REZISTENȚA MATERIALELOR – NOȚIUNI FUNDAMENTALE ȘI SOLICITĂRI SIMPLE

4. EFORTURI ÎN SECȚIUNE LA BARE DREPTE

4.1. DEFINIREA EFORTURILOR

Pentru definirea eforturilor se consideră un element structural de tip
bară, supus unui sistem de forţe active (acțiuni), care îşi fac echilibru cu
forțele pasive (reacțiunile din reazeme sau legături). Cu ajutorul unui plan,
P, se efectuează o secțiune plană prin această bară (Fig. 4.1). Prin secţionare
bara se împarte în două părţi sau tronsoane, iar domeniul V al mulţimii
punctelor sale în două subdomenii V1 şi V2 (V1 È V2 = V şi V1 Ç V2 = Ø).
Conform principiului echilibrului părților, dacă bara în ansamblu
este în echilibru, atunci și fiecare dintre cele două tronsoane, V1 respectiv
V2, se află în echilibru sub acţiunea forţelor exterioare aferente şi a forţelor
interioare de pe feţele secţiunii efectuate. Forţele interioare de pe cele două
feţe ale secţiunii, există în orice punct și pot avea mărimi, direcții și sensuri
arbitrare. Ele reprezintă interacţiunea reciprocă dintre cele două tronsoane
ale barei și sunt, în orice punct din secţiune, egale şi de sens contrar. Prin
urmare și rezultantele acestor forţe, Rs (pe fața din stânga a secțiunii) şi Rd

(pe fața din dreapta a secțiunii), sunt egale, opuse şi coliniare (Fig. 4.1).

Fig. 4.1. Bară acţionată de un sistem de forţe în echilibru şi o secţiune plană care o
împarte în tronsoanele V1 şi V2

1
4. EFORTURI ÎN SECȚIUNE LA BARE DREPTE

Forţele interioare, puse în evidență prin secţionarea barei, pot fi

privite în continuare ca forţe exterioare.
Condiţiile de echilibru ale părţilor impun ca și rezultantele forţelor
exterioare de pe cele două tronsoane, R1 şi respectiv R 2 , să fie egale, opuse

şi coliniare cu Rs respectiv Rd :

R1 + Rs = 0; R2 + Rd = 0 (4.1)

Astfel se deduce că, de exemplu, rezultanta forţelor interioare de pe

faţa din dreapta a unei secţiuni efectuate prin bară, Rd , este egală, de

acelaşi sens şi coliniară cu rezultanta forţelor exterioare R1 , ce acţionează

tronsonul V1 din stânga secţiunii; de asemenea, Rd este egală, coliniară şi

de sens opus cu rezultanta R 2 a forţelor ce acţionează tronsonul V2 din

dreapta secţiunii:
Rd = R1 = - R2 (4.2)

În acest mod se stabilesc relaţii de echivalenţă între rezultantele

forţelor interioare de pe feţele unei secţiuni şi rezultantele forţelor exterioare
ce acţionează pe cele două părţi ale corpului secţionat.
În continuare, raționamentul este similar pentru oricare dintre cele
două tronsoane de bară, aflate în echilibru. Referindu-ne, de exemplu, la
tronsonul din dreapta (care ocupă subdomeniul V2), se reduc forțele
interioare de pe fața din dreapta a secțiunii (sau rezultanta lor, Rd ) la centrul

de greutate al acesteia, obţinându-se o rezultantă R şi un moment rezultant

( )
M (Fig. 4.2). Această pereche de doi vectori, R; M , reprezintă totodată

torsorul de reducere al forţelor exterioare de pe tronsonul V1, în raport cu

centrul geometric al secţiunii (conform egalității Rd = R1 din relația 4.2).

2
 REZISTENȚA MATERIALELOR – NOȚIUNI FUNDAMENTALE ȘI SOLICITĂRI SIMPLE
În Fig. 4.2 s-a reprezentat tronsonul 2 (care ocupă subdomeniul V2),
deci perechea ( R, M ) reprezintă torsorul de reducere a tuturor forţelor

(acţiuni şi reacţiuni) din stânga secţiunii, la centrul de greutate al feţei din

dreapta a secţiunii făcute.
Pentru descompunerile ce urmează, se raportează tronsonul de bară
V2 la sistemul de referinţă triortogonal xOyz, cu axa x-x (Ox) dirijată după
axa barei şi axele y-y (Oy) şi z-z (Oz) în planul secţiunii, acestea fiind și
axele centrale principale de inerție ale secţiunii.

Fig. 4.2. Descompunerea după axe a torsorului de reducere a forţelor la centrul de greutate
al feţei din dreapta a secţiunii

Rezultanta R se descompune, mai întâi, în două componente: una

după axa barei (x-x) şi cealaltă situată în planul secţiunii.
Componenta dirijată după axa barei, normală pe planul secţiunii, se
notează cu N x şi se numeşte forţă axială sau efort axial; această

componentă este determinată de modulul sau mărimea ei. Componenta lui

R , situată în planul secţiunii, se notează cu V , numindu-se forţă tăietoare.

3
4. EFORTURI ÎN SECȚIUNE LA BARE DREPTE

Aceasta este determinată dacă i se cunoaşte mărimea şi direcţia sau

proiecţiile V y şi V z pe axele centrale principale ale secţiunii.

Momentul rezultant M se descompune, de asemenea, în două

componente: una dirijată după axa x-x, M x , numită moment de torsiune
sau de răsucire (notată adesea cu M t sau, în Eurocoduri cu T ), şi alta

situată în planul secţiunii, numită moment încovoietor şi notată cu M i .

Momentul de torsiune M x este determinat de mărimea sa, iar

momentul încovoietor M i de mărime şi direcţie sau de proiecţiile M y şi

M z pe axele centrale principale ale secţiunii.

Atât R cât şi M se pot scrie sub formă vectorială, în funcţie de

componentele lor pe axele sistemului de referinţă:
R = N x + V y + Vz , M = M x + M y + M z (4.3)

sau
R = N x i + V y j + Vz k , M = M x i + M y j + M z k (4.4)

în care i, j , k sunt versorii axelor de coordonate (Fig. 4.2).

Cele şase componente scalare ale torsorului de reducere Nx, Vy, Vz,
Mx, My şi Mz depind de poziţia secţiunii (ca de altfel R şi M ) şi se numesc
eforturi în secţiune sau, pe scurt, eforturi.
În continuare se definesc eforturile de pe faţa din dreapta a unei
secţiuni oarecare şi anume:
- Mărimea forţei axiale, Nx = N, dintr-o secţiune, este egală cu suma
proiecţiilor după axa barei a tuturor forţelor exterioare de la stânga
secţiunii (sau a celor de la dreapta secţiunii, cu sens schimbat).

4
 REZISTENȚA MATERIALELOR – NOȚIUNI FUNDAMENTALE ȘI SOLICITĂRI SIMPLE
- Mărimea forţei tăietoare, V, dintr-o secţiune, este egală cu suma
proiecţiilor pe planul de secţionare, a tuturor forţelor exterioare de la
stânga secţiunii (sau a celor de la dreapta secţiunii, cu sens schimbat). Dacă
V se proiectează pe axele y-y şi z-z, se obţin componentele Vy şi Vz.
- Modulul sau mărimea momentului de torsiune, Mx (Mt sau T) într-
o secţiune, se determină ca suma momentelor tuturor forţelor şi cuplurilor
de pe partea din stânga secţiunii în raport cu axa elementului (axa x-x).
- Modulul momentului încovoietor, My, într-o secţiune, se determină
ca suma momentelor tuturor forţelor şi cuplurilor de pe partea din stânga
secţiunii, în raport cu axa y-y din planul secţiunii.
În mod analog se defineşte momentul încovoietor Mz.
Momentele încovoietoare, My, Mz, şi momentul de torsiune Mx = T,
se pot calcula, de asemenea, cu forţele şi cuplurile din drepta secţiunii, cu
sens schimbat.
Notă. Forţele şi cuplurile care acţionează un element structural, în
speţă o bară, sunt active şi pasive sau din legături. Dacă cuplurile de forțe se
reprezintă prin momentele lor şi sensul de rotire, în expresiile momentelor
încovoietoare sau de torsiune ele apar ca atare printre termenii sumei.
În mod cu totul analog, lucrând cu tronsonul ce ocupă subdomeniul
V1, se definesc eforturile de pe faţa din stânga a unei secţiuni; fiecărui efort
de pe faţa din dreapta îi corespunde unul egal şi opus pe faţa din stânga.
Orice pereche de astfel de eforturi alcătuieşte o forţă generalizată.
Din cele prezentate până acum, se poate considera că într-o secţiune
a unui element structural acţionat de un sistem de forţe în echilibru, în cazul
cel mai general, apar eforturile N, V, T, Mi, care se mai numesc şi eforturi
secţionale sau globale.

5
4. EFORTURI ÎN SECȚIUNE LA BARE DREPTE

4.2. DEFINIREA SOLICITĂRILOR

Definiția tehnică a noțiunii de solicitare este aceea de “proces fizic
prin care se produc tensiuni și deformații în interiorul unui corp solid”
(Dexonline). Evident, cauza primară a solicitărilor o constituie multitudinea
de acțiuni care se exercită asupra structurilor sau elementelor structurale și
care produc efecte mecanice, precum cele menționate mai sus.
În Mecanica structurilor există o strânsă interdependență între
conceptul de solicitare și cel de efort. Eforturile, definite ca rezultante
globale ale forțelor interioare dintr-o secțiune, pot fi privite ca efecte ale
acțiunilor dar, în același timp, le putem considera drept cauză a solicitărilor.
Astfel, vom defini solicitările ca pe un ansamblu de efecte mecanice,
pe care le generează eforturile asupra secțiunilor în care apar.
Dacă într-o secţiune apare numai unul din cele patru eforturi,
solicitarea este simplă sau pură. Altfel exprimat, în acest caz, secţiunea
este supusă la o solicitare simplă. Când în orice secţiune a elementului apare
unul şi acelaşi efort, elementul în întregime este supus la o solicitare simplă.
În cazul când într-o secţiune există două, trei sau toate cele patru
eforturi (N, V, T, Mi), solicitarea secţiunii este compusă.
Cele patru eforturi, calitativ distincte, definesc tot atâtea solicitări
simple, după cum se arată în continuare (Fig. 4.3).
1. Întindere sau compresiune. O secţiune este supusă la solicitarea
axială (întindere sau compresiune) dacă torsorul de reducere are o singură
componentă nenulă, forţa axială Nx (Fig. 4.3a).
2. Forfecare. Secţiunea în care apare ca efort numai forţa tăietoare V
este solicitată la forfecare sau tăiere (Fig. 4.3b).
3. Încovoiere. Secţiunea unei bare este solicitată la încovoiere, când
singurul efort din secţiune este momentul încovoietor Mi. Dacă vectorul

6
 REZISTENȚA MATERIALELOR – NOȚIUNI FUNDAMENTALE ȘI SOLICITĂRI SIMPLE
moment este dirijat după una din axele centrale principale ale secţiunii (y-y
sau z-z), încovoierea se numeşte simplă dreaptă (Fig. 4.3c, d). În cazul în
care vectorul moment încovoietor are o direcţie oarecare în planul secţiunii,
încovoierea se numeşte dublă sau oblică (Fig. 4.3e), şi anume, încovoiere
oblică plană, când direcţia vectorului moment rămâne invariabilă pentru
oricare secţiune a barei şi, încovoiere oblică strâmbă sau spaţială, când
direcţia vectorului moment încovoietor nu se păstrează pentru toate
secţiunile barei.
4. Torsiune (răsucire). Dacă în secţiune singura componentă a
torsorului de reducere este momentul de torsiune Mx = T, atunci secţiunea
este solicitată la torsiune (Fig. 4.3f).

Fig. 4.3. Ilustrarea solicitărilor unei secţiuni cu ajutorul eforturilor

7
4. EFORTURI ÎN SECȚIUNE LA BARE DREPTE

Aceste solicitări, caracterizate prin prezența unui singur efort în

secţiune, se numesc şi solicitări pure. Pentru definirea lor cât mai riguroasă,
sunt necesare şi alte consideraţii de ordin geometric şi fizic, care se vor face
atunci când vor fi studiate în detaliu.

4.3. EFORTURI ÎN BARELE ÎNCĂRCATE CU

FORŢE COPLANARE
Se analizează eforturile în secţiune, în cazul barelor încărcate cu
forţe situate într-un plan care conţine şi axa barei.
În orice secţiune, rezultanta forţelor de pe partea înlăturată se află în
planul forţelor. Când acest plan este plan principal de inerţie pentru bară (de
exemplu xOz), elementele torsorului de reducere, R şi M , sunt
determinate după cum urmează:
- rezultanta R este determinată de mărimea R şi de direcţia sa, sau

de componentele Nx = N şi Vz = V; în reprezentare vectorială R se scrie:

R = N x i + Vz k = N i + V k (4.5)

- momentul M este normal pe planul forţelor, fiind determinat de

mărimea sa M ; ca vector, în sistemul de referinţă considerat, momentul

încovoietor se scrie

M = My j Þ M = Mi = M y = M (4.6)

Observaţie. Dacă planul forţelor nu este plan principal de inerţie

pentru bară, R şi M se scriu:
R = N x i + V y j + Vz k , M = M y j + M z k (4.7)

8
 REZISTENȚA MATERIALELOR – NOȚIUNI FUNDAMENTALE ȘI SOLICITĂRI SIMPLE
În Fig. 4.4 este prezentată o bară acţionată de un sistem de forţe
coplanare şi anume, vederea în perspectivă (Fig. 4.4a), vederea laterală cu
secţiunea efectuată şi evidenţierea torsorului de reducere al forţelor de pe
partea din stânga (Fig. 4.4b, c), şi aceeaşi bară schematizată (Fig. 4.4d, e).

Fig. 4.4. Bară acţionată de un sistem de forţe coplanare (în planul vertical xOz): a. vedere
în perspectivă (3D); b. vedere laterală; c. torsorul de reducere al forţelor din stânga
secţiunii; d, e. schematizarea barei şi eforturi în secțiune

Eforturile N, V şi M au următoarele definiţii de calcul:

Forţa axială (efortul axial), Nx = N, într-o secţiune a unei bare, este
egală cu suma proiecţiilor pe axa barei, a tuturor forţelor din stânga
secţiunii, sau a celor din dreapta cu sens schimbat.

9
4. EFORTURI ÎN SECȚIUNE LA BARE DREPTE

Forţa tăietoare, Vz = V, într-o secţiune a unei bare, este egală cu

suma proiecţiilor pe normala la axa barei a tuturor forţelor din stânga
secţiunii, sau a celor din dreapta cu sens schimbat.
Momentul încovoietor, My = M, într-o secţiune a unei bare, este
egal cu suma momentelor tuturor forţelor şi cuplurilor din stânga secţiunii
sau a celor din dreapta cu sens schimbat, în raport cu centrul de greutate al
secţiunii. Centrul de greutate al secţiunii fiind în planul forţelor, vectorul
moment încovoietor este normal pe plan şi este dirijat după axa y-y, este
deci momentul My.
Convenţie de semne. Pentru a realiza o unitate în reprezentările ce
vor urma, se adoptă o convenţie de semne pentru eforturi, considerându-le
ca forţe (acţiuni) generalizate.
Forţa axială va fi pozitivă, dacă este de întindere, adică vectorul care
o reprezintă iese din secţiune sau trage de secţiune (Fig. 4.5a); în cazul
compresiunii semnul este minus (Fig. 4.5b).

Fig. 4.5. Convenţie de semne pentru forţa axială: a. pozitivă; b. negativă

Forţa tăietoare este pozitivă când tinde să rotească în sens orar

tronsonul de bară pe care este aplicată (Fig. 4.6a), şi negativă dacă roteşte
acest tronson în sens antiorar (Fig. 4.6b).

Fig. 4.6. Convenţie de semne pentru forţa tăietoare: a. pozitivă; b. negativă

10
 REZISTENȚA MATERIALELOR – NOȚIUNI FUNDAMENTALE ȘI SOLICITĂRI SIMPLE
Momentul încovoietor se consideră pozitiv dacă produce întindere în
fibrele inferioare (Fig. 4.7a); în caz contrar semnul este minus (Fig. 4.7b).
Pentru o reprezentare mai concentrată a convenției de semne pentru
toate eforturile, se procedează astfel: se decupează (detaşează) un tronson
infinitezimal (de lungime dx) dintr-o bară, cu ajutorul a două secţiuni
transversale foarte apropiate, înlăturând părţile din stânga şi din dreapta
(Fig. 4.7c). Interacțiunea părţilor de bară înlăturate cu tronsonul reținut este
reprezentată de eforturile corespunzătoare, care se introduc pe fețele din
dreapta, respectiv stânga, ale secțiunilor făcute. Semnele pozitive ale
eforturilor sunt cele din Fig. 4.7d: în partea stângă a tronsonului pentru
eforturile de pe faţa din dreapta a secţiunii, iar în partea dreaptă a
tronsonului pentru eforturile de pe faţa din stânga a secţiunii.

Fig. 4.7. Convenţie de semne pentru moment încovoietor: a. pozitiv; b. negativ; c. Element
diferenţial izolat dintr-o bară cu două secţiuni; d. eforturi pozitive pe cele două feţe ale
secţiunii

4.4. RELAŢII DIFERENŢIALE ÎNTRE EFORTURI

ŞI ÎNCĂRCĂRI LA BARE RECTILINII
Dintr-o bară acţionată de o încărcare distribuită oarecare, de
intensitate p(x), se izolează, cu ajutorul a două secţiuni transversale infinit
vecine, un element diferenţial de lungime dx (Fig. 4.8a). În secţiunea de

11
4. EFORTURI ÎN SECȚIUNE LA BARE DREPTE

abscisă x se introduc eforturile N, V şi M. Trecând de la secţiunea de abscisă

x la secţiunea de abscisă x+dx, eforturile variază şi se aproximează aceste
variaţii cu diferenţialele corespunzătoare, astfel încât eforturile vor fi N+dN,
V+dV şi M+dM (Fig. 4.8b).

Fig. 4.8. Bară acţionată de o forţă distribuită: a) izolarea unui element diferenţial; b)
eforturi pe feţele elementului; c) transferul componentei pt de la partea superioară a
elementului pe axa barei
Pe lungimea dx forţa exterioară de la partea superioară a tronsonului,
se poate considera de intensitate constantă, p(x). Aceasta se descompune în
două componente: una normală pe axa barei, de intensitate pn, şi alta
paralelă la axa barei, a cărei intensitate o notăm cu pt. Componenta pt se
transferă pe axa barei, înlocuindu-se cu o forţă de aceeaşi intensitate, dirijată
după axa barei, şi un cuplu distribuit de intensitate m = pth, h fiind distanţa
de la faţa superioară a barei la axa sa.
Sub acţiunea forţelor aferente şi a eforturilor de pe feţele celor două
secţiuni, elementul diferenţial considerat (Fig. 4.8c), se află în echilibru.
Cele trei ecuaţii de echilibru se scriu după cum urmează:
a) proiecţii de forțe pe axa elementului

åX i = 0 ® - N + (N + dN ) + pt dx = 0; (4.8)

b) proiecţii de forțe pe direcţia normală la axa elementului

12
 REZISTENȚA MATERIALELOR – NOȚIUNI FUNDAMENTALE ȘI SOLICITĂRI SIMPLE
åZ i = 0 ® - V + (V + dV ) + pn dx = 0; (4.9)

c) moment în raport cu punctul b

åM b = 0 ® M - (M + dM ) + Vdx + mdx - pn dx 2 / 2 = 0 (4.10)

Din aceste ecuaţii, după unele prelucrări (reduceri de termeni

asemenea; împărțire prin dx ≠ 0 ), se deduc următoarele relaţii:
dN dV dM
= - pt ; = - pn ; =V +m (4.11)
dx dx dx
Termenul pndx2/2, din ecuaţia de moment, a fost neglijat ca infinit
mic de ordin superior.
Expresiile obţinute sunt cunoscute ca relaţii diferenţiale între eforturi
şi încărcări. Aceste relaţii se enunţă astfel:
- derivata forţei axiale dintr-o secţiune oarecare (curentă), în raport
cu abscisa secţiunii, este egală cu minus componenta intensităţii forţei
exterioare după axa barei;
- derivata forţei tăietoare dintr-o secţiune oarecare, în raport cu
abscisa secţiunii, este egală cu minus componenta intensităţii forţei
exterioare după normala la axa barei;
- derivata momentului încovoietor dintr-o secţiune oarecare, în
raport cu abscisa secţiunii, este egală cu suma dintre forţa tăietoare şi
intensitatea momentului distribuit din secţiune.
În particular, dacă forţele exterioare distribuite sunt normale pe axa
barei (Fig. 4.9a, b), relaţiile diferenţiale devin:
dV dM
= - p(x ), =V (4.12)
dx dx
Dacă a doua relaţie se derivează în raport la x şi se ţine cont de
prima, se obţine:

13
4. EFORTURI ÎN SECȚIUNE LA BARE DREPTE

d 2 M dV
= = - p( x ) (4.13)
dx 2 dx

Fig. 4.9. Bară încărcată cu forţă distribuită, normală pe axă: a) izolarea unui element
diferenţial; b) echilibrul elementului diferenţial
Relaţiile diferenţiale sunt deosebit de utile în reprezentarea grafică a
eforturilor. Cu ajutorul acestora se pot construi diagramele de eforturi direct,
sau se poate verifica corectitudinea reprezentării lor. În acest sens se
folosesc următoarele consecinţe ale relaţiilor diferenţiale (4.12), (4.13):
1. Intensitatea forţei distribuite, p(x), reprezintă panta la graficul
forţei tăietoare, V(x), din secțiunea de abscisă x;
2. Forţa tăietoare, V(x), dintr-o secţiune oarecare a barei reprezintă
panta la graficul momentului încovoietor, M(x), din aceeaşi secţiune;
3. Din relaţiile între M, V şi p rezultă că dacă M(x) = f(x), atunci V(x)
şi p(x) sunt f'(x) respectiv f"(x) şi, prin urmare, când p(x) este o funcţie
polinomială, V(x) va fi de asemenea un polinom cu un grad mai mare ca
p(x), iar M(x) un polinom cu un grad mai mare decât V(x) şi cu două grade
mai mare ca p(x);
4. Pentru: p = dV/dx > 0 - forţa tăietoare creşte;
p = dV/dx < 0 - forţa tăietoare descreşte;
V = dM/dx > 0 - momentul încovoietor creşte;
V = dM/dx < 0 - momentul încovoietor descreşte;

14
 REZISTENȚA MATERIALELOR – NOȚIUNI FUNDAMENTALE ȘI SOLICITĂRI SIMPLE
5. În secţiunile în care p = 0 sau V = 0, graficele forţei tăietoare,
respectiv momentului încovoietor au puncte staţionare; pentru forţele curent
întâlnite în practică sunt puncte de extremum (maxim sau minim);
6. În secţiunile în care funcţia încărcării p(x) se anulează, graficul
forţei tăietoare prezintă un maxim sau un minim, iar al momentului
încovoietor un punct de inflexiune;
7. Forţele concentrate produc discontinuităţi în diagrama de forţă
tăietoare, egale cu mărimile acestora (Fig. 4.10a);
8. Pe diagrama de moment încovoietor, în secţiunea în care se aplică
un cuplu concentrat, apare o discontinuitate egală cu modulul vectorului
moment al acestuia (Fig. 4.10b).

Fig. 4.10. Discontinuităţi în diagramele de eforturi: a) în diagrama de forţă tăietoare; b) în

diagrama de moment încovoietor
Notă. În secţiunile cu discontinuităţi eforturile nu sunt definite; ele
se definesc pentru secţiunile imediat învecinate din stânga şi din dreapta.

4.5. DIAGRAME DE EFORTURI

4.5.1. CONSIDERAŢII GENERALE
Orice bară supusă acţiunii unui grup de încărcări este solicitată şi, în
secţiunile sale transversale, apar eforturi, care depind de poziția secțiunii
(sunt funcții de abscisa x). În mod frecvent, în lungul unei bare eforturile au
expresii diferite sau, altfel spus, bara se împarte în subdomenii (tronsoane

15
4. EFORTURI ÎN SECȚIUNE LA BARE DREPTE

sau intervale) pe care un efort se exprimă printr-o singură funcţie continuă,

iar prin trecerea de la un subdomeniu la altul, se modifică şi funcţia care
defineşte legea de variaţie a efortului considerat. Frontierele dintre
subdomenii, numite și puncte caracteristice, sunt reprezentate de forţe sau
cupluri concentrate, de extremităţile unei forţe distribuite sau ale unui cuplu
distribuit, de reazeme şi articulaţii marginale sau intermediare etc.
Reprezentările grafice ale funcțiilor eforturilor, în limbajul curent, se
numesc diagrame de eforturi. Exprimarea eforturilor sub forma unor
funcţii analitice (polinoame algebrice, funcții trigonometrice etc.) face
posibilă construcţia acestor diagrame după regulile matematice cunoscute.
Pentru reprezentarea grafică a eforturilor se consideră axa absciselor
paralelă cu axa barei, numindu-se şi linie de referinţă, iar axa ordonatelor pe
care se măsoară eforturile, normală la axa barei.
În particular, pentru barele amplasate în poziție orizontală, forţele
tăietoare şi forțele axiale pozitive se reprezintă deasupra liniei de referinţă,
iar cele negative dedesubt. Momentele încovoietoare pozitive se aşează sub
axa absciselor, iar cele negative deasupra. Ca regulă generală, momentul
încovoietor se aşterne pe partea cu fibrele întinse.
În ceea ce privește tehnica reprezentării sau a construirii diagramelor
de eforturi, se pot identifica trei metode sau procedee:
1. metoda secțiunii curente;
2. metoda prin puncte;
3. metoda sau procedeul prin integrarea relațiilor diferențiale dintre
eforturi și încărcări.
În continuare se exemplifică, pe câteva cazuri simple de bare
acționate de forțe și cupluri coplanare, tehnica reprezentării diagramelor de
eforturi, folosind cele trei metode sau procedee identificate mai sus.

16
 REZISTENȚA MATERIALELOR – NOȚIUNI FUNDAMENTALE ȘI SOLICITĂRI SIMPLE
4.5.2. METODA SECȚIUNII CURENTE
4.5.2.1. Algoritmul metodei
Algoritmul de calcul pentru eforturi și trasarea diagramelor lor de
variație, include următoarele etape:
- calculul și verificarea reacțiunilor, folosind ecuații de echilibru convenabil
alese (pentru barele în consolă se poate evita această etapă, dacă se pleacă
din capătul liber al barei!);
- se identifică și se numerotează subdomeniile (tronsoanele sau intervalele)
de variație a eforturilor, subdomenii delimitate de puncte caracteristice;
- pe fiecare subdomeniu se alege o secțiune curentă (oarecare), de abscisă x,
în care se scriu funcțiile eforturilor folosind definițiile lor de calcul și
convențiile de semne adoptate;
- se dau valori lui x la capetele intervalului și se determină valorile efective
ale eforturilor în punctele caracteristice; în unele situații, funcțiile eforturilor
admit puncte de extremum (maxim sau minim) pe interval, caz în care
trebuie găsită abscisa secțiunii și valoarea corespunzătoare a efortului;
- valorile calculate ale eforturilor se reprezintă grafic, prin ordonate normale
pe linia de referință, la o scară convenabil aleasă;
- ordonatele reprezentând valorile calculate se unesc cu linii drepte sau
curbe (conform funcțiilor analitice ale eforturilor), obținându-se astfel
graficele de variație sau diagramele de eforturi.
4.5.2.2. Bare acționate de forțe
Exemplul 1. Fie o grindă simplu rezemată, acţionată de o forţă
concentrată, normală la axa barei (Fig. 4.11). Sistemul de referinţă pentru
bară se ia cu originea în A şi axa absciselor dirijată după axa barei.
Calculul reacţiunilor. Se scriu ecuaţii de momente în raport cu reazemele A
şi B şi se verifică rezultatele cu ecuaţia de proiecţii pe normala la axa barei:

17
4. EFORTURI ÎN SECȚIUNE LA BARE DREPTE

Pb Pa
RVAl − Pb = 0 → RVA = ; RB l − Pa = 0 → RB = ;
l l
Pb Pa P(b + a )
Verificare: RVA + RB - P = + -P= - P = 0.
l l l
Eforturi. Forţa concentrată împarte grinda în două subintervale, AC
(I) şi CB (II), închise sau deschise după caz, în funcţie de efortul considerat.
Eforturile se scriu după cum urmează:
- forţa tăietoare
Pb
( I ). V ( x ) = RVA =
l
= const., x ∈ ⎡⎣0,a ) ;

Pb P ( l − b) Pa
( II ). V ( x ) = RVA − P =
l
−P=−
l
=−
l
= const., x ∈( a,l ⎤⎦ ;

- momentul încovoietor
Pb Pab
(I ). M (x ) = RVA x = x, x Î [0, a ] Þ M (0) = 0, M (a ) = ;
l l
(II ). M (x ) = RVA x - P(x - a ) = Pb x - P(x - a ), x Î [a, l ] Þ
l
Pab
M (a ) = , M (l ) = 0.
l
Eforturile s-au scris pentru faţa din dreapta a secţiunii cu forţele din
partea stângă a secţiunii. Dacă se iau forţele din dreapta secţiunii, se poate
considera punctul B ca origine ajutătoare şi, folosind abscisa complementară
x' = l-x, se obţine:
Pa
V ( x ¢) = V ( x ) = - RB + P = - + P = RVA , x Î [0, a ) sau x ¢ Î (b, l ];
l
Pa
V ( x ¢) = V ( x ) = - RB = - = RVA - P, x Î (a, b] sau x ¢ Î [0, b ) ;
l
Pa Pb
M ( x ¢) = M ( x ) = R B x ¢ - P( x ¢ - b ) = x ¢ - P( x ¢ - b ) = (l - x¢) = RVA x,
l l

18
 REZISTENȚA MATERIALELOR – NOȚIUNI FUNDAMENTALE ȘI SOLICITĂRI SIMPLE
x Î [0, a] sau x¢ Î [b, l ];
Pa(l - x ) Pb
M ( x ¢) = M ( x ) = R B x ¢ = = x - P(x - a ),
l l
x Î [a, l ] sau x¢ Î [0, b].
Diagramele eforturilor Vz(x) și My(x) rezultă construind graficele
funcţiilor prin care s-au exprimat (pe subintervalele lor de definiţie), ţinând
cont de convenţiile de reprezentare adoptate. În câteva secţiuni caracteristice
(pe reazeme şi în dreptul forţei concentrate), au fost marcate valorile
eforturilor. Pe ambele tronsoane forţa tăietoare este constantă, iar momentul
încovoietor are o variaţie liniară, având un vârf în dreptul forţei concentrate.
Se constată că panta la graficul momentului încovoietor este, ca valoare,
egală cu forţa tăietoare.

Fig. 4.11 Fig. 4.12

Exemplul 2. Se consideră o grindă simplu rezemată încărcată cu o

forţă uniform distribuită de intensitate q (Fig. 4.12). Reacţiunile grinzii sunt
egale între ele și au mărimea egală cu jumătate din rezultanta încărcării
distribuite uniform: RA = RB = ql/2.

19
4. EFORTURI ÎN SECȚIUNE LA BARE DREPTE

Forţa uniform distribuită este o funcţie continuă pe toată deschiderea

grinzii, astfel că toată lungimea este un singur interval. Eforturile V(x) şi
M(x) se scriu:
l
V (x ) = RVA - qx = q - qx, x Î [0, l ] Þ
2
ql ql ælö
V ( 0 ) = RVA = , V ( l ) = - = - RB , V ç ÷ = 0 ;
2 2 è2ø
qx 2 qx
M (x ) = RVA x - = (l - x ), x Î [0, l ] Þ
2 2
2
æ l ö ql
M (0) = 0, M (l ) = 0, M max = M ç ÷ = .
è 2ø 8
Momentul încovoietor este maxim la mijlocul grinzii, unde forţa
tăietoare se anulează.
Se poate uşor constata că panta la graficul forţei tăietoare este -q,
cum de altfel rezultă şi din relaţia diferenţială dV/dx = -q, deci tan α =-q.
Panta la graficul momentului încovoietor este forţa tăietoare (dM/dx = V(x)),
prin urmare, tan β = q(l/2-x).
De asemenea, se mai poate constata că, pe intervalul [0, l/2] forţa
tăietoare este pozitivă, iar momentul încovoietor este crescător, în timp ce,
pe intervalul [l/2, l] forţa tăietoare este negativă şi momentul încovoietor
descrescător.
4.5.2.3. Bare acţionate de cupluri
Se reaminteşte că un cuplu de forțe se compune din două forţe egale,
paralele şi opuse, iar momentul cuplului în raport cu oricare punct din planul
său este egal cu produsul dintre una din forţe şi distanţa dintre dreptele
suport ale celor două forţe (braţul cuplului). Cuplul este o forţă generalizată,
iar momentul său un vector normal pe planul cuplului (Fig. 4.13).

20
 REZISTENȚA MATERIALELOR – NOȚIUNI FUNDAMENTALE ȘI SOLICITĂRI SIMPLE

Fig. 4.13. Ilustrarea unui cuplu de forţe

Cuplurile care acţionează o bară (Fig. 4.14a), se reprezintă adesea
considerând punctul de aplicaţie, sensul de rotire şi mărimea momentului
(Fig. 4.14b). Rezultanta celor două forţe ce alcătuiesc cuplul fiind nulă,
aceste forţe nu intră în relaţiile de calcul ale forţei tăietoare şi forţei axiale,
dar modulul vectorului moment apare ca un termen al sumei în expresia
momentului încovoietor.

Fig. 4.14. Înlocuirea cuplurilor de forţe cu momentele lor

Dacă o bară este acţionată numai de cupluri, reacţiunile din reazeme
formează de asemenea cupluri, care echilibrează pe cele active.
Exemple. Să se construiască diagramele de eforturi la grinzile din
Fig. 4.15 şi Fig. 4.16.
Exemplul 1 (Fig. 4.15). Reacţiunile din cele două reazeme formează
un cuplu cu braţul l, care echilibrează cuplul de moment M. Deci:
M
R A l = RB l = M Þ R A = - RB =
l
Eforturile într-o secţiune curentă xÎ[0,l] se scriu:
V (x) = -RA ; M (x) = M - RA x Þ M (0) = M , M (l ) = 0.
Reprezentarea grafică a acestor eforturi este imediată (Fig. 4.15).

21
4. EFORTURI ÎN SECȚIUNE LA BARE DREPTE

Fig. 4.15 Fig. 4.16

Exemplul 2 (Fig. 4.16). Calculul reacţiunilor:

l P P P
åM B = 0; R A l + M - P
2
= 0 ® RA = - = ;
2 4 4
l P P 3P
åM A = 0; RB l - P - M = 0 ® RB = + =
2 2 4 4
;

P 3P
Verificare: åZ i = 0; R A + RB - P = 0 ® +
4 4
- P = 0.

Expresiile eforturilor:
V(x) = RA pentru xÎ[0, l/2) şi V(x)=RA-P pentru xÎ(l/2, l];
M(x) = RAx pentru xÎ[0, l/4); M(x) = RAx+M pentru xÎ(l/4, l/2];
M(x) = RAx+M-P(x-l/2) pt. xÎ[l/2, l] sau, dacă se lucrează cu forţele
din dreapta secţiunii, M(x') = RBx' pt. x'Î[0, l/2].
Forţa P realizează două tronsoane de variaţie pentru forța tăietoare,
V(x), iar M şi P realizează trei tronsoane de variaţie pentru momentul
încovoietor, M(x). În diagrama V(x) apare o discontinuitate egală cu P între
cele două tronsoane. În diagrama M(x) apare o discontinuitate la limita
dintre primul şi al doilea tronson (unde este aplicat cuplul de moment M) şi
un vârf în dreptul forţei P.

22
 REZISTENȚA MATERIALELOR – NOȚIUNI FUNDAMENTALE ȘI SOLICITĂRI SIMPLE
4.5.2.4. Bara încastrată la un capăt şi liberă la celălalt (consola)
După determinarea reacţiunilor consola apare ca o bară acţionată de
forţe şi cupluri. Dacă se pleacă din capătul liber, nu este necesară
determinarea reacţiunilor, acestea fiind egale chiar cu eforturile din
secţiunea de încastrare. Fig. 4.17

Exemplu. Să se traseze diagramele de

eforturi la grinda în consolă din Fig. 4.17.
Eforturile într-o secţiune curentă se scriu:
- pentru xÎ[0, l/2)
V (x) = -P (const.); M (x) = -Px (liniar )
- pentru xÎ(l/2, l]
V (x ) = -2 P (const .); M (x ) = - Px -
æ lö Pl
- Pç x - ÷ = -2 Px + .
è 2ø 2
Reacţiunile din încastrare sunt RB = 2P, MB = 3Pl/2. Reprezentarea
grafică a eforturilor V(x) şi M(x) este dată în Fig. 4.17b, c.
4.5.2.5. Grinzi simplu rezemate cu console
Astfel de grinzi sunt cu una sau două console. După ce se determină
reacţiunile, grinda se reduce la o bară acţionată de forţe şi cupluri;
exprimarea eforturilor într-o secţiune şi construcţia diagramelor de eforturi
se face la fel ca în cazurile precedente. Eforturile de pe consolă se pot scrie
fără a cunoaşte reacţiunile, ceea ce înseamnă că valorile eforturilor de pe
consolă sunt independente de încărcările dintre reazeme. Din această
observaţie se deduce că, la grinda cu console, diagramele de eforturi se pot
construi considerând cele două console separat şi o grindă simplu rezemată
acţionată de forţele dintre reazeme şi de reacţiunile din console cu semn
schimbat (Fig. 4.18).

23
4. EFORTURI ÎN SECȚIUNE LA BARE DREPTE

Fig. 4.18. Schematizarea unei grinzi cu două console

Exemplu. Se construiesc diagramele de eforturi la grinda simplu

rezemată cu o consolă din Fig. 4.19.
Determinarea reacţiunilor
ql æ l ö l
åM B = 0 ® R Al - M - çl + ÷ - P = 0 ;
4 è 8ø 2
l l l
åM A = 0 ® RB l - P + q × + M = 0 ;
2 4 8
Ţinând cont de valorile forţei P şi a momentului M, arătate pe figură,
din ecuaţiile de echilibru se deduc:
29 ql 11ql
RA = , RB = .
32 32

Fig. 4.19. Grindă simplu rezemată cu o consolă

24
 REZISTENȚA MATERIALELOR – NOȚIUNI FUNDAMENTALE ȘI SOLICITĂRI SIMPLE
Eforturi. În Fig. 4.19 sunt reprezentate grafic forţa tăietoare V şi
momentul încovoietor M. Expresiile lor pe tronsoane şi valorile în diverse
puncte se calculează după cum urmează:
Tronsonul I (C-A)
é lù
V (x ) = -qx pentru x Î ê0, ú ®
ë 4û
ælö ql
V (0) = VC = 0, V ç ÷ = V Ast = -
è 4ø 4
ql 2 qx 2 é lù
M (x ) = - - pentru x Î ê0, ú ®
8 2 ë 4û
ql 2 ælö 5ql 2
M (0) = M C = - , Mç ÷ = M A = - ;
8 è 4ø 32
Tronsonul II (A-D)
ql ql 29 ql æ l 3l ö
V (x ) = - + RA = - + pentru x Î ç , ÷
4 4 32 è4 4 ø
ælö 21ql
V ç ÷ = V Adr = - = VDst ;
è 4ø 32

ql 2 ql æ lö æ lö é l 3l ù
M (x ) = - - ç x - ÷ + RA ç x - ÷ pentru x Î ê , ú
8 4è 8ø è 4ø ë4 4 û
⎛ l⎞ 5ql 2 ⎛ 3l ⎞ 11ql 2
M ⎜ ⎟ = MA = − , M ⎜ ⎟ = MD = .
⎝ 4⎠ 32 ⎝ 4⎠ 64

Tronsonul III (D-B)

11ql æ 3l 5l ù
V (x ) = - RB = - = const . pentru x Î ç , ú ;
32 è 4 4û
æ 5l ö 11ql æ 5l ö é 3l 5l ù
M (x ) = RB ç - x ÷ = ç - x÷ pentru x Î ê , ú ;
è4 ø 32 è 4 ø ë4 4û

25
4. EFORTURI ÎN SECȚIUNE LA BARE DREPTE

æ 3l ö 11ql 2 æ 5l ö
Mç ÷ = MD = , M ç ÷ = M B = 0.
è4ø 64 è4ø
4.5.2.6. Grinzi acţionate de forţe înclinate
Prezenţa forţelor înclinate pe o grindă orizontală, cu reazemul simplu
vertical, face ca în articulaţie componenta orizontală RH să fie diferită de
zero. În acest caz, fiecare forţă înclinată se poate descompune în două
componente: una normală pe axa barei şi alta coliniară cu aceasta. Într-o
bară astfel încărcată apare şi forţă axială. Eforturile se pot determina
considerând separat componentele normale pe axă şi componentele coliniare
cu axa. Aplicând definiţiile de calcul ale eforturilor, se poate trece peste
această descompunere.
Exemplu. Fie o grindă cu consolă ca în
Fig. 4.20, la care se cere să se construiască
diagramele de eforturi N, V, M, ştiind că P1 = ql,
Fig. 4.20 P2 = ql/2, α1 = π/4, α2 = 3π/4.
Determinarea reacţiunilor
Se scriu ecuaţii de echilibru corespunzătoare:
a. Ecuaţia de momente în raport cu punctul A
ql 2 l 3l
RB l - - P1 sin a1 × - P2 sin (p - a 2 ) × = 0;
2 2 2
b. Ecuaţia de momente în raport cu punctul B
ql 2 l l
RVAl - - P1 sin a1 × + P2 sin (p - a 2 ) × = 0;
2 2 2
c. Ecuaţia de proiecţii pe axa barei
RHA - P1 cosa1 + P2 cos(p - a 2 ) = 0.
Ţinând cont de valorile forţelor P1, P2 şi de unghiurile α1, α2, după
efectuarea calculelor se obţin:

26
 REZISTENȚA MATERIALELOR – NOȚIUNI FUNDAMENTALE ȘI SOLICITĂRI SIMPLE
RVA = 0,676ql, RB = 1,384ql, RHA = 0,354ql.
Verificarea reacţiunilor verticale:
SZi = 0 ® RVA+RB-ql-P1sinα1-P2sin(π-α2) = 0;
0,676ql+1,384ql-ql-0,707ql-0,707ql/2 = 0.
Forţa axială N
Pentru forţa axială N există două subdomenii [0, l/2) şi (l/2, 3l/2],
cărora le corespund expresiile:
N(x) = -RHA = -0,354ql pentru xÎ[0,l/2);
N(x) = -RHA+P1cosα1 = -0,354ql+0,707ql = 0,353ql pentru xÎ(l/2, 3l/2].
Forţa tăietoare V
Subdomeniile de continuitate ale forţei tăietoare sunt [0, l/2), (l/2, l),
(l, 3l/2], iar din relaţiile de definiţie rezultă:
I. V(x) = RVA-qx pentru xÎ[0, l/2);
II. V(x) = RVA-qx-P1sinα1 pt. xÎ(l/2, l);
III.V(x) = RVA-ql-P1sinα1+RB = -P2sin(π-α2) pentru xÎ(l/2, 3l/2];
V(0) = RVA = 0,676ql; Vs(l/2) = 0,176ql;
Vd(l/2) = -0,531ql; Vs(l) = -1,031ql; Vd(l) = 0,353ql.
Momente încovoietoare
Intervalele de continuitate ale momentului încovoietor sunt [0, l/2],
[l/2, l], [l, 3l/2], cărora le corespund următoarele funcţii pentru M(x):
I. M(x) = RVAx-qx2/2 pentru xÎ[0, l/2];
II. M(x) = RVAx-qx2/2-P1(x-l/2)sinα1 pentru xÎ[l/2, l];
III. M(x) = RVAx-qx2/2-P1(x-l/2)sinα1+RB(x-l) pentru xÎ[l, 3l/2] sau
M(x) = -P2x'sin(π-α2) pentru x'Î[0, l/2];
M(0) = 0, M(l/2) = 0,213ql2, M(l) = 0,177ql2, M(3l/2) = 0.
În Fig. 4.21 se prezintă diagramele de eforturi.

27
4. EFORTURI ÎN SECȚIUNE LA BARE DREPTE

Fig. 4.21. Diagramele de eforturi

4.5.2.7. Grinzi cu reazeme înclinate
Până acum reazemele simple ale grinzilor simplu rezemate s-au
considerat normale pe axă, iar poziţia acestor grinzi orizontală. Dacă direcţia
reazemului simplu este înclinată, atunci şi reacţiunea din acest reazem va fi
înclinată, chiar dacă forţele aplicate sunt normale pe axă. Rezolvarea unor
astfel de probleme, fie că forţele sunt normale pe axă sau înclinate, după
determinarea reacţiunilor, se tratează ca şi în cazul precedent.
Exemplu. Fie grinda din Fig. 4.22, reazemul simplu din B fiind
înclinat faţă de verticală cu unghiul α = 300 = π/6.

Fig. 4.22. Grindă cu reazemul simplu înclinat

Determinarea reacţiunilor. Ecuaţiile de echilibru se scriu făcând
momentele tuturor forţelor în raport cu reazemele A şi B şi proiecţiile
forțelor pe axa barei:

28
 REZISTENȚA MATERIALELOR – NOȚIUNI FUNDAMENTALE ȘI SOLICITĂRI SIMPLE
RVAl-2P(l/2)+P(l/2) = 0; (RBcosα)l-2P(l/2)-P(3l/2) = 0; RHA-RBsinα
= 0, din care rezultă:
RVA = P/2, RB = 5P/2cosα, RHA = RBsinα = (5Ptgα)/2.
Eforturi. Forţa axială are două intervale de continuitate [0, l) şi (l,
3l/2], iar forţa tăietoare şi momentul încovoietor trei intervale de
continuitate: [0, l/2), (l/2, l), (l, 3l/2] şi respectiv [0, l/2], [l/2, l], [l, 3l/2].
Forţa axială: N(x) = -RHA pentru xÎ[0, l) şi N(x) = 0 pt. xÎ(l, 3l/2].
Forţa tăietoare: V(x) = RVA = P/2 pentru xÎ[0, l/2); V(x) = RVA-2P =
-3P/2 pentru xÎ(l/2, l); V(x) = P pentru xÎ(l, 3l/2].
Momentul încovoietor
M(x) = RVAx = (P/2)x pentru xÎ[0, l/2],
M(0) = 0, M(l/2) = Pl/4;
M(x) = RVAx-2P(x-l/2) pentru xÎ[l/2, l],
M(l/2) = Pl/4, M(l)= -Pl/2;
M(x') = -Px' = -P(3l/2-x) pentru xÎ[l, 3l/2].
În Fig. 4.23 sunt arătate diagramele de eforturi.

Fig. 4.23. Diagramele de eforturi

29
4. EFORTURI ÎN SECȚIUNE LA BARE DREPTE

4.5.2.8. Grinzi cu reazeme înclinate şi forţe coplanare oarecare

Acest caz reprezintă o sinteză a cazurilor precedente şi, în acelaşi
timp, se reduce la primul caz, în care printre forţele înclinate se include şi
reacţiunea din reazemul simplu.
Exemplu. La grinda din Fig. 4.24, se cere să se construiască
diagramele de eforturi.
Determinarea reacţiunilor - ecuaţii de echilibru.
a. Proiecţii pe axa grinzii:
RHA-P1cosα1-P2cosα2-P3cosα3-RBsinβ = 0;
b. Ecuaţie de momente în raport cu punctul A:
(RBcosβ)l-(P1sinα1)a1-(P2sinα2)a2-(P3sinα3)a3 = 0;
c. Ecuaţie de momente în raport cu punctul B:
RVAl-(P1sinα1)b1-(P2sinα2)b2-(P3sinα3)b3 = 0;
Din aceste ecuaţii rezultă:
RVA = (P1b1/l)sinα1+(P2b2/l)sinα2+(P3b3/l)sinα3;
RB = (P1a1sinα1+P2a2sinα2+P3a3sinα3)/lcosβ;
RHA = P1[cosα1+(a1/l)tgβsinα1]+P2[cosα2+(a2/l)tgβsinα2]+
+P3[cosα3+(a3/l)tgβsinα3].
Eforturi în secţiune
Subdomeniul (0,a1): N(x) = -RHA, V(x) = RVA, M(x) = RVAx;
Subdomeniul (a1,a2): N(x) = -RHA+P1cosα1, V(x) = RVA-P1sinα1, M(x) =
RVAx-P1(x-a1)sinα1;
Subdomeniul (a2,a3): N(x) = -RHA+P1cosα1+P2cosα2, V(x) = RVA-P1sinα1-
P2sinα2, M(x) = RVAx-P1(x-a1)sinα1-P2(x-a2)sinα2;
Subdomeniul (a3,l): N(x) = -RBsinβ, V(x) = -RBcosβ, M(x') = RBx'cosβ.
În Fig. 4.24 sunt prezentate diagramele de eforturi, în ipoteza că în
dreptul forţei P2, forţa tăietoare trece prin zero.

30
 REZISTENȚA MATERIALELOR – NOȚIUNI FUNDAMENTALE ȘI SOLICITĂRI SIMPLE

Fig. 4.24. Diagrame de eforturi la grinda cu reazeme înclinate şi forţe coplanare oarecare

4.5.2.9. Grinzi înclinate

Se consideră câteva cazuri de grinzi înclinate simplu rezemate,
acţionate de forţe verticale şi anume: grinzi înclinate având reazemul simplu
vertical, grinzi înclinate cu reazemul simplu normal pe axă şi grinzi înclinate
cu reazemul simplu înclinat în raport cu axa (Fig. 4.25).

Fig. 4.25. Grinzi înclinate şi rotirea lor până la aducerea în poziţie orizontală

31
4. EFORTURI ÎN SECȚIUNE LA BARE DREPTE

Aceste grinzi, rotite în sens orar până ce axele lor devin orizontale,
se reduc la cazul grinzilor studiate anterior, acţionate de forţe înclinate şi
având reazemul simplu vertical sau înclinat.
Astfel, de exemplu, grinda înclinată cu unghiul α, având reazemul
simplu vertical, este echivalentă cu o grindă orizontală, la care forţele şi
direcţia rezemului simplu fac cu axa grinzii unghiul π/2 - α (Fig. 4.25a).
În Fig. 4.25b şi c sunt arătate, de asemenea, grinzile echivalente
orizontale pentru celelalte două tipuri de grinzi înclinate considerate.
Grinzile înclinate, acţionate de un sistem de forţe coplanare active şi
reactive, se reduc în mod analog la grinzi orizontale (Fig. 4.26).
Prin aducerea grinzilor înclinate în poziţie orizontală, direcţia
încărcării din greutatea proprie se va roti cu acelaşi unghi. În toate aceste
cazuri, după ce în prealabil se determină reacţiunile, diagramele de eforturi
se construiesc după principiul arătat la paragraful 4.5.2.8.

Fig. 4.26

Exemplu. Se consideră o grindă a cărei axă face unghiul α cu

orizontala şi are reazemul simplu vertical; grinda este acţionată de o forţă P,
aplicată la mijlocul deschiderii pe direcţia verticală (Fig. 4.27a). Se cere să
se construiască diagramele de eforturi. În fig. 4.27b s-a reprezentat aceeaşi
grindă cu axa orizontală.

32
 REZISTENȚA MATERIALELOR – NOȚIUNI FUNDAMENTALE ȘI SOLICITĂRI SIMPLE
Determinarea reacţiunilor
- moment faţă de punctul B: RVAl-(Pcosα)l/2 = 0;
- moment faţă de punctul A: (RBcosα)l-(Pcosα)l/2 = 0;
- proiecţii pe axa grinzii: RHA-Psinα+RBsinα = 0.
Din aceste ecuaţii se obţin: RVA = (Pcosα)/2, RB = P/2, RHA = (Psinα)/2.

Fig. 4.27.
Eforturi
Subdomeniul (0, l/2)
N(x) = -RHA = -(Psinα)/2; V(x) = RVA = (Pcosα)/2; M(x) = RVAx =
(Px/2)cosα, M(l/2) = (Pl/4)cosα.
Subdomeniul (l/2, l)
N(x) = RBsinα = (Psinα)/2; V(x) = -RBcosα =-(Pcosα)/2;
M(x) = RBx'cosα = (Px'/2)cosα; M(l/2) = (Pl/4)cosα.

33
4. EFORTURI ÎN SECȚIUNE LA BARE DREPTE

În Fig. 4.27c, d şi e sunt date diagramele forţei axiale, forţei tăietoare

şi momentului încovoietor. Faţă de grinda dreaptă de aceeaşi lungime,
încărcată la mijloc cu o forţă normală pe axă, forţa tăietoare şi momentul
încovoietor se reduc, dar apare în plus forţa axială. Făcând comparaţia cu o
grindă orizontală de deschidere l1, se găseşte că momentele încovoietoare
din secţiunile de pe aceeaşi verticală au aceleaşi expresii, dacă pentru grinda
înclinată se notează lcosα = l1.

4.5.3. METODA (PROCEDEUL) PRIN PUNCTE

Metoda de calcul a eforturilor prin puncte urmează, în principiu,
algoritmul descris la metoda secțiunii curente, cu precizarea că se suprimă
unele etape, ceea ce face ca acestă metodă să fie mai rapidă. Astfel, după
calculul și verificarea reacțiunilor, urmează identificarea intervalelor sau
tronsoanelor de variație ale eforturilor, intervale delimitate de puncte
caracteristice (ca și în metoda secțiunii curente). În continuare se trece la
calculul eforturilor direct în punctele caracteristice, fără a mai scrie
expresiile lor analitice într-o secțiune curentă, pe fiecare interval de variație.
Valorile asfel calculate se reprezintă grafic și se unesc cu linii drepte sau
curbe, pe baza relațiilor diferențiale dintre eforturi și încărcări și a
consecințelor acestora.
Ca exemplu de aplicare a metodei sau procedeului prin puncte se
calculează eforturile la grinda din Fig. 4.19 (la care s-a folosit metoda
secțiunii curente în paragraful 4.5.2.5).
Forța tăietoare:
l l 29ql 21ql
VC = 0; V Ast = −q ; V Adr = V Ast + RA = −q + = = VDst ;
4 4 32 32
21ql 11ql 11ql
VDdr = VDst − P = − ql = − = VB sau VB = − RB = − .
32 32 32

34
 REZISTENȚA MATERIALELOR – NOȚIUNI FUNDAMENTALE ȘI SOLICITĂRI SIMPLE
Momentul încovoietor:
ql 2 ql 2 ql l 9ql 2
MC = − M = − ; MA = − − ⋅ =− ;
8 8 4 8 32
l 11ql l 11ql 2
M D = RB ⋅ = ⋅ = ; M B = 0.
2 32 2 64

GRINZI CU ARTICULAŢII INTERIOARE (GRINZI GERBER)

În practică se întâlnesc uneori grinzi pe mai multe reazeme, având
însă articulaţii intermediare. Articulaţiile intermediare asigură continuitatea
axei deformate, dar nu şi continuitatea pantelor, respectiv a rotirilor. După
deformarea grinzilor, în articulaţiile intermediare secţiunile transversale
capătă rotiri relative. Într-o articulaţie, rotirea fiind liberă, rezultă că
momentul încovoietor este nul.
Grinzile drepte cu articulaţii sunt static determinate, dacă au gradul
de nedeterminare statică ns = 0 şi sunt corect alcătuite, dacă fiecare parte
componentă este static determinată. Gradul de nedeterminare statică se
calculează cu relaţia ns = l + r - 3c , unde l - numărul de legături simple

interioare (dintre corpuri), r - numărul de legături simple la baza de

rezemare (teren), iar c este numărul de corpuri simple care alcătuiesc
structura. Aceste sisteme se pot considera ca fiind alcătuite din grinzi
simple, fundamentale, legate între ele cu articulaţii. În Fig. 4.28 se prezintă
trei exemple de grinzi cu articulaţii.
La grinzile cu articulaţii static determinate, numărul articulaţiilor
intermediare trebuie să fie egal cu numărul reazemelor intermediare; dacă
unul din capete este încastrat, numărul articulaţiilor este egal cu numărul
reazemelor simple. Grinzile cu articulaţii static determinate se mai numesc

35
4. EFORTURI ÎN SECȚIUNE LA BARE DREPTE

şi grinzi Gerber. În continuare se arată modul de determinare a eforturilor şi

a diagramelor acestora.

Fig. 4.28
Exemplul 1. Să se traseze diagramele de eforturi pentru grinda
Gerber din fig. 4.29.
Se determină reacţiunile scriind cele trei ecuaţii de echilibru şi
condiţiile de moment încovoietor nul în articulaţii. După determinarea
forţelor din legături, se scriu eforturile în diferite secţiuni, pe subdomeniile
de continuitate corespunzătoare.
Determinarea reacţiunilor. Ecuaţiile de echilibru se scriu făcând
momente faţă de reazemele A şi C:
5l 3l æ 3l l ö Pl
RD + RC - ql ç + ÷ - = 0,
2 2 è 2 2ø 2
3l ql 2
R A - Pl + - RD l = 0.
2 2
Se scrie, de asemenea, condiţia de moment încovoietor nul în
articulaţia din B:
Pl 3l l
R Al - = 0 sau RD + RC - ql 2 = 0.
2 2 2
Din primele trei ecuaţii rezultă:
P ql 3P ql P
RA = , RC = + , RD = -
2 2 4 2 4

36
 REZISTENȚA MATERIALELOR – NOȚIUNI FUNDAMENTALE ȘI SOLICITĂRI SIMPLE
Ultima ecuaţie se foloseşte pentru verificare. În particular se
consideră P = ql, caz în care reacţiunile devin:
ql 5ql ql
RA = , RC = , RD = .
2 4 4
Expresiile eforturilor
æ lö P P
1. x Î ç 0, ÷, Þ V (x ) = , M (x ) = x;
è 2ø 2 2

æ l 3l ö P P æ lö
2. x Î ç , ÷, Þ V (x ) = - P, M (x ) = x - Pç x - ÷;
è2 2 ø 2 2 è 2ø

æ 3l 5l ö 5l æ ql P ö
3. x Î ç , ÷ sau x ¢ = - x, Þ V (x ¢) = -ç - ÷ + qx ¢,
è2 2ø 2 è 2 4ø
æ ql P ö q( x¢) 2
M ( x ¢) = ç - ÷ x ¢ - .
è 2 4ø 2
În Fig. 4.29 s-au trasat diagramele V şi M.

Fig. 4.29. Diagramele de eforturi la o grindă Gerber: a) schema statică a grinzii; b)

diagrama V; c) diagrama M

Exemplul 2. O altă cale de a construi diagramele de eforturi la

grinzile cu articulaţii constă în descompunerea lor în grinzi fundamentale.
Unele dintre aceste grinzi sunt principale, având toate reazemele

37
4. EFORTURI ÎN SECȚIUNE LA BARE DREPTE

independente, iar altele sunt secundare, având unele sau toate reazemele pe
grinzile principale. Acţiunile de pe grinzile principale nu influenţează asupra
grinzilor secundare, dar reacţiunile grinzilor secundare, cu sens schimbat,
devin încărcări pentru grinzile principale. Pentru fiecare grindă componentă
se construiesc diagramele eforturilor V şi M, care apoi se alătură formând
diagramele finale. Un exemplu de calcul practic este prezentat în Fig. 4.30.

Fig. 4.30. Diagrame de eforturi la grinzi Gerber: a) schema statică a grinzii; b)

descompunerea în grinzi simple; c) diagrama V; d) diagrama M

Se consideră mai întâi grinda simplu rezemată AB (grindă

secundară), pentru care se trasează diagramele V şi M. Apoi se consideră
grinda în consolă BC (grinda principală), încărcată cu forţa uniform
distribuită aferentă şi cu forţa concentrată ql/2 pe capătul din stânga,
reprezentând reacţiunea din B a grinzii AB cu sens schimbat, pentru care se
construiesc, de asemenea, diagramele de eforturi V şi M. Aceste grafice s-au

38
 REZISTENȚA MATERIALELOR – NOȚIUNI FUNDAMENTALE ȘI SOLICITĂRI SIMPLE
reprezentat alăturate, obţinându-se direct diagramele pentru întreaga grindă
Gerber.
Notă. Dispunerea corectă a articulaţiilor se verifică, de exemplu,
prin desfacerea sistemului în grinzi fundamentale, care trebuie să fie static
determinate.

39