. MANAGERIALE DE GESTIONARE . . A RESURSELOR UMANE
Expresii de genul “ este un bun profesionist, este competent”, “îmi
doresc acest tip de competenţă” au devenit curente în spaţiul managementului resurselor umane. Suţinătorii deschiderii şcolii spre societate, specialiştii care susţin şi preconizează binefacerile dezvoltării prin formarea pe parcursul întregii vieţi şi care plasează construcţia unei imagini de sine ca obiect al procesului educativ în centrul acestuia, cei care glorifică noile tehnologii în domeniul informaticii şi comunicării, fie că sunt umanişti, pedagogi sau antreprenori savurează frecvenţa utilizării termenului de competenţă şi triumful acestuia în domeniul managementului resurselor umane. Formarea şi dezvoltarea competenţelor, în domeniul managerial, constituie un proces desfăşurat pe întreaga durată a carierei şi implică o formare specializată, realizată atât în cadrul organizaţiei cât şi în ansamblul mediului profesional şi social. O veche controversă între specialişti în domeniul managementului, se referă la educabilitatea abilităţilor manageriale. Se pune întrebarea dacă managerii sunt înnăscuţi sau se pot crea prin educaţie? Bineînţeles că talentul şi înclinaţiile naturale au un rol important. Împărtăşim opinia conform căreia nu este posibil ca în urma unui curs de formare în management cineva să şi devină manager. Este vorba şi de rezultatul unui proces de transformare personală. Lărgirea perspectivei şi concepţiei despre lume şi viaţă, sporirea nivelului de conştiinţă, antrenamentul sistematic cu sinele, descoperirea motivaţiilor şi a principiilor corecte creează premise pentru a deveni o persoană capabilă să-i conducă pe ceilalţi, adică o persoană care să merite să fie urmată de ceilalţi, un lider, care să îi aibă în grijă pe semeni şi nu în subordine. Persoanele optimiste, care comunică şi relaţionează uşor cu ceilalţi, care sunt organizate, care sunt dotate cu intuiţie şi empatie, care dau dovadă de forţă de caracter, care au un dezvoltat sentiment de comuniune socială şi care îşi dezvoltă competenţele tehnice necesare sunt clar avantajate în ocuparea şi îndeplinirea cu succes a unor funcţii/posturi manageriale. Informaţiile teoretice acumulate, precum şi experienţa practică au creat condiţii prielnice pentru depăşirea conceptului de conducere, care înseamnă: planificare, organizare, reglare, control, îndrumare etc. şi trecerea la conceptul de „management“, care pune accent pe: folosirea resurselor umane, pe motivarea acestora, pe umanizarea deciziilor, pe informare şi comunicare, pe obţinerea de performanţe. Managementul educaţional este prezentat ca ştiinţă a conducerii, dar şi ca artă a conducerii. Este considerat ştiinţă pentru că are: „domeniu propriu, metode de cercetare, legi şi principii, limbaj şi specialişti în domeniu“ . Pentru aceasta este nevoie „de cultură managerială, de profesionalizare managerială, de abordare interdisciplinară a teoriei şi practicii manageriale, de considerare şi ca ştiinţă şi ca artă, măiestrie.“ Competenţa vizează procesul care conduce la performanţă, rezultatul. De exemplu, dacă mediul profesional recunoaşte la o persoană, respectiv la cadrul didactic ce aspiră la funcţia de director/manager şcolar, că are capacitatea de a anima o reuniune (performanţă identificată), din acest fapt se subînţelege, în mod implicit, că persoana stăpâneşte şi alte capacităţi: de a rezolva conflicte interpersonale, de a lua cuvântul în public, de a regla intervenţiile diferiţilor participanţi, de a sintetiza, de a reformula etc. Definind competenţa ca abilitatea de a face o anumită activitate, raportându-te la anumite standarde, acest organism a declarat despre competenţă că se referă la ceea ce oamenii pot face, mai degrabă decât la ceea ce ştiu. Competenţa înseamnă a face, ea trebuie să aibă un context şi să aducă rezultate. O persoană competentă trebuie să ştie ce să facă pentru a ajunge la rezultatul propus, trebuie să dispună de anumite priceperi. De aceea este nevoie de anumite standarde clar definite şi accesibile, acreditate pentru a măsura abilităţăile a ceea ce poate face o persoană competentă.
Competenţele cerute de funcţiile director/director adjunct de
unitate de învăţământ şi domeniile lor de aplicare Bibliografie 1. Bârzea, Cezar, (1998), Arta şi ştiinţa educaţiei, E.D.P., Bucureşti. 2. Boterf, le Guy., (1998), Le management des competences, Conference au CIFP d’Aix-en Provence. 3. Joiţa, Elena, (1995), Management şcolar, Editura Gheorghe Cârţu Alexandru, Craiova. 4. Joiţa, Elena (2000), Management educaţional, Editura Polirom, Iaşi. 5. Păun, Emil, (2002), “Managementul instituţiei şcolare” în Buletinul Centrului Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar, Nr . 1, Bucureşti. 6. Smith, K. Mark - “Competence and Competency”, revista Informal education&life long learning (infed.org/biblio/b-comp.htm). 7. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, (2001), Managementul educaţional pentru instituţiile de învăţământ, Bucureşti. 8. *** Revista Formarea continuă - M.Ed.C., C.N.F.P., 2002-2003.