BRAȚ, brațe, s. n. 1.

 Segment al membrului superior cuprins între cot și umăr; partea de la umăr până la
încheietura mâinii; p. ext. membrul superior al corpului omenesc. ◊ Loc. adv. În brațe = cu brațele
petrecute în jurul corpului cuiva (spre a-l strânge la piept sau spre a-l purta pe sus). (Braț) la braț (sau de
braț) = cu brațul trecut pe sub brațul altuia. ◊ Expr. A da (sau a oferi, a lua cuiva) brațul = a trece brațul
sub brațul cuiva spre a-l conduce sau a fi condus. A duce (pe cineva) de (sau la) braț = a sprijini pe
cineva, ducându-l de braț. (A primi sau a aștepta etc. pe cineva) cu brațele deschise = (a primi sau a
aștepta etc. pe cineva) cu mare plăcere. A lua (pe cineva sau ceva) în brațe = a apăra, a susține, a lăuda
(pe cineva sau ceva). A fi brațul (drept al) cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A ajunge (sau a aduce,
a arunca pe cineva) în brațele cuiva = a ajunge (sau a lăsa pe cineva) la discreția cuiva. 2. Cantitate care
se poate cuprinde și duce în brațe (1). Un braț de fân. 3. Fig. (În sintagma) Brațe de muncă =
muncitori. 4. Obiect sau parte a unui obiect care seamănă cu brațul (1). ♦ Element solid al unui sistem
tehnic, solidar sau articulat la un capăt cu sistemul respectiv și care servește la preluarea unei sarcini sau
la transmiterea unei mișcări. 5. Parâmă legată la capătul unei vergi și care servește la manevrarea
laterală a acesteia. 6. Distanța de la un punct fix la linia de acțiune a unei forțe. 7. Ramificație a cursului
principal al unei ape curgătoare. ◊ Braț mort = ramificație părăsită a unei ape, alimentată numai la
revărsări. – Lat. brachium.