De la începutul ei, educația a precedat omenirea istoria și va continua să apară în evoluția ei.

Formarea este considerată un fenomen social, deoarece păstrează și transmite de la o generație la

apoi, experiența cunoștințelor teoretice și practice, idealurile culturii și civilizației.
Fiecare persoană este supusă mai multor factori educaționali în cursul viața sa, care poate
funcționa concomitent, succesiv sau în plus, în moduri diferite.De altfel, unii se comportă
spontan, alții sunt coordonați, sistematizate, de la școală sau alte instituții din afara școlii.

Educația este un fenomen care a apărut odată cu societatea umană și care a suferit pe
parcursul dezvoltării societății o serie de modificări. De la acțiunea empirică de pregătire a
tinerei generații pentru viață socială și până la acțiunea fundamentată din epoca modernă,
educația a parcurs un drum lung devenind o știință autentică, cu legități și statut propriu.

În paralel cu evoluția conceptualizării educației s-au impus la nivel conceptual, strategic și

acțional termini noi legați de diversificarea surselor influențelor educaționale. Din perspectiva
educației permanente învățământul apare că o etapă importantă în formarea individului, dar nu
singură. Pornind de la conceptual de învățare și prin echivalentă cu acesta, în a două jumătate a
secolului XX Coombs și Ahmed au diferențiat trei tipuri de educație: formală, nonformală și
informală.

-          educaţie informală: „proces ce durează o viaţă, prin care fiecare persoană dobândeşte
cunoştiinţe, îndemânări, aptitudini şi inţelegere din experienţele zilnice”
-          educaţie nonformală: „orice activitate organizată în mod sistematic, creată în afara
sistemului formal şi care oferă tipuri selectate de învăţare subgrupelor specifice populaţiei (atât
adulţii, cât si copii)”

-          educaţia formală: „educaţia instituţionalizată, structurată in mod ierarhic, gradată

cronologic si condusă de la centru (Ministerul Învăţământului), prin tradiţie, ea a constituit
centrul de interes al politicii şcolare”

Educaţia formală

     Termenul îşi are originea în cuvântul latinesc formalis cu semnificaţia de „organizat”,
„oficial”.

     O primă caracteristică a educaţiei formale este aceea de educaţie instituţionalizată, care se
realizează într-o structură organizatorică clară, reprezentată de sistemul de învăţământ.

O altă notă caracteristică a educației formale este că este realizată de metoda educativă,
concepută prin idealul educațional, cu obiective educaționale explicite.Puterea, concentrarea
cunoștințelor și coerența definește procesul de educație.Acest lucru determină o schimbare în
conștientizarea, emoțională și experiența comportamentală a studenții, cu predare și învățare
fiind activitățile centrale ale procesului educațional.

La toate nivelurile, fiecare disciplină didactică are ca scop nu numai obținerea de expertiză, ci și
educarea elevilor,îmbunătățirea explicită a anumitor abilități sau procese mentale și promovarea
dezvoltării calităților umane generale.În același timp , creșterea atitudinilor modelate prin
predarefacilitează transformarea informațiilor în valori, modelarea treptată a acțiunilor.
Prin urmare, educația formală încurajează asimilarea sistematică a cunoștințelor și promovează
producția talentelor,aptitudini și abilități, abilități și atitudini necesare pentru a încorpora
persoana în societatea în cauză.

Educaţia formală se realizează în funcţie de planuri, programe şi manuale şcolare, pe baza de

orare şi de evaluări, “acestea exprimându-se în moduri diferite: note, calificative, aprecieri,
caracterizări”.
     Educaţia formală este puternic expusă şi infuzată de exigenţele suprapuse ale
comandamentelor sociale şi uneori politice. Ea este dimensionată prin politici explicite ale celor
care se află la putere la un moment dat. Formalul răspunde unei comenzi sociale, fie de asigurare
a transmiterii zestrei istorice şi culturale, fie în vederea formării profesionale.

     Educaţia formală este încredinţată unor educatori formaţi ca specialişti şi ca pedagogi şi
Procesele de evaluare care sunt gestionate în mod special în tipuri, moduri și etape de promovare
a progresului educațional și a performanței învățământului școlar sunt una dintre cele mai
importante caracteristici ale educației formale.Evaluarea educației formale ar trebui urmată de
creșterea capacității elevilor de a se autoevalua și de o autoevaluare precisă a rezultatelor
obținute.
Implicarea studenților în recunoașterea realizărilor lor academice cultivă entuziasmul interior
pentru învățare și o atitudine optimistă și responsabilă față de propria lor slujbă. metodişti ai
predării disciplinelor de învăţământ.

În cadrul sistemului de învățământ, se oferă educație formală.Sistemul de învățământ implică

toate instituțiile de învățământ și organizațiile de diferite tipuri, niveluri și moduri de organizare
a muncii educaționale și educaționale.Instituțiile și agențiile de învățământ, de stat și private, fac
parte din sistemul de învățământ din țara noastră.Educația este structurată la nivel de bază ,
asigurând o educație și o pregătire coerentă și continuă, în conformitate cu caracteristicile de
persoană și vârstă ale elevilor.
Piatra de temelie la care gravitează toate celelalte componente ale sistemului este educația
obligatorie, care implică învățământul primar și secundar.

Educatia nonformala cuprinde totalitatea actiunilor organizate in mod sistematic, dar in

afara sistemului formal al educatiei (extrascolare, parascolare, periscolare). Traditional, aceasta
forma de educatie a fost considerata in raport de complementaritate cu educatia formala sub
raportul finalitatilor, continutului, si modalitatilor concrete de realizare.

Termenul îşi are originea în latinescul nonformalis preluat cu sensul “ îm afara unor forme
special/ official organizate pentru un anume gen de activitate”. Educaţia nonformală se
realizează prin intermediul unor activitţi opţionale sau facultative.
    Acest tip de educaţie, care serveşte unei varietăţi mari de cerinţe de învăţare la tineri şi adulţi
are în vedere:

-          educaţia “complementară” (paralelă cu şcoala şi adresându-se elevilor)

-          educaţia “suplimentară” (pentru cei care şi-au înterupt prematur studiile)

-          educaţia de “substituţie” (pentru cei analfabeţi).

    Printre obiectivele specifice acestui tip de educaţie se pot enumera:

a)      susţinerea celor care doresc să-şi dezvolte sectoare particulare în comerţ, agricultură,
servicii, industrie etc.

b)      ajutarea populaţiei pentru a exploata mai bine resursele locale sau personale

c)      alfabetizarea

d)      desăvârşirea prefesională sau iniţierea într-o nouă activitate

e)      educaţia pentru sănătate sau pentru timpul liber etc.

     Influenţele educaţiei nonformale se exercită fie prin mijloace şi instituţii tradiţionale (familia,
organizaţii de tineret, case de cultură şi tehnică, muzee, teatre, cinematografe, biblioteci,
universităţi populare, excursi, expoziţii, formaţii cultural-artistice etc. ) , fie prin intermediul
mass-media.

     Acţiunile incluse în perimetrul educaţiei nonformale la vârsta şcolară, prezintă unele trăsături
specifice:

a)      Caracterul opţional al activităţilor extraşcolare, în sensul că ele oferă elevilor posibilitatea
să opteze pentru activităţi la alegere.

       Activităţile optionale, pe lângă aportul lor la formarea personalităţii, contribuie şi la recreere,
destindere şi reconfortare, la menţinerea capacităţii de efort prin asigurarea odihnei active.

  Activităţile extraşcolare ale elevilor răspund funcţiilor importante ale timpului liber:
-          informare- să contribuie la îmbogăţirea orizontului de cunoaştiinţe şi informaţii din
domeniile ştiinţei, tehnicii, culturii, artei, literaturii etc.

-          formare-dezvoltare- să stimuleze dezvoltarea intelectuală, gândirea creatoare, inteligenţa,

spiritual novator,  să cultive talente, valori morale, spiritul de cooperare şi sociabilitate etc.

-          destindere-recreere

-          divertisment-distracţie

      Cluburile pentru elevi, cercurile organiyate pe diferite specialităţi, urmăresc ocuparea
eficientă şi placută a timpului liber, cultivarea intereselor, înclinaţiilor si aptitudinilor elevilor.

-          cunoaşterea şi însuşirea modalităţilor diverse de organizare şi petrecere a timpului liber

-          identificarea şi cultivarea corespondenţelor optime dintre interese, aptitudini, talente şi

posibilităţi de exersare şi dezvoltare a lor

-          formarea unui stil de viaţă civilizat.

   b) Sunt activităţi care corespund intereselor, aptitudinilor, înclinaţiilor elevilor. Cluburile

pentru elevi, cercurile organizate pe diferite specialităţi au ca obiectiv primar ocuparea eficientă
a timpului liber, cultivarea intereselor şi aptitudinilor elevilor.

       Pentru a putea descoperi şi cultiva talente, aptitudini, cercul de elevi este costituit, organizat
şi condus prin mijloace pedagogice adecvate scopului pentru care a fost creat.

c)           Antrenarea nemijlocita a elevilor la acţiuni în strânsă legătură cu îndrumarea

competentă din partea adulţilor, sunt, de regulă, sau în bună măsură, acţiuni concepute de elevi,
care le dau prijelul să-şi îmbogăţească experienţa socială, să participe la realizarea propriei
instruiri şi educaţii.

d)          Conţinuturile sunt expresia căutărilor, opţiunilor şi invenţiei elevilor.

Activitaţile de cerc nu trebuie să repete manualul şi programa şcolară.

e)          Solicitarea diferenţială şi diversă a elevilor în activităţile extraşcolare în funcţie de
aptitudini, interese, dorinţe, sex  etc., ceea ce favorizează individualizarea proceselor
educaţionale.

f)       Marea majoritate a activităţilor extraşcolare nu sunt grevate de evaluări, de măsurări şi

aprecieri care să se exprime în note sau calificative.

g)             Educatorii joacă rolurile mai discret, asumându-şi adesea misiunea de animatori sau
moderatori. Activităţile sunt îndrumate şi coordonate de un personal specializat, în strânsă
legătură cu elevii, părinţii, organizaţiile culturale etc.

Raportul educaţiei nonformale cu educaţia formală este unul de complementaritate, atât sub
aspectul conţinutului, cât şi al formelor şi modalităţilor de realizare.

Educatia informala sau incidentala include totalitatea influentelor neintentionate,

eterogene si difuze, prin care fiecare persoana dobandeste cunostinte, abilitati si aptitudini din
experientele sale zilnice.

Trasaturi caracteristice:

- spontaneitatea contextului in care experienta educationala se realizeaza, ceea ce

genereaza un efect discontinuu si nesistematic al acestora;

- atractivitatea si diversitatea stimulilor educationali care fac ca impactul formativ sa fie

relevant si semnificativ pentru subiect;

- absenta restrictiilor sau a standardelor, care stimuleaza nevoia de cunoastere autonoma,

libera a persoanei;

- varietatea continutului informational, acoperind toate domeniile de cunoastere;

- caracterul dominant al valorilor promovate, functie de specificul socio-cultural al

comunitatii de apartenenta si de aspiratiile morale si spirituale ale subiectului;

- efectele “perverse” ale acestor experiente educationale, atunci cand sunt in contradictie
cu valorile promovate de educatia formala.
Cele trei forme ale educatiei contribuie la dezvoltarea personalitatii tinerilor si pot contribui la
dezvoltarea durabila a societatii numai prin interconditionare si interdependenta in contextual
educatiri permanente..

Acest lucru i-a condus pe unii teoreticieni contemporani ai educatiei sa adopte o conceptie
holistica in abordarea problematicii educatiei.Potrivit holisticii, intre cele trei tipuri de educatie
exista relatii de interdependenta si intrepatrundere. Astfel educatia formala are de castigat daca
reuseste sa integreze creator multe din influentele specifice educatiei nonformale si informale.

Pe de alta parte, acumularile educatiei formale pot contribui la dezvoltarea si eficacitatea

celorlalte doua modalitati- nonformala si informala .