Anatomia energetică a fiinţei umane.

Corpurile subtile

Toate tradiţiile ezoterice autentice privesc fiinţa umană ca fiind formată din mai multe
corpuri, fiecare având o vibraţie specifică. Corpurile subtile, cu excepţia corpului  fizic,
nu sunt perceptibile decât prin clarviziune şi sunt descrise de către sfinţi, mistici,
clarvăzători ca urmare a trăirilor lor spirituale. La nivelui cel mai de jos ca frecvenţă de
vibraţie se află corpul fizic, la nivelul cel mai înalt de vibraţie se află corpul cauzal(supra-
mentalul). Între aceste două extreme, corpul fizic şi corpul cauzal, se găsesc corpul
energetic(corpul eteric), corpul psihic şi corpul mental.
Corpul energetic împreună cu corpul psihic şi corpul mental formează împreună corpul
astral.

Există o ierarhie clară, corpul cauzal coordonând şi controlând corpul mental care
controlează şi coordonează corpul psihic şi tot aşa până la nivelul corpului fizic.

O tulburare la nivelul corpului mental, de exemplu tristeţea(prin gândirea negativă), va

genera probleme la nivelul corpului psihic, de exemplu o depresie prelungită, care se va
reflecta la nivelul corpului energetic, de exemplu ca o stare de lipsă de energie, care după
o perioadă de timp mai lungă sau mai scurtă poate genera la nivelul corpului fizic, de
exemplu o afecţiune pulmonară.
Corpul fizic sau corpul material, este alcătuit din majoritatea elementelor tabelului
periodic al lui Mendeleev şi se încadrează în domeniul de vibraţie al celor mai joase
frecvenţe vibratorii.
La moartea noastră, materia fizică se reîntoarce în lumea fizică de unde a fost
încorporată. După moarte, sufletul nostru îşi va continua drumul evolutiv în lumea
astrală, iar în cazul fiinţelor evoluate şi în lumea cauzală.

Înţelepţii ştiu că trupul nostru este un vehicol de care trebuie să ne folosim, pentru a ne
transforma şi pentru a putea evolua. Dacă nu îl folosim în mod corect, el devine un
obstacol în calea evoluţiei noastre. Din păcate caracteristica existenţei fizice este
dualitatea: sănătate-boală, plăcere-durere, câştig-pierdere, etc.

Atunci când survine moartea, părăsim corpul fizic ca pe o haină uzată. Pentru fiinţa care
nu a ajuns la capătul evoluţiei sale, spiritul rămâne „întemniţat” în corpul astral şi în
corpul cauzal.

Deci, eu-l nostru real nu este corpul fizic, ci Spiritul Etern, esenţă care ghidează şi
conduce corpul fizic pe care noi îl ocupăm ca pe un vehicol temporar.

Corpul energetic sau corpul eteric face cu putinţă viaţa corpului fizic pe care îl
coordonează, făcând totodată legătura cu corpul subtil superior, corpul astral.
Formarea corpului fizic, dezvoltarea, întreţinerea, perfecţionarea , sănătatea sa, depind de
corpul energetic. Corpul energetic se hrăneşte cu energia vieţii numită prana, sau chi, sau
ki, ce este preluată prin respiraţie, prin alimentaţie sau direct.

Corpul energetic creşte odată cu corpul fizic, iar când intervine moartea, acest corp ne
părăseşte, dar rămâne o vreme în preajma corpului lipsit de viaţă. În creştinism se
consideră că acesta rămâne timp de 40 de zile în jurul corpului fizic, în tradiţia budistă
perioada este de 49 de zile.

Corpul astral este format din corpul energetic împreună cu corpul psihic şi corpul
mental. În ele sunt conţinute toate sentimentele, emoţiile şi gândurile noastre, fiind deci
reşedinţa mentalului şi  afectivităţii. Percepţiile senzoriale se realizează la nivelul
corpului astral. Corpul astral este reprezentat ca o lumină subtilă a corpului fizic, şi se
suprapune perfect corpului fizic. Lumea astrală devine perceptibilă prin cel de-al şaselea
simţ: intuiţia astrală. Prin intermediul  corpului astral putem comunica sau recepta diferite
stări instantaneu prin telepatie, empatie şi clarviziune. Corpul astral care se dedublează
sau se detaşează rămâne legat de corpul fizic printr-un fir „de argint”. La moartea
corpului fizic , coarda ”de argint” se rupe complet şi atunci corpul astral este eliberat
pentru totdeauna, exact aşa cum ruperea cordonului ombilical eliberează nou născutul de
pântecul mamei sale. Corpul astral este corpul subtil care călătoreşte în timpul somnului
cu vise în lumea astrală. Sfinţii, clarvăzătorii, înţelepţii şi profeţii povestesc adeseori
despre călătoriile lor în locuri paradisiace . Sfântul Pavel, de exemplu, vorbeşte despre un
om pe care l-a cunoscut şi care” dacă avea corp pământesc, sau era fără corp material, eu
nu ştiu, căci despre aceasta sigur numai Dumnezeu ştie. La un moment dat, acest om a
fost ridicat fulgerător în paradis şi a auzit acolo cuvinte divine inefabile, pe care nici un
om nu este capabil să le poată descrie şi exprima.”( Epistola a II-a către Corinteni XII
3,4)
Lumea astrală este un univers paralel, subtil, secret, care transcende în totalitate orice
concepţie a noastră limitată despre o altă lume şi care în sub-nivelurile sale secrete,
subtile şi distincte ca frecvenţă cuprinde toate aşa zisele „ceruri” şi toate aşa zisele
„infernuri”.

Există persoane care sunt capabile să fie deplin conştiente de călătoriile lor astrale,
reuşind la întoarcerea în lumea fizică să descrie cu lux de amănunte evenimentele la care
au participat şi persoanele cu care s-au întâlnit. Interesant este că în lumea astrală
majoritatea oamenilor lasă nenumăratele măşti pe care le poartă zi de zi, fapt care face să
fie mult mai sinceri şi mai deschişi, comunicarea realizându-se mai uşor.

Există multe mărturii de dedublare astrală(părăsirea corpului fizic şi călătoria cu corpul

astral) în cazul bolnavilor care au fost supuşi unor operaţii. Unii dintre ei au povestit
anumite evenimente care s-au produs în timpul operaţiei, ei fiind anesteziaţi total în acea
perioadă.

Trăirile sufleteşti care aparţin corpului fizic, nu sunt păstrate numai în intervalul dintre
naştere şi moarte, cele care sunt definitorii pentru fiinţa noastră sunt luate cu noi şi
dincolo de moarte, cu ajutorul corpului astral. În concluzie, corpul astral supravieţuieste
întotdeauna corpului fizic, el desprinzându-se de corpul fizic în momentul aşa zisei morţi.

Corpul cauzal este ţesut şi alcătuit din idei. Fiinţa cauzală ”trăieşte” şi se mişcă în sfera
uluitor de grandioasă, extrem de subtilă şi beatifică a ideilor pure. La nivelul corpului
cauzal se află seminţele destinului nostru. Lumea cauzală este de o subtilitate şi
complexitate extrem de mare ce există la linia de demarcaţie dintre materie şi spirit. Cei
mai mulţi mistici consideră planul cauzal drept sediul eului adevărat care are ca suport
corpul fizic, eteric, astral şi mental. Prin intermediul acestor corpuri, învelişul cauzal
participă la formarea corporală. Pentru a percepe lumea cauzală fiinţa ar trebui să aibă o
capacitate de concentrare mentală extraordinară, care i-ar permite să transforme în idei
pure cele două lumi, fizică şi astrală cu întreaga lor complexitate. Astfel s-ar putea atinge
imediat lumea cauzală. Orice afectare începe din corpul cauzal, avansând către corpurile
inferioare până la corpul fizic. Vindecarea parcurge acelaşi drum. Un suflet bolnav, o
inimă frântă va produce mai devreme sau mai târziu o boală corpului fizic. Pentru acest
motiv, foarte important este să vindecăm mai întâi cauza şi va dispare automat şi efectul.
Prin racordarea la Sursă, prin meditaţii, rugăciuni, prin empatie cu energiile benefice din
univers, putem vindeca cauza, vindecându-se apoi efectul.
Din ce în ce mai numeroşi sunt cei care cred că al lor corp fizic este doar o „casă” care
primeşte un musafir, un cocon care adăposteşte altceva. În momentul morţii, ne eliberăm
de acest cocon pentru a deveni liberi ca un fluture.

Cercetătorii care încearcă să elucideze misterul vieţii de după moarte îşi axează
cercetările pe mai multe direcţii : cercetarea cazurilor de moarte clinică, trăirea morţii în
una din vieţile anterioare şi trăirea unei morţi fictive în prezent, într-o stare modificată de
conştiinţă.

Toate relatările adunate de diverşi cercetători par să meargă către un numitor comun…
astfel, muribunzii observaţi în spitale simt cu puţin timp înainte de deces, o seninătate
uimitoare. Suferinţa fizică pare să dispară chiar şi la bolnavii care suferă de boli foarte
dureroase, iar când se apropie clipa morţii, muşchii lor faciali se destind, apare o expresie
incredibilă de seninătate şi pace interioară.

Unele persoane declarate decedat clinic, înainte de a se reîntoarce la viaţă într-un mod
inexplicabil pentru medici, au povestit la întoarcere ce li s-a întamplat în timpul acestei
călătorii la frontierele vieţii şi ale morţii.  În toate cazurile(morţi clinice, descrieri ale
morţii în cursul unei călătorii în  trecut), toate fiinţele par că părăsesc acest înveliş cu o
lipsă totală de panică, teamă sau anxietate, coştienţi de mediul înconjurător în care se află
în timpul decesului. Spiritul care părăseşte vehiculul terestru percepe perfect lumea fizică
de care e pe cale să se desprindă. Chiar priveşte corpul cu o oarecare distanţare, ca şi cum
ar plana la doi metri deasupra scenei. Spiritul îşi dă perfect de bine seama de discuţiile
medicilor din jurul corpului întins. Cei care trăiesc o astfel de moarte parţială înainte de a
reveni la viaţă, nu se întorc neapărat mai credincioşi, dar departe de orice concept
religios, existenţa lor se schimbă în mod profund. Sunt mai puţin înclinaţi spre conflicte
în viaţa lor zilnică, pierd noţiunea de putere şi îşi depăşesc angoasele, spaimele, pentru a
dobândi o nouă libertate.

Un regizor newyorkez, Victor Sokolov, a murit clinic timp de douăzeci şi trei de minute.
În viaţa sa obişnuită avea obiceiul să fie  sceptic faţă de credinţă. Echipa medicală a făcut
tot posibilul pentru a-l readuce la viaţă. Sokolov a revenit la viaţă, apoi a povestit ce i s-a
întâmplat în timp ce se afla acolo.” Zilele care au urmat revenirii mele la viaţă au fost
foarte penibile. Nu reuşeam să iau contactul cu lumea din jur. Mă întrebam care dintre
ele, cea de aici sau cea de dincolo, era cea iluzorie. Din când în când, încă mai simt
nostalgia celeilalte realităţi, acelei stări de linişte inefabilă, în cadrul unui Tot armonios, a
cărui amintire este suficientă pentru a atenua în mine tentaţiile înveterate din sufletul
omului, precum dorinţa de a avea, de a plăcea, de a reuşi. Mă simt fericit că mă aflu aici
şi la această oră, dar ştiu că acest pământ, domeniu încântător al soarelui, vânturilor,
copilăriei şi iubirii, dar copleşit şi de  rău, de urâţenie şi de suferinţă, este doar una dintre
numeroasele etape ale călătoriei lungi care trebuie să mă ducă spre destinaţii
necunoscute”.
Se pare că indiferent de vrem să acceptăm sau nu , toate acţiunile pe care noi oamenii le
săvârşim în timpul vieţii fizice, cu vorba, cu gândul sau cu fapta, ne determină destinul în
starea intermediară care urmează morţii şi decid o eventuală renaştere. Suntem deci suma
tuturor experienţelor, bune sau rele, sau aşa cum spunea Valeriu Popa, vom pleca  de aici
împreună cu cunoştinţele acumulate în toate domeniile şi cu faptele de iubire făcute.

„Dacă toţi aţi cunoaşte Adevărul, niciodată nu aţi mai fi răpuşi de durere că v-aţi pierdut
soţia, mama, copilul, toţi fiinţe dragi vouă, nu v-aţi mai zbuciuma sufleteşte, nu v-aţi mai
sinucide, nu v-aţi tulbura mental, într-un cuvânt nu aţi mai face din ceva firesc o tragedie.
Moartea de jos nu este decât naşterea sus, şi-i înlesneşte omului ascensiunea sa pe scara
evoluţiei spirituale. Dragi entităţi terestre, ca să cunoaşteti Adevărul trebuie să vă însuşiţi
Legile divine, ca să vă luminaţi viaţa aveţi nevoie de gânduri curate, ca să trăiţi în pace
trebuie să fiţi toleranţi, iar ca să vă prăbuşiţi în extaz trebuie să fiţi plini de bunătate.
Naşterea şi moartea se joacă împreună, este un joc al armoniei.”