Sunteți pe pagina 1din 3

PREZENTAREA CONCEPTULUI DE

. CALITATE A EDUCAȚIEI

Marea majoritate a documentelor europene considera ca un sistem sau un


subsistem educational ofera educatie de calitate daca exista cresteri
semnificative la anumiti indicatori cum ar fi ratele de succes la examene, la
testarile nationale si internationale de tip PISA sau TIMSS.
Exista la nivel european si international, o serie de initiative recente
privind calitatea educatiei, care intentioneaza sa creioneze directiile in care se
presupune ca vor evolua sistemele de educatie si de formare profesionala in
viitoarele decenii, directii stabilite prin consens la nivelul institutiilor europene
si internationale. Aceste directii vor trebui avute in vedere la construirea
sistemelor nationale de management si de asigurare a calitatii, inclusiv a celor
romanesti. Aceasta aliniere este necesara, pe de o parte, pentru a asigura o
integrare reala si functionala, din punct de vedere educational, a Romaniei in
Uniunea Europeana si, pe de alta parte, pentru ca initiativele romanesti din acest
domeniu sa fie consonante, din punct de vedere teoretic si metodologic cu ceea
ce se intampla acum in lume.
Un studiu recent a aratat ca integrarea economica nu este suficienta pentru
a asigura coeziunea politica si culturala. Mai mult decat atat, acest studiu afirma
chiar ca o simpla lista de valori comune nu poate asigura baza unitatii europene,
chiar daca ea apare explicit in documentele oficiale cum ar fi Tratatul
Constitutional. Recentele evolutii au confirmat acest fapt: locuitorii diferitelor
tari europene au asteptari diferite de la integrarea europeana si nu impartasesc
aceleasi valori, reprezentari credinte si moduri de gandire deci, pe scurt, nu se
poate vorbi inca de o cultura europeana decat, cel mult, la nivelul institutiilor
comune europene dar nicidecum la nivelul maselor.
Totodata, “spatiul european” este vag definit si, prin excelenta deschis: in
afara extinderii Uniunii Europene prin includerea unor noi state, UE trebuie sa
faca fata imigratiei din afara spatiului european si politicii de afirmare a
diferitelor categorii de minoritati (nationale, etnice, religioase sexuale etc.).
Este la fel de evident faptul ca “educatia de calitate” inseamna ceva intr-o
societate democratica si altceva intr-una totalitara. In acest sens, exemplul
notoriu este cel al societatilor islamice fundamentaliste unde dreptul la educatie
este garantat numai pentru baieti, iar fetele trebuie sa se multumeasca (cel mult)
cu o educatie de baza. In plus, definirea calitatii educatiei este strans corelata cu
respectarea unor principii religioase. La fel, “educatia comunista” impunea
orientarea sistemului de invatamant pe baza unei doctrinei si ideologii unice.
Poate fi un astfel de concept acceptat societate democratica si pluralista ? Noi
credem ca nu. Ca urmare, trebuie, in primul rand sa clarificam valorile care
fundamenteaza, in mod specific, conceptul romanesc al calitatii in educatie, sa le
comparam cu cele promovate in sistemele educationale cu care dorim sa ne
armonizam si sa intreprindem actiunile necesare in vederea construirii
sistemului de calitate conceput. Aceasta dezbatere trebuie realizata la nivel
national, cu implicarea tuturor actorilor esentiali si mai ales a “societatii civile”,
considerata de multi drept liantul unei viitoare culturi europene unitare:
-Independenta gandirii.;
-Respectarea celorlalți;
-Cinste si respect pentru justitie si drepturile celorlalti;
-Respectarea modurilor de viata, opiniilor si ideilor diferite de cele
proprii, daca acestea le respecta, la randul lor pe ale altora;
-Decenta;
-Angajament in promovarea proceselor democratice;
-Preocupare pentru bunastarea proprie, a altor persoane si a societatii.
Primul val, aparut in anii ’70, a fost numit al “asigurarii interne a
calitatii” (“internal quality assurance”) care, in mod traditional, leaga calitatea
de eficienta si eficacitatea proceselor interne – mai ales privind predarea si
invatarea. In acest context, calitatea educatiei se refera la atingerea
obiectivelor educationale mai ales in termeni de rezultate ale elevilor. Se
considera ca o crestere a calitatii se realizeaza, in mod automat, daca se asigura
mai multe resurse pentru educatie si imbunatatesc viata scolara si procesele
educationale. Din aceasta perspectiva, asigurarea calitatii mai cuprindea si
eforturile de imbunatatire a mediului de invatare si a proceselor educationale
astfel incat obiectivele stabilite sa fie atinse.
Asigurarea calitatii exclusiv prin mijloace interne sistemului educational a
devenit insuficienta intr-o societate cu tendinte evidente de globalizare. In
primul rand, dezvoltarea spiritului civic a facut ca utilizatorii de fonduri publice
sa fie nevoiti sa de socoteala contribuabililor in legatura cu utilizarea acestora.
Pe de alta parte, procesele de descentralizare din majoritatea sistemelor scolare
au facut autoritatile publice locale responsabile pentru calitatea serviciilor
educationale si, in consecinta, au inceput sa faca presiuni pentru castigarea
controlului asupra scolii.
Este evidenta legatura dintre toate modelele prezentate pana acum. De
exemplu, “legitimitatea” (model “de interfata”) se poate obtine si ca rezultat al
evitarii problemelor si perturbarilor la nivelul organizatiei scolare (model
“intern” de asigurare a calitatii). Ca urmare, reformele educationale cele mai
recente au pastrat ce era de pastrat din modelele “primului val” si au adaugat
criterii, standarde si indicatori “de interfata” – sinteza fiind tentativa, evidenta
in ultimul deceniu, de a “importa” modelul TQM in sistemele educationale.
Totusi, asa cum am mai mentionat si cu alte prilejuri, sistemele educationale
functioneaza intr-un mediu social “turbulent” a carui miscare este nu numai
rapida ci si imprevizibila, chiar ambigua. Decidentii sunt tot mai des pusi in fata
nevoii de redefini nu numai strategiile de reforma pe termen lung ci chiar
programele in curs, sub influenta diferitilor factori care nu au putut fi prevazuti,
si-au pierdut directia initiala.
Totodata, s-a constatat ca satisfactia diferitelor grupuri de interes, ca
raspunderea publica sau competitivitatea pe piata actuala a diferitilor ofertanti de
servicii educationale nu constituie garantii ale utilitatii educatiei pentru noile
generatii. Angajatorii, dar si absolventii, se plang, in continuare ca educatia
oferita nu asigura o integrare sociala si profesionala fara probleme.
Noua paradigma educationala propune si un nou concept privind calitatea
si rezultatele educatiei, cel de “valoare creata”. Amintim aici doar ca, in timp
ce valoarea adaugata este definita drept progres in realizarea obiectivelor
stabilite, valoarea creata se refera la noi obiective si noi domenii abordate de
catre scoala. O scoala de calitate, in conceptia “celui de-al treilea val”, este una
care asigura rezultatelor educationale obtinute atat valoare adaugata cat si
valoare creata.
Evaluarea si asigurarea calitatii nu se mai pot realiza exclusiv prin
evaluare externa (inspectie) care, rareori poate preveni efectiv aparitia
disfunctiilor majore si care, la fel de evident, nu poate tine pasul cu schimbarile
sociale rapide. Ca urmare, in cadrul sistemelor de asigurare a calitatii, se insista
in ultimul timp tot mai mult pe inter-evaluare si, mai ales, pe autoevaluare.