Sunteți pe pagina 1din 16

NURSA

PROCESUL DE INGRIJIRE

Îngrijirea bolnavului se pierde în negura timpurilor: în trecutul îndepărtat, când femeile


pansau rănile bărbaţilor întorşi din luptă sau de la vânătoare;
Mai aproape de noi, "in 1860, dată când începe istoria profesiuni» noastre de îngrijire a
boinavului (soră-nursă-asistentă medicală), odată cu înfiinţarea primei şcoli de către Florence
Nightingale.
Astăzi cu toată vechimea pe care o are - misiunea sa socială nu este totdeauna clară.
Pentru unii, asistenta ajută medicul. Pentru alţii, ea practică o profesiune autonomă.
între aceste două extreme - rolul asistentei medicale este perceput şi descris divers. Timp
îndelungat, ea nu s-a simţit obligată să se definească. însă, rolul celor ce îngrijesc
bolnavul a continuat şi continuă să evolueze.

Reproducem câteva definiţii ale nursei:


Astăzi - nursa* este definită de I.C.N. (CLI.)** astfel:
1. - este o persoană care:
- a parcurs un program complet de formare, care a fost aprobat de Consiliul
Asistenţilor Medicali;
- a trecut cu succes examenele stabilite de Consiliul Asistenţilor Medicali;
- îndeplineşte standardele stabilite de Consiliul Asistenţilor Medicali;
- este autorizată să practice această profesie aşa cum este definită de Consiliul
Asistenţilor ,
- în concordanţă cu pregătirea şi experienţa sa;
- este autorizată în îndeplinirea acelor proceduri şi funcţii care sunt impuse de
îngrijirea sănătăţii în orice situaţii s-ar afla, dar să nu facă o procedură pentru care nu este
calificată.
Asistenţii medicali denumiţi în literatura anglofonă „registred nurse" iar în cea francofonă
„infirmiere diplômée".
Noi vom folosi atât termenul de nursă, cât şi cel de asistentă medicală. Ambele definesc
aceeaşi profesie.
*Consiliul internaţional al nurselor (I. C.N.), Consiliul internaţional al infirmierelor
(C.I.I.), cuprinde 103 asociaţii din întreaga lume, mai mult de 1 milion asistenţi.
Asistentele medicale răspund de propria lor activitate, de practica lor; supraveghează
îngrijirile auxiliare şi pregătirea elevilor.
Deci - asistenta răspunde nu numai pentru ce face, dar şi pentru categoriile auxiliare.
2. Nursa este pregătită printr-un program de studiu incluzând:
- promovarea sănătăţii
- prevenirea îmbolnăvirilor
- îngrijirea celui bolnav din punct de vedere fizic, mental, a celor cu deficiente,
indiferent de vârstă şi în orice unitate sanitară sau în orice situaţie la nivel de comunitate.
Această definiţie a devenit cunoscută şi acceptată în toată lumea şi în prezent este
utilizată şi în România pentru descrierea nursingului.

De reţinut!
„ Codul pentru asistentele medicale" descrie de asemenea 4 (patru) responsabilităţi, care
defines direcţiile importante şi anume:
1. - promovarea sănătăţii
2. - prevenirea îmbolnăvirilor
3. - restabilirea sănătăţii
4. - înlăturarea suferinţei
3. Nursa generalistă presupune:
- o pregătire pluridisciplinară - socială, tehnică, practică,(în unităţi sanitare şi pe teren în
comunitate)
- însuşirea competenţelor de bază şi nu numai cunoştinţele
- să aibă cunoştinţe de psihologie (să ştie să încurajeze)
- să aibă atitudine potrivită fată de pacient şi familia sa
- să aibă preocuparea de a înţelege ceea ce simt ceilalţi (capacitate de empatie)
Important!
Fenomenele urmărite în special de asistenta medicală sunt reacţiile:
- individuale
- familiale şi
- de grup - la problemele actuale sau potenţiale de sănătate.
Ea este ca o mamă ce acţionează conform nevoilor copilului şi trebuie adeseori să
îndeplinească sarcini cât mai diverse.
De aceea, asistenta medicală a fost denumită .mamă profesionistă".

Virginia Henderson defineste nursingul astfel :


Să ajuţi individul, fie acesta bolnav sau sănătos, să-şi afle calea spre sănătate sau
recuperare, să ajuţi individul, fie bolnav sau sănătos, să-şi folosească fiecare acţiune pentru a
promova sănătatea sau recuperarea, cu condiţia ca acesta să aibă tăria, voinţa sau cunoaşterea,
necesare pentru a o face, şi să acţioneze în aşa fel încât acesta să-şi poarte de grijă singur cât mai
curând posibil.
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE :
Prezentăm concepţia Virginiei Henderson privind rolul esenjial al asistentei medicale.
»Rolul esenţial al asistentei medicale constă în a ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă, să
îşi-menţină sau recâştige sănătatea (sau să-l asiste în ultimele sale clipe) prin îndeplinirea
sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singur, dacă ar fi avut forţa, voinţa sau cunoştinţele necesare.
Asistenta medicală trebuie să îndeplinească aceste funcţii astfel încât pacientul să-şi
recâştige independenţa cât mai repede posibil".
V.H. -Principii fundamentale ale îngrijirii bolnavului.
Precizare: O.M.S. descrie, de asemenea, rolul nursei în societate - şi acesta este important
pentru noi:
„ Rolul nursei în societate este să asiste indivizi, familii şi grupuri, să optimizeze şi să
integreze funcţiile fizice, mentale (psihice) şi sociale, afectate semnificativ prin schimbări ale
stării de sănătate".
Aceasta implică personalul de nursing în activităţile de asistentă ce se referă la sănătate
ca şi la boală şi care privesc întreaga durată a vieţii de la concepţie la moarte.
Nursingul se ocupă deci de aspectele psihosomatice şi psihosociale ale vieţii, deoarece
acestea afectează sănătatea, boala şi moartea.
De aceea, nursingul foloseşte cunoştinţe şi tehnici din ştiinţele fizice, sociale, medicale,
biologice şi umaniste (arta şi ştiinja).
Personalul de nursing lucrează ca partener alături de lucrători de alte profesiuni şi
ocupaţii, ce participă la asigurarea sănătăţii în activităţi înrudite.
Individul şi, unde este cazul, familia sa vor trebui să fie implicate în toate aspectele -
pentru menţinerea unei bune sănătăţi. (Din „Dezvoltarea Nursei Generaliste", Raport la o
reuniune O.M.S., Copenhaga, februarie 1990).
FUNCȚIILE NURSEI
Funcțiile asistentei medicale sunt de natură :
- independent
- dependent
- interdependentă
Functia de natură independentă :
Asistenta - asistă pacientul din proprie iniţiativă, temporar sau definitiv în:
a) - îngrijiri de confort, atunci când el nu-şi poate îndeplini independent anumite funcţii.
Ajutorul asistentei este în funcţie de vârstă, de natura bolii, de alte dificultăţi, fizice,
psihice sau sociale;
b) - stabileşte relaţii de încredere cu persoana îngrijită şi cu aparţinătorii (apropiaţii);
c) - le transmite informaţii, învăţăminte, ascultă pacientul şi îl susţine;
d) - este alături de indivizi şi colectivitate în vederea promovării unor condiţii mai bune
de viaţă şi sănătate.
Funcţia de natură dependentă
La indicaţia medicului aplică metodele de observaţie, de tratament sau de
readaptare, observă la pacient modificările provocate de boală sau tratament şi le
transmite medicului.
Funcția de natură interdependentă
Asistenta colaborează cu alţi profesionişti din domeniul sanitar, social, educativ,
administrativ etc. şi participă la activităţi interdisciplinare.
Exemplu:
- acţiuni de depistare a tulburărilor de ordin fizic, psihic sau social;
- acţiuni de educaţie pentru sănătate, de sensibilizare asupra responsabilităţii şi asupra
drepturilor pe care le are populaţia în materie de sănătate;
- acţiuni de rezolvare a problemelor psihosociale;
- acţiuni privind organizarea şi gestionarea centrelor sau unităţilor de îngrijire.
Precizare: Pentru a răspunde nevoilor persoanelor şi grupurilor cărora li se
adresează îngrijirile, asistenta utilizează în practica profesională cunoştinţele teoretice şi
practice medicale, cele de economie, informatică, psihologie, pedagogie etc.
Alte funcții : profesională , educativă :
De aici se desprind câteva funcţii specifice care sunt în statutul asistentei medicale
şi care se regăsesc în cadrul funcţiilor de natură: independentă, dependentă şi
interdependentă. Subliniem astfel:
a) funcţia profesională- este vorba de rolul cel mai important al asistentei, acela
de a se ocupa de pacient în scopul menţinerii echilibrului sau de a face pentru el ceea ce
el însuşi nu poate.
Aici sunt cuprinse funcţiile: • tehnică • preventivă • de umanizare a tehnicii • de
psiholog, ca şi funcţiile din codul asistentei medicale:
- promovarea şi menţinerea sănătăţii
- prevenirea îmbolnăvirilor
- îngrijirea în situaţia îmbolnăvirii şi recuperarea.
Aceasta cere din partea asistentei:
1. să acorde direct îngrijirea
2. să educe pacienţii
3. să educe alţi profesionişti din sistemul sănătăţii
4. să participe plenar la activitatea echipei de asistenţă sanitară
5. să dezvolte practica nursingului pe baza gândirii critice şi a cercetării.
b) funcţia educativă - educare pentru sănătate
Această funcţie presupune, alături de calităţi psihologice şi aptitudini pedagogice - de a
şti să comunici, de a şti să fii convingător.
Rolul educativ reiese şi din relaţiile pacient-asistent şi din relaţiile de muncă cu
personalul în subordine, practicanţi, studenți (educarea personalului de nursing).
c) funcţia economică - de gestionare
- gestionarea serviciului, organizarea timpului, precizarea priorităţilor de aprovizionare .
Funcţia economică se realizează prin corelarea ei cu comportamentul etic.
d) funcţia de cercetare
Această funcţie impune dezvoltarea unor calităţi specifice, dar şi aceasta pe fondul unei
pregătiri profesionale şi morale superioare. Asistenta - ca participantă în echipa de cercetare
alături de medic - devine o componentă importantă. Prin activitatea pe care o desfăşoară
(multifactorială, multidisciplinara şi multisectorială), asistenta are atribuţia de identificare a
domeniilor de cercetare şi, mai ales, cercetare de nursing.
În cadrul funcţiei de natură interdependentă, asistenta (lucrează) colaborează cu personal
din alte compartimente (administrativ, economic, serviciul plan-profesional), cu alţi profesionişti
(educatori, psihologi, logopezi, profesori), fapt care-i permite să desfăşoare şi activităţi de
cercetare.
DOMENII DE ACTIVITATE
Domenii de activitate pentru asistenta generalistă (cu pregătire pluridisciplinară):
- Servicii de sănătate - staţionar
- ambulatoriu
- învăţământ, cultură
- cercetare
- educaţie
- social-economic (condiţii de viaţă)
- administrativ
- demografie
-alimentar
- igienic
LOCUL DE MUNCĂ
1. în comunitate şi ambulatoriu
- dispensar - urban
- rural
- policlinică
- şcoli, grădiniţe, creşe, leagăne
- cămine de bătrâni
- în staţionar (secţii: interne, chirurgie, pediatrie, obst- ginecologie etc.)
Inspectoratele de poliţie sanitară - igienă.
ÎNGRIJIRI PRIMARE DE SĂNĂTATE (I.P.S.)
Definiţie. Prin I.P.S. înţelegem:
- îngrijiri esenţiale de sănătate
- accesibile tuturor persoanelor şi familiilor din comunitate
- prin mijloace ce le sunt acceptabile
- cu participarea lor plenară
- şi la un preţ de cost abordabil comunităţii şi ţării. I.P.S. se sprijină pe comunitate.
Definiţia comunităţii
Prin comunitate înţelegem ansamblul unei populaţii de pe un teritoriu geografic
determinat, de care este legat prin interese şi valori comune, având o formă de gestiune
administrativă, iar membrii săi au interrelaţii cu grupuri sociale şi instituţii.
Comunitatea este locul de unde pleacă I.P.S.; indivizii, familiile şi grupurile îşi
asigură singuri responsabilitatea acţiunilor de sănătate. Pentru realizarea acestei strategii
s-a considerat că este necesară schimbarea vechii concepţii de asistenţă medicală, anume
concepţia dinainte de Conferinţa de la Alma-Ata când:
- acţiunile de sănătate au fost orientate spre lupta împotriva bolii;
- se acordă o pondere mai mare refacerii sănătăţii şi nu menţinerii şi dezvoltării ei;
- îngrijirile erau limitate la partea medicală şi în acest caz asistenta era un
executant al indicaţiilor medicale, pierzându-şi rolul'de bază în procesul de îngrijire. Dar
îngrijirile persoanei nu presupun numai funcţii tehnice, ci şi cele de nursing, ce ne obligă
să gândim.
În concepţia actuală, se consideră că o bună asistenţă medicală (o bună îngrijire)
presupune trecerea de la îngrijirile terapeutice (cărora li s-a acordat un loc prioritar în
dauna îngrijirilor menite să menţină sănătatea, viaţa) trecerea deci la I.P.S.
I.P.S. - sunt denumite şi îngrijiri de sănătate comunitare, pentru că solicită
participarea comunităţii (membrilor acesteia). Deci omul în globalitatea sa, cu necesităţile
sale bio-fiziologice, psiho-sociale, culturale şi spirituale poate active ca un copartener şi
nu numai ca receptor pasiv de diverse prestaţii.
I.P.S. favorizează îngrijiri complete, înglobând:
- promovarea sănătăţii
- prevenirea îmbolnăvirilor
- îngrijirile curative curente şi obişnuite
- recuperarea
- urgenţele
I.P.S. acoperă trei niveluri de intervenţii şi anume:
1. îngrijiri de prevenire primară
2 .îngrijiri de prevenire secundară
3. îngrijiri de prevenire terţiară
Se poate vorbi şi de intervenţia de nivel 4 (patru), în cazul bolilor terminale
(susţinerea familiei etc).

Nivelurile de intervenţii:
1. Prin prevenirea primară înţelegem:
- menţinerea şi promovarea sănătăţii, precum şi prevenirea îmbolnăvirilor.
Intervenţia asistentei urmăreşte: educaţia sanitară (din toate punctele de vedere -
alimentaţie, contracepţie etc.)
- prevenirea specifică (vaccinări, profilaxia unor boli)

2. Prevenirea secundară urmăreşte:


- intervenţii curative - pentru tratamentul bolilor şi prevenirea agravării sau a
complicaţiilor.
Rolul asistentei este să descopere problemele la timp (prin vizite acasă, în
comunitate - nu aşteptăm să ne caute oamenii, îi căutăm noi, prin controale periodice)
3. Prevenirea terţiară urmăreşte recuperarea.
Rolul asistentei este să susţină persoana îngrijită pentru a se adapta la diferite
dificultăţi cauzate de problemele de sănătate - rol în recuperarea persoanei.
. Identificarea a ceea ce înseamnă I.P.S.
Necesitatea cunoaşterii şi studierii unui întreg ansamblu de caracteristici:
- climatul, resurse de apă, caracteristicile populaţiei, nivelul de educaţie a
populaţiei, categorii sociale, resurse economice, caracter urban sau rural, natura muncii
efectuată de bărbat şi femeie, incidenţa şi prevalenta unor boli, reţeaua serviciilor de
sănătate.
. Iniţierea personalului sanitar şi a consumatorilor de I.P.S.
a) - pregătirea lucrătorilor sanitari pentru a înţelege I.P.S., indiferent că aceştia
lucrează în mediu extraspitalicesc, în mediu spitalicesc sau sunt personal de instruire
Este indispensabil ca aceştia să cunoască diferite medii de viaţă pentru
colaborarea cu I.P.S.
- mediul familial -»• domiciliul
- mediu de muncă - activitatea bărbaţilor, femeilor
- alte medii -* cultural, petrecerea timpului liber etc.
- mediu şcolar * copii
Pregătirea lucrătorilor sanitari şi sociali pentru a lucra cu populaţia, nu pentru
populaţie. Aceasta le impune:
- să ştie să asculte
- să fie capabili să înţeleagă propunerile făcute (de indivizi, familii, grupuri)
- să ştie să utilizeze informaţiile
- să ştie să alcătuiască un plan de îngrijire (sau acţiuni sanitare stabilite cu
populaţia)
- să înveţe să muncească cu alte modele sociale diferit de cel ce îngrijeşte şi cel
îngrijit;
- conducător şi salariat
Modele sociale stabilite pe relaţii de egalitate şi recunoaştere reciprocă.
Personalul din sistemul sanitar trebuie să înveţe să renunţe la complexele de superioritate
sau de inferioritate între diferitele categorii profesionale. Să înveţe să cunoască valoarea
socială a persoanelor care îndeplinesc alte profesii.
Personalul din sistemul sanitar să nu-şi asume un comportament de dominaţie faţă
de consumatorii de prestaţii -spunându-le ce au de făcut - fără să-i asculte măcar ce au de
spus.
Important
Asistenta generalistă - a cărei activitate se desfăşoară în comunitate, trebuie să
menţină contacte regulate cu persoane, familii, grupuri, la domiciliu, la şcoală, la instituţii
(locuri de muncă), la locuri recreative.
Asistentele trebuie să abordeze îngrijirile de aşa natură, încât să satisfacă nevoile
de sănătate ale pacientului, familiei, colectivităţii şi societăţii.
b) - populaţia trebuie pregătită să lucrătorii sanitari lucreze) coopereze cu
lucrătorii sanitari
3. Să se recunoască valoarea socială şi economică a I.P.S. şi a persoanelor care le
acordă
Să studieze costul, incidenţa economică a I.P.S. ţinând cont de:
- durata timpului de muncă
- mijloacele şi tehnologiile necesare
- cheltuieli (local, dotare etc.)
- dotarea cu personal
Expresia cercetării în comun - a lucrătorilor sanitari şi a populaţiei -, cunoaşterea
necesităţilor de sănătate.

COMPETENŢA ASISTENTEI MEDICALE


Practicarea unor îngrijiri de calitate presupune multe cunoştinţe şi elemente de
competenţă:
1. cunoaşterea unui model conceptual de îngrijire (de nursing)
2. cunoştinţele acumulate
3. cunoaşterea demersului ştiinţific
1. Cunoaş terea unui modei conceptual de îngrijire
Definiţie: Un model conceptual este un ansamblu de concepte, o imagine mentală care
favorizează reprezentarea realităţii.
Modelul conceptual (cadrul conceptual) este deci o dimensiune esenţială de bază care ne
permite să aplicăm „filosofia noastră" privind îngrijirile. Nu poate să fie altfel, deoarece cadrul
conceptual este stabilit pe bază de postulate, valori şi elemente.
Pentru a defini cadrul conceptual al unei profesiuni - oricare ar fi câmpul ei de acţiune -
este necesar mai întâi să se precizeze următoarele elemente:
1. scopul profesiei
2. ţelul activităţii sale: beneficiarul
3. rolul său
4. dificultăţi întâlnite la pacienţii de care se ocupă (sursele de dificultate puse
în evidenţă de asistentă - legate de: lipsa de forţă fizică, voinţă sau lipsa de cunoştinţe)
5. natura intervenţiei acordată pacientului (de: înlocuire, suplinire, ajutare)
6. consecinţele acestei acţiuni
Aceste elemente - când se organizează într-o structură teoretică globală - devin cadrul său
conceptual (sau modelul său conceptual - în cazul nostru, al nursingului)
2. Cunoştinţele acumulate
Ştiinţifice
- cunoştinţele ştiinţifice - acumulate pe parcursul formării asistentei, o ajută la
înţelegerea finite umane în dimensiunile sale fizice, intelectuale şi afective. Ele furnizează, de
asemenea, explicaţii asupra mediului fizic şi social.
Tehnice
- noţiuni şi abilităţi tehnice - se referă la procedeele metodice şi ştiinţifice care servesc
la promovarea sănătăţii şi combaterea bolilor.
Relaţionale
- cunoştinţele relaţionale - se referă la capacitatea asistentei de a stabili relaţii cu
pacienţii, de a crea un climat propice unor relaţii calde de umanitate. De asemenea, de a şti să
colaboreze cu anturajul pacientului (familie, prieteni), de a lucra într-o echipă multidisciplinara şi
de a lucra în comunitate.
Etice
- cunoştinţele etice - sunt legate de ansamblul de norme şi principii referitoare la
valorile morale ale persoanei şi profesiei şi care reglează buna conduită a asistentei.
Legislative
- cunoştinţele legislative - referitoare mai ales la reglementările şi directivele incluse în
legi, în vederea protejării asistentei şi a pacientului.
3. Cunoasterea demersului științific
Demersul ştiinţific este un instrument de investigaţie, de analiză, de interpretare, de
planificare şi de evaluare a îngrijirilor.
Cunoaşterea demersului ştiinţific aplicat în îngrijirea individualizată a pacienţilor îi va
permite asistentei să ajungă la continuitate şi la planificarea unor îngrijiri de calitate.
Instrumentul logic şi sistematic pe care-l utilizează nursingul este demersul ştiinţific.

De reţinut:
Toate competenţele pornesc de la cunoaşterea conceptului (modelului conceptual)
de îngrijire. Termenul: concept de îngrijire este sinonim cu:
• model de nursing
• cadru conceptual
• model conceptual
MODELUL CONCEPTUAL AL VIRGINIEI HENDERSON
Precizarea conceptelor-cheie ale acestui model:
- individul bolnav sau sănătos este văzut ca un tot complet prezentând 14 nevoi
fundamentale pe care trebuie să şi le satisfacă;
- scopul îngrijirilor este de a păstra sau a restabili independenţa individului în
satisfacerea acestor nevoi;
- rolul asistentei este suplinirea a ceea ce el nu poate să facă singur.
Un model conceptual pentru o profesie reprezintă o imagine mentală a profesiei, o
concepţie a ceea ce ar putea sau ar trebui să fie. Un model conceptual este o abstracţie, o creaţie
a spiritului.
1. COMPONENTELE ESENŢIALE ALE UNUI MODEL CONCEPTUAL
Componentele esenţiale ale unui model conceptual sunt următoarele:
- Postulate
- valori
- elemente : a) scopul profesiei
- telul activităţii (beneficiarul)
- rolul activităţii
- dificultăţi întâlnite de pacient (sursa de dificultate)
- intervenţia acordată
- consecinţele
Postulate
Postulatele sunt suportul teoretic şi ştiinţific al modelului conceptual. Enunţuri pentru
susţinerea altor enunţuri. Ele sunt recunoscute şi acceptate (nu trebuie demonstrate). Postulatele
pe care se bazează modelul Virginiei Henderson sunt:
- orice fiinţă umană tinde spre independenţă şi o doreşte
- individul formează un tot caracterizat prin nevoi fundamentale
- când una din nevoi rămâne nesatisfăcută, individul nu este „complet", „întreg",
„independent".
Valori sau credinţe
Modelul Virginiei Henderson este susţinut de trei valori:
- asistenta posedă funcţii care sunt proprii
- când asistenta preia din rolul medicului, ea cedează o parte din funcţiile sale unui
personal necalificat
- societatea aşteaptă un serviciu din partea asistentelor, pe care nu poate să-l primească
de la nici un alt personal
Elemente
Cele şase elemente care dau sens vieţii profesionale:
1. Scopul profesiei este:
- de a ajuta pacientul să-şi conserve sau să-şi restabilească independenţa sa, în aşa fel ca
el să poată să-şi satisfacă nevoile prin el însuşi;
- de a favoriza vindecarea;
- de a asista muribundul spre un sfârşit demn.
Membrii acestei profesii tind spre un ideal. Fiind însă realişti, neputând să-l atingă -
acceptă să desfăşoare activităţi limitate care au scopul de a conserva sau a restabili independenţa
persoanelor îngrijite.
2.Obiectivul activităţii profesionale este beneficiarul - adică persoana sau grupul de
personae spre care este îndreptată activitatea.
În atingerea obiectivului se ţine cont de faptul că individul, bolnav sau sănătos, formează
un tot cu nevoi comune tuturor fiinţelor umane, dar şi de faptul că manifestarea nevoilor este
diferită de la un individ la altul.
3. Rolul profesiei - desemnează rolul social pe care-l au membrii profesiei.
Rolul asistentei este de suplinire a dependenţei (a ceea ce nu poate să facă persoana), de a
încerca să înlocuiască necesitatea în aşa fel ca persoana să poată să-şi satisfacă cerinţele mai uşor
şi fără handicap.
4. Sursa de dificultate
Dificultăţile întâlnite la pacient, care fac ca persoana să nu poată răspunde la una din
nevoile sale, sunt cauzate de o lipsă:
- de forţă
- de voinţă
- de cunoştinţe
Aceste dificultăţi ţin de competenţa asistentei şi este important | de ştiut de care lipsă este
data sursa de dificultate. Dar dificultăţile întâlnite de pacient nu sunt toate legate de profesiunea
noastră.
5. Intervenţia aplicată persoanei - asistenta nu trebuie să piardă din vedere omul în
globalitatea sa. Intervenţia va fi orientată asupra „lipsei" şi constă în a spori (creşte)
independenta persoanei. Este iniţiativa noastră proprie.
6. Consecinţele
- sunt rezultatele obţinute -> „ameliorarea" dependenţei sau - „câştigarea"
independenţei -> atingerea scopului.