Sunteți pe pagina 1din 5

DESCRIEREA COMPETENȚEI .

. MANAGERIALE DE GESTIONARE .
. A RESURSELOR UMANE

Expresii de genul “ este un bun profesionist, este competent”, “îmi


doresc acest tip de competenţă” au devenit curente în spaţiul
managementului resurselor umane.
Suţinătorii deschiderii şcolii spre societate, specialiştii care susţin şi
preconizează binefacerile dezvoltării prin formarea pe parcursul întregii vieţi
şi care plasează construcţia unei imagini de sine ca obiect al procesului
educativ în centrul acestuia, cei care glorifică noile tehnologii în domeniul
informaticii şi comunicării, fie că sunt umanişti, pedagogi sau antreprenori
savurează frecvenţa utilizării termenului de competenţă şi triumful acestuia
în domeniul managementului resurselor umane.
Formarea şi dezvoltarea competenţelor, în domeniul managerial,
constituie un proces desfăşurat pe întreaga durată a carierei şi implică o
formare specializată, realizată atât în cadrul organizaţiei cât şi în ansamblul
mediului profesional şi social.
O veche controversă între specialişti în domeniul managementului, se
referă la educabilitatea abilităţilor manageriale. Se pune întrebarea dacă
managerii sunt înnăscuţi sau se pot crea prin educaţie? Bineînţeles că
talentul şi înclinaţiile naturale au un rol important.
Împărtăşim opinia conform căreia nu este posibil ca în urma unui
curs de formare în management cineva să şi devină manager. Este vorba şi
de rezultatul unui proces de transformare personală. Lărgirea perspectivei şi
concepţiei despre lume şi viaţă, sporirea nivelului de conştiinţă,
antrenamentul sistematic cu sinele, descoperirea motivaţiilor şi a principiilor
corecte creează premise pentru a deveni o persoană capabilă să-i conducă pe
ceilalţi, adică o persoană care să merite să fie urmată de ceilalţi, un
lider, care să îi aibă în grijă pe semeni şi nu în subordine. Persoanele
optimiste, care comunică şi relaţionează uşor cu ceilalţi, care sunt
organizate, care sunt dotate cu intuiţie şi empatie, care dau dovadă de forţă
de caracter, care au un dezvoltat sentiment de comuniune socială şi care îşi
dezvoltă competenţele tehnice necesare sunt clar avantajate în ocuparea şi
îndeplinirea cu succes a unor funcţii/posturi manageriale.
Informaţiile teoretice acumulate, precum şi experienţa practică au
creat condiţii prielnice pentru depăşirea conceptului de conducere, care
înseamnă: planificare, organizare, reglare, control, îndrumare etc. şi trecerea
la conceptul de „management“, care pune accent pe: folosirea resurselor
umane, pe motivarea acestora, pe umanizarea deciziilor, pe informare şi
comunicare, pe obţinerea de performanţe.
Managementul educaţional este prezentat ca ştiinţă a conducerii, dar şi
ca artă a conducerii. Este considerat ştiinţă pentru că are: „domeniu propriu,
metode de cercetare, legi şi principii, limbaj şi specialişti în domeniu“ .
Pentru aceasta este nevoie „de cultură managerială, de profesionalizare
managerială, de abordare interdisciplinară a teoriei şi practicii manageriale,
de considerare şi ca ştiinţă şi ca artă, măiestrie.“
Competenţa vizează procesul care conduce la performanţă, rezultatul.
De exemplu, dacă mediul profesional recunoaşte la o persoană, respectiv la
cadrul didactic ce aspiră la funcţia de director/manager şcolar, că are
capacitatea de a anima o reuniune (performanţă identificată), din acest fapt
se subînţelege, în mod implicit, că persoana stăpâneşte şi alte capacităţi: de a
rezolva conflicte interpersonale, de a lua cuvântul în public, de a regla
intervenţiile diferiţilor participanţi, de a sintetiza, de a reformula etc.
Definind competenţa ca abilitatea de a face o anumită
activitate, raportându-te la anumite standarde, acest organism a declarat
despre competenţă că se referă la ceea ce oamenii pot face, mai degrabă
decât la ceea ce ştiu.
Competenţa înseamnă a face, ea trebuie să aibă un context şi să aducă
rezultate. O persoană competentă trebuie să ştie ce să facă pentru a ajunge
la rezultatul propus, trebuie să dispună de anumite priceperi. De aceea este
nevoie de anumite standarde clar definite şi accesibile, acreditate pentru a
măsura abilităţăile a ceea ce poate face o persoană competentă.

Competenţele cerute de funcţiile director/director adjunct de


unitate de învăţământ şi domeniile lor de aplicare
Bibliografie
1. Bârzea, Cezar, (1998), Arta şi ştiinţa educaţiei, E.D.P., Bucureşti.
2. Boterf, le Guy., (1998), Le management des competences, Conference au
CIFP d’Aix-en Provence.
3. Joiţa, Elena, (1995), Management şcolar, Editura Gheorghe Cârţu
Alexandru, Craiova.
4. Joiţa, Elena (2000), Management educaţional, Editura Polirom, Iaşi.
5. Păun, Emil, (2002), “Managementul instituţiei şcolare” în Buletinul
Centrului Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul
Preuniversitar, Nr . 1, Bucureşti.
6. Smith, K. Mark - “Competence and Competency”, revista Informal
education&life long learning (infed.org/biblio/b-comp.htm).
7. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei,
(2001), Managementul educaţional pentru instituţiile de învăţământ,
Bucureşti.
8. *** Revista Formarea continuă - M.Ed.C., C.N.F.P., 2002-2003.