Istoria limbii spaniole începe cu dialectele iberice ale latinei vulgare, limbă vorbită de

populația Imperiului Roman. Variantele vorbite în Spania nordică de astăzi au pus bazele dezvoltării

ulterioare a limbii. După căderea Imperiului Roman de Apus în secolul V, influența latinei clasice
asupra poporului a fost succesiv redusă. Latina vorbită pe vremea aceea reprezenta o mixtură a
varietăților romanice hispanice, între care era și castiliana veche. În secolul VIII, invazia musulmană
în peninsula Iberică duce la formarea celor două zone de latinitate: Al-
Andalus (Andaluzia contemporană), unde se utilizau dialecte romanice cunoscute sub denumirea de
„limba mozarabă”, aflată sub influența puternică a limbilor invadatorilor: arabei și berberei, și zona
nordică, unde s-au format regatele creștine, iar din dialecte romanice s-au dezvoltat aparte de
castiliană și alte limbi romanice moderne: limbile catalană, aragoneză, astur-leoneză și galiciano-
portugheză.[12]
Castiliana primitivă a derivat din latină în comitatul medieval al Castiliei și se afla sub influența
limbilor bască și vizigotă. Cele mai vechi texte în spaniolă sunt Glosas Emilianenses („Glosele
Emiliane”), ce s-au păstrat în Mănăstirea Yuso aflată în San Millán de la Cogolla, La Rioja, Spania.
Această localitate era considerată ca fiind un centru cultural medieval.
Spaniola s-a extins la sudul peninsulei datorită Reconquistei și uniunilor regatelor creștine (uniunea
Castiliei și Leónului, Castiliei și Aragonului și apoi formarea statului spaniol). În secolul XV, în timpul
procesului de unificare a Spaniei, Antonio de Nebrija a publicat Grammatica. Acesta este primul
tratat al gramaticii limbii spanille și în genere al unei limbi vulgare europene. Colonizarea și cucerirea
Americii a permis expansiunea limbii spre cea mai mare parte a continentului american.
În prezent limba spaniolă este una dintre cele mai vorbite și populare limbi ale lumii și cea mai
folosită limbă romanică. Este utilizată în Organizația Națiunilor Unite, Uniunea Europeană și, ca
limbă oficială, în Uniunea Latină. Numărul vorbitorilor crește repede dat fiind faptul că stă pe locul
doi ca cea mai studiată limbă din lume, precedată doar de limba engleză.[13]
Spaniola este limbă oficială în Spania, țara de la care și-a moștenit numele și unde s-a dezvoltat. În
Spania, spaniola se vorbește cu excepția: a) regiunii de nord-est (Catalonia, Valencia, Insulele
Baleare), unde se vorbește catalana de aproximativ 4,5 milioane de vorbitori; b) regiunii de nord –
cele patru provincii basce (Álava, Guipúzcoa, Navarra, Vizcaya) cu aproximativ 700.000 de vorbitori;
c) regiunii de nord-vest – Galicia – unde se vorbește galiciana de către 2,5 milioane de oameni
(centre mai importante: A Coruña, Lugo, Ourense, Pontevedra); d) regiunii Val d'Aran – unde se
vorbește o varietate a gasconei (devenită din 1990 limba oficială a văii).
Rămâne în uz și în Gibraltar, dar acolo doar limba engleză este folosită oficial.[20] Limba spaniolă
este la fel vorbită (neoficial) în Andorra, unde doar limba catalană se bucură de statutul de limbă
statală.[21] Este și una dintre cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene.[22] Există comunități
vorbitoare de spaniolă și în alte state europene: Elveția, unde castiliana este cea mai vorbită limbă
minoritară,[23] Regatul Unit, Franța și Germania.[24]