Sunteți pe pagina 1din 53

CAP.

I CONSIDERATII CU CARACTER INTRODUCTIV

1. APRECIERI PRIVIND CAILE DE ATAC, IN GENERAL


In timpul judecarii cauzelor penale in prima instanta exista posibilitatea de a se gresi in
aplicarea justitiei penale. Aceasta constatare o fac toti autorii de specialitate, in exprimari
asemanatoare, generate de realitatile infaptuirii actului de justitie penala in prima instanta.
Caile de atac si, in mod special cele ordinare, reprezinta mijloace procesuale ce
ingaduie reexaminarea modului in care s-a solutionat, intr-unul din gradele de jurisdictie,
actiunea penala si, eventual cea civila (in cazul in care ea a fost exercitata alaturat celei
penale) si, dupa caz, inlaturarea erorilor in fapt si in drept savarsite. Prin intermediul
cailor de atac poate fi provocata o amplificare a desfasurarii procesului penal in vederea
efectuarii, in anumite cazuri si conditii, a unui control judecatoresc, asupra hotararilor
intervenite in acest proces.1
Pentru aceste considerente, caile de atac au fost apreciate drept "remedii procedurale in
contra greselilor ce eventual s-ar putea ivi datorita partilor sau judecatorilor, in impartirea
dreptatii" care determina trecerea procesului penal prin mai multe grade de jurisdictie
pentru a fi garantata cerinta aflarii adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei,
precum si cu privire la persoana faptuitorului, principiu, de altfel, fundamental al
procesului penal.
Judecata in caile de atac este o activitate prin care se realizeaza controlul judecatoresc
al solutiei pronuntate de catre prima instanta, control ce se realizeaza, cat priveste caile
ordinare de atac - printre care se numara si apelul - de catre instante superioare celei care
a pronuntat hotararea sau hotararile atacate.
Necesitatea existentei cailor de atac nu rezida insa doar din realitatile infaptuirii actului
de justitie ci si din reglementari internationale si interne care instituie reguli si obligatii in
materie.
Astfel, Pactul international referitor la drepturile civile si politice, in art. 145 statueaza
ca "orice persoana declarata ca raspunzand de savarsirea unei infractiuni are dreptul, in
conformitate cu normele prescrise de lege, sa ceara examinarea de catre o jurisdictie

1
Vintila Dongoroz, "Explicatii teoretice ale Codului Penal roman", vol VI, p.211

1
superioara a declararii vinovatiei sale si a pedepsei aplicate".
Conventia Europeana a Apararii, cum este denumirea corecta a acestei Conventii,
devenite izvor de drept intern prevede, in art. 13, garantia unui "recurs efectiv in fata unei
instante nationale (notiunea de "recurs efectiv" avand o acceptiune similara celei de "cai
de atac") oricarei persoane ale carei drepturi si libertati recunoscute de Conventie au fost
incalcate.
Art. 5 paragraful 4 din aceeasi Conventie stipuleaza ca "orice persoana lipsita de
libertatea sa prin arestare sau detinere are dreptul sa introduca recurs in fata unui tribunal,
pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii detinerii sale si sa
dispuna eliberarea sa daca detinerea este ilegala".
Art. 2 paragraful 1 al Protocolului Aditional nr. 7 la aceeasi Conventie dispune ca "orice
persoana declarata vinovata de o infractiune de catre un tribunal are dreptul sa ceara
examinarea declaratiei de nevinovatie sau condamnarii de catre o jurisdictie superioara.
Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt
reglementate de lege.
Este de subliniat faptul ca regula libertatii de a apela la caile (ordinare sau
extraordinare) de atac reprezinta un drept fundamental al omului chiar daca neenuntat
expresis verbis in Constitutia Romaniei ( in titlul II - "Drepturile, libertatile si indatoririle
fundamentale"), avand in vedere dispozitiile art. 21 din legea fundamentala: "Orice
persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor
sale legitime. Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept",coroborat cu
dispozitiile art. 15 alin 1 din Constitutie: "Cetatenii beneficiaza de drepturile si de
libertatile - iar exercitarea caii de atac este, incontestabil, o libertate- consacrate prin
Constitutie si prin alte legi si au obligatiile prevazute de acestea".
Codul de procedura penala roman se afla, in buna masura, in concordanta, atat cu
dispozitiile Constitutiei Romaniei, cat si cu cele ale Conventiei Europene pentru Apararea
Drepturilor Omului, dar in mod discutabil, el este interpretat diferit.
Ca o apreciere de principiu, aceasta consonanta se exprima prin faptul ca orice hotarare
judecatoreasca penala este susceptibila de exercitiul caii ordinare de atac a apelului.
Trebuie facuta precizarea ca, in acceptiune comunca, termenul "hotarare" reprezinta
dispozitia unei autoritati. Intr-o acceptiune mai larga, termenul de "hotarare" desemneaza

2
toate actele instantei, indiferent daca prin ele se solutioneaza un diferend juridic ( un
litigiu de drept procesual penal). Intr-un sens mai restrans, hotararea desemneaza "numai
actul de dispozitie adoptat de instanta in materie contencioasa, indiferent daca prin el
instanta rezolva chiar fondul litigiului sau numai un incident ivit in cursul judecatii".2
Pentru a putea exercita o cale ordinara de atac (deci si apelul) se impune si evocarea
regulilor comune pentur folosirea respectivei cai de atac, reguli ce trebuie intrunite
cumulativ.
Este necesar a fi intrunite cumulativ urmatoarele principii comune in materie:
A) Existenta unei hotarari judecatoresti pe care legea procesual penala sa o declare
susceptibila de a fi atacata;
Caile de atac presupun existenta unei hotarari judecatoresti, despre care partea
interesata ori participantul procesual afirma ca ar contine unele greseli sau o injustitie
penala. Rezulta, asadar, ca obiectul cailor de atac il constituie chiar hotararea (sentinta)
judecatoreasca. Se impune cu necesitate ca legea sa declare hotararea respectiva
susceptibila de exercitiul cailor de atac sau cel putin al unora dintre acestea. Regula este
ca orice hotarare judecatoreasca pronuntata in procesul penal poate fi atacata prin
intermediul cailor de atac ordinare, in timp ce caile de atac extraordinare pot fi exercitate
impotriva hotararilor stabilite prin lege.
B) Manifestarea de vointa a unei parti sau a oricarui titular al dreptului de a exercita o
cale de atac, in sensul exercitarii acesteia;
Aceasta regula constituie o aplicatiune a principiilor legalitatii, aflarii adevarului,
dreptului la aparare, dar si o facultate (posibilitatea recunoscuta de lege participantilor
procesuali care reprezinta un interes si de care acestia pot sa uzeze sau nu). Rezulta ca
instanta competenta sa solutioneze eventuala cale de atac nu se poate sesiza din oficiu, ci
este necesar ca o parte sau chiar ceilalti titulari ai exercitarii caii de atac sa isi manifeste
expres vointa unei cereri in acest sens, respectand conditiile impuse de lege.
Asadar, calea de atac paote fi exercitate si de catre procuror ori de catre alte organe sau
persoane carora legea le recunoaste calitatea procesuala.
C) Legalitatea caii de atac;
Prin aceasta regula se intelege faptul ca o hotarare judecatoreasca este supusa cailor de

2
Deleanu I, Deleanu V., "Hotararea judecatoreasca", p.9

3
atac stabilite de lege.
Mentionarea, din eroare, in dispozitivul hotararii, a posibilitatii folosirii unei cai de atac
pe care legea nu o acorda, nu creeaza dreptul de a formula impotriva hotararii calea de
atac respectiva deoarece caile de atac impotriva hotararilor judecatoresti sunt determinate
de lege, iar nu de instanta de judecata. In schimb, titularul caii de atac va putea exercita
calea de atac prevazuta de lege, chiar daca instanta nu a trecut in dispozitiv mentiunea ca
hotararea este susceptibila de a fi atacata prin intermediul acelei cai. De aceea, in baza
rolului activ pe care organele judiciare sunt obligate sa il joace, daca in dispozitiv s-a
mentionat in mod gresit ca hotararea poate fi atacata cu recurs, desi legea prevede calea
de atac a apelului, eventuala cerere de recurs va fi considerata apel, urmand a fi judecata
ca atare. In mod similar, cand instanta a trecut in dispozitiv posibilitatea atacarii hotararii
pe care a pronuntat-o cu apel, desi legea nu acorda acest drept ci prevede posibilitatea
exercitarii recursului, eventualul apel declarat va fi considerat si judecat ca recurs.
Exista posibilitatea ca, in unele hotarari judecatoresti, sa treaca din eroare, faptul ca
termenul de apel, sau, dupa caz, termenul de recurs, curge de la comunicare desi
hotararea s-a pronuntat intr-o materie pentru care legea prevede ca acest termen curge de
la pronuntare.
In aplicarea principiului legalitatii caii de atac, urmeaza a se decide ca termenul de apel
sau, dupa caz, de recurs, curge de la pronuntare deoarece legea stabileste conditiile de
exercitare a caii de atac, inclusiv termenele, iar nu instanta judecatoreasca.
D) Ierarhia cailor de atac;
In baza acestei reguli, nu se poate recurge la o cale de extraordinara atac, atata tuno cat
este deschis exercitiul unei cai ordinare de atac. Aplicarea concreta a acestei reguli ridica
o serie de dificultati, intrucat legiuitorul (in materie penala) califica recursul ca o cale
ordinara de atac. In opinia lui Dumitru Radescu, "de lege ferenda, recursul trebuie
reglementat ca o cale extraordinara de atac avand in vedere ca atat procesul civil cat si cel
penal se desfasoara in fata aceleiasi instante de judecata, iar aceasta discrepanta repune in
discutie chiar numarul gradelor de jurisdictie din Romania". "Un corolar al acestei reguli
este si faptul ca, impotriva aceleiasi hotarari nu pot fi exercitate concomitent o cale de
atac ordinara si o cale de atac extraordinara".
E) Unicitatea dreptului de a folosi o cale de atac;

4
Dreptul de a folosi o cale de atac este unic, epuizandu-se chiar prin exercitiul lui.
Titularul unei cai de atac nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac impotriva
aceleiasi hotarari, deci nu se poate judeca de mai multe ori in aceeasi cale de atac.
1.1. CLASIFICAREA CAILOR DE ATAC
Caile de atac prevazute de lege pot fi clasificate dupa mai multe criterii, cum ar fi:
A) Dupa caracterul nedefinitiv sau definitiv al hotararii atacate, caile de atac pot fi
ordinare si extraordinare;
Caile de atac ordinare (obisnuite, normale) sunt acelea prin care se ataca o hotarare
judecatoreasca nedefinitiva, deci inainte ca hotararea atacata sa fi intrat in puterea
lucrului judecat. In procesul penal roman sunt cai de atac ordinare apelul si recursul.
Aceste cai de atac determina si gradele de jurisdictie. Astefl, cand pot fi folosite ambele
cai de atac ne aflam in fata a trei grade de jurisdictie (judecata in prima instanta, apel si
recurs).
Asadar, caile de atac ordinare fac parte din desfasurarea normala pe care o parcurge
procesul penal, ele supranandu-se succesiv si ierarhic. Folosirea acestora este deschisa
tuturor partilor in raport cu pozitia lor procesuala, iar dreptul de folosire este subordonat
unui termen cominatoriu deoarece exercitarea dupa expirarea termenului atrage nulitatea
pentru tardivitate.
Intervenind in timpul desfasurarii procesului penal, caile de atac ordinare au in
principiu un efect suspensiv, hotararea atacata neputand fi pusa in executare dar si cu un
efect devolutiv, instanta judecand cauza numai cu privire la persoana care l-a declarat si
numai in raport cu calitatea pe care o are in proces.
Caile de atac extraordinare nu apartin desfasurarii normale a procesului penal, intervin
dupa ce o hotarare penala a ramas definitiva si sunt limitate la anumite cazuri prevazute
de lege. Codul de procedura penala roman a consacrat urmatoarele cai de atac
extraordinare: contestatia in anulare, revizuirea si recursul in interesul legii3.
Fiind extraordinare, folosirea acestor cai de atac este limitata la anumite situatii speciale
ca de pilda probe sau verificari noi care pot conduce la suspiciuni cu privire la solutia
definitiva pronuntata si la faptul ca procesul ar urma sa primeasca o cu totul alta solutie4.

3
Prin art. 1 pct. 4 din Legea nr. 576/2004 au fost abrogate dispozitiile art. 409-414 C.P.P., referitoare la calea
extraordinara de atac a recursului in anulare.
4
Vintila Dongoroz, "Explicatii teoretice ale Codului Penal Roman", vol.VI, p.14

5
Caile de atac extraordinare, avand ca justificare inlaturarea anumitor erori esentiale in
hotararile penale definitive, fiecare dintre acestea pot fi folosite de mai multe ori de
acelasi subiect procesual, bineinteles daca acesta invoca o alta situatie din care ar rezulta
existenta unor erori esentiale. Ele pot fi folosite cand este cazul concurent de acelasi
subiect procesual.
Dupa natura chestiunilor asupra carora poarta controlul judecatoresc, caile de atac se
clasifica in cai de atac de fapt si cai de atac de drept.
Apelul, in cadrul cailor ordinare de atac, este intotdeauna o cale de atac de fapt si de
drept, deoarece, prin declararea sa, cauza este supusa in intregime (de fapt si de drept)
unei noi judecati in fata instantei de control competente. Efectul devolutiv al apelului este
total sub acest aspect.
In realitate deosebirea dintre caile de atac de fapt si caile de atac de drept este mai mult
teoretica deoarece practic nu exista chestiune de drept care sa poata fi corect solutionata,
fara o cunoastere precisa a situatiei de fapt la care se refera. De cele mai multe ori,
nelegalitatea solutiei rezida dintr-o gresita sau insuficienta cunoastere a situatiei de fapt,
situatie in care chestiunea de drept va fi infulentata in mod categoric de corecta retinere a
situatiei de fapt.
Insa, de regula, recursul are un efect devolutiv partial, limitat numai la chestiuni de
drept. In mod exceptional, si recursul are un efect devolutiv total, incetand a fi o cale de
atac numai de drept, in acele cazuri in care hotararile judecatoresti nu sunt susceptibile de
a fi atacate cu apel.
In ceea ce priveste caile extraordinare de atac, acestea au, de regula, efect devolutiv
partial. Astfel, revizuirea este o cale de atac de fapt, iar contestatia in anulare este o cale
de atac de drept.
Dupa intinderea obiectului, caile de atac pot fi cai de atac comune si cai de atac
speciale.
Caile de atac comune sunt acele cai ce pot fi folosite in mod limitat, doar la anumite
cauze.
Atat apelul, cat si caile de atac extraordinare, sunt cai de atac speciale, deoarece se
folosesc numai impotriva anumitor hotarari judecatoresti sau numai in anumite cazuri.
Dupa consecintele care se pot aduce prin admiterea lor, caile de atac pot fi: de

6
reformare, de anulare si de retractare.
Exercitarea oricarei cai de atac se solutioneaza prin respingerea sau prin admiterea ei.
Respingerea caii de atac echivaleaza cu confirmarea hotararii atacate, pe cand admiterea
echivaleaza cu infirmarea hotararii atacate, care se poate materializa, dupa caz, intr-o
solutie de reformare, anulare sau retractare.
Reformarea are loc atunci cand o instanta superioara, in urma controlului efectuat - in
fapt si in drept - asupra hotararii unei instante inferioare, o infirma si da o alta rezolvare a
cauzei.
Reformarea presupune constatarea ca la instanta care a dat hotararea atacata s-au
savarsit greseli, iar existenta acestora rezulta, de regula, din insasi materialele aflate la
dosarul cauzei. Deci, atacarea hotararii are caracter de critica a modului cum a fost
judecata si solutionata cauza penala.
Sunt cai de atac de reformare apelul si recursul, insa numai in cazurile cand acesta din
urma prezinta si trasaturi specifice apelului. Este vorba de acele situatii in care legea
prevede expres ca o hotarare judecatoreasca nu este supusa decat recursului, neputand fi
atacata si cu apel (de exemplu, sentintele pronuntate de judecatorii privind infractiunile la
plangerea prealabila), precum si de alte cazuri prevazute de lege.
Datorita acestui caracter al cailor de atac care atrag reformarea, la judecarea cauzei in
instanta care judeca calea de atac nu poate participa un judecator care a facut parte din
completul care a dat hotararea infirmata.
Anularea consta in infirmarea de catre o instanta superioara a hotararii judecatoresti
atacate apartinand unei instante inferioare, urmata de lipsirea ei de efecte in exclusivitate
pentru chestiuni de procedura, fara a examina si aspectele privind fondul cauzei. Sunt cai
de atac in anulare recursul si contestatia in anulare.
Retractarea consta in infirmarea hotararii judecatoresti atacate de catre aceeasi instanta
care a pronuntat-o pentru motive de fapt noi, necunoscute in momentul solutionarii
cauzei.
Situatiile noi care justifica folosirea cailor de atac de retractare pot consta in:
descoperirea infractiunilor de marturie mincinoasa, fals in inscrisuri, uz de fals care au
servit ca temei al hotararii atacate sau cand doua sau mai multe hotarari judecatoresti
definitive nu se pot concilia si altele.

7
Calea de retractare tipica este revizuirea.
Caile de atac fiind mijloace destinate sa asigure controlul judecatoresc in desfasurarea
procesului penal, este normal ca dreptul de a le folosi sa fie acordat partilor in principal si
oricaror alti subiecti procesuali ale caror interese ar putea fi atinse prin dispozitiile
hotararilor respective. Mai mult decat atat, dreptul de a folosi o cale de atac este asigurat
pe deplin, exercitarea sa nefiind subordonata sau conditionata de o eventuala incuviintare
sau aprobare.
Partile pot folosi calea de atac fie personal, fie prin reprezentanti legali, mandatari
procesuali sau substituiti procesuali. Dreptul de a folosi caile de atac implica si dreptul de
a renunta la folosirea acestora sau de retragere a declaratiilor de folosire.5
1.2. GRADELE DE JURISDICTIE IN PROCESUL PENAL ROMAN
UNELE CONSIDERATII PRIVIND ORGANIZAREA JUDICIARA
In Romania s-a intentionat ca instantele judecatoresti sa isi desfasoare activitatea intr-un
sistem unitar6, prevazut in art. 126 din Constitutia revizuita a Romaniei, unde se statueaza
ca in Romania justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte
instante stabilite de lege.
Realizarea unui sistem unitar de infaptuire a justitiei ramane, si in momentul de fata, un
deziderat. Aceasta nu doar pentru ca legislatia privind organizarea judecatoreasca a suferit
numeroase modificari ci si pentru ca - limitandu-ne la un singur exemplu - consacrandu-
se plenitudinea de competenta materiala a judecatoriei in ceea ce priveste judecata in
prima instanta, respectiv a tribunalului in privinta judecarii apelului, s-a ajuns la
paradoxul ca, in privinta judecarii apelurilor, curtea de apel sa fie o instanta de exceptie.
In schimb, in privinta solutionarii recursurilor, aceasta este instanta de drept comun, ceea
ce arata ca nici macar denumirea curtilor de apel nu corespunde competentei materiale.
Pe cale de consecinta recursurile ( recursul fiind acea cale de atac in care, de regula, se
rezolva - sau ar trebui sa se rezolve - problemele de drept ) vor fi solutionate de cele 16
curti de apel, iar foarte putine de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, astfel incat
hotararile "irevocabile"7 ( din pacate in materia procesual penala, in pofida recentelor si
5
Petre Buneci, "Apelul si recursul in procesul penal", p.17
6
Ioan Muraru, "Drept constitutional si institutii politice", p.149-150
7
Desi in Codul de procedura penala nu se gaseste termenul de hotarare irevocabila, se apreciaza ca el are totusi o
acoperire legala in Codul de procedura civila, respectiv art. 244 pct.2 alin.2: "Instanta poate suspenda judecata:...2)
cand se ivesc indiciile unei infractiuni, a carei constatare ar avea o inraurire asupra hotararii ce urmeaza a se da.

8
substantialelor modificari, nu exista expresis verbis, notiunea de hotarari judecatoresti
irevocabile, ci doar hotarari judecatoresti "definitive" ) sa duca la o practica unitara.
La obiectia ca recursurile in interesul legii sunt intotdeauna de competenta Inaltei Curti
de Casatie si Justitie se poate lesne raspunde in sensul ca hotararile pronuntate in aceasta
materie nu au niciun efect in privinta partilor.
Cat priveste numarul gradelor de jurisdictie, in materia procesual penala s-a statuat ca
acestea sunt in numar de trei ( judecata in prima instanta, in apel si in recurs ), iar in
materie procesual civila, in numar de doua ( judecata in prima instanta si in apel ). In
materie procesual civila, prin eliminarea recursuluui din randul cailor ordinare de atac si
trecerea acestuia in randul cailor extraordinare, s-a facut un pas important in realizarea
actului de justitie. Conform opiniei lui Dumitru Radescu, aceeasi solutie s-ar impune si in
materia procesual penala, pentru varii considerente.
Examinand organizarea judecatoreasca din tarile Uniunii Europene, anterioara anului
2004, se observa ca, spre deosebire de Romania, unde justitia prezenta sau trebuia sa
prezinte un caracter unitar, in majoritatea tarilor exista instante specializate. Pe de alta
parte, uneori exista instante specializate care nu fac parte din sistemul organelor
judecatoresti, ci alcatuiesc ele insele un sistem distinct ( de exemplu, tribunalele
administrative din Austria, Belgia, Franta, Grecia, Portugalia, Olanda, Suedia ). Alteori,
desi sisteme distincte, ele sunt incluse in organizarea judiciara ( de exemplu, in Germania
exista sisteme ale tribunalelor de munca, tribunalelor administrative, tribunalelor de
contencios social si tribunalelor financiare, iar in Italia exista jurisdictiile administrativa,
fiscala si de control financiar). Pe de alta parte, uneori exista, in cadrul instantelor
judecatoresti, tribunale specializate ( de exemplu, Austria, Belgia - tribunalele comerciale
si pentru solutionarea litigiilor de munca; Franta - tribunale comerciale, consiliile
prudomale, tribunalele de securitate sociala si de contencios administrativ ). Alteori,
exista camere (sectii) sau judecatori specializati in cadrul tribunalelor judiciare (astfel, in
Italia exista tribunale pentru minori, care au si atributii in materie civila, cum ar fi
autorizarile pentru casatorie, recunoasterea de paternitate si adoptiile, sau tribunalele
apelor care solutioneaza litigiile intre stat si particulari ori intre particulari, relative la
apele publice.
Suspendarea va dainui pana cand hotararea pronuntata in pricina care a motivat suspendarea a devenit
IREVOCABILA"

9
Uneori chiar si organizarea de drept comun difera intr-o anumita masura, dupa cum este
vorba de cauze civile sau penale ( de exemplu: Franta, Irlanda, Scotia ).
Se impune aici a fi facuta mentiunea ca, pornindu-se de la astfel de sisteme judiciare, si
Romania si-a modificat organizarea judiciara. Prin art. 35 din Legea nr. 304 din 28 iunie
2004, privind organizarea judiciara, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 576 din 29 iunie 2004, s-au introdus si in tara noastra tribunale specializate ca instante
fara personalitate juridica, tribunale care functioneaza la nivelul fiecarui judet si al
municipiului Bucuresti si au, de regula, sediul in municipiul resedinta de judet. Acestea
sunt:
A) tribunale pentru minori si familie;
B) tribunale de munca si asigurari sociale;
C) tribunale comerciale;
D) tribunale administrativ-fiscale.
Aceste tribunale au inceput sa functioneze din anul 2008, potrivit dispozitiilor art. 130
alin. 2 din Legea 304/2004.

2. ASPECTE CU PRIVIRE LA CALEA DE ATAC A APELULUI


Cu ocazia judecarii cauzelor penale in prima instanta se pot comite greseli in corecta
stabilire a faptelor si consecventa aplicare a dispozitiilor legale.Este absolut de neiertat ca
erorile, odata comise, sa se permenentizeze, chiar atunci cand este posibil sa se descopere
existenta lor. Caile de atac sunt o institutie creata tocmai in scopul preintampinarii si
inlaturarii erorilor in sfera de realizare a justitiei. Remedierea erorilor necesita supunerea
pricinii unei noi judecati. Institutia care creeaza aceasta posibilitate este calea de atac. Ea
constituie un mijloc procedural indispensabil pentru garantarea drepturilor individuale
impotriva hotararilor judecatoresti gresite si deci periculoase atat pentru cetateni cat si
pentru autoritatea justitiei8.

2.1. APRECIERI PRIVIND CALEA DE ATAC A APELULUI, IN SPECIAL


Din examinarea dispozitiilor art. 361-385 C.proc.pen. se poate defini institutia
8
Nicolae Volonciu, "Tratat de procedura penala - Partea Speciala", vol. II, pag. 231

10
procesual-penala a apelului.
Astfel, "apelul este o cale de atac ordinara, de fapt si de drept, care poate fi folosita
impotriva hotararilor pronuntate asupra fondului catre prima instanta, dupa ce aceasta,
prin pronuntarea hotararilor, s-a desesizat, pentru ca pricina penala sa fie supusa unei noi
judecati, in vederea reformarii hotararii atacate.
Apelul este o cale de atac avand in vedere ca apartine desfasurarii normale a procesului
penal, impiedicand ramanerea definitiva a hotararii pronuntate de catre prima instanta.
Pentru acest considerent calea de atac ordinara a apelului trebuie exercitata intr-un termen
relativ scurt ( 10 zile ori 3 zile ) fixat de lege si produce, de indata, suspendarea executarii
hotararii atacate.
Calea de atac a apelului este apreciata ca fiind o cale de atac de fapt si de drept,
intrucat, odata exercitata, produce un efect devolutiv integral, provocand un control
complet, in fapt si in drept ( cu privire la persoana care l-a declarat, la calitatea acesteia in
proces si la persoana impotriva careia este indreptat) de catre instanta superioara de
control judiciar.
Apelul este, in acelasi timp, si o cale de atac de reformare, avand in vedere ca, in cazul
admiterii sale, hotararea este desfiintata, in tot sau in parte, iar cauza va primi o noua
rezolvare, fie data de catre instanta de apel, fie data de catre instanta careia i se trimite
cauza spre rejudecare.
Cat priveste problema utilitatii apelului - cale ordinara de atac, in cursul evolutiei sale,
au existat argumente pro si contra.
Argumentele aduse impotriva utilitatii apelului au fost urmatorele:
A) S-a aratat, in primul rand, ca apelul contravine necesitatii ca represiunea penala sa
intervina cu promptitudine, intr-un moment cat mai apropiat de acela al incalcarii legii
penale. De cele mai multe ori, insa, apelul "nu e decat o arma in mana inculpatului de rea
credinta, care voieste a tergiversa solutia procesului";
B) S-a mai sustinut ca, atata timp cat exista drept de apel impotriva hotararilor pronuntate
in cazul infractiunilor grave, este ilogic a se admite apelul cu privire la cauzele ce privesc
celelalte infractiuni mai usoare.
Argumentele aduse in favoarea utilitatii caii de atac ordinare a apelului au fost
urmatoarele:

11
A) In primul rand, s-a sustinut ca argumentul promptitudinii nu este peremptoriu intrucat
cerinta celeritatii nu poate avea intaietate fata de garantiile ce trebuie sa consolideze actul
de justitie. Promptitudinea nu trebuie sa primeze cu orice pret, ci doar cu garantiile
necesare. O a doua examinare a cauzei, nu numai in drept ( ca in cazul recursului ), ci si
in fapt, ar constitui o asemenea garantie.
B) In al doilea rand, s-a aratat ca numarul mare de hotarari desfiintate in apel atesta
necesitatea existentei acestei cai ordinare de atac. Este interesanta si remarca potrivit
careia : "...nu numai ca primii judecatori au putut gresi, dar insa si partile -devenite intre
timp mai constiente de importanta procesului in care sunt implicate - pot folosi noi
mijloace de aparare, de care, fie din neglijenta, fie din nestiinta, n-au uzat cu prilejul
judecatii anterioare" (Papadopol, Turianu, op cit.)
C) In al treilea rand, inexistenta caii de atac a apelului in cazul infractiunilor grave, date
in competenta de a fi judecate in prima instanta de curtile de apel ori de catre Inalta Curte
de Casatie si Justitie - Sectia Penala, nu reprezinta o "inconsecventa logica", ci eliminarea
unei cai ordinare de atac. In aceste cazuri, "absenta apelului [...] este suplinita, pe de o
parte, de experienta magistratilor de la instantele superioare care, in principiu, ofera
garantia unei bune judecati si, pe de alta parte, prin recunoasterea, in situatiile avute in
vedere, a unor prerogative mai largi instantei de recurs" ( Papadopol, Turianu ).

2.2. SCURT ISTORIC AL APELULUI


Institutia cailor de atac este foarte veche.Bazele institutionale ale acestora au fost
fundamentate cu multa precizie de catre jurisconsultii romani. Mai tarziu, in procesul
penal medieval si mai ales in forma inchizitoriala a acestui proces, caile de atac au ramas
de regula in afara sistemului procesual. 9
Procesul penal modern, insa, a dat o amploare deosebita cailor de atac, atat ca numar,
cat si ca reglementare.În accepţiunea sa modernã, apelul s-a constituit în jurisdicţiile
tribunalelor imperiale, care aveau dreptul nu numai de a desfiinţa hotãrârea, dar şi de a o
reforma.
Apelul este o cale de atac intalnita inca din procesul penal roman. In baza unei legi din
anul 509 i.Chr., lege apartinand consulului P. Valerius Publicola, condamnatii barbati

9
Ion Neagu, "Tratat de procedura penala - Partea Speciala", vol II, pag. 233

12
aveau dreptul de a apela la popor, pe calea unei asa-numite "provocatio ad populum".
Odata exercitat, apelul se judeca in urma convocarii magistratului, de catre adunarea
populara (comitia centuriata pentru adunarile capitale, comitia tributa pentru
condamnarile la amenda), care casa sau confirma sentinta, fara sa o poata modifica,
agrava sau atenua; in fata adunarii populare, magistratul isi asuma functia de minister
public, in apararea hotararii sale.
Existau insa si situatii in care nu exista drept de apel. In procedura acuzatoriala a
questiones perpetuae, sentinta este pronuntata de un colegiu de jurati, prezidat de un
pretor special, fara drept de vot; tinand cont de faptul ca juratii reprezentau poporul,
judecata lor avea valoare de lucru judecat si nu era supusa apelului.
Adunarea popularã, convocatã de catre magistrat, casa ori confirma sentinţa, fãrã sã o
poatã modifica, agrava sau atenua. În regimul republican mai existau şi alte douã
instituţii: intercessio din partea magistratului şi intercessio din partea tribunului plebei
care consta într-un veto opus actelor magistratului, iar cererea pentru intercessio adresatã
celor care aveau dreptul sã intervinã se numea apellatio.
Institutia apelului si-a gasit reglementarea si in dreptul canonic, preluand aspecte din
dreptul roman si cu urme din dreptul german, adaptat la spiritul moral, de echitate si
pietate al bisericii. In dreptul canonic instituţia apelului era larg folositã, fiind întemeiatã
pe schema dreptului roman imperial, cu influenţe din dreptul germanic, dar simplificatã si
adaptatã spiritului de echitate promovat de Bisericã.
Doctrina propriu-zisã a apelului a fost elaboratã de criminaliştii italieni din secolele XIII
– XIV sub influenţa dreptului canonic, supus unui proces de interpretare, adâncire si
sistematizare.
In dreptul romanesc apelul isi are radacinile in Regulamentul Organic al Munteniei in
care se arata ca procurorul avea drept la apel (art. 263). De asemenea, apelul a fost
reglementat in Codicele de procedura criminala din 2 decembrie 1864, intrat in vigoare la
30 aprilie 1865, facandu-se distinctie intre apelul in materie corectionala si apelul in
materie politieneasca. Apelul se judeca de catre curtea apelativa in circumscriptia careia
se afla tribunalul care a pronuntat hotararea atacata; el era suspensiv de executare, cu
mentiunea ca respectiva curte avea obligatia sa-l solutioneze in termen de 30 de zile de la
sesizarea sa; daca era admis pentru violare de lege sau omisiunea unor forme legale,

13
curtea insasi hotara asupra fondului.

Apelul în legislaţia procesual penalã anterioarã. Codicele de procedurã criminalã din 2


decembrie 1864, preluând prevederile Codului de instrucţiune penalã francez din 1808,
reglementa apelul împotriva sentinţelor date de tribunale în materie corecţionalã.
Titularii dreptului de apel erau, dupa cum prevede Codicele de procedurã criminalã :
- “pãrţile prevenite sau responsabile” ;
- partea civilã, numai cu privire la interesele sale civile;
- “administraţiunea, pentru delictele silvice”;
- “Ministerul Public de lângã tribunalul de întâia instanţã”;
- “Ministerul Public de pe lângã curtea apelativã”.
Competenţa de soluţionare a apelului aparţinea curţii apelative în circumscripţia cãriea se
afla tribunalul care a pronunţat hotãrârea atacatã. Termenul de apel era de 10 zile de la
pronunţare sau de la comunicare, dupã cum sentinţa a fost datã în prezenţã sau în lipsã.
Apelul era suspensiv de executare, dar curtea avea obligaţia de a-l soluţiona în curs de 30
de zile de la primire. Dacã sentinţa datã era anulatã pentru violare sau omisiune de forme
prescrise de lege, curtea statua ea insãşi asupra fondului.
Era reglementat separat apelul împotriva sentinţelor în materie poliţieneascã în cazurile în
care s-a aplicat închisoarea sau când amenzile, restituirile si reparaţiile civile depãşeau un
anumit cuantum valoric.
In Codul de procedura penala "Carol al II-lea" din 19 martie 1936, se prevedea ca
apelul poate fi folosit exclusiv impotriva hotararilor date in prima instanta, de judecatorie
si de tribunal; impotriva deciziilor pronuntate in materie criminala de catre curtile cu
jurati nu exista drept de apel. Este de amintit faptul ca legiuirile germanice, si anume cea
austriaca si cea germana, au ramas mult timp nefavorabile apelului. Ministerul public,
inculpatul, partea civila, partea responsabila civilmente aveau drept de a promova apel.
Deciziile pronunţate în materie criminalã de curţile cu juraţi nu erau supuse apelului.
Puteau face apel:
- Ministerul Public;
- Inculpatul, contra condamnãrii, contra despãgubirilor la care a fost obligat si chiar
contra achitãrii, “dacã motivarea hotãrârii l-ar prejudicia”;

14
- Partea civilã, în privinţa intereselor sale civile, dar apelul sãu contra hotãrârii de
achitare, pronunţatã într-o acţiune directã şi când concluziile Ministerului Public au fost
pentru achitare, învestea instanţa de apel cu dreptul de a se pronunţa şi asupra pedepsei;
- Partea responsabilã civilmente, numai în ce priveşte despãgubirile.
La curţile de apel era obligatorie întocmirea, de cãtre unul dintre judecãtori, a unui
raport complet asupra aspectelor de fapt şi de drept ale cauzei, raport care se citea în
sedinţa de judecatã, înaintea dezbaterilor. La tribunal, întocmirea raportului era
facultativã şi putea fi dispusã numai de cãtre preşedintele instanţei. Soluţionând apelul,
instanţa putea pronunţa, potrivit legii, condamnarea, încetarea sau anularea urmãririi
penale, statuând, când era cazul, şi asupra pretenţiilor civile.
Codul de procedurã penalã din 1936 a admis, în anumite situaţii limitate, pe lângã apel
şi recurs, exercitarea altei cãi de atac, denumitã opoziţie. Opoziţia putea fi folositã de
partea faţã de care hotãrârea s-a pronunţat în lipsã. Oponentul nu era obligat sã justifice
cauzele care l-au împiedicat sã participe la judecarea cauzei. Opoziţia se adresa instanţei
care a pronunţat hotãrârea, în lipsa oponentului, având ca efect retractarea acesteia. Prin
opoziţie, cauza se repunea în discuţie numai în ce priveşte partea lipsã[2].
In sistemul judicicar anterior anului 1948 exista si calea de atac a opozitiei care permitea
repetarea judecarii cauzei la nivelul fiecarei trepte a organelor judecatoresti.
Prin "reforma" justitiei din 1947, calea ordinara de atac a apelului a fost desfiintata,
invocandu-se ca motiv al acestei masuri necesitatea accelerarii justitiei. Ca o consecinta,
s-a modificat si institutia recursului - prin contopirea acesteia cu apelul - , asa incat
recursul a incetat de a fi o cale de clasare exclusiv pentru motive de nelegalitate,
cuprinzand si reexaminarea aspectelor de netemeinicie legate de starea de fapt si aflarea
adevarului in cauza10.
Prin Legea nr. 345 din 29 decembrie 1947 pentru modificarea unor dispoziţii din Codul
de procedurã penalã, apelul a fost desfiinţat. Astfel, în art. 439 din Codul de procedurã
penalã se preciza expres cã “singura cale de atac ordinarã este recursul”. Calea de atac
întrunea atât elementele caracteristice ale apelului cât si ale recursului, în sensul cã
permitea o verificare completã a sentintelor primei instante, în ceea ce priveste temeinicia
şi legalitatea acestora.

10
Ion Neagu, "Tratat de procedura penala - Partea Speciala", vol II, pag. 234

15
Argumentele care au stat la baza înlăturării apelului din cadrul căilor de atac au fost că
acesta era o cale de atac superfluă, care prelungea inutil desfăşurarea procesului şi
rezolvarea definitivă a conflictului penal. De asemenea s-a considerat că judecarea
apelului, făcându-se pe baza probelor administrate şi examinate de prima instanţă, avea
loc în condiţii inferioare în privinţa cunoaşterii faptelor şi stabilirea adevărului, faţă de
prima instanţă, care cunoştea de la sursă, direct şi imediat probele, văzând şi ascultând pe
martori sau făcând cercetări la faţa locului[3].
Apelul a fost reintrodus ca o cale ordinara de atac prin Legea nr. 92/1992 privind
organizarea judecatoreasca (abrogata in prezent), fiind posibila exercitarea controlului
judiciar asupra hotararilor pronuntate dupa judecarea cauzei in fond de catre prima
instanta. Astfel, apelul face parte din desfasurarea fireasca a procesului penal,
impiedicand ramanerea definitiva a hotararii date in prima instanta.

2.3. DEFINITIE, TRASATURI


Exercitarea caii de atac indeplineste doua sarcini: repararea greselilor structurate in
hotararea judecatoreasca si realizarea uniformitatii in interpretarea si aplicarea legilor.
Rezulta ca obiectul cailor de atac consta in determinarea unei noi judecati, iar finalitatea
lor in repararea erorilor comise de prima judecata.11
Caile de atac sunt o institutie creata tocmai in scopul preintampinarii si inlaturarii
erorilor in sfera de realizare a justitiei. Ele sunt mijloacele procesuale care permit un nou
examen al procesului in care s-au pronuntat una sau chiar mai multe hotarari
judecatoresti, in vederea desfiintarii, totale sau partiale a acestora atunci cand sunt gresite,
in fapt sau in drept.12
Se inteleg prin cai de atac toate caile deschise de lege partilor si tertilor in vederea
obtinerii unei noi hotarari, intr-un litigiu asupra caruia exista deja decizia unei instante.
Caile de atac sunt mijloace legale prin care poate fi provocata o amplificare a desfasurarii
procesului penal, in vederea efectuarii, in anumite cazuri si conditii, a controlului judiciar
asupra hotararilor intervenite. Judecata in orice cale de atac are totdeauna caracterul unei
activitati procesuale de control judecatoresc.
Principiul existentei si necesitatii cailor de atac este afirmat in Pactul international
11
Nicolae Volonciu, "Tratat de drept procesual penal - Partea Speciala", pag. 232
12
Vasile Papadopol, Corneliu Turianu - "Apelul in procesul penal", pag. 71

16
referitor la drepturile civile si politice care in art. 145 enunta regula ca "orice persoana
declarata ca raspunzand de savarsirea unei infractiuni are dreptul in conformitate cu
normele prescrise de lege examinarea de catre o jurisdictie superioara a declararii
vinovatiei sale si a pedepsei aplicate".13
Apelul si recursul manifesta natura juridica a unor remedii procesuale menite a repara
erorile aparute atat in cadrul judecatilor in prima instanta, cat si pe cele ulterior semnalate
pana la ramanerea definitiva a hotararilor penale.14
Apelul, ca orice cale de atac, implica prezumtia de greseala pentru judecata atacata si
prezumtia de dreptate pentru judecata ce urmeaza.15 Existenta institutiei apelului
determina ridicarea calitatii judecatii in prima instanta, judecatorii stiind ca activitatea lor
este susceptibila de a fi supusa controlului. Prezumtia de greseala care planeaza asupra
hotararilor primei instante, la care se adauga dreptul de a folosi remediul procesual al
apelului ori de cate ori cineva se considera nedreptatit, determina caracterul ordinar al
caii de atac al apelului. Aceasta cale de atac se poate indrepta in principiu impotriva
oricarei hotarari judecatoresti nedefinitive, in afara de cazul cand legea dispune astfel. In
legislatia noastra actuala pot fi atacate cu apel majoritatea hotararilor, pronuntate in prima
instanta.
In procesul penal roman actual apelul si recursul reprezinta singurele cai de atac
ordinare impotriva hotararilor instantelor de judecata. Sistemul procesual din tara noastra,
cladit pe structura judiciara a dublului sau triplului grad de jurisdictie, considera apelul
sau, dupa caz, recursul ca judecati subsecvente. Fara a constitui etape obligatorii in
evolutia procesuala, apelul sau recursul reprezinta modalitati ale fazei de judecata, in care
se realizeaza controlul jurisdictional initiat de procuror sau de parti. Judecata nu trece
prin etapa apelului sau recursului din oficiu, ci numai in masura in care calea de atac se
exercita de cei indrituiti.

2.4. HOTARARILE SUPUSE APELULUI


Apelul fiind o cale ordinara de atac se poate declara numai impotriva hotararilor
13
Nicolae Volonciu, "Tratat de procedura penala - Partea Speciala", pag. 233
14
Traian Pop, op. cit., vol IV, pag. 339
15
Vintila Dongoroz, "Tratat de procedura penala", p.316

17
definitive, pronuntate in prima instanta. In materie penala apelul apare ca o prelungire
necesara atat a dreptului de aparare cat si a exercitiului actiunii represive.16
Din art. 361 C.P.P. Se desprinde clar aceasta idee, pentru ca textul exclude din randul
hotararilor apelabile deciviile, aratand expres ca sunt supuse apelului sentintele si
incheierile date de prima instanta. Incheierile pronuntate in cadrul cailor de atac, intrucat
reprezinta hotarari care pregatesc decizia instantei superioare sau hotarari date ulterior
deciziilor, nu sunt apelabile, avand regimul juridic al deciziilor la care se raporteaza.
Exista hotarari judecatoresti pentru care legea nu specifica felul judecatii (daca
procedura reprezinta o judecata in prima instanta sau nu). Problema prezinta importanta,
intrucat in cazul acestor hotarari, in lipsa precizarilor necesare, urmeaza a se lamuri daca
impotriva lor se poate folosi calea de atac ordinara. Intra in aceasta discutie alaturi de alte
hotarari, de exemplu, hotararea prin care se solutioneaza un conflict de competenta.
Chestiunea s-a analizat in doctrina si s-a ajuns la concluzia ca intr-o asemenea situatie
hotararea nu este susceptibila de a fi atacata pe cale ordinara.17
Atacarea cu apel a sentintelor si incheierilor este conceputa diferit de lege in ce priveste
modalitatea de exercitare a caii de atac ordinare. Sentinta fiind o hotarare prin care prima
instanta se pronunta asupra cauzei deduse in fata sa, o hotarare prin care prima instanta se
pronunta asupra cauzei deduse in fata sa, fie prin solutionare, fie prin refuzul de a o
judeca, este susceptibila de a fi atacata cu apel imediat si independent.18 Incheierile
pronuntate in cursul judecatii nu au, in general, o pozitie procesuala de sine statatoare,
fiind hotarari care pregatesc solutionarea cauzei. In consecinta, cea mai mare parte a
incheierilor nu justifica un apel indreptat numai impotriva lor, separat de cel impotriva
hotararii care rezolva fondul cauzei. Art. 361 alin. 3 C.P.P., prevede ca apelul declarat
impotriva sensintei se socoteste facut si impotriva incheierilor, chiar daca acestea au fost
date dupa pronuntarea sentintei.
In art. 361 C.P.P. Se inscrie ca regula generala principiul atacarii cu apel a tuturor
sentintelor, daca legea nu prevede altfel. De aceea, trebuie cunoscute cu exactitate toate
situatiile in care o sentinta nu poate fi apelata si aceste cazuri sunt grupate tot de acest
articol, asa cum voi arata mai jos.

16
A. Feetweis, A. Kohl, G. Leval, "Cours de droit judiciaire", Presse. Univ. Liege 1984, vol. II, p. 387
17
Gr. Theodoru, "Hotararile penale supuse recursului", Revista Romana de Drept, nr. 7/1969, p.5-6
18
Nicolae Volonciu, "Tratat de procedura penala", pag. 240

18
Art. 361 C.P.P. arata ca sentintele pot fi atacate cu apel, putand fi supuse apelului numai
acele sentinte prin care cauza a fosr rezolvata in fond in urma judecatii in prima instanta.
Potrivit art. 361 alin. 2 lit. e, sentintele de dezinvestire nu pot fi atacate cu apel deoarece
privesc modul de administrare a justitiei. Sunt supuse apelului numai o parte dintre
sentintele din art. 311, si anume, acelea prin care cauza este solutionata de prima instanta
de judecata.
Nu sunt supuse apelului, ci numai recursului, unele hotarari pronuntate in prima
instanta privind infractiuni cu un grad redus de pericol social. Alaturi de acestea se gasesc
si hotararile pronuntate in prima instanta de catre Curtile de Apel si de catre Sectia penala
a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Art. 361 alin 2 arata ca nu pot fi atacate cu apel:
a ) sentintele privind infractiunile pentru care punerea in miscare a actiunii penale se
face la plangerea prealabila a persoanei vatamate ( art. 361 alin. 1 lit.a )
b ) sentintele pronuntate de tribunalele militare privind infractiunile contra ordinii si
disciplinei militare sanctionate de lege cu pedeapsa de cel mult 2 ani ( art. 361 alin. 1 lit.b
);
c ) sentintele pronuntate de Curtile de Apel si Curtea Militara de Apel ( art. 361 alin. 1
lit.c);
d ) sentintele pronuntate de sectia penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie ( art. 361
alin. 1 lit.d );
e ) sentintele de dezinvestire (art. 361 alin. 1 lit.e);
f ) sentintele pronuntate in materia executarii hotararilor penale, precum si cele privind
reabilitarea (art. 361 alin. 1 lit.f).
Art. 31 alin. 3 prevede regimul atacarii cu apel a incheierilor. Astfel, incheierile date in
prima instanta pot fi atacate cu apel numai odata cu fondul. Printre acestea, amintim:
incheierile prin care instanta s-a pronuntat asupra apararilor formulate de parti si asupra
probelor propuse de acestea ( de exemplu admiterea sau respingerea cererilor facute ori
exceptiilor ridicate de procuror sau parti - art. 301, 302); incheieri prin care se iau unele
masuri procesuale; incheieri prin care se iau masuri pentru buna administrare a justitiei,
admiterea sau respingerea reunirii cauzelor pentru motive de indivizibiliate sau conexitate
- art. 36; incheieri prin care se dispune asupra extinderii actiunii penale cu privire la alte

19
acte materiale (art. 335) sau a procesupui penal cu privire la alte fapte sau persoane
(art.336, art. 337); incheierea de admitere in principiu a cererii de revizuire.
2.4.1. Atacarea cu apel a sentintelor
Procedura noastra penala cunoaste o mare varietate de sentinte care pot fi atacate cu apel.
Apelul intentat o mare varietate de sentinte care pot fi atacate cu apel. Apelul intentat
impotriva sensintelor este imediat si independent de alte hotarari pronuntate in cauza.
Sentintele susceptibile de a fi apelate pot fi grupate in urmatoarele categorii:
A) Sentinte prin care se solutioneaza actiunile deduse in fata primei instante
Sunt de amintit in acest cadru, in primul rand, sentintele care rezolva actiunea penala
prin darea unei solutii de condamnare, achitare sau incetare a procesului penal.
Rezolvarea concomitenta a actiunii civile nu da prilejul pronuntarii unei hotarari separate,
prin aceeasi sentinta solutionandu-se ambele laturi ale cauzei penale. Subzista astfel
posibilitatea apelarii sentintelor in ce priveste latura penala cat si latura civila, in mod
concomitent sau separat.
Exista situatii cand latura civila se pronunta separat, dupa solutionarea laturii penale,
prin darea unei noi sentinte. De exemplu, dupa incetarea procesului penal prin moartea
inculpatului, se continua actiunea civila impotriva mostenitorilor (art. 21); sau
disjungandu-se actiunea civila in conditiile art. 347 se rezolva ulterior prin pronuntarea
unei sentinte separate. In aceste cazuri, sentinta care solutioneaza numai latura civila este
apelabila in egala masura.
B) Sentinte pronuntate in caile de atac extraordinare, in legatura cu punerea in
executare a hotararilor judecatoresti sau in anumite proceduri speciale.
In cadrul cailor extraordinare de atac se pot pronunta sentinte susceptibile de apelare.
Astfel, art. 392 alin. ultim prevede ca sentinta data in contestatia in anulare bazata pe
ultimul caz (art. 386 lit. d ), poate fi atacata cu apel. 19 De asemenea, in procedura de
revizuire, respingerea in principiu a revizuirii (art. 403 alin.3) si admiterea sau
respingerea in fond a revizuirii (art .406) sunt sentinte apelabile (art. 407).
In diverse proceduri privind executarea hotararilor judecatoresti se pronunta o seama de
hotarari, de regula de catre instanta de executare sau instanta corespunzatoare acesteia de

19
Aceasta norma precizeaza ca, daca hotararea este o decizie, ea poate fi atacata numai cu recurs.

20
la locul de executare, care sunt sentinte supuse apelului. Asemenea sentinte se pot da in
cazul ivirii urmatoarelor situatii: incidente aparute cu ocazia punerii in executare a unor
masuri de siguranta ( de exemplu inlocuirea tratamentului medical - art. 434 ); schimbari
in executarea unor hotarari ( de exemplu revocarea sau anularea suspendarii conditionate
- art. 447 ); amanarea sau intreruperea executarii pedepsei inchisorii - art. 454; inlaturarea
sau modificarea pedepsei in cazul legilor penale noi - art. 458; introducerea contestatiilor
la executare - art. 461-463, cu rezerva de la art. 461 lit.c, cand contestatia se poate rezolva
si de instanta de apel sau recurs printr-o decizie.
Sentinte se pronunta si in proceduri speciale ca: reabilitarea (art. 501), constatarea
rezultatelor reconstituirii unui dosar sau inscris ( art. 512 ), recunoasterea hotararilor
penale sau a actelor judiciare straine ( art. 521 ). Hotararile pronuntate in aceste cazuri, in
lipsa unor interdictii exprese, pot fi atacate cu recurs.
2.4.2. Atacarea cu apel a incheierilor
Sub aspectul modalitatilor de realizare a apelului, incheierile pot fi grupate in
urmatoarele categorii: incheieri supuse apelului odata cu fondul, incheieri atacabile
imediat, dar judecate dupa solutionarea cauzei si incheieri care nu pot fi apelate.
A) Incheieri atacate cu apel odata cu fondul
Regula generala in materia incheierilor o reprezinta atacarea acestora odata cu fondul
( art. 361 alin. 2). Intra in aceasta categorie majoritatea incheierilor ce se dau in cursul
judecatii in scopul pregatirii solutionarii cauzei. Astfel, se ataca odata cu fondul
incheierile prin care s-a dispus asupra apararilor formulate de parti si asupra probelor prin
care acestea se dovedesc ( de exemplu admiterea sau respingerea cererii de amanare
pentru neregulata citare - art. 291); incheierile prin care se iau masuri pentru buna
desfasurare a procesului penal ( de exemplu dispunerea reunirii cauzelor in caz de
conexitate - art. 36), incheierile prin care se iau unele masuri procesuale ( de exemplu
aplicarea unei masuri asiguratorii - art. 163)20.
Unele incheieri se dau dupa ce prima instanta a pronuntat o sentinta ( de exemplu in
cazul indreptarii erorilor materiale evidente din cuprinsul hotararii - art. 195). Aceste
incheieri se ataca odata cu fondul, intrucat se prevede ca apelul declarat se considera

20
In cele aratate nu s-a avut in vedere ipoteza plangerii facute impotriva masurii asiguratorii. Daca s-a facut o asemenea
plangere, ea se rezolva pe calea unei proceduri adiacente, iar incheiera data in solutionarea plangerii se poate ataca cu
recurs separat de hotararea asupra fondului.

21
facut si impotriva incheierilor, chiar daca acestea au fost date dupa pronuntarea sentintei.
B) Incheieri atacabile cu apel separat, dar care urmeaza a fi judecat numai dupa
solutionarea cauzei
Asupra cheltuielilor judiciare cuvenite martorului, expertului, interpretului sau
aparatorului, prima instanta se poate pronunta prin incheiere. Aceasta incheiere este
atacabila cu apel, de titularii aratati de indata ce a avut loc pronuntarea, dar judecarea
apelului nu se va face imediat pentru a nu stanjeni solutionarea fondului cauzei. Potrivit
legii, apelul declarat impotriva incheierii se judeca dupa rezolvarea cauzei, cu exceptia
cazului cand judecarea pricinii a fost suspendata ( art. 363 alin. ultim).
C) Incheieri care nu pot fi atacate cu apel
Pentru ca o incheiere sa nu fie apelabila legea trebuie sa prevada expres aceasta. Astfel,
art. 52 alin.ultim stabileste ca incheierile prin care s-a admis sau s-a respins abtinerea, ca
si aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse niciunei cai de atac. De asemenea,
in cadrul procedurii speciale a inlocuirii sau reconstituirii unui dosar judiciar sau inscris
disparut, instanta da potrivit art. 509 o incheiere, care in conformitate cu acelasi text nu
este supusa niciunei cai de atac.
2.5. TITULARII APELULUI
Consideratii prealabile
Privitor la acest aspect, constatam ca legea a mentinut aceiasi titulari ca si in cazul
recursului cand acesta avea regimul de singura cale ordinara de atac. In mod obisnuit,
dreptul de apel apartine fiecarui subiect procesual ale carui drepturi au facut obiectul
judecatii in prima instanta, intrucat fiecare dintre asemenea subiecti are dreptul sa-si
gaseasca o justa solutionare a cauzei iar interesul reprezinta justificarea fiecarei actiuni in
justitie, insa el nu poate fi folosit decat "in sfera rolului pe care il are in raportul procesual
penal si numai referitor la acel continut al hotararii atacate care priveste interesele pe care
le reprezinta in procesul penal"21.
Potrivit art. 362, pot face apel: procurorul, inculpatul, partea vatamata, partea civila,
partea responsabila civilmente, martorul, expertul, interpretul, aparatorul, precum si orice
alta persoana ale care interese legitime au fost vatamate printr-o masura sau printr-un act
al instantei.
21
Ion Neagu, "Tratat de drept procesual penal", Partea speciala, Vol II, pag. 237

22
Acesti titulari ai dreptului de apel pot fi impartiti in doua categorii: in prima categorie
sunt cuprinse persoanele care, prin apelul declarat, determina o examinare a solutiilor
pronuntate cu privire la actiunea penala si la actiunea civila exercitata in procesul penal
( cele enumerate la art. 362 alin. 1 lit. a-d); in a doua categorie intra persoanele care
determina numai o examinare a masurilor luate in chestiuni adiacente cauzei, cum sunt
masurile privitoare la cheltuielile judiciare sau dispozitiile prin care s-au cauzat vatamari
unor persoane care nu sunt parti in proces ( cele enumerate la art. 362 alin. 1 lit. e si f).
In materia titularilor apelului au intervenit modificari atat prin Legea nr. 281/2003, cat
si prin Legea nr.356/2006.
2.5.1. Procurorul ca titular al apelului
Avand obligatia sa vegheze la respectarea legalitatii, procurorul, potrivit art. 362 lit. a,
poate face apel in ceea ce priveste latura penala si latura civila. Practic, dupa cum pe buna
dreptate s-a aratat in literatura de specialitate, el poate face apel cu privire la orice aspect
al cauzei penale.
Apelul procurorului in ce priveste latura civila este inadmisibil in lipsa apelului
formulat de partea civila, cu exceptia cazurilor in care actiunea civila se exercita din
oficiu (art. 362 alin. 1 teza finala). Astfel, in cazul in cae persoana vatamata este o
persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa,
procurorul este obligat, prin prisma dispozitiilor art. 17 si 18 alin. 2 sa sustina interesele
civile ale acesteia, chiar daca nu este constituita parte civila. In acest sens, luand in
considerare faptul ca folosirea caii de atac a apelului de catre procuror reprezinta un
aspect al exercitarii actiunii civile, este clar ca ori de cate ori prin infractiune au fost
vatamate interesele patrimoniale ale uneia din persoanele mentionate mai sus, procurorul
are nu numai facultatea, ci si obligatia de a declara apel pentru apararea drepturilor
patrimoniale ale acesteia, indiferent daca o asemenea persoana s-a constituit sau nu parte
civila ori daca a atacat sau nu cu apel hotararea pronuntata in cauza.
In acelasi sens, procurorul are, necontestat, dreptul de a declara apel, independent de
pozitia persoanei vatamate, si in alte cazuri decat cele aratate mai sus, in care actiunea
civila capata caracter oficial. Astfel, in art. 348 se arata ca instanta rezolva din oficiu
actiunea civila nu numai in cazurile prevazute in art. 17, ci si in cazurile in care actiunea
civila are ca obiect restituirea lucrului, desfiintarea totala ori partiala a unui inscris,

23
restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii. Este evident ca si in asemenea
situatii procurorul poate folosi calea apelului chiar daca persoana vatamata a ramas
inactiva, neexercitand actiunea civila sau nedeclarand apel.
Avand in vedere acestea, afirmatia potrivit careia "dreptul procurorului de a face apel
nu este limitat si subordonat dreptului partilor de a face apel" nu mai este de actualitate in
ceea ce priveste critica modului de solutionare a laturii civile decat in ipoteza in care
actiunea civila este obligatorie.
De asemenea, nu mai sunt actuale o serie de solutii prin care instantele statuau ca
dreptul procurorului de a face apel in latura civila nu este legat de conduita procesuala a
partii civile.
Procurorul poate declara apel impotriva oricarei sentinte sau inchieieri susceptibile de a
fi atacate du apel, indiferent daca a luat parte sau nu la judecarea cauzei, conform art. 315
C.P.P. De asemenea, poate folosi calea de atac a apelului chiar daca prima instanta si-a
insusit prin hotararea atacata punctul de vedere exprimat de Ministerul Public, fie de
acelasi procuror, fie printr-un alt procuror22.
Avand dreptul si obligatia de a veghea la respectarea legalitatii procesului penal,
procurorul poate folosi calea de atac a apelului ori de cate ori, pe parcursul procesului
penal, au fost efectuate activitati prin incalcarea dispozitiilor legale, chiar daca actele
nelegale prejudiciaza, in mod direct, partile din proces si acestea raman in pasivitate fata
de aceste incalcari ale legii. In acest sens, dispozitiile art. 197 alin. 4 permit luarea in
considerare din oficiu a incalcarilor legii daca anularea actului este necesara pentru
aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei.23
In raport cu aceste consideratii vor fi nelegale solutiile instantelor care resping apelul
procurorului invocat pentru nelegala citare a inculpatului sau pentru nelegala citare a
partii civile, cand aceste parti nu si-au valorificat dreptul propriu de a face apel.
Apelul se exercita de catre procurorul de la parchetul de pe langa instanta care a
pronuntat hotararea supusa apelului sau de catre procurorul ierarhic superior.
2.5.2. Inculpatul ca titular al apelului
Fiind persoana care poate fi trasa atat la raspundere penala, cat si la raspundere civila,
inculpatul, potrivit art. 362 lit. b, poate face apel in ceea ce priveste latura penala si latura
22
Dumitru Radescu, "Apelul si recursul in procesul penal", Monografie, p.61
23
Ion Neagu, "Tratat de drept procesual penal", Partea Speciala, p. 239

24
civila a cauzei.
De asemenea, inculpatul poate face apel impotriva sentintei de achitare sau de incetare
a procesului penal, in ceea ce priveste temeiurile achitarii sau incetarii procesului penal.
Datorita faptului ca apelul are un caracter personal independent, criticile inculpatului nu
pot privi insa decat propria situatie, atat pe latura penala, cat si pe latura civila, neputand
viza si alte persoane, participante sau nu la procesul penal, a caror situatie, chiar
modificata, in favoare sau defavoare, n-ar putea influenta solutia in ceea ce il priveste.
Astfel, prin apelul declarat, inculpatul nu poate ataca sentinta pronuntata:
- pentru motivul ca prima instanta ar fi condamnat sau achitat gresit un alt inculpat sau
ar fi fost incalcat dreptul de aparare al unui inculpat care nu s-a folosit de calea de atac;
- pentru motivul ca, in lipsa unei cereri de extindere a procesului penal facuta de catre
procurori, ca titular al actiunii penale, prima instanta nu a extins procesul penal cu privire
la alte persoane, despre care sustine ca au participat la comiterea infractiunii;
- pentru ca prima instanta nu a introdus in cauza, in calitate de parte responsabila
civilmente, o anumita persoana spre a raspune impreuna pentru daunele cauzate prin
infractiune sau, desi a chemat-o in aceasta calitate, nu a obligat-o la despagubiri,
deoarece, potrivit principiului solidaritatii operant in materia raspunderii delictuale,
raspunderea sa civila este integrala.
Avand in vedere acestea, inculpatul nu poate apela hotararea primei instantei fara a avea
un interes personal ligitim, dupa cum spunea Nicolae Volonciu. Existand posibilitatea ca
inculpatul sa poata ataca cu apel o hotarare de achitare, legea a avut in vedere hotararea
sau partea din hotarare prin care insusi inculpatul a fost achitat. In practica judiciara s-a
decis astfel ca nu exista un asemenea interes: cand inculpatul pretinde prin motivele de
apel ca prima instanta a achitat gresit un coinculpat sau ca a incalcat dreptul de aparare al
altui inculpat; cand inculpatul sustine ca in mod gresit prima instanta n-a extins procesul
penal asupra unei persoane netrimise in judecata, dar care ar fi participat la savarsirea
infractiunii ce i se imputa; cand inculpatul, dupa ce a achiesat in fata primei instante la
plata despagubirilor civile la care a fost obligat, se plange in apel impotriva acestei
masuri; cand, prin motivele de apel, inculpatul sustine ca, in mod netemeinic si nelegal,
instanta de prim grad nu a stabilit obligatia solidara la despagubiri si a altui inculpat ori
nu a introdus in cauza ca parte responsabila civilmente, o anumita persoana sau, desi a

25
facut aceasta, a absolvit-o de raspunderea civila.
Art. 362 alin.2 prevede ca, pentru inculpat, apelul poate fi declarat si de catre
reprezentantul legal, de catre aparator si de catre sotul inculpatului. Fata de aceasta
dispozitie legala, tatal inculpatului major nu poate declara apel pentru acesta din urma,
neavand calitatea de reprezentant legal, de aparator sau de sot, singurele situatii care,
potrivit dispozitiilor sus-mentionate, ar fi indreptatit sa se exercite aceasta cale de atac
pentru inculpat.
Potrivit art. 362 alineat final, pentru inculpat poate declara apel si aparatorul. Intr-o
asemenea situatie titular al apelului ramane in continuare inculpatul care poate sustine ca
nu isi insuseste apelul declarat de aparatorul sau. In lipsa unor precizari ale legii, intr-o
atare situatie solutia pe care ar trebui sa o pronunte instanta de apel este aceea a
respingerii apelului ca inadmisibil. In orice caz, instanta nu se poate desesiza fara a
pronunta o solutie, asa cum gresit s-a procedat, in unele cazuri, in practica judiciara.
In legatura cu acelasi aspect, instanta suprema a decis ca in lege nu se mentioneaza ca
aparatorul care declara apel pentru inculpat trebuie sa fie angajat personal de catre acesta.
Astfel, legal, poate declara apel pentru inculpat aparatorul acestuia, chiar daca a fost
angajat de catre o terta persoana.24
Asadar, privitor la modalitatea practica prin care se exercita dreptul de apel, apelul se
poate declara de catre urmatorii participanti procesuali:
- reprezentantul legal, pentru persoane fizice si pentru persoanele lipsite de capacitate
de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa;
- aparatorul ales sau din oficiu. Este vorba aici de aparatorul care l-a asistat pe inculpat
in fata primei instante, care este indreptatit sa exercite calea de atac a apelului, fara a fi
necesara pentru aceasta o noua imputernicire avocatiala, ori de un nou aparator.
Trebuie spus ca aceste reguli sunt valabile nu doar pentru aparatorul inculpatului, ci si
pentur cel al oricareia din celelalte parti in procesul penal, care pot fi titulare ale apelului
(parte vatamata, civila sau responsabila civilmente, dupa caz).
- sotul, potrivit. Art. 362 alin 2 C.P.P.; nu este posibil ca printr-o interpretare extensiva
sa se recunoasca drept de apel si sotului unei alte parti din proces. Trebuie remarcat si
faptul ca sotul poate face apel numai in interesul celuilalt sot, inculpat in proces, nu si in

24
I.C.C.J.,s.p., dec.nr. 3243/2005, in C51,p.999

26
numele si interesul sau propriu, dupa decesul sotului.

2.5.3. Partea vatamata ca titulara a apelului


Anterior adoptarii Legii nr. 356/2006, apelul partii vatamate era dublu conditionat: pe
de o parte, infractiunea care constituia obiectul cauzei trebuia sa fie dintre cele pentru
care era necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate, iar pe de alta parte, apelul
trebuia sa vizeze numai latura penala a cauzei.
De lege lata, potrivit art. 362 alin. 1 lit c, partea vatamata poate face apel in ce priveste
latura penala.
Art. 362 alin. 1 lit.c, inainte de a fi modificat prin Legea nr. 356/2006, a fost declarat ca
fiind contrar prevederilor constitutionale. Anterior modificarii, art. 362 alin.1 lit.c avea
urmatorul continut: "c) partea vatamata, in cauzele in care actiunea penala se pune in
miscare la plangerea prealabila, dar numai in ce priveste latura penala. Inc ceea ce
priveste conditia referitoare la punerea in miscare a actiunii penale, partea vatamata putea
face apel numai in cauzele in care plangerea prealabila se adresa organelor de cercetare
penala si procurorului. In cauzele penale privind infractiunile mentionate in art. 279 alin.
2 lit.a, pentru care plangerea prealabila se adresa instantei de judecata, partea vatamata nu
putea face apel deoarece sentintele pronuntate in aceste cauze nu erau supuse apelului. In
niciun caz partea vatamata nu putea face apel in cauzele penale privind infractiuni pentru
care actiunea se pune in miscare din oficiu. De asemenea, practica judiciara era constanta
in ceea ce priveste pronuntarea solutiei respingerii ca inadmisibil a unui apel prin care
partea vatamata solicita schimbarea incadrarii juridice a faptei intr-o infractiune pentru
care actiunea penala se punea in miscare din oficiu, deoarece prin acceptarea unui
asemenea apel ar fi fost incalcate dispozitiile legale care stabileau limitele apelului
introdus de partea vatamata.
In sensul celor aratate mai sus, in practica judiciara s-a aratat, spre exemplu, ca este
inadmisibil recursul partii vatamate prin care aceasta solicita schimbarea incadrarii
juridice a faptei din art. 192 alin. 1 C.P., cum retinuse prima instanta, in art. 192 alin.2
C.P., deoarece pentru aceasta din urma incadrare juridica actiunea penala se punea in
miscare din oficiu.
Trebuie mentionat, asa cum o fac si alti autori (V. Papadopol, C. Turianu), ca "Dreptul

27
partii vatamate de a ataca hotararea se resimte de aceasta diferentiere, fiind subordonat
unei duble conditionari":
- sa fie vorba de o cauza in care actiunea penala se pune in miscare la plangerea
prealabila;
- apelul sa priveasca, in mod exclusiv, latura penala a cauzei. S-a aratat ca "In acest fel,
prin apelul sau, partea vatamata se va putea referi la orice aspect privind latura penala a
cauzei (de exemplu, va putea cere schimbarea temeiului juridic al solutiei de achitare,
retinerea starii de recidiva, majorarea pedepsei, condamnarea ), daca prima instanta a
dispus achitarea sau incetarea procesului penal, s.a."25
De asemenea, in cazul condamnarii inculpatului pentru savarsirea unei infractiuni
pentru care actiunea penala se punea in miscare la plangerea prealabila a persoanei
vatamate, instanta de recurs, in recursul partii vatamate, nu putea schimba incadrarea
juridica in tentativa la infractiunea de omor, deoarece aceasta este o fapta penala care se
urmareste din oficiu.
Actuala forma a normei in discutie nu este insa urmarea jurisprudentei Curtii
Constitutionale. Astfel, eliminarea referirii la modalitatea de punere in miscare a actiunii
penale, are in vedere modificarea art. 361, in conformitate cu care cauzele penale al caror
obiect consta in infractiuni pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea
prealabila a persoanei vatamate presupun desfasurarea judecatii doar in prima instanta,
respectiv recurs. Altfel spus, sentintele pronuntate in asemenea dosare nu pot fi criticate
decat prin intermediul caii ordinare de atac a recursului, calea de atac a apelului fiind
exclusa. Din aceasta perspectiva, este limpede ca nu se poate restrictiona un drept
procesual care nu mai este reglementat.
Pentru partea vatamata pot face apel reprezentantul legal sau aparatorul.
Exista posibilitatea ca partea vatamata sa cumuleze si calitatea de parte civila, atunci
cand a suferit si o vatamare materiala. In aceasta ipoteza, partea vatamata poate ataca prin
intermediul caii de atac a apelului, hotararea primei instantei, atat sub aspectul laturii
penale cat si sub aspectul laturii civile. Ne referim aici si la implicatiile unor decizii ale
Curtii Constitutionale a Romanie26i cat priveste dreptul partii vatamate de a exercita caile
25
Gheorghita Mateut, "Tratat de procedura penala"
26
Este vorba de Decizia Curtii Constitutionale nr. 486/1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 105/06.03.1998

28
de atac - apelul si recursul.
2.5.4. Partea civila si partea responsabila civilmente ca titulare ale
apelului
Anterior adoptarii Legii nr. 356/2006, partea civila si partea responsabila civilmente
puteau face apel doar in ce priveste latura civila a cauzei.
Aceasta dispozitie legala a fost, insa, declarata ca fiind contrara prevederilor
Constitutiei Romaniei, republicata, de catre Curtea Constitutionala, prin Decizia nr.
482/2004, in masura in care partea civila si partea responsabila civilmente nu pot declara
apel decat in latura civila a cauzei. In considerarea jurisprudentei Curtii Constitutionale,
de lege lata, partea civila si partea responsabila civilmente pot face apel in ce priveste
latura penala si civila a cauzei.
Avand in vedere aceste circumstante, solutiile jurisprudentiale anterioare anului 2006,
fundamentate pe restrictionarea dreptului de a declara apel pentru partea civila si partea
responsabila civilmente doar in ceea ce priveste latura civila a cauzei nu mai sunt
relevante.
Se remarca insa aspectul ca era posibil ca si in apelul sau, in anumite situatii, pentru
corecta solutionare a laturii civile, partea civila sa critice aspecte legate de latura penala a
cauzei, daca acestea aveau rezonante asupra modului de rezolvare a laturii civile. Un
asemenea mod de a privi lucrurile era impus de insasi legatura de cauzalitate intre
infractiune si prejudiciul ce se urmarea a fi reparat prin actiunea civila al carei titular este
partea civila. De aceea, invocarea in apelul partii civile a unor aspecte legate de latura
penala nu trebuia sa conduca la respingerea apelului ca inadmisibil atata timp cat
apelantul, adica partea civila, demonstra legatura existenta intre aspectul penal criticat si
latura civila a cauzei.
Pentru partea civila si partea responsabila civilmente apelul poate fi declarat si de catre
reprezentantul legal ori de catre aparator. Rezulta ca, in ipoteza in care partea civila este
majora, calea de atac nu poate fi exercitata de tatal acesteia, acesta neavand calitatea de
reprezentant legal. In aceste conditii, apelul va fi respins ca inadmisibil, fiind declarat de
o persoana fara calitate procesuala.27

27
Ion Neagu, "Tratat de drept procesual penal", Partea Speciala, Vol. II, p.245

29
2.5.5. Martorul, expertul, interpretul si aparatorul ca titulari ai apelului
Martorul, expertul, interpretul si aparatorul pot face apel cu privire la cheltuielile
judiciare cuvenite acestora, potrivit art. 362 lit.e.
Aceste persoane, chiar daca nu sunt parti in procesul penal, pot, totusi, in calitate de
subiecti procesuali, sa se planga impotriva acestor dispozitii din hotarare prin care
drepturile lor, in legatura cu desfaasurarea procesului penal, au fost incalcate.
Dreptul acestor persoane de a declara apel este, insa, strict limitat la aspecte care
vizeaza cheltuielile judiciare ( cheltuieli de deplasare, de cazare si hrana, venitul
nerealizat etc.). Reglementarea este judicioasa pentru ca permite rezolvarea in acelasi
cadru a tuturor problemelor adiacente procesului penal, evitandu-se angajarea persoanelor
prevazute in art. 362 alin. 1 lit.e in alte cauze civile pe calea unei actiuni civile ulterioare
separate. In raport de aceste dispozitii, in practica judiciara s-a stabilit ca apelul
martorului prin care acesta critica hotararea instantei de condamnare a inculpatului se
impune a fi respins ca inadmisibil.
In ceea ce priveste aparatorul, este de mentionat ca apelul, in ipoteza prevazuta de art.
362 lit.e este exercitat in nume propriu, si nu in numele partii pe care a asistat-o sau a
reprezentat-o in cauza penala.
2.5.6. Dreptul de a face apel al oricarei persoane ale carei interese
legitime au fost vatamate printr-o masura sau printr-un act al instantei
Potrivit art. 362 lit.f, poate face apel orice persoana ale carei interese legitime au fost
vatamate printr-o masura sau printr-un act al instantei.
Prin aceasta reglementare se statueaza din nou conceptia legiuitorului de a nu limita
sfera titularilor apelului numai la subiectii procesuali care au participat in cauza penala,
lasand posibilitatea, in mod practic, oricarei persoane vatamate in drepturile sale, prin
desfasurarea procesului penal, sa ceara anularea actului sau masurii dispuse de instanta si
prin care i-au fost prejudiciate interese legitime.
De regula, in aceasta ipoteza, apelul este declarat impotriva incheierilor sau actelor
instantei prin care au fost vatamate interese legitime ale unor persoane straine de cauza
penala.
Sub aspectul obiectul pe care il are apelul unei asemenea persoane, este de subliniat ca
nu sunt vizate aspecte legate de fondul cauzei. O asemenea concluzie rezulta, asadar, din

30
pozitia specifica a persoanei in raport cu actiunile rezolvate in procesul penal, si anume,
acest titular al apelului nefiind parte in proces, nu are drepturi si obligatii care izvorasc
din rezolvarea actiunilor in procesul penal, si , in consecinta, vatamarea ce i s-a produs nu
este legata de fondul cauzei.
Poate declara apel, in acest sens, persoana ale carei interese legitime au fost vatamate
prin aplicarea sechestrului asigurator asupra unor bunuri care-i apartin in mod exclusiv. O
asemenea persoana poate uza de calea apelului, desi nu este parte in procesul penal.
In practica judiciara s-a apreciat, in mod corect, ca nu poate face apel potrivit art. 362
alin. 1 lit.f, impotriva sentintei de achitare acela care a reclamat o persoana pentru
marturie mincinoasa. Intr-o asemenea situatie, apelul este inadmisibil intrucat pe de o
parte, celui care a reclamat nu i s-a vatamat un interes legitim, iar pe de alta parte, nu
poate fi considerat ca atare interesul sau de a obtine condamnarea unui martor pentru
marturie mincinoasa spre a putea cere, ulterior, pe acest temei, revizuirea hotararii
respective.
Intrucat in dispozitiile legii (art. 362 alin 1 lit.f) se arata ca orice persoana ale carei
interese legitime au fost vatamate poate face apel, apreciem ca si persoanele juridice pot
folosi calea de atac a apelului, daca sunt realizate conditiile prevazute de lege. Astfel,
unele instante s-au pronuntat in sensul ca centrul de reeducare a minorilor are calitatea de
a declara apelul impotriva sentintei prin care instanta de fond a respins cererea sa de
prelugire a internarii unui minor, cand aceasta era nevesara pentru realizarea scopului
internarii.
In cazul persoanelor ale caror interese legitime au fost vatamate printr-un act sau o
masura a instantei, poate face apel si reprezentantul legal sau aparatorul.

CAP. II TERMENUL DE APEL

1. CONCEPT SI CARACTERIZARE
In vederea folosirii caii de atac a apelului, legea prevede intervale de timp determinate
in care cei indrituiti pot declara apel. Fixarea unui termen de apel este justificata prin
necesitatea de a asigura realizarea principiului promptitudinii represiunii. Lipsa unui
termen de apel ar conduce fie la executarea de indata a hotararii penale, fie la

31
posibilitatea tacarii oricand cu apel a unor asemenea hotarari. De asemenea, existenta
unui astfel de termen de apel raspunde nu numai nevoii de a se asigura un control
judecatoresc asupra hotararilor pronuntate, inainte de a se trece la punerea lor in
executare, dar si necesitatii de a se asigura operativitatea procesului penal.
Conform art. 363 alin. 1, apelul se poate declara in 10 zile. Acesta este termenul general
aplicabil de cate ori legea nu dispune altfel. Daca termenul de apel expira intr-o zi
nelucratoare, calea de atac declarata in ziua urmatoare se considera introdusa in termen.
Sun insa situatii in care normala desfasurare a procesului penal impune ca apelul sa fie
exercitat in termen mai scurt de 10 zile. In unele cazuri urgente, termenul de apel este de
3 zile. Acesta este termenul special de apel si se utilizeaza in cazul urmator:
- in procedura infractiunilor flagrante (art. 477 alin.1 C.P.P. Modificat prin Legea nr.
45/1993), in cauzele solutionate dupa procedura speciala de judecata a infractiunilor
flagrante. Aceasta inseamna ca, daca prima instanta a judecat cauza potrivit procedurii
obisnuite, chiar daca urmarirea penala si trimiterea in judecata s-a facut dupa procedura
de urgenta, termenul este cel de 10 zile28;
Astfel, cand constata ca judecata nu se poate desfasura potrivit procedurii speciale
prevazute pentru unele infractiuni flagrante, instanta dispune, in baza art. 472, ca
solutionarea cauzei sa se faca potrivit procedurii obisnuite, termenul de apel fiind de 10
zile, si nu cel de 3 zile prevazut de art. 477 alin.1.
Sub aspectul naturii sale, termenul de apel poate fi, dupa caz :
- peremptoriu;
- dilatoriu.
Termenul de apel este peremptoriu sub aspectul exercitarii dreptului de apel, titularul
putand sa promoveze calea ordinara de atac in interiorul intervalului de timp prevazut de
lege. Neexercitarea apelului in termenul prevazut de lege duce la respingerea acestuia ca
tardiv.
Termenul de apel este dilatoriu sub aspectul posibilitatii de punere in executare a
hotararii judecatoresti penale. Astfel potrivit art. 416 ptc.2 lit.a, hotararea judecatoreasca
va putea fi pusa in executare numai la data expirarii termenului de apel, cand aceasta
ramane definitiva prin neapelare pana in acel moment.

28
Gheorghita Mateut - "Procedura Penala", Partea Speciala, Editura "Lumina Lex", 1998

32
In aceasta ipoteza, astfel, actul procedural al punerii in executare poate fi efectuat
numai dupa trecerea termenului de apel, ceea ce face ca acest termen sa fie dilatoriu.
Este de retinut, insa, ca in materia termenului, regula generala este aceea a apelului in
termen.

2. MOMENTUL DE LA CARE CURGE TERMENUL DE APEL


In ceea ce priveste momentul de la care curge termenul de apel, legea cuprinde o
reglementare diferentiata, in functie de titularul dreptului de apel. Astfel, din lege se
desprind trei moduri de calcul distincte, in functie de titularii apelului. Legea prevede
momente diferite de la care curge termenul pentru procuror, parti sau alte persoane care
pot face apel. Pentru calcularea termenului de apel prezinta importanta stabilirea exacta a
momentului de la care acesta incepe sa curga (dies a quo) 29. In consecinta, art. 363 face
precizarile in acest sens, aratand datele diferite de la care curge termenul, dupa caz.
2.1. Momentul de la care curge termenul de apel pentru procuror
Momentul de la care curge termenul de apel pentru procuror este diferit, dupa cum a
participat sau nu la dezbaterile ce au avut loc in cauza (art. 363 alin.2).
Potrivit acestui articol, cand procurorul a participat la dezbateri, termenul curge pentru
acesta de la pronuntarea hotararii.
In cauzele in care procurorul nu a participat la dezbateri, cu exceptia cazurilor in care
participarea sa este obligatorie potrivit art. 315 C.P.P., termenul curge de la inregistrarea
de catre parchet a adresei de trimitere a dosarului. Dupa redactarea hotararii, in vederea
realizarii operativitatii in procesul penal, instanta este obligata sa trimita de indata dosarul
procurorului, iar acesta este obligat sa-l restituie instantei dupa expirarea termenului de
apel. Procurorul are indatorirea sa verifice dosarele putand exercita dreptul de apel si in
cauzele respective. In aceste cazuri termenul de apel curge din momentul inregistrarii de
catre parchetul respectiv a adresei de trimitere a dosarului. Dupa expirarea termenului de
apel, procurorul are obligatia sa restituie dosarul cauzei la instanta, indiferent daca a fost
declarat sau nu apel30.
In ipoteza in care prima instanta nu si-a indeplinit obligatia de a trimite indata dosarul
procurorului in vederea exercitarii dreptului de apel si, deci, acesta nu a putut lua
29
Nicolae Volonciu, "Tratat de procedura penala", Partea Speciala, p.250
30
Nicolae Volonciu, "Tratat de procedura penala", Partea Speciala, p.250

33
cunostinta de hotararea pronuntata, se considera ca este valabil apelul facut de catre
procuror ulterior, chiar direct, in sedinta de judecata a instantei de apel, cu ocazia
solutionarii apelurilor declarate de parti31.
2.2. Momentul de la care curge termenul de apel pentru parti
Pentru parti, momentul de la care curge termenul de apel depinde de prezenta sau
absenta acestora la dezbateri sau la pronuntare.
Astfel, potivit art. 363 alin. 3, pentru partea care a fost prezenta la dezbateri sau la
pronuntare, termenul curge de la pronuntare.
In practica judiciara s-a apreciat, in mod corect, ca, in cazul inculpatului reprezentat la
prima instanta de aparator, acesta trebuie considerat ca a fost prezent in instanta, iar
termenul de apel curge de la pronuntare.32
Pentru partile care au lipsit atat la dezbateri, cat si la pronuntare 33, precum si pentru
inculpatul detinut, ori pentru inclupatul militar in termen, militar cu termen redus,
rezervist concentrat, elev al unei institutii militare de invatamant, ori pentru inculpatul
internat intr-un centru de munca si reeducare sau intr-un institut medical educativ care au
lipsit la pronuntare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.
Legiuitorul a avut in vedere, in anul 1968, la redactarea acestui text de lege,
reglementarea unui cadru procesual pentru exercitarea apelului care sa corespunda
diferitelor ipostaze in care se poate afla inculpatul pe parcursul procesului penal. Ratiunea
utilizata era similara aceleia in baza careia erau stabilite cauzele de asistenta juridica
obligatorie: constatarea limitarii libertatii de miscare a inculpatului. Este de observat,
insa, ca prin Legea nr. 356/2006, cadrul legal al asistentei obligatorie pentru o serie de
ipoteze, dar si prin adaugarea altor cazuri noi. In aceste conditii, se apreciaza, de lege
ferenda, in perspectiva adoptarii noului Cod de procedura penala, ca se impune
modificarea si a art. 363 alin. 3, prin raportare la art. 171 alin.2.
In ipoteza avuta in vedere in art. 363 alin. 3, termenul de apel curge de la comunicarea
legal indeplinita ( potrivit art. 360 alin.1 combinat cu art. 182 si art. 177, comunicarea
actelor procedurale trebuie facuta la adresa unde locuieste inculpatul cand aceasta este

31
Gheorghita Mateut, "Procedura Penala", Partea Speciala, p.222
32
V. Papadopol, C. Turianu, "Apelul Penal", p.78
33
Aceasta dispozitie din cuprinsul art. 383 alin. 2 C.P.P se completeaza cu art. 360 alin. 1 C.P.P., care prevede obligatia
de comunicare a unei copii de pe dispozitivul hotararii ( de pe minuta) partilor care au lipsit atat de la judecata, cat si de
la pronuntare.

34
cunoscuta). Astfel, in cazul in care comunicarea copiei de pe dispozitiv s-a facut la alta
adresa decat cea cunoscuta in dosar ca fiind adresa unde locuieste inculpatul, apelul
depus de aparatorul inculpatului, dupa trecerea a mai mult de 10 zile de la comunicarea
astfel facuta, urmeaza a fi ca depus in termen.
In mod corect, in practica judiciara s-a aratat ca inculpatul care a lipsit atat la judecata
cat si la pronuntare, luand cunostinta de condamnarea sa numai ca urmare a apelului facut
de Parchet impotriva acestei sentinte, este in drept sa declare apel, chiar daca intre timp
apelul facut de procuror a fost solutionat 34. In conditiile acestea, nefiind indeplinita
obligatia legala de comunicare a copiei de pe dispozitiv, termenul legal de apel nu
incepuse sa curga pentru inculpat.
O alta problema care s-a ridicat a fost aceea de a sti daca este necesara comunicarea
copiei de pe dispozitivul hotararii atunci cand un alt act procedural efectuat demonstreaza
ca partea a luat cunostinta de existenta hotararii respective. Conform asa-numitei teorii a
echipolentei, orice act care a pus partea in situatia de a cunoaste hotararea pronuntata este
similar cu comunicarea copiei de pe dispozitiv. Potrivit unui alt punct de vedere,
considerat intemeiat, prevederile art. 363 alin.3 sunt categorice, reglementand in mod
riguros, fara a lasa posibilitatea vreunei interpretari, momentul de cand incepe a curge
termenul de apel atunci cand partea a lipsit atat la dezbateri cat si la pronuntare.
Totodata, prin adoptarea solutiei bazate pe teoria echipolentei, s-ar ajunge la scurtarea
termenului prevazut de lege pentru declararea apelului, ceea ce nu poate fi admis. In
concluzie, atata timp cat partilor nu li s-a comunicat o copie de pe dispozitivul hotararii
( cand este necesara comunicarea ), acestea sunt inca in termen de a declara apel, chiar
daca intre timp sentinta a fost atacata de alti participanti procesuali.
De asemenea, in practica instantelor de judecata s-a stabilit ca gresita comunicare a
copiei de pe dispozitivul hotararii catre partea care a fost prezenta la dezbateri nu poate sa
determine prorogarea termenului de apel. In acest sens, termenul de apel va incepe sa
curga de la data pronuntarii hotararii, iar nu de la data comunicarii copiei pe dispozitiv.
In economia dispozitiilor legale privind continutul hotararilor judecatoresti si
pronuntarea acestora sunt unele reglementari care, prin natura lor, ofera partilor
posibilitatea sa ia cunostinta de drepturile pe care le au in privinta atacarii cu apel a

34
Ion Neagu, "Tratat de drept procesual penal", Partea Speciala, p.250

35
hotararii judecatoresti prin care le sunt stabilite anumite drepturi sau obligatii.
In acest sens, in art. 357 alineat final se arata, intre altele, ca dispozitivul hotararii
trebuie sa cuprinda intotdeauna mentiunea ca hotararea este supusa apelului, cu aratarea
termenului in care poate fi exercitat si mentionarea datei cand hotararea a fost pronuntata,
si ca pronuntarea s-a facut in sedinta publica. In legatura cu aceasta reglementare se pune
intrebarea care sunt consecintele asupra exercitarii dreptului de apel in cazul in care
instanta a indicat gresit momentul de la care curge termenul de apel, in ipoteza in care
partea interesata a fost prezenta la dezbateri. Se apreciaza ca o asemenea greseala,
strecurata in redactarea hotararii, nu modifica termenul de apel care curge, in cazul dat,
potrivit art.363, de la pronuntarea hotararii35.
In dispozitiile art. 358 alin.2 se arata ca, dupa pronuntare, presedintele explica partilor
prezente ca pot declara apel. In cazul in care nu s-ar indeplini aceasta prevedere a legii si
in masura in care partii interesate i s-ar produce o vatamare privind exercitarea dreptului
de apel, consecinta poate fi nulitatea relativa.
In anumite cazuri, legea contine dispozitii speciale privind intinderea termenului de
apel si momentul de la care acesta curge.
Astfel, in procedura speciala de urmarire si judecare a unor infractiuni flagrante,
potrivit art. 477 alin.1, termenul de apel impotriva hotararii instantei este de 3 zile de la
pronuntare. Durata acestui termen si momentul din care curge se explica prin insusi
caracterul urgent al procedurii speciale in care este reglementat.
In cazul in care o etapa a procesului penal s-a desfasurat potrivit procedurii urgente, iar
in continuare, potrivit art. 472 alineat final, judecata s-a facut potrivit procedurii
obisnuite, termenul de apel este de 10 zile, si nu cel de 3 zile prevazut de art. 477 alin.1.
C) Momentul de la care curge termenul de apel pentru alte persoane ( martori,
experti, interpreti, precum si orice alte persoane ale caror interese legitime au fost
vatamate printr-un act sau printr-o masura a instantei )
Potrivit art. 363 alin.4, in cazul prevazut de art. 362 lit.e, termenul de apel curge de la
pronuntarea incheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare si cel mai tarziu
in 10 zile de la pronuntarea sentintei prin care s-a solutionat cauza. Judecarea acestui apel
se face numai dupa solutionarea cauzei, afara de cazul cand procesul penal a fost

35
Ion Neagu, "Tratat de drept procesual penal", Partea Speciala, p.251

36
suspendat.
Este de mentionat faptul ca, intrucat persoanele mentionate mai sus nu sunt parti in
procesul penal, instanta nu este obligata sa le comunice o copie dupa dispozitivul
hotararii.
Indiferent de titularul apelului si indiferent de momentul din care termenul de apel
incepe sa curga, acesta este un termen procedural si se calculeaza potrivit dispozitiilor art.
183. In consecinta, si in privinta acestui termen opereaza prorogarea legala. Astfel, daca
termenul de apel a expirat intr-o zi nelucratoare, potrivit art. 186 alineat final, termenul
expira la sfarsitul primei zile lucratoare care urmeaza.
Termenul de apel este un termen procedural, astfel incat la calcularea lui se aplica
sistemul unitatii libere (zile libere) cu posibilitatea prorogarii termenului pana la prima zi
lucratoare daca aceasta se sfarseste intr-o zi nelucratoare si luarea in considerare a datei
depunerii apelului la locul de detinere, la unitatea militara sau la oficiul postal prin
scrisoare recomandata si nu a datei de inregistrare la instanta.
Termenul de apel este un termen legal si imperativ, astfel incat nerespectarea sa atrage
decaderea din exercitiul dreptului de a declara apel si nulitatea oricarei cereri de apel
facute dupa expirarea termenului36.
3. EXCEPTII
De la regula apelului in termen, legea reglementeaza doua exceptii, care constituie tot
atatea remedii, si anume:
A) repunerea in termen;
B) apelul peste termen.

CAP. III REPUNEREA IN TERMEN

36
Gheorghita Mateut, "Procedura penala", Partea Speciala, p.224

37
1. NOTIUNE SI CARACTERIZARE
In materia termenelor procedurale functioneaza principiul continuitatii lor, ele neputand fi
intrerupte si nici suspendate.
In vederea ocrotirii drepturilor pe care le au subiectii procesuali, legea a prevazut
posibilitatea suspendarii curgerii termenului de exercitare a dreptului de apel cand cel
interesat dovedeste ca neexercitarea caii de atac a fost cauzata de existenta unor cauze
temeinice de impedicare. In astfel de situatii, partea interesata este repusa in dreptul de a
promova apelul. Astfel, in Codul de procedura penala reglementeaza institutiile repunerii
in termen si apelului peste termen.
Repunerea in termen reprezinta mijlocul procesual prin care titularul dreptului de apel
care nu a putut declara apel din cauze ce nu-i sunt imputabile este repus in dreptul din
care fusese decazut dupa expirarea termenului de apel. In acest fel, ea are menirea de a de
a inlatura decaderea din exercitiul dreptul de a declara apel, servind atat interesele
titularilor, cat si cele ale justitiei, in general.
Repunerea in termen este prevazuta in art. 364, in care se arata ca apelul introdus dupa
expirarea termenului prevazut de lege este considerat ca fiind facut in termen daca
instanta de apel constata ca intarzierea a fost determinata de o cauza temeinica de
impiedicare, iar cererea de apel a fost facuta in cel mult 10 zile de la inceperea executarii
pedepsei sau a despagubirilor civile.
Netemeinicia cauzei de impiedicare a declararii apelului conduce la respingerea cererii
de repunere in termen. ( In practica judiciara s-a aratat ca lipsa conducatorului unitatii o
anumita perioada de timp nu poate fi considerata ca o cauza temeinica de impiedicare,
intrucat atributiile acestuia, pe timpul cat lipseste din unitate, sunt exercitate de
inlocuitorul sau.)
Dupa cum se poate observa, in vederea repunerii in termen, instanta de apel poate
suspenda executarea atunci cand se constata existenta cumulativa a doua conditii, si
anume:
A) intarzierea sa fie determinata de o cauza temeinica de impiedicare * a declararii
apelului;
B) cererea de apel sa fie facuta in cel mult 10 zile de la inceperea executarii pedepsei
sau a despagubirilor civile.

38
* Legea nu defineste continutul sintagmei "cauza temeinica de impiedicare", aspect are
a condus la formularea unor puncte de vedere in literatura de specialitate si practica
judiciara, nuantate in functie de specificul fiecarui caz. In general, se considera ca
titularul dreptului de apel se poate prevala de dispozitiile art. 364, atunci cand a fost
impiedicat sa declare apel in termen de un caz fortuit sau de un caz de forta majora. O
asemenea situatie ar putea fi, cu titlu exemplificativ, pierderea facultatilor mintale in
perioada in care urma a fi declarat apelul, o inundatie, un incendiu, sau o alta calamitate
etc. In practica instantelor de judecata s-a apreciat, solutie cu care este de acord si
doctrina procesual penala, ca poate fi considerata drept o cauza temeinica de impiedicare
si imprejurarea ca instanta de fond, pronuntand hotararea prin inscrierea minutei in mod
eronat in condica de sedinta, a determinat partea de a nu cunoaste ceea ce s-a hotarat,
aspect care a condus la starea acesteia de pasivitate impotriva unei sentinte care, in mod
obiectiv, ii lezeaza interesele si pe care, daca ar fi cunoscut-o, ar fi atacat-o cu apel.
Astfel, nu exista motiv de repunere in termen daca inculpatul a fost prezent la dezbateri,
in conditiile amanarii pronuntarii de 7 ori, creand astfel pentru inculpat "o situatie
derutanta". Solutia este, pe de o parte, contrara prevederilor exprese ale art. 363 alin.3 si,
pe de alta parte, extinde in mod nejustificat intelesul sintagmei "cauza temeinica de
impiedicare".
Instanta de apel are posibilitatea de a aprecia, in baza principiului rolului activ, daca
situatia invocata de apelant constituie in mod efectiv o cauza de impiedicare a declararii
apelului, indiferent daca este sau nu o piedica de natura strict materiala37.
S-a decis ca sunt indeplinite conditiile repunerii in termenul de apel daca vina de a nu
introduce apelul in termen apartine avocatului inculpatului. Solutia a fost criticata pe
buna dreptate, deoarece, chiar daca s-a retinut ca cererea a fost predata avocatului, acesta
avea obligatia sa dovedeasca faptul ca s-a aflat in imposibilitate de a depune apelul la
posta sau la grefa judecatoriei din motive mai presus de vointa lui. Alta este, insa, situatia
in care prima instanta, facand pronuntarea in absenta partii, fie a trecut in mod eronat in
condica de sedinta rezultatul deliberarii, fie nu l-a trecut deloc, punand astfel partea in
imposibilitatea de a cunoaste solutia data cauzei.
In ceea ce priveste cea de a doua conditie, nu sunt probleme deosebite, rezultand ca

37
Dumitru Radescu, Cristian Jipa, "Apelul si recursul in procesul penal", p.98

39
instanta trebuie sa o considere ca fiind indeplinita daca cererea s-a facut in cel mult 10
zile de la inceperea executarii pedepsei sau a despagubirilor civile.
Desi legea nu precizeaza, totusi ea nu poate privi decat pe inculpat ci partea
responsabila civilmente, deoarece numai impotriva lor poate fi inceputa executarea.
Partea vatamata si partea civila pot cere repunerea in termen oricand, daca sunt intrunite
cele doua conditii. In orice caz, termenul de 10 zile este un termen limita sau maxim,
declararea apelului fiind posibila si inainte de inceperea executarii.38
In raport cu "continutul timp", termenul prevazut de art. 364 este un termen maxim,
fiind indicat intervalul cel mai mare de timp poate fi efectuat actul. In consecinta, cererea
de repunere in termen poate fi facuta si inainte de inceperea executarii pedepsei sau a
despagubirilor civile. In raport cu aceste consideratii, apare ca nelegala hotararea
instantei, prin care se arata ca cel care solicita repunerea in termen trebuie sa faca dovada
ca cererea a fost facuta dupa inceperea executarii pedepsei, dar nu mai tarziu de 10 zile de
la acel moment. Aceasta solutie este gresita, deoarece termenul de 10 zile este prevazut
numai pentru situatia in care impotriva celui care face apel a inceput executarea hotararii,
cel impotriva caruia nu a inceput executarea putand face apel si inainte de expirarea
acestui interval de timp.
In legatura cu procedura de declarare a apelului inauntrul acestui termen, pentru a
beneficia de repunerea in termenul de apel, potrivit art. 364 C.P.P., in literatura juridica de
specialitate s-a remarcat, pe deplin justificat, ca judecatorul delegat cu executarea este
obligat, in baza rolului activ, sa dispuna organului de executare ca acesta sa atraga atentia
celui condamnat ca are posibilitatea sa declare apel in termen, in cel mult 10 zile, daca
sunt indeplinite si celelalte conditii ale repunerii in termen.
S-a mai statuat ca: "Desi apelul a fost declarat pentru inculpatul major de o persoana
fizica fara calitate (tatal acestuia), instanta de apel a procedat corect atunci cand nu l-a
respins ca inadmisibil, ci l-a examinat in fond, dupa ce inculpatul a fost repus in termenul
de apel si l-a declarat ca isi insuseste apelul declarat de tatal sau39.
Repunerea in termen se hotaraste de catre instanta de apel, in fata careia trebuie
dovedita cauza de impiedicare.
Instanta de apel, apreciind asupra temeiniciei cererii pana la solutionarea repunerii in
38
Dumitru Radescu, Cristian Jipa, "Apelul si recursul in procesul penal", p.99
39
Dumitru Radescu, Cristian Jipa, op.cit., p.99

40
termen, poate suspenda executarea hotararii atacate (art. 364 alin. 2 C.P.P.). Aceasta
reglementare se explica prin aceea ca, o data admisa repunerea in termen, apelul se
considera in termen si este, prin el insusi, suspensiv de executare.

2. CONDITII
Potrivit art. 364 C.P.P., pentru a opera repunerea in termen se cer a fi indeplinite
urmatoarele conditii cumulative:
- apelul sa fie declarat dupa dupa expirarea termenului prevazut de lege. Aceasta
conditie se desprinde in mod implicit din insusi continutul reglementarii;
Legat de aceasta conditie, pe buna dreptate s-a decis ca in mod legal a fost respins ca
tardiv apelul declarat la 15.05.1995 de o parte prezenta la pronuntare, in ziua de
28.04.1995, nefiind caz de repunere in termen, chiar daca imediat dupa pronuntare acea
parte s-a internat in spital, fiind externata la 04.05.1995, iar ulterior a beneficiat de mai
multe concedii medicale (Curtea de Apel Bucuresti, sectia I penala, decizia nr. 399/1995
in Curtea de Apel Bucuresti)
- intarzierea in declararea apelului sa fi fost determinatade o cauza temeinica de
impiedicare. Instanta de apel are latitudinea de a aprecia, de la caz la caz, daca situatia
invocata de apelant constituie in mod efectiv o cauza de impiedicare a declararii apelului,
indiferent daca este sau nu o piedica de natura strict materiala;
- cererea de apel sa fie introdusa in cel mult 10 zile de la inceperea executarii
pedepsei sau a despagubirilor civile. Desi legea nu precizeaza, aceste conditii nu pot
privi decat pe iculpat si pe partea responsabila civilmente, deoarece numai impotriva lor
poate fi inceputa executarea. Partea vatamata si partea civila poate cere repunere in
termen oricand daca sunt indeplinite doua conditii. In orice caz, termenul de 10 zile este
un termen limita sau maxim, declararea apelului fiind posibila si inainte de inceperea
executarii.40

3. EXEMPLU
Hotararea atacata, care devenise definitiva la expirarea termenului de apel, isi pierde
40
Gheorghita Mateut, op.cit, p.228

41
acest caracter si apelul introdus dupa expirarea termenului legal produce aceleasi efecte
ca si un apel declarat in termen.
4. EFECTE
Instanta de apel sesizata cu cererea de repunere in termen, apreciind asupra temeiniciei
acesteia, poate suspenda executarea hotararii atacate inca inainte de solutionarea cererii.41

CAP. IV APELUL PESTE TERMEN

1. NOTIUNE SI CARACTERIZARE
Apelul peste termen constituie mijlocul procesual prin care se creeaza posibilitatea
supunerii hotararii primei instante controlului instantei de apel, in ipoteza nedeclararii
apelului in termen de catre partea care nu a luat cunostinta de judecata si nici de hotararea
pronuntata42.
Daca, in cazul repunerii in termen, cel care declara apel a fost prezent atat la judecata,
cat si la pronuntare, in cazul apelului peste termen, dar nu mai tarziu de 10 zile de la data,
dupa caz, a inceperii executarii pedepsei sau a inceperii executarii dispozitiilor privind
despagubirile civile.
Pe baza acestei reglementari care confera apelului peste termen, la fel ca si cererii de
repunere in termen, natura juridica de remediu procesual, se afla doua prezumtii, si
anume, aceea de necunoastere a hotararii care s-a dat in absenta sa de catre partea care a
lipsit la judecata si la pronuntare si aceea de ignorare a consecintelor procesului pornit
impotriva sa de catre partea fata de care s-a inceput executarea.
Apelul declarat peste termen nu suspenda executarea decat daca instanta de apel
dispune in acest sens.
2. CONDITII
In vederea exrercitarii apelului peste termen, legea prevede realizarea cumulativa a

41
Ion Neagu, Mircea Damaschin, "Drept procesual penal" - mapa de seminarii
42
Dumitru Radescu, Cristian Jipa, "Apelul si recursul in procesul penal", p 100 ; C.A.B.,s. II-a pen., dec.nr.115/1994, in
Curtea de apel Bucuresti, CulegereV, p.20 (in cauza inculpatul fiind condamnat la pedeapsa inchisorii pentru savarsirea
infractiunii prevazute de art. 35 din Decretul nr. 328/1966 mai inainte de a fi trecut 10 zile de la arestarea sa, a declarat
apel, deoarece a fost judecat in lipsa cu procedura nelegal indeplinita)

42
doua conditii, si anume:
A) partea care declara apelul sa fi lipsit atat la toate termenele de judecata cat si de la
pronuntare;
B) apelul sa fie declarat cel mai tarziu in 10 zile de la inceperea executarii pedepsei
sau a inceperii executarii dispozitiilor privind despagubirile civile.
Inainte de adoptarea Legii nr. 356/2006, pentru admiterea unei cereri de apel peste
termen se impunea ca partea sa fi lipsit la judecata. Aceasta conditie a fost interpretata
diferit in literatura juridica si practica judiciara. Astfel, intr-o opinie unele instante au
aratat ca aceasta conditie nu trebuie inteleasa ca referindu-se la toate termenele de
judecata, ci numai la data cand au avut loc dezbaterile in prima instanta.
In literatura de specialitate si practica instantelor de judecata, absenta partii la judecata
era interpretata in sensul ca partea a lipsit la toate termenele de judecata, punct de vedere
intemeiat, deoarece numai in aceasta ipoteza sunt premise care sa fundamenteze
prezumtia ca partea nu a luat cunostinta de judecata si nici de hotararea pronuntata.
De altfel, aceasta concluzie se desprindea si din interpretarea sistematica a dispozitiilor
art. 365. In acest sens, trebuie observat ca legiuitorul a folosit expresia "partea a lipsit atat
la judecata, cat si la pronuntare", spre deosebire de situatiile cand legea a avut in vedere
absenta partii numai la "dezbateri si la pronuntare" ( art. 363 alin.3 ). In sprijinul acestei
opinii mai putea fi invocat si un alt argument, si anume: daca prin absenta partii la
judecata se intelege numai absenta acesteia la dezbateri, institutia apelului peste termen se
intelegea numai absenta acesteia la dezbateri, institutia apelului peste termen s-ar fi
suprapus si s-ar fi confundat, in parte, cu repunerea in termen, cand trebuie inteles ca
partea a participat la judecata sau la pronuntare ( a stiut, deci, momentul de cand curge
termenul de apel ), dar a fost impiedicata sa declara apel in termen. Insa, specificul
institutiei apelului in termen consta tocmai in faptul ca partea a fost total in afara judecatii
si i se creeaza posibilitatea sa-si valorifice dreptul la apel prin institutia procesuala
analizata.
In momentul prezent, aceste sustineri au fost ranforsate prin modificarea art. 365 alin.1.
In ipoteza in care inculpatul a lipsit atat de la judecata, cat si la pronuntare si a declarat
apel peste termenul legal, socotit de la data cand i s-a comunicat hotararea, iar inculpatul
nu a inceput executarea pedepsei si nici a dispozitiilor privind despagubirile civile, apelul

43
trebuie considerat ca fiind facut peste termen si nu poate fi respins ca tardiv.
In cazul apelului peste termen impotriva sentintei pronuntate de prima instanta, poate fi
declarat de inculpatul care a lipsit atat la toate termenele de judecata, cat si la pronuntare,
chiar daca apelul procurorului impotriva aceleiasi sentinte a fost declarat si solutionat
anterior introducerii cererii de apel peste termen de catre inculpat. Solutia se impune
intrucat prin apelul procurorului nu se poate determina excluderea posibilitatii
inculpatului de a exercita calea de atac a apelului, in circumstantele constatarii
indeplinirii conditiilor stabilite prin art. 365 alin. 1.
In cazurile in care sunt indeplinite cumulativ cele doua conditii cerute in cazul apelului
peste termen, iar din cererea partii rezulta critica pe care aceasta o adreseaza hotararii
instantei de fond pentru nerespectarea dispozitiilor legale privind judecata in prima
instanta, respectiva cerere trebuie valorificata ca un apel peste termen, chiar daca parteta
a intitulat-o contestatie la executare, revizuire sau contestatie in anulare43.
In practica judiciara s-a aratat, in mod corect, ca in cazul in care, din cuprinsul cererii
facute de condamnat, rezulta ca acesta critica hotararea instantei de fond sub aspectul
nerespectarii dispozitiilor legale referitoare la citare, acea cerere, formulata dupa
ramanerea definitiva a hotararii de condamnare - desi intitulata impropriu constestatie la
executare - , trebuie considerata ca apel peste termen. In consecinta, judecatoria sesizata,
ca instanta de executare, cu solutionarea ei trebuie sa-si decline competenta in favoarea
tribunalului judetean.
Sub aspectul cererii care trebuie valorificata ca un apel peste termen, chiar daca partea a
intitulat-o revizuire, in practica judiciara s-a aratat ca, in cazul in care inculpatul care a
lipsit atat la judecata, cat si la pronuntarea hotararii date de judecatorie a facut apel
impotriva hotararii de condamnare in cursul executarii pedepsei, dar inainte de a fi trecut
10 zile de la inceperea acesteia, calea de atac folosita, desi intitulata "revizuire", are
caracterul unui apel peste termen.
In asemenea situatii, determinant este continutul real al cererii , si nu modul cum
aceasta a fost intitulata, formularea eronata a cererii sau depunerii ei la alta instanta decat
cea competenta neputand schimba natura juridica a institutiei apelului peste termen daca,
evident, sunt indeplinite conditiile prevazute in art. 365.

43
Ion Neagu, "Tratat de drept procesual penal", Partea Speciala, p.255

44
Ca si in cazul repunerii in termen, suspendarea executarii hotararii in cazul apelului
peste termen nu opereaza ope legis. In acest sens, in art. 365 alin. 2 se arata ca apelul
declarat peste termen nu suspenda executarea, aceasta ramanand la aprecierea instantei de
apel (art. 365 alineatul final).
Cererea de apel peste termen ( ca si aceea prin care se solicita repunerea in termen)
poate fi facuta in mod legal de catre oricare dintre titularii dreptului de apel. Avand in
vedere aceste conditii, in practica instantelor de judecata s-a apreciat ca cererea de apel
peste termen formulata de sotia inculpatului, chiar daca acesta nu si-a insusit-o, este
admisibila. In acest sens, legea nu mentioneaza in mod expres despre conditia insusirii
continutului cererii de apel peste termen (conditie prezenta, de exemplu, in procedura
liberarii provizorii).

CAP. V JURISPRUDENTA PRIVIND APELUL IN MATERIE


PENALA
1) Apel declarat de procuror si solutionat. Apel peste termen
declarat ulterior de inculpat (C.proc.pen., art.365)
Apelul peste termen impotriva sentintei pronuntate de prima instanta poate fi declarat
de inculpatul care a lipsit atat la judecata, cat si la pronuntare, cu respectarea conditiilor
prevazute in art. 365 alin.1 C.proc.pen., chiar daca apelul procurorului impotriva
aceleiasi sentinte a fost declarat si solutionat anterior introducerii cererii de apel peste
termen de catre inculpat, intrucat aceasta imprejurare nu poate conduce la excluderea
posibilitatii inculpatului de a exercita apel, in conditiile in care a fost legal declarat.
(I.C.C.J., sectia penala, incheierea nr. 1203 din 23 februarie 2006)
La 2 martie 2004, inculpata I.M., prin avocat, a formulat cerere de apel peste termen
impotriva sentintei penale nr. 1543 din 5 iulie 2002, pronuntata la Judecatoria Brasov,
cerere trimisa impreuna cu dosarul la instanta de apel, Tribunalul Brasov a declinat
competenta solutionarii caii de atac in favoarea Curtii de Apel Brasov.
Tribunalul a retinut ca, prin sentinta penala nr. 1543 din 5 iulie 2002 a Judecatoriei
Brasov, inculpatul I.M. A fost condamnata la pedeapsa rezultanta de 3 ani inchisoare, iar
impotriva acestei sentinte, procurorul a declarat apel, care a fost admis prin decizia penala

45
nr. 883 din 26 noiembrie 2002 a Tribunalului Brasov.
Intrucat inculpata nu a folosit calea de atac a apelului, tribunalul a apreciat ca
solutionarea caii de atac revine Curtii de Apel Brasov, calificand calea de atac drept
recurs.
Prin decizia penala nr. 691 din 17 noiembrie 2005, Curtea de Apel Brasov a constatat ca
cererea formulata de inculpata la 2 martie 2004 reprezinta cerere de apel, iar competenta
revine Tribunalului Brasov.
In temeiul art. 43 C.proc.pen., s-a constatat ca exista conflict negativ de competenta, in
raport cu dispozitiile deciziei penale nr. 554 din 4 octombrie 2005 a Tribunalului Brasov
si a trimit cauza pentru solutionarea conflictului la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Examinand cauza in baza actelor si lucrarilor de la dosar, Inalta Curte de Casatie si
Justitie constata ca Tribunalul Brasov este competent sa judece cauza pentru urmatoarele
considerente.
In dispozitiile art. 365 C.proc.pen. Sunt prevazute conditiile exercitarii apelului peste
termen, in sensul ca partea care a lipsit atat la judecata, cat si la pronuntare, poate declara
apel si peste termen, dar nu mai tarziu decat 10 zile la data, dupa caz, a inceperii
executarii pedepsei sau a inceperii executarii dispozitiilor privind despagubirilor civile.
Apelul declarat peste termen nu suspenda executarea. Instanta de apel poate suspenda
executarea hotararii atacate.
Asa cum rezulta din dosar, inculpata a fost condamnata la o pedeapsa rezultanta de 3 ani
inchisoare prin sentinta penala nr. 1543 din 5 iulie 2002 a Judecatoriei Brasov, impotriva
carei a exercitat apel numai procurorul, apel solutionat prin decizia penala nr. 883 din 26
noiembrie 2002 a Tribunalului Brasov.
Inculpata a lipsit, atat la judecata, respectiv la toate termenele la prima instanta, cat si la
pronuntare, copia de pe dispozitivul sentintei fiindu-i comunicata la 26 iulie 2002, la
domiciliu si prin afisare la Consiliul Local al municipiului Brasov.
Cererea de apel peste termen a inculpatei, formulata prin aparator impotriva sentintei
penale nr. 1543 din 5 iulie 2002 a Judecatoriei Brasov, a fost inregistrata la Tribunalul
Brasov la 2 martie 2004, iar incarcerarea inculpatei pentru o alta pedeapsa decat cea
pronuntata in cauza a avut loc la data de 18 iulie 2005.
Din compararea datelor mentionate, si anume 26 iulie 2002, data comunicarii sentintei

46
1543 din 5 iulie 2002 a Judecatoriei Brasov, 2 martie 2004, data inregistrarii apelului
peste termen impotriva acestei sentinte si 18 iulie 2005, data incarcerarii inculpatei pentur
o alta pedeapsa se constata ca apelul declarat de inculpata este un apel peste termen,
competenta solutionarii acestuia revenindu-i Tribunalului Brasov.
Imprejurarea ca in cauza a fost solutionat, anterior, apelul procurorului declarat cu privire
la aceeasi sentinta impotriva careia inculpata a exercitat apel peste termen nu poate
conduce la excluderea posibilitatii acesteia de a uza de prima cale ordinara de atac, in
conditiile in care aceasta a fost legal declarata.
Constatandu-se ca este corecta calificarea caii de atac ordinare exercitata de inculpata ca
fiind un apel peste termen a carui competenta de solutionare revine, potrivit art 27 pct. 2
C.proc.pen., tribunalului, s-a stabilit competenta de solutionare a cauzei in favoarea
Tribunalului Brasov.

2) Apel. Declararea apelului de catre aparatorul angajat pentru


inculpat de catre o alta persoana
Apelul pentru inculpat poate fi declarat, intre altii, de catre aparator; acesta poate fi
angajat de orice persoana, nu numai de inculpat personal (C.proc.pen., art. 362 alin.2,
precum si Statutul avocatilor, art. 93).
( I.C.C.J., sectia penala, decizia nr. 3243 din 24 mai 2005 )
Prin sentinta nr. 235 din 21 martie 2002, Tribunalul Bucuresti, sectia a II-a penala, a
condamnat pe inculpatul S.H., cetatean strain, pentru savarsirea infractiunii de detinere de
droguri pentru consum propriu prevazuta in art. 4 din Legea 143/2000 si a dispus
expulzarea sa.
Impotriva sentintei inculpatul a declarat apel prin avocatul sau, C.C. Angajat de A.T.,
asociatul inculpatului.
Curtea de Apel Bucuresti, sectia I penala, prin decizia nr. 957 din 14 martie 2004, a
respins apelul ca fiind declarat de o persoana fara calitate, cu motivarea ca au fost
incalcate cerintele prevazute in art. 362 alin. 2 C.proc.pen.
Inculpatul, plecat din Romania, a fost arestat in Italia, unde a luat cunostinta de
condamnarea din Romania. Pentru apararea inculpatului, partenerul sau de afaceri a
incheiat un contract de asistenta juridica cu avocatul C.C.

47
Examinand prevederile legale aplicabile in speta, se constata ca art. 362 alin. 2
C.proc.pen. prevede posibilitatea declararii apelului pentru inculpat de catre aparatorul
sau, fara nici o alta conditie.
Prin exprimarea "aparatorului sau" nu se intelege ca acesta sa fi fost angajat de inculpat
personal, iar potrivit art. 93 din Statutul avocatilor, oricine poate incheia contract de
asistenta juridica pantru inculpat.
Printr-o gresita interpretare a dispozitiilor art. 362 alin. 2 C.proc.pen., instanta a
pronuntat o decizie contrara legii, motiv pentru care recursul inculpatului a fost respins si
s-a casat decizia atacata cu trimiterea cauzei instantei de apel pentru rejudecare.

3) Apel. Neagravarea situatiei in propria cale de atac. Arestarea


preventiva in cursul judecarii apelului declarat numai de inculpat

In lipsa apelului declarat in defavoarea inculpatului de procuror sau de alte parti care
pot face apel in ce priveste latura penala, in cursul judecarii apelului declarat numai de
inculpat, instanta nu poate dispune arestarea sa preventiva deoarece ar incalca
prevederile art. 372 alin. 1 C proc.pen. , creandu-i o situatie mai grea in propriul apel.
Aceeasi solutie se impune si in cazul judecarii cauzei in recurs, potrivit prevederilor
art. 3858 din acelasi cod.
( I.C.C.J., sectia penala, decizia nr. 5217 din 15 septembrie 2005 )
Prin incheierea din 25 iulie 2005, Curtea de Apel Brasov, judecand cauza in apel, a
admis cererea formulata de procuror si a dispus arestarea preventiva a inculpatului S.I.
Condamnat de Tribunalul Brasov pentru savarsirea complicitatii la infractiunea de
inselaciune cu consecinte deosebit de grave. Impotriva incheierii inculpatul a declarat
recurs.
Din examinarea actelor cauzei se constata ca impotriva sentintei pronuntate de prima
instanta a declarat apel numai inculpatul.
In situatia data devin aplicabile prevederile art. 372 alin. 1 C.proc.pen., potrivit carora
instanta de apel, judecand cauza nu poate crea o situatie mai grea pentru cel care a
declarat apel.
Aceasta regula de baza a procesului penal nu se refera numai la solutia finala

48
pronuntata de instanta de apel, ci si la rezolvarea altor aspecte, cum este luarea masurilor
preventive care, prin urmarile pe care le produc, inrautatesc situatia inculpatului apelant.
Asadar, luarea masurii arestarii preventive a inculpatului in timpul judecarii apelului
declarat numai de acesta, constituie o incalcare a principiului neagravarii situatiei in
propriul apel, consacrat in textul de lege mentionat.
In consecinta recursul a fost admis, s-a casat incheierea atacata, s-a revocat masura
arestarii preventive a inculpatului si s-a anulat mandatul emis.

4) Apel. Termen de declarare. Inculpat care a lipsit la dezbateri si


la pronuntare. Aparator prezent.

Prevederile art. 363 alin. 3 C.proc.pen. Se refera la partile care au lipsit atat la
dezbateri, cat si la pronuntare, pentru care termenul de apel curge de la comunicarea
copiei de pe dispozitiv, iar nu la aparatorii care, potrivit art. 174 din acelasi cod, le
reprezinta.
Ca atare, cand aparatorul este prezent la dezbateri sau la pronuntare, dar partea
lipseste la ambele aceste momente procesuale, termenul de apel curge de la comunicare,
iar nu de la pronuntare.
( I.C.C.J., Sectia penala, decizia nr. 1052 din 28 februarie 2003 )
Prin sentinta penala nr. 87 din 10 iunie 2002, Tribunalul Giurgiu a condamnat pe
inculpatul B.A. Pentru savarsirea infractiunii de omor deosebit de grav prevazuta in art.
174 raportat la art. 176 lit. a C.pen.
Curtea de Apel Bucuresti, sectia a II-a penala, prin decizia nr. 742/A din 13 noiembrie
2002, a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpat, considerand ca termenul de apel de
10 zile curge de la pronuntare, deoarece, desi nu a fost prezent la dezbateri si nici la
pronuntare, inculpatul a fost reprezentat de aparatorul sau ales, situatie in care termenul a
expirat la 21 iunie, iar cererea de apel a fost depusa de aparator la 24 iunie 2002, deci
tardiv.
Potrivit art. 363 alin. 3 C.proc.pen., pentru partea care a fost prezenta la dezbateri sau la
pronuntare, termenul de declarare a apelului curge de la pronuntare. Pentru partile care au
lipsit atat la dezbateri, cat si la pronuntare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe

49
dispozitiv.
In speta, atat din examinarea incheierii din 20 mai 2002, data la care a avut loc
dezbaterea cauzei, cat si din examinarea sentintei penale nr. 87 din 10 iunie 2002, data la
care s-a pronuntat, in sedinta publica, condamnarea inculpatului, rezulta ca acesta a lipsit.
Absenta inculpatului la aceste date a determinat, de altfel, Tribunalul Giurgiu sa precizeze
in finalul dispozitivului sentintei "cu drept de apel in 10 zile de la comunicare pentru
partile din proces".
Potrivit art. 363 alin. 3 C.proc.pen., copia dispozitivului sentintei penale nr. 87/2002 a
Tribunalului Giurgiu a fost comunicata inculpatului la data de 24 iunie 2002, astfel cum
rezulta din dovada de primire si procesul-verbal de predare. La aceeasi data, 24 iunie
2002, inculpatul, prin aparator, a declarat apel.
Conform art. 363 alin. 3 C.proc.pen., apelul a fost declarat de inculpat in termenul legal
de 10 zile, calculat de la data comunicarii dispozitivului sentintei, iar nu de la data
pronuntarii sentintei, cum, contrar prevederilor legale mentionate, a calculat instanta de
apel.
Art. 363 alin. 3 C.proc.pen. Se refera la situatia partilor care au lipsit atat la dezbateri
cat si la pronuntare, iar nu la aparatori, astfel cum in mod fresit a considerat instanta de
apel.
Prevederile art. 174 C.proc.pen., care se refera la reprezentarea inculpatului, nu au
incidenta in cauza, deoarece ele privesc exclusiv dreptul aparatorului inculpatului de a-l
reprezenta, in toate cazurile, atat la judecarea cauzei in prima instanta, cat si la judecarea
cauzei in caile de atac.
Constatandu-se ca apelul a fost declarat in termen, decizia atacata a fost casata, cu
trimiterea cauzei pentru judecarea apelului.

5) Apel peste termen. Conditii.


Pentru ca apelul peste termen sa fie admisibil, se cere ca partea sa fi lipsit atat la
judecata, cat si la pronuntare si sa declare apel fara a depasi 10 zile de la inceperea
executarii pedepsei sau a dispozitiilor privind despagubirilor civile.
Art. 365 alin. 1 C.proc.pen. fixeaza numai termenul limita pana la care paote fi
declarat apelul in cazul in care partea a lipsit la judecata si la pronuntare, dar nu
prevede, drept conditie a exercitarii apelului peste termen, inceperea executarii pedepsei

50
sau a despagubirilor.
( C.S.J., Sectia penala, decizia nr.1497 din 20 martie 2002 )

Prin decizia nr. 217 din 8 noiembrie 2001, Curtea de Apel Oradea, sectia penala, a
respins ca tardiv apelul declarat de inculpat. In motivarea acestei hotarari s-a retinut ca
instanta de fond a solutionat cauza la primul termen de judecata, cu procedura de citare a
inculpatului legal indeplinita.
Conform dovezii de primire si procesului-verbal de predare, hotararea instantei de fond
a fost comunicata la data de 24 septembrie 1999, fiind afisata pe usa principala, intrucat
nu a fost gasita nici o persoana la adresa cunoscuta. Cu toate acestea, inculpatul a declarat
apel la data de 4 septembrie 2001.
Fata de imprejurarea ca inculpatul, lipsa la data solutionarii apelului, nu a facut dovada
ca a inceput executarea pedepsei si ca apelul a fost declarat in termen de 10 zile de la data
inceperii executarii pedepsei si nici dovada inceperii dispozitiilor privind despagubirile
civile, instanta a considerat ca el nu se gaseste in situatia prevazuta in art. 265
C.proc.pen., referitoare la apelul peste termen.
Instanta de apel a retinut corect ca sentinta a fost comunicata inculpatului la 24
septembrie 1999, iar acesta a declarat apel la data de 4 septembrie 2001. Este, de
asemenea, reala constatarea ca inculpatul, nici la data declararii apelului - 4 septembrie
2001 - nici prezent nu a inceput executarea pedepsei si nici executarea dispozitiilot
privind despagubirile civile.
Instanta de apel a dat insa o interpretare gresita dispozitiilor art. 365 C.proc.pen.
Privind declararea apelului si peste termen.
Potrivit textului de lege mentionat, partea care a lipsit atat la judecata, cat si la
pronuntare, poate declara apel si peste termen, dar nu mai tarziu decat 10 zile de la data,
dupa caz, a inceperii executarii pedepsei sau inceperii executarii dispozitiilor privind
despagubirile civile.
Examinand datele cauzei in raport cu prevederile legale mentionate, se constata, pe de o
parte, ca inculpatul nu a fost prezent la judecata si nici la pronuntarea sentintei, iar pe de
alta parte, ca apelul, declarat dupa expirarea termenului legal de 10 zile, a fost depus
inainte de inceperea executarii pedepsei sau a dispozitiilor privind despagubirile civile.

51
Interpretarea instantei in sensul ca ar fi necesar, pentru admisibilitatea apelului peste
termen, ca inculpatul sa fi inceput executarea pedepsei sau executarea dispozitiilor
privind despagubirile civile si sa fi declarat apelul in termen de 10 zile de la data inceperii
executarii este, insa, gresita.
Din modul de redactare a art. 365 C.proc.pen. Rezulta ca acest text de lege a fixat
numai limita maxima, in timp, pana la care poate fi declarat apelul peste termen, in
formularea "dar nu mai tarziu decat 10 zile de la data, dupa caz, a inceperii executarii
pedepsei sau a inceperii executarii dispozitiilor privind despagubirile civile".
Prin urmare, apelul peste termen poate fi declarat de catre partea care a lipsit atat la
judecata cat si la pronuntare, in intervalul de timp cuprins intre data expirarii termenului
de declarare a apelului si data la care se implinesc 10 zile de la inceperea executarii
pedepsei sau a inceperii executarii dispozitiilor privind despagubirile civile, fara a se cere
ca executarea sa fi inceput.
In consecinta recursul a fost admis, cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului.

6) Apel. Termen. Exceptie de tardivitate.


Mentionand in considerentele deciziei ca procurorul a declarat apel in termen,
inseamna ca instanta s-a pronuntat, prin respingere, asupra exceptiei de tardicitate
ridicata de inculpatii intimati.
Lipsa unei motivari exprese privind considerarea apelului ca fiind declarat in termen
nu constituie temei de casare, intrucat prevederile art. 383 C.proc.pen se refera la
obligatia instantei de apel ca, in expunerea deciziei, sa arate temeiurile de fapt si de
drept care au dus la adoptarea oricareia dintre solutiile prevazute in art. 379 din acelasi
cod, si anume respingerea sau admiterea apelului, inclusiv modalitatile procesuale
urmate dupa desfiintarea sentintei, iar nu la obligatia de a face o motivare anume a
respingerii unei exceptii ridicate de intimati.
O atare motivare se va face in decizia instantei de recurs, cand aceasta se va pronunta
asupra cazului de casare prevazut in art. 385 9 alin. 1 pct. 11 C.proc.pen,invocat de
recurent, in sensul ca instanta de apel a admis o cale de atac introdusa tardiv.
( C.S.J., Sectia penala, decizia nr. 2204 din 25 aprilie 2002 )
Prin sentinta penala nr. 696 din 14 decembrie 2000, Tribunalul Iasi, in baza art.2 lit.a
raportat la art. 10 alin.1 lit.b 1 C.proc.pen. si la art 181 C.pen., a achitat pe inculpatii C.V.

52
Si C.G. pentru infractiunea de luare de mita prevazuta in art. 254 alin. 1 C.pen.
Prin decizia penala nr. 202 din 7 iunie 2001, Curtea de Apel Iasi a admis apelul declarat
de procuror si a condamnat pe inculpati pentru savarsirea infractiunii mentionate.
Impotriva acestei decizii inculpatii au declarat recurs sustinand, intre altele, ca instanta
nu s-a pronuntat asupra exceptiei de tardivitate a apelului declarat de procuror, invocata
de inculpati, si a admis un apel tardiv.
Referitor la exceptia de tardivitate a apelului declarat de procuror, asupra careia instanta
de apel nu s-ar fi pronuntat, se constata ca , in connsiderentele deciziei se precizeaza ca
impotriva sentintei procurorul a declarat apel in termen. Prin urmare, instanta de apel s-a
pronuntat, astfel, asupra exceptiei de tardivitate.
In ceea ce priveste lipsa unei motivari privind declararea in termen a apelului,
prevederile art. 383 C.proc.pen. Sunt gresit invocate de recurenti, deoarece ele se refera la
obligatia instantei de apel de a motiva temeiurile de fapt si de drept care au dus, dupa caz,
la respingerea sau admiterea apelului, raportate la motivele de apel. Or, inculpatii aveau
in acea faza procesuala calitatea de intimati si nu invocasera, prin urmare, vreun motiv de
apel pentru ca instanta sa fie obligata sa motiveze respingerea acestuia.
Totodata, se constata ca apelul a fost declarat de procuror in termen legal de 10 zile
calculat de la pronuntarea sentintei (14 decembrie 2000), fiind inregistrat la 27 decembrie
2000 la Tribunalul Iasi, zilele de 25 si 26 decembrie, prima si a doua zi de Craciun, fiind
zile de sarbatoare legala conform art. 1 din Legea nr. 75 din 12 iunie 1996, iar potrivit art.
186 alin. final C.proc.pen. Ultima zi de depunere a apelului, 25 decembrie 2000, fiind o zi
nelucratoare, termenul expira la sfarsitul primei zile lucratoare care urmeaza, respectiv 27
decembrie 2000, data la care a fost declarat.
In consecinta, recursul declarat de inculpati a fost respins.

53