Sunteți pe pagina 1din 49

Medicină

6 ani/zi, 360 de credite ECTS

Medicină în Limba Franceză,


6 ani/zi, 360 de credite ECTS

Medicină în Limba Engleză,


6 ani/zi, 360 de credite ECTS
FACULTATEA DE MEDICINĂ

Balneofiziokinetoterapie şi
Recuperare
3 ani/zi 180 credite ECTS

Biologie
3 ani/zi, 180 credite ECTS 1
Şcoala doctorală

Începând cu anul universitar 2005 – 2006, prin Ordinul


Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 4811/17.08.2005,
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş" a fost atestată ca
Instituţie Organizatoare de Studii Doctorale, prima
universitate privată din România care primeşte acest
titlu
FACULTATEA DE MEDICINĂ

Masterate
Analize de laborator utilizate în domeniul
biomedical
Medicină Socială. Management Sanitar
Medicină comunitară şi sănătatea familiei
Ordinului M.Ed.C.T. nr. 4936 din 30.07.2008
2
PROGRAMUL DE STUDIU MEDICINĂ

• Înfiinţat în anul 1991


• Acreditat naţional în anul 2002, prin HG 944/2002
• Acreditat internațional, recunoscut prin H.G. 781/2015, publicată în
Monitorul Oficial al României 724 din 28 septembrie 2015
3
PROGRAMUL DE STUDIU MEDICINĂ - FRANCEZĂ

• Acreditat naţional prin


hotărârea publicată în M.O.
partea I nr. 684/12.10.2009
• Acreditat internațional
• recunoscut prin H.G. 781/2015,
publicată în Monitorul Oficial al
României 724 din 28
septembrie 2015
4
PROGRAMUL DE STUDIU MEDICINĂ - ENGLEZĂ
• Acreditat național conform
Monitorului Oficial al României nr.
684/12.X.2010
• Acreditat internațional
• recunoscut prin H.G. 781/2015,
publicată în Monitorul Oficial al
României 724 din 28 septembrie
2015

5
PROGRAMUL DE STUDIU
BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE ŞI RECUPERARE

• specializare autorizată conform H.G. 1093/2009


• acreditată prin H.G. 493/2013.

6
PROGRAMUL DE STUDIU BIOLOGIE

• Acreditată conform HG.676/2007


• Acreditată prin H.G. 781/2015, publicată în Monitorul
Oficial al României 724 din 28 septembrie 2015
7
FACULTATEA DE MEDICINĂ

Singura facultate privată din România cu drept de pregătire în


rezidenţiat, prin OMS nr. 1141/2007 din 28/06/2007;
- Rezidenţiat în prima specialitate;
- Rezidenţiat în a doua specialitate în regim cu taxă
- Rezidenţiat studenţi străini. 8
MISIUNE

• Facultatea de Medicină din cadrul


Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”
din Arad se dezvoltă în mod
autonom, cu asumarea unei
responsabilităţi sociale care
integrează noul concept al
medicinei fără graniţe în contextul
strategiei generale europene, având
la dispoziţie o bază materială şi
resurse umane necesare, care să o
individualizeze atât la nivel
naţional cât şi la nivel
internaţional

9
OBIECTIVE MAJORE

• Formarea de medici, biologi, fiziokinetoterapeuţi cu


competenţe înalte, integraţi cu succes pe piaţa
naţională şi internaţională a muncii

• Formare de absolvenţi cu o dimensiune internaţională


puternică în direcţii de cercetare sau academice

10
CONDUCERE
• DECAN Conf. univ. dr. Carmen Neamţu
• PRODECAN Conf. univ. dr. Casiana Stănescu
• PRODECAN Șef lucrări dr. Stana Iulian
• DIRECTORI DEPARTAMENTE
• Departamentul de Medicină Generală Șef lucrări dr. Ududec Titus
• Departamentul de Științe ale Vieții Șef lucrări dr. Pribac George Ciprian
• Departamentul de biologie Conf. univ. dr. VioletaTurcuș
• Departamentul de pregătire în rezidențiat și studii postuniversitare Șef lucrări dr. Furău George Cristian

11
CONSILIUL FACULTĂŢII
Conf. univ. dr. Casiana Stănescu Prof. univ. dr. Mathe Endre

Conf. univ. dr. Carmen Neamțu Prof. univ. dr. Totolici Bogdan Dan

Șef lucrări dr. Morariu Stelian Șef lucrări dr. Pribac Ciprian
Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci

Studenţi

Benmoffok Aissa Ujog Florin Nati Ionel 12


Secretar Asist. Univ. Alciona Sasu Șef lucrări dr. Simona Dumitra
RESURSA UMANĂ

• Personal calificat şi competent, specialişti de înaltă ţinută


academică, orientat spre excelenţă
• Cadre medicale consacrate, elite ale lumii medicale arădene,
cunoscute şi recunoscute în ţară şi străinătate
• Cadre didactice tinere în permanentă formare şi autodepăşire,
direct implicate în activitatea didactică şi de cercetare
• Extinderea capacităţii pedagogice prin noi tipuri de învăţare,
învăţămănt centrat pe student
• Feed-back-ul calităţii corpului profesoral este realizat prin
evaluările semestriale de către studenţi, evaluarea colegială,
autoevaluare
13
METODE NOI DE PREDARE

Predare a ceea Demonstrare


ce ar trebui să Memorare pe o problemă
se ştie dată

Predarea a Aplicarea
Identificare ceea ce este cunoştinţelor
a problemei necesar de pentru rezolvarea
ştiut problemei

Evidence based learning (EBL)

Identificarea Predarea Aplicarea


evidenţelor bazată pe cunoştinţelor în
din literatură evidenţe mediul clinic

14
ÎNVĂŢĂMÂNT CENTRAT PE STUDENT

• la nivel decizional – prin implicarea acestora în structurile şi procesele decizionale (Senat şi Consiliul
facultății)
• Trecerea de la un sistem informativ al studentului la un sistem formativ cu acces liber la resursele Universității
• asigurarea resurselor necesare învățării – clinici deschise, disponibilitatea cadrelor la solicitări, baza
materială la dispoziție, 3 biblioteci, accesul la platfoma de e-learning (MOODLE)unde sunt postate o parte din
sursele bibliografice, accesul la revistele științifice din baza de date Springer şi CEEOL, ANELIS la care
Universitatea este abonată
• măsuri de stimulare a învățării materializate prin acordarea anuală a burselor studențești pe mai multe
criterii, burse care sunt finanțate de către Universitate
• transparența și obiectivitatea examenelor din sesiune
• consultații și consultații speciale pentru studenții cu dificultăți de învățare
• cercuri științifice studențești cu interese în sfera de activitate
• integrarea studenţilor merituoși în colective de cercetare
• tutorii de an, sprijină studenţii în probleme care ţin de activitatea didactică, dar şi administrativă şi socială
• centrul de consiliere și orientare în carieră contribuie la dezvoltarea personală și la optimizarea procesului
învățării
• în cadrul Programului on-line UMS, pentru studenţi, cel mai important modul este modulul Web-UMS
accesibil la adresa http://ums.uvvg.ro, unde îşi pot vizualiza datele personale, planurile de învăţământ
aferente anilor de studiu, situațiile şcolare, precum şi informaţiile financiare. Fiecărui student i se crează în
15
mod automat un cont, valabil pe toată perioada studiilor
CREȘTEREA PERFORMANȚEI PROFESIONALE A STUDENTULUI
Comportamentale

Performanta integrata in practica


FACE
Demonstrarea procesului
practic ARATA CUM

Interpretare/aplicare STIE CUM


Cognitive

Adunarea/asimilarea
STIE
datelor

16
STUDENTI + HG

17
ȘCOALA DOCTORALĂ

Începând cu anul universitar 2005 – 2006, prin Ordinul Ministerului


Educaţiei şi Cercetării nr. 4811/17.08.2005, Universitatea de Vest „Vasile
Goldiş" din Arad, a fost atestată ca Instituţie Organizatoare de Studii Doctorale,
devenind prima universitate privată din România care primeşte acest titlu

21% 12%
• Număr conducători de doctorat 7 18%
11%
• Doctoranzi 61 7% 8%
• Burse doctorale 12 23%
• Absolvenți confirmați 28
Medicină de familie Medicină internă
Ortopedie Urologie
Radiologie Gastroenterologie
Psihiatrie 18
PROCESUL DIDACTIC (SISTEMUL BOLOGNA)

Ciclul I – 3 ani – 180 credite ECTS


Ciclul II – 3 ani – 180 credite ECTS
Diploma
Doctor Medic
Examinare Eliberată de Ministerul
licență Educației Naționale
Recunoscută internațional

Ciclul III – Rezidențiat

Drept de liberă
practică 19
PROGRAMUL DE STUDII MEDICINĂ
360 credite ETCS= 9000 de ore
• 5684 cuprinse în programa de studiu și 3316 ore de studiu
individual

Raport Centru de Consiliere și Orientare în Carieră


20
COMPETENȚE ACUMULATE - MEDICINĂ
Competenţe profesionale:
C1 - Identificarea stării de boală și stabilirea diagnosticului corect al afecțiunii (afecțiunilor)
C2 - Conceperea și aplicarea unui plan terapeutic adecvat afecțiunii (afecțiunilor) identificate
C3 – Evaluarea corectă a riscului de îmbolnăvire sau a contextului apariției unei îmbolnăviri individuale/ colective, urmate
de alegerea și aplicarea măsurilor adecvate de profilaxie
C4 - Abordarea problemelor de sănătate/boală din perspectiva particularităților comunității, în relație directă cu condițiile
sociale, economice sau/și culturale proprii acelei colectivități
C5 - Inițierea și derularea unei activități de cercetare științifică sau/și formativă în domeniul sau de competență
C6 - Îndeplinirea în condiții de eficiență și eficacitate a sarcinilor manageriale impuse de anumite roluri profesionale
Competenţe transversale:
CT1 – Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condițiilor de finalizare a acestora, etapelor de lucru,
timpilor de lucru, termenelor de realizare aferente și riscurilor aferente
CT2 – Identificarea rolurilor și responsabilităților într-o echipă pluridisciplinară și aplicarea de tehnici de relaționare și muncă
eficientă în cadrul echipei și în relație cu pacientul
CT3 – Utilizarea eficientă a surselor informaționale și a resurselor de comunicare și formare profesională asistată (portaluri
Internet, aplicații software de specialitate, baze de date, cursuri on-line etc.) atât în limba româna cât şi într-o limbă de
circulație internațională
21
COMPETENȚE ACUMULATE - MEDICINĂ

 cunoştinţele corespunzătoare despre ştiinţele pe care se bazează medicina


şi o bună înţelegere a metodelor ştiinţifice, inclusiv a principiilor de
măsurare a funcţiilor biologice, evaluarea datelor stabilite ştiinţific şi analiza
lor;
 cunoştinţele corespunzătoare despre structura, funcţiile şi comportamentul
persoanelor sănătoase şi ale celor bolnave, precum şi relaţiile dintre starea
de sănătate şi mediul social şi fizic al fiinţei umane;
 cunoştinţele corespunzătoare despre disciplinele şi practicile clinice care
oferă o imagine coerentă a afecţiunilor mintale şi fizice, a medicinei din
perspectiva profilaxiei, diagnosticului, terapiei şi reproducerii umane;
 experienţă clinică utilă în spitale, sub supraveghere corespunzătoare.
22
COMPETENȚE ACUMULATE - BFK

Competenţe profesionale:
 Evaluează starea generală (în special aparatul locomotor) a pacientului sau sportivului, din punct de vedere anatomo funcţional;
 Identifică semne clinice de suferinţă musculo-osteo-articulară;
 Realizarea programelor de kinetoterapie adaptate patologiei şi conforme obiectivelor stabilite de medic, utilizând cunoştinţele
fundamentale din domeniu;
 Elaborarea şi realizarea programelor de masaj individualizate;
 Elaborarea şi realizarea programelor de hidrotermoterapie şi a altor metode specifice în acord cu patologia în cadrul programului
integrat de tratament recuperator;
 Realizarea protocoalelor de electroterapie întocmite de medic;
 Efectuarea determinărilor necesare pentru stabilirea diagnosticului funcţional precum şi monitorizarea acestuia;
 Instruirea pacientului în vederea utilizării ortezelor, protezelor şi altor dispozitive de facilitare a activitatilor cotidiene şi socio-
profesionale;
 Programe de recuperare medicală pe grupe de afecţiuni;
 Programe de terapie complementară;

Competenţe transversale:
 Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a acestora, etapelor de lucru, timpilor de
lucru, termenelor de realizare aferente şi riscurilor aferente;
 Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în
cadrul echipei şi în relaţie cu pacientul;
 Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare profesională asistată (portaluri Internet,
aplicaţii software de specialitate, baze de date, cursuri on-line etc.) atât in limba română cât şi într-o limbă de circulaţie
internaţională.
23
COMPETENȚE ACUMULATE - BIOLOGIE

Competenţe profesionale
C1. Operarea cu noțiuni, concepte, legi și principii specifice domeniului;
C2. Investigarea bazei moleculare și celulare de organizare și funcționare a materiei vii;
C3. Utilizarea de modele și algoritmi pentru cunoașterea lumii vii;
C4. Explorarea sistemelor biologice;
C5.Utilizarea de modele și algoritmi pentru cunoașterea lumii vii;
C6. Integrarea inter-/transdisciplinară a cunoștințelor specifice domeniului;

Competenţe transversale
CT1. Realizarea responsabilă și eficientă a sarcinilor aferente profesiilor din domeniu, cu
respectarea principiilor de etică profesională
CT2. Identificarea rolului dintr-o echipă și preluarea responsabilităților corespunzătoare profilului
profesional și personal.
CT3. Dezvoltarea capacităților de reflecție critic-constructivă asupra propriului nivel de pregătire
profesională în raport cu standardele profesiei.

24
Competente teoretice –profesionale si transversale
Abilitati practice- personalitate
• Scopul procesului educational este de a pregati studentii pentru
un rol activ si pozitiv in societate
Competente profesionale
teoretice

Student cu rol
activ si pozitiv
in societate

Competente transversale
Caracteristici de Context Abilitati practice
personalitate 25
APTITUDINI PRACTICE +

26
APTITUDINI PRACTICE +

27
APTITUDINI PRACTICE +

28
APTITUDINI PRACTICE +

29
GRADUL DE ÎNCREDERE AL PROGRAMULUI

Este urmarit prin:


• Formularele de satisfacție – 85% dintre studenți conform Centrului de
Consiliere și Orientare în Carieră
• Formularele ALUMNI - 85% dintre studenți conform Centrului de Consiliere
și Orientare în Carieră
• Evaluarea cadrelor de către studenti - toate cadrele au obținut un punctaj
de minim 3,43 dintr-un maxim de 4
• Recunoașterea diplomelor și a mobilităților ERASMUS
• Gradul de inserție profesională 88,5%
• Rata de abandon 39,16 %
• Număr de rezidenți în centrul universitar Arad 234
30
INSERȚIE PROFESIONALĂ
45 42 42
40
35 34
35
30 30 30
30 28
26 26
25
20
15
10
5
0
2010 2011 2012 2013 2014 RATA DE ABANDON
Inserție profesională Absolvenți 50 46 %
43 %
41 %
40 36 % 35 %
34 %
30

20

10

0
2009 2010 2011 2012 2013 2014 31
INTERNAȚIONALIZARE

• Compatibilizarea şi armonizarea procesului didactic


la nivel naţional şi european
• Evaluare multirank
• Creşterea mobilității studenţilor prin sitemul E.C.T.S –ERASMUS
• Mobilități cadre didactice
• Integrarea europeană a Universităţii din 2013 in Asociaţia Universităţilor
Europene (EUA)
• Învățământ linia engleză, linia franceză
• UVVG - membră a Federației Europene a Școlilor (FEDE)
• Centrul Internațional de Testare Lingvistică și Consiliere Academică în
cadrul Universității-acreditat Cambridge
• Profesori invitati din străinătate care s-au titularizat in Universitate
• Organizarea anuală de conferințe şi şcoli de vară internaționale
32
INTERNATIONALIZARE

33
ERASMUS – STUDENȚI OUTGOING

14 13

12

10

8 7
6
6
4
4

0
2012-2013 2013-2014 2014-2015 2015-2016

34
FACILITĂȚI

35
FACILITĂȚI

36
FACILITĂȚI

37
FACILITĂȚI

38
FACILITĂȚI

39
FACILITĂȚI

40
DOTARE SĂLI CURS

41
DOTARE SĂLI CURS

42
DOTARE SĂLI CURS

43
POLITICA ȘI PROCEDURILE DE ASIGURARE A CALITĂȚII

• O cultură care recunoaște importanța calității- din 1990/oug 75/2005 iso


9001/2008 recertificat 2014
• O strategie de management integrat al calității, statutat oficial prin Manualul
Calității
• Respectarea calității, a standardelor și liniilor directoare ENQA
• Singura Universitate particulară acredită inclusă în Manualul de bune practici
național realizat prin Proiectul POSDRU / 86 /1.2/ S/61959

44
CERCURI STUDENȚEȘTI

TEME DE CERCETARE
120

100 102
92
82
80

60
60
47 2013-2014
2014-2015
40
28
CERCURI STUDENŢEŞTI
2015-2016
20 140 128
124
0 120
Teme cercetare Nr studenti
100
82
80
56 2013-2014
60 52
2014-2015
40 2015-2016
25
20

0
nr cercuri Nr studenti
45
PUBLICAȚII

30
26
25
20
20 17 17 18
15 12
10 120 107
5 100
80 71 74
0
2010 2011 2012 2013 2014 2015 60
ISI Articles 40
19
20
0
2010 2011 2012 2013
BDI Articles
46
PROIECTE DE CERCETARE

47
MANIFESTĂRI ȘTIINȚIFICE

48
INFORMAȚIA PUBLICĂ

• Site UVVG www.uvvg.ro


• Goldiș TV
• “Vasile Goldiș” University Press
• Platforma MOODLE
• Ziar săptămânal regional EUROPEANUL
• Portal RNCIS
• Ziare și reviste ALUMNI

Informația publică este actualizată, imparțială, obiectivă


(cantitativă și calitativă) neavând un rol de marketing 49

S-ar putea să vă placă și