Sunteți pe pagina 1din 1

VEDERE DE ANSAMBLU ASUPRA ETICII IUDAICE

Iudaismul le cere evreilor să tindă către idealuri înalte şi nobile.


Acestea nu sunt uşor de atins, dar important este să încerci să ajungi la
stele, fără să-ţi murdăreşti mîinile cu noroi. Chiar şi cele mai mari
personalităţi iudaice din Tora, ca de exemplu Abraham, Iacob şi Moise,
erau fiinţe umane, cu imperfecţiuni omeneşti.
Cele mai vechi principii etice generale se află în Mitzvot-urile
(poruncile) din Tora. Acestea spun să se caute dreptatea, să nu se
accepte mita, bârfa şi furtul. De asemenea, Tora prevede protecţia şi
celor slabi, a văduvelor, orfanilor, sclavilor şi a străinilor. In plus,
Mitzvoturile poruncesc respectul pentru cei mai în vârstă, pomana pentru
saraci şi blândeţea faţă de animale. Tora îi porunceşte omului să-şi
suprime instinctele rele şi să-şi folosească intelectul pentru a învăţa şi
respecta aceste principii etice.
Multe naţiuni aveau principii şi reguli în urmă cu mii de ani, dar nu
se pot compara, spre exemplu, etica aflată în Tora cu principiile şi etica
Romei,  considerată de mulţi ca fiind cea mai avansată civilizaţie antică.
Romanii arătau o totală desconsideraţie pentru drepturile animalelor,
sclavilor şi prizonierilor, care erau consideraţi posesiuni fără nici un fel de
drepturi. In Roma antică, cetăţenii puteau participa la lupte publice cu
gladiatori, în care luptători profesionişti se luptau până la moarte atât cu
oameni cât şi cu animale.
In Tora, profeţii protestau împotriva ipocriziei şi a nedreptăţii
sociale.
"Ce îţi cere Domnul: numai să fii drept şi să iubeşti milostenia şi să
mergi cu umilinţă după cum îţi spune Dumnezeul tău". 1
Acesta este unul din multele pasaje care însumează principiile etice
ce stau în centrul religiei iudaice şi care mai târziu au influenţat religiile şi
societatea în general.

1
Micah 6:8

S-ar putea să vă placă și