Teoriile

Teoriile personologice
Teoria conducerii carismatice – aceasta teorie este peceputa ca apartinand celor inzestrati de
natura sa o exercite, sustinand ca acesta teorie se bazeaza pe har. Teoria conducerii
carismatice se bazeaza pe transmiterea genetica a unor calitati exceptionale cu care individual
se naste asigurand succesul in functia de conducere si dirijare a oamenilor. Cei din jurul
liderului in considera pe acesta ca avand posibilitatea de gestiona cu rezultate exceptionale
organizatia.
Teoria trasaturilor considera ca succesul unui lider sta in anumite trasaturi de personalitate
specifice celui care conduceAceasta teorie are in vedere urmatorii factori:
• “factori fizici si constitutionali (varsta cronologica, talia, greutatea, calitatile fizice,
enrgia sanatatea, aspectul exterior)
• factori psihologici (inteligenta, maniera de a comunica, instructia, cunostintele,
judecata si decizia, intuitia, originalitatea, adaptabilitatea, trasaturile temperamentale,
caracterul, initiative etc)
• factori psihosocilai (sociabilitate, diplomatia, popularitatea, prestigiul, cooperarea,
capacitatea de influentare etc)
• factori sociologici (nivelul socioeconomic, statutul economic si social, mobilitatea
sociala etc)”
In privinta varstei, exista abordari contrarii unii preferand liderii tineri pentru imaginatie si
spontaneitate, altii, dimpotriva, fiind adeptii liderului cu varsta mai innaintata, mizand pe
experienta acestora.
Teorii comportamentiste
Teoria celor două dimensiuni comportamentale - teoria ia în considerare două
dimensiuni esenţiale ale conducătorilor: consideraţia (C) faţă de subordonaţi (prin
motivare, delegare, invitare la adoptarea deciziilor, consultare, comunicare bilaterală etc.)
şi structurarea (S) care cuprinde comportamentele care influenţează realizarea sarcinii
formale, definirea rolurilor, repartizarea sarcinilor şi planificarea activităţilor,
comportamente care contribuie la realizarea scopurilor organizaţiei. Orientarea
conducătorilor spre relaţiile cu salariaţii, pe care îi consideră colaboratori, are drept
caracteristici respectul şi consideraţia faţă de lucrători, comunicarea bidirecţională,
sprijinul, încurajarea etc. Acest comportament cunoaşte efecte majore (satisfacerea
nevoilor superioare ale lucrătorilor şi productivitate înaltă) dacă salariaţii agreează
conducerea participativă, dacă sunt în măsură să accepte schimbarea ca pe un lucru firesc,
dacă sunt dispuşi să preia prin rotaţie locuri de muncă diferite şi sunt în măsură să
utilizeze comunicarea ca pe un mijloc de muncă.
Teoria empirica motivationala – (X, Y) unde X este orientata spre sarcini , iar Y este orinetata
spre relatii.
Teoria continuumului comportamental pune in evidenta 4 stiluri de conducere stilul
exploatator-autoritar, stilul binevoitor-autoritar, stilul consultativ şi stilul participativ .
stilul exploatator-autoritar : Puterea şi îndrumarea se exercită de sus în jos. Se apelează la
ameninţări şi la
pedepse. Comunicarea este slabă. Spiritul de echipă este inexistent. Productivitate mediocră.,
stilul binevoitor-autoritar : îngăduite unele posibilităţi de consultare şi de delegare a
autorităţii. Apare absenteismul şi fluctuaţia forţei de muncă. Productivitate medie
stilul consultativ: Obiectivele se stabilesc şi deciziile se adoptă după consultarea
subordonaţilor. Comunicarea se face în ambele sensuri. Este promovat spiritul de echipă. Se
aplică mai ales motivarea pozitivă. Productivitate bună. stilul participativ : Sistem ideal. Totul
este subordonat participării, care duce la angajament şi la rezultate deosebite. Comunicarea
este bogată. Se caută satisfacerea nevoilor salariaţilor în cel mai mare grad. Productivitate
excelentă.
Teoria supunerii faţă de legea situaţiei.- Modelul absolutizează rolul situaţiei în exercitarea
conducerii şi ignoră trăsăturile personale ale celui aflat la conducere. Consecinţa
abordării este importantă pentru că sunt ignorate atât valenţele obiective ale
conducătorului cât şi particularităţile creative ale salariaţilor, subjugaţi deopotrivă de
imperativul situaţiei. Prin situaţie se înţelege nivelul mental, statutul, aptitudinile, trebuinţele,
interesele precum şi obiectivele grupului.
Teoriile contingenţei
Teoria favorabilităţii situaţiilor de conducere. Conducerea este percepută ca un
proces dinamic depinzând de puterea şi personalitatea conducătorului, de relaţiile dintre
conducător şi subordonaţi şi de gradul de structurare a sarcinii – trei dimensiuni care pot
da măsura abilităţii de conducere. Acest tip de teorie permite a se vedea cum variază stilul de
conducere în funcţie de una sau alta dintre combinaţiile posibile ale celor trei dimensiuni.
Corelând factorii determinanţi cu dimensiunile şi cu indicatorii lor se pot obţine strategii de
intervenţie şi optimizare a procesului de conducere. Influenţa liderului autentic va fi mai uşor
de exercitat în grupul în care membrii îl simpatizează, iar sarcina este bine structurată; acolo
unde relaţiile sunt tensionate, liderul antipatizat, poziţia de putere slabă şi sarcina
ambiguă este mai greu de exercitat o conducere influentă asupra grupului Nuanţând,
performanţa se poate atinge în două situaţii: a) când managerul are o bună relaţie cu
subalternii, când sarcina este nestructurată şi când autoritatea este slabă şi b) când relaţia
managerului cu subordonaţii este relativ rece, dar când sarcina este
structurată şi când autoritatea conducătorului este de necontestat. În condiţii grele, liderii
orientaţi spre sarcină sunt mai eficienţi decât cei orientaţi spre dezvoltarea relaţiilor
umane; dimpotrivă, într-un context favorabil, este recomandată orientarea spre
problemele oamenilor şi antrenarea lor prin persuasiune.
Teoria situaţională. conform căreia nu esistă o reţetă unică de a conduce, aceasta
identificându-se în funcţie de natura sarcinii, de context, de caracteristicile grupului.
Teoria maturitatii subordonatilor – conform acestei teorii se ia in considerare si nivelul de
pregatire al subordonatilor , elaborand in acest sens o harta comportamentala in care unt
mentionati 4 categii de salariati : salariatul capabil implicat si incezator , salariatul nesigur
care nu doresate a se implica , salariat incapabil doritor sa se implice, salariat incapabil si
nesigur.
Teoriile cognitive
Teoria normativă a luării deciziilor-

Teoria cale-scop Premisa teoriei este că salariaţii pot satisfăcuţi în muncă şi că vor munci cu
râvnă dacă ei vor fi asiguraţi că rezultatele le vor fi răsplătite. Această teorie subliniază că
performanţa în conducere nu se bazează pe trăsăturile de personalitate ale managerilor, ci pe
cele ale subordonaţilor lor şi pe factorii de mediu. Comportamentul managerului este acceptat
dacă este perceput ca o sursă de satisfacţie imediată, el nu va face efortul de a demonstra că
există o corelare directă între performanţă şi recompensă şi a crea condiţiile pentru atingerea
performanţei.
Teoria atribuirii - comportamentul salariaţilor poate fi anticipat dacă sunt cunoscute cauzele
şi împrejurările evenimentelor în care vor fi implicaţi, indivizii trebuie consideraţi ca fiind
raţionali, iar liderul caută informaţii privitoare la evenimentele în care vor fi implicaţi el
şi subordonaţii lui pentru a prefigura comportamentele viitoare în împrejurarea
respectivă.
Teoria conducerii tranzacţionale- Liderul oferă, iar subordonatul primeşte ceva în
schimb, pe baza unui contract psihologic informal. Trăsătura esenţială a acestei este
actul răsplătirii efortului subordonatului – benefică pentru ambele părţi.
Teoria legăturilor diadice verticale - se bazează pe observaţia conform căreia liderii
promovează şi dezvoltă relaţii de muncă diferenţiate cu subordonaţii datorită unor factori
subiectivi (atracţia personală, efectul de halo etc.) ceea ce conduce la formarea a două
sustructruri: in-group şi outgrou.