Tema 1.

Studierea hărţilor şi planurilor topografice

Scopul lucrării: a forma deprinderea calculării distanţei pe hartă dintre

puncte cu ajutorul scării numerice şi grafice (gradată transversal), măsurării
azimutului, unghiului de direcţie, rumbului, determinării coordonatelor geografice
şi rectangulare ale punctelor date pe hartă, calculul diferenţei de nivel, cotelor
punctelor, pantei liniei şi întocmirea profilului longitudinal.
Sarcinile lucrării:
1. Calculul distanţei între două puncte cu ajutorul scării numerice şi grafice;
2. Construirea scării grafice transversale;
3. Determinarea unghiului de direcţie, azimutului şi a rumbului;
4. Determinarea coordonatelor geografice şi rectangulare ale punctelor;
5. Calculul diferenţelor de nivel;
6. Calculul cotelor punctelor şi pantei unei linii de pe hartă;
7. Întocmirea profilului longitudinal.
Utilaj şi materiale: hărţi topografice, raportor, trusa de desen, riglă,
triunghi, creioane simple, microcalculator, hârtie de desen, calc şi milimetrică
formatul A-4.

1.1. Determinarea distanţei pe hartă cu ajutorul scării numerice

Pe hărţile primite se citeşte mărimea scării numerice. Scara numerică este

exprimată cu relaţia:
1 d
 ;
N D
unde: d – distanţa orizontală măsurată pe hartă, cm;
D – distanţa orizontală măsurată pe teren, m;
N – numitorul scării.
Numitorul este un număr adimensional şi este micşorat de 100 ori. În funcţie de
elementele cunoscute se pot rezolva diferite probleme legate de scara numerică cu
relaţiile:
D D
d  ; D  dN ; N  .
N d
Găsim pe hartă punctele A şi B şi linia dintre aceste puncte. Se trasează pe foaia
de calc această linie şi curbele de nivel învecinate. Cu ajutorul distanţierului măsurăm
distanţa dintre puncte şi o depunem pe riglă, primind în aşa fel mărimea în (cm). Se
înmulţeşte mărimea primită d, la numitorul scării N primind în aşa fel lungimea D
între punctele A şi B.

1.2. Construirea scării grafice transversale

Pe hârtie de desen formatul A-4 se trasează o linie orizontală, pe care se depun 5

baze ale scării egale cu 2 cm fiecare. Din capetele bazelor, cu ajutorul raportorului se
duc perpendiculare. Pe perpendiculare de la margine se depun câte 10 segmente egale
cu 2 mm, care se unesc prin linii paralele cu baza.
 Baza de la marginea din partea stângă se împarte în partea de sus şi jos în 10
segmente a câte 2 mm fiecare, iar punctele de divizare se unesc cu ajutorul liniilor
înclinate. În rezultatul acestor trasări, segmentele dintre perpendiculare Ob şi linia
înclinată Oa sunt diferite după mărime. Cel mai mic dintre ele este cel de la prima
linie paralelă–cea mai mică diviziune a scării gradat transversal şi este egală cu 1/100
din baza scării. La ridicarea pe următoarea linie paralelă mărimea segmentului dintre
linia înclinată Oa şi perpendiculara Ob se măreşte cu 1/100 din baza scării. În
corespundere cu varianta problemei pentru fiecare scară numerică indicată în (tabelul
1) se determină baza scării gradate transversal, a zecea parte din bază şi cea mai mică
diviziune a scării.
Tabelul 1
Lungimea segmentelor (în metri)

Scara Variantele
numerică 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0
1:25000 545 650 876 630 720 763 713 580 610 730
1:10000 430 467 562 398 808 582 917 389 542 478
1:5000 312 325 387 359 324 381 421 419 371 389
1:2000 121 145 128 151 146 149 163 97 94 99
1:1000 67 45 54 59 91 86 76 83 94 92

 Notă: varianta problemei se alege din coloniţa, al cărui număr coincide cu

ultima cifră a carnetului de note al studentului. Exemplu: numărul carnetului de note
este 00124. Atunci se înscriu datele din coloniţa cu numărul 4–630 m, 398 m, 359 m,
151 m, 59 m.
 Exemplu: depuneţi segmentul liniei cu lungimea 672 m în scara numerică 1:10
000.
Îndeplinim calculul scării gradate transversal–1 cm=100 m; baza scării (2 cm)
=200 m; o diviziune pe bază este egală cu 20 m, cea mai mică diviziune a scării este
egală cu baza scării împărţită la 100–2 m. La depunerea distanţelor la scara 1:10000
toate dimensiunile se rotungesc până la 1 m.
Se socoate, că segmentul de 672 m (des. 1.1) va conţine trei baze a scării (200
m), trei zecimi de bază (3 diviziuni la baza din stânga este 20 m–60 m) şi şase sutimi
de bază (a şasea linie paralelă la ridicarea pe linia înclinată–12 m). Fiecare lungime a
segmentului se depune pe scară prin diferite culori şi cărei scări numerice îi
corespunde.
SCARA GRADATĂ TRANSVERSAL

Des. 1.1. Poziţia acelor distanţierului la depunerea segmentului

cu lungimea de 672 m la scara numerică 1:10000
 1.3. Determinarea unghiurilor de direcţie, azimuturilor şi rumburilor
liniilor date pe hartă

Este cunoscut că, orice linie poate avea două direcţii: directă şi inversă. De
exemplu, dacă linia AB are direcţia Sud–Vest, atunci linia BA are direcţia Nord–
Vest.
Pentru a măsura unghiul de direcţie a liniei AB se duce prin punctul A o dreaptă,
paralelă cu linia absciselor (latura Nord–Sud) a caroiajului geometric.
Unghi de direcţie–se numeşte unghiul cuprins între direcţia de Nord a dreptei şi
linia AB, măsurat în sensul mersului acelor de ceasornic (se notează prin  AB ).
Unghiul de direcţie poate fi căpătat şi prin prelungirea liniei date.
Azimutul adevărat Aa şi cel magnetic Am (des. 1.2.a) se determină cu relaţiile:
Aa=  AB +;
Am=  AB +–;
unde:  – convergenţa meridianelor, în grade;
 – declinaţia magnetică, în grade.
Mărimile convergenţei meridianelor, declinaţiei magnetice şi semnele lor sunt
amplasate pe grafic din partea stângă a hărţii, (des.1.2. b).

Des. 1.2. (a) Determinarea azimutului adevărat, magnetic şi a unghiului de direcţie

Des. 1.2. (b) Mărimele convergenţei şi declinaţiei magnetice cu semnele lor

 Pe schema în caiet e necesar de a trasa direcţia meridianului geografic şi
magnetic. Pe desen de amplasat toate mărimile primite.

1.4. Determinarea coordonatelor geografice şi rectangulare ale

punctelor de pe hartă

Cadrul hărţii pe care sunt cifrate mărimile numerice ale latitudinilor şi

longitudinilor se numeşte–cadru geografic. În partea de Est şi Vest (apus) a cadrului
este arătată scara, exprimată în minute, a latitudinii, iar în părţile de Nord şi Sud a
longitudinii. Pentru determinarea coordonatelor geografice, se duc, câte minute şi
secunde conţine segmentul LA, cuprins între partea de apus a cadrului şi
meridianului adevărat, şi segmentul BA cuprins între partea de Sud şi paralelă, care
trece prin punctul dat sumând mărimile LA şi BA cu valorile corespunzătoare a
longitudinii L şi latitudinii B a colţului cadrului de Sud–Vest căpătând în aşa mod
coordonatele geografice:
LA=LA+L;
BA=BA+B.
Mărimile numerice determinate sunt coordonatele geografice ale punctului dat
(des. 1.3.).
La determinarea coordonatelor rectangulare se foloseşte proiecţia transversal–
cilindrică Gauss–Krüger. Suprafaţa globului pământesc este împărţită de meridiane în
fuse cu latitudinea egală de şase grade. Fiecare fus este împărţit în părţi egale de–a
lungul–de meridianul axial, iar în curmeziş–de ecuator. Punctul de intersecţie al
meridianului axial (axa absciselor) cu linia ecuatorului (axa ordonatelor) este originea
coordonatelor rectangulare ale fusului. Pentru a simplifica succesiunea determinării
coordonatelor rectangulare ale punctelor, fusul se împarte în pătrate cu latura de 0,5
km (1:5000); 1,0 km (1:10000–1:50000), căpătând în aşa mod caroiajul geometric.
Pentru determinarea coordonatelor rectangulare ale punctului (B) trebuie
măsurată lungimea perpendicularelor XB şi YB duse din punctul dat pe laturile
pătratului. Aceste mărimi se sumează corespunzător la coordonatele X şi Y ale
vârfului (des. 1.3). Pentru aceste calcule folosim următoarele relaţii:
X=X+XBN;
Y=Y+YBN;
unde: X şi Y – coordonatele originii pătratului, care se citesc de pe caroiajul
kilometriс al hărţii, km;
XB şi YB – creşterile calculelor în funcţie de distanţele şi numitorul
hărţii, m;
N – numitorul scării numerice a hărţii.
După rezultatele calculelor, în caiet se întocmeşte schema, iar rezultatele se
introduc în tabelul 2.
Tabelul 2
Determinarea coordonatelor geografice şi rectangulare

Coordonatele geografice Coordonatele rectangulare, (m)

Numărul punctelor
L B X Y
 A
B
C

Des. 1.3. Calculul coordonatelor geografice şi rectangulare ale punctelor

pe hartă

1.5. Determinarea altitudinei (cotei) punctelor, diferenţelor de nivel şi

pantei liniei dintre două puncte situate pe hartă

Cota unui punct situat pe o curbă de nivel are exact valoarea acesteea, care se
citeşte direct. În cazul unui punct oarecare C se duce linia de cea mai mare pantă
ACB şi AC=d1 şi AB=d. Cota punctului C din teren rezultă:
HC=HA+hAC;
d1
hAC= hech.
d
Diferenţa de nivel dintre punctele B şi A se calculă după formula:
HB-A=HB–HA.
Unghiul de înclinare se calculă după formula:
H B  H A H
i  tg   ;
d d
unde: hech. – echidistanţa curbelor de nivel, m;
 H – diferenţa de nivel dintre punctele B–A şi este egală cu HB-A, m;
d – intervalul curbelor de nivel (distanţa dintre curbe înmulţită la scară
numerică a hărţii), m;
d1 – distanţa de la curba de nivel cu cota cea mai mică până la punct, m;
 – unghiul de înclinare a liniei faţă de orizont, exprimat în procente ( o/o)
sau în promile (o/oo).
Mărimea primită se înmulţeşte la 100 o/o sau la 1000 o/oo.
Panta liniei AB faţă de orizont exprimată în grade se calculă cu relaţia:
 H
= d
57,3.

1.6. Întocmirea profilului longitudinal a terenului pe o anumită direcţie

Întocmiţi pe o foaie milimetrică standardă profilul longitudinal al direcţiei AB ce

se obţine prin raportarea la o anumită scară, pe o linie orizontală a punctelor în
funcţie de distanţa dintre ele. Pe această linie, considerată şi plan de comparaţie, se
ridică perpendiculare pe care se reprezintă înălţimea punctelor, la o scară de 5–10 ori
mai mare, decât a lungimilor. Scara lungimilor corespunde scării numerice a hărţii.
Succesiunea întocmirii profilului este următoarea: se trasează linia nivelului
convenţional (NC), astfel ca să coincidă cu o linie groasă a hârtiei milimetrice. Mai
jos se trasează rubricile: numărul punctului, cota terenului, diferenţa de nivel,
distanţa parţială, distanţa cumulată, panta (declivităţi), planul de situaţie, etc.
Lăţimea fiecărei rubrici o să fie egală cu 1 cm în afară de planul de situaţie–2 cm.
Punctul iniţial al traseului se amplasează pe o linie groasă, la distanţa de 5–6 cm faţă
de marginea părţii din stânga.
Se determină cota punctului iniţial şi final a liniei AB, cota minimală şi
maximală şi linia de intersecţie cu curbele de nivel. Cea mai joasă cotă trebuie
amplasată cu 4–6 cm mai sus faţă de linia nivelului convenţional (NC).

Des. 1.4. Profilul longitudinal al liniei A–B pe hartă

Se determină intersecţia cotelor punctelor liniei AB cu curbele de nivel,
deasemenea cotele punctelor caracteristice dacă există aşa ceva. Cotele punctelor
caracteristice se determină prin interpolarea curbelor învecinate.
Cu distanţierul se plasează în rubrica distanţa dintre punctele de pe hartă. Cu
ajutorul scării transversale se determină mărimea acestor distanţe şi se înscriu în
rubrica corespunzătoare. Mărimile cotelor se depun în scară pe perpendiculare trasate
din punctele primite. Unind punctele, primim linia profilului terenului. Se determină
panta terenului şi se înscrie în promile. În rubrica "Planul de situaţie" se arată situaţia
pe lungimea liniei AB cu înălţimea de 1cm în ambele părţi. Situaţia se depune
folosind distanţierul şi semnele topografice convenţionale (des. 1.4.).

Întrebări de control:
1. Ce se numeşte scară? Scara numerică şi grafică. Ce se numeşte precizia scării
şi cum se determină ea?
2. Ce se numeşte hartă, plan? Care este diferenţa dintre ele?
3. Explicaţi noţiunea de semn convenţional, care pot fi sau nu pot fi exprimate la
scara hărţii.
4. Ce se numeşte unghi de direcţie, azimut magnetic, geografic şi rumb?
5. Ce se numeşte echidistanţa curbelor de nivel şi interval? Care este diferenţa
dintre ele?
6. Cum se reprezintă cu ajutorul curbelor de nivel, formele principale ale
reliefului?
7. Cum se determină panta versantului imaginat pe harta topografică?
8. Cum se construieşte graficul de pantă şi metoda de lucru cu el?
 Tema 2. Teodolitul 2T–30. Măsurarea unghiurilor
orizontale şi verticale

Scopul lucrării: memorizarea cunoştinţelor acumulate în timpul prelegerilor,

căpătarea unor deprinderi de efectuare a verificării şi reglării teodolitului,
metodele de măsurare a unghiurilor, deprinderi la măsurare a distanţei prin
metoda directă şi indirectă, redusă la orizont, determinarea corecţiei ,
schimbându–se în dependenţă de distanţa dintre aparat şi miră.
Sarcinile lucrării:
1. Memorizarea structurei teodolitului;
2. Înfăptuirea verificărilor teodolitului 2T-30;
3. Măsurarea unghiurilor orizontale;
4. Măsurarea unghiurilor verticale;
5. Calculul distanţei cu ajutorul panglicii LZ-20;
6. Măsurarea indirectă a distanţelor pe cale optică.
Utilaj şi materiale: un complet al teodolitului, panglica LZ–20, mire, ţăruşi
din lemn, ciocan, microcalculator şi formulare pentru exerciţii.
5 2.1. Structura teodolitului 2T-30
Caracteristica teodolitului.
1. Eroarea medie pătratică de măsurare a unghiului orizontal dintr–o repriză până la
20 , iar a celui vertical – până la 30.


2. Puterea de mărire a lunetei – 20 x.

3. Valoarea diviziunii nivelei alidadei a cercului orizontal – 45.
4. Tipul microscopului de lectură–microscop cu scăriţă cu valoarea diviziunii de –

5.
5. Gradarea nivelei torice a cercului orizontal – 45….60.
6. Masa aparatului – 2,3 kg.
7. Coeficientul stadimetric – 100.
Părţile principale ale teodolitului sunt redate pe des.
 Fig. Teodolitul 2T–30

a–vedere generală, b–câmpul vizual al microscopului de lectură,

1–baza teodolitului; 2 şi 13–şurubri de blocare şi mişcare micrometrică
a limbului; 3 şi 12–şuruburi de mişcare micrometrică şi blocare a alidadei;
4 şi 8–şuruburi de mişcare micrometrică şi blocare a lunetei; 5–microscopul
de lectură; 6–vizorul optic; 7–cercul vertical; 9–şurubul micrometrului
optic (cremaliera); 10–şurubri de corecţie a nivelei torice; 11–nivela torică;
14–limbul; 15–şuruburile de calare; 16–lăcaş cu filet în baza teodolitului

2.2. Verificarea şi reglarea teodolitului

Teodolite sunt diferite, însă ele toate sunt construite pe baza unei scheme
geometrice, principiul căreia constă în măsurarea aparte a unghiului orizontal şi a
celui vertical. Axele teodolitului trebuie să corespundă următoarelor condiţii de
amplasare şi anume:
PRIMA CONDIŢIE–axa nivelei torice a cercului orizontal trebuie să fie
perpendiculară pe axa verticală a aparatului.
VERIFICAREA–amplasăm alidada în aşa fel ca axa nivelei verificate să fie
paralelă cu două şuruburi de calare. Cu aceste două şuruburi se aduce bula de aer în
punctul zero. Citind lectura pe limb, alidada se întoarce fix la 180. Dacă bula de aer
a rămas în punctul zero sau s–a abătut nu mai mult decât cu o diviziune, atunci
condiţia se consideră satisfăcută, în caz contrar se face reglarea.
REGLAREA–folosind şuruburile de corecţie se deplasează bula de aer spre zero
cu o jumătate din abaterea totală. A doua jumătate din abatere se corectează cu
ajutorul şurubului de calare. Aceste operaţii se repetă, până când abaterea bulei va fi
mai mică decât o diviziune.
 CONDIŢIA A DOUA–axa de vizare a lunetei e necesar să fie perpendiculară pe
axa de rotaţie orizontală a ei.
VERIFICAREA–se aduce axa de rotaţie a teodolitului în poziţia verticală,
orientăm luneta spre un punct îndepărtat şi citim lectura pe cercul din dreapta CD 1,
apoi întoarcem luneta peste zenit şi din nou se vizează la acelaşi punct şi se citeşte
lectura din stânga CS1 pe limbul cercului orizontal. Schimbând poziţia alidadei şi a
limbului la 180 repetăm operaţiile şi se citesc lecturile (CD2 şi CS2), calculăm
eroarea de colimaţie după formula:
2c=CDm–CSm;

unde:
CD1  CD2  180o
CDm= ;
2
CS1  CS 2  180o
CSm= .
2
Dacă c2, atunci se face corecţia erorii de colimaţie.
REGLAREA–se calculă lectura medie după formula:
CD2  CS 2  180o
E= .
2
Instalăm alidada la lectura medie calculată, în rezultat, centrul firelor reticulare
se va abate de la punctul observat cu un unghi c, acţionând cu şuruburile de corecţie,
se suprapune centrul firelor reticulare cu imaginea punctului observat. Pentru control,
verificarea se repetă, folosind alte lecturi ale limbului.
CONDIŢIA A TREIA–axa de rotaţie a lunetei e necesar să fie perpendiculară pe
axa de rotaţie a teodolitului.
VERIFICAREA–teodolitul se instalează la distanţa de 10–20 m de la un perete al
clădirii. Centrul firelor reticulare se orientează spre un punct, situat foarte sus. Luneta
se roteşte până poziţia ei devine aproximativ orizontală şi se notează cu creionul pe
perete proiecţia centrului firelor reticulare a1. Luneta se întoarce peste zenit şi din nou
se orientează spre acelaş punct. În mod analog se obţine proiecţia a doua a punctului
a2. Dacă ambele proiecţii ale punctului coincid (se află în bisectorul firelor reticulare),
atunci condiţia este satisfăcută, în caz contrar rectificarea corecţiei poate fi făcută
numai în ateliere speciale.
CONDIŢIA A PATRA–firul reticular trebuie să fie paralel cu axa teodolitului.
VERIFICAREA–axa de rotaţie a teodolitului se aduce în poziţie verticală şi se
orientează centrul firelor reticulare spre un punct, situat la distanţa de 5–10 m de
teodolit, în care este suspendat un fir cu plumb. Dacă la ridicarea şi coborârea lunetei
imaginea firului reticular va coincide cu imaginea firului cu plumb, atunci condiţia
este satisfăcută, în caz contrar se scoate mantaua de protecţie a monturii firelor
reticulare şi prin acţiunea asupra ei o rotim la unghiul necesar. După rectificarea
aceasta se repetă măsurările.

2.3. Măsurarea unghiurilor orizontale

Succesiunea măsurării unghiurilor orizontale este următoarea:

 1. Teodolitul se aşează deasupra vârfului unghiului, în aşa fel ca partea de sus a
trepiedului să fie aproximativ orizontală, iar greutatea firului cu plumb să se afle
deasupra ţăruşului, care arată vârful unghiului, după centrare teodolitul se aduce în
poziţie de lucru, folosind şuruburile de calare;
2. În poziţia cercului vertical din dreapta CD (cercul din dreapta) vizăm centrul
firelor reticulare la punctul din dreapta şi citim lectura ad;
3. Slăbim şurubul vizând la punctul din stânga şi citim lectura bd;
4. Schimbăm poziţia cercului vertical ca să fie din stânga CS (cercul din stânga),
făcând careva manipulaţii cu instalaţia de orientare se suprapune limbul faţă de
alidadă şi se repetă măsurările, în rezultat primind lecturile as şi bs;
Tabelul
Carnetul măsurării unghiurilor orizontale

Numărul Lecturile pe Valoarea Valoarea

punctelor de: cercul orizontal unghiului medie a
Notă
măsurat unghiului
staţie observaţie      
CD Teodolitul optic
1 52 14 2T–30 nr. 8774
3 306 25 105 49 cu precizia de
2 CS 105 48,5 citire a lecturilor
1 232 19 105 48 pe microscop cu
3 126 31 scara 0,5

5. Se calculă două mărimi ale unghiului după formula:

d=ad–b;
s=as–bs;
dacă d–s1, atunci calculăm mărimea medie a unghiului după relaţia:
1
= 2 (d+s).
Rezultatele măsurării şi calculelor le introduc în carnet (tabelul 7).

2.4. Măsurarea unghiurilor verticale

Unghi de înclinaţie–se numeşte unghiul cuprins între planul orizontal şi

orientarea spre punctul dat.
La teodolite planul orizontal este dat de alidada cercului vertical, care regid este
unită cu nivela. Succesiunea măsurării unghiului de înclinaţie este următoarea:
a) se instalează teodolitul în poziţia de lucru;
b) când poziţia cercului vertical este din stânga CSv (cercul din stânga vertical),
vizăm centrul firelor reticulare la punctul dat şi citim lecturile pe cercul vertical;
c) întoarcem luneta peste zenit şi din nou vizăm centrul firelor reticulare la
acelaş punct şi citim lectura din dreapta CDv (cercul din dreapta vertical);
d) mărimea unghiului de înclinare pentru teodolitul 2T–30 se calculă după
formulele:
 =0,5(CSv–CDv); sau
=CSv–LO=LO–CDv;
unde: LO – locul zero a cercului vertical (valoarea de index).
Mărimea LO se calculă după relaţia:
LO=0,5(CSv+CDv).
Rezultatele măsurărilor şi calculelor se introduc în carnet (tabelul 8).
Tabelul 8
Carnetul măsurării unghiului de înclinare

Numărul punctelor de: Lecturile Locul zero, Unghiul

CSv CDv LO vertical, 
staţie observaţie
       

2 3 –2 44 +2 46 0 01,0 –2 45

2.5. Calculul distanţei cu ajutorul panglicii LZ-20 (metoda directă)

Măsurările le efectuiază trei operatori: doi din care fac măsurări, iar al treilea
înscrie datele în registrul măsurărilor.
Ordinea de lucru este următoarea:
1. Operatorul din urmă suprapune reperul zero al panglicii pe punctul de capăt a
liniei, care încă o dată se fixează pe teren cu o fişă. Operatorul dinainte având 10 fişe
în mână, aliniază panglica după indicaţiile operatorului din urmă, o întinde şi fixează
pe teren cu prima fişă capătul (reperul) dinainte a panglicii.
2. După aceasta operatorul dinainte scoate panglica de pe fişă, lăsând fişa înfiptă
în pământ, iar operatorul din urmă scoate fişa, o ia în mână, panglica se transferă de–
a lungul liniei la o nouă poziţie.
3. Ajungând în dreptul primei fişe, operatorul din urmă fixează pe ea panglica şi
se continuă operaţiile ca şi la prima poziţie.
4. Când toate cele 5 sau 10 fişe vor fi depuse pe teren, atunci operatorul din
urmă va transmite cele 10 fişe, pe care le–a strâns operatorului dinainte. Numărul
acestor transmiteri (adică al segmentelor a câte 100–200 m) se înscriu în registrul
măsurărilor.
5. La sfârşitul măsurărilor, de regulă, se determină lungimea intervalului
incomplet (restul–r), citind de pe panglică metrii şi decimetrii, iar centimetrii fiind
apreciaţi cu rigla sau din ochi.
Lungimea liniei se măsoară înainte (Dinainte) şi înapoi (Dinapoi). Se calculă
eroarea absolută (dinainte–dinapoi) şi relativă la două măsurări. Eroarea relativă se
calculă ca diferenţa erorii absolute la lungimea medie a liniei şi ea nu trebuie să
depăşească mărimea 1:2000. Dacă relaţia nu se îndeplineşte, atunci măsurările se
repetă.
Măsurările efectuate cu panglica se consideră bune, când erorile rezultatelor se
încadrează în toleranţele date de instrucţiuni. Ecartul maxim nu poate depăşi toleranţa
dată de relaţiile:
  D 
T=   0,004 D  , respectiv T =  0,003 D ;
 7500 
unde: D – reprezintă distanţa măsurată, în metri.
Pe terenuri cu pante între 5–10 toleranţele se majorează cu 35 %, între 10–15
cu 70 % iar la peste 15 cu 10 %.
Tabelul
Carnetul măsurării distanţelor cu panglica

Mar Lungimea liniei, Lungimea Eroarea Corecţiile, m Lun.

carea m medie a totală
liniei liniei, m Abso Rela a
Înainte Înapoi lută tivă dc dt d liniei,
m
1–2 150,12 150,06 150,09 0,06 1/2502 +0,02 0 –0,45 149,66
2–3 145,70 145,66 145,68 0,04 1/3600 +0,02 0 –0,54 145,16
etc.

Distanţa D a liniei măsurate se calculă cu relaţia:

D=Ln+r.
unde: L – lungimea nominală a bandei, m;
n – numărul bandelor depuse în aliniament, buc;
r – intervalul incomplet (restul), cm.
Luând în consideraţie corecţiile pentru comparare dc, temperatură dt şi
reducerea distanţei la orizont d, lungimea totală se calculă cu relaţia:
d=D+dc+dt+d.
Corecţiile se calculă după relaţiile:
dc=nl;
dt=D(tr–tk);

d= –2Dsin2 2 ;
unde: l – corecţia de comparare a unei panglici, mm;
 – coeficientul de dilatare liniară a materialului dispozitivului de măsurat
(pentru oţel =1,2510-5);
tr – temperatura aerului în timpul măsurării;
tk – temperatura aerului în timpul comparării;
 – unghiul de înclinaţie a liniei măsurate.

2.6. Măsurarea indirectă a distanţelor pe cale optică

La determinarea distanţei reduse la orizont se foloseşte stadimetrul cu fire

reticulare (teodolitul) cu unghiul de înclinare constant (permanent) şi baza
schimbătoare (mira).
Stadimetrul cu fire reticulare prezintă o combinare a lunetei analitice cu firele
reticulare stadimetrice, care are două fire adăugătoare şi mira (stadia) cu diviziuni
centimetrice.
 Pentru determinarea distanţelor reduse la orizont în practică se foloseşte relaţia:
D=100l+;
unde: l – numărul de diviziuni centimetrice cuprinse între firele reticulare
orizontale de sus şi jos, cm;
 – corecţia ce depinde de distanţa dintre teodolit şi miră.
Pentru calculul corecţiei se depune pe un teren neted un aliniament favorabil
pentru măsurări. De la axa principală (verticală) a teodolitului se depun distanţe în
aliniament de 30, 60, 120 m şi se fixează cu ţăruşi din lemn. Se măsoară cu panglica
înainte şi înapoi distanţele Dui, determinând valoarea medie cu o rotungire până la
0,01 m. În punctul iniţial se instalează teodolitul şi se aduce în poziţia de lucru fixând
numărul lui în tabelul 4.

Tabelul 4
Teodolit Nr. 8774
Rezultatele măsurării
Indicii
Prima A doua A reia
1 2 3 4
Dui, m
li, m
100 li
i, m

Se instalează succesiv mira pe ţăruşul cel mai din apropiere, vizând luneta la
miră şi se citesc lecturile între proiecţiile firelor de sus şi jos rotungindu–le până la
0,1 cm.
Rezultatele măsurării se înscriu în coloniţa doi în drept cu indicele respectiv.
Calculăm mărimea i după relaţia:
i=Dui–100li.
Se instalează mira pe ţăruşul următor la următoarea distanţă şi se repetă
măsurările, înscriind datele în coloniţele 3 şi 4 a (tabelului 2). La fiecare distanţă
lecturile citite le înscriu fiecare operator în caietul de lucru.
Dacă lungimea liniei este înclinată, atunci distanţa redusă la orizont se calculă
după relaţia:
d=D+D=D–klsin2;
unde: k·l·sin2 – corecţia pentru unghiul de înclinare.
După această formulă sunt calculate tabelele corecţiilor. Când unghiurile de
înclinare  au valori până la 2–3 corecţiile D au valori mici şi în calcule nu se
introduc.

Întrebări de control:
1. Numiţi felurile teodolitelor şi tahimetrelor produse în prezent.
2. Numiţi părţile principale ale teodolitului.
3. Descrieţi condiţiile geometrice de amplasare a axelor teodolitului.
 4. În ce constau operaţiile de verificare a teodolitelor şi cum se reduc erorile
observate?
5. Descrieţi succesiunea instalării teodolitului în poziţie de lucru.
6. Care sunt operaţiile, efectuate în timpul orientării lunetei spre obiect?
7. Cum se citesc lecturile cu ajutorul microscoapelor cu scăriţă şi reper?
8. Descrieţi succesiunea măsurării unghiurilor orizontale.
9. Descrieţi succesiunea măsurării unghiurilor verticale.
10. Care sunt operaţiile de pregătire pentru măsurarea lungimei liniei?
11. Descrieţi ordinea operaţiilor de măsurare a lungimei liniilor cu panglica?
12. Care este precizia de măsurare a liniei în cazul măsurării liniei cu ajutorul
panglicii?
13. Care corecţii se introduc în lungimea liniei şi din ce cauză?
14. Numiţi aparatele de măsurare indirectă a distanţelor.
15. Descrieţi ordinea operaţiilor de măsurare a lungimei liniilor prin metoda
indirectă.
16. Care corecţii se introduc în lungimea liniei măsurată prin metoda indirectă?
17. Care este scopul determinării pe teren a constantei şi coeficientului
stadimetric.
 Tema 3. Calculul drumuirei planimetrice

Scopul lucrării: Determinarea erorilor unghiulare şi echilibrarea lor, calculul

unghiurilor de direcţie cu transformarea lor în rumburi, calculul coordonatelor
relative, erorilor absolute şi relative liniare, erorilor liniare şi echilibrarea lor şi
calculul coordonatelor absolute cu întocmirea planul topografic.
Sarcinile lucrării:
1. Determinarea erorilor unghiulare;
2. Calculul unghiurilor de direcţie;
3. Transformare unghiurilor de direcţie în rumburi;
4. Calculul perimetrului poligonului;
5. Calculul coordonatelor relative;
6. Calculul erorii absolute;
7. Calculul erorii relative liniare;
8. Calculul corecţiilor şi echilibrarea lor;
9. Calculul coordonatelor absolute ale vârfurilor poligonului. Controlul
calculelor.
10. Calculel necesare pentru amplasare simetrică a planulu pe foaie;
11. Întocmirea caroiajului geometric;
12. Raportarea coordonatelor pe plan;
13. Întocmire planului după coordonatele vârfurilor poligonului.
Utilaj şi materiale: carnetul măsurării unghiurilor şi distanţelor, trusă de
desen, riglă, creion, raportor, hârtie de desen formatul A-3, microcalculator.

3.1. Calculul coordonatelor rectangulare ale reţelei de ridicare

După datele măsurărilor în teren (unghiurile orizontale şi distanţa redusă la

orizont reprezentate pe fig.1) să se calcule coordonatele rectangulare ale drumuirei
circulare (închise).
Ridicarea a fost efectuată cu teodolitul 2T–30 cu cercul vertical din stânga
lunetei, iar unghiurile de înclinaţie au fost măsurate vizând pe punctul mirei amplasat
la înălţimea aparatului.
Sunt date unghiul de direcţie al liniei 1–2 şi coordonatele punctului 1.
1-2=5658,0+R*.
X1=+1000,00 m; Y1=–1000,00 m.
 508,36 m
4
5

513,02 m-Rm 485,07 m+Rm

3 179°58.5 
180°01.0  6

480,64 m+Rm 500,65 m-Rm

91°36.5 
89°17.0 
2 1
492,37 m

Fig. 1. Schema reţelei de ridicare. Drumuire circulară

*
Aici şi mai departe R–ultimele două cifre ale numărului din carnetul de note.
Dacă R, R, Rm, Rmm, atunci numerele sunt date în grade, minute, metri şi milimetri.
Calculul coordonatelor rectangulare ale punctelor drumuirii circulare (închise),
se efectuiază în următoarea succesiune:
n

1. Se calculă suma practică   pr

i 1
a unghiurilor orizontale interioare ale

poligonului cu relaţia:
n

  pr =123….n;
i 1

2. Se calculă suma unghiurilor orizontale interioare   teor ale poligonului după

11

relaţia:
n


11
teor =180(n–2);
n

unde:   teor . – suma teoretică a unghiurilor interioare ale poligonului;

11

n – numărul unghiurilor orizontale măsurate.

3. Se determină eroarea unghiulară a drumuirii fpr folosind relaţia:
n

f pr.=   pr –  
n

teor ;
11 11
 unde: fpr – eroarea unghiulară practică.
4. Control: având în vedere că măsurarea unghiurilor interioare a fost
îndeplinită cu teodolitul 2T–30, cu precizia de 30", eroarea admisibilă (toleranţa) de
închidere unghiulară se determină după formula:
f adm.=1 n ;
unde: f adm.– eroarea unghiulară admisibilă;
n – numărul de unghiuri măsurate.
Dacă f adm.f pr. trebuie verificate calculele şi găsită greşeala. Când f adm.  f pr.,
eroarea unghiulară practică (reală) se echilibrează (împarte) cu semnul opus la toate
unghiurile.
Mărimea corecţiei se determină după relaţia:
f pr
= .
n
Mărimea corecţiei  se rotungeşte până la zecimi de minute şi se sumează la
mărimea numerică a unghiurilor măsurate. După echilibrarea unghiurilor, suma
unghiurilor corectate şi suma unghiurilor teoretice trebuie să satisfacă condiţia:
n n

  prcor    teor .
1 1

5. Se calculează unghiurile de direcţie ale laturilor drumuirii folosind formula:

– pentru unghiurile măsurate din dreapta drumuirii:
 i 1   i  180 o   icor . ;
unde: i, i+1 – unghiurile corespunzătoare a liniei precedente şi următoare;
 icor – unghiul interior corectat, cuprins între aceste laturi.
 Notă: dacă suma unghiurilor i-1+180 va fi mai mică decât a unghiului care
trebuie scăzut, atunci la această sumă se adaugă 360. Când unghiul de direcţie
calculat al liniei este mai mare decât 360, atunci din mărimea căpătată se scade 360.
6. Calculul rumburilor laturii drumuirii.
Rumburile liniilor se calculează după formulele din tabelul 9.
Tabelul 9
Relaţiile dintre rumburi şi unghiurile de direcţie

Denumi Formulele pentru

Mărimea
Cadra rea calcularea rumbului
unghiului de
nul rumbul după unghiul de
direcţie
ui direcţie
0–90 I NE r1=1
90–180 II SE r2=180–2
180–270 III SV r3=3–180
270–360 IV NV r4 =360–4

 Notă: r – rumbul liniei, i – unghiul de direcţie.

 7. Se calculă perimetrul poligonului (mersul goniometric). Perimetrul se
determină ca suma proiecţiilor orizontale ale liniilor dintre punctele staţiilor de
ridicare ale lotului. Se foloseşte următoarea relaţie:
P=d1-2 + d2-3 + d3-4 + d4-5 +.........+ dn-m;
unde: d1-2+d2-3+d3-4+d4-5+.........+dn-m – proiecţiile orizontale ale liniilor dintre
punctele staţiilor de ridicare.
8. Se calculă coordonatele relative (i şi i) folosind formulele:
i =dicosi;
i =disini.
unde: i – diferenţa coordonatelor pe axa abscisei, m;
i – diferenţa coordonatelor pe axa ordonatei, m;
di – proiecţia orizontală a liniei, m.
 Notă: mărimile i şi i se calculează cu precizia de 0,01 m. Semnele
diferenţelor de coordonate calculate se determină după denumirea rumbului liniei şi
relaţiilor din tabelul 9.
Tabelul 9
Dependenţa semnului diferenţelor de coordonate de rumbul liniei

Denumirea rumbului Semnul diferenţelor de coordonate

Cadranul
liniei  
I NE + +
II SE – +
III SV – –
IV NV + –

Se calculează suma algebrică a diferenţelor de coordonate, care pentru mersul

n n

goniometric închis (poligon) trebuie să fie egale cu zero, deci    0,    0 .

11 11

Din cauza erorilor măsurărilor în câmp, suma algebrică nu va fi egală cu zero, deci:
n n

fX=   , fY=   ;
11 11

unde: fX, fY – neajunsul (eroarea, nepotrivirea) diferenţelor de coordonate pe axa

corespunzătoare, m.
Se calculă eroarea absolută liniară (nepotrivirea perimetrului) a drumuirii după
formula:
fs= f  f ;
x
2
y
2

unde: fs – eroarea absolută liniară, m.

Eroarea absolută liniară a perimetrului drumului goniometric închis se socoate
admisibilă, dacă ea nu depăşeşte 1/2000 din perimetru, deci eroarea relativă trebuie să
satisfacă condiţia:
fs 1
n

2000 ;
S
11
 n

unde: S
11
– suma distanţelor reduse la orizont a laturilor drumuirii, m.
 Notă: dacă eroarea relativă depăşeşte mărimea de 1/2000, atunci calculele
trebuie verificate şi căutată greşeala.
Dacă fs e admisibilă, atunci neajunsul (eroarea) diferenţelor de coordonate f X şi
fY se echilibrează (se împart) la toate diferenţele cu semn opus, proporţional
proiecţiilor orizontale ale liniilor, folosind formulele:
 fX  fY
 Xi  n
 di  Yi  n
 di
; .
S
11
S
11

unde: X, Y – mărimile corecţiei diferenţelor de coordonate, cm.

9. Se calculează coordonatele absolute ale punctelor vârfurilor poligonului.
Coordonatele punctului Nr. 1. X1=+1000,00 m, Y1=–1000,00 m. Coordonatele
punctelor următoare se calculă după formulele:
Xi =Xi-1+ X ; i

Yi =Yi-1+ Y ; i

unde: Xi, Yi – abscisa, ordonata punctului următor (premărgătoare) a drumului

goniometric, m;
Xi-1, Yi-1 – abscisa, ordonata punctului precedent (din urmă) a drumului
goniometric, m;
 X ,  Y – diferenţa de coordonate corectate dintre punctul precedent şi
i i

următor, m.
Rezultatele se prezintă în formă de tabel (vezi anexa 1).

3.2. Alcătuirea planului lotului după coordonatele punctelor

(vârfurilor poligonului)

Pe hârtie de desen formatul A-3 se construieşte reţeaua de coordonate. Pentru

aceasta prin colţurile foii se duc diagonale. De la punctul de intersecţie a lor se depun
segmente egale, capetele cărora se unesc prin linii. În rezultat se capătă un
dreptunghi. Laturile dreptunghiului se împart în segmente egale cu 10 cm de sus în
jos şi din stânga în dreapta. Se controlează dacă reţeaua a fost construită corect,
măsurând diagonalele patrulaterelor, lungimea cărora trebuie să fie egală cu 141,4
mm. Abaterea grafică a lungimii nu trebuie să depăşească 0,2 mm. După construirea
reţelei de coordonate, liniile auxiliare trebuie şterse.
Pe reţea se alege începutul coordonatelor în aşa fel ca toate punctele lotului să
poată fi depuse pe foaie. După aceasta, reţeaua de coordonate se înscrie în scara
planului 1:10000.
Pe reţea se construieşte planul lotului. Pentru aceasta, de la începutul
coordonatelor pe liniile paralele ale reţelei se depun segmente egale cu abscisa şi
ordonata punctului, luând în consideraţie semnul lor. Sfârşitul segmentelor se unesc
cu liniile paralele a reţelei de coordonate. Intersecţia acestor linii va arăta poziţia pe
plan a punctului. Acest punct trebuie luat într-un cerculeţ şi scris numărul lui. În aşa
fel se determină poziţia celorlalte puncte. Punctele alăturate se unesc prin linii.
  Control: după determinarea poziţiei pe plan a două puncte alăturate trebuie
controlat, dacă ele au fost determinat corect. Distanţa dintre puncte pe plan trebuie să
fie egală cu distanţa redusă la orizont a liniei, iar direcţia–cu rumbul, din tabelul de
calcul a coordonatelor.
Exemplu de determinare a poziţiei punctelor pe plan este arătat pe desenul .

Des. 1. Depunerea punctelor pe plan după coordonatele lor

 Tema 4. Calculul suprafeţelor contururilor

Scopul lucrării: formarea deprinderilor la calculul ariei prin metoda

analitică, grafică şi mecanică.
Sarcinile lucrării:
1. Calculul ariei prin metoda analitică a unui poligon după coordonatele
vârfurilor;
2. Calculul ariei prin metoda grafică;
3. Studierea construcţiei planimetrului polar şi modul de lucru cu el;
4. Calculul ariei prin metoda mecanică.
Utilaj şi materiale: trusă de desen, riglă, creion, raportor, hârtie de calc,
microcalculator, planimetru polar.

Determinarea ariei prin metoda analitică se efectuiază după rezultatele

calculelor coordonatelor punctelor caracteristice ale conturului lotului (anexa 3).
Dacă sau determinat coordonatele punctelor caracteristice ale conturului, atunci
suprafaţa lotului poate fi calculată după relaţiile:
n

 X (Y
1
Sc= i i+1 –Yi-1);
2
11
n

 Y (X
1
Sc= 2 i i-1 –Xi+1);
11
unde: Xi,Yi – coordonatele punctului i, în m.
Suprafaţa loturilor cu contur regulat (se împarte lotul în figuri geometrice
simple) se calculă cu relaţiile:
a) pentru triunghi:
1
S= 2 ah; S = P  ( P  a )  ( P  b)  ( P  c ) ;
1 1 sin A  sin C
S= 2 absinC; S= 2 b2 sin( A  C ) ;
unde: a,b,c – lungimea laturilor triunghiului, m;
A,B,C – unghiurile interioare opuse laturilor corespunzătoare;
P – semiperimetrul triunghiului, m;
h – înălţimea triunghiului dusă pe latura a, m.
b) pentru patrulater:
S=a2, când A=B=C=D=90, a=b;
S=ab, când A=B=C=D=90, a  b;
1
S= 2 (a+b)h, când a ‌‌b;
1
S= 2 (acsinB+bdsinA);
1
S= 2 d1d2sin;
unde: a,b,c,d – lungimea laturilor patrulaterului, m;
A,B,C,D – unghiurile interioare;
h – înălţimea trapezului, m;
 d1, d2 – lungimea diagonalelor, m;
 – unghiul de intersecţie a diagonalelor.
Pentru a determina suprafaţa cu ajutorul paletei (paleta–reprezintă o reţea de
pătrate module, desenate pe hârtie de calc) ea trebuie depusă pe conturul lotului. Se
socoate numărul de pătrate întregi cuprinse pe suprafaţa lotului dat, iar numărul de
pătrate incomplete se apreciază din ochi. Suprafaţa lotului în cazul dat se determină
cu relaţia:
Sc=(0,001aN)2n;
unde: Sc – suprafaţa conturului, m2;
a – lungimea laturii pătratului, mm;
N – numitorul scării numerice a planului sau hărţii;
n – numărul de pătrate, buc.
Pentru determinarea ariei prin metoda mecanică se foloseşte planimetrul polar
(des. 1.5.). Pentru a calcula suprafaţa unei figuri se face conturarea cu stilul
planimetrului de două ori, când polul este din dreapta (PD) şi când polul este din
stânga (PS), citind pe dispozitivul de înregistrare lectura iniţială şi finală.
În timpul conturării trebuie să se respecte următoarele condiţii:
a) unghiul cuprins între braţul polar şi braţul trasor trebuie să fie de 30–150;
b) rotiţa înregistratoare a dispozitivului trebuie să se mişte lin fără a întâlni
obstacole;
c) conturarea se termină în punctul din care sa început.
Determinăm diferenţa dintre lecturi:
(m2–m1)PD şi (m2–m1)PS;
dacă:
(m2–m1)PD–(m2–m1)PS4;
atunci se determină mărimea medie:
1
(m2–m1)med.= 2  (m2–m1)PD+(m2–m1)PS  .
Suprafaţa lotului se determină după relaţia:
Sc=P(m2–m1)med.;
unde: P – constanta planimetrului, ha.
Pentru determinarea constantei planimetrului se face conturarea unui cerc cu
suprafaţa egală 100 cm2. Din două poziţii ale polului se conturează şi se citesc
lecturile pe dispozitivul de înregistrare. Mărimea P exprimată în hectare se determină
după relaţia:
1 10 6  N 2
P= (m ;
2  m1 ) med .

unde: N – numitorul scării numerice a planului sau a hărţii.

Datele calculate se introduc în tabelul 5.
 Des. 1.5. Planimetrul polar
1 şi 2 dispozitivul de înregistrare şi citire a lecturilor; 3–braţul polar;
4–contragreutatea; 5–mânerul; 6–stilul de trasare; 7–braţul trasor;
8–articulaţie; 9–contor; 10–rotiţa integratoare; 11–vernier
Tabelul 5
Calculul suprafeţei prin metoda mecanică

Lectura Lectura Diferenţa Diferenţa Constanta Suprafa

Denumirea
iniţială, finală, lecturilor, medie, planime ţa, S
conturului
m1 m2 m2–m1 (m2–m1)med trului, ha ha
Determinarea 8204 9204 1000 1000,5 0,1 100,00
constantei 9204 10205 1001
planimetrului
Tot sectorul 8713 9667 954 955,5 0,1 95,55
9667 10624 957

Arătură 6115 6994 879 877,5 0,1 87,75

6994 7870 876

Fâneţe 7870 7978 108 108,5:3= 0,1 3,62

7978 8087 109 =36,17

Mlaştină 8424 8499 75 74:3= 0,1 2,47

8499 8572 73 =24,7
Drumuri – – – – – 1,54

Întrebări dec control:

1. Descrieţi succesiunea determinării suprafeţelor prin metoda analitică şi
grafică. Care este domeniul de întrebuinţare a lor?
2. Descrieţi metodele pentru determinarea suprafeţelor contururilor regulate
imaginate pe planuri şi hărţi.
3. Numiţi părţile principale ale planimetrului.
4. Citiţi lectura pe dispozitivul de înregistrare al planimetrului.
5. Ce se numeşte valoarea diviziunii planimetrice şi cum se determină ea?
 6. Descrieţi succesiunea verificării şi reglării planimetrului.
7. Descrieţi ordinea şi regulile de folosire a planimetrului la determinare
suprafeţei contururilor imaginate pe planuri şi hărţi.
 Tema 5. Nivelmetru N-3K

Scopul lucrării: studierea structurei nivelei, căpătarea unor deprinderi la

verificarea, reglarea ei şi familiarizarea cu metodele de determinare a diferenţelor
de nivel.
Scopul lucrării:
1. Memorizarea structurei nivelei N-3K;
2. Înfăptuirea verificărilor nivelei;
3. Determinarea diferenţei de nivel prin metoda nivelmentului geometric de
mijloc a punctelor unei drumuiri circulare;
4. Determinarea diferenţei de nivel prin metoda nivelmentului geometric de
capăt a unor puncte din teren.
Utilaj şi materiale: completul nivelei, mire de nivelment corespunzătoare,
formulare pentru exerciţii şi microcalculator.

4.1. Structura nivelei N–3K

Des. Nivela precisă N-3K

a–vedere generală, b–secţiunea transversală a lunetei,
1–şurubul fără sfârşit al dispozitivului de vizare precisă; 2–cremaliera; 3–piuliţa
plană; 4–capacul de protecţie; 5–oglinda basculantă; 6–nivela sferică cu trei
şuruburi de corecţie; 7–şuruburi de calare; 8–şuruburi de corecţie a firelor
reticulare: 10–montura firelor reticulare

4.2. Verificarea şi reglarea nivelei

Axele nivelei trebuie să corespundă unor condiţii geometrice de amplasare.

Verificările se fac într–o succesiune oarecare şi anume:
PRIMA CONDIŢIE–axa nivelei sferice (de instalare) trebuie să fie paralelă cu
axa de rotaţie a nivelei.
 VERIFICARE–cu ajutorul şuruburilor de calare bula de aer a nivelei sferice se
aduce în punctul zero. Vizând luneta spre un punct oarecare al unui obiect imobil se
întoarce partea mobilă a nivelei la 180. Dacă bula cu aer a rămas în punctul zero,
atunci condiţia este satisfăcută, în caz contrar se face reglarea.
REGLAREA–acţionăm asupra şuruburilor de corecţie şi deplasăm bula cu aer cu
jumătatea abaterii spre punctul zero. A doua jumătate a abaterii se reglează cu
ajutorul şurubului de calare. După aceasta verificarea se repetă din nou.
CONDIŢIA A DOUA–firul reticular nivelor trebuie să fie perpendicular pe axa
de rotaţie a nivelei.
VERIFICAREA–nivela se aduce în poziţia de lucru după nivela sferică rectificată
(axa de rotaţie trebuie să coincidă cu direcţia forţei de greutate). La marginea
câmpului vizual al lunetei se observă un punct imobil, imaginea căruia e necesar să
coincidă cu firul reticular nivelor. Luneta se mişcă lent în plan orizontal. Dacă la
această mişcare imaginea punctului nu se va abate de la firul reticular nivelor, atunci
condiţia este satisfăcută, în caz contrar se face reglarea.
REGLAREA–se face prin rotirea firelor reticulare. Se scoate capacul de protecţie
şi se slăbesc şuruburile de fixare a ocularului, iar apoi se roteşte montura firelor
reticulare până la poziţia necesară.
CONDIŢIA A TREIA–axa de vizare a lunetei trebuie să fie orizontală.
VERIFICARREA–se face nivelmentul a două puncte situate la distanţa de 75 m
unul faţă de altul, îndeplinim nivelmentul de mijloc şi de capăt calculând mărimea X
după formula:
X=h–h;
unde: h – diferenţa de nivel a nivelmentului de capăt, mm;
h – diferenţa de nivel a nivelmentului de mijloc, mm.
Determinăm unghiul i din relaţia:
X 
i ;
d
unde: d – distanţa dintre puncte, m;
 =206265.
Dacă mărimea lui i15, atunci aparatul trebuie reglat.
REGLAREA–determinăm lectura reală br pe mira cea mai îndepărtată, folosind
formula:
br =br–X;
unde: br – lectura pe mira cea mai îndepărtată, mm.
Cu ajutorul şuruburilor de corecţie a firelor reticulare aducem poziţia firului
nivelor la lectura corectă. Verificarea se repetă.
CONDIŢIA A PATRA–compensatorul nivelei cu instalare automată e necesar să
funcţioneze corect.
VERIFICAREA–nivela se aduce în poziţie de lucru, se citeşte lectura pe mira
instalată la distanţa de 40–50 m. Se acţionează asupra şurubului amplasat în direcţia
spre miră. Rotaţia şurubului trebuie făcută bruscă, însă nu prea mare. Firele reticulare
e necesar să oscileze, iar peste 1–2" să se instaleze în poziţia iniţială. În caz dacă
compensatorul este dereglat, atunci nivela trebuie reparată în atelierul pentru
aparatele geodezice.
 4.3. Determinarea diferenţei de nivel prin metoda nivelmentul
geometric de mijloc

Nivela reglată se instalează pe trepied, strângând şurubul pompă. Se instalează

mirele de nivelment în punctul din urmă (iniţial) şi punctul dinainte (cota căruia se
determină). Alegem locul de staţiune a nivelei, dar trebuie de avut în vedere ca
porteele să fie egale. Vizăm luneta spre punctul din urmă şi citim lectura pe partea
neagră a mirei a. După aceasta vizăm luneta la punctul dinainte tot pe partea neagră
şi citim lectura b. Mirele le întoarcem pe partea roşie spre nivelă şi repetăm
măsurările începând cu punctul dinainte. În rezultat primim lecturile a" şi b".
Calculăm diferenţa de nivel după formulele:
h=a–b;
h"=a"–b".
Dacă h–h"4 mm, atunci calculăm diferenţa de nivel medie cu relaţia:
1
hmed.= 2 (h+h").
Dacă condiţia h–h"4 mm nu se îndeplineşte, atunci măsurările se repetă.
Rezultatele măsurărilor şi calculelor se introduc în carnetul nivelmentul tehnic
(tabelul 8).
Tabelul 8
Carnetul nivelmentul tehnic

Numărul Numărul Lecturile pe miră, mm Diferenţa Diferenţa Cota

staţiei punctelor de nivel, de nivel punctului,
din urmă dinainte
mm medie, mm m
1 1545
6330 –591 50,000
1 (4785) –593 –592
2 2136 49,408
6923
(4787)

Dacă este cunoscută cota punctului precedent Hi-1 şi diferenţa de nivel corectată
dintre puncte, atunci cota punctului următor se calculă cu relaţia:
Hi =Hi-1+hicor..
unde: Hi – cota punctului următor, m;
Hi-1 – cota punctului precedent, m;
hicor.– diferenţa de nivel medie corectată, mm.
4.4. Determinarea diferenţei de nivel prin metoda nivelmentului
geometric de capăt (înainte)

Instalăm nivela în punctul din urmă iar la punctul dinainte–mira (stadia).

Măsurăm cu ajutorul mirei sau a panglicii, înălţimea aparatului i. Vizăm luneta la
miră şi citim lectura b pe partea neagră. Schimbăm înălţimea aparatului şi repetăm
măsurările. În rezultat primim valorile i", b". Calculăm diferenţa de nivel după
formulele:
h=i–b;
h"=i"–b".
Dacă condiţia h–h"4 mm se îndeplineşte, atunci se calculă diferenţa de nivel
medie şi cota punctului următor. În caz contrar se repetă măsurările. Rezultatele
măsurărilor şi calculelor se introduc în carnet (tabelul 9).
Tabelul 9
Carnetul nivelmentului tehnic (nivelment de capăt)

Numărul Înălţimea Lectura pe Diferenţa Diferenţa Cota

staţiei aparatului, mm mira dinainte, de nivel, de nivel punctului,
mm mm medie, mm m
1645 2238 –593 50,000
1 –591
1656 2245 –589 49,409

Întrebări de control:
1. Explicaţi structura nivelelor moderne.
2. Numiţi condiţiile principale, cărora trebuie să le corespundă nivelele moderne.
3. Cum se verifică şi se reglează nivela cu compensator N–3K?
4. Care este succesiunea operaţiilor de instalare a nivelei în poziţia de lucru?
5. Care este succesiunea lucrărilor la staţie în timpul nivelmentului?
6. Numiţi relaţiile de calcul folosite la determinarea diferenţei de nivel prin
metoda nivelmentului geometric de mijloc şi de capăt.
7. Succesiunea calculării diferenţei de nivel medie.
8. Descrieţi succesiunea efectuării lucrărilor în timpul efectuării nivelmentului
geometric de mijloc.
9. Descrieţi succesiunea efectuării lucrărilor în timpul efectuării nivelmentului
geometric de capăt.
 Tema 6. Prelucrarea carnetului nivelmentului tehnic

Scopul lucrării: .
Sarcinile lucrării:
Determinarea erorilor unghiulare;
Calculul unghiurilor de direcţie;
1. Transformare unghiurilor de direcţie în rumburi;
2. Calculul perimetrului poligonului;
3. Calculul coordonatelor relative;
4. Calculul erorii absolute;
5. Calculul erorii relative liniare;
6. Calculul corecţiilor şi echilibrarea lor;
7. Calculul coordonatelor absolute ale vârfurilor poligonului şi controlul
calculelor.
8. Întocmire planului după coordonatele vârfurilor poligonului.
Utilaj şi materiale: carnetul măsurării unghiurilor şi distanţelor, trusă de
desen, riglă, creion, raportor, hârtie de desen formatul A-3, microcalculator.

5.1. Calculul cotelor punctelor reţelei de ridicare

După datele măsurărilor în teren (tabelul 10.) calculaţi cotele punctelor reţelei de
ridicare (figura 1). Cota punctului 1 este egală cu:
H1=50,000 m+0,1Rm.
Tabelul 10
Carnetul nivelmentului tehnic a reţelei de ridicare

Numărul Numărul Lecturile pe miră, mm

staţiei punctelor din urmă dinainte
1 2 3 4
 1 2873
x1 7675 0183
4981
2 x1 2774
x2 7574 0192
4994
3 x2 2742
x3 7540 0206
x3 5006
4 2 2851
7650 0158
2 4959
5 3 1536
6338 1738+10R mm
3 6540+10R mm
6 4 1694+10R mm
6492+10R mm 0991
4 5790
7 x1 0147
x1 4945 2957
x2 7756
8 x2 0124
5 4945 2983
7785
9 5 0116
6 4915 2946
7747
10 6 1165
1 5963 2680–10R mm
7481–10R mm
11 1805–10R mm
6603–10R mm 2757
7556

Calculele se efectuiază în felul următor:

1. Se calculă diferenţa de nivel folosind formulele:
h=a–b; h"=a"–b";
unde: a, b – lectura citită pe partea neagră a mirei instalată în punctul din urmă
şi dinainte, mm;
a", b" – lectura citită pe partea roşie a mirei instalată în punctul din urmă
şi dinainte, mm.
Dacă h–h"4, atunci se determină diferenţa de nivel medie folosind expresia:
1
hmed  (h  h) .
2
2. Se efectuiază controlul calculelor diferenţei de nivel folosind expresia:
 n n n

 (a   a )   (b  b)  2 h ;

11 11 11
n

unde: h
11
– suma diferenţelor de nivel medii, mm.
3. Se calculă eroarea de închidere pe diferenţa de nivel după formula:
n n
f h   h pr   hteor ;
11 11
n

unde: h
11
pr – suma practică a diferenţelor de nivel, mm;
n

h
11
teor – suma teoretică a diferenţelor de nivel, pentru drumuirea în
formă de poligon (drumuirea circulară) va fi egală cu:
n

h
11
teor =0.
4. Se calculă eroarea admisibilă după formula:
f hadm  50mm  L ;
unde: L – lungimea drumuirii, exprimată în km.
Dacă fhfh adm., atunci eroarea de închidere trebuie compensată cu semn opus.
Corecţiile se iau egale pentru toate diferenţele de nivel, fiind rotungite până la
milimetri.
5. Se determină cota punctelor drumuirii după formula:
Hi+1=Hi+ h med ;
unde: Hi, Hi+1 – cota punctului precedent şi următor al drumuirii
de nivelment, m;
h med – diferenţa de nivel medie compensată, mm.
Exemplu de calcul al cotelor punctelor reţelei de ridicare este prezentat în (anexa
2).
 Tema 7. Ridicarea tahimetrică

Scopul lucrării: calculul coordonatelor rectangulare, cotelor punctelor reţelei

de ridicare, altitudinei punctelor de detaliu şi întocmirea planul topografic.
Sarcinile lucrării:
Utilaj şi materiale: tabelul calculării coordonatelor, cotelor, microcalculator.

6.1. Calculul cotelor punctelor de pichet (detaliu)

După datele măsurărilor în teren–carnetul ridicării tahimetrice (tabelul ) şi abris

(fig. ) se calculă cotele punctelor de pichet şi se întocmeşte planul topografic la scara
1:5000 cu echidistanţa curbelor de nivel 2,0 m.
Calculul se face în felul următor:
1. Se calculă unghiurile de înclinaţie a liniilor cuprinse între punctul reţelei de
ridicare şi punctele de pichet folosind formula:
=CSv–LOv;
unde: CSv – lectura pe cercul vertical din stânga;
LOv – eroarea de index a cercului vertical (poziţia locului zero).
2. Se determină diferenţele de nivel dintre punctele de pichet şi punctul reţelei
de ridicare după formula:
1
h= 2 D sin 2  ia  V ;
unde: D – distanţa măsurată prin metoda stadimetrică (firelor reticulare montate
în lunetă);
ia, v – înălţimea aparatului şi a punctului de vizare.
3. Cota punctelor de pichet se calculă după formula:
Hi=Hst.+hi;
unde: Hst.– cota punctului de staţiune cu teodolitul (cota staţiei).
4. Pentru liniile cu unghiurile de înclinaţie 3 se determină distanţa redusă la
orizont folosind formula:
di=Dicos2i;
Datele iniţiale se prezintă în formă de tabel (vezi tabelul 1), iar rezultatul
calculului este prezentat în (anexa 4).

Des. Abrisul ridicării tahimetrice.

 Tabelul
Carnetul ridicării tahimetrice
Nr. Denumirea Distanţa măsurată Lectura pe cercul
punct punctelor de prin metoda
de detaliu stadimetrică, m orizontal vertical
detal.
Staţia 1. Orientare la st.2. LO*=002,0 Hst. 1=
1 Axa drumului 105 000 +214,4
2 Axa drumului 166 8917 +012,4
3 Punct de relief 235 4405 +057,1
Staţia 2. Orientarea la st.3. LO*=002,0 Hst. 2=
4 Axa drumului 175 9136 –100,5
5 Axa drumului 161 000 +014,3
6 Axa drumului 286 000 +007,4
7 Punct de relief 292 2415 –025,4
8 Punct de relief 196 5150 –046,4
Staţia 3. Orientare la st.4. LO*=002,0 Hst. 3=
9 Axa drumului 87 18000 +005,9
10 Punct de relief 182 12145 –053,3
11 Punct de relief 141 6900 –050,7
12 Punct de relief 276 5030 –044,6
Staţia 4. Orientare la st.5. LO*=002,0 Hst. 4=
13 Axa drumului 125 8740 –016,2
14 Axa drumului 176 000 –103,5
15 Punct de relief 198 4230 –046,5
16 Punct de relief 226 7615 –020,8
Staţia 5. Orientare la st.6. LO*=002,0 Hst. 5=
17 Axa drumului 170 9128 +052,6
18 Axa drumului 163 000 –012,0
19 Axa drumului 287 000 –008,9
20 Punct de relief 294 3500 +017,3
21 Punct de relief 220 5210 +037,0

Staţia 6. Orientare la st.1. LO*=002,0 Hst. 6=

22 Axa drumului 94 18000 +006,9
23 Punct de relief 124 4310 +041,5
24 Punct de relief 247 6830 +056,7
25 Punct de relief 126 9430 +106,9
26 Punct de relief 252 10640 +105,9
27 Punct de relief 276 13015 +051,4
 Notă: LO* – locul zero al cercului vertical este pozitiv pentru variantele al
căror numere sunt pare.
 6.2. Întocmirea planului topografic

Întocmirea planului topografic se începe cu desenarea pe hârtia de desen a

caroiajului şi raportarea după coordonate pe plan a punctelor reţelei de ridicare. După
aceasta, cu ajutorul raportorului geodezic sau tahografului şi distanţierului din fiecare
punct de staţiune se construiesc conform mărimilor măsurate unghiurile orizontale şi
în direcţiile arătate pe plan se depun distanţele reduse la orizont, căpătând în aşa fel
poziţia fiecărui punct de detaliu. Alături de punctele de detaliu se scrie cota lor.
Folosind abrisul depunem pe plan situaţia şi trasăm curbele de nivel.
Planul trebuie prezentat conform cerinţelor normelor tehnice. După întocmirea
planului se calculează suprafaţa prin metodele analitică, grafică şi mecanică descrise
în paragrafele precedente. Rezultatele se înscriu în tabel (vezi anexa ).
Exemplu de prezentare a planului topografic este prezentat în anexa 3 .