Sunteți pe pagina 1din 6

CONVERSAȚII CIUDATE CU ANIMALE CU CARE MI-AM TRAS-O

PARTEA ÎNTÂI

CÂINE

O garsonieră la parter.

BOBBY stă pe pat, îmbrăcat într-o vestă și izmene.

Alături de el, tot pe pat, un câine.

BOBBY se joacă cu o zgardă. Încearcă să și-o pună la gât. Nu încape. Într-un final o așază pe pat
și oftează.

BOBBY: Suntem ok? Nu, vreau să zic – nu știu. Ai fost destul de tăcută în.. ultima vreme.

Ridică din umeri.

Probabil ești obosită, sau – probabil nu prea am dormit calumea azi noapte. Cred că am apucat..
vreo 2 ore. Două, trei ore. Acum sunt super treaz, totuși. Straniu. Deobicei dimineața sunt
leșinat. După aia stai treaz toată noaptea și..

Ai fost incredibilă. Ai fost – ești incredibilă.

Se mișcă să atingă câinele, o împinge la o parte. Își reconsideră gestul.

Vreau să zic, nu sunt vreun expert, dar – nu prea am cu ce să compar, dacă sunt complet.. – dar
nu ar trebui să înlăture nimic din – știi, chiar a fost..

Pufnește.

Câini. Cine ar fi știut? Cel mai bun prieten cu beneficii al omului. Scuze, grosolan. Comentariu
stupid.

Nu vreau să fiu genul ăla de om care zice lucruri aparent super în regulă pentru el, dar care în
40 de ani se dovedeșc a nu fi deloc ok. Gen, să spui că „să faci dragoste cu un câine e destul de
ciudat” e în regulă acum. Dar generația copiilor noștri s-ar putea să fie gen „ce rasist”. Poate nu
chiar generația copiilor tăi, fiindcă asta ar putea fi într-un an.

Chestiune controversată.
Bunicul meu cam așa era cu oamenii gay. Și cu negrii. Și cu femeile. Tata era gen „e mai în
vârstă, oferă-i puțin respect. Are mai multă experiență ca tine. Nu-l chestiona. Și oprește-te din
plâns. Nu plângi fiindcă ți-a adresat cineva un cuvânt urât.”

Îi sună telefonul. Respinge rapid apelul.

Dar da, nu știu dacă ești mereu așa, știi – fiindcă am crescut cu idea că voi aveți un fel de statut
prestabilit. Dar.. bine, tu cam pui la culcare ipoteza. Până și faptul că ne aflăm într-un pat..

Se zice că un câine ar face orice să-i facă pe plac stăpânului, nu? Ei bine, asta e – e-

Rânjește, după care se abține.

Nu, stai. Nu pretind că aș fi stăpânul tău, sau că ai măcar un stăpân. O, Doamne, asta e – e – Nu
aș pretinde niciodată că te dețin, în niciun fel. Ești un individ liber, iar asta e o țară liberă. Și
mulțumim lui Dumnezeu, știi? Fiindcă uită-te la..

Lybya? Lybya se zice? Cu toate..

BOBBY se gândește preț de un moment.

Dar da, ești un câine liber. Și doar pentru că am făcut – ce am făcut, asta nu îmi oferă vreun
drept de proprietate. Poți face ce vrei. Poți pleca, sau sta – nu gen „șezi!”, dar – asta ar fi –

Vrei niște mic dejun? Iartă-mă, nici nu te-am – am ouă. Puțin musli, cred. E vechi, dar sunt
destul de sigur că ovăzul e gen mâncare de apocalipsă. Așa îi zicea tata. Obișnuia să ma bage în
sperieți, nici nu știam despre ce vorbește. Dar acum cred că înseamnă pur și simplu că e unul
din lucrurile cu care poți supraviețui. În caz de..

Se apleacă să mângâie câinele iar. Se abține.

Aș bea o ceașcă de ceai. Pot să îți ofer un bol cu apă la temperature camerei?

Pune ibricul la încins și așază bolul cu apă, pe care îl pune pe jos.

Așteaptă să vadă dacă se apropie câinele să bea. Câinele rămâne nemișcat.

Are o tentativă de a o fluiera. Ea rămâne nemișcată.

Încearcă din nou. Niciun răspuns. A treia încercare se transformă într-un fluierat afon, obișnuit,
brusc stânjenit de aparenta gafă făcută.

Oh, și dacă vrei să..ăm, mergi.. oricând, doar.. nu știu, latră. Am pungi de plastic – ok, asta a
sunat mult prea rău. Nu îmi, gen, place sau ceva. Nu vreau să privesc sau așa. Îmi doresc doar să
nu stai acolo, inconfortabil, gânditu-te că – deci da, doar latră sau ceva.
Ăsta e teren minat..

Telefonul sună iar. Se proptește să respingă apelul.

Scuze pentru asta. Lumea exterioară! Îîîh! Lumina soarelui! Sunt un vampire! Lasă-mă în pace!

Telefonul îi sună iar, în mână. Respinge.

Lasă-mă în pace.

O prietenă de aseară. Ei bine, „prietenă”.

Nu, e de gașcă. Puțin bizară. Suntem prieteni doar fiindcă mă compătimește. De când eram în al
9-lea an și nu știam ce e aia „una mică”1. La care Kevin Dexter întreba mereu „hei, i-ai dat
vreodată lui Barney Hannick una mică?” Și mă gândeam că e chestie cool cu droguri, știi? Și
eram gen „a, da, i-am dat lui Barney una mică. De o grămadă de ori”.

Da, și așa a pornit un zvon care nu îmi făcea neapărat vreun favor. După care a început să
vorbească cu mine fiindcă în perioada aia respingea oamenii cool ca să petreacă timp cu cei
ceva mai ciudați.

Era o fată din, gen, Somalia. Apoi era tipul ăsta care trebuia să urmeze cursurile de mate și
știință cu anul inferior. Obișnuia să se scarpinde în fund, ca mai apoi să găsească un motiv să-și
ducă degetele la nas când I se părea lui că nu se uită nimeni. Dar da, înainte de asta, ea nici nu
știa că exist. Apoi dintr-o dată mi-e cea mai bună prietenă.

Și apoi anul următor, tipa a cam început să depășească momentul. Presupun că s-a simțit prost
cu gândul că va începe să ne ignore pe toți din nou. Oricum, își făcea veacul cu noi vreo 10
minute pe zi. Pe corridor, gen, când nu era nimeni în jur. Apoi pur și simplu s-a întors la viața ei.

Cât despre Barney, fii atentă: a început instant să iasă cu Hayley Christos, de care nici măcar nu
îi plăcea. Și știu că nu o plăcea fiindcă nu aș spune niciodată asta despre cineva, dar mirosea a
canal. Știu că sună dur, și cred că avea de-a face cu creșterea părinților dar – pe bune. Ca. un.
Canal.

Mi-a spus defapt la toalete că nu o plăcea dar că știa că era deschisă să și-o tragă cu el și sigur ar
fi auzit toată lumea. Ăsta efectiv singurul motiv care putea să pună capăt zvonului cu mine
făcându-i felații, în timp ce mă gândeam, să-l fi penetrat pe la spate?

Nu am conceput niciodată exact ce era aia „una mică”.

Da, deci Barney și Hayley sunt logodiți acum. Petrecerea de logodnă. Nu am fost invitat, dar

1
Basically means „muie”. Tradu tu după cât de liber îți permite să fie limbajul. Eu l-am păstrat mai prin perdea.
amica mea da, și m-a dus drept partenerul ei acolo sau mă rog. Și a fost super ciudat fiindcă
evident că mersesem la școală cu toți oamenii ăia și niciunul din ei nu știa cine mă invitase. Și ea
a început să vorbească instant cu tipul ăsta care îl știa de pe Barney de la Prince Waterhouse
Cooper, unde lucra. O companie mare de asigurări, cred. Și ea s-a dus cu el într-o cabină și a stat
cu el acolo toată noaptea, fără să mă introducă măcar o dată ca partenerul ei.

Așa că a trebuit să bântui prin toată petrecerea asta plină de oameni cu care am urmat școala,
anunțând pe toată lumea că eram un invitat secundar al cuiva. Nici măcar nu știu dacă există
așa ceva. „Hei, sunt invitat secundar”. Și toată lumea devine amabilă și primitoare. Știi ce zic?
Când sunt toți gen „oh, hei! Ce mai faci!”, dar după alunecă înapoi în grupul cu care erau. De
fiecare dată când mă apropiam începeau să se chircească înauntrul grupului.

Și știi când ești la o petrecere și stai să te gândești: e super aglomerat. Și zgomots. Și nu sunt
deloc binevenit.

Așa că am plecat. Am ieșit și recunosc că în adâncul meu, am simțit că toți s-au destins ceva mai
mult, s-au eliberat puțin. Acum nu mai era nicio șansă să dau din greșeală ochii cu..

Își gesticulează vag, cât pentru sine. Ridică din umeri.

Și după am ieșit afară. Și am petrecut niște timp singur. Am stat pe o bordură în afara unei
bodegi2. Am mâncat un baton cu ovăz. Apoi te-am văzut. Și ai venit la mine și m-ai tras ditamai
adulmecarea.

Nimeni nu m-a adulmecat așa vreodată.

M-ai mirosit pe bune, ca și cum ai fi crezut în asta. Cotul. Coapsa, Bărbia. Nu și fundul, totuși. O
altă preconcepție s-a sfărâmat.

Mi-ai lins mult mâna.

Și apoi..

Uuo, ar trebui să – respiră adânc.

Deci, da. Am petrecut un timp minunat împreună. Cred că a fost un timp bun oricum. În opinia
mea, vreau să zic..

Mă simt de parcă am vorbit la tine secole iar tu nu ai spus, mai nimic.. Deci poate, ăăm, nu știu.
Poate ție nu ți-a plăcut așa de mult cum poate că mi-a plăcut mie? Ceea ce e ok. Sau, nu ok, dar
– nu știu! Spune-mi tu. Uf, ce jenant – nu, uite, poți să-mi spui.

2
Magazin englezesc care vinde alcool si noaptea tarziu (teoretic e ilegal), 24h/7; nu cred că are o denumire în
română, așa că am adaptat :))
Nu am mai făcut asta niciodată, așa că e ok dacă nu a fost – dacă nu a fost – doar, o să mă simt
prost dacă.. ție nu ți-a plăcut. Te-am ținut trează toată noaptea..

Dar vreau să învăț. Știi, să încerc lucruri, să exersez. Nu sunt frigid. Sunt un spațiu gol – sunt gol
– ei bine, gol. Pot fi aventuros. Îmi asuma – asuma – asuma – riscuri. Nu mă – știi – lasă-mă să îți
arăt. Lasă-mă să te surprind. Măcar dă-mi o șansă.

Trage o gură mare de aer.

Cum ar fi – cum ar fi – bun – bun – spre exemplu – deci –

Deci am auzit povestea asta. Am auzit povestea asta despre o domnișoară care s-a întors de la
muncă și colega ei de apartament i-a pregătit o petrecere surpriză fiindcă era ziua ei. Dar ea nu
știa fiindcă era o surpriză, evident, așa că a urcat la etaj și –

Și și-a dat toate hainele jos. Și a mers în bucătărie fără nicio haină pe ea și a – și-a întins unt de
arahide pe toată zona genitală, cât să i-o lingă câinele. Avea un câine de casă. Și se simțea bine.
Pentru ea. Și probabil că și pentru câine, dacă îi plăcea untul de arahide.

Și evident că a intrat în sufragerie și toți prietenii și familia erau acolo și bla, bla, bla.

Jenant.

Întrebarea mea e dacă ar fi să îmi întind niște unt de arahide pe partea genitală. Ce – cum – știi
tu, poate asta e ceva ce am putea să – știi? Și locuiesc singur, deci – și nu îmi pregătește nimeni
o petrecere. Sunt sigur de asta.

Am un borcan de – fin...

Se holbează la câine.

Hai să nu. Hai să – să uităm asta. E ciudat, nu? Nu ai vrea să faci asta. Îmi dau seama. E în
regulă. Hei nici măcar mie nu cred că mi-ar plăcea. Ce idee proastă.

Îmi pare rau. Sunt jenat acum. Atât de stupid. De ce am – ar fi trebuit să țin pentru mine
stupidul.. – sunt un idiot.

Uite, gata. Te rog, uită că am menșionat asta. Idiot. Cretin total.

BOBBY încearcă să râdă, nesigur de cum să dirijeze lucrurile în continuare.

S-ar putea să am un duș. Simte-te liberă să tragi un pui de somn sau, mă rog. Nu am nimic de
făcut azi, deci..

Vrei să ne plimbăm puțin, poate? Mai încolo? Să luăm o gură de aer curat? Să ne jucăm cu
mingea? Sau cu un băt? Scuze pentru treaba cu untul de arahide. Putem doar să ne prefacem că
nu am zis așa ceva?

Dacă vrei să pleci pur și simplu, și asta e în regulă. Sunt sigur că o să ne mai întâlnim prin
preajmă. Pe undeva.

Doamne, sunt al dracului de –

Vreau doar să zic. Nu știu. Okay

Mă duc să îmi fac un duș. Dacă te găsesc aici când mă întorc, super. Dar dacă pleci.. și asta e în
regulă. Nu e în regulă dar – o să înțeleg. Cred. Deci fă ce vrei. Chiar, chiar aș vrea să rămâi dar
dacă tu nu, atunci – da.

Bine. Mă duc la duș atunci.

Ezită, apoi iese.

S-ar putea să vă placă și