Sunteți pe pagina 1din 4

Consilierea persoanelor

cu tulburări de adaptare

Nevoile şi trebuinţele umane, vor sta mereu la baza conduitei umane, caracterizate
fiind de un subiectivism specific fiecărui individ şi care se manifestă în raport cu
posibilităţile şi limitele impuse de contextul şi de normele socioculturale ale acestuia.
Această valoare subiectivă determină gradul de adaptare, intensitatea acestui
proces ce constă în căutarea permanentă de soluţii la noile situaţii, generate de
confruntarea individului cu mediul.
Împlinirea acestor nevoi şi trebuinţe este adesea împiedicată de obstacole
exterioare şi interioare, iar unele din aceste trebuinţe, nevoi, cerinţe, depăşesc nivelele
adaptative ale subiectului uman. În astfel de situaţii, adaptarea necesită eforturi
suplimentare precum şi mobilizarea tuturor resurselor individului, de rezistenţă
psihofiziologică.
Din punctul de vedere al efortului necesar realizării homeostaziei, datorită
nivelului de intensitate al proceselor de adaptare, se indentifică procesele de adaptare în
limite normale, menite să reducă dezechilibrele fireşti, proprii fiecărei zile, ce se
desfăşoară permanent şi au rol de stabilizare, procesele de adaptare cu efort crescut,
capabile să reducă dezechilibre mari, provocate de noutatea situaţiei la care se adaugă
lipsa informaţiei şi la care deci nu există scheme preelaborate de care individul să se ajute
şi ultima categorie, procesele de adaptare cu efort maxim, la care adaptarea devine o
problemă de supravieţuire. Amploarea solicitărilor şi durata prelungită a acestora poate
depăşi limitele posibilităţilor funcţionale ale organismului, punându-i în pericol
integritatea existând astfel riscul conturării unei probabilităţi a eşecului de adaptare.
Apar trei fenomene ce constituie axa de rezistenţă a organismului, astfel :
conflictul intern, generat de nevoia imperioasă de a alege între diferite cerinţe personale
ce sunt concurente şi au o intensitate aproximativ egală, decizie însoţită de nelinişte şi
tulburare, frustraţia ce este determinată de trăirea imparţială sau de nerealizarea în
întregime a unui scop, situaţie însoţită de un sentiment acut de nedreptăţire şi stresul care
este determinat de implicarea tuturor resurselor fizice şi psihice ale organismului pentru a
face faţă ameninţării sau pericolului, situaţie însoţită de o stare de tensiune deosebită.
Intensitatea tensiunii afective resimţite de către subiect se datorează nu atât naturii
şi forţei obstacolului cât semnificaţiei pe care o dă subiectul acestui obstacol. Deasemeni,
semnificaţia ţine cont şi de nivelul de maturizare emoţională şi morală a individului, de
gradul de organizare şi de integrare socială a acestuia.
Conflictul intern, frustraţia şi stresul sunt într-o relaţie de intercondiţionare,
fiecare din ele putând fi consecinţa celuilalt. Frustraţia se dezvoltă din conflict, alegerea
uneia din trebuinţe în defavoarea celeilalte implică frustrarea celei din urmă. Stresul
urmează în general stărilor de conflict şi frustrare, în special când acestea ating un prag
de intensitate crescută, această intensitate având o durată de timp considerabilă. Stresul
deasemeni poate sta la baza conflictului şi a frustrării, mai ales la persoanele predispuse
la trăire conflictuală şi frustrantă a diferitelor situaţii de viaţă.

Persoana pe care am aplicat două dintre chestionare are 36 de ani, de sex feminin,
este din Bucureşti, recent revenită din Franţa unde a stat aproape un an împreună cu
familia. Reîntoarcerea a creat frustraţie, deoarece îşi dorea să se stabilească acolo, iar
readaptarea este încă un proces stresant.

Ca prima aplicaţie, m-am oprit asupra Scalei evenimentelor de viaţă Holmes şi


Rahe – LES

Evenimente Grad de stres


- Probleme cu socrii, cu alte rude apropiate 30
- Schimbare în condiţiile de viaţă 25
- Schimbarea domiciliului 20
- Schimbarea modului de recreere 19
- Contractarea unui împrumut mic pe termen lung 17
- Concediu (ca schimbare a modului de viaţă curent) 13
- Pierderea încrederii în sine 60
- Schimbarea reşedinţei 40

Total : 224 puncte


Conform cu rezultatul obţinut, această persoană poate fi inclusă în categoria 150-
299 puncte ce indică existenţa unui oarecare risc de tulburare de adaptare, relativ mic
însă, dată fiind personalitatea ei deschisă şi comunicativă.

O a doua aplicaţie a fost Scala afirmării de sine Levinson, deoarece din cele
discutate cu această persoană, pe parcursul întregii perioade cuprinse între adolescenţă şi
momentul actual îşi doreşte foarte mult să arate că este « capabilă », că poate realiza tot
ce-şi propune, deducând de aici că are probeleme cu încrederea în sine.
Ca urmare a efectuării celei de-a doua aplicaţii, rezultatele au fost următoarele : în
ceea ce priveşte capacitatea de afirmare (frecvenţa reacţiilor), persoana în cauză a
obţinut 65 de puncte, ceea ce o face să se încadreze pe scara valorilor normale 61-85, cu
o valoare mai apropiată de cea minimă, indicând o persoană asertivă, capabilă să spună
« da » sau « nu » atunci când consideră că este cazul, să răspundă, să critice, să afirme, să
refuze, să răspundă la critici, să facă complimente şi să răspundă la acestea etc.
În ceea ce priveşte gradul de confort resimţit în situaţiile de autoafirmare,
punctajul obţinut a fost de 132 de puncte, limitele normale aflându-se între 102 – 137
puncte. Scorul indică faptul că această doamnă îşi asumă responsabilitatea deciziilor sale,
având într-o mică măsură nevoie de aprobarea celorlalţi, ascultându-şi instinctul, intuiţia.
Dacă cei din jur o înţeleg greşit, se simte un pic tristă, dar acest lucru nu-i zdruncină
încrederea în forţele proprii. Îi este uşor să iubească, deoarece resentimentele rămân la un
nivel relativ scăzut, este mai puţin anxioasă şi deasemeni mai puţin autoprotejată.
Exprimarea la timp a sentimentelor negative reduce riscul acumulării tensiunilor şi deci a
declanşării conflictelor într-un mod brutal.
Din discuţiile avute cu această persoană, am aflat că îi place să mediteze. De
aceea consider că este util să continue practicarea meditaţiei pentru obţinerea relaxării
atunci când simte că este prea încordată şi obosită. O altă metodă ar fi exerciţiile de
autorelaxare pentru a se putea reface şi pentru a obţine un control al comportamentului
atunci când simte că are tendinţa să fie agresivă şi să controleze prea mult situaţia.
Autocontrolul mental este o altă tehnică de antrenament psihologic pe care i-aş
recomanda-o pentru a o ajuta în situaţiile conflictuale. Stăpânirea de sine este un element
important în relaţionarea cu persoanele faţă de care se simte agresată emoţional.

Bibliografie : Irina Anca Tănăsescu, „Stresul psihic, Tehnici de reglare a conduitei şi de


prevenire a tulburărilor de adaptare”, Edit. Argument, Bucureşti, 2008