Sunteți pe pagina 1din 10

Biografia pictorului Nicolae

Grigorescu

Nicolae Grigorescu (n. 15 mai


1838, Pitaru, judeţul Dâmboviţa, m. 21 iulie 1907,
Câmpina) este primul dintre fondatorii picturii
române moderne, urmat de Ion Andreescu şi
Ştefan Luchian, devenit un simbol pentru tinerele
generaţii de artişti care, în primele decenii ale
secolului al XX-lea, căutau să identifice şi să
aducă la lumină valorile profund definitorii ale
spiritualităţii româneşti.
Nicolae Grigorescu se naşte în satul Pitaru
(judeţul Dâmboviţa), fiind al şaselea copil al lui
Ion şi al Ruxandrei Grigorescu. În 1843, când îi
moare tatăl, familia se mută la Bucureşti, în
Mahalaua Cărămidarilor, în casa unei mătuşi.
După o timpurie ucenicie (1848-1850) în
atelierul miniaturistului şi pictorului de biserici
ceh Anton Chladek (1794-1882), execută icoane
pentru biserica din Băicoi (judeţul Prahova) şi
Mănăstirea Căldăruşani. În 1856, realizează
compoziţia istorică Mihai scăpând stindardul, pe
care o prezintă Domnitorului Barbu Ştirbei,
împreună cu o petiţie prin care solicită un ajutor
financiar pentru studii. În anii 1856-1857,
pictează biserica nouă a Mănăstirii Zamfira
(judeţul Prahova), apoi, până în anul 1861,
biserica Mănăstirii Agapia. La intervenţia lui
Mihail Kogălniceanu, care îi apreciază calitatea
picturii, primeşte o bursă pentru a studia la
Paris.
În toamna anului 1861, tânărul Grigorescu
pleacă la Paris, unde intră la Şcoala de Belle-
Arte, frecventând atelierul lui Sébastien Cornu
(1804-1870), unde este coleg cu Auguste Renoir
(1841-1919). Conştient de propriile-i lacune în
formaţia artistică, va studia în primul rând
desenul şi compoziţia. Părăseşte însă curând acest
atelier şi, atras de concepţiile artistice ale Şcolii
de la Barbizon, se stabileşte în această localitate,
desăvârşindu-şi educaţia picturală prin
asimilarea experienţei unor artişti ca Jean-
François Millet (1814-1875), Camille Corot
(1796-1875), Gustave Courbet (1819-1877) şi
Théodore Rousseau (1812-1867). Influenţat de
acest mediu artistic, Grigorescu este preocupat de
însuşirea unor modalităţi novatoare de expresie
artistică, în atmosfera cultului pentru pictura en
plein air, ce pregăteşte apropiata afirmare a
impresioniştilor.

În cadrul Expoziţiei Universale


de la Paris (1867), participă cu şapte lucrări,
expune la Salonul parizian din 1868 tabloul
Ţigăncuşă, revine de câteva ori în ţară şi,
începând din 1870, participă la Expoziţiile
artiştilor în viaţă şi la cele organizate de
Societatea Amicilor Bellelor-Arte. În anii 1873-
1874, face călătorii de studii în Italia (Roma,
Neapole, Pompei), Grecia şi la Viena.
În 1877, este chemat să însoţească armata
română în calitate de "pictor de front", realizând
la faţa locului, în luptele de la Griviţa şi Rahova,
desene şi schiţe ce vor sta la baza unor
compoziţii. Din 1879 până în 1890 lucrează
îndeosebi în Franţa, fie în Bretania, la Vitré, fie
în atelierul său din Paris. Revenit în ţară,
deschide mai multe expoziţii personale la Ateneul
Român, între anii 1891 şi 1904.
Din 1890, se stabileşte în ţară şi se dedică
preponderent subiectelor rustice, într-o nesfârşită
variaţie a motivului, pictează portrete de ţărănci,
care cu boi pe drumuri prăfuite de ţară şi
numeroase peisaje cu specific românesc.
În 1899, este ales membru al Academiei Române,
fiind primul artist plastic căruia i se face această
onoare.
Nicolae Grigorescu se stinge din viaţă la 21 iulie
1907 la Câmpina. În atelier, pe şevalet, se afla
ultima sa lucrare, neterminată, Întoarcerea de la
bâlci.

Într-un moment decisiv pentru


constituirea culturii române moderne, Nicolae
Grigorescu întreprinde o spectaculoasă înnoire a
limbajului plastic. Cu o formaţie în care se
remarcă filonul tradiţiilor picturii murale de care
se apropie în anii tinereţii şi, deopotrivă,
experienţele impresioniştilor, Grigorescu se
manifestă în diverse genuri cu o autoritate care se
va prelungi şi după dispariţia artistului. Influenţa
covârşitoare pe care a avut-o asupra
contemporanilor săi a marcat şi evoluţia
generaţiei ce i-a urmat, creaţia sa inaugurând
astfel o tradiţie picturală de amplă rezonanţă.
În portrete, în compoziţii inspirate de experienţa
participării la Războiul de Independenţă (Atacul
de la Smârdan, Roşior călare), în seria de Care cu
boi, în peisajele realizate în ţară sau în timpul
călătoriilor în străinătate (La Posada, Bordei în
pădure, Potecă cu flori, Pescăriţa din Granville,
Răspântie de oraş la Vitré), se impun aspecte ale
unui stil şi ale unei viziuni cu totul originale.
Exerciţiul lucrului în aer liber aduce paletei sale
luminozitate, iar modului de construcţie plastică
o inedita îmbinare între rigoare şi spontaneitate.
Personalitate eminentă a plasticii româneşti,
relevând un talent extraordinar, însoţit de o mare
receptivitate şi inepuizabile resurse creatoare,
Nicolae Grigorescu a determinat o schimbare
fundamentală în evoluţia picturii şi gustului
artistic în România. Temperament puternic şi
complex, liric prin firea sa, înzestrat cu o
sensibilitate care i-a permis să adapteze mediului
şi peisajului românesc idealizarea poetică
inspirată de pictorii Şcolii de la Barbizon, el
rămâne primul pictor român de circulaţie
europeană.

Muzeul Memorial "Nicolae


Grigorescu" din Câmpina este o secţie a
Muzeului Judeţean de Artă Prahova "Ion
Ionescu-Quintus".
Pictorul Nicolae Grigorescu şi-a trăit în această
casă ultimii ani de viaţă, 1904-1907, aici găsindu-
se şi ultimul său atelier. El s-a retras la Câmpina
împreună cu toată familia: soţia sa, Maria
Danciu, şi fiul său, Gheorghe Grigorescu.
A ales acest oraş pentru aerul său patriarhal şi,
mai ales, pentru împrejurimile de o inegalabilă
frumuseţe: malurile Prahovei, înconjurate de
dealuri acoperite de o vegetaţie specifică,
albastrul fără sfârşit al cerului, elemente pe care
le întâlnim adesea în operele sale din această
perioadă.
Casa, construită chiar de artist, a ars în timpul
Primului Război Mondial deoarece, din
nefericire, aici fusese stabilit Cartierul General
German pentru întreaga zonă, astfel încât, spre
finalul războiului, un mare incendiu a distrus-o
în întregime. O parte din obiecte, în special cele
de la parter, au putut fi salvate, ceea ce a făcut
posibilă reconstituirea casei artistului (atelierul,
sufrageria, biblioteca) în perioada 1954-1955,
Muzeul Memorial fiind deschis  în 1957.
Tablourile expuse provin din patrimoniul iniţial
al casei memoriale a artistului sau sunt
împrumutate din colecţiile Muzeului de Artă din
Ploieşti, ca şi din acelea ale Muzeului Naţional de
Artă al României.
Reconstrucţia s-a desfăşurat sub directa
îndrumare a fiului artistului, fotografiile din
timpul vieţii lui Nicolae Grigorescu fiind de mare
ajutor.
Planurile de reconstrucţie au fost realizate de
arhitectul câmpinean Popişteanu, iar Nae Goage,
sculptor amator şi, vreme de mai mulţi ani,
ucenic al artistului, a contribuit, alături de
Gheorghe Grigorescu, fiul pictorului, la refacerea
cât mai fidelă a clădirii.
Cuvintele oamenilor care l-au
cunoscut
Sub mâna dibace a maestrului, lucrurile prind o
viaţă, o căldură ce se traduce la suprafaţa
tabloului prin mii de scânteieri care prin
imperceptibila lor radiere te fascinează, te pironesc
locului, că te minunezi mereu d-atâta iscusinţă, d-
atâta frumuseţe. Câteodată nu-ţi vine să crezi că
ceea ce e acolo e obţinut numai cu simplele unelte
de care dispune un pictor; îţi pare că un uşor
fâlfâit de aripă a împrăştiat culoare în tonuri din
ce în ce mai diafane, din ce în ce mai confuze.
Astfel peisajele se-nvăluie într-o haină de lumină
ale cărei unde mângâie privirea, comunicând
sufletului impresiuni străine lui
pân-atunci, cu seninătatea lor feciorelnică,
chipurile ţărăncilor te atrag de la distanţă cu
sufletul cald ce palpită sub reţeaua genelor lor
mătăsoase. Cu totul personală, tehnica savantă a
maestrului are variaţiuni redate cu o uimitoare
îndemânare.
Apcar BALTAZAR
Nicolae Grigorescu este român cu tot sufletul şi în
toată opera sa. (.) Prietenia cu artişti francezi nu a
reuşit să-l smulgă meditaţiei româneşti, amintirii
doinelor, imaginii întinsei câmpii dunărene,
argintate de pulbere, acestei dulci ţări de coline, cu
vii şi căsuţe acoperite cu şindrilă. (.) El rămâne
poet, iar arta sa este un cântec de pasăre. El este
român prin sentiment, prin lirismul fin, prin
simpatia pe care o pune în pictură, în alegerea
motivelor de-o melancolică întindere sau de-o
intimitate visătoare, prin ceea ce are tandru şi
spiritual în maniera sa.
Henri FOCILLON
Viaţa lui Grigorescu o povestesc operele lui. O
viaţă simplă, tăcută, ordonată, puternică, închinată
toată artei lui. În afară de artă nimic nu exista
pentru el. Acolo şi-a pus adânca lui iubire de
natură, de podoabele şi de tainele ei, minunate
pretutindeni, dar mai ales în ţara şi în făptura
neamului lui, acolo iubirea de bine, de adevăr şi de
frumos.
Alexandru VLAHUŢĂ
Una din cele mai mari şi mai curate glorii ale
patriei şi neamului, un mare erou modest al artei,
un uriaş lucrător, un intim al naturii cu care
vorbea de-a dreptul, fără învăţător şi tălmaci, cu
suflet romanesc de o energie şi lumină geniale, au
dispărut. Marele Grigorescu nu mai este. Şiţi pare
în împrejurări de acestea ca cum o mână pizmaşă
s-ar repezi asupra mantiei de glorie şi onoare a
ţării tale şi ar smulge, pentru a nu-l mai da
niciodată înapoi, unul din cele mai curate
mărgăritare ce o împodobeau.
Nicolae IORGA

Evaluare