Sunteți pe pagina 1din 9

Tema 1.

Obiectul şi rolul contabilităţii de gestiune

1. Obiectul contabilităţii de gestiune (CG). Dezvoltarea


concepţiei contabilităţii de gestiune.
2. Legătura dintre contabilitatea de gestiune şi
contabilitatea financiară: asemănări şi deosebiri.
3. Elementele de bază ale contabilităţii de gestiune.
4. Organizarea contabilităţii de gestiune.

-1-
Contabilitatea realizează reprezentarea internă şi externă a unei entități. Această
reprezentare justifică existența a două circuite în sistemul informaţional al întreprinderii: unul,
care redă imaginea întreprinderii în exterior - contabilitatea financiară, considerată „faţa
externă” a întreprinderii şi altul care, descrie procesele interne ale întreprinderii, denumit
contabilitatea managerială, considerată „faţa internă” a întreprinderii.
Contabilitatea de gestiune a apărut în Marea Britanie şi SUA la finele secolului XVIII, ca
urmare a dezvoltării industriilor şi concurenţei. CG a cunoscut 2 etape de dezvoltare:
- I etapă (interbelică) – cuprinsă între cele 2 războaie mondiale. În această perioadă nu exista
noţiunea de „contabilitatea managerială”, dar se practica noţiunea de „contabilitate de
producţie”, care avea un singur obiectiv – calcularea costului de producţie.
- II etapă (postbelică) – cuprinde perioada de după al 2-lea război mondial, şi anume anii 40-
50, etapă în care a apărut noţiunea de „contabilitate managerială”, care se deosebeşte de
„contabilitatea de producţie” prin faptul că în afară de calculul costului de producţie, se mai
ocupă şi cu begetarea, analiza, controlul, luarea deciziilor etc.
În Republica Moldova contabilitatea managerială a fost recunoscută oficial prin
intermediul Concepţiei reformei contabilităţii Nr. 1187 din 24.12.1997. Dezvoltarea
contabilităţii manageriale în Republica Moldova se efectuează în două direcţii principale:
1. adaptarea tehnicilor şi metodelor demult aplicate în lume, care au adus utilizatorilor lor
succesul în afaceri;
2. studierea şi cercetarea tehnicilor şi metodelor relativ noi pentru entitățile din vest.
Contabilitatea managerială, numită şi „contabilitatea analitică” în Franţa sau
„contabilitatea de gestiune” în România, are rolul de a servi ca instrument în luarea deciziilor de
către managerii firmei.
Contabilitatea managerială reprezintă un domeniu distinct în cadrul evidenţei contabile,
având drept obiectiv principal măsurarea, colectarea,
prelucrarea şi transmiterea informaţiei pentru planificare
(bugetare), calculaţie, control şi analiza executării bugetelor în
scopul pregătirii rapoartelor interne pentru luarea deciziilor
manageriale.
Principalele obiective sau funcţii ale contabilităţii manageriale sunt:
- calcularea costurilor pe produse (lucrări, servicii), activităţi şi pe unităţi organizaţionale
(diviziunii, departamente, secţii, servicii etc.);
- determinarea diferitor marje şi rezultate analitice pe produse, servicii sau activităţi;
- furnizarea informaţiei necesare elaborării bugetelor;
- furnizarea de informaţii pentru stabilirea abaterilor între previziuni şi realizări;
- furnizarea de informaţii destinate măsurării performanţelor (rentabilitate, productivitate) la
nivelul sectoarelor de activitate şi al produselor;
- furnizarea datelor pentru exercitarea controlului gestionar;
- luarea deciziilor manageriale pe termen lung şi coordonarea dezvoltării entității.
Obiectele contabilităţii manageriale cuprind resursele economice de care dispune agentul
economic, procesele economice, precum şi rezultatele activităţii atât a întreprinderii în întregime,
cât şi a subdiviziunilor structurale separate.
Un sistem efectiv de contabilitate managerială dă posibilitate întreprinderii să mânuiască
operaţiile de fiecare zi, să depisteze probleme şi să le rezolve, să facă planuri pentru perioade
scurte şi lungi şi să evalueze progresul.
-2-
Contabilitatea financiară şi cea managerială au funcţii şi reguli diferite, ceea ce se vede
din tabelul următor:
Compararea contabilităţilor financiară şi managerială

Criterii de
Contabilitatea financiară Contabilitatea de gestiune
comparare
1. Utilizatorii Utilizatorii interni şi externi. Numai utilizatori interni.
principali de
informaţie
2. Obligativitatea Organizare impusă de Se organizează numai dacă
organizării legislaţie. administrarea întreprinderii hotărăşte că
contabilităţii este necesară. Întreprinderile mari îşi
definesc proceduri şi detalii stricte
privind organizarea CM luând în
consideraţie specificul activităţii şi
necesităţile interne de informare.
3. Scopul Întocmirea rapoartelor Asigurarea cu informaţie a managerilor
contabilităţii financiare pentru utilizatori. în scopuri de planificare, control şi de
dirijare a activităţii.
4. Sisteme de Sistem de contabilitate în Nu este limitată la contabilitatea în
contabilitate partidă dublă. partidă dublă, poate fi folosit orice
sistem potrivit.
5. Nivelul de Respectarea obligatorie a Nu există norme şi limitări, unicul
reglementare principiilor şi normelor criteriu valabil este unitatea informaţiei.
acceptate (Legi, SNC,
instrucţiuni, regulamente etc.).
6. Etaloane de Unitatea valorică (MDL). Orice unitate de măsură potrivită.
măsurare
7. Obiectul Unitatea economică în Diferite subdiviziuni structurale ale
evidenţei şi ansamblu. unităţii economice.
analizei
8. Frecvența Periodic, în mod regulat. La cerere, în mod neregulat, dar poate fi
întocmirii impus de conducere şi regularitatea
rapoartelor rapoartelor interne.
9. Gradul de Date exacte. Multe date aproximative.
exactitate
10. Publicitatea Informaţia poate fi publicată, Datele nu se dau publicității, deoarece în
uneori se publică în mod mare parte reprezintă secret comercial.
obligatoriu.

Utilizatorii informaţiilor determină conţinutul de bază a fiecărui subsistem al contabilităţii.


Utilizatorii contabilităţii financiare sunt persoane fizice şi juridice, care se află în relaţii
anumite cu întreprinderea, care a prezentat raportul financiar. Utilizatorii externi sunt de două
tipuri:
- cu interes financiar direct în această întreprindere (investitorii, acţionarii, creditorii);
- cu interes financiar indirect: furnizorii, clienţii, organele administrative şi fiscale auditorii,
sindicatele, bursele hârtiilor de valoare, presa, etc.).
Conducătorii întreprinderii poartă răspundere pentru pregătirea rapoartelor financiare, dar
folosesc aceste informaţii într-o măsură limitată.
Utilizatorii contabilităţii manageriale, spre deosebire de cea financiară, sunt numai utilizatorii
interni, cum ar fi managerii, contabilii, analiștii, conducătorii subdiviziunilor, Consiliul de
directori sau alt organ de conducere superior.
Utilizatori ai dărilor de seamă financiare tradiționale sunt utilizator externi şi interni, iar
dările de seamă analitice interne sunt folosite de administratorii întreprinderii. Conţinutul
acestora din urmă se poate schimba în funcţie de destinaţia lor specială şi de cerinţele
administratorului pentru care ele sunt pregătite. Drept exemple ale unor astfel de dări de seamă
pot servi: dările de seamă privind costul produselor, dările de seamă operative curente ale
subdiviziunilor întreprinderii, situaţiile de venituri şi cheltuieli pentru planificarea operaţiilor
viitoare etc.
Obligativitatea organizării contabilităţii.
Toate entitățile, indiferent de forma de proprietate şi forma de organizare, sunt obligate să
ţină contabilitatea financiară conform Legii contabilităţii şi SNC. Prin legislaţie se stabilesc
cerinţe faţă de rapoartele financiare, care trebuie să fie prezentate organelor respective, indiferent
de faptul dacă conducerea întreprinderii consideră aceste date utile sau nu.
Ţinerea contabilităţii manageriale nu este strict obligatorie, fiind determinată de
obiectivele şi sarcinile, care stau în faţa întreprinderii, precum şi de nivelul pregătirii
profesionale a conducerii acesteia. Totuşi, în mod obligatoriu, trebuie să se respecte condiţia,
potrivit căreia efectul economic din utilizarea informaţiei trebuie să fie mai mare decât costurile
efectuate pentru culegerea şi prelucrarea acesteia. Adoptarea celui mai adecvat sistem al
contabilităţii de gestiune, potrivit specificului fiecărei întreprinderi, creează posibilitatea
controlului responsabilităţilor, care altminteri ar deveni inopinat. Conducerea unei întreprinderi
mici, de exemplu, poate renunţa la organizarea contabilităţii de gestiune.
Scopul contabilităţii este o trăsătură distinctivă fundamentală.
Scopul contabilităţii financiare constă în prezentarea datelor necesare pentru întocmirea
rapoartelor financiare destinate, în mare măsură, utilizatorilor externi, cât şi celor interni. Scopul
se consideră atins, dacă rapoartele financiare sunt întocmite şi prezentate după destinaţie.
Scopul contabilităţii de gestiune constă în asigurarea managerilor cu informaţiile necesare
în procesul planificării corespunzătoare, gestiunii şi controlului efectiv. Scopurile sunt
considerate realizate dacă sistemul contabilităţii de gestiune creat la întreprindere permite:
asigurarea unei activităţi mai eficiente a acesteia, luarea celei mai argumentate decizii gestionare
şi determinarea corespunzătoare a strategiei întreprinderii pe piaţă. Scopul contabilităţii
manageriale în timp este continuu, permanent şi se atinge pentru o perioadă scurtă de timp.
Sistemul contabil utilizat.
Contabilitatea financiară se bazează pe sistemul de contabilitate în partidă dublă, care
constă în înregistrarea operaţiilor economice în două conturi sintetizate în Cartea mare şi pe baza
soldurilor tuturor conturilor se obţine bilanţul. În timp ce înregistrarea informaţiei pentru uzul
firmei nu e neapărat să se întemeieze pe sistemul de contabilitate în partida dublă. Informaţia se
culege pe secţii sau subdiviziuni ale firmei, precum şi pe felurile de produse şi servicii. Ea nu
trebuie să se acumuleze în conturile Cărţii mari şi, după folosirea ei de către administratori
pentru anumite necesităţi, este transmisă spre păstrare. În legătură cu aceasta, sistemul de căutare
şi păstrare a informaţiei trebuie să aibă capacităţi mai mari decât e necesar pentru contabilitatea
financiară.
Gradul de reglementare.
În procesul de organizare şi funcţionare a contabilităţii financiare trebuie să se respecte în
mod obligatoriu principiile general acceptate şi normele stabilite prin Legea contabilităţii,
Standardele Naţionale de Contabilitate, instrucţiuni, norme metodologice, alte acte emise de
organele competente (Ministerul Finanţelor, Inspectoratul Fiscal etc.). Datorită acestui fapt ea
este veridică în mod suficient. Utilizatorii externi trebuie să fie convinşi că documentele
contabile sunt întocmite în conformitate cu regulile unice de ţinere a contabilităţii, iar rapoartele
financiare în caz de necesitate pot fi confirmate de auditori.
Contabilitatea managerială utilizează metode adaptate de întreprindere şi bazate pe
criteriile economice şi de gestiune, fără să ţină cont de cerinţele impuse prin regulile juridice sau
fiscale. Aici se aplică un singur criteriu - utilitatea informaţiei pentru luarea deciziilor
manageriale argumentate. Totodată, orice sistem al contabilităţii manageriale, organizat în
condiţiile de piaţă la o întreprindere concretă, trebuie să se bazeze pe mijloace şi procedee
specifice, cum sunt:
- utilizarea unităţilor de măsură unice pentru planificare şi evidenţă;
- aprecierea rezultatelor activităţii subdiviziunilor, centrelor de responsabilitate a
întreprinderii;
- continuitatea şi utilizarea multiplă a informaţiei primare şi intermediare în scopul gestionării;
- pregătirea indicatorilor rapoartelor interne în calitate de bază pentru sistemul de comunicaţii
între nivelurile de gestiune etc.

Etaloane de evidenţă.
După cum ştim, contabilitatea financiară îşi ţine evidenţa în valuta naţională – lei. În
unitatea bănească – lei trebuie să fie reflectate operaţiunile economice în conturi contabile şi
întocmite rapoartele financiare.
Ca limbaj al oamenilor de afaceri, contabilitatea managerială operează cu etaloane de
evidenţă valorice şi nevalorice – în dependenţă de utilitatea lor. Deseori sunt utilizate aşa unităţi
de măsură naturale (bucăţi, metri, tone, litri etc.), natural-convenţionale (cai-putere, borcane-
convenționale etc.). Pentru evidenţa timpului de lucru se folosesc aşa indicatori ca om-ore,
maşini-ore etc.
Obiectul evidenţei şi analizei.
În contabilitatea financiară trebuie să fie prezentate informaţii privind entitatea în
ansamblu.
În contabilitatea managerială o atenţie deosebită se acordă subdiviziunilor separate,
tipurilor de activităţi, centrelor de responsabilitate etc.
Frecvenţa prezentării rapoartelor.
În prezent agenţii economici din Republica Moldova sunt obligaţi să întocmească un
singur raport financiar complex la sfîrşitul anului.
În contabilitatea managerială rapoartele se întocmesc atât periodic – zilnic, săptămînal,
lunar, trimestrial, cât şi la cerere. Administrația entității de sine stătător determină conţinutul,
termenele şi periodicitatea prezentării rapoartelor interne. Principiul de bază – oportunitatea şi
economicitatea.
Exactitatea informaţiei.
Informaţiile contabilităţii financiare sunt exacte, deoarece ele se înregistrează în
contabilitate numai după săvârșirea operaţiunilor economice, fiind preluate din documente
primare întocmite.
Contabilitatea managerială solicită prezentarea operativă a datelor, deoarece luarea
multor decizii nu poate fi amânată până la furnizarea informațiilor complete. Contabilitatea
managerială, îmbinând planificarea şi luarea deciziilor, în mare măsură, vizează perioadele
viitoare, din această cauză informațiile din contabilitatea managerială au un caracter probabil şi
subiectiv.
Publicitatea informaţiilor.
Informaţiile contabilităţii financiare sunt accesibile tuturor categoriilor de utilizatori prin
publicarea lor sub forma rapoartelor financiare.
Majoritatea informaţiilor contabilităţii manageriale reprezintă un secret comercial,
întrucât reflectă tactica şi strategia unității economice în condiţiile economiei de piaţă. Scurgerea
acestor informaţii ar putea să imprime concurenţă de pe piaţă un caracter neloial, motiv pentru
care sunt considerate confidenţiale şi nu pot fi publicate.
Pe baza caracteristicilor sus menţionate se poate observa că contabilitatea financiară are o
serie de restricţii în ce priveşte prezentarea de informații beneficiarilor. Multe laturi ale
activităţii întreprinderii şi rezultatele ei nu-şi mai găsesc oglindire în darea de seamă financiară.
Ea nu explică natura şi calitatea producţiei, eficienţa folosirii resurselor materiale,
productivitatea muncii, schimbarea condiţiilor de retribuire a muncii etc. Şi, fireşte, aceşti indici
reprezintă date naturale şi concrete, iar contabilitatea financiară recunoaşte doar un singur
măsurător – etalonul bănesc. Totodată, în darea de seamă financiară îşi găsesc oglindire numai
datele istorice, care în general ajung la utilizatorii externi de informaţie cu mare întârziere,
întrucât datele dărilor de seamă financiare sunt publicate o dată pe an.
În acest fel, darea de seamă financiară rămâne baza pentru analiză şi luarea de decizii,
însă baza aceasta, ca instrument de conducere, este destul de limitată în timp şi în spaţiu. E drept
că orice prognoză pe viitor necesită o analiză a trecutului, şi contabilitatea financiară oferă
posibilitatea efectuării unei astfel de analize, dar de la ea nu putem aştepta mai multă informaţie
decât se conţine în bilanţ şi raportul de profit și pierderi. De aceea, paralel cu aceste forme de
bază de dare de seamă, se întocmesc anexe la ele, care conţin informaţii ce detaliază anumiţi
indici din respectivele rapoarte. Cele spuse nu diminuează însemnătatea contabilităţii financiare,
ci demonstrează importanţa contabilităţii de gestiune ca instrument principal de conducere pentru
administrarea entității, care completează contabilitatea financiară. Fiind liberă de stricta
reglementare şi codificare, informaţia de gestiune poate fi obţinută sub formă necesară, comodă
pentru beneficiarii interni şi la timpul curent, ceea ce îi conferă un caracter concret şi operativ.
Ea formează baza pentru aprecierea unei serii de posturi de bilanţ şi explică factorii şi poziţiile
rezultatului financiar general prin contrapunerea veniturilor şi cheltuielilor pe anumite feluri de
produse.
În concluzie se poate menţiona, că necitând la delimitarea acestor 2 tipuri de evidenţă,
pentru a obţine o informaţie necesară, completă şi la timp, în scopul luării deciziilor de
conducere, contabilitatea financiară şi contabilitatea managerială trebuie să fie aplicate în mod
complex. Delimitarea făcută dintre contabilitatea financiară şi contabilitatea managerială este
generată doar de necesitatea de a oferi utilizatorilor externi informaţia ce se conţine în darea de
seamă financiară cu scopul păstrării secretului comercial.
Cu toate că contabilitatea financiară şi contabilitatea managerială au o serie de
particularităţi individuale ce diferă, există şi caracteristici comune:
1. Ambele contabilităţi examinează unele şi aceleaşi operaţii economice (aceleaşi documente
primare), dar sub diferite aspecte.
2. Sunt obligate să respecte principiile generale acceptate de contabilitate.
3. Costul efectiv al produselor fabricate (serviciilor prestate, lucrărilor executate) calculat în
contabilitatea managerială este preluat la sfârșitul lunii de către contabilitatea financiară
pentru evaluarea stocurilor fabricate.
4. Informaţiile ambelor contabilităţi sunt luate în calcul pentru luarea deciziilor.

-3-
Metoda contabilităţii manageriale cuprinde totalitatea de procedee şi mijloace prin
intermediul cărora obiectele contabilităţii manageriale sunt reflectate în sistemul informaţional al
entității. Elementele metodei contabilităţii manageriale sunt destul de variate, din care pot fi
menționate planificarea (bugetarea), metoda indicilor, calculația, procedeele analizei activităţii
economice, metode economico-matematice, rapoartele interne.
Contabilitatea de gestiune modernă întrunește următoarele funcții (elemente de bază):
- planificarea;
- controlul;
- luarea deciziilor gestionare.
Planificarea – este un proces de stabilire a ordinii de acțiune în viitor. La toate etapele
acestui proces contabilul implicat în ținerea contabilității manageriale trebuie să-şi imagineze
clar alternativele financiare disponibile. Datele contabile ale perioadelor precedente servesc ca
bază iniţială pentru planificare, iar datele evidenţei curente - drept mijloc de control asupra
îndeplinirii indicatorilor planificați și de bază pentru corectarea sarcinilor de plan. Concepţia
bugetării presupune întocmirea unui plan pe termen scurt în care relaţiile reciproce dintre
operaţiuni separate sunt coordonate la toate nivelurile de gestiune ale entității în întregime. În
bugetare o atenţie deosebită se acordă procesului de stabilire a normelor şi normativelor optime,
orientat spre asigurarea utilizării eficiente a tuturor tipurilor de resurse.
Planificarea (bugetarea) asigură stabilirea ordinii de acțiune în viitor şi include
următoarele măsuri:
- determinarea scopurilor, căutarea variantelor alternative de acțiune;
- culegerea informaţiei privind variantele alternative de acţiune;
- alegerea căii optime din variantele alternative de acţiune;
- realizarea deciziilor luate.
Un instrument important al planificării constituie bugetul, la elaborarea căruia ia parte şi
contabilul – analitic. Întocmirea bugetului constă în determinarea indicatorilor tehnico-
economici planificaţi pentru întreprindere şi pentru subdiviziunile ei pentru o perioadă curentă:
decadă, lună, semestru, an.
Controlul presupune compararea rezultatelor efective cu cele planificate în scopul
determinării abaterilor şi corectării divergențelor. Aceasta poate să se manifeste în aducerea
rezultatelor efective în concordanţă cu cele planificate sau, invers, în modificarea planurilor,
dacă se constată că ele nu mai pot fi realizate. Procesul controlului dă posibilitatea de a
prognoza, dacă planul pe termen lung va fi realizat, de a depista problemele potenţiale, de a lua
măsuri ce ţin de modificarea scopurilor şi obligaţiilor, în vederea evitării pierderilor în viitor.
La baza structurii controlului operativ stau cinci elemente principale ilustrate în fig. 1.

Controlul

Controlul Controlul Controlul Controlul Controlul


divergenţilor scopurilor planurilor activităţii utilizării
obţinute activităţii (bugetelor) curente resurselor
(permisiunelor)

Fig. 1 Elementele controlului operativ


Unul din cele mai slabe elemente în sistemul de gestiune este controlul divergențelor.
Divergențele (permisiunile) trebuie să fie formulate clar şi exact, să fie controlate pe întreaga
perioadă de planificare. Dacă ele au dat greş (nu s-au confirmat), atunci este necesar de introdus
modificări în bugete şi devize.
Controlul scopurilor activităţii constă în controlul metodelor de atingere a scopurilor şi
modificarea strategiilor dacă ele nu au perspectivă de realizare.
Controlul planurilor este compus din două etape independente:
- transformarea strategiilor definite în sarcini planificate;
- controlul abaterilor efective de la sarcinile planificate.
La prima etapă, controlului este supusă corectitudinea planurilor întocmite,
corespunderea lor cu sarcinile propuse, însemnătatea unor etape de planificare, perioada optimă
de efectuare.
Controlul resurselor este asigurat de întocmirea devizelor utilizării resurselor şi evidenţei
utilizării lor efective.
Controlul activităţii curente este asigurat de importanţa privind activitatea curentă, care
nu este cuprinsă în controlul scopurilor şi resurselor. La unele entități sunt elaborate
„normativele lucrului efectiv” pe care le controlează prin „metoda eliminării” abaterilor de la
normative. Controlul efectuat prin „metoda eliminării” este considerată cea mai efectivă variantă.
Astfel, prin controlul efectuat managerii se asigură că resursele sunt obţinute şi utilizate
cu eficienţă şi eficacitate.
Eficienţa suma factorilor de producţie utilizaţi pentru atingerea unui nivel de producţie.
Eficacitatea gradul de atingere a scopului.
Aceasta îi permite conducătorului să-şi concentreze atenţia asupra proceselor negative şi
să depisteze problemele care necesită soluţionare.
O altă funcţie a contabilităţii manageriale este luarea deciziilor manageriale, ceea ce
presupune selectarea unui curs de acţiuni din câteva alternative posibile. Astfel, în baza
rezultatelor obţinute, reflectate în rapoartele operative, se i-au decizii de a sancţiona activitatea
nefavorabilă şi de a stimula rezultatele pozitive.
În dependenţă de perioada pentru care sunt luate deciziile manageriale, ele se împart în:
- decizii manageriale pe termen lung, denumite şi strategice;
- decizii manageriale curente sau operative.
Alegerea strategiei determină perspectiva dezvoltării întreprinderii şi prin urmare
deciziile manageriale pe care ea poate să le ea în viitor, care depind de capacitatea agentului
economic de a previziona ritmul creşterii diferitor indicatori economico-financiari ai
întreprinderii, posibilitatea întreprinderii de a-şi menţine piaţa, afluxul mijloacelor băneşti pentru
fiecare variantă alternativă etc. în diferite conjuncturi economice (ritmul înalt al inflaţiei,
scăderea producerii, intensificarea concurenţei etc.).
Deciziile manageriale pe termen lung au o influenţă majoră asupra situaţiei viitoare a
întreprinderii şi, ca urmare, exactitatea informaţiei despre posibilităţile întreprinderii şi mediul ei
economic este foarte semnificativă. De aceea deciziile strategice trebuie să fie o prerogativă a
managerilor superiori.
În afară de decizii strategice (pe termen lung) administraţia întreprinderii ia decizii
manageriale care nu atrag resursele întreprinderii pe o perioadă îndelungată. Astfel de decizii
manageriale se consideră curente sau operative şi, de obicei, sunt în prerogativa managerilor de
nivel inferior. Luarea deciziilor manageriale curente se bazează pe situaţia economică curentă şi
evaluarea resurselor materiale, umane şi financiare, de care dispune întreprinderea la momentul
dat. Ca exemplu de decizii manageriale curente poate servi stabilirea preţului de vânzare a
producţiei întreprinderii, determinarea cantităţii optimale de fabricare a diferitor tipuri de
produse, stabilirea tipului optim de publicitate pentru producția entității etc.
Interdependenţa funcţiilor nominalizate este redată în fig. 2.
1. Determinarea scopurilor

2. Căutarea variantelor alternative de acţiune

3. Culegerea informaţiei privind variantele alternative de acţiune

4. Alegerea căii optime din variantele alternative de acţiune

5. Realizarea deciziilor luate

6. Compararea rezultatelor efective cu cele planificate

7. Luarea măsurilor privind înlăturarea abaterilor de la plan

Fig. 2 Interdependenţa funcţiilor contabilităţii manageriale

-4-
Organizarea contabilităţi manageriale se realizează în funcție de mărimea entității,
nevoile interne de informare şi specificul activităţii. Astfel, unitățile economice mari îşi
organizează o contabilitate managerială bazată pe proceduri detaliate şi riguroase. În schimb, în
cazul firmelor mici, funcţiile contabilităţii de gestiune sunt preluate adesea de contabilitatea
financiară, prin detalierea şi prelucrarea informaţiilor furnizate de aceasta în funcție de nevoile
manageriale.
În teoria şi practica modernă a contabilităţii manageriale, după tipul de conexiune între
contabilitatea financiară şi cea managerială, se confruntă 2 concepţii generale de organizare a
acesteia şi anume:
a) concepţia organizării contabilităţii de gestiune într-un sistem conectat, integrat cu
contabilitatea financiară, realizîndu-se un singur circuit informaţional contabil, care
integrează cele 2 componente, - denumită concepţia monistă (integralistă) de organizare
a contabilităţii (monism contabil);
b) concepţia organizării contabilităţii de gestiune într-un circuit complet autonom faţă de
contabilitatea financiară, - denumită concepţia dualistă de organizare a contabilităţii
(dualism contabil).
În optica contabilităţii internaţionale, contabilitatea managerială şi cea financiară se
realizează concomitent, fără o scindare riguroasă a acestora. Soluţia integrării contabilităţii de
gestiune în contabilitatea financiară este destul de delicată, deoarece presupune combinarea
funcţionalităţii sistemelor de conturi specifice contabilităţii de gestiune cu funcţionalitatea
conturilor de cheltuieli (clasa 7 „Cheltuieli”) şi, respectiv, de venituri (clasa 6 „Venituri”) ale
contabilităţii financiare.
Adversarii contabilităţii integraliste susţin că această soluţie este greu de practicat
datorită interferării înregistrărilor din contabilitatea financiară cu cele din contabilitatea
managerială. Se reproșează acestei concepţii faptul că face să dispară, respectiv să soldeze,
conturile de cheltuieli şi de venit din contabilitatea financiară, la finele fiecărei perioade de
calcul, ceea ce face dificilă evidența contului 351 „Rezultatul financiar total” din contabilitatea
financiară. Un astfel de subsistem este folosit de majoritatea întreprinderilor industriale din
Marea Britanie, Canada, Republica Moldova etc.
Avantajul: reducerea volumului de muncă aferent contabilităţii.
Dezavantajul: scurgerea informaţiilor considerate confidenţiale.
Totuşi, această concepţie poate fi practicată cu succes de către unităţi economice
specializate în comerţ şi turism, unde nu se pune cu predilecție problema costului de producţie, ci
doar determinarea rezultatelor economico-financiare pe grupe de mărfuri.
Contabilitatea dualistă constă în prelucrarea distinctă a informaţiilor de către cele două
contabilităţi, fiecare din ele urmărind validarea obiectivelor sale specifice, putându-se merge
până la organizarea şi conducerea fiecărei contabilităţi în birouri distincte.
Această concepţie satisface cerinţele producţiei şi este orientată spre perfecţionarea
calculaţiei şi a controlului asupra costurilor. Ea prevede utilizarea unor sisteme de conturi ale
contabilităţii manageriale independente de cele ale contabilităţii financiare, utilizând conturi-
perechi cu aceeaşi denumire care au o structură opusă şi se reflectă „ca într-o oglindă”. Astfel în
contabilitatea financiară costurile sunt grupate pe elemente economice, cheltuielile şi veniturile
sunt urmărite după natura lor economică, iar în contabilitatea managerială costurile, cheltuielile
şi veniturile sunt grupate pe centre de costuri (întreprindere, producţie, hală, sector, brigadă) şi
obiecte de calculaţie (produse finite, lucrări executate şi servicii prestate). Un astfel de subsistem
este folosit în ţările cu o reglementare strictă a contabilităţii din partea statului (Franţa, Belgia,
România etc.).
Avantajul: asigură o confidențialitate mai înaltă a informaţiilor contabile.
Dezavantajul: majorarea volumului de muncă contabil şi, respectiv, a cheltuielilor de
deservire a departamentului „Contabilitate”, datorită faptului că documentele primare se
prelucrează dublu, o dată pentru necesităţile contabilităţii manageriale şi a doua oară pentru cele
ale contabilităţii financiare.