Adaptarea organismelor-rezultat al evolutiei

Adaptare (de la cuvântul latin adaptare - a potrivi, a se acomoda) este

capacitatea organismelor de ase acomoda la schimbările intervenite
în condițiile lor de viață. Fenomenul adaptării se caracterizează prin
modificări structurale (ale formei și mărimii corpului, colorației ș. a.) și
funcționale (ale comportamentului, temperaturii corpului ș. a.).

 Toate organismele sunt adaptate la condițiile mediului în care

trăiesc. Plantele din regiunile secetoase au frunzele adaptate pentru o
evaporare redusă a apei. De exemplu, la unele plante frunzele sunt
acoperite cu puf des ori cu un strat de ceară, la altele au un număr
mic de stomate pri limbul foarte sectat. Unele plante au capacitatea de
a acumula umezeala în părțile lor suculente (cactușii, laptele-câinelui
ș. a.), altele au un sistem radicular puternic care pătrunde până la
adâncimi de câteva zeci de metri și în felul acesta pot să-și
dobândească apa de care au nevoie.

 Sunt variate și mijloacele de adaptare a animalelor. De exemplu, la

animalele care trăiesc în regiunile reci, bunăoară la ursul alb,
adaptarea contra frigului este blana, la rechini și pinipede - stratul
gros de grăsime situat sub piele. Unele specii de animale și-au format
în procesul evoluției astfel de adaptări ca hibernarea (la urși),
anabioza (la pești), migrația dintr-o regiune în alta (la păsări).
Schimbarea culorii părului, de exemplu , la iepuri, în dependență de
anotimp de asemenea, este o adaptare la mediul înconjurător. Sunt
numeroase și adaptările legate de procesul de hrănire.  Dezvoltarea
lumii organice este însoțită de apariția unor noi și noi adaptări. Iată de
ce se spune că evoluția este un proces de adaptogeneză. C. Darwin a
demonstrat că orice particularități de structură sau a modului de
viață, apărute la o specie oarecare, au ca urmare formarea a noi
elemente de adaptare și la speciile legate de ea. Astfel are loc
diversificarea continuă a adaptărilor, sporirea numărului de forme
vitale în ansamblu.

 În unele cazuri adaptarea duce la complicarea structurii organelor

sau a unor procese fiziologice, în atelele - la o simplificare radicală
(de exemplu, la atrofierea aparatului locomotor, aparatului respirator
și aparatului circulator la paraziți).

 Pe parcursul evoluției între diverse organisme s-au stabilit relații

reciproce complexe. De exemplu, în procesul activității sale vitale o
specie de plante este, de obicei, strâns legată de zeci de specii de
animale nevertebrate (de cele mai multe ori insecte), care o
polenizează, o folosesc ca hrană, ca mediu de trai ș. a. m. d. Dispariția
acestei specii de plante duce în mod inevitabil și la dispariția tuturor
animalelor, existența cărora este legată de ea, dacă ele nu izbutesc să
se adapteze la alte plante. Adesea are loc și un fenomen invers:
planta poate să dispară odată cu dispariția acelui animal care o
poleniza. O astfel de legătură de strictă interdependență s-a stabilit
între un șir de plante tropicale și anumite specii de furnici, bondari,
lilieci, colibri.

 Adaptarea poate fi rezultatul plasticității organismului animalului

condiționată de genotip sau de mutațiile ce provoacă schimbări ale
materialului ereditar, în urma cărora apar caractere genetice noi.
Astfel, dacă la început acțiunea unui insecticid asupra insectelor este
foarte puternică, ducând la nimicirea lor în masă, pe parcursul câtorva
generații pot să apară unele organisme mutante rezistente la acest
preparat. Așa au apărut, bunăoară, muște rezistente la acțiunea
preparatului DDT.

 Orice adaptare este relativă. Nu există adaptări universale, deși, există,

desigur, adaptări de o valoare mai mare sau mai mică. De exemplu,
dezvoltarea progresivă a creierului s-a dovedit a fi pentru animalele
vertebrate un mecanism de adaptare de o importanță extrem de mare.

 Noțiunea de adaptare este folosită și în alt sens - pentru marcarea

schimbărilor reversibile din organism care se produc ca reacție la
schimbările din mediul ambiant. În anumite cazuri este vorba de
schimbări rapide și de scurtă durată: accelerarea pulsului în timpul
unui efort fizic sau lărgirea pupilei ochiului pentru a putea vedea mai
bine obiectele în amurg sau la întuneric. În alte cazuri schimbările se
produc treptat și se păstrează un timp îndelungat. În urma unei munci
fizice manuale de lungă durată are loc întărirea mușchilor antrenați;
prin apăsarea și frecarea pielii se formează bătături de apărare ale
țesuturilor de sub piele.

Adaptarea plantelor de cultură

Aclimatizarea și ameliorarea plantelor a dus atât la sporirea productivității,
cât și la reducerea capacității lor de adaptare. La plantele de cultură
actuale circa 70 - 80% din recolta totală depinde de condițiile naturale din
perioada de vegetație, de aceea productivitatea câmpurilor agricole poate fi
sporită fără limită din cauza rezistenței insuficiente a soiurilor și hibrizilor
cultivați la factorii nefavorabili - secetă, înghețuri, temperaturi înalte ș. a.
Crearea de noi forme de plante, adaptate la condițiile naturale
nefavorabile, precum și cultivarea lor pe baza unor tehnologii intensive sunt
sarcini de primă importanță ale științei actuale.
 Realizarea acestor sarcini este strâns legată de elaborarea unor metode
noi de dirijare a potențialului adaptiv al plantelor, de sporire a capacității lor
de a se adapta la condițiile mediului ambiant pe baza variabilității
modificative (neereditare) și variabilității genotipice (ereditare).

 Dirijarea potențialului adaptiv este realizată pe două căi - prin selecție

adaptivă și prin sporirea exogenă a rezistenței ecologice, care prevede
tratarea plantelor cu substanțe biologic active, cu microelemente
etc. Selecția adaptivă permite de a obține noi forme de plante prin
recombiniogeneză, care are loc la încrucișarea soiurilor de cultură cu
varietățile sălbatice, purtători de blocuri de gene, ce asigură rezistența la
boli, secetă, temperaturi joase sau înalte și alți factori nefavorabili.

 Cu selecția plantelor în Republica Moldova se ocupă asociațiile științifice

de producție (AȘP) Selecția, Hibrid, Codru, Nistru. Selecționatorii din
Republica Moldova au obținut soiuri noi de grâu de toamnă (Nistriană,
Piticul, Chișinăueană), de orz de toamnă (Iarna), de soia (Bucuria,
Lumina ș. a.).

 Selecția adaptivă folosește pe larg și metodele de inginerie genetică

(transferarea de gene, cromozomi) și biotehnologia (cultivarea celulelor,
țesuturilor, embrionilor).

Adaptarea animalelor agricole

Datorită capacității de adaptare animalele agricole se acomodează la
variațiile de temperatură, umiditate, ale conținutului de oxigen ș. a. Dacă
condițiile mediului ambiant se schimbă, organismul reacționează în așa
mod, ca să-și păstreze calitățile productive, rezistența la boli. De exemplu,
unele rase de oi, fiind mânate în munți, unde conținutul de oxigen în
atmosferă e scăzut, după un timp oarecare se acomodează la noile
condiții. Rasele locale, care pe parcursul multor generații au trăit în
condițiile date, se adaptează mai ușor la unele schimbări, ce pot apărea,
decât rasele aduse din alte locuri.

 Bunăoară, în Republica Moldova se fac încrucișări între rasele locale

(Simental și Roșie-de-stepă) și reproducători de rasele Neagră-bălțată și
Holștino-friză, care au o productivitate mai mare. Scopul încrucișării este
de a crea o rasă nouă - Neagră-bălțată moldovenească, care să păstreze
de la rasele locale rezistența la condițiile mediului înconjurător, la boli și să
fie acomodată la hrana locală. Astfel se pune sarcina de a păstra și la
generațiile următoare capacitățile de adaptare caracteristice animalelor
locale.
 Despre nivelul de adaptare al animalelor în condiții nefavorabile putem
judeca după funcția sistemului cardiovascular, respirator, temperatura
corpului, activitatea aparatului digestiv, compoziția sângelui ș. a. De
exemplu, dacă temperatura mediului înconjurător se ridică, la animalele
neadaptate respirația devine mai deasă, bătăile inimii se accelerează.
Adaptarea anevoioasă a animalelor duce la scăderea productivității lor.
Capacitatea de adaptare depinde și de vârstă - animalele tinere se
adaptează mai repede decât cele mature.

 În legătură cu trecerea la creșterea vitelor pe baza unei tehnologii

industriale s-au schimbat condițiile de întreținere a lor în complexe
zootehnice: formarea unor grupuri mari, nivelul înalt de mecanizare ș. a.
Sarcina actuală a sectorului zootehnic constă în obținerea unor astfel de
rase și soiuri, care să fie adaptate la condițiile noi. Savanții, selecționatorii
și alți specialiști din Republica Moldova sunt încadrați în realizarea
programelor inter-ramurale - Elaborarea bazelor științifice ale agriculturii
adaptive și Bazele genetice ale selecției plantelor de cultură și a animalelor
agricole.