UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA:
DREPT

DISCIPLINA:
Istoria Gandirii Juridice
Titlul referatului: Ordaliile

Student: Lăcău Rareș-Nicolae

Anul:I
Semestrul: I
 ORDALIILE

În Europa medievală, probele cunoscute sub numele de judecata lui

Dumnezeu sau ordalii erau justificate de credinţa oarbă în intervenţia divinităţii pentru a
arăta culpabilitatea sau inocenţa celui învinuit, potrivit rezultatului încercării la care era
supus, şi deciziei divine ca acesta să fie pedepsit sau absolvit. Ca urmare a unor străvechi
influenţe germanice, practica ordaliilor s-a răspândit sub forme diferite. Cazurile mai
frecvente în care se apela la această probă erau furtul, asasinatul, vrăjitoria şi adulterul.
Ordaliile cele mai comune erau: proba focului, a apei reci şi a ingurgitării (unor lichide, unor
alimente, otrăvite, sfinţite sau afurisite).

Prima categorie de ordalii consta în traversarea de către acuzat, dezbrăcat, prin flăcări;
sau păşea pe jeratec, sau pe brăzdare de plumb mult încălzite; în ţinerea în mână, un anumit
timp, a unei bucăţi de fier încins; sau în vărsarea de plumb topit în palme, ş.a. Varianta cea
mai întrebuinţată era proba focului sau a apei clocotite: inculpatul îşi vâra mâna într-o căldare
cu lichid clocotind, din fundul căreia trebuia să scoată un anumit obiect. Dacă în urma uneia
din aceste probe ale focului inculpatul se alegea cu arsuri care, bandajate timp de trei zile,
dispăreau, era declarat nevinovat.

O altă probă judiciară era cea a apei reci. Cel învinovăţit era aruncat, cu braţele legate
de picioare, într-o apă adâncă; era recunoscut ca inocent dacă apa îl ţinea la suprafaţă…

Frecventă la franci, frizoni şi anglo-saxoni era proba îngurgitării alimentelor în

prealabil sfinţite. Dacă o anumită cantitate de pâine şi brânză nu puteau fi înghiţite de acuzat,
fără a bea apă sau alt lichid, aceasta dovedea vinovăţia lui.

În Occident era în uz şi „proba crucii”; învinovăţitul trebuia să rămână imobil, cu

braţele întinse deasupra capului în formă de cruce, atâta timp cât dura recitarea  unui număr
de rugăciuni; cea mai mică mişcare pe care ar fi făcut-o era dovada culpabilităţii. „Proba
crucii”, autorizată de legile francilor, a rămas în uz până la sfârşitul secolului al IX-lea.

În fine, „proba sicriului”. Prin faţa cadavrului victimei erau puse să se perinde toate
persoanele care puteau fi bănuite de crima respectivă; dacă la apropierea unuia din cei bănuiţi
cadavrul părea că începe să mişte din buze, însemna că acea persoană era vinovatul. Aceasta
ordalie era practicată în Germania, Italia şi Franţa; iar în Spania, până în secolul al XVII-lea.
 Textele medievale vorbesc adeseori de finalurile „pozitive” ale ordaliilor, dovedind
nevinovăţia imputatului şi, deci, valabilitatea juridică a probei, justificarea ei deplină. Cu
excepţia unor explicaţii posibile în anumite cazuri (sugestie mistică, fenomene de fachirism, –
dacă nu pur şi simplu o falsificare a condiţiilor probei), faptele relatate rămân, evident,
improbabile. Credulitatea oamenilor Evului Mediu n-avea limite.

Ceea ce este însă surprinzător este poziţia Bisericii faţă de aceste judicia Dei. O serie
de concilii s-au declarat în favoarea ordaliilor. Abia în secolul al IX-lea se va manifesta o
vagă tendinţă de opoziţie din partea lumii ecleziastice. Va trebui să aşteptăm până în secolul
al XV-lea ca al IV-lea Conciliu din Lateran (1315) să intervină într-un mod explicit; dar şi
atunci, fără să facă altceva decât… să interzică binecuvântarea de către preot, înainte de a
începe ordalia, a apei clocotite sau a fierului înroşit în foc…

ORDALIILE , ca mijloc de priba , au fost cunoscute si in dreptul cutumiar feudal

romanesc.Ordalia este o institutie originara din india, adusa in Europa prin popoarele indo-
europene.Epoca in care s-a folosit cel mai frecvent a fost cea a secolelor VIII si IX. Ordaliile
erau admise numai atunci cand probele afirmative nu erau suficiente.

Modalitatile de folosire a ordaliilor erau foarte variate, incepant de la otravire, apa

rece sau fierbinte, fierul rosu, fiarele salbatice , proba crucii, etc. De exemplu , otravirea s-a
intrebuintat la unele popoare din Africa si consta in a da paratului diverse substante
otravitoare si , daca scapa, era achitat ca nevinovat.Este mijlocul de proba folosit in epoca
feudala, ce consta in folosirea fata de invinuit a unor metode pline de cruzime, spre a se
ajunge la relevarea adevarului cu ajutorul interventiei divine. Astfel, proba apei rezida in
aruncarea invinuitului in apa, legat de maini si de picioare si, daca nu se ineca, era considerat
nevinovat.

Ordalia cu apa fiarta consta in a-l obliga pe cel acuzat sa-si cufunde mana intr-un vas
plin cu apa clocotita spre a scoate un obiect aflat pe fundul vasului. Daca mna avea arsuri,
acela era vinovat.

Proba cu fierul rosu consta in aceea ca paratul era obligat sa tina mana sau pe brate o
bucata de fier inrosit in foc ( in greutate de 1 Kg), cu care trebuia sa faca 8-10 pasi. La
sfarsitul acestui numar de pasi , mana sau bratele purtatorului de fier inrosit se bandajau cu o
fasa, ale carei capete se sigilau. Dupa ce treceau 8 zile , se rupea sigiliul si se proceda la
examinarea mainii.Daca arsura era vizibila , cel care purtase fierul era socotit ca a depus o
marturie falsa.
 In Europa Occidentala, ordaliile au fost folosite mai ales la popoarele germanice.

In dreptul vechi romanesc , despre modul de folosire a probei cu fierul inrosit exista un
document cunoscut sub numele de „ registrul de la Oradea”. Acest registru era tinut de catre
preotii catolici de la resedinta episcopala din Oradea, intre anii 1208-1235 si cuprinde date
despre 389 de cazuri jdecate prin metoda fierului inrosit in foc. In virtutea Legii tarii, probele
puteau fi orale sau scrise:

A) Probele scrise puteau fi oficiale sau private. Actele oficiale erau cele care emanau de la
domn, numite hrisoave, direse sau carti domnesti. Daca aceste acte erau pierdute sau
deteriorate, puteau fi reconstituite de catre Sfatul domnesc pe baza depozitiilor martorilor.

B) Dispoziţiile Legii Ţării în materia probelor reflectă, mai mult decât altele, evolutia
conceptiei depspre fenomenul juridic si despre functiile pe care le are de indeplinit dreptul in
cadrul societatii.

Considerate inca din epoca primitiva, drept mijloace destinate sa duca la aflarea adevarului ,
probele poarta amprenta conceptiei oamenilor diverselor epoci istorice, cu privire la
conceptul de adevarsi , de dreptate, precum si la factorii care trebuie , sa concure la
promovarea lor. Urmarind evolutia dispoyitiilor din aceasta materie, putem reconstitui fazele
care s-au succedat in sistemul de disstributie a justitiei potrivit Legii Tarii. Punctul de plecare
al acestei evolutii se afla in societatea gentilica , pe cand litigiile dintre persoane se solutionau
prin aplicarea razbunaruu sângelui , in care erau implicati toti membrii gintii si apoi toti
membrii familiei.

In conditiile descompunerii societatii gentilice, cand au aparut primele elemente ale

organizarii statale, s-au facut primii pasi in directia intreruperii lantului de razbunari
succesive, prin invocarea divinitatii, care urma sa arate de partea cui este dreptatea. Astfel au
aparut ordaliile , duelul judiciar si prestarea unor juraminte, ca forme de invocare a gratiei
divine .

Dupa ce Sfatul Domnesc a inceput sa se consolideze, a preluat funcţia solutionarii litigilor

dintre persoane, care, a dobandit cu trecerea timpului un loc tot mai important in viata
sociala, iar organele specializate in acest domeniu s-au perfectionat tot mai mult . Acest
proces s-a resimtit dupa aparitia tarilor si apoi , dupa intemeire, de natura relatiilor feudale in
planurile politic, social si economic si mai cu seama , de existenta proprietatii colective, nu
numai in cazul obstilor satesti, ci si in cazul unor domenii feudale . Pentru a facilita stabilirea
adevarului si a dreptatii, Legea Tarii a adaptat vechile practici la noile conditii si astfel s-a
format un sistem compus din doua categorii de probe: orale si scrise. Tot ca o urma a vechilor
obiceiuri, probele orale au ocupat locul central in cadrul acestui sistem , cu atat mai mult cu
cat actele scrise nu erau foarte raspandite la inceputul feudalismului. Asa se face ca potrivit
Legii Tarii , orice pretentie formulata in justitie putea fi dovedita prin probe orale. Faptul este
cu atat mai explicabil, cu cat proprietăţile de tip feudal s-au constituit inainte de intemeiere,
pe cand nu existau acte oficiale, iar titlul de proprietate se putea dovedi numai prin probe
orale. Tot asa se explica si faptul ca ulterior , dupa aparitia actelor cu caracter oficial , ele
puteau fi reconstituite cu martori.
Bibliografie:

- Ovidiu Drimba, Istoria culturii şi civlizaţiei, vol.V, Ed. Saeculum, Bucureşti, 2004, p. 354-356

- https://istoriiregasite.wordpress.com/2013/11/16/judecata-lui-dumnezeu/#more-30179