MISIUNEA BISERICII ȘI PROVOCARILE CONTEMPORANE PRIN

GLOBALIZARE SI SECULARIZARE
Lumea în care este trimisă Biserica să își împlinească caracterul misionar și
soteriologic reprezintă darul prin care Dumnezeu își arată dragostea pentru om. Hristos a venit
în lume să o mântuiască și să o desăvârșească: ,,Că într-atât a iubit Dumnezeu lumea încât pe
Fiul Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă
viață veșnică’’ (In. 3,16).
Societatea din zilele noastre este lipsită de iubire, ideologiile himeriste ale
consumerismului și materialismului ne îndeamnă la un egoism extrem.
Prin trimiterea Apostolilor de către Hristos, se permanentizează lucrarea de împlinire
și de mântuire a lumii. A face misiune, se concluzionează prin arătarea iubirii lui Dumnezeu,
prin toate mijloacele posibile, având obiectivul de a transmite la cât mai mulți planul de
mântuire al lui Dumnezeu.
Hristos este puntea ce face legătura dintre Dumnezeu și om, prin El a venit izbăvirea,
în ipostasul Său se unesc cele două firi, astfel, nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu decât prin
Hristos care este Calea , dar această unire cu El se realizează și se întărește prin Duhul Sfânt
care este trimis în lume și se află în Biserică.

I. MISIUNEA CREȘTINĂ- DIMENSIUNE ȘI COMPONENTĂ

ESENȚIALĂ A BISERICII
1. Misiunea Creștină. Fundamentul Hristologic

Biserica are la baza ei porunca ultimă dată de Mântuitorul Hristos, Sfintilor Săi
ucenici: Mergând, învățati toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Filului și al
Sfântului Duh (Mt. 28, 19-20).
Pentru a putea afirma o definiție corectă asupa termenului de ,,misiune creștină’’
trebuie să facem și o analiză etimologică. Astfel, originea cuvântului ,,misiune’’ provine din
latinescul missio-onis, substantiv ce derivă de la verbul mitto, ěre - a , care se traduce prin
,,trimite’.
Concluzionăm termenul de ,,misiune creștină’’ ,prin actul de trimitere a Bisericii în
societate, în vederea extinderii Împărăției, întemeiată pe porunca dată de Hristos Apostolilor
Săi, de a răspândi evanghelia, de a chema la pocăință și de a boteza în numele Sfintei Treimi,
dar și prin trimiterea văzută a Fiului și a Duhului Sfânt
 Pentru a se răspândi cunoașterea lui Dumnezeu la toți oamenii, prin Apostoli și
urmașii acestora până la finalul zilelor, este nevoie de mărturisirea dreaptă a credinței,
exprimata Adevărului divin prin evanghelizare.
Misiunea Creștină este caracterizată prin două planuri, în ceea ce privește acționarea ei
directă în lume. Aceste două planuri sunt fidele modului de a acționa al Mântuitorului Iisus
Hristos, care își întărea ucenicii în credință neîncetat, dar nu se limita doar la mântuirea
acestora și luminarea lor, Hristos permanent adresându-se și celorlalte neamuri.
Astfel, putem vorbi despre misiunea ad intra, precum și ad extra.
Pe de o parte, primul plan se referă la activitatea misionară demarată în rândul celor
botezați, având ca scop întărirea lor în credință și ajungerea la starea de desăvârșire, spre
umplerea cu Harul Duhului Sfânt, organizând viața Bisericii la nivel intern.
Pe de altă parte, cel de al II-lea plan cuprinde răspândirea Evangheliei în mediul extra
creștin, adică cei nebotezați, în vederea convertirii popoarelor la adevărata credință, tot aici
încadrându-se și dialogul religios.
Prin dialog, misiunea Bisericii ce împlinește și sădește în mințile interlocutorilor
semințele adevărului, arătându-le prin experiența bimilenară verticalitatea învățăturilor și a
dogmelor ortodoxe. Prin purtarea unui dialog interreligios, misionarul devine parte integrantă
a planului mântuitor al lui Hristos.
Orice dialog înseamnă mărturie. Deschiderea oricărui creștin față de cei de altă
credință, orientare etc. nu înseamnă altceva decât o mărturie a ortodoxiei în lumea de astăzi.
Scopul trimiterii și al misiunii lui Iisus Hristos și al Sfântului Duh în lume, este acela
de a arăta pe omul cel adevărat, adică omul hristificat, omul a cărui existență își are
fundamentul în Hristos
2. Aspectul Misionar în contextul zilelor noastre

Situația în care se desfășoară misiunea Bisericii astăzi este fără precedent, Astfel,
Biserica trebuie să facă o ,,relecție, o recitire a Tradiției’’.
Ideologiile sunt răspândite foarte ușor la nivel global, prin intermediul tehnologiei tot
mai avansate ale momentului. Ele afectează nu doar pe plan local, ci merge atât de mult încât
efectul lor este unul global, luând chipul unei năluciri ce acaparează idealurile vieții multor
oameni. Aceste ideologii duc la o idolatrizare a materiei, depărtându-l pe om de la gândul
existenței lui Dumnezeu, adesea implementând ideea că aici este totul, substituind eternitatea
cu imediatul. Prin aceasta se încearcă o saturare a infinitului din om cu efemerele plăceri ale
acestei vieți, făcând mai dificilă realizarea Misiunii Bisericii
 Este esențial ca misiunea Bisericii să nu fie văzută greșit ca una dintre aceste ideologii,
existând riscul să fie delapidată de la duhul Tradiției Bisericii.
Aceste ideologii duc la o idolatrizare a materiei, depărtându-l pe om de la gândul
existenței lui Dumnezeu, adesea implementând ideea că aici este totul, substituind eternitatea
cu imediatul, prin aceasta se încearcă o saturare a infinitului din om cu efemerele plăceri ale
acestei vieți și asa ajungem să spunem dimpreună cu Sfântul Paisie că astăzi diavolul seceră,
deoarece are numeroase drepturi asupra omului contemporan
Toate aceste idologii duc la o pierdere a esențialului, misiunea creștină trebuie să pună
în valoare faptul că Tradiția Bisericii nu este de domeniul trecutului, aparținând oamenilor
din secolele trecute. Tradiția și învățăturile Bisericii sunt actuale.
Prin lucrarea Bisericii, omul ajunge la o experiere a fericirii depline, a învierii ca ființă
nouă (I Cor 5,17), iar peste veacuri prin tezaurul de sfinți pe care îl are Biserica și îl cinstește
cu atâta sârg, ne este arătat faptul că misiunea Bisericii duce la o vindecare totală a omului,
devenind sănătos sufletește și cu mintea deplină.
3. Efecte ale globaloizării și secularizări în misiune parohială

Parohia este mediul clar și concret unde are loc unirea omului cu Dumnezeu, prin
împărtășirea cu trupul și sângele Mântuitorului Iisus Hristos
Pentru a face parte din Biserică, orice creștin trebuie să aparțină de o parohie și să fie
călăuzit de un preot paroh, care după caz poate să îi fie duhovnic, îndrumându-l spre Hristos.
Parohia nu trebuie văzută doar din punct de vedere administrativ, ca instituție, ci ca o
comunitate de persoane.
În conformitate cu învățăturile sfinților părinți, Parohia este comuniune de oameni care
are ca principal scop îndumnezeirea.
Misiunea parohială îl vizează pe om în întregimea vieții lui, este lângă acesta din
pruncie, prin baia botezului, apoi viața parohială se împletește cu însăși viața lui, căci marile
evenimente ale vieții sunt serbate prin tainele bisericești, culminând cu slujba de
înmormântare.
Majoritatea dificultăților actuale, se datorează perioadei totalitare, când statul îngrădea
la maxim Biserica și pe slujitorii ei, acum statul mânat de o guvernare atee dorește o separare
de misiunea și mentalitatea creștină. Misiunea pastorală este limitată la săvârșirea anumitor
acte de asistență religioasă.
Problema credincioșilor care nu cunosc adevărurile fundamentale ale credinței
creștine, constituie o piedică pentru misiunea parohială, dar o binecuvântare pentru cultele
protestante și neoprotestante, care desfășoară o intensă activitate de prozelitism în rândul
oamenilor neinstruiți cultural și teologic.
Misiunea parohială de astăzi este diferită de cea din secolele trecute, în special în
mediul urban. Parohia din mediul urban se confruntă cu o insuficiență a numărului de biserici
și de preoți, în comparație cu necesitatea cerințelor actuale pe care o are societatea urbană din
marile orașe, iar acest lucru îl observăm din simpla participare la o slujbă, descoperind faptul
că orice biserică devine neîncăpătoare dacă ar participa toți credincioșii acelei parohii.
Societatea consumeristă tinde să găsească un scop pentru misiunea parohiei, adesea se
dorește implicare în mediul social, prin oferirea de ajutoare materiale. Scopul parohiei și al
bisericii în general este, însa, cel liturgic, modul cel mai tainic prin care omul se poate atinge
de Hristos, păstrându-l chiar în pântece, căci, misiunea are drept scop realizarea Împărăției lui
Dumnezeu pe pământ.

4. Dimensiunea liturgică a misiunii creștine

Prin misiunea creștină Dumnezeu cheamă pe om la unirea acestuia cu Sine în Hristos,

după măsura posibilităților fiecăruia, omul ajungând la desăvârșire și la împărtășire de harul
divin, devenind astfel mădular viu al Bisericii.
Misiunea constituie o parte a planului de mântuire a lui Dumnezeu, ea nu ne mântuie
ci ne arată calea pe care putem să ajungem le Dumnezeu - Cel care chemă, conduce și aduce
mântuirea. Misiunea rămâne lucrarea prin care Dumnezeu îi îndrumă pe oameni la realizarea
desăvârșiri în Hristos Domnul.
Unul dintre cele mai de seamă mărturii ale experimentării legăturii cu Dumnezeu este
sfânta Euharistie. Este argumentul cel mai de seamă ca Hristos dorește să se unească cu noi și
să ne aducă la starea de legătură cu Sfânta Treime.
Biserica face o reamintire continuă a istoriei mântuirii prin tot cultul ei, având în
centru dumnezeiasca Liturghie, căci la fiecare liturghie ni se amintește că lumea a fost
mântuită în Trupul și patima lui Iisus Hristos în timpul lui Ponțiu Pilat.
Comunitatea liturgică este purtătoarea Evangheliei Noului Testament, având un rol
crucial în transmiterea şi apărarea credinţei36. Ea pastrează vie în memoria sa istoria
mântuirii neamului omenesc.
Ca membru al comunității liturgice, fiecare credincios păstrează și mărturisește
credința în mod viu și concret. Liturghia este energia sau combustibilul ce face posibilă
mișcarea credinciosului în aspectul misionar.
 Sfânta Liturghie este locul, prin excelență, unde credincioșii se pregătesc de misiune,
prin unirea cu Hristos
Misiunea fiind un act de mărturie (1 In 1,1-5), ea are la bază viața trăită în permanentă
legătură cu Dumnezeu, căci ar fi un act demagogic, mărturisind fără a crede ceea ce spunem.
Dimensiunea liturgică duce misiunea creștină din aspectul său universal, în inima
credinciosului, astfel misiunea devine una personală, fiecare credincios având datoria de a
prelua Liturghia și de a o transpune în situațiile personale de toate zilele.

II. CONCEPTUL DE GLOBALIZARE ȘI VALENȚELE LUI

1. Explicarea termenului de Globalizare

Globalizarea este un fenomen complex, legat în mare parte de economie, căci pe

această ramură a adus mult beneficiu, marcând o evoluție tumultoasă.
Noțiunea de globalizare implică o serie de aspecte: economice, politice, sau culturale
acestea fiind cele mai de seamă. Globalizarea devine tot mai prezentă în mijlocul nostru cu
ajutorul tehnologiei.
Apariția fenomenului de globalizare are la bază cultura antropocentrică, dorința
omului de a depăși orice graniță, manifestarea vădită a independenței sale fața de Dumnezeu,
acțiuni ce se petrec încă din timpul secolului iluminist.
Astfel, dezvoltarea tehnologică creează în mințile oamenilor ideea că omul are putere
să le facă pe toate câte voiește , bazându-se pe explicările științifice, această mentalitate
contribuind la atacurile secular-atee ,
Astfel, Biserica învață despre universalitate prin cuvintele dumnezeiescului Apostol
Pavel care zice că ,,Nu mai este iudeu, nici elin, nici sclav, nici slobod; nu mai este nici
bărbat, nici femeie; ci toți sunt una în Hristos Iisus’’ (Gal. 3, 28). Ajungem, astfel, la ideea
unei culturi globale creștine
Imensitatea copleșitoare a culturii globale complexează și influențează culturile
particulare, nu mai ține seama de varietatea acestora, urmărind anexarea lor, devenind o
cultură de factură sincretistă.
Cultura globală curentă este purtătoare de concepte seculare, limitând omul la materie
și stârnindu-l să contesteze spiritualitatea. Astăzi, ne este cunoscută sintagma ,,trăim să
consumăm și consumăm ca să trăim’’, ea este parte integrantă a culturii globale, definind
societatea actuală
 2. Diferența dintre globalizare și universalitate

Globalizarea și universalitatea sunt două cuvinte asemănătoare din punct de vedere

lingvistic, ele desemnând aceeași realitate, însă, mergând la esență, acestea sunt total opuse
una față de cealaltă.
Globalizarea constituie o realitate de actualitate ce se află în plină expansiune, ea
încearcă să cuprindă totul, întreaga planetă. Se dorește a fi un principiu actual, însă acest nou
principiu este lipsit de transcendenț. Astfel, globalizarea, prin controlarea economiei
mondiale, se impune în mod practic56, concentrând întreaga viață a omului spre agonisirea de
materie și plăcere.
Prin termenul de ,,sobornicitate’’ se înțelege trăsătura Bisericii de a fi pretutindeni,
universalitatea ei fiind izvorâtă prin participarea la cel ce este Totul, ea fiind Trupul lui
Hristos, o comunitate de oameni în deplină comuniune, prin Hristos, cu Hristos. Prin
sobornicitate se înțelege circumstanța omogenă a tuturor membrilor Bisericii asemenea unor
celule ale unui singur corp.
Avem, astfel, universalitatea, care exprimă starea oamenilor ce se bucură de rodul
familiarizării cu viață duhovnicească și dumnezeiască, aceștia ajungând la unitatea prin
excelență în persoana Mântuitorului Iisus Hristos.
Universalitatea se realiează din interiorul oamenilor, punând accent pe fiecare
persoană în parte ca membru al Bisericii, ce are ca principal scop unirea cu Hristos.
Astfel, se ajunge la realizarea oamenilor universali, care înțeleg adevărata lor menire și
servesc ca celule identificatoare în comunitățile în care se regăsesc. Văzând această legătură
personala între Dumnezeu și om, rezultă faptul că universalitatea omului izvorăște din
manifestarea lui ca chip al lui Hristos
Omul universal se identifică cu universalitatea, el este cel ce a ajuns la desăvârșire, cel
ce are mintea luminată și urmează să lumineze și pe alții. În contradicție cu omul modern
secularizat, omul universal este cel ce are nădejde și caută bucuria vieții viitoare, acest model
de om îl regăsim în Sfinți, scopul lor în viață identificăndu-se cu desăvârșirea
Omul contemporan riscă să fie distrus de globalizare, iar astăzi, mai mult ca oricând,
panica comună tinde să fie abuzată în mod barbar de catre oamenii cu capital pentru anumite
beneficii economice, temerile comune și speranțele comune trebuiesc alinate și cufundate în
dragostea și iubirea față de Hristos care pune persoana mai presus de individ.
 3. Aspectul misionar al Bisericii și globalizarea

Încercările venite din partea globalizării prezintă efecte negative asupra misiunii
creștine prin diferite ideologii actuale precum: consumerismul, materialismul individualismul,
etc. Dar toate acestea nu trebuiesc să afecteze unitatea Bisericii, căci prin caracterul său unitar
îi unește pe oameni refăcând legătura lor cu Dumnezeu.
Astăzi, globalizarea pune la îndemăna omului posibilitatea de se pune la curent cu
orice informație și ideologie, acest lucru poate fi dăunător dacă nu este controlat de o minte
abilă, critică și informată
Biserica exprimă unitate și universalitate iar misiunea creștină arată acest lucru, fiecare
biserică locală se roagă ,,pentru sfintele lui Dumnezeu Biserici,, , și pentru creștinii de
pretutindeni. Legătura aceasta este fundamentată pe adevăr și pe iubire, acestea fiind baza
unității fiecărui membru în parte. Globalizarea nu poate să ofere lumii această stabilitate pe
care Biserica o asigură ca Trup a lui Hristos.
Misiunea creștină este puntea prin care omul este chemat să cunoască pe Hristos și să
preguste bucuria Împărăției cerești, prin introducera lui în Biserică, Acest lucru se realizează
prin oferirea celor trei taine esențiale: Botez, Mirungere și Euharistie.
Globalizarea vine să tulbure firea omului și să îi ofere noi perspective eronate despre
cum trebuie să petreacă vieața, însă misiunea creștină îi reamintește acestuia că adevăratul său
scop este mântuire, iar valorile estențiale pentru om sunt cele propovăduite de Sfinții Bisericii,
care au fost și ei oameni dar nu au căutat cele ale lumii ci pe cele ale lui Dumnezeu

III. SECULARIZAREA- O ÎNCERCARE A ZILELOR NOASTRE

1. Conceptul de secularizare

Societatea modernă nu mai concepe Biserica în centrul tuturor activităților sale, ea

începe să devină neatractivă, ba chiar există o separare între religie și societatea civilă70,
caracterul religios fiind restrâns la nivelul privatului.
Apariția gândirilor instrumentale71 , ce s-au impus în epoca Renașterii, au permis
omului să vadă universul ca pe un întreg mecanism, astfel apariția telescopului la dus pe om
de la afirmării raporturilor între lucrui la dorința de stăpânire și utilizare a acestora.
Secularizarea este una dintre realitățile lumii postmoderne, ce are în
vedere ,,grațierea’’ omului de manifestările vieții duhovinicești și ale credinței și transferarea
acesteia în mediul privat sau chiar deloc.
Societatea modernă dorește să înfăptuiască o lume secularizată sau mai bine spus
lipsită de religie73, iar contextul mondial din zilele noastre face ca acest lucru să fie din ce în
ce mai posibil, globalizarea permite propagarea ideologiilor de consum, înșelând omul pentru
a se înclina la imediatele plăceri și realizări ale acestei vieți, omul modern înlătură opreliștile
morale ale credinței pentru a nu fi întrerupt de la fuga sa către dubândirea de materie și
plăcere.
Cuvântul secularizare are un înteles polisemantic desemnând o întreagă pleiada de
activiăți, iar toate gravitând în jurul credinței. Astăzi, secularizarea atacă fix aceste sectoare
care atunci au rămas neatinse, neomarxismul modern începe să fie din ce în ce mai răspândit
printre ,,cetățeni’’ . Conflictul lumii cu Biserica nu mai este de natură fizică, prin acțiuni
directe, acum se merge pe făgașul unei politici diplomate, secularizarea se realizează prin
prisma drepturilor omului interpretate ad literam, astfel, valorile morale actuale cunosc o
modificare și o deraiare de la principiile creștine autentice, de aceea se ajunge la legalizarea
divortului, homosexualitatea devine un drept al liberului albitru, contracepția, etc.
Religia este înlocuită cu ideologia, astfel, globalizarea aduce cu ea o devalorizare a
credinței, omul universal în persoana Domului Hristos este desacralizat și se ajunge la crearea
unui ,,homo economicus77’’ limitat la realizarea unor simple afaceri cu rezultat pecuniar
crescut.
Vedem că secularizarea este după cum unii teologi susțin, o maladie79, actuală care
are ca scop tacit depărtarea omulu de Dumnezeu prin înlocuirea pricipiilor și valorilor ce îl
leagă pe om de Acesta și de Sfântă biserica Sa.
2. Impacrul societății secularizate asupra celulei familiale

Familia este mediul în care majoritatea oamenilor au crescut și au reușit să facă primii
pași în viață, deprinzând cele văzute acolo, ea fiind cea dintâi instituție, primordială, deci
având o importanță colosală în formarea de noi caractere.
Ridicarea la nivel de taină a căsătoriei constituie restabilirea dintru început pe care
Dumnezeu a creat-o, de aceea omului nu i se cuvine să despartă ceea ce Dumnezeu a unit,
căci această unire a celor doi oameni este, prin Hristos, la fel ca legătura paradisiacă a
protopărinților.
Descriere a familiei din perspectiva patristică.
Căsatoria este o mare taină a Bisericii, locul unde se formează oamenii de mâine, de
aceea misiunea creștină trebuie să aloce o atenție deosebită familiei și formării corecte a
acesteia, căci ea este ,,un sanctuar, căminul sfânt al tutror virtuților creștine85’’
 Modernitatea aruncă familia în mijlocul a numeroase primejdii: ,,adulter, divorț,
păcate contra firii, avort, abandonul copiilor, căsătorii de conveniență, familii monoparentale,
etc.
Astfel, valorile crește pe care le are familia, sau pe care ar trebui să le aibă, sunt
diluate ori înlocuite cu anumte principii deloc ortodoxe. Globalizarea duce prin ideologiile
sale devastatoare la dezintegrarea omului și intergrității sale morale, se dorește un om instabil
profesional, de fapt, instabil din toate puncte de vedere, totul din dorința anumitor companii și
industrii globale pentru a avea o piață de consum căt mai mare și căt mai fidele
Uitându-ne la procentul de mortalitate, superior față de cel al natalității, trebuie să
vedem rezultat concret al procesului de seculariare
Duhul secular ce se face simțit în zilele noastre afectează familia din interior, dar și din
exterior: din interior se observă o devalorizare a iubirii și sfințeniei, acestea două fiind
opturate de interese; iar din exterior familia este afectată de numeroase modele de familie
modernă, străine de învățătura autentic creștină.
Educația familială este deosebite de importantă, ea fiind o practică de viață prin care
principiile creștine sunt însușite prin puterea exemplului, și sunt perfecționate de întreaga
familie în timp și prin stăruința tuturor.
Așadar, Biserica vede sacramentalitatea familiei și înțelege legăturile intra-umane și
intra-familiale, aceasta stând la baza societății contemporane, dar modernitatea aduce pagube
serioase familiei și astfel destabilizează întreaga societate. Misiunea creștină vine de secole să
arate splendoarea și sfințenia legăturii dintre un bărbat și o femeie, legătură ce se identifică cu
iubirea Trinitară.
3. Secularizarea și Biserica

Scurtă reamintre a ceea ce este Biserica- Biserica nu este o corporație sau o altă formă
modernă de întreprindere, ea este Trupul lui Hristos și fiecare membru reprezintă un mădular
al acestui trup, având ca principal scop ajungerea la asemănarea cu cu Dumnezeu.
,ea îl duce de mână și îl mântuiește în toate, din leagăn până la mormânt și
dincolo de mormânt’’99, după cum spunea și Sfântul Ioan de Kromștad.
Scurtă reamintire a ceea ce este misiunea- Misiunea creștină are un impact puternic
asupra societății. Ea vine să trezească omul și să îi arate importanța spirituală și culturală pe
care o are asupra societății, iar în esența mentalității poporului român găsim o trăire intensă a
credinței și spiritualității.
 Legătura dintre stat și biserică (ideal)- Biserica nu acționează singură. Ea este în
legătură cu instituțiile publice din mediile unde se împlinește misiunea creștină. Aici amintim
legătura pe care o are Biserica cu Statul, ambele având un impact asupra societății. Prin
Biserica, omul ajunge la starea de sfințenie, iar prin Stat, omul poate duce o viață normală în
toate aspectele.
Situația actuală a Bisericii- Distincția dintre Stat și Biserică este clară, căci în Biserică
sunt propovăduite valori fundamentale și ontologice ale ființei umane dând trăsătura de
persoană fiecărui om, pe când în Stat avem cetățeni sau indivizi ce se conduc după principii
seculare și trecătoare, deci autoritatea statului este convențională, pe când Biserica este de
origine divină.
Secularizarea aduce după sine un gol în socitate, căci sensul și originea culturii este
persoana105 , deci înlăturarea spiritualității din socitate însemnă înlăturarea culturii, căci
creștinismul și-a lăsat o amprentă pregnantă în cultura și spațiul european.
Această atitudine a statelor europene și nu numai, de a privi religia și spiritualitatea ca
ceva străin de aria lor de interes, trebuie să ne responsabilizeze și să să ne focuzăm pe
reechilibrarea morală a oamenilor și să aducem în vedere omului modern caracterul său de
ființă înzestrată de Dumnezeu cu trup și suflet, să vadă această condiție a sa dihotomică,
Dialogul interreligios- Datoria de a mărturisi Adevărul într-o lume globalizată și
secularizată, face ca Biserica să simtă nevoia dialogului, oferind o mare importanță
acestuia, ,,în principal cu creștinii eterodoși’’109 , fără a implica compromisiuni în materie de
credință
4. Omul contemporan. Creștinul Contemporan

Scurtă introducere în antropologie- Omul a fost înzestrat de Dumnezeu cu libertate

deplină, dar prin care omul să se apropie de Dumnezeu de bună voie, însă, din amagire
satanică, omul a vrut să fie ca Dumnezeu fără Dumnezeu, lucru ce a dus la moartea lui, căci
omul este deplin doar în legătura cu Ziditorul său.

Omul contemporan-Omul contemporan se supune unor realități care au ca principale

trăsături ,,schminbările rapide, diverse și de substanță 112 ’’ pricinuite prin evoluția
tehnologică

Omul contemporan nu se mai identifică cu Dumnezeu, propriile sale puteri nu se mai

identifică cu puerea lui Dumnezeu fabuloasă a erei noastre.

Modernitatea l-a făcut pe om să se raporteze la creștinism ca la o relgie din multe alte

religii, desacramentalizând conceptia omului despre ortodoxie, el fără a mai avea o clară
viziunea patristică despre viață în general. Omul modern vede ortodoxia sub două aspecte: ea
își pregătește credincioșii pentru viața veșnică ce va veni după moarte; a doua perspectivă este
cea în care ortodoxia are grijă ca omul să nu sufere necazuri , supărari, boli, întristări în
această viață, limitând astfel ortodoxia la o superstiție

Creștinul modern este dator să meargă pe urmele sfinților părinți, ,,urmând calea
lor’’124 și să actualizeze vremurile noastre la adevăratele valori care se identifică cu îvățătura
lui Hristos, Cel ce a venit în lume să ne mântuiască și a cărui mântuire este general valabilă,
universală, atunci și acum și până la sfârșitul veacurilor

CONCLUZIE

BIBLIOGRAFIE