ALESUL

De Thomas Mann

Paul Thomas Mann a fost un romancier și eseist german, unul dintre marii scriitori ai
secolului al XX-lea, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în anul 1929. A scris opt
romane, peste treizeci de povestiri, o dramă epică, numeroase eseuri; un amplu jurnal și o
răsfirată corespondență îi întregesc opera.

Alesul este un roman surprinzător pentru cititorii obișnuiți cu gravitatea scrierilor lui
Thomas Mann, căci este o poveste posnașă, scrisă tocmai în ultima parte a vieții, Mann
inspirându-se dintr-o poveste medievală ce are în centru aventurile lumești (nelegiuiri,
destrăbălări, plăceri ticăloase) ale unui sfânt păcătos. Numai că o poveste ce stă mai ales sub
semnul senzaționalului ușor moralizator, se transformă, grație ironiei, umorului și artei de a
povesti a marelui scriitor, într-o încântătoare aventură a ființelor pe care le încredințează unui
narator cuceritor – om sfânt și el, ce nu cunoaște dedesubturile trăite ale vieții, dar e neîntrecut în
a le construi oamenilor niște case de cuvinte.

Într-un studiu intitulat „Umanism și ermetism la Thomas Mann”, Marguerite Yourcenar

sintetizează într-un mod simplu și cuprinzător romanul: „În Alesul, care este ca o baladă
medievală, se înfățișează temele cele mai secrete ale lui Mann, sub travestiul gotic străveziu,
într-o libertate de bal mascat. Primejdiile grotești ale aventurii umane sunt depășite aici cu
facilitatea pe jumătate malițioasă a visătorului-care-știe-că-visează; scandaloasa iubire dintre
soră și frate, apoi dintre mamă și fiu, poartă roadele sfințeniei; folosirea francezei vechi
transformă cuvintele amanților rostite în patul incestuos într-un divertisment erudit”. Alesul este,
așadar, un text cu profunzimi diferite pentru fiecare cititor în parte și care, în mod sigur, se poate
dovedi mult mai bogat în semnificații ascunse pentru cei familiarizați deja cu opera scriitorului
german.

  Alesul este un bildungsroman deosebit nu numai datorită complexității stilului în care a

fost scris, ci și din cauza clarității cu care expune etapele celui mai important drum din viața unui
om.
 Thomas Mann, ca și în alte romane ale sale, suprapune în romanul ,,Alesul" figura
exclusului, a marginalului păcătos peste cea a alesului strălucit, asumarea izolării fiind singura
posibilitate pentru reinventarea de sine, pentru creație, pentru mântuire. Granița care desparte
umanul de pierderea umanității, lumina de întuneric, este una dacă nu iluzorie, cel puțin
reversibilă.

De la pupitrul său din biblioteca mănăstirii Sankt Gallen din Țara Alemană, călugărul
Clemens are misiunea de a spune lumii povestea cu suișuri și coborâșuri a unui sfânt păcătos,
Gregorius, eroul romanului, este fiul unor gemeni nobili, incestuoși, care îl lasă în grija lui
Dumnezeu, dându-i drumul pe mare, deloc cu inimă ușoară, închis într-un butoi, însoțit de o
tăbliță pe care îi stă scrisă povestea tarată a nașterii, fără a se dezvălui amănunte legate de
identitea sa. Salvat de pescari, copilul crește în familia unuia dintre ei, însă de grija devenirii sale
spirituale se ocupă abatele care îi dă și numele său. După 17 ani în care simțise că nu aparține
acelui loc, copilul își află întâmplător povestea originii și pleacă în lume cu gândul de a-și găsi
părinții. Prin fapte cavalerești își propune să le anuleze păcatul. Ajunge chiar în ținutul în care
mama sa purta de 5 ani „războiul din dragoste” cu un pretendent pe care îl respinsese ani la rând,
pe el și pe toți ceilalți care râvniseră la mâna ei, dorind ca fratele să rămână singurul bărbat din
viața sa. Salvând ținutul și onoarea frumoasei femei despre care nu știa că îi este mamă, Gregoire
este ales ca soț de aceasta, fiul luând loc fratelui. Va avea două fetițe cu propria mamă, dar vor
afla păcatul comis, ce îl depășește pe cel al nașterii sale, și, cu conștiința încărcată, se va izola, va
alege penitența în singurătate. Aici, Mann introduce multe elemente ce țin de fantastic (prins într-
o cătușă pe o stâncă, trăiește alți 17 ani, hrănindu-se cu laptele pământului, schimbându-și
dimensiunile până la ale unui mic animal, unul care vorbește însă și are lacrimi care îi conving pe
cei doi trimiși că arătarea ciudată nu este în afara umanității), până când alte fețe bisericești au o
viziune și îl aleg drept papă, unul generos, înțelegător, fără prejudecăți, aducător de pace și
armonie, calitate care îi permite o altă întânire cu propria mamă-soție. Dincolo de această
poveste, tema „alesului” are o legătură directă cu povestea lui Hitler însuși. Inițial, potrivit
jurnalelor lui Mann, figura repudiatului (paria) a fost întruchipată de Hitler și a sa magie neagră
care a creat iluzia ipostazei de „ales”, un invers desfigurat al geniului. Personajele lui Thomas
Mann, Joseph și Gregorius, sunt o imagine creată prin contrast
 Îndemnul lui Clemens la iertare și înțelegere, în detrimentul culpabilizării, poate fi înțeles
și altfel dacă plasăm romanul în contextul în care a fost scris, și anume primii ani de după cel de-
Al Doilea Război Mondial și problema vinovăției Germaniei. Dacă naratorul, prin tonul său ușor
ironic și tolerant, ne-a putut face să-i iertăm pe incestuoșii din poveste, având memoria tuturor
grozăviilor cărora războiul le-a dat naștere, putem să ne întrebăm pe noi înșine: există vreo
poveste care să fie spusă atât de frumos încât să  facă posibilă iertarea? Un răspuns afirmativ
poate fi dat în măsura în care acceptăm că umanismul nu reprezintă doar partea luminoasă din
om, că nu e vorba numai de spirit, ci și de tenebre. Și de umanism putem vorbi abia după ce am
înțeles că trebuie să le acceptăm pe ambele, nu să ne mulțumim să aducem laude cuceririlor
spiritului, negând partea întunecată din om și catalogând-o drept animalică, inumană. Cred că
despre un astfel de umanism și o astfel de iertare vorbește și Mann, un umanism bazat pe
înțelegere și cunoaștere (Tolstoi spunea undeva, „Cel care înțelege totul, iartă totul”, iar această
afirmație i se potrivește foarte bine tolerantului papă Gregorius). Ești uman atâta timp cât
înțelegi, chiar dacă loc de iertare nu e. Tot Marguerite Yourcenar, în același eseu, scris în 1955, a
exprimat cel mai bine acest tip de umanism specific lui Thomas Mann: „Totuși, opera lui Mann
este probabil cea care merge cel mai departe în analiza puterilor latente ale omului și a
cumplitelor și secretelor lor primejdii. Într-o vreme în care aceste puteri și aceste primejdii au
căpătat o evidență neegalată până azi, suntem poate mai  bine pregătiți să le recunoaștem la
Mann, bine ascunse sub straniile lor deghizări romanești,”.

Folosindu-se de convenția povestirii în ramă, Thomas Mann ne pune să urmărim, în

același timp, atât povestea eroului, Gregorius (care începe cu mult înainte de nașterea sa), cât și
pe cea a naratorului, Clemens. În singurătatea sa, călugărul, pe care viața monahală l-a privat de
anumite experiențe, trăiește evenimentele laolaltă cu personajele sale.

Operă de bătrânețe a scriitorului german, Alesul are o evidentă componentă ludică ce se

manifestă atât în planul povestirii cât și în cel al limbajului, romanul fiind o adevărată probă de
virtuozitate lingvistică. Citatele latinești specifice creștinismului monahal se amestecă cu frânturi
din franceza și engleza medievală, iar discursul fiecărui personaj este adaptat pentru a oglindi
statutul social al acestuia.

În ceea ce privește interpretarea lui Mann, un posibil răspuns ar putea să existe în chiar
titlul romanului. Substantiv provenit din participiu (atât în română, cât și în germană), „alesul”
este un cuvânt care implică o anumită pasivitate, o anumită fatalitate și, paradoxal, tocmai o
imposibilitate a alegerii. Alesul este cel care trebuie să se conformeze destinului care i-a fost
trasat dinainte și, chiar în ciuda rațiunii, să creadă în el. Libertatea lui constă în împlinirea
destinului care i-a fost dat. Însă, un asemenea lucru e mai ușor de zis decât de făcut, pentru că
viața devine destin numai în poveste, acolo unde toate alegerile au o rațiune și o finalitate. Și,
până la urmă, oricât de frumos ar fi spusă povestea, nu e ușor să fii erou.

BIBLIOGRAFIE:

THOMAS MANN, Alesul, Traducere din germană de Corneliu Papadopol, Îngrijire de

ediție, traducere revăzută și prefață de Ioana Pârvulescu, Humanitas Fiction 2014

Marguerite Yourcena, Creierul negru al lui Piranesi și alte eseuri, Humanitas,2006