Doc 1.

Conform dreptului islamic, ţările tributare făceau parte din dar-al-ahd (Casa Pactului sau Casa
Păcii), situat între dar-al-Islam (Casa Islamului) şi dar-al-harb (Casa Războiului).

Regimul de dar-al-ahd aplicat în Moldova, Ţara Românească şi Transilvania, presupunea

autonomia lor, deţinerea tronului de către un principe pamântean, de regula din familie princiară,
păstrarea instituţiilor politice, administrative, militare, judecătoresti şi ecleziastice. Domnul era
ales de boieri (în Transilvania de dieta) şi confirmat de sultan. Dar odată cu consolidarea
dominaţiei otomane sultanul încălca acest obicei de alegere, numind şi mazilind domni, fără a
ţine seama de părerea boierilor. Scaunul domnesc revenea celui care plătea mai mult.

Autonomia Ţărilor Române era recunoscută şi-n ahidnamelele (capitulaţiile) emise de Poartă.
Aceste acte interziceau musulmanilor să aibă proprietăţi sau să înalţe moschee în spaţiul
românesc, să ia de aici devşirme pentru corpul de ieniceri etc.
Domnii erau obligaţi sa plătească haraci, daruri (pescheşuri) oficiale către sultan şi demnitarii lui,
care de curând au devenit obligatorii. Cu începere din secolul al XVII-lea, domnii români plătesc
Porţii Otomane, pentru a obţine reînnoirea domniei, o nouă dare, mucarerul, care iniţial se
percepea la trei ani (mucarerul mare), apoi la un an (mucarerul mic). Ţările Române trebuiau să
pună la dispoziţie otomanilor cereale, vite, lemn pentru construcţia flotei şi altele. Treptat s-a
instituit un monopol otoman asupra grâului românesc.