Sunteți pe pagina 1din 13

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” – Iaşi

Facultatea de Istorie

INTRODUCERE IN ISTORIOGRAFIE

GHEORGHE BRĂTIANU ŞI PROBLEMA INSTITUŢIILOR


MEDIEVALE ROMÂNEŞTI
-REFERAT-

Coordonator ştiinţific: Student (anul I, grupa D):


Lector dr. Nelu-Cristian Ploscaru Andreea-Nicoleta Luca

IAŞI
2010

1
Gheorghe I. Brătianu –omul şi opera. Viziunea istoriografică.

Gheorghe I. Brătianu (1898-1953) a fost cea mai reprezentativă personalitatea a noii şcoli
istoriografice româneşti din perioada interbelică. Instruit la şcoala lui Nicolae Iorga, însă deschis
noilor curente istoriografice din anii 1930-1940, acesta s-a afirmat de timpuriu ca un eminent
specialist în istoria universal, cu precădere a Evului Mediu şi a Renaşterii. Pe lângă cercetările
efectuate pentru aprofundarea îndeaproape a istoriei românilor, cercetări concretizate în
numeroase studii şi apoi lucrări de amploare: O enigmă şi un miracol istoric: poporul român ,
Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti , precum şi suita de contribuţii consecrate
Adunărilor de stări în Europa şi în Tările Române , reunite în 1996 într-un volum îngrijit de
unul dintre fidelii discipoli ai lui Brătianu, acad. Şerban Papacostea.

Gheorghe I. Brătianu şi problema instituţiilor medieval româneşti.

Lucrarare Sfatul domnesc şi Adunarea stărilor în Principatele Române este una dintre
cele mai reprezentative creaţii pentru vasta contribuţie istoriografică a lui Gheorhe I. Brătianu.
Aceasta consemnează ciclul final al creaţiei istoricului, acela anume scris în preajma celui de al
doilea conflict armat mondial şi anii următori ai incheierii acestui, ce i-a fost permis să îşi
finalizeze opera.

Prin intermediul istoriei culturale a ţinuturilor de la Dunărea de Jos privită prin prisma
prezenţelor străine: bizantine, balcanice şi occidentale, ce au contribuit la cristalizarea
principatelor şi mai precis la civilizaţiile feudale româneşti, treptat depăşite de Muntenia şi
Moldova, care vor deveni în secolele XV-XVI centre politice şi culturale.1

Stăruind asupra temeiurilor politice şi sociale, se observă la nivelul caracterului


constituţional al domniei trei terorii despre atribuţiile şi întinderea puterii domneşti. Prima, a lui
A.D.Xenopol accentueză stăpânirea fără nici o margine sau îngrădire a voievozilor din Ţara
Românească şi Moldova: “ legal, Domnul nu era îngrădit prin nimic, în voia Domnului stătea tot
ce-i trecea prin minte,[…] avea o putere absolută“2, deci este vorba despre un despotism asiatic,
asemănător cu cel al sultanilor, după cum zice D.Cantemir: “în afară de Dumnezeu şi de sabia lor

1
Răzvan Teodorescu, Bizanţ, Balcani, Occident la începuturile culturii medievale româneşti, Bucureşti, 1974. p.
339.
2
Gheorghe I. Brătianu, Sfatul domnesc si adunarea stărilor în Principatele Române, Bucureşti, 1995, p. 13.

2
nu recunoşteau nimic superior în ţară. “ Teoria absolutistă este cea de a doua, ea este una
quasiliberală, după cum o numeşte C.C.Giurescu, pentru că era îngradită de aşezămintele ale
dreptului nescris al pământului şi de sfatul principalilor demnitari care îi consulta în diverse
împrejurimi. Ceea ce trebuie menţionat este faptul că nu existau atribuţii judecătoreşti şi
executive, acestea nu făceau decât să aducă abuzuri; separarea puterilor în stat era o idee
modernă, dar totuşi existau îngrădiri orale-obiceiurile pământului şi actele politice se încheiau cu
sfatul. Asentimentul boierilor a reprezentat un factor care se află la baza regimului de stări:
consilium et auxilium, care a determinat organizarea adunărilor reprezentative ale stărilor sociale
şi politice.3 Ultima teorie, cea a lui N.Iorga-una intermediară-domnul confirmă şi împarte deniile,
îşi culege dijmele, porunceşte să i se facă slujbele. Însă în linii mari problema este considerată
de istorici ca având două perioade în istoria Domniei în Tările Române. Dijma a reprezentat
cotitura 1/10 din produse, datorată fie de proprietarii funciari, fie de domn. Dijmarii percepeau
dijmele cuvenite domnului. 4Prima, a lui P.P.Panaitescu afirmă prin analizarea începuturilor
literaturii în limba românăcauza principală a părăsirii limbii slavone, în redarea leposiseţelor ar
fi fost din cauza năzuinţelor boierilor de la sfârşitul secolului al XVI-lea în forma cronicii din
Tara Românească şi Moldova, elementul de continuitate îl reprezenta boierimea mare şi nu
domnia. Cealaltă perioadă, a secolului XVII şi XVIII este o nouă perioadă, perioada
aristocratică, după cea voievodală, după domnia regilor ungari a urmat perioada principatului
condus de principi.5

Domnia a luat naştere odată cu întemeierea statelor feudale, state de sine stătătoare,
eliberate din vasalitatea faţă de Ungaria. Titlul de domn, alături de cel de voievod pe care îl
permantizează şi il transformă în monarh autocrat, arată stăpânirea absolută a ţărilor.6 La nivel de
domnie şi ţară, terminologia oferă la nivelul cuvântul rumân sau vlad în textele slavone
reprezintă imaginea unei populaţii băştinaşe care se află în legături de dependenţă cu un supra

3
Ibidem, p. 14.
4
Alexandru Constantinescu, Florin Constantinescu, Valentin Ad. Georgescu, Dan Amedeu Lăzărescu, Ovid
Sachelarie, Nicolae Stoicescu, Petre Strihan, Valeriu Şotropa, Tudor Voinea, Instituţii Feudale din Ţările Române.
Dicţionar, Bucureşti, 1988, p. 158.
5
Ibidem, p. 16.

6
Alexandru Constantinescu, Florin Constantinescu, Valentin Ad. Georgescu, Dan Amedeu Lăzărescu, Ovid
Sachelarie, Nicolae Stoicescu, Petre Strihan, Valeriu Şotropa, Tudor Voinea, op.cit., p. 168.

3
stat de stăpâni de altă origine, fenomen cunoscut şi în alte ţări din Europa Apuseană. Cneaz,
boier, voievod, vlădică sunt termeni slavi din cârmuirea ecleziastică şi laică.7 Boiar-clasa
conducătoare a slavilro, termen de origine mongolă. Cneazul avea atribuţii restrânse, supuse
alegerii din grupul de familii înrudite, care constituia comunitatea rurală, avea un carater gentilic,
exprima ideea de conducere a unei colectivităţi sau comunităţi gentilice, adică atribuţii judiciare,
administrative şi militare. Sunt menţionaţi canesii de călugărul Rogerius în Carmen miserabile
şi trataţi ca intermediari între tătari şi localnicii cu o serie de atribuţii din partea
tătarilor(aprovizionare, informare).8 Pentru ţară Anibal Teodorescu observă deosebirea pe care o
fac cronicarii între boieri şi ţară, ca între categorii sau stări sociale distincte şi bine definite. În
cazul Moldovei faptul s-a produs printr-un decălecat din Muntenia, înconjurat de un număr de
seniori, care pe urmă s-au unit in sfatul domnesc cu reprezentanţii puterii locale. Din punct de
vedere etimologic, Stoicescu susţine că pe lângă influenţele menţionate mai sus mai sunt alte
două sensuri, cu privire la divan, acesta mai înseamnă şi sală a palatului domnesc, unde se
întrunea şedinţa de judecată a sfatului.9

Sfatul domnesc a fost principala instituţie care ajuta pe domn în rezolvarea tuturor
problemelor de politică internă şi externă, în acelaşi timp, ca reprezemtant al clasei boiereşti-
clasa dominantă în acea epocă. Denumirea de sfat vine de la divan, de origine turcă, unde
desemnează consiulum de stat şi tribunalul suprem.10

Marile dregătorii atât în Ţara Românească cât şi în Moldova aveau in centrul pe domnul
care administra afacerile publice cu ajutorul unui număr de dregători care de obicei făceau parte
şi din sfatul domnesc. Dregătoriile se compun din: marele logofăt(şeful cancelariei de stat),
marele vornic(sarcină de administraţie a domniei cuvenite), portarul şi hatmanul, marele spătar,
marele postelnic, marele vistiernic, marele paharnic şi ceşnic, aga, marele ban, marele clucer,
marele sulger şi ceilalţi mari dregători sau foşti dregători.11

7
Gheorghe I. Brătianu, op.cit, p. 21.
8
Alexandru Constantinescu, Florin Constantinescu, Valentin Ad. Georgescu, Dan Amedeu Lăzărescu, Ovid
Sachelarie, Nicolae Stoicescu, Petre Strihan, Valeriu Şotropa, Tudor Voinea, op.cit., p. 108.
9
Nicolae Stoicescu, Sfatul domnesc şi marii dregători din Ţara Românească şi Moldova(sec.XVI-XVII), Bucureşti,
1970, p. 14.
10
Ibidem, p. 438.

4
Domnia şi stările aveau un anumit caracter şi funcţii, anume de succesiune, de întărire,
Cantemir o socoteşte ca fiind ereditară, iar Xenopol a calificat-o ca un sistem drept ereditar-
efectiv. Alegerea domnului a fost într-o oarece masură transpunerea unui vechi obicei de
gosppodărie rurală pe planul superior al cârmuirii satului, alegere ce va fi zdruncinată din secolul
XV de recunoaşterea acestora, pentru că supuşii trebuia să recunoască pe cel ales care avea
dreptul de a domni-fenomen paralel cu alegerile carolingiene.12 În jurul anului 1592 se face
simţită tot mai mult puterea turcimii, ce va domina reacţia boierimii în ambele principate de a
stabili unr egim de domnii alese şi de stări, după modelul polonez ardelean, încercarea nu a reuşit
datorită turcimii. Însă va constitui formele constiotuţionale ale statului până în epoca fanariotă.

În Ţara Românească şi Moldova legătura feudală între domnul descălecat şi credincioşii


săi şi localnicii seniori consta în sfat şi ajutor, rol de administraţie şi de consiliu. Sub raportul
deosebirii, în Ţara Românească pierderea echilibrului lăuntric între domnie şi stările în
formaţiune s-au datorat domniei Basarabilor, care a fost una centralizatoare şi mai autoritară
decât cele ale Europei Centrale. Pe când, în Moldova se face deosebirea între marii seniori,
stăpâni de moşii şi descălecaţi, Polonia are un rol influent prin introducerea cuvântului seim
pentru adunările de corpuri institutive. N.Iorga aseamănă contrastul dintre Moldova şi Muntenia:
la distanţă de un veac, Moldova avea să ajungă la aceeaşi situaţie ca şi sub cei dintâi Basarabi-
prin schimbările repezi şi dese de voievozi în perioada numită Dăneşti şi Drăculeşti-lupta dintre
unguri şi turci, care vor slăbi puterea domniei şi ridică probleme marilor familii boiereşti:
Craioveştilor, înudiţi cu Basarabii.13 După prăbuşirea Ungariei la Mohaci, după instalarea
paşalâcului în Buda, domnii vor fi numiţi de Poartă cu firmanul şi îşi iau angajamente ce nu le
pot ţine şi să reprezinte în sfatul lor în primul rând interesele boierilor. Prin domniile a lui Ioan
Vodă cel Cumplit în Moldova şi a lui Alexandru Vodă Lăpuşnenaul în Muntenia, principatele au
cunoscut o criză sistemului politic al ţării noastre: întăresc solidaritatea boierimii şi clerului,
pregătesc încercarea regimului de stări ce o va înfăţişa generaţia viitoare.14 În afară de acest
aspect comun, cele două principate au întâmpinat şi pătrunderi de elementestrăine, în domeniu
11
N. Grigoraş, Institutii Feudale din Moldova. Organizarea de stat până la mijlocul secolului al XVIII, , Bucureşti,
1971, p. 245.
12
Gheorghe I. Brătianu, op.cit, p. 28.
13
Ibidem, p. 31.
14
Ibidem, p. 34.

5
slujbelelor şi posturilor, căutate de greci şi levantini. Perioada sfârşitului secolului al XVII-lea va
continua rolurile Stărilor româneşti: aduc contribuţia la judecare, de rezolvare a intereselor
obşteşti, chiar până la perioada fanariotă.

Importanţa bisericii în Evul Mediu este una de neînlocuit deoarece avea un rol însemnat
cu privire la politică. Atribuţiile sfatului şi membrilor lui aveau rol de a-i feri pe domni şi ţările
conduse de ei de primejdii. 15

Stările sociale în Bulgaria medievală şi în Tările Româneşti. Despre originile feudale ale
stărilor sociale în Ţările Româneşti găsim numeroase controverse, unii istorici plasează originea
păturii privilegiate situată între principiul moşiei şi al funcţiei la curte, aceasta era funcţia
hotărâtoare pentru deosebirea categoriei sociale. Alţii, mai recenţi susţin că originea egalitară a
oamenilor liberi era recunoscută ca fiind doar superioritatea domniei. Mihai Viteazul ar fi ilustrat
o şerbie generalizată de moşii boereşti. Cea din urmă opinie menţionează două categorii, adică
proprietarii şi cultivatorii, legaţi de proprietari prin iobăgie.16 Toate acestea sunt considerate de
Brătianu ca fiind un simptom al prejudecăţii împotriva feudalismului, ba chiar mai mult
respingerea influenţei feudale în principate.

Despre originea dregătorilor se crede că influenţa bizantină este exagerată, crezând că


instituţiile româneşti medievale nu explică prin originea din cele slave şi bizantine, funcţiile nu
sunt copiate ci preluate.17 Abia în secolul XVII, sfatul domnesc va îndeplini obligaţii feudale faţă
de domnul ţării. Cât priveşte numărul membrilor sfatul domnesc, potrivit izvoarelor narative,
începând cu veacul XVI avem 12 in Muntenia şi 8 în Moldova.18

Despre structura statului şi a puterii domneşti se reflectă în impactul postbizantin asupra


unora din instituţiile româneşti avem elementele feudalismului occidental prin filieră polonă şi
ungară ce se îmbinau prin concepţia familiilor de state şi monarhii patronate de basileus. Astfel,
autocraţia şi independenţa naţională demonstrează că domnii au devenit suverani independenţi,
din 1453-o confirmare religioasă”domn din mila lui Dumnezeu “, raportul domn-divinitate a
15
Nicolae Stoicescu, op.cit., p. 89-102.
16
Gheorghe I. Brătianu, op.cit , p. 40.
17
Nicolae Stoicescu, op.cit., p. 42.
18
Ibidem, p. 48.

6
reprezentat o importanţă majoră pentru mentalitatea vremii. Contradicţiile suzeranităţii otomane
a fost doctrina coranică, ea era vizibilă descrisă în firmanele Porţii. Apariţia unor structuri de
reglementare fundamentală sau constituţională ia înfăţişare după 1750, nevoia de un pact
fundamental, al unui nou tip “constituţional” datorită abuzurilor Porţii suzerane.19

Clasele sociale în Evul Mediu românesc. Se afirmă patru mari categorii: marii proprietari
sau sfetnici domneşti, oameni cu o proprietate dobândită prin slujbă, cneji-mici proprietari liberi
şi oamenii săraci, în dependenţă sau rumâni din actele slavone ale Munteniei.20

Categoriile privilegiate care constituiau stările politice erau împărţite în două trepte a
nobilimii: magnaţii-nobilimea din comitate şi corpuri ale şleaheti din magnaţi deosebiţi-pentru
Moldova, iar pentru Ţara Românească boierii roşii(datorită îmbrăcămintei) şi curtenii. Cu privire
la preoţi-erau scutiţi de diferite taxe. Pentru aceasta măsurile luate în Muntenia de Ştefan
Cantacuzino-i-a scutit de toate dările domneşti, privilegiu revocat după domniile perioadei
fanariote(1714). În Moldova, măsura luată de Cantemir-aplică aceeaşi metodă dar numai
rangului bisericesc de la Iaşi, ca C.Mavrocordat să scutească numai pe slujitorii bisericii cu
învăţătură.21

Restrângerea stării privilegiate. Principatele române erau izolate de două mari curente
comerciale: monopolul economic al Constantinopolului şi de amestecul continuu al Porţii în
treburile lăuntrice. Acestea fac ca accentul pe precumpănirea a funcţiilor societăţii să fie unul
mai mare. Astfel, Radu Mihnea(Moldova) aduce o trăsătură importantă în ordinea tripartită:
boierii-mai bine definiţi prin sluje şi avere, curtenii-slujitorii, privilegiaţi mai mărunţi şi ţăranii.
Mai târziu, reformele lui Mavrocordat vor aduce o evoluţie socială: pune accentul pe demnităţi şi
pe funcţii drept criteriu de deosebire a tagmei boiereşti. Descedenţii marilor boieri veliţi, sau
numiţi neamuri, iar urmaşii celorlaţi erau mazilii, veliţii vor fi scutiţi deplin de taxe, iar mazilii
doar de vinăriciu şi dijmă. Cele menţionate au ca scop stabilizarea fiscalităţii şi societate.

19
Valentin Al. Georgescu, Bizanţul şi instituţiile româneşti până la mijlocul secolului al XVIII-lea, Bucureşti, 1980,
p.126-130.
20
Gheorghe I. Brătianu, op.cit, p. 45.
21
Ibidem, p. 53.

7
În ceea ce priveşte clerul, încă de la începutul Principatului apare cu domenii variate,
însemnate privilegii, bucurându-se de favoarea domnului şi a boierilor, rolul său în Sfatul
Domnesc fiind asemănător cu cel al clerului din Imperiu Bizantin şi din sud-estul Europei în
Evul Mediu.22

Pentru Stările şi Adunările în Principate până la anul 1750, atât Ţara Românească, cât şi
Moldova sunt tratate separat tocmai pentru a sublinia mai creionat evenimentele mai importante
pentru fiecare în parte până în anul 1750.

În Ţara Românească, Ion C. Filotti acordă importanţă sfatului restrâns de boieri ce


lucrau în permanenţă cu Domnul. Din punctul său de vedere, cuvântul ţară reprezintă doar clasa
privilegiată, în timp ce oamenii de rând erau aşezaţi pe moşii particulare. Privilegiul era un regim
local excepţional, de favoare, caracteritic orânduirii feudale, bazat pe principiul inegalităţii;
principiul se conturează şi se înfăţisează odată cu constituirea statului modern.23 N. Iorga în
Istoricul Constituţie Româneşti accentuează ideea de domnie autoriară şi populară întemeiată pe
baze ţărăneşti. Şi în Moldova, asemeni Ţării Româneşti se pune accent pe rolul boierimii, care la
alegerea lui D. Cantemir deja începuseră să pună bazele constituţionalismului, baze aflate mai
târziu în epoca fanariotă.24 Boldur, în schimb militează pentru trăsăturile caracteristice
feudalismului: dependenţa domnilor de facţiunile boierilor, ierarhia vasalităţii, mai puţin definită,
statutul juridic al ţărănimii mai puţin précis decât cel din Occident.

Domniile şi boierii în veacurile XVI-XVI.

Caracterul autoritar al domniei în Ţara Românească îl avem prezent datorită unor serii de
factori precum: abia în timpul lui Mircea cel Bătrân actele menţionează existenţa unor nume
străine în documentele Muntene, care după N.Iorga erau fugari din Bulgaria şi Serbia din cauza
asediului bizantinilor. Alt factor este considerat cel a unui curent de imigrare-veniţi în căutare de
slujbă şi de pământ. Deci domnia Basarabilor a avut un rol de încetare a libertăţilor feudale ale
neamurilor privilegiate sau de înlăturare a vechilor cnezate şi voievodate ce reprezintă o cale de

22
Ibidem, p. 57.
23
Alexandru Constantinescu, Florin Constantinescu, Valentin Ad. Georgescu, Dan Amedeu Lăzărescu, Ovid
Sachelarie, Nicolae Stoicescu, Petre Strihan, Valeriu Şotropa, Tudor Voinea, op.cit., p. 385.
24
Gheorghe I. Brătianu, op.cit, p. 61.

8
aducere a străinilor în sfatul lor în dependenţa cu poruncile domneşti.25În Moldova, în aceste
războaie lăuntrice nu găsim exemple de Adunări, organul de guvernare fiind sfatul sau divanul.
Înscăunarea lui Mircea Ciobanul avea să aducă o îngenunghiere a Moldovei prin domnia sa
autoritară şi plină de cruzime. Sfatul şi divanul domnesc pentru cele două principate era
asemănător datorită organizării politico-socială din acea vreme, asemănare datorată şi de fapul că
erau populate de indivizi de aceeaşi origine. Despre Transilvania ştim că situaţia era diferită din
cauză că era ocupată încă din vremea feudalismului timpuriu de maghiari.26 Stoicescu
diferenţiază sfatul, divanul şi adunarea mai largă, considerând că reprezintă privilegiaţii, ei erau
cu numele de sobar ori sfat de obşte.27Cnezii în 1363, în urma unei încălcări făcută în detrimentul
lor s-au strâns pentru înţelegerea cu noii stăpâni asupra aşezării hotarelor,însă nu trebuiesc
înţelese că aveau caracter juridic.28 Adunările româneşti din secolul XV erau confirmate de banii
Severinului, de voievozii Transilvaniei, de guvernatorul şi regii Ungariei. Cele din secolul XVI
îşi păstrează autonomia teritorială, economico-socială, politico-militară, judecătorească îşi
conservă propriile instituţiile.29

Regimul de stări în veacul XVII. După actul de la 1595, în care avusese loc o revoltă a
evreilor, turcilor, grecilor, care la acea vreme ameninţau capitala Bucureştilor, iar ca măsură se
adoptase alianţa cu Ardealul, necesitate politică de care Sigismund Bathory avea să se lege cu
prestigiul de campion al Sfintei Ligi, această măsură s-a concretizat în 1595 la Alba Iulia şi
umărea: o integrare a Ţării Româneşti în posesiunile principatului ardelean, care ar însemna
desfiinţarea suzeranităţii de stat deosebit. Din punctul de vedere al dispoziţiilor sale tratatul,după
cum menţionează Brătianu are o însuşire logică pentru tipul de Stări: două ordine ale clerului şi
ale nobilimii, care duceau implicit la îngrădirea puterii domneşti, la excluderea străinilor
reprezentaţi în dietă cu drept de vot şi facultatea de a hotărâ in privinţa dărilor. Revenind după
anul 1595 sunt două mari concepţii asupra conducerii ţării: acea a Porţii-Poarta hotărăşte alesul

25
Ibidem, p. 65.
26
Nicolae Stoicescu, op.cit., p. 2.
27
Ibidem, p. 31.
28
Ioan Aurel Pop, Instituţiile medievale româneşti, Cluj-Napoca, 1991, p. 120-121.
29
Ibidem, p. 145- 165.

9
la domnie pentru a-i apăra interesele şi a doua, a stărilor-apără vechiul drept de alegere a
domnitorului.30

Criza regimului de stări se găseşte sub sfârşitul domniei lui M. Basarab, când are loc
ruptura stărilor privilegate după al doilea război cu V. Lupu şi cu cazacii aliaţii lui Timuş
Hmelniţchi. Elementul dizolvant îl repreintă străinii: lefegii de neam balcanic care aduc
menalitatea spiritului de aventură de 30 ani. Criza va izbucni sub Constantin Şerban, urmaşul lui
M.Basarab, când încearcă asemeni lui Basarab să câştige elementul orăşenesc băştinaş pentru
alăturarea nobilimii în jurul său. Către reformele lui Constantin Mavrocordat se vor adopta
măsuri speciale pentru menţinerea deosebirii între vechile privilegii şi masa ţărănească. În 1718
în Consiliul aulic se cere integritatea teritorială a Munteniei şi revenirea la domn pământean,
apoi marele spătar Radu Golescu şi vistierul Ilie Ştirbei cer demnitatea voievodlui, libertatea,
privilegiile clerului, iar dacă se introduce vreo noutate în orice domeniu trebuiesc convocate
stările.31

În Moldova în privinţa stărilor în sec.XV ca şi în cazul ierarhiilor feudale, pe care au


introdus-o regii normanzi în Anglia şi in Moldova se desfăşoară o legătură de vasalitate directă
de la suveranul suprem la vasalul vasalului principal. Adeziunea boierilor la omagiul regelui
polon în 1433 reprezenta o garanţie de permanenţă care accentua rolul politic al nobilimii, 5 ani
mai târziu adunarea de la Direptate, o adunare tripartiă din boierii mari şi mici şi boierimea,
aceasta va atinge un grad mai mare de dezvoltare decât în Ţara Românească. Politica socială a
lui Ştefan cel Mare şi a urmaşilor săi direcţi pune în diferenţă cele două state care constă în: la
nivelul Ţării Româneşti, sub neamul Basarabilor-o conducere autorită care a adus ca efect
măcinarea puterii domneşti şi şansa boierilor de a realiza un regim de stări. Tot în Moldova
tocmai sfatul nobiliar a adus la afimarea domniei şi a puterii sale, adică modificarea echilibrului
a vieţii statale fără înlăturarea rolui stărilor ceea ce va duce la o politică socială.

Regimul de stări sub influenţa polonă şi ardeleană. Punctul de plecare îl


constituie răscoala de la 1538, a boierilor moldoveni datorită domniei a doua a lui Petru Rareş.
Transformarea continuă s-a produs până la Alexandru Lăpuşneanul datorită dramei sângerase de

30
Gheorghe I. Brătianu, op.cit, p. 81.
31
Ibidem, p. 101.

10
la Ţuţora, ridicarea la domnie a rivalului lui Lăpuşneanul, Despot Vodă.32 Deosebirea între cele
două principate este următoarea: în Muntenia unirea boierilor şi a chirahii bisericii avea ca
fundament regimul de stări sub Mihai Viteazul, iar Moldova nu ţine de solidariate, de mici
feudatori, sub Ştefan luând locul marii aristocraţii.33

Regimul de stări în sec.XVII se va desfăşura ca o luptă între absolutismul


domnitorilor şi năzuinţele boierilor, însă Polonia va aduce sprijin pentru interesele ei. Lupta pune
accent pe dezvoltarea culturii şi a grăbit procesul de culturalizare a limbii române.34

Privitor la rolul diasporei greceşti în domnie, biserică şi dregătorii sunt câteva


caracteristici demne de prezentat, astfel, la nivel instituţional, rolul Bizanţului este foarte
important, mai puţin în materie de artă şi biserică, care erau în strânsă legătură cu domeniul
instituţional. Apoi renaşterea Imperiului Bizantin, influenţa bizantină cu privire la toate aspectele
şi rolul Greciei, acapararea grecească în cadrul domniei- prin hotărâri pe baza dreptului
bizantin(sub Ştefan Tomşa, Radu Mihnea şi Gaşpar Graţiani). În 1596, Mihai Viteazul aprobă la
13 aprilie aplicarea pravilei ce va duce la o consolidare. Pravila este un manual , o carte de
doctrină, legislţie, dispoziţie, o prevedere legală.35 Acapararea greceacă în cadrul bisericii, în
serviciul receptării bizantine, fapt deloc de mirat, se caracterizează prin prezenţa în biserică a
unor elemente greceşti, o caracteristică de acceptare a bizanţului. Acapararea greceacă în
cadrul marilor dregătorii, se referă la închinarea unor mănăstiri sub dependenţă faţă de
mitropolitul de la Patriarhia din Constantinopol.36

Componenţa sfatului domnesc: boieri, după cum sunt menţionaţi în acte. În vremea lui
Ştefan cel Mare, unele procese au fost judecate de către domni împreună cu toţi boierii mari şi
mici. În secolul XVI- opusul situaţiei-cu acesta se folosea expresia: “ boierii noştrii sau sfatul
nostru“ .37
32
Ibidem, p. 138.
33
Ibidem, p. 142.
34
Gheorghe I. Brătianu, op.cit, p. 150.
35
Alexandru Constantinescu, Florin Constantinescu, Valentin Ad. Georgescu, Dan Amedeu Lăzărescu, Ovid
Sachelarie, Nicolae Stoicescu, Petre Strihan, Valeriu Şotropa, Tudor Voinea, op.cit., p. 375.
36
Valentin Al. Georgescu,op.cit., p. 87-99.
37
N. Grigoraş, op.cit., p. 210.

11
Concluzionând, înclin să cred că perioada sfârşitului secolului al XVII rolurile Stărilor
româneşti aduc contribuţii la judecarea şi rezolvarea intereselor obşteşi chiar până în perioada
fanariotă. Regulamentele organice aveau rol de a conferi un regim privilegiat Stărilor în ambele
Prinipate. După sau posibil în cursul revoluţiei de la 1848 se proclamă princpiile liberale şi
democratice, iar Convenţia de la Paris din 1858 va “ nărui“ bazele adunărilor, făcând trecerea
spre parlamentarismul modern în formele lui censitar.

BIBLIOGRAFIE CONSULTATĂ

1. Brătianu, I. Gheorghe, Sfatul domnesc şi adunarea stărior în Principatele Române,


(coord.colecţiei) Şerban Papacostea, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1995.

2. Constantinescu, Alexandru, Constantiniu, Florin, Instituţii feudale din Ţările Române.


Dicţionar, (coord. Ovid Sachelarie şi Nicolae Stoicescu), Editura Academiei Republicii
Socilatiste România, Bucureşti, 1988.

12
3. Georgescu,Al., Valentin, Bizanţul şi instituţiile româneşti până la mijlocul secolului al XVIII-
lea, Editura Academiei Repulicii Socialiste România, Bucureşti, 1980.

4. Grigoraş, N., Institutii Feudale din Moldova. Organizarea de stat până la mijlocul secolului
al XVIII, vol.I, Editura Academiei Repulicii Socialiste România , Bucureşti, 1971.

5. Pop, Aurel-Ioan, Instituţiile medievale româneşti, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991

6. Stoicescu, Nicolae, Sfatul domnesc şi marii dregători din Ţara Românească şi


Moldova(sec.XVI-XVII), Centru de multiplicare a Universităţii din Bucureşti, Bucureşti,1970.

7. Teodorescu, Răzvan, Bizanţ, Balcani, Occident la începuturile culturii medievale româneşti,


Editura Academiei Repulicii Socialiste România , Bucureşti, 1974

13