4.

O mie de musculițe

Pe o paletă de culori
Cu indigo în chip de nori,
Cu galben pai de păpădie,
Și azuriu, și argintie
Ca luna ruptă în fâșie,
Prin picuri purpurii de mac,
Și cremă dulce de caimac,
Verde acetat de șarpe
Negru al ultimei arte,

Aterizând zbârnâitor
Cu cască de aviator
Bondarul se prăvăli,
Pufnind chiabur
Pe canapeaua de aur
A fagurelui gol de miere.

Pintenii îi zornăiră
În grabă mare defilând printre substanțe
Căci, deși în zbor topea distanțe
Plimbarea pentru sănătate are mii de referințe,
Așa că țopăi plin de elan,
Plin de galerii pustii,
Prin săli de bal și conferințe,
Dormitoare, dependințe, pivnițe pentru răcoare,
Și bucătării
Plite, hornuri și cuptoare.
Răsunau în difuzoare
Muzici de concerte sobre, terminate prin festinuri efemere
Sunete din lumea asta, sunete din alte sfere,
Mii de note muzicale
Prinse în mirosuri dulci,
Și în firimituri de nuci,
Caramel, bezea, sirop
Și compot, căci ploile au umplut ochiurile
Fagurelui eșuat greoi
Lângă mușuroi.

Un fagure golit de miere e ca un hotel-

La recepție nu-i nimeni, cheia să îți dea,
Dar de vreo cameră e liberă, sigur că o poți lua.
Își băgă trompa bondarul în fiecare alveolă
Și pe limbă adulmeca mai mult rouă.

3.

Broasca și crocodilul
Dintre valurile verzi,
Ca dragonul din poveste,
Crocodilul indispus
Scoate flăcări verzi pe nări
Și din coada furioasă
Tot lovește. Se-nvârte și-amețește...

Un bâtlan și o cinteză nimerite la vânat

Se înalță iute-n zbor.
Fiecare, cum se spune, o ia iute la picior.
Crocodilul din răstoacă este amenințător!

Fug și știucile grăbite

În adâncuri neștiute,
Libelule străvezii
Se înalță-n piruete
Până se fac nevăzute.

Iată că într-un târziu

Cu efort întârziat
Broscoiul și-a găsit cale și-a sărit
Din fluviul verde, agitat.
Aterizând pe stânca malului alunecos
Și cam accidentat
Și-a-ntors hainele pe dos,
Și-a rupt tivul de la frac
Iar... reverul stâng, se vede, este mult prea șifonat!

Ce-i drept, la salturi are

Un talent deloc de neglijat,
De colți strălucitori și ultra-ascuțiți,
L-a protejat ! spun admirativ suratele în cor.
Căci numai o minune a făcut
Să nu-l înșface crocodilul din zbor.

Broscoiul însă, tacticos

S-a ridicat
Și plin de atentă demnitate
Și-a scuturat în iarbă nisipul de pe spate.

Cu un gest curtoazie,
Și-a curățat de alge sfârtecate,
Mărgelele din pălărie.
Și-ndelung și-a lustruit
Insigna de erou cu cinci mormoloci
Din piept.
- Eu nu mă tem de crocodili sau... crocodile
Căci de mic, cum știți, eu am pornit de jos
M-am ridicat prin muncă, pe merit, fără pile...
De pe stâncă el a anunțat.
Și toate broaștele l-au aplaudat.
Dar când să spună ce mai avea de spus
Apare și bâtlanul
Și-l ia frumos pe sus...

2. Girafa și struțul
Savana toată se adună
Pe-arena de la oaza cinci.
Vin antilopele în salturi line
Și ciutele:
Unele pe tocuri,
Altele în opinci.

Toți așteaptă din nisip

Struțul să își scoată capul,
Să-l înalțe până hăt, fix cum el mai poate!
Că așa s-a auzit:
Dincolo, la oaza patru,
Din pământ ar fi țâșnit un izvor termal
Și bine-ar fi să se mute toți acolo,
Măcar temporar.

Dar întâi le trebuie un ochean cu gâtul mare,

Cine-ar fi mai potrivit decât struțul?
Doar că acesta, de trei zile
Stă cu capul la răcoare.
Iar savana arde până aproape de scrum
De la atâta soare!

Se face liniște când leul

Își schimbă locul somnului de-amiază.
Leoaicele alintă doi pui de lapte toropiți,
Iar cei de-acum un an se-nfoaie-n coamă,
Mai au puțin și-o vor lua la goană
Căci leul pare tot mai ferm convins
Că pot să își procure singuri hrană.

Întreaga adunare așteaptă gravă și tăcută

Să-i vină rândul la fântâna în care apă a rămas,
Căci după două luni de soare și văpaie
Chiar și norii de pe cer au ars.

...Dar iată, din frunzișul zdrențuit

Al unui, cred, cocotier
A ieșit un cap prelung cu tot gâtul după el.
Rumegă frunze lucioase
Dulci de sevă și arome.
Chiar de seceta uscase iarba toată pân la scrum
Au rămas frunze în ramuri,
Dar nu-s pentru orișicine.
Ai nevoie de o scară, dacă n-ai scara la tine!
Și în liniștea ce arde, leul rage cu-nțeles...
Cum de a uitat de dânsa, de girafa de la sens!

-Da, mărite împărate, începu ea cuvântarea,

Raportez: la oaza patru s-a vărsat cu totul marea...
 Leul rage scurt, o dată, pentru-ntreaga-adunătură.
Într-o clipă toți apucă
Cea mai scurtă scurtătură.
Fie mare sau izvor, este rost de băutură!

...Când spre seară, tacticos și pe-ndelete,

Struțul,
se desfundă din nisip,
cere un pahar de apă, că-i gâtlejul înroșit.
Încă o clipă de sete și e de pierit!
Cată-n jur, dar nu mai este... nimeni și nimic!
Își lungește gâtul tare, însă ce păcat!
El nu poate ca girafa
Să vadă la pătrat!

1. Elefantul și păunul

Nu văd nicio diferență, spuse un păun,

Dacă aș alătura un fluture și elefantul.
Amândoi sunt dezechilibrați trupește.

Elefantul are nasul lung... de-i zice trompă,

Iar un fluture...să nu fie cu supărare
Dar, pe lângă aripi...oare ce mai are?
De mă uit bine, nu știu, mi se pare
Când dă din urechi domnul elefant, se pornesc curenții,
Pe sus îl ridică pe fragilul fluturaș
Și, zău, chiar de are aripi
E trântit ca pe făraș, se rotește, amețește, echilibru nu găsește,
De prisos bate din aripi,
E purtat din loc în loc.
Oh, micuță creatură, ce pe lume n-ai noroc!

Astfel cugeta păunul la o margine de câmp...

Vântul cald al verii adia ușor...
Micul fluture de varză se juca de zor pe spinarea unui elefant, mare, gricolor,
Cu ureche muzicală și bun de picior.
Ce echipă inedită, reflectau niște hiene
Fluturele și-elefantul,
O pereche pentru dans de step în stepa asta tropicală!
(Căci, cum altfel să îi spui savanei, după o lună de caniculă totală?)

Apoi, dintr-o dată, se iscă un fulger

Și izbi cu forță creasta unui nor.
Începu furtuna fără preaviz,
Dar cu multe surle, trâmbițe, țambale.
Într-o clipă stropii cădeau în rafale,
Lunecau pe aripi ca de vânt turbat
Și-apucau din vale tot la măturat.
Într-un colț de cosmos, interconectat
Se trezi vârtejul, se făcu tornadă
Și-apoi dăi cu gheață, chiciură, zăpadă.
Au fugit îndată din câmpia verde
Păsările toate, stoluri după stoluri,
Dând din aripi iute, pline de uimire
Că al verii vânt și-a ieșit din fire.

Pantere, hiene, tigri iuți, chiar leii

Au pornit la fugă către niște grote.
Numai elefantul, mai domol din fire,
Fără frica ploii, fără de grăbire, și-a deschis urechea, făcându-i culcuș
Într-un orificiu safe, fluturelui jucăuș.
Mare bucurie, trompa își întinde,
Prinde în zbor stropii ploii, îi înghite
Și își răcorește pielea tăbăcită
Cu rafale de potop.
Să te răcorească o furtună, chiar că e noroc!

Iar din locul de odihnă, ultra-aranjat

Unde cochetul păun își prezenta la soare coada evantai,
Pene lucitoare, de un metru jumătate,
Bine netezite, bine colorate,
Se desprinse în furtună rădăcina unui scai
Ce ajunsese acolo printr-un vânt intercontinental,
Și creștea în totală relaxare de mai bine de-un deceniu și un an
Chiar mai bine ca în solul natal
Din podișul Dobrogean.
Scaiul, plin de sine, cu o sută de puieți pe ram,
Toți uscați ca iasca, se împotrivi vântului infam.
Dar, fără aviz, suflarea tornadei căpcăun
Izbi toți scaieții pe coada de păun,
Ca pe-o mare trenă, de regesc veșmânt,
Atârnând cu fală, lung, peste pământ.

Ce să vezi, păunul, electrocutat,

Se desprinse iute, de valuri purtat,
Lăsându-și în urmă, fără știre chiar,
Coada minunată, mândrul evantai!
A recuperat-o numai după o lună
Gata curățață, căci după furtună,
Elefantul își deschise o curățătorie,
Aspirând cu trompa pene, blănuri, piei,
Și plăti pe dânsa-cheș- vreo douăzeci de lei!