CURS NR.

2 PT Moodle
PENTRU 25. MARTIE 2020

2.3. SECARA (Secale cereale L.)

2.3.1. Importanţă. Biologie. Ecologie
2.3.1.1. Importanţă
Secara a fost luată în cultură mai târziu şi se cultivă în primul rând pentru hrana omului,
fiind considerată "a II-a cereală panificabilă".
Prezintă avantajul că se poate cultiva în condiţii care sunt improprii grâului, valorificând
majoritatea terenurilor agricole.
Secara se poate folosi singură sau în amestec la prepararea pâinii. Pâinea are o culoare
mai neagră dar cu un conţinut mai ridicat în substanţe proteice.
Urluiala este un nutreţ concentrat valoros având un conţinut proteic ridicat (14 – 15%).
Ca plantă de nutreţ se poate cultiva singură sau în amestec cu măzărichea (borceag) dând
un furaj ce se poate valorifica sub formă de masă verde, păşune sau fân. Boabele se pot folosi
în industria alcoolului, amidonului, glucozei etc. Culturile infectate artificial determină apariţia
scleroţilor de cornul secarei (Claviceps purpurea) cu utilizări în industria farmaceutică.
Paiele se utilizează ca furaj grosier, aşternut, împletituri, în industria celulozei şi hârtiei.

2.3.1.2. Compoziţia chimică

Boabele de secară conţin circa 80% hidraţi de carbon, 13,5% proteine, 1,9% grăsimi şi
1,8% substanţe minerale şi vitamine.

2.3.1.3. Sistematică. Origine. Răspândire

Secara cultivată aparţine speciei Secale cereale var. vulgare. Este originară din Asia de
sud-vest, Asia Mică şi Caucaz.
Pe plan mondial se cultivă pe circa 6,6 mil. ha (anul 2009), producţia medie fiind în jur
de 2800 kg/ha.
Este răspândită în special în nordul Europei, Canada şi China, unde grâul dă rezultate
mai slabe.
În ţara noastră se cultivă în zonele umede şi răcoroase, pe soluri acide, pe solurile
nisipoase, precum şi în alte zone, suprafaţa fiind de aproximativ 15444 ha.
Producţia medie este în jur de 2134 kg/ha.

2.3.1.4. Particularităţi biologice

Secara prezintă un sistem radicular bine dezvoltat, ce ajunge până la 1,5 – 2 m adâncime
şi cu o capacitate mare de solubilizare. Astfel se explică cerinţele reduse ale acestei specii faţă
de sol.
La răsărire, prima frunză este protejată de un coleoptil de culoare roşie – violacee.
Înfrăţirea începe la 8-10 zile de la răsărire iar nodul se găseşte mai aproape de suprafaţă.
Tulpina are 5-6 internoduri, iar înălţimea este de 120 – 180 cm.
Frunzele au culoare roşie – violacee apoi devin verzi-albăstrui.
Urechiuşele şi ligula sunt de mărime mijlocie şi glabre. Limbul frunzei este mai mare
decât la grâu.
Spicul prezintă 10 – 35 spiculeţe, fiecare cu 2 – 3 flori din care 2 fertile.
Paleea externă este carenată şi terminată cu o aristă de 1 – 3 cm.
Spicul apare la 40 – 50 zile de la desprimăvărare, cu circa 10 – 15 zile înaintea grâului.
Înflorirea are loc la 5 – 7 zile de la înspicare.
 Polenizarea este alogamă şi anemofilă, floarea fiind autosterilă.
Perioada de vegetaţie a secarei este de 280 – 290 zile.

2.3.1.5. Cerinţele faţă de climă şi sol

Germinaţia se realizează la o temperatură minimă de 1 – 2oC, cea optimă de circa 25o iar
maxima de 30oC. Pentru germinaţie are nevoie de aproximativ 50% apă, raportată la masa
bobului.
Înfrăţirea se realizează la 6 – 12oC, formarea paiului la 14oC, la înflorire 14 – 16oC iar
pentru formarea şi umplerea bobului 18 – 20oC.
Secara este foarte rezistentă la iernare, depăşind grâul şi orzul.
Faţă de umiditate, cerinţele secarei sunt moderate. Reuşeşte bine în zonele mai umede şi
reci.
Secara valorifică bine terenurile sărace, fiind puţin pretenţioasă faţă de sol. Reuşeşte pe
solurile unde grâul nu dă rezultate cum ar fi solurile acide, nisipoase, uşor pietroase şi cele
moderat alcaline.

2.3.1.6. Zonele ecologice

Secara se cultivă în Europa până la paralela 65o (Finlanda) iar ca altitudine, până la 2000
m (Alpi).
În ţara noastră se cultivă pe solurile nisipoase din sudul Olteniei, vestul Transilvaniei şi
nord-estul Bărăganului şi în zonele submontane din Moldova, Transilvania, Muntenia şi
Oltenia.

2.3.2. Tehnologia de cultivare

2.3.2.1. Rotaţia
Secara este o plantă puţin pretenţioasă faţă de sol şi planta premergătoare. Ea are un
sistem radicular bine dezvoltat şi cu putere mare de absorbţie.
Premergătoarele cele mai bune pentru secară, în diferite zone de cultură, sunt: pe solurile
nisipoase, leguminoasele, porumbul timpuriu, pepeni verzi; pe solurile acide, cartoful
timpuriu; pe solurile din zona de stepă, borceagul de toamnă, rapiţa, floarea soarelui şi
porumbul timpuriu.
Secara, la rândul ei, este o foarte bună premergătoare pentru toate culturile deoarece
eliberează terenul devreme, lasă solul curat de buruieni şi permite executarea lucrărilor solului
la timp şi de bună calitate.

2.3.2.2. Fertilizarea
Consumul specific, apropiat de cel al grâului, este redus: N – 20-30; P2O5 – 10-15 ; K2O
– 20-30.
Deşi capacitatea de absorbţie a elementelor nutritive este mare, prin faptul că secara se
cultivă pe soluri sărace (nisipuri, podzoluri), reacţionează bine la îngrăşăminte.
Se recomandă aplicarea îngrăşămintelor în dozele prezentate în tabelul 2.3.1.
Superfosfatul şi sarea potasică se aplică toamna la arătură, iar azotul, fie în întregime
primăvara, pe solul îngheţat, fie 1/3 – 1/2 toamna, la arătură, iar diferenţa, primăvara, la
pornirea în vegetaţie.
Tabelul 2.3.1
Dozele de îngrăşăminte chimice la secară

Dozele de substanţă activă (kg/ha)

Fertilitatea solului
N P2O5 K2O
Ridicată 40-50 40-60 -
 Mijlocie 50-60 50-70 40-50
Scăzută 60-80 70-90 60-80

2.3.2.3. Lucrările solului

Pregătirea terenului pentru secara de toamnă se face ca şi pentru grâul de toamnă.
Trebuie, însă, ca patul germinativ să fie mai bine tasat şi mărunţit, deoarece secara formează
nodul de înfrăţire mai la suprafaţă şi pericolul dezgolirii lui prin tasarea solului “înfoiat”
(datorită ploilor şi zăpezii) este mai mare decât la grâu.

2.3.2.4. Sămânţa şi semănatul

Sămânţa trebuie să aibă puritatea de minimum 98% (lipsită de cornul secarei), iar germinaţia
să fie de peste 85%. Tratamentele la sămânţă se fac ca şi pentru grâu.
Epoca de semănat a secarei de toamnă este cu circa 10 zile înaintea grâului, deoarece
pentru înrădăcinare şi înfrăţire are nevoie de 45 – 50 zile de vegetaţie şi pericolul atacului de
muscă (suedeză) este minim. În zonele subcarpatice secara se seamănă între 15 - 25 septembrie,
iar în zonele sudice între 25 septembrie - 5 octombrie. Semănatul prea timpuriu duce la
formarea unei mase vegetative prea bogate, plantele fiind mai expuse asfixierii sau epuizării
sub stratul gros de zăpadă.
Desimea recomandată pentru secară este de 500 - 600 boabe germinabile / m2.
Distanţa între rânduri este de 12,5-15 cm, ca şi la grâu.
Adâncimea de semănat este de 2 - 3 cm pe solurile grele, 3 - 4 cm pe solurile mijlocii şi
5 - 6 cm pe solurile uşoare. Deoarece secara formează nodul de înfrăţire mai la suprafaţă, nu
este justificat semănatul la adâncime mai mare. Un semănat mai adânc de 2 - 3 cm pe soluri
mai grele şi umede, duce la întârzierea răsăririi, reducerea densităţii şi apariţia atacului de
fuzarioză.
Cantitatea de sămânţă la hectar este în funcţie de desimea stabilită, de MMB-ul şi
valoarea culturală, fiind cuprinsă între 140 - 200 kg/ha. La secara poliploidă (cu MMB-ul de
circa 50 g) cantitatea de sămânţă este mai mare. Cantitatea de sămânţă se măreşte cu 10 – 15%
când secara se seamănă mai târziu sau într-un pat germinativ mai puţin corespunzător.

2.3.2.5. Lucrările de îngrijire

Sunt ca şi cele pentru grâul de toamnă, fiind executate după aceeaşi tehnică şi cu aceleaşi
mijloace. Deşi secara este o plantă cu o bună rezistenţă la iernare, se impune un control
permanent al semănăturilor pe timpul iernii, deoarece cultivându-se în zone submontane şi
stând mai mult timp sub zăpadă, plantele sunt expuse mai mult mucegaiului de zăpadă şi
autoconsumului, mai ales dacă plantele au intrat în iarnă cu o masă vegetativă prea bogată. De
asemenea, la secară, nodul de înfrăţire fiind mai la suprafaţă, plantele sunt mai expuse
dezrădăcinării. În primul caz se impune fertilizarea suplimentară cu azot la ieşirea din iarnă,
iar în al doilea caz tăvălugirea semănăturii, la desprimăvărare.
Erbicidele, dozele şi tehnica aplicării lor sunt ca şi la grâu. Având un ritm de creştere
rapid, secara luptă bine cu buruienile (înăbuşă chiar şi pălămida), obţinându-se în general,
culturi curate.
Irigarea secarei, unde este cazul, se face în condiţiile prezentate la grâul de toamnă.

2.3.2.5. Recoltarea
Se execută cu combina, când umiditatea boabelor este de 14%. Dacă umiditatea
depăşeşte 15%, sămânţa se va usca la soare sau în uscătoare, pentru a putea fi păstrată în
condiţii bune. Tehnica de recoltare este cea prezentată la grâu, cu unele particularităţi.
Deoarece secara înfrăţeşte toamna, ritmul de creştere, primăvara, fiind rapid la toi fraţii,
ea ajunge mai uniform şi cu 5 - 7 zile mai repede decât grâul la maturitate. Boabele fiind mai
puţin prinse în palee, pericolul de scuturare este mai mare decât la grâu. Secara se recoltează
cu combina la sfârşitul coacerii în pârgă.
Având talia mai mare decât grâul, pentru a nu înfunda combina şi a lucra cu o viteză mai
mare, miriştea se taie mai sus (luând circa 80 - 100 cm din lungimea plantelor), iar în unele
situaţii lăţimea brazdei trebuie să fie mai mică.
Producţia de boabe este mai mică decât la grâu, atât pe plan mondial, cât şi la noi în ţară;
aceasta şi din cauza cultivării secarei în condiţii pedoclimatice mai vitrege decât grâul de
toamnă. Potenţialul de producţie al actualelor soiuri de secara este de peste 6000 kg/ha (400
spice/m2 cu 1,5 - 2 g fiecare).
La noi în ţară, în arealul ei de cultură (podzoluri, nisipuri), secara dă producţii de 3000 –
5000 kg/ha boabe, însă media pe ţară este mai mică (circa 2400 kg/ha). Producţia de paie la
secară este de circa doua ori mai mare decât cea de boabe.
 2.4. TRITICALE (Triticosecale Wittm.)
2.4.1. Importanţă. Biologie. Ecologie
2.4.1.1. Importanţă
Triticale este o cereală nou creată prin hibridarea dintre grâu şi secară, urmărindu-se
transmiterea însuşirilor favorabile ale grâului (producţia) dar şi cele ale secarei (precocitate,
valorificarea condiţiilor mai vitrege de cultură).
Boabele de triticale se utilizează în hrana animalelor şi a omului, producerea de nutreţ,
în industria spirtului şi amidonului. De asemenea, ca masă verde sau însilozată, planta se poate
folosi ca furaj.

2.4.1.2. Compoziţia chimică

Principalele componente chimice sunt între valorile grâului şi cele ale secarei.
Randamentul la făină este mai redus ca la grâu iar procentele de tărâţe sunt mai mari (34 – 42%
faţă de 28% la grâu). Făina este inferioară celei de grâu.

2.4.1.3. Sistematică. Răspândire

Triticale (Triticosecale) aparţine familiei Gramineae, cu forme octo, hexa şi tetraploide.
Pe plan mondial, suprafaţa ocupată de triticale depăşeşte 4,28 milioane de hectare, cu o
producţie medie de 3660 kg/ha, iar în ţara noastră se cultivă aproximativ 38 mii ha, cu o
producţie medie de 2540 kg/ha (2009).

2.4.1.4. Particularităţi biologice

Perioada de vegetaţie este de 220 – 260 zile. Sistemul radicular este bine dezvoltat,
asemănător cu cel al secarei.
Tulpina are înălţimea cuprinsă între 40 – 150 cm.
Înfrăţirea începe la 12 – 15 zile de la răsărire şi este apropiată de cea a secarei. Înspicarea
are loc la aproximativ 190 zile de la răsărire iar înflorirea la 7-10 zile de la înspicare.
Spicele au forme şi dimensiuni diferite. Boabele au MMB-ul de 32 – 60 g iar MH 76 -
78 kg.
Triticale regenerează bine după cosire, putându-se obţine două coase sau o coasă şi chiar
o recoltă de boabe.
2.4.1.5. Cerinţele faţă de climă şi sol
Germinaţia are loc la 1-3 oC. Înfrăţirea se face la 10-14oC iar alungirea paiului de la 10 –
15oC. Rezistenţa la iernare este similară cu cea a secarei.
La înspicare şi înflorire, plantele de triticale nu suportă temperaturi scăzute iar pentru
formarea şi umplerea bobului are nevoie de temperaturi moderate.
Faţă de apă, cerinţele sunt mai ridicate comparativ cu cele ale secarei, mai ales în fazele
critice.
Triticale valorifică aceleaşi soluri ca şi secara.

2.4.1.6. Zone ecologice

Zonele foarte favorabile sunt cele colinare, de podiş, intramontane, submontane şi pe
terenuri nisipoase.
În zonele secetoase (stepă), se cultivă pe suprafeţe reduse şi numai ca furaj.

2.4.2. Tehnologia de cultivare

2.4.2.1. Rotaţia
 Pentru a se putea însămânţa în perioada optimă, triticale se amplasează în rotaţie după
plante premergătoare care eliberează terenul mai devreme: leguminoase anuale şi perene, in
pentru fibre şi ulei, rapiţă, cartof şi porumb timpuriu, floarea-soarelui şi sfeclă pentru zahăr
recoltate timpuriu, cânepă pentru fibre etc. Triticale nu se cultivă după cerealele de toamnă sau
de primăvară din cauza sensibilităţii la fuzarioză.

2.4.2.2. Fertilizarea
Triticale are un consum specific de 28 kg N, 10 kg P2O5 şi 31 kg K2O. Deoarece soiurile
actuale de triticale cultivate în ţara noastră au rezistenţă la cădere inferioară grâului (având talia
mai înaltă), un sistem radicular bine dezvoltat şi cu putere mare de valorificare a elementelor
nutritive din sol, dozele de fertilizare trebuie să fie moderate, în funcţie de fertilitatea solului
(tab. 2.4.1).
Tabelul 2.4.1
Dozele de îngrăşăminte chimice la triticale

Dozele de substanţă activă (kg/ha)

Fertilitatea solului
N P2O5 K2O
Ridicată 60 – 70 40 – 60 -
Mijlocie 70 – 80 60 – 70 40 – 50
Scăzută 80 – 100 70 – 90 50 – 60
Fosforul şi potasiul se aplică sub arătură iar azotul se fracţionează în două reprize - 1/3
toamna şi 2/3 primăvara (la începutul alungirii paiului).

2.4.2.3. Lucrările solului

Lucrările de bază, cât şi cele privind pregătirea patului germinativ pentru triticale sunt
similare cu cele care se efectuează pentru grâul de toamnă.

2.4.2.4 Sămânţa şi semănatul

Sămânţa de triticale trebuie să aibă germinaţia de minimum 85% şi puritatea de minimum
98%. Înainte de semănat sămânţa se tratează cu produsele şi în dozele folosite la grâul de
toamnă.
Epoca de semănat este între 15 septembrie - 1 octombrie în zonele mai reci (colinare)
ale ţării şi 1 - 10 octombrie în zonele mai calde, din sudul şi vestul ţării. Semănatul mai timpuriu
reduce rezistenţa la iernare, iar întârzierea semănatului nu permite înfrăţirea şi călirea normală
a plantelor, având efecte negative asupra rezistenţei la ger, a înfrăţirii şi a capacităţii de
producţie.
Adâncimea de semănat este 5 - 7 cm, în funcţie de textura şi umiditatea solului.
Desimea de semănat este cuprinsă între 450 - 650 boabe germinabile la m2.
Distanta între rânduri este de 12,5-15 cm.
Cantitatea de sămânţă la hectar este cuprinsă între 230 - 280 kg, în funcţie de desime,
mărimea seminţelor şi sămânţa utilă.

2.4.2.5. Lucrările de îngrijire

Lucrările de îngrijire pentru triticale sunt similare celor prezentate la grâul de toamnă. O
atenţie deosebită trebuie să se acorde prevenirii căderii plantelor, respectării dozelor de erbicide
şi momentului optim de aplicare în timpul vegetaţiei (sfârşitul înfrăţitului - sfârşitul alungirii
primului internod), pentru a preveni efectele fitotoxice ale acestora.
Irigarea se face ca şi la grâul de toamnă, aplicându-se în zonele şi în toamnele secetoase
o udare de răsărire (300 - 400 m3/ha), iar în timpul vegetaţiei se menţine umiditatea solului la
plafonul minim de peste 50% al I.U.A. cu 1 - 2 udări, folosind 500 - 800 m3 apă/ha în timpul
fazelor critice.

2.4.2.6. Recoltarea
Triticale se recoltează la începutul coacerii depline a boabelor, însă nu se întârzie
recoltarea peste această fază deoarece se produc pierderi. Triticale, fiind mai sensibilă la
încolţirea în spic (în zonele şi în anii ploioşi), se recoltează înainte ca umiditatea seminţelor să
scadă sub 16%.
Combinele se reglează corespunzător, ţinând cont de faptul că triticalele se treieră ceva
mai greu decât grâul şi secara, boabele fiind mai sensibile la fisurare. Producţiile realizate în
ţara noastră sunt de 3000 – 6000 kg boabe/ha.