Autor: Neli Muntean

Drepturile de autor aparțin integral autoarei

Orice formă de furt intelectual se sancționează în conformitate cu legislația
în vigoare

Tema 1: Analiza Veniturilor din vânzări

1) Analiza structurii veniturilor din vânzări pe tipuri de activitate operațională în

dinamică
2) Analiza factorială a venitului din vânzarea produselor.

-1-
Venituri – creșteri ale beneficiilor economice înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sub
forma intrărilor de active sau majorării valorii acestora, sau a diminuării datoriilor care au drept
rezultat creșteri ale capitalului propriu, cu excepția creșterilor legate de contribuțiile proprietarilor.
Venituri din prestarea serviciilor – venituri din executarea de către entitate a unor lucrări pe
parcursul unei anumite perioade de timp (de exemplu, venituri din serviciile de transport, reparație,
intermediere, consultanță, instruire, agrement-sport, instalare a utilajului, telefonie, internet,
turism).
Venituri din vânzarea produselor şi mărfurilor – venituri din comercializarea bunurilor
produse de entitate sau cumpărate pentru a fi revândute, inclusiv terenurile şi alte imobilizări
deținute în scopuri revânzării.
Veniturile din vânzări (volumul vânzărilor, vânzările nete) reprezintă

Acesta cuprinde veniturile din:

1) vînzarea produselor/mărfurilor;
2) prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor;
3) contracte de construcţie;
4) contracte de leasing operaţional şi financiar (arendă, locaţiune);
5) dividende, participaţii şi/sau dobînzi, care pentru entitate reprezintă activitate
operaţională.

Aceste avantaje pot îmbrăca diferite forme: încasări de numerar, intrări ale activelor
nemonetare, recepționări ale serviciilor prestate de terți etc.
Analiza veniturilor din vânzări servește drept punct de pornire la întocmirea diferitor
materiale analitice de uz intern şi extern, întrucât de mărimea, evoluția, structura şi stabilitatea
veniturilor din vânzări depind consumurile şi cheltuielile întreprinderii, profitul şi rentabilitatea,
precum şi situația financiară.
Surse de informații pentru analiza veniturilor din vânzări:
 La prima etapă se efectuează aprecierea generală a mărimii şi evoluţiei veniturilor din
vânzări, adică se examinează dimensiunea lor absolută şi relativă în comparaţie cu realizările anilor
precedenţi şi obiectivele stabilite în Planul de afaceri. Din punct de vedere al tehnicii de calcul, la analiza
mărimii şi evoluţiei veniturilor din vânzări se determină abaterea absolută a acestora (faţă de perioada
precedentă şi Planul de afaceri), ritmul creşterii, sporul creşterii, procentul îndeplinirii planului şi
procentul abaterii de la plan.
În cadrul analizei structurale a veniturilor din vânzări, acestea se clasifică în funcţie de
următoarele criterii:
 pe tipuri de activitate operaţională;
 pe segmente (sectoare) ale pieţei de desfacere (cota exportului);
 pe forme de achitare (cota tranzacţiilor de "barter");
 în funcţie de tipul legăturii cu consumatorii (cota vânzărilor părţilor legate");
 în funcţie de termenul de plată (cota vânzărilor în avans şi cu pala amânată).

Analiza structurală a vânzărilor pe tipuri de activitate operaţională permite stabilirea

profitului real al activităţii operaţionale, cu alte cuvinte specializarea întreprinderii în fabricarea
produselor, comercializarea mărfurilor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor de
construcţie.
Aşadar, în procesul analizei structurale a venitului din vânzări este necesar de a stabili dacă
activitatea operaţională a întreprinderii este absolut specializată (se practică un singur tip de
activitate) sau diversificată (multilaterală). În ultimul caz, se studiază dacă există genul principal
(de bază, prevalent) de activitate. De asemenea, se examinează stabilitatea sau variabilitatea
structurii veniturilor din vânzări pe tipuri de activităţi în dinamică.
În calitate de sursă de informaţii pentru această etapă de analiză serveşte Balanța de verificare
sau Notele explicative la Situațiile financiare. Pentru aceasta se utilizează următorul tabel analitic:
Tabelul 1.1
Aprecierea dinamicii şi structurii veniturilor din vânzări
 Această analiză poate fi detaliată pe grupe sau tipuri de produse. La fel putem face analiza structurală în
dependenţă de terminul achitării, de tipul plăţii, de creditori, etc.
- 2-
La următoarea etapă de analiză se trece la analiza factorială şi anume a venitului din vânzarea
produselor(VPV), deoarece el ocupă ponderea principală în suma totală a venitului din vânzări. Astfel
asupra modificării venitului din vânzarea produselor influențează următorii factori:

Calculul influenţei acestor factori se efectuează prin metoda substituirii în lanț.

Trebuie de menţionat faptul că în analiza economică adesea sunt folosite preţurile comparabile
(indicatori recalculați), deoarece indicatorii exprimaţi în aceste preţuri sunt eliberaţi de influenţa modificării
preţurilor şi exprimă modificarea nemijlocit a producţiei fabricate (a cantităţii).
Exemplu:

Tabelul 2.1
Calculul influenței factorilor asupra modificării venitului din vânzarea produselor
 Tema 2: Analiza performanțelor pe baza rezultatelor financiare
Plan:
1) Analiza structurii profitului până la impozitare
2) Analiza rezultatului (profitului) din activitatea operaţională

-1-
Rezultatul financiar al activităţii întreprinderii se caracterizează prin suma profitului
(pierderilor) şi a nivelului rentabilităţii obţinute. Profitul reprezintă depăşirea veniturilor câștigate
de întreprindere asupra costurilor şi cheltuielilor suportate de aceasta din activitatea de
întreprinzător. Cantitativ, profitul (pierderea) se determină ca:
Profit (pierdere) = Venituri – Costuri şi Cheltuieli.
În practica contabilă şi analitică autohtonă, în conformitate cu SNC sunt utilizate următoarele
noţiuni ale profitului:
1) Profit brut (pierderea globală) –

2) Profit (pierdere) din activitatea operaţională –

3) Profit (pierdere) din alte activități –

4) Profitul (pierderea) până la impozitare –

5) Profit (pierdere) net –

Analiza rezultatelor financiare ale întreprinderii, de regula, se începe cu aprecierea în dinamică

a structurii profitului până la impozitare, care poate fi determinat astfel:
PPI =

Analiza în dinamică permite da a aprecia evaluarea mărimii acestuia în comparaţie cu anul

precedent, iar analiza structurală – aportul fiecărui tip de activitate în obţinerea profitului până la
impozitare. Pozitiv se apreciază creşterea în dinamică a cotei RAO în suma totală a PPI.
Drept sursă informaţională pentru analiza respectivă serveşte Situația de profit şi pierderi.
Tabelul 2.1
Analiza structurii profitului până la impozitare în dinamică
 Luând în considerare că în structura profitului până la impozitare ponderea principală îi revine
rezultatului din activitatea operaţională şi că acesta constituie principalul element al indicatorului
rezultativ, următoarea etapă de analiză prevede un studiu mai aprofundat al acestui rezultat.

-2-

Analiza factorială a rezultatului din activitatea operaţională ne permite de a depista evoluţia

lui sub influenţa diverşilor factori atât cu acţiune directă, cât şi indirectă.
Din punct de vedere factorial rezultatul din activitatea operaţională poate fi determinat prin
următoarea formulă:

Fiecare parte componentă din formula nominalizată influenţează asupra RAO a întreprinderii.
Primii doi factori sunt cu acţiune directă, iar restul trei – cu acţiune indirectă. Datorită legăturii
aditive dintre factorii de influenţă şi indicatorul rezultativ, analiza factorială se efectuează prin
metoda balanţieră.
Drept sursă informaţională pentru analiza respectivă serveşte Situația de profit şi pierderi.
Tabelul 2.2
Calculul influenţei factorilor asupra modificării
profitului din activitatea operaţională în dinamică

Deoarece profitul brut ocupă ponderea principală în rezultatul din activitatea operaţională, la
următoarea etapă de analiză se recomandă a examina cât mai profund mărimea absolută al acestui
indicator şi efortul propriu al colectivului de muncă în obţinerea lui.
 Tema 3. Analiza performanțelor pe baza rentabilității
Plan:
1) Analiza rentabilității veniturilor din vânzări
2) Analiza rentabilității pe produs
3) Analiza rentabilității activelor
4) Analiza rentabilității capitalului propriu.

-1-

Rentabilitatea reprezintă

Formula de bază a calculului rentabilității este:

În practica economică, rentabilitatea poate căpăta diferite forme, după cum se schimbă pârțile
componente ale formulei de bază.

Caracteristica generală a indicatorilor rentabilității

Indicatori Modul de calcul
Rentabilitatea veniturilor din vânzări Profitul brut  100
Venituri din vânzări
Rentabilitatea activelor (economică) Profitul până la impozitare  100
Valoarea medie a activelor
Rentabilitatea capitalului propriu (financiară) Profitul net  100
Valoarea medie a capitalului propriu

Rentabilitatea veniturilor din vânzări reflectă

Tabelul 3.1
analiza rentabilității venitului din vânzări
 -2-

Analiza rentabilității pe produs este efectuată, de obicei, în timpul elaborării planului de

afaceri și a determinării sortimentului de produse. Formula de calcul a rentabilității pe produs este:

Această rată se modifică sub influența următorilor 2 factori:

Pentru a calcula influența acestor factori se utilizează metoda recalculării indicatorilor.

Tabelul 3.2.
Analiza factorială a rentabilității pe produs

-3-

Unul dintre cei mai importanți indicatori ai utilizării eficiente a activelor este rentabilitatea
activelor, care caracterizează

.
Formula generală de calcul a nivelului rentabilităţii activelor este:
şi reflectă mărimea profitului obţinut la fiecare leu active încadrate în circuitul economic al
întreprinderii. În cazul când întreprinderea obţine pierderi, nivelul rentabilităţii va fi negativ şi va
arăta mărimea pierderilor obţinute la fiecare leu de activ.
Rentabilitatea activelor este utilizată în calitate de:

De exemplu, la ultima din situaţiile specificate mai sus de aplicare a rentabilităţii activilor
se consideră că, dacă întreprinderea are o rată a rentabilităţii activelor mai mare decât rata dobânzii
la mijloacele împrumutate, atunci atragerea surselor suplimentare este raţională.
În calculul nivelului rentabilităţii activelor se utilizează, de obicei, valoarea medie anuală
a activelor pentru o anumită perioadă, deoarece permite de a lua în considerare schimbările ce au
avut loc în structura activelor în rezultatul creşterii, micşorării sau a altor modificări serioase în
activitatea întreprinderii.
Valoarea medie se calculează folosind media aritmetică simplă în baza Bilanţului, sau a
mediei cronologice în baza datelor din Cartea mare.

Pentru a evidenţia factorii ce determină modificarea nivelului rentabilităţii activelor

transformăm formula de calcul a acestuia, astfel:

Din formula de mai sus, rezultă că nivelul rentabilităţii activelor este determinat de
influenţa următorilor factori cunoscuţi în literatura de specialitate, ca:

Ambii factori au o acţiune directă asupra modificării nivelului rentabilităţii activelor.

Calculul influenţei acestor factori se face prin metoda substituirii în lanţ şi varietăţile acesteia.
 Tabelul 3.3

Analiza factorială a rentabilităţii activelor

-4-

Rentabilitatea financiară reflectă

Anume de nivelul acestui indicator ţine cont acţionarul potenţial când alege pe piaţa
valorilor imobiliare cea mai atrăgătoare variantă de procurare a acţiunilor. Formula de bază al
acestui indicator este următoarea:
Nivelul rentabilității financiare depinde de următorii factori:

Calculul influenței acestor factori se face prin metoda substituirii în lanț şi varietățile acesteia.
Tabelul 3.4
Analiza factorială a rentabilității financiare
 Tema 4: Analiza poziției financiare
Plan:
1) Însemnătatea analizei financiare şi metodele de analiză
2) Analiza stării patrimoniale
3) Analiza activelor nete
4) Analiza rotației activelor
5) Analiza activelor circulante nete
6) Analiza structurii surselor de finanțare
7) Analiza capitalului propriu și nivelului de îndatorare a entității
8) Analiza ratelor lichidității
9) Analiza fluxurilor de numerar

-1-

În cadrul analizei financiare se apreciază stabilitatea întreprinderii şi independența financiară

a întreprinderii față de sursele împrumutate. Rezultatul analizei este evaluarea bunăstării financiare
a întreprinderii, starea patrimoniului ei, a activelor şi pasivelor bilanțului, a vitezei de rotație a
capitalului, eficacității mijloacelor utilizate, etc. În corespundere cu aceasta, rezultatele analizei
economico-financiare dau răspuns la întrebarea: ce metode de îmbunătățire a stării economice şi
financiare a întreprinderii pot fi aplicate la etapa dată?
În practica internațională există 3 metode privind analiza situației financiare:
1) Analiza pe verticală presupune aprecierea în dinamică a structurii activelor şi a surselor de
formare a lor;
2) Analiza pe orizontală cuprinde calcularea ritmului creșterii, abaterii absolute a pârților
componente a activelor şi a surselor de finanțare a lor. În procesul acestei analize se
determină tendințele de modificare a indicatorilor.
3) Metoda ratelor (a coeficienților) examinează raporturile dintre active, surse de finanțare a
lor, venituri şi rezultate financiare. Este cea mai des utilizată metodă.
În procesul utilizării metodei coeficienților trebuie de ținut cont de următoarele cerințe:
- se studiază o singură rată din grupul de rate reciproc substituibile;
- pentru o interpretare reușită e necesară calcularea ratelor pentru câteva perioade.
În calitate de surse informaționale pentru efectuarea analizei pozției financiare servesc:
1. Situațiile financiare anuale sau semi anuale cu toate anexele;
2. Registrele evidenței contabile;
3. Registrele acționarilor.

-2-

Analiza activelor permite de a aprecia şi studia patrimoniul (mijloacele economice) de care

dispune întreprinderea pentru desfășurarea activității sale, indiferent de sursele de finanțare a
acestuia.
Activele reprezintă o sursă controlabilă de entitate, ca rezultat al unor evenimente
trecute de la care se așteaptă beneficii economice viitoare IFRS.
Analiza modificărilor structurale ale patrimoniului se efectuează atât prin metoda verticală
şi orizontală, cât şi prin calcularea ratelor.
La primă etapă se studiază dinamica mijloacelor economice reflectate în activul bilanțului.
În acest scop se aplică analiza pe orizontală.
 Tabelul 4.1

Analiza mărimii şi evoluției patrimoniului întreprinderii

Nr. La finele anului, lei Ritmul creşterii,
Indicatori
crt. precedent raportat %
1 2 3 4 5
1. Total activ
1.1. Active imobilizate

1.2. Active circulante

2. Veniturile din vânzări

Analiza în dinamică a activelor presupune:

1) Determinarea creșterilor și/sau scăderilor valorii activelor pe fiecare compartiment în
parte cu identificarea cauzelor generatoare astfel:
ITA > 100 ceea ce înseamnă o creștere a valorii activelor de la un an la altul. Creșterea
valorii activelor se poate realiza prin achiziționarea imobilizărilor sau activelor
circulante, extinderea sau dezvoltarea activității, diversificarea activității, reevaluarea
imobilizărilor corporale, creșterea costului de achiziție unitar al materiilor prime,
scăderii consumului specific, trecerea de la o metodă de evaluare a stocurilor la alta,
etc.
ITA = 100 indică o menținere în timp a aceleiași valori.
ITA < 100 ceea ce înseamnă o diminuare a valorii activelor de la un an la altul:
amortizare, vânzare, casare a activelor imobilizate, diminuarea ritmului de dezvoltare
a activității, diminuarea volumului fizic al vânzărilor, diminuarea costului de achiziție
a materialelor, a duratei ciclului de fabricație, etc.
2) Analiza corelativă a dinamicii activelor și dinamica volumului activității operaționale,
care se poate prezenta sub trei aspecte:

ITA < IVV – situația reflectă faptul că activele generează beneficii economice viitoare într-
un ritm superior dotării de care dispune, rezultând o creștere a gradului de utilizare a
activelor. O astfel de corelație între cei doi indicatori poate însemna: sporirea eficienței
activelor pe total, sau pe fiecare articol în parte utilizate de entitate, accelerarea vitezei de
rotație a activelor, scăderea necesarului relativ de activ, etc.
ITA = IVV – situația reflectă generarea beneficiilor economice în același ritm.
ITA > IVV – situația reflectă o diminuare a gradului de utilizare a activelor. O astfel de
corelație între cei doi indicatori poate însemna: diminuarea eficienței activelor utilizate de
entitate, reducerea vitezei de rotație, scăderea nivelului de eficiență al activelor.

Pentru o analiză pertinentă se adânci incursiunea pe articole de active pentru a identifica activele
care sunt utilizate mai puțin eficient.
Sau în alt mod:
Tabelul 4.1
Analiza pe verticală şi orizontală a patrimoniului
Perioada precedenta Perioada curenta Abaterea (+;-)
Activ
Suma, lei P, % Suma, lei P, % lei %
A 1 2 3 4

TOTAL GENERAL ACTIV 100 100 x

La următoarea etapă se examinează structura patrimoniului întreprinderii în funcţie de:

 durata de funcţionare utilă (rata imobilizărilor);
 destinaţia (rata patrimoniului cu destinaţie de producţie, rata activelor materiale pe termen
lung care neutilizate);
 predarea şi primirea în arendă (rata activelor arendate, rata activelor predate în arendă);
 gradul lichidităţii (rata activelor perfect lichide);
 depunerea în gaj (rata activelor depuse în gaj sau rata activelor degajate).
Modul de calcul al ratelor:
1) Rata imobilizărilor reflectă cota activelor imobilizate în sumă totală a patrimoniului
întreprinderii. La aprecierea acestui indicator e necesar de ţinut cont de nivelul de însuşire a
capacităţii de producţie. Creşterea în dinamică a ratei imobilizărilor în condiţiile unui grad scăzut
de utilizare a capacităţii de producţie reflectă o compoziţie fragilă a utilizării patrimoniului.
Ponderea ridicată (mai mare de 2/3 din activ) a imobilizărilor poate crea dificultăţi privind
achitarea datoriilor curente.
Rata imobilizărilor =
Rata activelor circulante se află în dependenţă opusă cu rata imobilizărilor. Modificările
structurale ale patrimoniului în favoarea activelor circulante se explică prin depăşirea ritmului
creşterii activelor circulante asupra ritmului creşterii a activelor imobilizate.
Rata activelor circulante =

Corelaţia dintre activele circulante şi imobilizate caracterizează corelaţiile interne existente

între elementele patrimoniului reflectate în activul bilanţului. Nivelul ridicat al acestui coeficient
determină tendinţa spre accelerarea rotaţiei patrimoniului întreprinderii şi contribuie la eliberarea
numerarului.
Corelaţia între activele circulante şi imobilizate =
Aceste trei rate sunt reciproc substituibile.
 2) Rata patrimoniului cu destinaţie de producţie se foloseşte pentru caracterizarea
potenţialului productiv al întreprinderii. Ea reflectă ponderea patrimoniului întreprinderii care
poate fi direct utilizată, pentru fabricarea producţiei, prestarea serviciilor. Creşterea acestui
indicator în dinamică se apreciază pozitiv, fiindcă contribuie la sporirea volumului activităţii de
producţie.
Ponderea patrimoniului cu destinaţie de producţie =

Coeficientul compoziţiei tehnice a întreprinderii. În condiţiile crizei economice şi inflaţiei acest

raport are o tendinţă negativă de descreştere, condiţionată de un şir de cauze: majorarea preţului
pentru mărfuri şi materiale stocate, plasarea mijloacelor libere pentru mărirea fizică a stocurilor în
calitate de protecţie contra devalorizării banilor, majorarea stocurilor producţiei finite din cauza
reducerii cererii.
Coeficientul compoziţiei tehnice a activelor =
3) Rata activelor perfect lichide ne arată dacă întreprinderea dispune sau nu de numerar
suficient pentru a a-și achita datoriile.
Rata activelor perfect lichide =

4) Rata activelor gajate =

 - 3-
Activele nete reflectă mărimea patrimoniului care este format numai pe seama surselor
proprii şi nu este împovărat cu datorii. Cea mai simplă modalitate de determinare a valorii de bilanţ
a activelor nete este următoarea:
Active nete =

În practica mondială uneori pentru determinarea patrimoniului net din componenţa

activelor se exclud în prealabil bunurile învechite, creanţele dubioase, imobilizări necorporale, şi
alte elemente patrimoniale care nu pot fi comercializate întotdeauna în caz de necesitate.
Analiza patrimoniului net se efectuează nemijlocit în dinamică. Patrimoniul net trebuie să fie
pozitiv şi crescător, ceea ce va reflecta o gestiune economică sănătoasă a întreprinderii.
Pentru o apreciere mai completă a utilizării patrimoniului net al entității se impune o analiză
comparativă între indicele patrimonilui net, indicele veniturilor din vânzări și cel al profitului până
la impozitare.

Tabelul 4.3

Analiza mărimii şi evoluţiei patrimoniului net

Nr. La finele anului, lei Ritmul creşterii,
Indicatori
crt. precedent curent %
1 2 3 4 5
1.
2.

Valoarea patrimoniului net (activelor nete) se foloseşte la efectuarea multiplelor operaţiuni

economice, ca de exemplu: la evaluarea patrimoniului întreprinderii în scopul acţionării,
privatizării, vânzării, moştenirii, la depunerea întreprinderii în gaj (ipoteca de întreprinzător),
asigurarea bunurilor întreprinderii contra daunelor, reorganizarea întreprinderii (fuziunea,
divizarea etc.), la evaluarea pachetelor de acţiuni (cotelor de participaţie) pentru răscumpărarea,
depunerea în gaj şi alte scopuri în condiţiile lipsei preţurilor de piaţă şi altele. Vom exemplifica
una din situaţiile menţionate mai sus.
Exemplul

Unul din acţionarii întreprinderii analizate a propus societăţii să răscumpere 800 acţiuni ordinare
deţinute. Cu ajutorul valorii activelor nete la sfârşitul anului de gestiune, vom determina valoarea de
negociere a pachetului de acţiuni în condiţiile lipsei preţurilor de piaţă (acţiunile întreprinderii nu se cotează
la bursă de valori, tranzacţiile pe piaţă extrabursieră cu acţiunile emise nu au fost înregistrate).
 Tabelul 4.4

Determinarea valorii de negociere a pachetului de acţiuni propus pentru răscumpărare

Denumirea indicatorului, unitatea de măsură Sursa de informaţii, modul Mărimea
de calcul indicatorului
1 2 3
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.

- 4–
Pentru aprecierea utilizării intensive a activelor, se calculează şi analizează ratele de rotaţie a
activelor. Ratele de rotaţie a activelor măsoară viteza de transformare a activelor întreprinderii în
lichidităţi. Ele, deci caracterizează capacitatea activelor de a genera venituri. Esenţa calculului
ratelor de rotaţie a activelor constă în compararea ritmului de modificare a veniturilor din vânzări
şi valorii medii a activelor.
În teoria şi practica economică ratele de rotaţie a activelor se grupează în:
1
2
3

Ratele generalizatoare de rotaţie a activelor includ:

Numărul de rotaţii ale
= .
activelor
Numărul de rotaţii ale activelor sau recuperabilitatea activelor indică de câte ori vânzările
au reînnoit activele într-o perioadă. Ele indică eficiența cu care întreprinderea își utilizează toate
activele în obținerea veniturilor. Cu cât nivelul acestei rate e mai înalt, cu atât mai eficient au fost
utilizate activele întreprinderii.
Rata înzestrării
veniturilor din vânzări cu = .
active
Această rata caracterizează de câte active are nevoie întreprinderea pentru generarea
veniturilor din vânzări în valoare de un leu.

Durata (viteza) de rotaţie a activelor =

 Durata de rotaţie arată în câte zile are loc o rotaţie a activelor, adică perioada de timp (numărul
de zile) în care veniturile din vânzări reînnoiesc activele întreprinderii.
La prima etapă de analiză se apreciază evoluţia ratelor generalizatoare de rotaţie a activelor
în comparaţie cu realizările anului precedent. În mod normal numărul de rotații a activelor
trebuie să crească, iar celelalte două să se reducă.
Tabelul 4.5

Analiza ratelor generalizatoare de rotaţie a activelor

-5-
În teoria şi practica economică există două variante (modalități, metode) de determinare a
fondului de rulment net.
 Fondul de rulment este

 Fondul de rulment este

Este evident că rezultatele obținute prin ambele modalități de calcul al fondului de rulment
net trebuie să fie absolut identice. Orice necorespundere demonstrează prezenta greșelilor în
calculele efectuate sau în Bilanț.

Tabelul 4.6
Calculul fondului de rulment
Nr.
Indicatori Anul precedent Anul curent
crt.
1 2 3 4
1. Prima variantă de calcul
1.1. Activele circulante
1.2. Datoriile curente
1.3. Fondul de rulment (rd.1.1 – 1.2)
2. A doua variantă de calcul
2.1. Capitalul propriu
2.2. Datoriile pe termen lung
2.3. Capitalul permanent (rd.2.1.+ 2.2.)
2.4. Activele imobilizate
2.5. Fondul de rulment (rd.2.3 – 2.4)
 De regulă, în urma desfășurării activității economice eficiente, întreprinderea reușește să
majoreze mărimea reală a fondului de rulment. Totodată, creșterea mărimii fondului de rulment
nu întotdeauna înseamnă satisfacerea nevoilor curente ale întreprinderii. În această privință devine
necesară analiza respectării normativului fondului de rulment.
În urma confruntării mărimii reale a fondului de rulment cu normativul acestuia, se stabilesc
trei diferite situații. O variantă optimă se consideră cazul când valoarea efectivă a fondului de
rulment coincide cu mărimea programată. Mai frecvente sunt următoarele abateri:
- excedentul fondului de rulment, în cazul când valoarea lui depășește mărimea necesară;
- deficitul fondului de rulment, în cazul când valoarea lui este mai mică decât mărimea
necesară.
Este de menționat faptul că ambele abateri (excedentul şi deficitul) influențează negativ
asupra situației financiare a întreprinderii.
Deficitul fondului de rulment este mult mai periculos şi nedorit, pentru că poate crea:

Excedentul fondului de rulment, cu toate că este mai preferabil, are, de asemenea, o serie
de urmări financiare negative:

Tabelul 4.7

Analiza respectării normativului fondului de rulment net

(în lei)
Nr.
Indicatorii Anul precedent Anul curent
crt.
1 2 3 4
1. Suma efectivă a fondului de rulment net
2. Normativul fondului de rulment net
3. Excedentul fondului de rulment net
4. Deficitul fondului de rulment net
 -7-

Din punct de vedere al conținutului economic, sursele de finanțare (formare) a activelor

reprezintă totalitatea drepturilor proprietarilor şi obligaţiilor agentului economic. Componenţa
surselor de finanţare a activelor, predominarea anumitor componente asupra altora, evoluţia
structurii pasivelor în mod direct determină stabilitatea şi independența financiară a întreprinderii.
Analiza surselor de formare a activelor întreprinderii porneşte de la aprecierea generală a
structurii pasivelor. În acest scop se calculează şi se interpretează un şir de rate reciproc
interschimbabile, care în literatură specială se numesc coeficienți ai structurii capitalului,
independenţei financiare, de acoperire, de solvabilitate, de îndatorare sau coeficienţi ai capacităţii
de plată. Toţi coeficienţii pentru aprecierea generală a structurii surselor de formare se determină
ca raportul între diferite părţi componente ale formulei:

1. Coeficientul de autonomie (Ca) reflectă gradul în care capitalul propriu al întreprinderii

asigură autofinanţarea activităţii de producţie şi se calculează prin relaţia:
Ca =

Acest indicator reflectă aportul capitalului propriu în finanţarea tuturor elementelor

patrimoniale ale întreprinderii. În condiţii normale de activitate a întreprinderii mărimea acestui
indicator este considerată suficientă în cazul când rata este mai mare de 0,5 (50%). În astfel de
condiţii riscul creditorilor se reduce la minimum, deoarece întreprinderea are posibilitatea să-şi
achite datoriile pe seama mijloacelor proprii. Majorarea acestui indicator în dinamică se apreciază
pozitiv.
2. Coeficientul de atragere a surselor împrumutate (Cî) indică nivelul de îndatorare al
întreprinderii şi oscilează în limitele 0-0,5.
El poate fi calculat prin două relaţii:
a)Cî =,
b)Cî =.
Cu cât coeficientul respectiv este mai mic, cu atât securitatea financiară a întreprinderii este mai
stabilă. Deci, coeficientul de atragere a surselor împrumutate după conţinutul său caracterizează
dependenţa financiară a întreprinderii şi gradul de risc al politicii sale financiare atât curente, cât
şi previzionale. Micșorarea acestui indicator în dinamică se apreciază pozitiv.
3. Coeficientul corelaţiei între sursele împrumutate şi proprii (Cc) reflectă suma
mijloacelor atrase revenită la un leu capital propriu. Cu cât mărimea acestui coeficient este mai
mare, cu atât mai riscantă este situaţia financiară a întreprinderii. Punctul critic la aprecierea
coeficientului de corelaţie este 1. Se calculează prin relaţia :
Cc=
Micşorarea acestui indicator în dinamică se apreciază pozitiv.
4. Rata solvabilităţii generale (Rsg) exprimă gradul de acoperire a surselor împrumutate
cu activele totale de care dispune întreprinderea. Mărimea acestei rate trebuie să fie mai mare ca 2
şi se calculează prin relaţia:
Rsg =
Majorarea acestui indicator în dinamică se apreciază pozitiv.
5. Rata generală de acoperire a capitalului propriu sau Pârghia financiară (PF) reflectă
structura surselor de finanţare a întreprinderii, si anume, la primele 100% activele sunt formate din
surse proprii ale întreprinderii, iar le celelalte din surse împrumutate. Se calculează prin relaţia:
PF =,
Nivelul maxim recomandat al acestei rate este 2.
Este de menționat că utilizarea simultană a coeficienților nominalizați mai sus la analiza
structurii surselor de finanțare nu se consideră rațională.
 Tabelul 4.8
Analiza coeficienților structurii surselor de finanțare a activelor

Denumirea coeficientului Anul precedent Anul curent

1 2 3
1. Coeficientul de autonomie
2. Coeficientul de atragere a
surselor împrumutate
3. Coeficientul corelaţiei dintre
sursele împrumutate şi proprii
4. Rata solvabilităţii generale
5. Rata generală de acoperire a
capitalului propriu

-8-
Pentru majoritatea agenților economici capitalul propriu constituie o sursă de finanțare de
primă importanță. De aceea mărimea, structura şi modificările capitalului propriu prezintă un
interes deosebit pentru toate grupele de utilizatori.
Ca obiect al analizei, capitalul propriu se studiază din mai multe puncte de vedere prin
efectuarea următoarelor etape.
Analiza mărimii şi evoluţiei capitalului propriu. În primul rând, se examinează
mărimea absolută şi evoluţia capitalului propriu în dinamică. În mod normal, întreprinderea
reuşeşte să crească valoarea capitalului propriu în urma desfăşurării activităţii economice. Şi
invers, reducerea capitalului propriu, mai ales apariția valorii negative a acestuia, indică existenţa
tendinţelor nefavorabile în dezvoltarea întreprinderii.
Analiza structurii capitalului propriu. În continuare se studiază modificările survenite în
componenţa capitalului propriu, pentru că nu întotdeauna, odată cu creşterea valorii acestuia, are
loc şi îmbunătăţirea „calităţii” din punct de vedere structural.
Analiza suficienței capitalului social. La această etapă se compară valoarea nominală a
capitalului social cu cerințele legislației în vigoare referitoare la mărimea minimă a capitalului
social al agenților economici respectivi. Pentru SRL nu are limită lei, SA – 20000 lei.
Analiza corelaţiei dintre activele nete şi capitalul social. Această etapă este deosebit de
importantă pentru aprecierea situației financiare a societăţilor pe acţiuni. Necesitatea reiese din
următoarea condiţie a legislaţiei în vigoare: valoarea activelor nete ale societăţii pe acţiuni nu poate
fi mai mică decât mărimea capitalului ei social. În acest context se determină şi se apreciază rata
corelaţiei dintre activele nete şi capitalul social:

Rata corelaţiei dintre activele nete

=
şi capitalul social

Nivelul supraunitar al raportului nominalizat indică respectarea cerinţelor legislative. Dacă

coeficientul în cauză este subunitar, societatea pe acţiuni nu are dreptul să plătească dividende, să
emită hârtii de valoare. Adunarea generală a acţionarilor este obligată să ia decizia cu privire la
reducerea capitalului social şi/sau depunerea aporturilor suplimentare de către acţionari pentru
majorarea activelor nete sau la lichidarea societăţii. În caz contrar, lichidarea societăţii poate fi
efectuată potrivit hotărârii instanței judecătorești la adresarea oricărui acționar sau a Comisiei
Naționale a Valorilor Mobiliare.
 Tabelul 4.9

Calculul ratei de corelatei dintre activele nete şi capitalul social

Nr.
Indicatori Anul precedent Anul curent
crt.
1 2 3 4
1. Capital social, lei
2. Total active, lei
3. Datorii pe termen lung, lei
4. Datorii pe termen scurt, lei
5. Active nete, lei (rd.2 – rd.3 – rd.4)
4. Rata corelaţiei dintre activele nete şi
capitalul social, coef. (rd.5 : rd.1)

Pentru analiza multilaterală a datoriilor se efectuează următoarele etape analitice.

Analiza mărimii şi evoluţiei datoriilor. În acest scop se folosește analiza care implică
calculul indicatorilor relativi de modificare a datoriilor faţă de perioada precedentă în comparaţie
cu modificarea volumului vânzărilor şi totalului surselor de finanţare.

Analiza structurală a datoriilor pe termenul de atragere. În acest context se calculează şi

se interpretează următorul coeficient:

Rata
datoriilor pe =
termen lung

Acest raport reflectă cota împrumuturilor cu durata mai mare de un an în suma totală a
datoriilor întreprinderii. Creşterea în dinamică a acestui coeficient contribuie la majorarea
capitalului permanent, pe seama căruia se finanţează activele pe termen lung. Practic aceasta
înseamnă că firma cu rata ridicată de atragere pe termen lung a mijloacelor împrumutate are
posibilităţi mai mari pentru efectuarea investiţiilor capitale, adică pentru dezvoltarea potenţialului
de producţie (reînnoirea utilajului, modernizarea tehnologiei etc.).
Analiza structurală a datoriilor în dependenţă de origine (provenienţă). La aplicarea
acestui criteriu de analiză datoriile, indiferent de termenul acestora, se unesc în grupe în
dependenţă de categoria partenerilor de afaceri cui întreprinderea este datoare. Din punctul de
vedere al riscului de a nimeri sub influenţa externă sau riscului de faliment, cele mai periculoase
sunt datoriile faţă de bănci comerciale şi buget. De aceea în cursul analizei cu o atenţie deosebită
se examinează următorul coeficient de structură a datoriilor:

Rata creditelor
=
bancare

Dacă coeficientul în cauză creşte stabil în dinamică, devine strict necesară aprecierea
raţionalităţii atragerii surselor împrumutate. În mod asemănător poate fi calculată rata datoriilor
faţă de buget. Pentru aprecierea nivelului acestui indicator este necesar să se ia în consideraţie
starea datoriilor pe termen scurt în funcţie de expirarea termenului de achitare (durata de întârziere
la achitare).
Analiza gradului de îndatorare pe termen lung. Dacă în analiza surselor de finanţare din
componenţa acestora vom exclude datoriile pe termen scurt şi vom concentra atenţia asupra celor pe
termen lung, atunci vom obţine indicatori de îndatorare pe termen lung absolut identici după natura lor
economică. Este de menţionat că oricare din aceşti coeficienţi poate servi pentru evaluarea riscului de
creditare. În cadrul examinării structurii capitalului permanent se aplică următorul coeficient.

Rata de îndatorare pe
termen lung faţă de capitalul =
permanent

Din punctul de vedere al creditorului, creşterea acestei rate în dinamică reprezintă o

tendinţă negativă care reflectă majorarea riscului potenţial de a nimeri sub influenţa externă, care
nu poate fi controlată de către conducerea întreprinderii sau proprietarii ei. În practica mondială
contractele de credit deseori conţin prevederi, care reglează riscul maxim de creditare sub formă
de restricţii privind cota datoriilor în capitalul permanent. se consideră convenabil nivelul ratei în
cauză de circa 26–40 %.
În cadrul analizei datoriilor firmei, în loc de rata de îndatorare pe termen lung faţă de
capitalul permanent, pot fi aplicaţi alţi coeficienţi reciproc substituibili – rata de autofinanţare a
capitalului permanent coeficientul de levier (rata de îndatorare pe termen lung faţă de capitalul
propriu).
Analiza deservirii datoriilor. Atragerea surselor împrumutate presupune după sine şi
suportarea cheltuielilor financiare, legate de deservirea datoriilor. În acest context, în cadrul
analizei deservirii datoriilor, se examinează

Rata (capacitatea)
de acoperire a
= =
dobânzii cu profitul

Rata (capacitatea) de
acoperire a dobânzii cu =
fluxul de numerar

Rezultatele obţinute în urma calculelor caracterizează nivelul de protecţie a creditorilor de

posibilitatea neachitării dobânzii pentru creditele acordate. Este evident că, în mod normal,
capacitatea de acoperire a dobânzii trebuie să fie supraunitară. O mărime subunitară a acestui
coeficient este foarte periculoasă şi exprimă o situaţie dificilă, determinată de contractarea unui
volum de credite, care depăşeşte posibilităţile de plată a dobânzilor aferente.
Tabelul 4.10
Analiza coeficienţilor deservirii datoriilor
Nr. Denumirea ratei Anul precedent Anul de gestiune
1 2 3 4
2. Rata de acoperire a dobânzii
cu profitul
3. Rata de acoperire a dobânzii
cu fluxul de numerar
 -8-

Prin lichiditate se subînțelege capacitatea întreprinderii de a-şi onora datoriile curente.

Lichiditatea este cel mai important criteriu în determinarea capacității de plată a întreprinderii, prin
urmare, criteriul de bază în evaluarea riscului de faliment. Lichiditatea întreprinderii se evaluează
prin mai multe metode, touşi cea mai des utilizată este metoda expresă în baza următorilor
coeficienți relativi: lichiditatea curentă, lichiditatea intermediară şi lichiditatea absolută.
Lichiditatea curentă, după conținut reflectă posibilitatea de stingere a datoriilor curente
prin intermediul activelor circulante. Acest coeficient se calculează ca raportul dintre suma totală
a activelor circulante la suma totală a datoriilor curente.
Lc =
Coeficientul dat arată în ce măsură datoriile curente ale întreprinderii sunt asigurate cu
activele ei circulante. Dacă valoarea indicatorului este subunitară, aceasta înseamnă că valoarea
datoriilor curente depășește valoarea activelor circulante, ceea ce presupune posibilitatea apariției
unui înalt nivel de risc în activitatea de antreprenorial, deoarece insuficiența de mijloace lichide
poate duce la falimentul întreprinderii. Concomitent, unui nivel scăzut de lichiditate îi este
caracteristic riscul ce apare în rezultatul unei insuficiente comercializări a producției sau a unei
slabe organizări a procesului de aprovizionare tehnico-materială., etc
Valoarea normativă (critică) a coeficientului dat în diferite publicații este diferită, dar
totdeauna supraunitară. În practica țârilor dezvoltate valoarea normativă a acestui coeficient pentru
diferite ramuri variază de la 2,0 până la 2,5. În calculul acestui coeficient sunt cointeresați
potențialii acționari şi investitori.
Lichiditatea intermediară reflectă cota datoriilor curente pe care întreprinderea este capabilă
să le achite prin mobilizarea numerarului, investițiilor pe termen scurt şi a creanțelor curente.
Li =
Li =

Teoretic optim se consideră valoarea coeficientului lichidității intermediare egal cu o unitate

sau mai mare, dar e puțin probabil, ca simultan toate creanțele curente să fie achitate, de aceea în
practică, valoarea coeficientului dat este cu mult mai redusă. Totuși, se consideră că valoarea
teoretic justificată a acestui indicator în așa țâri ca Republica Moldova trebuie să oscileze în
diapazonul 0,7 – 0,8 puncte. În calculul acestui coeficient sunt cointeresați creditorii.
Lichiditatea absolută, caracterizează ce cotă a DC întreprinderea e capabilă să achitate
imediat, nemijlocit cu N.
La =
 Limita inferioară recomandabilă pentru acest coeficient este de la 0,20 până la 0,25 puncte.
În practica țârilor în curs de dezvoltare în condițiile crizei neplăților se consideră, că valoarea
coeficientului lichidității absolute trebuie să depășească 0,50 puncte. În calculul acestui coeficient
sunt cointeresați furnizorii.
Tabelul 4.11
Analiza lichidității

Metoda de calcul Anul Anul de Abaterea

Coeficienţii
precedent gestiune (+;-)
L curentă (2,0 – 2,5)
L intermediară (0,7 - 0,8)
L absolută (0,2 - 0,25)

-9–
Analiza generală a fluxurilor de numerar

După esența economică, fluxurile de numerar reprezintă încasările (afluxurile) şi plățile

(retragerile) de numerar efectuate în cursul perioadei de gestiune respective. Diferența dintre suma
încasărilor şi plăților constituie fluxul net de numerar.
Analiza se începe cu aprecierea generală a fluxurilor de numerar, adică cu studierea
modificărilor survenite în mărimile absolute ale acestora în comparație cu perioada precedentă
şi/sau nivelului prognozat. Aprecierea modificărilor depistate se efectuează pornind de la
următoarele considerente:
Nerespectarea primei şi ultimei condiții provoacă scăderea soldului numerarului şi
insolvabilitatea întreprinderii. Neglijarea celui de-al doilea aspect determină reducerea
potențialului întreprinderii în perspectivă.
Tabelul 9.1
Evoluția fluxurilor de numerar
(în lei)
Analiza fluxurilor de numerar prin metoda ratelor

În cadrul analizei fluxului de numerar se calculează şi se interpretează următorii

coeficienți.

Rata suficienței
=
fluxului de numerar

Coeficientul (rata) suficienței fluxului de numerar în mod normal trebuie să fie supraunitar
şi permite aprecierea capacității întreprinderii de a-şi acoperi necesitățile creșterii potențialului
productiv şi plății dividendelor prin autofinanțare (cu disponibilul bănesc obținut în urma activității
operaționale).
Rata de acoperire a datoriilor
cu fluxul de numerar =

Această rată indică posibilitatea recuperării sumelor datorate prin disponibilul bănesc
obținut în urma activității operaționale. Acest coeficient frecvent se folosește în practica
occidentală pentru aprecierea credibilității întreprinderii în special în cazul acordării creditelor pe
termen lung. Rata de acoperire a datoriilor cu fluxul de numerar se aplică şi pentru clasarea (rating-
ului) obligațiunilor emitentului.
Rata suficienței
activelor perfect =
lichide
Această rată indică numărul de zile în decursul cărora întreprinderea poate lucra, folosind
exclusiv disponibilitățile bănești absolut lichide fără atragerea surselor de finanțare din exterior.
Pentru managerii întreprinderii această rată servește în calitate de instrument operațional de dirijare
a activității curente, întrucât permite stabilirea momentului de apariție a nevoii de finanțare din
exterior.
Coeficientul reinvestirii
=
numerarului

Acest coeficient reflectă cota numerarului, care a fost obținut în urma activității
operaționali şi reținute (lăsate) la întreprindere în decursul perioadei, din suma mijloacelor plasate
pe termen lung în activele disponibile. În practica mondială nivelul reinvestirii în intervalul de 8–
10 % se consideră satisfăcător.
De regulă calculul şi aprecierea acestor coeficienți se efectuează atât la finele perioadei de
gestiune cât şi în dinamică pentru a determina tendința modificării acestora pe parcursul anului de
gestiune.

Tabelul 9.2
Analiza ratelor fluxului de numerar
Denumirea ratelor Anul precedent Anul curent
1. rata suficienții numerarului, coef.
2. rata de acoperire a datorilor cu
fluxul de numerar, coef.
3. rata suficienței activelor perfect
lichide, zile
4. rata reinvestirii numerarului, %
 Tema 5: Analiza performanțelor bursiere
1. Analiza performanțelor bursiere prin rate bursiere
2. Analiza ratelor bursiere de dividend

-1-

Ratele bursiere sunt cele mai cuprinzătoare măsuri ale performanței unei entități deoarece ele
reflectă influența coroborată (consolidată) a ratelor financiare de risc și rentabilitate.
Aceste rate sunt cu atât mai importante cu cât ele reflectă încrederea generală pe care o are piața
în managementul entității respective iar această încredere depinde de o mulțime de factori
economici, sociali, politici. Astfel, creșterea reală a unei activități este reflectată cel mai bine cu
ajutorul ratelor de creștere bursiere, ele constituind cel mai bun argument că managementul la
nivelul entității a fost unul eficient și credibil pentru viitorii investitori de pe piața de capital.
Ratele bursiere de creștere:
1) Capitalizarea bursieră (MK – Market capitalization) – este calculată ca produs între prețul
curent al unei acțiuni (PPA) și numărul total de acțiuni emise de entitate (NA) conform relației:

MK =
Capitalizarea bursieră reprezintă valoarea de piață a unei entități cotate la bursă și redă opinia
publică privind valoarea netă a entității, fiind un factor determinant în evaluarea acțiunilor. O
valoarea mare și în creștere a capitalizării bursiere este un obiectiv urmărit pentru orice investitor
pe piața de capital.
2) În centrul atenţiei investitorului permanent rămâne nivelul profitului care poate aduce un
tip sau altul de investiţii. Este firesc faptul că printre indicatorii care frecvent se aplică la aprecierea
poziţiei de piaţă a emitentului se evidenţiază coeficientul „profit la o acţiune” (rezultatul pe acțiune
– Earning per Share (EPS)). Acest indicator arată cât rezultat net produce o acțiune în decursul
unui exercițiu financiar.

Profit pe o
=
acţiune (EPS)

3) Flux de numerar pe o acțiune (Cash EPS) arată ce volum de lichidități produce o acțiune
în decursul unui exercițiu financiar:

Cash (EPS) =
Mulți autori apreciază acest indicator ca fiind mult mai “pur”, deoarece rezultatul net poate fi mult
mai ușor manipulat.

4) Prețul de piață la rezultat (PER sau P/E – Price-to-Earnings Ratio)

În baza profitului pe o acţiune şi a preţului de piaţă al acţiunii se determină una din cele mai
importante rate ce se aplică pentru analiza poziţiei emitentului pe piaţa valorilor mobiliare şi
aprecierea atractivităţii investiţionale a acţiunilor – rata P/E, cât de mult sunt dispuși investitorii să
plătească pentru o unitate monetară de profit.
PER (multiplicatorul
=
profitului)
De menţionat că acest coeficient devine util în comparaţie cu nivelul altor emitenţi, mediu pe
ramură, mediu pe piaţă sau în dinamică. Anume atunci rata PER permite a măsura aprecierea pe
care investitorii o formulează asupra perspectivelor de profituri ale emitentului respectiv.
Un rezultat mai ridicat comparativ cu alţi emitenţi semnifică anticipări mai favorabile din
partea investitorilor asupra rezultatelor financiare viitoare. Adică investitorii aşteaptă că profitul
acestui emitent va creşte mai repede decât profitul altor companii. Aceste previziuni (care nu
întotdeauna se realizează) se reflectă în acordul să plătească un preţ mai ridicat în raport cu nivelul
profitului actual. Şi invers, un grad comparativ mai scăzut al ratei PER înseamnă că investitorii au
aşteptări mai puţin optimiste cu privire la perspectiva obţinerii profitului de acest emitent.
Întrucât rata PER serveşte în calitate de instrument indicativ al cererii pentru acţiunile
emitentului respectiv, ea se include în majoritatea comunicatelor bursiere şi altor materiale analitice cu
privire la situaţia pe piaţa valorilor mobiliare.

Vom studia rata PER a emitentului „A@A” S.A. în comparaţie cu anul precedent.
Tabelul 7.1
Calculul ratei PER

Nr.
Indicator Anul precedent Anul de raportare
crt.
1 2 3 4
1. Preţul mediu de piaţă al acţiunii 1,02 1,45
ordinare, lei (datele registratorului
independent)
2. Profit net, lei
3. Numărul mediu al acţiunilor ordinare
aflate în circulaţie, buc.(Anexa BC p.8)
4. Profit pe o acţiune primar, lei 2/3
5. Rata PER, coef.1/4

5) Raportul dintre valoare de piață și valoarea contabilă a unei acțiuni (PBR sau P/B – Price-
to-Book-Ratio) indică valoarea pe care piețele financiare o conferă conducerii unei entități.

În cadrul acestei abordări se aplică, în primul rând, următorul indicator:

Valoarea
contabilă a unei =
acţiuni

De menţionat că în cazul dacă în componenţa capitalului social al emitentului există acţiunile

privilegiate, atunci la calcularea coeficientului prezentat mai sus din valoarea activelor nete în
prealabil se scade suma dividendelor cuvenite deţinătorilor acţiunilor privilegiate. În consecinţă,
formula de calcul capătă următoare formă:
 Valoarea contabilă
a unei acţiuni =
ordinare
În continuare cu ajutorul rezultatului aferent valorii contabile a unei acțiuni

PBR =

Acest indice compară preţul acţiunilor emitentului, format pe piaţa valorilor mobiliare, cu
evaluările contabile. Mărimea supraunitară a acestui coeficient indică faptul că investitorii la
procurarea acţiunilor plătesc pentru aceasta un preţ, care depăşeşte valoarea patrimoniului net,
revenit la această acţiune. În cazul depăşirii considerabile de acest tip, investirea mijloacelor în
procurarea acţiunilor emitentului se apreciază ca mai riscantă.
Totodată, nu este binevenită şi situaţia diametral opusă, tipică pentru piaţa nedezvoltată a
valorilor mobiliare. Subevaluarea acţiunilor în acest caz reflectă interesul foarte scăzut al
investitorilor în acest tip de investiţii.

-2–

Ratele bursiere de dividend prezintă importanță în principal pentru acționarii minoritari

sau investitorii pe termen scurt în capitalul unei entități, acestea fiind preocupați de obținerea unei
rentabilități pe termen scurt a acționarilor, deci interesul lor va fi îndreptat spre nivelul
dividendelor repartizate acestora. În cadrul acestor rate se includ:
1) Dividendul pe acțiune (DIVA) arată nivelul dividendului ce revine pe o acțiune.
Indicatorul primar al politicii de dividende este mărimea dividendelor pe acţiune.
Anume acest indicator constituie un punct de pornire pentru studierea altor aspecte ale
politicii de dividende.

Dividendul pe
=
acţiune
2) Randamentul dividendelor (DY – Dividend yield). Mărimea dividendelor care se
plătesc pe o acțiune se confruntă în cadrul analizei cu preţul de piaţă al acţiunii în
consecință obținând o rată ce poartă denumirea randamentul unei acţiuni. Această rată
măsoară câștigul încasat de acționari în urma investițiilor în acțiunile entității. Este
evident că trendul acestui indicator trebuie să fie unul ascendent reflectând astfel
maximizarea efectelor sub forma dividndelor ce revin pe o acțiune investită la efortul
acționarilor concretizat în valoarea prețului plătit

Randamentul
=
acţiunii
Este evident că investitorii reali şi potenţiali compară randamentul acţiunii unui anumit
emitent atât cu indicatorul analogic al altor emitenţi, cât şi cu rentabilitatea investiţiilor de alt tip.

3) Rata de plată a dividendelor (DP – Dividend Payot Ratio). Unul din indicatorii
principali ce caracterizează politica de dividende promovată de emitent este rata
distribuirii dividendelor:
 Rata
distribuirii
=
dividendelor
Acest coeficient reflectă cota relativă a profitului generat într-o anumită perioadă de
emitentul şi repartizat între acţionari sub formă de dividende. Anume rata distribuiri dividendelor
în mod succint caracterizează esenţa politicii de dividende a emitentului.

La aprecierea politicii de dividende a emitentului este necesar să se ia în consideraţie faptul că

anunţarea (calcularea) dividendelor nu întotdeauna se realizează în realitate din diferite motive cu
caracter obiectiv sau subiectiv. Pentru examinarea acestui aspect ca instrumente operaţionale în
cadrul analizei poziţiei emitentului pe piaţa valorilor mobiliare se aplică, în primul rând:
Capacitatea de acoperire a
=
dividendelor cu profitul

Capacitatea de acoperire a dividendelor

cu fluxul de numerar =

Aceşti coeficienţi reflectă capacitatea emitentului de a genera în urma activităţii economice

o sumă de profit (fluxul net de numerar) suficientă pentru achitarea dividendelor anunţate. Din
acest punct de vedere, nivelul coeficienţilor în cauză caracterizează posibilitatea de a asigura
randamentul capitalului investit în acţiunile emitentului.
Următorul coeficient – rata de acoperire imediată a dividendelor cu numerar disponibil –
permite aprecierea aspectelor mai practice aferente capacităţii de plată a dividendelor.
Rata de acoperire a
dividendelor cu numerar =
disponibil
Potrivit conţinutului sau economic această rată reflectă cota dividendelor anunţate
(calculate) care pot fi plătite imediat.

Exemplul

Vom examina politica de dividende a emitentului „A@A” S.A. în anul precedent (în anul curent din
cauza constatării pierderilor nete dividendele nu au fost anunţate).
Tabelul 7.2
Calculul ratelor de apreciere a politicii de dividende

Nr. Indicator Anul precedent

1 2 3
1. Dividende pe acţiune, lei
2. Randamentul acţiunii, % (ind.1/ datele
registratorului independent)
3. Rata distribuirii dividendelor, % (R privind Fluxul N
/Profit net)
5. Capacitatea de acoperire a dividendelor cu
profitul, coef.(Profit net/ R privind Fluxul N)
6. Capacitatea de acoperire a dividendelor cu fluxul
de numerar, coef. (R privind Fluxul N/ R privind
Fluxul N)
7. Rata de acoperire imediată a dividendelor cu
numerar disponibil, %

Rd. din Raportul privind Fluxul N este 0, de aceea presupunem că dividende au fost platite în sumă de 576996 lei.
 Tema : Analiza aprofundata a costurilor şi cheltuielilor entității

- 1-

Analiza structurii costurilor şi cheltuielilor în dinamică

În condiţiile economiei de piaţă obţinerea veniturilor maxime cu costuri şi cheltuieli
minime este scopul de bază al fiecărui agent economic, de aceea analiza costurilor şi cheltuielilor
întreprinderii ocupă un rol deosebit în dirijarea activităţii economico-financiare a întreprinderii.
În procesul analizei vom utiliza următoarele noţiuni:
Astfel, Costurile de producţie reprezintă resurse exprimate valoric şi consumate pentru
fabricaţia produselor/prestarea serviciilor.
De regulă, ele nemijlocit sunt legate de procesul de producţie şi, deci, au loc până la
comercializarea produselor finite, mărfurilor şi prestării de servicii.
Spre deosebire de costuri, cheltuielile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice
înregistrate în perioada de gestiune sub formă de ieșiri, reduceri ale valorii activelor sau de creșteri
ale datoriilor care contribuie la diminuări ale capitalului propriu (rezultatului financiar), altele
decât cele rezultate din distribuirea acestuia proprietarilor.

Sursele principale de informaţie:

1. Cercetarea statistică 5CI „Consumurile, cheltuielile şi investiţiile întreprinderii”.

2. CERCETAREA STATISTICĂ anuală a produselor industriale

3. Datele conturilor şi subconturilor contabile (clasa 7 şi 8) ce aderă la consumuri şi,

respectiv cheltuieli.

4. Situaţia de profit si pierderi.

5. Notele explicative la Situaţia de profit si pierdere ce ţine de costul vânzărilor şi

cheltuielile întreprinderii.

6. Datele calculaţiilor individuale pe produsele fabricate, lucrările executate şi serviciile

prestate.

7. Alte surse de informaţii.

Costurile şi cheltuielile întreprinderii se grupează şi se analizează după următoarele criterii:

1) După elemente economice:

* costuri şi cheltuieli materiale;
* costuri şi cheltuieli cu personalul;
* CAS si CAM;
* amortizarea activelor imobilizate;
* alte cheltuieli.
 Această clasificare se efectuează indiferent de destinaţia şi locul unde apar aceste costuri
şi cheltuieli şi arată ce a fost consumat la întreprindere. Elementele economice sunt tipice pentru
toate ramurile, întreprinderile şi tipuri de proprietate. La nivel macroeconomic această clasificare
se utilizează pentru determinarea indicatorului macroeconomic PIB, iar la nivel microeconomic
pentru calcularea Valorii Adăugate (bogăţiei întreprinderii). Clasificarea este efectuată în baza
cercetării statistice 5CI ” Consumurile, cheltuielile şi investiţiile întreprinderii”.

2) După articole de calculaţie:

1) costuri materiale directe şi repartizabile;
2) costuri cu personalul directe şi repartizabile;
3) costuri indirecte de producţie.
Clasificarea pe articole de calculaţie se efectuează de fiecare întreprindere în dependenţă
de particularităţile procesului de producţie şi reprezintă secret comercial. Această clasificare se
efectuează în scopul determinării costului de producţie, a stabilirii preţului la produsele fabricate,
cât şi determinarea rezervelor de reducere a costului.

3) După dependenţa de volumul de producţie:

* costuri şi cheltuieli variabile;
* costuri şi cheltuieli constante (fixe).

4) După modul de includere în costul de producţie se clasifică în:

 Costuri directe – costuri care pot fi atribuite unui anumit obiect de
calculaţie în mod direct fără calcule intermediare.

 Costuri repartizabile – costuri care pot fi atribuite unui anumit obiect

de calculaţie, doar după calcule intermediare de repartizare.

 Costuri indirecte de producţie – costuri legate de gestiunea şi

deservirea subdiviziunilor de producţie ale entităţii.

5) După tipuri de activităţi:

Cheltuielile entității economice

Cheltuieli ale Cheltuieli ale altor Cheltuieli privind

activității operaționale activități impozitul pe venit

Costul vînzărilor Cheltuieli cu

active imobilizate
Cheltueli de
distribuire Cheltuieli
financiare
Cheltuieli
Cheltuieli
administrative
excepționale
Alte cheltuieli
din activitatea
operațională
Schema 1. Componenţa cheltuielilor entităţii economice.

Această grupare se face în baza Situaţiei de profit şi pierderi.

Tabelul 1
Aprecierea structurii cheltuielilor și costurilor în dinamică