UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA:
DREPT

DISCIPLINA:
DREPT CIVIL (Partea generală)
Titlul referatului: Nulitatea Actului Juridic
Coordonator: Dr. conferentiar Munteanu Cornelia

Student: Lăcău Rareș-Nicolae

Anul:I
Semestrul: I

1
 1.Definiția Nulității Actului Juridic
Cum nulitatea actului juridic civil nu este definite în legislatia noastra, în literature de
specialitate au fost formulate mai multe definiții ale nulității actului juridic civil.
Considerăm mai corespunzătoare cerințelor teoretice și practice acea definiție potrivit
căreia nulitatea este o sancțiune de drept civil care lipsește actul juridic civil de efectele
contrare regulilor de conduită cuprinse în norme juridice edictate pentru încheierea sa
valabila.
Cu alte cuvinte, nulitatea intervine in cazul nerespectării condițiilor de validitate,
stabilite de lege, la incheierea actului juridic civil.

 Nulitatea este o sancțiune de drept civil;

 Priveste numai actele juridice, nu și faptele juridice stricto sensu;
 Intervine atunci când sunt inculcate normele juridice care reglementează condițiile de
validitate a actului juridic.
 Constă în lipsirea actului de efectele ce contravin normelor juridice edictate pentru
incheierea valabila a actului juridic, deci nu privește actul juridic în întregul lui;
 Momentul in raportul cu care se apreciază conformitatea actului juridic cu legea este
acela al încheierii actului juridic;
 Actul juridic este lipsit numai de acele afecte care contravin scopului urmărit de
dispoziția legală încălcată.

Nu exista o reglementare globală și compactă a actului juridic civil. Normele juridice care
alcătuiesc această instituție se găsesc răspândite in Codul civil și în unele reglementări
speciale: art.5,790 alin.1,803,822-823,839,886,910 alin.2, 953,961,1008,1010, 1067, 1157,
1167-1168, 1190, 1308-1309, 1311,1689 alin.2, 1712-1716, 1774-1776, 1897,1308-1309,
1311, 1689 alin.2, 1712-1716,1774-1776,1897, 1900, precum și art.20 si 34 din Decretul
nr.31/1954 privind persoanele fizice și personele juridice, art.2 alin. 1 din Legea nr.247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuriadiacente, art 11
din Legea nr.112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de
locuințe, trecute in proprietatea statului, cu modificări ulterioare etc.

2.Funcțiile nulității
Instituția nulității actului juridic civil are atât rol preventiv, cât și un rol represiv. În
consecință, nulitatea îndeplinește nu numai o funcție preventivă, o funcție sancționatorie și
funcția de garantare a principiului legalității a actelor juridice civile.
 funcţia preventivă, care constă în acţiunea inhibitorie pe care cunoaşterea
instituţiei nulităţii o exercită asupra subiectelor de drept civil tentate să
nesocotească respectarea condiţiilor de validitate cerute la încheierea actelor
juridice, ştiind că un act încheiat în această ipoteză este lipsit de efecte;
 funcţia sancţionatorie, care constă în înlăturarea efectivă a efectelor actului civil
încheiat cu încălcarea normelor privind condiţiile sale de validitate;
 funcţia de garantare a principiului legalităţiiîn domeniul actelor juridice civile,
care se realizează prin aplicarea primelor două funcţii.

2
 3.Evoluția concepției despre nulitate
Evoluția concepției despre nulitatea actului juridic civil a cunoscut mai multe etape.
Astfel, intr-un trecut mai îndepartat s-a considerat că un act lovit de nulitate nu poate
produce nici un effect; cu alte cuvinte, nulitatea era totală și iremediabilă sau mai era
cunoscută și sub denumirea de concepția actului-organism, in sensul că nulitatea actului
juridic civil era asemănătoare cu boala organismului uman.
A urmat, apoi, concepția potrivit căreia nulitatea este mijlocul juridic prin care se
restabilește legalitatea încălcată la încheierea actului juridic, pe baza căreia s-a emis
concepția proporționalizării efectelor nulității în raport cu finalotatea legii.
Problema concepției despre nulitatea actului juridic civil este considerate și in prezent
actuală, mai ales cu privire la dispozițiile legilor nr.58/1974 și 59/1974, abrogate după 1989,
și anume: actele încheiate anterior anului 1989 (decembrie), care potrivit celor două legi
citate, erau lovite de nulitate absolută, pot fi valabile astăzi, in condițiile in care cele doua legi
au fost abrogate? Răspunsurile la această întrebare sunt diferite:
 pornindu-se de la caracterul remediabil al nulității, asemenea acte sunt
considerate valabile;
 asemenea acte nu pot fi considerate valabile pentru că se opune principiul
neretroactivității legii, consacrat în dispozițiile art. 1 din Codul civil.

4. Delimitarea nulității față de alte cauze de ineficacitate a actelor juridice

civile

Nulitatea se distinge de alte sancţiuni civile precum rezoluţiunea, rezilierea, caducitatea,

revocarea, inopozabilitatea.
Nulitatea şi rezoluţiunea
Astfel, dacă nulitatea constă în lipsa de efecte a unui act juridic încheiat cu
nerespectarea normelor privind condiţiile sale de validitate, rezoluţiunea constă în
desfiinţarea unui contract sinalagmatic, pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de către
una din părţi, (ex tunc) cu efect retroactiv.
Principalele deosebiri dintre cele două sancțiuni de drept civil sunt următoarele:
 Nulitatea presupune un act juridic încheiat cu nerespectarea unei condiții de
validitate, pe când rezoluțiunea presupune un act juridic valabil încheiat;
 Nulitatea se aplică oricărui act civil, în vreme ce rezoluțiunea intervine numai în
cazul contractelor sinalagmatice cu executare uno ictu;
 Cauza de nulitate există în momentul încheierii actului juridic și constă în
nerespectarea unei dispoziții legale referitoare la încheierea valabilă a actului, însă
cauza rezoluțiunii apare ulterior momentului încheierii și constă în neexecutarea
culpabilă a obligației de către una din părți;
 Rezoluțiunea și nulitatea relativă sunt supuse unor reguli diferite în privința
începutului prescripției extinctive, iar nulitatea absolută nu este supusă prescripției
extinctive.

3
 Nulitatea şi rezilierea
Rezilierea constă în încetarea – desfacerea unui contract sinalagmatic, cu executare
succesivă, pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de către una din părţi; efectele se
produc numai pentru viitor (ex nunc).
Rezilierea se deosebește de rezoluțiune prin aceea că intervine în cazul contractelor
sinalagmatice care se execută prin prestații succesive și că operează numai pentru viitor. În
consecință, comparația dintre nulitate și rezoluțiune prezintă numeroase puncte comune cu
aceea dintre nulitate și reziliere.
Ca element propriu acestei din urmă reținem că, deși efectele nulității se produc în
principiu retroactiv, iar rezilierea operează numai pentru viitor, totuși în cazul actelor juridice
cu executare succesivă nici nulitatea nu produce efecte pentru trecut.
Nulitatea şi caducitatea
Caducitatea este cauza de ineficacitate constând în lipsirea actului juridic civil de orice
efecte datorită apariţiei unor cauze ulterioare încheierii sale şi independent de voinţa
autorului (pierderea bunului).
Nulitatea şi revocarea
Revocarea este acea sancţiune civilă care constă în înlăturarea efectelor actului juridic
datorită ingratitudinii gratificatului ori neexecutării culpabile a sarcinii.
Revocarea se aseamănă, cu nulitatea prin aceea că şi ea reprezintă o cauză de
ineficacitate a actului juridic.
Însă, între cele două sancţiuni civile există importante deosebiri, anume:
 revocarea presupune un act juridic valabil încheiat, pe când nulitatea presupune un
act juridic încheiat cunerespectarea unei condiţii de validitate;
 nulitatea este aplicabilă oricărui act juridic, în timp ce revocarea se aplică, în
principiu, libertăţilor;
 cauza nulităţii este contemporană momentului încheierii actului juridic, pe când
revocarea presupune cauze ulterioare încheierii actului juridic;
 prescripţia extinctivă este supusă unor reguli diferite.

Nulitatea şi inopozabilitatea

Inopozabilitatea este sancţiunea aplicabilă în cazul nesocotirii unei cerinţe de

publicitate faţă de terţi sau a lipsei ori depăşirii puterii de a reprezenta.
În esenţă toate aceste sancţiuni: rezoluţiunea, rezilierea, caducitatea, revocarea,
inopozabilitatea – se deosebesc de nulitate prin aceea că numai nulitatea presupune încheierea
actului cu încălcarea dispoziţiilor legale, în toate celelalte ipoteze fiind vorba de acte valabil
încheiate.
Referitor la inopozabilitate, trebuie să reamintim regula de principiu “prior tempora,
potior jure” potrivit căreia cel care a îndeplinit mai întâi formalităţile necesare pentru
opozabilitatea dreptului său se bucură de prioritate “juridică” faţă de cei care le-au îndeplinit
mai în urmă. Astfel, dacă un creditor îşi cedează dreptul său de creanţă, succesiv, mai multor
persoane diferite, acela dintre cesionari care a făcut primul notificarea cesiunii către debitorul
cedat va putea opune dreptul său celorlalţi cesionari, chiar anteriori, dar care nu făcuseră încă
notificarea, şi va fi astfel singurul îndreptăţit să încaseze creanţa.

4
 5. Clasificarea Nulității
Dată fiind diversitatea cauzelor care le determină, nulităţile pot fi clasificate în funcţie de
diferite criterii. Cea mai importantă clasificare a nulităţilor se face în funcţie de natura
interesului ocrotit prin norma încălcată şi, şi numai derivat, de regimul juridic care li se
aplică; ea distinge nulităţile absolute de cele relative;
Trebuie reţinut că din punct de vedere al efectelor produse, nulităţile absolute nu se
deosebesc de cele relative: ambele lipsesc actul de efectele în vederea cărora a fost încheiat;
aşadar sub acest aspect nu există nici o diferenţă.
Regimul juridic al nulităţii absolute diferă de regimul juridic al nulităţii relative sub trei
aspecte:
a. Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată şi chiar din oficiu de
către instanţa de judecată, pe când nulitatea relativă poate fi invocată numai de către
persoana ocrotită prin dispoziţia legală încălcată la încheierea actului;
În adevăr, art. 1247 alin. (2) şi (3)din C. Civil stabileşte că nulitatea absolută poate fi
invocată de orice persoană interesată pe cale de acţiune sau de excepţie şi instanţa este
obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută, iar art. 1248 alin. (2) prevede că nulitatea
relativă poate fi invocată numai de cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziţia legală
încălcată; ea nu poate fi invocată din oficiu de instanţa judecătorească.
b.Nulitatea absolută poate fi invocată oricând, fie pe cale de excepţie, fie pe cale de acţiune
(acţiunea în constatarea nulităţii absolute fiind imprescriptibilă), pe când nulitatea relativă nu
poate fi invocată decât în limita termenului legal de prescripţie, acţiunea în anulare fiind
prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani ( art. 2517 C. Civ.), dacă legea nu
prevede un termen mai scurt; art. 1249 alin (2) teza întâi C. Civ. spune în acest sens că
nulitatea relativă poate fi invocată pe cale de acţiune numai în termenul de prescripţie
prevăzut de lege. Aceasta înseamnă că acţiunea în anulare este stinsă, după expirarea
termenului de trei ani (de regulă) nimeni nu mai poate lua iniţiativa unui proces care ar tinde
să anuleze contractul neregulat.
Invocarea nulităţii relative, pe cale de excepţie este însă imprescriptibilă deoarece art.
1249 alin. (2) teza a doua stabileşte că partea căreia i se cere executarea contractului poate
opune oricând nulitatea relativă a contractului, chiar şi după împlinirea termenului de
prescripţie a dreptului la acţiunea în anulare; excepţia de nulitate relativă este considerată
perpetuă şi supravieţuieşte. Se aplică deci adagiul latin quae temporalia sunt ad agendum,
perpetua sunt ad excipiendum (acţiunea în nulitate este temporară, excepţia este perpetuă).
c. Nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmarea actului, pe când nulitatea
relativă poate fi acoperită prin confirmarea actului de către cel îndreptăţit a cere anularea lui,
fie în mod expres, fie tacit (prin executarea voluntară a obligaţiilor izvorâte din act). Art.
1247 alin. (4) C. Civ. stabileşte că actul juridic lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de
confirmare decât în cazurile prevăzute de lege; aceasta deoarece interesul lezat prin nulitatea
absolută a actului este unul general. Este de reţinut, de altă parte, că şi actul prin care se
renunţă la beneficiul de a invoca nulitatea absolută este lovit tot de nulitate absolută.
Nulităţile pot fi clasificate şi în funcţie de alte criterii, astfel:
A. După criteriul întinderii efectelor nulităţii, distingem nulitatea totală şi nulitatea
parţială.
a. Nulitatea totală este acea nulitate care desfiinţează actul juridic în întregime
b. Nulitatea parţială este acea nulitate care desfiinţează numai o parte dintre efectele
actului juridic civil, celelalte efecte menţinându-se întrucât nu contravin legii.

5
 Se apreciază că, în sistemul nostru de drept, nulitatea parţială reprezintă regula, iar
nulitatea totală constituie excepţia.
În doctrină s-au făcut o serie de precizări importante în legătură cu anumite împrejurări
ce nu constituie nulitate parţială. Astfel, următoarele situaţii reprezintă nulitate parţială,
trebuind deci să nu fie confundate cu acestea:
 Situaţia în care, dintre mai multe acte juridice, aflate în strânsă legătură, se
anulează în întregime numai unul;
 Ipoteza în care, deşi nevalabilă ca un anumit act juridic, manifestarea de voinţă
produce efecte ca alt act juridic, în baza conversiunii;
 Cazul în care actul juridic lovit de nulitate relativă este validat prin confirmare;
 Ipoteza când actul juridic încheiat este lovit de nulitate absolută, însă ulterior este
îndeplinită cerinţa legală nerespectată în momentul încheierii lui;
 Situaţia când forma ad probationem este lovită de nulitate în întregime, dar
operaţiunea juridică (negotium) este valabilă.
B. După cum este sau nu prevăzută de lege, nulitatea poate fi:
a. Nulitate expresă când este anume prevăzută, ca atare, într-o dispoziţie legală;
b. Nulitate virtuală (sau tacită, implicită) când sancţiunea nu este prevăzută expres de lege
dar nevalabilitatea actului rezultă neîndoielnic din caracterul imperativ al dispoziţiei legale
încălcate sau din scopul urmărit de legiuitor prin instituirea anumitor condiţii de validitate ale
actului sau chiar din nerespectarea formelor prevăzute de lege. Adesea legea prescrie o
prohibiţie sau impune o prestaţie pozitivă fără a indica sancţiunea; aceasta nu împiedică
instanţele să anuleze contractele încheiate în dispreţul unei asemenea dispoziţii, dacă ele
apreciază acest lucru.
C. După aspectul la care se referă distingem între nulitatea de fond şi nulitatea de formă.
Nulitatea de fond este acea nulitate ce poate fi aplicată în caz de nevalabilitate a unei condiţii
de fond a actului juridic civil.
Nulitatea de formă este acea nulitate ce intervine în cazul nerespectării formei cerute ad
validitatem. De ex., art. 1041 C. civ. “Sub sancţiunea nulităţii absolute, testamentul alograf
trebuie scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului” instituie o nulitate de formă.
D. După criteriul procedeului în care valorificăm nulitatea distingem între nulitatea
amiabilă (recunoscută de părţi) şi nulitatea jurisdicţională (stabilită de instanţă).
Noul Cod civil dispune că, în virtutea principiului autonomiei de voinţă a părţilor,
dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea contractului poate fi constatată sau declarată şi
prin acordul părţilor {art. 1246 alin. (3)}.
E. O clasificare controversată în doctrină este aceea care face parte și ea după felul care
operează nulitatea:
a. nulitate de drept care lovește actul ,,de plin drept”, de la sine, ope legis, instanța de
judecată nefiind chemată decât să o constate în caz de litigiu între părți;
b. nulitate judiciară care operează de plin drept, ci numai dacă este pronunțată printr-o
hotărâre judecătorească (ope judicis); aceasta deoarece există o aparență a actului care
trebuie distrusă.

6
 6.Cauzele nulității

Cauzele de nulitate sunt împrejurări ce apar la încheierea actului juridic civil prin care
se încalcă legea ce reglementează condiţiile de valabilitate.
Sunt cauze de nulitate a actului juridic:
a) încălcarea dispoziţiilor legale privind capacitatea de a face actul;
b) lipsa ori nevalabilitatea consimţământului;
c) nevalabilitatea obiectului actului juridic;
d) nevalabilitatea cauzei (scopului) actului juridic;
e) nevalabilitatea formei cerute ad validitatem;
f) nesocotirea limitelor libertăţii actelor juridice (normele imperative, ordinea publică şi
bunele moravuri);
g) lipsa ori nevalabilitatea autorizaţiei administrative;
h) frauda legii (folosirea unui act cu scopul de a încălca o dispoziţie care instituie o
prohibiţie).

Cauzele de nulitate absolută

Art. 1250 C.civ. prevede: „Contractul este lovit de nulitate absolută în cazurile anume
prevăzute de lege, precum şi atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este
unul general.”
Nulitatea absolută operează în toate cazurile în care lipseşte una din condiţiile de
valabilitate ale actului juridic şi anume:
1. încălcarea regulilor privind capacitatea civilă a persoanelor în cazurile privind:
a. nerespectarea unei incapacităţi speciale, cerută pentru ocrotirea unui interes
general, cum este cea prevăzută de art. 147 C. civ.
b. lipsa capacităţii de folosinţă a persoanei juridice şi nerespectarea specialităţii
capacităţii de folosinţă, aşa cum prevede art. 196 C.civ;
2. lipsa consimţământului datorită unei erori obstacol (error in negatio şi error in
corpore);
3. nevalabilitatea obiectului;
4. nevalabilitatea cauzei;
5. lipsa formei impusă ad validitatem;
6. lipsa ori nevalabilitatea autorizaţiei administrative;
7. când actul juridic s-a încheiat cu încălcarea unei norme imperative sau a ordinii
publice;
8. când actul juridic s-a încheiat în frauda legii.

Cauzele de nulitate relativă

Art. 1251 C.civ. prevede „Contractul este lovit de nulitate relativă când au fost
nesocotite dispoziţiile legale privitoare la capacitatea de exerciţiu, când consimţământul uneia
dintre părţi a fost viciat, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.”
Nulitatea relativă (anulabilitatea) are drept scop apărarea unui interes particular şi
intervine în următoarele cazuri:
1. când consimţământul dat la încheierea actului juridic a fost viciat prin eroare, dol,
violenţă şi leziune
2. lipsa discernământului la încheierea actului juridic civil
3. nerespectarea regulilor privind capacitatea de exerciţiu a persoanei în următoarele
cazuri:

7
 a. când actul este încheiat de persoana lipsită de capacitatea de exerciţiu;
b. când actul este încheiat de minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă dacă
este lezionar pentru minor sau actul trebuia încuviinţat de ocrotitorul legal,
nefiind necesară, potrivit legii, şi încuviinţarea autorităţii tutelare;
c. când actul s-a încheiat fără încuviinţarea autorităţii tutelare;
d. când actul s-a încheiat în lipsa ori cu depăşirea puterilor, pentru persoana
juridică.

7.Regimul juridic al nulității

Clasificarea nulităților în absolute și relative prezintă importanță sub aspectul

regimului juridic, diferit, pe care îl are fiecare dintre aceste două feluri.
Prin regim juridic al nulității înțelegem regulile cărora le este supusă nulitatea absolută sau,
după caz, nulitatea relativă.
Întrucât efectul nulității este același (ineficacitatea actului juridic), indiferent că ar fi vorba
de o nulitate absolută sau de o nulitate relativă, vom reține că, în esență, regimul juridic al
nulității vizează trei aspecte: cine poate invoca nulitatea, cât timp poate fi invocată nulitatea
și dacă nulitatea poate fi acoperită ori nu prin confirmare, în alte cuvinte, dacă este
remediabilă sau iremediabilă.

Regimul juridic al nulităţii absolute

Nulitatea absolută:
a) poate fi invocată de orice persoană interesată, aceasta însemnând că pot invoca
nulitatea absolută părţile actului juridic, avânzii-cauză ai părţilor, procurorul, instanţa – pe
cale de acţiune sau de excepţie; Instanţa este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută.
Această regulă își găsește justificarea în faptul că nulitatea absolută este menită să ocrotească
interese obștești, așa încât trebuie să se dea posibilitatea unui cerc larg de persoane sau
organe să invoce o asemenea nulitate a unui act juridic civil. Dorim să subliniem că invocarea
din oficiu de către instanță a nulității absolute nu trebuie înțeleasă în sensul că instanța ar
putea să sesizeze din oficiu cu o acțiune în declararea nulității absolute a unui act juridic și
nici că instanța ar putea, în lipsa unei cereri exprese formulate într-un litigiu privind actul
juridic încheiat cu nesocotirea unei norme juridice care ocrotește un interes obștesc, să se
pronunțe în dispozitivul hotărârii asupra nulității, deoarece s-ar încălca principiul
disponibilității. Atunci când spunem că instanța poate să invoce din oficiu nulitatea absolută a
unui act juridic, avem în vedere ipoteza în care una din părți declanșează un litigiu civil
având ca obiect executarea unui act juridic, iar instanța, constatând că actul juridic ce
constituie fundamentul pretenției supuse judecății este lovit de nulitate absolută, va respinge
cererea de chemare în judecată ca nefondată, fără însă a pronunța și nulitatea actului juridic
respectiv. Având în vedere condițiile de exercițiu ale acțiunii civile, prin care se înțelege
folosul practic urmărit de cel care recurge la acțiunea civilă, cu mențiunea că, în principiu,
interesul procesual trebuie să fie personal, rezultă că nulitatea absolută nu poate să fie
invocată de o persoană complet străină de actul juridic respectiv, întrucât o astfel de persoană
nu ar justifica un interes propriu, care să fie în legătură cu cauza nulității absolute a actului
juridic respectiv. Așadar, deși nulitatea absolută ocrotește un interes obștesc (general), un
asemenea interes nu exclude existența și a unui interes individual (personal), iar persoana
care invocă nulitatea absolută a unui act juridic trebuie să urmărească obținerea unui folos
propriu din anularea actului respectiv; în caz contrar, acțiunea va fi respinsă ca lipsă de
interes.

8
b) nulitatea absolută este imprescriptibilă;
Imprescriptibilitatea este justificată prin caracterul constatator al acțiunii în nulitate absolută,
instanța limitându-se doar să constate că actul nul absolut nu a luat ființă ab initio. Într-o a
doua opinie, caracterul imprescriptibil este explicat prin natura nepatrimonială relativă, a
acțiunii în nulitate absolută.
Imprescriptibilitatea își găsește explicația în finalitatea instituirii sancțiunii nulității absolute,
în sensul că prin intermediul ei se ocrotește un interes obștesc, așa încât este necesar ca
nulitatea absolută să poată fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de
excepțiune.

c) nulitatea absolută, în principiu, nu poate fi acoperită prin confirmare. Această regulă

a regimului juridic al nulității absolute este consecința primelor două și se explică prin
caracterul obștesc al interesului ocrotit de norma juridică a cărei încălcare atrage nulitatea
absolută. Confirmarea expresă ori tacită a nulității absolute fiind, în principiu, inadmisibilă,
rezultă că un eventual act de confirmare ar fi și el lovit de nulitate absolută. Mai trebuie
reținut că inadmisibilitatea confirmării actului juridic lovit de nulitate absolută nu trebuie
confundată cu refacerea actului juridic nul absolut, refacere care sunt respectate dispozițiile
legale privitoare la condițiile de validitate, inclusiv cele nesocotite la încheierea primului act
juridic.

Regimul juridic al nulităţii relative

Nulitatea relativă
a) poate fi invocată numai de cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziţia legală
încheiată şi de instanţa judecătorească din oficiu.
Această regulă se justifică prin aceea că nulitatea este menită să ocrotească un interes
individual. Deși regula în discuție este formulată restrictiv, totuși, posibilitatea de a invoca
nulitatea relativă a unui act juridic aparține unui cerc mai larg de persoane. Astfel, nulitatea
relativă poate fi invocată: de cel al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic.
De regulă, persoana interesată să invoce nulitatea relativă este una din părțile actului juridic.
Sunt însă cazuri în care norma juridică nerespectată la încheierea actului juridic ocrotește
interesele unei terțe persoane, iar nu interesele uneia din părțile actului juridic, astfel încât
nulitatea relativă nu va putea fi invocată de vreuna din părțile actului juridic, ci de către terțul
respectiv.
b) este prescriptibilă, ceea ce înseamnă că nulitatea relativă trebuie invocată în
termenul de prescripţie stabilit de lege;
Regula potrivit căreia nulitatea relativă trebuie invocată înăuntrul termenului de prescripție
extinctivă se justifică prin aceea că nulitatea relativă, fiind instruită pentru ocrotirea unor
interese individuale.
c) nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare expresă ori tacită
Confirmarea este acel act juridic unilateral prin care se renunță la dreptul de a invoca
nulitatea relativă. Posibilitatea confirmării exprese rezultă, cu caracter general, din. Art. 1190
C. Civ., potrivit căruia, ,,actul de confirmare sau ratificare a unei obligații, în contra cărei
legea admite acțiunea de nulitate, nu este valabil decât atunci când cuprinde obiectul, cauza și
natura obligației și când face mențiune de motivul acțiunii în nulitate, precum și despre
intenția de a repara viciul pe care se întemeia acea acțiune”.
Pentru a fi valabil, actul de confirmare expresă trebuie să îndeplinească următoarele
cerințe:
 să provină de la cel îndreptățit să invoce nulitatea și să fie făcut în deplină
cunoștință de cauză.

9
  Viciul care afecta actul juridic lovit de nulitate relativă să fi încetat în momentul
confirmării;
 Să cuprindă obiectul, cauza și natura obligației și să facă mențiune de motivul
acțiunii în nulitate relativă;
 Din cuprinsul actului să se desprindă intenția de a acoperi nulitatea.
Confirmarea tacită rezultă din fapte care nu lasă nici o îndoială asupra intenției de acoperire a
nulității relative.

8.Efectele nulitãţii actului juridic

Prin efectele nulităţii înţelegem consecinţele juridice ale aplicării sancţiunii nulităţii şi
anume lipsirea actului juridic civil de efectele contrarii normelor edictate pentru încheierea sa
valabilă.
Altfel spus, efectul nulităţii constă în desfiinţarea raportului juridic generat de actul
juridic lovit de nulitate şi prin aceasta restabilirea legalităţii. Aceste efecte sunt mai restrânse
sau mai întinse, după cum nulitatea este parţială sau totală.
Totodată, efectele nulităţii sunt nuanţate şi în raport cu ceea ce s-a întâmplat după
încheierea actului juridic, fiind posibile următoarele ipoteze:
- prima ipoteză: actul nu a fost executat încă: aplicarea nulităţii va însemna că acel act, fiind
desfiinţat, nu mai poate fi executat, deci, părţile se găsesc în situaţia anterioară încheierii
actului.
- a doua ipoteză: actul a fost executat total sau parţial până la hotărârea de anulare; în această
ipoteză efectele nulităţii vor consta în:
- desfiinţarea retroactivă a actului;
- restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului anulat;
- a treia ipoteză: actul a fost executat, iar dobânditorul de drepturi le-a transmis la rândul său
unor terţi subdobânditori (act subsecvent) până la intervenirea hotărârii de anulare a actului.
În această ipoteză efectele nulităţii presupun:
- desfiinţarea actului executat
- restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului anulat
- desfiinţarea şi a actului subsecvent.
Potrivit art. 1254 alin (2) C.civ. „Chiar şi în cazul în care contractul este cu executare
succesivă, fiecare parte trebuie să restituie celeilalte în natură sau prin echivalent prestaţiile
primite.”
Referitor la efectele nulităţii contractului plurilateral, art. 1256 C.civ. prevede: „În
cazul contractelor cu mai multe părţi în care prestaţia fiecărei părţi este făcută în considerarea
unui scop comun, nulitatea contractului în privinţa uneia dintre părţi nu atrage desfiinţarea în
întregime a contractului, afară de cazul în care participarea acesteia este esenţială pentru
existenţa contractului.”
Raportarea prejudiciului în cazul nulităţii contractului încheiat în formă autentică
Potrivit art. 1258 C.civ. „În cazul anulării sau constatării nulităţii contractului încheiat în
formă autentică pentru o cauză de nulitate a cărei existenţă rezultă din însuşi textul
contractului, partea prejudiciată poate cere obligarea notarului public la repararea
prejudiciilor suferite, în condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.”
Refacerea contractului nul Art. 1259 C.civ. prevede: „Contractul nul poate fi refăcut,
în tot sau în parte, cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de lege la data refacerii lui. În
toate cazurile, contractul refăcut nu va produce efecte decât pentru viitor, iar nu şi pentru
trecut.”

10
 9.Enumerarea principiilor efectelor nulităţii
Cu toată diversitatea ipotezelor arătate, este evident că în esenţă, efectul nulităţii este
bine conturat de adagiul quod nullum est, nullum producit effectum (ceea ce este nul produce
efecte nule). La aceasta se adaugă şi următoarele principii specifice:
 principiul retroactivităţii efectelor nulităţii, în sensul că efectele nulităţii se produc din
momentul încheierii actului juridic;
 principiul repunerii în situaţia anterioară (restituito in integrum), care se realizează prin
restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului juridic anulat;
 principiul anulării actului juridic iniţial, cât şi a actului juridic subsecvent (resoluto iure
dantis, resolvitur ius accipientis).

Principiile efectelor nulităţii sunt consecinţe ale principiului mai larg quad nullum est,
nullum producit efectum, care se manifestă şi se realizează tocmai prin cele trei principii
menţionate mai sus. De aici vom desprinde concluzia că excepţiile de la principiile efectelor
nulităţii constituie, în acelaşi timp, şi limitări ale principiului quad nullum est, nullum
producit efectum.

Principiul retroactivitãţii efectelor nulitãţii

În regulă generală, nulitatea desfiinţează actul juridic încheiat cu încălcarea cerinţelor de
validitate prevăzute de lege, cu efect retroactiv, din chiar momentul încheierii actului, ca şi
când acesta nu ar fi fost încheiat; contractul a fost minat de un viciu încă de la originea lui.
Caracterul retroactiv al sancţiunii se justifică prin necesitatea restabilirii ordinii de drept
încălcate şi a împiedicării producerii unor efecte contrare legii; acest principiu este înscris în
art. 1254 alin. (1) C. Civil care stabileşte : ,,Contractul lovit de nulitate absolută sau anulat
este considerat a nu fi niciodată încheiat”.
Principalele excepţii de la acest principiu sunt:
- căsătoria putativă, adică căsătoria în care cel puţin unul dintre cei doi soţi a fost de bună-
credinţă, ignorând cauza nulităţii, efectele desfiinţării căsătoriei se produc pentru soţul de
bună-credinţă numai pentru viitor, tocmai pentru a se ocroti buna sa credinţă [art. 304 alin.
(1) C. civ].
- în toate cazurile de nulitate a căsătoriei, copiii rezultaţi din căsătoria nulă sau anulată
păstrează situaţia de copii din căsătorie, în raport cu ei desfiinţarea căsătoriei neoperând
pentru trecut ci doar pentru viitor, asemenea unui divorţ [art. 305 alin. (1) C. civil];
- în cazul contractelor cu executare succesivă în timp, constatarea sau pronunţarea nulităţii
desfiinţează actul numai pentru viitor menţinând efectele produse de actul desfiinţat între
momentul încheierii sale nevalabile şi momentul rămânerii definitive a hotărârii care constată
sau pronunţă nulitatea sa.
Excepţii de la principiul retroactivităţii nulităţii
Sunt excepţii de la principiul retroactivităţii nulităţii situaţiile în care, pentru anumite
raţiuni, efectele produse de actul juridic civil de la încheiere până la anularea sa sunt păstrate
şi nu desfiinţate. În aceste ipoteze, nulitatea produce efecte numai pentru viitor (ex nunc), nu
şi pentru trecut (ex tunc).
Constituie astfel de excepţii:
a) menţinerea efectelor deja produse de un contract cu executare succesivă de la încheiere
până la anularea sa, nulitatea operând numai pentru viitor. Neadmiterea acestei excepţii ar
antrena dificultăţi majore, cum ar fi: justificarea restituirii prestaţiilor reciproce cât timp
părţile au executat obligaţiile lor reciproce şi interdependente până la exercitarea acţiunii în
nulitate;

11
 În mod excepţional, şi în celelalte cazuri se poate ajunge la menţinerea în tot sau în
parte, a efectelor actului nul prin aplicarea unor principii de drept. Printre cazurile de acest fel
se află:
- menţinerea efectelor produse de o căsătorie lovită de nulitate faţă de copiii născuţi din acea
căsătorie (în temeiul principiului ocrotirii minorilor);
- menţinerea efectelor produse în trecut de căsătoria lovită de nulitate, faţă de soţul care a fost
de bună credinţă la încheierea ei (justificată prin aplicarea principiului ocrotirii bunei-
credinţe);
- menţinerea validităţii actelor de stare civilă întocmite de o persoană necompetentă, care însă
a exercitat în mod public atribuţii de delegat de stare civilă (în temeiul principiului validităţii
aparenţei în drept);
- menţinerea validităţii actelor cu titlu oneros încheiate de terţii de bună-credinţă cu titularul
aparent al unui drept sau cu cel al cărui titlu a fost apoi desfiinţat retroactiv (justificată de
asemenea prin aplicarea principiului validităţii aparenţei în drept şi a principiului ocrotirii
bunei-credinţe);

Principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară - restitutio in integrum

Impune ca tot ceea ce s-a executat în temeiul unui act juridic lovit de nulitate, să fie
restituit; el îşi găseşte consacrarea în art. 1254 alin. (3) C. civil care dispune că în cazul în
care contractul este desfiinţat, fiecare parte trebuie să restituie celeilalte, în natura sau prin
echivalent, prestaţiile primite, potrivit prevederilor art. 1639- 1647, chiar dacă acestea au fost
executate succesiv sau au avut caracter continuu.
Acest principiu decurge din cel al retroactivităţii, căci numai prin restituirea reciprocă a
prestaţiilor săvârşite pot fi puse în situaţia în care s-au aflat înainte de încheierea actului
nevalabil. Temeiul restituirii prestaţiilor efectuate în executarea unui act lovit de nulitate îl
constituie şi un alt principiu fundamental al dreptului, acela care interzice îmbogăţirea unei
persoane în dauna alteia fără o cauză legitimă.

Excepţii de la principiul repunerii în situaţia anterioară

Excepţiile de la principiul repunerii în situaţia anterioară sunt acele situaţii în care,
pentru anumite raţiuni, prestaţiile efectuate în temeiul actului anulat se menţin, nefiind supuse
restituirii. Aceste excepţii sunt şi excepţii de la principiul retroactivităţii efectelor nulităţii.
Sunt astfel de excepţii:
a) restituirea prestaţiei primite de la incapabil numai în limita îmbogăţirii în acţiunea în
resciziune înaintea angajamentelor lor. Excepţia se justifică pe principiul ocrotirii minorului
prin susţinerea lipsei sale de experienţă în raporturile de drept civil;
b) aplicarea principiului potrivit căruia nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria
incorectitudine sau imoralitate pentru a obţine protecţia unui drept.
Astfel, deşi, în principiu, nulitatea actelor juridice ilicite şi imorale impune
desfiinţarea lor retroactivă, acţiunea în restituire nu este admisibilă în cazul în care
reclamantul a urmărit un scop vădit ilegal prin încheierea contractului.
Neadmiterea acestei excepţii ar da posibilitatea reclamantului să motiveze acţiunea în
justiţie prin propria sa turpitudine, ceea ce este de neadmis.

12
 Principiul desfiinţării actelor subsecvente ca urmare a anulării actului iniţial
(resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis).

Desemnăm prin acest principiu regula de drept potrivit căreia anularea (desfiinţarea)
actului juridic iniţial (primar) atrage anularea actului juridic subsecvent (următor), datorită
legăturii lor juridice.
Acest principiu priveşte efectele nulităţii actului juridic faţă de terţi.
În literatura de specialitate, se subliniază că principiul resulto iure dantis, resolvitur ius
accipientis este o consecinţă atât a celorlalte două principii ale efectelor nulităţii, cât şi a
principiului nemo dat quad non habet), în sensul că, dacă prin anularea actului juridic iniţial
se desfiinţează dreptul transmiţătorului din actul juridic subsecvent, înseamnă că acesta a
transmis un drept pe care nu îl avea, deci nici subdobânditorul nu putea deveni titularul
acestui drept. Din această justificare nu trebuie trasă concluzia potrivit căreia ar fi necesar ca
actul juridic subsecvent să fie un act constitutiv sau translativ de drepturi reale.

Excepţii de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului

iniţial
Excepţiile de la acest principiu privesc situaţiile juridice în care, deşi actul juridic este
declarat nul sau anulat, actul subsecvent al terţilor subdobânditori se menţine datorită
interesului ocrotirii acestor principii.
Menţinerea actului subsecvent, deşi actul iniţial a fost desfiinţat, poate fi motivată de
interesul ocrotirii bunei-credinţe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros, ori de
necesitatea asigurării, stabilirii circuitului civil.
Sunt astfel de excepţii:
a) privind valabila dobândire a unui bun mobil de către subdobânditorul de bună-credinţă în
temeiul unui act cu titlu oneros, încheiat cu un detentor precar pe care îl crede adevărat
proprietar, deşi acesta dobândise bunul de la adevăratul proprietar în temeiul unui titlu lovit
de o cauză de nulitate;
b) cazul aplicării art. 34 pct. 1 şi 35 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 privind ipoteza
subdobânditorului de bună-credinţă şi cu titlu gratuit al unui drept real imobiliar, însă numai
dacă au trecut 10 ani de la data la care s-a înregistrat cererea lui de înscriere a respectivului
drept în cartea funciară;
c) privind subdobânditorul cu titlu oneros al bunului unei persoane declarate judecătoreşte
moartă nu este obligat să le înapoieze persoanei care a cerut anularea hotărârii declarative de
moarte, decât dacă se va dovedi că la data dobândirii ştia că persoana declarată moartă este în
viaţă;
d) „în cazul în care soţul unei persoane declarate moarte s-a recăsătorit şi după aceasta,
hotărârea declarativă de moarte este anulată, căsătoria cea nouă rămâne valabilă”, prima
căsătorie fiind desfăcută la data încheierii noii căsătorii.
Noul Cod civil, în varianta adoptată de către Senatul României prevede detaliat şi explicit
condiţiile de validitate sau după caz, de nulitate a diferitelor acte juridice civile într-un mod
mult mai explicit decât vechiul cod civil.

13
Bibliografie:
-DREPT CIVIL Partea Generală. Ediția a II-a, Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu. Edit.
Universul Juridic;

-Drept Civil. Partea Generala. Editia a IV-a, Dănuț Cornoiu, Edit Fundației Române De
Maine, București 2007;

- P. M. Cosmovici, Drept civil. Introducere în drept civil, Bucureşti, 1994;

- C. Diaconu, C. Firică Drept civil. Partea generală. Persoanele, Bucureşti,2013;

14