Pastelul Iarna

de Vasile Alecsandri

Pastelul este opera lirică în versuri în care autorul descrie un tablou de natură prin
intermediul căruia își exprimă sentimentele. Modul de expunere specific pastelului este descrierea,
al cărei obiect este natura iarna. Descrierea este un pretext pentru exprimarea sentimentelor eului
liric.
Poezia Iarna este un pastel închinat anotimpului alb. Poezia este o descriere în versuri, surprinzând
trăsăturile caracteristice ale peisajului în anotimpul alb. Prin contemplarea acestui tablou de natură, poetul
își exprimă propriile sentimente legate de peisajul descris, de la teamă și încordare până la veselia din
final, pastelul Iarna aparținând genului liric.
Titlul sugerează atât particularitățile ce compun tabloul măreț al iernii, precum și sentimentul de
admirație al eului liric pentru noianul de ninsoare ce s-a așternut. Poezia Iarna este alcătuită din patru
catrene, cu versuri lungi, specifice pastelurilor acestui poet. Compozițional, poezia cuprinde două tablouri
inegale ca întindere. În prima parte- corespunzătoare primelor 3 strofe- e descris un spațiu vast, în care
ninsoarea acoperă întreaga țară, iar în partea a doua- ultima stofă- prezintă același peisaj înseninat de
apariția soarelui și însuflețit de prezența omului, de clinchetul de zurgălăi al saniei.
Poezia conturează tabloul de iarnă cu ajutorul unui limbaj plastic, expresiv, în care predomină
substantivele și adjectivele ce dobândesc valori stilistice.
În prima strofă se realizează un tablou spațial amplu, în care perspectiva vizuală a cititorului
pornește din planul cosmic spre cel terestru. Imaginea vizuală a iernii care “cerne norii de zăpadă” e
evidențiată prin intermediul metaforei “lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă” . Frumusețea
zborului fulgilor de nea este sugerată de comparația “ ca un roi de fluturi albi”. Sentimentul dominant al
acestei strofe este cel de teamă, de înfiorare, susținut de epitetele “de gheață”, “cumplita”.
Repetarea verbului “ninge” sugerează abundența zăpezii care pune stăpânire pe întreg spațiul.
Epitetele „albi”, „dalbi” din primele versuri și verbul „ninge”, colorează într-un alb- argintiu întreg tabloul
hibernal. Semnul exclamării are rol afectiv, arătând că, deși frumoasă, iarna continuă să înspăimânte.
Privind apariția timidă a soarelui, descris printr-un dublu epitet ( “rotund și palid”), eul liric trăiește
sentimentul de melancolie față de trecerea ireversibilă a timpului, sugerat și de comparația “ ca un vis de
tinerețe printre anii trecători. ”
În strofa a treia, enumerația “ pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare” creează imaginea unui
peisaj inundat de albul zăpezii. Comparația “ca fantasme albe plopii înșirați se pierd în zare” face ca
tabloul să-și piardă contururile clare, introducând cititorul într-o lume ireală, pustie, accentuând
sentimentul de teamă. Substantivele „depărtare”, „zare” trimit cu gândul la o nemărginire albă, lipsită de
linie de orizont. Existența umană se face simțită doar prin „clăbucii albi de fum”, ce ies pe hornurile
caselor, într-un plan îndepărtat.
Strofa a IV-a prezintă un tabloul însuflețit al iernii : peisajul se înseninează, norii fug, apare
soarele. Interjecția predicativă „iată” atrage atenția asupra prezenței umane, care însuflețește tabloul static
și lipsit de viață de până acum. Coșmarul iernii se destramă, omul învinge teama, integrându-se cu veselie
în mijlocul naturii. Epitetul. „voios” și imaginea auditivă creată de sunetul zurgălăilor încheie poezia cu un
sentiment de veselie și optimism, ce fac uitată teama din primul tablou.
Măsura este de 15-16 silabe, rima împerecheată și ritmul trohaic imprimă discursului poetic o
muzicalitate proprie, accentuând sentimentele de neliniște, amărăciune, spaimă, preponderente în poezie.
Prin toate aceste trăsături, poezia Iarna se încadrează în specia pastel.