Îmi persistă în minte, de ceva vreme, o întrebare asupra căreia am meditat mult și anume:

”Ce poate să ne schimbe pe noi cu adevărat?” Citeam zilele trecute despre un studiu asupra
femeilor evreice care au trecut prin trauma extremă a deportării în lagărele de concentrare, care
indicau o tendință neașteptată. Cu cât trauma fusese pentru supraviețuitoare mai cumplită, cu atât
ele se arătau la vârsta senectuții mai senine și mai stăpâne pe propria lor viață. O rezistență
aproape stranie pe care aceste femei au căpătat-o. În timp ce analizam acest studiu, mă gândeam
cât de mare este influența mediului în care creștem, în care ducem viața de fiecare zi, asupra
noastră și o concluzie pripită ar putea lămuri orice dilemă: ”Ceea ce ne schimbă este puterea
mediului în care trăim”. Dar nu ne place să ne pripim, nu-i așa? De aceea, propun să mai stăruim
asupra subiectului, venind mai aproape de noi, în vremea pandemiei.

Atunci când a izbucnit pandemia și odată cu ea, valul de restricții, mulți afirmau că nimic
nu va mai fi niciodată la fel, că totul se va schimba, mai ales, oamenii. Evident că această
expresie se referea la faptul că oamenii vor deveni mai buni, mai altruiști, pentru că și-au dat
seama de adevăratele valori. Dacă ne amintim rafturile de făină și drojdie care erau aproape
goale, aș spune că altruismul nu a fost neapărat în vizorul schimbării românilor, la acel moment.
Iar dacă ne uităm la cum suntem acum, după relaxarea măsurilor, ne dăm seama că nu au apărut
schimbări prea mari sau cel puțin, nu schimbări permanente.

Propun să medităm puțin asupra a ceea ce înseamnă schimbarea cu adevărat. Eu am

ajuns la concluzia că unica situație în care schimbarea devine transformatoare este întâlnirea
cu Hristos. Dacă nu ai o întâlnire de gradul 0 cu Dumnezeu, poți să admiți că ai învățat câteva
lecții din pandemie, din mediul favorabil sau nefavorabil în care ai crescut, însă nimeni nu
garantează că aceste lecții nu vor fi uitate. Ori, când te întâlnești cu Hristos, transformarea este
permanentă și autentică : ”Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu
El, pentru ca, după cum Hristos a  înviat din moți, prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o
viață nouă. (Rom.6:4)

Îmi doresc să fim schimbați de Harul lui Hristos și credința noastră în Jertfa Lui. Poate că
viața sub semnul unui ”acum” care poate fi ultimul și a unui ”mâine” care ne este refuzat, se
reașează, însă nu are motorul care să o facă să rămână schimbată, de aceea, avem nevoie de
Dumnezeu! Sandi Coștoi