Sunteți pe pagina 1din 4

Genograma

Prin aceasta tehnică informaţiile obtinute sunt transpuse intr-o reprezentare grafica a structurii
familiei, asemănătoare unui “arbore genealogic” . Tehnica se aplica în mod deosebit in etapa de
evaluare, având rol de diagnostic social.
Genograma sau arborele familiei, descrie tipurile de relatii si evenimentele care s-au
desfăsurat
de-a lungul generatiilor. Aici găsim înregistrate pe scurt nasterile, divorturile, decesele si de
aceea genograma este folosita pentru structurarea eficientă a informaţiilor despre beneficiarul
serviciilor sociale şi familia acestuia dar şi pentru a stimula comunicarea cu acesta,
reprezentarea grafică avand la baza folosirea unor simboluri. Schema obtinuta prin folosirea
simbolurilor va fi una clara şi uşor de interpretat de catre orice specialist.
Ecomapa
Ca si genograma, ecomapa este tot o reprezentare grafică, fiind realizata pentru a pune in
evidenta relaţiile beneficiarului de servicii sociale cu mediul in care acesta traieste (persoane şi
instituţii cu care interacţionează). Această tehnică precizează locul unei persoane sau familii în
contextul social. Ea se bazează pe relatii, modul de interactionare cu ceilalti, performante
intelectuale, participarea la activităti religioase, sociale, politice, culturale etc.
Ecomapa (ca si genograma, de altfel) se bazeaza in realizarea ei pe anumite simboluri
specifice pentru a reprezenta tipurile de relaţii. Ecomapa se realizează spre sfârşitul etapei de
evaluare, când asistentul social deţine, deja, suficiente informaţii pentru a putea aprecia tipul şi
calitatea relaţiilor pe care beneficiarul le are cu alte persoane si/sau instituţii. Ecomapa ne poate
oferi o imagine clară a resurselor utile pentru intervenţie în funcţie de calitatea şi intensitatea
relaţiilor beneficiarului in interactiunea sa cu mediul.
Daca genograma reprezinta o harta a relatiilor familiale, ecomapa este o harta a relatiilor sociale
stabilite in afara mediului familial, cu accent pe identificarea resurselor existente si latente
(potentiale).