Sunteți pe pagina 1din 18

MINUNATA LUME A LUI MATE

Disciplină opţională
Clasa a III-a

Petrescu Iulia Mariana


Şcoala cu clasele I-VIII Vulpeşti

Minunata lume a lui MATE

Argument

Mate, cel dintâi prieten al şcolarilor, le-a deschis acestora calea spre lumea minunată a
cifrelor , propunându-le jocul matematic drept un demers didactic eficient al învăţării.
Elevii au solicitat să continue dezlegarea enigmelor matematicii prin joc, rezolvând
probleme de logică şi perspicacitate, probleme tip „ capcană-surpriză”, rebusuri.
Întrucât şi opiniile părinţilor au coincis cu solicitările elevilor, am proiectat opţionalul la
nivelul disciplinei „Matematică”. Am adoptat strategii didactice creative care să imprime
activităţilor o notă de divertisment, să-i antreneze în „ competiţii ale minţii ”, să le rezerve
plăcerea tatonării, a încercărilor-eroare în căutarea soluţiilor.
Implicarea copiilor în identificarea şi selectarea materialului adecvat conţinuturilor
propuse a determinat o schimbare în atitudinea lor faţă de şcoală, precum şi creşterea
interesului faţă de propria lor formare.

I. OBIECTIVE CADRU

1. Cunoaşterea şi utilizarea conceptelor specifice matematicii


2. Dezvoltarea capacităţii de explorare/investigare şi rezolvare de probleme
3. Formarea şi dezvoltarea capacităţii de a comunica utilizând limbajul matematic
4. Dezvoltarea interesului şi a motivaţiei pentru studiul şi aplicarea matematicii în contexte
variate

1
II. OBIECTIVE DE REFERINŢĂ ŞI EXEMPLE DE ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE

1. Cunoaşterea şi utilizarea conceptelor specifice matematicii

2
Obiective de referinţă Activităţi de învăţare
1.1. să găsească numere naturale pe baza - jocuri numerice vizând:
unor raţionamente algoretmice  continuarea unor şiruri de numere
apelând la reguli din ce în ce mai
complicate;
 determinarea numerelor naturale
care îndeplinesc simultan anumite
condiţii;
 subtituirea numerelor cu litere şi
invers;
 ghicirea unei cifre şterse sau a unui
număr când se comunică rezultatul
sau când nu se întreabă nimic;
1.2. să aplice tehnicile de calcul însuşite în - completarea simbolurilor matematice
construcţii numerice într-o egalitate sau inegalitate;
- construirea de coloane şi linii de cifre
pentru a obţine „ pătrate magice”;
- determinarea operaţiilor şi ordinii acestora
1.3. să justifice, logic, alegerea unui într-un şir de numere pentru a se ajunge la
algoritm de calcul rezultatul dat;
1.4. să precizeze etapele algoritmului de - conştientizarea unor erori posibile în
rezolvare a unei expresii numerice şi să textele matematice;
le ilustreze într-o schemă de rezolvare - rezolvarea de probleme: de atenţie, de
intuniţie, propleme-exerciţiu, probleme-
întrebări.

2. Dezvoltarea capacităţii de explorare/investigare şi rezolvare de probleme

Obiective de referinţă Activităţi de învăţare


2.1. să găsească mai multe soluţii pentru un - identificarea şi aplicarea unor reguli şi
exerciţiu sau problemă scheme pentru efectuarea operaţiilor
matematice;
- recunoaşterea situaţiilor concrete şi
înţelegerea corectă a mesajelor;
2.2. să dobândească antrenament în - analiza părţilor componente ale
rezolvarea problemelor prin metoda grafică problemelor de sumă şi diferenţă sau
sumă/diferenţă şi raport; sintetizarea datelor
într-o reprezentare grafică sugestivă pentru
întocmirea planului de rezolvare.

3. Formarea şi dezvoltarea capacităţii de a comunica utilizând limbajul matematic

Obiective de referinţă Activităţi de învăţare

3
3.1. să adreseze întrebări pertinente pentru a - exerciţii-joc în perechi/grup, de întrebări şi
obţine informaţia dorită răspunsuri, de completare a informaţiei;
- jocuri matematice tip rebus;
3.2. să creeze în scris/oral scurte - exerciţii de compunere, prin analogie,
enunţuri/mesaje pe baza unui suport verbal unor glume, a unor variante de joc didactic,
matematic;
3.3. să-şi dezvolte capacitatea de a selecta o - exerciţii de identificare în literatura pentru
informaţie şi de a lua decizii copii a unor enunţuri/mesaje ce pot fi
constitui suport în alcătuirea textelor
matematice;
- exerciţii de selectare din divers materiale a
unor probleme dificile, dar frumoase.

4. Dezvoltarea interesului şi a motivaţiei pentru studiul şi aplicarea matematicii în contexte


variate

Obiective de referinţă Activităţi de învăţare


4.1. să exprime, printr-un comportament - miniproiecte pe tema „ Minunata lume a
adecvat interesul privind dezvotarea lui Mate” ;
imaginaţiei, a spiritului de observaţie, a
gândirii logice şi creative

4.2. să utilizeze cunoştinţele despre numere, - aplicaţii tip joc la calculatorul personal;
formă, mărime, culoare, pentru
reprezentarea informaţiilor
4.3. să observe şi să înţeleagă faptul că viaţa - construirea unor dialoguri, redactarea unor
ne oferă nenumărate „ situaţii-problemă” de texte pentru a evidenţia „nevoia” de
rezolvat matematica în decursul vieţii;
4.4. să constate că „isteţul” depăşeşte cu - cunoaşterea unor „momente-capcană” din
succes „examenele” neprevăzute ale vieţii viaţa marilor matematicieni, prin lecturi
adecvate;
- aplicarea unui test de inteligenţă.

III CONŢINUTURILE ÎNVĂŢĂRII

1. Numere naturale
 jocuri matematice;

4
 construcţii numerice;
 construcţia liniilor şi a coloanelor de cifre într-un pătrat magic.

2. Operaţii cu numere naturale


 exerciţii combinaţe;
 egalităţi sau inegalităţi cu două variabile;
 exerciţii de paleoaritmetică;
 folosirea unui şir de calcule pentru ghicirea unui număr, a datei de naştere/vărsta unei
persoane.

3. Probleme
 probleme de atenţie, de intuiţie;
 probleme-exerciţiu;
 probleme cu erori;
 probleme de sumă şi diferenţă;
 problemă de sumă/diferenţă şi raport;
 probleme tip „ capcană-surpriză ”;
 problemă de logică şi perspicacitate;
 probleme fără enunţ;
 rebusuri matematice.

IV. STANDARDE CURRICULARE DE PERFORMANŢĂ

Obiective cadru Standarde


1. Cunoaşterea şi utilizarea conceptelor S1. Determinarea numerelor naturale pe baza
specifice matematicii unor raţionamente algoritmice;
2. Dezvoltarea capacităţii de S2. Folosirea unor reguli şi scheme pentru
explorare/investigare şi rezolvare de probleme rezolvarea exerciţiilor combinate şi a unor
jocuri didactice;
3. Formarea şi dezvoltarea capacităţii de a S3. Rezolvarea problemelor de logică şi
comunica utilizând limbajul matimatic perspicacitate, cale mai accesibilă şi mai
plăcută de trecere de la stadiul logic-
operaţional la logic-deductiv;
4. Dezvoltarea interesului şi a motivaţiei S4. Identificarea unor situaţii în care cere
pentru studiul şi aplicarea matematicii în integrarea (folosirea) cunoştinţelor
contexte variate matematice pentru a lua o decizie personală
/colectivă.

Modalităţi de evaluare
 observarea sistematică;
 probă practică;
 probă scrisă;
 tema de lucru în clasă şi pentru acasă;
 autoevaluare;
 coevaluare;
 miniproiect

Blibliografie

5
 Agrici, Rorica; Agrici, M. – Matematică recreativă – logică-perspicacitate-clasele
a III-a şi a IV-a , Editura Corson, Iaşi, 2001.
 Butea, G.; Arghirescu, A.; Nedelcu, Fl. – Matematică şi logică pentru şcolari,
Editura Corint, Bucureşti, 1995.
 Cârjă, Gr.; Oniţă, V. – Culegere de probleme – învăţământul primar, Vaslui, 1990.
 Chiran, Rodica – Jocuri matematice pentru învăţământul primar, Editura Aramis,
Bucureşti, 2003.
 Dăncilă, E.; Dăncilă, I. – Culegere de exerciţii şi probleme de matematică pentru
clasele I-IV , Editura F. F. Press, Bucureşti, 1994.
 Dumitru, V. G. – Matematică distractivă , Editura Niculescu, Bucureşti, 2006.
 Feţeanu, G. – Cartea jocurilor, Arta grafică, Bucureşti.
 Gârtan, M.; Bucescu, D. – Exerciţii şi probleme de aritmetică, Editura „ Spiru Haret ”,
Iaşi, 1997.
 Gheba, Gh. Gheba, L.; Popovici, C. ; Şuluţiu, M. – Matematică – jocuri didactice şi
probleme de perspicacitate pentru preşcolari şi şcolarii claselor I-IV, Editura Universal
Pan, Bucureşti, 1999.

Descriptori de performanţă

CAPACITATEA : Cunoaşterea şi utilizarea conceptelor specifice matematicii

FOARTE BINE : BINE : SUFICIENT :


 Identifică numere naturale  Identifică numere naturale  Identifică numere naturale
pe baza unor raţionamente pe baza unor raţionamente pe baza unor raţionamente
algoritmice, fără sprijin algoritmice, cu sprijin algoritmice, cu sprijin total
parţial
 Aplică tehnicile de calcul  Aplică tehnicile de calcul  Aplică tehnicile de calcul
însuşite în construcţii însuşite în construcţii însuşite în construcţii
numerice, fără nici o numerice, cu 1/2 greşeli numerice, cu 3/4 greşeli
greşeală
 Precizează corect etapele  Precizează, în general,  Precizează doar în parte
algoritmului de rezolvare a corect etapele algoritmului corect etapele algoritmului
unei expresii numerice şi le de rezolvare a unei expresii de rezolvare a unei expresii
ilustrează într-o schemă de numerice şi le ilustrează numerice şi le ilustrează
rezolvare într-o schemă de rezolvare într-o schemă de rezolvare

CAPACITATEA : Dezvoltarea capacităţii de explorare/investigare şi rezolvare de probleme

6
FOARTE BINE : BINE : SUFICIENT :
 Găseşte mai multe soluţii  Găseşte mai multe soluţii  Găseşte mai multe soluţii
pentru un exerciţiu sau o pentru un exerciţiu sau o pentru un exerciţiu sau o
problemă, fără sprijin problemă, cu sprijin parţial problemă, cu sprijin total
 Rezolvă probleme prin  Rezolvă probleme prin  Rezolvă probleme prin
metoda grafică, fără nici o metoda grafică, cu 2 greşeli metoda grafică, cu 3 greşeli
greşeală

CAPACITATEA : Formarea şi dezvoltarea capacităţii de a comunica utilizând limbajul


matematic

FOARTE BINE : BINE : SUFICIENT :


 rezolvă exerciţii-joc în  rezolvă exerciţii-joc în  rezolvă exerciţii-joc în
perechi/grup, de întrebări şi perechi/grup, de întrebări şi perechi/grup, de întrebări şi
răspunsuri, de completare a răspunsuri, de completare a răspunsuri, de completare a
informaţiei, fără sprijin informaţiei, cu sprijin informaţiei, cu strijin total
parţial
 creează în scris/oral scurte  creează în scris/oral scurte  creează în scris/oral scurte
enunţuri pe baza unui enunţuri pe baza unui enunţuri pe baza unui
suport, fără sprijinul suport, cu sprijinul parţial suport, cu sprijinul total al
învăţătorului al învăţătorului învăţătorului
 identifică în literatura  identifică în literatura  identifică în literatura
pentru copii pentru copii pentru copii
enunţuri/mesaje ce pot fi enunţuri/mesaje ce pot fi enunţuri/mesaje ce pot fi
constitui suport în constitui suport în constitui suport în
alcătuirea textelor alcătuirea textelor alcătuirea textelor
matematice, fără sprijin matematice, cu sprijin matematice, cu strijin total
parţial

CAPACITATEA : Dezvoltarea interesului şi a motivaţiei pentru studiul şi aplicarea


matematicii în contexte variate

FOARTE BINE : BINE : SUFICIENT :


 realizează miniproiecte pe  realizează miniproiecte pe  realizează miniproiecte pe
tema „ Minunata lume a lui tema „ Minunata lume a lui tema „ Minunata lume a lui
Mate”, fără sprijin Mate, cu sprijin parţial Mate , cu sprijin total
 construieşte corect  construieşte, în general,  construieşte doar în parte
dialoguri, redactează texte corect dialoguri şi texte corect dialoguri şi texte
pentru a evidenţia „nevoia” pentru a evidenţia „nevoia” pentru a evidenţia „ nevoia”
de matematica în decursul de matematica în decursul de matematica în decursul
vieţii vieţii vieţii

PLANIFICARE CALENDARISTICĂ

7
SEMESTRUL I

Obiective
Nr. Nr. Săpt./
UNITĂŢI DE ÎNVĂŢARE de CONŢINUTURI OBS.
ctr. ore perioada
referinţă
1 Călătorie în lumea 1.1; 1.3;  Jocuri cu numere şi cu operaţii 6 I - VI
numerelor 2.1; 3.1;
 Probleme de numeraţie
3.2; 3.3;
4.1; 4.2;  Şiruri de numere
4.4;  Evaluare
2 Calcul, logică, atenţie 1.2; 1.3;  Ghicitori matematice 11 VII - XVII
2.1; 3.1;  Numere aşezate în figuri
3.2; 3.3;
4.1; 4.2;
 Pătrate magice
4.4;  Socoteli codificate
 Calcule interesante
 Labirinturi matematice
 Evaluare

SEMESTRUL AL-II-LEA

Obiective
Nr. Nr. Săpt./
UNITĂŢI DE ÎNVĂŢARE de
ctr CONŢINUTURI ore perioada OBS.
referinţă
1 În „ oraşul ” 1.2; 1.3;  Probleme în versuri 15 XIVII
problemelor matematice 1.4; 2.1;  Probleme de logică şi -XXXI
2.2; 3.1;
3.2; 3.3;
perspicacitate
4.1; 4.2;  Probleme din viaţa de zi cu zi
4.3; 4.4;  Probleme de probabilistică
 Dintre...”sute” de soluţii
 Probleme care se rezolvă prin
metoda grafică
 Evaluare : Probleme matematice

2 Să privim prin 1.1; 1.2;  Miniproiect: „Minunata lume a lui 2 XXXII-


lumea lui Mate 1.3; 1.4; Mate”-evaluare XXXIV
2.1; 2.2;
3.1; 3.2;
 ”Concurs:”Sunteţi isteţi?”
3.3; 4.1;
4.2; 4.3;
4.4;

8
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: Călătorie în lumea numerelor
Nr. ore: 6
OB . INSTRUMENTE
NR. DETALIERI DE
DE ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE RESURSE DE DATA
CTR CONŢINUT REF . EVALUARE
1 Jocuri cu numere şi cu 1.1; 1.3; - determinarea operaţiilor şi ordinii acestora într-un şir de -conversaţia,
operaţii 2.1; 3.1; numere pentru a se ajunge la rezultatul dat ; explicaţia,
3.2; 3.3; - exerciţii de „citire” a unor imagini realizate din/cu cifre; exerciţiul, jocul observarea
4.1; 4.2; - exerciţii-joc de colorare a cifrelor identificate într-o imagine didactic; sistematică
4.4; dată; problematizarea
- exerciţii de aflare a vârstei unei fiinţe prin descoperirea şi -culegeri,fişe de
însumarea cifrelor; lucru probă
- dezlegarea unor mesaje cifrate; orală
- crearea unor mesaje cu ajutorul literelor şi a cifrelor; -activitate
- realizarea unor desene utilizând cifrele 0-9; frontală,
- prezentarea unor metode sau trucuri de ghicire a unui număr; individuală, în
- jocuri matematice prin care se pot”ghici” diverse numere,pot perechi,în echipă
memora,dacă doresc, modul de executare a unui joc 2 ore
matematic;
- descoperirea problemelor existente în conţinutul unor poezii
şi rezolvarea lor;
- rezolvarea unor probleme cu conţinut atractiv/distractiv;
- exerciţii –joc de prezentare a rezultatelor individuale/de grup în
faţa colegilor
2 Probleme de numeraţie - determinarea numerelor naturale care îndeplinesc simultan -învăţarea prin -observare
anumite condiţii: descoperire, sistematică
¤cel mai mare nr.de „n” cifre,cel mai mic nr.de „n” cifre; conversaţia, -tema de lucru
¤cel mai mare nr.par/impar de „n” cifre,cel mai mic explicaţia, în clasă şi
nr.par/impar de „n” cifre exerciţiul, acasă
¤cel mai mare nr.de „n” cifre cu suma/diferenţa egală jocul didactic,
cu...,cel mai mic nr.de „n” cifre cu suma/diferenţa egală problematizarea,
cu... *culegeri,fişe
¤nr.de forma... cu zecile/sutele/unităţile de mii de lucru
,sutele/zecile/unităţile egale cu....
- identificarea din mai multe variante a soluţiei corecte; -activitate
- exerciţiu-joc:Câte numere ai găsit? frontală,
- completarea unui rebus; individuală, în
- rezolvarea unor probleme cu conţinut atractiv/distractiv; perechi,pe
- descoperirea problemelor existente în conţinutul unor poezii grupe
şi rezolvarea lor;
- crearea unor probleme în versuri, după model; 2 ore
- exerciţii –joc de prezentare a rezultatelor individuale/de grup
în faţa colegilor
3 Şiruri de numere 1.1; 1.3; - continuarea unor şiruri de numere apelând la reguli din ce în -conversaţia
naturale 2.1; 3.1; ce mai complicate ; joc de rol
3.2; 3.3; - jocuri matematice tip rebus ; explicaţia observarea
4.1; 4.2; - completarea unor şiruri de simboluri sau de numere ordonate exerciţiul sistematică
4.4; după o anumită regulă dată; *culegeri,fişe
- completarea unor şiruri de simboluri sau de numere ordonate de lucru
după o regulă dedusă/descoperită;
- „ghicirea” unor reguli pentru corespondenţe de diferite tipuri; -activitate coevaluare
- selectarea dintre mai multe variante a soluţiei corecte de frontală şi
completare a unui şir; individuală
- crearea de şiruri de numere sau figuri;
- realizarea unor modele repetitive prezentate prin desene; 1 oră
- construirea de şiruri utilizând jocuri
Lego,jetoane,beţişoare,beţe de chibrit,etc
- exerciţii –joc de prezentare a rezultatelor individuale/de grup în
faţa colegilor
Evaluare : Numere 1.1; 1.3; - exerciţii-joc de colorare a cifrelor identificate într-o imagine conversaţia
naturale 2.1; 3.1; dată; joc de rol
3.2; 3.3; - dezlegarea unui mesaj cifrat; exerciţiul observarea
4.1; 4.2; - exerciţii de identificare a unor numere în concentrul 0-1000 munca sistematică
4.4; 000 care îndeplinesc condiţii date: independentă
- identificarea din mai multe variante a soluţiei corecte; -activitate
- aflarea unui număr ce îndeplineşte simultan mai multe frontală şi probă
condiţii date; individuală scrisă
- completarea unor şiruri de simboluri sau de numere ordonate -1 oră
după o anumită regulă;
- crearea unui şir de numere sau figuri
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: Calcul, logică, atenţie
Nr. ore: 12
OB . INSTRUMENTE
NR. DETALIERI DE DE ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE RESURSE DE DATA
CTR CONŢINUT REF . EVALUARE
1 Ghicitori matematice 1.2; 1.3; - rezolvarea unor probleme care
2.1; 3.1; conţin şituaţii atractive; -conversaţia,
3.2; 3.3; - descoperirea problemelor explicaţia,
4.1; 4.2; existente în conţinutul unor ghicitori ; exerciţiul,
-observare
4.4; - rezolvarea problemelor- jocul didactic,
sistematică
ghicitori; problematizarea,
-tema de lucru
- selectarea dintre mai multe Tronul cititorului
în clasă şi
variante a soluţiei corecte; *culegeri,fişe
acasă
- găsirea unor rime pentru de lucru,foi de
-evaluare
ghicitori matematice date; scris,markere
reciprocă
- crearea unor ghicitori -activitate
matematice, după model; frontală,i
- exerciţii-joc în perechi/grup , ndividuală, pe
de întrebări şi răspunsuri , de completare a informaţiei ; grupe
exerciţii de compunere , prin analogie , unor glume , a unor 1 oră
variante de joc didactic, matematic ;
- exerciţii de identificare în
literatura pentru copii a unor enunţuri/mesaje ce pot fi constitui
suport în alcătuirea textelor matematice ;
- aplicaţii tip joc la calculatorul
personal
2 Numere aşezate în 1.2; 1.3; - completarea simbolurilor matematice într-o egalitate sau -Ciorchinele, -observare
figuri 2.1; 3.1; inegalitate conversaţia, sistematică
3.2; 3.3; - determinarea operaţiilor şi ordinii acestora într-un şir de explicaţia, -tema de lucru
4.1; 4.2; numere pentru a se ajunge la rezultatul dat ; exerciţiul,jocul în clasă şi
4.4; - identificarea şi aplicarea unor reguli şi scheme pentru didactic, acasă
efectuarea operaţiilor matematice ; problematizarea -proba orală
- exerciţii-joc în perechi/grup , de întrebări şi răspunsuri , de Turul galeriei
completare a informaţiei ; exerciţii de compunere , prin
analogie , unor glume , a unor variante de joc didactic,
matematic ;
- exerciţii de identificare în literatura pentru copii a unor *fişe de
enunţuri/mesaje ce pot fi constitui suport în alcătuirea textelor lucru,planşe,
matematice ; culegeri,
- aplicaţii tip joc la calculatorul personal ; baloane,foi de
- aplicarea unui test de inteligenţă scris,markere
- construirea unor dialoguri , redactarea unor texte pentru a -activitate
evidenţia „ nevoia ” de matematica în decursul vieţii ; frontală,
- exerciţii-joc de atenţie , perspicacitate , calcul ; individuală, în
- exerciţii de reprezentare pe axa numerelor a sumei şi perechi,pe
diferenţei ; grupe
- folosirea proprietăţilor operaţiilor în scopul efecţuării unor 2 ore
„calcule rapide ” .

3 Pătrate magice 1.2; 1.3; - completarea simbolurilor matematice într-o egalitate sau -observaţia -observare
2.1; 3.1; inegalitate dirijată, sistematică
3.2; 3.3; - determinarea operaţiilor şi ordinii acestora într-un şir de conversaţia, -tema de lucru
4.1; 4.2; numere pentru a se ajunge la ezultatul dat ; explicaţia, în clasă şi
4.4; - identificarea şi aplicarea unor reguli şi scheme pentru exerciţiul,jocul acasă
efectuarea operaţiilor matematice ; didactic, -pătratele
- exerciţii-joc în perechi/grup , de întrebări şi răspunsuri , de problematizarea magice
completare a informaţiei ; exerciţii de compunere , prin Turul galeriei realizate în
analogie , unor glume , a unor variante de joc didactic, -culegeri,fişe de grup
matematic ; lucru,planşe,foi -felicitările
- exerciţii de identificare în literatura pentru copii a unor de scris, realizate
enunţuri/mesaje ce pot fi constitui suport în alcătuirea textelor markere, -evaluare
matematice ; felicitări reciprocă
- aplicaţii tip joc la calculatorul personal ; matematice
- identificarea şi aplicarea unor reguli şi scheme pentru -activitate
efectuarea operaţiilor matematice ; frontală,
- miniproiecte pe tema „ Minunata lume a lui Mate ” ; individuală, în
- aplicarea unui test de inteligenţă ; perechi,pe
grupe
2 ore

4 Socoteli codificate - exerciţii-joc de atenţie, perspicacitate,calcul utilizând -învăţarea prin -observare


operaţiile de adunare, scădere, înmulţire şi împărţire: descoperire, sistematică
- ¤reconstituirea operaţiilor matematice scrise cu litere observaţia, -tema de lucru
- ¤decodificarea operaţiilor matematice scrise cu forme conversaţia, în clasă şi
geometrice sau alte desene explicaţia, acasă
- ¤codificarea unor operaţii matematice efectuate exerciţiul,jocul -mesajele
- ¤descoperirea unor mesaje,nume ascunse sub masca didactic, descoperite/
literelor,figurilor geometrice, steluţelor; problematizarea create
- exerciţii-joc de aflare şi colorare a sumelor/diferenţelor/ Turul galeriei -autoevaluare,
produselor/câturilor; *culegeri,fişe intervaluare
- exerciţii-joc cu cifre,cu relaţii matematice în vederea de
completării rezultatelor potrivit unui algoritm descoperit; lucru,planşe,foi
- compeţiţie în grup-Descoperă mesajul!Creează un mesaj de scris,
markere
-activitate
frontală,
individuală, în
perechi,pe
grupe
2 ore

5 Calcule interesante - exerciţii de aflare a valorii numerice a unor litere; -observaţia -observare
- descoperirea valorii numerice a literelor ce verifică simultan dirijată, sistematică
relaţii date; conversaţia, -tema de lucru
- exerciţii de scriere a unor egalităţi utilizând operaţiile explicaţia, în clasă şi
cunoscute; exerciţiul,jocul acasă
- exersarea unor artificii de calcul ; didactic, -mesajele
- identificarea situaţiilor în care se pot aplica artificiile de problematizarea descoperite/
calcul; *culegeri,fişe create
- exerciţii de calcul rapid utilizând proprietăţile operaţiilor de -autoevaluare,
aritmetice; lucru,planşe,foi intervaluare
- curiozităţi numerice-informare,culegere,prezentare-fişă pentru de scris,
revistă; markere
- scrierea unor numere date ca o sumă de mai mulţi termeni/ca -activitate
un produs de mai mulţi factori; frontală,
- selectarea dintre mai multe variante a soluţiei corecte individuală, în
- exerciţiu-joc-individual sau pe echipe: perechi,pe
¤Descoperă cheia şi continuă mai departe; grupe
¤Aranjează nr.la locul potrivit pentru a obţine
suma/produsul cerut; 2 ore
¤Scrie semnul potrivit;
¤Aminteşte-ţi regula şi calculează!
- rebusuri matematice;
6. Labirinturi matematice - exerciţii-joc de atenţie , logică ,calcul utilizând operaţiile de -învăţarea prin observare
adunare, scădere, înmulţire şi împărţire; descoperire, sistematică
- observarea unor labirinturi şi marcarea traseului corect de la observaţia, -tema de lucru
un punct dat până la celălalt; conversaţia, în clasă şi
- exerciţii-joc de adunare şi scădere sub formă de labirint; explicaţia, acasă
- exerciţii bazate pe ordinea efectuării operaţiilor sub formă de exerciţiul,jocul -evaluare
labirint; didactic, reciprocă
- crearea unor jocuri sub formă de labirint; problematizarea
- exerciţii joc de prezentare a rezultatelor individuale/de grup în -activitate
faţa colegilor; frontală,
individuală, în
perechi,pe
grupe
1 oră
7. Evaluare - rezolvarea unor probleme- ghicitori; conversaţia
- exerciţii de calcul rapid cu numere aşezate în figuri; joc de rol
- exerciţii de completare a unor pătrate magice; exerciţiul observarea
- reconstituirea operaţiilor matematice scrise cu litere,figuri munca sistematică
geometrice,alte desene; independentă
- exerciţii de aflare a valorii numerice a unor litere; -activitate
- descoperirea valorii numerice a literelor ce verifică simultan frontală şi probă
relaţii date; individuală scrisă
- exerciţii de scriere a unor egalităţi utilizând operaţiile -1 oră
cunoscute;
- selectarea dintre mai multe variante a soluţiei corecte;
- exerciţii bazate pe ordinea efectuării operaţiilor sub formă de
labirint

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: În „ oraşul ” problemelor matematice

Nr.ore: 15

OB . INSTRUMENTE
NR. DETALIERI DE
DE ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE RESURSE DE DATA
CTR CONŢINUT REF . EVALUARE
1. Probleme în versuri 1.2; 1.3; - rezolvarea unor probleme care necesită doar atenţie, -învăţarea prin
1.4; 2.1; - logică, perspicacitate nu şi utilizarea unor metode de rezolvare descoperire,
2.2; 3.1; - rezolvarea problemelor care presupun mai multe soluţii (de observaţia, observarea
2. 3.2; 3.3; probabilistică) conversaţia, sistematică
Probleme de logică şi 4.1; 4.2; - probleme cu conţinut amuzant explicaţia,
perspicacitate 4.3; 4.4; - descoperirea şi rezolvarea problemelor existente în conţinutul exerciţiul,jocul
unor poezii didactic, probă
- determinarea operaţiilor şi ordinii acestora într-un şir de problematizarea orală
3. numere pentru a se ajunge la rezultatul dat ; *culegeri,fişe
Probleme din viaţa de zi - rezolvarea de probleme : de atenţie , de intuniţie , probleme- de
cu zi exerciţiu , probleme-întrebări . lucru,planşe,foi
- identificarea şi aplicarea unor reguli şi scheme pentru de scris,
efectuarea operaţiilor matematice ; markere
- recunoaşterea situaţiilor concrete şi înţelegerea corectă a
4. Probleme de mesajelor ; -activitate
probabilistică - analiza părţilor componente ale problemelor ; sintetizarea frontală şi
datelor într-o reprezentare grafică sugestivă pentru întocmirea individuală
planului de rezolvare
- exerciţii-joc în perechi/grup , de întrebări şi răspunsuri , de 10 ore
5. Dintre...”sute” de soluţii completare a informaţiei ;
- exerciţii de identificare în literatura pentru copii a unor
enunţuri/mesaje ce pot fi constitui suport în alcătuirea textelor
matematice ;
- exerciţii de selectare din diverse materiale a unor probleme
dificile , dar frumoase
6. Probleme care se 1.2; 1.3; - identificarea şi aplicarea unor reguli şi scheme pentru -învăţarea prin
rezolvă prin metoda 1.4; 2.1; efectuarea operaţiilor matematice ; descoperire,
grafică 2.2; 3.1; - recunoaşterea situaţiilor concrete şi înţelegerea corectă a observaţia, observarea
3.2; 3.3; mesajelor ; conversaţia, sistematică
4.1; 4.2; - analiza părţilor componente ale problemelor de sumă şi explicaţia,
4.3; 4.4; diferenţă sau sumă/diferenţă şi raport ; sintetizarea datelor într- exerciţiul,jocul
o reprezentare grafică sugestivă pentru întocmirea planului de didactic,
rezolvare problematizarea
- exerciţii-joc în perechi/grup , de întrebări şi răspunsuri , de
completare a informaţiei ; -activitate
- exerciţii de identificare în literatura pentru copii a unor frontală şi
enunţuri/mesaje ce pot fi constitui suport în alcătuirea textelor individuală
matematice ;
- exerciţii de selectare din diverse materiale a unor probleme 4 ore
dificile , dar frumoase

7. Evaluare : Probleme 1.2; 1.3; - rezolvarea unor probleme care necesită doar atenţie, conversaţia
matematice 1.4; 2.1; - logică, perspicacitate nu şi utilizarea unor metode de rezolvare exerciţiul
2.2; 3.1; - rezolvarea problemelor care presupun mai multe soluţii (de munca observarea
3.2; 3.3; probabilistică) independentă sistematică
4.1; 4.2; - probleme cu conţinut amuzant *culegeri,fişe
4.3; 4.4; - descoperirea şi rezolvarea problemelor existente în conţinutul de
unor poezii lucru,planşe,foi coevaluare
- rezolvarea de probleme : de atenţie, de intuiţie, probleme- de scris,
exerciţiu, probleme-întrebări . markere
- exerciţii-joc în perechi/grup , de întrebări şi răspunsuri , de
completare a informaţiei ;
- exerciţii de compunere , prin analogie unor glume , a unor activitate
variante de joc didactic, matematic ; frontală şi
- exerciţii de identificare în literatura pentru copii a unor individuală
enunţuri/mesaje ce pot fi constitui suport în alcătuirea textelor
matematice ; 1 oră
- exerciţii de selectare din diverse materiale a unor probleme
dificile , dar frumoase
- compararea unor probleme pa baza unor imagini date , de la
numere
- date fără sprijin sau de la exerciţii ; 1 oră test
- miniproiecte pe tema „ Minunata lume a lui Mate ” ;
- identificarea şi aplicarea unor reguli şi scheme pentru
efectuarea operaţiilor matematice ;
- analiza părţilor componente ale problemelor de sumă şi
diferenţă sau sumă/diferenţă şi raport ; sintetizarea datelor într-
o reprezentare grafică sugestivă pentru întocmirea planului de
rezolvare

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: Să privim prin lumea lui Mate


Nr. ore: 2

OB . INSTRUMENTE
NR. DETALIERI DE DE DE
CTR CONŢINUT REF . ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE RESURSE EVALUARE DATA

1 Miniproiect: 1.1; 1.2; - evaluarea miniproiectului realizat pe echipe; conversaţia


„Minunata lume alui 1.3; 1.4; - construirea unor dialoguri, redactarea unor texte pentru a evidenţia exerciţiul proiectul
Mate ”-evaluare 2.1; 2.2; „nevoia” de matematica în decursul vieţii; activitate
3.1; 3.2; frontală şi
3.3; 4.1; individuală
4.2; 4.3; 1 ora
4.4;
2 Sunteţi Isteţi? 1.1; 1.2; - Evaluare finală sub forma unui concurs pe echipe conversaţia observarea
1.3; 1.4; exerciţiul sistematică
2.1; 2.2; activitate probă practică
3.1; 3.2; frontală şi
3.3; individuală
4.1;4.4 1 oră

S-ar putea să vă placă și