du-te tu singur, dacă vrei neapărat!
— Dar azi nu mergi, iubita mea?
E cer albastru... Nu e pic de nor...
— Ce? Iar vrei să mă duci? Iar îmi dai
zor?
Mă indispui. Pricepi? Mă torturezi.
— Dar tu spuneai că vrei să afli şi să
crezi.
— Da, vreau să cred, dar tu întreci
măsura.
Tu vrei doar adunarea şi Scriptura!
— Cum, draga mea, dar viaţa de
creştin
e tot ce-i mai frumos şi mai deplin. Nu
înţelegi?
Stăpânul lumii ne iubeşte!
Cristos ne-a îndrăgit dumnezeieşte.
Noi suntem fraţii Lui pe veşnicie!
în cine altul e atâta bucurie?
— Ascultă. Am decis! Nimic în plus.
Alege. Ori cu mine - ori cu Isus!
Vai ce calvar! Ce zile au urmat! Ce
chin!
Ce sfâşiere pentr-un suflet de creştin!
Şi într-un ceas târziu... întors pe
neaşteptate...
dezamăgiri şi-un foc de nedescris!
Şi dintr-odată, sărmanul tânăr... s-a
trezit... din vis.
Fusese totul un coşmar,
sau poate-o lecţie din Paradis.
Iar tânărul, nespus de fericit,
a-ngenuncheat în taină iar şi-a zis:
— Părinte sfânt, sunt un copil al Tău.
Şi vreau să fiu un copil bun, nu unul
rău.
Nu vreau să fiu ca Saul, vreau s-aştept, şi ea-mi va fi în veci soţie dragă!

s-aştept o viaţă-ntreagă!
Alege-mi Tu mireasa mea Costache Ioanid

Eu sunt Iosif...
V-am întristat şi-am fost gelos...
Am vrut să fiţi toţi fără pată.
Dar, iată, azi vă spun duios...
Eu Iosif sunt... E sănătos
bătrânul tată?

Nu mă priviţi ca pe-un străin,

chiar dacă-a fost amară trudă.
De lacrimi sufletul mi-e plin.
O, vino, frate Beniamin,
O, vino, Iuda!

Eu sunt Iosif, eu sunt Iosif!

De lacrimi sufletul mi-e plin.
O, vino, frate Beniamin
O, vino, Iuda!

Din dragoste m-am pus chezaş,

ca să vă schimb spre viaţă sorţii.
Dar voi, cu cuget pătimaş,
m-aţi azvâriit ca pe-un vrăjmaş,
în groapa morţii.

Aţi râs ca de-un ieşit din minţi,

ca de-un făuritor de visuri.
M-aţi lepădat pe-un pumn de-arginţi
către-un destin de suferinţi,
de reci abisuri.

Eu sunt Iosif, eu sunt Iosif!

M-aţi lepădat pe-un pumn de-arginţi
către-un destin de suferinţi,
de reci abisuri.

Vă amintiţi acum, voi fraţi,

de taina visurilor mele?
Cum voi ca nişte snopi cădeaţi
sau cum din cer vă prăbuşeaţi
ca nişte stele?

Şi iată visul S-a-mplinit,

căci nici un semn din Cer nu trece.
Aşa cum visul a vestit,
azi in genunchi v-aţi prăbuşit
toţi unsprezece.

Eu sunt Iosif, eu sunt Iosif,

aşa cum visul a vestit,
azi în genunchi v-aţi prăbuşit
toţi unsprezece.

Dar nu mai plângeţi c-aţi ucis

în mine dorul de iubire.
Nu voi la moarte m-aţi trimis,
ci Domnul chiar v-a-ntredeschis
o izbăvire.

O, dacă-aţi şti că vă iubesc

mai mult decât pe mine însumi.
Dar ochii voştri nu ghicesc
iubirea Tatălui Ceresc
măcar în plânsu-mi?

Eu sunt Iosif, eu sunt Iosif!

Dar ochii voştri nu ghicesc
iubirea Tatălui Ceresc
măcar în plânsu-mi?

Veniţi să vă cuprind la piept!

Cămările de pâine-s pline.
De-atâta vreme vă aştept,
ca pas cu pas să vă îndrept
spre ape line...

Veniţi în vremea de apoi

spre Cel ce-i astăzi Pâinea Vie!
El vrea să fie pentru voi
făuritor de visuri noi
în veşnicie!

Eu sunt Iosif, Noul Iosif!

Eu vreau să fiu azi pentru voi
făuritor de visuri noi
în veşnicie!

Costache Ioanid