MINISTERUL EDUCAŢIEI NATIONALE

INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI

SUCEAVA
COLEGIUL “ANDRONIC MOTRESCU” RĂDĂUŢI

LUCRARE DE SPECIALITATE
PENTRU SUSŢINEREA EXAMENULUI DE
OBŢINERE A CERTIFICATULUI DE
COMPETENŢE PROFESIONALE

NIVEL 4

Profilul: Resurse naturale şi protecţia mediului

Specializarea: Tehnician veterinar

Îndrumător proiect: Candidat:

Dr. Iosub Oana Nastasiuc Andrei

2020
 TEMA:

Instrumentarul
chirurgical
 Argument

Medicina veterinara, ca profesie pusa in slujba asigurarii sanatatii publice, s-

a dezvoltat si perfectionat permanent, asigurand societatii specialisti de inalta
tinuta profesionala pentru acest important domeniu in care medicul veterinar,
are ca obiectiv promovarea politicilor nationale in domeniul sanitar veterinar,
ca strategii pentru apararea sanatatii animalelor si a oamenilor, asigurarea
sigurantei lantului alimentar de la producere la consumator, protectia,
bunastarea animalelor si protectia mediului.
O importanta ramură a medicinei veterinare este chirurgia. Aceasta se poate
realiza doar cu ajutorul instrumentarului chirurgical, despre care voi discuta în
aceasta lucrare.
 Cuprins
Argument
1. Instrumente pentru incizia (secţionarea) ţesuturilor
1.1. Instrumente pentru incizia (secţionarea) simplă a ţesuturilor
1.2. Instrumente pentru secţionare şi strivire
1.3. Instrumente pentru raclarea şi îndepărtarea ţesuturilor
2. Instrumente pentru hemostază
3. Instrumente pentru fixarea şi protecţia ţesuturilor
4. Instrumente pentru sutură
5. Instrumente pentru exploraţii şi puncţii
6. Instrumente pentru utilizări speciale
6.1. Instrumente utilizate în oftalmologie
6.2. Instrumente utilizate în stomatologie
6.3. Instrumente utilizate în otorinolaringologie
6.4. Instrumente utilizate în operații pe abdomen
6.5. Instrumente utilizate în osteosinteză
Anexe
Bibliografie
 1. Instrumente pentru incizia (secţionarea) ţesuturilor

1.1. Instrumente pentru incizia (secţionarea) simplă a

ţesuturilor

Bisturiul este compus din lamă şi mâner. După forma lamei se

distinge: bisturiul drept sau ascuţit (folosit cu predilecţie în puncţii şi
debridări), bisturiul curb sau convex (care se foloseşte în efectuarea
inciziilor lungi). Dacă la unele tipuri de bisturie, lama face corp comun
cu mânerul, la alte tipuri, lama se poate schimba, fiind destinată unei
utilizări unice. La rândul lor, lamele au dimensiuni şi forme variate, în
raport cu destinaţia lor. Astfel, unele sunt mai late, cu vârful semioval
şi se folosesc pentru incizii cutanate, altele, mai îngroşate, cu vârful
ascuţit, folosite pentru incizia unor orificii sau traiecte fistuloase scurte,
altele, cu vârful îndoit etc.
Montarea lamei la mâner se face cu ajutorul unei pense Pean: se
prinde porţiunea lată, la nivelul muchiei şi se fixează în locaşul de pe
mâner, prin alunecare dinainte spre înapoi. Scoaterea lamei se face prin
prinderea ei cu pensa la nivelul opus vârfului, ridicarea din locaşul
respectiv şi alunecarea în sens invers.
Bisturiul electric se foloseşte pentru secţionarea ţesuturilor.
Partea activă (lama subţire din metal sau bucla din fir subţire) se
introduce într-un mâner prevăzut cu un întrerupător, care se continuă
cu un conductor montat la un transformator, ce se alimentează de la
reţeaua electrică şi care transformă curentul electric de la 220 V la 6 V
şi 7,5 A. Datorită rezistenţelor electrice, intensitatea curentului poate fi
variabilă, servind la electrosecţiune sau la electrocoagulare.
Tenotomul este un instrument asemănător bisturiului, de care se
deosebeşte prin lama mai lungă şi vârful butonat. Tenotomul poate fi
drept sau curb şi se foloseşte la secţionarea tendoanelor. Atât
tenotomul, cât şi bisturiul, pot avea lama detaşabilă.
Foarfeca chirurgicală. După direcţia braţelor există foarfeci
drepte, curbe şi cudate, fiecare dintre acestea putând avea vârfurile
ascuţite sau boante. Foarfeca chirurgicală se foloseşte la incizia
ţesuturilor, excizia ţesuturilor bolnave şi a tumorilor etc.
Foaia de jales are un mâner şi o lamă curbată pe lat. Poate fi
simplă, când lama are o singură margine ascuţită (în acest caz este
pentru mâna dreaptă sau stângă) sau dublă, când are ambele margini
ascuţite. Se foloseşte în operaţii pe copită şi ongloane.
Decolatorul de periost poate fi drept (model Farabeuf), curb (la
stânga sau la dreapta), în T, canelat, cudat şi respectiv decolatorul curb
pentru coastă.
Fierăstrăul chirurgical se prezintă sub următoarele forme:
fierăstrăul lamă (prevăzut cu mâner sau cadru metalic), fierăstrăul în
formă de lanţ şi fierăstrăul de sârmă (Gigli, Olivecrona). Fierăstraiele
chirurgicale sunt întrebuinţate în operaţii pe coarne şi în osteotomii.
Trepanul este un fierăstrău circular, cu ajutorul căruia se extrage
din compacta oaselor late o rondelă, pentru a se deschide cavitatea
sinusurilor sau cavităţile nazale. Piesa sa principală este coroana
(fierăstrăul circular), în mijlocul căreia se află o tijă cu vârf piramidal
(acest vârf fixează instrumentul în locul de elecţie al trepanaţiei). Există
trepan manual şi trepan electric.

1.2. Instrumente pentru secţionare şi strivire

Majoritatea acestor instrumente sunt reprezentate de pensele de

castrare, care fac hemostaza la închiderea braţelor, prin strivirea
cordonului. Pensele de castrare (Reimers, Verboczy, Haussman,
Burdizzo, Serra, Hetzel, ecrasorul Chassaignac) au două braţe
articulate, prevăzute la extremitatea distală cu ramuri pentru strivirea
cordonului.
Secţionarea cordonului se realizează fie prin marginea externă,
tăioasă, a braţelor, fie printr-un cuţit situat deasupra (exclusiv în cazul
pensei Reimers). Pensele de castrare se aplică pe cordon în aşa fel ca
şurubul aflat pe articulaţia braţelor să rămână în afară, astfel ca
forcipresura să se producă în partea internă, iar secţionarea, în partea
externă a cordonului.
Pensa Burdizzo efectuează strivirea cordonului testicular prin
traversul pielii. Se întrebuinţează pentru castrarea nesângeroasă a
taurilor şi a berbecilor şi are forma unui cleşte cu extremităţile distale
neascuţite, boante. Braţele sunt dublu articulate pentru a asigura
stabilitatea poziţiei care i se dă. Unele pense Burdizzo prezintă
stopcordon, adică un dispozitiv care împiedică alunecarea cordonului
testicular dintre braţe în timpul strivirii lui.
Ecrasorul Chassaignac produce o secţionare lentă, prin
strângerea unei anse în formă de lanţ. Lanţul ecrasorului este adăpostit
într-o teacă metalică şi poate fi strâns printr-un resort sau prin mişcări
de pendulare ale mânerului, aflat la extremitatea proximală a
instrumentului. Ecrasorul prezintă avantajul că lanţul său poate fi
condus în profunzimea cavităţii abdominale, însă pe timpul folosirii
trebuie controlat dacă nu s-au angajat porţiuni de viscere în ansă. Se
foloseşte în ovariectomie la iapă şi vacă, precum şi în operaţia de
criptorhidie la animalele mari.

1.3. Instrumente pentru raclarea şi îndepărtarea ţesuturilor

Lingura Volkmann prezintă la una sau la ambele extremităţi câte

o escavaţie cu margini tăioase şi rezistente. Se foloseşte la raclarea
ţesuturilor moi, a celor mortificate din focarele septice, precum şi a
ţesuturilor osoase necrozate, ramolite.
Reneta se întrebuinţează în operaţii pe copită, ongloane şi coarne.
Se compune din mâner şi o lamă tăioasă, îndoită la vârf sub formă de
buclă. Reneta simplă poate fi pentru mâna dreaptă sau stângă, după
orientarea părţii tăioase, iar cea dublă are ambele margini tăioase.
Chiureta în ansă are o ansă distală completă, cu o margine
ascuţită şi un mâner. Se foloseşte la raclarea ţesuturilor dure, cu
modificări patologice.
Cuţitul Buss este asemănător chiuretei în ansă. Prezintă o
întrerupere a buclei la locul de unire cu tija mânerului şi serveşte
îndeosebi la raclarea ţesuturilor dure mortificate.
Dalta, dreaptă sau curbă, este utilizată la îndepărtarea eschilelor
osoase.
Cauterul se prezintă sub trei forme: ascuţit (conic), olivar şi în
formă de secure.
Termocauterul Paquelin funcţionează cu benzină şi este compus
din următoarele piese: rezervor pentru benzină, dispozitiv de insuflare
şi vaporizare, ace de platină de diferite forme şi o lampă cu alcool. Acul
de platină se încălzeşte până la incandescenţă în flacăra de alcool, după
care se menţine incandescent prin arderea vaporilor de benzină insuflaţi
din rezervor.
Autocauterul (zoocauterul Dechery) funcţionează cu eter.
Cauterul electric are anse de platină în formă de cuţit, sferă şi
buclă, care se aduc la incandescenţă cu ajutorul curentului electric.
Cauterele sunt folosite în unele forme cronice de boală, pentru
acutizarea proceselor, în afecţiuni cronice ale membrelor, articulaţiilor,
precum şi în hemostază şi deschiderea abceselor.

2. Instrumente pentru hemostază

Pensele hemostatice acţionează prin forcipresură, după aplicare

pe extremităţile vaselor secţionate. Cele mai utilizate în chirurgie sunt:
pensa Pean (are vârful rotunjit şi mai multe renuri pe feţele interne ale
extremităţilor distale), pensa Kocher (este prevăzută la extremitatea
distală cu dinţi, ambele pense hemostatice pot fi curbe sau drepte),
pensa Sthal (similară agrafei Schadel de fixat câmpuri, dar cu
extremităţile libere în formă de cioc de raţă).

3. Instrumente pentru fixarea şi protecţia ţesuturilor

Pensa anatomică este formată din două braţe unite la un capăt şi

care la extremitatea liberă sunt prevăzute cu renuri tranversale. Pensa
se ţine în mâna stângă în poziţia tocului de scris şi serveşte pentru
fixarea vaselor, nervilor, viscerelor etc., dar şi la efectuarea suturilor.
Pensa chirurgicală este prevăzută cu dinţi de şoarece la
extremităţile distale.
Depărtătoarele servesc la îndepărtarea marginilor rănii, cu scopul
de a explora şi secţiona straturile anatomice profunde.
Depărtătorul simplu (Farabeuf) are forma unei lame îndoite la
capete şi protejează pielea, straturile musculare, peritoneul etc., după
ce sunt secţionate.
Depărtătorul cu gheare se întrebuinţează la nivelul ţesuturilor
indurate.
Depărtătorul automat (Williams), folosit în hiovertebrotomie
etc., este prevăzut cu un dispozitiv de fixare la distanţe variabile, prin
strângerea braţelor pe o cremalieră.
Depărtătorul Cosset permite reglarea distanţei dintre cele două
depărtătoare care îl compun, prin intermediul unui dispozitiv constituit
dintr-o tijă fixată la unul din braţe, pe care alunecă celălalt braţ, solidar
cu un cursor.
Blefarostatul este un depărtător special pentru pleoape.
Agrafele servesc la fixarea câmpurilor în jurul plăgii, pentru a
proteja rana împotriva infecţiei: agrafa Schadel (are un profil
asemănător cifrei opt şi funcţionează ca un resort, se mai numeşte
impropriu „pensă cărăbuş”), agrafa Backhaus (este asemănătoare cu o
pensă hemostatică de dimensiuni mici, însă prezintă gheare la
extremitatea distală).

4. Instrumente pentru sutură

Acele chirurgicale servesc la executarea suturii diferitelor

ţesuturi şi pot fi drepte (ac cojocăresc), curbe sau semicurbe. Acele
chirurgicale traumatice au vârful ascuţit, de formă conică sau cu
muchii, iar pentru încărcarea firului la extremitatea opusă prezintă un
orificiu, ca la acele obişnuite sau o fantă. Acele chirurgicale
atraumatice au firul fixat direct la ac.
Acul Hagedorn este turtit lateral şi are formă curbă. Este de
diferite dimensiuni şi poate fi cu vârful ascuţit sau rotunjit (ac
atraumatic).
Acul Mooij are vârful turtit lateral, cu o fantă pe marginea
inferioară, în timp ce cealaltă extremitate este îndoită sub forma unui
inel, pentru fixarea acului în mână. Acest ac se întrebuinţează mai ales
la sutura pielii.
Acul Gerlach are extremitatea proximală turtită de sus în jos, cu
un orificiu pentru introducerea firului. Extremitatea opusă serveşte
drept mâner. Este un ac rezistent, folosit în special pentru sutura pielii
la bovine.
Acul Reverdin este un ac mecanic, reprezentând o combinaţie
între ac şi portac. Vârful acului este turtit de sus în jos şi are pe
marginea stângă un orificiu pentru introducerea firului. Orificiul se
deschide şi se închide cu ajutorul unei lame acţionate prin intermediul
unui buton, aşezat pe mânerul acului. Acul poate fi de mărimi diferite,
iar după formă poate să fie drept, curb sau localizat într-un unghi drept
(aşa numitul „ac cu pedală”).
Acul Deschamp are o extremitate curbată lateral şi vârful relativ
bont. Curbura acului poate să fie pe latura stângă sau pe cea dreaptă. El
se foloseşte pentru sutura muşchilor şi în ligatura cordoanelor vasculare
mari.
Acul Emmet prezintă un profil asemănător unei seceri şi este turtit
lateral. Se utilizează în sutura aponevrozelor, a muşchilor etc.
Portacele servesc la încărcarea cu fir a acelor chirurgicale.
Portacul Mathieu este cel mai folosit în medicina veterinară, fiind
alcătuit din două braţe care se strâng printr-un sistem cremalieră în trei
trepte. Extremitatea distală (activă) este reprezentată de două braţe
puternice, prevăzute cu renuri efectuate în două direcţii.
Portacul Mayo-Hegar este asemănător ca formă cu pensa
hemostatică Pean, cu deosebirea că braţele active sunt mai scurte şi
netede, fără renuri.
Portacul Olsen-Hegar este un portac combinat cu foarfeca, astfel
că în componenţa braţelor active intră porţiunea de foarfecă, dispusă
imediat lângă articulaţia braţelor, în timp ce porţiunea de portac este
dispusă distal.
Încărcarea acului cu ajutorul portacului se face astfel: se ţine cu
mâna portacul cu ac şi un capăt al firului de sutură, iar cu cealaltă mână
se fixează firul de partea ascuţită a acului, se trece în partea opusă întins
şi se apasă pe fantă până ce pătrunde înăuntru. După afrontarea
marginilor pielii, acul de sutură se trece prin ţesut dirijat de portac până
ce vârful a ieşit în partea opusă. Se ridică portacul, se reaplică pe
porţiunea care a străbătut ţesuturile şi printr-o tracţiune scurtă se scoate.
În lipsa portacului se pot folosi pensele hemostatice Pean. Prinderea
acelor direct cu mâna, deşi este compatibilă cu actul operator, constituie
un gest chirurgical inestetic.

5. Instrumente pentru exploraţii şi puncţii

Sonda butonată este o tijă de metal nichelat, îngroşată la

extremităţi.
Sonda canelată are pe linia mediană un şanţ. Capătul distal al
sondei este rotunjit, iar cel proximal, lăţit. Deoarece prin intermediul
acestor instrumente se efectuează o palpare neprecisă, se preferă
explorarea rănilor şi a traiectelor fistuloase, atunci când este posibil, cu
ajutorul degetului arătător protejat de mănuşă. Utilizarea sondelor se
reduce la examinarea fistulelor adânci şi strâmte. În afară de exploraţii,
sondele servesc la izolarea pachetelor vasculonervoase, iar sonda
canelată se întrebuinţează şi la executarea unor incizii dirijate.
Trocarul are două piese componente: canula şi stiletul. Stiletul
are o tijă metalică prevăzută proximal cu un mâner şi distal cu un vârf
piramidal. Trocarele se întrebuinţează în efectuarea puncţiilor
toracelui, pericardului, abdomenului, cecumului la cal, rumenului etc.,
în raport cu indicaţia de folosire variind şi mărimea lor. Atunci când un
astfel de instrument nu este la îndemână, trocarul poate fi înlocuit cu
acul de injecţii i.v.

6. Instrumente pentru utilizări speciale

6.1. Instrumente utilizate în oftalmologie

Bisturiul De Grafee este asemănător celui obişnuit, însă de

dimensiuni mai mici.
Alte instrumente: foarfeca oftalmologică (dreaptă, curbă sau
cudată), pensa chirurgicală (dreaptă sau cudată), chiureta pentru
cataractă, croseta Aruga, pensa pentru iris (dreaptă sau cudată), pensa
pentru scos cilii, pensa Desmares (pentru operaţia în şalazion), spatula
oftalmologică, depărtătorul pentru pleoape (blefarostatul), portacul
oftalmologic, acul Dupuytren, chiureta oftalmologică, pensa Utrata.

6.2. Instrumente utilizate în stomatologie

Speculum bucal se foloseşte în scopul deschiderii cavităţii

bucale.
Cleştele pentru extracţii dentare este articulat şi are extremităţile
distale în formă de cioc sau curbate, cu renuri pe faţa lor medială. Are
mărimi diferite, necesare extracţiilor dentare pentru animale mari şi
animale mici, acestea din urmă fiind asemănătoare celor de uz uman.
Cleştele pentru animale mari are braţele lungi şi partea activă (distală)
curbată pe o latură, la un unghi de 180°, astfel că permite fixarea
molarilor în bune condiţii.
Cleştele pentru tăiat colţii, destinat animalelor mari, are cele
două braţe articulate: mânerul este lung, iar distal, partea activă, cu
marginile oblice şi tăioase. Este prevăzut proximal cu un şurub, care
are rolul ca după fixarea cleştelui pe dinte să se strângă şi să secţioneze
anomalia dentară. Pentru animalele mici, cleştele de tăiat colţii este de
dimensiuni mai mici, asemănător pensei Liston, cu braţele mai lungi,
iar partea activă (distală) este ascuţită. Se foloseşte pentru tăierea
colţilor la purcei în primele luni de viaţă, dar şi mai târziu, în alte
anomalii, precum şi pentru tăierea unghiilor crescute excesiv la câine.
Pila de rabotaj este confecţionată dintr-un oţel rezistent şi are pe
suprafaţa sa o serie de denivelări ascuţite, care permit nivelarea colţilor.
Este fixată într-o apărătoare, care ajută la mânuirea ei de-a lungul tablei
dentare, apărătoare care se continuă cu o bară, care are la capătul opus
un mâner. Este folosită pentru nivelarea neregularităţilor dentare la
cabaline şi bovine.
Dalta de rabotaj, formată dintr-o bară metalică cilindrică, este
bifurcată la un capăt şi are fixată o daltă în braţele respective. Se
foloseşte pentru îndepărtarea colţilor sau a molarilor crescuţi în exces,
la animalele mari.
Elevatorul este o bară de fier îndoită la o extremitate în unghi
drept sau numai curbată, care se foloseşte pentru decolarea gingiei de
pe dinte, înainte de extracţie.
Oglinda dentară este fixată la capătul unei tije lungi, terminate
printr-un mâner.
Pensele pentru fixarea limbii, de forme diferite, sunt destinate
animalelor mici.

6.3. Instrumente utilizate în otorinolaringologie

Speculum auricular are două braţe articulate, care se termină

distal printr-o îndoitură laterală sub formă de con.
Clupa auriculară este alcătuită din două lame metalice, care sunt
prevăzute la capete cu două orificii, în care se introduc două şuruburi,
cu rolul de a strânge clupa după aplicarea pe pavilionul urechii. Prezintă
forme şi modele diferite, în raport cu forma estetică a urechii, conform
cu standardul rasei (dreaptă, curbă şi în formă de S).
Pensa auriculară cudată este folosită în toaletă şi drenajul
catarului auricular.
Chiureta auriculară, asemănătoare lingurei Wolkmann, dar de
dimensiuni mai mici, este menită să rezece eventualele vegetaţii sau
ulcere situate pe faţa internă a conductului auditiv.
Canula traheală, de forme şi mărimi diferite, este confecţionată
din metal sau material sintetic. Poate fi mono- sau bivalvă şi se
foloseşte în traheotomii, în caz de iminenţă de asfixie.

6.4. Instrumente utilizate în operaţii pe cavitatea abdominală

Speculum abdominal este un depărtător al marginilor rănii, în

formă de valvă.
Speculum rectal poate fi tubular sau cu valve, care se
îndepărtează printr-un mecanism cu şurub sau prin apăsare pe mânere.
Cu ajutorul acestui instrument se realizează explorarea rectală, pentru
depistarea unor afecţiuni (ex. deşirări, rupturi, polipi).
Bisturiul cu lamă ascunsă are o lamă ce se poate deplasa în
interiorul unei teci metalice.
Pensa intestinală Pean are braţe articulate. Are partea activă cu
braţe foarte lungi şi prevăzute cu şanturi longitudinale, dar şi cu o
cremalieră, prin care se asigură fixarea lor pe organul digestiv (ex.
stomac, intestin). Forma pensei poate fi dreaptă sau curbă. Aplicată pe
ţesut, pensa asigură o compresiune elastică. Este folosită în operaţiile
pe intestine şi stomac, în scopul opririi tranzitului intestinal, în
enterotomii şi enteroanastomoze.

6.5. Instrumente utilizate în osteosinteză

Pensa Lambotte este formată din două piese articulate, fiecare

având câte un mâner şi un braţ. Pe unul din mânere are o cremalieră,
iar pe celălalt braţ, un dispozitiv care prin închidere fixează strâns
braţele pensei, care au formă ovală şi prezintă renuri, pentru a evita
alunecarea pe os. Pensa Lambotte se foloseşte pentru imobilizarea
temporară a capetelor fracturate şi afrontate în cursul manoperei de
pironire centromedulară sau a altor manopere (aplicarea cerclajelor,
perforarea osului pentru şuruburile folosite în cazul osteosintezei cu
plăcuţe metalice).
Pensa Liston are forma unui cleşte, partea activă fiind formată
din două lame foarte bine ascuţite, în direcţie longitudinală faţă de
mâner. Se foloseşte în osteotomii, ajustarea capetelor osoase fracturate,
exereza calusurilor anormale sau a exostozelor.
Pensa ciupitoare de os este un cleşte dublu articulat, ceea ce îi
conferă o forţă mai mare la nivelul extremităţii active. Extremitatea
braţelor are forma unor cupe ogivale foarte bine ascuţite. Pensa
ciupitoare de os se foloseşte pentru osteotomie în operaţia de
laminectomie, dar şi pentru îndepărtarea calusurilor exuberante.
Cleştele delfin are profilul părţii active de forma unui cap de
delfin, folosindu-se la strângerea firelor de cerclaj şi la secţionarea
capetelor de sârmă.
Pensa pentru strâns firul metalic prezintă partea activă de formă
dreptunghiulară, care facilitează prinderea şi răsucirea firului pentru
cerclaj.
Cleştele pentru tăiat firul metalic are două braţe de oţel bine
ascuţite, care realizează secţionarea firului metalic.
Conducătorul de tijă, confecţionat din oţel, este de forma unei
tije lungi, cu un capăt ascuţit, care pătrunde prin canalul medular şi
străbate epifizele osoase. La capătul opus are un braţ, care ajută la
manevrarea sa. După ce conducătorul de tijă a fost introdus în os, pe el
se bate tija propriu-zisă, pentru imobilizarea capetelor osoase
fracturate.
Materialele pentru osteosinteză sunt confecţionate din oţeluri
speciale tratate cu nichel, tanatal sau vanadiu, astfel încât organismul
nu le consideră nonself.
Tijele de osteosinteză au un şanţ central, care uşurează
direcţionarea lor în canalul medular cu ajutorul unei baghete metalice
(conducătorul de tijă). Profilul lor poate să fie de formă diferită: treflă,
U, V sau rotund. Tijele drepte (Kuntscher) sunt foarte des folosite în
osteosinteza veterinară. Tijele Rush sunt uşor curbate la extremitatea
proximală şi se folosesc în special la osteosintezele tibiale. Toate tijele
sunt ascuţite la extremitatea distală, iar cea proximală este prevăzută cu
o fantă, care uşurează extragerea lor după ce fractura s-a consolidat.
Broşele de osteosinteză (Kirschner) sunt baghete compacte
ascuţite la un capăt. Diametrul lor variază de la 0,5-2 mm până la 6-8
mm. Există şi broşe filetate la un capăt, care realizează o bună fixare la
nivelul epifizei distale. Introducerea lor în canalul medular se face cu
ajutorul unei chei în T, prin rotire.
Plăcuţele metalice. Cele drepte se folosesc pentru imobilizarea
fracturilor diafizare, în timp ce plăcuţele în T se folosesc pentru
imobilizarea fracturilor în zonele articulare.
Şuruburile pentru osteosinteză se folosesc pentru remedierea
unor fracturi epifizare sau pentru fixarea plăcuţelor. Şuruburile pentru
ţesut osos compact sunt filetate pe toată lungimea lor, iar renurile dintre
spire sunt puţin adânci, în timp ce şuruburile pentru ţesut osos spongios
sunt filetate până la jumătate sau doar la vârf, iar renurile dintre spire
sunt foarte adânci.
Capul şuruburilor variază foarte mult ca formă şi dimensiuni,
unele prezentând o singură renură, altele au două renuri în cruce
(şuruburi stelate), în timp ce altele prezintă un hexagon îngropat (pentru
strângerea acestora sunt necesare chei speciale).
Firul metalic pentru osteosinteză are diametrul cuprins între 0,5-
2 mm şi este fabricat dintr-un aliaj special de oţel cu nichel, tanatal şi
vanadiu. Se foloseşte pentru realizarea suturilor osoase (osteorafii),
pentru realizarea unor ligaturi, cerclaje sau demicerclaje sau în asociere
cu broşele şi şuruburile realizează benzi de tensiune.
Fixatorii externi sunt reprezentaţi de un ansamblu de broşe care
traversează transversal diafiza osoasă, fiind imobilizate lateral prin
intermediul unor plăcuţe sau tije din duraluminiu, care sunt fixate cu
ajutorul unor şuruburi speciale.
ANEXE
Bisturiu cu lamă fixă

Lame de bisturiu
Lingura Volkmann

Depărtător
 Clupe auriculare

Instrumentar chirurgical
 Bibliografie
1. Anton Alina, Solcan Gh., 2017, Managementul sănătății rumegătoarelor în
perioada neonatală. Ghid practic. Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași,
2. Bârză H., May I., Ghergariu S., Hagiu N.,- Patologie şi clinică medicală
veterinară. Ed.did.şi pedag., Bucureşti, 1981; Ed. Ştiinţa, Chişinău 1992
3. V. Boghian, Gh. Solcan, 2012, Patologie si clinica medicala. Bolile aparatului
digestiv și peritoneului, Ed. "Ion Ionescu de la Brad", Iasi,
4. C. Falca, M Mircean, T Mot, C M Braslasu, G Giurgiu, C Vlagioiu, C Pop, I
Papuc, G. Solcan, V Vulpe, 2011, Medicina interna a animalelor, vol. 1, Ed.
Eurostampa, Timișoara
5. C. Falca, G. Solcan, T Mot, D. Morar, I Papuc, V Vulpe, C Pop, C Vlagioiu,
G Giurgiu, M Mircean, C M Braslasu, 2011, Medicina interna a animalelor, vol.
2, Ed. Eurostampa, Timișoara , 526 pag., 978-606-569-324-1
6. M. Musteaţă, Luminiţa Diana Hriţcu, Gh. Solcan, 2016, Medicina internă a
animalelor de companie : ghid practic – Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iaşi, 204 pag,
ISBN 978-973-147- 236