Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Vol. 4
GLANDELE ENDOCRINE
Glandele endocrine sunt un sistem de organe ce produc secreţiile, numite hormoni, direct
în sânge, nu prin canale, ca alte glande de ex. cele salivare.
Principalele glade endocrine sunt: epifiza, hipotalamusul, hipofiza, timusul, pancreasul,
suprarenala, ovarul sau testicolul, rinichiul, suprarenala, paratiroida şi tiroida.
2
În afara acestor glande endocrine mai sunt organe ca ficatul, inima, tractul intestinal şi
ţesutul adipos care secretă hormoni.
DIABETUL ZAHARAT
Diabetul zaharat (Dz) este o boală cronică în care nivelul de glucoză din sânge este
crescut datorită producerii insuficiente de insulină sau răspunsului anormal la insulină (celulele
din corp devin rezistente la insulină).
Termenul diabet este derivat din cuvântul grec pentru „sifon” şi zaharat din latină
„melitus” - înseamnă dulce ca mierea şi ilustrează 2 simptome majore ale bolii: sete persistentă şi
urină cu zahăr.
O altă formă de diabet mai rară este diabetul insipid, în care intervin alţi hormoni
secretaţi de glanda hipofiză, cu influenţă asupra funcţiei renale. (Vezi Diabetul insipid)
3
Rolul pancreasului
Pancreasul este un organ situat în cavitatea abdominală, în spatele stomacului, între
duoden şi splină, cu funcţie de glandă mixtă: secretă enzime digestive şi hormoni precum
insulina şi glucagonul. Hormonii reglează metabolismul glucozei ce furnizează energie pentru
celulele din corp. În mod normal concentraţia glucozei din sânge se modifică puţin cu mesele,
activitatea fizică, infecţii şi stres.
În diabet, cantităţi mari de glucoză rămân în sânge în loc să intre în celulule. Excesul de
glucoză depăşeşte capacitatea de filtrare a rinichilor şi zahărul intră în urină.
Lăsat netratat, urmează două pericole majore: creşterea imediată a glucozei în sânge –
urinat excesiv, deshidratare, sete intensă şi oboseală – şi complicaţii tardive care pot afecta vasele
de sânge, nervii, rinichii şi ochii.
Numărul persoanelor cu diabet din România nu se cunoaşte exanct; se estimează la 1,2
milioane (2012).
Fig. Prevalenţa (% din populaţia dintre 20 – 79 de ani) diabetului din câteva ţări, printre care şi
România (în mijloc).
Tipuri de diabet
4
Sursa: fitsugar.com
Diabetul de sarcină se tratează de obicei doar prin dietă şi dispare după naşterea copilului.
Cam jumătate din femeile care au avut diabet de sarcină pot face mai târziu diabet de tip II. De
aceea screeningul şi tratamentul diabetului în timpul sarcinii este important. (Vezi vol. 1 Mama şi
Pruncul).
Tipul I:
Factorii de risc nu sunt bine cunoscuţi, dar se presupune că următorii ar avea o influenţă.
- Infecţii virale în copilărie, sarcină sau la adultul tânăr: este posibil ca un virus să provoace
modificări în sistemul imun, formând anticorpi care atacă celulele beta.
- Ereditatea: in special dacă tatăl sau bunicul au avut diabet de tip I; deşi cele mai multe persoane
cu diabet de tip I nu au un istoric familial de boală, cercetările sugerează că pentru a apare boala
trebuie să existe o susceptibilitate genetică la diabetul de tip I.
Tipul II:
- Prediabetul: nivelul de glucoză din sânge este mai mare decât normal, dar nu suficient
pentru diagnosticul de diabet; glocoza în sânge pe nemâncate este între 100-125 mg/dl.
- Ereditatea. Persoanele a căror mame au avut diabet au un risc de 2 ori mai mare de a
face boala, în comparaţie cu cele a căror tată au avut diabet.
- Variaţii genetice – se cunosc cel puţin 10 gene care cresc riscul de diabet.
- Cerşterea greutăţii corporale. Riscul de diabet tip II creşte pe măsură ce greutatea
persoanei creşte. Excesul în greutate este un risc mai mare decât sedentarismul.
Dacă exersezi mai puţin, masa musculară scade, foloseşti mai puţină glucoză, iar nivelul
ei în sânge va creşte.
- Vârsta prin ea însăşi nu este un factor de risc. Pe măsură ce înaintează în vârstă, oamenii
exersează de obicei mai puţin, consumă mai multe alimente bogate în grăsimi şi glucide şi
câştigă în greutate – în special în jurul taliei. Prin urmare, este important ce faci şi ce mânânci cu
înaintarea în vârstă.
7
- Sarcina: femeile cu diabet de sarcină au un risc mai mare de a rămâne cu diabet sau de a
face diabet mai târziu în viaţă.
- Sindromul de ovar polichistic.
- Boli asociate care distrug pancreasul: hemocromatoza – depozitare excesivă de fier – ,
pancreatita cronică, cancer de pancreas.
- Tumori care cresc nivelul glucozei în sânge: tumoroi ale glandei hipofize şi suprarenale
(acromegalia, sindrom Cushing), tumori pancreatice care secretă glucagon.
- Medicamente care cresc riscul de diabet tip II la persoanele predispuse la această boală:
corticosteroizi – folosite în astm, artrită reumatoidă, etc – , diuretice tiazide – folosite în
tratamentul hipertensiunii şi insuficienţei cardiace.
Screeningul
Se recomandă examinarea preventivă pentru diabet la toate persoanele peste 45 de ani la
fiecare 3 ani, pentru diagnosticul precoce şi scăderea complicaţiilor tardive.
Screeningul este recomandat înainte de 45 de ani la persoanele cu risc crescut de diabet
datorită obezităţii sau hipertensiunii (TA 140/90 mmHg sau mai mare).
Screeningul frecvent la fiecare 1-2 ani, de la o vârstă tânără, se recomandă la cei cu
părinţi sau fraţi cu diabet, diabet în timpul sarcinii, naştere de copil supraponderal, cu valori de
colesterol anormale sau cu prediabet.
Simptome şi semne
Diabetul de tip II
Simptomele pot să fie neremarcabile deoarece diabetul se dezvoltă treptat pe parcursul
anilor; mulţi descoperă că au diabet în cadrul unei probe de laborator periodice care arată nivel
crescut de glucoză în sânge.
8
Pe măsură ce glucoza din sânge continuă să crească, apar simptomele clasice: sete
intensă, urinare frecventă, consum mărit de lichide, scădere în greutate în ciuda foamei şi a
consumului crescut de alimente. Aceste simptome dispar când nivelul de glucoză este adus la
normal. Fără tratament, apar alte simptome: vedere neclară, infecţii repetate micotice vaginale,
ale pielii, gingiilor, vezicii urinare; şi aceste simptome sunt temporare dacă se controlează nivelul
glucozei în sânge.
Alteori primele simptome se manifestă prin complicaţii ale diabetului, precum boala
coronarinană – angină, infarct –, amorţeală, furnicături ale mâinilor şi picioarelor – neuropatia
periferică. Asemenea complicaţii pot fi ameliorate prin tratamentul diabetului, dar nu vindecate
complet.
Alt simptom iniţial posibil este coma hiperosmolară, necetozică. Este declanşată de o
traumă, infarct de miocard sau infecţii grave producând o creştere mare a glucozei în sânge,
peste 1000 mg/dl. Nivelul de insulină este suficient pentru a evita producerea de corpi cetonici,
dar nu destul pentru a controla creşterea glucozei în sânge şi a presiunii osmotice. (Presiunea
osmotică crescută sau hiperosmolaritatea este condiţia în care sângele are o concentraţie crescută
de sodiu, glucoză şi alte molecule şi apa este trasă din celule în vasele de sânge).
Simptomele comei hiperosmolare sunt gură uscată, prăjită, greaţă, vărsături, piele uscată
caldă. Starea este agravată de deshidratare, confuzie mintală, letargie, pierderea conştienţei şi
comă. Necesită tratament imediat cu insulină şi lichide în cantităţi mari pentru a preveni decesul.
9
Diagnostic
În prezenţa unuia sau mai multor simptome descrise, medicul va face istoricul bolii şi
examenul fizic şi va cere analize de laborator pentru a confirma diagnosticul de diabet zaharat.
Medicul te va întreba:
- când şi în ce condiţii au apărut simptomele de diabet,
- ce obiceiuri de alimentaţie şi activitate fizică ai,
- cum s-a modificat greutatea corporală,
- ce medicamente iei şi în ce doze,
- dacă îţi iei zilnic glucoza şi ce valori ai,
- dacă ai avut simptome de hipoglicemie, ketoacidoză,
- dacă ai alte simptome (la inimă, rinichi, ochi),
- dacă fumezi, bei,
- dacă ai în familie rude cu diabet, boli de inimă sau accidente vasculare cerebrale.
Examenul fizic include:
- măsurarea greutăţii şi a tensiunii arteriale (TA),
- inspecţia picioarelor pentru ulcere sau alte leziuni ale pielii,
- examinarea articulaţiilor,
- testarea senzaţiei cutanate.
Medicul va face şi un examen oftalmologic.
Multe persoane află că au diabet când li se face un examen periodic sau cu ocazia unor
examinări pentru alte boli.
Probe de laborator
Pentru diagnosticul diabetului şi prediabetului se fac 3 probe de sânge:
- glucoza la întâmplare;
- glucoza pe nemâncate;
- proba de toleranţă la glucoză.
Pentru a pune diagnosticul de diabet este nevoie de probe repetate în diferite zile, cu excepţia
cazurilor cu simptome clare de hiperglicemie.
După confirmarea diagnosticului medicul va cere probe periodice de hemoglobină ( HbA1c)
pentru a urmări controlul glucozei din sânge.
Testul de glucoză la întâmplare – măsoară glucoza din sânge la orice oră din zi, indiferent
când ai avut ultima masă. Este folosită în special la cei cu simptome clare de diabet. Diagnosticul
de diabet se pune când nivelul de glucoză este de 200 mg/dl sau mai mare.
Proba de HbA1c
Hemoglobina A1c (Hrmoglogina glicozilată) măsoară cantitatea de glucoză ataşată pe
hemoglobină (Hb). Pe măsură ce nivelul de glucoză din sânge creşte, se măreşte şi cantitatea de
glucoză ataşată de Hb. Proba măsoară nivelul mediu de glucoză dintr-un interval de timp de 2-3
luni anterioare probei. Se foloseşte la cei cu diabet diagnosticat deja pentru a urmări controlul
glucozei în sânge şi dacă tratamentul este eficient.
Fig. Tabel de control al diabetului. Corelaţia dintre HbA1c şi concentraţia glucozei din
sânge.
Sursa: medindia.net
Se recomandă menţinerea unui nivel de HbA1c sub 7%, ceea ce echivalează cu un nivel
mediu de glucoză în sânge de 115 mg/dl.
Testul este efectuat de obicei la fiecare 3 luni sau mai rar când diabetul este controlat.
Alte probe de laborator sunt cele pentru rinichi – uree şi creatinină din sânge, albumina
din urină.
Deoarece riscul de boală coronariană este crescut la diabetici sunt necesare probe de
sânge pentru colesterol şi fracţiunile lui – TG, LDL, HDL.
Complicaţiile diabetului
Complicaţiile acute
Sunt urgenţe medicale care pot necesita spitalizarea. Acestea includ hipoglicemia,
sindromul diabetic hiperosmolar, cetoacidoza.
11
Hipoglicemia este scăderea glucozei sub 60 mg/dl în sânge; se datorează unei secreţii
prea mari de insulină şi prea puţină glucoză în sânge. Celulele nu primesc suficientă glucoză şi
nu au suficientă energie să funcţioneze.
Cauzele includ:
- consum insuficient de calorii,
- activitatea fizică viguroasă şi prelungită,
- prea multă insulină sau antidiabetice orale necorelate cu valorile glucozei din sânge.
Se manifestă prin slăbiciune, tremurături, transpiraţii reci, bătăi rapide ale inimii, foame,
nervozitate, furnicături ale mâinilor şi picioarelor, greaţă, vedere înceţoşată.
Dacă glucoza continuă să scadă apar dureri de cap şi dificultăţi de mers. Persoana pare
confuză, somnolentă, vorbirea este neclară şi în final îşi pierde conştienţa, are convulsii şi intră în
comă.
Este important să recunoşti de la început simptomele de hipoglicemie, pentru că se pot
trata mai uşor.
Opreşte orice activitate când apar primele simptome. Bea o băutură dulce, nişte
bomboane tari dulci, tablete de glucoză ca să îţi crească rapid glucoza în sânge, în următoarele
10-15 minute.
Dacă simptomele continuă după 15 minute repetă administrarea de dulciuri şi dacă tot nu
cedează, cheamă salvarea.
Dacă persoana şi-a pierdut conştienţa este periculos să i se administreze lichide dulci pe
gură. În aşteptarea salvării se pot administra cantităţi mici de glucoză prin introducerea în gură,
sub limbă şi pe gingii a unui deget înmuiat într-o soluţie concentrată de zahăr sau miere.
În tratamentul hipoglicemiei severe este nevoie de perfuzii intravenoase cu glucoză sau
glucagon. Glucagonul este un hormon care stimulează eliberarea rapidă de glucoză în sânge din
ficat.
Cetoacidoza diabetică
Apare mai ales la persoanele cu diabet de tip I când nu au suficientă insulină. Lipsa
insulinei creşte glucoza şi corpii cetonici din sânge, proveniţi din scindarea grăsimilor.
Persoana are o sete nestăpânită şi urinează des; devine obosită, fără putere, confuză,
somnolentă, are faţa aprinsă, respiră repede şi adânc, are o respiraţie cu miros dulceag de mere
fermentate, are dureri abdominale; poate evolua cu pierderea conştienţei.
Dacă te simţi bolnav sau la autotestarea glucozei din sânge ai valori peste 240 mg/dl
trebuie să îţi controlezi corpii cetonici din urină. Dacă aceştia sunt prezenţi în urină, cheamă
imediat medicul.
Cetoacidoza necesită tratament medical de urgenţă, internare în spital, perfuzii
intravenoase şi administrarea de insulină. Cu tratament corect recuprearea este rapidă şi
completă.
Complicaţiile cronice
Se dezvoltă lent şi se datoresc leziunilor vaselor de sânge mici şi mari. Rezultă tulburări ale
nervilor, inimii, rinichilor, ochilor şi creşterea riscului de infecţii. Menţinerea glucozei în sânge
în limite normale reduce mult riscul de complicaţii tardive. Fiecare episod de hiperglicemie poate
provoca leziuni mici, care cu timpul se complică.
Sursa: drugster.info/img
Fig. Diabetul poate afecta diferite părţi din organism: creierul, ochii, dinţii şi gingiile,
inima, rinichii, nervii periferici, vasele de sânge şi picioarele.
Complicaţiile apar după ani sau zeci de ani de boală. Odată apărute controlul glucozei nu
mai poate vindeca aceste complicaţii, poate doar împiedica apariţia altora.
Neuropatia diabetică
Cam 60-70% din persoanele cu diabet dezvoltă leziuni nervoase de 3 tipuri: periferice,
focale şi vegetative.
13
Asemenea ulcere se vindecă greu, iar îngrijirea picioarelor este extrem de importantă
pentru a le preveni.
Pierderea controlului asupra muşchilor face mersul instabil. Oasele picioarelor se
deformează, arcul se aplatizează, picioarele se umflă şi mersul devine dificil.
14
Leziunile vegetative cuprind nervii care reglează digestia, tensiunea arterială, frecvenţa
inimii. Simptomele includ balonări, încetinirea golirii stomacului, diaree, scăderea controlului
vezicii urinare, impotenţă, puls rapid sau neregulat şi transpiraţii anormale.
Deoarece controlul glucozei nu influenţează leziunile nervoase odată apărute, pentru
tratamentul neuropatiei periferice este nevoie de medicamente de tipul antidepresivelor –
Amitriptilină, Desipramină.
Nefropatia diabetică
Apare la 30-40% din persoanele cu diabet de tip I şi la 20% din cei cu tip II, care poate
duce la insuficineţă renală.
15
Leziunile apar în glomerulii renali. Primul semn de leziune renală este apariţia de
albumină în urină (microalbuminurie), de obicei după 5-10 ani de diabet. În următorii 8-10 ani
leziunile se agravează; în urină apar cantităţi mai mari de proteine, în sânge se acumulează
produşi de catabolism (azotemie) şi se dezvoltă insuficienţa renală care necesită dializă şi
eventual transplant de rinichi.
Semnele şi simptomele includ umflarea picioarelor şi mâinilor, dificultăţi de respiraţie, de
concentrare, lipsa poftei de mâncare, oboseală, greaţă, piele uscată, mâncărimi ale pielii, creştere
în greutate datorită retenţiei de lichide¸ creşterea tensiunii arteriale; tulburări de somn.
Pentru a preveni şi încetini dezvoltarea leziunilor renale sunt indicate controlul strict al
glucozei, tratamentul TA, limitarea proteinelor din alimentaţie.
Retinopatia diabetică
Este complicaţia oculară cea mai frecventă la diabetici. Se întâlneşte la aproape toate
persoanele cu diabet de tip I şi la peste 70% din cei cu tip II.
Lezarea vaselor mici din retină provocate de glucoza crescută, se manifestă prin tulburări
de vedere, de la uşoare la orbire.
Boala precoce (neproliferativă) nu produce nici un simptom. Vasele de sânge sunt slăbite
şi duc la ieşirea de sânge şi lichid în ţesuturile din jur. Dacă diabetul nu este controlat atent,
leziunile ochiului se agravează, vase de sânge fragile cresc pe retină şi în interiorul ochiului, ceea
ce medicii numesc retinopatie proliferativă. Aceste vase noi formate se pot rupe şi sângera în
interiorul ochiului provocând vedere tulbure sau pierderea temporară a vederii. Cicatricea
formată după sângerare trage de retină şi o desface (detaşare de retină), care provoacă pierderea
permanentă a vederii.
16
Dermopatia diabetică
Apare ca pete roşii-maronii de 1 cm pe partea anterioară a gambelor. Nu sunt dureroase,
nu provoacă mâncărimi şi nu necesită tratament.
- purtarea de ciorapi uscaţi şi curaţi, care absorb transpiraţia şi nu sunt strâmţi pe picior,
- tăierea corectă a unghiilor în linie dreaptă şi nu prea scurte,
- folosirea cu precauţie a produselor pentru picioare,
- nu te trata singur/ă.
Prevenirea complicaţiilor
Pentru a micşora riscul de complicaţii ale diabetului aminteşte-ţi următoarele măsuri pe care
le poţi lua:
- controlul atent al glucozei din sânge,
- vizite medicale generale anuale în afara celor pentru diabet,
19
Tratamentul
Sursa: medweb.bham.ac.uk/easdec/prevention/checkups.
Legenda: 1. Rinichii : proteine, anual; 2. HbA1c: la 2-4 luni dacă este ridicată şi încearcă să o
scazi; 3.Dieta: la fiecare masă; 4.Ochii/nervii:anual; 5. Proba de glucoză: de 6 ori pe zi pt un
control foarte bun la cei pe insulină; o dată pe săpt. la cei bine controlaţi doar prin dietă; 6.Zilnic
5.000-10.000 de paşi; 7. Picioarele: zilnic; 8.Greutatea: săptămânal dacă încerci să o reduci.
Controlul glucozei
Cel mai important rol în tratamentul diabetului îl are controlul strict al glucozei. Se
recomandă ca adulţii cu diabet să-şi menţină glucoza între 90-130 mg/dl înaintea meselor şi sub
180 mg/dl după mese. Glucoza se controlează de mai multe ori pe zi cu un monitor de glucoză,
iar doctorul controlează nivelul HbA1c la fiecare câteva luni.
În trecut nivelul glucozei nu era atât de strict, dar nu se ştia exact dacă prevenirea
variaţiilor zilnice de glucoză aveau vreun efect în evitarea complicaţiilor târzii ale diabetului.
Controlul strict al glucozei poate creşte însă riscul de hipoglicemie. Persoanele în vârstă
sau cei care nu pot recunoaşte simptomele hipoglicemiei datorită neuropatiei sau medicamentelor
au nevoie de un control mai puţin strict al nivelului de glucoză. La aceste persoane, care pot
ignora semnalele de alarmă ale hipoglicemiei; există riscul ca hipoglicemia să se accentueze şi să
ameninţe viaţa.
Va trebui să obţii un control al glucozei nepericulos, nici prea ridicat nici prea jos, dar
realizabil pentru tine. Dacă faci episoade frecvente sau grave de hipoglicemie înseamnă că va
trebui să vorbeşti cu medicul pentru ajustarea tratamentului.
faci corect. De preferat înţeparea pe partea laterală a vârfului degetului, care este mai
vascularizată.
Se recomandă să îţi controlezi glucoza o dată pe zi dacă diabetul tău este bine controlat şi
de mai multe ori pe zi dacă ai diabet de tip I; precizarea o face medicul tău.
Glucozometrul este un aparat simplu care te ajută să îţi cunoşti nivelul de glucoză din
sânge. Reprezintă o parte esenţială în îngrijirea diabetului. Testarea frecventă precum şi
adaptarea dietei, activităţii fizice şi dozelor de medicamente contribuie la diminuarea
complicaţiilor bolii.
Datele obţinute din măsurători trebuiesc păstrate minuţios şi arătate medicului la
următorul consult.
Proba de glucoză în urină este mai puţin exactă şi nu este recomandată să se facă acasă.
Proba pentru corpi cetonici este necesară doar pentru cei cu diabet de tip I, pentru a
observa semnele precoce de ketoacidoză când glucoza este mai mare de 250 mg/dl. Se poate face
cu o bandă specială care se introduce în urină şi examinarea culorii. Anunţă imediat medicul dacă
proba este puternic pozitivă sau ai simptome de ketoacidoză.
Dieta în diabet
Dieta adecvată te ajută să controlezi nivelul glucozei din sânge şi să scazi riscul de
complicaţii ale bolii. Se recomandă să consulţi un dietetician cunoscător în diabet zaharat.
Indiferent de dieta urmată este important să ţii seama de câte calorii consumi şi să limitezi
grăsimile saturate şi colesterolul.
Dacă eşti gras/ă, scăderea în greutate îţi uşurează controlul glucozei, al tensiunii arteriale,
scade trigliceridele, colesterolul total şi creşte HDL-ul (colesterolul bun) din sânge.
Nu se recomandă diete stricte care de obicei au doar efect temporar şi sunt greu de urmat ulterior.
22
Mai realist este să îţi alcătuieşti cu ajutorul unui specialist o dietă sănătoasă, echilibrată,
pe care o poţi urma timp îndelungat. Efectul optim se obţine prin creşterea activităţii fizice şi
scăderea numărului de calorii consumate.
Glucidele la diabetici
Se recomandă o dietă bogată în glucide complexe (vezi cap. Nutriţia), 45-65% din totalul
de calorii, 25-35% din grăsimi cu mai puţin de 7% grăsimi saturate şi 10-35% proteine. Aceasta
poate suna paradoxal deoarece persoanele cu diabet trebuie să îşi controleze nivelul de glucoză în
sânge. Alimentele bogate în glucide complexe sunt o sursă importantă de energie şi conţin în plus
vitamine, minerale şi fibre, de aceea nu se recomandă scăderea acestor alimente sub 130 g/zi.
Persoanele cu diabet de tip II, care limitează consumul de glucide şi înlocuiesc caloriile
cu grăsimi mononesaturate din ulei de măsline, canola sau nuci, pot creşte nivelul de HDL şi
scade TG din sânge.
Fig. Variaţiile glucozei din sânge după consumul alimentelor cu index glicemic (IG) mare
şi mic.
Alimentele cu index glicemic scăzut, cum sunt cerealele integrale şi cele mai multe
fructe şi zarzavaturi sunt mai sănătoase decât cele cu index crescut precum pâinea albă şi
dulciurile, deoarece nu produc o creştere atât a glucozei din sânge, când sunt consumate. De
aceea s-a spus că cea mai mare proporţie din glucidele alimentare trebuie să aibă un index
glicemic scăzut.
O noţiune mai nouă şi mai utilă este încărcarea glicemică, care îmulţeşte IG cu cantitatea
de glucide dintr-o porţie şi reflectă mai corect efectul asupra glucozei din sânge.
?Carne de vită 0 0
?Pasăre 0 0
?Ouă 0 0
Porc 0 0
Broccoli 6 1
Sparanghel 8 1
Spanac 6 1
Pătlăgele roşii 6 1
Pepene galben 63 9
Măr 38 8
Banană 51 14
24
Fulgi de porumb 92 24
Covrig 78 17
Pateuri 76 17
Coca-cola 63 16
Baghetă 95 15
Colac 72 25
Pâine de grâu 58 12
Orez sălbatec 50 16
Orez indian 58 22
Cartofi 85 26
Un index glicemic sub 55 este scăzut şi peste 70 este mare. O încărcătură glicemică sub 10
Alimentele cu IG mare:
- cresc insulina şi glucoza din sânge
- stimulează depozitul de grăsime
Alimentele cu IG scăzut:
- ajută controlul diabetului
- ameliorează sensibilitatea la insulină
- scad lipidele din sânge
Ţinând seama de IG:
alimentele de preferat sunt:
- pâinea integrală, biscuiţi şi paste din făină integrală, fasole, linte, mazăre şi cele mai
multe zarzavaturi;
- lapte şi produse lactate degresate, brânză de vaci;
- cele mai multe fructe şi sucuri naturale de fructe,
- peşte alb (păstrăv, ton, cod), carne de pui, curcan, albuş de ou.
alimente mai puţin preferate:
- pâine albă, cereale instante, orez instant, cartofi copţi;
- lapte şi produse lactate integrale simple sau cu zahăr, brânză,
- stafide, pepene roşu, ananas, suc de fructe îndulcite cu zahăr;
- carnea de vită, de porc, unt de arahide.
25
Zahărurile
Se acceptă o proporţie mică de zahăr, până la 10% din calorii, astfel încât persoanele cu
diabet pot consuma cantităţi limitate de dulciuri, prăjituri, etc, dacă acestea sunt incluse într-un
plan de alimentaţie sănătoasă.
Dacă-ţi plac dulciurile înlocuieşte-le cu fructe dulci. Citeşte cu atenţie etichetele de pe cutii,
pentru zahăruri camuflate ca mierea, sirop de porumb, melasă şi ingrediente al căror nume se
termină în „oză”.
Fibrele alimentare
Sunt necesare 20-35 g /zi. O dietă sănătoasă trebuie să conţină ambele tipuri de fibre
alimentare – solubile şi insolubile. Fibrele alimentare solubile aflate în ovăz, orz, legume, citrice
şi mere scad glucoza şi colesterolul. Fibrele insolubile găsite în grâu şi tărâţe de grâu, zarzavaturi
şi fructe pot preveni constipaţia.
Proteinele
Alege proteine scăzute în grăsimi – pasăre fără piele, peşte, carne slabă – , produse lactate
scăzute în grăsimi, produse de soia, fasole, linte. Limitează carnea grasă, ouăle, brânza grasă.
Dietele scăzute în glucide complexe şi bogate în proteine nu se recomandă la diabetici,
deoarece pot produce cetoză, iar proteinele în cantitate mare pot dăuna rinichilor şi inimii.
Grăsimile
Sunt necesare în dieta fiecărei persoane, dar cele saturate, colesterolul şi grăsimile trans
nu sunt sănătoase şi cresc riscul de boli cardiovasculare. O dietă bogată în grăsimi saturate şi
colesterol creşte nivelul de LDL (colesterol rău) şi de insulină, care contribuie la bolile
coronariene.
Se recomandă să consumi sub 7% din totalul caloriilor de grăsimi saturate, indiferent de
nivelul de LDL din sânge.
În loc să calculezi procentajul de calorii este mai uşor să eviţi alimentele care conţin
grăsimi saturate, de exemplu carnea roşie, pasăre cu piele, produse de lapte integral, preparate cu
uleiuri dehidrogenate sau ulei de palmier.
Colesterolul se găseşte din abundenţă în gălbenuşul de ou, organe de vită, raci, creveţi;
poate fi înlocuit cu alimente ce conţin grăsimi mai sănătoase precum uleiurile vegetale. Uleiurile
vegetale conţin grăsimi nesaturate (mono şi poli). Grăsimile mononesaturate precum uleiul de
măsline, rapiţă, avocado, nuci scad colesterolul total şi previn acumularea de colesterol rău în
pereţii arterelor mari. Grăsimile polinesaturate aflate în uleiurile de porumb, floarea soarelui,
soia scad colesterolul total, dar şi colesterolul bun (HDL).
Grăsimile omega-3 (polinesaturate) se găsesc mai ales în peştele gras ca somon, păstrăv,
scrumbii, ton şi au efect protector asupra inimii. Se recomandă 2-3 porţii de peşte pe săptămână.
Alcoolul
Este permis în moderaţie şi combinat cu alimente, deoarece băuturile alcoolice sunt
bogate în zahăr. Nu trebuie consumat mai mult de 2 băuturi pe zi la bărbaţi şi 1 la femei. O porţie
de alcool conţine 300-350 ml de bere, 150 ml de vin şi 50 ml de tărie.
Berea şi vinurile care conţin mai puţin zahăr; sunt preferabile băuturilor dulci.
Alcoolul nu trebuie consumat în timpul sarcinii.
26
Dacă ai abuzat de alcool în trecut, poţi avea probleme medicale ca pancreatită, neuropatie
periferică sau TG crescute în sânge.
Planificarea meselor
Este bine să îţi stabileşti un program de mese şi gustări la ore regulate în fiecare zi şi să
eviţi prea multe dulciuri.
Alteori este nevoie de un plan mai complicat în care consumi un număr de porţii
recomandate din fiecare grup de alimente, bazat pe nevoile tale calorice. Pentru aceasta ai nevoie
de indicaţiile unui dietetician, care există din abundenţă în sistemele medicale avansate.
Pentru a calcula nevoile de insulină se pot folosi două metode:
- conţinutul de glucide din alimente sau
- listele de schimb – care fac parte dintr-un sistem de aranjare a alimentelor pe grupe şi
mărimea porţiilor.
În sistemul de schimb alimentele sunt grupate în categorii precum glucide complexe,
fructe, lapte, carne şi aletele. În fiecare grup sunt incluse diferite alimente cu acelaşi număr de
calorii, glucide şi alte substanţe nutritive. Poţi schimba alimentele din interiorul unui grup
deoarece sunt asemănătoare în conţinut nutritiv şi modul în care influenţează glucoza din sânge.
Asemenea liste de schimb ar trebui să poată fi procurate de la dieteticieni sau medicul de familie.
Ele te ajută să alegi mărimea porţiilor şi să îţi asiguri varietate în alimentaţie.
Grupul de glucide conţine liste de glucide complexe, fructe, lapte, alte glucide şi zarzavaturi.
Grupul de carne şi înlocuitori de carne conţine carne foarte slabă, slabă, potrivit de grasă, foarte
grasă şi o listă de înlocuitori.
Grupul de grăsimi conţine liste de grăsimi mononesaturate, polinesaturate şi saturate.
27
Creşte consumul de fructe şi zarzavaturi care conţin apă şi fibre alimentare şi îţi oferă o
saţietate precoce fără extra calorii, spre deosebire de fast food. Nu renunţa în totalitate la fructe şi
zarzavaturi dacă nu îţi plac câteva din ele.
Alege proteine din alimente cu puţină grăsime, limitează dulciurile şi ia gustări cu
alimente săzute în calorii; de ex. morcovi, o mână de nuci sau o felie de brânză.
28
Activitatea fizică
Activitatea fizică regulată te ajută să-ţi menţii greutatea corporală normală, scade riscul
de boli de inimă şi de hipertensiune arterială, ca şi al nivelului colesterolului, trigliceridelor şi a
HbA1c din sânge.
Se recomandă cel puţin 30 de minute de activitate fizică în cele mai multe zile ale
săptămânii sau cel puţin 20 de minute de activitate intensă aerobică de 3 ori pe săptămână.
Activitatea moderată este echivalentul mersului într-un ritm de 5-6 km/oră. Cele 30 de
minute de efort pot fi continui sau împărţite în perioade de câte 10 minute.
Exemple de activitate fizică: mersul pe jos, urcatul scărilor, lucrul în grădină, curăţenia
casei, ciclism, bicicletă medicală, jocul cu copiii, dansul, activitatea sexuală de peste 10 minute.
Dacă vrei să scazi în greutate va trebui să creşti treptat durata activităţii fizice la 1 oră/zi.
29
Medicamentele
Dieta şi activitatea fizică pot fi suficiente pentru unele persoane cu diabet de tip II. Dacă
însă ai simptome sau nivelul HbA1c este ridicat, medicul îţi va recomanda medicamente eventual
împreună cu injecţii de insulină. Toţi cei cu diabet de tip I necesită insulină pentru tratament.
Sunt mai multe clase de medicamente antidiabetice orale pentru diabetul de tip II. Ele
acţionează în moduri diferite, astfel încât deseori sunt indicate combinaţii de medicamente pentru
controlul diabetului.
Adăugarea insulinei la aceste medicamente este recomandată în prezent, într-o fază
timpurie a bolii, deoarece oferă un control mai bun al glucozei, protejează funcţia celulelor beta
rămase în pancreas şi ajută prevenirea complicaţiilor.
Efectul tuturor medicamentelor este mai bun când se combină cu un stil de viaţă sănătos.
hipoglicemie când este folosit singur, nu creşte greutatea corpului, poate fi luat şi de
către cei cu puţine celule beta active rămase în pancreas. Efectele secundare sunt
balonare abdominală, diaree. De evitat la cei cu boli de rinichi, insuficienţă cardiacă şi
alcoolism.
Inhibitori de alfa glucozidază – Acarboza, Miglitol
Încetinesc scindarea glucidelor complexe, ceea ce micşorează creşterea bruscă a glucozei în
sânge după mese. Efectele secundare mai frecvente sunt gaze abdominale, diaree, jenă
abdominală. Nu se recomandă la cei cu boli inflamatorii intestinale, boli de ficat şi rinichi.
Tiazolidindione – Rosiglitazon (Avandia), Pioglitazon (Actos)
Este o clasă nouă de medicamente care scad reszistenţa la insulină, prin creşterea activităţii
insulinei în muşchi şi grăsime. Efectele secundare sunt retenţia de lichide, creşterea în greutate şi
mai ales creşterea riscului de insuficienţă cardiacă şi posibil infarct de miocard.
Dipeptidil peptidază -4 (DPP-4) – Sitagliptin (Januvia)
Acţionează prin prelungirea acţiunii hormonilor gastrointestinali (incretine) - care cresc
producţia şi secreţia de insulină. Efectele secundare sunt moderate şi incclud creşterea posibilă a
riscului de infecţii respiratorii, dureri de cap, congestie nazală, dureri în gât. Se recomandă teste
de laborator pentru controlul funcţiei renale.
Pot exista medicamente combinate într-o singură pilulă pentru un efect optim. De
exemplu Metformin+Pioglitazon, Metformin+Gliburid, Metformin+Glipizid.
Dacă modificările stilului de viaţă şi Metforminul nu sunt eficace, medicul va adăuga un
alt medicament insulină, sulfoniluree sau tiazolidindionă.
Insulina
Este un hormon produs de celulele beta din pancreasul endocrin, format din insulele
Langerhans. Acestea mai conţin celule alfa care secretă glucagon – un alt hormon cu rol în
reglarea metabolismului glucozei.
Fig. Schiţa inssulelor pancreatice. 1. Celule care secretă sucul paancreatic: 2. Celule endocrine.
3. Capilare.
Sursa: dartmouth.edu.
Insulina este un hormon cu efect asupra metabolismului glucidic şi asupra altor sisteme.
Funcţiile principale sunt:
31
peste 10% şi se însoţeşte de semne de diabet, se poate începe insulina fără să se aştepte efectul
medicamentelor orale sau a schimbărilor în stilul de viaţă.
- Dacă după 2-3 luni de tratament cu antidiabetice orale şi schimbări în stilul de viaţă HbA1c
rămâne peste 8,5% medicul poate recomanda începerea tratamentului cu insulină.
- Dacă la tratamentul cu Metformin s-a adăugat un al doilea medicament şi schimbări în stiulul
de viaţă, dar nivelul de HbA1c rămâne peste 7%, trebuie considerată insulina ca următorul pas.
Pompele externe de insulină sunt programate a elibera o cantitate continuă de insulină de-
a lungul zilei. Persoana apasă pe un buton pentru infuzia de insulină suplimentară înaintea
meselor. Pompa este mică, ataşată la brâu, prelungită cu un cateter continuat cu un ac mic inserat
sub pielea abdomenului.
33
Sursa: diabetes.niddk.nih.gov
Se foloseşte mai ales la cei cu diabet de tip I, cărora le ameliorează controlul glucozei
din sânge.
Dezavantajul constă în nevoia de a cerceta frecvent nivelul glucozei. Există riscul de a
dezvolta infecţii de piele, scurgeri de insulină din cateter şi ieşirea acului de sub piele. Aceste
incoveniente în administrarea insulinei scad nivelul acesteia din corp, urmată de cetoacidoză la
cei cu diabet de tip I.
Folosirea insulinelor cu acţiune lungă este deseori mai practică decât folosirea pompei.
Insulina inhalată
A fost introdusă ca o pudră administrată cu un inhalator asemănător celui pentru astm. A
fost retrasă de pe piaţă în 2007 datorită riscului potenţial de lezare a plămânilor. Alte forme
îmbunătăţite sunt în studiu.
Transplantul de pancreas
Este o posibilitate chirurgicală de tratament deşi foarte complicată şi cu rezultate limitate.
Candidaţii sunt relativ tineri, sub 45 de ani, cu stare generală relativ bună. Deoarece nu se poate
trăi fără pancreas, se practică doar un transplant de pancreas parţial de la un donator împreună cu
transplant de rinichi la cei cu diabet de tip I şi insuficienţă renală. Dacă nu este disponibilă o rudă
apropiată compatibilă cu pacientul, se caută un donator care nu mai este în viaţă şi al cărui
pancreas este compatibil.
Chiar când transplantul de pancreas reuşeşte, pacientul schimbă injecţiile de insulină cu
un tratament de medicamente imunosupresoare pentru restul vieţii, pentru a preveni rejecţia
noului pancreas. Aceste medicamente au efecte secundare severe: risc crescut de infecţii, de
cancere, creşterea tensiunii arteriale, a colesterolului, alterarea funcţiei rinichiului. Chiar cu acest
tratament imunospresant jumătate din pancreasurile transplantate sunt rejectate.
Transplantul de pancreas nu opreşte sau vindecă complicaţiile deja prezente. Transplantul
de pancreas nu reprezintă o soluţie perfectă, chiar dacă este făcut în centre mari cu experienţă.
34
Tratamentul complementar
- Infuzii din frunze de afin, teci de fasole sau urzici.
- Salată din varză de Bruxelles.
- Consumă porţii mici şi dese de alimente uşor digerabile ca supă, biscuiţi, mere rase, etc.,
pentru a avea cantitatea de glucide necesare.
- Fii atent/ă la orice simptom de deshidratare, cetoacidoză, stare hiperosmolară necetozică.
- Odihneşte-te cât de mult poţi.
Tiroida este o glandă endocrină situată în partea anterioară a gâtului, sub laringe, care
controlează creşterea şi metabolismul corpului. Este formată din doi lobi legaţi printr-un istm (o
punte).
HIPOTIROIDISMUL
Este tulburarea tiroidiană cea mai frecventă, în care glanda tiroidă nu produce suficienţi
hormoni tiroidieni. Este de 10 ori mai frecventă la femei – după vârsta de 50 de ani – decât la
bărbaţi.
Cauze:
- Tulburări autoimune în care mecanismele de apărare ale corpului atacă în mod greşit ţesutul
tiroidian, de exemplu tiroidita Hashimoto. Tiroidita autoimună apare deseori după sarcină sau
tratament cu interferon. Se întâlneşte mai frecvent la cei care au şi alte boli autoimune ca diabet
zaharat de tip I, boală Addison, anemie pernicioasă. Riscul e mai mare dacă ai un părinte sau
bunic cu o boală autoimună sau ai fost tratat/ă pentru cancer de gât sau cap.
- Cauze mai rare apar după înlăturarea chirurgicală a glandei, insuficienţa glandei hipofize care
produce hormoni ce stimulează glanda tiroidă (TSH), tratatmentul pentru hipertiroidism cu iod
radioactiv.
- Medicamente precum Litiu.
- Iod insuficient în alimentaţie.
Semne şi simptome
Depind de gradul de deficit tiroidian şi se dezvoltă lent de-a lungul anilor. Când
simptomele apar brusc boala se numeşte mixedem.
37
Mixedemul este o complicaţie gravă, care apare când hipotiroidismul este netratat. Poate
evolua fără tratament în spre coma mixedematoasă, care poate fi declanşată de sedative, vreme
rece, boală, traumă sau intervenţii chirurgicale.
Prevenţie
Se face screenigul pentru hipotiroidism la toţi nou-născuţii pentru a preveni riscul de
hipotiroidism congenital.
Diagnosticul
Se bazează în general pe istoricul medical, examinarea fizică şi probe de laborator. Unii
medici recomandă screenig la femeile după 60 de ani şi la femeile gravide.
38
Tratamentul
Se foloseşte hormon sintetic tiroidian numit Levotiroxină, care se ia zilnic pentru tot
restul vieţii şi restabileşte nivelul adecvat de hormoni. Se dă în doza cea mai mică eficace, care
este apoi menţinută.
Dacă doza este prea mică apar simptome de hipotiroidism care îţi atrag atenţia.
Prea multă tiroxină produce creşterea pulsului, tremurături, nervozitate, scădere în
greutate în ciuda poftei de mâncare.
HIPERTIROIDISMUL
Este activitatea crescută a glandei tiroide, care provoacă un exces de hormoni tiroidieni în corp
ce cresc viteza metabolismului în toate organele corpului.
Cauze:
- Tulburări autoimune: boala Graves-Basedov. Tendinţa de a face boala Graves se moşteneşte în
familie.
- Noduli tiroidieni care produc cantităţi excesive de hormoni.
- Hipertiroidism temporar: inflamaţia tiroidei datorită unei infecţii virale sau în fazele precoce ale
tiroiditei Hashimoto.
- Exces de iod în alimentaţie.
- Stres emoţional.
Prevenirea hipertiroidismului nu este posibilă.
Manifestările hipertiroidismului
Sursa: rnpedia.com
Legenda: 1.Scădere masei musculare, 2.Păr subíre, 3.Exoftalmie, 4.Guşă, 5.Transpiraaţie.
6.Tahicardie, insuficienţă cardiacă, 7. Scădere în greutate, 8.Oligomenoree, 9.Tremurături.
Simptome şi semne
39
Agitaţie, anxietate, insomnie, puls frecvent sau palpitaţii, tremurăruri ale degetelor sau
limbii, pierdere în greutate în ciuda poftei de mâncare crescute, transpiraţii, intoleranţă la
căldură, oboseală, slăbiciune musculară, diaree, menstruaţii uşoare sau absente, ochi proeminenţi
sticloşi, creşterea sensibilităţii la lumină şi creşterea în volum a glandei tiroide.
Fig. Exoftalmie
Sursa: mivision.com.au
Diagnosticul
Istoricul medical, examinarea fizică şi probe de sânge – arată nivel crescut de hormoni
tiroidieni T3 (triiodotironină), T4 (tiroxină) şi nivel scăzut de TSH.
Se mai poate face scanarea tiroidei după administrarea iodului sau tecneţiului radioactiv
pentru a identifica zona din glanda tiroidă care este hiperactivă şi produce un exces de hormoni.
Ecografia tiroidei permite detectarea nodulilor tiroidieni, precum şi ghidarea acului în
cazul efectuării biopsiei de tiroidă.
Captarea iodului radioactiv se face prin administrarea unei tablete sau soluţii de iod şi
măsurarea radioactivităţii glandei. Când glanda este hiperactivă datorită bolii Graves captarea de
iod va fi crescută, iar când hiperactivitatea glandei este datorită tiroiditei captarea este foarte
scăzută. Acest iod dat pentru diagnostic nu lezează glanda tiroidă, spre deosebire de cel folosit în
tratamentul hipertiroidismului.
Tratament
această metodă. După operaţie există riscul ca glanda să nu mai producă suficienţi hormoni şi va
trebui să iei pilule cu hormoni suplimentari.
Pentru ochii exoftalmici – proeminenţi – care nu se retrag după tratament, oftalmologul
prescrie corticosteroizi, iradiere sau intervenţie chirurgicală.
TIROIDITELE
Tiroidita este inflamaţia glandei tiroide. Există 3 feluri de tiroidite: acute, subacute şi
cronice. Tiroidita cronică numită şi tiroidita limfocitară sau Hashimoto este cea mai frecventă.
Este o boală autoimună în care sistemul imun produce anticorpi care lezează glanda tiroidă,
afectând secreţia de hormoni tiroidieni. Tinde să fie familială şi este mai frecventă la femei.
Semne şi simptome
Tiroida este de obicei mărită în volum, fermă, dură şi uşor nodulară. Când este mărită
asimetric ridică suspiciunea de cancer.
Sursa: gracenglamour.com
Tiroidita postpartum este o tiroidită autoimună nedureroasă, care apare uneori după
naştere şi se poate repeta la următoarele sarcini. Se manifestă prin hipertiroidism la 1-6 luni după
naştere, persistă o lună- două, după care urmează o perioadă de hipotiroidism următoarele 4-8
luni. În cele mai multe cazuri funcţia tiroidei revine la normal, deşi uneori hipotiroidismul poate
deveni permanent.
41
Tiroidita subacută urmează deseori după o infecţie virală a căilor respiratorii superioare.
Se manifestă prin creşterea în volum a tiroidei, este dureroasă, cu durerea care iradiază la urechi,
asociată cu dificultăţi la înghiţire, febră uşoară, oboseală. Simptomele apar gradat sau brusc şi
pot persista săptămâni sau luni de zile. Cam jumătate din pacienţi pot prezenta tireotoxicoză –
criză tiroidiană – timp de câteva săptămâni, urmată de scăderea funcţiei tiroide care durează 4-6
luni. Funcţia tiroidei revine la normal într-un interval de un an. Femeile tinere şi de vârstă
mijlocie sunt mai frecvent afectate.
Tiroidita acută este rară datorită infecţiei glandei tiroide, de obicei bacteriană. Se
manifestă prin febră, umflarea, durere sau tensiune în partea anterioară a gâtului.
Diagnosticul
După istoricul medical şi examenul fizic, se iau probe de sânge pentru nivelul hormonilor
tiroidieni, TSH şi anticorpi dacă se suspectează tiroidită autoimună. Se mai fac ecografii, scan cu
iod radioactiv, uneori biopsie.
Tratamentul
Când funcţia tiroidei este scăzută se dau hormoni tiroidieni de înlocuire. Deoarece cele
mai multe tiroidite subacute se vindecă, tratamentul este deseori doar simptomatic. Pentru
micşorarea inflamaţiei se administrează aspirină, iar pentru simptomele de hipertiroidism beta-
blocante (Propranolol). Uneori se adaugă prednison. Când apare hipo- sau hipertiroidism
tranzitoriu sunt necesare tratamente pe perioade scurte cu hormoni tiroidieni respectiv beta-
blocante.
Tratamentul tiroiditei cronice constă în special din înlocuirea cu hormoni tiroidieni.
În cazul tiroiditei acută se tratează infecţia asociată prin antibiotice.
NODULII TIROIDIENI
Sunt mase solide în glanda tiroidă, care cresc încet, pot apare singuri sau grupaţi – ca în
guşa nodulară benignă. Majoritatea nodulilor unici sunt chiste sau tumori benigne – adenoame.
După producerea de hormoni tiroidieni nodulii pot fi „calzi”, când imită ţesutul tiroidian normal,
„fierbinţi” produc un exces de hormoni tiroidieni şi sunt aproape totdeauna benigni şi „reci”,
când produc mai puţini hormoni tiroidieni. Factori favorizanţi: tratament de iradiere în perioada
copilăriei.
Nodulii sunt palpabili când sunt mai mari de 1 cm.
Sursa: ghorayeb.com
Simptome şi semne
Nodulii sunt solizi, de obicei nedureroşi, situaţi în partea anterioară a gâtului. Cei fierbinţi
produc simptome de hipertiroidism. Când sunt numeroşi pot produce mărirea accentuată a
tiroidei sub formă de guşă nodulară benignă; rareori produc simptome de obstrucţie – răguşeală
şi tulburări în deglutiţie.
Diagnostic
- Se bazează pe istoricul bolii, examenul fizic pentru a decela un nodul singur mai mare de 1
cm sau în grupuri.
- Probe de sânge pentru T3,T4, TSH.
- Un scan de tiroidă pentru a diagnostica nodulii hiperactivi.
- Ecografie pentru a identifica chisturile. Chisturile cu lichid se analizează pentru a elimina
posibiliatea cancerului.
Tratamentul
Examene şi probe de hormoni tiroidieni periodice dacă nu sunt semne de cancer şi
probele funcţionale tiroidiene sunt normale.
Aspiraţie cu acul dacă nodulul este plin cu lichid.
Intervenţie chirurgicală sau iod radioactiv, dacă nodulii fierbinţi sunt asociaţi cu
hipertiroidism.
Tiroidectomie dacă biopsia a arătat celule canceroase. Dacă prin intervenţia chirurgicală
s-a scos sau s-a distrus prin tratamentul radioactiv un exces de glandă tiroidă, va fi necesar
tratamentul hipotiroidismului pentru restul vieţii.
43
GUŞA
Este mărirea nedureroasă a glandei tiroide şi poate modifica funcţia acesteia. Este mai
frecventă la femei decât la bărbaţi. Guşa endemică la adult este cel mai frecvent eutiroidiană
(funcţia tiroidei nu este modificată).
Cauze:
- Scăderea iodului din alimentaţie; mai rară în prezent datorită adaosului de iod în sarea de
bucătărie. Unele alimente precum porumbul, meiul, deficitul de seleniu, fier şi poluanţi din apă,
pot agrava guşa produsă prin deficit de iod.
- Modificările hormonale din sarcină.
- Medicamente care scad producerea de hormoni tiroidieni.
- Tumori maligne sau benigne ale glandei tiroide.
- Guşa este o manifestare frecventă a bolii Basedow-Graves (hipertiroidism şi exoftalmie).
Prevenire
Prevenirea se face prin screeningul nou născuţilor şi corectarea deficitului alimentar de iod.
Simptome şi semne
Gâtul este umflat de mărime variabilă, dificultăţi de înghiţire, respiraţie, rareori răguşeală.
Diagnosticul
Istoric şi examen fizic.
Probe de sânge pentru evaluarea funcţiei tiroidiene.
Ecografie şi scanare cu iod radioactiv.
Biopsie dacă se suspectează cancer.
44
Tratamentul
Se face în funcţie de cauza guşei şi simptomele asociate. Guşele hipotiroide se tratează cu
hormoni tiroidieni de înlocuire. Scoaterea parţială sau totală a tiroidei se face în cazul când guşa
este mare, cu simptome de tireotoxicoză, obstructivă sau este de natură malignă.
În cazurile cu deficit de iod se recomandă o dietă care include săruri de iod şi vitamina A.
Cancerul tiroidian
Sunt patru tipuri de cancer de glandă tiroidă: papilar, folicular, medular şi anaplastic.
Cancerul papilar este cel mai frecvent. Creşte foarte încet, se răspândeşte la ganglionii
limfatici din gât. Există însă metastaze oculte microscopice a căror majoritate dispar după
tratamentul cu iod radioactiv. Supravieţuirea la 10 ani este peste 90%. Cancerul papilar este mai
frecvent la femei, la vârsta medie de 42 de ani.
Cancerul folicular creşte de asemenea încet, dar metastazează la plămâni şi oase.
Cancerul medular este rar, mai agresiv, dar curabil când este limitat doar la tiroidă. Se
asociază cu un nivel crescut de calcitonină – un hormon tiroidian cu rol în metabolismul
calciului.
Cancerul anaplastic este foarte agresiv, dar foarte rar. Decesul survine în interval de 6
luni după diagnostic.
Factori de risc:
- Terapia de iradiere anterioară în zona capului, gâtului, pieptului; cancerul apare între 5 şi 30 de
ani după iradiere.
- Accidente nucleare, de exemplu după Cernobîl.
- Factorul ereditar.
Prevenire
Screening pentru noduli tiroidieni şi hipotiroidism la cei cu iradiere la gât şi cap anterioare.
45
Simptome şi semne
Se palpează un nodul ferm sau tare, nedureros. Alte manifestări: umflarea asimetrică a
gâtului, răguşeală, disfagie, tuse, respiraţie dificilă, fracturi osoase neexplicate, diaree, înroşirea
feţei, oboseală.
Diagnosticul
- În istoricul bolii se poate găsi tratament de iradiere în copilărie sau cancer tiroidian în familie.
- Examenul fizic pentru nodul.
- Biopsia cu acul fin poate identica celule canceroase.
- Măsurarea nivelului de calcitonină.
- Scanarea cu iod radioactiv, pentru a determina dacă nodulul este rece sau nefuncţional.
- Ecografie pentru consitenţa tumorii.
- Doze supresive de hormoni tiroidieni pentru a vedea dacă nodulul se micşorează, ceea ce indică
o tumoră benignă.
Tratamentul
- Scoaterea tiroidei (tiroidectomie) împreună cu a ganglionilor limfatici din jur.
- Tratament hormonal cu tiroxină după operaţie, care scade riscul de reapariţie a cancerului.
- Tratament cu iod radioactiv pentru a distruge ţesutul tiroidian rămas după operaţie sau
metastazele din plămâni şi oase.
După operaţie complicaţiile mai grave sunt insuficienţa paratiroidelor, lezarea nervului
larigian cu răguşirea vocii.
Incidenţa hipoparatiroidismului poate fi redusă, dacă paratiroidele scoase odată cu tiroida
sunt imediat transplantate în muşchii gâtului.
După operaţie este nevoie de observare îndelungată pentru cancerul recurent sau
metastatic.
GLANDELE PARATIROIDE
Paratiroidele sunt patru glande endocrine mici, cât un bob de orez, situate în spatele
gladei tiroide.
Principala funcţie a glandelor paratiroide este secreţia de hormon paratiroidian, care reglează
concentraţia de calciu din sânge, acţionând asupra oaselor, rinichilor şi intestinului.
Hiperparatiroidismul
Creşterea secreţiei de hormon de către una sau mai multe glande paratiroide ridică
nivelul de calciu din sânge prin eliberarea mărită de calciu din oase şi a absorbţiei din intestinul
subţire. Vitamina D are de asemenea un rol.
Semne şi simpome:
- scheletice: dureri de oase şi articulaţii, semne radiologice;
- urinare: sete, urinare frecventă, pietre la rinichi;
- creşterea calciului: formele usoare nu provoacă simptome: în formele mai grave apar sete,
greaţă şi vărsături, oboseală, slăbiciune musculară, dureri abdominale, indigestie, simptome de
ulcer gastric, osteoporoză, fracturi /patologice/, depresie, lentoare mentală/mintală/, somnolenţă;
- la gravidă: pietre la rinichi, vărsături accentuate (hiperemeză de sarcină), slăbiciune musculară
modificări mintale şi crize de hipercalcemie. Copilul poate fi născut înainte de termen, cu
greutate mică, tetanie sau hipoparatiroidism permanent.
Cauza cea mai frecventă este o tumoră benigna a unei glande paratiroide, mai rar lărgirea
lor.
Diagnostic: Deseori simptomele lipsesc timp de mulţi ani (asimptomatic) sau este detectat
incidental la screening (vizita medicală periodică sau pentru altă afecţiune). Examenul de
laborator arată creşterea calciului din sânge peste 10,5 mg/dl şi din urină şi scăderea fosforului în
sânge.
Medicul va elimina alte cauze posibile de creştere a calciului. (Vezi tabel)
Hipoparatiroidismul
Scăderea secreţiei de hormoni paratiroidieni poate apare spontan sau după operaţie pe
glanda tiroidă.
Semne şi simptome:
Forma acută produce tetanie cu furnicături, crampe sau dureri musculare la mâini,
picioare, faţă sau la gât, dificultăţi de respiraţie datorită spasmului corzilor vocale, amorţeală sau
arsuri la buze şi convulsii;
Forma cronică: oboseală intensă, anxietate, piele uscată, confuzie mentală şi vedere
tulbure datorită cataractei. Medicul va căuta semnul Chvostek (cotracţia muşchilor feţei prin
ciocnirea nervului facial în faţa urechii) şi a lui Trousseau (spasmul mâinii la umflarea unei
manşete de tensiune arterială).
- de durată: menţinerea nivelului de calciu în sănge la valori scăzute dar fără simptome (8-8,6
mg/dl, măsurat la fiecare trei luni), include suplimente de calciu şi vit. D, eventual calcitriol, deşi
este scump, pentru restul vieţii.
Bolile hipofizei
Hipofiza
Acromegalia
Este o boală cronică, rară, produsă de secreţia excesivă a hormonului de creştere de către
hipofiză (anterioară). Hormonii hipofizari de creştere (somatotropina) reglează creşterea în
copilărie. Excesul lui produce gigantism la copii. La adulţi secreţia de hormoni de creştere scade.
Când hormonul hipofizar de creştere continuă să crească, la adult oasele nu mai cresc în lungime
ci se îngroaşă treptat. Rezulă mărirea treptată a mâinilor, picioarelor, nasului, urechilor, fălcii şi
frunţii care produce un aspect tipic al bolii. Organele interne se măresc deasemenea.
Acromegalia
Fig.Manifestarileacromegaliei
Sursa:ralphqrenzs.blogspot.com
Legenda: 1. Tensiunea arterială mărită, 2.Adenom pituitar (la CT scan sau MRI),
3.Hipertrofia glandelor sudoripare şi sebacee, 4. Secreţie lactată, 5. Inima mărită, 6.Tolburări
sexuale, 7.Tulburări nervoase periferice, 8.Tulburări de vedere, 9.Proeminenţa osului
supraorbital, 10.Nasul şi falca mărite, dinţii separaţi sau lipsă, 11. Proba de glucoză anormală,
glucoză în urină, 12.Mâinile şi picioarele mărite, 13.Artroză.
Mâinile sunt umede, degetele se îngroaşă, apar furnicături la mâini (vezi sindromul de
tunel al carpului) , picioarele cresc mai ales în lăţime, faţa îşi schimbă aspectul, devin necesare
măsuri crescute la încălţăminte, pălărie şi mănuşi, mandibula devine mai proeminentă
(prognatism), spaţiile dintre dinţi se măresc şi apare malocluzie, limba este mare, laringele şi
faringele se măresc, vocea devine joasă şi aspră.
În somnul profund poate apare apnee obstructivă, inima poate fi mărită iar tensiunea
arterială crescută, persoana creşte în greutate în special prin muşchi şi oase, apare artrită
degenerativă care la nivelul coloanei poate provoca stenoza măduvei spinării şi dureri de
articulaţii. Polipii în colon sunt frecvenţi. Pielea este îngroşată, transpirată şi uleioasă. Dureri de
cap, tulburări de vedere şi tulburări bruşte de dispoziţie. Diabetul zaharat este prezent la circa o
treime din cazuri.
Cauze: tumoră hipofizară benignă (adenom) este cauza cea mai frecventă a secreţiei
excesive de hormon de creştere; rareori tumora poate fi situată în hipotalamus.
Diagnostic: istoricul bolii, examenul fizic, probe de laborator, tomografie computerizată
şi MRI al hipofizei şi hipotalamusului.
Complicaţii:
- insuficienţă hipofizară, hipertensiune, mărirea inimii, insuficienţă cardiacă, intoleranţă
la glucoză sau diabet zaharat
- micşorarea câmpului vizual prin compresia tumorală
51
Tratament:
- extirparea microchirurgicală pe cale anterioară (prin nas şi osul sfenoid) este tratamentul
de elecţie pentru excizia adenomului şi păstratea funcţiei hipofize anterioare;
- radioterapie- iradierea scade mărimea tumorei. Complicaţie posibilă: insuficienţă
hipofizară.
Pacienţii care nu au avut o ameliorare clinică după operaţie sunt trataţi cu medicamente
(cabergoline /agonist de dopamină/, octreotide sau pegvisomant).
Pacienţii care nu au beneficiat de intervenţia medicală nici de tratamentul medical pot fi
trataţi prin radiochirurgie stereotactică administrată prin bisturiu gamma, o iradiere cu particule
grele sau cu un accelerator linear adaptat. Unele centre mari folosesc această tehnică încă de la
începutul tratamentului. Radiochirurgia iradiază precis tumora hipofizară într-o singură şedinţă
cu iradiere minimă a creierului din jur.
Insuficienţa hipofizară
Insuficienţa hipofizară (anterioară) rezultă din scăderea secreţiei unuia sau mai multor
hormoni hipofizari datorită lezării hipotalamusului sau a glandei hipofize însăşi. Deoarece
hormonii hipofizari stimulează producerea de hormoni în alte glande, insuficienţa hipofizară
produce deficit al glandelor suprarenale, tiroidiene, sexuale şi a secreţiei lactate.
Cauze: tumori în glandă sau în jurul glandei, operaţii chirurgicale sau iradiere, necroza
glandei (moartea ţesutului) după sarcină (sindromul Sheehan), inflamaţii ca de ex. tuberculoză,
infiltraţii cu o proteină anormală (amiloidoză) sau fier (hemocromatoză).
Simptome: insuficienţa hipofizară se instalează de obicei treptat iar simptomele sunt
datorate lipsei hormonilor sau creşterii unei tumori.
Tumora hipofizară poate produce dureri de cap şi tulburări de vedere.
Simptomele depind de insufienţa glandelor periferice lipsite de stimularea hormonilor
hipofizari.
Începutul insuficienţei hipofizare anterioare este lent şi progresiv. Pielea este palidă, părul
cade, persoana este slăbită, indiferentă, cu apetit sexual scăzut.
Deficitul de hormoni de creştere provoacă oboseală uşoară, scăderea zahărului în sânge
(hipoglicemie), atrofia muşchilor şi obezitate, leziuni cardiace, întârziere în creştere la copii şi
adolescenţi.
Deficitul de hormon adenocorticotrop (ACTH) produce insuficienţă corticosuprarenală cu
oboseală şi slăbiciune, lipsa poftei de mâncare, greţă, vărsături, dureri abdominale, scădere în
greutate, depigmentarea pielii.
Insuficienţa hormonului tireotrop provoacă scăderea funcţiei tiroide cu scăderea
metabolismului: oboseală şi slăbiciune, intoleranţă la rece, creştere în greutate, constipaţie, puls
rar, căderea treptată a părului, lipsa transpiraţiei la subsuoară, piele fină.
Deficitul de gonadotropine (hormoni luteinizant şi stimulent de foliculină) produce la
femeie amenoree care se manifestă prin oprirea menstruaţiei, atrofia sânilor, scăderea secreţiilor
vaginale, frigiditate, durere la actul sexual, infertilitate fără bufeuri; la bărbat: scăderea
volumului testiculelor şi a muşchilor, rarefierea bărbii, impotenţă.
Insuficienţa de prolactină provoacă scăderea secreţiei lactate după naştere.
52
Diagnosticul:
- istoricul bolii şi examinarea pacientului
- probe de sânge pentru evaluarea hormonilor hipofizari, tiroidieni, suprarenali şi sexuali
- probe imagistice: radiografii, tomografie computerizată (CT) şi imagini de rezonanţă
magnetică (MRI)
Prevenirea insuficienţei hipofizare nu este posibilă.
Tratamentul:
- este necesar un tratament de înlocuire a hormonilor pentru restul vieţii
- pentru insuficienţa hipofizară globală la adult este necesar să se înlocuiască hormonii
suprarenali, tiroidieni şi sexuali (gonadali)
- hormonii specifici necesari în insuficienţa parţială depind de natura deficienţei (terapie
de substituţie a hormonilor deficitari)
- în unele cazuri sunt necesare doze mai mari de corticosteroizi (hidrocortizon sau
prednizon) în perioade de boală, infecţie sau intervenţie chirurgicală.
- tumorile hipofizare pot fi tratate prin medicamente (agonişti de dopamină, de ex.
cabergoline), chirurgical sau prin radiaţii
- tratamentul de urgenţă este necesar în prezenţa greţii, vărsăturilor, deshidratare,
oboseală accentuată şi febră care pot fi manifestări de insuficienţă suprarenală acută cu internare.
Cei mai mulţi pacienţi cu insuficienţă hipofizară evoluează bine sub tratament hipofizar
de înlocuire.
Diabetul insipid
Diabetul insipid este o tulburare manifestată prin producere de urină abundentă datorită
secreţiei insuficiente de vasopresină (hormon antidiuretic hipofizar).
Boala se caracterizată prin creşterea setei şi eliminare de cantităţi mari de urină normală,
produsă prin deficitul de vasopresină (hormon antidiuretic) sau rezistenţa rinichiului la efectul
acestui hormon.
Vasopresina este un hormon secretat de talamus şi de hipofiza posterioară care ajută
rinichii să reabsoarbă apa şi să menţină echilibrul hidric din corp.
Există o formă mai rară de diabet insipid nefrogen în care rinichii nu reacţionează normal
la hormonul antidiuretic. Diabetul insipid nu trebuie confundat cu diabetul zaharat de tip I sau II,
mult mai frecvent.
Cauze: nu se cunosc în circa o treime din cazuri.
- autoimune, genetice, după leziuni craniene, intervenţii neurochirurgicale, hemoragii,
anevrism, infecţii sau metastaze, ereditatea, leziuni ale glandei hipofize prin traumatism, tumoră
inflmatorie, operatie sau iradiere.
Există un diabet insipid de sarcină asociat cu scăderea lichidului amniotic, pre-eclamsie,
sau tulburări hepatice, care se vindecă spontan în lăuzie. Totuşi diabetul zaharat este mai frecvent
în sarcină decât cel insipid. Diabetul insipid nefrogen poate fi congenital, căpătat după boli
renale sau tratament medicamentos (litium şi mai rar meticilină, demeclocyclină).
Simptome:
53
- urinare excesivă între 2,5-6 litri în 24 de ore şi frecventă la fiecare jumătate de oră chiar
şi noaptea. Cei mai mulţi pacienţi cu diabet insipid îşi pot menţine echilibrul hidric prin
consumul continuu de cantităţi mari de apă. Boala este agravată prin administrarea de
corticosteroizi în doze mari;
- sete extremă şi consum mare de lichide cu preferinţă pentru băuturi reci;
Evoluţie
Evoluţia cronică a diabetului insipid central se manifestă mai degrabă ca un inconvenient
decât ca o boală. Tratamentul cu dezmopresină permite o activitate şi somn normale. Diabetul
insipid nu afecteză speranţa de viaţă deşi deficitul de oxitocină este permanent.
Glandele suprarenale
Alcătuire
Fig. Glanda suprarenală secționată, așezată deasupra rinichiului; se observă cele două rone:
corticală şi medulară.
Sursa: tutorvista.com
Legenda: 1.Glanda suprarenală, 2.Rinichiul, 3.Corticala, 4.Medulara.
Boala Addison
Boala Addison (sau insuficienţa corticosuprarenală cronică) este o tulburare rară produsă
prin secreţia insuficientă de corticosteroizi datorită distrugerii parţiale sau totale a glandelor
suprarenale.
Cauze: leziune autoimună (80% din cazuri) şi TBC, hemoragie prin anticoagulante,
traumatism, sarcină sau infecţie.
55
- scăderea glucozei în sânge încetineşte funcţia mintală şi poate duce rareori la comă
hipoglicemică, hipotensiune arterială şi la ridicarea în picioare, mărirea ganglionilor limfatici,
- păr rar axilar şi pubic la femei.
Probele de laborator arată modificări ale sărurilor din sânge, globulelor albe şi uşoară
anemie. Radiografia toracică arată o inimă mică, cea abdominală poate arăta calcificări
suprarenale iar scannul de CT abdominal poate arăta modificări de volum ale glandelor
suprarenale.
Tratament:
- înlocuirea cu hormoni pentru restul vieţii este componenta principală a tratamentului
- se folosesc cortizon, prednizon, dexametazon
- tratamentul cronic: hidrocortizon sau prednizon (glucocorticoizi) la care se adaugă un
mineral corticoid (flurocortizon). Pacientul este instruit să crească doza de corticoid în perioadele
de stres sau să le administreze prin injecţii dacă are diaree sau vărsături.
- tratament nemedicamentos: dietă fără restricţie de sare, notarea greutăţii şi a semnelor
vitale (puls, tensiune arterială), analize de laborator periodice.
- profilaxia osteoporozei
- purtarea unei brăţări de alertă medicală şi a unei truse cu hidrocortizon şi seringă şi
instructaj pentru folosirea ei în caz de criză Addison (insuficienţă suprarenală acută).
56
Criza Addison
Criza Addison este o complicaţie acută a insuficienţei suprarenale manifestată prin
deshidratare, greaţă, vărsături, scăderea glucozei în sânge şi colaps circulator. Se asociază
slăbiciune, dureri abdominale şi confuzie mintală
Tratament: internare în spital, hidrocortizon intravenos administrat imediat, probe de
sânge pentru nivelul de hormoni, urmat de perfuzie intravenoasă în cantităţi mari în primele 2-3
ore pentru a corecta deshidratarea, hipoglicemia si hipotensiunea.
Sindromul Cushing
- oboseală, slăbiciune musculară, dureri de cap şi de spate, menstruaţii scăzute, lipsă sau
impotenţă la bărbat, hipertensiune, osteoporoză
- pielea este subţire, face vânătăi uşor, vergeturi pe abdomen, sâni şi coapse; acnee şi
infecţii cutanate
- insomnie, dificultate de concentrare, modificări de dispoziţie accentuate cu depresie sau
euforie până la psihoză
- pacienţii pot avea sete şi urină abundentă, fără zahăr în urină, pietre la rinichi. Rănile se
vindecă greu.
Diagnosticul:
- examinarea fizică
- probe de sânge şi urină pentru hormoni suprarenali
- CT sau MRI la abdomen şi cap.
Pevenirea: folosirea celor mai mici doze posibile de corticosteroizi administraţi timp
îndelungat în scop terapeutic.
Tratamentul depinde de cauză.
- sindromul Cushing produs de tratamentul prelungit cu corticosteroizi: reducerea treptată
a dozelor şi eventual folosirea altor forme de tratament. Nu întrerupe brusc tratamentul cu
corticosteroizi deoarece pot apare efecte secundare severe.
- pentru adenomul hipofizar: extirparea chirurgicală a tumorei prin nas şi osul sfenoid
- iradierea hipofizei prin radioterapie stereotactică (bisturiu fotonic sau gamma) deoarece
iradiază mai puţin ţesuturile din jur decât iradierea clasică pentru bolnavii nevindecaţi chirurgical
- neoplasmele suprarenale: rezecţie chirurgicală şi glucocorticoizi de substituţie timp de
un an, postoperator pentru a permite suprarenalei rămase să recupereze la un nivel normal
- hiperplazia suprarenală se tratează prin extirparea bilaterală a celor doupă glande.
Evoluţia este favorabilă la pacienţii la care boala poate fi tratată chirurgical.
Când operaţia nu a avut succes se administrează medicamente care inhibă secreţia de
corticosteroizi.
Feocromocitomul
Feocromocitomul este o tumoră a porţiunii interne din glanda suprarenală care secretă
exces de noradrenalină şi adrenalină, hormoni ce reglează tensiunea arterială şi frecvenţa bătăilor
inimii.
Cauze: tumori care produc adrenalină şi noradrenalină localizate în special în glandele
suprarenale. Există uneori o predispoziţie familială determinate de unele gene recent identificate
la purtător.
Semne şi simptome:
- dureri de cap deseori puternice, în crize şi pulsatile
- palpitaţii sau bătăi ale inimii rapide şi puternice
- hipertensiune continuă sau în crize, paloare urmată de înroşirea feţei
58
- inspectează-ţi corpul pentru semne de infecţii cu ciuperci la piele, unghii, gură, vagin şi
rect, şi solicită tratamentul lor
- evită medicamente contra acidităţii gastrice care conţin aluminiu, luate fără prescripţie
medicală care pot agrava osteoporoza (când sunt luate împreună cu corticosteroizi)
- tratează-ţi cu grijă orice infecţie după indicaţiile medicului
- cere prescripţii pentru probe periodice de potasiu în sânge şi pentru densitatea osoasă.
Ginecomastia
sub tratament antiretroviral. Ginecomastia este frecventă la oamenii mai în vârstă în special când
se asociază cu câştig în greutate.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&