Sunteți pe pagina 1din 17

Pactul de Stabilitate şi Creştere

Realizat de:
Tincu Nicoleta Andreea
CSE, An I, ID
CUPRINS

1. Adoptarea Pactului de Stabilitate şi Creştere…………………….............…………3


1.1. Semnificaţii ale Pactului de Stabilitatate şi Creştere…………………....……..3
1.2. Direcţiile şi obiectivele Pactului de Stabilitate şi Creştere……………....…….4
1.3. Consideraţii asupra Pactului de Stabilitate şi Creştere …..............................…5

2. Reformarea Pactului de Stabilitate şi Creştere……………………...........…....……7


2.1. Compromis privind regulile euro ………………………..……………....……7
2.2. Noul Pact de Stabilitate şi Creştere…………………………..….……....…….9
2.3 .Necesitatea reformării Pactului de Stabilitate şi Creştere.................................11

3. Consecinţele reformei Pactului de Stabilitate şi Creştere şi perspective...................12

4. Concluzii ....................................................................................................................16

Bibliografie..................................................................................................................17

2
1. ADOPTAREA PACTULUI DE STABILITATE ŞI CREŞTERE

Pactul de Stabilitate şi Creştere reprezintă un acord între statele membre, prin care
acestea aderă la o disciplină specială în domeniul fiscal şi bugetar, ca parte a obiectivelor lor
economice pe termen mediu. Pactul este important ca şi garant al unei administrări economice
stabile.

1.1 Semnificaţii ale Pactului de Stabilitate şi Creştere

Pactul de Stabilitate si Creştere constă într-un acord politic semnat în cadrul


Consiliului European de la Amsterdam, în iunie 1997 şi în două reglementări. Aceste
reglementări au fost îmbunătăţite pornind de la modificarile aduse Pactului. La înţelegerea
politică asupra Pactului s-a ajuns în cadrul Consiliului European de la Dublin, în decembrie
1996. Acesta a cerut Consiliului de Miniştri să redacteze o rezoluţie asupra Pactului de
Stabilitate şi Creştere, adoptată la Amsterdam în 1997.
În mod formal, acest Pact include1:
-Hotărârea Consiliului European de la Amsterdam din iunie 1997;
-Regulamentul nr.1466/97 în ceea ce priveşte supravegherea situaţiilor bugetare şi coordonarea
politicilor economice(aspectul preventiv);
-Regulamentul nr. 1467/97 în ceea priveşte implementarea procedurii deficitului bugetar excesiv,
ori de câte ori un stat membru depăseşte valoarea de referinţă - spre exemplu, un deficit mai
mare de 3 % din PIB (aspectul punitiv);
Adoptat la Consiliul European de la Amsterdam din iunie 1997, Pactul este construit pe
două aspecte cheie:
- un sistem de alarmă pentru identificarea şi corectarea derapajelor bugetare, înainte ca acestea să
determine depăşirea pragului de 3 % din PIB stabilit în Tratat pentru deficitele bugetare;
- un set de reguli cu efect descurajator pentru a exercita presiuni asupra statelor membre astfel
încât acestea să evite deficitele excesive şi să ia măsuri rapide de corectare a lor în cazul în care
apar. Sancţiunile se aplică numai statelor participante la zona Euro şi au valori între 0,2 % şi
0,5% din PIB, în funcţie de gradul în care valoarea de referinţă de 3 % este depăşită. Aceste
sancţiuni se constituie, iniţial, în depozite nepurtătoare de dobânzi, urmând ca, dacă în 2 ani
situaţia nu este corectată, să se transforme în amendă. Statele membre din zona Euro se
angajează şi să obţină, pe termen mediu, bugete naţionale echilibrate sau chiar excedentare.

1
http://europa.eu/scadplus/leg/en/lvb/l25081.htm
3
1.2 Direcţiile şi obiectivele Pactului de Creştere şi Stabilitate

Obiectivul Pactului de Stabilitate şi Creştere este de a preveni apariţia unui deficit


bugetar excesiv în zona euro dupa intrarea în etapa a treia a Uniunii Economice şi Monetare.
Pentru că prevederile Tratatului se refereau numai la criteriile de ordin cantitativ în legatură cu
adoptarea monedei unice şi nu la o definiţie a politicii bugetare care să fie respectate după
adoptarea acestei monede, semnarea unui asemenea pact a fost considerat un fapt necesar de
statele membre. De aceea, Pactul de Stabilitate şi Creştere este în conformitate şi extinde
prevederile Tratatului. Pactul a fost creat în ideea de a asigura un management stabil al finanţelor
publice în zona euro, pentru a preveni apariţia unei situaţii în care politica lejeră a unui stat
membru penalizează un alt stat membru în ceea ce priveşte ratele de dobândă şi subminează
încrederea în stabilitatea economică din această zonă. Acesta caută să obţină convergenţa
susţinută şi de durată a economiilor din statele membre aparţinând zonei euro.
Procesul de implementare a Pactului de Stabilitate şi Creştere se bazează în principal
pe doi piloni2: pe principiul supravegherii multilaterale a situaţiilor bugetare şi pe procedura
deficitului excesiv. În consecinţă, Consiliul indică direcţiile politicilor economice statelor
membre. În practică, acest lucru se referă la:
- supravegherea multilaterală; în scopul de a coordona situaţiile economice şi financiare: statele
membre din zona euro prezintă un program de stabilitate care conţine obiectivele politice pe
termen mediu, care pot fi modificate în fiecare an. Statele membre care nu fac parte din zona
euro elaborează programe de convergenţă. Aceste programe servesc drept bază pentru
supravegherea multilaterală din interiorul Consiliului. Orice alunecare fiscală poate fi în
consecinţă subiectul unei recomandări a Consiliului, recomandare care poate fi făcută publică.
- procedura deficitului excesiv; această procedură este declanşată dacă un stat membru depaseşte
criteriul deficitului bugetar, stabilit la 3 % din PIB;
Regulamentul acestei proceduri specifică detalierile tehnice şi oferă definiţii practice, în
timp ce un al doilea regulament se referă la actualele implementări: limite de timp, condiţii,
excepţii şi sancţiuni, inclusiv cele de natură financiară, care pot fi aplicate statelor membre în
cauză. Dacă se constată existenţa unui deficit excesiv de către Consiliu, sunt emise recomandări
statelor membre în ceea ce priveşte luarea de măsuri pentru a pune capăt acestei situaţii. Dacă
statul membru nu ţine cont de aceste recomandări şi nu ia măsuri pentru a remedia situaţia,
Consiliul îi poate impune sancţiuni, iniţial sub forma unui depozit neremunerat în cadrul
Comunităţii. Depozitul va fi convertit într-o amendă, dacă în următorii doi ani, deficitul excesiv

2
http://europa.eu/scadplus/glossary/economic_monetary_union_it.htm
4
nu va fi corectat. De când etapa a treia a Uniunii Economice şi Monetare a demarat,
supravegherea multilaterală a dat naştere unui dialog constant pe teme de politici economice şi
bugetare între statele membre.
Comisia Europeană a făcut public în septembrie 2004 un comunicat în ceea ce priveşte
consolidarea guvernării economice şi clarificarea procedurii de implementare a acestui pact. Prin
acest comunicat s-au produs o serie îmbunătaţiri ale Pactului. Comisia a fost interesată în primul
rând de dezvoltarea economică a statelor membre şi de stabilitatea finanţelor publice pe termen
lung. La intâlnirea Consiliului European din 22-23 martie 2005, miniştrii de finanţe au ajuns la o
înţelegere politică asupra procedurii de implementare a Pactului de Stabilitate şi Creştere.

1.3. Consideraţii asupra Pactului de Stabilitate şi Creştere

Barry Eichengreen şi Charles Wyplasz au examinat efectele Pactului într-un capitol din
cartea ”UEM, Perspectivele şi schimbările monedei Euro”, publicată pentru CEPR (Londra),
CES (Munchen) şi DELTA (Paris), de către editorii Blackwell. Aceştia au concluzionat că Pactul
nu este necesar şi mai mult decât atât, este fundamental dăunător. Şi mai important, principalul
dezavantaj al Pactului este că îndepărtează atenţia celor care decid politicile aplicabile -“policy
makers”, de la mult mai necesarele reforme structurale de pe piaţa muncii. Eichengreen şi
Wyplasz punctează urmatoarele3:
- Pactul implementează procedura deficitului excesiv înscrisă în Tratatul de la Maastricht. Acesta
stabileşte o limită de 3 % pentru deficitul bugetar, defineşte condiţiile excepţionale care permit
încălcarea acestei limite şi hotărăşte când şi cum pot fi percepute amenzi statelor care prezintă
deficite excesive;
- singura preocupare validă citată care justifică Pactul este pericolul unei crize financiare în cazul
unei datorii care nu poate fi plătită de către o ţară membră a UEM. Cea mai bună politică, în
acest caz, este o reglementare prudenţială şi nu mascarea deficitelor;
- dacă obiectivul Pactului este să crească coordonarea politicii fiscale, atunci nu există nici un
motiv pentru asimetrii;
- obiectivul de a preveni ca unele state să impună rate ridicate de dobandă altor state este
nefondat, atât din punct de vedere teoretic, pentru că este un cost bazat pe analize de piaţă, cât şi
din punct de vedere empiric, pentru că ţările europene se împrumută de pe o piaţă integrată în
mod complet în pieţele financiare ale lumii şi sunt prea mici pentru a afecta ratele de dobândă
internaţionale principale;

3
http://www.cepr.org/PRESS/EP26CWPR.htm
5
- Pactul include un număr de caracteristici care îl fac mai puţin automat decît se crede în mod
obişnuit. Este puţin probabil ca amenzile să fie aplicate pentru că scăderea politică poate avea
efectul unui cataclism. Atât ţările “delincvente”4, cât şi partenerii lor vor fi foarte prudente pentru
a evita situaţia care generează impunerea unei amenzi;
- în ţările care respectă limita deficitului bugetar de 3 % din PIB, Pactul poate conduce la
pierderea stabilizatorilor încorporaţi - deficitele cresc în timpul recesiunilor şi cererea este în
scădere. Aceste efecte se dovedesc totuşi a fi mai limitate decât cele prevăzute;
- dacă perioada curentă de expansiune se dovedeşte de lungă durată, aducerea bugetelor la
echilibru ciclic se poate dovedi “lipsită de durere”5. Dacă expansiunea este de scurtă durată şi
redusă, va fi necesar un efort discreţionar mult mai mare;
- la sfârşit, riscul este ca, după o decadă de convergenţă dureroasă pentru a îndeplini criteriile de
intrare, opinia publică poate manifesta -“Maastricth fatigue”6, “oboseala Maastricht”;
În anul 2004, Banca de Investiţii Morgan Stanley a lansat un atac dur asupra normelor
Pactului de Stabilitate şi Creştere, reguli care susţin politica economică din zona euro. Cea mai
recentă remarcă a reprezentanţilor băncii preciza: ”Cadrul fiscal al Europei este o povară pentru
mersul economiei.”7 Atât dezbaterile publice dintre bancherii centrali şi politicienii europeni
asupra reformării Pactului, cât şi dezvăluirea deficitului bugetar real al Greciei, indică faptul că
în ţările Uniunii, cadrul fiscal nu e suficient de bine pus la punct. Anumite bănci centrale, în
special banca centrală a Germaniei, Bunbesbank, s-au grăbit să critice propunerea Comisiei de a
reforma Pactul când această intenţie a fost făcută publică.
Pactul de Stabilitate şi Creştere a fost numit “stupid”8 de catre Romano Prodi, deoarece
face dificilă creşterea cheltuielilor publice atunci când economiile ţărilor care au adoptat euro
(Eurozona) sunt în recesiune. Romano Prodi a calificat Pactul drept "imperfect" şi "lipsit de
flexibilitate", conform cotidianului „Le Monde”. Într-un moment în care Comisia Europeană
ţinea sub observaţie Germania, Franţa şi Italia din cauza situaţiei bugetare critice în care se aflau
(deficit public aproape de nivelul de 3 % din PIB), afirmaţiile lui Prodi par a fi în contradicţie
tocmai cu propria instituţie şi trimit un mesaj nesigur atât guvernelor europene cât şi pieţelor
financiare. Miniştrii de finanţe din Marea Britanie, Franţa şi Germania cer reinterpretarea
Pactului de Stabilitate şi Creştere, considerând că acesta ar trebui să ţină cont de condiţiile
structurale şi ciclice specifice fiecărui stat membru. Cei trei miniştri cer şi păstrarea la nivel

4
http://www.bportugal.pt/euro/emu/pacto_e.htm
5
http://ec.europa.eu/economy_finance/about/activities/sgp/sgp_en.htm
6
http://www.cepr.org/PRESS/EP26CWPR.htm
7
http://www.zf.ro/articol_51705/banca_de_investitii_morgan_stanley_ataca_pactul_de_stabilitate.html
8
http://www.zf.ro/articol_15916/bomba_lui_prodi__regulile_in_zona_euro__puse_sub_semnul_intrebarii.html
6
naţional a controlului asupra politicilor fiscale. Acest lucru înseamnă o apropiere a poziţiilor
Franţei şi Germaniei de cea a Marii Britanii.
În 2004, Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene afirma că
„reglementările care guvernează zona euro sunt de mare importanţă şi trebuie respectate în
totalitate şi de către toate statele membre”9, adăugând că reprezintă o sursă de încredere în
Uniunea Economică şi Monetară.

2. REFORMAREA PACTULUI DE STABILITATE ŞI CREŞTERE

Adoptat de Consiliul de la Amsterdam în iunie 1997, Pactul este construit pe două


aspecte cheie: pe un sistem de prevenire pentru identificarea şi corectarea alunecărilor bugetare
înainte ca acestea să determine creşterea deficitelor dincolo de pragul de 3 % din PIB, criteriu
stabilit prin Tratat şi pe un sistem de reguli pentru a determina statele membre să evite deficitele
excesive şi să aplice măsuri imediate de corectare în cazul în care acestea au fost constatate.

2.1. Compromis privind regulile euro

După lungi şi dificile dezbateri, miniştrii de finanţe UE au reuşit pe 20 martie 2004 să


ajungă la un acord cu privire la reforma Pactului de Stabilitate şi Creştere. Este vorba de
reformarea regulilor ce trebuiesc îndeplinite de către ţările ce fac parte din spaţiul euro.
Principala controversă pe care a trebuit să o rezolve oficialii europeni a fost identificarea
factorilor ce pot fi luaţi în considerare ca şi circumstanţe atenuante în momentul în care se judecă
de către UE situaţia unui stat ce a încălcat regulile euro. Deşi regulile pe care cele 16 state ce au
adoptat euro trebuie să le urmeze sunt mai multe, cea care a ridicat cele mai mari probleme a fost
cea a deficitului bugetar.
Conform Pactului de Stabilitate şi Creştere - setul de reguli fiscale euro 10 - deficitul
bugetar public nu poate depăşi 3 % din Produsul Intern Brut (PIB). Germania şi Franţa, de
exemplu, depăşeau deja de câţiva ani consecutivi această normă şi împotriva lor nu au fost luate
măsurile care, în teorie, ar fi trebuit aplicate. Germania a încercat să îşi justifice situaţia în care
se afla prin costurile imense pe care a trebuit să le plătească în cadrul procesului de reunificare.
Berlinul cheltuieşte anual în jur de 4 % din PIB în transferuri către fosta parte comunistă a ţării,

9
http://www.zf.ro/articol_36991/comisia_europeana_apara_cu_inversunare_pactul_de_stabilitate.html
10
http://ro.euabc.com/word/868
7
de aceea a insistat ca în cadrul reformei Pactului să se regăsească un text care să facă direct
trimitere la reunificare. Această dorinţă a Berlinului a întâmpinat o opoziţie acerbă din partea
altor state membre ale UE. Franţa şi-a sprijinit partenerul din UE şi a propus o soluţie de
compromis care a fost până la urmă şi adoptată. Astfel, se afirma în Pactul revizuit că, costurile
necesare "reunificării Europei"11 vor fi luate în considerare atunci când se analizează încălcarea
limitei deficitului bugetar de 3 %, dar doar dacă "acestea au un efect dăunător asupra creşterii
economice şi a povarei fiscale a unui stat membru". În cadrul întâlnirilor lor premergătoare,
miniştrii de finanţe UE s-au aflat în contradicţie şi pe marginea unei liste a celorlalţi factori
relevanţi care ar trebui luaţi în consideraţie în momentul analizării încălcării limitei deficitului.
Statele mici membre au considerat că sunt cuprinse în lista mult prea multe excepţii, pe când,
statele mari au considerat că sunt mult prea puţine.
S-a hotărât ca statele membre, în mod individual, să propună factori relevanţi, analizaţi
de către Comisia Europeană şi Consiliu. Astfel, şanse bune de a fi incluse în această categorie o
au investiţiile în cercetare, dezvoltare şi inovare, contribuţiile financiare la creşterea solidarităţii
internaţionale şi, destul de vag domeniul atingerii ţintelor politicilor europene.
O altă schimbare a Pactului priveşte termenul acordat statului în culpă pentru a-şi
rezolva problemele de deficit. Astfel, el a fost dublat, de la un an la doi. Mai mult chiar, această
perioadă va putea fi revizuită şi extinsă dacă apar în timpul procedurii de deficit excesiv situaţii
economice adverse neaşteptate care au efecte majore în domeniul bugetar. Ţinând cont că numai
iniţierea procedurii de deficit excesiv poate dura un an de zile rezultă că se poate ajunge chiar şi
la cinci ani de zile pentru corectarea deficitului de către statul membru în culpă.
Noile membre UE au reuşit să-şi impună şi ele în cadrul compromisului una dintre
cerinţele la care ţineau, respectiv luarea în considerare şi a costurilor legate de reforma pensiilor.
Astfel, comisarul european pentru afaceri monetare, spaniolul Joaquin Almunia, a declarat că
ţările membre al căror deficit creşte datorită reformării sistemului de pensii vor beneficia de o
perioadă de graţie de 5 ani. Această concesie va uşura aderarea la spaţiul euro a noilor membrii
UE. O altă atenuare a regulilor euro este, conform compromisului, acceptarea încălcării pragului
de 3 %, dar doar temporar şi cu foarte puţin. Ajungerea în sfârşit la o soluţie în problema
Pactului de Stabilitate şi Creştere a fost întâmpinată cu bucurie de oficialii europeni. Primul
ministru luxembourghez Jean-Claude Juncker, care deţine şi portofoliul finanţelor, a declarat:
"Sunt satisfăcut de acord, regulile fundamentale... nu s-au schimbat"12. Ministrul italian de
finanţe, Domenico Siniscalco, a spus că acordul reprezintă "o soluţie europeană excelentă la o
problemă europeană". Ministrul de finanţe francez, Thierry Breton, a făcut o declaraţie filozofică

11
http://www.europeana.ro/stiri/Compromis%20privind%20regulile%20euro21032005.htm
12
http://www.europeana.ro
8
referitoare la acord: "El arată ca atunci când suntem la masa negocierii Europa poate progresa"13.
Ministrul de finanţe finlandez care, sceptic, declarase înainte de întâlnire că este nevoie de un
miracol pentru a se putea ajunge la un compromis, a recunoscut după sedinţă că acesta chiar s-a
produs. Singurul ministru care nu a fost mulţumit pe deplin de soluţia la care s-a ajuns a fost
reprezentantul Austriei, Karl-Heinz Grasser.
Poziţia lui este explicabilă, dacă ţinem seama că Viena a luptat până acum pentru
păstrarea neschimbată a reglementărilor Pactului. Grasser a declarat: "Nu este cea mai bună
soluţie pe care mi-o pot imagina". Totuşi, el a salutat faptul că pragul de 3 % a fost lăsat neatins.
Comisia Europeană a declarat pe data de 5 ianuarie 2005 că nu va pedepsi ţările
membre UE care depăşesc nivelul limită al deficitului bugetar din cauza ajutoarelor oferite
statelor afectate de Tsunami-ul asiatic. Uniunea Europeană acţionează atât la nivel comunitar, cât
şi la cel naţional pentru ajutorarea victimelor dezastrului asiatic. Preşedintele Comisiei Europene,
José Manuel Barroso, a anunţat în cadrul Summit-ului de la Jakarta de pe 6 ianuarie 2005 un
pachet suplimentar financiar de ajutor în valoare de 450 de milioane de euro. Astfel, contribuţia
Uniunii Europene (cele 25 de state membre plus Comisia Europeana) va ajunge în jurul cifrei de
1,5 miliarde euro. Pentru a încuraja ţările membre să contribuie la ajutorul umanitar şi pentru
reconstrucţie acordat ţărilor afectate de dezastru, Comisia Europeană a anunţat că se va abţine de
la pedepsirea statelor UE care depăsesc limita deficitului bugetar de 3 % datorită unor astfel de
cheltuieli.
Executivul comunitar de la Bruxelles, care este responsabil pentru monitorizarea
disciplinei bugetare în cadrul Uniunii şi are autoritatea să înceapă acţiuni disciplinare împotriva
membrilor al căror deficit bugetar depăşeşte 3 % din PIB, a afirmat că va trata milioanele de euro
trimise în ajutor Asiei ca "circumstanţe excepţionale"14.
Aceeaşi poziţie a fost adoptată şi atunci când Germania s-a văzut pusă în faţa unor
imense cheltuieli cauzate de inundaţiile ce au afectat estul ei. Berlinul a promis că va creşte
ajutorul acordat ţărilor calamitate din Asia până la nivelul de 500 de milioane de euro. Totuşi,
această sumă va avea un efect destul de limitat asupra deficitului bugetar german, care, conform
calculelor Comisiei Europene, va atinge 3,9 % din PIB.

2.2. Noul Pact de Stabilitate şi Creştere

Pactul de Stabilitate şi Creştere a fost şi rămâne una dintre problemele cele mai
controversate ale Uniunii Europene în perioada actuală. Conceput în 1997 în urma unui acord

13
http://www.europeana.ro
14
http://www.europeana.ro
9
istoric între François Mitterand şi Helmut Kohl, Pactul avea să fie o foarte eficientă invenţie
pentru instaurarea disciplinei fiscale atât de necesară în vederea lansării monedei unice.
Jean-Claude Juncker a fost la vremea respectivă mediatorul - cheie între Mitterand şi
Kohl. Prieten apropiat al amândurora, Juncker a reuşit să aplaneze animozităţile şi contradicţiile
care existau pe marginea creării uniunii monetare, propunând Franţei preluarea conducerii Băncii
Centrale Europene de îndată ce moneda euro avea să se rodeze, iar Germaniei îi oferea
perspectiva Pactului de Stabilitate ca o garanţie că dezechilibrele din celelalte ţări membre nu se
vor repercuta asupra economiei germane.

3 % din PIB - limita maximă pentru deficitul bugetar al ţărilor zonei euro.
Pactul stipula în principal limita maximă de 3 % din PIB pentru deficitul bugetar al
ţărilor zonei euro, precum şi modalităţile de asigurare a respectării acestei limite, inclusiv
penalitatea de până la 0,4 % din PIB în cazul în care vreun stat se dovedea în mod repetat
incapabil să menţină deficitul bugetar sub limita prevăzută. Cu toate că mulţi analişti avertizaseră
încă de la vremea respectivă că penalitatea era o absurditate din punct de vedere economic,
impunând o povară financiară suplimentară unui stat aflat deja în jenă fiscală, politicienii au
decis să menţină clauza ca pe o armă de ultimă instanţă, al cărei scop nu era atât folosirea cât mai
ales intimidarea. Toate acestea se întâmplau însă în a doua jumătate a anilor ‘90, când puţini se
aşteptau la stagnarea cu care se confruntă astăzi marile puteri europene şi care face din ce în ce
mai dificil controlul deficitului bugetar. Efectul înregistrat astăzi este că 10 state au depăşit sau
sunt pe cale să depăşească limita de 3 %. Între ele, cele trei mari puteri: Franţa, Germania şi
Italia. În aceste condiţii, încă de acum doi ani, tot mai multe critici la adresa Pactului au început
să se facă auzite, acestea culminând cu declaraţia şocantă a fostului preşedinte al Comisiei
Europene care califică Pactul nici mai mult nici mai puţin decât „stupid”.
De la critici, pasul următor a fost format din propunerile de reformă, practic de
schimbare a condiţiilor de aplicare a disciplinei bugetare. S-au propus pe rând extinderea
termenului de toleranţă pentru abaterea de la limita de 3 %, excluderea penalităţii, deducerea
anumitor tipuri de cheltuieli bugetare din calculul deficitului. Însă, în timp ce Comisia Europeană
lucra la diverse propuneri de reformă, iar Banca Centrală Europeană susţinea cu tărie menţinerea
Pactului în forma sa iniţială, guvernele francez şi german au decis în noiembrie 2003 pur şi
simplu să ignore regulile jocului. Având amândouă deficite care depăşiseră de mult limita
impusă, singura cale de ieşire din impas era suspendarea Pactului. Şi, cu toate reacţiile violente
ale celorlalte state membre care se plângeau că au fost defavorizate în eforturile lor de a respecta

10
prevederile, Pactul a fost trecut în conservare. Până în anul 2004, când, cu o detaşare cel puţin
temporală, s-au reluat discuţiile asupra reformei. De data aceasta însă cu mai multe argumente.
Germania a invocat costurile unificării, care au însumat până acum nu mai puţin de
1,25 trilioane de euro şi care continuă să dreneze 4 % din PIB-ul total către zonele fostei
Germanii de Est. În aceste condiţii, a susţinut cancelarul Gerhard Schröeder, ţara sa este
nedreptăţită în condiţiile în care i se aplică aceleaşi restricţii ca şi celorlalte state care nu s-au
confruntat cu aceeaşi situaţie istorică. Preşedintele Chirac nu s-a lăsat mai prejos şi a invocat la
rândul lui cheltuielile guvernului său cu securitatea în diverse zone ale lumii, susţinând că
asemenea contribuţii la securitatea internaţională nu ar trebui adăugate la deficitul bugetar.
Au fost apoi invocate cheltuielile de cercetare şi dezvoltare, educaţia, investiţiile
publice ş.a. care, s-a pretins, nu trebuie tratate ca simple cheltuieli, ci trebuie privite ca eforturi
pe termen lung pentru dezvoltarea economică la nivel european. Mai mult decât atât, miniştrii de
finanţe au susţinut că este oportună extinderea perioadei de graţie în care statele membre sunt
obligate să-şi readucă deficitele sub limita prevăzută, precum şi analizarea condiţiilor specifice
ale fiecărei ţări înainte de a se aplica măsurile de constrângere.
Toate aceste propuneri au fost acceptate, iar Pactul are deci acum o cu totul altă
filosofie.

2.3. Necesitatea reformării Pactului de Stabilitate şi Creştere

O adaptare la noile condiţii economice şi mai ales politice dintr-o Europă aflată la un
punct de cotitură a devenit imperioasă. Creştere economică extrem de lentă, şomaj ridicat şi
cronicizat, mari companii care preferă investiţii în Asia datorită condiţiilor net mai favorabile,
toate acestea i-au îndemnat pe politicienii europeni să decidă înlăturarea cămăşii de forţă
reprezentată de Pactul care impunea restricţii dure privind disciplina bugetară.
Toată lumea şi mai ales pieţele financiare aşteaptă acum efectele acestei diluări masive a
prevederilor Pactului, care probabil va afecta negativ cel puţin moneda euro. Politicienii susţin
însă că aceasta este singura cale pentru reluarea unei creşteri economice robuste în zona euro, iar
Jean-Claude Junker, primul ministru luxemburghez, un artizan al Pactului şi al reformării
acestuia - se declară deosebit de satisfăcut de miracolul acestui acord ce părea imposibil ţinând
cont de opoziţia care existase iniţial din partea statelor mici ca Olanda sau Austria. Acestea din
urmă, la care se adăugă noile state membre îngrijorate de perspectiva intrării într-o zonă
monetară cu un risc sporit, presaseră până în ultimul moment menţinerea Pactului în forma
iniţială. Pentru statele mici, ca şi pentru noile state membre care se pregătesc să adopte moneda

11
euro, avantajele ajustării Pactului sunt umbrite de riscurile pe care o mai slabă disciplină
bugetară le-ar putea avea asupra inflaţiei şi cursului de schimb al euro.
Aceste avantaje, deşi ar putea da un impuls economiilor câtorva state europene, se pot
repercuta negativ pe termen mediu, prin creşterea ratelor dobânzii, inflaţie şi deprecierea
monedei euro. În aceste condiţii, fostele state comuniste care au aderat în 2004 la Uniune şi care
s-au confruntat nu demult cu perioade de inflaţie galopantă nu sunt dispuse să dea un cec în alb
actualelor guverne ale Italiei, Franţei sau Germaniei care doresc să folosească finanţele publice
ca un instrument de stimulare economică.
În ciuda opoziţiei lor însă, noile state membre au fost nevoite să accepte compromisul,
după ce toată lumea a căzut de acord să menţină limita de 3 % pentru deficitul bugetar şi după ce
unele dintre ele au primit câteva promisiuni în schimbul unei poziţii mai flexibile faţă de
reformarea Pactului. Polonia15, în principal, care o dată cu aderarea la Uniune a devenit un
negociator foarte abil, a primit asigurări că va fi sprijinită în demersurile sale din ce în ce mai
precipitate pentru adoptarea monedei unice. Trebuie menţionat că Polonia ameninţase la un
moment dat cu adoptarea unilaterală a euro, ceea ce nu i-ar fi oferit avantajul participării la
luarea deciziilor de politică monetară, dar i-ar fi permis să profite de un comerţ mai facil în zona
euro. Această propunere a fost însă demotivată de către miniştrii de finanţe europeni.

3. CONSECINŢELE REFORMEI PACTULUI DE STABILITATE ŞI CREŞTERE ŞI


PERSPECTIVE

Comisia Europeană printr-un raport publicat la Bruxelles în iunie 200716 ajunge la


concluzia că partea preventivă a Pactului de Stabilitate şi Creştere trebuie să devină mai
eficientă. Deoarece numărul ţărilor care înregistrează deficite bugetare excesive este în scădere,
este deosebit de important ca guvernele naţionale din Uniunea Europeană să profite de
perioadele economice favorabile pentru a atinge rapid obiectivul unor situaţii bugetare solide şi
viabile. Astfel, pentru a îmbunătăţi funcţionarea componenţei preventive a Pactului de Stabilitate
şi Creştere (PSC), Comisia prezintă o serie de propuneri bazate pe reforma din 2005 a PSC.
Acestea se referă la modul în care guvernele formulează şi pun în aplicare strategiile bugetare pe
termen mediu, precum şi la întărirea supravegherii şi coordonării politicilor bugetare şi
economice la nivelul UE. Scopul este de a elabora politici bugetare viabile care să favorizeze
creşterea şi crearea de locuri de muncă.

15
http://www.cadranpolitic.ro
16
europa.eu/.../07/811&format=PDF&aged=0&language=RO&guiLanguage=e
12
„Cu toate că situaţia bugetară s-a îmbunătăţit în mod remarcabil în ultimii ani, este
evident faptul că majoritatea statelor membre trebuie să îşi îmbunătăţească rezultatele în ceea ce
priveşte realizarea obiectivelor bugetare. Avantajele unor politici fiscale solide sunt evidente:
reducerea deficitelor şi a datoriilor, precum şi ameliorarea generală a calităţii finanţelor publice
ar permite statelor membre să elibereze resursele bugetare necesare pentru încurajarea inovaţiei,
a investiţiilor, a educaţiei şi creării de locuri de muncă, ceea ce le-ar permite, astfel, să înfrunte
cu mai multă încredere provocările globalizării şi ale îmbătrânirii populaţiei”, a afirmat Joaquín
Almunia, comisarul pentru Afaceri Economice şi Monetare.
Comisia a adoptat o comunicare adresată Parlamentului şi Consiliului privind asigurarea
eficacităţii componenţei preventive a PSC, care însoţeşte şi este fondată pe cel de-al optulea
Raport anual privind finanţele publice. Supravegherea şi coordonarea politicilor bugetare este o
cerinţă a Tratatului care stabileşte un prag de 3 % din PIB pentru deficitele publice şi stipulează
faptul că nivelul datoriilor naţionale trebuie să se situeze sub 60 % din PIB sau să se apropie de
acest prag într-un ritm satisfăcător. Pactul de Stabilitate şi Creştere include o componentă
preventivă care are drept obiectiv evitarea deficitelor excesive printr-o planificare bugetară
solidă şi o punere în aplicare adecvată pe termen mediu.
În 2006, situaţia bugetară s-a ameliorat în mod semnificativ. Media deficitului din UE
s-a redus la 1,7 % de la 2,4 % în 2005 ( şi la 1,6 % de la 2,5 % în zona euro), iar nivelul datoriei
este în scădere, pentru prima dată după 2002, atât în UE, cât şi în zona euro. Multe ţări membre
ale UE au drept obiectiv realizarea unui buget echilibrat („deficit zero”) pe termen mediu, adică
în următorii trei sau patru ani. Restul ţărilor au drept ţintă un deficit mai mic de 1 % sau un
excedent bugetar. Această evoluţie reflectă progresele continue în ceea ce priveşte corectarea
deficitelor excesive.
În februarie 2009, Comisia a prezentat un raport în care erau prevăzute deficitele
bugetare pentru ţările membre, astfel: Franţa 4,4 % din PIB în 2009; 3,1 % din PIB în 2010;
Grecia 4,4 % din PIB în 2009; 4,2 % din PIB în 2010; Malta 3,6 % din PIB în 2009; 3,2 % din
PIB în 2010, Spania 5,8 % din PIB în 2009; 4,8 % din PIB în 2010; România 5,1 % din PIB în
2009; 5,6 % din PIB în 2010.

13
Tabel 1: Balanţa bugetelor de stat ale ţărilor member UE ( % din PIB)

Comisia Europeană a propus pe data 11 noiembrie 2009 stabilirea anului 2013 ca dată
limită pentru corectarea deficitelor bugetare din Austria, Republica Cehă, Germania, Slovacia,
Slovenia, Olanda şi Portugalia. În cazul Belgiei şi al Italiei, care de asemenea au un deficit peste
plafonul de 3% din PIB, mărimea deficitelor şi a datoriei publice au determinat executivul UE să
stabileasca anul 2012 ca dată limita pentru corectarea deficitelor. Pe de altă parte, Comisia
Europeană a evaluat dacă au fost luate “măsuri eficiente” în Grecia, Spania, Franţa, Irlanda şi
Marea Britanie, în urma recomandărilor Consiliului ECOFIN din luna aprilie.
“Suntem cu toţi de acord că este nevoie să elaboram strategii clare şi credibile de ieşire
din criză, pentru a reduce deficitele şi datoriile publice, care au crescut dramatic în timpul crizei.
Pactul de Stabilitate şi Creştere ofera o nouă ancoră pentru aceste strategii, prin procedura de
deficit excesiv şi programele de convergenţa şi cele de stabilitate care vor fi notificate în luna
ianuarie a anului 2010. Comisia îşi exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că partea preventivă
a Pactului nu funcţionează la fel de bine precum componenta corectivă. În general, statele
membre care nu au atins încă OTM nu îşi consolidează finanţele publice într-un ritm suficient de
rapid, în ciuda unui context economic favorabil. În unele ţări, veniturile suplimentare rezultate
din impozitare sunt utilizate parţial pentru a finanţa creşterea cheltuielilor. Acest lucru determină
incertitudini cu privire la continuitatea actualei consolidări fiscale.

14
Astfel, Comisia prezintă o serie de propuneri de îmbunătăţire a eficacităţii componentei
preventive a Pactului:
 Prima serie de propuneri are ca obiectiv, în principal, extinderea domeniului de aplicare a
supravegherii fiscale în UE. Avantajele unei politici fiscale solide pot fi mai bine înţelese
dacă supravegherea fiscală este încadrată întro perspectivă economică mai largă, de
exemplu prin acordarea unei atenţii sporite dezechilibrelor interne şi externe care pot
pune în pericol stabilitatea economică şi fiscală.
 De asemenea, Comisia propune întărirea asumării obiectivelor bugetare stabilite în
programele de stabilitate şi de convergenţă. Există, în mare măsură, posibilitatea de a
întări legăturile dintre bugetele naţionale şi obiectivele prezentate la nivelul UE, de
exemplu printr-o implicare sporită a parlamentelor naţionale şi a altor sectoare din
administraţie în elaborarea şi monitorizarea programelor.
 A treia serie de propuneri se referă la întărirea fiabilităţii şi a credibilităţii obiectivelor
bugetare pe termen mediu. Abaterile curente de la planificări riscă, în cazul în care se
repetă să submineze credibilitatea acestora. Furnizarea mai multor informaţii despre
modul în care se preconizează să fie atinse obiectivele bugetare în contextul tendinţelor în
materie de cheltuieli ar facilita evaluarea politicilor fiscale naţionale.
 A patra şi cea din urmă serie de propuneri se referă la obiectivul global al componentei
preventive a Pactului, care vizează realizarea unor situaţii bugetare viabile pe termen
mediu. Aceasta presupune o mai bună monitorizare a punerii în aplicare a planurilor
bugetare, precum şi o înţelegere mai profundă a situaţiilor bugetare care permit o mai
mare absorbţie a impactului îmbătrânirii populaţiei.
În cazul altor 13 ţări membre, printre care şi România, evaluarea măsurilor destinate
reducerii deficitului excesiv se va face cel mai devreme în luna decembrie. La 24 iunie 2009,
Comisia Europeană a recomandat României să-şi corecteze deficitul excesiv pâna în anul 2011,
ţinând cont de marile dezechilibre şi de situaţia economică şi financiară specifică. Executivul UE
a făcut această recomandare dupa evaluarea programului de convergenţă din România. În scopul
corectarii deficitului excesiv, autorităţilor române li se recomandă să implementeze măsurile
fiscale în acest an aşa cum s-a planificat în bugetul aprobat în luna februarie şi modificat în
aprilie, mai ales în ceea ce priveşte salariile din sectorul public şi reforma pensiilor, să adopte şi
să pună în practică măsuri suplimentare, dacă este necesar, pentru realizarea ţintei privind
deficitul bugetar în 2009. Ţinând cont de absenţa spaţiului de manevră de natură fiscală şi de
nevoia de corectare a dezechilibrelor fiscale şi externe mari, România are în vedere o poziţie
fiscală restrictivă între 2009 şi 2011". În aceeaşi evaluare a CE, România era invitată să facă paşi

15
concreţi în sensul consolidării gestionării fiscale şi creşterii transparenţei, în special prin
stabilirea unui cadru bugetar pe termen mediu obligatoriu, crearea unui consiliu fiscal
independent, introducerea de limite asupra rectificărilor bugetare din cursul anului şi
restructurarea sistemului de compensaţii publice.
Aplicarea prevederilor Pactului şi a unor astfel de strategii este compatibilă nu doar cu
continuarea măsurilor stimulative de consolidare a redresării economice în 2010, dar şi pentru a
se evita o creştere a dobânzilor pe termen lung care ar spori costurile soluţionării problemei
datoriilor şi costurile de finanţare pentru gospodării şi companii, punând o frână însăşi redresării
economice”, a explicat comisarul european pentru afaceri economice şi monetare Joaquin
Almunia.

CONCLUZII

Pactul de Stabilitate şi Creştere semnat în 1997 la Amsterdam, în cadrul Consiliului


European are în vedere supravegherea situaţiilor bugetare şi coordonarea politicilor economice,
cât şi implementarea procedurii deficitului bugetar excesiv. Cele două aspecte cheie ale acestui
acord sunt reprezentate de un sistem de alarmă necesar în identificarea şi corectarea derapajelor
bugetare şi un set de reguli cu efect descurajator pentru a exercita presiuni asupra statelor
membre astfel încât acestea să evite deficitele excesive şi să ia măsuri rapide de corectare a lor în
cazul în care apar. Pactul a fost creat pentru a asigura un management stabil al finanţelor publice
în zona euro, pentru a preveni apariţia unei situaţii în care politica lejeră a unui stat membru
penalizează un alt stat membru în ceea ce priveşte ratele de dobândă şi subminează încrederea în
stabilitatea economică din această zonă.
Consideraţiile asupra Pactului de Stabilitate şi Creştere au fost diverse pornind de la ideea
că acesta nu este necesar, chiar fundamental dăunător; se dorea un interes mai mare pentru
reformele structurale de pe piaţa muncii, se susţine că poate conduce la pierderea stabilizatorilor
încorporaţi, include un număr de caracteristici care îl fac mai puţin automat - aplicarea amenzilor
nu este pusă în practică. „Stupid”, „imperfect”, „lipsit de flexibilitate”17, Pactul de Stabilitate şi
Creştere suportă un proces de reformare în ceea ce priveşte regulile ce trebuie îndeplinite de
ţările care fac parte din spaţiul euro. Pe 20 martie 2004, miniştrii de finanţe ai UE au reuşit să
ajungă la un acord: deficitul bugetar public nu poate depăşi 3 % din PIB - factorii relevanţi ar
trebui luaţi în considerare în momentul încălcării limitei deficitului; termenul acordat statului în
culpă pentru a-şi rezolva problemele de deficit s-a dublat, de la un an la doi, cu posibilitatea
revizuirii şi extinderii până la 5 ani; ţările membre al căror deficit creşte datorită reformării
sistemului de pensii vor beneficia de o perioadă de graţie de 5 ani; acceptarea încălcării pragului
17
Romano Prodi
16
de 3 % temporar şi foarte puţin. Noul Pact de Stabilitate şi Creştere a înlăturat restricţiile dure
privind disciplina bugetară, fiind bine primit de reprezentanţii ţărilor din zona euro, iar
consecinţele reformei se regăsesc în deficitele bugetare excesive în scădere. Se doreşte
îmbunătăţirea funcţionării componentei preventive, iar pentru asta Comisia a formulat o serie de
propuneri în ideea de a elabora politici bugetare viabile care să favorizeze creşterea şi crearea de
locuri de muncă. Acestea vizează extinderea domeniului de aplicare a supravegherii fiscale în
UE, întărirea asumării obiectivelor bugetare stabilite în programele de stabilitate şi convergenţă,
întărirea fiabilităţii şi a credibilităţii obiectivelor bugetare pe termen mediu, realizarea unor
situaţii bugetare viabile pe termen mediu.
Astfel, Pactul de Stabilitate şi Creştere arată că „la masa negocierii Europa poate progresa”.

BIBLIOGRAFIE

1. www.bportugal.pt/euro/emu/pacto_e.htm [accesat 30.11.2009 ]


2. www.cadranpolitic.ro [accesat 30.11.2009]
3. www.cepr.org/PRESS/EP26CWRR.htm [accesat 02.12.2009]
4. www.ec.europa.eu/economy_finance/about/activities/sgp/sgp-en.htm [accesat 11.12.2009]
5. http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/publication15390_en.pdf [accesat
11.12.2009]
6. ec.europa.eu/economy_finance/sg_pact_fiscal_policy/index_en.htm?cs_mid=570 [accesat
11.12.2009]
7. www.europa.eu/scadplus/glossary/economic_monetary_union_it.htm [accesat 10.12.2009]
8. www.europeana.ro [accesat 10.12.2009]
9. http://www.euroavocatura.ro/dictionar/508/Pactul_de_stabilitate_si_crestere [accesat
11.12.2009]
10. http://en.wikipedia.org/wiki/Stability_and_Growth_Pact [accesat 11.12.2009]
11. www.ro.euabc.com/word/868 [accesat 11.12.2009]
12. http://www.euromoneda.ro/glosar.asp?submit=Caut%C4%83 [accesat 10.12.2009]
13.www.zf.ro/articol_51705/banca_de_investitii_morgan_stanley_ataca_pactul_de_stabilitate.ht
ml [accesat 11.12.2009]
14.www.zf.ro/articol_15916/bomba_lui_prodi__regulile_in_zona_euro__puse_sub_semnul_intre
barii.html [accesat 11.12.2009]

17