Judecata in Caile Extraordinare de Atac PDF

Capitolul al VI-lea.
Judecata în căile extraordinare de atac
Secțiunea 1. Considerații generale
§1. Natura juridică a căilor de atac extraordinare
Hotărârile definitive date de către instanțele judecătorești sunt prezumate a reflecta adevărul, având autoritate
de lucru judecat.
Autoritatea de lucru judecat împiedică atacarea pe căi ordinare a hotărârilor judecătorești, deși, în unele cazuri,
se relevă caracterul nelegal sau greșit al unor hotărâri definitive, impunându-se trecerea cauzei printr-o nouă
procedură judiciară, în scopul reexaminării printr-o procedură cu caracter extraordinar 1.
Căile de atac extraordinare din sistemul procesual român sunt contestația în anulare, recursul în casație,
revizuirea și redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate.
§2. Comparație între căile de atac ordinare și cele extraordinare
Dacă este să facem o analiză comparativă între calea de atac ordinară a apelului (nealăturând aici contestația,
care, deși are natura juridică a unei căi de atac ordinare, are totuși elemente procedurale eterogene 2) și căile de atac
extraordinare, putem observa o serie de deosebiri, astfel:
a) în timp ce căile ordinare de atac sunt îndreptate împotriva hotărârilor nedefinitive, cele extraordinare privesc
hotărârile definitive;
b) căile ordinare de atac fac parte din ciclul obișnuit al procesului penal, pe când căile extraordinare de atac
excedează ciclului normal al procesului penal, declanșând o judecată situată în afara sistemului gradelor de jurisdicție
prevăzute de lege3;
c) apar diferențieri și după numărul situațiilor în care se permite folosirea căilor de atac, în sensul că, în cazul
celor ordinare, legea nu le enumeră (apelul), în timp ce, la cele extraordinare, cazurile de promovare sunt, de regulă,
restrânse;
d) efectul suspensiv al căilor ordinare operează ope legis, la căile extraordinare acesta are un caracter judiciar și
facultativ, instanța de judecată fiind cea care hotărăște suspendarea executării hotărârii;
e) sfera persoanelor care pot folosi căile extraordinare de atac este mult mai redusă decât în cazul căilor ordinare;
f) cele două categorii de căi de atac se deosebesc în privința motivelor care pot fi invocate;
g) cu privire la termenul de exercitare a căilor de atac, în timp ce pentru cele ordinare acesta este totdeauna
precis determinat, în cazul celor extraordinare, de regulă, nu este determinat;
h) în privința competenței soluționării cauzei, instanța ierarhic superioară soluționează totdeauna căile ordinare
de atac, aceasta fiind regula generală, care nu se aplică în cazul căilor extraordinare de atac. În cazul acestora din
urmă, uneori competența de soluționare aparține unei singure instanțe (recursul în casație fiind soluționat numai de
către Înalta Curte de Casație și Justiție), alteori competența aparține instanței care a pronunțat hotărârea a cărei
anulare se cere (contestația în anulare) sau instanței care a judecat cauza în primă instanță (în cazul revizuirii).
1 AL. BOROI, ȘT.G. UNGUREANU, N. JIDOVU, op. cit., p. 388.

2 I. NEAGU, M. DAMASCHIN, op. cit., p. 340.
3 Ibidem.
Secțiunea a 2-a. Contestația în anulare
§1. Considerații preliminare
Așa cum precizam anterior, la judecata în fond se efectuează acte procesuale și procedurale specifice, care au ca
scop pronunțarea unei soluții legale și temeinice.
Ca urmare a faptului că în desfășurarea activității de înfăptuire a justiției pot apărea anumite greșeli, fie prin
nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea judecății, fie prin nerezolvarea cauzei în
concordanță cu probele administrate în faza de urmărire penală, este necesar ca pe parcursul procesului penal să se
asigure un control judiciar în scopul eliminării unor erori judiciare care pot să apară, astfel că faza de judecata se
înfăptuiește în două grade de jurisdicție, orice cauză va fi judecată în primă instanță, pronunțându-se o sentință care
poate fi atacată cu apel.
Astfel, fie că hotărârile judecătorești au rămas definitive în primă instanță, fie că au rămas definitive la instanța
de apel, nu își produc totdeauna efectele, legiuitorul lăsând la dispoziția persoanelor interesate calea contestației în
anulare, drept cale de atac extraordinară.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac atât de anulare, deoarece scopul urmărit prin exercitarea
ei este anularea (infirmarea) hotărârii atacate, cât și de retractare, ca urmare a faptului că atât verificarea, cât și,
eventual, anularea hotărârii revin chiar instanței care a pronunțat-o 4.
Calea de atac a contestației în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale rămase definitive
prin care s-a soluționat fondul cauzei5.
§2. Cazuri de contestație în anulare
Potrivit art. 426 CPP, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele
cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate
de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a
procesului;
d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie,
potrivit legii;
f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit
legii;
g) când ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

5 G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1237.
2.1. Judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau partea, deși legal citată, a fost în
imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate [art. 426 lit. a)
CPP]
Acest caz de contestație în anulare privește două situații distincte, condiția fiind ca hotărârea care este atacată
să se fi pronunțat în apel.
Prima situație este reprezentată de neîndeplinirea legală a procedurii de citare la judecata în apel, ca urmare a
omisiunii citării, emiterii unei citații fără mențiunile pe care aceasta trebuie să le îndeplinească, conform art. 258
CPP, sau inexistenței la dosar a dovezii care să ateste îndeplinirea procedurii citării.
Cea de-a doua situație vizează persoana care a avut, în apel, fie calitatea de apelant, fie calitatea de intimat și
care, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate,
fiind necesar ca cele două condiții să fie îndeplinite în mod cumulativ. În literatura de specialitate 6 se apreciază că
pot constitui asemenea motive de contestație în anulare o boală gravă, un accident de circulație, dar și situații ce țin
de cauze naturale, cum ar fi inundații, căderi masive de zăpadă care conduc la întreruperea circulației pe drumurile
dintre localități.
2.2. Inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului
penal [art. 426 lit. b) CPP]
Cazul de contestație în anulare analizat poate fi invocat în situația în care inculpatul a fost condamnat, deși
existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.
Potrivit art. 396 alin. (6) CPP, încetarea procesului penal se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit.
e)-j) CPP:
– lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de
lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale;
– a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus
radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;
– a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea
penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii;
– există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
– există autoritate de lucru judecat;
– a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
În interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) CPP, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea
unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit7 că instanța care soluționează contestația în anulare nu poate
reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, dacă instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența cauzei de
încetare a procesului penal.
2.3. Hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe
fond a procesului [art. 426 lit. c) CPP]
Acest caz de contestație în anulare poate fi invocat atunci când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt
complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului, încălcându-se principiul continuității
completului de judecată.

7 Decizia nr. 10/2017 (M. Of. nr. 392 din 25 mai 2017).
Astfel, potrivit alin. (2) și (3) ale art. 354 CPP, completul de judecată trebuie să rămână același în tot cursul
judecării cauzei, orice schimbare intervenită în compunerea completului după începerea dezbaterilor atrăgând
reluarea acestora.
Încălcarea dispozițiilor privind compunerea completului de judecată se sancționează cu nulitatea absolută,
potrivit art. 281 alin. (1) lit. a) CPP.
2.4. Instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate [art. 426
lit. d) CPP]
Constatăm că și acest caz de contestație în anulare presupune existența a două situații distincte.
Prima situație este aceea în care compunerea instanței la care a rămas definitivă hotărârea nu a fost aceea
prevăzută de dispozițiile legii. Nerespectarea compunerii completului de judecată atrage sancțiunea nulității
absolute, potrivit art. 281 alin. (1) lit. a) CPP, care se poate constata din oficiu sau la cerere.
Cea de-a doua situație privește cazurile de incompatibilitate. Potrivit doctrinei 8, cererea de contestație în anulare
vizează numai cazurile de incompatibilitate a judecătorului, prevăzute la art. 64 CPP, considerându-se că acest caz
are în vedere neregularitățile privind compunerea completului de judecată, și nu neregularități privind constituirea
instanței, în care sunt incluși procurorul, magistratul-asistent și grefierul.
2.5. Judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era
obligatorie, potrivit legii [art. 426 lit. e) CPP]
Acest caz de contestație în anulare corespunde motivului de recurs prevăzut la art. 385 9 alin. (1) pct. 5 CPP 1968,
aplicându-se în cazul în care judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta
era obligatorie.
Așa cum precizam anterior, potrivit art. 353 alin. (9) și art. 363 alin. (1) CPP, participarea procurorului este
obligatorie la judecata în primă instanță, cât și în apel, caz în care lipsa procurorului este sancționată cu nulitatea
absolută, conform art. 281 alin. (1) lit. d) CPP, putând fi un caz de contestație în anulare, după cum prevede art. 426
lit. e) CPP.
Potrivit art. 364 CPP, judecata cauzei are loc în prezența inculpatului, iar aducerea inculpatului aflat în stare de
deținere la judecată este obligatorie. De asemenea, potrivit art. 420 alin. (2) CPP, judecarea apelului nu poate avea
loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de deținere.
Judecata poate avea loc în lipsa inculpatului, dacă acesta a solicitat să fie judecat în lipsă, fiind reprezentat de
avocatul său ales sau desemnat din oficiu, dacă este dispărut, se sustrage de la judecată ori și-a schimbat adresa fără
a o aduce la cunoștința organelor judiciare și, în urma verificărilor efectuate, nu i se cunoaște noua adresă sau dacă,
deși legal citat, acesta lipsește în mod nejustificat de la judecarea cauzei.
Și cazul în care judecata se face în lipsa inculpatului, atunci când participarea acestuia este obligatorie, va
determina incidența nulității absolute a hotărârii pronunțate în cauză, potrivit art. 281 alin. (1) lit. e) CPP.
2.6. Judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era
obligatorie, potrivit legii [art. 426 lit. f) CPP]
Reprezintă caz de contestație în anulare și situația în care judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, atunci
când asistența juridică a inculpatului era obligatorie potrivit art. 90 CPP.
Astfel, asistența juridică a inculpatului este obligatorie:
8 I. NEAGU, M. DAMASCHIN, op. cit., p. 354-355; G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1248.
a) când inculpatul este minor, internat într-un centru de detenție ori într-un centru educativ, când este reținut
sau arestat, chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale, chiar în
altă cauză, precum și în alte cazuri prevăzute de lege;
b) în cazul în care organul judiciar apreciază că inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea;
c) în procedura camerei preliminare și în cursul judecății în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea
săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.
Conform art. 281 alin. (1) lit. f) CPP, încălcarea dispozițiilor privind asistarea de către avocat este sancționată cu
nulitatea absolută atunci când asistența este obligatorie.
2.7. Ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel [art.
426 lit. g) CPP]
Potrivit art. 352 alin. (1) și (5) CPP, ședința de judecată este publică, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.
Declararea ședinței nepublice se face în ședință publică, după ascultarea părților prezente, a persoanei vătămate și
a procurorului.
Cazul de contestație în anulare privește situația când ședința de judecată în apel nu a fost publică, fiind similar
celui prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 4 CPP 1968.
Hotărârea pronunțată cu încălcarea dispozițiilor privind publicitatea ședinței de judecată se sancționează cu
nulitatea absolută, potrivit art. 281 alin. (1) lit. c) CPP.
Poate constitui caz de contestație în anulare, potrivit art. 426 lit. g) CPP, încălcarea dispozițiilor privind
publicitatea ședinței de judecată atunci când judecarea cauzei în apel s-a făcut în ședință nepublică sau dacă în
hotărârea instanței nu se consemnează că ședința a fost publică ori nepublică, iar din alte acte ale dosarului nu
rezultă publicitatea ședinței de judecată9.
2.8. Instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă
[art. 426 lit. h) CPP]
Acest caz de contestație în anulare devine incident atunci când instanța de apel nu a procedat la audierea
inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă.
Potrivit art. 364 alin. (1) CPP, judecata cauzei are loc în prezența inculpatului, iar în cazul în care acesta se află în
stare de detenție, aducerea lui la judecată este obligatorie. Se consideră a fi prezent la judecată și inculpatul privat
de libertate care, cu acordul său și în prezența apărătorului ales sau numit din oficiu și, după caz, și a interpretului,
participă la judecată prin videoconferință, la locul de deținere. Judecata poate avea loc în lipsa inculpatului doar dacă
acesta a solicitat să fie judecat în lipsă, fiind reprezentat de avocatul său ales sau desemnat din oficiu, dacă este
dispărut, se sustrage de la judecată ori și-a schimbat adresa fără a o aduce la cunoștința organelor judiciare și, în
urma verificărilor efectuate, nu i se cunoaște noua adresă sau dacă, deși legal citat, acesta lipsește în mod nejustificat
de la judecarea cauzei.
Art. 420 alin. (4) CPP prevede că instanța de apel procedează la ascultarea inculpatului, când aceasta este
posibilă, potrivit regulilor de la judecata în fond, astfel că, dacă ascultarea a fost posibilă, însă instanța nu a respectat
această obligație, este incident cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. h) CPP.

2.9. Împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă [art. 426
lit. i) CPP]
Potrivit art. 16 alin. (1) lit. i) CPP, în cazul în care împotriva unei persoane s-a pronunțat o hotărâre penală
definitivă pentru o anumită faptă, acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare pentru aceeași persoană și aceeași
faptă, iar când a fost pusă în mișcare, nu mai poate fi exercitată împotriva aceleiași persoane, existând autoritate de
lucru judecat.
Cazul de contestație în anulare prevăzut la art. 426 lit. i) CPP corespunde situației în care împotriva unei persoane
s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, acest caz fiind preluat din art. 386 lit. d) CPP 1968.
Pentru existența acestui caz de contestație în anulare, trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții, și
anume:
a) să existe două hotărâri penale definitive;
b) să existe identitate de obiect și persoană, în sensul că pentru aceeași faptă și pentru aceeași persoană s-au
pronunțat două hotărâri penale definitive.
Potrivit art. 6 CPP, intitulat „Ne bis in idem”, „Nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea
unei infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la
aceeași faptă, chiar și sub altă încadrare juridică”.
§3. Declararea contestației în anulare
3.1. Persoanele care pot introduce contestația în anulare
Dispozițiile care reglementează posibilitatea introducerii cererii de contestație în anulare se regăsesc în cuprinsul
art. 427 alin. (1) CPP. Astfel, contestația în anulare poate fi făcută de oricare dintre părți, de persoana vătămată sau
de către procuror.
Cererea de contestație în anulare poate fi introdusă de către procuror pentru oricare dintre cazurile de la art.
426 CPP, el acționând în procesul penal ca reprezentant al intereselor generale ale societății, în vederea apărării
ordinii de drept, a drepturilor și libertăților cetățenilor.
Inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente, persoana vătămată pot introduce cerere de contestație
în anulare personal, prin apărător sau prin reprezentant legal ori prin reprezentant convențional cu împuternicire
specială.
3.2. Cererea de contestație în anulare
Cererea de contestație în anulare se introduce în scris10, arătându-se cazul de contestație în anulare pe care
contestatorul îl invocă, precum și motivele pe care se sprijină acel caz [art. 427 alin. (2) CPP].
În cazul în care există înscrisuri care să sprijine motivele invocate, acestea se vor atașa cererii, iar pentru probarea
cazului de contestație în anulare prevăzut la art. 426 lit. i) CPP, se vor aduce doar înscrisuri oficiale, adică copii ale
hotărârilor judecătorești definitive11.
3.3. Termenul de introducere a contestației în anulare
Ca urmare a faptului că titularii contestației în anulare pot introduce cererea diferit, în funcție de motivele
fiecăruia dintre contestatori, legiuitorul a prevăzut termene diferite, potrivit art. 428 alin. (1) și (2) CPP.

11 Ibidem.
Astfel, pentru situațiile prevăzute în art. 426 lit. a) și c)-h) CPP, termenul de introducere a contestației în anulare
este de 30 de zile socotit de la data comunicării deciziei instanței de apel.
Cererea de contestație în anulare pentru cazurile prevăzute la art. 426 lit. b) și i) CPP poate fi introdusă oricând.
§4. Procedura de judecare a contestației în anulare
4.1. Instanța competentă
Potrivit art. 429 alin. (1) CPP, cererea de contestație în anulare se introduce la instanța care a pronunțat
hotărârea a cărei anulare se cere.
Pentru cazurile prevăzute de art. 426 lit. a) și c)-h) CPP, contestația în anulare se judecă de instanța de apel care
a pronunțat hotărârea penală rămasă definitivă și a cărei anulare se cere. În acest caz, instanța poate fi fie curtea de
apel sau Curtea Miliară de Apel, fie Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru cazul prevăzut de art. 426 lit. b) CPP, competența revine fie instanței de fond, dacă hotărârea a rămas
definitivă la prima instanță, prin neapelare, fie instanței de apel, dacă hotărârea a rămas definitivă prin soluționarea
apelului12.
Cererea de contestație în anulare întemeiată pe cazul prevăzut de art. 426 lit. i) CPP se introduce la instanța la
care a rămas definitivă pe latură penală ultima hotărâre pronunțată și prin care a fost încălcat principiul privind
autoritatea de lucru judecat (ne bis in idem).
Completul de judecată care judecă cererea de contestație în anulare se compune în același mod ca și la instanța
care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere 13.
4.2. Suspendarea executării
Având în vedere faptul că este vorba despre o cale extraordinară de atac care se exercită împotriva hotărârilor
penale definitive, introducerea cererii de contestație în anulare nu suspendă executarea.
Conform art. 430 CPP, instanța sesizată cu cererea de contestație în anulare poate dispune prin încheiere, la
cerere sau din oficiu, suspendarea executării hotărârii a cărei anulare se cere 14.
Pentru cazul de contestație în anulare prevăzut la art. 426 lit. i) CPP, se va dispune suspendarea executării celei
de-a doua hotărâri definitive pronunțate împotriva aceleiași persoane și pentru aceeași faptă, adică a hotărârii prin
care s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.
4.3. Admiterea în principiu, judecarea și soluționarea contestației în anulare
4.3.1. Admiterea în principiu
Judecarea contestației în anulare presupune desfășurarea a două etape. Prima etapă este reprezentată de
admiterea în principiu a cererii, iar cea de-a doua etapă este reprezentată de judecata propriu-zisă, după admiterea
în principiu a contestației.
Potrivit art. 431 alin. (1) CPP, instanța va examina numai admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în
anulare, nu și temeinicia acesteia.
Procedura admiterii în principiu se va desfășura în camera de consiliu, cu citarea părților și cu participarea
procurorului, iar neprezentarea persoanelor legal citate nu va împiedica examinarea admisibilității în principiu. Prin

14 Ibidem.
Decizia nr. 32/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, a
stabilit că „judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu poate participa la judecarea aceleiași cauze într-
o cale extraordinară de atac, în etapa admisibilității în principiu (contestație în anulare, revizuire și recurs în casație)”.
În cazul în care, în urma examinării cererii de contestație în anulare, instanța constată că sunt îndeplinite toate
condițiile prevăzute de lege pentru introducerea cererii de contestație în anulare (termenul prevăzut de lege, motivul
pe care se sprijină contestația în anulare este dintre cele prevăzute de art. 426 CPP, constată existența dovezilor care
să ateste cazul de contestație invocat), o admite în principiu și dispune citarea părților interesate.
Prin încheiere, instanța va fixa și termenul pentru judecarea în fond a contestației.
Dacă, analizând cererea de contestație în anulare, instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute
de lege pentru admisibilitatea acesteia, o respinge ca inadmisibilă.
4.3.2. Procedura de judecată. Soluții
După admiterea în principiu a cererii, instanța va fixa termenul pentru judecarea temeiniciei contestației în
anulare și va dispune citarea părților interesate, judecata având loc în ședință publică.
La termenul fixat pentru judecarea contestației în anulare, instanța ascultă părțile și concluziile procurorului,
numai cu privire la cazurile de contestație în anulare invocate în cerere.
Potrivit art. 432 alin. (3) CPP, judecarea contestației în anulare nu poate avea loc decât în prezența inculpatului,
când acesta se află în stare de deținere.
Dacă găsește contestația întemeiată, instanța poate dispune următoarele soluții:
– admite contestația în anulare și desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere, procedând fie de
îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desființare;
– pentru cazul prevăzut la art. 426 lit. i) CPP, dacă găsește contestația întemeiată, desființează prin decizie sau,
după caz, prin sentință ultima hotărâre sau acea parte din ultima hotărâre cu privire la care există autoritate de lucru
judecat.
În cazul în care instanța constată că motivele invocate pentru susținerea contestației în anulare nu sunt
întemeiate, va dispune respingerea ei ca neîntemeiată.
Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului15, iar decizia dată în apel este definitivă.
Secțiunea a 3-a. Recursul în casație
§1. Istoric
Recursul a fost considerat o cale de atac ordinară, atât în dispozițiile Codului de procedură penală din 1936, cât
și în Codul de procedură penală din 1968, folosită în scopul verificării legalității și temeiniciei hotărârii atacate 16,
pentru o serie de motive expres prevăzute de lege.
Prin dispozițiile actualului Cod de procedură penală, în scopul reducerii duratei proceselor penale și al simplificării
procedurilor penale, s-a revenit la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, așa cum el se regăsea în majoritatea
legislațiilor moderne occidentale, încă de la începutul secolului al XIX-lea.
Exercitarea acestei căi extraordinare de atac reprezintă un mijloc de reparare a ilegalităților prin casarea
(anularea) hotărârii atacate, căci, în timp ce contestația în anulare vizează îndreptarea erorilor de procedură, fiind o
15 Prin Decizia nr. 5/2015 (M. Of. nr. 248 din 10 aprilie 2015), Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor
chestiuni de drept în materie penală, a stabilit că hotărârea pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației
în anulare, împotriva unei sentințe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului.
cale de atac de fapt, urmărind îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casație are ca scop verificarea
conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept
comise de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de
casare expres și limitativ prevăzute de lege 17.
Termenul „recurs în casație” utilizat în prezent provine din dreptul francez, regăsindu-se de altfel și în cuprinsul
Codului de procedură penală din 1864.
Rolul instanței de casare nu este de a realiza judecata propriu-zisă într-o cauză penală, ci ea judecă exclusiv dacă
din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare, recursul în casație fiind de competența
exclusivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmărindu-se asigurarea unei practici unitare18.
§2. Obiectul recursului în casație
Calea de atac extraordinară a recursului în casație poate fi formulată doar împotriva unor hotărâri penale
definitive.
Textul art. 434 CPP prevede în mod limitativ situațiile în care se poate formula cerere de recurs în casație. Astfel,
potrivit alin. (1), pot fi atacate cu recurs în casație:
– deciziile pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea
cauzelor;
– deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel, cu excepția deciziilor prin care s-
a dispus rejudecarea cauzelor19.
Textul art. 434 alin. (2) enumeră în mod expres hotărârile care nu pot fi atacate cu calea de atac extraordinară a
recursului în casație:
a) hotărârile de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire;
b) hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;
c) hotărârile pronunțate în materia executării pedepselor;
d) hotărârile pronunțate în materia reabilitării;
e) soluțiile pronunțate cu privire la infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.
Dispozițiile lit. f) și g) de la alin. (2) al art. 434 CPP, care prevedeau că nu pot fi atacate cu recurs în casație soluțiile
pronunțate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoașterea învinuirii și hotărârile pronunțate ca urmare a
admiterii acordului de recunoaștere a vinovăției, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 651/2017 20,
respectiv Decizia nr. 573/201821, astfel încât, în prezent, aceste hotărâri pot forma obiectul recursului în casație.
De asemenea, în art. 434 alin. (3) CPP, legiuitorul a prevăzut faptul că, în situația în care recursul în casație este
exercitat de către procuror împotriva hotărârilor prin care s-a dispus achitarea inculpatului, acesta nu poate avea ca
scop obținerea condamnării lui de către instanța de recurs în casație.
Potrivit unei opinii22, la care achiesăm, prevederea expresă, prin dispozițiile menționate, a limitelor recursului în
casație exercitat de procuror este inutilă, ca urmare a faptului că legiuitorul a prevăzut o singură excepție când

19 Posibilitatea atacării cu calea de atac a recursului în casație a deciziilor pronunțate de Înalta Curte ca instanță de apel a fost
introdusă în cuprinsul art. 434 alin. (1) CPP prin O.U.G. nr. 70/2016 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală și a
Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (M. Of. nr. 866 din 31 octombrie 2016).
20 M. Of. nr. 1000 din 18 decembrie 2017.
21 M. Of. nr. 959 din 13 noiembrie 2018.

hotărârile atacate cu calea de atac a recursului pot fi atât de achitare, cât și de condamnare, și anume atunci când
se invocă prevederile art. 438 alin. (1) pct. 1 CPP privind nerespectarea dispozițiilor privind competența, însă în
această situație soluția pe care o poate da instanța de recurs în casație nu este aceea a condamnării inculpatului, ci
de rejudecare a cauzei de către instanța competentă material sau după calitatea persoanei.
§3. Declararea recursului în casație
3.1. Titularii cererii
Declararea căii extraordinare a recursului în casație se poate face, conform art. 436 alin. (1) CPP, de către
procuror, inculpat, partea civilă și partea responsabilă civilmente.
Procurorul poate formula cerere de recurs în casație atât pe latura penală, cât și pe latura civilă a cauzei.
Inculpatul poate formula cerere de recurs în casație atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă,
dar recursul acestuia va putea fi îndreptat doar împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunțarea
la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal.
În ceea ce privește partea civilă și partea responsabilă civilmente, ca titulari ai cererii de recurs în casație, pot
promova un recurs în casație în ceea ce privește latura civilă, iar referitor la latura penală, doar în măsura în care
soluția din această latură a influențat soluția în latura civilă.
Deși textul de lege nu stipulează în mod expres, cererea de recurs în casație nu poate fi formulată de către
persoana vătămată, martor, expert, interpret și avocat sau altă persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate
printr-o măsură sau printr-un act al instanței, aceste persoane fiind doar titulare ale dreptului de apel, în baza art.
409 CPP23.
De asemenea, decizia instanței de apel prin care a fost respins apelul nu poate fi atacată cu recurs în casație de
persoanele care nu au exercitat calea de atac a apelului ori când apelul acestora a fost retras [art. 436 alin. (6) CPP].
3.2. Termenul de declarare a recursului în casație
Potrivit art. 435 CPP, termenul de declarare a recursului în casație este de 30 de zile și se calculează de la data
comunicării deciziei instanței de apel. Fiind un termen procedural pe zile, calculul acestuia se va face potrivit regulii
stabilite în art. 269 alin. (1) și (2) CPP.
Ca urmare a faptului că în prezent recursul este o cale extraordinară de atac, nu se mai aplică dispozițiile
privitoare la repunerea în termen, astfel că declararea recursului în casație după expirarea termenului prevăzut de
lege determină respingerea căii de atac ca inadmisibilă, chiar dacă întârzierea s-a datorat unei cauze temeinice de
împiedicare.
De asemenea, nu mai este prevăzută în dispozițiile care reglementează recursul în casație nici instituția recursului
peste termen, deoarece pentru cazul judecării în lipsa persoanei condamnate este reglementată în prezent
redeschiderea procesului penal, drept cale extraordinară de atac.
§4. Cazurile în care se poate face recurs în casație
Cazurile prevăzute de lege pot constitui motiv de casare atât în ceea ce privește latura penală, cât și cu privire la
latura civilă a cauzei și doar dacă au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși
invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor24.
23 Idem, p. 1276.
4.1. În cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după
calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente
[art. 438 alin. (1) pct. 1 CPP]
Cazul de casare prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 1 CPP privește situațiile în care în cursul judecății nu au fost
respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost
efectuată de o instanță inferioară celei legal competente și corespunde cazului prevăzut la art. 385 9 alin. (1) pct. 1
CPP 1968, la care se adaugă condiția ca judecata să fi fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.
Cât privește competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, în doctrină 25 s-a
arătat că, deși prin Decizia nr. 302/2017 Curtea Constituțională a decis că este neconstituțională soluția legislativă
cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) CPP, care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea
dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală,
nerespectarea acestor dispoziții în cursul urmăririi penale nu poate constitui motiv de casare.
De asemenea, nerespectarea dispozițiilor privind competența teritorială nu se încadrează în acest caz de casare 26.
4.2. Inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală [art. 438 alin.
(1) pct. 7 CPP]
Acest caz de casare devine incident atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută
de legea penală și corespunde celui prevăzut în cuprinsul art. 385 9 alin. (1) pct. 13 CPP 1968.
El poate fi invocat de către procuror, inculpat și de către persoana responsabilă civilmente, în măsura în care
soluția de condamnare a inculpatului a influențat soluția în latura civilă.
4.3. În mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal [art. 438 alin. (1) pct. 8 CPP]
Acest caz de casare este incident atunci când în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal și corespunde
cazului prevăzut în cuprinsul art. 3859 alin. (1) pct. 16 CPP 1968.
Din coroborarea dispozițiilor art. 396 alin. (6) cu cele ale art. 16 alin. (1) lit. e)-j) CPP rezultă că dispunerea soluției
de încetare a procesului penal se face în următoarele cazuri:
– lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de
lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale;
– a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea
suspectului ori inculpatului persoană juridică;
– a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea
penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii;
– există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
– există autoritate de lucru judecat;
– a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
Aceste cazuri de recurs în casație pot fi invocate de către procuror, inculpat, precum și de către partea civilă și
partea responsabilă civilmente, în cazul în care soluția de condamnare a inculpatului a influențat soluția în latura
civilă.
25 G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1280. În același sens, M. UDROIU, Procedură penală. Partea specială, ed. a
6-a, Ed. C.H. Beck, București, 2019, p. 687.
26 I. NEAGU, M. DAMASCHIN, op. cit., p. 388; G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1280.
4.4. Nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a
fost grațiată [art. 438 alin. (1) pct. 11 CPP]
Cazul de casare prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 11 CPP se referă la situațiile în care nu s-a constatat grațierea
sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată, reprezentând, de altfel, cazul de
recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 15 CPP 1968.
Acest caz de casare poate fi invocat de către procuror și de părțile în proces, potrivit at. 436 alin. (1) CPP.
4.5. S-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege [art. 438 alin. (1) pct. 12 CPP]
Cazul de recurs în casație prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 12 CPP se poate invoca atunci când s-au aplicat pedepse
în alte limite decât cele prevăzute de lege, fiind prevăzut și printre motivele de recurs de la art. 385 9 alin. (1) pct. 14
CPP 1968.
Acest caz de casare se referă la aplicarea greșită a pedepselor principale, care poate consta fie în aplicarea unei
alte pedepse decât cea prevăzută de lege pentru infracțiunea care a făcut obiectul cauzei deduse judecății, fie
aplicarea pedepsei principale s-a făcut între alte limite decât limitele generale ale pedepselor potrivit art. 60-61 și
art. 137 CP, dar se poate referi și la pedepsele accesorii sau complementare 27.
§5. Declararea și retragerea recursului în casație
5.1. Condițiile de declarare a recursului în casație
Având în vedere dispozițiile art. 436 alin. (1) și art. 437 alin. (1) CPP, recursul în casație se declară exclusiv prin
cerere scrisă, care poate fi formulată de către procuror, inculpat, partea civilă și partea responsabilă civilmente.
Este necesar ca cererea de recurs în casație să cuprindă următoarele mențiuni:
– numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele și prenumele procurorului care
exercită recursul în casație, precum și organul judiciar din care acesta face parte;
– indicarea hotărârii care se atacă;
– indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora;
– semnătura persoanei care exercită recursul în casație.
La cerere se vor anexa toate înscrisurile invocate în motivarea căii de atac extraordinare a recursului în casație.
Atât cererea de recurs în casație, cât și înscrisurile anexate, însoțite de copii pentru procuror și părți, se vor
depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, dar și, dacă este cazul, la administrația locului de deținere, iar
înregistrarea cererii de recurs în casație făcută de către administrația locului de deținere pe actul depus va servi ca
dovadă a datei depunerii actului, pentru verificarea respectării termenului, potrivit art. 270 alin. (1) CPP, și se va
înainta de îndată instanței a cărei hotărâre se atacă28.
Prevederile art. 437 CPP referitoare la necesitatea motivării cererii de recurs în casație se aplică tuturor titularilor
căii de atac (atât părților, cât și procurorului).
În cazul în care cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau nu respectă dispozițiile
privind tipurile de hotărâri care pot fi suspuse recursului în casație (art. 434 CPP), privind titularii cererii de recurs în
casație [art. 436 alin. (1) și (6) CPP], privind motivarea cererii (art. 437 CPP) și cazurile în care se poate face cerere
de recurs în casație (art. 438 CPP), instanța o va respinge, prin încheiere definitivă, ca inadmisibilă.
27 G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1284-1285.

28 Idem, p. 1286.
5.2. Retragerea recursului în casație
Este posibil ca părțile care au declarat recurs în casație să îl retragă. Retragerea recursului se poate face până la
închiderea dezbaterilor la instanța de recurs [art. 436 alin. (3) CPP].
Retragerea recursului poate fi făcută personal de partea care a declarat recursul în casație sau prin mandatar
special. Dacă partea se află în stare de deținere, retragerea recursului în casație se poate face printr-o declarație
atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deținere.
Inculpatul minor nu poate retrage însă recursul în casație declarat personal sau de reprezentantul său legal. Se
consideră că scopul acestei reglementări este reprezentat de necesitatea ocrotirii inculpatului minor împotriva unei
eventuale percepții greșite asupra propriilor sale interese procesuale 29.
Reprezentanții legali pot retrage recursul în casație declarat de părțile pe care le reprezintă sau în numele
acestora, cu respectarea, în ceea ce privește latura civilă, a condițiilor prevăzute de legea civilă.
De asemenea, potrivit art. 436 alin. (5) CPP, recursul în casație declarat de către procuror poate fi retras de către
procurorul ierarhic superior.
Părțile sau procurorul ierarhic superior pot retrage recursul declarat atât cu privire la latura penală, cât și cu
privire la latura civilă a cauzei sau numai cu privire la una dintre laturile cauzei.
Declarația de retragere a recursului în casație poate fi făcută numai până la închiderea dezbaterilor la instanța
de recurs, după închiderea dezbaterilor retragerea neproducând efecte.
În cazul retragerii recursului, nici părțile și nici procurorul ierarhic superior nu vor putea reveni asupra retragerii,
legea neprevăzând o astfel de posibilitate30.
În cazul în care a fost retrasă cererea de recurs în casație, instanța va lua act de declarația de retragere a
recursului prin încheiere, în etapa admiterii în principiu, potrivit art. 440 alin. (3) CPP.
§6. Efectele recursului în casație
6.1. Efectul suspensiv
Recursul în casație reprezintă o cale de atac extraordinară care nu este suspensivă de executare și care se declară
împotriva unei hotărâri penale definitive.
Instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completul care judecă recursul în casație poate
suspenda, motivat, executarea hotărârii, prin încheierea prin care a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs
ori printr-o încheiere ulterioară, în cursul judecării recursului, executarea hotărârii putând fi suspendată în tot sau în
parte, potrivit art. 441 alin. (1) CPP.
În cazul în care dispune suspendarea executării hotărârii, poate impune respectarea de către condamnat a unora
dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2) CPP privind conținutul controlului judiciar. Dacă persoana
condamnată nu respectă obligațiile impuse prin încheiere, completul care va judeca recursul în casație, din oficiu
sau la cererea procurorului, poate dispune revocarea măsurii suspendării și reluarea executării pedepsei.
Aducerea la îndeplinire a dispozițiilor de suspendare a executării hotărârii și supravegherea respectării
obligațiilor impuse se fac prin instanța de executare, potrivit art. 441 alin. (3) CPP.

6.2. Efectul devolutiv și limitele sale
Potrivit art. 442 CPP, instanța judecă recursul în casație numai cu privire la persoana care l-a declarat și la
persoana la care se referă declarația de recurs în casație și numai în raport cu calitatea pe care recurentul o are în
proces, cauza penală fiind devoluată în fața instanței de casare numai în drept, cu privire la chestiunile de drept
substanțial sau formal, instanța fiind învestită doar cu controlul în drept al hotărârii atacate 31.
Efectul devolutiv al recursului în casație își produce consecințele în cazul în care această cale de atac este
declarată admisibilă32, fiind exercitată cu respectarea dispozițiilor care reglementează cazurile și condițiile de
declarare.
6.3. Efectul extensiv și limitele sale
Efectul extensiv al recursului în casație, potrivit art. 443 alin. (1) CPP, este consecința juridică a exercitării acestei
căi extraordinare de atac și constă în obligația instanței de recurs de a examina cauza, prin extindere, și cu privire la
părțile care nu au declarat recurs în casație sau la care acesta nu se referă.
Invocarea efectului extensiv al acestei căi extraordinare de atac se poate face doar cu privire la părțile care fac
parte din același grup procesual din care provine recurentul. În această situație, instanța poate hotărî și în privința
lor, fără însă a crea o situație mai grea pentru ele.
În cazul în care recursul în casație este declarat de procuror, chiar după expirarea termenului, va putea cere ca
extinderea recursului în casație declarat de el în termen să se poată face și cu privire la părțile la care nu se referă,
instanța putând hotărî și în privința lor, dar nu va putea crea o situație mai grea pentru aceste părți.
6.4. Non reformatio in peius
Sintagma non reformatio in peius este utilizată pentru a exprima regula neagravării situației în propria cale a
recursului în casație.
În acest scop, prin art. 444 alin. (1) CPP se interzice instanței ca, soluționând cauza, să creeze o situație mai grea
pentru persoana care a declarat recurs în casație. Această regulă se va aplica în cazul tuturor celor care sunt titulari
ai dreptului de a introduce cerere de recurs în casație.
În cazul în care inculpatul face cerere de recurs în casație, instanța nu va putea crea o situație mai grea pentru
acesta, iar în cazul în care recursul în casație este declarat numai de partea civilă, instanța nu poate agrava situația
acesteia, în sensul că nu poate respinge acțiunea civilă sau nu o poate lăsa nesoluționată, dacă a fost admisă prin
hotărârea atacată pe calea recursului în casație.
De asemenea, nici în cazul în care recursul în casație este declarat de către procuror în favoarea unei părți,
instanța, soluționând cauza, nu va putea crea o situație mai grea pentru partea în favoarea căreia a fost declarat
recurs în casație.
Regula neagravării situației în propriul recurs se aplică atât la judecarea recursului în casație, cât și la rejudecarea
cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, situație în care
instanța de rejudecare nu va putea crea o situație mai grea pentru cel care a declarat recurs în casație, atunci când
rejudecarea s-a dispus ca urmare a admiterii recursului în casație declarat numai de el sau numai de procuror în
favoarea acestuia33.

32 M. UDROIU, I. NEDELCU, în M. UDROIU (COORD.), op. cit., p. 1745.
§7. Procedura de judecare a recursului în casație. Soluții
7.1. Noțiuni introductive
Conform art. 433 CPP, obiectul judecății în cazul recursului în casație este reprezentat de verificarea conformității
hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. La judecarea recursului în casație, instanța de control judiciar este
obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate prin cerere de procuror sau de părți,
verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Procedura de judecare a recursului în casație se desfășoară pe parcursul următoarelor etape procesuale:
procedura de comunicare, admiterea în principiu, suspendarea executării hotărârii atacate, judecarea propriu-zisă a
cererii, soluționarea recursului în casație.
Instanța competentă care poate anula o hotărâre judecătorească prin casare este Înalta Curte de Casație și
Justiție, ca urmare a verificării conformității hotărârii judecătorești cu regulile de drept aplicabile.
Compunerea completului de judecată pentru judecarea recursului în casație admis în principiu nu era prevăzută
nici în dispozițiile Codului de procedură penală și nici în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Totuși, art.
311 alin. (1) lit. h) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și
Justiție34 reglementa compunerea completului de judecată pentru judecarea recursului în casație, după admiterea
în principiu a cererii, cu un număr de 3 judecători.
În prezent, prin O.U.G. nr. 70/2016 s-a introdus lit. g) la alin. (1) al art. 31 din Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară, care statuează că, „pentru judecarea recursurilor în casație împotriva deciziilor pronunțate în
apel de curțile de apel și de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, după admiterea în principiu, completul
de judecată este format din 3 judecători”, iar art. 24 din aceeași lege a fost modificat în sensul că recursurile în
casație împotriva hotărârilor pronunțate în apel de completurile de 5 judecători după admiterea în principiu se
soluționează de către un alt complet de 5 judecători.
7.2. Procedura de comunicare
Potrivit art. 439 CPP, procedura de comunicare se face de către președintele instanței a cărei hotărâre se atacă
sau de către judecătorul delegat de acesta.
În cazul recursurilor în casație declarate împotriva deciziilor pronunțate de Secția penală a Înaltei Curți de Casație
și Justiție, ca instanță de apel, procedura de comunicare se realizează la nivelul Secției penale a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, iar în cazul recursurilor în casație declarate împotriva deciziilor pronunțate de completurile de 5
judecători, ca instanțe de apel, procedura de comunicare se realizează la nivelul completurilor de 5 judecători [art.
439 alin. (6) CPP].
Procedura de comunicare constă în două activități pe care trebuie să le îndeplinească fie președintele instanței
a cărei hotărâre se atacă, fie judecătorul delegat de acesta, și anume:
– comunicarea către procuror și părți a copiilor de pe cererea de recurs în casație și de pe celelalte înscrisuri
doveditoare, cu mențiunea că se pot depune concluzii scrise în termen de 10 zile de la primirea comunicărilor, la
aceeași instanță. Menționăm că, în cazul în care procurorul sau părțile nu depun concluzii scrise, judecarea recursului
în casație nu este împiedicată;
– înaintarea dosarului cauzei, a cererii de recurs în casație, a înscrisurilor anexate, a dovezilor de comunicare
efectuate, precum și a concluziilor scrise, la Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen de 5 zile de la depunerea
concluziilor scrise sau de la expirarea termenului de depunere a acestora.
34Forma republicată în M. Of. nr. 1076 din 30 noiembrie 2005. În prezent, în urma republicării în M. Of. nr. 121 din 17 februarie 2020,
această dispoziție se regăsește în art. 52 alin. (1) lit. h) din regulament.
Dacă procedura de comunicare nu este îndeplinită sau dacă aceasta nu este completă, magistratul-asistent de la
Înalta Curte de Casație și Justiție care a fost desemnat cu verificarea îndeplinirii procedurii de comunicare și de
întocmire a raportului referitor la cererea de recurs în casație va îndeplini sau va completa, după caz, procedura.
7.3. Restituirea pe cale administrativă a cererii
În cazul în care cererea de recurs în casație este formulată împotriva hotărârilor sau soluțiilor care nu pot fi
atacate, adică a hotărârilor de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire, a hotărârilor de respingere a cererii
de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă, a hotărârilor pronunțate în materia executării
pedepselor, a hotărârilor pronunțate în materia reabilitării, a soluțiilor pronunțate cu privire la infracțiuni pentru
care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, astfel cum sunt acestea
enumerate expres în textul art. 434 alin. (2) CPP, președintele instanței sau judecătorul delegat de către acesta
restituie pe cale administrativă cererea de recurs în casație părții care a formulat-o.
7.4. Admiterea în principiu
Judecarea recursului în casație presupune parcurgerea a două etape distincte, și anume:

– admiterea în principiu;
– judecarea recursului în casație, după admiterea în principiu a cererii.
Admiterea în principiu a cererii de recurs în casație se va face după:
– depunerea raportului referitor la cererea de recurs în casație, întocmit de către magistratul-asistent desemnat
în acest sens de la Înalta Curte de Casație și Justiție;
– îndeplinirea procedurii de comunicare potrivit art. 439 CPP.
Procedura admiterii în principiu nu presupune desfășurarea unei judecăți asupra temeiniciei recursului în casație,
ci doar o judecată asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru introducerea cererii 35.
Conform art. 440 alin. (1) CPP, admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de
un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent, atunci când procedura de
comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului. Prin Decizia nr. 32/2019,
Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, a stabilit că
„judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale
extraordinară de atac, în etapa admisibilității în principiu (contestație în anulare, revizuire și recurs în casație)”.
În cazul recursurilor în casație declarate împotriva deciziilor pronunțate de completurile de 5 judecători, ca
instanțe de apel, judecătorul care examinează admisibilitatea cererii de recurs în casație trebuie să facă parte dintr-
un complet de 5 judecători [art. 440 alin. (5) CPP].
Mai întâi, instanța examinează îndeplinirea condițiilor de admitere în principiu a recursului în casație. Aceste
condiții sunt prevăzute în mod distinct în cuprinsul art. 440 alin. (2) CPP, și anume:
– cererea să fie introdusă în termenul prevăzut de lege;
– respectarea dispozițiilor art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 CPP.
Astfel, instanța examinează dacă cererea de recurs în casație se îndreaptă împotriva unor hotărâri penale
definitive care pot fi atacate cu această cale extraordinară de atac, potrivit art. 434 CPP, dacă cererea este introdusă
de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, dintre cele prevăzute
la art. 436 CPP, adică procuror, inculpat, parte civilă și parte responsabilă civilmente, dacă aceste părți au exercitat
apel și nu l-au retras, dacă cererea este formulată în scris și cuprinde mențiunile prevăzute la art. 437 alin. (1) CPP,

precum și dacă motivul de casare este dintre cele prevăzute în art. 438 CPP. De asemenea, instanța verifică dacă
cererea de recurs în casație a fost introdusă în termen de 30 de zile.
În cazul în care instanța constată că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile prevăzute de art. 440 alin.
(2) CPP, dispune, prin încheiere, admiterea ei în principiu și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație.
În schimb, dacă instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru ca cererea de recurs
în casație să fie admisă, o va respinge prin încheiere definitivă, potrivit art. 440 alin. (2) CPP.
În cazul în care cererea de recurs în casație este retrasă, instanța ia act de retragerea cererii, tot prin încheiere,
potrivit art. 440 alin. (3) CPP.
7.5. Procedura de judecare propriu-zisă a recursului în casație
În cazul în care instanța constată că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru
admiterea în principiu, trimite cauza în vederea judecării și dispune citarea părților, după fixarea termenului pentru
judecarea recursului în casație.
Părțile au denumirea de recurent și intimat.
Pentru cazurile prevăzute la art. 90 și art. 93 CPP, se va asigura asistența juridică obligatorie a părților.
Participarea procurorului la judecarea recursului în casație este obligatorie în toate cazurile, indiferent de natura
cauzei și indiferent dacă recursul în casație a fost declarat de procuror sau de o altă persoană. Prezența la judecarea
recursului în casație a inculpatului aflat în stare de deținere care are calitatea de parte este și ea obligatorie, în cazul
în care acesta nu a cerut judecarea în lipsă, chiar privat de libertate fiind.
În cadrul dezbaterilor, președintele completului dă cuvântul, în următoarea succesiune, recurentului, intimatului
și procurorului, iar dacă între recursurile în casație declarate se află și recursul procurorului, primul cuvânt îl are
acesta, potrivit art. 446 alin. (1) teza a II-a CPP.
Procurorul și părțile (recurentul și intimatul) au dreptul la replică cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia
dezbaterilor, conform art. 446 alin. (2) CPP.
Înalta Curte de Casație și Justiție verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza lucrărilor și a materialului
din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor anexate la cererea de recurs, invocate în motivarea acesteia.
Instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate prin cerere de
procuror sau de părți.
7.6. Soluțiile instanței de recurs în casație
Înalta Curte de Casație și Justiție poate da următoarele soluții, prevăzute de art. 448 CPP:
a) respinge recursul în casație, menținând hotărârea atacată, dacă recursul în casație este nefondat;
b) admite recursul în casație, casând hotărârea atacată, și:
– îl achită pe inculpat sau dispune încetarea procesului penal ori înlătură greșita aplicare a legii;
– dispune rejudecarea de către instanța de apel ori de către instanța competentă material sau după calitatea
persoanei, dacă sunt incidente celelalte cazuri de casare prevăzute la art. 438 CPP.
Potrivit art. 449 alin. (1) CPP, în cazul în care instanța admite recursul în casație, hotărârea atacată se casează în
limitele prevăzute în art. 442 referitor la efectul devolutiv al recursului în casație și art. 443 referitor la efectul
extensiv.
Casarea poate fi totală, atunci când privește întreaga hotărâre, sau parțială, când sunt desființate doar unele
dispoziții ale hotărârii, în timp ce altele sunt menținute (hotărârea poate fi desființată numai cu privire la unele fapte
sau persoane ori numai în ceea ce privește latura penală sau civilă, dacă aceasta nu împiedică justa soluționare a
cauzei).
Recursul în casație poate viza nu numai latura penală, ci și latura civilă a cauzei. În cazul în care cererea de recurs
în casație vizează greșita soluționare a laturii civile, instanța, după admiterea recursului, înlătură nelegalitatea
constatată sau dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată, adică de către instanța de apel
sau de către instanța competentă material ori după calitatea persoanei.
7.6.1. Respingerea recursului în casație
Conform art. 448 alin. (1) pct. 1 CPP, instanța, judecând recursul în casație, pronunță soluția de respingere a
recursului în casație, menținând hotărârea atacată, în cazul în care constată că cererea este nefondată.
Ca urmare a faptului că în cadrul procedurii de admitere în principiu se verifică dacă cererea de recurs în casație
este făcută în termen, precum și admisibilitatea în principiu a acesteia, instanța mai poate respinge recursul în
casație doar ca fiind nefondat, situație în care menține hotărârea atacată.
7.6.2. Admiterea recursului în casație
Coroborând dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 cu cele ale art. 449 alin. (1) CPP, rezultă că efectul admiterii cererii
de recurs în casație este casarea deciziei atacate cu această cale extraordinară de atac, în limitele prevăzute la art.
442 referitoare la efectul devolutiv al recursului în casație și ale art. 443 referitoare la efectul extensiv.
Casarea deciziei recurate poate fi totală, atunci când hotărârea atacată se anulează în întregime, dar în limitele
efectului devolutiv, extensiv și al neagravării situației în propria cale de atac, sau parțială, supunându-se anulării
anumite aspecte ale deciziei recurate, referitoare la unele fapte, unele persoane sau numai cu privire la latura penală
sau civilă a cauzei.
Admițând cererea de recurs în casație și casând hotărârea atacată, fie îl achită pe inculpat sau dispune încetarea
procesului penal ori înlătură greșita aplicare a legii, fie dispune rejudecarea de către instanța de apel ori de către
instanța competentă material sau după calitatea persoanei.
Raportând cazurile prevăzute la art. 438 CPP, în care se poate face cerere de recurs în casație, la soluțiile date de
către instanța de control judiciar potrivit art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) CPP, putem menționa următoarele cazuri:
– pentru cazul prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 CPP, când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu
este prevăzută de legea penală, instanța admite recursul în casație, casează hotărârea atacată și îl achită pe inculpat;
– pentru cazul prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 8 CPP, când în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal,
dacă temeiul încetării procesului penal din hotărârea atacată este unul greșit, instanța admite recursul în casație,
casează hotărârea atacată și dispune încetarea procesului penal în raport de temeiul corect;
– pentru cazul prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 11, când nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat
că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată, instanța admite recursul în casație, casează hotărârea atacată și
înlătură greșita aplicare a legii;
– pentru cazul prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 12 CPP, când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele
prevăzute de lege, instanța admite recursul în casație, casează hotărârea atacată și înlătură greșita aplicare a legii.
În cazul în care îl achită pe inculpat sau dispune încetarea procesului penal ori înlătură greșita aplicare a legii,
instanța de recurs în casație va desființa și hotărârea primei instanțe, dacă constată aceleași încălcări de lege ca în
decizia recurată.
Raportând cazurile prevăzute la art. 438 CPP, în care se poate face cerere de recurs în casație, la soluțiile date de
către instanța de control judiciar potrivit art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) CPP, putem menționa următoarele cazuri:
– pentru cazul prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 1 CPP, când în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile
privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță
inferioară celei legal competente, instanța admite recursul în casație, casează hotărârea atacată și dispune
rejudecarea de către instanța competentă material sau după calitatea persoanei;
– pentru cazul prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 8 CPP, când în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal,
deși nu s-a constatat vreunul dintre cazurile de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 16 alin. (1)
lit. e)-j) CPP, instanța admite recursul în casație, casează hotărârea atacată și dispune rejudecarea de către instanța
de apel.
Când calea de atac a recursului în casație a vizat greșita soluționare a laturii civile a procesului penal, instanța de
control judiciar, după admiterea recursului, va înlătura nelegalitatea constatată sau va dispune rejudecarea cauzei
de către instanța a cărei hotărâre a fost casată.
În cazul în care instanța admite cererea de recurs în casație care vizează o persoană condamnată aflată în
executarea unei pedepse și pronunță casarea cu trimitere spre rejudecare, va dispune și asupra stării de libertate a
condamnatului, putând lua o măsură preventivă.
7.7. Decizia instanței de recurs în casație
Potrivit art. 449 alin. (3) CPP, decizia instanței de recurs în casație trebuie să cuprindă, conform art. 402 CPP, în
partea introductivă, următoarele: ziua, luna, anul și denumirea instanței; mențiunea dacă ședința a fost sau nu
publică; numele și prenumele judecătorilor, procurorului, magistratului-asistent și grefierului; numele și prenumele
părților, avocaților și ale celorlalte persoane care participă în proces și care au fost prezente la judecată, precum și
ale celor care au lipsit, cu arătarea calității lor procesuale și cu mențiunea privitoare la îndeplinirea procedurii; fapta
pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și textele de lege în care a fost încadrată; mijloacele de probă care au
fost supuse dezbaterii contradictorii; cererile de orice natură formulate; concluziile procurorului și ale părților;
măsurile luate în cursul ședinței.
În expunere, decizia instanței de recurs în casație trebuie să cuprindă temeiurile de drept care au dus la
respingerea sau admiterea recursului în casație.
Dispozitivul deciziei instanței de recurs în casație trebuie să cuprindă soluția, data pronunțării deciziei și
mențiunea că pronunțarea s-a făcut în ședință publică.
Atunci când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie să indice care este ultimul act procedural rămas valabil de la
care procesul penal trebuie să își reia cursul.
§8. Rejudecarea cauzei după casarea hotărârii atacate
Rejudecarea cauzei după casarea hotărârii atacate se va face fie de către prima instanță, fie de către instanța de
apel a cărei hotărâre a fost casată, fie de către instanța competentă.
În acest sens, legiuitorul a reglementat procedura de rejudecare în art. 451 CPP, care prevede că rejudecarea
cauzei după casarea hotărârii atacate se desfășoară potrivit dispozițiilor Capitolului II („Judecata în primă instanță”)
sau ale Capitolului III („Apelul”) din Titlul III al Părții speciale, intitulat „Judecata”.
Rejudecarea cauzei după casarea hotărârii atacate se desfășoară potrivit dispozițiilor privind judecata în primă
instanță și în apel, care se aplică în mod corespunzător, însă instanța de rejudecare trebuie să se conformeze
hotărârii instanței de recurs în casație, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la momentul
admiterii cererii.
În cazul în care s-a dispus rejudecarea cauzei, decizia instanței indică ultimul act procedural rămas valabil și de la
acesta își va relua cursul rejudecarea cauzei. Astfel, în cazul în care hotărârea recurată a fost casată în întregime,
instanța de rejudecare va proceda la rejudecarea cauzei cu privire la toate faptele și toate persoanele la care se
referă hotărârea casată, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă a cauzei.
În cazul unei casări parțiale, în care hotărârea a fost desființată numai cu privire la unele fapte sau persoane ori
numai în ceea ce privește latura penală sau civilă, instanța de rejudecare se va pronunța în limitele în care hotărârea
a fost casată.
Regula neagravării situației în propriul recurs în casație se aplică și la rejudecarea cauzei după casarea hotărârii
atacate, în fața instanței de rejudecare36.
În cazul rejudecării de către prima instanță la care s-a trimis cauza după casare, hotărârea este o sentință,
împotriva căreia se va putea exercita cale de atac a apelului, iar în cazul rejudecării cauzei de către instanța de apel,
decizia este definitivă, iar împotriva acesteia vor putea fi exercitate doar căile extraordinare de atac, dacă sunt
îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Secțiunea a 4-a. Revizuirea
Pe parcursul procesului penal, în scopul înfăptuirii justiției, pot apărea unele erori judiciare care provin fie din
necunoașterea situației de fapt de către instanța de judecată, prin utilizarea unor probe denaturate, fie din săvârșirea
unor infracțiuni de către martori, experți sau interpreți, din săvârșirea unor infracțiuni de corupție de către organele
judiciare care au contribuit la rezolvarea cauzei ori ca urmare a intervenirii unor hotărâri definitive pronunțate în
cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților
fundamentale sau a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluționării amiabile a litigiului dintre stat și
reclamanți37.
Revizuirea constituie mijlocul procesual prin care sunt atacate hotărârile judecătorești definitive care conțin
grave erori de fapt38, iar pentru motivul că acestea se îndreaptă împotriva unor hotărâri penale definitive, prin care
s-a soluționat fondul cauzei prin condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânare a aplicării pedepsei, achitare
sau încetare a procesului penal, face parte din căile extraordinare de atac.
În ceea ce privește limitele în care se exercită această cale de atac, putem spune că revizuirea hotărârilor
judecătorești se poate face nu doar cu privire la latura penală, ci și cu privire la latura civilă, dar aceasta din urmă
numai în fața instanței civile, potrivit Codului de procedură civilă.
Ca urmare a faptului că revizuirea constituie o cale de atac prin care se urmărește reexaminarea în fapt a cauzei
penale, această cale de atac extraordinară a fost considerată în doctrină39 ca o cale de atac de fapt.
Tot potrivit doctrinei40, se consideră că revizuirea constituie o cale de atac de retractare, ca urmare a faptului că
nu se adresează unei instanțe superioare, ci unei instanțe care a judecat cauza respectivă, în scopul desființării
hotărârii atacate și al rejudecării cauzei.
§2. Hotărâri supuse revizuirii
Revizuirea, constituind o cale extraordinară de atac, poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor judecătorești
definitive pronunțate de instanțele penale.
Având în vedere că prin folosirea acestei căi de atac se urmărește îndreptarea unor erori judiciare legate de
fondul cauzei, putem concluziona că ea poate fi îndreptată numai împotriva hotărârilor penale rămase definitive prin

37 Idem, p. 402-403.
39 A.L. LORINCZ, op. cit., p. 469.
40 Ibidem.
care se rezolvă fondul cauzei și care conțin erori judiciare descoperite ulterior momentului la care acestea au rămas
definitive41.
Hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele penale pot fi atacate pe calea revizuirii indiferent dacă au
rămas definitive la prima instanță (sentințe) sau la instanța de apel (decizii).
În cazul în care o hotărâre penală definitivă privește mai multe infracțiuni sau mai multe persoane, revizuirea se
poate cere pentru oricare dintre fapte sau făptuitori.
Pentru cazul de revizuire prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. b) CPP, atunci când hotărârea a cărei revizuire se cere s-
a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit
infracțiunea de mărturie mincinoasă, dovada mărturiei mincinoase se va face prin hotărâre judecătorească.
De asemenea, și pentru cazul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. c) CPP, atunci când un înscris care a servit ca temei
al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare
care a influențat soluția pronunțată în cauză, este necesar ca dovedirea falsului să se facă printr-o hotărâre
judecătorească, prin ordonanța procurorului sau chiar în cadrul procedurii revizuirii.
Tot prin hotărâre judecătorească de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării
pedepsei sau prin ordonanța procurorului trebuie să se dovedească și cazul de revizuire prevăzut la art. 453 alin. (1)
lit. d) CPP, atunci când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de
urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat
soluția pronunțată în cauză.
§3. Cazuri de revizuire
Revizuirea, așa cum precizam, este o cale de atac extraordinară, iar cazurile în care se poate introduce o cerere
de revizuire a unei hotărâri penale definitive sunt expres și limitativ prevăzute în cuprinsul art. 453 CPP.
3.1. S-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care
dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză [art. 453 alin. (1) lit. a) CPP]
Acest caz presupune îndeplinirea a două condiții, și anume: existența unor fapte sau împrejurări care nu au fost
cunoscute la soluționarea cauzei, precum și că în baza acestor fapte sau împrejurări noi se poate dovedi netemeinicia
hotărârii de achitare sau de încetare a procesului penal.
De exemplu, poate constitui motiv de revizuire împrejurarea, descoperită după rămânerea definitivă a hotărârii
de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, că victima decedase la o altă dată decât cea rezultată din
actele dosarului, dată la care condamnatul se afla cu certitudine într-un alt loc 42.
De altfel, doctrina43 recunoaște că prin luarea în considerare a acestor fapte sau împrejurări noi, necunoscute
inițial cu ocazia pronunțării hotărârii de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, se va ajunge,
ca urmare a reluării judecății, la o soluție diametral opusă (dacă, de exemplu, inițial prin hotărârea instanței rămasă
definitivă s-a pronunțat condamnarea inculpatului, cazul de revizuire poate fi invocat doar dacă s-ar ajunge, pe baza
probelor noi, necunoscute inițial de către instanță, la pronunțarea unei hotărâri de achitare a inculpatului).
Curtea Constituțională a constatat44 că dispozițiile art. 453 alin. (3) CPP cu privire la cazul de revizuire prevăzut la
alin. (1) lit. a), precum și dispozițiile art. 453 alin. (4) teza întâi, cu privire la soluția legislativă care exclude

42 N. VOLONCIU, A. VLĂȘCEANU, Codul de procedură penală comentat. Art. 3851-4142. Recursul. Căile extraordinare de atac, Ed.
Hamangiu, București, 2007, p. 157, citați de G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1307.
44 Decizia nr. 2/2017 (M. Of. nr. 324 din 5 mai 2017).
posibilitatea revizuirii hotărârii de achitare pentru cazul prevăzut de alin. (1) lit. a), sunt de natură să înfrângă, în
principal, egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea dreptului fundamental de acces liber
la justiție, precum și dispozițiile art. 131 din Constituție referitor la rolul Ministerului Public, întrucât lipsesc partea
civilă de posibilitatea apărării drepturilor și a intereselor sale legitime, respectiv procurorul de pârghiile necesare
exercitării rolului său specific în cadrul procesului penal. Curtea a arătat că, în situația în care se descoperă fapte sau
împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii de achitare,
trebuie să se asigure atât părții civile, cât și procurorului posibilitatea de a cere și obține restabilirea adevărului
judiciar prin retractarea hotărârii pronunțate în cauză.
3.2. Hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert
sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza
a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată [art. 453 alin. (1) lit. b) CPP]
Acest caz de revizuire se întemeiază pe existența unei hotărâri a cărei pronunțare s-a făcut în baza declarației
unui martor, opiniei unui expert sau a situațiilor învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie
mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată.
Cazul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. b) CPP presupune săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută
în art. 273 CP, însă denaturarea adevărului poate constitui motiv de revizuire și atunci când fapta a fost săvârșită de
către martor, expert sau interpret fără vinovăție, situație în care nu constituie infracțiune (de exemplu, martorul s-a
aflat într-o eroare de fapt sau expertul a comis fapta din cauza unei constrângeri morale) 45.
Pentru ca acest caz de revizuire să poată fi invocat, nu este obligatoriu ca martorul, expertul sau interpretul să fi
fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, fiind suficient să se rețină săvârșirea faptei
care a condus la denaturarea adevărului în cauza dedusă judecății 46.
Cazul constituie motiv de revizuire doar dacă se dovedește netemeinicia sau nelegalitatea hotărârii pronunțate,
potrivit art. 453 alin. (4) CPP.
3.3. Un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul
judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză [art.
453 alin. (1) lit. c) CPP]
Acest caz de revizuire presupune ca un înscris oficial sau sub semnătură privată, mijloc de probă care a servit ca
temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, să fi fost declarat fals, dar doar dacă a influențat soluția instanței, ducând
la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, potrivit art. 453 alin. (4) CPP.
Cazul de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. c) CPP poate fi invocat atunci când sunt îndeplinite anumite
condiții în mod cumulativ: existența unor înscrisuri falsificate, în baza admiterii lor ca probă în procesul penal să se
fi pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, iar dovedirea falsului acelui înscris să se poată face printr-o hotărâre
judecătorească, prin ordonanța procurorului sau chiar în timpul procedurii de revizuire a hotărârii pronunțate în
baza acelui înscris47.
Doctrina48 consideră că falsificarea unui înscris de către un organ judiciar în cadrul activității desfășurate de
acesta în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere se încadrează în cazul de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1)
lit. d) CPP.
45 N. VOLONCIU, op. cit., vol. II, p. 348, citat de G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1309.
47 Idem, p. 472.
48 V. DONGOROZ ȘI COLAB., op. cit., vol. VI, p. 267, citați de G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1310-1311.
3.4. Un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire
penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat
soluția pronunțată în cauză [art. 453 alin. (1) lit. d) CPP]
Pentru a fi în prezența acestui caz de revizuire, trebuie îndeplinite următoarele condiții: săvârșirea de către un
membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a unei
infracțiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, infracțiunea săvârșită să fi dus la pronunțarea unei hotărâri
nelegale și netemeinice, iar dovada săvârșirii acestei infracțiuni să se facă pe baza unei hotărâri judecătorești rămase
definitivă sau pe baza ordonanței procurorului49.
Acest caz de revizuire nu se poate întemeia însă doar pe faptul că revizuientul a făcut o plângere la parchet
împotriva procurorului care a dispus trimiterea sa în judecată, pentru săvârșirea unei infracțiuni de represiune
nedreaptă sau de abuz în serviciu50.
Infracțiunea care constituie temei al revizuirii trebuie să fie săvârșită de către un membru al completului de
judecată, de către procuror ori de către persoana care a efectuat acte de urmărire penală în legătură cu cauza a cărei
revizuire se cere, iar acesta să se fi aflat în exercitarea sau în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale funcționale 51.
De asemenea, în literatura juridică52 a fost menționată drept caz de revizuire situația în care un organ de
constatare dintre cele prevăzute la art. 61 CPP a săvârșit o infracțiune în legătură cu actele de constatare.
3.5. Două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia [art. 453 alin. (1) lit. e)
CPP]
Constituie caz de revizuire întemeiat pe art. 453 alin. (1) lit. e) CPP situația în care sunt îndeplinite următoarele
condiții: există două sau mai multe hotărâri penale definitive prin care a fost soluționat fondul cauzei53 și hotărârile
respective nu se pot concilia.
Potrivit art. 453 alin. (5) CPP, vor fi supuse revizuirii toate hotărârile care nu se pot concilia.
În sensul art. 453 alin. (1) lit. e) CPP, se consideră că nu se pot concilia hotărârile judecătorești care, prin
dispozițiile pe care le conțin, se exclud între ele54. Literatura juridică55 consideră a întruni aceste condiții două
hotărâri care se referă la același făptuitor căruia i se rețin fapte diferite săvârșite în aceeași zi, la aceeași oră, dar în
localități diferite. În schimb, nu constituie hotărâri care nu se pot concilia hotărârile definitive și separate prin care
au fost pronunțate pedepse pentru fapte concurente 56.
În literatura juridică57 a fost menționată cererea de revizuire formulată de condamnat întemeiată pe art. 394 alin.
(1) lit. e) CPP 1968, când pentru aceeași faptă au fost trimise în judecată, separat, două grupuri de inculpați – un
grup din care făcea parte condamnatul-revizuient și un alt grup format din alți inculpați –, iar în aceeași cauză
inculpații din cele două grupuri au fost condamnați, prin hotărâri judecătorești diferite, pentru aceeași faptă.

50 N. VOLONCIU, A. VLĂȘCEANU, op. cit., p. 163, citat de G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1311.
51 V. DONGOROZ ȘI COLAB., op. cit., vol. VI, p. 267, citați de G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1311.
54 V. DONGOROZ ȘI COLAB., op. cit., vol. VI, p. 268, citați de G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1312.
56 I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 6239/2004, în G. ANTONIU, A. VLĂȘCEANU, A. BARBU, op. cit., p. 566, citați de G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S.
UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1312-1313.

3.6. Hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a
fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în
acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă
și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate [art. 453 alin. (1) lit. f) CPP]
Pentru a fi în prezența acestui caz de revizuire prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. f) CPP, trebuie îndeplinite
următoarele condiții: hotărârea penală definitivă să se fi pronunțat în cauza în care a fost ridicată o excepție de
neconstituționalitate pe care Curtea Constituțională a admis-o și soluția care a fost pronunțată să se fi întemeiat pe
dispoziția declarată neconstituțională, care continuă să producă efecte care nu pot fi remediate decât prin revizuirea
hotărârii pronunțate.
Acest caz poate fi invocat ca motiv de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei față de care
s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei [art. 453 alin. (3) CPP].
§4. Declararea revizuirii
Ca și la celelalte căi de atac extraordinare, și în cazul revizuirii constatăm restrângerea sferei persoanelor care
pot face cerere. Astfel, conform art. 455 CPP, pot cere revizuirea:
a) părțile din proces. Potrivit art. 455 alin. (1) lit. a) CPP, revizuirea poate fi exercitată de oricare parte din proces,
fie că este vorba despre inculpat, parte civilă sau parte responsabilă civilmente, însă în limitele calității sale
procesuale. Fiecare parte dintre cele menționate mai sus poate introduce cererea de revizuire personal, prin
apărător, prin reprezentant legal sau prin reprezentant convențional cu împuternicire specială 58;
b) un membru de familie al condamnatului. Art. 455 alin. (1) lit. b) CPP stipulează ca titular al cererii de revizuire
și un membru de familie al condamnatului, chiar și după moartea acestuia, însă numai dacă cererea este formulată
în favoarea condamnatului. Au calitatea de „membru de familie” al condamnatului, potrivit art. 177 CP, ascendenții
și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de
rude, soțul, precum și persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii,
în cazul în care conviețuiesc. Aceștia pot cere revizuirea având calitatea de substituiți procesuali;
c) procurorul. Poate iniția procedura revizuirii și procurorul, dar pe latura penală a hotărârii, potrivit art. 455 alin.
(2) CPP. Acesta poate face cerere de revizuire din oficiu, în favoarea sau în defavoarea uneia dintre părți.
4.2. Cererea de revizuire
Declararea căii de atac a revizuirii se face printr-o cerere scrisă, care se adresează instanței care a judecat cauza
în prima instanță, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază, precum și a mijloacelor de probă necesare
pentru dovedirea acestuia.
În situația în care temeiul cererii de revizuire constă în existența unor hotărâri ce nu se pot concilia, competența
se determină potrivit art. 44 CPP privind competența în caz de reunire a cauzelor.
La cererea de revizuire trebuie să se anexeze copii de pe înscrisurile de care cel ce a formulat cererea de revizuire
înțelege a se folosi în proces, certificate pentru conformitate cu originalul. Atunci când înscrisurile sunt redactate
într-o limbă străină, ele se vor alătura în traducere efectuată de un traducător autorizat.
Potrivit art. 456 alin. (4) CPP, în cazul în care cererea nu îndeplinește cerințele privitoare la condițiile de fond și
de formă, mijloacele de probă necesare pentru dovedirea cazului de revizuire pe care se întemeiază aceasta și nu
58 Idem, p. 1317.
vor fi anexate copiile de pe înscrisurile pe care persoana care formulează cererea le-a folosit în proces, i se va pune
în vedere celui ce a formulat-o să o completeze, într-un termen stabilit de instanță, altfel, va dispune prin sentință
respingerea ei ca inadmisibilă.
4.3. Termenul de introducere a cererii de revizuire
Legiuitorul precizează în cuprinsul Codului de procedură penală termenul în care poate fi cerută revizuirea,
cuprinzând reglementări distincte în funcție de motivul invocat sau de scopul urmărit prin revizuirea hotărârii
atacate, precum și de persoanele care introduc cererea de revizuire.
Din coroborarea dispozițiilor alin. (1) și (2) ale art. 457 CPP rezultă că termenul de introducere a cererii de
revizuire diferă după cum aceasta este făcută în favoarea sau în defavoarea condamnatului 59, a celui achitat sau a
celui față de care s-a dispus încetarea procesului penal, cu mențiunea că lipsesc din cuprinsul acestor dispoziții
celelalte soluții care pot fi supuse căii de atac extraordinare a revizuirii, și anume renunțarea la aplicarea pedepsei și
amânarea aplicării pedepsei. Potrivit unei opinii60, la care achiesăm, în cazul introducerii cererii de revizuire pentru
hotărârile prin care instanța a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, se impune
interpretarea extensivă a dispozițiilor art. 457 CPP.
În ceea ce privește cererea de revizuire făcută în favoarea condamnatului, regula este că aceasta poate fi
introdusă oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată executată ori după moartea
condamnatului.
De la această regulă legiuitorul a prevăzut și o excepție, reprezentată de cazul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. f)
CPP, atunci când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost
declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză,
situație în care cererea poate fi formulată în termen de un an de la data publicării deciziei Curții Constituționale în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
Termenul de introducere a cererii de revizuire în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui față de
care s-a încetat procesul penal este de 3 luni, potrivit art. 457 alin. (2) CPP.
Ca o consecință a constatării de către Curtea Constituțională a neconstituționalității dispozițiilor art. 453 alin. (3)
CPP cu privire la cazul de revizuire prevăzut la alin. (1) lit. a), precum și a dispozițiilor art. 453 alin. (4) teza întâi, cu
privire la soluția legislativă care exclude posibilitatea revizuirii hotărârii de achitare pentru cazul prevăzut la alin. (1)
lit. a), a fost considerată neconstituțională și soluția legislativă cuprinsă în art. 457 alin. (2) CPP, care exclude cazul
de revizuire prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. a), fiind de natură a aduce atingere, în principal, egalității în drepturi
între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea dreptului fundamental de acces liber la justiție, principii consacrate
de art. 16 și art. 21 din Constituție61.
Conform art. 457 alin. (2) CPP, termenul de 3 luni, prevăzut de legiuitor pentru cererea făcută în defavoarea
condamnatului, curge în mod diferit în funcție de cazul de revizuire invocat în cererea de revizuire, astfel:
a) în cazurile prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. a)-d) CPP, când nu sunt constatate prin hotărâre definitivă, de la
data când faptele sau împrejurările au fost cunoscute de persoana care face cererea sau de la data când aceasta a
luat cunoștință de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se poate face printr-o hotărâre penală, dar
nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora;
59 I. NEAGU, M. DAMASCHIN, op. cit., p. 421-422.

60 Idem, p. 422.
61 Decizia nr. 2/2017, supra cit.
b) în cazurile prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. a)-d)CPP, dacă sunt constatate prin hotărâre definitivă, de la data
când hotărârea a fost cunoscută de persoana care face cererea, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii
definitive a hotărârii penale;
c) în cazul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. e) CPP, de la data când hotărârile ce nu se conciliază au fost cunoscute
de persoana care face cererea.
Aceste dispoziții se aplică și în cazul în care procurorul se sesizează din oficiu, potrivit art. 457 alin. (3) CPP.
Cererea de revizuire în defavoarea inculpatului nu se poate face dacă a intervenit o cauză care împiedică punerea
în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal.
§5. Procedura de judecare a revizuirii
Pentru stabilirea instanței competente să soluționeze cererea de revizuire s-a pronunțat Înalta Curte de Casație
și Justiție prin Decizia de recurs în interesul legii nr. XXX/2006 62, prin care s-a dispus că „instanța competentă să
soluționeze cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în primă instanță, chiar dacă, la momentul
introducerii cererii, datorită modificării dispozițiilor legii procesuale penale, aceasta nu mai avea competența de a
judeca fondul cauzei în primă instanță”.
În prezent, legiuitorul a statuat că instanța competentă să judece cererea de revizuire pentru cazurile prevăzute
în art. 453 alin. (1) lit. a)-d) și f) CPP este instanța care a judecat cauza în primă instanță, indiferent de instanța în
fața căreia hotărârea a rămas definitivă și indiferent dacă aceasta a fost desființată sau casată în căile de atac
ordinare63.
Pentru cazul când cererea de revizuire se întemeiază pe art. 453 alin. (1) lit. e) referitor la existența hotărârilor
definitive care nu se pot concilia, se aplică dispozițiile art. 458 teza finală CPP, potrivit căruia instanța competentă să
soluționeze cererea de recurs în casație este stabilită de legiuitor prin trimitere la art. 44 CPP privind competența în
caz de reunire a cauzelor.
Aplicarea în acest caz a prevederilor art. 44 alin. (1) CPP devine evidentă prin raportare la cazurile în care
hotărârile care nu se pot concilia au fost pronunțate în primă instanță de instanțe egale în grad, situație în care
competența de judecată a cererii de revizuire revine instanței mai întâi sesizate. Pentru situațiile în care hotărârile
au fost pronunțate de instanțe de grad diferit, competența de a judeca cererea de revizuire revine instanței
superioare în grad.
Tot art. 44 CPP stabilește și instanța competentă în cazul în care una dintre hotărârile care nu se pot concilia a
fost pronunțată de o instanță civilă, iar cealaltă de o instanță militară. În această situație, competența de a judeca
cererea de revizuire aparține instanței civile. Dacă instanța militară este superioară în grad, competența revine
instanței civile echivalente în grad și competente pentru infracțiunile săvârșite pe teritoriul României sau pentru
infracțiunile săvârșite în afara teritoriului României, așa cum sunt reglementate potrivit art. 41 și art. 42 CPP.
Completul care judecă cererea de revizuire este alcătuit în același mod ca acela prevăzut pentru judecarea cauzei
în primă instanță64. Prin Decizia nr. 32/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea
recursurilor în interesul legii, a stabilit că „judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu poate participa la
judecarea aceleiași cauze într-o cale extraordinară de atac, în etapa admisibilității în principiu (contestație în anulare,
revizuire și recurs în casație)”.
62 M. Of. nr. 725 din 26 octombrie 2007.

5.2. Admiterea în principiu a cererii de revizuire
Ca și în cazul celorlalte căi extraordinare de atac, și în cazul revizuirii se aplică regula potrivit căreia ședința de
judecată cuprinde două etape: etapa admiterii în principiu și etapa rejudecării după admiterea în principiu.
Potrivit unei opinii65, la care achiesăm, nu este obligatorie parcurgerea celor două etape anterior prezentate, ca
urmare a faptului că, în situația în care după etapa admiterii în principiu instanța poate respinge cererea de revizuire,
pe cale de consecință, parcurgerea celei de-a doua etape nu va mai avea loc.
În ceea ce privește însă prima etapă, potrivit art. 459 alin. (1) CPP, la primirea cererii de revizuire, se fixează
termenul de judecată pentru examinarea admisibilității în principiu a acesteia, iar președintele completului de
judecată va dispune atașarea dosarului cauzei la cererea de revizuire.
Admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanță în camera de consiliu, cu citarea
părților, potrivit art. 459 alin. (2) CPP, participarea procurorului fiind obligatorie. Neprezentarea persoanelor legal
citate nu împiedică examinarea admisibilității în principiu.
Conform art. 459 alin. (3) CPP, instanța examinează dacă:
– cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 CPP;
– cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3) CPP;
– au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;
– faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere
anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;
– faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea
existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea;
– persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4) CPP.
Potrivit art. 459 alin. (4) CPP, în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile privind admisibilitatea
în principiu a cererii de revizuire, dispune, prin încheiere definitivă, admiterea cererii de revizuire.
Dacă nu sunt îndeplinite condițiile enumerate strict și limitativ de către legiuitor în cuprinsul art. 459 alin. (3) CPP
și instanța constată acest fapt, va dispune, prin sentință, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.
Tot în art. 459 CPP este reglementată la alin. (6) situația de excepție în care cererea de revizuire a fost făcută
pentru un condamnat decedat sau situația în care condamnatul, după introducerea cererii de revizuire, a decedat
ori condamnatul în favoarea căruia a fost introdusă cererea de revizuire a decedat.
În cazurile precizate mai sus, prin excepție de la art. 16 alin. (1) lit. f) CPP, care prevăd că, în cazul intervenirii
decesului inculpatului persoană fizică, se dispune încetarea procesului penal, după introducerea cererii de revizuire
în acest caz, procedura de revizuire va continua, urmând ca, în cazul admiterii în principiu, cauza să se rejudece,
instanța hotărând potrivit art. 16 CPP, care se aplică în mod corespunzător.
5.3. Măsurile care pot fi luate odată cu sau ulterior admiterii în principiu
Potrivit art. 460 alin. (1) CPP, fie odată cu admiterea în principiu, fie ulterior, instanța de revizuire poate suspenda
motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii.
Totodată, aceeași instanță poate impune condamnatului respectarea unora dintre obligațiile prevăzute la alin.
(1) și (2) ale art. 215 CPP privind conținutul controlului judiciar.
Procurorul și persoana interesată pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru cei
prezenți și de la comunicare pentru cei lipsă, împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea hotărârii supuse
revizuirii. Contestația formulată de procuror este suspensivă de executare.
65 Idem, p. 425.
Dacă persoana condamnată nu respectă obligațiile stabilite prin încheierea instanței, atunci aceasta, din oficiu
sau la cererea procurorului, va putea dispune revocarea măsurii suspendării și reluarea executării pedepsei de către
condamnat.
În cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire pentru existența unor hotărâri ce nu se pot concilia, cauzele
în care aceste hotărâri au fost pronunțate se reunesc în vederea rejudecării [art. 460 alin. (4) CPP].
5.4. Rejudecarea cauzei după admiterea în principiu
În cazul în care cererea de revizuire a fost admisă în principiu, urmează cea de-a doua etapă, cea a judecării cererii
de revizuire, adică etapa rejudecării propriu-zise a cauzei 66.
Rejudecarea cauzei după admiterea în principiu se face potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă
instanță.
Potrivit art. 461 alin. (2) CPP, cu ocazia rejudecării cauzei, instanța, dacă găsește necesar, administrează din nou
probele din cursul primei judecăți.
Potrivit art. 461 alin. (3) CPP, în cazul în care instanța constată că situația de fapt nu poate fi stabilită în mod
nemijlocit sau aceasta nu s-ar putea face decât cu mare întârziere, dispune efectuarea cercetărilor necesare de către
procurorul de la parchetul de pe lângă această instanță, într-un interval ce nu poate depăși 3 luni.
În cazul în care constată că cererea de revizuire este întemeiată, instanța anulează hotărârea, în măsura în care
a fost admisă revizuirea, sau hotărârile care nu se pot concilia și pronunță o nouă hotărâre, potrivit art. 395-399 CPP
referitoare la rezolvarea cauzei în primă instanță, care se aplică în mod corespunzător.
Se aplică în cazul rejudecării cauzei și dispozițiile art. 462 alin. (2) CPP, care prevăd faptul că, examinând cauza,
instanța va putea rejudeca prin extindere și cu privire la părțile care nu au formulat cerere de revizuire, putând hotărî
și în privința lor, fără să le poată crea acestora o situație mai grea.
De asemenea, dacă consideră necesar, instanța va lua măsuri pentru restabilirea situației anterioare, dispunând,
dacă este cazul, restituirea amenzii plătite și a bunurilor confiscate, a cheltuielilor judiciare pe care cel în favoarea
căruia s-a admis revizuirea nu era ținut să le suporte sau alte asemenea măsuri.
Dacă instanța constată că cererea de revizuire este neîntemeiată, potrivit art. 462 alin. (4) CPP, o respinge și va
dispune obligarea revizuientului la plata cheltuielilor judiciare către stat, precum și reluarea executării pedepsei, în
cazul în care aceasta a fost suspendată.
5.5. Căi de atac
Sentința prin care instanța se pronunță asupra cererii de revizuire, după rejudecarea cauzei, este supusă aceleiași
căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea, potrivit art. 463 CPP.
În etapa admisibilității în principiu, încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a cererii de revizuire
este definitivă, potrivit art. 459 alin. (7) teza I CPP, în timp ce sentința prin care este respinsă ca inadmisibilă cererea
de revizuire este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea, potrivit tezei a II-a a aceluiași
text de lege.
După rămânerea definitivă a hotărârilor pronunțate în revizuire, acestea vor putea fi atacate și pe calea
contestației în anulare, dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru exercitarea unei căi extraordinare
de atac. Potrivit art. 434 alin. (2) lit. a) CPP, nu pot fi atacate cu recurs în casație hotărârile de respingere ca
inadmisibilă a cererii de revizuire.

§6. Revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului
6.1. Reglementare
Art. 465 CPP reglementează revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului și are ca scop
înlăturarea consecințelor încălcării în procesele penale a prevederilor Convenției, atunci când aceste consecințe
continuă să se producă și după constatarea încălcării prin hotărâre definitivă a Curții 67. Această cale poate fi
exercitată împotriva hotărârilor definitive pronunțate de instanțele penale române în cauzele în care Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale ori a dispus
scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluționării amiabile a litigiului dintre stat și reclamanți.
Pentru a putea exercita această cale de atac, este necesar a fi îndeplinite două condiții în mod cumulativ, și
anume:
a) existența unei hotărâri definitive a Curții Europene prin care să se fi constatat o încălcare a drepturilor sau
libertăților fundamentale ori să se fi dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluționării amiabile a litigiului
dintre stat și reclamanți;
b) vreuna dintre consecințele grave ale încălcării Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale și a protocoalelor adiționale la aceasta să continue să se producă și să nu poată fi remediată decât
prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Calea de atac a revizuirii în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului poate fi solicitată de persoana
al cărei drept a fost încălcat. Această persoană trebuie să fi avut calitatea de parte atât în cauza împotriva statului
român soluționată prin hotărârea Curții, cât și în cauza soluționată prin hotărârea instanței române printr-o hotărâre
penală definitivă.
În cazul în care cererea de revizuire este formulată de o persoană cu privire la care Curtea Europeană nu s-a
pronunțat, neexistând o hotărâre prin care aceasta să constate o încălcare a unui drept al persoanei care solicită
revizuirea, va fi considerată inadmisibilă68.
Cererea de revizuire poate fi introdusă și de membrii de familie ai condamnatului, în cazul în care condamnatul
este persoana al cărei drept a fost încălcat, chiar și după moartea acestuia, dar numai dacă cererea este formulată
în favoarea sa.
Cererea de revizuire poate fi introdusă și de către procuror.
6.3. Termenul de introducere
Potrivit reglementărilor din Codul de procedură penală anterior, termenul de introducere a cererii de revizuire
în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului era de 1 an și curgea de la data rămânerii definitive a
hotărârii Curții.
În prezent, potrivit noilor dispoziții, cererea de revizuire se poate face cel mai târziu în termen de 3 luni de la data
publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii definitive pronunțate de Curtea Europeană a
Drepturilor Omului.
67 N. VOLONCIU, A. VLĂȘCEANU, op. cit., p. 206.

68 I.C.C.J., compl. 9 jud., dec. nr. 421/2009, www.scj.ro, citată de G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1330.
6.4. Judecarea cererii de revizuire
Competența de judecare a cererii de revizuire în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului aparține
instanței care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.
După sesizare, se poate dispune suspendarea executării hotărârii atacate, fie în tot, fie în parte, prin încheiere a
instanței, din oficiu, la propunerea procurorului sau la cererea părții. Instanța poate impune condamnatului
respectarea unora dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2) CPP privind conținutul controlului judiciar. În
cazul în care persoana condamnată nu respectă obligațiile impuse de instanța de judecată, se revocă măsura
suspendării și se reia executarea pedepsei, fie din oficiu, de către instanță, fie la cererea procurorului.
Procedura de judecată presupune numai judecata în fond a cererii de revizuire, lipsind etapa admiterii în
principiu, care nu își mai găsește utilitatea, dat fiind că temeiul revizuirii îl constituie în această situație existența unei
hotărâri definitive a Curții Europene prin care să se fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale
ori să se fi dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluționării amiabile a litigiului dintre stat și reclamanți.
Citarea părților, aducerea părții aflate în stare de deținere la judecată și participarea procurorului sunt obligatorii.
Instanța ascultă concluziile părților prezente la judecarea cererii de revizuire, precum și concluziile procurorului
și examinează cererea în baza actelor dosarului.
Hotărârea pronunțată în revizuire este o decizie.
Dacă se constată că cererea de revizuire a fost tardiv introdusă, adică cu depășirea termenului prevăzut în art.
465 alin. (4) CPP, inadmisibilă sau nefondată, instanța o va respinge. În cazul în care constată că cererea este fondată,
instanța:
– desființează în parte hotărârea atacată sub aspectul dreptului încălcat și, rejudecând cauza potrivit dispozițiilor
de la contestația în anulare, înlătură consecințele încălcării dreptului [art. 465 alin. (11) lit. a) CPP];
– desființează hotărârea și, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către instanța în
fața căreia s-a produs încălcarea dreptului, potrivit dispozițiilor de la contestația în anulare [art. 465 alin. (11) lit. b)
CPP].
Hotărârea pronunțată este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită [art. 465 alin. (12)
CPP].
Secțiunea a 5-a. Redeschiderea procesului penal

în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate
1.1. Istoric
Din punct de vedere istoric, această instituție a fost prezentă în art. 481 CPP 1864 sub denumirea de
„opozițiune”69 și consta în posibilitatea recunoscută persoanei judecate în lipsă de a solicita rejudecarea cauzei de
către aceeași instanță, fiind, alături de apel, una dintre cele două căi ordinare de atac, considerată o cale de atac de
retractare70.
Instituția opozițiunii a fost menținută și în art. 435 CPP 1936, prin intermediul ei cel judecat în lipsă avea dreptul
de a se adresa aceleiași instanțe pentru rejudecarea cauzei, situație în care, potrivit art. 437, persoana judecată în
69 Art. 481 CPP 1864: „Dacă acusatulu se dă prinsu, ori dacă se va aresta mai înainte de stingerea pedepsei prin prescripțiune,
decisiunea dată în contumaciă și procedurele făcute în contra lui, încependu dela ordonanța de închisore sau de reînfățișare, voru fi de
sine nimicite și se va procede în privința lui după formele ordinarie”.
lipsă (contumacele) nu putea fi supusă la o pedeapsă mai mare decât aceea dată prin decizia pronunțată în
contumacie tot ca o cale de atac ordinară de retractare 71.
Dispoziții similare se regăseau și în cuprinsul Codului de procedură penală din 1968 și făceau referire la
rejudecarea celor judecați în lipsă în caz de extrădare. Menționăm în acest sens dispozițiile art. 522 1 alin. (1) CPP
1968, potrivit căruia, „În cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a
unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă
instanță, la cererea condamnatului”.
Astfel, într-o speță, s-a solicitat extrădarea unei persoane judecate și condamnate în lipsă, competentă să
rejudece cauza la cererea condamnatului fiind, potrivit acestor dispoziții, instanța care a judecat cauza în primă
instanță, și nu instanța de control judiciar, chiar dacă instanța de control judiciar a pronunțat hotărârea definitivă de
condamnare72.
1.2. Noțiune
Spre deosebire de dispozițiile menționate prevăzute în Codurile de procedură penale anterioare, legiuitorul a
reglementat în prezent în art. 466-470 CPP drept cale extraordinară de atac redeschiderea procesului penal în cazul
judecării în lipsa persoanei condamnate.
Având în vedere cele expuse mai sus, potrivit unei opinii73, redeschiderea procesului penal în cazul judecării în
lipsa persoanei condamnate reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare care are ca scop garantarea
dreptului la un proces echitabil.
Totodată, literatura juridică74 sesizează următorul aspect, și anume faptul că, spre deosebire de celelalte căi
extraordinare de atac, prin cererea de redeschidere a procesului penal nu se invocă motive de nelegalitate sau de
netemeinicie a hotărârii de condamnare pronunțate în lipsă, ci condamnatul solicită valorificarea dreptului de a
participa în persoană la desfășurarea procesului și de a-și exercita dreptul la apărare. În aceste condiții, aceeași opinie
sugerează că, prin calificarea cererii de redeschidere ca fiind o cale extraordinară de atac, se poate considera că
instanța care a soluționat cauza a săvârșit o eroare de judecată, motiv pentru care susține necesitatea reglementării
cererii de rejudecare a cauzei în cadrul procedurilor speciale, deși, spre deosebire de acestea, cererea de rejudecare
va fi supusă admisibilității în principiu.
§2. Condiții necesare redeschiderii procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei
condamnate
Literatura juridică75 consideră necesare următoarele condiții pentru redeschiderea procesului penal în cazul
judecării în lipsa persoanei condamnate:
a) existența unei hotărâri definitive de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării
pedepsei. În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni
de drept în materie penală, prin Decizia nr. 22/2015 76, stabilind că „obiectul cererii de redeschidere a procesului
penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate îl reprezintă numai hotărârile penale definitive prin care s-
71 Ibidem.
72 I.C.C.J., s. pen., înch. nr. 317/2007, în B.C. nr. 3/2007, în G. ANTONIU, A. VLĂȘCEANU, A. BARBU, Codul de procedură penală – texte,
jurisprudență, hotărâri C.E.D.O., ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2008, p. 677.
73 M. UDROIU, O. PREDESCU, op. cit., p. 743, citați de G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1335.
74 V. CONSTANTINESCU, în M. UDROIU (COORD.), op. cit., p. 1820.
75 G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1337-1340.
76 M. Of. nr. 486 din 2 iulie 2015.

a dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, indiferent dacă judecata
în primă instanță sau în calea ordinară de atac este consecința rejudecării cauzei ca urmare a admiterii contestației
în anulare ori revizuirii”.
Având în vedere dispozițiile menționate mai sus, rezultă că cererea de redeschidere a procesului penal nu va
putea fi admisă în cazul în care sentința de condamnare a rămas definitivă prin neapelare sau prin retragerea cererii
de apel77;
b) persoana față de care s-a pronunțat hotărârea să fi fost judecată în lipsă. Prin persoană considerată „judecată
în lipsă” se înțelege:
– persoana care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta;
– persoana care, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut
încunoștința instanța.
Nu se consideră judecată în lipsă:
– persoana care și-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceștia s-au prezentat oricând în cursul
procesului;
– persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la
declararea lui ori și-a retras apelul;
– persoana condamnată care a solicitat să fie judecată în lipsă;
c) motivele în baza cărora este formulată cererea să nu fi fost prezentate într-o cerere anterioară de redeschidere
a procesului penal, care a fost judecată definitiv.
§3. Declararea căii de atac a redeschiderii procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei
condamnate
3.1. Titularii redeschiderii procesului penal
Cu privire la declararea acestei căi de atac extraordinare, legiuitorul nu a reglementat în mod distinct prin
dispozițiile Codului de procedură penală care sunt categoriile de persoane care o pot declara. Totuși, din coroborarea
dispozițiilor art. 467 alin. (1) cu cele ale art. 466 alin. (1) și (5) CPP rezultă că titulari ai cererii de redeschidere a
procesului penal pot fi doar persoanele judecate în lipsă, față de care s-a pronunțat o hotărâre penală definitivă prin
care s-a dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, indiferent dacă
judecata în primă instanță sau în calea ordinară de atac este consecința rejudecării cauzei ca urmare a admiterii
contestației în anulare ori revizuirii.
3.2. Termenul de introducere a cererii
În ceea ce privește termenul de introducere a cererii de redeschidere a procesului penal de către persoana
condamnată definitiv în lipsă, acesta este reglementat în art. 466 CPP.
Astfel, persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă și față de care s-a pronunțat o pedeapsă cu
închisoarea sau s-a pronunțat o hotărâre de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei
poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună, care se calculează din ziua în care a luat
cunoștință, prin orice notificare oficială, că s-a desfășurat un proces penal împotriva sa.
Alin. (3) al aceluiași articol reglementează situația persoanei condamnate definitiv și judecate în lipsă față de care
un stat străin a dispus extrădarea sau predarea în baza mandatului european de arestare. Astfel, potrivit art. 93 alin.
77 I. NEAGU, M. DAMASCHIN, op. cit., p. 438; G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1338.
(2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, în cazul în care din lucrările dosarului
rezultă că persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, instanța emitentă informează
autoritatea judiciară de executare că, în termen de 10 zile de la primirea, după caz, în centrele de reținere și arestare
preventivă care se organizează și funcționează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne sau în penitenciar a
persoanei predate, hotărârea de condamnare va fi comunicată personal acesteia, în condițiile Codului de procedură
penală. La momentul înmânării hotărârii de condamnare, persoanei predate i se va aduce la cunoștință că are
dreptul, după caz, fie la exercitarea unei căi de atac potrivit Codului de procedură penală, fie la rejudecarea cauzei
potrivit Codului de procedură penală.
Pentru aceste persoane, termenul în care pot introduce cerere de redeschidere a procesului penal este tot de o
lună, care curge de la data la care, după aducerea în țară, i-a fost comunicată hotărârea de condamnare.
3.3. Cererea de redeschidere a procesului penal
Potrivit art. 467 alin. (1) CPP, cererea de redeschidere a procesului penal se adresează instanței care a judecat
cauza în primă instanță.
În cazul în care persoana judecată în lipsă este privată de libertate, cererea poate fi depusă la administrația locului
de deținere, care o va trimite de îndată instanței competente.
Cererea se formulează în scris și trebuie motivată, putând fi însoțită de copii de pe înscrisurile de care persoana
judecată în lipsă înțelege a se folosi în proces, certificate pentru conformitate cu originalul. Atunci când înscrisurile
sunt redactate într-o limbă străină, ele vor fi însoțite de traducere autorizată.
Dacă cererea nu îndeplinește condițiile menționate, instanța pune în vedere celui ce a formulat-o să o completeze
până la primul termen de judecată sau, după caz, într-un termen scurt, stabilit de instanță.
În cazul nerespectării dispozițiilor prevăzute de lege cu privire la forma cererii de redeschidere a procesului penal,
cererea va fi respinsă ca inadmisibilă.
Cererea de redeschidere a procesului penal nu poate fi introdusă de către persoana condamnată care a solicitat
să fie judecată în lipsă.
§4. Judecarea cererii de redeschidere a procesului penal
Instanța competentă să judece cererea de redeschidere a procesului în cazul judecării în lipsă a persoanei
condamnate este cea care a judecat cauza în lipsă în primă instanță, menținându-se cele stabilite prin Decizia nr.
XXX/200678, astfel că instanța competentă să soluționeze cererea de redeschidere a procesului penal este instanța
care a judecat cauza în primă instanță, chiar dacă, la momentul introducerii cererii, datorită modificării dispozițiilor
legii procesuale penale, aceasta nu mai avea competența de a judeca fondul cauzei în primă instanță.
În ceea ce privește compunerea completului de judecată, se aplică dispozițiile art. 64 alin. (3) CPP, potrivit cărora
„judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale
de atac sau la rejudecarea cauzei după desființarea ori casarea hotărârii”.
4.2. Procedura de judecare
Ca și în cazul celorlalte căi extraordinare de atac, și în cel al redeschiderii procesului penal în cazul judecării în
lipsa persoanei condamnate, procedura judecării presupune existența a două etape, fiind reglementate:
78 M. Of. nr. 725 din 26 octombrie 2007.

– admiterea în principiu;
– rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal.
Astfel, instanța, primind cererea de redeschidere a procesului, fixează termenul pentru examinarea admisibilității
în principiu, dispunând, totodată, citarea părților și a subiecților procesuali principali interesați, și va proceda la
verificarea respectării dispozițiilor art. 466 CPP privitoare la condițiile de exercitare a procedurii, termenul de
introducere a cererii și calitatea de titular al acesteia, precum și dacă motivele în baza cărora este formulată cererea
nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de redeschidere a procesului penal, care a fost judecată definitiv,
potrivit art. 469 alin. (1) lit. b) și c) CPP.
În situația în care persoana condamnată este privată de libertate, aflându-se în executarea pedepsei cu
închisoarea aplicate în cauza a cărei rejudecare se cere, poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea
hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a uneia dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și
(2) CPP privind conținutul controlului judiciar.
Participarea procurorului este obligatorie, potrivit art. 353 alin. (9) CPP.
Dacă instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru redeschiderea procesului penal,
va dispune, prin sentință, respingerea cererii ca inadmisibilă [art. 469 alin. (4) CPP]. Această sentință este supusă
aceleiași căi de atac ca și hotărârea pronunțată în lipsa persoanei condamnate, însă, potrivit art. 434 alin. (2) lit. b)
CPP, nu vor putea fi atacate cu recurs în casație hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal
în cazul judecării în lipsă.
Pe de altă parte, în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru admiterea în
principiu, va dispune, prin încheiere, admiterea cererii de redeschidere a procesului penal [art. 469 alin. (3) CPP].
În situația în care cererea de redeschidere a procesului penal este admisă, se va desființa de drept hotărârea
pronunțată în lipsa persoanei condamnate.
Odată cu admiterea cererii de redeschidere a procesului penal, instanța, din oficiu sau la cererea procurorului,
poate dispune luarea față de inculpat a uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b)-e) CPP,
respectiv controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune, arestul la domiciliu și arestarea preventivă.
Încheierea de admitere în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal poate fi atacată doar odată cu
fondul, potrivit art. 469 alin. (5) CPP.
În practica judiciară au existat controverse privind faza de la care se reia procesul în cazul admiterii cererii
persoanei condamnate în lipsă, astfel încât Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul
în interesul legii, prin Decizia nr. 13/2017 79, a stabilit că, „în urma admiterii cererii de redeschidere a procesului penal
pentru persoanele condamnate judecate în lipsă, cauza se reia din faza judecății în primă instanță”.
Ulterior, prin Decizia nr. 590/2019 80, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a
constatat că prevederile art. 469 alin. (3) CPP, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.
13/2017 pronunțată în recurs în interesul legii, în ceea ce privește faza procesuală de la care se reia procesul penal,
sunt neconstituționale. Curtea a arătat că reluarea cauzei din faza judecății în primă instanță, și nu din faza camerei
preliminare, în ipoteza în care inculpatul nu a fost legal citat în etapa procesuală anterior menționată sau, deși a avut
cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei, încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul
la apărare ale persoanei aflate în ipoteza analizată, care a fost condamnată în lipsă.
79 M. Of. nr. 735 din 13 septembrie 2017.

80 M. Of. nr. 1019 din 18 decembrie 2019.

Judecata in Caile Extraordinare de Atac PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Judecata in Caile Extraordinare de Atac PDF

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul al VI-lea.

Judecata în căile extraordinare de atac

Secțiunea 1. Considerații generale

§1. Natura juridică a căilor de atac extraordinare

§2. Comparație între căile de atac ordinare și cele extraordinare

1 AL. BOROI, ȘT.G. UNGUREANU, N. JIDOVU, op. cit., p. 388.

§1. Considerații preliminare

§2. Cazuri de contestație în anulare

4 I. NEAGU, M. DAMASCHIN, op. cit., p. 343.

6 I. NEAGU, M. DAMASCHIN, op. cit., p. 351.

9 G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1252.

§3. Declararea contestației în anulare

3.1. Persoanele care pot introduce contestația în anulare

3.2. Cererea de contestație în anulare

3.3. Termenul de introducere a contestației în anulare

10 I. NEAGU, M. DAMASCHIN, op. cit., p. 361.

§4. Procedura de judecare a contestației în anulare

4.1. Instanța competentă

4.2. Suspendarea executării

4.3. Admiterea în principiu, judecarea și soluționarea contestației în anulare

4.3.1. Admiterea în principiu

12 G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1258.

4.3.2. Procedura de judecată. Soluții

Secțiunea a 3-a. Recursul în casație

§2. Obiectul recursului în casație

17 G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1271.

21 M. Of. nr. 959 din 13 noiembrie 2018.

22 G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1275.

§3. Declararea recursului în casație

3.1. Titularii cererii

3.2. Termenul de declarare a recursului în casație

§4. Cazurile în care se poate face recurs în casație

§5. Declararea și retragerea recursului în casație

5.1. Condițiile de declarare a recursului în casație

27 G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1284-1285.

§6. Efectele recursului în casație

6.1. Efectul suspensiv

29 I. NEAGU, M. DAMASCHIN, op. cit., p. 382.

6.3. Efectul extensiv și limitele sale

6.4. Non reformatio in peius

31 I. NEAGU, M. DAMASCHIN, op. cit., p. 383.

7.1. Noțiuni introductive

7.2. Procedura de comunicare

7.3. Restituirea pe cale administrativă a cererii

7.4. Admiterea în principiu

Judecarea recursului în casație presupune parcurgerea a două etape distincte, și anume:

35 G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1290.

7.5. Procedura de judecare propriu-zisă a recursului în casație

7.6. Soluțiile instanței de recurs în casație

7.6.1. Respingerea recursului în casație

7.6.2. Admiterea recursului în casație

7.7. Decizia instanței de recurs în casație

§8. Rejudecarea cauzei după casarea hotărârii atacate

Secțiunea a 4-a. Revizuirea

§1. Considerații preliminare

§2. Hotărâri supuse revizuirii

36 I. NEAGU, M. DAMASCHIN, op. cit., p. 402.

39 A.L. LORINCZ, op. cit., p. 469.

§3. Cazuri de revizuire

41 A.L. LORINCZ, op. cit., p. 469.

49 A.L. LORINCZ, op. cit., p. 472.

52 A.L. LORINCZ, op. cit., p. 472.