Sunteți pe pagina 1din 40

d a ţ i a c u l t ura

un târgu-jiu l

ă
f

COLUMNA
CENTRUL DE CULTURĂ ŞI ARTĂ REVISTĂ TRIMESTRIALĂ DE LITERATURĂ ŞI ARTĂ
”CONSTANTIN BRÂNCUŞI” TÂRGU-JIU
anul XIV nr.69/2,3
2013
ISSN 1453-7982

critică şi
cronică:
Anca Bănică
Alice Dinculescu
Gheorghe Grigurcu
iceni
Ion Popescu-Brăd
Florian Saioc
scu
Ion Pachia Tatomire
Ion Trancău
Eugen Velican

proză:
Aurel Antonie
Alex Gregora

eseuri
şi studii:

Mircea Bârsilă
ebenel
Cristian-George Br
Marin Colţan grafică:
lecția
Grigore Haidău Florin Isuf, din co
Ştefan Melancu traduceri: Doru Dădălau şi
George

Camelia Plăstoi
interviu: Dan Anghelescu Drăghescu
Ion Predoşanu cu ir
Lazăr Popescu Florin Isuf şi Luciana Vladim

Vasile Tomescu
reanu
Constantin E. Ungu
Valenţe ale visului eminescian
Mircea Bârsilă

O caracteristică esenţială a liricii eminesciene constă în varietatea formelor visu-


poezie: lui: visul diurn în care este idealizată realitatea (în poezia ,,iubirii şi a naturii’’, în
secvenţa Daciei mitice din ,,Memento mori’’), visul nocturn cu valenţe idealizante
Mihaela Albu
(visul Cătălinei), visul revolut (în ,,Memento mori’’, ,,Sărmanul Dionis’’), visul
Mihai Amaradia
Marcel Bărbulescu simbolic ( în ,,Vis’’ şi ,,Povestea Magului călător în stele’’, ,,Luceafărul’’)), visul
Nicolae Căpăţână fantasmatic (,,Strigoii’’), visul ,, cu ochii deschişi’’ (reveriile lirice), visul cosmo-
Dumitru Dănău gonic (,,Scrisoarea I’’), visul apocaliptic (,,Scrisoarea I’’ şi ,,Memento mori’’), vi-
Nicolae Dragoş
Mircea Liviu Goga sul în vis (visele lui Hyperion din visul Cătălinei, visul din ,,Sărmanul Dionis’’), ,,
Andreea Măciucă visul integrator’’ şi altele.
Vasiile Ponea (...)
I.D. Sicore
Necesitatea evadării din realitate prin intermediul visului şi al mitului, pesimis-
mul, vocaţia angoasei, atracţia pentru nocturnitatea existenţei şi pentru contraste,
retorismul, viziunile grandioase etc. sunt aspecte determinante în ceea ce priveşte
raporturile dintre baroc şi romantism - şi care confirmă opiniile potrivit cărora ro-
mantismul este o manifestare a barocului istoric, pe o altă spirală temporală a istoriei
literaturii. .
evocărirc:ulescu Corelativ al realităţii sau, alteori, opus al ei, mijloc de cunoaştere, formă spirituală
Florin Be
de compensare a limitelor existenţiale, modalitate de împlinire a idealurilor de puri-
tate şi frumos „spaţiu de refugiu din lumea eşecurilor’’ sau, dimpotrivă, mijloc de a
ironiza realitatea, visul a fost o dimensiune fundamentală a spiritului romantic.
Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013 pag. 2

semnal La prima lectură

S
Ion Trancău

O succintă
critică a criticii şanu, în Renaşterea bănăţeană, nr. 5340, din 7 august
2007, Gh. A. Neagu, în Oglinda literară, anul VI, nr.
72, decembrie 2007, Bibliopolis, George Dumitru, în
Caietele Columna, anul XII, nr. 55/3, 2008, pag. 39,
Al. Florin Ţene, în Poezia, anul XIII, nr. 3(45)/2008 şi
Născut în anul 1954 al deceniului Valentin Taşcu, în Poezia fără întrerupere, în Anteme-
obsedant şi aberant al comunismului ridian/Postmeridian, an VIII, nr. 8/2009, Vasile Ponea,
dejist, scriitorul Ion Popescu-Brădiceni în Ager, an IV, nr. 34, 1995 şi Ion Cepoi, în Revista
va fi şi el şaizecist, biologic şi biogra- Învăţătorimii Gorjene, anul V, nr. 32-4, decembrie
fic, în 2014, când va ajunge la deplina 1996. Referinţe critice competente, exigente şi oneste
maturitate a creaţiei literar-artistice, ca descoperim în studii şi cărţi apărute la diferite edituri
poet, prozator, publicist şi eseist, în do- din Târgu Jiu şi din ţară, având autori de prestigiu:
meniul vast şi generos al teoriei, criticii Scriitori clujeni contemporani, Partea I (1990-2004),
Ars Poetica
Transversalia şi istoriei literare. Cu doctoratul în filo- Vol I, Editura Diotina, Cluj-Napoca, de Horia Munte-
Ion Popescu-Brădiceni, logie la Universitatea din Craiova, scriitorul aproape total Ion Popescu-Brădi- nuş, Transmodernismul, Editura Junimea, Iaşi, 2005,
Ed. Măiastra Tg-Jiu, 2013, ceni funcţionează cu pasiune şi talent în învăţământul universitar târgujian şi se de Theodor Codreanu, Ion Popescu-Brădiceni, herme-
pag 291 manifestă cu dinamism exuberant în climatul cultural-literar pe plan judeţean şi neut şi poet transmodern, Editura Napoca-Star, Profi-
naţional. Nu este un scriitor chiar total, ci fecund, deoarece, pe orizontală, opera le pentru mileniul trei, Cluj, 2005, de George Mirea,
lui nu are dimensiunea dramaturgiei, deşi pe scenă autorul manifestă veleităţi Nichita Stănescu – Un idol fals?, Princeps Edit, Iaşi
teatrale. Fiind un spirit creator prolific, opera sa cuprinde numeroase volume de 2006 de Adrian Dinu Rachieru, Urcarea în timp, pre-
poeme, câteva cărţi de proză scurtă şi de amploare romanescă şi alte câteva de faţă la Serile la Brădiceni, I, Arte transpoetice, Editura
eseuri, critică şi istorie literară. Este normal ca o operă literară de extindere, apa- Limes, Cluj-Napoca, 2008, colecţia Magister, de Ioan
rent prolixă, mai degrabă luxuriantă, să releve unele inegalităţi, cu lumini şi um- Ţepelea, Argument la Aporiile lui Axios, Editura Na-
bre. Sexagenar, cum afirmam mai înainte, în anul viitor, Ion Popescu-Brădiceni poca-Star, Cluj, 2008, de Marian Drăghici, Memorii...
este un scriitor matur, cu larg şi aprofundat orizont literar, receptiv şi inventiv, ficţionale, prefaţă, Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea,
novator, la impactul cu valorile cultural-literare actuale. Transmodernismul este 2008, de Ion Soare, Cinci voci ale optzecismului, Edi-
un concept definit şi utilizat cu argumente plauzibile de teoreticianul şi criticul tura Universitaria, Craiova, 2008, de Lazăr Popescu,
Ion Popescu-Brădiceni, cu alte cuvinte, un concept inedit, funcţional şi opera- În voia literaturii, Editura Fundaţiei Constantin Brân-
ţional, nicidecum fantasmatic. Probabil, ca replică la conceptul transmodernis- cuşi, Târgu-Jiu, 2008, de Nicolae Diaconu, şi Culegă-
Amintiri din Casa mului, scriitorul şi conferenţiarul universitar Lazăr Popescu a lansat, în revista tor în Eutopia, postafaţă, Editura Gorjeanul, Târgu-
Amintirilor Caietele Columna şi la sfârşitul volumului al doilea al romanului Eşecul cartofi- Jiu, 1990, de Vasile Sichitiu.
Ion Căpruciu lor cruzi, dublat de titlul sugestiv cravata roşie, Manifestul metamodernismului
Ed. Măiastra, Tg-Jiu,
Citind şi aprofundând textele critice, întâi cu fide-
concretizat în nouăsprezece principii teoretice, înţeles şi definit ca o sinteză de litate tranzitivă, apoi, cu infidelitate reflexivă, observi
2013, pag. 227
postmodernism şi transmodernism. Parafrastic, pe urmele cronicarului Miron preocuparea insistentă a autorilor, scriitori şi critici
Costin, am zice, fără ironie depreciativă, că nasc şi la Târgu Jiu teoreticieni lite- literari, de a evidenţia structura poetică, preponderent
rari, ilustrând prin conceptele introduse de cei doi universitari omonimi, trans- lirică, a personalităţii lui Ion Popescu-Brădiceni. Ma-
modernismul şi metamodernismul. joritatea comentatorilor consideră că lirismul profund,
Aşadar, scriitor fecund şi multivalent, Ion Popescu-Brădiceni şi opera sa sus- autentic, de substanţă ontologică, gnoseologică, erotică
cită o multitudine şi o varietate de reacţii, interpretări şi aprecieri, unele favora- şi programatică este de-a dreptul frapant, indiferent de
bile, mai multe, şi altele defavorabile, maliţios-contestatare, dar mai puţine. Opi- modalităţile şi procedeele mitologice, folclorice uneori
niile despre scriitori şi operele lor s-au manifestat dintotdeauna şi pretutindeni, livreşti pe care le valorifică poetul. El rămâne pretu-
cu pre-poziţiile critice pro şi contra. Nici Mihai Eminescu, nici G. Călinescu, tindeni şi eminamente o natură poetică şi o voce liri-
un poet şi un critic literar de incontestabilă valoare, nu au fost lăsaţi să doarmă că distinctă. Unul dintre patriarhii poeziei române de
în pace în eternitatea nemuririi lor. Inacceptabile, sunt deopotrivă, pre-poziţiile azi, laureat al Festivalului Internaţional de Literatură
pro şi contra când conduc la interpretări şi evaluări excesive, encomiastice ori Tudor Arghezi, octogenarul transilvan Ion Horea ajun-
negativiste. Evident, posteritatea veritabilă, justiţiară, omagiază scriitorii doar ge la concluzia că Ion Popescu-Brădiceni este un poet
Eşecul cartofilor cruzi,
Vol.III, atunci când le reciteşte operele, revizuind interpretările şi aprecierile inerţiale, prin excelenţă liric, încât nu se sfieşte să proclame, în
Renumele trandafirului perimate, propunând altele reactualizate. Eminescu nu are nevoie de alte statui, plină insurgenţă lirică, a limbajului poetic, dreptul la
Lazăr Popescu, Ed. Limes, sau de alte icoane pe care le ascundem în pod şi le facem vizibile numai de două efuziunile sincere, necenzurate, care dau suflu volume-
Cluj-Napoca, 2013, pag. 141 ori pe an, în 15 ianuarie, la aniversarea naşterii poetului, şi în 15 iunie, pentru lor sale de versuri.
a comemora stingerea lui din viaţă, după cum ironizează, cu sagacitatea-i recu- În viziunea eseistului universitar, teoreticianului şi
noscută, Nicolae Manolescu practica festivistă, ocazională a pseudoposterităţii criticului literar Ion Buzera, poetul Ion Popescu-Bră-
eminesciene. La fel, care poate mai nefaste, sunt şi tentativele contestatare, unele diceni este un rafinat anatomist al extazului, adică al
negativiste, la adresa poetului şi a operei sale, prefaţate de acelaşi strălucit critic unei stări interioare exaltate, de lirism absolut, potrivit
şi istoric literar Nicolae Manolescu şi semnate de câţiva tineri critici şi scriitori sintagmei dintr-o carte fundamentală a lui Emil Cio-
în revista Dilema din februarie 1998. Nu mai vorbim de enormitatea extremistă ran. Sub impresia puternică a lecturii volumului de de-
a unora care au născocit motive şi pseudoargumente după care Titu Maiorescu, but editorial intitulat Extazul păsării de rouă, apărut la
instruit temeinic în ţară şi perfecţionat în cultura şi civilizaţia occidentală, în Editura Scrisul Românesc, din Craiova, în anul 1986,
Germania şi în Franţa, ar fi principalul vinovat de moartea prematură a lui Mihai Ion Buzera observa cu pertinenţă că poemul lui Ion Po-
Eminescu, pe care l-a ajutat şi a dorit să-l vadă doctor în filosofie pentru a-l în- pescu-Brădiceni ia multiple ipostaze de comentar pe
cadra profesor universitar la Iaşi. marginea stării de graţie, asemănătoare unor ritualuri
Dar să revenim la scriitorul Ion Popescu-Brădiceni, doctor în filologie, con- sacerdotale.
Vibraţii colaterale. ferenţiar la Universitatea Constantin Brâncuşi, scriitorul reprezentativ din Târgu continuare în pagina 10
Poezii Jiu. Referinţele şi consideraţiile critice despre personalitatea şi opera sa, cu prio-
Mihaela Sanda Marinescu ritate aceea de poet, au apărut în presa cotidiană, în revistele cultural-literare din
Editura Academica Brânuşi, Târgu Jiu şi din ţară, dar şi în studii şi apariţii editoriale de anvergură. Publicis- Fondator: Tudor Voinea
Tg-Jiu , 2013, pag. 52 tic, personalitatea şi opera scriitorului Ion Popescu-Brădiceni au fost prezentate, Redactor şef: Vasile Ponea
fără reticenţe şi circumspecţii, uneori elogios în reviste cultural literare, demult Redactori: Ion Popescu Brădiceni , Ion Trancău,
consacrate, ca Astra, Tribuna, Luceafărul şi Luceafărul de dimineaţă. Au sem- Lazăr Popescu, Cristian George Brebenel, Aurel
nat în aceste periodice de prestigiu naţional, în ordinea enumerării lor, Lazăr Antonie, Marius Marian Şolea, Gelu Birău, Elena
Popescu, Ion Trancău, Toma Grigorie şi Horia Gârbea. Alte semnături pertinente Roată, Alex Gregora, Florian Saioc
în publicistică aparţin lui Ion Buzera, în Mesaj Comunist, nr. 6 (93), din anul Tehnoredactare și procesare grafică :
1987, Ion Horea, în Biblioteca Bucureştilor, anul III, nr. 4, Autografe contem- Bogdan Chirimbu
Sponsorizare tipărire imprimantă color:
porane, 2000, Laurian Stănchescu, în Serile la Brădiceni, an VIII, nr. 8, 2004,
SC ”HYDROPOWER ENGINEERING” SRL Târgu-Jiu
Ion Pachia-Tatomirescu, în Rostirea românească, an XI, nr. 1-2-3, 2005, Victor
Nicolae, în Poesis, nr. 171-173, anul XVI, 2005, Alex Sfârlea, în Caietele Co- Fundaţia Culturală “COLUMNA”
lumna, an X, nr. 2, 2005, Theodor Codreanu, în Oglinda literară, an IV, nr. 40, str. Vasile Alecsandri, nr.53, Tg.Jiu
aprilie 2005, George Dumitru, în Serile la Brădiceni, an IX, nr. 9, 2005, George tel: 0253 216529, 0740157280 fax: 0253 211506,
Stau pe o margine de timp
Ion Sabin Cerna, Mirea, în Aurora, 15-16. Literatură şi artă, Oradea, 2004-2005, Lazăr Popescu, Vizualiare pe www.târgujiu.ro la rubrica ”Cetățeni”
Ed. Măiastra, Tg-Jiu, 2013, în Unu, nr. 4/2006 – 1/2007, Petru Birău, în Gazeta Văii Jiului, anul VI, nr. 1254,
2 mai 2007, Ion Trancău, în Polemika, nr. 71, 13/19 septembrie 2007, Ion Arie- Opiniile exprimate în revistă aparţin exclusiv autorilor.
pag. 124 Materialele trimise să fie scrise cu diacritice și în format digital
pag. 3 Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013

Anti-anticomunismul
Gheorghe Grigurcu
Nimic surprinzător. Coexistăm limbii de lemn. extrem”. A constituit oare comunismul
- n-avem încotro - cu un pro-comu- Ceea ce şochează în speţă este “o nouă formă de sclavagism”, cum
nism încă îndeajuns de virulent, în viscerala pornire denigratoare a d-lui stipulează Raportul? Ei aş! Descen-
împrejurările în care procesul comu- Ciprian Şiulea împotriva criticii co- dentul lui Rică Venturiano socoteşte
nismului rămîne la stadiul de proiect munismului. Asumîndu-şi rolul unui din vîrful stiloului că nu ar fi decît “o
după toate probabilităţile utopic. Nu avocat din oficiu al totalitarismului metaforă stupidă”. Pînă şi termenii
ne miră, ba chiar găsim o naturaleţe roşu, căruia Raportul menţionat îi irefutabil-descriptivi ai cumplitului
sumbră în faptul că foştii celebra- confirmă, pe bună dreptate, “esenţa regim “<<călăi>>”, <<securişti>>, şi
tori de frunte ai comunismului, foştii nelegitimă şi criminală”, d-sa încearcă chiar o <<fostă căpetenie a Securităţii
securişti, activişti şi clientela lor, azi din răsputeri a răsturna propoziţiile de şi a Direcţiei de Informaţii Externe>>”
cu o cromatică politică diversă, se căpetenie ale discursului anticomunist corespund, în optica d-sale, unui “lim-
aliniază sub baniera României Mari în principiu. Nu o dată prin suprapu- baj de ziar, mai exact de editorial
(semnificativ, scandalul parlamentar, nerea, de-o deplorabilă exactitate, cu populist prost”. Cînd o lume întreagă,
cînd Traian Băsescu a dat citire unui falsurile propagandei postideologice: (civilizată) îşi dă seama că, inclusiv
act formal de “condamnare a comu- Raportul Tismăneanu ar releva “pe prin deşănţarea cultului personalităţii,
nismului”) ori se fac auziţi prin cîte o de o parte, tonul de conspect şcolar, regimul comunist din România a Parcurgînd articolul d-lui Ciprian
trompetă răguşită pînă la cacofonie, de pe de altă parte fixaţia ideologică ce fost, pînă la capăt, unul de sorginte Şiulea, acest text, spre a-l parafraza,
pildă cea a bardului de la Bârca. Dar se poate fi considerată chiar structura sa stalinistă, ce credeţi că afirmă, printr-o “culturalisto-demagogic de vodevil”,
iveşte - şi la asta mărturisim că nu ne conceptuală”. Care va să zică “fixaţia grimasă de dispreţ suveran, dl. Şiulea? “mostră vag înspăimîntătoare” de
aşteptam - o dublură a penibilei atitu- ideologică” nu e a comunismului, ci “Nu doar expresia în sine, ci toate ar- cum se pot întoarce lucrurile pe dos
dini, venind din mediul intelighenţiei a anticomunismului! Noul zelator al gumentele în sprijinul ideii sunt dis- şi cum pot fie ele batjocorite fără nici
tinere. Exponentul său poartă numele defunctului sistem e la fel de iritat de cutabile şi vagi”. Anti-anticomunistu- un rest de jenă, am ajuns la concluzia
de Ciprian Şiulea şi ia cuvîntul în, de ideea că majoritatea românilor au dorit, lui îi vine “foarte greu” să înţeleagă că-l putem explica în două feluri. Pe
altfel, foarte onorabila revistă Timpul în decembrie 1989, abolirea dictaturii, (aci e incredibil!) că “intelectualii de de o parte, aerul de extraterestru deloc
din Iaşi (nr.2/ 2007), sub un titlu ce, tot mai decăzute în faza în care cultul calibru” îşi permit a fundamenta apre- familiarizat cu realităţile proxime al
pesemne fără intenţia d-sale, devine său delirant se silea să acopere mizeria cierea comunismului „pe primitivisme publicistului trădează o incultură fie
(auto)ironic: Balada comunismului. progresivă a maselor. Nu ştim ce vîrstă intelectuale de tipul <<regimul comu- şi simulată. Pe de altă parte, nesocoti-
Ce vrea baladescul analist? Să combată avea dl. Şiulea în anii ‘80, cînd foamea, nist din România a fost ostil valorilor rea de ordinul insultei a milioane de
cu bravură anticomunismul. Ca şi cum frigul, frica, cei trei f fatali, îi încolţeau spirituale veritabile pe care le-a atacat concetăţeni mai în vîrstă care au cu-
am ieşi dintr-o încăpere trîntind cu zgo- cotidian pe români, dar reacţia-i şi a urmărit să le distrugă>>”. De unde noscut nemijlocit “balada” sîngeroasă
mot şi furie uşa spre a intra deîndată, retrospectivă frizează insolenţa: “Se- ar rezulta că d-lui Şiulea i-ar plăcea să a comunismului exhibă o lipsă de bună
pe altă uşă, în aceeaşi încăpere. Postură rios?!? Care majoritate? Cei care au postulăm funcţionarea comunismului creştere pe care n-ar putea-o disimula.
comică dacă n-ar avea şi o conotaţie ieşit în stradă în marile oraşe înainte pe… dragostea pentru “valorile spiri- *
imorală, care proiectează grotescul ca trendul de prăbuşire a regimului co- tuale veritabile” şi pe subtilităţile in- În acelaşi număr al revistei
într-o zonă unde lucrurile nu mai pot munist să devină dominant sunt atît de telectuale, nu-i aşa? În fine (cu toate că Timpul citim un comentariu al d-lui
fi tratate cu uşurinţa cu care, neavînd evident reprezentativi pentru majori- lista stupefacţiilor noastre ar putea fi Gabriel Andreescu, Cînd fiii iau locul
de ales, vizionezi o peliculă de umor tate, încît e clar că raportul care începe mai lungă), d-sa nu e de acord în rup- taţilor. În vizor, dl. Andrei Cornea, un
ratat spre a o uita în cîteva clipe. Obi- să semene cu premise de un clişeism tul capului cu un alt aspect al Raportu- condei cu care am avut dezagrementul
ectul şarjei d-lui Şiulea îl constituie atît de naiv nu poate fi decît bizar”. lui incriminat, care ar fi “mai degrabă unei dispute în care d-sa a dovedit că
Raportul Tismăneanu, cunoscutul text Aşadar neseriozitate, clişeism, naivi- vag în materie de explicare a perioadei nu e dispus a lua în consideraţie obi-
de blamare a comunismului, însumînd tate, bizarerie! Acestea sunt vorbele comuniste, în principiu aruncînd vina ectul acesteia, în spiritul de măcar ele-
vreo 600 de pagini, elaborat de un grup cu care preopinentul nostru califică pe clanul Ceauşescu şi pe Partid, vino- mentar fair play necesar. Stînjenitoarea
de cercetători la cererea preşedintelui o mare mişcare de conştiinţă, o grea vat că nu a produs curente reformiste”. aproximaţie a exerciţiului intelectual
României. Oricîte defecte i s-ar găsi, jertfă de sînge. A vorbi despre “esenţa Dar, Doamne, pe cine să fi aruncat se asocia cu o undă de infatuare, sub
oricîte limite ar avea (multe din ele se criminală” a totalitarismului i se pare a vina? Pe Papa de la Roma sau cumva semnul aceleiaşi mauvaise éducation
explică, aşa cum se precizează în cu- ilustra nu altceva decît un “amatorism pe Dalai Lama? pe care am fost nevoit a o glosa mai
prinsul său, prin aceea că experţii şi sus. Consolarea mea a constat - cum
membrii comisiei nu au avut acces la să zic? - în circumstanţa că desconsid-
documentele care ar fi putut facilita erarea nu tocmai onorabilă a interlocu-
analiza anilor avuţi în vedere şi, în torului pe care ţinea s-o invedereze dl.
consecinţă, înţelegerea deplină a me- Cornea se cumpănea cu desconsiderar-
canismelor regimului), această scriere ea chiar a argumentelor cărora trebuia
merită a fi tratată cel puţin cu decenţa să le facă faţă, în condiţiile unei bune
cuvenită unei investigaţii majore asu- conştiinţe. Dar să dau cuvîntul amar-
pra unei teme majore. Or, ce-şi permite judicioaselor observaţii ale d-lui An-
imberbul Ciprian Şiulea? A o lua de dreescu: “în comunitatea atît de div-
sus, a o supune unei băşcălii greu de ers umană a Grupului pentru Dialog
suportat: “Dacă Băsescu i-ar fi pus să Social, Andrei Cornea avea atitudini
scrie nişte balade despre comunism, se cu tonuri elegante, judecăţi mai curînd
pare că membrii comisiei prezidenţiale măsurate, în general, arăta atenţie celor
s-ar fi descurcat de minune”. Sau: “e din jur. Astăzi, îl descopăr într-o ţinută
clar că dacă-şi permit astfel de patinaje schimbată. Îl văd din ce în ce mai des
ieftine, nu prea au înţeles ce aveau de adresîndu-se de sus unor oameni care
făcut”. Sau: “revine tonul de extem- au tot dreptul la respect. Altora le dă şi
poral mediocru, punctat de agrama- lecţii. Are în faţă o claviatură de calcu-
tisme şi absurdităţi. Din păcate, ad- lator, acces la o publicaţie şi i se pare
esea este greu, ca cititor (sic), să eviţi normal să le folosească ca pe nişte
impresia că ai în faţă stenograma unei arme. Legînd pretenţia lui de acuzator
şedinţe de Partid (chiar dacă una pe de falsitatea rechizitoriului din revista
dos), în care importantă e exprimarea 22, am avut brusc revelaţia a ceva déjà
indignării, oricît de aproximativ”. vu. Într-adevăr, pe vremuri, în anii ‘50,
Astfel găseşte cu cale a se pronunţa taţii <<lor>> le dădeau lecţii taţilor
insolitul comentator, comportîndu-se <<noştri>> astăzi, fiii <<lor>> vor să
aidoma unui clovn ce-ar fi pătruns, cu ne dea la rîndul lor lecţii. Din fericire,
gestica sa profesională, într-un corte- nu mai avem trupele ruseşti în spinare.
giu funerar. Suntem nevoiţi a constata Oare domnul Cornea nu ar trebui să fie
că langajul d-sale emancipat nu e decît mai precaut?” Se pare că da!
un rumeguş sîrguincios mărunţit al
Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013 pag. 4

Valenţe ale visului în poezia lui Mihai Eminescu


Mircea Bârsilă

În analiza operelor literare romantice, Albert del oniric şi model cultural) E.R. Dodds analizează literatura română, Editura Bibliotheca, Târgovişte,
Béguin, autorul lucrării Sufletul romantic şi visul mai multe lucrări din perioada antică despre vise şi 2003, p.p..9-10, s.n.).
(Editura Univers, Bucureşti, 1970), avea în vedere tipologia acestora. În principiu, visele se împart în Gândirea care apare în vis,în literatura romantică,
feluritele înţelesuri ale experienţei onirice, de la sim- două categorii: vise nesemnificative şi vise semnifi- este , în primul rând, ,,o gândire care şi-a redobândit
bolistica enigmatică a visului la revelaţiile trăite în cative. În interiorul categoriei de vise semnificative, libertatea’’, iar visul, ce se dovedeşte complementar
starea de vis şi de la dubla natură a visului („făcută se disting visul simbolic, „care învăluie în metafore, realităţii obiective, conferă un sens special existenţei
din lumină şi umbră”) la visul ca discurs al inconşti- ca un fel de ghicitoare, o semnificaţie care nu poa- umane. Afirmaţia poate să fie ilustrată de personajul
entului sau ca stare în care este auzită „vocea sirene- te fi înţeleasă fără interpretare” (E.R. Dodds, Grecii Cătălina din ,,Luceafărul’’, care „visează că a dialo-
lor lăuntrice” (ibidem, p 171). şi iaţionalul, Editura Polirom Iaşi, 1998), horama, gat cu un astru; ea nu-şi va renega acest vis, dimpo-
. Din punctul lui de vedere, „visul e revelator, po- viziunea „care este o derulare premonitivă a unui trivă el rămâne visul fundamental, visul vieţii, cum îl
etic, pentru că sentimentul specific, euforia pe care eveniment viitor” (ibidem, p. 100) şi visul oracular, numesc romanticii în general” (Marin Mincu, Mihai
o încercăm în vis ne persuadează – printr-o persu- numit şi chrematismos şi care „se recunoaşte atunci Eminescu. Luceafărul, seria Texte comentate, Editu-
asiune nelogică, printr-o convingere spontană, - că când, în somn, părintele celui care visează, sau alt ra Albatros, Bucureşti, 1978, p.LXIV).
lumea întrezărită aici există, că ea constituie o formă personaj respectat sau impresionant, poate un preot Dacă la unii romantici, visul se revarsă în viaţa
esenţială şş profundă a existenţei noastre celei mai sau chiar un zeu, dezvăluie fără ajutorul simbolurilor reală, la Eminescu, „cele două realităţi, existenţa şi
adevărate”(ibidem, p. 123). ceea ce se va întâmpla sau nu, ceea ce trebuie sau nu visul – rămân fiecare pe poziţia sa, păstrându-şi încă
Chiar dacă este produsul ,,nopţii’’ din fiinţa omu- trebuie făcut”(ibidem, p.100). afinităţile nemărturisite, într-o armonie de neştirbit,
lui, visul întregeşte experienţa diurnă a omului şi, Visul oracular sau „visul divin” este legat de ex- ca alternare dintre regimul solar şi cel nocturn”( ibi-
totodată, are statutul de instrument de sondare a pro- perienţa religioasă umană şi a fost folosit de poeţi, dem, p. LXV).
priei fiinţe a visătorului, a adâncurilor sale ce nu pot începând cu Homer, drept motiv literar. Astfel de Poezia eminesciană cuprinde un număr destul de
fi investigate pe calea raţiunii. vise sunt frecvente şi au o importanţă deosebită în mare de versuri în care se face aluzie la starea de vis:
În eseul lui D. Ţepeneag, care prefaţează celebra Biblie. „O minte visătoare pe-un suflet tremurând./ Un creer
lucrare a lui Albert Béguin, apar câteva precizări în- E.R. Dodds are în vedere şi faptul că visul îi oferă plin de visuri pe-o inimă de rând”(,,O, stingă-se a
tru totul juste referitoare la diferenţa specifică din- omului privilegiul de a trăi simultan sau alternativ vieţii’’); „Zadarnica mea minte de visuri e o schelă”
tre visul romanticilor şi valenţele suprarealiste ale în două lumi, ceea ce implică două tipuri distincte (,,Pierdut în suferinţă’’); „...închipuirea în veci îmi e
visului:„Visul romantic are alte valenţe decît cel su- de experienţă, cea obiectivă şi aceea a visului, fie- tovarăş” (,,Icoană şi privaz’’); „Ce s-au ales de-atâ-
prarealist, alte funcţii. E adevărat: şi romanticii, şi care dintre ele cu o logică proprie. Din punctul său ta vis ? O, valuri, eternelor valuri!” (,,Ce s-au ales’’)
suprarealiştii folosesc visul ca pe un instrument de de vedere, nu există niciun motiv aparent „pentru a ; „Ah, de-aş muri odată! Da, s-ar sfârşi cu toate/
investigaţie, dar direcţia investigaţiei e mult diferită, o considera-o pe una mai semnificativă decât cealal- Al viselor imperiu pe care nu-l domin,/Ci care mă
opusă chiar. În vis, romanticii caută un dincolo, posi- tă”.( ibidem,p. 96). domină...” ,,(O, stingă-se a vieţii’’ –variantă, vise
bilitatea unei comuniuni cu întreaga natură, şi deci o În studiul Visul şi literatura, Ovidiu Moceanu de-amar’’), ,,Beat de a visului lungă magie ‘’ (,,Ma-
comunicare cu divinitatea; fiindcă natura, pentru unii a cercetat ,,visarea literară’’ din antichitate până la gul călător în stele’’),,vis de tainic dor’’, ,,vom visa
din ei, este limbajul divinităţii, şi în acelaşi timp o scrierile de ştiinţă moderne, utilizând o amplă biblio- un vis ferice’’....Între versurile semnificative în ceea
manifestare a dragostei lui Dumnezeu pentru făptura grafie în orizontul acestei tematici. Analizând asocie- ce priveşte importanţa visului în poezia eminesciană
umană. Aşadar, o cale pentru regăsirea unităţii rile dintre vis şi literatură, între a visa şi a crea, între se află şi cel de la începutul poemului ,,Memento
pierdute.” (D. Ţepeneag, „Sub semnul Graalului”, vis şi anumite specii literare, Ovidiu Moceanu este mori’’: „Turma visurilor mele, eu o pasc ca oi de
prefaţă la Albert Béguin, op. cit, p.X). de părere „că datele fundamentale ale unei epoci pot aur”.
Pentru a ilustra aşa numita suveranitate la care fi determinate prin studiul situării ei faţă de ficţiune” În subcapitolul „Visul”, din Opera lui Mihai Emi-
ajunge spiritul în experienţa visului, Albert Béguin (Ovidiu Moceanu, Visul şi literatura, Editura Para- nescu, G. Călinescu analizează problematica visului
apelează la o idee susţinută de Herder, idee potrivit lela 45, Piteşti, 2002, p.10). Creaţia, rod al efortului mai ales în prozele lui Eminescu (,,Geniu pustiu’’, în
căreia există profunde analogii între poezia viselor celui ce „visează cu ochii deschişi”( Sigmund Fre- fragmentul de nuvelă ,,Moartea lui Ioan Vestimie’’,
nocturne şi poveştile (basmele) vechi. Respectivele ud, „Scriitorul şi activitatea fantasmatică”, în Scrieri în nuvela ,,Avatarii faraonului Tla’’, ,,Cezara’’) şi,
analogii sunt generate de însuşirea ce mocneşte „în despre litertură şi artă, Editura Univers, Bucureşti, respectiv, în poeziile ,,O stradă prea îngustă’’ şi
lumea profundă a sufletului” şi care „dă naştere for- 1980), se aseamănă cu visul nocturn prin trăsătura ,,Vis’’. Despre poezia intitulată ,,Vis’’ afirmă că este
melor şi imaginilor” care sunt, unele, pură creaţie, principală de a fi, într-un grad mai mare sau mai mic, indiscutabil de factură onirică: ,,Ce vis ciudat avui,
altele - amintiri trezite la viaţă sub presiunea enig- expresia împlinirii unei dorinţe. De asemenea, Ovi- dar visuri/ Sunt ale somnului făpturi,/ A nopţii minte
maticei însuşiri amintite: ,,Şi, ca şi în vis, descoperim diu Moceanu se întreabă „dacă nu există cumva o le scorneşte,/Le spun a nopţii negre guri.” Subiec-
în aceste povestiri eul nostru dublu: cel care visează necesitate structurală a ficţiunii, ca o condiţie onto- tul liric zăreşte în vis ,,domul cel regal”, iar mortul
şi spiritul care contemplă visul, povestitorul şi as- genetică, împlinită sau suplinită de existenţa visului. în mantie albă de domn şi cu o făclie aprinsă într-o
cultătorul... Această poezie involuntară şi autonomă Prin vis, situaţiile existenţiale se multiplică, fiinţa mână este chiar cel ce visează: „Şi ochii mei în cap
din poveşti şi din vise e o miraculoasă forţă dăruită menţinută în contact cu mediul, elaborează scena- îngheaţă/ Şi spaima-mi sacă glasul meu./ Eu îi rup
omului. Un regat necunoscut şi totuşi ieşit din noi, rii, receptate ca o experienţă de dincolo de limitele vălul de pe faţă .../ Tresar... încremenesc... sunt eu.”
în care ani de-a rîndul, uneori o viaţă întreagă, trăim, umane”(Ovidiu Moceanu, op. cit. p 10). Comentariul lui G. Călinescu evidenţiază auten-
visăm, rătăcim. Şi tocmai în acest regat ne judecăm Problematica visării a fost cercetată şi din per- ticitatea visului şi, respectiv, procedeul dedublării
cu mai multă pătrundere.Lumea visului ne dă despre spectiva raporturilor dintre lumea viselor şi arheti- onirice: „autenticitatea visului se verifică prin acel
noi înşine indicaţiile cele mai sigure.” ( apud Albert purile mitologice. În acest scop, au fost valorificate element tipic al autoscopiei. E un caz, în fond de de-
Béguin, op. cit. p. 213). scrierile lui C.G. Jung despre interferenţele visului dublare, aşa de frecvent la Eminescu” ( G. Călinescu,
De asemenea, Albert Béguin, pentru care ,,Vi- cu mitul. Jung considera că se poate identifica ideea Opera lui Mihai Eminescu, vol. II, Editura Minerva,
sul şi viaţa sunt două lumi între care omul se zba- unui aşa numit limbaj universal preexistent, reacti- Bucureşti, 1985, p. 186).
te atras în egală masură înspre una şi cealaltă”( Al- vat în starea de vis. Această posibilitate este justi- În subcapitolul ,,Somnolenţa” al aceluiaşi
bert Béguin, op. cit p. 474), considera că experienţa ficată de înmagazinările anterioare în inconştientul studiu, observaţia anterioară este reluată şi nuanţată.
romantică a visului ,,depăşeşte în toate direcţiile colectiv sau individual. Din această „magazie”, doar Viziunea propriului chip „aruncat în nemişcare
datele stării de veghe; deşi prin simbolurile sale e anumite fragmente pot fi recuperate prin interme- dincolo de sfera învârtitoare a vremii”(ibidem,
legat adânc de evenimentele cele mai personale, el diul visului, unde, într-un registru afectiv mult mai p.319) este o formă „a somnolenţei” ca stare ce
ne pune totodată în comunicare cu tot ce, ascuns în puternic, „are loc o reordonare a imaginilor”(Carl presupune ieşirea din timp, din durată, din grăbita
noi, e mai mult decît individual: ne duce pînă la ace- Gustav Jung, Analiza viselor, Editura Aropa, Bucu- curgere a timpului. O atare viziune implică „o
le adâncimi lăuntrice unde, în sfârşit, despuiaţi de reşti,1998, apud Ovidiu Moceanu, op. cit., p.12) . sciziune între persoana contemplatoare şi conţinutul
particularităţi, nu suntem altceva decît creatura în Un alt cercetător al problematicii de gen este Sul- ei inert.”(ibidem, p.319). Astfel de reprezentări au un
faţa destinului său, în faţa sorţii sale pământeşti, a tana Craia, care îşi sprjină explicaţiile legate de apa- fundal metafizic şi se înscriu în paradigma poetică a
cărei deplină semnificaţie nu apare clar decât dacă riţia visului ,,în vizorul artiştilor’’, apelând la operele introspecţiei de tip romantic.
se prelungeşte spre lumina cerească şi spre tenebrele pictorilor din secolele al XVII. lea şi al XVIII-lea în În principiu, visul romantic, care se circumscrie
infernului.”(ibidem,p. 254) . care „omul însuşi apare în ipostaze favorabile visă- nevoii umane de utopie, are atât înţelesul ,,transgre-
În principiu, cuvântul vis „exprimă fie activita- rii. Personajele nu mai sunt reprezentate în activitate sării limitelor’’, cât şi coborârii poetului în eul său
tea diurnă, în stare hipnagogică, având ca sinonim ori în scene de petrecere grosolană, ci, cu predilec- cel mai profund. O asemenea ,,călătorie” are drept
reveria, fie activitatea psihică, nocturnă din timpul ţie, în contemplaţie, privind în depărtare, admirând scop nu numai cunoaşterea propriilor profunzimi, ci
somnului, ieşită de sub patronajul conştiinţei şi al un răsărit de lună, o stâncă, o ruină, într-un dolce şi a esenţei lumii, întrucât poeţii romantici acordau o
voinţei. În plan gramatical, cele două conţinuturi se- farniente cu dispoziţii artistice. Figurile pierdute în importanţă specială fuziunii panteistice dintre suflet
mantice sunt marcate de pluralul substantivelor vis, peisaj se plimbă, fac muzică, dansează, împletesc şi natură. Edificatoare sub acest aspect este şi această
visuri pentru reverie şi cuvintele gravitând în jurul ghirlande, meditează ori se dedau tandreţii. Socie- reflecţie a lui V. Hugo referitoare la explorarea eului
ariei sale semantice; vis — vise pentru activitatea tatea e mai rafinată, mai disponibilă, mai cultivată, prin intermediul visului: „E nemaipomenit că tocmai
onirică. (Alexandru Melian, Eminescu - univers des- mai liberă de constrângeri religioase, căci laicizarea înlăuntrul său trebuie să priveşti ce e afară. Profunda
chis, Editura Minerva, Bucureşti, 1987). artei şi a cugetării este şi ea o condiţie a naşterii visu- şi întunecata oglindă e adâncul omului. Acolo e acel
În lucrarea Grecii şi iraţionalul (capitolul IV Mo- lui literar romantic” (Sultana Craia, Vis şi reverie în clar-obscur înspăimântător. Ceea ce se oglindeşte în
pag. 5 Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013
lui Hyperion în înger şi, apoi, în demon au, din punc- lis al căror nucleu îl constituie celebrul vers „Lumea
tul nostru de vedere, înţelesul unei călătorii: de la o devine vis, visul devine lume”. Pe de altă parte, aşa
sufletul omenesc e mai ameninţător decât văzut di- ipostază a sa la alta! cum observa Alexandru Melian (Alexandru Melian,
rect. E mai mult decât o imagine, e un simulacru, iar Aşa cum precizează Marian Popa, călătoriile op.cit., p. 130), universul oniric (realitatea sufletu-
în simulacru există ceva care ţine de fantomatic [...]. imaginare de tip romantic nu presupun întotdeauna lui) se constituie din elemente ale universului real
Aplecându-ne spiritul peste acest puţ, întrezărim deplasarea exterioară. Romanticii au avut o atracţie (visul sufletului), graniţa dintre vis şi realitate, adică
aici, undeva, în adânc, ca într-o prăpastie, într-un deosebită şi, implicit, şi Eminescu, pentru călătoria dintre cele două regimuri existenţiale, fiind foarte
cerc îngust, întreaga imensitate a lumii.” (apud. Ma- fără deplasare, sub semnul fantaziei: „Fantazie, fan- labilă.
rin Mincu, op. cit., p. LXIV). tazie – când suntem numai noi singuri,/Ce ades mă Din perspectiva lui Gaston Bachelard, visul este
Concepţia romanticilor despre fuziunea panteis- porţi pe lacuri şi pe mare şi prin crânguri!” (,,Scri- masculin, iar reveria, iluziile, şi amintirile se circum-
tică dintre suflet şi natură se înrădăcinează în psiho- soarea IV’’). scriu feminităţii spiriritului: „În mare - voi încerca să
logia omului arhaic pentru care „fenomenele naturii În ,,Memento mori’’, luntrea vieţii alunecă pe sugerez lucrul acesta unui cititor binevoitor - visul
mitizate, cum ar fi vara şi iarna, fazele lunii, anotim- lucitoarele valuri ale visării: „Mergi, tu lun- este masculin, iar  reveria este feminină. Slujindu-
pul ploilor, etc., nu sunt alegorii ale unei experienţe tre-a vieţii mele pe-a visării lucii valuri/ Până unde- mă, mai apoi, de împărţirea lui Psyche în animus
obiective, ci expresii simbolice ale dramei intime şi n ape sfinte se ridică mândre maluri/ Cu dumbrăvi şi anima, aşa cum a fost ea hotărâtă de psihologia
inconştiente a sufletului care devine accesibilă con- de lauri verde şi cu lunci de chiparos,/ Unde-n ra- profunzimilor, voi arăta că reveria este, atât la bărbat
ştiinţei umane pe calea proiectării, adică oglindită în murile negre o cântare-n veci suspină,/ Unde sfinţii cât şi la femeie, o manifestare a lui anima. Înainte
fenomenele naturii.” se preîmblă în lungi haine de lumină,/ Unde-i moar- de toate însă, trebuie să pregătesc, printr-o reverie
( . C.G. Jung, În lumea arhetipurilor, Editura Jur- tea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.” asupra cuvintelor însele, convingerile intime care
nalul literar, Bucureşti 1994, pp. 42-43). Din perspectiva lui Marian Popa ,,călătoria ima- asigură, în orice psihism omenesc,  permanenţa
În poezia ,,Visul”, visarea eminesciană se înde- ginară cea mai pură din epoca romantică este cea feminităţii.” (Gaston Bachelard, Poetica reveriei,
părtează, prin intenţionalitate şi prin statutul ei lite- cosmică - şi care ilustrează aşa numita evaziune ro- Editura Paralela 45, Piteşti, 2005, p. 38.)
rar, de freudianul inconştient personal (de care de- mantică.” (Marian Popa, Călătoriile epocii romanti- Gaston Bachelard distinge între reveria
pind visele generate de instinctele refulate ce tind să ce, Editura Univers, Bucureşti, 1972, p.423). idealizantă al cărei sens este unic şi ascensional şi
influenţeze gândirea conştientă). Visele eminescie- Nu numai în „Luceafărul” şi în nuvela „Sărma- reveria excesivă, definită drept „un tur de forţă a
ne se sprijină pe un strat mai adânc numit de C.G. nul Dionis”, ci şi în „Povestea Magului călător în vieţii imaginate”.Ambele forme ale reveriei poartă
Jung, inconştientul colectiv, care nu este individual, stele”, apare ideea poetică a depărtării Pământului: marca feminităţii ca arhetip al vieţii şi al odihnei:
ci universal, cuprinzând ,,conţinuturi şi moduri de „Pământul departe-ntr-un punct s-a contrage/ Căci „Cum ne-am putea odihni dacă nu am avea în noi
comportament identice cum grano salis la toţi indi- lumi de departe în puncte se schimb,/ Dispar a pă- o fiinţă feminină? Iată motivul pentru care mi-am
vizii (...). acelaşi la toţi oamenii, el formează baza mântului viziune vage,/ A stelelor ţără curată se tra- îngăduit să pun toate reveriile mele legate de Reve-
psihică de natură suprapersonală, prezentă în fieca- ge/ Aleargă, trăieşte a aştrilor timp.” (Povestea Ma- rie sub semnul lui Anima.”(ibidem, p. 99).
re (...), conţinuturile inconştientului personal, sunt gului călător în stele”). Visul şi reveriile (,,Visăm amintindu-ne. Ne
în principal aşa numitele complexele afective, care Poetica depărtării, dependentă de schema călăto- amintim visând”; ibidem,p. 107) au calitatea de
constituie intimitatea personală a vieţii pshice. În riei, inclusiv cea a călătoriei în vis, este expresia ne- a-i asigura subiectului necesara libertate psihologi-
schimb, conţinuturile inconştientului colectiv sunt voii de libertate a omului romantic. Însăşi reîntoar- că, indiferent de vârsta pe care o are. Spre aceleaşi
aşa numitele arhetipuri.”(ibidem, p.40). cerea din vis ,,la realitate are înţelesul de evadare şi, semnificaţii se desfăşoară şi observaţiile lui Albert
În definiţia lui Jung, arhetipul ,,este un conţinut respectiv, de călătorie: omul visului şi omul realităţii Béguin: „Toate aceste revelaţii lăuntrice, poezie,
inconştient pe care conştientizarea şi perceperea îl sunt cele două ipostaze complementare; când omul gândire, contemplaţie, memorie şi reminiscenţă, se
modifică, şi anume în sensul respectivei conştiinţe iese din realitate, intră automat în imaginaţie; dar nu aseamănă prin aceea că ne scot din succesiunea obiş-
individuale în care apare” (ibidem, p. 42). Miturile - e mai puţin adevărat că reîntoarcerea din vis la rea- nuită a faptelor pentru a ne transporta într-o altă du-
,,străvechea stare de visare colectivă’’ -, basmele şi litate este tot o evadare şi tot o călătorie.”(ibidem, p. rată, într-un timp „nou-născut” (Albert Béguin, op.
visele sunt modalităţi de manifestare a arhetipurilor 423, s.n.). cit., p. 259). Concluzia sa, vizează diferenţa dintre
în înţelesul lor de conţinuturi ale inconştientului Adesea, realitatea visului, nu mai are semnifica- visul nocturn şi visul poetic a cărui esenţă constă în
colectiv. Ca imagini universale existente din vremurile ţia unei realităţi complementare în raport cu lumea transfigurarea realităţii(ibidem,p. 260).
străvechi, arhetipurile prezente în mituri şi în basme obiectivă, a unei modalităţi de îmbogăţire şi subli- O caracteristică esenţială a liricii eminesciene
s-au înveţmântat în formule conştiente, care au fost, mare a realităţii aride şi chiar ,,greşit întocmite’’. În constă în varietatea formelor visului: visul diurn în
adică, supuse unei prelucrări conştiente. În felul astfel de situaţii, lumea visului este opusă realităţii, care este idealizată realitatea (în poezia ,,iubirii şi
acesta reprezentările arhetipale depăşesc ,,sistemul exprimând în felul acesta tensiunea specifică ,,gân- a naturii’’, în secvenţa Daciei mitice din ,,Memento
personal închis’’. Prin intermediul lor spriritul uman dirii antitetice” a romanticilor, gândire ce facilitează mori’’), visul nocturn cu valenţe idealizante (visul
se „deschide spre lume”. Cu alte cuvinte „omul ,,situarea organică a transcendentului în raport cu Cătălinei), visul revolut (în ,,Memento mori’’, ,,Săr-
trecutului” trăieşte, cu experienţa sa, în noi. Desigur, imanentul, a finitului cu infinitul, a relativului cu ab- manul Dionis’’), visul simbolic ( în ,,Vis’’ şi ,,Poves-
„experienţa originară fiind pierdută, noi putem în- solutul, a realităţii cu irealitatea”(ibidem, p.417), a tea Magului călător în stele’’, ,,Luceafărul’’)), visul
cerca doar să o aproximăm prin intermediul imaginii realului obiectiv cu ipoteticul, sub semnul ,,căutării fantasmatic (,,Strigoii’’), visul ,, cu ochii deschişi’’
care a produs-o.”(ibidem,p. 44). idealului de neatins”. Drumul spre ideal solicită în- (reveriile lirice), visul cosmogonic (,,Scrisoarea
Visele, ca discursuri ale inconştientului, au o chipuirea (,,cu-a ei visuri fericite’’) a cărei menire I’’), visul apocaliptic (,,Scrisoarea I’’ şi ,,Memento
mare deschidere către reprezentările arhetipale. Cu constă în desfiinţarea ,,hotarului” dintre real şi ima- mori’’), visul în vis (visele lui Hyperion din visul
cât imaginile din vis se îndepărtează de experienţa ginar: ,,Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri ferici- Cătălinei, visul din ,,Sărmanul Dionis’’), ,, visul in-
individuală, cu atât ele sunt mai aproape de experi- te,/ Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori mun- tegrator’’ şi altele. Visul integrator are semnificaţii
enţa colectivă. cite/Te încerci a stoarce lapte din a stîncei coaste speciale în ,,Luceafărul’’ unde Luceafărul este o
Edgar Papu, a sesizat existenţa ,,categoriei de- seci;/Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mâandre flori proiecţie a interiorităţii Cătălinei, o figură a inconş-
partelui” în poezia eminesciană şi a subliniat faptul de aur,/Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti precum tientului ei care i se arată ,,ca un personaj autonom,
că respectiva categorie ,,reprezintă una din cheile un faur/Cearc-a da fierului aspru forma cugetării străin şi chiar ameninţător prin propunerrile sale
de pătrundere în viziunea şi creaţia eminesciană.” reci.”(s.n.). neânţelese’’ (Petru Mihi Gorcea, Steaua din oglin-
(Edgar Papu, Poezia lui Mihai Eminescu, Editura Alexandru Melian consideră că întreaga creaţie a da visului, Editura Cartea Românească, Bucureşti,
Minerva, Bucureşti, 1971, p.35). lui Eminescu poartă pecetea „visătoriei”, respectiva 1983, p, 124). Aspiraţia Cătălinei spre Luceafăr şi
,,Depărtarea eminesciană” se manifestă în mai stare fiind expresia unei „mirifice păstorii”: „Turma dialogul cu el, în vis, aparţin trăirilor ei în registrul
multe planuri (cel cosmogonic, cel istoric, cel as- visurilor mele eu o pasc ca oi de aur” (,,Memen- simbolic ale existenţei, iar întrupările Luceafărului
trologic, spaţial,dar şi cel al depărtării interioare, to mori’’). Păstorirea turmelor de aur implică cele sunt ,,opera’’ Cătălinei în starea de vis. Sunt fictive.
care îi permite să privească lucrurile ,,foarte de sus trei funcţionalităţi ale visului: „existenţială, creati- Sunt ,,o ficţine în ficţiune ’’(ibidem, p.123).In ace-
şi foarte de departe’’ . vă şi gnoseologică. În jurul acestor centre de interes laşi timp, visul în care se petrece întânirea simbolică
Cconsiderăm că la aceste aspecte, integrate în interior gravitează întreaga operă pe tema somnului dintre Anima Cătălinei şi corelativul masculin – Ani-
semantismul depărtării se adaugă fiinţele arhetipale şi a visului’’. (Alexandru Melian, op. cit. p.101). mus – , reprezentat de Hyperion, oglindeşte nostal-
(magul, bătrânul, imaginile dependente de Anima, Alexandru Melian demonstrează că „funcţia exis- gia pierdutei androginii a fiinţei umane.
cele simbolice precum apa, focul, muntele, îngerul, tenţială a visului poate fi urmărită în opera emines- Un loc aparte în categoria ,,visătoriei’’ îl au vi-
etc.) şi reprezentările din visele de factură literară, ciană pe două planuri interferate: visul, — ca mijloc ziunile onirice de tip negativ, nihilist: acele viziuni
reprezentări care au valenţe utopice, feerice sau fan- de evaziune dintr-o realitate insuficientă, ostilă urâtă, ce ilustrează acosmismul eminescian şi care constă
tastice. Deşi, în principiu, visul este nocturn, repre- într-un spaţiu ideal de puritate şi frumuseţe, îndepli- în onirica infernalizare (demonizare) a cosmosului
zentările din categoria celor amintite au, adesea, în nind un rol compensatoriu, alinător şi terapeutic; vi- şi, respectiv, în extinderea neantului „pe spaţiuri
funcţie de context, unele, conţinuturi solare, altele sul, ca mijloc de reanimare subiectivă şi selectivă a deşerte/pe lumi închise”. În astfel de viziuni, Emi-
- conţinuturi nocturne. trecutului, ca mijloc de trăire a amintirii.”(ibidem, nescu „nu enunţă doar dispariţia eficacităţii unei
Tot în „poetica depărtării” se înscriu şi călătoriile p.106). lumi de valori transcendente, ci şi necesitatea unei
imaginare, cele ideale şi respectiv şi cele idealiza- Cu toate că atât lumea reală, cât şi aceea din răsturnări a valorilor ce depăşeşte chiar şi faimoasa
te, aparţinând terestrului sau cosmicului.. Amintim vis sunt, pentru romantici, emanaţii ,,ale aceleiaşi Umwertung nietzscheană, căci ea ajunge la distru-
în acest sens călătoria lui Călin Nebunul, călătoria entităţi’’ (sufletul), diferenţele dintre cele două lumi gerea totală a cosmosului” - vizibil şi suprasensibil
fluvială a Dochiei către izvoarele mitice ale istori- sunt substanţiale.În acest sens este elocvent rapor- (Ioan Petru Culianu, Iter in silvis I. Eseuri despre
ei, călătoria lui Dionis pe Lună, călătoria lui Arald tul ,,sărmanului Dionis’’ cu visul şi realitatea: „Pen- gnoză şi alte studii, Editura Polirom, Iaşi, 2012,
(„Strigoii”), călătoria Magului în stele şi călătoria tru el visul era o viaţă şi viaţa un vis.’’ Respectiva p.233).
lui Hyperion către Tatăl ceresc. Chiar şi întrupările perspectivă asupra lumii trimite la scrierile lui Nova-
Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013 pag. 6
Semnificative în privinţa visului nihi- ce moartea cifra vieţii cea obscură –/În zădar o mă- Pentru cultura vieţii din Antichitate şi de mai târziu,
list sunt (mai ales) aceste versuri din ,,Mu- surăm noi cu-a gândirilor măsura,/ Căci gândirile-s până în secolul al XVIII-lea, bucuria a fost valoa-
reşanu’’, în care, dat fiind răul din lume, totul este fantome când viaţa este vis’’ (s.n). rea sufletească supremă, indicând treapta primă a
vrednic să piară. Satan, eternul geniu al disperării, Visul, viaţa şi moartea (,,Viaţa e germenul morţii desăvârşirii înţeleptului sau a credinciosului, a cava-
a smucit infernul din adâncurile pământului şi l-a –moartea e germenul morţii’’ ; ,,Şi moartea-i muma lerului, a curteanului, a omului cult din elita socie-
aruncat în stele, lărgind ,,categoria infernului la în- vieţii’’; ,,Moartea-i vistiernic unei vieţi eterne’’) tăţii. Tristeţea, în măsura în care nu era trecătoare,
tregul cosmos vizibil - pământ şi sfere planetare’’ sunt cuvinte-cheie revelatorii în ceea ce priveşte era considerată drept nonvaloare, iar de către teologi
(ibidem,p. 231), marea a fost împroşcată-n soare, structura recesivă a lumii.(vezi Mircea Florian, Re- chiar drept păcat. Începând cu dispoziţiile preroman-
iar sistemele solare au fost aruncte în chaos: „Rău cesivitatea ca structură a lumii, Editura Eminescu, tice, dureroase, ale secolului al XVIII-lea, aceste
şi ură/Dacă nu sunt nu este istorie/ [...]/Căci sâm- Bucureşti, 1987). În interiorul raporturilor moarte raporturi s-au inversat. Bucuria şi seninătatea s-au
burele lumii e eterna răutate!/[...]/O, Satan! geniu - viaţă sau vis - viaţă, termenul secundar, recesiv retras din literatură. Locul lor l-au luat melancolia şi
mândru, etern, al desperării,/Cu geamătul tău aspru (,,recidere’’ – ,,a veni după’’) nu este inferior celui durerea cosmică (Weetschmerz). Ele nu aveau nevo-
ca murmurele mării /[...]/Pricep acum zâmbirea ta dominant, cum s-ar putea crede din pricina aparen- ie de o cauză anume, îşi aflau hrana în ele însele, de-
trista vorb-amară:/Căci tot ce e în lume e vrednică să tei subordonări. Dimpotrivă, secundarul (recesivul) veneau predicate nobiliare ale sufletului. Romanticul
piară/[...]/Tu ai smucit infernul ca să-l arunci în ste- este factorul care ,,dă tonul’’ relaţiei binare în care se Chateaubriand a descoperit melancolia fără obiect,
le,/Cu cârduri uriaşe te-ai înălţat, rebele/Ai scos din află şi care exprimă dualismul fundamental al lumii. ridicând «ştiinţa tristeţii şi a spaimelor» la rangul de
rădăcine marea s-mproşti în soare,/Ai vrut s-arunci Visul, ca activitate onirică (sau ,,cu ochii deschişi’’) scop al artelor şi interpretând sciziunea sufletească
în chaos sistemele solare... /[...]/... Cerul cu sorii lui a unui subiect este subtituit în sintagmele citate, cu drept binecuvântare a creştinismului (…). Se răspân-
decade, / Târând cu sine timpul cu miile-i decade/Se- visul ca ,,definiţie’’, în spirit romantic, a vieţii, în ge- deşte conştiinţa decadentă, savurată încă drept sursă
-nmormântează-n chaos întins fără de fine / căzând nere, şi chiar ca stare a lumii văzute ca vis al morţii de atracţii neobişnuite. Ceea ce e destructiv, morbid,
negre şi stinse surpatele lumine./Neantul se întinde / eterne sau al nefiinţei. criminal e ridicat la rangul interesului (..). Începe să-
Pe spaţiuri deşerte, pe lumile murinde.” O asemenea perspectivă asupra lumii generează şi joace rolul conceptul de neant”( Hugo Friedrich,
Întinderea neantului, care sufocă „luminile”, şi întreţine sentimentul tragic al existenţei, de esenţă Structura liricii moderne, Ed. Univers, Bucureşti,
presupune regresiunea lumii în eterna barocă. Când însăşi imaginea poetului romantic este 1998, p. 27).
noapte. Nihilismul eminescian sau altfel spus tragică (,,Cu sufletu-n ruină’’, cu ,,Capu-mi pustiu Necesitatea evadării din realitate prin interme-
„anticosmismul lui Eminescu” justifică ,,pesimismul cu furtune’’) şi când constată că este ameninţat de diul visului şi al mitului, pesimismul, vocaţia angoa-
schopenhauerian, iar activitatea negatoare a lui Satan ,,vise rebele’’ sau că totul este ,,un vis searbăd’’, vi- sei, atracţia pentru nocturnitatea existenţei şi pentru
ia înţelesul unei negări a negaţiei, a unei activități be- sele decad la statutul de pasăre ,,ce îşi muia aripa-n contraste, retorismul, viziunile grandioase etc. sunt
nefice, dat fiind faptul că haosul „este incontestabil amar’’. În stările cu valenţe pesimiste, precum cele aspecte determinante în ceea ce priveşte raporturile
de preferat unei creații înșelătoare” (ibidem. p.233). din ,,Amorul unei marmore’’ (,, De ce nu sunt Sa- dintre baroc şi romantism - şi care confirmă opiniile
Acosmismul (anticosmismul) eminecian este tana, de ce nu-s Dumnezeu/ Să fac să rump-o lume potrivit cărora romantismul este o manifestare a ba-
asociat de Ioan Petru Culianu acosmismului antro- ce sfâşie-n tăcere, /Zdrobit sufletul meu ’’... ,,Eu rocului istoric, pe o altă spirală temporală a istorii
pologiei gnostice, care se caracterizează prin câteva singur n-am cui spune cumplita mea durere’’...) şi literaturii. .
aspecte specifice, ţntre care se află şi acela potrivit din ,,Mortua est’’ (,,Decât un vis searbăd, mai bine Corelativ al realităţii sau, alteori, opus al ei, mi-
căruia omul nu aparţine naturii (lumii) în care a nimic’’ sau ,,De e sens într-asta, e întors şi ateu/Pe jloc de cunoaştere, formă spirituală de compensare
ajuns printr-o întâmplare nefericită. Dată fiind con- palida-ţi frunte, nu-i scris Dumnezeu’’), pesimismul a limitelor existenţiale, modalitate de împlinire a
substanţialitatea sa cu divinitatea, omul este o făp- şi negaţia se potenţează reciproc, facilitând, în ,, Mu- idealurilor de puritate şi frumos „spaţiu de refugiu
tură acosmică, se situează, adică în afara lumii soco- reşanu’’(1876), de pildă, apologia lui Satan (,,O, din lumea eşecurilor’’ sau, dimpotrivă, mijloc de a
tită demonică. Satan! geniu mândru, etern, al deisperării’’) şi, în ge- ironiza realitatea, visul a fost o dimensiune funda-
Într-un asemenea context, Demiurgul este văzut nere, viziunile întunecate, negative, opuse celor din mentală a spiritului romantic.
ca un pitic care nu este în stare să nimicească nimic, reveriile lirice şi din visele idealizante.
iar moartea „nu-i decât un vis, căci sufletul îşi Sentimentul că viaţa este doar o iluzie, un vis, dar Bibliografie:
continuă viaţa, supus eternei migraţii, a reîncarnării şi celelalte teme de factură pesimistă (vanitas vani- 1. Albert Béguin, Sufletul romantic şi visul, Edi-
sale în alte trupuri”:„Dar, vai, tu ştii prea bine că tatum, lumea ca teatru, efemeritatea şi fragilitatea tura Univers, Bucureşti, 1970, traducere şi prefaţă de
n-am să mor pe veci –/Că vis e a ta moarte cu slabe existenţei umane etc.) au înlocuit orgoliul antropo- D. Ţepeneag,
mîni şi reci,/La sorți va pune iarăşi prin lumile din centrist din Renaştere. Lirica romantică a ,,deşertă- 2. E.R. Dodds, Grecii şi iraţionalul, Editura Po-
ceri/Durerea mea cumplită – un vecinic Ahasver –/ ciunii’’ şi a durerii cosmice (Weetschmerz) ilustrează lirom, Iaşi, 1998, ediţia a II-a, Traducere de Catrinel
Ca cu acelaşi suflet din nou să reapară/Migraţiei dechiderea gândirii artistice moderne spre valorifica- Pleşu,
eterne unealtă de ocară.../Puternice, bătrâne, gi- rea categoriilor negative: spleen-ul, deziluzia, amă- 3. Ovidiu Moceanu, Visul şi literatura, Colecţia
gante – un pitic,/Căci tu nu eşti în stare să nimiceşti răciunea, melancolia, teama de moarte, trancenden- Deschideri – Seria Literatură comparată, Editura Pa-
nimic.”(Mihai Eminescu, ,,Mureşanu’’ 1876, s.n.) ţa goală, revolta existenţială, importanţa crescândă ralela 45, Piteşti, 2002
Anumite situaţii petrecute în vis se circumscriu a conceptului de neant, perspectiva sumbră asupra 4. Sigmund Freud, Scrieri despre litertură şi
satanicului, în sensul pe care acest termen îl are ca vieţii, ironia caustică şi altele. Respectivul fenomen artă, , Editura Univers, Bucureşti, 1980, traducere şi
derivat al cuvântului Satan – figură mitologică (bibli- îşi are incipitul în perioada preromantică a poeziei, note Vasile Dem. Zamfirescu, prefaţă Romul Mun-
că) şi care în poezia romantică a avut prin excelenţă o perioadă de amestec a vârstelor literare. Hugo teanu,
statutul de rebel. Ceea ce îi cere Luceafărul (Luci- Friedrich a văzut cu limpezime desfăşurarea feno- 5. Sultana Craia, Vis şi reverie în literatura
fer!) Tatălui ceresc echivalează, la fel ca rugăciunea menului izgonirii bucuriei din literatură, fenomen ce română, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2003,
dacului din ,,Rugăciunea unui dac’’, cu o negare a oglindeşte o nouă sensibilitate, apărută sub presiu- 6. Marin Mincu, Mihai Eminescu.Luceafărul,
Acelui care este dătător de viaţă ,,şi de legi’’, cu o nea tiparelor modernităţii.:,,Amărăciunea, gustul de Editura Albatros, Colecţia Texte comentate, Bucu-
răzvrătire împotriva Sa. cenuşă, întunecarea sunt experienţe fundamentale, reşti,19.
În unele sintagme din poemele din această impuse, dar şi deliberat întreţinute, ale romanticilor. 7. G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, vol.
categorie, visul este doar o noţiune utilizată în vede- II, Editura Minerva, Bucureşti, 1970.
rea accentuării unor aspecte fundamentale ale Wel- 8. C. G. Jung În lumea arhetipurilor, Editura
tanschauung-ului eminescian, precum în versurile de Jurnalul literar, Bucureşti 1994,, traducere, prefaţă,
la sfîrşitul poemului ,,Împărat şi proletar’’(,,Că vis comentarii şi note de Vasile Dem. Zamfirescu.
al morţii-eterne e viaţa lumii-ntregi’’), în ultimele 9. Edgar Papu, Poezia lui Mihai Eminescu,
versuri al poemului ,,Memento mori’’( ,,La nimic Editura Minerva, Bucureşti, 1971, p.35.
reduce moartea cifra vieţii cea obscură –/În zădar o 10. Marian Popa, Călătoriile epocii romantice,
măsurăm noi cu-a gândirilor măsura,/ Căci gândi- Editura Univers, Bucureşti, 1972, p.423.
rile-s fantome când viaţa este vis’’ s.n.) sau în versul 11. Alexandru Melian, Eminescu - univers des-
din ,,Scrisoarea I’’: ,,Căci e vis al nefiinţei universul chis, Editura Minerva, Bucureşti, 1987,
cel himeric’’. Adrian Marino, în pertinentul studiu 12 .Gaston Bachelard, Poetica reveriei, Editu-
despre ossianismul românesc, (,,Ossianismul ro- ra Paralela 45, Piteşti, 2005, traducere de Luminiţa
mânesc’’, în ,,Revista de istorie şi teorie literară’’, Brăileanu,
nr. 2, 1978) nu a observat că însuşi Eminescu îşi 13. Petru Mihai Gorcea, Steaua din oglinda vi-
asumă, în finalul ,,epopeii’’ războiului dintre daci şi sului, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1983,
romani (,,Memento mori’’) ipostaza ossianică a bar- 14 .Ioan Petru Culianu, Iter in sivis I. Eseuri des-
dului: un bard care a băut din lacul cu apă vie, ,,din pre gnoză şi alte studii, Editura Polirom, Iaşi, 2012,
aghiazma din lacul ce te-nchină nemurii’’. Picătura traduceri de Dan Petrescu, Corina Popescu şi Hans
de achiazmă din vinul poeziei şi al gândirii asigură Neumann,
acestora (poeziei şi gândirii) o viaţă, totuşi, mai lun- 15. Adrian Marino, ,,Ossianismul românesc’’, în
gă între celelalte lucruri repede pieritoare ale lumii: ,,Revista de istorie şi teorie literară’’, nr. 2, 1978
,,În zadar le scrii în piatră şi le crezi eternizate/Căci 16. Mircea Florian, Recesivitatea ca structură a
eternă-i numai moartea, ce-i viaţă-i trecător’’. Aşa- lumii, Editura Eminescu, Bucureşti, 1987,
dar, atmosfera fantomatică, de factură ossianică, se 17. Hugo Friedrich, Structura liricii moderne,
extinde, în viziunea lui Eminescu, asupra gândirii Editura Univers, Bucureşti, 1998, traducere de Di-
înseşi, într-o lumea în care viaţa este doa un vis şi eter Fuhrmann.
în care doar moartea este eternă.: ,,La nimic redu-
pag. 7 Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013
Poeme
Mihaela Albu
Povestea mea spre calea amintirii. or fi existând şerpi verzi...? –
Întregesc ochiurile neîmplinite cu încredere în fine ... un şarpe de orice culoare
Ne povestim timpul; Şi am rămas foşnea cu grijă (parcă) frunzele gândului.
o luăm mereu de la început – Covorul pentru totdeauna
sub ploaia de cuvinte fermecat acolo. Mi-ai spus ceva important pesemne
iluzia zboară în cele din urmă dacă şi şarpele verde a venit
că tu erai cel mereu spre norii Incertitudine să asculte
că eu locuiam – de-un veac – în casa gândurilor Poeziei! sau numai să-mi distragă atenţia...
tale. Precum Alice

E
Viaţă (II) am trecut amândoi pragul Cine (mai) ştie?
Îţi aduc timpul meu; - încrezători -
II.

M
Tu ştii numai clipa; Râd în Ţara Minunilor…
Îi întinzi Singur ...
Nu mă-ntreba ce ţi-am spus eu ...

E
cu nădejde marginile Plâng Eu
Singur ... mi-am lăsat la uşă doar lumina albastră de început de lume
până se rupe în ameţeala fără de saţiu …
Îţi arunc o vorbă sandalele grele de tină o mai am în minte ...

O
O iei şi mi-am spălat în rest- cuvinte amestecate într-un curcubeu.
Poveste stranie -
sau fruntea/ pleoapele/ picioarele

P
Povestea mea
culoarea i se umple de tină? cu lumină. În albastru mă scald de atunci
care tot mai caută
când cade Noaptea...
să îmbrace
nemărginirea … Ţi se prefiră printre degete/ Păşeam încrezătoare
Pastel în Manhattan
printre gânduri mi-erau braţele încărcate
Incompatibilitate neîntâlnite cu îndoielile mele? cu aromitoare mirări
Zăpadă cenuşie, suflet îngheţat …
Poate o prinzi pe drumul ce ştiam că duce
O veveriţă
Apa din vis se-ntinde … ca o apă şi –din totdeauna –
– ca o statuie încremenită de frig
Cercul din vis e cerc dar marginile-mi scapă o ocroteşti ...? spre nicăieri
pe un ciot de copac – ;
Pomul din vis e pomul fără fruct spre niciunde
Vântul trimite deznădejde
Cerul îl cheamă; Aşteptarea seamănă cu bucuria răsăritului! sau ... spre învolburatele unde
Dinspre East către Hudson River
Pământu-ntâi l-a supt ale acelui început
O dorinţă ca o sevă nevăzută … Dinspre Hudson către East River …
chemat
Zborul din vis e zbor în cerc de vis dinainte de-a şti
Întâlnesc în cale O iarnă bogată în tristeţi acum
Apa se-ntinde către interzis cum încolţeşte
un cireş japonez În Manhattan, la capăt de drum.
sămânţa
Şi lumea mea întinsă cât o apă un zgârie-nori de Bine şi Linişte.
pe terase i s-au rătăcit arbori şi flori ***
În margini de-nţeles nu vrea să-ncapă …

E
dornice de mângâierea luminii Tu Tăcerea e ca întunericul:
Durere/Dor o vorbă sau o lumină de gând tulbură odihna.

M
intru la Met De prea plin – cupa dă peste margine;
Departele plânge în lume şi neştiute drumuri s-au deschis – În peştera sufletului

E
ca-ntr-o pustie catedrală sub cupola de sticlă lumina ne-nconjoară în ţipăt de triumf bocancii
în care sfinţii fără nume îmi pierd gândurile în civilizaţii apuse… plesnesc muguri rănesc stalactite …

O
au pus la cale o răscoală … freamătă Firea … Din rană picură sânge,
Să-mi fii alături culoarea durerii e pierdută.

P
În sufletul fără de Tine, strigă fiinţa mea toată. Şi tu –
rănit de doruri şi dorinţi, Aproape că îţi simt umărul – între elegie şi sonet O, indiferenţă atotstăpânitoare!
e o uitare şi-un nebine Paşii tăi slujeşti Iubirea
şi-un dor imens de bunii sfinţi. lasă urme pe toate căile neumblate cu suflet de Poet …. Vară târzie ….
ale gândurilor mele …
Singurătate Şarpe de orice culoare Vară târzie:
Cuvinte... I. Cerul de vise – în clocot.
… o pasăre o aripă un zbor .. Nu-mi amintesc ce mi-ai spus... Revărsare …
mereu aceeaşi cifră învăţată de cocor … Frunze desprinse din ram, Ţin minte numai un şarpe verde
rând pe rând, Fântâna de gânduri – tot mai seacă!
trecute vieţi cuvinte
de gânduri (alintate sau bătute de vânt) Ţipătul culorilor
de iluzii vin spre mine şi
sărate lacrime şi ating în mângâiere/ durere dorinţa mută;
atârnânde şiruri … Sufletu-mi îndurător le tot cere
le cere ... Pe braţe de pomi atârnăm
În faţa casei duzii … cercuri de speranţă –
Culeg cu răbdare vorbele inele de nuntă …
Surâs amar – una câte una –
suspin de frunză tot căzând în van din ram şi le păstrez în cămară Altcineva, altcândva
lumină tristă îmbrăcând amurgul pentru când nici nu ştiu
pentru azi pentru mâine În gând, în vis, în joacă
şi eu pentru mai târziu schimb lumea ca să-mi placă:
Pentru târziul din mine, din noi... Mut casa în alt oraş, în altă ţară;
şi eu cu sufletu-mi tăiat Pe mine mă mut apoi în altă casă
cum taie brazdă plugul … Pentru mai înainte pentru mai şi mă închipui altui mire – mireasă
înapoi ori mamă frumoasă altor copii.
Viaţă (I) Pentru fiecare Schimb şi florile de la fereastră;
Pentru amândoi. Las apoi gândul să mai crească
Bucuros de iubire şi mă visez cu tine într-un alt timp,
desprind fire din constelaţia anilor Toate au un sfârşit într-o altă barcă
şi le ţes cu migală în războiul vieţii: mergând mână în mână
Cu palma spălată prin ore, prin ere …
Băteala – lumina blândă ce cade la apus prin rouă neîncepută
Urzeala – închipuire din clipe de noroc am şters cu grijă Dar şi tu ştii, şi eu ştiu
un cerc contopit din două iluzii/ ferestrele din suflet că visele mint.
zori de zi bântuite de fulgere în amurg. larg deschise
Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013 pag. 8

Tema religiozităţii în opera argheziană


Ştefan Melancu
Tema de faţă îl vizează pe unul dintre cei mai im- tea încadra o astfel de temă. Mai cu seamă acest din este cea a anilor ’70 şi ’80, când tema religiozităţii
portanţi scriitori români ai secolului al XX-lea, Tudor urmă palier al criticii a dat naştere unor vii, aşa cum argheziene este repusă (pe urmele perioadei interbe-
Arghezi, scriitor ce a marcat, prin opera sa, o întrea- o arată câteva dintre interpretările de marcă aplicate lice) la modul onest în discuţie, receptarea acesteia
gă epocă în evoluţia literaturii noastre – şi aceasta, acestei teme (începând cu Eugen Lovinescu şi Pom- bucurându-se de aportul unor critici semnificativi
în multiple sensuri: prin impunera unei viziuni com- piliu Constantinescu şi încheind, să zicem, cu Nico- precum Şerban Cioculescu, care continuă să scrie cu
plexe în ceea ce priveşte raportarea scriitorului la ac- lae Manolescu şi Eugen Simion sau Nicolae Balotă), aceeaşi dezinvoltură despre Argezi, Nicolae Balotă,
tul de a scrie şi de a înţelege rostul scriiturii în spaţiul încercând totodată o racordare a acestor interpretări Nicolae Manolescu, Eugen Simion sau Alexandru
larg al unei literaturi (actul scrierii înglobând trava- la scrierile lui Arghezi, mai cu seamă la volumele în George, pentru a-i aminti doar pe cei mai semnifi-
liul creator, alături însă de aura inspiraţiei şi plăcerea care o astfel de temă îşi are o certă identificare. În cativi. Desigur, din câte s-a putut observa, sublini-
jocului cu cuvintele); printr-o diversificare tematică acest sens, ne vom opri aici asupra receptării aces- erile criticilor amintiţi mai sus sunt uneori sensibil
substanţială (la temele obişnuite ale literaturii, opera tei teme, cu sublinierea din capul locului faptul că diferite (poziţia lui N. Manolescu făcând chiar o notă
argheziană adăugând şi aprofundând o vastă arie te- poezia şi, în genere, creaţia de inspiraţie religioasă aparte), fapt ce nu impietează însă cu nimic asupra
matică, anexată condiţiei omului modernităţii sfâşiat aparţinând operei argheziene este una dintre cele mai interpretării ca atare a temei şi, mai cu seamă, asupra
de contradicţii existenţiale); în sfârşit, prin vastitatea complexe, reflectând, pe de o parte, trăirea sui-ge- valorii arististice incontestabile pe care o constituie,
operei scrise, o operă întinsă pe parcursul a peste şap- neris a sentimentului religios de către scriitor – fil- în corpus-ul operei argheziene, ilustrarea temei în
tezeci de ani (de la debutul poetic din 1896, în revista trat prin prisma propriei biografii existenţiale, dar şi cauză.
Liga ortodoxă, condusă de Alexandru Macedonski, printr-o constituţie artistică specifică unui mare poet Ceea ce ne propunem, în continuare, după
până la volumul intitulat, semnificativ, Noaptea, din – şi, pe de altă parte, o veritabilă dramă a omului aceste aceste sublinieri, este identificarea ca atare a
1967, anul morţii scriitorului). Valoarea incontesta- modern – pendulând permanent între golul existen- temei, sub un dublu aspect: pe de o parte, identifi-
bilă a operei argheziene a fost subliniată, de altfel, ţial pe care îl reprezintă lipsa unor repere concrete carea principalelor scrieri argheziene în care tema
încă de la publicarea primelor sale volume (Cuvinte privind graţia divinităţii şi necesitatea acută a „sem- religiozităţii îşi are o manifestare concretă şi, pe de
potrivite, 1927, Icoane de lemn, 1929, Poarta nea- nelor” dumnezeirii tocmai în sensul găsirii sensului altă parte, relevarea reperelor majore (sub aspectul
gră, 1930, Flori de mucigai, 1931 – urmate, într-o împlinirii existenţei umane. semnificaţiilor) în care se aşează această temă.
succesiune constantă, de toate celelalte volume ce În acest sens, trebuie spus, legat tocmai de Raportarea la divinitate, cu toate determi-
întregesc opera antumă a scriitorului), critica de în- receptarea acestei dominante a creaţiei argheziene, naţiile pe care, în viziune argheziană, le are asupra
tâmpinare remarcând de la bun început genialitatea că tema religiozităţii constituie o adevărată con- existenţei umane şi asupra rostului acesteia în lume,
scriitorului, harul artistic excepţional, poziţia cu to- stantă a operei scriitorului, fiind prezentă pe întregul înclusiv în planul creaţiei, este de văzut, mai întâi,
tul aparte în care se încadrează scrisul arghezian în traseu scrierilor sale, începând cu volumul Cuvinte fapt subliniat de marea parte a receptării argheziene,
ansamblul literaturii contemporane. Printre criticii potrivite, din 1927, şi până la volumul Noptea , pu- în volumul de debut al scriitorului, Cuvinte potrivite.
de rezonanţă care au întâmpinat opera argheziană, la blicat în ultimul an de viaţă al scriitorului. În acest Tema este prezentă aici în primul rând în aşa-numitul
modul superlativ de cele mai multe ori, se numără în sens, indiferent de poziţia unuia sau altuia dintre cri- ciclu al Psalmilor, numărând zece psalmi, intercalaţi
epocă Pompiliu Constantinescu (critic ce semnează ticii de ieri sau de azi faţă de opera argheziană, tema între alte poeme, psalmi pe care îi vom reda, în conti-
şi una dintre primele monografii argheziane1), Şer- religiozităţii nu a putut fi sub nici o formă evitată. nuare, într-o identificare ce are în vedere primul vers
ban Cioculescu (cu o preocupare permanentă, de-a Apoi, trebuie remarcat faptul că, pe parcursul unui al psalmului: Psalm 1 (Aş putea vecia cu tovărăşie);
lungul timpului, asupra scrisului arghezian2), Vladi- lung traiect al receptării critice, s-au putut contura Psalm 2 (Sunt vinovat că am râvnit), Psalm 3 (Tare
mir Streinu3, Tudor Vianu4, Eugen Lovinescu5 sau mai multe etape ale receptării temei, configurarea sunt singur, Doamne, şi pieziş); Psalm 4 (Ruga mea
George Călinescu6. Cât priveşte receptarea critică fiecăreia dintre etape fiind strâns legată, mai ales e fără cuvinte); Psalm 5 (Nu-ţi cer un lucru prea cu
ulterioară, opera argheziană s-a bucurat, de aseme- sub raport ideologic, de epoca respectivă pe care o neputimţă); Psalm 6 (Te drămuisc în zgomot şi-n tă-
nea, de un interes deosebit, un fapt absolut firesc, în traversează fiecare moment al receptării. Astfel, în cere); Psalm 7 (Pentru că n-a putut să te-nţeleagă);
condiţiile în care Arghezi a continuat şi continuă să perioada interbelică tema religiozităţii a fost înţelea- Psalm 8 (Pribeag în şes, în munte şi pe ape); Psalm 9
incite, prin valoarea operei, obligând astfel la o pozi- să ca fiind una din temele fundamentale ale scrisului (Psalmul de taină); Psalm 10 (Vecinul meu a strâns
ţionare critică faţă de temele şi liniile de forţă în care arghezian, prezentă în volumul Cuvinte potrivite, cu nendurare) 9. Fără a proceda la o interpretarea a
se înscrie opera argheziană. În acest sens, sunt de dar şi în volume apărute ulterior, fiind legată (prin acestora – vom încerca acest lucru în altă parte –, să
văzut critici importanţi, precum Ov. S. Crohmălni- prisma unor sublinieri aparţinând unor critici precum spunem doar că astfel de psalmi, canonici, după cum
ceanu, Dumitru Micu, Nicolae Manolescu, Nicolae Eugen Lovinescu, Pompiliu Consimediat, George i-a numit critica de întâmpinare, au ca temă centra-
Balotă, Eugen Simion, Alexandru George sau Vale- Călinescu, Tudor Vianu sau Şerban Cicoculescu) fie lă raportarea la divinitate, conţinutul lor situându-se
riu Cristea7, cu studii deja consacrate privind opera de o experienţă existenţială a scriitorului (episodul între credinţă şi tăgadă (sintagmă devenit loc comun
argheziană, la care se adaugă nenumărate alte studii Cernica şi cel al Mitropoliei bucureşteane), fie de în receptarea critică), redând zbaterea sufletească a
din ultimii ani privind receptarea argheziană. un anume fond mistic greu explicabil al scriitorului, psalmistului, singurătatea în faţa unui Dumnezeu ab-
În această vastitate a receptării operei arghe- fie de o componentă structurală a propriei viziuni sent, revolta, nevoia imperativă a certitudinii, resem-
ziene se include şi tema lucrării noastre, tema poe- scriitoriceşti prin care existenţa umană nu poate fi narea în cele din urmă. Să spunem, de asemenea, că,
ziei şi, în genere, a creaţiei de inspiraţie religioasă, înţeleasă în integralitatea sa fără fără o raportare la spre deosebire de majoritatea criticii care ia în calcul
o temă viu dezbătută şi disputată încă de la apariţia divinitate. A urmat apoi momentul cel mai dificil al din primul volum arghezian nouă psalmi canonici,
primului volum din creaţia argheziană, volumul Cu- receptării temei, anii ’50 ai secolului trecut, marcat noi am mai adăugat încă unul, psalmul numerotat cu
vinte potrivite, din 1927. Încă de la apariţia acestui de interpretarea dogmatică a întregii opere arghezi- cifra 9, Psalmul de taină. La o primă vedere, acest
volum, critica de întâmpinare a putut observa, între ene (o aşa-zisă intepretare) 8, în cadrul căreia teme psalm nu pare a fi încadrat între psalmii canonici
temele mari pe care le desfăşoară aici poezia arghe- precum religiozitatea sau „estetica urâtului” (aceasta arghezieni, titulatura lui însă şi mai ales prezenţa
ziană – condiţia creatorului modern raportată la ac- din urmă, prezentă mai cu seamă în volumul Flori unor imagini ce trimit înspre imaginea fiului sfânt
tul creaţiei şi la societate (marcată încă din Testa- de mucigai, din 1931) nu numai că au fost cu totul şi a maicii fecioare („Cu care-am năzuit alături / să
ment, poezie programatică pe care Arghezi o aşază deformate, dar au constituit şi „argumentul”, între al- leagăn pruncul omenirii”), ca şi prezenţa unui lexic
în fruntea volumului, dar şi în Nehotărâre), iubirea tele, pentru scoaterea pur şi simplu a lui Arghezi din oarecum comun psalmilor („bătut în cuie”, „crucea
înţeleasă între senzualitate, aşteptare a împlinirii şi literatură – scriitorul fiind taxat de critica dogmatică mea”, „pământ făgăduit”, „lăsat să rătăcească”, „vâl-
universul familial (Melancolie, Morgenstimung, drept un mistic incurabil, lipsit de moralitate şi îndo- toare”, „pustia” etc.) pot alătura acest psalm, fără a
Creion, Despărţire, Lingoare), existenţa umană aşe- ielnic ca valoare artistică pentru ceea ce, pe atunci, forţa nota, celorlaţi. La aceşti psalmi, se mai adaugă
zată între jocul destinului sau al firii şi trăirea gravă a se dorea a fi „literatura angajantă” sau „proletară” a şi alţii – prezenţi în volume ulterioare, unii aparţi-
acesteia (Duhovnicească, De v-aţi ascuns...) – şi una „noului” timp. Un moment mai puţin fast a fost şi cel nând ultimilor ani de creaţie: Psalm 11 (Ca să te-
din temele ce dau o consistenţă aparte acestui volum, următor, respectiv anii ’60 ai secolului trecut, când, ating, târâş pe rădăcină – în volumul Alte cuvinte
respectiv poezia de inspiraţie religioasă, cuprinsă, în deşi (o dată cu un anume „dezgheţ” din punct de potrivite, 194010 ; Psalmul 12 (Fără-a te şti decât
principal, în ceea ce a fost numit ciclul Psalmilor. În vedere ideologic al epocii, ce favorizează reintrarea din presimţire) 11 – prezent în volumul Una sută una
acest sens, aproape că nu există critic – de la Pom- lui Arghezi şi a receptării argheziene în literatură) poeme, din 1947; Psalm 13 (Călarea-şa, de-a fuga
piliu Constantinescu, Şerban Cioculescu sau G. Că- apar câteva studii semnificative (cele semnate de Ov. pe vânt, ca Făt-Frumos) – în volumul Frunze, 1961;
linescu, până la Nicolae Balotă, Nicolae Manolescu, S. Crohmălniceanu şi Dumitru Micu), acestea, deşi Psalm 14 (Am fost să văd pe Domnul bătut de vânt
Eugen Simion sau Alexandru George – care să nu se subliniază exact prezenţa temei religioase şi locul pe cruce) – în volumul Silabe, 1965; Psalm 15 (Psal-
oprească asupra acestei teme. Discuţiile şi interpre- unde trebuie căutată aceasta, totuşi interpretarea ei mul mut) – în volumul Ritmuri, 1966; Psalmul 16
tările pe această temă, dintre cele mai aprinse, dese- este una vizibil racordată la „imperativele epocii”, (Psalm de tinereţe) şi Psalm 17 (Când m-ai făcut,
ori purtate în contradictoriu, continuă până astăzi, o epocă ateistă şi impregnată de o ideologie vulgar mi-ai spus: de-acum trăieşte) – în volumul Nopatea,
pe câteva paliere de analiză şi interpretare precum: marxistă, repudiind, la nivelul elitelor scriitoriceşti, 1967, şi Psalm 18 (Doamne, tu singur văd că mi-ai
resorturile existenţiale ale generării acestei teme în orice afundare, pe linia creaţiei, în spaţiul divinită- rămas) – prezent în volumul postum Frunzele tale,
opera argheziană (vizată fiind îndeosebi experienţa ţii – fapt ce determină o „împingere” a religiozită- 1968. Şi aceşti ultimi psalmi canonici, răzleţiţi (pen-
monahală a lui Arghezi din primii ani ai secolului ţii argheziene înspre „rătăcirile” tinereţii monahale tru a folosi un cuvânt din sfera poetică argheziană) în
trecut, de la Mănăstirea Cernica şi Mitropolia bucu- a scriitorului sau înspre o viziune mistică ale cărui diverse volume, se înscriu în aceeaşi linie imagistică
reşteană), substratul religiozităţii creştine ce alimen- resorturi se impun „corectate” chiar prisma unor cre- a raportării la dibvinitate, ilustrând aceeaşi pendula-
tează această temă şi, mai ales, existenţa sau nu a aţii ulterioare ale autorului, precum Cântare omului, re între nevoia de credinţă şi neliniştea determinată
unei religiozităţi autentice argheziene în care s-ar pu- din 1956. Perioada cea mai propice a receptării temei de Dumnezeul absent. Acestor psalmi cano-
pag. 9 Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013
nici, Nicolae Balotă, ca şi alţi critici, le adau- De ce nu se manifestează el? Proştii şi negustorii de rugăciunea mea către tine, punct întunecat de lumină
gă psalmii cuprinşi în volumul Ce-ai cz mine, Dumnezeu se înfumurează că-l cunosc. Simpla lui din întuneric, căci îmi trebuie un tovarăş, îmi trebuie
vântule? 16, care, deşi nu au structura canonic-versi- prezenţă ar schimba omenirile şi ar suprima bugetul un stăpân pe care nu-l găsesc, o patrie ca să semene
ficată a celorlaţi amintiţi aici, aceasta „nu înseamnă Mnisterului de Culte. De ce lucrează exclusiv prin cu pământul, un împărat cu care să vorbesc, o cifră.
– consideră Nicolae Balotă17 – că le lipseşte esenţa” emisari şi aluzii: câte ocoale! Ce stil tenebros! Are // Mă rog Ţie pentru că ţi-s stelele frumoase, pentru
şi „structura poematică”, analiza acestora scoţând la nevoie Dumnezeu de samsari, când sufletele sunt că ai urzit azurul, pentru că ai făcut caprele şi copacii
iveală „o sumă aproape completă a elementelor ’re- ale Lui şi le poate mişca direct?” 21 Fragmentul redat şi ţi-ai distribuit fiinţa în toate seminţele şi în toate
ligiozităţii’ lirice argheziene. Mai mult chiar decât în aici este unul tulburător pentru reflecţia argheziană fiinţele, cu cari fără voia mea mă simt legat, fie că ştii
Psalmii canonului poetic Arghezi, aceste poeme în în ansamblul ei şi, evident, vom reveni asupra lui în tu sau nu ştii. Mă rog Ţie, Doamne, să nu mai fiu eu
proză, subliniază criticul, revelează harta sensibili- capitolul următor. însumi”.
tăţii religioase, un fel de spirituală carte du tendre a Revolta argheziană vizavi de decăderea În volumul următor, Flori de mucigai, 1931,
Pelerinului în căutare”. principiilor solide ce trebuie să guverneze viaţa, de volum în care critica a văzut unul dintre cele mai
Dincolo de ciclul Psalmilor (cei canonici şi lipsa oricăror repere morale ce ar trebui să conducă originale scrieri argheziene (exploaând o temă prin
cei prezenţi în Ce-ai cu mine, vântule?), există însă, existenţa individuală şi socială, este prezentă şi în excelenţă a poeziei modernităţii, „estetica urâtului”),
în opera argheziană, o serie întreagă de referinţe în volumul următor, Poarta neagră, 193022, născut tot raportarea la sfera divinităţii poate fi întâlnită cel
care regăsim raportarea la divinitate sub o largă gamă dintr-o experienţă de viaţă (închisoarea de la Văcă- puţi în două dintre poemele ce întregesc acest vo-
a reprezentărilor. Ilustrarea acestor reprezentări este reşti, din 1919) şi axat tot pe un spaţiu claustral, de lum. Mai întâi, în poemul inaugural, cel care dă şi
ceea ce ne propunem în continuare, urmărind şirul data aceasta cel al închisorii. Semnificativ, în acest titlul volumului23, poem ce poate fi înţeles ca una
diverselor scrieri ce întregesc opera argheziană. sens, este tocmai Preludiul acestui volum, în care Ar- dintre ars poetica argheziene, ilustrând condiţia cre-
Mai întâi, să spunem că, în afara Psalmilor ghezi procedează la o critică viruletă a Bucureştiului atotului, a artistului, într-un spaţiu nu doar închis în
amintiţi, există inclusiv în volumul Cuvinte potrivi- detenţiei sale, oraş al „iubirii” şi al „urii” argheziene el însuşi, ci şi, mai grav, lipsit de orice repere ale
te o serie de poeme racordate, sub diverse nuanţe, („insulă de liliachiu şi mătrăgună”), configurând, în spiritualităţii, artistul fiind părăsit atât de apostolii
la tema divinităţii (sub aspect imagistic, lexical şi cele din urmă, imaginea unei adevărate Sodome – o biblici (Luca, Marcu, Ioan), cât şi de simbolurile
al semnificaţiilor), poeme precum: Testament (ver- critică ce vizează nu doar „putregaiul” acestui oraş, acestora („taurul”, leul”, „vulturul”), creaţia însăşi
surile ce indică legătura dintre „cenuşa morţilor din ci şi neputinţa de a oferi ceva „sănătos” „milioanelor devenind, în lipsa acestora, una stângace („Şi m-am
vatră” şi Dumnezeul „de piatră”); Cântec de adormit de oameni care vin la tine ca la o cetate sfântă”. În silit să scriu cu unghia de la mâna stângă”). Apoi,
Mitzura (unde Dumnezeu este asociat jocului copi- plus, există şi aici fragmente întregi care redau fie vi- există aici un poem de o rară frumuseţe artistică, in-
lăriei şi reprezentării minuscule a acesteia); Înviere sul auroral al dumnezeirii învăluind lumea decăzută titulat Cântec mut, configurând imaginea mişcătoare
(cu reprzentarea poetică a iubirii, tinereţii şi credin- uman a închisorii, ca în fragentul Noapte de argint: a unuia dintre deţinuţi – uitat de lumea din afara în-
ţei christice ce însoţeşte „făptura” umană); Mâhniri De câteva nopţi, miraculoase prin seninătate şi pro- chisorii şi, în cele din urmă, părăsit şi de viaţă, însă
(cu imaginea diaconului Iakint, răzvrătit împotriva funzime, păzeşte soarele alb al lunii, până-n zori cris- nu şi de aura divinităţii (aceeaşi pentru toţi), care îşi
pravilei şi ademenit de „o fată vie”, sub privirea în- talul eternităţii. Puşcăria, unde te întorci, cu zidurile face prezenţa în clipele ultime de viaţă. Poemul este
găduitoare chair a lui Dumnezeu, dar în dispreţul ci- ei albe, încremeneşte în sideful argintat al luminii, unul de-a dreptul mişcător şi merită amintit aici în
nului „mohaicesc”); Heruvim bolnav (cu imaginea pare o vastă expoziţie de ireală pictură. Clpotniţa, integralitatea sa: „La patul vecinului meu / A venit
fulgurantă a „îngerului” decăzut); Inscripţie pe Bi- biserica, spitalul, celulele, poarta, gardurile, sentine- aznoapte Dumnezeu. / Cu toiag, cu îngeri şi sfinţi,
blie (unde raportarea la Cartea Sfântă se aşază între lele din curte, copleşite de culoare metalică; dovlecii / Că se făcuse în spital / Cald ca supt un şal. // Ei
admiraţia de slavă şi neputinţa înţelegerii Cuvântu- albi, culcaţi pe burtă şi comunicând între ânşii prin au cântat din buciume şi strune, / Câte o rugăciune,
lui sacru); Satan (cu un terifiant portret al acestu- vinele pleşuvite de foile mari ale tulpinilor târâitoa- / Şi au binecuvântat / Lângă doftorii şi lângă pat. //
ia, „oprit pe ţărmul lumii” şi răspunzând „Europei, re, ca prin nişte tuburi de transfuziune; totul, şi po- Doi îngeri au adus o carte / Cu copcile sparte, / Doi
orgolios, cu tifla”); Rugă de vecernie ( cu imaginea rumbii înfăşuraţi ca nişte steaguri, pare aici zugrăvit, o icoană, / Doi o cârjă, doi o coroană. / Diaconii-n
sfântului „palid, sfârşit şi blând pe cruce”, învecina- aici sculptat, când sfânt ca poezia, când fermecător stihare / Veneau de sus, din depărtare, / Cădind pe
tă cu imaginea biciului „ce-l izbeşte şi-l sângeră-n ca un vis. // Şi visul durează noaptea întreagă, în tim- călcâie / Cu fum de smirnă şi tămâie. // Lumânări de
obraz”); Duhovnicească (cu reprezentarea pustietoa- pul mutării lente a lunii pe curba tăriei. Şi, închis în ceară / Se încrucişară. /Scara din cereasca-mpărăţie
re, de dincolo de moarte, a mamei, dar şi cu ima- sânul acestui splendid mister, inspirator de intuiţii şi / Scobora-n infirmerie, / Pe trepte de cleştar, / Peste
ginea metamorfozat-satanică a lui „Cine-ştie-Cine”) dăruitor de siguranţe secrete, omul, fericit că vede patul lui de tâlhar. / Cei de faţă vorbeau pe deşte / Cu
sau De-a v-aţi ascuns (poem de o extremă gravitate, şi cunoaşte, se înfrăţeşte pe deasupra duşmăniei şi el, şi bisericeşte, / În tindă, / Creşteau plopi de oglin-
unde, „subt coviltirele lui Dumnezeu”, moartea este ticăloşiei comune, cu ceea ce a fost întotdeauna mai dă / Şi o lună cât o cobză de argint. / L-am auzit şop-
privită ca un joc ce trebuie „jucat”, – „jocul Sfintelor curat şi mai frumos în conştiinţa uneori genială şi tind. / Şi toată noaptea a vorbit cu ei / Şi cu icoana
Scripturi” în care s-a prins inclusiv „Domnul nostru câteodată dumnezeiască a lumii”; sau fragmentul Dumneaei / A de-a purerea Fecioare, / De Dumnezeu
Iisus Hristos”) 18. intitulat Rugăciune, redând durerea, deznădejdea şi Născătoare. // ’ – Lăsaţi-l: nu poate să v-asculte,/ Nu
Volumul Icoane de lemn, următorul publicat, speranţa celui încarcerat, aflat pe punctul de a-şi dori vedeţi? Azi are vizite multe, / Domnule grefier’ / Ză-
în 1929, după Cuvinte potrivite, se constituie, înain- o nouă individualitate: „Mă rog ţie, Doamne, şi nu brelele s-au îndopat cu faguri de cer / Şi atârnau can-
te de toate, într-o virulentă satiră la adresa spaţiului ştiu cui mă rog şi de ce mă rog. Sufletul mi-e plin dele de stele / Printre ele. / Ferestrele închise / S-au
claustral monahal şi, mai cu seamă, la adresa unei de o bogată durere, ca o corabie de mărgăritare ce-şi acoperit cu ripide şi antimise, / Şi odaia cu mucegai
Biserci „căzute”, îndepărtate, altfel spus, de ceea ce, poate pierde tezaurul la o răscolire de talaze. Durerea / A mirosit toată noaptea a rai. // L-au găsit / Zgârcit.
în opinia lui Arghezi, ar trebui să însemne fundam- mea trebuie să o împărtăşesc cuiva, şi nici un om nu-i / El stă acum în pat. / Unde-i sufletul lui? Nu ştiu. A
nentul acesteia, clădit pe principii precum „Adevăr, în stare să mi-o priceapă şi nu are auzul de care sufle- plecat”.
Dreptate, Merit, Credinţă” – aşa cum publicistul Ar- tul meu simte nevoie. // Ştiu că este ca şi cum aş fi un Volumul Ochii Maicii Domnului, 193524,
ghezi se pronunţa, într-un articol din Linia dreaptă, nebun în faţa unui pustiu şi că mă închin vântului şi „romanul iubirii mistice”, după cum în numeşte
încă din primii ani ai secolului19. Satira anticlericală tăcerii, cu plopii şi cu apele singuratice. Dar încă fac Pompiliu Constantinescu25, ilustrează tema religiozi-
prezentă aici este legată însă tocmai de disocierea tăţii prin cele două personaje-cheie ale sale, Sabina
pe care Arghezi o face între adevăratul sentiment şi fiul acesteia, Vintilă. Sabina, renunţă la o situaţie
religios, ce cuprinde o întreagă complexitate a vie- materială propice, după ce cunoaşte iubirea curată
ţii intim-spirituale, şi spaţiul instituţional, îndepăr- pentru Will, un marinar englez descins neaşteptat
tat tocmai de principiile amintite mai sus, aşa cum în viaţa ei, şi îşi duce apoi viaţa, după acest episod,
reiese dintr-un articol, intitulat Note şi mărturisiri într-o curăţenie sufletească exemplară, singura ei
şi publicat mult mai târziu de către scriitor: „Mulţi preocupare fiind Vintilă, fiul născut din iubirea ei
confundă sentimentul religios cu Biserica. Religiu- fără prihană – reeditând, într-un anume fel, imagi-
nea e în simţire, în gândire, în idealuri, în sinceritate, nea însăşi a Maicii Domnului şi a Pruncului Sfând,
într-un sunet frumos de muzică, în inima tăcerii, în şi aceasta mai ales prin puterea ei de sacrificiu. După
şuierul vântului, în steaua cea limpede şi depărtată, moartea ei, imaginea acesteia va cotropi existenţa
în prietenul, în vrăjmaşul tău, în iubirea şi ura ta. // În lui Vintilă, amintirea ei devenind, pentru el, aproa-
biserică sunt lumânări cu fum, popi mărginiţi la min- pe idealul, scopul propriei existenţe, aşa cum o arată
te, colive, candeli, certuri popeşti, cântăreţi chelălă- foarte limpede fragmentul în care Vintilă i se confe-
itori, năduf şi gologani sunători, care se strecoară în sează doamnei Şileriu: „De când a murit, vieţuiesc,
pungile cucernicilor fraţi” 20. În plus, acest conflict al ca şi până în secunda în care nu i-am mai văzut ochii
lui Arghezi cu instituţia Bisericii şi (din câte se poate lucind, cu mama; nu cu mormântul ei, cu viaţa ei.
observa, din cuprinsul volumului, cu instituţia călu- N-a suferit niciodată, nu s-a plâns niciodată, nu s-a
găriei), redă tocmai partea profundă a substratului desfătat niciodată, n-am văzut-o măcar dormind... O
religios arghezian, aşa cum reiese dintr-un fragment, singură dată... atunci când a murit. Poate muri cineva
prezent în volum, centrat pe o serie de interogaţii pri- a cărui aparenţă de aspect e compusă din tot ce-i mai
vind dumnezeirea şi rostul acesteia: „1. Este Dumne- pur şi mai nedefinit? Dar mama nici nu a îmbătrânit,
zeu, ori ce este? Nevoia de a cunoaşte implică exis- doamnă Şileriu. Bănuiesc că am înmormântat numai
tenţa lui? // 2. Omul e responsabil? Care e rezultatul hainele Ei şi că Ea se află şi azi undeva, evadată din-
unei absolute responsabilităţi? // 3. Trebuie omul să tre oameni. O caut... Trăiesc cu visul c-o să găsesc
speculeze asupra necunoscutului? // 4. Care e binele şi că o să-mi ceară ieratre. O să se întoarcă acasă,
şi care răul mistic? // 5. Dacă Dumnezeu este şi nu-l să ducem viaţa înainte amândoi”. Amintirea
poţi pricepe, însemnează că nu trebuie să-l cunoşti. mamei, cultul poe care i-l poartă, va impregna
Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013 pag. 10
într-un mod fundamental şi destinul lui
Vintilă. Viaţa de adolescent şi de bărbat
Ilie în cer) sau Nopateai, 1967 (poemele Bine
şi rău, Psalm de tinereţe).
O succintă critică a criticii
a acestuia va sta astfel sub semnul unei totale În linii mari, în acest mod poate fi Ion Trancău
inapetenţe pentru existenţa obişnuită, comună, identificată tema religiozităţii într-o bună par- continuare din pagina 2 la ambiguitate, după ce (…) se
întrucât Vintilă simte în el o chemare tainică, te dintre scrierile argheziene, temă pe care am «clasicizase».
chemarea mănăstirii. Aici, în spaţiu monahal, încercat să o identificăm aici ţinând seama Lazăr Popescu, scriitorul Theodor Codreanu evidenţia
imaginea mamei i se va revela în aceeaşi stare de raportarea la divinitate sub o diversitate a realmente total şi universitarul transmodernitatea liricii lui Ion
de graţiei, ca în acest fragment dinspre finalul nunaţelor. În capitolul următor, ne propunem, exemplar târgujian, proceda pe- Popescu-Brădiceni, în spiritul
romanului: ”Din icoana Maicii Domnului se plecând de la această identificare, o interpre- dagogic, orientându-l pe colegul noului şi insolitului concept şi cu-
uita la el şi zâmbea Sabina... Ochii-i erau tot tare a temei mai cu seamă prin prisma semni- Ion Popescu-Brădiceni să meargă rent, sugerând ipoteza situării au-
consecvent pe linia unui orfism torului volumului Sufletul grâului
atât de frumoşi ca mai înainte şi faţa tot atât ficaţiile pe care le dezvoltă, semnificaţii, din
incipient (…) adecvat structu- în descendenţa lui Marin Sorescu.
de proaspătă îi era. Şi părul şi-l piptănase de câte vom vedea, multiple şi complexe. rii sale intime, deoarece numai Alex Sfârlea caracterizează
curând, sub o broboadă de caşimir albastru. // (Din volumul în pregătire, Religiozi- astfel va reuşi pe deplin. Acelaşi întregul demers creativ al lui Ion
Vintilă se duse cu mâinile întinse şi alunecă tatea în opera lui Tudor Arghezi) exeget descoperea transgresarea Popescu-Brădiceni ca fiind pro-
pe genunchi, cu privirile ridicate la Născătoa- (…) dintre sacru şi estetic, atunci fund şi complex, novator şi in-
rea de Dumnezeu...”. Bibliografie când protagonistul liric oficiază ventiv, prin excelenţă, în poezie,
Problematica raportării la divinitate 1 Vezi Pompiliu Constantinescu, Tudor Ar- asemenea unui sacerdot. Ion Bu- cercetare literară, hermeneutică
o vom regăsi şi în următorul roman arghezi- ghezi, Bucureşti, Ed. Fundaţia „Regele Carol II”, zera constata, încă de la debutul literară, pretutindeni unde desco-
an, Cimitirul Buna-Vestire, 193626, mai exact 1940. Înaintea acestei monografii apăruseră alte editorial, că poetul oficiază so- peră, des-cifrează şi analizează
în partea a treia a romanului, unde asistăm la două studii monografice despre Arghezi, Prelego- lemn în preajma poemului. S-a cauzalităţi, interferenţe şi sensuri
mitul învierii, după ce, în prealabil27, Unani- mena argheziană, de Dumitru Caracostea, 1937, părea că Ion Popescu-Brădiceni esenţializate.
pendulează între condiţia sau sta- Amploare şi profunzime, în
an, naratorul-personaj, îşi manifestă intenţia respectiv Tudor Arghezi, de G. Călinescu, 1939.
tura poetului, de sacerdot, fără tentativa de cunoaştere şi evalu-
de a scrie un Al Treilea Testament, şi chiar 2
Vezi Şerban Cioculescu, Argheziana, Bucu- odăjdii şi odoare ecleziastice, are a personalităţii şi operei scri-
scrie primele pagini, în care să redea „Viaţa de reşti, Ed. Eminescu, 1985, volum în care criticul şi de rege, fără coroană, urmân- itorului Ion Popescu-Brădiceni,
Apoi” („Mă tot gândesc în nopţile mele din ci- îşi adună întreaga contribuţie de până atunci la re- du-l în acest sens pe excentricul descoperim în cartea lui George
mitir la o «Viaţă de Apoi»”), în centrul căreia ceptarea operei argheziene. Alexandru Macedonski, care-i Mirea cu titlul – Ion Popescu-
să fie Paradisul – „aflat la cele din urmă mar- 3
Vezi Vladimir Streinu, Pagini de critică lite- revendica majestăţii Sale şi bi- Brădiceni, hermeneut şi poet
gini ale lumii”). După ce în primele două părţi rară, Bucureşti, EPL, 1964. necuvenitul tron. Dacă extindem transmodern, tipărită la Editura
ale romanului asistăm la o aspră satiră a socie- 4
Vezi Tudor Vianu, Arta prozatorilor români, interpretarea, putem accepta şi Napoca-Star, Profile pentru mi-
tăţii, satiră transfortă deseori într-un adevărat 1941, cap. VII. Intelectualişti şi esteţi, Bucureşti, o a treia condiţie sau postură a leniul trei, Cluj, 2005. Referin-
pamflet vizând îndeosebi decăderea de ordin EPL, 1965. bardului brădicenian, anume, pe du-se critic aplicativ la volumul
moral, în ultima parte a romanului este prefi- 5
Vezi Eugen Lovinescu, Istoria literaturii ro- aceea de actor pe scena vieţii şi Ars Poetica Transversalia, Geor-
a creaţiei nelimitate de timp şi ge Mirea explicitează inteligibil
gurată revelaţia învierii morţilor. O revelaţie mâne contemporane, I-VI, Bucureşti, Ed. Fundaţi-
spaţiu. În această viziune her- conceptul: Mişcarea transver-
pregătită, mai întâi, de situarea lui Unanian, ei Regale, 1926-1929. meneutică şi stilistică, poezia lui saliilor atât de dragi poetului
personajul-narator, într-o lume adecvată vir- 6
Vezi George Călinescu, Istoria literaturii ro- Ion Popescu-Brădiceni ar releva teoretician nu o percepem cu
tual unei astfel de întâmplări – Unanian fiind mâne de la origini, ed. a II-a, Bucureşti, Ed. Mi- reflexe sacerdotale ori sacrale, ostentaţie. Este înscrisă în firesc,
numit administratorul Cimitirului Bna-Vesti- nerva, 1982. regale şi teatrale, ca introvertiri în sunete grave de orgă, între mu-
re, unde se mută cu întrega sa familie, soţia şi 7
Vezi: Ov. S. Crohmălniceanu, Tudor Arghezi, extatice şi extravertiri emfatice. rii reci, cenuşii şi inospitalieri,
copii acestora. De aici, din acest „imperiu” al Bucureşti, ESPLA, 1960, şi Literatura română În cele mai multe dintre poemele dar sfidând tăriile prin goticul
morţii, Unanian va putea apoi asista la revela- între cele două războaie mondiale, Bucureşti, Ed. aedului de Brădiceni intuim acest turnurilor ascuţite, descifrează
ţia misterului morţii, figurat în Apocalipsă şi Minerva, 1974; Dumitru Micu, Arghezi, Ed. Insti- traiect liric având ca poli genera- încifrări numai de poet intuite,
în Înviere. Forţa acestei revelaţii pare, în cele tutului Cultural Român (reed.), 2004; Nicolae Ma- tori şi delimitatori extaza şi emfa- corporalizate în idei. Este un
din urmă, să-l stăpânească inclusiv pe procu- nolescu, Metamorfozele poeziei, Iaşi, Ed. Polirom, za. Prin extaziere la impactul cu templu subpământean. Încărcat
realul şi imaginarul, Ion Popescu- de mister sigilat. Un sofianism
rorul-acuzator al morţilor „înviaţi”, aşa cum 1999; Nicolae Balotă, Opera lui Tudor Arghezi,
Brădiceni este descendent mace- inversat. Care urcă. Încearcă să
reiese din fragmentul în care se pronunţă, într- Bucureşti, Ed. Eminescu, 1997; Eugen Simion,
doneskian, cu orgolii francofo- se reveleze, ivit din limbi tăcute/
un lung discurs, asupra „minunilor” înfăptuite Scriitori români de azi, II, Bucureşti, Ed. Cartea ne, iar prin mai subtila aureolă nevorbite, muţite prin legământ/
de sfinţi: „– Minunile nu pot fi făcute, vorbea Românească, 1976; Alexandru George, Marele teatral-emfatică poate avea drept blestem, pentru totdeauna.
procurorul, de către oamenii de rând, care se Alpha, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1970, precursor pe Ion Minulescu. Asupra conceptului de trans-
supun sau care îi duc pe cei supuşi, căci harul şi La sfârşitul lecturii, Bucureşti, Ed. Cartea Ro- În dezacord cu Ion Buzera, modernism, complementar ce-
rareori se opreşte asupra unui om, fericit în mânească, 1973; Valeriu Cristea, Alianţe literare, Lazăr Popescu şi Ion Trancău, lor cinci feţe ale modernismului
turmă şi fericit deasupra ei, harul fiind sufe- Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1977. fără să cunoască opiniile exege- stabilite şi analizate magistral de
rinţă, prigoană şi nepotrivire. // Numai sfinţii 8
Vezi, în acest sens, Ana Selejan, Reeducare şi tice ale celor din urmă doi co- Matei Călinescu, insistă cu perti-
pot să le facă, şi nu pentru că le doresc, dar prigoană. România în timpul primul război cultu- mentatori, se pronunţă Zenovie nenţă şi subtilitate, Adrian Dinu
pentru că le fac fără să-şi dea seama. Minunile ral, Sibiu, Ed. Thausib, 1993. Cârlugea, în periodicul Serile la Rachieru în Nichita Stănescu –
sunt zugrăvelile, cântecele şi închipuirea lor. 9
Vezi Tudor Arghezi, Versuri, vol. I şi II, ediţie Brădiceni, anul i, nr.1, din anul un idol fals?, PrincepsEdit, Iaşi,
1997. Nu serafismul şi extaticul 2006. Autorul acestui amplu şi
Ei trăiesc, şi minunea merge cu ei. Din nimic, şi postfaţă de G. Pienescu, cu o prefaţă de Ion Ca-
(cum greşit s-a înţeles, deseori) concludent eseu critic evidenţia-
sfântul face ceva, şi din ceva face altceva. Iscă raion, seria „Mari scriitori români”, Bucureşti, Ed. – afirmă autorul celor şapte cărţi ză «înfiriparea noii paradigme»,
flori din cenuşe, schimbă vântul în lumină, Cartea Românească, 1980, p. 12-91. valoroase inspirate de persona- Ion Popescu-Brădiceni fiind con-
umbra în fiinţă. Înzdrăvenesc un neputincios, 10 Ibidem, p. 255. litate şi opera lui Lucian Blaga vins că transmodernismul va fi
dintr-un fricos fac un îndrăzneţ, dintr-un pu- 11 Ibidem, I, p. 366. – caracterizează acest viziona- «marca secolului XXI». Chiar
tregai o viaţă. Dă suflet unde lipseşte, şi când 12 Ibidem, II, p. 142. rism liric, ci spiritul dolorific şi dacă acest concept are o paterni-
toţi oamenii şi-au pierdut umerii şi au rămas 13 Ibidem, II, p. 283. litanic, nevoia de spiritualizare tate incertă, observă judicios, cu
ca nişte statui şoldii şi tocite de rostogolirile 14 Ibidem, II, p. 360. a stării contingente, iniţierea ca oarecare reticienţă, Adrian Dinu
de talaz ale vânturilor, sfântul zice, şi braţe- 15 Ibidem, II, p. 422. interogare a Cuvântului, în regim Rachieru, e privit cu suspiciune
le cresc mai puternice decât au fost. El seacă 16 Vezi Tudor Arghezi, Scrieri ,, 6, Bucureşti, ontologic, acea «frăţie de cruce» şi îşi face loc cu dificultate pe
un râu netrebnic, de bale trândave, târâte pe EPL, 1964. cu taina cuvântului în numele scenă, «fanii» se înghesuie (vezi
căreia oficiază ca un sacerdot, lista lui Ion Popescu-Brădiceni).
o albie prea mare pentru făptura lui de nimic, 17 Vezi Nicolae Balotă, op. cit.,p. 196-206.
atingând (…) cantabilitate unor Noul ethos al transdisciplinari-
şi rupe sfoara pâraielor depănate în el. Usucă 18 Vezi Tudor Arghezi, Cuvinte potrivite, în limpezimi şi ritmuri clasice tul- tăţii (…) este terenul propice de
mocirla şi, lovind în piscuri, trezeşte izvoare- Versuri, ed. cit., p. 5-112. burătoare în vizionarismul lor decolare, invitând la un dialog
le, dându-le drumul în holdele jerpelite şi în 19 Articol publicat în 1904 şi având ca titlu hieratic. Impresia de oficiere ri- generalizat.
livezile bolnave, ca să le însănătoşească...”. Biserica „Sfântul Nicolae Vlădică”, reluat în Tu- tualică sacerdotală o trăieşte şi o Aprecieri favorabile, nu apo-
Raportarea la divinitate, sub diver- dor Arghezi, Scrieri 39, Bucureşti, Ed. Minerva, mărturiseşte în prelungitul extras logetice, citim cu ataşament sim-
sele sale circumstanţieri, poate fi văzută şi în 1994, p. 7. de mai sus şi Zenovie Cârlugea. patetic şi în Argument la Aporiile
alte scrieri argheziene, în volumele ulterioare 20
Tudor Arghezi, Note şi mărturisiri, în Scrieri Vom vedea, în rândurile ulteri- lui Axios, alt amplu eseu herme-
de poezie sau de proză. Poate fi întâlnită, de 23, Bucureşti, Ed. Minerva, 1972, p. 106. oare, care este viziunea şi stilul neutic şi critic, tipărit de Marian
pildă, în Cărticica de seară, 1935 (în poeme 2 Vezi Tudor Arghezi, Icoane de lemn, în Scri- poetului Ion Popescu-Brădiceni, Drăghici la Editura Napoca-Star
precum Har sau Vaca lui Dumnezeu), Hore, eri 12, Buureşti, EPL, 1966. apelând şi la câteva arte poetice din Cluj, în anul 2008. Opera sa,
recente, de stringentă actualita- lirică sau critică, epică sau eseis-
1935 (poemele Crucea vechei, Urare sau De- 22 Vezi Tudor Arghezi, Poarta neagră, în Scri-
te, cum spun criticii literari, din tică, - remarcă eseistul - a luat-o
nie), Una sută una poeme, 1947 (poemele eri 13, Bucureşti, EPL, 1967. volumele Fluturi pe frezii şi Ars pe un drum ales, impunându-se
Rugăciune, Inscripţie pe catapeteasmă, Apo- 23
Vezi Tudor Arghezi, Versuri, ed. cit., p. 118. Poetica Transversalia, ambele încet, dar sigur, simţindu-se, el
calips), Frunze, 1961 (poemul Haruri), Adam 24
Vezi Tudor Arghezi, Ochii Maicii Domnului, tipărite la Fundaţia-Editura Scri- însuşi, acasă la Dânsul, un (z)eu
şi Eva, 1963 (poemele Adam şi Eva, Paradi- în Scrieri 9, Bucureşti, EPL, 1965. sul Românesc din Craiova. Re- în carne şi oase, pe «uliţa cu pa-
sul, Porunca, Păcatul, Pedeapsa), Poeme noi, 25
Vezi Pompiliu Constantinescu, Tudor Arghe- gretatul poet şi critic literar de tru poeţi» - oficiind (a la Struga),
1963 (poemul Psalmistul), Silabe (poemul Su- ziI, ed. cit., cap. Romanul iubirii mistice, p.17. formaţie echinoxistă, Nicolae Di- într-o bisericuţă «cât un pahar»,
fletească), Răzleţe, 1966 (poemele Iată, su- 26
Vezi Tudor Arghezi, Cimitirul Buna-Vestire, aconu, invoca artele poetice din ideea macedonskiană că «poetul
fletule, Îmi pare rău, Judecata, De ajun, Viii şi în Scrieri, 10, Bucureşti, EPL, 1965. volumele anterioare ale poetului e un rege şi merită un tron».
morţii), Ritmuri, 1966 (poemele Psalmul mut, 27
Ibidem, cap. 51. Ion Popescu-Brădiceni pentru Da: inteligente şi expresive
a-i recunoaşte acestuia un recurs remarci critice!
pag. 11 Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013

POEME
Poeme selectate din volumul „Floare de Tu”, aflat în pregătire
xxx
Se-amestecă-n lumina căzută ca o spadă
Noi n-avem nici iubire şi nici umbră Vagi resturi din fiinţa ce-a fost să fim noi doi
Şi niciun alt contur – Şi-n raft fotografia e astăzi albă toată,
De-aceea nimeni n-ar putea ucide Pierind din ea copiii ce semănau cu noi.
Ce eu şi tu acuma înconjur.
Ce a rămas, e praful şi pulberea de sine…
De-aceea vin cuvintele la mare Şi-am stat numai o clipă s-ascult, melodios,
Livizi cum ochiul tău carnal Cum murmură fantoma amiezilor senine
Care-a rămas în urma noastră călătoare Prin amintirea noastră – şi bântuie frumos…
Să tragă genele la mal…
xxx Mircea Liviu Goga
xxx Şi s-au depus neprihănit.
Să-mi mistui neodihna în trupul tău, iubito,
Seara m-a cuprins - şi din ea îmi crescu Şi să-mi mai sprijin dorul – al ochiului meu scut – Visând de-a muguri vii, pluteşti
O culoare pe care-am văzut-o-n muzeu: Târziu, când bate geamul cu degete de sticlă Pe-o fără apă fără peşti,
Seara asta s-a făcut o piele de eu, În propria-şi esenţă, înfiorat şi mut... În mal de cer proptit puţin
O piele-nfiorată cu tu. Cu jumătatea spre senin.
Să fie-o Lună albă ca gesturile tale
Vine noaptea ce mă va uimi cum te laşi Ce azi întruchipează fantastul meu contur Ţi-e dor încet, ca fulg de nea...
Pe trupul meu, vai, viu mirositoare! Şi-ncet, izbind covorul, de urme să ne prade Şi-n deal de amintirea ta,
Sunt demonul, cel azvârlit în ceruri – Cum ni le-ar şterge ape trezite împrejur… Băteai din palme despre nori
Eşti îngerul, cel azvârlit în mare...

E
Unei iluzii de cocori.
Şi mai apoi de tine, să-nchid pătrunsul nopţii
xxx Ca pe un ochi freatic al fostului Ocean xxx

M
În care piere steaua ce-o plângem împreună
Înainte vede-mi ziua-n care sânger - Aidoma mioarei ucisului cioban… Se ridică noaptea dinspre hornuri sure,

E
Fierb adânc pumnale tu când mă mai dori. Somnul poartă lampa, servitor tăcut...
Pentru cina noastră voi tăia un înger, xxx Te aştept la umbra visurilor pure

O
Să-l prăjim în veacul gol de sărbători. Cu parfum de straniu şi necunoscut.
E iarăşi afară o toamnă

P
Tu în rochii blonde să te-aşezi la masă – Cu frunze de îngeri ce cad. Tot ce este astăzi a mai fost odată
Vinul vechi şi ludic suflecă pahare, - Atinge-mi memoria, doamnă, Sau nimic nu este, sau va fi curând;
Mâna ta să fie floare neculeasă Mai verde ca iarna din brad… Tu răstoarnă dornic rochia bogată
Când foşneşte vântul peste călindare. Şi-mi cuprinde-n falduri visul fumegând.
Sub gest e idea ce-l doare
Poartă veşted somnul lumânări ce flutur, Rămasă când gestul e mort: Iar de pleci la urmă, poartă-mă cu tine
Masa-ntreagă-i vama inimii seduse, Cum azi te privesc întrebare, Şi mă-ntoarce – Lună – în pupila ta,
Scârţâie vesela, sau de frig mă scutur, Răspunsul mă doare să-l port. Ori m-azvârle-n cupa cu sticliri străine
Ori se muşcă lupii în Siberii ruse? Unde vinul negru tace şi ne bea...
Mi-e milă de noi, mi-e ruşine
Ca-n boemă cearnă mari zăpezi de minte, Că nu suntem numai cuvânt… xxx
Anul nostru bate trist peste oraş Adie-mă, doamnă, cu tine,
Şi când pleci în ţara unde nu-s cuvinte Să pot fără eu să te cânt… Ne-om aminti la noapte că existăm sub stele...
Tu nădejdi de chiciură să-mi laşi... Eu, matelot al orei, să-nfrâng talazuri gri
xxx Şi printre valuri sumbre sirena mea să fii
xxx Spre ţărmuri când se-ndoaie catargele rebele
Cu ochii scoşi din minte vezi
Am fost o primăvară în inima Grandorii Pe dealuri cruste de cirezi Şi proora să despice norocul şi cuvântul
Şi l-am împuns pe demon cu lancea de argint Ce s-au trecut fără numit Şi ochiul meu fantastic să crească pe ocean...
Cerându-i drum ferice prin veacul labirint Iar tu îndură cârma de fraged Magellan
Şi gândul ca hlamida ce-ntruchipează norii. Spre nesfârşita Mare ce bate dinlăuntrul...

Au curs pe-o apă sacră palate aladine Şi când şi-arată zorii metalica lor capă
Purtate pentru mine de daimonul viclean S-aud săltând din aripi, prin ceţurile reci,
Şi-ntr-un târziu, cu plete tăiate din mărgean, Un orizont de păsări ce liniştea-mi adapă...
Mi te-a întins în braţe – şi eu te-am vrut pe tine...
Târziu, mă scriu de-a murmur în naşteri şi poteci
A fost oare ispita mai liberă ca toate Ca viaţa să mă fie adânci păduri de apă
Şi înşişi zorii zilei cu straiele lor blânde, Prin care tu, iubito, neştiutoare treci...
Sau mi-am trădat şi crezul şi harul – din păcate?
xxx
Cu tine m-aş străpunge, eu, victimă şi gâde,
Şi-aş rupe-n două Taina să-ţi fac Eternitate; Somnul -
Dar nu cumva un demon m-a înşelat – şi râde? Eşarfă peste umerii tăi goi,
Acum, că mă-nnoptez,
xxx Că-i totul noapte bună despre noi.

De-acum ne va rămâne o nefirească sete. Face-m-aş orb să doar te pipăi,


În camera iubirii stă timpul încuiat. Risipă gesturilor fii!
Păianjenii ţes pânze prin pălării cochete Aici, unde tăcerea mă-nfiripă,
Şi sângele-i cu moartea sublim împreunat. Presimt în ceaţă literele-ţi vii.

Din loc în loc, prin colţuri, cutează forme sumbre Şi iat-acum şi lângă mine somnul,
Grădini înmărmurite cu iz mucegăit Puţinul ce ne leagă-n pas tăcut,
Şi-un şoarec clown, sub masă, zadarnic face tumbe Şi-adorm la vestea lui, să ne-mpreune răsuflarea
Visând un zâmbet care demult s-a risipit. Cu molecule de-mprumut...
Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013 pag. 12

CRISTIAN BRÂNCUŞI - un muzician de elită Teatrul Dramatic Elvira


Godeanu şi Miracolul
Dedicând muzicii întreaga lor energie creatoare, „Ţară de dor”, pe versurile lui Nicolae Coman, două de la Târgu-Jiu
un număr de slujitori ai acestei arte s-au consacrat, cvartete pentru coarde dar şi „Armonii lirice” din ci-
după modelul enescian, deopotrivă compoziţiei şi clul „Columna”, opus prezentat în primă audiţie la Ion Cepoi este un cercetător sagace, laborios, siste-
interpretării, cum o ilustrează drumul străbătut de 23 martie 1983 în compania Orchestrei Naţionale matic, generos. Scriitorul se află şi el implicat, cu surplus
ontologic, în orice carte de documentare exhaustivă, ar-
Alfred Alessandrescu, Ion Nonna Otescu, Mihail Radio. dentă, imperios necesară.
Jora, Mihail Andricu, Theodor Rogalski, Dinu Li- În orizontul preocupărilor sale s-a remarcat o dă- O aşezare a efortului său este similară celui ştefules-
patti, Ionel Perlea, Constantin Silvestri. În acelaşi ruire aparte concretizată sub titlul Estetica muzicală cian, iar premiza de la care au(c)torul a pornit şi în acest
secol XX, Dimitrie Cuclin a abordat cu ardoare în viziunea lui Dimitrie Cuclin, sinteză impresionantă – de data aceasta – monumental proiect – precum că Gor-
compoziţia ca şi estetica muzicală. Toţi aceşti maeş- prin profunzimea investigaţiei şi claritatea cu care a jul trebuie să rămână şi în continuare unul preponderent
tri au activat, deasemeni, cu neţărmurit devotament, pus în relief problematica greu accesibilă dezvoltată cultural şi istoric – este, realmente adevărată (s.m., I.P.B.)
în domeniul formării tinerelor generaţii de creatori, de magistrul român, la rândul său discipol al vene- şi încă o dată redemonstrată. Aşadar ca în orice întreprin-
interpreţi şi teoreticieni. Era prin excelenţă epoca rabilului muzician francez Vincent d’Indy. Teza ela- dere de care se ocupă şi în care se angajează sacrificial,
echilibrului organic între cuceririle artei în ansam- borată de Cristian Brâncuşi a suscitat o memorabilă total, de la tensiunea interioară a vocaţiei exprimate până
blul manifestărilor sale şi propria viziune a unui dezbatere cu participarea specialiştilor, finalizată prin la extensiunea vocii ecriturale stratificată paradigmatic,
„muzician complet” de genul căruia istoria a fost în acordarea înaltului titlu de Doctor în muzică de către Ion Cepoi o transformă şi pe cea de faţă într-o (re)înte-
meiere şi o superioară înţelegere a rostului / a gestului de
trecut atât de darnică. Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. a realiza o istorie a teatrului din Gorj şi, în special, din
Odată cu tulburătoarea devenire a artei sonore în Anul acesta, în septembrie, se împlinesc 30 de Târgu-Jiu şi a sensului dezvoltării ulterioare.
epocile modernă şi contemporană, extrema solicitare ani de activitate a lui Cristian Brâncuşi în cadrul Ra- S-ar fi putut numi şi „O poveste despre teatru şi des-
în planul compoziţiei, artei interpretative, teoriei şi diodifuziunii Române, activitate tradusă în sute de pre veşnicia lui” şi/sau „Douăzeci de ani în slujba Cetăţii”,
esteticii muzicale a produs o pronunţată specializare. concerte simfonice, camerale, vocal-simfonice, ci- al cărei profil îşi redefineşte din mers, periodic, statutul
Întruchipează însă idealul „muzicianului complet” clul opera în concert ori opere pentru copii, progra- postbrâncuşian; dar se numeşte totuşi „Teatrul Dramatic
nume ca Richard Wagner în secolul XIX, Paul Hin- me lecţii sau festive, spectacole pentru televiziune. Elvira Godeanu şi Miracolul de la Târgu-Jiu”, al cărui des-
demith în secolul XX şi, mai aproape de timpul pre- De asemenea, în fonoteca acestei instituţii se găsesc tin renăscut ne are pe noi ca... destinatari norocoşi. Mira-
zent, Leonard Bernstein, compozitor şi dirijor, Pierre înregistrări care însumează mii de minute. Cristian colul a fost făcut posibil „fiindcă nişte frumoşi nebuni”
Boulez, compozitor, teoretician şi dirijor, pentru a ne Brâncuşi a dirijat lucrări a peste 90 de compozitori (Fănuş Neagu) ai Urbei de la Jiul de Sus au bătut un stâlp
limita la câţiva dintre corifei. români, atât în imprimări cât şi în concertele din într-un punct şi au trasat un curcubeu al voinţei devenită
faptă reprezentativă către cel din viitorul în care suntem
Am făcut această evocare pentru a înţelege com- ţară şi în cele de peste hotare. Numele său apare pe noi acum, cu prilejul acestui eveniment care părea cândva
plexitatea drumului pe care îl parcurg generaţii de zeci de CD-uri realizate de către casele de discuri utopic şi care actualmente se vede încununat şi cu lauri
muzicieni români contemporani. Ne referim astfel - Electrecord, AKSAK (Franţa), UCMR în colabo- editoriali, purtând marca autoritară şi inconfundabilă a
la compozitori afirmaţi şi ca exegeţi precum Pascal rare cu Musica 2001 şi Star Media Music. Aspecte confratelui nostru, cronicar în foişorul unui preroman fas-
Bentoiu, Ştefan Niculescu, Doru Popovici, la com- ale afirmării sale în domeniul creaţiei şi al activită- cinant cu personaje fie reconstituite metanonficţional fie
pozitori afirmaţi şi ca dirijori precum Remus Geor- ţii dirijorale şi de exeget al muzicii sunt relevate în conservate, în alveolele timpului, axiologic.
gescu sau Emil Simon, Cornel Ţăranu - compozitor, Hubners Who is Who - Enciclopedia personalităţilor Masivul Op al lui Ion Cepoi numără 446 de pagini
exeget şi dirijor din generaţiile de un bun timp con- din România - 2006, în studii, în lucrări lexicografice şi are în prim plan pe Măria Sa, Actorul... Regizorul...
sacrate, şi ei, ca şi maeştrii lor, profesori de prestigiu. şi în cronici româneşti şi de peste hotare; în acest Criticul dramatic... Politicianul, Oficiantul administrativ,
Şi ilustrează în aria culturii româneşti şi universale din urmă sens se impun articolele publicate în Freie devotat cauzei localismului creator – un concept lansat de
voinţa şi capacitatea de a vibra în consonanţă cu evo- Wort, Suhl, Germania (21 şi 23 III 1985), La Ver- noi, generaţia semicentenară, a columniştilor, prin vocea
sacedortală, de misionar grăbit să-şi finalizeze opera so-
luţia artei sonore în permanent proces de aprofunda- dad, Maracaibo, Venezuela (20 V 1998), Orchestra, cială şi spirituală a lui Nicolae Diaconu, şi continuată de
re a gândirii, de înnoire a limbajului, de îmbogăţire a Montevideo, Uruguay, (octombrie 1999), pentru a da subsemnatul în reviste contemporane importante ca: Lite-
resurselor de ordin tehnic şi expresiv. Talente aflate numai câteva exemple. ratorul, Serile la Brădiceni, Conta, Ramuri, Portal Măias-
în plină afirmare, ei asigură permanenta devenire a Memorabile au rămas spectacolele susţinute pe tra, Caietele Columna / Columna (lui Gheoghe Grigurcu),
artei sonore punând în valoare cuceririle acumulate scena Operei Române din Bucureşti, Cluj-Napoca, Confesiuni, Revista Jiului de Sus ş.a.
de predecesori ca şi rezultatul propriei experienţe. Sofia, în compania unor renumiţi solişti precum Eu- Fie că e vorba de teatrul de amatori, de cel popular,
O ilustrare a dezvoltării complexe a muzicii genia Moldoveanu, Silvia Voinea, Nicolae Herlea, de cel profesionist, Ion Cepoi se înscrie, ca slujitor al ce-
româneşti în zilele noastre ne oferă Cristian Brâncuşi Pompei Hărăşteanu ş.a. lor nouă muze şi ca oficiant al unui SCRIS mărturisitor,
- compozitor, dirijor, teoretician şl profesor, partici- Toate aceste aspiraţii şi împliniri cu care se iden- apologetic, reconstitutiv, şlefuitor în filigran, într-un con-
pant la dezbateri consacrate progresului artei sonore. tifică Cristian Brâncuşi îi conferă credem, calitatea şi text Kairotic dar şi efigiat în militantism necondiţionat, în
Fidel crezului însuşit în mediul de familie, ca fiu al responsabilitatea de muzician de elită. fervoarea civilizaţiei europene, în mobilizare/mobilitate
cultural-spirituală, în voluntarism nobil şi apostolat, în
eminentului muzicolog şi profesor Petre Brâncuşi, Vasile Tomescu, acţiune vocaţional-religioasă.
demonstrând vocaţie de autentic profesionalism, Doctor al Universităţii din Paris, Privite retrospectiv, castelele fabuloase, temple ale
Cristian Brâncuşi a studiat la Bucureşti cu prestigioşi Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţiona- unei poveşti cu fondatori mirabili (Teatrul Milescu, 1875-
maeştri amintiţi mai sus şi s-a specializat la Weimar, le de Muzică Bucureşti 1960; Teatrul Român din Târgu-Jiu, 1875-1900; Teatrul
Viena, Munchen ca discipol al unor personalităţi Dramatic Elvira Godeanu, 1993-2013) au în capul stâl-
proeminente, printre care Igor Markevitch, Karl Os- pnicilor pe C. Stanciovici-Brănişteanu mai ieri şi – de ce
terreicher şi dirijorul român Sergiu Celibidache. Şi-a nu? – pe Marian Negrescu mai în prezent. Astfel, ca stilist
pus în valoare cunoştinţele şi experienţa dobândită dar şi ca estet, ca artist dar şi ca pionier al unor programe
activând în domeniul compoziţiei, al artei dirijorale de anvergură naţională / internaţională – vezi bazele puse
în compania ansamblurilor simfonic, cameral şi co- la atâtea şi atâtea construcţii întru Bine, Frumos şi Ade-
ral de sub egida Radiodifuziunii Române, dar şi ca văr, Ion Cepoi ştie, iată, să celebreze dar şi să sublinieze/
să reliefeze dar şi să sensibilizeze pe palierele unui ambi-
invitat să susţină concerte în alte centre româneşti, ţios imaginareal, dinspre inevitabilul sentimental/emoţio-
din Europa -Germania, Italia, Belarus, Ucraina, Bos- nal către intelectualismul metamorfotic, derulat în ritmuri
nia-Herţegovina, Serbia, Ungaria, Bulgaria, Polonia, şi acolade, în portrete şi transversalii memorialistice de
Spania, Franţa, Anglia - din SUA, din America de înaltă instituţionalizare a unor noi mentalişti hermeneuti-
Sud - Venezuela, Uruguay şi Asia - Filipine şi în ce, în subsidiar mustind a reverie originantă dar şi a mân-
Coreea de Sud. Dăruirea sa artistică se întregeşte cu drie inaugurantă. În definitiv, când îţi aduni numele pe o
activitatea de profesor la Universitatea Naţională de asemenea carte transistorică, de dimensiuni călinesciene,
Muzică Bucureşti. A pregătit studenţi din ţara noas- n-ai cum să nu exulţi, să nu tresari în de-sinea-ta cauţi-
tră, din Grecia, Argentina, Albania, Norvegia, Elve- onată cumva etic dar şi reverberând energorezonator cu
ţia, SUA şi Coreea de Sud, mulţi dintre ei activând în patria, cu noi, cei dăruiţi întru fond şi formă cu har şi dar,
viaţa muzicală din România, Albania, SUA şi chiar cu suflet şi cuget, cu conştiinţă şi străfiinţă tradiţională, cu
verticalitate pandurească, brâncuşiană şi cu orizontalitate
Australia. A susţinut cursuri de măiestrie dirijorală mioritic-manolică. N-ai cum să nu te alături strămoşilor
în Italia, Venezuela şi Anglia. În prezent conduce arhetipali, înaintaşilor prestigioşi ca să ţi-i revendici ca
cursuri de studii aprofundate la Universitatea bucu- „ghizi ai mierii”, ca însoţitori pe cale, una sinusoidală,
reşteană. labirintică, dar şi una orientată pe direcţie transorizontică,
Arta sa dirijorală se caracterizează prin potenţa- funciarmente concentrată pe esenţial.
rea valenţelor cu care se identifică partitura clasică Ilustrată bogat, istoria teatrului gorjean şi a celui târ-
sau modernă, marcate cu sobrietate, eficienţă, prin- gujian, semnată, închegată, plămădită de Ion Cepoi înce-
tr-o gândire personală adecvată epocii şi stilului de pe deja să devină, ea însăşi, din iluzie mit. Să-i dedicăm,
referinţă, prin trăirea intensă a fenomenului muzical. împreună, o poemă festivă: „V-am dat teatru, fiţi-i dragi
Cristian Brâncuşi este autorul unor compoziţii / luminaţi comilitoni / cei ce-or duce prin eoni / în coră-
care s-au impus datorită spiritului contemporan de bii tot mai largi / desvrăjite arhitexte / pline de-nţelesuri
sacre / vechi nuclee de pe creste / fabuloase de din lacre /
structurare a formei, de concretizare a limbajului, de încrustate cu ochi proaspeţi de-ntemeietorii lumii / vouă
reliefare a expresiei. S-au distins astfel creaţii pre- ca adept şi oaspăt, mă depun sub taina spumii / de pe ma-
cum - Sonata pentru pian, Variaţiunile pentru violon- rea de sub nori / şi vă cred nemuritori.”
cel solo, Passacaglia pentru cor şi percuţie, Cantata Ion Popescu-Brădiceni
pag. 13 Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013

“ GOING or COMING !...” PUTEREA CUVÂNTULUI


Alice Dinculescu (Simpozionul naţional „Petre Brâncuşi” 25 mai 2013)
Imola Feldberg Popescu (Republica Sud Afrkană) Florin Berculescu
Născută la 19.03.1952, în Kronstadt, Braşov. Studii la Liceul de Arte Plastice
Braşov şi absolventa a Institutului de Arte Plastice NICOLAE GRIGORESCU Stimat auditoriu, mă simt onorat să fiu invitat de către distinsa familie a re-
Bucureşti. Locuieşte în Knusna, UUestern Cape, Africa de Sud. Expoziţii Grup gretatului muzician Petre Brâncuşi să vorbesc despre personalitatea domniei
şi personale în Galaţi, Craiova, Constanţa, Mamaia, Bucureşti, Strudom Gal- sale. În mod cert, nu l-am cunoscut aşa cum au avut ocazia mulţi dintre dum-
lery-George, Galeria de Arta Knusna, Africa de Sud. Lucrări în colecţii particu- neavoastră cei prezenţi aici în aceasta zi, dar am plăcerea să mă fi intersectat în
lare şi corporate din Europa, SUR, Africa de Sud. ecuaţia vieţii mele cu maestrul.
Poate vă întrebaţi de ce am ales acest titlu: „Puterea cuvântului”. Prima
Pentru prima oară în ţara natală cu o ampla expoziţie de pictură, Imola Po- decizie a fost una cu totul întâmplătoare, vorbind cu doamna profesoara Mihaela
pescu Feldberg soseşte ăn luna mai a acestui an, fidelă stilului propriu : dupa 15 Sanda Popescu despre şirul de comunicări. Motivaţiile adevărate au venit după
ani de existenţă în Africa de Sud, Imola va coborâ din avion cu un singur bagaj, aceea, gândind cum era cu adevărat, evident aşa cum l-am perceput eu, pe Petre
lucrările ce s-au născut acolo în spaţiul acela pe care nu-l căutase dar, unde tre- Brâncuşi. Vorbea extrem de puţin si,ceea ce era mai important, ce vorbea punea
buia să existe pentru a se înţelege pe sine. totdeauna în fapt. Într-adevăr, cuvântul este cel care zideşte, este făuritor de di-
Cine este Imola Popescu Felberg? Artista cu un bogat palmares al designe- recţii, factor coagulant şi catalizator uneori, conţinând şi explorând în /dinspre
rului vestimentar de excepţie care, prin colecţiile seriale prezentate aici va lăsa sine coordonate ale destinelor, rectori ai personalităţilor noastre în devenire. Ex-
impresii de neuitat. Inconfundabile prin concept – croiala şi imprimeuri manuale primarea clară, concisă, conturează forţa şi nu puterea mesajului, forţa care s-a
al căror „parfum” coboară dintr-o combinaţie incredibilă a fastului bizantin şi manifestat încă din copilărie şi asupra mea.
casual-ul secolului XX – vesmintele propuse au fost remarcabile lăsând amintiri Ce pot să vă spun despre Petre Brâncuşi fără să repet ceea ce au spus sau
de neşters . Lejeritatea, eleganţa şi amprenta lor specială a propus la vremea
ştiu alţi invitaţi? Selectând îmi amintesc de vizita maestrului la Târgu Jiu, când
respectivă o noutate absolută calităţile fiindu-le rapid identificate astfel încat,
a fost rugat să mă asculte la pian. Pentru mine, ca şi pentru profesoara mea,
University Museum din Kent, Ohio va face o achizitie semnificativă.
doamna Mihaela Sanda Popescu emoţiile au fost mari, pe de-o parte ţinând cont
Integrarea artistei în spaţiul african a devenit, probabil, rezultatul unor
de tinereţea şi căutările de soluţii didactice dublate de ambiţia, buna pregătire
trăiri personale derivate din frustrările instalate în timp. Curiozitatea şi umorul
cu care Imola a venit sub soare aveau să investigheze, cu mare blândeţe umană, profesională şi de elanul doamnei profesoare, inerente oricărui cadru didactic la
lumea cea atât de nouă care îşi ofera sentimentele precum florile şi fructele natu- începuturi, aşa cum am avut şi eu parte 20 de ani mai târziu, dublate de talentul
rii; este lumea pe care şi-a dorit-o pentru a se elibera de ipocrizie şi măşti, măşti, meu aşa cum îl vedeau alţii şi de indisciplina mea greu de strunit, caracteristici
prea multe şi imbecile măşti ale unei prea aşteptate degeaba societăţi. ce însoţesc orice pianist atipic, care, deci, nu se încadrează în şabloane - şi rigoa-
Legătura mea cu România nu a încetat nici o clipă; ea este organică, rea, experienţa şi valoarea unui muzician cu experienţa ca Petre Brâncuşi, care
parte nu atât din mine ci din felul în care toate lucrurile sunt aşezate într-o văzuse mulţi pianişti în diverse ipostaze. Nu mai ştiu ce am interpretat dar, îmi
mişcare permanentă. amintesc că mi s-a cerut să cânt o gamă, pe o octavă, separat, rar, moderat, repe-
Întâlnirea cu spaţiul african al compoziţiei precum şi cu sistemul de utili- de, împreună, pe două octave, şi aşa mai departe, cerinţele fiind mărite gradat,
zare al culorilor semnifică percepţia unor alte coduri plastice şi umane. Desci- didactic. Eu am început să cânt gama pe tot pianul, evident, fiind oprit imediat şi
frarea acestora într-o ambianţă a decorativului care îi era atât de proprie a produs ordonat. Maestrul a plecat iar eu am continuat munca împreună cu distinsa mea
surprize într-un compartiment emoţional pe care-l crezuse compromis demult: profesoara şi colegă, acum.
candoarea şi adevărul simplu al vieţii şi al morţii între ele nefiind decât o deru- După continuarea şi absolvirea scolii de muzică (aşa cum era atunci) am fă-
lare de miracole; simple! atât de monumentale însă ! cut o pauza de doi ani şi am continuat pregătirea la Craiova împreună cu doam-
Expoziţia aceasta şi  toate celalte care ar urma este doar o întamplare na profesoară Mariana Mie cu care am început un tip de studiu ce a necesitat
firească ce leagă episoadele unei vieţi pe care eu însumi le înţeleg cu greu dublarea sa cu circa opt-zece ore de studiu individual zilnic în vacanţe, mai
dar le accept ca pe minuni de care nu trebuie decât să mă bucur. Ca orice puţin de atât în tipul scolii, fiind elev la liceul „Tudor Vladimirescu”, în profilul
artist, a trebuit să parcurg drumul meu, căci aşa suntem noi, încăpăţânaţi matematică-fizică (a doua pasiune a mea), lucru care mi-a folosit enorm la sec-
– că doar puteam să invat de la Brâncuşi, uşor şi repede, dar iaca nu am ţia compoziţie pe care am absolvit-o prima dată. Acolo, în vederea admiterii în
invşţat de la el ci a trebuit să plec la capătul celălalt al lumii să imi găsesc facultate, sub îndrumarea maestrului Petre Brâncuşi am cunoscut, am fost dirijat
profesorii. de o altă personalitate muzicală care, din nefericire, nu mai este printre noi: este
Am descoperit în Africa libertatea de a simţi şi de a fi într-o societate vorba de Sorin Vulcu, căruia îi port o vie amintire, Dumnezeu să-l odihnească!
în care aceasta libertate face parte din cultură şi tradiţie într-un fel care Acesta este al doilea moment important când m-am intersectat cu Petre Brân-
continuă  marea natură care cuprinde toate cele – adică regulile sunt, şi ele
cuşi. În acea perioadă începusem la Muzeul Judeţean o serie de recitaluri de
se respectă – dar cumva regulile devin suport în loc să devină limite.
muzică şi poezie cu actori şi poeţi gorjeni şi nu numai, printre ei fiind şi poetul
Imola Popescu Feldberg va fi prezentă cu prima sa expozitie de pictură
Ion Popescu, rudă cu distinsa familie.
ce are loc la Targu-Jiu – şi se deschide în cadrul Festivalului Internaţional de
Evident, relaţiile de prietenie s-au înmulţit, am păstrat legătura atât cu maes-
literatură „Tudor Arghezi”.
Luând din ambele tradiţii ceea ce se completează armonios, încerc să trul (cu regretul că nu am cultivat-o atât cât aş fi dorit, dar începusem studenţia
mă fac punte între două culturi şi descopăr cu surpriză că nu este de loc cu două secţii în paralel-pian şi compoziţie) cât şi cu fiul domniei sale, prezent
greu să găsesc malurile cele două. Sufletul meu e în România, inima mea e aici şi căruia îi aduc omagiile mele şi pe această cale. Încercând să nu deviez
în Botswana, spiritul meu e liber. prea mult de la titlul comunicării mele, pot să vă spun că, întocmai unui fir călă-
„Malurile celor două culturi” - se leagă prin arcuirea unui suprarealism de uzitor, prin „puterea cuvântului” unui maestru, şi astăzi am respectat cu sfinţenie
meditaţie în care, simbolurile construite puternic transmit realitatea individuală, studiul rar, gamele zilnice cu toată problematica lor, acest aspect încercând să îl
de a fi permanent între viaţă, moarte şi miracole. introduc gradat drept cerinţa elevilor mei.
Restul întâlnirilor au avut loc fie acasă, la Târgu-Jiu, pe strada Lainici fie, de
câteva ori la Brădiceni, într-o imagine a satului românesc cumva încremenită în
vechime şi cu un farmec greu de egalat. Atunci, la Brădiceni am surprins pri-
virea lui Petre Brâncuşi uneori pierdută, melancolică, scrutând zările. Ceva din
nostalgia omului care a realizat multe pe Pământ şi pe care am surprins-o parcă,
m-a mişcat profund. Aş fi vrut să-i fi spus mai multe dar n-am putut. Era ultima
noastră întâlnire...
Ştiu cu siguranţa acum că muzica înseamnă vrajă, învrăjire, evadare din mun-
dan/teluric, întoarcere la origini rememorând, redimensionând, reclădind uneori
sau de fiecare dată în mod dureros, cu efort, cu răbdare, ca nişte mici arhitecţi
supuşi umil Creatorului Ceresc şi mereu înrobiţi puterii cuvântului ca în faţa
marii explozii iniţiale şi/sau iniţiatice, tăinuind şi tăinuiţi în forul nostru interior
ca într-un turn de fildeş dar, de fiecare dată, lăsându-ne indescifraţi, netăinuind
nimic, cu o bucurie sălbatică şi inocentă, sufletul nostru de copii, publicului
meloman.
Îi mulţumesc Omului Petre Brâncuşi că a reuşit să pună o bornă devenirii
mele ca muzician, prin rigoare, simplitate, severitate necesară şi un spirit cu-
tezător, mereu cald totuşi, dându-mi posibilitatea să evadez la rându-mi prin
„puterea cuvântului” din turnul meu de fildeş, smerit, mulţumind Creatorului că
existaţi!
Victor Știr

Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013 pag. 14

Arta abstractă
Grigore Haidău
Marin Colțan
În Gorjeanul (19 aug. 2007, p. 1-2), sub titlul nal, trebuia să-şi caute alte modalităţi de exprimare, mic, muzical, cu o mare încărcătură lirică. S-a lă-
„Marin şi Alexandru Colţan – tată şi fiu – pe tărâmul alte structuri, inspirate dintr-o lume necunoscută, murit când, luând lucrarea-n mână, a înţeles că era o
fascinant al artei plastice” se detaliază travaliul inte- chiar… încifrată, care, licitând mult efortul raţiona- lucrare de-a sa, care căzuse de pe cuiul său… „schim-
lectual (de zeci de ani) al celor doi, pentru scrierea lizator, imaginaţia (v. „Imaginaţie”), libertatea totală bându-şi poziţia firească”, sugerându-i ceva…inefa-
unui „Dicţionar explicativ de artă” (din paleolitic de exprimare, spontaneitatea (v. „Spontaneitate”), bil, răscolitor, „care i-a sensibilizat interiorul intim,
până la zi). elementul de surpriză şi expresivitatea în creaţie (v. pe care i l-a încărcat cu o mare doză emoţională, li-
Profesorul Marin Colţan, iniţial absolventul „Expresivitate”) pot evita foarte uşor imaginile con- rică”. Privind-o cu şi mai multă atenţie, marele artist
unei exigente şcoli pedagogice, apoi cu studii supe- crete, naturaliste ale universului îngust din care arta a înţeles că o lucrare de artă (o pictură în acest caz)
rioare de artă, cu activitate artistico-plastică şi cu di- se inspira până atunci, făcând loc la nenumărate mo- poate avea calităţi artistice deosebite şi dacă-i reali-
ferite cărţi scrise, cu o activitate publicistică (a zeci dalităţi de exprimare artistică, inclusiv la… impos- zată altfel decât până atunci.
de materiale de critică de artă) şi peste cincizeci de tori ai artei, care credeau că „orice şi oricum lucrat Fără a face trimitere la… real, în intimitatea ate-
ani predaţi la catedră şi fiul său, Alexandru, iniţial, este artă abstractă”. lierului său, ajutat de… formă(v), pată de culoare (v.
de asemenea, absolventul unui la fel de exigent li- Dacă la o astfel de modalitate de a privi şi prac- „Pată” şi „Culoare”), de linie (v), de punct (v) etc.,
ceu pedagogic, apoi cu studii superioare de filozofie, tica arta, adăugăm şi faptul că fiecare artist are un într-o abordare liberă, folosindu-se mult şi de ima-
cărţi de specialitate scrise, comunicări ştiinţifice (la anumit temperament (v) şi un anumit caracter (v), ginaţie (v), a început să… experimenteze, urmărind
simpozioane din ţară şi de peste hotare), premii şi anumite preferinţe şi chiar… capricii, căutându-şi doar obţinerea unor… satisfacţii… artistice, cu toate
menţiuni obţinute şi activitate la catedră, sunt pe fina- subiecte, de exemplu, în… muzică, înţelegem de ce că-n opera lui se ghicesc şi trimiteri la realitate.
lul realizării dicţionarului respectiv, dicţionar despre arta abstractă s-a numit în foarte multe feluri şi a fost Plecând, deci, de la întâmplarea cu lucrarea căzu-
care, academicianul Răzvan Theodorescu, o somi- abordată „cu unele diferenţieri de exprimare” (v. mai tă (pe care a povestit-o abia în 1913), lui Kandinsky
tate internaţională a domeniului artei, care cunoaşte jos) fiecare din acestea declarând că abordează „o i s-a deschis apetitul pentru o... „altfel de abordare
munca obositoare a celor doi autori, spune: „Salut cu mai profundă capacitate de exprimare, comparativ a creaţiei picturale. Meditând asupra a ce a obţinut,
respect strădania acestor intelectuali gorjeni… a ini- cu practica artei figurative”. (M. Brion, eseist şi ro- crede şi mai mult în valoarea artistică a unei aseme-
mosului profesor Marin Colţan, preocupat de o viaţă mancier francez, 1895-1984). nea arte… „fără subiect” şi execută o „compoziţie
de sfera artelor vizuale, ca şi a fiului său, Alexandru, Necesitatea unei noi abordări artistice şi-a arătat abstractă” (pe care o intitulează chiar aşa), care, în
aplecat spre reflecţii filosofice pentru elaborarea unui primele semne ca, apoi, începând cu deceniul doi al acelaşi timp, este declarată, deci, a fi şi prima ope-
valoros dicţionar explicativ al artei plastice. Stăru- secolului 20, să se impună (aproape simultan) în mai ră (nonfigurativă) abstractă , după care, încurajat de
inţa oltenească şi seriozitatea… sunt garanţiile unei multe ţări europene şi, ca urmare firească a dezvol- rezultat, execută alte şi alte… „improvizaţii”, care îi
reuşite, a unor intelectuali din orizontul României tării social-economice, care a avut loc la hotarul din- corespundeau gusturilor sale „interioare”.
profunde, care provoacă nobil pe colegii lor din uni- tre secolele 19 şi 20, ca şi a intensificării cercetărilor Convingându-se de valoarea artistică a… impro-
tăţile academice ale ţării”. şi descoperirilor ştiinţifice (v. şi „La belle epoque”) vizaţiilor sale, îşi organizează o expoziţie cu aces-
După experienţa didactică şi, în general, inte- care, firesc, au determinat şi un alt mod de a gândi şi tea, expoziţie care, spre surprinderea sa, are un mare
lectuală a celor doi autori şi după consultarea şi con- simţi al omului. E bine de reţinut şi faptul că, referi- succes, atât din partea unor artişti plastici (mai ales
fruntarea cu opiniile a mult peste opt sute de surse tor la o nouă abordare artistică, în februarie 1916, la tineri), cât şi din partea vizitatorilor şi comentatori-
bibliografice (româneşti şi străine), a sute de materi- Zürich, apare… Dada (v) unde rol foarte important lor actului pictural.
ale de critică de artă,comentarii şi vernisaje,vizitarea au avut şi românii Tr. Tzara şi M. Iancu. Încurajat de acest prim succes, lucrează în conti-
a multor muzee de artă(din ţară şi de peste hotare) În domeniul artei, deci, mai ales al picturii (v. nuare tot aşa şi, între 1912-1913, scrie şi editează o
după scrierea şi rescrierea a sute şi sute de ciorne, „Pictură”) o nouă abordare a antrenat multe genuri carte („Despre spiritual în artă”) care, de asemenea,
ca şi a sute şi sute de re- şi recorectări (adausuri artistice (v. „Gen”) şi, mai ales, mulţi artişti. are un mare succes, devenind un adevărat „Mani-
şi eliminări) în afară de noţiunile (explicate) cu care Impresionismul aducea-n artă culorile pure şi fest al artei abstracte”. Expoziţia şi cartea îl conving
operează arta plastică, dicţionarul face trimiteri şi în strălucirea lor (luminarea paletei – v. „Paletă”), ca (ca şi pe alţi… „specialişti şi nespecialişti în artă”),
istoria şi filosofia artei, abordând şi noţiuni de curri- şi folosirea fuziunii (v.), dizolvarea formelor. Prin că „ceea ce, la început părea o exaltare romantică”,
culum, de estetică, pedagogie, psihologie, logică şi expoziţia acestuia(1874), s-a conturat şi mai bine in- acum convinge pe tot mai mulţi că este „fundamen-
chiar de metodică a predării educaţiei vizuale, folo- tenţia părăsirii exprimării academiste, ceea ce noua tarea unui cap de drum al artei moderne”, care „va
sind atât cadrelor didactice, cât şi elevilor şi studen- artă abstractă (care se contura îşi va pune ca prim- constitui un fenomen de o deosebită valoare al ma-
ţilor în artă, tuturor iubitorilor domeniului. punct în intenţiile sale), prefigurând major imperati- nifestărilor artei chiar din ultima sută de ani”. Ar-
Pentru finalizarea (speră, în scurt timp) efortu- vul abordării diferit al fenomenului creaţiei artistice. tişti consacraţi şi tineri (care erau sau nu membri ai
lui lor, cei doi autori mulţumesc foarte mult tuturor Neoimpresionismul motivează intenţiile impresio- vreunei grupări artistice), între care şi românul C.
factorilor care, exclusiv din amabilitate, i-au ajutat în nismului şi, în acelaşi timp, îl critică pentru dispari- Brâncuşi (1876-1957) privesc cu foarte mare atenţie
demersul lor, în primul rând, emoţionantei receptivi- ţia formei (v. „Formă”) şi, folosindu-se şi de progre- şi interes la… „naşterea unei alte modalităţi de ex-
tăţi şi încurajării din partea Domnului academician sele din ştiinţa opticii, e preocupat de culoare (v), (de primare liberă, artistică”, chiar dacă existau şi voci
Răzvan Theodorescu. culoarea locală, de culoarea - lumină) ajungând la… pesimiste (chiar din rândurile criticilor de artă), care
Din dicţionarul respectiv noi, aici, publicăm alăturarea petelor mici de culoare (la juxtapunerea nu credeau în viabilitatea în timp a artei abstracte.
doar ceea ce se va scrie despre arta abstractă (fără a lor) pe suport (v), (v. şi „Divizionism” şi „Contrastul Entuziasmul celorlalţi, însă, era prea mare. Deja se
fi convinşi că exigenţa în tot ce fac a celor doi autori simultan”) construind compoziţii care… „adună fu- lucra în sensul… abstract, modalităţile de abordare
nu va face ca… definiţia respectivă, în viitor, să nu ziunile impresioniştilor”, fiind şi ei (neoimpresioniş- deja erau foarte diferite, plecând, uneori, chiar de la
mai suporte alte re- şi reformulări). tii) criticaţi pentru practicarea unei picturi prea… co- real căruia, prin reduceri succesive de amănunte, se
(Gr. Haidău) recte, savante chiar, având, totuşi, meritul de a duce căuta ajungerea la… esenţe (element, de asemenea
ABSTRACTĂ (Artă a., A. „a formelor pure”, mai departe tehnica picturii (v. „Pointilism”) contri- caracteristic, cultivat de arta abstractă), preocupare
„A. raţională”) <fr. germ.>: Noţiune-generic a buind şi mai mult la abandonarea tradiţională a prac- a a.a. mai ales în prima ei perioadă de manifestare
creaţiei artistice, ale cărei prime semne au apărut ticii picturale şi la căutarea înfrigurată a unei altfel (1910-1916), când personalitatea ei majoră a fost W.
încă de pe la jumătatea secolului 19, ca şi în opera de exprimare picturală, ceea ce justifică şi demersu- Kandinski, care urmăreşte „reducerea realului” a no-
picturală a francezilor G. Seurat (1859-1891) şi P. rile teoretice (de care s-a scris mai sus), elemente la telor sale specifice, plonjând chiar în necunoaştere,
Signac (1863-1935) care… „au revoluţionat tehnica care arta a rezonat, prin folosirea unor elemente de preocupare care apoi, după al doilea război mondial,
picturii”. Impresionismul (v. „Impresionism”) şi ne- înnoire în care noţiunea şi conţinutul abstract (v) îşi în a doua perioadă de manifestare a abstracţionismu-
oimpresionismul (v. „Neoimpresionism”) aduc alte motivau tot mai mult practicarea, care a antrenat tot lui, a ajuns chiar în spaţiul… încifrării (al raţiona-
noutăţi în abordarea fenomenului artistic pictural. mai multe energii în realizarea unor opere de artă lizării) „cum avea să se numească după anul 1920”,
Toate acestea, urmate de discuţii, expuneri de picturală modernă, cu justificări pertinente, ruptură şi ordonării, sporind, cu atât mai mult grija pentru
opinii şi dezbateri, exprimate cu diverse ocazii (în- bruscă faţă de tradiţia de până atunci, dând drepta- găsirea unor subiecte (chiar impulsuri)… aleatorii,
tre creatorii de artă, între comentatorii fenomenului te lui Barbu Ştefănescu Delavrancea (avocat şi om a şi mai multe posibilităţi de exprimare şi sensibili-
artistico-plastic, între istoricii şi criticii de artă), în politic român, 1858-1918) care a spus că „dacă în zare, arta abstractă deja căpătând şi numele de „arta
final, au concluzionat că „se simte nevoia unei altfel ştiinţă epocele sunt succesive, în artă acestea sunt raţională” „a exprimării… pure”, artă care, în entu-
de abordări artistico-plastică”, redarea… mimetică explosive ”. ziasmul declanşat recomanda chiar şi folosirea unor
(v. „Mimetică”) a concretului din jurul omului, res- Referindu-ne la data exactă şi locul apariţiei unei materiale insolite, ca şi angajarea unui sporit efort
pectând anumite canoane (v. „Canon”) care se cul- asemenea prime lucrări de artă... abstractă, care să intelectual (atât din partea creatorului, cât şi din par-
tivau din Antichitate (v. „Antichitate”, „Greacă” şi întrunească cerinţele formulate, a făcut carieră mon- tea privitorului).
„Clasicism”) cu realizări excelente în Renaştere (v.) dială povestea adevărată, care ne informează că „o Cum, firesc se întâmplă, între multiplele moda-
e deja… uzată, depăşită, conservatoare pentru crea- primă asemenea lucrare picturală a fost realizată de lităţi de abordare şi exprimare artistică au existat şi
ţie şi, deci, privitorului (v. „Privitor”) trebuie să i se W. Kandinsky” (pictor şi desenator francez, de origi- unele polemici, toate, însă, au elementul comun al
ofere nu locuri comune, ci „altceva şi altfel spus”, ne rusă, 1866-1944) care, în 1910, când a revenit în artei abstracte, (eliminarea trimiterii la real, la figu-
redarea academistă (v. „Academism”) nu-l mai mul- atelier (după ce fusese la… peisaj) lângă un perete rativ), ajungându-se chiar în situaţia ca elemente de
ţumeşte. al acestuia a văzut o lucrare (o acuarelă) pe care nu- armonie (v), linie de forţă (v), dominantă (v), centru
Ajutându-se de elemente de limbaj (v. „Elemen- şi amintea să o fi lucrat el. Petele de culoare, liniile, de interes (v), compoziţie (v) etc. să nu mai consti-
te”) şi de mijloace de expresie (v. „Mijloace”), arta, punctele însă, erau deosebit de expresive, chiar… tuie probleme importante ca în arta figura-
care trebuie să aibă un pronunţat caracter… perso- magice, ciudate, sugerând parcă un… univers cos- tivă, să nu se mai plece de la aceasta, care
pag. 15 Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013
apoi să fie… esenţializată, şi, prin abandona- apel, inclusiv la „cooperarea dintre mai multe ştiin- (v), orfism (v), suprematism (v) pictură nonobiectivă
rea acestora, sau sugerarea vagă, să se facă ţe, chiar la „purism creator şi la rigori… matemati- (v. „Nonobiectivă”), „minimal art” (v), „construc-
loc, de exemplu, la … decompoziţie (v) etc., chiar ce sau la exerciţii cerebrale şi la diverşi specialişti” tivism” (v), „gestualism” (v. şi „Action painting”),
la… „dezordine”, la folosirea chiar a mai puţine ele- se poate exemplifica şi cu fenomenul Bauhaus (v) „noul obiectivism” (v), „noul realism” (v), „artă
mente de limbaj (v. „Elemente”), arta situându-se pe care, prin tendinţa asigurării… funcţionalismului optică” (v. „Op Art”), „expresionism” (v), „simul-
un teritoriu al „abstracţiei-creaţiei”, fiind o „artă a (v) „antrenează a.a. în motivaţia sa intelectuală” şi taneism” (v), „verism” (v), „arta de calculator” (v.
formelor esenţiale şi emoţionale”. Critica de artă se care astfel, răspunde şi la pretenţiile de confort (fi- „Computer art”) (v) etc.
străduieşte să cuprindă fenomenul (să-l dimensione- zic şi spiritual) al omului şi timpului modern, unde Şi esteticianul şi teoreticianul W. Worringen
ze), fenomen care căpătase o mare importanţă şi pen- arta încorporată are şi o evidentă latură de exprimare (1881-1965) a fost preocupat de fenomenul expri-
tru „sobrul şi orgoliosul pictor olandez” P. Mondrian emoţională. mării abstracte, făcându-i chiar o clasificare (pe de-
(1872-1944), promotor convins ca şi Kandinsky al Notele specifice a.a., timp de câteva decenii, au cade), începând cu ce s-a întâmplat între 1910-1920,
artei abstracte, fenomen pe care l-a numit… „noua cunoscut o vastă arie geografică, întinzându-se din 1920-1930 şi după 1930, grupând în aceste intervale
plastică”, fiind o „artă care nu seamănă cu nimic” estul Europei până în Extremul Orient şi în America atât denumirile pe care le-a primit a.a. (vezi mai sus),
(…) „dar cred că e aceea care conţine o mai con- Centrală, artă care a iscat atâtea discuţii încât, picto- cât şi artiştii încadraţi în acestea, a.a. promovându-se
centrată profunzime spirituală decât cea exprimată rul olandez Van Doesburg (1833-1931) a numit-o… şi practicându-se apoi pe tot parcursul secolului 20,
de arta figurativă” (M. Brion), fenomen care oferă concretă (pentru care, în 1930, scrie şi… „Manifes- cu deosebire, după a doua conflagraţie mondială, artă
imaginaţiei o mult mai mare generozitate în abor- tul artei concrete”), susţinându-şi ideea cu faptul că căreia i se găsesc noi modalităţi de dezvoltare (noi
dare, euforie care admite chiar şi hazardul în actul „orice element de limbaj” (v), sau mijloc de expre- direcţii), păstrându-şi notele specifice artei abstracte
de creaţie, gândit, însă, pentru a exprima o… „trăire sie (v) sunt… cât se poate de concrete”, afirmaţie ale cărei principii au influenţat marea majoritate a
profundă a imaginilor” care, ferindu-se de exprima- pe care şi-o însuşeşte şi Kandinsky şi elveţianul Max manifestărilor artistice ale timpului, artă care deter-
rea figurativă „să nu redea vizibilul, ci să-l facă vizi- Bill (arhitect, desenator, pictor, sculptor şi teoretici- mină formulări (şi elemente specifice) de abstracţie
bil, punându-l în… valoare artistică” (P. Klee, pictor an al artei, 1908-1994) şi englezul H. Read (analist, geometrică, abstracţie lirică, expresionism abstract
şi grafician elveţian, 1879-1940). critic literar şi de artă, filosof, 1893-1961), cel care, etc. şi care, de fapt, şi astăzi se practică.
Arta abstractă („artă nonfigurativă”, „fără amă- de asemenea, susţine că „orice lucrare de artă e o La promovarea a.a., în care se găsesc inclusiv şi
nunte”) chiar dacă, în multitudinea exprimării, face stare fizică, concretă”. ecouri ale abstractizărilor artei africane (v. „Africa-
doar unele vagi trimiteri la figurativ, la… ambiguu, În acelaşi timp, se recunoaşte şi faptul că demer- nă”) şi precolumbiene (v. „Precolumbiană”) un rol
ţine foarte mult la denumirea de abstractă, ajungând sul abstract e mai uşor de receptat de privitorii (v. deosebit în legitimarea sa, l-a avut şi revista „De
chiar şi în spaţiul unor exerciţii… cerebrale… orna- „Privitor”) informaţi în acest domeniu (v. şi „Deco- Stijl” (v), unde foarte mult au muncit Theo van
mentale etc., care i se par aşa de fireşti încât „ce” şi dare”, „Iconic” şi „Figurativ”). Doesburg şi P. Mondrian, revistă care i-a făcut ar-
„cum” face, declară că este o „artă a realului”. Cu toate acestea, denumirea de artă concretă nu se tei abstracte o foarte bună propagandă, motivând-o
Scriitorul suprarealist, graficianul şi teoreticianul va putea impune în faţa celei de a.a., formulare care, pertinent. O confirmă şi „Expoziţia deschisă la Ber-
artei moderne, F.L.B. Seuphor (francez de origine mai ales, după al doilea război mondial, devenise prea lin (în 1920), oraş unde de peste un deceniu fiinţa
belgiană, 1901-1999), susţinător fervent al avangar- cunoscută şi practicată chiar la nivel mondial. „Abstrakte Grouppe der Sturm”. Alături şi de apari-
dei artistice în general (v. „Avangardă”) şi al artei Păstrând specificitatea abstractă, care, prin liber- ţia revistei „Cercle et carré” (Cercul şi pătratul), în
abstracte, în special, în acest sens a înfiinţat – în tatea totală de abordare a exprimării artistice a fa- 1930, deci, revista „De Stijl”, ca şi înfiinţarea gru-
1930 – revista „Cercul şi pătratul” (v) şi, despre arta vorizat o multitudine de abordări moderne şi care, pului „Abstraction creation” (1932), apariţia în 1936
abstractă, a spus că este „un demers de abstragere, mai ales, după ultimul război mondial, au cunoscut a „American Abstract Artistes” (v), deschiderea „Sa-
de simplificare a modalităţii de exprimare”, oferind o adevărată explozie şi, pentru unele mici particula- lonului Noii Realităţi” (Paris, 1945), care este primul
un vast câmp de subiecte, apelând chiar la … dez- rităţi, au făcut ca acestea să capete diferite denumiri: salon internaţional de artă nonfigurativă, apariţia (în
ordine, diformare, bizar, spontan, chiar la… aleato- „artă raţională” (v), „artă a formelor pure” (v), 1949) a cărţii lui Michel Seuphor, intitulată „Arta
riu, la… nebunie, care nefăcând apel la nici un fel „expresionism abstract” (v), „action painting” (v), Abstractă”, apariţia (în 1950) a curentului Taşism
de rapel real, „trimite la bogăţia universului interior „taşism” (v), „artă informală” (v. „Informală”), „pic- (v), apoi a „Artei neformale” (v. „Neformală”), a lui
al artistului”, care, folosindu-se de altfel de exprima- tura synchronistă” (v. „Synchronistă”), raionism (v) „Action painting” (v) şi a altora,toate acestea încu-
re, în care se folosesc diverse linii, semne, volume, (sau lucism – v), dadaism (v), vorticism (v), futurism rajează proliferarea a.a.
pete, puncte etc., structurate cu totul După o aşa amploare (şi ca moda-
altfel decât le structura arta figurati- lităţi de expresie şi ca număr de artişti,
vă, structuri care să exprime felul de care, căutând tot felul de modalităţi
a simţi al artistului dornic de a-şi ex- de exprimare sunt tot mai captaţi de
prima altfel sentimentele, modalitate idee), spre sfârşitul deceniului şapte
de exprimare care, după cum susţine al secolului 20… surpriză. Libertatea
acelaşi Seuphor „e o artă a senzaţii- absolută de exprimare şi solicitarea
lor” (v. „Senzaţie”), „a lumii spiritu- foarte mult a imaginaţiei creatorilor au
lui”, chiar a haosului, a surprinzăto- început să… obosească ochii privitori-
rului etc. „pentru că… şi acestea fac lor. Arta abstractă, în căutarea mereu a
parte din viaţa omului” . noului în exprimare, a devenit excesi-
Pentru că în a.a. realul e suplinit vă, ceea ce a determinat-o să facă loc
de… „structură” (v), „formă” (v), (progresiv) la figurativ (v), vorbindu-
„volum” (v. şi „Volumetrie”), de se de o abstracţie-figurativă (v) şi de
„valoare” (v), de „expresie” (v) etc., o figuraţie abstractă (v).
a căror percepere are nevoie de con- Această apropiere (chiar şi timidă)
vocarea diferitelor procese psihice (v. de figurativ, nu se îndepărtează prea
„Proces”) şi de diferite laturi ale edu- mult, totuşi, de exprimarea abstrac-
caţiei (v. „Educaţie”), Seuphor, pen- tă, fiind, doar un semnal (remarcat de
tru a uşura accesul la arta abstractă, specialiştii în urmărirea fenomenului
face chiar şi o clasificare a modalită- creaţiei) că publicul vrea altceva, ceea
ţilor foarte diferite de exprimare abs- ce a determinat apariţia a ceea ce s-a
tractă, „artă care, deliberat, renunţă la numit „Op-Art” (v), „Pop-Art” (v),
cele statuate de clasicism (v) şi acade- „Cinetism” (v), hiperrealism (v) etc.,
mism (v)”. în care, din nou, se pune problema
Entuziasmat de avântul şi recep- compoziţiei (v. „Compoziţie”), for-
tivitatea de care s-a bucurat a.a., în mei (v. „Formă”) şi se produce, deci, o
1924, scriitorul francez A. Breton uşoară revenire la modalităţile de ex-
(1896-1996), chiar riscă afirmaţia primare realistă şi, fără a deranja prea
potrivit căreia „a.a. realizează preo- mult noţiunea de a.a., „care continuă
cupări estetice şi morale , în absenţa să se exprime cu vigoare şi rigoare”,
oricărui control al raţiunii”. să se vorbească tot mai mult de apa-
Sunt multe de spus despre a.a.. riţia în artă a noului realism (v). Din
Mai reţinem doar că aceasta, în pri- nou se confirmă că nenea Tudorică
mul rând, s-a manifestat în domeniul Arghezi(scriitor român, 1880-1967)
picturii, cucerind, apoi domeniul avea dreptate când afirma că „arta, în
sculpturii (v. „Sculptură”), graficii (v. clipa când o vezi trebuie să răcneas-
„Grafică”), arhitecturii (v. „Arhitectu- că”, adică „să te cuprindă, să vrei să
ră”) etc., cultivând elemente structi- o mai vezi încă şi încă, ba s-o şi ai”.
ve, pe care specialiştii le-au încadrat De aceea arta îşi caută noi şi noi mo-
în… „abstracţionism geometric” (v. şi dalităţi de exprimare, pentru a găsi re-
„Cercul şi pătratul”, „Arts and craf- zonanţă în interiorul fiecărui privitor,
ts”, „Art Nouveau”). ascultător etc.
Gândirea globală a a.a., care face (Marin Colţan)
Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013 pag. 16

REMEMBER – ULTIMUL INTERVIU


- Convorbire cu solitarul pictor Florin Isuf: “O grămadă de mari pictori au dispărut, înfundându-se în grafica de carte!”

Ion Predoşanu
Până la convorbirea de faţă, recunosc, nu-l văzusem la faţă chiar Dădălău, ca în cazul de faţă, cu domnul Ion C.Gociu, nu prea pot să refuz.
deloc pe unul dintre cei mai celebri pictori contemporani ai Gorjului. Iar
vizita i-o datorez unui prieten comun – artistul fotograf Theodor Dădă- Amintirile unei frumoase iubiri
lău. Ba am stat, într-un fel, la coadă.
Fire deschisă, Florin Isuf l-a descusut pe amicul col(r) Ion C.Gociu, - După facultate, unde-aţi fost repartizat?
alias prozatorul Mugurel Pădureanu-Coarba, care-şi pregăteşte un nou - Pe Valea Izei. Datorită unei prietene, studentă la filologie şi mai
volum de proze, şi-i solicita pictorului să-i realizeze ilustraţiile, cam des- mică decât mine, care chiar ieri mi-a dat telefon, am ales o repartiţie la
pre ce-i vorba. S-au cam lungit ei cu discuţiile, timp în care am inspectat Rozavlea, în Maramureş. Scrie proză, deşi întâi a făcut critică literară la
curtea-i largă şi atelierul plin de vorbe de duh. Ca un însingurat ce este, revista Tribuna. Diana Adamek se numeşte şi a fost tradusă şi în Portuga-
Florin Isuf poate fi perceput şi ca un om închis. Totuşi, dialogul s-a legat, lia. Era prietenă cu Ioana Em. Petrescu.
după cum vă veţi da seama. - Pe scriitorul Dumitru Radu Popescu, care, la acea vreme, era re-
dactor şef la Tribuna, l-aţi cunoscut?
Întreg spectrul existenţial - Nu l-am cunoscut atunci, abia mai târziu. A fost şi aici la Târgu
Cărbuneşti, la Festivalul Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi”.
- Maestre, Florin Isuf, cum v-aţi defini ca pictor? - Circulă o poveste, cum că i-a plăcut tare mult o pictură de-a dom-
- Ştiu şi eu? Nu mă consider numai pictor, grafician, căci mie îmi plac niei voastre şi n-a fost chip să se-nţeleagă cu autorul. Şi nu din pricina
toate ramurile culturii. Mai precis, mă preocupă întreg spectrul existenţial. preţului…
Am scris şi poezii, din când în când, când am câte o chestie care mi se pare - În vremea studenţiei mele clujene îmi era dragă, îmi plăcea mult
ieşită din comun. Dar, n-am publicat nimic. Nu m-am băgat pe teritoriul poezia lui Horia Bădescu. Îmi aducea aminte de Tudor Arghezi. Să vă po-
poeţilor, unde ei ar fi fost mult mai buni ca mine. vestesc o chestie de anecdotică. Discutam critică, filozofie, la un cenaclu
- De pământ, de unde vă trageţi? patronat de Liviu Petrescu. Eram pasionat de reîncarnare, iar acum nu mai
- M-am născut în 14 aprilie 1952, la Târgu Cărbuneşti, aici unde sunt convins. Gândeam că eu şi el, sau eu şi ea, de care nu mă legasem cu
m-aţi găsit acum, în casa asta. Dar tatăl meu e din satul Bota, comuna cununie, o să ne reîntâlnim într-o altă viaţă.
Dobriţa. Maică-mea este Viscopoleanu, iar Viscopolenii ăştia sunt veniţi
din Macedonia. Rozavlea - perioada roz din viaţa lui Isuf!
- Am auzit că sunteţi un pictor mare şi cu şcoală. Aşa-i?
- D-apăi cum! Numai că la Cărbuneşti am făcut Liceul Teoretic - Ce amintiri aveţi de la Rozavlea şi cât aţi stat acolo?
„Tudor Arghezi”, deci nu unul de artă. Aşa se face că n-am luat din prima - Rozavlea este un sat excepţional, iar numele i se trage de la Valea
la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj. Am urmat, la Bu- Roz. Pentru mine a fost chiar perioada roz din viaţă. Acolo am cunoscut
cureşti, o şcoală postliceală de arhitectură şi, între timp, gândul mi-era tot profunzimea, acolo am ajuns la sufletul românesc ca o împlinire. Când am
la pictură. ajuns, în toamnă, erau numai nunţi şi petreceri folclorice, de mare simţire
- Şi eu mi-am făcut studiile tot la Cluj, iar în vremea mea rectorul românească. Cazanul de ţuică, moara şi piua acolo le-am cunoscut, că la
de la „Ion Andreescu” era gorjean şi se numea Daniel Popescu. Un pro- Târgu Cărbuneşti nu le văzusem.
fesor universitar venerabil, ce se apropia de vârsta pensionării. L-aţi mai Ce mai, m-am integrat foarte rapid, deşi la început păream niţel
prins? pierdut în spaţiul acela mirific. Localnicii erau inteligenţi şi credincioşi.
- Nu şi n-am auzit de domnia sa. Eu sunt şcolit la Cluj, la clasa profe- Se salutau cu „Lăudăm pe Iisus!” O formă foarte originală de salut, deşi
sorului Vasile Crişan, iar asistent l-am avut pe pictorul Gheorghi Apostu. la şedinţele de partid ne interziceau aşa ceva. Dar nu s-a putut scoate asta
Amândoi foarte buni pictori şi minunaţi profesori. Asistentul era moldo- din vorbirea localnicilor. Iar mie, prietenii, îmi spuneau, evident, în glu-
vean de origine, iar profesorul Crişan avea un fix: picta numai pe format mă: „Lăudăm pe Isuf!” Urarea sau salutul s-a mai păstrat în memoria
pătrat şi doar griuri excepţionale. prietenilor. Îmi ziceau rozovlean adoptiv. Şi acum mă duc acolo ca acasă.
- Între ce ani v-aţi petrecut studenţia clujeană? Am predat timp de patru ani desenul la şcoala generală din comună,
- Din 1976 până-n 1979. Am fost apropiat grupării echinoxiste şi iar Diana era studentă. Eu fiind mai mare ca ea. Dar nu ne gândeam
chiar executam grafica revistei, fiind amic cu viitorii scrii-
tori Ioan Groşan, Gheorghe Ţeposu şi Ion Pecie.
- Poetul şi criticul literar Ion Pecie s-a prăpădit de
curând.
- Dumnezeu să-l odihnească, era un băiat minunat.
Şi şef de cantină la căminul Avram Iancu. Şi căminul era
fain, situat în centrul vechi al oraşului. Oricum, apăruseră
căminele blocuri, dar nu-mi plăceau prea mult. La căminul
Avram Iancu eram ca într-o casă din oraş.

Grafică de carte, doar pentru amici

- Văd pe masa dumneavoastră de lucru multe cărţi cu


dedicaţie, din partea autorilor cărora le-aţi ilustrat volumele:
Viorel Gârbaciu, George Drăghescu şi alţii. Când aţi ajuns
la grafica de carte? Reţin şi o copertă la un volum bilingv –
în limba română şi limba franceză - de poeme semnate de
Tudor Arghezi, editat de Centrul pentru Conservarea şi Pro-
movarea Culturii Tradiţionale Gorj, condus de scriitorul Ion
Cepoi, carte la care-aţi realizat o foarte inspirată copertă.
- La ilustraţia de carte am ajuns mai târziu. M-a tot ru-
gat criticul literar Gheorghe Grigurcu să fac grafică de carte.
N-aş vrea să mă-nfund în aşa ceva. Cunosc o grămadă de
pictori mari care s-au terminat aşa, cu grafica de carte. Dacă
l-am refuzat eu pe Grigurcu, acum cărbuneştean, de-al meu,
vă daţi seama că nu mă omor cu grafica de carte. Aşa, pen-
tru amici, dacă mă roagă, precum prietenul meu Theodor
pag. 17 Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013

la însurătoare. Şi Diana s-a căsătorit târziu, Fus ajutat de Fus, la UAP membru al UAP.
după 40 de ani, cu un profesor universitar. - De vândut, aţi vândut ceva picturi?
Ne vorbim des şi nu are nici ea copii. - Cu un asemenea debut furtunos, încă din - De ce nu? Am lucrări în colecţii particula-
- De ce-aţi plecat de la Rozavlea? studenţie, bănuiesc că aţi devenit membru al Uni- re şi din ţară şi din străinătate. Dar, nu-i bine să
- M-au chemat ai mei, ca să nu rămân pe- unii Artiştilor Plastici destul de repede. Nu-i aşa? spui că vinzi de-acasă. Că te ia fiscul! O să vină
acolo. Mai am o soră, profesoară de limba france- - Chiar deloc. Lucrarea mea de Diplomă se şi timpul acela. La expoziţia de la Bucureşti,
ză, acum pensionară, în Târgu Cărbuneştiul natal. numea „Vicii contemporane”, pe care i-am lăsat- l-am cunoscut pe dramaturgul Gheorghe Asta-
Şi eu am predat la o şcoală generală de aici, la o, cu dragoste, Dianei Adamek. Şi, după titlu, nu loş, care mi-a plăcut ca om. Şi ca operă, n-am ce
Palatul Pionerilor, şi încă mai sunt în învăţământ, dădea prea bine în epocă. Am avut o profesoară, zice. Jos pălăria! Mi-a cerut o lucrare, şi eu i-am
la Palatul Copiilor, cum îi spune acum. Svoboda, parc-o chema, cehoaică, m-a îndrumat cerut cam mult şi n-am bătut palma. Nu mă pot
şi dorea să mă cuminţesc şi să intru în UAP. N-a plânge, acum abia dacă am acasă, aici la atelier,
Primul interviu cu Isuf, în Gazeta fost să fie pe atunci. vreo 7-8 picturi. O să mă pun mai serios pe trea-
Gorjului! - Şi când aţi intrat, totuşi? bă şi-mi mai pregătesc o expoziţie personală.
- Abia anul trecut, mi-a făcut dosarul picto-
- V-aş ruga să-mi arătaţi câte ceva scris rul Vasile Fuiorea şi iată-mă-s membru al UAP. La Moscova pe gratis, în alte părţi
despre pictorul Florin Isuf, dacă se poate. Fără insistenţa domniei sale n-aş fi fost membru ca lumea!
- N-am cum, întrucât n-am păstrat nicio pu- al UAP nici acum.
blicaţie în care s-a scris despre mine. Nu le am - Este un om extrem de agreabil, elegant - În Gorj aţi avut cereri?
pe astea, nu-s prea ordonat. Primul care-a scris şi-i, de loc, din Peştişani. Satul în care m-am - Ba bine că nu. Mi-a cumpărat şi Viorel
despre mine este Tiberiu Alexa, pe spatele unei născut eu. Tatălui său i se spunea Fus, poreclă David trei lucrări, cel mai mare colecţionar gor-
lucrări reproduse, ce se numea Ora Bogată. Fi- preluată, fără să vrea, şi de el. jean. Probabil are relaţii şi cu alţi colecţionari din
ind nişte fluturaşi, i-am mai păstrat pentru că s-a - Păi şi mie tot Fus îmi zice lumea, nu ştiu ţară. Şi băiatului lui Doru Dădălău, lui Traian,
tipărit în tiraj mare. de ce, că Isuf este un nume de origine turcesc. i-am dat vreo şapte-opt lucrări. Semn că puştiul
Trag cu ochiul şi acolo, pe spatele flutura- are gust şi vrea să-şi facă o colecţie pe cinste.
şului, Tiberiu Alexa scria: „Florin Isuf practică o Parcimonios cu propriile-i - Pictorul Vasile Parizescu este cel mai mare
grafică metaforică de tip alegoric, în care discur- expoziţii personale colecţionar din România. În decembrie 2005,
sul poetic şi polemic ia accente ironice, aproape pe vremea când lucram la „Flacăra lui Adrian
sarcastice, mimând o oarecare viziune infantilă, - Cam câte expoziţii personale aţi avut Păunescu”, şi eu şi el am primit, de la Muzeul
de fapt un joc al formelor dispuse într-o succe- până acum? Naţional de Artă Cotroceni, câte o Diplomă de
siune plană. Întregul spaţiu pictural dezvoltă un - Nu prea multe, că n-am lucrări. Majorita- Excelenţă. Colecţionarul Vasile Parizescu v-a
discurs narativ ce cuprinde, după caz, probleme tea le-am vândut ori dăruit. cumpărat vreo lucrare?
şi valori sociale sau morale actuale.” - Păi de ce nu le strângeţi de la colecţionari - Nu încă, dar mai trag nădejde. Cu ajuto-
- Cel mai bine cine a scris despre pictorul pentru a organiza o altă expoziţie? rul lui Dumnezeu, aş putea deveni un clasic în
Florin Isuf? - Nu-i deloc simplu. Şi totuşi, am avut vreo viaţă. Nu-i aşa?
- A venit la mine poetul Nae Diaconu şi mi-a 3-4 expoziţii personale la Târgu Jiu, la Bucu- O personală, sigur, se face greu. Am vreo opt
luat primul interviu. Unul scris de un mare poet, reşti, în anul 2000, la Galeria Eforie. Numai că, lucrări la Ruse, dar o să trag anul acesta mai tare.
un interviu adevărat apărut în Gazeta Gorjului. la expoziţii de grup stau mult mai bine. Sunt, - În străinătate aţi vândut mult?
Mă găsise taman când săpam groapa la WC-ul în schimb, multe expoziţii de grup: Sala Dalles, - Am şi la Moscova o lucrare, dar aia am
de la Casa Pionerilor. Păcat că nu l-am păstrat. Casa Americii Latine(de trei ori), Şcoala Inter- dat-o gratis. Exist, totuşi, în colecţii din Ca-
Cum vă spuneam, eu ziarele nu le-am ţinut! Nu naţională Americană(de două ori), la Râmnicu nada, Franţa, Austria şi Germania. Unui coleg
sunt un tip care să ţină la o istorie personală. Vâlcea. Şi, era să uit, am mai avut o expoziţie de breaslă, tot pictor, din Argentina, Bernando
- Prin ce an era şi dacă v-aţi mai văzut apoi? personală la Hunedoara, la Galeriile Uniunii Ar- Newman, probabil neamţ de obârşie, i-am dat o
- Să tot fi fost 1985-86, nu ştiu precis. L-am tiştilor Plastici din România, chiar anul trecut – lucrare odată când participa şi el la o ediţie a
cunoscut aici, apoi am fost şi la el acasă, la Târ- în 2010. N-au ţinut seama că nu eram, pe atunci, GorjFest-ului organizat de Doru Dădălău.
gu Jiu, dar şi la Ţicleni, de unde
se trăgea. Pe vremea când bea
el, că şi eu mai trag câte-o bă-
ută.

Licorile bahice nu-s


bune!

- Când a vrut Dumitru


Radu Popescu să vă cumpere
o pictură ce i-a plăcut foarte
mult, se zice că eraţi într-o sta-
re de asta, cu preocupări bahi-
ce şi mai puţin artistice.
- Nu ştiu, nu-mi aduc
aminte.
- Vă ajută, cumva, la cre-
aţie băutura?
- Sincer, licorile nu cred
că mă ajută la creaţie. Perioada
aia, când mă las, mă ajută la o
trăire mai intensă a vieţii.
După câte o băută, apa-
re o perioadă de gol mental, de
vid existenţial. Apoi, dacă ştii
să deschizi poarta care trebuie,
îţi vin idei şi inspiraţie. Chiar
nu desenez deloc când beau.
Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013 pag. 18

POEME: Sunt spiritul adâncurilor


Nicolae Căpăţână

Expresie de admiraţie Soarele dimineţii în universul


marilor sale iubiri. de câte ori
îngălbeniră Un loc sigur vine dimineaţa
frunzele crângului în mijlocul florilor Fir-ar să fie ferecatele porţi ale văzduhului
ocup şi eu se deschid
Toamna dacă nu vă e cu supărare În mijlocul crângului şi marea bucuriei
îşi strecură printre degete stimaţilor fluturi domnea liniştea, e mult mai adâncă şi
de jur împrejur, tot mai prietenoasă
tristeţea ca şi cum bucuria ...şi de câtă linişte
s-ar fi trezit dintr-un vis vorbeşte mai ales
Apoi soarele dimineţii ce pe când se auzi: timpul
îngândurată mă descoperă „Fir-ar să fie
îşi duse mâna scriind versuri. prieteni. Sărut
la frunte Pe cinstea mea.
Universul iubirii E adorabil de frumoasă Fetele vântului
Oftând adânc. Poezia!” îşi ridică fustele
Poemul să li se vadă
Numai dragostea înger fidel De câte ori genunchii
m-a căutat
Numai dragostea şi m-a găsit De câte ori apoi goale
fuge desculţă vine dimineaţa intră în râu
azi-noapte a coborât toate cuvintele
Sare garduri îi intră deasupra casei vor să mă uite iarba
ghimpii în tălpi bătându-şi aripile albe ca un val de tristeţe le admiră pe furiş
muiate parcă cu coada ochiului
Joacă rolul de în lumina lăptoasă se poate
mare actriţă a stelelor să mă frământe când ies din râu
un gând fluturii luându-le
Şi simte nevoia generos i-am deschis fereastra al frunzei verzi drept flori
de-a nu se mai întoarce el obsedat de veşnicie al frunzei veştede
acasă. a mâncat le sărută
şi a băut adevăr până vine iarna cu frig
*** apoi şi eu cred că frigul Mi s-a dus copilăria
s-a înălţat e şi el de zăpadă
Poezia? Izvor ţâşnind ca un efeb are ochii stricaţi În realitate, uite că veni iarna!
dintre în universul iubirii de-a adevăratelea M-am schimbat la faţă.
stânci de suflet Privirile pădurilor
Au rămas îndepărtate
pe care Şi triste.
îl strig
şi nici Mi s-a dus copilăria.
nu-mi răspunde
Sub tălpile unor sănii zburdalnice
deschide Zăpada scârţâie
ochii mari Chiotele fetelor peste zare, pierzân-
nu-şi pierde o clipă du-se...
cumpătul
Sub bătaia vântului
aflându-se mereu Mi s-a dus copilăria
pe drumul fermecat Ca un val de speranţă ce mă cuprin-
fără sese cândva.

de întoarcere. La ceasul asfinţitului

Cu faţa spre cer Scriu cu ambiţie texte admirabile


astfel ca ziua
Trebuie să înţelegi să râdă cât mai mult
eram atât de departe
dormeam la ceasul asfinţitului părăsind coliba
cu faţa spre cer mă îndrept spre munte
încât stelele respirând aer curat
mă luminau
deodată vântul câmpiei i se împăienjenesc
s-a oprit apoi ochii de lacrimi
s-a dus să deschidă
uşile apelor că-n împrejurimi
ca-ntotdeauna miresmele i se odihnesc
să-mi păstreze fără cuvinte
clipe de tăcere.
ca după o lungă călătorie.
pag. 19 Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013

Trista baladă a Învinsului din Poiana brazilor


lui Alexandru Dumitru
Motto: „Avem uneori, arareori, senzaţia că altcineva, care s-a ascuns în sinele nostru, îşi cere dreptul să devină stăpânul
cuvintelor şi gândurilor noastre, şi se pronunţă în legătură cu gândurile şi stările noastre, delicat pipăibile, şi dă cuvintelor
responsabilităţi sacre. Aceasta se întâmplă în momentele de inspiraţie majoră, ultimativă. Şi aşa se naşte poezia, uimitoare, a
noastră şi aproape străină de noi. Ivirea pe lume este rolul unei naşteri tragice, nesperate şi sperate totodată, o naştere care
uimeşte şi bucură şi care, vai!, se întâmplă atât de rar şi atât de neuitat”. Nicolae Dragoş
Când frunzele prin arbori Privind spre cel bătrân, De luptă dă semnalul
Dau de plecare semne, Trufaş şi îndrăzneţ Şi oarba încleştare,
Când, printre ramuri, Vântul E-mpins de aspre patimi, Instinctelor supusă,
Discret îşi spune cântul. Decis să se înfrupte În rămurate coarne
Fiori de-mperechere Din bunurile lui Îşi caută pumnalul
Vin ciutele să-ndemne Ca din comori de preţ. Prin care o viaţă
Iar cerbii iau în coarne, Urmează-a fi răpusă.
Boncăluind, pământul. Poiana – deşi largă –
Ne-ncăpătoare pare Ore-ndelungi se-aruncă
Miresme tare îndeamnă Trufia să-i cuprindă Unul-spre altul cerbii.
Spre ancestralul rut, Şi poftele râvnite, Se muşcă, se-ncordează
Adună în pădure Convins că tinereţea-i Grumaz lângă grumaz.
Cerbii,-n mirific loc, Va fi învingătoare, Regalele lor coarne-şi
Acolo, unde crâncen Că pe bătrânul cerb Coboară-n cerul ierbii.
Dintr-un adânc trecut În moarte-l va trimite… Când până în amurg
E hotărât, prin sânge, Scurt drum a mai rămas. Tânărul cerb grăbeşte
Al patimii soroc. Ascuns în lăstărişuri, Sub cer spuzit de stele,
Ciopor de ciute zvelte... Se scurge din trup vlaga Trofeele izbânzii
De când e viaţa viaţă Privesc către poiană Cu sângele de-odată. Să şi le-nstăpânească,
Şi de când cerbii sânt, Sfioase şi tăcute. Bătrânul cerb îşi simte Îndreptăţit să ’nalţe
Ca printr-un ceas astral, Acolo, cel puternic Durerea în rărunchi Cu fală, dintre ele,
O tulbure chemare Urma-va să nu-şi ierte De cornul tânăr carnea În luptă-mpuţinată
Îi strânge în poiană Rivalul… Să-l alunge Fiindu-i sfârtecată, Coroana lui regească.
Cu trupuri fremătând, În nopţi necunoscute. Şi, văduvit de sânge,
Spre ciute privind galeş Se sprijină-n genunchi. … Agonizând şi singur
Cu gingaşe mirare. Cei doi şi-aruncă grabnic Priveşte, ca prin ceaţă În veşnica poiană,
Priviri înstrăinate, , Bătrânul cerb aşteaptă
Poiana – altădată De parcă niciodată Prelung, spre tufăriş, Ca o surpată stâncă
Covor pictat cu flori – Nu s-au văzut în viaţă. În ochi de ciută vede Visând cum ceru-ncepe
Strategic străjuită Un geamăt mânios Lacrimi şi disperare În ochiul mort s-aştearnă
De brazii seculari, Poiana o străbate. Când, trist, se pierd agale O ciută, o nălucă
Devine o arenă Pe ochi aşterne ura Prin crânguri, pe furiş, Fugind prin noaptea-adâncă.
Pentru gladiatori Perdeaua ei, de ceaţă. Când cântă-n depărtare
Ce par încoronaţi Ascunsele izvoare. Şi, poate, că şi-acolo
De rămuroşi stejari. Un fulger nevăzut O mai visează încă.

Rivalităţi mocnite
Din sânge dau năvală.
Sunt gleznele vii arcuri
În maximă-ncordare…
Curând, va-ncepe lupta
Ce poate fi fatală.
Sublimu-i şansa lor
Ori trista resemnare.

Prin mugete îşi fac


Curaj de-nvingători,
Barbar, rânesc pământul
În tropot de copite.
Nu-i timp de ezitări,
De paşnice candori.
Virtutea bărbăţiei
Cere dovezi cumplite.

Bătrânul cerb ce-n frunte


Mulţi ani de glorii poartă,
Cu silnic ochi priveşte
Rivalul nou venit.
Cu gând viteaz, îl vede
Crunt condamnat de soartă,
Când el – ca-nvingător –
Va fi pădurii mit.

Tânărul cerb, vulcanic,


Nerăbdător să lupte,
Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013 pag. 20
Shakespeare în conştiinţa literară românească
Eminescu despre Shakespeare
Constantin E. Ungureanu
Motto: este”. Într-una din însemnări, aminteşte de Ariel, do- tume, ediţia Perpessicius). Prima versiune româ-
,,Binecuvântat fie omul care cruţă aceste pietre vadă că a citit comedia ,,Furtuna”, piesă considerată nească a celebrului ,,Sonet 66” aparţine tot lui Mihai
Şi blestemat cel ce-mi clinteşte osemintele”. testamentul lui Shakespeare, în care, prin Prospero, Eminescu. Problemele existenţei pe care şi le pune
Inscripţie pe lespedea funerară a lui Shakespeare personajul principal, transmite un mesaj de încredere Shakespeare îl frământă şi pe Eminescu. Aspectele
,,Cel ce iubirea îşi ia drept armă, frânge destin şi ură, în viaţă. Unele ,,infiltraţii” shakespeariene se regă- vremii neconforme cu regulile morale, dezamăgirea
forţă şi mizerii” sesc în proiectele dramatice ale lui Eminescu. Irina şi scepticismul umaniştilor, slăbiciunile care pun stă-
Michelangelo din ,,Grue Sânger’ este o Lady Macbeth, Mira din pânire pe om fac obiectul ,,Sonetului 66”:
,,Bogdan Dragos” e o nebună ca Ofelia din ,,Ham- ,,Scârbit de toate, tihna morţii chem.,
Ilustru reprezentant al Renaşterii engleze din let”, având corespondenţă şi în ,,Romeo si Julieta”. Sătul să-l văd cerşind pe omul pur,
perioada elisabetană, secolul al XVI-lea şi începutul În romanul ,,Geniu pustiu”, Eminescu îl nu- Nemernicia-n purpuri si huzur.
secolului al XVII-lea, actor, poet şi cel mai de seamă meşte pe Shakespeare ,,geniul divinului şi marelui Credinţa - marfă, legea sub blestem.
autor dramatic al tuturor timpurilor, situând teatrul la Brit”, iar în articolul ,,Teatrul românesc şi repertoriul Onoarea – aur calp, falsificat.”
înălţimea la care Beethoven a ridicat muzica, iar ro- lui”, din ,,Familia”, ,,geniala acvila a nordului”. Iubirea (,,Iubirea – adevărată nu-i iubirea / Ce
mânul Brâncuşi, sculptura, autor a treizeci şi şapte de În legatură cu controversa lansată de Voltaire piere când în cale-i piedici vin”), timpul care macină
piese, comedii, drame istorice şi tragedii şi al ,,Sone- asupra abaterii lui Shakespeare de la regulile clasice zilele omului, înghite totul (,,Tooth of time” – engl.
telor”, Shakespeare, născut la 23 aprilie 1564 şi intrat ale tragediei, Eminescu notează: ,,Într-adevăr, când ,,Dintele vremii”, celebra metaforă a lui Shakespea-
în veşnicie tot în ziua de 23 aprilie a anului 1616, aşa iei în mână opurile sale, care par aşa de rupte, aşa re), moartea, arta şi rolul poetului sunt temele cele
cum indică piatra funerară de la Stratford, a creat ,,oa- de fără legătură în sine, ţi se pare că nu e nimica mai mai frecvente în ,,Sonete”, teme comune liricii uni-
meni asemenea lui Prometeu, dar de o statură uriaşă” uşor decât a scrie ca el, ba poate a-l şi întrece chiar versale, sunt reflectate şi în creaţia eminesciană.
(Goethe), el este cel care ,,încarnează întreaga natură” prin regularitate. Însă poate că n-a existat autor tra- Postuma ,,Cărţile” , cu titlul iniţial ,,Cărţile
şi, precum Homer, ,,este o stihie” ( V. Hugo) gic, care să fi domnit cu mai multă sigurătate asupra mele”, compusă în perioada ieşeană, 1876, face par-
Mesajul transmis prin opera sa se referă la materiei sale, care să fi ţesut cu mai multă conştiinţă te din ciclul omagiilor, în acelaşi timp, veroniene şi
faptul că orânduielile vremii sunt nemiloase, crude, toate firele operei sale ca Shakespeare; căci ruptura pentru Shakespeare (Perpessicius) şi este ,, în esenţa
vitrege şi nedrepte, că răul domină în lume, în firea sa e numai părută, şi unui ochi mai clar i se arată în- ei un madrigal” (T.Vianu). Eminescu îl apoteozează
oamenilor, dar optimismul şi credinţa în valorile mo- dată unitatea cea plină de simbolism şi profunditate, pe Shakespeare:
rale nu trebuie pierdute. care domneşte în creaţiunile acestui geniu puternic”. ,,Shakespeare! Adesea te gândesc cu jale,
Dintre scriitorii englezi, pentru Eminescu, cel Într-o notă din ,,Curierul de Iaşi”, Eminescu Prieten blând al sufletului meu;
mai valoros şi preţuit este Shakespeare. Din însemnă- elogiază creaţiile dramatice ale lui Shakespeare şi Isvorul plin al cânturilor tale
rile făcute în caietele sale, rezultă că poetul cunoştea comediile lui Moliere, ,,pentru că se vor putea re- Îmi sare-n gând şi le repet mereu.
destul de timpuriu opera dramaturgului englez. Prin prezenta şi peste mii de ani şi vor fi şi ascultate cu Atât de crud eşti tu, ş-atât de moale,
anii 1868-1869, Eminescu are o preocupare intensă acelaşi interes, căci pasiunile omeneşti vor rămâne Furtună-i azi şi linu-i glasul tău;
pentru traducerea şi studierea lucrării ,,Arta reprezen- mereu aceleaşi”. Ca Dumnezeu te-arăţi în mii de feţe
tării dramatice” a profesorului doctor Enric Theodor ,,Umbra lui Shakespeare şi a creaţiei lui trece Şi-nveţi ce-un ev nu poate să te-nveţe.”
Rötscher. Autorul acesteia, printre altele, analizează şi de mai multe ori prin poeziile, prin criticile lui Emi- În acest elogiu eminescian, apologetul român
caracterele dramatice din literatura universală, nelip- nescu” (Tudor Vianu). Celebra expresie ,,to be or not îl consideră pe marele poet englez ,,Prieten blând al
sind, bineînţeles, şi personajele principale din scrierile to be” (engl. ,,a fi sau a nu fi”) din primul vers cu care sufletului” său, aşa cum Goethe mărturisea: ,,Sha-
lui Shakespeare: Romeo, Julieta, Jago, Othello, Lady începe vestitul monolog al lui Hamlet din actul III, kespeare, prietene, dacă ai mai fi printre noi, n-aş
Macbeth, Cleopatra, Falstaff şi altele. scena I, este întâlnită în ,,Mortua est!” : putea trăi nicăieri în altă parte decât în preajma ta”.
Ca student la Viena, Eminescu frecventa teatrul ,,Şi apoi…cine ştie de este mai bine Prin prezentarea unor aspecte contrastante,
Curţii imperiale. Colegul său, Teodor Ştefanelli îşi A fi sau a nu fi…dar ştie oricine în versurile cinci şi şase, exprimate prin epitetele
aminteşte cum, la insistenţa lui Eminescu, merg la Că ceea ce nu e, nu simte dureri ,,crud”, ,,moale”, furtună”, ,,lin”, sugerează alterna-
teatrul Burgtheater, pentru ,,Regele Lear”, de Sha- Şi multe dureri-s, puţine plăceri”. rea tragicului cu liricul, furtunosul, impetuosul cu
kespeare. Dispunând de bani puţini, căutau să obţină Împăratul alungat de furia poporului, în poemul liniştea şi blândeţea, dar şi caracterele din opera lui
locuri la galerie. Era un ger cumplit, aşa că ,,zgribu- ,,Împărat şi proletar”, este regele Lear: Shakespeare, cu ororile şi cruzimea lor, ,,lipsite de
liţi şi tremurând, am rezistat până aproape de şase ,,Trecea cu barba albă – pe fruntea-ntunecată voinţă şi raţiune, guvernate de temperament, imagi-
ore, dar eu unul nu mai puteam suferi gerul şi-i zisei Cununa cea de paie îi atârnă uscată- naţie sau pasiune pură, private de însuşirile care sunt
lui Eminescu să lăsăm dracului şi pe Lear şi pe Sha- Moşneagul rege Lear”. opuse acelora ale poetului”. (Taine)
kespeare şi să ne ducem acasă”. Ştefanelli l-a părăsit, Lipsit de regat, fiind izgonit de cele doua fiice Eminescu îl divinizează pe Shakespeare, ase-
iar Eminescu a asistat la reprezentaţie, satisfăcut ca perfide, Lear rătăceşte în lume, bătrân, părăsit şi dă- menea Atotputernicului, ilustrul scriitor englez a
n-a îndurat gerul aspru în zadar. râmat sufleteşte de ingratitudinea fiicelor sale (,,cu- creat, prin opera sa, o diversitate de stări de fapt ale
Când Eminescu trimite poezia ,,Epigonii” lui nuna cea de paie”). vieţii, cu un evident talent, a conceput oameni şi si-
Iacob Negruzzi, pentru ,,Convorbiri literare”, aceas- ,,All the world s a stage tuatii variate, aşa încât ,,Şi-nveţi ce-un ev nu poate
ta este însoţită de o scrisoare prin care explică ideea And all the men and women merely players”. să te-nveţe”. Autorul ,,Luceafarului” îşi motivează
fundamentală a poeziei. Acesta notează: ,,Predeceso- (engl. ,,Toată lumea e o scenă preţuirea pentru geniul englez:
rii noştri credeau în ceea ce scriau, cum Shakespeare Şi toţi oamenii sunt simpli actori”). ,,Tu mi-ai deschis a ochilor lumină,
credea în fantasmele sale”. Sunt celebrele versuri din ,,Cum va place” de Sha- M-ai învăţat ca lumea s-o citesc”.
George Călinescu, în ,,Opera lui Mihai Emi- kespeare (actul II, scena 7). Ideea prezentă în opera ,,El îi comunica poetului nostru, nu numai şti-
nescu”, capitolul ,,Cultura. Eminescu în timp şi spa- mai multor personalităţi célèbre, la Schopenhauer, inţa despre oameni, dar şi facultatea de a simţi şi în-
ţiu”, subcapitolul ,,Literatura engleză”, prezintă ad- apare şi la Eminescu în ,,Glossă”: ţelege”. (Tudor Vianu)
notari ale lui Eminescu referitoare la opera geniului ,,Privitor ca la teatru În continuare, enumeră cele trei izvoare ale cre-
englez. Deseori poetul citează din piesele traduse de Tu în lume să te-nchipui; aţiei sale poetice, primul fiind opera lui Shakespeare,
el (,,Timon Athenianul”, ,,Regele Lear”, ,,Hamlet”), Joace unul şi pe patru de la care a învăţat ,,să citeasca” lumea, adică s-o
exemplu, replica lui Hamlet ,,Ce e Hecuba pentru Totuşi tu ghici-vei chipu-i.” descopere, să gândească cu alte priviri asupra lumii,
el?” Eminescu strecoară unele opinii asupra ,,drama- Unele versuri din postuma ,,Memento mori” asupra întocmirilor ei.
tismului cecităţii si nebuniei”. ,,Un orb agitat de spai- (episodul Daciei) au la baza traduceri din ,,Hamlet”: Scrierile shakespeariene reprezintă principala
mă sau de patimi este un spectacol penibil”.,,Nebunii ,,Au fost vremi când pe pământul lor, n-aveau loc sursă de învăţături, până şi greşelile îi sunt dragi po-
lui Shakespeare sunt adevaraţi înţelepţi”. să-nmormânte etului român. Celelalte două izvoare nu le numeşte,
Într-o notă din ,,Curierul de Iaşi”, 1876, face Morţii lor…” dar le presupunem: înţeleptul, de la care ,,Problema
comentarii asupra unor replici ale Cavalerului Fal- În postuma ,,Icoană si privaz”, ediţia Perpes- morţii lumii o dezleg”, nu este altul decât Scho-
straff (,,Henric IV”), tipul nobilului sărăcit şi decăzut sicius, compusă în perioada ieşeană, 1876, poetul penhauer, maestrul său filosofic, iar al treilea izvor,
moraliceşte, deşi, inteligent, înţelege unele aspec- mărturiseşte: şi mai tăinuit, nu poate fi decât iubita. Shakespeare
te profund omeneşti: ,,Toţi promit cu religiozitate ,,Şi eu simt acest farmec şi-n sufletu-mi admir a fost pentru Eminescu unul din maeştrii săi literari,
publicului că vor face impresia nemuritorului. Sir Cum admira cu ochii cei mari odat’ Shakespeare.” ţinta sa pilduitoare. Aşa după cum remarca Tudor Vi-
John, admirabilul Sir John Falstaff, cum îl descrie ,,Satul de lucru…” este o traducere a lui Emi- anu, a existat un cult al romanticilor pentru Shakes-
Shakespeare divinul, Sir John, care de o mulţime de nescu după Sonetul XXVII al lui Shakespeare, sub peare, iar Eminescu, numărându-se printre ei, a fost
ani nu şi-a mai văzut genunchii de gros şi gras ce obsesia iubirii pentru Veronica Micle. (Poezii pos- unul din adoratorii celebrului sciitor englez.
pag. 21 Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013

Balcanitatea difuză a Oedipului enescian


Dan Anghelescu
Motto: Visez la o muzică asemănătoare cu ţărmurile insulelor din mările greceşti. Ţărmuri abrupte sau armonioase, neted desenate, goale,
aride, fără o pată, fără un copac; siluete puternice se profilează pe marea şi pe cerul albastru. Aş vrea să mă inspir de la natura aceea, să scriu o
muzică senţială, încă şi mai sobră decât aceea a lui Gluck, o muzică de contururi simple şi măreţe. George Enescu

Deşi studiile şi – în esenţă – întreaga lui forma- continuă şi în zilele noastre. rostea Blaga în Apriorismul românesc, „Noi suntem,
ţie intelectuală şi artistică s-au desăvârşit sub orizon- Deşi studiile şi – în esenţă – întreaga lui for- unde suntem: cu toţi vecinii noştri împreună – pe un
tul civilizaţiei apusene, ethosul creaţiei lui George maţie intelectuală şi artistică s-au desăvârşit sub ori- pământ de cumpănă.” Într-un anume fel, cuprins în
Enescu poartă amprenta unei experienţe spirituale de zontul civilizaţiei apusene, ethosul creaţiei lui George datele lui esenţiale, conceptul de Balcanitate a fost –
o factură sensibil diferită de aceea a Occidentului. Enescu poartă amprenta unei experienţe spirituale de cum se va vedea – întrezărit ca atare şi de Mircea Eli-
Ea vorbeşte în numele unei umanităţi şi al unei ci- o factură sensibil diferită de aceea a Occidentului. Ea ade: „Noi, spunea el, ne aflăm realmente la mijloc,
vilizaţii în care domină un aliaj inedit „de elemente vorbeşte în numele unei umanităţi şi al unei civilizaţii între două culturi, Orientul şi Occidentul, noi putem
oriental-occidentale (ce) impregnează psihologia, în care domină un aliaj inedit „de elemente oriental- înălţa un fel de pod, putem înlesni comunicarea va-
mentalitatea şi, corelativ, creaţia artistică a omului de occidentale (ce) impregnează psihologia, mentalitatea lorilor din Occident şi Orient şi viceversa. Şi asta nu
miazăzi de ieri şi de astăzi.” Cu precădere în Oedip, şi, corelativ, creaţia artistică a omului de miazăzi de numai pentru că suntem unde suntem – în Orient şi
imemoriala străvechime traco-helenică pare să se re- ieri şi de astăzi .” Cu precădere în Oedip, imemoriala totuşi în Occident – dar pentru că suntem una din pu-
configureze într-un sincretism sui generis reamintind străvechime traco-helenică pare să se reconfigureze ţinele culturi europene care am păstrat încă vii anu-
arhaica unitate dintre discursul artistic şi cel religios. într-un sincretism sui generis reamintind arhaica uni- mite izvoare ale culturii populare şi deci arhaice .”
Prin Oedipul enescian, muzica românească tate dintre discursul artistic şi cel religios. În timpurile Prin urmare, Balcanitatea se suprapune şi acelui
ridica în sfera valorilor universale „o capodoperă de de început, pregnanţa acesteia era atât de accentuată orizont ce estompează diferenţele etnice, fixându-se
absolută originalitate şi de o putere dramatică pur şi încât, ulterior, s-a afirmat că „…până şi critica adusă acolo unde istoria, ca amprentă irepetabilă de eveni-
simplu formidabilă (...) tot atât de îndepărtată de suc- poeţilor de filosofia greacă rămânea, într-un sens ul- mente, devine răscrucea determinantelor ontologice
cedaneele wagneriene ca şi de pastişele debussyste tim, tot teologie ”. Aspectul explică, printre altele şi ale umanităţii din sud-estul european. Transpare în
sau pucciniene”. Aprecierea a aparţinut compozito- fenomenul de contagiune a oricărui fapt de artă cu o ea un eleatism al sensurilor existenţei, care însă, pa-
rului Arthur Honegger , unul dintre cei mai impor- discretă, dar mereu prezentă, incandescenţă de natu- radoxal, coexistă concomitent cu un heraclitism da-
tanţi maeştri ai artei sunetelor din veacul XX. În ceea ră mistică . Este ceea ce persistă şi iradiază continuu; torat întâmplărilor care trec peste lume.
ce ne priveşte, am spune că forţa, valoarea şi origi- ceea ce singularizează atât ethosul cât şi filozofia pe În lipsa unei atente priviri în profunzimile
nalitatea acestei opere se datorează, în mare parte care se întemeiază arhitectonica spirituală a spaţiului spiritualităţii pe care o exprimă unicitatea absolută a
şi unui ethos cu totul special. Din profunzimile lui, levantin. Ca manifestare din sfera artisticului, nici Oe- Tragediei celui de-al cincilea veac al antichităţii he-
Enescu a ştiut să extragă esenţe rarisime intrând în dipul enescian nu face excepţie. ladice, orice încercare de pătrundere în orizonturile
rezonanţă cu spiritul străvechi al lumilor care înflo- Începând însă de aici ne situăm deja în zona de esteticii de la care se revendică Oedip-ul enescian ar
reau odinioară în sud-estul eropean. confluenţă cu o întreagă serie de determinaţii care fi sortită eşecului. Tragedia din vechea Atică – sus-
În vara anului 1942, la Sinaia, în prezenţa unui legitimează apartenenţa la cele ce se pot cuprinde şi ţine George Steiner – s-a profilat ca „un complex
auditoriu numeros, Enescu îşi lansa lucrarea accen- se pot înţelege prin conceptul de Balcanitate . Apt multiplu care oferea idiom epic, mitologie publică,
tuând un fapt – nu lipsit de stranietate – şi anume să opereze şi în sfera ethosului creaţiei enesciene, lamentaţie lirică, precum şi postulatul etico-politic al
că Oedip-ul său nu are nimic de „operă ”. Conside- acest concept apare, în esenţialitatea lui, ca deschi- unor atitudini civice şi personale obligatorii pe care-l
rând faptul din perspectiva oferită de impresiile dis- dere asupra unui orizont unde semnificaţiile vădesc găsim la Solon” . Subliniind unicitatea şi singularita-
tinsului critic (prieten apropiat al compozitorului şi o evidentă valenţă emblematică. Dintr-o anume per- tea fenomenului, Steiner mai afirmă şi că: „…nici un
traducător al versiunii româneşti a libretului scris de spectivă, Balcanitatea se identifică cu evanescenţa alt polis elen, nici o altă cultură antică n-au produs
Edmond Fleg) Emanoil Ciomac, distingem, alături acelor vibraţii survenind din orizonturi înceţoşate de ceva asemănător cu teatrul tragic atic al secolului al
de acesta, „ambiţia înaltă, dar nemărturisită /…/ de întâmplări ale soartei: civilizaţie şi barbarie, cultură, V-lea.” Fenomenul devine prin urmare semnificativ
a reînvia tragedia antică.” Afirmaţia de mai sus ne tragism, durere, confruntări cu iraţionalul, credinţe, – şi nu lipsit de o anume stranietate – prin aceea că
introduce instantaneu pe teritoriul uneia dintre com- toleranţă, înţelepciuni şi tulburătoare ispite. (Iată, de a constituit „întruchiparea unor concordanţe atât de
plicatele probleme ale istoriei artei sunetelor. Înalta pildă, ispita bizantină pe care Mircea Vulcănescu o specifice energiilor filosofice şi poetice, încât înflo-
operă datorată lui Eschil, Sofocle şi Euripide a exer- identifica în operele lui Iorga, Haşdeu, sau Eliade). rirea lui n-a durat decât o perioadă foarte scurtă, de
citat o fascinaţie atât de puternică încât, de-a lungul Umbra unui Ego absconditus, supra sau infra-perso- doar şaptezeci şi cinci de ani, sau chiar mai puţin” .
timpurilor, căpăta forma unei dramatice şi neostoite nal, se aluvionează din imemorialele trăiri laolaltă, Ceea ce singularizează în chip esenţial Trage-
obsesii de resuscitare a Tragediei atice. În siajul ei, insinuându-se din icoana pe care Levantul şi-a fă- dia antică este viziunea poetului tragic. Potrivit ei,
lumea artei cunoscuse un lung şir de întâmplări care, urit-o gândind despre lume şi timp, despre luminile forţele ce ne călăuzesc sau ne distrug acţionează în
începând cu Camerata Fiorentina a lui Giovanni Bar- şi întunecimile lor, despre soartă, oameni, temple şi afara raţiunii sau a dreptăţii şi aparţin de adevăruri
di, conte de Vernio, vor domina preocupările a nume- zei. Sunt semne şi peceţi prin care – atunci când este mai puternice decât cunoaşterea. Omul este încon-
roşi muzicieni, poeţi şi gânditori de la Monteverdi, la vorba despre cultură, gândire sau comportamente – jurat de energii daimonice care-l cufundă în iraţio-
Lully, Gluck, Nietzsche, Wagner, Debussy, Richard ne regăsim şi ne recunoaştem într-o coloratură spiri- nalul unor crime de neînţeles. Incandescenţa mistică
Strauss, Stravinski sau Schönberg. S-ar părea că ele tuală ce ne exprimă şi ne defineşte. Căci, precum se a Tragediei atice se va întrezări prin urmare dintr-o
perpetuă proximitate cu entităţile acelui Eu ocult pe
care Empedocle îl identifica prin termenul religios
de daimon. Fatalmente, aceste forţe se întorc împo-
triva omului şi a celor apropiaţi lui. Din formulările
lui George Steiner rezultă că Tragicul nu este altceva
decât „reprezentarea dramatică /…./ a unei concepţii
despre realitate, în care omul este considerat un mu-
safir nedorit în această lume” . El apare atunci când
esenţialul asupra existenţei se exprimă prin aserţiu-
nea sofocleană Mai bine e să nu te naşti! Pornind
de aici, se întrevăd şi sensurile reacţiei lui Nietzs-
che privind imaginea asupra spiritualităţii greceşti,
imagine care dominase (prin Winckelmann) gândi-
rea europeană. Accentul cădea pe ideea Seninătăţii
greceşti (Griechische Heiterkeit), postulând „consti-
tuirea şi instituirea unei ordini şi a unei corelative se-
ninătăţi născute fără îndelungate cazne, fără şovăieli,
fără urmă de răni, de umbre şi regresii din propria lor
apriorică şi incoruptibilă substanţă. ” În opoziţie cu
predecesorii, Nietzsche întrezăreşte groaza existen-
ţială a anticilor în faţa neantului, a dezmărginirii, a
apeiron-ilui. Potrivit lui, Tragedia atică era depozi-
tara unei semnificaţii neobservate până la el: conso-
larea metafizică a omului grec survenită din nevoia
de iluzie, de aparenţă, menite să întreţină viaţa. Sub-
tilele lui argumente demonstrau că Tragedia s-a năs-
cut „din pântecele muzicii, din acel tainic asfinţit al
Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013 pag. 22
dionisiacului” , pentru că „mitul nu-şi încărcături de spiritualitate est-euro- cea diatonică şi cromatică, în două ca- De unde şi farmecul secret dar şi – într-
găseşte nicicum obiectivitatea adecva- peană, Enescu îşi apropriase la Viena podopere contemporane: Sonata a treia o anume măsură – un, doar aparent, er-
tă în cuvântul rostit.” „Ceea ce poetul tocmai elementele spiritului muzical în caracter popular românesc şi tragedia metism. Să nu uităm (Schönberg scria
nu a izbutit să facă prin cuvinte, adică german evocat de Nietzsche: clasicis- lirică Oedip, cântare ce caracteriza mu- în Tratatul de armonie), legile omului
să atingă cele mai înalte culmi ale spi- mul unor Bach, Mozart, Beethoven, zica tracilor, grecilor şi romanilor antici, de geniu sunt – mai totdeauna – legi-
ritualităţii şi ale idealităţii mitului, i-a Brahms şi Wagner. Cu toate acestea, muzica daco-romanilor, a protoromâni- le unei umanităţi viitoare. Prin urma-
reuşit ca muzician creator.” creaţia lui nu poartă nici amprenta şco- lor medievali.” Aşa se face că Enescu re, Oedip se realizează dintr-o sinteză
Începând cu Nietzsche, apollini- lii muzicale germane şi nici pe aceea a n-a fost influenţat de filo-elenismul şco- unică între complexitatea civilizaţiei
cul şi dionisiacul devin polii între care şcolii din Franţa unde îşi desăvârşise lii de compoziţie a Franţei prin Fauré, sonore a Occidentului şi străvechea în-
a pendulat întreaga spiritualitate hela- studiile . Edificatoare sunt chiar măr- Ravel, Satie sau Debussy. În acest sens cărcătură spirituală a sud-estului euro-
dică. Dionysos instaura dominaţia prin- turiile lui Enescu: „nu puteau să sta- mărturiile lui sunt clare: avea să ignore pean, pe care o subînţelegem prin ter-
cipiului pluralităţii întunecând luminile bilească cu exactitate ce fel de muzică deliberat modurile greceşti, utilizând în menul de balcanitate. Numai pornind
conştiinţei în extazul celei mai pure făceam. Nu era modelul francez după pasajele declamate pe jumătate cântate, de la ea ne putem explica acea tristeţe
dintre arte: muzica. Dispensându-se de maniera Debussy, nu era cel german.” pe jumătate vorbite, sfertul de ton . În tracică , precum şi uriaşa forţă expresi-
cuvinte, ea exprimă şi cuprinde lumea, Deşi adopta ca punct de plecare mitul plus, avea să apeleze „la modurile arha- vă şi densitate pe care această muzică
păstrându-se departe de impuritatea şi simfonia, Enescu nu se situa în des- ice ale muzicii populare româneşti şi a a reuşit să le acumuleze. Veritabilă ca-
imanenţei. Potrivit celui care a scris cendenţa Operei Totale a lui Wagner. ehurilor (glasurile) bizantine, diatonice, podoperă, Oedip a reintrat în lume prin
despre Naşterea tragediei, arta sunetelor Nici abordarea Tragediei din perspec- cromatice şi enarmonice, reconstituind, arhaicele porţi ale mitului, sorbind din
posedă o evidentă dimensiune apofati- tiva implicaţiilor şi originilor ei religi- în primele decenii ale veacului XX, ceea ce Rilke numea vlaga acelor tărâ-
că. Se înţelege că, legată ombilical de oase nu plasează capodopera enesciană sinteza muzicală a antichităţii traco- muri cutreierate pe vremuri de zei. Dar
spiritul muzicii, „tragedia se naşte /…/ în trena esteticii nietzscheano-wagne- greco-romane! Ceea ce nu făcuse nici şi Bizanţul respiră încă acolo cu vraja
ca o gnoseologie atenuată estetic şi o riene. Chiar dacă cel care descifra în unul dintre colegii şi contemporanii săi, cupolelor, cu misterul şi penumbra al-
estetică redimensionată gnoseologic” , Oedipul lui Sofocle intonaţia unui imn stăpâniţi de obsesia de a reconstitui cât tarelor şi cu imperialele lui orfevrării.
prin consolarea metafizică. triumfal al sacrului fusese Nietzsche. mai greceşte posibil (cum recomanda În toată limpezimea se lasă întrevăzută
Analizând ascensiunea spiritului Deosebirea faţă de Wagner se vede şi profesorul Fauré) universul mitologi- aici şi acea ierarhie a ispitelor (acele
muzical spre înalta revelaţie a mitu- din faptul că întâmplările şi eroii aces- ei antice şi muzica acestuia.” Tratarea formule de ancorare în existenţă de
lui ce culmina în sublimul Tragediei, tuia transpar din tărâmurile de veşnic vocii umane profilează şi ea un speci- care vorbea Vulcănescu ), componente
Nietzsche constata – nu fără stupoa- amurg ale zeilor nordici. Prin contrast, fic al scriiturii. În vreme ce la Wagner ale ethosului enescian: ispita tracică,
re – că aceasta dispare din arta elină Oedip este gândit într-o lumină medi- vocea umană nu e decât un instrument ispita greco-bizantină, ispita germană
tocmai în apogeul strălucirii sale. O teraneană. Enescu, observa unul dintre printre altele, Enescu pune în partitură şi ispita franceză. Evident, fiecare adu-
moarte subită datorată – gândeşte el – comentatori, îşi mediteranizează muzi- declamaţia, în aşa fel încât se aud toa- ce o anumită calitate structurală dând
unui optimism exacerbat prin cunoaş- ca conformându-se parcă acelui, atât te nuanţele posibile şi orice silabă şi consistenţă la tot ce este atipic şi sin-
tere, luptei dintre concepţia teoretică şi de paradoxal şi de târziu, îndemn al orice inflexiune . Miraculoasa scriitură gular ca fapt de artă în ambianţa epocii.
concepţia tragică a lumii, credinţei în anti-wagnerianismului nietzschean” . enesciană acordă vocii posibilitatea de La începutul veacului XX faptul de
„însuşirea ştiinţei, de a fi un panaceu De altfel, frapanta balcanitate a acestei a domina masele orchestrale. Optând artă se reconsidera într-o ontologie in-
universal, credinţă ce a fost întrupa- capodopere este premeditată. În acest pentru simplitate şi transparenţă, „or- undată de implicaţii din sfera ştiinţelor
tă prima oară în Socrate.” Prin toate sens mărturiile compozitorului nu lasă chestra, cu multiplele ei voci, pe care la exacte. Situate – deliberat – sub lumi-
acestea, susţine Nietzsche, nu numai loc de îndoială: „Muzica lui Oedip are citire le-ai crede confuze şi asurzitoare, na rece şi fără de umbre a raţionalităţii,
că a fost nimicit mitul (exemplu unic desigur ceva balcanic, o rigiditate cla- printr-un savant dozaj, prin timbruri ce paradigmele gândirii artistice intrau sub
al unui adevăr şi al unei generalităţi în sică, insuflată de vederea unor clădiri îşi pun culoarea unul altuia în valoare, dominaţia unei accentuate hipertrofii a
faţa cărora se întinde infinitatea), dar greceşti. Documente de pe vremea ho- este străvezie.” Stilul, fiind subordonat cognitivului. Prin Mallarmé şi Valéry
Poezia însăşi a fost izgonită din dome- merică nu există. Artiştii sunt chemaţi declamaţiei, cântăreţul poate stăpâni cu (Donner un sans plus pur aux mots de
niul ei ideal, devenind apatridă. Arta să le interpreteze, să le născocească. glasul său simfonia. la tribu), limbajul poetic încerca o spar-
eşua în ambianţa unei lumi teoretice. Aspirând apropierea de inegalabila şi Elementul care, sub raport cu gere a limitelor limbajului comun. Con-
Geniul muzicii părăsind Tragedia, con- lapidara simplitate atică, arhitectura estetica şi curentele timpului, acordă strucţia şi ordinea anulau orice hazard
cepţia tragică despre lume s-a retras în sonoră a acestei muzici suportă o seve- unicitatea acestei poetici se configu- al inspiraţiei. În muzică noile catehisme
întunericul cultelor tainice. Inundată ră rigoare. Desigur, şi aici, structurile rează în ceea ce numim ethosul enes- artistice – influenţate de pozitivismu-
de voioşia devastatoare a omului teo- de extracţie folclorică contină să respi- cian. Potrivit lui Mircea Vulcănescu – lui lui Compte şi gândirea matematică
retic, lumea elină luneca sub „plăcerea re, dar numai în formulele esenţialităţii gânditorul care, practicând o veritabilă a lui Poincaré – se eşafodau pe vagi
socratică a cunoaşterii şi amăgirea că lor. Astfel, ecoul fluierelor ciobăneşti arheologie spirituală, investiga meta- certitudini şi obsesii scientiste. Pentru
ea va putea tămădui rana eternă a exis- ce răsunau la fel în Helada, în Balcani fizica şi determinaţiile imponderabile Schönberg, arta sunetelor ar fi trebu-
tenţei.” Omul teoretic devenea Idealul sau în Carpaţi, ca şi modurile atice care ale sufletului românesc – ethosul se it să devină – înainte de toate şi în cel
ce se va încarna în Socrate. Veacul XX readuc culoarea străvechilor melisme, conturează ca o arhitectură de ispite, o mai înalt grad – cunoaştere. Dar tragi-
s-ar spune că repetă această istorie. reînvie în Oedip cu alte irizaţii şi lim- realitate etnică vie, un trecut continuu cul destin ce apăsa asupra artei lui purta
Periplul nostru pe teritoriul me- pezimi. Intuindu-le adevărul şi trama actualizat în prezent şi un viitor gândit numele de Incomunicabilitate. Pentru
ditaţiilor asupra Tragediei atice nu este interioară Enescu şi-a apropriat cu dis- ca dimensiune destinală. Orizonturile, ieşirea din haos a lumilor sale tocmai
o îndepărtare de subiectul propus, cât creţie doar reliefurile lor paradigmati- ca şi diversele ispite ce au tentat de-a Verbul, Cuvîntul tuturor începuturilor
o situare în sfera lui abisală. Iată de ce ce. Evident, în complexitatea sincre- lungul timpurilor sufletul românesc, lipsea. Acesta va fi şi leitmotivul unui
nu ezităm nici în faţa afirmaţiei că – în tică a acestei capodopere „…esteticul încarcă ethosul acordându-i o colora- veritabil lamento pe care compozitorul
anume privinţe – eseul lui Nietzsche subţiază etnicul în fapt continuându- tură aparte, aceea care, ulterior, rămâ- îl rostea prin glasul lui Moise (în neter-
anticipează apariţia Oedip-ului enesci- l: logosul preia o parte din atributele ne fixată în esenţa tuturor formelor de minata operă Moise şi Aron): “O Wort,
an. Scriind despre dispariţia Tragediei mythosului, într-o superbă aventură manifestare spirituală. Ethosul între- du Wort, das mir fehlt !“
autorul lui Zarathustra întrevăzuse şi a spiritului.” Regăsind o străveche zărit de Vulcănescu se proiectează ca Cât despre Stravinski, în confi-
posibila retrezire a spiritului dionisiac esenţă, Enescu regăsea glăsuirile origi- arhitectură lăuntrică, o inter-penetraţie denţele lui dogmatice susţinute la Har-
în lumea artei sunetelor. Prin muzica nare ale unui genius loci, acelea care, acumulată în timp. Potrivit unui ase- vard, afirmă că muzica „nu trebuie să
germană – spune el – al cărei avânt în limbajul lui Blaga, capătă un nume: menea tip de înţelegere, „creaţia este exprime nimic”. În consens cu Paul
„puternic şi radios” provenind de la Dor. Este ceea ce, cu remarcabilă fine- un fel de precipitat spiritual al istoriei, Valéry, el consideră demersul artistic
Bach, Beethoven şi Wagner, ca şi prin ţe a observaţiei sublinia Em. Ciomac, precipitat în care spiritul retrăieşte, în eminamente constructiv şi îşi clamea-
spiritul filosofiei germane, datorită lui într-un articol din Convorbiri literare: formă condensată, ceea ce datorează ză, oriunde are ocazia, ostilitatea faţă
Kant şi Schopenhauer, s-ar putea să se „...la Enescu, în paginile cele mai in- unei /…/ epoci/…/fecundând orice de tot ce sustrage spiritul din matema-
„nimicească plăcerea plată de a trăi a spirate, melodia are o urmă depărtată contact spiritual nou cu rezonanţe an- ticile superioare ale muzicii. Evident
socratismului ştiinţific, arătând care îi de cântec duios al neamului nostru..… cestrale.” Privită astfel, opera de artă – asociată şi cu accentul de derizoriu
sunt limitele”. În acest mod s-ar rege- Este o jale, o duioşie, un dor, pe care devine purtătoare a unor însemne spiri- al civilizaţiei de consum – ideea de
nera „o concepţie infinit mai profundă numai noi le avem…” tuale situate la „încheietura metafizicii Fabricaţie planează asupra actului de
şi mai serioasă despre problemele eti- Desigur, identificarea unui spe- cu istoria” ca o unitate de soartă peste creaţie pe care (potrivit lui Heidegger)
cii şi ale artei, pe care putem chiar s-o cific al sonorităţilor limbajului enescian curgerea vremurilor. îl deposedează de orice taină şi aureo-
numim înţelepciunea dionisiacă. /…/ aduce la lumină mai multe particulari- Iată cu ce întemeiere considerăm lă supraumană. La fel ca în romanul
Ne vom da seama de marea valoare tăţi structurale. Nici un alt compozitor – că, privitor la contextul creat de curen- lui Thomas Mann (Doctor Faustus),
a tragediei abia când ea ne va apărea, afirmă Ovidiu Varga – „nu a cultivat în tele esteticii cu care a fost contempo- muzica veacului XX pare să fi încheiat
precum grecilor, ca o chintesenţă a creaţia lui genul modal enarmonic, adi- ran, Enescu a reprezentat (şi continuă un pact cu Lucifer, în vreme ce con-
tuturor puterilor tămăduitoare” . Afir- că microintervale, ci doar genurile di- să repezinte) un caz aparte. Apele lim- textul readuce în actualitate aserţiu-
maţiile lui Nietzsche, numai aparent atonic şi cromatic. Enescu, descendent pezi ale sonorităţilor din Oedip emană nea lui Kierkegaard despre substratul
surprinzătoare, la nivel de detaliu dau direct al tracului Orfeu, a reînviat şi o anume ezoterică stranietate pentru că demonic al muzicii, artă creştină cu
de gândit. Căci purtător nativ al unei cântarea modală enarmonică, pe lângă în ele domină visul apolinic al Heladei. semn negativ! În voluminosul lui
pag. 23 Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013

romaneseu, Thomas Mann surprinde Teoretic vorbind … despre apocalipse!


esenţialul crizei: intelectualism glaci-
ele a fi fost tipice “ 3 . Spaimele buie să sufere ca Israelul odinioară
al, ostil oricărui sentiment, construc-
dezintegrării (şi nu numai cea a « 8 . Şi Richard Popkin va găsi de
tivism, încărcătură de abstracţiuni
limbajului) din teatrul absurdului , cuviinţă să sublinieze milenarismul
(mistica numerelor), concluzionând
lapidar în imaginarul (dar semnifica- angoasele existenţialismelor nu sunt ca trăsătură a secolului al XVII – lea
tivul!) nihilism artistic formulat de deloc departe , de fapt , de teama . Ilustrat , culmea ! , chiar de Crom-
Adrian Lerverkühn: „Nu trebuie să de bomba atomică : “ Spiritul apoc- well ! Iată : «  Cromwell deschisese
fie, exclamă el disperat, nu trebuie să aliptic popular – laic se hrăneşte din Parlamentul în 1653 , numindu – l
fie ce-i bun şi nobil, ceea ce e ome- aceleaşi imagini ale holocaustului Parlamentul Sfinţilor care va aduce
nesc/…/ tot ceea ce şi-a găsit simbolul nuclear , ale catastrofelor ecologice , Noul Israel în Anglia «  9 . Elinor
în Simfonia a noua. Trebuie luat îna- ale decadenţei sexuale şi colapsului Shaffer se va opri asupra secolului
poi. Eu voi lua înapoi.” social ce stau la baza milenarismului al XVIII – lea , insistând asupra ideii
Nimic din toate acestea la religios contemporan “ 4 . Un bun de apocalipsă laică , adăugând şi pe
Enescu. El refuză atât constructivis- motiv de a ne ocupa de apocalipse aceea de sfârşit ca nou început . Sau
mul mortifiant, cât şi anxietatea din , în cazul de faţă literare , e dat de infinit creştin al unei noi lumi :
expresionismul celei de a doua şcoli printre altele , aşa cum deja se poate «  Chiar şi după Judecata de Apoi
vieneze. Ideea că în muzică emoţia vedea , de actualitatea temei . Un (conform scenariului din Apocalipsă)
poate fi înlocuită cu inteligenţa sau că gânditor postmodern cum este Der- , survine o lume nouă : Noul Ieru-
arta sunetelor poate fi imaginată – ex- Lazăr Popescu rida nu va rata nicidecum o astfel de salim , care poate fi interpretat ca
clusiv – pe o logică formală fără fisuri temă : «  Christopher Norris vorbeşte transcendental sau din nou , ca laic
îi părea lipsită de noimă. În contradic- RÉSUMÉ : Cette intervention est
un fragment d’ une introduction à despre <<tonul apocaliptic>> adop- . Noul Ierusalim nu are sfârşit «  10
ţie totală cu exacerbările raţionaliste, tat în deplină cunoştinţă de cauză de . Laurence Dickey insistă asupra
Enescu inocula discursului sonor o un livre qui porte sur les Apoca-
lypses … littéraires  ! On a en vue către Derida în căutările sale legate conceptului hegelian Sittlichkeit
„enormă densitate a afectului” (Pascal
l’opposition entre le christianisme et de teleologia Veacului Luminilor (viaţa etică a comunităţii , iar Kris-
Bentoiu). „Créer c’est aimer ! Car la
le paganisme , puis les ressemblances şi escatologia strategiei nucleare . han Kumar despre ideea de
musique est amour – ou elle n’est rien
!..., spunea Enescu la capătul carie- surprenantes , peut-être , entre le mil- Frank Kermode analizează paralelele Apocalipsă , mileniu şi utopie în
rei sale. „Emoţia este la baza tuturor lénarisme et le postmodernisme. Par dintre conceptul fin – de – siècle al zilele noastre . Aducând mai întâi în
cvartetelor (de Beethoven) de care nu conséquent le thème des Apocalypses decadenţei , iar Edward Said studiază discuţie războiul rece : “ Poate că
mă pot despărţi!” „Nu pot admite mu- est actuel ! Mais , on sait , la destruc- stilurile târzii ale lui Beethoven şi Războiul Rece a fost << un echili-
zică pur cerebrală”, declara cu puţin tion n’est jamais totale , un monde Adorno «  5 . Există , neîndoios , o bru al terorii>> , dar cel puţin a
înaintea morţii. „Ce qui ne vient pas nouveau peut survenir … Bien que la anumită specificitate a Apocalipsei , menţinut pacea “ 11 . Sintagma
du coeur, de l’emotion, ne survit pas!” bombe nucléaire soit … absurde ! aşa cum se vede şi din spusele lui «echilibru al terorii» are parcă darul
Evident, poetica enesciană este MOTS CLÉS : Apocalypse , chris- Christopher Rowland : “ Apocalipsa de a ne readuce în faţa ochilor glo-
atipică şi singulară. Nu pluteşte în sia- tianisme , paganisme , bombe nu- este celebră pentru că se ocupă de sele privitoare la violenţă ale lui
jul niciuneia dintre orientările vremii. cléaire . cataclisme , cele mai recente ca şi René Girard din Despre cele as-
Misterioasele ei alchimii cristalizează Opoziţia între creştinism ultimele , într – un simbolism extra- cunse de la întemeierea lumii .
uimitoare alcătuiri sonore. Structuri şi păgânism (precreştinism) se vagant şi o fugă fantastică de reali- Violenţa mimetică , desigur .
şi forme din trecut se insinuează cu manifestă şi în modul în care ni se tate . Legătura sa cu sfârşitul lumii a Conformă teoriei sale , într – un
eleganţă în noutatea, totdeauna dis- eclipsat alte teme poate mai evidente subcapitol intitulat (cum altfel  ?)
înfăţişează timpul . În timp ce în ca-
cretă, a discursului său muzical prin în apocalipsele evreieşti contempo- Ştiinţă şi Apocalipsă : «  Oamenii şi
zul creştinismului întâlnim o viziune
care străbat esenţe şi densităţi necu- rane «  6 . – au găsit mereu pacea la umbra
noscute altor muzici. Monodia, hete- a unui timp liniar , păgânismul va fi
operat totdeauna cu un timp circular În Vechiul Testament figurează idolilor lor , adică la umbra propriei
rofoniile, modalismul, limbajul vocal ca unică Apocalipsă Cartea lui Da- lor violenţe sacralizate , iar astăzi tot
şi instrumental non-temperat, sinteza . De unde şi mitul eternei reîn-
toarceri cu care operează mai toate niel ; dar s –au descoperit şi frag- la adăpostul celei mai extreme
sistemelor giusto şi parlando rubato,
culturile precreştine . Malcolm Bull mente din Apocalipsa lui Enoh , violenţe îşi caută ei pacea . Într – o
toate aştern o amprentă prin care cre-
sesizează anumite asemănări , poate unul dintre cele mai interesante per- lume tot mai desacralizată , numai
aţia enesciană se delimitează de gân-
direa muzicală din epocă. Esteticianul surprinzătoare şi neaşteptate , între sonaje biblice . Păstrată , din păcate , ameninţarea permanentă a unei dis-
Antoine Goléa inventaria numeroasele milenarism şi postmodernism : « Se numai în etiopiană . trugeri totale şi imediate îi împiedică
elemente ce-l anticipau, cu două de- poate spune că înalta cultură În diacronie , aşadar , Bernard pe oameni să se distrugă între ei .
cenii, pe Messiaen, ca şi priorităţile creştină a trasat drumul pentru filo- Mc Ginn vorbeşte - în aceeaşi carte Pe scurt , tot violenţa împiedică
pe care muzica lui Enescu le-a deţi- zofiile laice ale istoriei şi a furnizat - despre cât datorează acestor violenţa să se dezlănţuie . Niciodată
nut vis-à-vis de creaţia unor Bartok, un cadru detaliat pentru milenaris- concepţii Europa incipientă . «  Pri- nu şi – a exercitat mai insolent
Schönberg sau Anton Webern. mul religios popular . În consecinţă , ma Europă «  , zice el : «  Voi arăta violenţa dublul său rol de <<otravă>>
Probabil şi dintr-o asemenea per- există paralele surprinzător de apro- cum << Prima Europă >> , cum a şi << leac>> . Şi asta n – o spun
spectivă, s-a spus că această muzică piate între teoriile post – istoriei post fost numită , a fost creată nu în călăii antici ai pharmakos – ului , nici
nu se lasă închisă între barierele inte- – moderne şi cele ale milenarismului ciuda acestor credinţe apocaliptice , canibalii împodobiţi cu pene , ci
ligenţei critice, că incită la filosofare, fundamentalist «  1 . S – ar părea ci mai degrabă din cauza lor ; adică specialiştii noştri în ştiinţe politice .
că depăşeşte condiţia muzicală şi că , într – un fel , că ruptura vine de , o anume mentalitate apocaliptică , Dacă este să – i credem , şi putem
„marea lecţie filosofică” pe care o ofe- departe . Încă de la Zoroastru , după deşi distinctă în caracter , a fost să – i credem , numai arma nucleară
ră spiritului nostru „nu este extragerea statornică în toate perioadele în care menţine în zilele noastre pacea lumii
cum aflăm : «  Norman Cohn susţine
din realitate, ci înglobarea acesteia în s – a ivit creştinătatea «  7 . Iar Mar- . Specialiştii ne spun fără să
că originile escatologice pot fi de-
Idee, împăcarea contrariilor, adunarea jorie Reeves va încerca sa subli- clipească că (sic  ! – L. P .) numai
tuturor energiilor într-una singură. To- pistate în jumătatea târzie a celui
de – al doilea mileniu î . Chr. Prin nieze , în rânduri dense , rolul gioac- această violenţă protejează . Au
pirea multiplului în Unul . chinismului  : «  Dar acest scenariu perfectă dreptate , însă nu – şi dau
Universul sonor întâlnit în Oe- ruptura lui Zoroastru de perspecti-
va tradiţională ciclică asupra lumii pesimist era împânzit de scântei seama de sunetul ciudat produs de
dip configurează o experienţă artistică
«  2 . Aşadar ceva mai înainte se provenind din viziunea gioacchinistă asemenea afirmaţii în mijlocul unui
aparte, oferind o sublimă revelaţie a
schiţa o Apocalipsă postmodernă . asupra Epocii Sfântului Duh , adică discurs care , în rest , continuă să
ceea ce Proust numise cândva un peu
de temps à l’état pur. Evident, este un Sau o Epocalipsă , cum îi spunea împlinirea modelului trinitarist în funcţioneze de parcă umanismele ce
Timp ce vine de foarte departe, din în- poetul Marian Drăghici . Oricum , istorie pe care Gioacchino îl plasase l –au inspirat , fie dinspre Marx ,
altele seninătăţi ale visului eleat-apo- aşa cum vom vedea nu mult mai între cea mai mare nenorocire a Bi- Montesquieu sau atâţia alţii , ar fi la
linic. Acelea prin care spiritul Heladei departe , Norman Cohn vedea , în sericii şi terminarea saeculum – ului fel de valabile ca şi în trecut . Ei
se mântuia de spaima şi întunecimile aceeaşi carte , Teoria Apocalipsei . […] În general , se pare că există demontează resorturile situaţiei cu o
Destinului şi ale Moirei. Ceea ce – şi sfârşiturile lumii , în Zoroastru mereu o oarecare ambivalenţă între virtuozitate atât de liniştită şi de
parafrazând o formulare proprie lui , pe primul milenarist : “ Zoroas- aşteptarea Epocii Sfântului Duh şi plată , fără să înceteze o clipă să
Gilles Deleuze – s-ar părea că îndrep- tru este primul exemplu cunoscut certitudinea catastrofalelor Lucruri creadă în <<bunătatea naturală>> a
tăţeşte gândul că: „La musique n’est al unui anume tip de prooroc - de pe Urmă . Chiar şi pentru Gioac- omului , încât te întrebi dacă , în
pas seulement l’affaire des musiciens, genul , de obicei , numit << milenar- chino modelul trinitarist este legat viziunea tuturor acestor experţi ,
dans la mesure où elle rend pensable ist >> , iar experienţele determinând de cele şapte nenorociri din dublul prevalează cinismul sau , dimpotrivă
des forces qui ne sont pas pensable.” conţinutul învăţămintelor sale par şi model de şapte în care Biserica tre- , inconştienţa şi naivitatea «  12 . Şi
Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013 pag. 24
parcă pentru a întări glosele girardiene , Krishan supralicitat în unele privinţe , mă refer la Mircea
Kumar punctează : «  Scenele din Bosnia proiec- Cărtărescu , foloseşte , în Orbitor , romanul său ÎNOTUL CA ARTĂ ŞI
tate noapte de noapte pe ecranele televizoarelor trilogie , citate din Sfântul Pavel . Cu toate aces- STRUCTURĂ FILOSOFICĂ
din toată lumea au invocat cu fidelitate sumbră tea , în cazul lui Derrida , lucrurile trebuie nuanţate Camelia Plăstoi
imaginile Apocalipsei «  13 . Rândurile acestui în continuare şi Christopher Norris insistă : «  De
autor consacrate postmodernismului - spre deose- aceea , ar fi o naivitate să interpretăm <<tonul 1. Introducere. Ritmul şi modelul
bire de Cărtăreştii noştri de serviciu – nu – l apocaliptic>> al lui Derrida ca pe o chemare
potenţează câtuşi de puţin . Ba chiar din contră . înapoi spre o mistică a unei Fiinţe primordiale şi Prima întrebare ce se iveşte din regimul semiotic
În ciuda unor stranietăţi sau ciudăţenii . Iată : un adevăr neatins de discursul modern al raţiunii al cuvintelor, precum aburul din athanorul alchimis-
“<< Postmodernismul>> este un alt gen de final filosofice . Temporar , Derrida se poate situa de tului, este dacă înotul este o artă. Iar cea de a doua:
care nu sună prea promiţător . Şi aici ni se partea acelor adepţi intuitivi care , cel puţin , au dacă înotul are structură filosofică.
povesteşte despre << moartea marilor narative >> calitatea de a fi creat probleme pentru acea Oferim ex abrupto deja primele răspunsuri.
, un sfârşit al oricărei credinţe posibile în Adevăr <<forţă de control>> juridico – discursivă ce se Virgil Ludu afirmă absolut limpede: „Procedeele
, Istorie , Progres , Raţiune sau Revoluţie (cu atât ocupă cu menţinerea statu – quo – luminat . de înot, săriturile de la trambulină, jocul de polo şi
mai puţin Revelaţie) . Să recunoaştem , aserţiunea Deconstrucţia în sine implică un efort de gândire noua disciplină, înrudită mai mult cu arta (s.n.) dan-
are un teribil ton final . În felul său este însă - o strădanie de demistificare riguroasă - care , în sului, baletului, cu înotul artistic (s.n.) – sunt toate
menită să fie eliberatoare . Dar , iarăşi spun , un multe cazuri , o pune mai degrabă pe linia kan- subordonate ritmului”.[1]
nou început sau o nouă libertate nu mai au niciun tienilor decât a impozanţilor lor opozanţi >> 19 . Ritmul – consideră Valentin Taşcu – este periodi-
sens , acum când vălurile iluziei au căzut de pe Nu scapă de reproşurile părintelui deconstrucţiei citate sesizată. „Ritmul devine o parte componentă
ochii noştri . Suntem invitaţi , în schimb , să niciun structuralist , poststructuralist ori postmo- a artei atunci când omul stilizează regularitatea anu-
adoptăm o poziţie pur pragmatică sau ironică dernist . Degeaba . Poţi să proclami oricât an- mitor procese într-un anumit fel”[2] (prin mişcări în
faţă de lume , să evităm angajarea publică şi să tiumanismul dau neîncrederea în metanaraţiuni . cazul dansului, prin participarea întregului corp, în
ne devotăm urmăririi scopurilor personale şi vieţii Poţi fi oricât de antiantropocentric vrei , <<urma>> cazul înotului – n.n.). Aşadar înotul este un sport rit-
particulare «  14 . Ce se poate spune şi mai antropologică tot se vede . E imposibil , crede el mic, alături de atletism, canotaj, ciclism, gimnastică,
amănunţit despre situaţia , starea de azi ? Bunăoară , s – o ştergi . «  Un anumit antropologism continuă patinaj, schi. Înotului îi corespund două probe ritmi-
lucruri cum sunt acestea : «  Am putea spune , să bântuie discursurile teoriei structuraliste şi ce: brasul şi fluturele. „Dintre procedeele de înot,
cum a afirmat odată un postmodernist de frunte poststructuraliste , indiferent de cât de tare cel mai ritmic pare a fi brasul. Fluturele (delfinul)
, Jean – François Lyotard , că postmodernismul proclamă ele un antiumanism teoretic riguros «  presupune mişcările ritmice cele mai accentuate iar
exprimă << un fel de mâhnire sau melancolie cu 20 . Derrida dixit . Şi nu numai . Nu numai pen- craul (liber) cele mai rapide”.[3]
privire la ideile erei moderne , un sentiment de tru că discursul său se duce spre … bomba Ce înţelegem prin conceptul de structură filosofi-
confuzie . << Dacă da , s – ar putea explica atunci nucleară . De acolo începe şi teatrul absurdului că? „Totalitate organizată care nu se reduce la suma
de ce Apocalipsa postmodernă nu vine cu un cu ideea de dezintegrare  ! Bomba nucleară e părţilor sale, ci care se defineşte dimpotrivă prin re-
pocnet , ci cu un scâncet . Este o versiune a absurdă . Destramă . Să – l ascultăm : » Adversarii laţii de interdependenţă şi de solidaritate a ansam-
Apocalipsei care se ocupă obsesiv de sfârşit , au prins deja mişcarea prin care deconstrucţia blului elementelor care o constituie”.[4]
fără niciun fel de aşteptări legate de un proaspăt suspendă orice referire la <<real>> şi substituie Pentru a merita numele de structură, modelele
început . Este , după cum a spus aprobator Jacques un joc de reprezentări textuale aparent neancorate trebuie să satisfacă patru condiţii: caracterul de sis-
Derrida , << o Apocalipsă fără viziune >> , fără . Derrida invită la o astfel de interpretare atunci tem; apartenenţa la un grup de transformări; modul
speranţă mântuitoare  ; este un sfârşit fără de când scrie despre războiul nuclear ca despre un de a reacţiona al modelului în cazul modificării unu-
sfârşit «  15 . Ce – am putea spune ? Am putea noneveniment <<textul fabulos>> sau când îl ia dintre elementele sale; „în sfârşit, modelul trebuie
spune că Apocalipsa nu scuteşte pe nimeni . Nu citează pe Freud negând faptul că inconştientul să fie construit în aşa fel încât funcţionarea lui să
doar pe cei din Evul Mediu , Renaştere , Secolul face vreo distincţie între <<realitate>> şi << o poată explica toate faptele observate”.[5]
XVIII , Romantism … Nici pe moderni , nici pe ficţiune încărcată de efect >> » » 21 . Iar ceea ce
postmoderni nu – i scuteşte . Nu – i ocoleşte . ne spune el şi mai încolo , în aceeaşi sumbră 2. Dezvoltarea temei / ideii /
Astfel Christopher Norris distinge mai multe ver- tonalitate , e nu doar de maxim interes , ci şi de motivului. Arta – o a doua natură
siuni ale Apocalipsei la Kant , Derrida şi Fou- totală actualitate .
cault . În cazul lui sunt subliniate obiecţiile aces- Note Deşi există o probă feminină numită expres «înot
tuia : « Ceea ce îi displace aşa de mult lui Kant 1. Editor Malcolm Bull , Teoria apocalipsei şi artistic» (sincronic) – sincronia îl obligă pe cerce-
la poeţii – filosofi este obiceiul acestora de a se sfârşiturile lumii . Traducere din limba engleză tător la o abordare în care elementele alcătuiesc un
complace într – un stil rapsodic care evită munca de Alina Cârâc , Editura Meridiane , Bucureşti , sistem şi există în aceeaşi temporalitate (n.n.) – nu
cinstită a gândirii raţionale  »  16 . Cât priveşte 1999 , p. 14 . Coautori : Norman Cohn , Laurence ne vom restrânge demersul numai la figurile acestu-
figura lui Michel Foucault , acesta ne este înfăţişat W . Dickey , Frank Kermode , Krishan Kumar ia (delfin, contradelfin, flamingo, baracuda etc.) care
urmărind sau studiind urmele (azi !) din ce în ce , Bernard Mc Ginn , Richard Popkin , Marjorie sunt apreciate în funcţie de ţinută, eleganţă, precizie,
mai şterse ale omului : «  Astfel , există un pasaj Reeves , Christopher Rowland , Edward W . Said precum şi de gradul de dificultate.
foarte citat din lucrarea lui Foucault Les Mots et , Elinor Shaffer . Funcţia artistică – crede Gérard Genette – este
les choses , ce descrie «omul» – sau subiectul 2. ibidem , p . 15 . „un caz particular al relaţiei estetice”.[6] În secţi-
autonom imaginat al discursului umanist - ca pe 3. ibidem . p . 38 . unea a treia din „Opera artei (II), Relaţia estetică”,
o figură desenată pe nisip la marginea oceanului 4. ibidem . p . 13 . celebrul poetician (un Aristotel, un Kant sau un He-
, ce va să fie în scurt timp ştearsă de apropiatul 5. ibidem . p . 16 . gel al zilelor noastre) stipulează că tehnicul poate fi
flux . Acesta este rezultatul unei vaste mutaţii 6 . ibidem , pp. 56 – 57 . în anumite cazuri şi în anume condiţii pertinent faţă
culturale în jurul căreia ştiinţele omeneşti au 7 . ibidem , pp.74 – 75 . de estetic. Aşa că funcţia artistică este prin excelenţă
ajuns să admită că << omul >> nu este nimic mai 8. ibidem , pp. 114 – 116 . locul de interacţiune dintre estetic şi tehnic. Cităm,
mult decât o figură compusă din anumite discur- 9 . ibidem , p. 143 . în sprijin, o judecată de valoare a aceluiaşi savant
suri de cunoaştere (mai ales în secolul al XIX 10 . ibidem , p . 167 francez: „există funcţie artistică atunci când tehnicul
– lea ) «  17 . Mai complicate oricum par a fi lucru- 11 . ibidem , p. 242 . şi esteticul se întâlnesc: când o activitate, şi deci o
rile în cazul lui Derrida . Şi atunci Christopher 12 . René Girard , Despre cele ascunse de la dată tehnică, produce un efect estetic cu repercusi-
Norris punctează  : «  Această simpatie este întemeierea lumii . Cercetări întreprinse împreună uni asupra aprecierii”[7]. Precizăm că un juriu, care
evidenţiată mai departe de filonul << apocaliptic cu Jean – Michel Oughourlian şi Guy Lefort . ierarhizează proba feminină de înot artistic acordă
>> din textul lui Derrida , a cărui retorică – mai Ediţia a doua , revizuită . Traducere din limba note de la 0 la 10, iar figurile alese sunt în număr de
ales în paginile de final – evocă toate nuanţele şi franceză Miruna Runcan , Editura Nemira , 2008 6, dintr-o grupă de 100 de figuri.
manierele profetice şi chiliastice , atât din surse , p. 337. Două motive efectiv şi eminamente caracteristi-
creştine , cât şi evreieşti . Mai ales , implică figuri 13 . Editor Malcolm Bull , Teoria apocalipsei ce aprecierii artistice sunt cel al abilităţii şi cel al
retorice (ca prozopopeea) care aparţin unei ordini şi sfârşiturile lumii , p . 242 originalităţii. Dar aceste două predicate nu se referă
a discursului dincolo de reducerea la limbaj 14 . ibidem , pp. 246 – 247 . la „operă”, ci la autorul lor, înotătorul, asupra căruia
<<conotativ>> teoretic . Astfel , Derrida scoate în 15 . ibidem , p. 247 . se emite o judecată. Predicatul de abilitate rămâne
evidenţă chemarea <<Vino !>> (momentul suprem 16 .ibidem , pp . 277 – 278 . totuşi rezervat produselor artistice şi raportat la un
al mai multor texte apocaliptice) ca pe un 17 . ibidem , p . 269 . procedeu, general uman. Când performerul nataţi-
exemplu de modulaţie tonală ce nu poate fi 18 . ibidem , p . 278 . ei inovează, intră în „joc” criteriul originalităţii. În
captată de nicio analiză de tip retoric standard 19 . ibidem , pp . 280 – 281 . perioada de glorie a înotătorilor japonezi, aceştia
sau logicogramatical «  18 . De notat ar fi aici 20 . ibidem , p . 282 . au perfecţionat întoarcerea printr-o răsturnare, ca
faptul că şi un scriitor român controversat şi 21 . ibidem ,pp . 287 – 288 . la craul, care se efectua după ce palma atingea
pag. 25 Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013
bazinul. În acest moment, corpul îşi schimba nica procedeelor de înot cât şi în metodica antrena- muncă, străduinţă, meşteşug, disciplină cucerită
poziţia prin întoarcere cu faţa în jos, apoi se mentului. Pregătirea fizică pe uscat, antrenamentele printr-un efort de voinţă, tocmai în sensul în care –
răsturna, ajungând ghemuit, culcat pe spate cu tăl- pe intervale, „circuit training”, antrenamentul „fart- având o a doua natură, impune intervenţia activă a
pile aşezate pe peretele bazinului, după care urma lek”, imaginarea diverselor helcometre, extensoare omului, a mâinilor sale, şi ea nu apare prin generare
împingerea propriu-zisă. şi aparate ajutătoare au impus pe plan mondial nume spontană, ci prin efort creator.”[13]
Tot din această perioadă ne-a rămas şi tehnica de ca Tom Stock, , Roy Saari, Galina Prozumenşciko-
întoarcere „în farfurie” care a fost reactualizată de va, Robert Winde, Don Schollander, Debbie Meyer, Concluzii. O (meta)poetică a apei
înotători americani la J.O. de la Montreal, 1976, şi Suzan Pedersen, Ellie Daniels, Charles Hickock, iar
de înotătoarea româncă Carmen Bunaciu. „Întoarce- pe plan naţional nume ca Tamara Costache, Noemi Dar opera de artă este „toată, dintr-odată, dată
rea „în farfurie” – ne reinformează Mircea Olaru – a Lung, Carmen Bunaciu, Anca Pătrăşcoiu, Cristian privirii!”[14], ca structură filosofică desigur.
fost „inventată” de înotătoarele olandeze şi era foarte Ponta, Robert Pinter ş.a. Gaston Bachelard o reinstituie drept paradigmă
simplă şi eficientă. Un model de execuţie tehnică re- O cheie a succesului australian a fost preocuparea a saltului în necunoscut. Înotătorul cucereşte un ele-
inventată este „întoarcerea Naber-Bunaciu”, dar nu pentru tehnică, înţelegând că forţa câştigată prin an- ment mai străin de natura sa decât vântul de exem-
vom insista asupra lui întrucât studiul de faţă vizează trenamentul fracţionat nu poate da rezultate fără a se plu. Tânărul înotător e un erou precoce. Unei frici
doar cele două paliere: cel artistic şi cel structural- baza pe cea mai bună tehnică de înot. „Rodul cel mai depăşite îi corespunde totdeauna un orgoliu, căci el
filosofic. revelator al sistemului australian a fost, între altele, s-a lăsat sedus de chemarea Elementului Apă care-
Înotul sincron de pildă se înfăţişează privitorului şi cuplul John şi Ilsa Konrads, frate şi soră”.[12] i pretinde dăruirea totală, intimă. Să ne schiţăm, în
ca un complex de mişcări artistice la suprafaţa apei Naiada din Sydney, Dawn Fraser, a dobândit al final, această estetică dinamică a înotului: dorinţa,
şi în apă, pe muzică, iar notele se acordă la fel ca la treilea titlul olimpic, la Tokio, pe 13 octombrie, în curajul, complexul lui Swinburne (ca loc al unei am-
gimnastica artistică sau ca la săriturile în apă, con- provincia olimpică din parcul Meiji, la 28 de ani, for- bivalenţe, al unei lupte în sine), oboseala sănătoasă,
tând deci numai impresia artistică.[9] ţând ritmul, învingând-o pe Sharon Stouder, în 59,5, regăsirea liniştii, bucuria succesului, provocarea în
Eroul, campionul, artistul – ca şi spectatorul care deci cu un nou record olimpic. imagini (dacă vrem să construim imaginea înotului
i se asociază spiritual – reprezintă fenomenul de re- Dar în economia articolului nostru zăbovim asu- pur ca tip particular al poeziei dinamice pure [15]),
trezire a afectivităţii – fapt care subliniază încă o pra „exemplarului”, „efigialului”, „triton din Sacra- visul voinţei.
dată aspectul că arta nu este numai viaţă (s.n.), ci mento”, Mark Spitz, în stilul căruia s-au contopit, Înotătorii care îşi povestesc înotul fac din el un
mănunchi de virtualităţi. fantastic, arta-i singulară şi structura-i filosofică ex- poem; căci, indiscutabil, există o poetică a înotului şi
Iar rolul muzicii este fundamental mai ales când trem de închegată. o metapoetică aferentă. Apa este stăpâna limbajului
ne amintim că tărâmul artei ţine, în mod esenţial, de Înotător înnăscut, Mark Spitz poseda o calitate fluid, a limbajului simbolic, continuu, a limbajului
psihism; căci sistemele vizuale şi sonore nu părăsesc numită acvaticitate şi o musculatură suplă, bine fa- care mlădiază ritmul şi conferă o materie uniformă
tărâmul lăuntricului, al psihismului, unde subiectul sonată, conturându-şi un stil poate nu atât de estetic, unor ritmuri diferite. Lichiditatea este – după păre-
şi obiectul rămân interioare şi se dirijează reciproc. dar de o mare eficacitate, la „craul”; la „fluture” însă rea lui Gaston Bachelard – însăşi dorinţa limbajului.
Înotătorul ştie că el este autorul, sediul acestor avea şi eleganţă, şi putere, putându-se spune că pen- Limbajul vrea să curgă [16]. El curge în mod firesc,
actualizări (pe traseul învăţare – perfecţionare – tru el înotul era o a doua natură. Or, arta creează o recuperând mobilismul heraclitean ca filosofie con-
îmbogăţire stilistică), şi totodată vede, aude, ca un a doua natură în forme sensibile existând paralel cu cretă şi ca filosofie totală. În profunzimea sa, fiinţa
spectator, desfăşurându-i-se dinainte, în faţa ochilor natura reală. umană are destinul Apei care curge, iar chinul Apei e
minţii, evenimentele plastice şi muzicale, pe „scena” „Ce reprezintă arta ca a doua natură?” – se au- nesfârşit. Iar al Omului, de asemenea.
bazinului, populat cu „personaje” ca el însuşi. tointeroghează Al. Husar. Arta e natură în sensul în Dar Omul e un (z)eu în carne şi oase, erou olim-
Este el şi totuşi nu-i el, căci este în acelaşi timp care „un adevărat creator merge el însuşi în sensul pic, artist şi totodată filosof.
subiect şi obiect, fără a fi pe deplin nici unul, nici naturii”, intră în concurenţă cu natura. În totalita-
altul; -i se pare, motivat, că elaborează o „operă” tea ei şi în diferitele-i forme, arta oferă o natură ca Note bibliografice:
obiectivă, marcată totuşi de subiectivitatea sa, de ta- entitate ordonată comprehensibilă prin intermediul
lentul său propriu. facultăţilor senzoriale ale omului, accesibilă sensi- 1. Virgil Ludu: Ritmul şi performanţa; Editura
Întreaga devenire a psihismului este o devenire a bilităţii sale. Sport-Turism, Bucureşti, 10983, p.84
conceptualizării. Arta este prin excelenţă o activitate Având iniţial sensul de meşteşug, abilitate, în- 2. Valentin Taşcu: Ritm vertical; editura Univers
conceptuală. Iar structura sportivului, sedus de înot, demânare, iscusinţă, în genere arta presupune deci enciclopedic, Bucureşti, 2001,
este, categoric, una ternară (macrofizicul, bi- 3. Virgil Ludu: op.cit., ibidem
ologicul, cuanticul). Victoriile sale în com- 4. Elisabeth Clément, Chantal Demonque,
petiţiile de cel mai înalt nivel sunt totodată Laurence Hansen – Love, Pierre Kahn, editura
victorii dificile şi chiar uimitoare asupra fizi- All Educational, Bucureşti, 2000, p.502
cului, dar şi asupra biologicului şi însuşi psi- 5. Claude Lévi-Strauss: Antropologia struc-
hicului. Iar imaginaţia creatoare e un atribut turală; prefaţă de Ion Aluaş; traducere de I. Pe-
specific psihismului, care e simultan fragil, cher; Editura Politică, Bucureşti, 1978, p.339
dar şi puternic. Puternic, pentru că întreaga 6. Gérard Genette: Opera artei (II), Rela-
bogăţie, libertatea creatoare, descoperirile, ţia estetică; traducere de Muguraş Constanti-
ca şi invenţiile, într-un cuvânt întreaga acti- nescu; editura Univers, Bucureşti, 2000, p.7
vitate umană depind de el. Este – cum consi- 7. Idem, ibidem, p.175
deră Ştefan Lupaşcu – însuşi sufletul şi toto- 8. Mircea Olaru: Înot/Tehnică, metodică,
dată gândirea. Ele se elaborează în creuzetul organizare; editura Sport-Turism, Bucureşti,
conflictual, delicat şi redutabil, reprezentat 1982, pp.105-108
de această a treia sistematizare neuropsihică 9. Camelia Daniela Plăstoi: Nataţie; editura
sau a treia materie-energie.[10] Academica Brâncuşi, Târgu-Jiu, 2008, p.74
Muzica operează asupra creierului, îl 10. Stéphane Lupasco: Logique et contra-
regenerează, îl stimulează să-şi desfăşoare diction, P.U.F., Paris, 1947, in integrum
libertatea şi forţa creatoare, se insinuează, 11. Vasile Breban: Dicţionar al limbii româ-
coboară până la percept şi acţional, care fac ne contemporane de uz curent; Editura ştiinţi-
breşe în psihism, deşi îl nutresc; de aceea fică şi enciclopedică, Bucureşti, 1980, p.297
ea trebuie să se întoarcă la sursă, în creierul 12. I.Goga, V.Bănciulescu: Eroii olimpia-
spectatorului, în interioritatea sa mentală. delor; editura Sport-Turism, Bucureşti, 1980,
Formarea deprinderii este favorizată – p.55
insistăm oarecum forţaţi de tema studiului 13. Al.Husar: Ars Longa. Probleme funda-
– aşadar de realizarea unei reprezentări men- mentale ale artei; editura Univers, Bucureşti,
tale, corecte, menite să contribuie la structu- 1980, p.200
rarea unei gândiri adecvate şi în consecinţă la 14. Ion Popescu-Brădiceni: Facerea şi cor-
formarea unui comportament corespunzător. pul (I), Scurt tratat de ostensiotică şi ostensio-
În definiţia verbului a înota este asimilată logie, editura Napoca-Star, Cluj, 2010, p.127
acţiunea de a pluti şi concomitent de a înainta 15. Gaston Bachelard: Apa şi visele. Eseu
la suprafaţa apei, prin mişcări ritmice făcute despre imaginaţia materiei; traducere de Irina
cu braţele şi cu picioarele.[11] Mavrodin, editura Univers, Bucureşti, 1998,
Fiecare sportiv, dar mai ales fiecare antre- p.189
nor, a încercat să aducă inovaţii atât în teh- 16. Idem, ibidem, pp.201-210
Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013 pag. 26

Starea de mărturisire continuă * POEME


Alex Gregora Andreea Măciucă
În frumoasa serie a cărţilor de poezie contempo- noapte/ loveşte-n geam o stea - / nu mă găseşte.”
rană din Colecţia OPERA OMNIA a Editurii „Tipo Sau: „Stau la fereastră - / vântul îmi face semn/ cu
Etern tardiv
S-a spart clepsidra cea veche,
Moldova” a apărut, către finalul anului 2012, „Aca- o creangă să scriu.” De asemenea: „În seara asta/
S-a prăfuit ceasul inimii,
să la greieri” a gorjeanului George Drăghescu, cu mă bizui pe umbră;/ e atât de rece.” Precum şi: „Un Plăcerea s-a stins
o susţinere grafică înfrigurată a regretatului Florin fluture/ din frunză-n frunză/ parcă le-ar număra.” – Roşul trandafirilor
Isuf. poeme din ciclul Urme de îngeri. plânge lacrimi de sânge.
Născut în 1968, în comuna Tismana-Sohodol, Când îşi doreşte un anume control canonic, Îngerul morţii cântă serenade,
absolvent al Facultăţii de Teatru şi Film din cadrul poetul mizează necruţător pe înrămări ale senzaţiilor, Iar tu, tu, piatră de râu
Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, secţia de felul: „Lasă-mi, Doamne,/ întunericul lângă icoa- Îmi taci zâmbetele.
Actorie, George Drăghescu a debutat editorial cu nă,/ când nu sunt acasă/ s-o păzească/ de strălucirea Priveşte-mă, sunt stânca
„Infern de cuvinte” – 1992. Au urmat titlurile: „Roua săbiei!” – IV. Ori: ”Învaţă-mă, Doamne,/ cum să mă din care ai căzut
de seară” – 1998, „Zestre pentru înălţare” – 1999, rog,/ să nu fiu penibil/ în faţa cerşetorilor/ din faţa şi apa în care te îneci!
„Acasă la greieri” – 2001, „Poarta” – 2004, „Urme bisericii!” – VI.
de îngeri” – 2005, „Jurnalul unui cabotin” – 2005, Femeie copilă!
„Oarecum psalmi” – 2010, „O furnică pe Golgota” Este sarea din lacrimă
– 2011. Or, din toate, ca un beneficiu de ceremonie, Femeia adevărată din tine...
observ că ordinea pe care se întemeiază prezenta Trup de lut cu părul negru,
aşezare a textelor între aceleaşi două coperţi este tri- Dansează cu fluturii
butară doar mileniului trei. Totodată, în prefaţa căr- Şi îneacă-te în polen de lămâiţă!
ţii, criticul Gheorghe Grigurcu remarcă, pe seama Mâine vei iubi,
unei curăţiri îngereaşti a poemelor, cum autorul s-a Vei plânge,
„aşezat în marginea haiku-ului şi a aforismului” şi Iar mierea din buzele tale
faptul că „d-sa se străduieşte a face economie de cu- Se va face venin
vinte într-o vreme în care cuvintele se risipesc prea Pe fruntea celui care
adesea într-o vânturare sterilă, într-un zadarnic si- Va sădi în solul sufletului tău
Sămânţa dragostei.
mulacru al plăsmuirii poetice.”
Este necesar aici un popas: haiku - gen de po-
ezie cu formă fixă, tradițional japoneză, alcătuită din
******
Pianul neacordat
17 silabe repartizate pe trei versuri cu câte 5, 7, 5
cântă cântece de dragoste!
silabe. Scris, citit și perceput ca un poem complet, Fabrica de sentimente
independent, haiku-ul trebuie să posede cel puțin o S-a închis... S-a deschis
imagine ori un cuvânt care să exprime anotimpul în uzina de plăceri...
care acesta a fost scris. Bineînţeles, în altă limbă de- Şomerii sentimentali
cât japoneza, haiku-ul își pierde definiția –vremurile Venind dintr-un deplin exil interior, aforismele lucrează cu jumătate de normă.
mai noi lăsând libertate imaginației artistului - con- lui George Drăghescu – şoptite de sub masca de ac- Opriţi producţia,
centrare asupra conținutului, ca să exprime atât de tor - sunt pătimaşe, cu priză la real: „Bufonul îşi ca- Cupidon plânge în magazie!
multe prin atât de puține cuvinte. În acord cu intere- ută regele, nebunul – tronul.” „Graţia cuvântului:
sul măsurat pentru scriitura de poezie fină cu model să spui un cuvânt şi iarba să facă o reverenţă în faţa Roşu-mac
din Ţara Soarelui Răsare, la noi, în anul 1991, s-a lui.” „Un zeu mă supraveghează în timp ce joc. La Mor de roşu de mac
constituit Societatea Română de Haiku, iniţiativă a aplauze rămân singur.” „Dacă-i oferi flori de lotus În tăcere, în durere,
membrilor colegiului de redacție al revistei Haiku, spectatorului, nu-i mai spune de unde le ai.” „Dum- În mine...
din care făceau parte scriitori renumiţi: Marin Sores- nezeu nu e pur. Dumnezeu e Dumnezeu.” În acest Cuvinte scuipate încet
cu, Ștefan Augustin Doinaș, Aurel Rău, Vasile Smă- punct, cu fruntea descreţită observ ştrengăreşte că nu Mi se scurg din gură,
răndescu, Ion Acsan, Mihail Diaconescu. există dovezi cum s-ar fi vindecat cineva vreodată Roşie gură de mac!
Aşa că, prin răzbatere, George Drăghescu este cu isvorul de adevăr cuprins în rostiri de acest fel. Sărutul morţii,
marcat poet, având ca miză deplină rafinamentul. Deşi, veritabilele alchimii verbale devin faceri care Moartea iubirii,
Eu mai observ şi starea de mărturisire continuă, cu provoacă prin contopiri de lirism pur. Cântecul palid
osârdia unui înger, cum o asceză printre cuvinte: Altminteri, luând urma ascuţişului uneltei cu Şi roşul pur de mac,
„Scara pe care urc/ să mă cunosc/ e bătătorită/ de care-şi scrie George Drăghescu poemele, în deschi- Toate astea sunt eu
o furnică/ şi luminată/ de un licurici.” – Scara. Sau: derea ciclului „Oarecum, psalmi”, criticul Gheorghe Aici, acum...
„Un înger,/ pe-o păpădie,/ se ridică, Doamne,/ până Grigurcu îi dă următorul sfat: „George// Excedat Fără tine.
la tine!/ Pe înger/ l-ai trimis/ înapoi pe pământ/ şi-ai de nesăbuinţa acestei/ retorici care inundă veacul,/
oprit păpădia.” – XXV. De unde pot avea sentimen- porunceşte poeziei „pe scurt/ cât mai pe scurt” o
Hypnos
Nu mai e târziu,
tul că autorul este proprietarul unei forţe de ilumi- reduce/ la un singur cuvânt/ apoi la un singur punct/
E, poate, prea devreme
nare modernă, într-un registru liric caracterizat prin care-n liniştea monahală/ poate visa Cuvântul”.
Pentru noi...
sincerităţi de-a dreptul tulburătoare: „Ieri, fiind mai Cartea de faţă este încărcată de frăgezimi magi- Zeul nopţii şi regina dimineţii
bine îmbrăcat,/ am luat masa de prânz/ cu un sfânt./ ce, de primăveri biciuite cu atâtea respirări pe poteci Cântă pentru noi
El mi-a oferit o bucată/ de pământ./ Emoţionat de tăiate până în nori. De unde şi versurile ce decupea- Doina funerară...
asemenea dar,/ era să disper/ şi eu i-am oferit/ o bu- ză din (i)realitatea imediată următoarea rostire: „Nu Trezeşte-te, iubire putrezită
cată de cer./ Astăzi, mi-am dat seama/ cât de mult mă doare binele,/ dar mă latră câinele./ Ştiu eu?/ O în tine; verde în mine!
mă înşelasem:/ ne ofeream unul altuia/ din ce nu lătra la mine/ sau poate o lătra la bine?/ De-o lătra Iubeşte-mă cu ultimele
aveam.” – Înşelare. la mine, iartă-l,/ iar de nu -/ Doamne, Tu ceartă-l!” umbre ale întunericului,
Ca autor aşezat, George Drăghescu îşi înte- – Nedurere de bine. Iar eu... te voi cuceri
meiază discursul pe un mandat asupra unui teritoriu Dintr-un scenariu gândit pe îndelete, desluşesc Cu primele raze ale dimineţii!
luat în posesie pe-o respirare în oglindă: „Fulgii de în „Acasă la greieri”, avându-l ca autor pe George
nea/ sunt prea puţini/ ca să îmbraci, Doamne, un Drăghescu, tocmai zburătorul ce face popas cu ban- Prinos mie!
copil!” – XII. Pe mai multe off-uri, în acelaşi mod: chet între cuvinte. Şi în el însuşi? Mi-am înghiţit cuvintele nerostite
„Pe umerii Tăi,/ Doamne,/ singurătatea mea/ n-are şi le-am scuipat apoi cu scârbă
greutate!/ eu o port în spate/ ca pe un blovan/ uitat *George Drăghescu, „Acasă la greieri”, Editura peste imaginea noastră.
de Sisif.” – X. Şi încă: „Doamne, să nu mă faci/ să TIPOMOLDOVA, Colecţia OPERA OMNIA – Poe- Sunt palidă de dragoste
vorbesc cu tine/ protocolar,/ că sunt aşa de stângaci/ zie Contemporană, Iaşi 2012, redactor: Aurel Şte- şi veselă de regret...
când vorbesc cu sfinţii!” – II. fanachi, coordonator serie: Valeriu Stancu, grafică:
De cele mai multe ori, George Drăghescu renunţă Florin Isuf, culegerea şi tehnoredactarea: Tiberiu Ucide-mi inima
chiar la titluri, însingurarea umblă liberă şi mai ales Grigoriu, foto: Teodor Dădălău, coperta: Cristian Ca să pot trăi fericită!
desenează în relief impresia persistentă că versurile Almăşanu. Naşte-mi suferinţă
au fost scrise cu o sabie de samurai: „La miez de Să te pot iubi veşnic!
pag. 27 Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013

Un romancier de excepţie: MO YAN


n.m.E.V.) sunt perdea de ceaţă şi fum, dragonii, vioi ca tigrii”, Al patrulea ţine o Lan Kaifang, care, în urma unei de-
vânare de vânt şi goană după umbre, cuvântare la cea de-a optsprezecea întâl- cepţii erotice, se sinucide. Îi promisese
aşa că le menţionez doar ca referinţe.” nire de sub lună plină. Petrecerea prileju- mamei că va învăţa bine – rezultatele
Ceva mai încolo, porcul narator caută ită de această întâlnire imită pe ale oame- lui ca elev de liceu erau excepţionale
să ne asigure că el este singurul poves- nilor: mănâncă, beau, uni se şi îmbată. – că va fi un bărbat pe picioarele lui şi
titor cu autoritate: „ce spun eu e isto- Într-o lume sufocată de ipocrizie, Lan fără teamă de nimic, că nu se va sinuci-
rie, ce neg eu e istorie mincinoasă”. Jiefang ne apare ca un personaj nespus de din cauza a „două rebuturi umane”.
De altfel paginile narate de porc mi de interesant. Îndrăgostit de tânăra Pang Potopul de la începutului anilor ’90
s-au părut a fi şi cele mai interesante din Chunmiao, îşi anunţă soţia că divorţea- dă în vileag relele ascunse sub supra-
întregul roman. Dintr-o autocaracteri- ză, ceea ce înseamnă un invitabil scandal faţa de falsă înflorire a acelei epoci.
zare reiese că nu era porc cu înclinaţii public. Huang Hezuo, nevasta, îl crede Lipsa de canalizare transformase ora-
spre melancolie, îi lipsea sentimentalis- iresponsabil, „lup în haină de om”. Pen- şul într-o zonă infernală: excremente,
mul plângăcios de sorginte mic-burghe- tru că avea jumătate de faţă albastră ar fi broaşte, peşti, ape murdare se iviseră
ză, era dispus mai degrabă spre carna- trei părţi om şi şapte părţi drac. Dacă se pe toate străzile. Un şir de clase ale
valesc, iar mintea îl ducea spre ridicare însoţeşte cu el, îi spune ea lui Pang este şcolii se prăbuşiseră peste noapte.
în revoltă. În ceea ce priveşte ascuţimea „floare vârâtă în balegă de vacă”. Frate- Pang Kangmei, secretara Consiuluilui
minţii, se consideră cu mult peste cea le său Jinlang îl etichetează „lepădătură Judeţean, se adresează profesorilor şi
Eugen Velican de rând. Ximen Jinlong laudă porcul adevărată” şi îi oferă soluţii convenabile elevilor într-o autentică limbă de lemn:
pentru înalta-i conştiinţă: „E doar un pentru a evita un scandal public. „În aceste momente cheie de acţiune
Până nu demult nutream ideea că
porc, dar conştiinţa sa e mai ridicată de- Remarcabilă este determinarea psi- împotriva dezastrelor, toate cadre-
poporul chinez are, în domeniul lite-
cât a multor oameni”. Ceva mai încolo, hologică a fizionomiei lăuntrice a per- le din judeţ trebuie să fie prezente în
raturii, vocaţia poeziei lirice. Din anii
aflăm că şi înţelepciunea sa o depăşea sonajului, dezvăluirea de sine a aces- persoană şi să-i îndeplinească în mod
studenţiei, „Antologia poeziei chineze
pe a noastră. Interesante sunt şi con- tuia. Deşi mărturiseşte că avea zece exemplar datoria, cu cea mai mare im-
clasice” (E.P.L., 1963) îmi devenise o
sideraţiile asupra limbajului: cel prea mii de motive să rupă relaţiile cu Pang plicare şi cu cel mai înalt entuziasm”.
carte preferată, ajutându-mă să cunosc
exagerat este o reflecţie a unei societăţi Chunmiao şi să se împace cu Huang Promite auditoriului… „că chiar dacă
poeţi celebri precum Li Tai-pe, Du
nespus de ipocrite, cel plin de violenţă Hezuo, Lan Jiefang ştie că nu poa- ar fi ca să-şi facă birou în noroi, copiii
Fu, Ouian Siu, Ţiui Iuan, ultimul fiind
este precursorul barbariei sociale. te face una ca asta. Parcă îşi pierduse vor merge la şcoală în clase spaţioase,
considerat un adevărat revoluţionar pe
Romanul consemnează, nu fără iro- sufletul, nu mai putea să mănânce, să luminoase şi sigure”.
tărâmul poeziei. Fusesem impresionat
nie, moartea lui Mao, care „nu era o doarmă, să facă vreun fel de muncă: Fiica acestei secretare, Pang
şi de „Cartea Cântecelor”, veritabil te-
pierdere, doar pentru oameni, era una „Nu pot trăi fără tine, mai bine mor Fenhuang şi fiul lui Ximen Jinlong,
zaur al poeziei chineze, comparabilă
şi pentru noi porcii. Fără preşedintele fără tine. Ce reputaţie, ce poziţie, ce Ximen Huan, se întorc în oraş ca artişti
cu epopeile homerice, cu cele indiene
Mao, nu există China nouă […]”. casă, ce avere… nimic, nimic din toate ai străzii cu o maimuţă, ultima reincar-
sau cu marile poeme epice din peri-
O boală necruţătoare, boala roşie astea nu vreau, te vreau doar pe tine.” nare într-un animal a lui Ximen Nao.
oada medievală. Ţiui Iuan o credea o
sau brânca, face ravagii printre porci. Bătut crunt de trei bărbaţi, e adus Cei doi tineri nu arătau nici urmă de
comoară a poeziei populare şi căuta
Cocinile se dărâmă, totul devine o în- acasă cu o maşină. E spălat şi îngrijit ruşine. Cântecul intonat de Pang este
în ea expresii pe care să le utilizeze în
tindere de ruine. de Hezuo, dar soseşte Pang şi-i spune plin de învăţăminte: „Bogăţia şi onoa-
creaţia sa poetică.
Porcul narator, Al Şaişpelea, în- acesteia că ar vrea să-l lase, dar nu poa- rea nu-s scrise în stele/ Oricare din oa-
Apropierea mea de proza chineză
dopat cu usturoi supravieţuieşte, dar te: „Asta mi-e soarta”, conchide ea. Fiul meni rămâne făr’ de ele”.
s-a produs abia după ce, pe data de 11
pleacă şi locuieşte patru ani pe un lui Lan, Kaifang, cade în genunchi şi-l Pang Fenghuang naşte un copil, apoi
octombrie 2012, lui Mo Yan, născut în
ostrov, unde ajunge regele mistreţilor roagă să n-o lase pe mama, chiar dacă moare din pricina unei hemoragii. Co-
1955, i-a fost atribuit Premiul Nobel.
de acolo. Revine în Ximen şi observă rămâne cu ei şi Pang, un caz de bigamie pilului îi dau nume de familie Lan, Lan
Juriul îşi motivase alegerea în faptul că
schimbări fundamentale: dispăruseră le era cunoscut. Recunoscând că mama Qiansui, „O-mie-de-ani”. Era pipernicit
îmbină legendele, istoria şi realitatea cu
cocinile, reforma agrară intrase în eta- n-a greşit cu nimic, e doar greşeala ta- la trup, încă avea un cap nemaipomenit
un realism halucinant. Dintr-un număr al
pa de împărţire a pământurilor către tii, cei doi se retrag în nişte camere din de mare, o memorie extrem de precisă
„României literare” aflăm că ne găsim în
gospodari. Lan Lian, singurul gospo- spatele Cooperativei de Aprovizionare şi abilităţi lingvistice de geniu. Când a
faţa unui autor prolific, având peste zece
dar individual din toată China, este ne- şi Desfacere, începând „o viaţă ferici- împlinit cinci ani, i-a spus lui Lan Jie-
romane şi optzeci de povestiri. Renume-
spus de fericit, în vreme ce Hong Taiy- tă şi putredă până la măduvă”. Exclus fang: „Povestea mea începe la 1 ianu-
le internaţional şi-l câştigase cu romanul
ne, fost secretar de partid al filialei de din partid, revocat din funcţiile publice, arie 1950”, ceea ce însemna că Ximen
„Sorgul roşu”, tradus în limba română de
la brigadă, trăieşte o adevărată dramă. Lan Jiefang se cufundă în iubire. Nu-i Nao se întorcea în ipostază de om.
Dinu Luca, în 2008, în colecţia „Raftul
Spre sfârşitul vieţii Al Şaişpelea îi re- trecuse niciodată prin gând că trupul În pofida faptului că pe alocuri ob-
Denisei” a Editurii Humanitas.
proşează lui Mo Yian că l-a înfăţişat în unei fete atât de slăbănoage are o capa- servăm revărsarea inadmisibilului în
Capodopera „Obosit de viaţă, obo-
ipostaza unui demon absolut. Ca să-l citate atât de mare de iubire. sânul inalterabilei legalităţi cotidiene,
sit de moarte” a apărut la aceeaşi editu-
contrazică, salvează copii din neamul La scurtă vreme, Hezuo se îmbol- definiţie dată de Roger Caillois fantasti-
ră, în traducerea aceluiaşi Dinu Luca,
lui Ximen Nao căzuţi, după ce se spăr- năveşte de cancer. Anunţaţi de Kai- cului, romanul lui Mo Yan este profund
în 2012. Acţiunea romanului se desfă-
sese gheaţa, într-un râu. fang, Jiefang şi concubina vin să-şi realist. Personajele, indiferent că sunt
şoară în secolul trecut pe o perioadă de
Chiar dacă am extins prezentarea ceară iertare: „Nu e vina nimănui… oameni sau animale, se situează în zona
cinci decenii, în localitatea Ximen. El
paginilor narate de porc, nu sunt lipsite Aşa a rânduit de mult Cerul, soarta aşa verosimilului, păstrând fiecare ceva din
se constituie ca o frescă a unei lumi bi-
de interes nici cele privitoare la celelal- trebuie să fie, cum să te fereşti de ea”, taina eternă a existenţei. Nu ne aflăm în
zare, populată de indivizi ce făuresc o
te animale, mai ales la măgar şi la câine. conchide Hezuo. Apoi adaugă: „după faţa unui roman subiectiv monologic, ci
istorie cu chip inuman. Visând o lume
Mo Yan compune un cântec, „Cronica ce mor să fii bun cu ea… şi ea chiar e a unuia construit pe baza unor dialoguri
nouă, mai curată şi mai bună făceau să
măgarului negru”: „La trup măgar ne- om bun, femeile care vin cu tine n-au autentice, nu simulate după regulile re-
apară una bântuită de minciună, bru-
gru, la suflet om/ Cele vechi încet se parte de bucurie”. toricii sau ale unor convenţii literare.
talitate şi violenţă. Evenimentele sunt
duc, nori plutitori. / Pe lume toate se află Îi roagă să aibă grijă de Kaifang, Conştiinţa autorului este omniprezentă,
istorisite de către Ximen Nao, un bo-
în transmigraţie […]” Pentru că avea copilul care a avut şi el parte de amără- iar între personaje şi lumile lor se stabi-
gătaş executat la 1 ianuarie 1950, dar
copite albe, Lan Lian, stăpânul său, i se ciune pe lângă părinţi. lesc raporturi dialogale.
care, după ce ajunge în iadul regelui
adresează cu apelativul „Zăpeziule”. Pe Sunt sondate aici adâncurile su- Datorită multitudinii planurilor din
Yama, se reîncarnează în diferite ani-
elevii şi pe cei câţiva profesori veniţi să fletului omenesc, care ca în romanele viaţă, capacităţii de a vedea lumea în
male: măgar, bou, porc, câine şi mai-
distrugă mormintele, măgarul îi alungă dostoievskiene devine izvorul anoma- interacţiune şi coexistenţă, numeroase-
muţă, în final redevenind om. Toate
furios. O vreme ajunge să-l ducă pe că- liei şi al păcatului. lor voci care deţin în roman un rol esen-
aceste animale devin naratori credi-
rările munţilor pe prefectul Chen. După Stabiliţi în capitală, Lan Jiefang şi ţial, constituind convingeri sau puncte
tabili, cu puncte de vedere asupra lu-
ce şi-a rupt un picior, revine în curtea Pang Chunmiao, el vicepreşedinte la de vedere asupra lumii, gândul ne duce
mii şi a evenimentelor. Naratorul porc
stăpânului, unde va fi omorât şi tranşat Galeriile Culturale, ea la o librărie, nu spre romanul polifonic, al cărui creator
îl acuză pe Mo Yan că într-un roman
de ţărani pe vremea foametei. se vor bucura de fericire. Pe când era a fost F.M.Dostoievski (cf. M.Bahtin,
intitulat „Cronica creşterii porcilor”
Ximen Nao se naşte câine, Al Pa- purtătoarea unei sarcini, Chunmiao Problemele poeticii lui Dostoievski,
amestecă adevărul cu falsul, încât nu
trulea, şi ajunge în casa lui Lan Jiefang, este omorâtă de o limuzină. Se verifică Edit. Univers, Bucureşti, 1970). Mo
poţi să te încrezi în el, dar nici nu poţi
care la patruzeci de ani era subprefect, plenar ceea ce Mo Yan scrisese într-un Yan („Nu vorbi”), pseudonimul scriito-
să nu te încrezi cu totul. În alt loc, ne-
responsabil de cultură, educaţie şi sănă- roman: „Există un soi de iubire care rului Guan Maye, poate fi considerat
încrederea porcului rezidă în faptul că
tate publică. Devenit regele câinilor din este un pumnal ascuţit vârât în inimă.” unul dintre marii prozatori ai lumii, un
„vorbele din romanele lui (Mo Yan –
judeţul Gaomi, „dulău fioros, sprinten ca Destinul se va dovedi necruţător şi cu clasic al literaturii contemporane.
Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013 pag. 28

Despre uzina de poezie „Ion Popescu-Brădiceni“ Mihaela Albu:


Ion Pachia-Tatomirescu Je ne regrette rien –
De câteva decenii, observăm / cercetăm şi ne bu- tilii şi alte picioare (metrice) «pe pielea fină şi caldă»
Eu nu regret nimic
curăm mai totdeauna de inspirata producţie de carte a trupului cosmic al realităţii noastre de toate zilele Florian Saioc
cu ţinută tipografică de invidiat, din plai gorjenesc («mâinile cuprind lacome trupul / mângâie şoldu- (proză scurtă)
până în zarişte cu avalanşă, producţie – îndeosebi, rile, încheieturile / şi nu scriu nimic pe pielea...» ;
de poezie şi de eseistică – a uzinei „Ion Popescu- «mâinile frământă sânii şi pântecul, / pipăie însetate Mihaela Albu este întâi de toate olteancă de-a
Brădiceni“. frumuseţea cărnii / şi nu scriu...» etc. – p. 122) – se noastră mai bogată decât toţi banii Craiovei unde lo-
Sub lupa noastră cronicărească punem de data asta avântă flutureşte (în constelate traiectorii romantic- cuieşte în prezent şi este mai înzestrată decât toate
recentul volum („trans- / post-modernist“) de poeme, paradoxiste) «pe frezii, / în Dicomesii» (p. 5), chiar fiicele lor.
Fluturi pe frezii, de Ion Popescu Brădiceni (2013) *, dacă, în mereurit-clocotindele oglinzi, îşi zăreş- Să nu dea însă nimeni năvală la zestrea sa
volum în a cărui structurare se relevă ciclurile (puse te chipul ca de omidă («fluturi pe frezii, anemone fiindcă nu este nici de peţit, nici de măritat. Marea
/ nepuse pseudosavant sub cifre romane, ori sub ti- sangvine, / fi-voi omida...» şi o «cumplită răscoală bogăţie – zestre a Mihaelei Albu este CUVÂNTUL.
tluri): Fluturi pe frezii (I, 12 poeme, pp. 5 – 33), 15 / declanşează Arheii» (p. 7 sq.), chiar dacă pare a Iată că v-am descurajat vânătorilor de zestre.
poeme adolescentine (dintre anii 1973 – 1977, adică fi pelasgo-frigian-midasicul «cavaler cu dar / de-a Mihaela Albu este membră a U.S.R. şi a U.Z.P.,
dintre „principiile eticii şi echităţii“ / „tezele din iulie transforma tot ce atinge / în cub perfect...» (p. 9), profesor universitar şi nu mai continuui că zestrea
’71“ şi cutremurul din 4 martie, ciclu căruia i se mai cavaler ce, expresionist-paradoxist, îşi doreşte un este mare de tot.
circumscriu încă 13; pp. 34 – 90), Addenda (I, cu 9 pătrat (cu serie dinamică-n dreptunghi) ca locuinţă I-am citit cartea „Eu nu regret nimic” şi spun
poem-secţiuni, pp. 91 – 98), Addenda (II – Turnul pentru al său trunchi «transtemporal, transpersonal» cu mâna pe duhul meu că nici eu nu regret că am
lacrimei şi Serile la Brădiceni, două ample poeme, (p. 11), evident, întru trăirea eternităţilor cogaionice, citit-o. Ba duhul meu m-a bruscat, că aşa a voit el,
pp. 99 – 110), Addenda (III, în două părţi: I. Poet al ori îşi lasă arca (nu a lui Noe, ci «arca metanoia» – şi a tăbărât cu pixul pe hârtia de scris de pe biroul
marilor sfiiciuni şi II. Răscoala necuvintelor, po- p. 14) peregrină pe apele galaxiei, până „expresia-i meu. M-a pus în faţa faptului împlinit. Cum poate
eme: 32, pp. 111 – 132), Addenda (IV, 11 poeme, oare un pix dedat numai la poezie să scrie despre o
pp. 133 – 144), Addenda (V, cu amplul poem „de carte de proză care te cuprinde şi cu o neobişnuită
închidere polemic-teoretică“, Dialog trasarghezian forţă te teleportează instantaneu pe tărâmurile vieţi-
între noul Adam şi Bătrânul Dumnezeu, pp. 145 lor oamenilor, ale gândurilor lor, prin trăirile lor pe
– 148), cicluri urmate de un capitol de Referinţe cri- care ţi le deschide, te face să le vezi, să le pipăi, ba
tice (unde, în ordinea cronologică, din 20 noiembrie chiar să le trăieşti şi tu odată cu eroii Mihaelei Albu,
1986 şi până în 2009, a recenziilor / cronicilor des- autentic şi profund trăitori ai vieţii pe care ei înşişi o
pre Ion Popescu Brădiceni, semnează: Ion Trancău, descoperă şi învaţă din mers s-o trăiască – şi autoa-
Ion Buzera, Toma Grigorie, Lazăr Popescu, Nicolae rea face aceasta cu o încântătoare simplitate pentru
Brânzan, Vasile Sichitiu, Ion Horea, Vasile Ponea, că frazele Mihaelei Albu cântă, încântă, transformă
Ion Cepoi, Zenovie Cârlugea, Virgil Dumitrescu, Al. totul într-o simfonie romanescă prin densitatea şi în
Florin Ţene, Alex. Alexandru, Nicolae Diaconu, Ho- acelaşi timp prin amploarea unei misterioase comu-
ria Muntenuş, Andrei Popete-Pătraşcu, Victor Nico- nicări. Secretul acesta, cred, constă în faptul că Mi-
lae, Ion Pachia-Tatomirescu, Alex. Sfârlea, Theodor haela Albu însăşi este o profundă trăitoare a celor
Codreanu, George Dumitru, George Mirea, Adrian 23 de grame de suflet de care orice trup omenesc
Dinu Rachieru, Ion Şerban Drincea, Petru Birău, este animat. Nu voi recurge la nici o exemplificare
Ion Arieşanu, Gh. A. Neagu, Ioan Ţepelea, Ma- rupând din context eşantioane aşa-zis semnificative
rian Drăghici, Ion Soare, Ion Florea, Maria Bircu, pentru că totul este semnificativ, este viaţă, fiinţă,
Valentin Taşcu ş. a.; pp. 149 – 178), constelaţie de adevărate, pe care le-aş mutila dacă în acest caz aş
referinţe din care spicuim şi aflăm (pentru un profil recurge la această metodă, proza ei nu poate să înşe-
/ portret „Ion Popescu-Brădiceni“): că «este un rafi- le însă aşteptările cititorului decât în cazul în care nu
nat anatomist al extazului» (Buzera, p.149), că «are este citată sau citită în întregime. Mai am o impresie
resurse importante pentru exprimarea lirică» – după deosebită, unică, eroii cărţii Mihaelei Albu te înso-
cum certifică volumu-i de debut, Sufletul grâului ( ţesc o vreme încă bucuroşi să înceapă un dialog cu
T. Grigorie, p 150), că «mizează – paradoxal – pe tine, cititorul. Gata!, mi-am deşertat impresiile mele
o simplitate aparentă şi încântătoare» (Sichitiu, p. de cititor împătimit, dixit duhul meu oarecum liniş-
151), că talentu-i «este încununat de anvergura unui tit. Citind-o pe Mihaela Albu nu-ţi scoate peri albi,
stil minunat, sobru, dar strălucitor, autocenzurat, dimpotrivă, simţi că tu însuţi iei parte la întâmplări-
construind minuţios intriga» şi că «nu se sfieşte să de-aed vibrează“, nimbându-i fiinţa la malul cu vad le, trăirile eroilor din paginile cărţii ei fermecate „Je
proclame, în plină insurgenţă lirică a limbajului po- şi „sacră temă“ de „înspicare“ (cf. Cumeitate, p. 17), ne regrette rien”.
etic, dreptul la efuziunile sincere, necenzurate, care la malul cu jumătăţile îndrăgostite ale Androginului
dau suflu volumelor sale de versuri» (Horea, p. 153 şi cu „transpoezie de crini“ (cf. Sonet în oglindă, p.
/ 157 sq.), că «nu serafismul şi extaticul (cum greşit 19; Două singurătăţi, p. 21; etc.).
s-a înţeles deseori) caracterizează acest vizionarism Nu de puţine ori, aedul Ion Popescu Brădiceni
liric, ci spiritul dolorific şi litanic, nevoia de spiritu- intră cu elicopteru-i liric într-o fermecătoare întrece-
alizare a stării contingente, iniţierea ca interogare a re cantitativ-calitativă pe muchea unui soi de poezie
Cuvântului» (Cârlugea, p. 155), că «autorul renunţă cu pista de decolare între reliefuri eminesciene, ma-
chiar la titluri, înlocuindu-le uneori cu cifre, neutre cedonskiene, argheziene, labişiene etc. («...deci nu
din punct de vedere semantic» (Diaconu, p.158), că sunt vesel. / Traiul lumii alţii lese-l.» – Doină, p. 30
«posedă o ştiinţă aparte de a descoperi limite tragi- sq.; «Hai să ne tăvălim prin fâneţe, / şopârlelor să
ce întru îmblânzirea-le, ori întru spargerea acestora le dăm bineţe / [...] // Uite ce dansuri execută prin
doar cu fruntea...» (Pachia-Tatomirescu, p. 152), că aerul / mirositor ca o biserică. / ... / Într-un târziu,
transmodernitatea-i lirică stă «sub semnul recuperă- din cadavrele noastre, / se va desprinde o sferă eleu-
rii Edenului (în tripla lui ipostază) [...]; I.P.-B. pare terică, / se vor elibera spumele / sacre. / Iar în lacre /
să se fi întors la ecuaţia augustiniană a iubirii şi a li- oasele ne vor luci / ca fildeşii de elefant . / ... / Stelele
bertăţii...» (Codreanu, p. 163), că «spiritul lui Villon fixe căzut-au din cer / şi peste marele Kant.» – Sfera
vagabondează prin lumea poeziei sale; poetul pare eleuterică, p. 33; etc.), evident, până la fântâna „ful-
obsedat de lunga epopee a cărţilor...» (Ţepelea, 170), gerată“ din privelişte / zarişte de fiinţă, unde, sublim
că Ion Popescu Brădiceni «este în egală măsură un şi întru catharsis, izvoarele i s-aprind («A căzut un
critic cu o bogată prestaţie chiar în sectorul poeziei; fulger într-o fântână; / apa s-a aprins şi a ars ca pă-
situaţia este fericită, deoarece criticul ştie să discear- durea, / pietrele s-au încintat şi s-au topit / ca săbiile
nă chiar asupra propriei creaţii» (Taşcu, 177) etc. de bronz...» – Fântâna fulgerată, I, p. 41 sq.), unde
Transmodernistul erou liric popescian-brădiceni- cumpăna-i „smuceşte lumina“ de „i se cutremură
an din volumul Fluturi pe frezii (2013) – mai la vale ciutura“, unde totul ia foc, devine vatră (de poezie
de a poetului declaraţie din care clar se vede că are expresionist-paradoxistă) în care tăcerea asimilează
«oroare de poezia mediocră», de vreme ce mâinile-i sângele...
refuză să caligrafieze troheii, iambii, coriambii, dac-
pag. 29 Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013
Sarea lacrimilor
căutând sămânţa vie a
Ca uraganul Atilla se năpusteşte tăcerilor ce mă ascund,
Arde totul, ucide totul, tot pustieşte; în dodii răspunzând, apoi –
Moloz peste moloz, sânge peste sânge – în oglindă –
Oraşul e mort. Cine mai plânge? întrebărilor puse de
Sfinxul din mine –
Astfel Etzel hoarda şi-o împinge
Spre Galia pe-o cale de sânge… 10. Neliniştea statuii
Pe stema de argint şi azi, roşu, arde
Sângele vărsat de barbarele hoarde… (Federico Garcia-Lorca)
(după Fr.Otte) Rumoarea…
Dumitru Dănău … Deşi nu rămâne decât
6. O, e atâta vină… rumoarea
1. Atunci, păstrez alicele cu
moarte… tăceţi, … Aroma
să nu treziţi din visare … Deşi nu rămâne decât
decât să-ngheţ neghiob sub raza lunii albul de crin catifelat aroma…
pândind la lupi în crâng ca să-i lovesc e în el atâta uitare
mai bine ascult cum ţipă-n vis păunii că stelele au îngheţat… Însă ţâşnesc din mine
sub stelele instinctului zeiesc tăceţi, amintirile
şi-atunci păstrez alicele cu moarte să pot respira ne-ntinat şi culoarea vechilor ore…
să le slobod în golul viu din mine ultimul ger cu peceţi de lumină
ecoul lor până-n amurg să poarte şi să vânez pe-nnoptat Durere…
vestea pieirii ultimei jivine – vulpile inimii … sunt amăgit şi ştiu ce-i
ascunse-n pădurile sângelui durerea…
2. La sfântul-aşteaptă o,
e atâta vină în atingerea zăpezii Bătălia
noapte bună mie însumi că sufletul e oprit … autentică şi murdară
ceasul nu ştie decât să meargă din zămislire –
eu nu ştiu decât să fiu singur Există însă o lume
singurătatea este neputincioasă 7. Afinitate (s)electivă invizibilă
neputinţa stăpâneşte lumea care are grijă de sufletul
lumea se caută printre evenimente ce o surclasează… deşi dispare ca un vis sub pleoape meu –
la Bruxelles negocierile continuă eu tot mă-ncred în primul fulg (Tălmăcire, DD)
în spaţiul Schengen vom intra de nea
la Sfântul-Aşteaptă parcă şi sufletul e căutat de crini 11. Gravură japoneză
concluzie optimistă: într-o halucinantă primenire
în curând vom plesni de iar viaţa lui se întrupează-n pâini (Günter Eich)
fericire totalitară. de dragoste la nunta unui mire cal roz –
deşi dispare ca un vis sub pleoape în hamuri cu şea,
3. O spune sarea din ea de primul fulg de nea dar călăreţul!?
mă simt aproape…
Lacrima – unde este
un ocean de dureri… 8. Pajişte cu miei de aur de nu este?
… o spune sarea
din ea … unşi cu mir şi mirodenii intră în cadru
când îţi convoacă mieii lunii-n seri de denii ia hăţurile
memoria buzelor – azi la ţâţa caldă a oii în mâini
îngeresc în iarba văii şi biciuie calul
4. Neruşinatul doar în vis ei mi se zburdă spre stele
fără dedulciri la urdă… spre lună
Kirios „X” … pe deasupra lor din stele (Tălmăcire, DD)
a venit la mine minţind ugerele sunt ulcele
că ar fi un soter de din basm venite toate 12. Lacrimile interioare
un adevărat epiphanes şi de bubă descântate
l-am luat de guler – mieii sunt copiii cui, firavă, într-un colţ.
şi l-am aruncat în stradă aşa dragi şi nedestui? ca o lebădă rănită,
ca pe un epimanes – sunt ai oii – mi se spune – îi trebuia doar o petală
ce era… pe care o mulgi, stăpâne! să-şi şteargă lacrimile
… neruşinatul! interioare
el mai încercase să mă ducă 9. Poetul şi sinele
de nas, dându-se drept Oare,
paronsia – faţă în faţă cu mine – frăţioare –
desigur, în oglindă – am zis –
5. Stema-blazon a strasbourg-ului mă simt, deseori, de ce trebuie să fie trist
inhibat ca un cocoş Omul?
„Biciul lui Dumnezeu” e pe Rhin în faţa soarelui…
Hoardele hune în năvală vin necunoscându-mă bine, Mi s-a spus din Cer:
Ca norii înainte de furtună. „Cum văd în mine un străin tristeţea o trăiesc
Se cheamă oraşul din drum?” ascuns în runele unei nopţi zilnic
cu brazi mistici şi norii, şi stelele,
„Oraşul de argint, Argentorat, nu mă pot apropia de mine şi floarea, şi
Oraş roman, binecuvântat!” decât încercând să sparg coaja pomul…
„Al meu va fi! Un drum de sânge oului pelasgic,
Spre Galia. Cine va plânge?”
Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013 pag. 30

Puiu Florin Hutium şi universul său transdimensional


Ion Popescu-Brădiceni
La Constanţa, pe 16 mai 2013, la Galeria „Ion (Puiu) Hutium a mai plusat hermeneutico-simbolic sunt nişte metafore transplastice şi denotă că pictorul
Nicodim” columnistul Puiu Florin Hutium a făcut precizând că „foloseşte semne ancestrale exact pen- posedă ştiinţa de carte necesară.
furori cu programul său poietic, cu narativismul său tru a-i acorda privitorului posibilitatea/şansa unei
abscons, cu metodicianismul său furat de valori spa- trimiteri rapide cu gândul la geneză”. Oricum, rea- Semnele autobiografice
ţial-geometrice încă neepuizate semiotico-retoric. lizate în mai toate gamele de culori, pânzele lui P.F. ale lui P.F. Hutium
Vorbind, la Pavilionul Expoziţional Mamaia, Hutium invită către meditaţie şi căutare spirituală
criticul de artă Alice Dinculescu a subliniat posibi- într-un trecut foarte bătrân, dar naiv, al omenirii, în Expoziţia „Semne autobiografice” reprezintă
lităţile pe care arta vizuală practicată de Puiu Flo- speranţa unei evoluţii care poate împlini menirea fie- un pas înainte în cariera artistică a lui Florin (Puiu)
rin Hutium le concretizează cu siguranţa de sine a cărui căutător de frumos. Hutium. Dar să începem şi acest al doilea articol cu o
stilului conturat distinct, într-un context pretenţios, „Florin Hutium se simte în pictură ca peştele în informaţie pe care cel dintâi nu a cuprins-o: pictorul
alimentat cultural, şi într-un fel de manierism des- apă” – a sunat sentinţa gârjobiană (cu Aurel Gârjoa- s-a născut la Piteşti în 6 mai 1955 şi este absolvent
cendent dintr-un baroc respirând epoci verosimile şi bă am fost vecin de cameră într-una din ediţiile Ta- al Facultăţii de Pedagogie a Artelor Plastice şi Deco-
iconoclaste. berei de Cercetare „Constantin Brăiloiu”, la Tismana rative din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi”
Lucrările comilitonului meu de la Universita- n.m., I.P.B.), făcând aluzie la simbolul peştelui, om- Târgu-Jiu. Licenţa şi-a luat-o cu brio în 2012 la Uni-
tea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Puiu Florin niprezent în tablourile expuse, ca şi în arta universală versitatea de Vest din Timişoara.
Hutium, fiindu-mi – recunosc – şi student, unul de din cele mai vechi timpuri. Dar rămăsesem dator cu nişte păreri consem-
excepţie, sunt aşezate de aceeaşi Alice Dinculescu, o Traian Duţă a subliniat sacralitatea acestui sim- nate de ziaristul Ion Predoşanu despre expoziţia
superbă doamnă cu ochii de culoarea vântului turbat, bol al peştelui şi modul (modalităţile) în care transmite „Semne autobiografice” vernisată în urbea primei
albastroverzi, sub semnul unei contemporaneităţi pe mesajul personal artistul. În concepţia lui Puiu Florin Case Domneşti din Ţara Românească, Curtea de
fundalul căruia – citez – „creatori profesionişti de Hutium – şi acum îi reproduc scrisele – „arhetipurile Argeş. Aurel Gârjoabă a ţinut să nuanţeze, deloc pre-
mare valoare... semnează opere cu semnificaţie com- se prezintă ca nişte promisiuni ale trecutului, prezen- cipitat: „Pictura lui Florin Hutium poate fi inclusă în
plexă.”[11] tul colorându-le după moda timpului văzut.” Văzut şi expresionism, dar şi în poantilism. Modelul arhetipal
La Galeria de Artă „Vollard” a Casei de Cultură reconstituit, resuscitat ontologico-imaginant (şi ima- – peştele ne duce cu gândul la faptul că pictorul a
„Traian Demetrescu” din Craiova, pe 19 aprilie 2013, ginaristic adaug – n.m. I.P.B.), acest „proustianism” pornit de la tema privind originea lumii... Dacă expe-
Puiu Florin Hutium anticipase, convingându-şi pu- al legendei, fabulosului, se lasă guvernat de „noţiunea rimentul pe care-l face reuşeşte să-i impresioneze pe
blicul, scontatul succes de la Constanţa, eveniment prudentă şi atotcuprinzătoare a artelor vizuale care privitori – cum este cazul de faţă – tablourile invită
girat de cercetătorul şi artistul, tot gorjean, Theodor admit o coexistenţă a limbajelor.” Căci – într-adevăr ca să le poţi percepe şi să le trăieşti emoţiile. Artistul
Dădălău, colegul meu de tabără de şapte ani încoace „fără minimă cultură plastică, arta contemporană nu foloseşte game diferite, dar sunt şi armonii comple-
(etnografico-etnologico-folclorică şi antropologico- poate fi limbaj hermetic şi/sau limbaj transparent” mentare. Este, peste toate, demn de remarcat rafina-
sociologică). Ce s-a întâmplat la Craiova? Setul de (transaparent i-aş zice eu, în cel mai urgenţial accept mentul cromatic. Fiecare dintre noi trăim tabloul, în
lucrări a fost grupat sub titlu autoreferenţial: „Semne transmodernist – n.m. I.P.B.)[3] mod diferit, adică momentul artistic e privit diferit la
autobiografice”. Ipostazele eului se diseminează pe Cum evenimentul de la Curtea de Argeş a con- un contemplator faţă de celălalt.”
pânza abordată ostensiotic/ostensiologic dar nu fără tat enorm în biografia lui Puiu Hutium să aducem şi Parcă, oarecum neliniştit ori mai degrabă în-
a fi sistemic reconvertite, rechemate sub steagul unei cuvenitele „retuşuri”, consultând şi alte opinii. setat de punerea în abis (a se citi: în profunzime) a
noi unităţi care să vizeze nonarbitrariul şi care să ge- propriei sale maniere, Florin Hutium s-a autodefinit
nereze o viziune credibilă, reorganizată pe principiul Bibliografie perfect explicit, în cea mai autentică accepţie herme-
Kandynskian atât de celebrat şi în prezent, recurenti- neutică: „Am ales arhetipul peştelui ca să mă plimb
zat, recosmetizat în varii ipostaze postpercutante. De 1. Vezi Cuget liber din Constanţa, anul XXIV, cu el pe unde vreau. Folosesc semne şi simboluri:
altfel doamna Magda Buce, curatorul expoziţiei de nr. 6959, joi, 16 mai 2013, articolul „Perspectiva geneza/oul, agitaţia browniană, la mijloc avându-l
la Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Marin Sores- GorjFest la Constanţa”. într-o pictură pe Napoleon cu agitaţia lui. Totul este
cu”, a vorbit despre pictura lui Florin Hutium făcând 2. Vezi Pandurul, anul VI, nr. 1066, februarie experiment, nimic nu e nou sub soare. Cum le nu-
legături între plastica acestuia şi expresionism. Lu- 2013, luni, 18, pag. 16, articolul „Doi artişti gorjeni mea celebrul C.G. Jung, sunt pasiuni ale trecutului,
mea fantastică creată de Florin Hutium se apropie şi expun la Curtea de Argeş”. bucurii deosebite şi noi. În fond atât eu cât şi Dece-
de suprarealismul lui Dali, abstracţiunile lirice fiind 3. Vezi Catalogul expoziţiei de artă de la Galeri- bal Crăciun colaborăm cu dumneavoastră privitorii
aproape de Kandinsky. ile Municipiului Târgu-Jiu / Asociaţia U.A.P. Gorj, şi iubitorii de artă, termenul de expoziţie fiind pentru
Din partea UAP Târgu-Jiu au participat Paul intitulată „Arhetip yhtiomorf. Un experiment plastic mine un termen perimat.”[1]
Popescu cu soţia şi Valer Neag. Doru Dădălău a venit propus de Florin Hutium”, joi, 1 noiembrie 2012. Pe Expoziţia „Semne autobiografice” – trebuie
cu colegii săi fotografi. simeză au stat 14 lucrări după cum urmează: Roşu, inclusă cum se şi cuvine de altfel într-o paradigmă
Prof.univ.dr. Emilian Popescu, sculptor, a re- deep purple; Galben, populaţie; Albastru, arhipelag; căreia trebuie să-i facem loc în economia acestui
marcat că expoziţia formează o compoziţie şi susţine/ Alb, energie pură; Negru, constelaţie; Arhipeşte; material. Ea urmează altora, fericit formulate ca
creează o armonie umplând sala cu o stare de bine. Sonata telurică; Dogmatice ovule; Timpuri grele; intenţie programatică şi ca semnificaţie intrinsecă:
Era să uit: „Semnele autobiografice” mai în- Lamantin Solubil; Arhetip de apă dulce; Proteină în „Poeme cromatice (1976, la Cenaclul „Columna”
cântaseră pe vizitatorii Muzeului de Istorie din Cur- saramură; Violenta Violetă; Atracţia Lunii; titlurile Târgu-Jiu)”, Uitarea de sine (1977), „Ghimpuri”
tea de Argeş, după ce, în prealabil, se bucurase de (1981), „Semnele schimbării” (1990, la Belfort în
aprecierile unor personalităţi târgujene, la Centrul Franţa), „Magic şi lumină Ra piramidal” (1999),
Judeţean pentru Conservare şi Promovarea Culturii „La’Donnand Mobile” (grafică desen, 2000), „Plu-
Tradiţionale Gorj, prilej cu care cel care alcătuieşte tirea” (2011).
articolul de faţă a vorbit cu precădere la subiect şi Răsfoindu-i antealbumul (un proiect deocam-
mai ales la obiect. dată doar fiabil), avem plăcerea (barthesiană?) de a-i
La Curtea de Argeş, fuseseră de faţă academi- nominaliza şi alte metafore şi metonimii ce-i sunt
cianul Dumitru M. Ion şi artiştii Aurel Gârjoabă şi strict personalizante: „Alunecos ca timpul”, „Peşte
Traian Duţă, acad. Gheorghe Păun, Ducu Gheorghi- de partid”, „Cel mare înghite”, „Salt mortal”, „Her-
escu, Jean Duţă, Constantin Voiculescu, Mihai Tiţă bityos”, „Mecanopeşte”, „Peştele solubil”, „Năluca”,
ş.a. Cu ochiul critic al unei experienţe de mai bine „Polikromat”, „Butherflysh”, „Cardinal”, „Marele
de o jumătate de veac, pictorul argeşean Aurel Gâr- de mare”. O notă în plus se iţeşte dintre arhetipo-
joabă a apreciat lucrările lui Puiu Hutium drept cutez colereme: (auto)ironia, o fantasticitate optzecistă[2]
– „un experiment plastic reuşit de întoarcere la origi- de tip „vizual arts”, al cărui neoexpresionism s-a
nile vieţii”, încadrându-l, – ca şi craioveanca Magda transformat în postmodernism, iar Florin (Puiu) Hu-
Buce – în stilul expresionist, eliberat de convenţii tium a avut curajul axiotic de a-l permuta (transla)
estetice rigide în favoarea unei libertăţi de exprimare în transmodernism (a cărei linie unică se impune în
absolut dezinhibate a crezurilor artistului[2]. Onorat direcţia limbajului nontradiţional, de sorginte pita-
de prezenţele de prestigiu şi de un public argeşean, goreico-orfică, mai degrabă cathartică, decât spaţi-
pasionat de artă şi de dezlegarea mecanismului func- alistă, n.m.I.P.B.). Oricum depistăm cu lejeritate în
ţionării acestui limbaj, pictorul gorjean şi-a justificat arta lui P.F. Hutium abandonarea folosirii formelor
rolul modelului mut, explicând că «a ales să-l pună cunoscute de artă în favoarea dezvoltării unei arte
în valoare într-un spaţiu bidimensional tocmai pentru bazate pe unitatea dintre timp şi spaţiu. „Cali-
a contrasta cu tridimensionalitatea realităţii». Florin
pag. 31 Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013
O părere de cititor sau un arhitext la romanul
grafiile” lui sunt total abstracte şi integral ritmice, „MAIA”(vol. II) de Ion C. Gociu
deşi, paradoxal, „peştele” ţi se oferă mereu figura-
tiv / nonfigurativ. Acest joc între ficţiune şi alchimie - din cuvântul doamnei Anca Bănică la lansarea acestei cărţi -
senzoriodinamică pare să fie particularitatea care îl M-am hotărât să vorbesc totuşi, în speranţa că voi re- lor şi taifunurilor vieţii, suferă, în timp, sub influenţa acestora,
va impune pe viitor[3]. uşi să stimulez interesul cititorilor pentru lecturarea aces- o spectaculoasă metamorfoză. Nimic rău despre Mariţa Vâ-
Invitat la „Salonul artelor” de la Bucureşti (8 tei cărţi, care merită să fie citită! Mă voi mărgini la unele nătu, o altă faţă a ei. Dar, la un moment dat, nevoia a’mpins-o
mai – 31 mai 2013, Sala Brâncuşi din Palatul Parla- impresii personale despre oamenii ce populează aceste în contact cu un reprezentant al acelei glorioase instituţii, ştiţi
mentului, ediţia a IV-a, 250 de artişti) cu genericul pagini – la personajele cărţii. dumneavoastră, care obişnuia să-şi racoleze colaboratorii;
Pe când era generaţia mea încă pe băncile şcolii, criteriul principal de racolare fiind vulnerabilitatea persoanei.
foarte sugestiv „Muzica elementelor primordiale”,
prin anii ’50, de la catedră ni se vorbea despre „personajul N-aveai cum să zici nu, nu prea aveai cum să dai înapoi, oda-
Florin Puiu Hutium a fost pe simeze cu Arhipelag pozitiv” şi despre „cel negativ”. Alb sau negru, nu exista tă intrat în vizorul lui Tanti Secu, aceea.
(apă), Constelaţie (Pământul), Energie (aer), Adân- nuanţe de „gri”. Literatura aceea „avansată, superioară” a Exact aşa se întâmplase şi cu tânărul Shimi Borilă,
cul purpuriu (foc), inspirat de teoria lui Bachelard şi realismului socialist fa-bri-ca modele de „om nou”. (Vă evreul înger de băiat, foarte inteligent, cult, capabil, cin-
desigur şi de a lui Durand. E o performanţă impo- mai aduceţi aminte de Mitrea Cocor al lui Sadoveanu, de stit, dar… cu totul neajutorat pe lume: fără părinţi, locuin-
sibil de ignorat, căci curator general a fost Răzvan Silvestru Andrei care salva abatajul, de atâţia eroi stahano- ţă, loc de muncă, studiile întrerupte… Pradă ideală pentru
Paul Mihăescu, iar curatori Radu George Serafim şi vişti, preacinstiţi lămuriţi comunişti înverşunaţi demasca- racolatori. Şi aşa s-a transformat simpaticul adolescent
Mihai Precup. tori ai duşmanului de clasă, acei sublimi oameni noi care, Shami, în câţiva ani, în acel „tovarăş Borilă”, atotputernic,
de fapt, nu prea existau în realitate) căci în asta consta me- temut de toţi, odios! La rândul său el a racolat-o pe Maia.
Fiind, indiscutabil, cea mai mare expoziţie de
toda cea nouă şi bine plătită: să fabrici, să concepi „omul D’abord toate facilităţile: reglementarea actelor de
artă plastică din România (din Gorj au mai fost „asi- nou” pe hârtie, în speranţa că realitatea se va îndura odată stare civilă, terminarea liceului, întrerupt de zece ani, fa-
milaţi”: Mihai Ţopescu şi Valer Neag – n.m. I.P.B.), să-l copieze. şi, l-o fi copiat cât de cât, până la urmă? cultatea de drept – aşa, minunat de uşor parcursă din fun-
realizată de M.L.N.R. şi U.A.P., aceasta şi-a propus Cartea domnului Ion C. Gociu, volumul al doilea, se dul Târgujiului cu „fără-frecvenţă” la Iaşi. Dar, să nu bâr-
– şi fireşte a izbutit – să confere artei o inevitabi- referă la întâmplări şi evenimente din intervalul deceniilor fim: Maia era deşteaptă şi cu solidă bază în pregătirea ei
lă dimensiune iniţiatică pe care frumoasa Diotima 5 – 8 ale secolului trecut. Perioadă în care ar fi fost cazul ca şcolară, de-odinioară. Păi a văzut cineva evreu prost? Aici,
din Montineea o identifică, într-unul dintre cele mai omul acela „nou” să apără pe stradă, pe câmp, prin fabrici din nou a observat domnul autor Ion C. Gociu. Evreii din
semnificative texte ale prinţului Aristocles (cunos- şi uzine, sau măcar prin birourile celor cu funcţii mari. cartea domniei sale au IQ peste medie. Mai toţi câţi îi ştiu
cut de profani sub numele de Platon), cu trecerea Dar dumnealui, autorul, militar profesionist şi cu bun simţ eu sunt poligloţi, melomani, rafinaţi în gândire, sofisticaţi
al realităţii, nu s-a ridicat la „înălţimea” metodei literare chiar, - rasă bătrână… De! Să nu ne mirăm de Maia. (De
de la perceperea perisabilei frumuseţi la frumosul pomenite mai sus, cu care i se împuiase capul în şcoală. fapt, ca-ntre noi: eu mă mir că Maia nu s-a aruncat şi la
(s.m., I.P.B.) în sine. Dimpotrivă, autorul şi-a luat personajele din realitate, vreun doctorat, aşa isteaţă şi descurcăreaţă şi cu tovarăşul
S-a dorit o definire în mare şi în mic a artei le-a copiat din viaţa reală cât mai fidel, cu un ascuţit simţ Borilă, întăritură, la spate. Se vede că nu înflorise moda ca
româneşti actuale, o „dislocare”, o „alveolare”, o de observaţie. A pus şi de la dânsul, desigur, cu imaginaţie fiecare soţie de Cineva să aibă şi o hârtie, acolo, de „Doc-
„perlificare” a stadiului ei concret: de scriitor, dar nimic care să contrazică realitatea. tor” prin caseta cu bijuterii şi cosmeticale.)
– implementarea metametaforei; Ia uitaţi cum apare „omul nou” la domnul Ion C. Gociu Iat-o pe Maia, furnizând regulat note informative
– restabilirea armoniei; în carte, de exemplu la pagina 60 (vezi „Maia II”; citiţi ce despre ţiganii din mijlocul cărora se cam desprinsese în
– nerenunţarea la tentaţia conceptualizării; spune Petrică mamei sale despre muncitorii din fabrica lui.) ultima vreme; dar cărora numai recunoştinţă le-ar fi dato-
Să-l credem pe Petrică Mogoş, mare inginer într-o uzină bu- rat. Şi ce tot picta ea acolo pentru Securitate? Exerciţii de
– capacitatea artei de a genera ea însăşi arealul
cureşteană: clasa muncitoare, românii, furau pe capete. imaginaţie, compunere liberă, născoceli. Periculoasă făp-
ideatic în mintea privitorilor. Să vedem atunci cum stă măcar alde Petrică Mogoş, tură! Pe ea, prin ordin de sus, n-o căuta nimeni în beci sub
„Capcana platoniciană a funcţionat desăvârşit, marele inginer cu „convingerile”. (citiţi dumneavoastră la butoiul de varză, unde ţinea ascuns aur, mult aur, moştenit
trecerea de la frumuseţe la frumos producându-se paginile 205-206). Va să zică nici dumnealui nu era prea de la ţigani, din Transnistria.
inevitabil. Ideile, în viziune platoniciană, spre de- comunist… vai… (Vai! cum mai seamănă el cu o persoană Pe ceilalţi, pe ţigani, îi secau în schimb în bătaie să
osebire de ideile clare şi distincte ale lui Cartesius reală, de-aici de pe la noi, pe numele lui, Costel Bănică, pe dea tot – tot, căci Maia-i pâra. După ce s-a umblat la Iaşi,
(Descartes pentru profani), generează lumea per- care l-am cunoscut eu bine în cei 50 de ani de căsnicie; aş lângă Borilă şi amantul doamnei, cine o mai recunoaşte pe
cepţiei fizice indiferent de capacitatea acesteia de a putea paria că însuşi Costel şi-a dictat domnule autor, măr- Maia? Distinsă cucoană impecabil îmbrăcată, poşete de
le identifica. Accesul (ascensiunea) la Idei este un turisirile acestea de le-ai pus în gura lui Petrică Mogoş). lux, pantofi şi bijuterii, ojată şi coafată, picată din Bucureşti
Dar măcar numele Shimi, colonel de securitate, atot- (altă minciună). Frecventa pentru „socializare” şi sinagoga,
drum iniţiatic privilegiat, neobligatoriu dar inerent puternicul şi temutul, el, cât este de sincer? (să cităm de alături de bătrâne doamne evreice. Dar, de ce mergea ea la
descoperirii Adevărului care există doar însoţit de la pagina 227)… Aha, la ananghie şi primejdie mare sare sinagogă şi ce făcea acolo… nu vă spun ca să citiţi cartea.
Bine şi Frumos.”[4] rugăciunea şi din Tovarăşul, va să zică… „Javră” e cuvântul care vă va veni imediat în minte.
Şi cele patru lucrări ale lui P.F. Hutium benefici- În concluzie, ce-mi spune mie cartea domnului Ion Şi nu avea nicio prietenă – de înţeles. Şi cea mai
ază de o savant administrată ingenuitate care le per- C. Gociu? Că, până prin ’77, când i se termină filele, nu mare grijă a ei – să nu se bănuiască măcar, că ştie şi ţi-
mite să fie privite, decodificate, reconfigurate semi- se prea formase pe la noi omul acela „nou”. Ce mai? Nu găneşte (ştia vreo cinci limbi). Iar singura ei preocupare
otic şi semantic, aşa cum sunt şi permit vizitatorilor era mai nimeni comunist (nu ştiu dacă ai intenţionat-o cu părea a fi acumularea de bunuri, de bunuri scumpe, în casă
să rostească fie şi în gând cea mai sinceră judecată dinadinsul, dar mie, ca cititor, asta mi-a spus). de băuturi fine, îmbrăcăminte deosebită, materialistă, până
* în vârful unghiilor stacojii. Frigiderul burduşit cu cărnuri,
de valoare: „îmi place”. Apoi inevitabila tendinţă de
Să trecem la oamenii satelor, cei de pe-aici de pe brânzeturi şi alte delicatese, toate aduse, bineînţeles, cu
a conceptualiza, clarifica, clasifica, îi va împinge şi la noi, de peste dealuri, de a căror lume se ocupă autorul sacoşele de către şofer direct de la „gospodăria de partid”
pe autori şi pe privitori să recreeze cea au creat pri- nostru cu atâta dragoste şi cu mare succes; a fost, evident, pentru familia Borilă… Iar noi, noi ce mai cozi înfruntam
vind: căci – să ne reamintim (anamnesis) – şi pri- chiar lumea copilăriei lui şi a vacanţelor lui de adoles- în vremea aceea (nu cumva să uitaţi!) pentru fiecare kil de
virea e o creaţie şi chiar o re-creaţie, în sensul de cent. Sătenii din Stejerel sau din Valea Mare – iată oameni cartofi, de lapte, de brânză sau de tacâmuri…
poesis şi de metapoesis. Creaţia şi trans-creaţia sunt adevăraţi, neinstruiţi, e drept, prin şcoli prea înalte, dar Dar a fost pedepsită. A pedepsit-o Soarta mai rău
cauze ce stârnesc orice lucru să treacă de la starea de impecabil moral, ducând o viaşă curată. Muncă, credinţă, decât moartea: a pedepsit-o cu supraveţuirea în singură-
nefiinţă la aceea de fiinţă. cinste, păstrarea cu sfinţenie a datelor… tate, în deplină singurătate. Ba, a lipsit-o şi de „comoară”
În chipul acesta, eminamente transmodern, Are Liviu Rebreanu un text splendid unde face o - şi s-a îngrijit „Cel ce le potriveşte pe toate” ca să încapă
apologie a ţăranului român (l-am găsit, întâmplător, pe in- comoara aceea pe mâna celei mai curate, mai nevinovate
creaţiile plastice ale lui P. F. Hutium ce se fac prin ternet) şi din care vă citez doar o frază: „La noi, singura fiinţe – Lori, o fetiţă de opt – nouă ani din familia de la ţară
tehnică transavangardistă (tehnosferă – Al. Husar), realitate permanentă, inalterabilă, a fost şi a rămas ţăranul a ginerelui Petrică. Din satul Stejerel! V-a plăcut?
sunt poesisuri şi transpoesisuri, iar creatorul lor este, român.” Şi vorba lui Lucian Blaga, multştiută de toţi că La o parte cu amănuntele. Ideea principală ce mi
cu sau fără de voie, poet, metapoet (un meditativ în „veşnicia s-a născut la sat” – ce bine se potrivesc aceste s-a desprins mie din minte, după întoarcerea ultimei file
poesferă – I.P. Brădiceni). vorbe înţelepte descrierii pe care a făcut-o acestor oameni, din carte, ar fi: „Există o dreptate, există un Dumnezeu.”
domnul autor Ion C. Gociu! Este de admirat şi cât de bine Să nu uit a observa în final că domnul autor po-
Note bibliografice: cunoaşte domnia sa realitatea satelor noastre de-acum vesteşte excelent, nu comentează, nu judecă, nu laudă, nu
vreo 60 de ani, cum a „prins” dumnealui în amănunt totul, condamnă; dânsul doar… povesteşte. Ne lasă pe noi să co-
cum a ştiut să redea, după decenii de depozitare în me- mentăm, să avem păreri, fiecare după mintea, caracterul,
1. Vezi în Gorjeanul de luni, 18 februarie 2013, morie, în amănunt modul de viaţă de la ţară: organizarea personalitatea proprie. Interesantă metodă, interactivă…
pag. 13, articolul semnat de Ion Predoşanu. gospodăriei, realităţile sociale, mentalitatea, vocabularul Am spus aici ce-am înţeles eu, dar fiecare poate înţelege
2. Vezi Adrian Guţă: Generaţia ’80 în artele vi- specific, obiceiurile la sărbători, totul! Mărgăreta, vă ga- în felul său. Citiţi cartea!
zuale; editura Paralela 45, 2008, in integrum (418 rantez eu, e foarte autentică: am cunoscut-o pe ţaţa Sabina Să-l felicităm pe domnul autor Ion C. Gociu şi să-i
pagini). din Hurezani, soacra mea, care era, zău, „leit Mărgăreta” urăm inspiraţie şi putere de muncă pentru a ne dărui şi în
3. Vezi Patricia Fride-Carrassat, Isabelle Marca- în toate – că iar aş putea paria domnule autor, că dumneata viitor cât mai multe astfel de frumoase cărţi ale domniei
dé, traducere: Denis Mateescu, Bucureşti, Enciclo- ai petrecut vreo două vacanţe mari pe la ţaţa Sabina în sale, în bibliotecile noastre.
pedia RAO, 2002, pag. 156. gospodărie şi ţi-ai luat notiţe amănunţite de acolo!” A propos: ce faceţi domnule Ion C. Gociu, cu cei doi
* fii ai Mariţei pomeniţi foarte, foarte în treacăt, la pagina
4. Constantin Dumitru, în Top Business, anul Şi acum, în sfârşit despre MAIA – personajul cen- 147? Sau nu cumva aveţi de gând să-i aduceţi în prim plan
XXI, nr. 833 (5), mai 2013, pag. 7. tral, titlul cărţii. E cazul să o mai judece şi o femeie. într-un… roman viitor?
Tânăra Maia Zimerman de la începutul aceste poveşti: Anca Bănică
angelică, studioasă, necunoscătoare până la 16 ani a tornade-
Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013 pag. 32
Cronică plastică
POEME
Grădini şi atitudini Marcel Bărbulescu
Ion Popescu-Brădiceni
Invocând realitatea
Ştefan-Cătălin Munteanu-Vo- ei enigmatico-ironic o tulburare calmă,
dă pictează, ilustrează cărţi de autor intrigată totuşi ca de-o reaşezare după O clipă uit cu totul: certificatele şcolare,
(chiar fie şi ele de hayku-uri ori catre- un siaj. Dificil de spus, de arătat, dacă
Carul cu boi al lui tata, faptele de până acum,
ne japoneze) precum Arghezi, Bocac- fabula devoalează indicând un drum
cio (Decameronul), Adrian Păunescu copilăros al limbii grafice, voit naivi-
Ordinea şi dezordinea chiar şi pe domnul Freud,
(Pădurea şi menageria), Dante (Divina zant, iconografic ori transferă locul de Şi îmbrăcat îngrijit mă arunc peste un gard
Comedie), Cervantes (Don Quijote), şedere al liniilor vieţii într-o explozie Mă regăsesc, dar nu depinde de asta,
Eminescu. Este un artist vizual înainte luxuriantă şi mirobolantă de coloreme Într-o clipă mai mare decât o toamnă.
de toate, deci unul prin excelenţă os- reînvestite auroral, reîntemeietoare de Îmi las cravata, aranjez pădurea părului meu
tensiotic. N-are decât 40 de ani, însă noi „aventuri” ale ochiului în labirintul În măsura în care viaţa e vis şi câteodată neterminată.
grafica produsă de el are drept trăsă- unei memorii culturale, în care orice Adăugând o vorbă acestor cuvinte -
tură axială investigarea realului prin imersiune este egală cu o ipostază puri- Câteodată se petrece invers, atunci putem spune
formă, valoare, culoare şi volum. ficatoare şi orice transpoziţie e geamă-
Că am privit într-o oglindă a inversului,
Ciclurile sale de lucrări stau nă cu impulsul demiurgic (vezi „Bătrâ-
constant sub semnul metaforei şi/sau nul Demiurg”) şi originar/originant. Putem spune că am invocat realitatea.
metonimiei. Ele poartă câte un nume Dintr-un dicţionar de „Mişcări
provocator: Luminile apusului, Visele artistice în pictură” (de Patricia Fride- la coltul gardului picioarele lui
Cavalerului, Infernul, Metamorfoze, Carrassat şi Isabelle Marcadé, tipărit la Rămăseseră înţepenite de o anumită
Demersul ludic, Viziune, şi sunt reali- Enciclopedia RAO, în 2007) aflăm că Expresie de gravitaţie.
zate prin tehnici mixte pe pânză, car- „revendicarea libertăţii în artă sparge Când am privit de acolo de sus
ton şi hârtie, acrilic pe pânză, tuş pe frontierele între discipline”. Picasso Nu mai puteam să dau amănunte
hârtie, ulei pe pânză, artă digitală pe sau Duchamp au creat picturi-sculpturi. Despre bucuria, înflăcărarea şi nemărginirea inimii.
pânză ori pe hârtie, pastel. Textul de faţă se referă la „pictură” în
Albumul şi expoziţia „Parcuri accepţia ei cea mai largă –opere pe pân-
ieşene, grădini şi atitudini” îşi trimit ză, carton, hârtie, dar şi la orice creaţie
„cititorii” de asemenea compoziţii în asociată tehnicii (fotografie, imagine Sunt liber până-o zori
primul rând la aşa numita fenomeno- video, computerizată, artă digitală).
logie a paradiziacului urban, profan, Adrian Guţă l-ar plasa pe cre- Se revarsă zorile.
utilitar, terapeutic, catartic. „Inscripţi- atorul acestor frumuseţi violente ori începuse să plouă în oraşul umbrelor care se pierd
ile trecutului” şi „mrejele pasiunii” se naraţionist-evazioniste în livresc sub Oraşul unde poetul mai poartă barbă,
întrepătrund oniric nu fără a se recla- steaua (a se citit stindardul) unei noi mergând silabisind un poem negru.
ma dintr-un tărâm transcendent (adică sensibilităţi, autenticităţii, fascinată de În urma lui umbrele acestor cuvinte
de dincolo). limbajul non-tradiţional.
urmăresc singurătatea nopţii trecute.
„Tablourile” (să le zicem tot aşa Expoziţia pe care am comen-
conform uzanţelor) se vor meditaţii tat-o s-a vernisat, joi, 11 iulie 2013, Asta e parte din fiinţă - restul e întoarcere cu
doritoare a da semn de eliberare unor la Galeriile de Artă ale Municipiului faţa către o lumina încă nedesfăcută, vagă
obsesii, se vor interpretări mitologice, Târgu-Jiu, sub auspiciile Institutului pe care nimeni nu o poate asculta.
arhitextele lui Ştefan-Cătălin Muntea- Cultural Român – Filiala Oltenia Gorj. O plecare dintr-un gol de gânduri ne duce într-o stare plutire
nu-Vodă pendulând între transmimeză Printre participanţi la eveniment i-am noptateca şi un hohot de plâns-
şi metamorfoză. Dacă se rezumă la pri- identificat pe pictorul Vasile Fuiorea, Începe o mai veche suferinţă.
veliştea în sine, arta acestui suflet opti- preşedintele U.A.P. Gorj, pe poetul şi Plecarea din oraşul acestei muzici pluteşte
mist, iluminat de senzaţii dezrobitoare publicistul Alex Gregora, pe doamna
pe versurile nereale ale unor şoapte,
din tirania lui Cronos, are drept emble- Marinela Pârvulescu, doctor în filo-
răsfrângându-se după un timp
matice mărci perspectiva, esplanada, zofie, pe etnologul Popiliu Ciolacu,
jerba de apă, florile, flăcările (lucrarea pe doctoranda în arte vizuale Daria în acel gol de gânduri.
„Flăcările” putând fi aşezată alături de Ionescu-Haidău, pe doamna prof.univ. Noi alergăm şi nu ajungem nicăieri-
opera în sticlă a unor Valer Neag şi Mi- dr. Zoica Zamfirescu, pe scriitorul şi în noi nu mai spaima dintotdeauna.
hai Ţopescu, ci nu în umbra lor). criticul Lazăr Popescu ş.a. Începuse să plouă peste gândurile poetului.
Oricum, faptul Eu m-am întors în oraşul unde toate umbrele mint
că viziunile se bizuie cu ochii atenţi la turla bisericii.
dezinvolte pe elemen-
te fundamentale: apa,
aerul, focul, pămân-
tul, lumina, oceanul,
Veri exilate
liniştea etc., îi atenu-
ează demonii creaţiei, Veri exilate - flintele noastre
care în cazul său sunt Când aici când dincolo, pierdute
mai degrabă kairotici Tăvălugind singurătatea ascult cum
decât malefici, de be- Pică lumina pe acoperişul de la fereastră
neficiu decât decon- Ochiul de cer proaspăt stropit cu var.
struitori. Este în această zi
Ca şi timişorea-
Ştiu să pierd câte o noapte;
nul Doru Tulcan, ale
cărui Desemne stau Asta am învăţat de la zile, de la tine, de la mine,
sub semnul Urmei Mai bine un scaun şchiop decât un cuvânt pierdut.
prelucrate, transmuta- Se poate culege muşchi de amintiri de pe inimă
te în regim imaginar, În acest oraş tribal unde seful de trib nu face parte din el
fantasmatic, chiar su- Mai ştiu că lumina îmi lasă patul scormonit
prarealistoabstracţi- Lăsându-mă să merg înainte ca specie.
onist, ale ieşeanului Închină-te doamne la toţi sfinţii tăi şi roagă-i să-ţi dea
Munteanu-Vodă ema- O camera de hotel unde poţi fi exilat în propriul tău regat.
nă, de unele singure,
Vara această venită într-o singură zi ca un temut braconier.
o misterioasă şi invi-
zibilă prezenţă care dă Poate e timpul să ne întoarcem să privim înăuntrul sufletelor
la rându-i celor sus- Prin aceeaşi fereastra pe unde am văzut toate anotimpurile
pendaţi în teritoriul De până acum.
pag. 33 Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013
POEME
Mihai Amaradia

avea o pretenţie din cele mai neimportante, al nostru,


o dată a cerut rochia florăresei din piaţa Jacare,
altă dată un pescar din Surubim
i-a dat buimăcit ancora de la barcă,
anul trecut a cerut să i se aducă de-acasă
ceasul lui de mână şi proteza dentară,
anunţul era făcut cu trei zile înainte
şi lumea râdea gândind la ce-o mai cere.
omul s-a lăcomit anul acesta,
părea că în anii trecuţi a răbdat şi s-a pregătit,
anunţul a fost scris în afara altarului bisericii,
primeiro poema de Miguel Santiago de Amaradia LAGRIMAS DA ANA MARIA MUNEZ
para donzela Ana Maria Munez şi din nou oamenii din Fonte Boa începură a se tângui,
îi învălui o tristeţe mare.
Ca să desluşim lucrurile mai pe larg,
după două ispititoare nelămuriri, Dom Miguel Santiago de Amaradia
ultima premeditată îndelung de donzela Elisea, cioplea în curte scândură pentru pardoseli
dom Miguel sfredelea cu privirea acelaşi corp ceresc numit Dumnezeu, donzela Ana Maria Munez cosea feţele de pernă,
femeile cu trandafiri roşii în păr oftau şi se rugau să-i treacă, Herodot se privea singur în oglindă,
vânturile din acele părţi se preocupau să-i sufle lăcrimările prima zi oamenii nu spuseră nimic,
şi dom Miguel tăcea îngrijorător, semn rău. rochia florăresei fu smulsă de pe ea de doi câini, semn rău,
a doua zi pescarul nu-şi mai află barca
Oraşul era în primejdie şi clocotea în nelinişte, şi oamenii ştiau că ceva rău se va petrece,
se jurase în biserică să nu mai scrie poezie pentru vreo femeie a treia zi devreme cel ce trebuia să ducă anunţul
şi totul a fost lăsat aşa o vreme, se pierdu pe drum, iar seara, înainte de ceremonie,
un miros necunoscut venea dinspre fluviu, cârmuitorul din Fonte Boa muri înnecat cu propriul ceas.
zilele deveneau tot mai întunecate şi bărbaţii nu mai mergeau după trestie,
puteau să-şi taie mâinile, În zilele ce-au urmat dom Miguel
veneau veşti cum că în oraşul Elefantina la 10 mile depărtare e soare şi-a bătut pardoseala în camerele ce n-aveau,
şi totul decurge normal. donzela Ana Maria Munez a cusut în colţurile pernelor
Dom Santiago privea acelaşi corp ceresc nevăzut numit Dumnezeu. câte un papagal colorat,şi nimeni n-a povestit nimic despre sărbătoare,
ba chiar s-a inventat o minciună. FIM.
A fost convins cu greutate şi sub ameninţarea machetei
bărbatul celei mai frumoase femei, fereastră din care
abia s-a lăsat înduplecat s-o lase să meargă să-l ispitească, lipseşte unul
de la nimeni altul nu s-a putut afla nimic,
din auzite se pare că întâmplarea aceasta a avut o urmare neplăcută. ... de fiecare dată când las fereastra deschisă,
biserica suflă tare-nspre mine cu perdele,
Într-o dimineaţă de duminică dom Miguel Santiago de Amaradia cerul se zvântă şi lipsei tale deja
s-a întâlnit în piaţă la taraba cu pepeni galbeni cu donzela Ana Maria Munez, i se dă să mănânce cu lingura, ştiu;
a condus-o cu privirea la vale şi s-a răsărit de soare cele mai scumpe sunt florile pline cu albine,
-Nu te pot vedea de aşa mulţi trandafiri mărunţi de pe rochia ta. şosetele şi mângâierile valorează greutatea lor în aur,
- Atunci s-o dau jos. la fel părul tău greu pe care vrei să-l vinzi în alte împărăţii.
Din pielea albă a donzelei Ana Maria Munez s-a luminat de-o duminică,
în săptămânile ce-au urmat cetăţenii toţi au spălat oraşul, Dimineaţa, o matroană cu pipă scutură rufele şi ele pocnesc,
lucrurile s-au aşezat, el i-a oferit cotul, ea l-a apucat. FIM. sar stropi peste pălăriile lăutarilor obosiţi,
pe mâinile mele lipsite coastelor, pevazul înflorit strănută.
o segundo poema de Miguel Santiago de Amaradia
para donzela Ana Maria Munez Numai ochii să nu mi-i uiţi. Eu fără vocea ta o să mor
şi-o să mă vorbească lumea c-aş fi un mort frumos, lung,
sunt lucruri vrednice să fie povestite, semănând unui sfânt vestitor, mirositor salcâm dimineaţa.
aşa cum de pildă zâmbetul fântânii din curtea interioară Şi-acum uite! inima mi se apropie de palmă îngrijorător
de unde donzela Ana Maria Munez scotea apă dimineaţa când suflă vântul înspre mine cu vedenii
si se spăla peste tot şi dom Miguel Santiago de Amaradia şi printre cerceii tăi zorile se cern ca mălaiul, ştiu;
îşi ocupa locul din spatele draperiei să primească zâmbetul ei, cele mai scumpe din lume sunt cămăruţele curate şi călduroase,
micile lui tabieturi legate cu sforicică subţire,îngăduitoare, fereastra ce ne cuprinde pe-amândoi şi rândunicile
la un capăt în umbră la celălalt în soare, chiar vântul valorează greutatea lor în aur,
auzind acestea venea şi se bucura şi el de avuţia omului, la fel privirile tale când îţi sunt drag dimineaţa...
şi aducea şi el ce avea, mreje, trestii, cântece, vorbe nebăgate în seamă
reţetar
părul ud peste umărul stâng al donzelei Ana Maria Munez,
mirosul plantaţiei de cafea, motanul întors din vecine, E nevoie de un mire nedumerit îmbrăcat gata,
lucruri ale dimineţii când se promite de-o zi curată, de mustăţile adormite ale motanului
ela, linda, ridicând de pe jos un pui de vrabie, goală, şi regina spektor cu trompetă şi ţambal,
prin urmare ziua aceasta avea să aibă o urmare de nepovestit e nevoie să vii cu mine, e uşor, o să vezi,
se poate întinde pe pâine cu unt ca pe o câmpie nesfârşită ne vom plimba pe râu, vom aştepta împreună,
şi din aceasta câmpie oamenii să poată trăi. nu voi spune nimic şi totul va fi cu plecăciune,
de altfel, noaptea, plasele pescarilor dorm.
ochişorii donzelei Ana Maria Munez au spus atunci
că nu se pot lipsi niciodată.FIM Ne vom trece grijile de la unul la altul
până ce acestea se vor dilua şi le vom arunca în apă
o terceiro poema de Miguel Santiago de Amaradia vom sărbători, ne vom iubi şi vom şti că
para donzela Ana Maria Munez dragostea adevărată ne va strânge caldă
şi ne va acoperi cu păturile ei de lână,
O dată pe an, la începutul sezonului ploios, pentru că privită din interior tot o sălbăticiune e.
fiecare cârmuitor al vreunui ţinut,
Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013 pag. 34

Amintiri cu vrăbii aşa de frumoase


ALEX GREGORA
du-ţi povestea parcă încep să am eu dureri. Şi mă roage pentru mine. Adu-ţi aminte dimineaţa în care
cam doare al dracului aici, în partea de jos a pieptu- s-au arătat înspăimântători norii de furtună. Păi nu?
lui.Cred că mi-e mai bine când nu mă înfior, când NELU TRUBADURU: În fond ai şi tu dreptate.
nu te ascult precum un înger pe mai marele îngerilor. E bine să călătoreşti pe mare minţind că nu-ţi pare
De-o exista aşa-ceva... bine. După asta vei avea posibilitatea să ajungi cu
NELU TRUBADURU: Bravo ţie. Dar eu, deşi câţiva gologani în buzunar drept în paradisul cunoaş-
nu sunt doctor, te-aş vindeca mai repede cu povestea terii. Unde pot exista numai canibali. Şi nu cumva
mea. Înţelege, îţi spun ca dintr-o carte de leacuri şi cu ţi-e teamă că vei fi judecat pentru asta?
ceva formule de medicamente acrişoare ca pruna ro- CIUCĂ SCARABEUL: Nici măcar. Asta mă pri-
tundă, numită de unii „popească”, la început de vară. veşte doar pe mine, până la urmă. Pot să mă descurc
CIUCĂ SCARABEUL: Mă doare, totuşi, domn’ foarte bine cu prostia aceea de cazan înfierbântat din
Nelu Trubaduru. Nu poţi face nimica. Dar trag nă- apropiere... Ehei, canibalii devin în cer fermieri ai
dejde... Aş vrea o gură de apă... Aşa, sunt deja bolnav oaselor albe! Ca să n-o mai lungim, zi ce-ai de zis,
înaintea bătăliei celei mari, iar tu, camaradul meu, nu şi pe scurt!
mă poţi judeca pentru laşitate. NELU TRUBADURU: Aşa. Deci. Mă găseam eu
NELU TRUBADURU: O să mă port frumos cu ascuns în grădină. Ca un netrebnic ascultam susurul
tine. Aş vrea să-ţi împrumut şi jumătate de inimă, nu- izvoarelor şi ciripitul păsărelelor... Până mi s-a lipit
Se întâmplă aproape de sfârşitul zilei, pe la şase mai că mă tem să nu mă îngrop şi eu în acest nămol de cap o vrabie. Chiar am vrut să leşin atunci. Ce că-
şi jumătate seara. al fricii. De ce a trebuit să se întâmple afurisita de uta pe mine? Priveam cu coada ochiului cum curgea
NELU TRUBADURU: ...Era peste tot o grădină rătăcire. Aş vrea să se aprindă atâtea focuri în jurul găinaţul pe umărul drept şi chiar se întărea instan-
lipită cu găinaţul afurisitelor vrăbii, pe care, oricât aş meu, cu mulţimea de ostaşi care să sforăie gros, cu taneu. Nu-mi puteam mişca nici o parte a corpului,
fi vrut eu, nu le-aş fi suferit în nici un fel. Doamne, greutăţi şi dureri înăbuşite. Le-aş strânge atunci os- fiind îngheţat ca un nefericit explorator pierdut la
strigam cât de tare, ia gândeşte-te bine, Doamne, ce taşilor ăstora, pe furiş, toate armele, cât de mari sau Polul Nord.
îndoială stârneşti în inima mea! cât de mici, iar în numele cerului, focurile întregului CIUCĂ SCARABEUL: Am avut şi eu în câteva
CIUCĂ SCARABEUL: Aproape că mă sperii, ţinut până către dimineaţă le-aş întreţine cu ele. rânduri experienţa asta. Şi cum ai scăpat?
domnule Nelu Trubaduru. CIUCĂ SCARABEUL: Ei, prietene, în zorii zilei NELU TRUBADURU: Cum am scăpat? Am
NELU TRUBADURU: N-am interesu’. Cred că următoare - de după marea ta faptă - chiar n-aş vrea adormit. Pur şi simplu am intrat într-o altă lume în-
de-aia nici nu port pe cap fesul cu pricina. Nene Ciu- să mă aflu prin apropiere. Gândeşte de ce: luptătorul chisă. Ideea era că nu-mi păsa că soarele va răsări din
că Scarabeul, adevărul acestor clipe încape niţeluş pe cu sabia poate avea o mândrie mai mare decât sabia? nou şi razele fierbinţi vor bucura plante, copaci, ani-
orificiul unei chei medievale. Mai are loc şi printr-o Cum să mai ai timp, după asemenea faptă, să-ţi faci male. Toată problema somnului părea visul. Cu cât
scobitură de şoarece, fără a se vătăma... măcar rugăciunea. Şi nici iertare n-ai căpăta... omul visează mai mult, cu atât suferă mai mult sau
CIUCĂ SCARABEUL: Să-mi vină greaţă de câtă NELU TRUBADURU: Viaţa mea o poţi găsi în mai puţin – intervenind aici încărcarea de conştiinţă.
stupizenie aduci dumneata în vorbe. Trebuie să-mi ecoul dat de o depărtare. Îţi trebuie altceva decât in- CIUCĂ SCARABEUL: Bineînţeles. Tu dormi de
fac şi de trei ori cruce, ca un om milos. Mare noroc teligenţă ca să o judeci. fiecare dată liniştit ca puiul de leu ce tocmai a supt
pe mine că nu sunt singur pe lume. Cât haz nebun, CIUCĂ SCARABEUL: Atunci spune povestea abitir la ţâţa mamei.
de mă va înseamna şi pe mine bunul Dumnezeu cu grădinii cu vrăbii afurisite şi după aceea fă ce vrei NELU TRUBADURU: Am opinia mea în ceea ce
un vis ca al tău... cu viaţa ta. priveşte animalul feroce de care spui. Chiar nu-mi
NELU TRUBADURU: Iar răspunsul său poate NELU TRUBADURU: E prea multă revanşă în închipui că posezi o anumită plăcere în ceea ce pri-
veni chiar astăzi. De aceea, te rog să nu-mi pui la moarte. Iar întârzierea doamnei cu coasa poate părea veşte cruda sălbăticiune... Doar ştii că sunt păţit şi că
îndoială îndrăzneala. Şi ciupeşte-ţi în continuare tru- ca o neîmplinire. Ce e respiraţia pentru mine, pentru atunci când nu eram de faţă un leu mi-a mâncat calul.
pul, să stai treaz... Spuneam de grădina cea unsă cu tine? Dacă nu o pâlpâire a unui element miraculos. Mi l-a rupt, Doamne, Doamne... Şi ce cal blând şi
amintirile unor vrăbii aşa de frumoase... Ca într-un calcul matematic răsturnat şi necesar. Se harnic mai aveam...
CIUCĂ SCARABEUL: Bănuiesc - în nimicnicia zice - pe la conferinţele îngerilor - că expresia zboru- CIUCĂ SCARABEUL: Eu mi-aş fi ieşit din min-
mea – că peste tot erau numai grămăjoare cu găinaţ. lui e aripa. Iar acest fapt chiar poate fi adevărat. Dar ţi după un astfel de episod... Bine că n-ai fost şi tu de
Şi izvoarele cu apă de băut erau ascunse de excre- îngrijorarea sufletului omenesc apare încă de la înce- faţă la întâmplare. Erea posibil ca leul să-ţi facă şi ţie
mentele păsărilor? put, pe când aripa nu-i şi nu-i. Aşadar, grădina mea rău, să te hărtănească, de exemplu.
NELU TRUBADURU: Hai, să nu exagerăm. Mai cu vrăbii ar fi mai îndreptăţită să existe. Fiecare fir NELU TRUBADURU: Se putea. Dar ce mai con-
află că resturile cu pricina nici nu vătămau, nici nu cur- de iarbă, fiecare frunză de pe cuprinsul ei să pară a tează... Dar în cazul banal al vrăbiei ce mi-a stat pe
geau subţiri ca sângele muribundului din colţul gurii. se teme ... De fapt povestea grădinii cu pricina poate cap, tind să cred că numai principiul somnului m-a
Însă era clar că piţigăiatul meu nu se auzea pe-acolo. încânta în stânga şi în dreapta, jos ori sus... salvat. Care se aplică printr-o formulă ciudată: îţi tul-
CIUCĂ SCARABEUL: Al meu ar fi îngheţat ca CIUCĂ SCARABEUL: Ca să fiu sincer, nu mor buri mintea cu băutură din belşug şi ai impresia că
al unui nătăfleţ... de curiozitatea unei întâlniri cu îngerii. ştii ce vrei.
NELU TRUBADURU: A dracului mai e şi via- NELU TRUBADURU: Bine faci. Chestia se mai CIUCĂ SCARABEUL: Şi chiar nu te înşeli cu
ţa asta pe tărâmurile nimănui. Parcă aveam o frică poate amâna. Pe măsură ce avântul vieţii se reduce, aplicaţia asta... matematică?
de ploaie cu cioburi de piatră cerească, din fund de ne întoarcem la unele dintre primele elemente, adică NELU TRUBADURU: N-aş putea face altfel.
univers. Să ştii, bunul meu camarad, să ştii că arătam la îngeri. Îmi aduc aminte cum am găsit eu drumul Nici un profesor de logică n-ar putea. Aşa se întâm-
mai bine decât acum. Sunt ceva ani şi multe zile de către grădina cu vrăbii? Şi cum, atunci când am gă- plă de fiecare dată... Tu o să pricepi asta mai târziu...
atunci, iar ca să-mi aduc aminte bine fiecare colţişor sit-o, ăla de la pază mi-a oferit o umbrelă ruptă şi ciz- Pricina adevărată a existenţei mele tinde să devină
al grădinii ar trebui să scot din burtă numai lături şi me de cauciuc înalte. „Ia, băăi, că o să ai nevoie!” Iar vrabia. Vrabia şi, ca liant întâmplării, gnaisul de la
acrituri de care să nu-mi fac fală. eu l-am refuzat, cum... că eu o să am grijă, că am mai începutul lumii, pentru care o ramură a delfinului a
CIUCĂ SCARABEUL: Nu se poate, dumneata, călătorit şi prin alte locuri, am umblat pe mări reci şi părăsit nesfârşirea de apă ca să întemeieze cetăţile
domnule Nelu Trubaduru, trebuie să spui în continuare. înspumate, n-aveam gologani cu mine, că nu-mi erau uscatului şi să cultive ogoarele...
NELU TRUBADURU: E doar o zeamă lungă ce de trebuinţă, mişunau rechinii fioroşi pe lângă barca CIUCĂ SCARABEUL: Aşadar, cât ai stat cu vra-
am plimbat-o după mine atâta vreme. mea şi eu chefuiam singur, ce mare scofală! bia pe tine, câteva clipe, ceva ore sau mulţi ani?
CIUCĂ SCARABEUL: Foarte bine. Eu o vreau. CIUCĂ SCARABEUL: Dar cei care nu pot să NELU TRUBADURU: Am socotit ulterior... Au
NELU TRUBADURU: Într-o grădină ca asta a facă asta? fost... şi au tot fost... N-am mai pomenit despre asta
fost pus pe cruce şi Isus. Nu am reţinut ora la care a NELU TRUBADURU: Ăia sunt toţi nişte putu- de multă vreme. Din nu ştiu ce pricină am stat aşa. De
fost ridicat. Maria şi Cealaltă Maria - dintr-o lizieră roşi! Chiar pe... domnia-ta am luat-o cu mine la o fapt, n-a fost o bogăţie a mea. Precum un dar socotesc
de pe-acolo - afuriseau romanii cei sadici care lo- astfel de alunecare pe apă... întâmplarea cea minunată, acum când mă aflu în situ-
veau cât puteau cu biciuşca. CIUCĂ SCARABEUL: Mi-amintesc, mi-amintesc. aţia stranie a victimei împăcate cu hăitaşul. Desigur,
CIUCĂ SCARABEUL: Cred că şi amurgul rugi- NELU TRUBADURU: Şi dacă – în urma aven- problemele vrăbiilor acestei lumi se vor rezolva când-
nea şi se întrista pe-atunci. turii noastre – noi nu ajungeam vreodată la ţărm? Ce va. Bănuiesc şi raţionalitatea fiecărei situaţii, dar mă
NELU TRUBADURU: Iarăşi dai dumneata cu se putea răspunde? Că nu se exista întrebarea.... Cea port, totuşi, ca şi cum n-ar exista nici o ieşire. Folosesc
vorba ca în margine de clopot. Mă, nene Ciucă Sca- cu dispariţia ţărmului, mă. Iar ţărmul, era pitit şi el Cuvântul spre a da conţinut întâmplării. Şi îl mai las
rabeul, chiar te crezi cel mai sănătos dintre toţi? pe-acolo, pe după orizont... ca să vină spre mine. Nu-l caut, nu-l întâmpin. Într-un
CIUCĂ SCARABEUL: Oricum, n-am ajuns să CIUCĂ SCARABEUL: Mi-a plăcut totdeauna fel aşa a fost rânduită lumea. Ce simplu e să invoci
dau sânge suficient, cât să leşin muiereşte. Ascultân- marea. Dar le spuneam pe dos celor din jur, ca să se Cuvântul ca o pulsaţie ce se tot repetă.
pag. 35 Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013

I.D.SICORE – un POEME
supravieţuitor al
„Învăţături”
veacului XX
Ion POPESCU-BRĂDICENI „Omul nu este decât o trestie, cea mai fragilă din
natură, dar este o trestie gânditoare” Blaise Pascal
I. D. SICORE este un poet ca-
racterizat prioritar de o grozavă – în
Băiatul meu ascultă-mă atent...
sensul de productivă – voinţă a scri-
iturii. În poezia sa conceptuală, dar şi
nimic nu va rămâne din câte îs în jur,
eclozantă, vorba lui Rimbaud, de un nici dragostea măcar cu-acest cuvânt
subconştient bântuit de fantasmele şi ei altfel i se va zice-n cânt –
veacului ori de propriile-i clocotiri ale ... iar faptul ăsta greu l-ndur!...
fiinţei elementare, a se citi naturale,
autorul gorjean, între timp înţelepţit, „Nimic pe lume nu-i ce pare”...
practică un acut, accentuat sentiment şi Prea Înaltul se tot schimbă,
al responsabilităţii civice în faţa istori- ne pare rău (şi evident ne doare)
ei, în care tocmai a căzut prizonier din că viaţa şi ea-i rouă-n soare –
ditamai paradisul originar. ... dar timpul n-are lată limbă!...
Pentru mai vârstnicul nostru co- I.D.SICORE
leg de generaţie, ca şi pentru George Rămânem prea puţini ce vrem... şi eu port în suflet o icoană rară,
Dumitru să ne amintim, a scrie punc- (şi-n somn adesea ne grăbim) chipul de pe cruce nici pe ea n-o scoală,
tual, a te exprima în versuri rimate, de viaţa mea nu mă mai tem, totul e zadarnic, cercul este închis –
sau numai ritmate, înseamnă a-ţi tran- pe nimeni s-o reia nu-ndemn,
scrie, de fapt, existenţa personală în ... căci Doamne, la fel iar greşim!... ... cei ce-i „dincolo” dialogul-i vis!...
structuri care transcend eul creator,
fie el reveriant, fie melancolic-abuzat, ... Băiatul meu plin ochi de vise Fareseism
problematizant ori atins de răceala ne- zadarnic şi tu te frămânţi...
antului. „Somnul raţiunii naşte monştri” – Goya
din veşnicii sunt tot închise,
Astfel, I. D. SICORE este un su-
ferestrele ce par deschise –
pravieţuitor al veacului XX, un veac
... destul atâta să nu uiţi, Albu-i prea alb, la fel şi negrul
fracturizant, secvenţializat absurd de
şi să nu-ntrebi printre sofişti... extremele îşi arată colţii...
fel de fel de depravări, încrâncenări
... şi (atenţie) de ce Cioconda doar zâmbise?... ne muşcă vremile pe toţi –
oribile, decăderi stupide, deraieri ha-
nu-ţi trece printre vise verbul,
lucinante, distorsionări incredibile,
veritabile genocidizări ale epocii; Caruselul vrei cu el s-arăţi ce poţi!...
dar, în acest eon blestemat, poetul/
poietul încearcă a-şi menţine umani- ... Da, nici casele nu trăiesc cât satul Prea multe îs uitate în rame
tatea, a-şi conserva încrederea în mi- nici oamenii nu trăiesc cât casele... destule zac după întristări,
tul progresului – de aici şi titlul cărţii: oamenii trăiesc cât faptele – ceru-i făcut pentru întrebări
RITMURI SUFLETEŞTI – dar şi în şi faptele diferă de la unul la altul!... nu pentru hulă şi sudalme,
funcţia cathartică a liricii, fie ea tem- de cauţi sincere scăpări!...
peramental-expresionistă, fie involun- Nici mormintele nu-s toate la fel
tarneomodernistă, deşi deseori aucto- (cum oamenii, cum gusturile...) ... Albu-i prea alb, la fel şi negrul
rul gorjean trece pragul auto-limitant diferă şi ele şi crucile – nici tu nu eşti doar bun şi rău...
în plin transmodernism şi chiar – vor- (oh!) crezi că satul, i-aici şi el!... nuanţe sunt şi-n spusul tău,
ba lui Aurel Dumitraşcu – în cel mai nu te-nchina lui Dumnezeu,
autentic cazuism. Un du-te vino neobservat... de verbu-ţi este fariseu!...
Şi acest volum, aş considera (vii perpetuu îşi schimbă locul)
eu, reprezentativ pentru sensibilitatea satele şi casele acceptă jocul – Acela sunt...
agresată şi pentru criza actualei evo- nu-i rana asta de vindecat!...
luţii a unei vechi Românii în descom- „În spatele zidului propriei mele
punere, îi dă dreptul lui I.D. SICORE ... Toţi se perindă drumu-i ştiut ironii / eu plâng” – Dinu Flâmând
să acuze vehement, să indice revolu-
(casele-s triste, calea-i bătută...)
ţionar, să reflecte şi să reflecteze re- ... Rămân şi eu cu-aceleaşi gânduri
oameni şi fapte veşnic se mută –
vindicativ, dar să şi propună soluţii
acest pahar, toţi l-au băut!... ce-mi vin din profunzimi şi dor...
urgenţiale.
citiţi-mă rog printre rânduri,
Această lirică, de ultimă oră –
i-aş zice eu fără să greşesc: emergen-
Dialogul s-aflaţi ce sincer nu-i uşor;
tă – precum celebrele coaje ale lui Ion
Bârlădeanu, pare incomodă, pare pe „Trebuie să avem grijă ca lacrimile Erau şi-atunci ca-ntotdeauna
alocuri depăşită, chiar şi sufocantă la să nu şteargă memoria” – Yang Lian cărări ce nimeresc în cer,
o adică, ideatic şi ideologic- politic, ... În cimitire morţii nu mai sforăie mi-e inima cum noaptea luna
dar nu şi etic-estetic. De ce? Oglin- nimenea pe nimenea nu mai deranjează... făclie stinsă în eter...
dind mitul, I. D. SICORE transpu- deasupra cimitirelor şi soarele moţăie,
ne ce va să fie, dar şi ce a fost. Căci, norii se destramă, vântul răi îi flocăie – Nu întrebaţi seara stelele
mitul, să nu uităm, a fost, este şi va în cimitire nu-s îngeri de pază!... de ştiu sub care mă ascund,
rămâne refondator. I.D. SICORE ple- de-ajuns vi gândurile mele
dază, în volumul său, pentru a adevă- Multă-i plictiseala amintire vii duşi şi cântecele ce le cânt...
rată renaştere în spirit democratic, ci şi cei ce rămân în suflet ei plâng,
nu pentru o nouă dictatură. Revolta lui se gândesc că mâine cum ar fi „acuşi”, ... ACELA SUNT din ce vă las
I. D. SICORE este, din păcate, prea şi ei pot să fie rod la ochii plânşi... alături de multe ne-mpliniri,
decentă. La asemenea vremuri, vorba ce-n lacrimi obida a milenii strâng!... (Eh!) şi eu la fiecare pas,
lui Heidegger,trebuie să se nască poeţi cum voi credeam în fericiri,
cu adevărat reactivi şi, mai presus de Ooo! – în cimitire ceasul nu măsoară
asta, cu adevărat revoluţionari. prezentul aci îi tăciune stins... ... uitând scadenţa din răvaş!...
Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013 pag. 36

Bogdan cel Orb


slut. Cronica ne spune că era „grozav la faţă şi orb defavoarea lui: trebuia să restituie cetatea. Dar sen-
de un ochiu”. tinţa nu a mai fost pusă în aplicare întrucât Bogdan
După moarte mamei Elisabetei, Bogdan trimi- stăpânea cetatea Ciceiul.
te o nouă solie cu peţitori. De această dată se înche- Bogdan nu l-a iertat pe Roman, care se re-
ie şi un contract de căsătorie, pe care Polonia nu îl trăsese în cetatea Sibiului. Dovadă stă următoarea
respectă. Supărat, Bogdan intră în Pocuţia în fruntea scrisoare, pe care un pârcălab al lui Bogdan o trimite
unei armate. Oastea poloneză, deşi superioară ca nu- către sibieni.
măr şi ca dotare de luptă, este înfrântă. Cetăţile sunt „Închinăciune şi prietenie cu toată cinstea
ocupate pe rând şi ţinuturile din jur jefuite. Bogdan dumneavoastră cărora vă datorim o deosebită iubire.
se remarcă în luptă dând dovadă de mult curaj. Mul- Ştiţi că zilele trecute am fost în cetatea dumneavoas-
ţumit cu cât prădase, Bogdan nu s-a mai dus să-şi ia tră, împreună cu dumneavoastră, pentru treaba Mă-
nevasta, conform contractului, şi s-a întors în Mol- riei Sale Lui Bogdan Vodă al Moldovei şi v-am spus
dova, lăsând în cetăţile cucerite garnizoane insufici- pe larg însărcinarea acelui Domn şi i-am trimis scri-
ente ca număr. După plecarea lui Bogdan, polonezii sorile dumneavoastră şi ce aţi spus să se scrie pentru
atacă garnizoanele, le pun pe fugă, şi le urmăresc dumneavoastră, împreună cu darurile dumneavoas-
până la Botoşani. Au prădat şi leşii ce le-a ieşit în tră. Şi acum zi şi noapte, şi în tot ceasul, aştept să
cale, şi s-au întors acasă la ei. vie solul şi sluga noastră cu acelea. Orice mi se va
Dar pe Bogdan îl frământa gândul la Elisabeta, porunci peste aceia de Măria Sa Bogdan Vodă, vă
Aurel Antonie aşa că scrie o epistolă către Papa Iulius al II-lea, la voi da de ştire. Şi am auzit de la unii că solul vostru,
Tot citind prin cărţile de istorie a românilor, Roma, la care epistolă anexează şi contractul de că- pe care-l trimiserăţi la Măria Sa Craiul, s-a întors la
am reţinut câteva nume de domni ai celor două ţări: sătorie încheiat în 1506. El spera ca Papa să-l oblige voi şi a adus veste de la Măria Sa Craiul, despre acel
Moldova şi Ţara Românească. Am să-i enumăr aici pe noul rege al Poloniei, Sigismund, fratele fostului lucru pentru care am fost trimis la voi de Măria Sa
pe câţiva dintre cei al căror nume a fost completat rege, să i-o dea pe Elisabeta. Cu toată intervenţia Pa- Voivodul Moldovei. Deci ne rugăm de D-voastră să
de un adjectiv, şi aşa au rămas în istorie: Ştefan cel pei, Elisabeta şi regele s-au menţinut pe poziţii. Su- binevoiţi, de hatârul Măriei Sale Bogdan Voievod să
Mare, Alexandru cel Bun, Mihnea cel Rău, Bogdan părat, Bogdan ridică oaste, şi trece Nistrul în 1509. ne vestiţi şi să ne aduceţi la cunoştinţă prin scrisoare
al III-lea cel Orb, Mihai Viteazu, Ştefan cel Tânăr, Atacă Haliciul, Cameniţa şi ajunge până la porţile voia Măriei Sale Craiul, ce v-a poruncit pentru lucrul
Ioan cel Viteaz, Ştefan Surdul, Petre Şchiopul, Şte- cetăţii Lvov. Dar să-l cităm pe cronicar: „Arzând şi acela. Că aţi făgăduit a-mi da de veste despre acel
fan Vodă Lăcustă, Ion Vodă cel Cumplit, Despot prădând ţara, au tras la Liow de au bătut târgul, de lotru (aici se referă la Roman) care e prins şi oprit în
Vodă. Mare, bun, rău, viteaz, cumplit, despot, orb, puţin nu l-au luat. Şi singur Bogdan a lovit cu suliţa mâinile voastre. Să ştiţi cu siguranţă că dacă-i veţi
surd, şchiop, lăcustă… în poarta Liowului care lucru şi astăzi se cunoaşte fi cu bunăvoinţă Măriei Sale Bogdan Voievod vă va
Este greu acum, după atâta timp de la desfă- semnul şi nici Leşii nu tăgăduiesc de aceasta, ci încă răsplăti şi veţi primi de la noi slujbe, precum şi toată
şurarea evenimentelor, să putem stabili cu exactitate ei mai tare mărturisesc că au fost adevărat aşa. Şi au prietenia. Altfel ce vă va spune în cuvintele noastre
dacă acestea au fost alăturate numelui de către popor prădat împrejur pretutindeni şi au ars Rohotinul, oraş înfăţişătorul celor de faţă, să fiţi buni şi să voiţi a
sau de cronicarii nemulţumiţi de leafa primită, şi care mare şi vestit, şi multă avuţie şi bunătate dintr’însul crede.
ţineau, în paralel cu cronica oficială, şi una de sertar. au luat. Luat-au din Rohotin şi clopotul cel mare, Din Târgul Cetatea de Baltă, al vostru credin-
În scurta noastră incursiune în istoria Moldo- ce-i la mitropolie în Suceava, şi mulţi oameni şi bo- cios.
vei, ne vom ocupa de Bogdan al III-lea cel Orb. De ieri au robit (…) şi cu mare isbândă s-au întors la Dumnealui judelui, juraţilor, bătrânilor şi ce-
fapt, Bogdan cel Orb nu era decât chior, doar şi cro- scaunul său, la Suceava fără de nici-o sminteală, şi lorlalţi cetăţeni ai Sibiului, domni şi prieteni ai noştri
nicarul precizează că „era orb de un ochiu”. În cărţile robilor ce-i adusese din ţara leşească, le-au împărţit vrednici de cinste.”
de istorie îl mai întâlnim şi sub numele de Bogdan hotare în ţara sa.” Mulţumit cu ce jefuise, şi văzând Sătul să tot fie făcut „slut” de către aleasa
cel Chior. că nu este urmărit de leşi, Bogdan le-a dat drumul inimii lui, Bogdan se orientează către o moldovean-
Bogdan a fost fiul legitim al lui Ştefan cel ostaşilor pe la casele lor. că de-a lui. „Şi au luat doamnă din ţară” după cum
Mare, căruia i-a urmat la domnie între 1504 şi 1517. Polonezii profită de această situaţie, şi trec spune cronicarul. Tot umblând prin ţară, Bogdan tră-
Iată cum îl caracteriza doctorul Matei Muriano, pe Nistrul, intră în Moldova, pradă Cernăuţii, Doroho- gea la multe curţi, dar cel mai mult timp şi-l petrecea
Bogdan: „Fiul (…) calcă pe urmele tatălui: modest ca iul, Botoşanii şi Ştefăneştii. Cavaleria lor uşoară a la frumoasa Anastasia din Lăpuşna. Până la urmă o
o fată, şi puternic, e amic al curajului şi al oamenilor ajuns până la Cotnari. Ura polonezilor a fost atât de luă de soţie, şi aceasta a devenit mama lui Alexandru
curajoşi. Are vreo 25 de ani.” Atât că era chior. Cro- mare, încât s-a dat ordin să fie ucişi bărbaţi, femei, Lăpuşneanu. Dar nu i-a fost dat să se bucure prea
nicarul ne spune: „N-a avut discernământul şi simţul bătrâni, copii şi chiar şi turmele, „lucru care nu se mult timp de tihna căminului, alături de proaspăta lui
politic al acestuia (al tatălui său)”. Şi vom vedea în obişnuieşte” cum scriu cronicarii polonezi. Aici e soţie, întrucât au năvălit tătarii. Bogdan îi cere ajutor
continuare de ce-l caracteriza astfel cronicarul. puţin neclar dacă cronicarii respectivi afirmă că nu regelui Poloniei cu care se războise şi jefuise doar cu
Abia trecuse un an de la moartea lui Ştefan, se obişnuieşte să se ucidă turmele sau se referă şi la un an în urmă. Scrisoarea este datată 1510. Să citim
şi Bogdan se gândea să se însoare cu Elisabeta, sora femei, bătrâni şi copii. această scrisoare în dulcea slovă a cronicarilor:
regelui Alexandru al Poloniei. Pentru a câştiga bună- Se împliniseră cinci ani de bătălii şi jafuri între „Bogdan cu mila lui Dumnezeu Domn şi Voie-
voinţa regelui Alexandru, Bogdan îi dărui Ţara Pocu- cele două ţări vecine. Ambele erau secătuite şi sărăcite. vod al Ţării Moldovei.
ţiei, cu cetăţile Kolomea, Tysmienica şi Czeszibiesy. Regele Vladislav al Ungariei a mediat pacea care s-a Dumneavoastră vecini şi prieteni nouă cu ade-
Pentru a înţelege mai bine ce a însemnat acest dar, încheiat în 23 ianuarie 1510. Bogdan renunţă în sfârşit vărat iubiţi.
să facem o scurtă trecere în revistă a istoriei acestui la căsătoria cu Elisabeta, iar prada de război este dată Fiindcă Măria Sa Craiul v-a dat vouă în ajutor
adevărat măr al discordiei între Moldova şi Polonia. înapoi şi de polonezi şi de moldoveni. Singura proble- şi v-a scris să vă grăbiţi întru ajutorul nostru, după
Regele Poloniei, Vladislav Iagello, i-a cerut lui mă nesoluţionată prin acest tratat de pace a rămas Po- cererea noastră, de aceea vă rugăm pe dumneavoas-
Petru Muşat, Domnul Moldovei (1373 – 1391), să-l cuţia. După spusele cronicarului se pare că clopotul cel tră ca pe nişte prieteni buni, să vă gătiţi fiecare după
împrumute cu 4.000 de ruble. În schimbul acestei mare de la mitropolia din Suceava nu a fost retrocedat. porunca Măriei Sale Craiul, şi cu toate armele de
sume, regele Poloniei promisese că-i va da lui Petru Ar trebui făcută o cercetare mai amănunţită a istoriei războiu şi tot ce se mai ţine de războiu, cât se poate
Muşat, Pocuţia, drept zălog până la restituirea dato- acestui ţinut al Pocuţiei şi a clopotului. mai bine şi mai ales să ţineţi cât mai iute în pregătire
riei. Neavând 4.000 de ruble, Petru Muşat i-a dat nu- În anul 1507, în Ţara Românească domnea 600 de călăreţi, cum au făcut şi Secuii, şi să-i aveţi
mai 3.000, urmând ca restul de 1.000 de ruble să i le Radu cel Mare. În urma unei incursiuni făcute în la îndemână gata, pentru ca atunci când pe urmă vă
dea mai târziu. Întâmplarea a făcut ca Petru Muşat să Ţara de Jos de către Roman, un pretendent la tronul voi cere dumneavoastră în clipa aceea pe dată să tri-
nu-i mai dea restul de 1.000 de ruble, şi drept urma- Moldovei, a adus acestei părţi a Moldovei „multă miteţi pe cei 600 ca înaintaşi în ajutorul nostru. Iar
re, regele Poloniei nu i-a mai dat Pocuţia şi nici cele trudă şi pieire”. Dorind să se răzbune, Bogdan trece deocamdată să binevoiţi a trimite 200 de puşcaşi prin
3.000 de ruble. Pocuţia este recucerită de Alexandru cu armata în Muntenia. Când cele două oştiri erau această slugă a noastră Ilie, care aduce scrisoarea de
cel Bun, şi apoi pierdută „sub netrebnicii săi fii Iliaş faţă în faţă, Mitropolitul Ţării Româneşti, Maxim, faţă. Şi dumneavoastră cum v-am mai spus, fiecare
şi Ştefan”, care i-au urmat la domnie. Pocuţia a fost deşi de origine străină, face apel la cei doi domni- şi în orice zi şi ceas să fiţi gata după poruncile Măriei
din nou luată de Ştefan cel Mare, şi dată înapoi, de tori, spunându-le că e păcat să se războiască două Sale Craiul, Domnului nostru cel prea-milostiv, pen-
bunăvoie, de Bogdan ce Orb. ţări care au aceeaşi limbă şi credinţă. Se pare că este tru ca atunci când vreodată vă vom cere, îndată să fiţi
Regele Alexandru a fost foarte mulţumit de primul caz în istoria noastră când se face apel la sen- în stare a pleca în ajutorul nostru. Aşi vrea şi acestor
dar, dar în ceea ce priveşte căsătoria, a amânat răs- timente de solidaritate naţională. slugi ale noastre să le daţi credinţă. Şi dorim să fiţi
punsul. În familia lui Alexandru exista o opoziţie Tot în 1507 Bogdan are un proces cu ungurii sănătoşi dumneavoastră după dorinţă.
puternică la această căsătorie. Mama Elisabetei se pentru Cetatea de Baltă, pe care o revendica Ecateri- Dată din Curtea noastră în târgul nostru Ba-
opunea din cauza deosebirii de confesiune între cei na Pangracz. Bogdan, ocupat probabil cu însurătoa- hluiului. Joi înainte de Sf. Mihail Arhanghelul (26
doi, iar Elisabeta a spus clar că ea nu se mărită cu un rea, nu s-a prezentat la proces, şi sentinţa a fost în Septemvrie), anul Mărturiei 1510.
pag. 37 Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013
Dumnealor căpeteniei oraşului, juzilor
şi juraţilor şi celorlalţi Saşi din părţile Ardea-
POEME
Vasile Ponea
lului, de orice stare, prieteni şi vecini nouă iubiţi cu
adevărat.”
În vremea asta tătarii, conduşi de Sultanul
Simt metafora înglobată-n poem, Chiar umbra mea de pe pământ
Beti-Ghirei, feciorul hanului, au năvălit în Moldova, sunt starea lui de graţie este-o oglindă a ceea ce sunt
i-au bătut pe moldoveni, şi s-au apucat de ce ştiau ei aşezat pe verticală către Dumnezeu. dar am o lene de moarte şi-n gând.
cel mai bine: de jefuit. Au prădat „de la Orhei până Sunt cel ce văd, ceeace gândesc
la Dorohoi şi pre Prut în sus” făcând „multă robie şi mă strădui să mărturisesc. ***
de oameni şi de dobitoace”. În această bătălie Beti-
Mi-am perfecţionat rugăciunea prin poeme, O fi târziu, ori pre devreme
Ghirei a fost „săgetat foarte rău” şi a murit. Bătă-
lia a continuat întro singură direcţie: moldovenii se după cum sacralitatea e în mine s-aştern aici, ce greu se-aşterne
retrăgeau şi tătarii îi urmăreau. Aşa au ajuns tătarii şi tind spre un delir minune. de-oi avea har sau doar himere.
la Iaşi. În timp ce tătarii ardeau Iaşul, alte cete de- Din mine iese un îndemn
ale lor prădau în jos de Lăpuşna şi Chigeciu. Oastea *** spre casa cea de lut şi lemn;
moldovenească, condusă de boierul Corpaciu, era
Scriitura are la bază foamea de forme, dinăuntru nu prea mai răzbate
deja încercuită. Erau 1.000 de moldoveni, care au
încercat să scape. N-au reuşit decât 300, restul au omul, ce trebuie depăşit, e conţinutul ei, o amintire din multele sparte,
căzut pe câmpul de luptă. Mulţumiţi cu prada boga- poetului îi revine pulsaţia din poeme, chiar văd prea aevea pe cei doi bunici,
tă, tătarii au trecut Nistru înapoi, ducând cu ei, după în consonanţă cu vibraţiile Universului, sfătoşi stând alături pe un prichici,
un cronicar, 74.000 de suflete. Desigur că cifra este într-un ritm liber de astru. iar mama şi tata din depărtări
exagerată, dar poată că acel cronicar o fi inclus în
Chiar de nu intervine cu nimic în viaţa perpetuă îmi fac cert cu mâna, strălucitori.
această cifră şi „sufletele” dobitoacelor.
Anastasia moare la 1512 şi este îngropată la scriitura, care pare „o mirabilă ratare”,
mănăstirea Dobrovăţ. Rămas văduv, Bogdan s-a că- are cuprinderea de inimi, spre înălţare. Cuvintele
sătorit cu Ruxandra, fiica lui Mihnea ce Rău, dom-
nul Munteniei. Printre cei care i-au trimis daruri a *** Cuvintele sunt cuante de energie, nici fizica nu le
fost şi regele Poloniei, care i-a trimis „blăni de sobol Vântul ciopleşte statui în stânci şi în ape. zice materie, deşi, ea tot energie, fixată, temporar, e.
şi de zibelină”.
În acel timp începuseră să se înfiripe aşezări Acestea încălzesc inimile noastre-ngheţate Dar ce aliură, în oglinda sufletelor au cuvintele,
româneşti de-a lungul Ialpugului, de la Greceni în de nesăbuita (destrăbălata) noastră societate. ce protuberanţe şi ecou de fulguraţie rapidă,
sus până la codrul Tigheciului, unde a fost şi jude- În jur... uitări tâmpe, grilaje de răceală, (vitriolate) ce zbor decis, spre Divinitatea de dincolo de nori?!...
ţul cu acelaşi nume. Bogdan începe să organizeze Îţi trebuie fârtate, de bună seamă,
apărarea noilor hotare ale Moldovei dinspre raialele Un soi de nebunie ca să răzbaţi prin vamă. ***
Chiliei şi Akermanului.
În 1517, Bogdan al II-lea cel Orb moare, şi este
Oricum ar fi el, timpul poetului, ca un Sunt un exilat în acest timp infernal
îngropat la mănăstirea Putna. Pe piatra sa de mor- sacru fractal, se întoarce în sine mereu triunfal, pentru mine, pentru ţară şi neam.
mânt se află următoarea inscripţie: „Acest mormânt pân’ce delirul îl trece-ntr-o viaţă a morţii. El se prelungeşte din est către vest
este al bine cinstitorului Domn Io Bogdan Voievod, Poetul ştie, că poezia este o frunte de munte, triumfal. Totul e ceaţă, val după val,
Domnul Ţărei Moldovei, fiul lui Ştefan Voievod, cti- ce se ridică deasupra celorlalte frunţi Soarele răzbate arare şi-n mine loveşte fatal.
torul acestui sfânt locaş, carele s-a mutat la veşnicele
şi străluceşte în culorile tuturor.
lăcaşuri în anul 7025 Aprilie 20 la miezul nopţii.”
Din Istorie trebuie să tragem învăţăminte. Aşa ***
vom face şi noi. Din această istorie aflăm că un dom- *** Herbul nostru are cătare întru alinare.
nitor moldovean, aprig la femei, s-a bătut vreme de Bântuit de îndoielile unui pustiu pustiit, Herbul nostru e mult, mult preasus
cinci ani cu leşii pentru a se căsători cu fiica unui Crai strivesc petalele unui trandafir ofilit, mai ales pentru cei din apus,
polon. Apoi, fiul său jefuieşte Ţara Românească, de
dar nu şi parfumul dăinuitor. care îşi duc în spinare, cu multă infatuare
necaz că fiica Domnitorului de pe aici s-a măritat
cu altul. Trebuie oare ca în fiecare întâmplare din Ideile, fie ele impare sau pare, cresc stema fadă mult, mult prea mare.
istorie să căutăm femeia? Sau femeia nu era decât în progresie geometrică, dar mult mă doare
un pretext pentru dorinţa de a jefui vecinii? Bogdan căci foarte puţine sunt vizionar-mântuitoare. ***
ştia că e „grozav la înfăţişare şi orb de un ochiu”, şi Clepsida lui Brâncuşi e dublă,
tocmai de aceea viza prinţese frumoase de prin ţările
*** cu-o bază în cer şi alta pe pământ.
vecine, în speranţa că va fi refuzat, şi va avea motiv
să tabere cu moldovenii lui în expediţii de jaf. Altfel Cum vom trăi ? sub gânduri răvăşite, antume De jos, pleacă spre cer sufletele noastre
ni se pare absurd să sacrifici viaţa a câtorva mii de când doar copii şi bătrânii mai au gânduri bune. curate, iubind Adevărul şi viaţa,
oşteni doar de dragul de a o vedea în patul tău pe nu Mileniu trei a-nceput. Demoni şi îngeri ne-au cotropit. fără a avea zălog gravitaţia.
ştiu care prinţesă. Asta ca să nu mai punem la soco- În război se vor bate, pentru o anume cale tot mai greu În schimb, dragostea Lui se manifestă
teală populaţia necombatantă, adică ţăranii, trecuţi, de găsit. Poemele ne dau totuşi un răsărit. prin suflete noi distribuite pe pământ.
cu mic cu mare, indiferent de sex sau religie, prin
ascuţişul săbiei de către leşii răzbunători. Desigur, Cele mai multe revin şi cugetă,
acestea sunt victime colaterale în orice război, dar *** spre bine străfulgeră, în vreme de cumpănă.
nu-i sacrifici pe toţi pe altarul zeului Amor. Mai ales Cântul din poeme este din flăcări Sigur, doar poeţii găsi-vor
că în urma păcii încheiate, părţile combatante şi-au şi-aprinde în mine simţurile toate. adăpost în Limba Română şi-n dor.
restituit prăzile de război. Ceea ce nu s-a mai putut Voi şti vreodată murmurul de apă
restitui au fost vieţile celor ucişi. Pierdere destul de
importantă pentru o ţară ca Moldova. Să nu uităm că
cât de adânc în dragoste mă sapă!... ***
pe prinşii de război leşi, i-a împroprietărit cu pământ Nu toate clipele sunt la fel Cuvintele-mi balerine fac piruiete
în Moldova, ceea ce denotă că nu stătea prea bine la mi-a spus în taină eonul, şi îmi petrec gândurile buchete, buchete
capitolul spor demografic. însă toate felurile sunt din clipe, să fie aşezate în seif de poeme,
Urmaş la tron a fost fiul lui, Ştefăniţă. Acesta, dar nu se ştie cât de mare e stolul. pe toţi cei din jur să îi mai întreme
moştenind acelaşi apetit pentru prinţesele care-l re-
şi-n echilibru să-i puie drept stânci
fuzau, nu şi-a făcut de râs tatăl, şi a purtat două bătă-
lii cu Ţara Românească tot pentru o prinţesă care i-a *** între lăuntruri de sine adânci.
fost refuzată ca soţie. Dar asta este o altă poveste pe Oglinzi normale, oglinzi de cristal,
care o vom citi altă dată. oglinzi de suflete pentru cei din Opal. ***
În acest scurt expozeu am folosit câteva surse, Oglinzi fidele sau ce deformează, -Edenul e aici pe pământ, iar noi l-am părăsit din
dar principala sursă a fost cartea lui Vasile I. Cără-
poetul pe toate le creionează. pruncie, poluându-ne cu viaţă.
biş, din Câmpofeni, Gorj, “Un Domn al Moldovei
– Alexandru Vodă Cornea”, Imprimeria Penitencia- Şi în pământ găsim tot oglinzi, -Brâncuşi a intuit şi realizat, coloana vertebrală spi-
rului Văcăreşti, 1946. deasupra e viaţa, desubt cei învinşi. rituală a lumii.
Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013 pag. 38

Desprinderea de mit. Fiinţa. Nefiinţa.


Consolidarea conceptului de transcendent până la filosofia lui Platon.
Cristian George Brebenel
Dacă despre fiinţa unică zice că e „asemenea masei bine rotunjite a sferei” nu-i cazul să ne mirăm: forma poetică îl face să folosească şi câte o
imagine mitică. Simplicitus despre Parmenides (frg. 20)
Este unanim acceptat şi de netăgăduit că filosofia greacă, ca obiect de reflecţie şi stări a raţiunii apropiate de gândirea abstractă atât de folositoare, de constructivă
studiu, este inepuizabilă. În ciuda materialului originar relativ restrâns (în mod dra- în ceea ce se va numi filosofie. Filosofia nu va renunţa la mit la modul în care noi
matic limitat mai ales la presocratici), şi discutabil, dilematic sub multe aspecte, pe suntem tentaţi să credem. Într-un anumit mod ea va construi alte mituri, îşi va alege
care ea îl pune la dispoziţie, corpul filosofiei greceşti este, în sine, extrem de proteic, alte simboluri purificate de percepţia simţului comun. De altfel cu mult timp înainte
de generativ, iar modelele, propuse pentru o hermeneutică interpretativă a sa, sunt omul mai făcuse un efort teribil aproximativ de aceeaşi factură, inventând printr-un
într‑o continuă dinamicitate şi atrag cercetători din varii domenii complementare ale procedeu asemănător scrisul, construind aceea comuniune biunivocă între semn şi
filosofiei precum istorie, filologie, antropologie sau teologie, pentru a nu enumera cuvânt aşa cum îl auzim şi, în momentul următor, ni-l reprezentăm mental. Este ex-
decât doar câteva din disciplinele care fac casă bună cu cercetarea filosofiei eline. trem de important să sesizăm rolul mitului în pregătirea gândirii abstracte, deşi la o
Prea puţine lucruri referitoare la filosofia vechilor greci par spuse odată pentru tot- primă vedere aceste noţiuni par diametral opuse, şi deasemenea să sesizăm felul cum
deauna, de aceea abordarea într-un eseu atât de restrâns a oricărei tematici referitoare a fost el inserat în filosofie şi cum a fost de ajutor filosofiei. Mitul în sine, dincolo de
la ea pare şi este de-a dreptul temerară. Filosofia greacă ni se prezintă a fi un produs ceea ce el poate să conţină, poate juca şi rolul unui limbaj.
al spiritului uman eminamente miraculos deşi, într-o oarecare măsură, aşteptat. În Legătura dintre mit şi filosofie este, totuşi, de notorietate numai că el singur, ca
ciuda unor păreri larg răspândite, de regulă în conotaţiile unei anume continuităţi un spaţiu autarhic, nu poate justifica demararea acesteia. Astfel, revenind la filosofie,
evolutive ce fac referiri la întregul bazin mediteraneean şi mai ales la orientul apro- este teribil de greu de reconstituit motivele procesului care i-a dat naştere şi l-a
piat şi mijlociu, geneza sa este încă obscură şi foarte discutabilă. Filosofia greacă ne declanşat. Şi acest big-bang al cunoaşterii abstracte iniţiale, pornit din universul
pune în faţa unui fapt, pe de o parte greu de acceptat, a unei geneze cvasimiraculoase elin, poartă până în ziua de azi o anumită ambiguitate care se referă la precizarea
fără nişte cauze speciale detectabile istoric, o geneză definită doar circumstanţial, obiectului şi motivaţiilor filosofiei. Dar cea mai teribilă revelaţie a acestui spirit,
iar pe de alta, a unei stări de spirit eminamente necesară umanităţii în dezvoltarea ce se va desemna ca filosofic, a fost descoperirea existenţei ca element sapienţial al
ulterioară a societăţii omeneşti şi a multiplelor discipline ce vor îmbrăca, mai târziu, cugetării, a existenţei în sine şi pentru sine, mai bine zis descoperirea problematicii
aspecte teoretice foarte riguroase. La baza tuturor disciplinelor ce vor teoretiza unul acestei existenţe, fiindcă, până astăzi, se va dovedi un tărâm extrem de frământat al
sau altul din felurile de expunere a segmentelor de realitate, se află acest mod de spiritului uman. Este, într‑un fel, germenele a ceea ce mai târziu se va traduce prin
exprimare ce se va denumi de la Socrate, din ce în ce mai clar şi mai argumentat, fi- întrebarea întrebărilor cum va spune Heidegger, sfâşietoarea întrebare „De ce există
losofie, interpretat etimologic aproximativ ca dragoste de înţelepciune. În momentul ceva mai degrabă decât nimic?”, care va traversa ca un fir roşu mirarea filosofică
detonării acestei „bombe” teribile, reprezentând hrana intelectuală, pe parcursul a dealungul secolelor. Este evident că există ceva, dar de ce? Şi ce este acel ceva?
peste două milenii şi jumătate, a unei viitoare culturi majore denumite cultură occi- Ce caracteristici are? Astfel grecii au fost primii care au transformat şi perfecţionat
dentală europeană, încărcătura ei consta din elemente nediferenţiate de mit, practici întrebarea ca instrument indispensabil de cunoaştere a unei realităţii nu totdeauna
religioase iniţiatice, precum şi alte elemente de tip reflexiv din spectrul cugetării, sesizabilă, ba chiar de cele mai multe ori complet ascunsă, opacă la prima noastră
elemente care au creat un fel de masă critică sapienţială. Tot acest efort al noii stări încercare de a o determina şi pune în evidenţă. Poate că nici un instrument n-a fost atât
create, a filosofiei în discuţie, se poate observa cu o acurateţe aproape arheologică de penetrant şi nu a generat atâtea probleme precum cele trei moduri de a construi o
studiind modul în care ea şi-a produs un limbaj propriu prin acordarea unor conotaţii întrebare: ce este? de ce este (pentru ce)? cum este (în ce fel)? Ele exprimă modalităţi
noi, orientate spre un tărăm abstract, unor termeni care până în acel moment operau de abordare cugetătoare a absolutului, a unităţii sub care se prezintă în manifestarea
într-un câmp laic, de altfel niciodată arid, câmpul preocupărilor cotidiene a fiecărui ei realitatea atemporal şi aspaţial. Dar, ceea ce-i extrem de important, aceste piese
grec trăitor în arealul egean al civilizaţiei eline. Totuşi nu trebuie să uităm că limba odată puse în joc lasă o indiscutabilă tensiune ce determină căutări asidue, soluţii,
greacă trecuse cu bine examenul emancipării şi spiritualizării sale cu mult înainte deci răspunsuri pertinente şi argumentabile. Pare incredibil cum, în acele timpuri,
prin valenţele ei deosebite în câmpul literaturii, cu precădere al poemului fie el epic doar grecii s-au întrebat primii ce este a fii ceva, după care a fii pur şi simplu. De ce
sau liric. Iar trecerea ei spre sapienţial, şi deci spre filosofic, debutează din chiar trebuie “să fie” orice lucru şi dincolo de el Totul, acel Tot care din primele momente
structura în care sunt îmbrăcate marile poeme cosmogonice, redarea miturilor cu o se va transforma în acel Unu (hen) celebru al filosofiei greceşti? Chiar de aici
forţă şi o sugestie expresivă de care se vor folosi mulţi viitori filosofi, Platon ajun- pare să fi plecat discuţia referitoare la necesitate şi contingenţă, destinul – atât de
gând să exceleze într‑un astfel de compartiment. important în existenţa vechilor greci - fiind asimilabil cu necesitatea iar libertatea cu
Până la acest nou produs, spiritul constructiv uman se realiza în domeniile cele contingenţa. Care ar putea fi primatul lor raportat la Unu? Cu alte cuvinte ei se mirau
mai practice cu putinţă, “ştiinţe” concrete cu aspect mai degrabă meşteşugăresc, şi se întrebau totodată referitor la problema fiindului. Dar acest lucru s-a nuanţat încă
neîmbrăcate încă în hainele abstracte ale unei teorii în sensul exact al termenului de din zorii gândirii filosofice şi, într-un răstimp relativ scurt pentru starea intelectuală
astăzi, precum arhitectura şi construcţiile, metalurgia, rudimente de geodezie, arta, a acelor vremuri, el s-a cristalizat sub celebra problemă a Fiinţei. Până la greci
religia, chiar şi vrăjitoria, repet, toate într-un spirit foarte, foarte practic. Şi acest fapt ideea existenţei nu a frământat pe nimeni, ea era înţeleasă de la sine doar sub aspect
se petrecea în toate culturile acelor epoci, deci inclusiv la greci. Scrisul, descoperit practic, aşa cum, spre exemplu, mult timp au fost înţelese de la sine principiul susului
din zorii umanităţii, încă nu fusese gândit ca un potenţial suport al vreunei teorii ci el şi josului fără a se gândi cineva să implice conceptul de forţă în aşa ceva. Adică
era folosit la notarea strictă a diverselor probleme concrete legate de viaţa cotidiană, lucrurile cădeau firesc de „sus” în „jos” fiindcă acestea era un dat al simţului comun
la corespondenţă, în câmpul consemnărilor istorice sau, mai rar, dar nu de negli- de care reflecţia omului nu se putea desprinde. Tot astfel, atunci părea rezonabil să
jat, la exprimarea părţii poetice a spiritului omenesc. Poemul, având chiar conotaţii se conceapă că există de la sine omul, cocoşul, casa, lingura, muntele şi cerul. Dar să
sapienţiale, a fost mult timp purtat pe cale orală. Concretul existenţei era cel mai revenim la fiinţă. Grecii au fost cei care nu s-au mulţumit numai cu faptul mirării în
comun loc în care se manifesta inventivitatea umană. Singurul care, într‑un fel făcea faţa unui lucru până atunci banal, precum era existenţa în sine, denumită cu ce aveau
excepţie, era mitul, în trupul căruia mişcarea simbolurilor aminteşte vag de o între- ei atunci la îndemână, substantivizarea verbului a fi (to on), adică fiinţă (on)5, ci au
prindere specială apropiată de viitoarele teorii, de un mod oarecum cvasiabstract de căutat să-i găsească şi miza ei calitativă. Chiar această substantivizare dădea unui
a gândi. Anumite aspecte ale sale, mai puţin practice şi mai puţin cultice, încercau să fapt verbal, evanescent, legat de trecerea timpului, o anumită greutate atemporală. Şi
răspundă la modul în care a fost creată lumea şi cum se justifică ea. Astfel, încă de odată cu problema fiinţei, relativ legat de această calitate a ei, s-a ivit şi problema la
atunci, mitul a reprezentat ceva deosebit faţă de truda cotidiană, faţă de toate conota- fel de spinoasă a nefiinţei (me on). De fapt acesta a fost autenticul punct de plecare
ţiile actelor sale profane pe care omul le punea în mişcare zi de zi. De altfel el a fost al filosofiei, mai precis în acel sector al filosofiei denumit mai târziu ontologie. De
totdeauna legat de religios şi chiar de magic iar mitul laic este eminamente invenţia la chiar numele grec al Fiinţei. Adică, au gândit ei, existenţa, într-un fel sau altul
epocilor moderne. Mitul în Grecia antică era extrem de antropomorfizat. În centrul trebuie să aibă o calitate intimă care ar fi trebuit descoperită. Întrebarea ar fi fost: ce
său stăteau în general personaje clădite pe calităţile şi defectele umane chiar dacă ele calitate este aceasta şi care e suportul acestei calităţi? Poate fi determinată şi numită
puteau îmbrăca şi alte forme. De aceea în mitul grec, şi chiar în cel al altor popoare cumva anume încât spiritul filosofului s-o poată înţelege, să-i fie accesibil? Dacă
antice, fie indoeuropene sau semite, nu există aproape deloc procese cu tendinţă spre filosoful grec a sesizat că esenţa calitativă a fiinţei nu poate fi observată imediat, ci
abstractizare. Singurul lucru care astăzi, la o cercetare minuţioasă, ne îndreaptă cât merită o cercetare asiduă şi specială, şi-a pus problema că aceasta este, într-un fel,
de cât spre aşa ceva este, cred eu, simbolul. Însuşi actul gândirii de a judeca elemente măiestrit ascunsă şi că, într-un fel sau altul, între lumea lui uşor perceptibilă şi de
concrete în cheie simbolică este un prim pas spre un rudiment de judecată abstractă. înţeles şi între acest lăcaş extrem de pur al conceptului abstract de Fiinţă trebuie să
Fără teritoriul abstractizării filosofia nu este cu putinţă, generalul nu se poate expri- existe o graniţă oarecare care poate sau nu fi depăşită prin actul gândirii pure, căci
ma prin condensat, prin particular. Simbolul dilată oarecum imaginea sa iconică spre experienţa nu-i dădea nici un temei, nici o îndreptăţire în a spera că-i va putea fi de
o înţelegere mai amplă3. Spre exemplu când am ca simbol o armă, un cuţit, arealul ajutor. Astfel, în timp, între cele două lumi s-a instalat, cel puţin la nivel mental, o
său interpretativ este mult mai larg. El mă poate îndrepta cu gândul spre crimă, spre dihotomie ce a ruinat un punct de vedere iniţial monist, cum am spune astăzi. Dar
duşman, spre nenorocire, spre destin sau spre apărarea unei familii, a unui teritoriu, această dihotomie va fi punctul de plecare al unei cercetări extrem de încordate şi va
a unei patrii. Iar imaginile tind a se înlănţui: cuţitul îmi poate aminti pâinea, pâinea genera, în urma operelor lui Platon şi Aristotel, discuţii prelungite peste secole. Ele
îmi aminteşte hrana şi grâul, grâul îmi dezvăluie ideea de bogăţie, ş.a.m.d. De altfel sunt departe de a fi tranşate încă.
aceste exemple sunt pur şi simplu orientative şi extrem de rudimentare. Ele vor să
ne aducă în prim plan rolul mitului şi eventualul său mecanism în declanşarea unei (va urma)
pag. 39 Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013

AlexŞtefanesciada
Ion Trancău
Nu-mi vine să cred că d-l Nicolae la rubrica Bărbat adormit în fotoliu, cu Articolul 4. România este patria rialul durerii».
Manolescu, eminent critic şi istoric Cronici flirerare, din periodicul Aca- indivizibilă, a membrilor PSD şi PNL. Articolul 13. Revizuirea constituţiei
literar, directorul revistei România li- demia Caţavencu. Voi comenta publi- Ceilalţi cetăţeni (...) sunt indezirabili. poate fi iniţiată de Crin Antonescu la
terară, i-a decepţionat şi i-a determi- cistic patru colaborări alexştefanescie- Articolul 5. În România limba ofi- propunerea lui Victor Ponta sau «vice-
nat pe unii colaboratori remarcabili, ne, în ordinea următoare: Constituţia cială este limba de lemn. În relaţiile versa».
Alex Ştefănescu, Rodica Zafiu, Ioana mult visată, Noi succese în lupta împo- internaţionale se poate folosi limba Articolul 14. Constituţia intră în vi-
Pârvulescu şi Ion Simuţ, să plece de triva culturii, N-a fost bac, a fost back engleză, (...) creată de Crin Antonescu. goare fără a fi votată. Cei care nu o re-
la prestigiosul hebdobamadar ce cu şi Comedia bătrâneţii. Fiecare colabo- Articolul 6. Orice nimeni este mai cunosc trebuie să aibă (...) o valiză cu
onoare-l conduce. rare este urmată de nişte posibile mot- presus de lege. o pijama, prosop şi săpun. Dacă unii
Ca un cititor devotat şi ca un cro- to-uri savuroase prin aluziile lor umo- Articolul 7. Libertatea de exprima- sunt membri ai Curţii Constituţionale
nicar, pentru unii, agasant, dar tenace, ristico-satirice: Ultima soluţie: nicio re (...) prin intermediul canalelor TV nu contează.
al revistei menţionate (vezi adnotările Constituţie!; USL, nunta, cultura nu-i Antena 1, Antena 2 şi Antena 3 este Să recapitulăm acum câteva Noi
publicistice sau... breviarul publicistic treaba ta!; Orice fiu de dac are bani de inviolabilă, cu obligaţia de a nu preju- succese în lupta împotriva culturii
din revistele târgujiene Caietele Co- bac; La şaptezeci de ani începe viaţa! dicia demnitatea, onoarea, viaţa parti- evidenţiate de Alex Ştefănescu: dis-
lumna şi Polemika, veche), nu pot să În Constituţia multvisată, Alex Şte- culară a lui Traian Băsescu. trugerea culturii a început din 1948
uit, printre multe altele, două eseuri fănescu demască tergiversarea parla- Articolul 8. Dreptul la învăţătură (...) până azi, prin interzicerea şi topi-
critice incitant şi controversabile cu mentară în revizuirea (farfuridică!) a este asigurat prin libertatea de a copia rea a 8.438 de titluri (inclusiv cărţile
semnătura lui Ion Simuţ: primul, în Constituţiei. De aceea, propune o Con- la bac şi de a plagia la (...) doctorat. lui Eminescu), prin detenţia celor mai
care propunea o clasificare pertinentă stituţie cronică şi comică însumând Articolul 9. Cetăţenii au drept de înzestraţi scriitori, filosofi, arhitecţi,
şi verosimilă cu Cele patru literaturi paisprezece articole. vot de la (...) 18 ani (...) ci pot vota şi muzicieni, pictori, oameni de ştiinţă,
postbelice (oportunistă, disidentă, Articolul 1. România este un stat postum (...). profesori, preoţi, partidul comunist
subversivă şi evazionist – estetică), şi unitar şi indivizibil deoarece aparţine Articolul 10. Mitingurile, demon- dovedind un remarcabil simţ al valo-
al doilea, în care lansa o personală şi cu totul USL. Nimeni n-are acces la straţiile, procesiunile sau (...) alte rii, prin demolări sculpturale, arhitec-
posibilă dublă grupare a criticilor şi is- valorile supreme şi intangibile: dem- întruniri sunt libere, (...) cu condiţia turale, rurale, poluare, a folclorului,
toricilor literari, a celor hărăziţi cu iro- nitatea, drepturile şi libertăţile cetăţe- remunerării participanţilor cu sume prin apariţia unor opere hilare şi in-
nie şi a celor lipsiţi de ironie, sau aflaţi neşti, dreptatea şi pluralismul politic. între 50 şi 100 de lei pe zi şi a utilizării troducerea limbii de lemn. Lupta îm-
în penurie, de ironie. Articolul 2. Suveranitatea naţiona- unor lozinci vizate de ideologii USL. potriva culturii române a continuat
Eu mai cred în critica literară veri- lă aparţine poporului român, (...) prin Articolul 11. Dreptul la şomaj nu cu succes şi după 1989: au dispărut
tabilă care nu poate evita şi, mai ales, referendum. Suveranitatea supranaţi- poate fi îngrădit (...), în restaurante, din ţară mii de obiecte de artă, s-au
nu poate să eludeze ironia inerentă şi onală aparţine USL care ignoră refe- parcuri sau case particulare. Cei care construit clădiri de o modernita-
benefică, la impactul cu creaţia literar rendumul. înfiinţează locuri de muncă trebuie te barbară şi palate ţigăneşti, ne-au
– artistică. Toţi criticii şi istoricii lite- Articolul 3. Teritoriul României persecutaţi în condiţiile legii. invadat manelele, limba de lemn co-
rari ar trebui să fie înzestraţi cu atitudi- este inalienabil, (...) sub jurisdicţia Articolul 12. Averea dobândită munistă s-a înlocuit cu limba de lemn
ne şi spirit ironic, benign, nu malign. USL. Teritoriul organizat administra- ilicit nu poate fi confiscată. Benefici- de azi, remarcându-se USL (Unitate
Delimitările pe grupuri şi exemplifică- tiv în comune, oraşe şi judeţe, dar el arii (...) nu pot fi condamnaţi (...) Cei Specială de Luptă), Marian Vanghelie
rile simuţiene erau, în unele privinţe, poate fi dezorganizat, prin crearea de arestaţi (...) trebuie reabilitaţi (...) ca şi Gigi Becali concurându-l pe Ceau-
şi în mai multe cazuri, cam tranşante şi regiuni. deţinuţi politici în serialul TV «Memo- şescu, numind în Guvernul României
discutabile. Aşa că nu-l cred pe colegul plagiatori. Conduc România plagi-
şi idolul meu Nicolae Manolescu, ca- atori şi deplagiatori ca Liviu Pop. În
pabil de a manifesta ironii şi acte ma- afara Guvernului, un deplagiator ilus-
liţioase, după incidentele sau... criza tru este Nicolae Manolescu, care a
din ultimii ani de la revista România eliminat abuziv din revista «România
literară. literară» articolul «Stilistica plagia-
Nu ştiu cât de inspirat şi de perti- tului» de Rodica Zafiu, argumentând
nent este titlul AlexŞtefaniada pentru că şi «Istoria literaturii române» a
demersul meu publicistic. L-am ales lui G. Călinescu este plină de... cita-
spontan, ca investind semnificaţii mul- te. Uslaşii (useliştii) au atacat ICR,
tiple, umoristico – satirice, eroice, ni- înlocuindu-l pe Il. R. Rapapievici cu
ciodată sarcastice. Sunt convins, fără Andrei Marga, înlocuit şi acesta de
să mai verific, de aparenţa criticului Liliana Zamfiroiu. Finalul satirei şi
şi istoricului literar Alex Ştefănescu pamfletului este ironic şi sarcastic:
la gruparea reprezentanţilor iluştri în- Când vor arde şi cărţi în pieţele pu-
zestraţi cu ironie, dar şi cu umor, chiar blice, reprezentanţii USL îşi vor putea
dacă acest spirit umoristic este... amă- considera misiunea încheiată.
rui. Având în vedere un judicios edito- În N-a fost bac, a fost back, satira
rial manolescian din revista România este magistrală: Vă rog, iubiţi cititori,
literară, cu un titlu... operaţional, nu... să examinaţi cuvintele «polisemie»,
operativ, pentru materia literaturii ro- «diegleză», «grafeme», «actanţi». Au
mâne de... sub comunism (Eugen Ne- ele vreo legătură cu frumuseţea litera-
grici), intitulat Limitele compromisu- turii? N-au! În continuare sunt persi-
lui, cred că Alex Ştefănescu se situează flate manualele alternative, subiectele,
dincolo de imperfecţiuni şi maculări perlele, cu agramatisme şi inexpresivi-
politice, morale şi profesionale. tăţi. Bacalaureatul din 2013 a însem-
I-am citit cu atenţie şi fidelitate, nat un regres.
mai ales paginile fin hebdomadarul În Comedia bătrâneţii, la şaizeci
manolescian, şi-l încadrez şi eu în gru- şi şase de ani neîmpliniţi, Alex Ştefă-
parea criticilor şi istoricilor literari (în) nescu se arată autoironic. Se consolea-
armaţi cu virtuţile umorului şi ironiei, ză cu faptul că mulţi critici literari sunt
în exegeze şi evaluări, în relaţiile din mai în vârstă: Nicolae Manolescu,
viaţa literară. Gheorghe Grigurcu, Eugen Simion.
De aceea, nu sunt surprins de cola- Finalul la culesul cireşelor, cu scara şi
borările sale din pagina 13, de Cultură, fetele... tineresc şi plin de umor.
Caietele „Columna” nr. 69 - 2, 3/2013 pag. 40

T
mers. Poeme Haiku ale autoarei
Din ochii tăi lumina-n cel mut un imn Australiene Cynthia  Rowe
se face. (Presedinta Societatii Australiene
Greu, plumbul ignoranţei îl schimbi în de Haiku)
fulg ce zboară,  1.
Cel învăţat noi aripi spre înălţimi des- blackened eucalypts

traduceri face a mirage shimmers 


on the long straight road
Şi-n dublă maiestate pui ce-i gingaş s-  
apară. 1.
Fii dară şi mai mândră de scrisul meu; Eucalipţi negricioşi …
subtil licăreşte un miraj  
M-ai îndrumat şi versu-mi se lumina pe drumul prelung
prin tine  
S o n e t e - Shakespeare 2.
Când altora în scrieri le umbli doar la cyclone season
stil; palm roots dangle
80. Mie-mi dai dulcea vrajă ce o presimt over sand
O! Cum mă pierd când despre tine cum vine  
scriu, Ş-atunci, când mi-eşti aproape, farme- 2
Ştiind că altul mult mai bine-o face cul încolţeşte vremea ciclonului
Numele tău e-n cântul lui mai viu rădăcini de palmier se leagănă
Din marea-mi neştiinţă o-înaltă artă deasupra nisipului
Căci temător mi-e graiul şi nu place. creşte.  
Dar cum splendoarea ta e-o apă-adâncă 3.
Purtând umile bărci ori mari veliere, monsoon
Când luntrea mea ce-abea se vede, încă 39. a green tree frog
E-o biată plută lângă-a lui, ţi-aş cere O, cum să te mai cânt pe tine, dar suav, beneath the eaves
Un semn de sprijin să rămân pe apă.  
Când toată eşti miracol adietor prin 3.
Şi-n timp ce el din valuri saltă-n spume mine? la muson
Eu simt sub tulburarea lor o groapă Dacă îmi iau vreun merit e-înşelător, e o broască verde de copac
Căci nu-s ca el şi cad spre-o altă lume. grav, sub streaşină
Cu mine doar  
departele se- adapă 4.
Iubire mi-e cap- pregnant again
an avocado ripening
cana şi ei nimic on the windowsill
nu-i scapă.  
 
 
18. 4..
Te-asameni poate însărcinată iar…
se coace un avocado
cu o zi de vară… pe pervazul ferestrei
Blândeţea ta m-  
adastă în dulcele-i 5.
senin; billabong  -
De va fi aspru crocodiles circling
vântul toţi muguri- the tourist boat
 
or să piară, 5.
Sub stăpânirea baltă mlăştinoasă  - 
verii rămânem prea crocolili încercuind
puţin. barca turiştilor
Adesea-n cer,  
fierbinte, un ochi 6.
rainforest
parcă zâmbeşte. a tree python lifts its head
Dar altădat’ reca- towards the sun
de în neagră agonie  
Şi astfel frumuseţea-i spre moarte se Când ce-am mai bun în suflet te laudă 6.
grăbeşte; pe tine. pădure tropicală
Natura-i schimbă şansa în mersul prin un piton de copac îşi ridică
Şi nu de- aceea oare şi viaţa ne desparte, capul spre soare
vecie. Iar numele iubirii se pierde-nsingurând  
Numai eterna vară, a ta, ea nu se stinge. O frângere, din care se duce în departe 7.
Nimic din frumuseţea ce-o ai nu va fi Tot harul de iubire-al truditului meu purple moon
şters gând. the magnolia bud
Zăpada neagră-a morţii pe ea n-o poa- O, eşti mereu absenţă şi doar durere-ai still closed
te-atinge  
fi 7.
Căci tu, nemuritoareo, respiri prin al De n-ar fi şi răgazul în care-o dulce cli- lună purpurie
meu vers, pă bobocul de magnolie
Cât fi-vor ochi să-şi scalde privirile-n Şi timpul şi iubirea în vis s-ar amăgi e încă închis
tărie Căci timp şi vis sunt una şi-n tine se-  
Deplina viaţă-a lumii îţi va fi dată ţie. nfiripă… 8.
a Christmas beetle
Şi-astfel mă-nveţi ce-nseamnă într-unul inside my slipper…
doi să fie wind in the pine
78. Când eu, prea depărtato, te-adun în po-  
Te-am invocat, o, muză, cerând să fii ezie. 8.
cu mine; vânt între  pini…
Şi-ai fost atât de-aproape la fiecare un cărăbuş de Crăciun 
vers, În traducerea lui Dan Anghelescu în papucul meu
De mă imită astăzi atâte voci străine din limba engleză În traducerea Lucianei Vladimir
Şi ode la picioare ţi-au pus oriunde-ai din limba engleză