Sunteți pe pagina 1din 5

Referat cu tema:

Psihodiagnoza probleme și perspective

Conducător: Doctor Habilitat, Profesor Universitar, Racu Igor


Realizat: Buzu Feodosia
Grupa: 201
Specialitatea: Psihologie
Planul:
1. Definirea noțiunii de psihodiagnoză;
2. Probleme;
3. Soluții;
Definirea noțiunii de psihodiagnoză
Am să încep referatul cu definirea noțiunei de psihodiagnoză,
fundamentul acestei ramuri a psihologiei. Psihodiagnoza reprezintă ,după
suportul de curs, „o ramură a științei psihologice şi sferă a activității
practice a psihologului care este preocupată de elaborarea și administrarea
metodelor de evaluare și măsurare a caracteristicilor psihologice
individuale ale omului”1. Însă, după părerea mea, psihodiagnoza constituie
ramură a științei psihologice care constă în aplicarea cunoștințelor
psihologice în vederea organizării și realizării investigațiilor experimentale.
Scopul psihodiagnozei constă în furnizarea cunoștințelor necesare în
desfășurarea studiilor experimentale porninnd cu etapa selectării
informației până la testarea rezultatelor la semnificația statică și construirea
concluziilor.
Nicolae Martin în „Bazele teoretice ale psihodiagnosticului” (2007)
definește conceptul de psihodiagnoză ca proces de evaluare se
concentrează într- un examen psihologic în care metoda testelor are un loc
bine definit și important dar ea nu se reduce la teste, implicând și alte
metode, la fel de importante cum sunt observația, interviul anamnestic,
metoda biografică, analiza produselor activității, etc 2.
Corina Bogdan în „Psihodiagnoza” explică noțiunea de psihodiagnostic
o colecție de tehnici și structuri construite pentru a permite o evaluare
sistematică și realistă a condiției psihice procese, dispoziții, abilități și
aptitudini ale unei persoane sau a unui grup de persoane.
Etimologia termenului diagnoză își are originea în cuvântul grecesc
„diagnosticus” – ceea ce înseamnă „capacitatea de a recunoaște” 3. Dacă
să ne referim puțin în termenii științei matimaticii, atunci investigațiile
general psihologice+ practica psihologică rezultă psihodiagnoza. Această
ramură a științei nu este doar o denumirea a unei maladii, ci o
caracteristică a subiectului. Cunoaștem faptul că, activitatea psihică nu se
poate studia direct, ci doar prin manifestarea ei. Această condiție a
cunoașterii nu este specifică doar pentru psihologie. Există mai multe feluri
de manifestări psihice. Ele exprimă ca variabile dependente sau
1

2
https://www.slideshare.net/NithocrisInanna/bazele-teoretice-ale-psihodiagnosticului-martin-nicolae;
3
https://www.academia.edu/35371622/PSIHODIAGNOSTIC_GHID_PENTRU_STUDEN%C5%A2I;
intermediare, deoarece exprimă caracteristici ale unei personalități umane
date, de care depind. Orice manifestare, sau act de comportament, este
rezultatul a două elemente: natura persoanei sau starea și situația în care
se află subiectul.
Ca disciplină teoretică, psihodiagnosticul studiază legitățile elaborării
metodelor de cunoaștere, având drept scop depistarea și măsurarea
particularităților psihologice ale persoanelor. Stabilirea unui diagnostic
psihic nu consta în aplicarea unui test sau într-o examinare, ci examinarea
și aplicarea de teste constituie momente într-o actiune mult mai complicata,
care în principiu are anumite dimensiuni, o anumita structura.

Probleme
Orice persoană dispune de un coeficient permanent de vigilență,
implicată și activată la necesități de adaptare și de aparare,pe de-o parte,
dar și la necesități de curiozitate, de obligații, din datorie, milă, dragoste,
etc., pe de altă parte. Vigilența perceptivă implică semnificație percepției
care devine observație. Aceasta caută relații și semnificații între formele de
organizare a celor observate și semnificația ce Ii se poate conferi.
Problema principală care există în diagnoza psihologică reprezintă faptul
că între categorii și indicatori nu există legături univoce stricte (exemplu:
când adultul după ce vorbește la telefon îl aruncă, aceasta semnifică
agitare și nereușirea într-o activitate). În scopul controlului trebuie de
analizat în forma generală etapele de dezvoltare a copilului pentru a stabili
cauzele problemelor psihologice cu care se confruntă copilul.
Psihodiagnoza este utilizată în deosebi la problemele din domeniul
activității de muncă. Această problemă include selcția profesională,
consiliere profesională, etc.
Psihodiagnoza întâmpină cea mai principală problemă ce ține de
activitatea necontrolată de editare a instrumentelor psihologice, deoarece
sunt publicate sau date de peroanele care dețin aceste instrumente ,
tuturor persoanelor fără vrio predicție sau problemă. Persoanele nu sunt
trase la răspunde și aceste instrumente nu mai sunt valide pentru a fi
utilizate în domeniul respectiv, ducând la erori în diagnoze. Aceste
probleme pot fi cosecințele în apariția târzie a psihodiagnozei ca ramură a
psihologiei în țara noastră. Ea se realizează în scopul elaborării predicției
unor comportamente sociale semnificative pozitive. Problema în
psihodiagnoză constituie o linie de cercetare, pentru că de la ea se începe
studiul. Uneori problema decurge dintro teorie și este ușor de formulat o
teorie pentru că sesizarea problemei este foarte clară. Când cercetătorul
are o motivație mai slabă pentru preocupări teoretice definirea problemei
se face cu o observație de recunoaștere. Aceasta va sugera lucruri mai
sensibile de a indentifica mai sistematic procesul de cercetare.
Scopul
Psihodiagnoza se realizează pentru elaborarea predicției unor
comportamente sociale semnificative pozitive. Rolul psihodiagnozei în
activitatea psihologului practic în acest domeniu se poate schimba în
dependență de tipul de profesie, însă ea are funcție importantă în
acordarea ajutorului profesionist în cautarea și gasirea locului propriu,
astfel persoana să se manifeste ca un specialist în domeniul dat. În sens
figurat, diagnoza psihologică se aseamănă cu diagnoza medicală.
Metodele clinice permit ca cercetătorul să pătrundă mai adânc în viața
reală a individului, însă activitatea individuală cu subictul necesită un timp
mai îndelungat.

Psihodiagnosicul, ca activitate sistematică de evaluare psihologică, are


următoarele funcții:

 de a surprinde corect trăsături și capacități psihice individuale și de a


evidenția variabilitatea psihocomportamentală intragrupală versus
grup de referință (eșantion);
 de a evidenția cauzele ce au condus spre o anumită realitate
prezentă, în special, în cazul disfuncțiilor psihice;
 de a anticipa evoluția probabilă a comportamentului persoanei în
anumite condiții și situații contextuale (funcția prognostică);
 de a delimita cazurile de abatere, în sens pozitiv sau negativ, de la
norma (etalonul) de dezvoltare psihocomportamentală (în acest caz,
se pune problema distincției dintre normalitate și anormalitate);
 de a forma capacități de cunoaștere și autocunoaștere;
 de a furniza date ale examenului psihologic în deciziile din consiliere
și orientare vocațională;
 de a sprijini deciziile de conduită în demersul din psihoterapie,
asistență și consultanță psihologică;
 de a verifica unele ipoteze științifice, testul fiind folosit în acest caz ca
un instrument de cercetare ;
în concluzie, pot spune că, când vorbim de psihodiagnoză ne referim la
anumite obiecte ale cunoașterii- la oameni concreți dotați cu activității
psihice .