Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Omul reprezinta astfel veriga superioara a unui lant complex de evolutie a materiei vii. Aceasta este
inzestrata cu capacitatea de a-si mentine structura materiala proprie, adica individual specifica si de
grup. Se diferentiaza astfel de mediul inconjurator atat printr-o diferenta de potential, cat si printr-un
material informational specific, cuprins in proteinele sale, aflate, firesc, in corelatie cu acizii nucleici.
Adaptarea se realizeaza cu ajutorul reflexelor conditionate, ele stand la baza activitatii scoartei
cerebrale, segmentul superior de integrare a organismului, in echilibru dinamic cu mediul
inconjurator. Integrarea caracterizeaza "modul ascendent de organizare a materiei si gandirii,
evolutia formelor individuale de existenta de la simple la complexe si mentinerea lor pe treptele
superioare de organizare".
Reflexele conditionate amintite mai sus, ca latura obiectiva, impreuna cu compartimentul trairilor
subiective realizeaza activitatea nervoasa superioara sau activitatea psihica. In cadrul activitatii
psihice, functia rationala, cuprinzand gandirea, orientarea, atentia, procesele de invatare si
memorizare, ajuta fiinta umana sa cunoasca realitatea si sa o descifreze. Pentru a putea decide si
pentru a putea duce la indeplinire hotararile sale, omul a fost inzestrat cu vointa. Din viata psihica a
unui individ fac parte si emotiile, sentimentele sau pasiunile pe care le dezvolta in diferite mo-mente
ale exisentei sale.
Conducandu-ne dupa Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, cele doua tezaure prin care se pastreaza si se
transmite revelatia divina, ajungem la ideea ca viata este forma de existenta cea mai inalta dintre
cele create, forma prin care Dumnezeu cel pururea viu se exprima ca realitate (Ioan 1,4: "Intru el era
viata si viata era lumina oamenilor"). Crearea celorlalte fapturi, date omului spre conducere si
stapanire, s-a facut doar prin exprimarea simpla a vointei sale "sa fie" (Fc. 1), pe cand omul s-a creat
direct, fara mijlocire, de catre chiar Dumnezeu: "Si a zis Dumnezeu: Sa facem om dupa chipul si dupa
asemanarea Noastra - Si a facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau; dupa chipul lui Dumnezeu l-a
facut; a facut barbat si femeie." (Fc. 1, 26-27).
Creandu-l, Dumnezeu i-a inzestrat sufletul cu ratiune, oferindu-i astfel posibilitatea de a alege ceea ce
este mai bun din cele la care a cugetat, cu simtire sau sensibilitate, ajutandu-se de aceasta sa
perceapa lucrurile materiale prin intermediul simturilor, si cu vointa, prin care se orienteaza catre
ceea ce cele de mai sus i-au aratat a fi demn de urmat. Prima pereche de oameni creata nemijlocit de
catre Dumnezeu a fost aceea a protoparintilor neamului omenesc, Adam si Eva, din care, ca urmare a
binecuvantarii divine, a descins intreaga omenire, realizandu-se astfel o unitate de origine si fiintiala.
Adam este "parintele neamului omenesc" (Sol 10, 1), iar Eva "mama tuturor celor vii"(Fc. 3, 20), "si
din ei a rasarit neamul omenesc" (Tob 8, 6). Dupa crearea omului, Sfanta Scriptura spune: "Si a facut
Dumnezeu pe om dupa chipul Sau" (Fc. 1, 26-27).
Initial, intentia a fost aceea de a-l crea pe om si dupa asemanarea Sa, dar la creatie am primit doar
mijloacele de a o atinge prin noi insine; asadar, asemanarea era numai in potenta. Chipul nu se refera
la trup, ci la natura spirituala, intelectuala si morala a omului, iar asemanarea la ceea ce el poate
deveni prin practicarea invataturilor lui Dumnezeu, la aspiratiile si la scopul catre care el tinde.
Protoparintii se gaseau pe calea desavarsirii, tinzand spre asemanarea cu Dumnezeu, insa prin
caderea in pacat au devenit muritori. Moartea il ingrijoreaza pe om, fiind pentru el o taina greu de
dezlegat. Cu toate acestea, atitudinea credinciosului in fata mortii se recomanda a fi una de nadej-de
si nu de deznadejde, fiindca in Evanghelia Sfantului Ioan se spune: "adevarat, adevarat zic voua: cel
ce asculta cuvantul Meu si crede in cel ce m-a trimis, are viata vesnica si la judecata nu va veni, ci s-a
mutat din moarte la viata" (Ioan 5, 24). Omul a fost creat de Dumnezeu cu vointa si cu ratiune. Astfel
i se ofera posibilitatea de a interactiona cu lumea, de a-si dezvolta si de a-si extinde relatiile sale cu
lumea, relatii initial potentiale.
Fiecare individ a primit de la Creator partea sa de dar ceea ce-l face unic si de neinlocuit. Se
diferentiaza, astfel, de indivizii animali care-i sunt dati lui spre stapanire. Omul se integreaza in marea
comunitate care initial ii procura cele necesare si il poarta prin lume spre a o cunoaste. Vietuind cu
ceilalti va participa si el la procurarea roadelor pentru el si pentru altii, perpetuandu-se astfel iubirea
reciproca intre oameni si intarindu-se comunitatea umana. Caci intreaga comunitate are dreptul de a
folosi lumea intreaga asumandu-si intreaga raspundere asupra folosintei acesteia. Lumea nu trebuie
faramitata cu scopul de a-i reveni fiecaruia o parte din ea, ci asa cum spune parintele Staniloaie:
"fiecare trebuie sa foloseasca lumea intreaga si sa contribuie la dezvoltarea intreaga a ei, dar pentru
toti si impreuna cu toti. Chiar daca au in grija speciala anumite parcele, trebuie sa le foloseasca nu
numai spre folosul sau ci spre folosul comun, implinindu-si obligatia darniciei. Fiecare trebuie sa
considere lumea intreaga ca a sa, dar pentru a o darui cu pecetea pusa de intelegerea si munca sa, pe
ea, celorlalti".
3. Transplantul de organe
A efectua un transplant inseamna a implanta intr-o anumita regiune un tesut sau organ luate dintr-o
alta parte a corpului sau de la un alt individ. De la un donator viu se pot preleva unul din organele
sale duble (ex. rinichi) sau tesuturi (piele, maduva osoasa, sange). Cand se transfera un tesut viu de la
o parte la alta a aceluiasi organism vorbim despre transplant ontroplastic. In cazul in care se
efectueaza transplantul unui tesut sau unui organ de la un individ la alt individ apartinand aceleiasi
specii ne referim la transplantul homoplastic. De transplantul heterolog se vorbeste atunci cand
acesta se realizeaza genetic de la animale.
In Monitorul Oficial al Romaniei din data de 13 ian. 1998 a fost pulicata legea nr. 2 din 8 ianuarie
1998 cu privire la prelevarea si transplantul de tesuturi si organe umane. Prelevarea (recoltarea de
tesuturi si/ sau organe umane sanatoase) si transplantul de tesuturi si organe umane (inlocuirea
tesuturilor si/sau organelor umane compromise cu alte structuri similare, dovedite ca fiind
sanatoase) se fac in scop terapeutic (cap. 1, art. 1, par. 1).
Donatorul este subiectul in viata sau in stare de moarte cerebrala, compatibil genetic cu potentialul
primitor, adica subiectul care beneficiaza de realizarea unui transplant (cap. 1, art. 1, par. 4, 5).
Donatorul viu major, aflat in deplinatatea facultatilor sale mintale trebuie sa consimta liber, in
prealabil, in scris dupa ce i se va fi garantat ca nu exista un pericol pentru viata sa si dupa ce i se va fi
aratat eventualele riscuri si consecinte rezultate din prelevarea unei parti din corpul sau. De
asemenea, acesta poate reveni inainte de prelevare asupra consimtamantului dat (cap. 1, art. 5, par.
4). Prelevarea si transplantul de tesuturi si organe umane nu pot face obiectul vreunei tranzactii (cap.
1, art. 2, par. 1) Sa ne oprim putin asupra conventiilor internationale, mai ales asupra articolului 2 al
Conventiei Europene asupra Drepturilor Omului, in care, ca si in alte acte oficiale, se stipuleaza
dreptul omului la viata.
In textele tuturor documentelor internationale care se refera la drepturile omului se arata ca "corpul
omenesc este sacru, intangibil, trebuie respectat atat in timpul vietii, cat si dupa moarte si nu poate
face obiectul nici unui comert". Donarea in timpul vietii sau consimtamantul scris pentru prelevarea
si transplantul de tesuturi si organe este un act profund umanitar, care poate permite salvarea vietii
unui om (cap. 1, art. 2, par. 2).
Se cunoaste situatia critica a celor inscrisi pe listele de asteptare, intocmite de catre clinicile
specializate in efectuarea transplantelor, aproximativ un sfert dintre ei decedand inainte de a putea
beneficia de transplant, motivul principal parand a fi nu lipsa de organe, ci lipsa de respect a celor
care si le procura in mod ilegal, contra unor sume importante de bani. Datorita interesului tot mai
mare pe care recoltarea si comercializarea organelor il suscita, Organizatia Mondiala a Sanatatii a
incercat sa reduca si, in acelasi timp sa descurajeze aceasta practica, prin aprobarea rezolutiei
4425/13 iunie 1991. Articolul II al Proiectului Conventiei de Bioetica al Consiliului Europei, redactat in
1994, prevede clar ceea ce am subliniat anterior: "corpul omenesc si partile sale nu trebuie sa
reprezinte surse de profit".
In Romania, un sondaj de opinie publicat in cotidianul "Curentul" din 25 august 1998 si realizat de
Centrul de Sociologie Urbana si Regionala, arata ca 63,6% dintre romani sunt dispusi sa doneze
organe persoanelor bolnave. Legislatia internationala impune anonimatul primitorului si donatorului
si interzice oferirea de organe la o persoana - prieten sau ruda - desemnata de donator (exceptie fac
transplanturile de rinichi de la donator viu).
Prelevarea si transplantul de tesuturi si organe umane sunt interzise a se face ca urmare a vreunei
constrangeri (cap. 1, art. 2, par. 3). Se interzice prelevarea si transplantul de tesuturi si organe umane
de la potentiali donatori minori, precum si de la persoanele lipsite de discernamant, aflate in viata
(cap. 2, art. 6). Donorul viu poate fi minor atunci cand donarea de maduva osoasa se face in
beneficiul fratelui sau al surorii sale bol-navi de leucemie. In legea mai sus amintita se stipuleaza
faptul ca in momentul in care minorul refuza a i se preleva un anumit organ sau tesut, atunci
transplantul nu mai are loc. Prelevarea de maduva osoasa se face doar cu acordul fiecaruia dintre
titularii autoritatii parintesti sau al reprezentantului legal al minorului. Un caz controversat este cel al
copiilor cu hidrocefalie, lipsiti de constiinta, fara insa a fi morti cerebral deoarece ei nu sunt lipsiti de
materia cerebrala. In aceste conditii, minorul nu isi poate ex-prima consimtamantul si, evident,
nimeni nu il poate banui. In plus, in ultimul timp, se incearca gasirea unor solutii pentru ameliorarea
starii lor de sanatate. Deoarece nici anencefalii nu pot fi analizati dupa criteriile acceptate, in
consecinta nici ei nu pot fi donatori de organe. Prelevarea si transplantul de tesuturi si organe umane
de la persoanele decedate se efectueaza numai daca moartea a fost confirmata medical, in acest caz
fiind necesar consimtamantul scris al membrilor majori ai familiei sau al rudelor (cap. 2, art. 8, par. 1,
2).
De asemenea, este interzis a se preleva organe sau tesuturi daca prin aceasta s-ar compromite o
autopsie medico-legala solicitata in conditiile legii. In primul rand, pentru a putea beneficia de
organele donatorului, avem nevoie de consimtamantul sau, liber exprimat sau cel al urmasului legal
cel mai apropiat ca grad de rudenie. In cap. 3, art. 11 sunt prezentate prevederile legate de
consimtamantul donatorului sau al apartinatorilor acestuia. Exista anumite divergente in ce priveste
alegerea momentului optim recoltarii organelor, astfel incat acestea sa ramana viabile si sa poata
functiona la parametrii normali in momentul transplantului.
Opinia medicala acreditata pe plan international este aceea ca oportun a se preleva organele este
atunci cand donatorul se gaseste in moarte cerebrala, stare care ar echivala cu sfarsitul biologic al
omului. In aceste conditii, cel mai intalnit donator de organe este adultul cu varsta cuprinsa intre 20-
45 de ani, decedat in urma unor traumatisme puternice (accidente rutiere, accidente de munca,
caderi de la inaltime, etc). Pentru a functiona la parametrii normali organismul are nevoie de un
aport de oxigen constant la nivel celular, distributia acestuia fiind in legatura cu buna functionare
cardiopulmonara dirijata de sistemul nervos central. Moartea survine, deci, progresiv, odata cu
scaderea utilizarii oxigenului la nivel celular. Lipsa prelungita a acestuia de la nivelul creierului
afecteaza profund si ireversibil substanta cerebrala, de unde si denumirea de moarte cerebrala.
Odata cu distrugerea definitiva a creierului dispar simturile si constiinta, functia respiratorie putand fi
sustinuta doar cu ajutorul ventilatiei mecanice, dupa a carei intrerupere functia cardiaca diminua si
apoi dispare rapid. Protezarea respiratiei ajuta la mentinerea corpului, fara a se descompune.
Specialistii in transplant considera drept un criteriu pentru a recomanda un pacient in moarte clinica
ca donor de organe tocmai stabilitatea sa hemodinamica, o dovada a integritatii sale somatice. Cei a
caror stare, in ciuda tratamentului agresiv, se degradeaza inexorabil spre colaps cardio-vascular sunt
contraindicati pentru transplant.
In practica medicala se intalneste termenul de "moarte clinica", care defineste starea in care
elementul cerebral functioneaza, fiind nevoie doar partial de sustinere artificiala. Este de fapt o stare
vegetala in care se gaseste corpul uman. In anexa 5 a legii cu privire la transplantul de organe sunt
cuprinse criteriile de diagnostic pentru confirmarea mortii cerebrale. La examenul clinic efectuat
pacientul se prezinta cu stare de coma profunda, flasca, areactiva si cu absenta reflexelor de trunchi
cerebral - fotomotor si corneean. Alte semne: absenta ventilatiei spontane confirmata de testul de
apnee (la o Pa CO2 de 60 mmHg) precum si doua trasee EEG, efectuate la 6 ore, care sa ateste lipsa
electrogenezei corticale. Este obligatorie consemnarea clara a cauzei care a determinat moartea
cerebrala si excluderea altor cauze care ar putea produce un tablou asemanator mortii cerebrale
(hipotermie, medicamente depresoare ale sistemului nervos central, hipotensiunea arteriala sub 55
mmHg).
Sa ne oprim putin asupra catorva situatii clinice in care transplantul unui tesut sau organ este absolut
necesar. Transplantul de cord este considerat a fi o metoda alternativa pentru rezolvarea
cardiopatiilor aflate deasupra resurselor unor metode terapeutice medicochirurgicale dintre cele mai
sofisticate.
Primul transplant de acest fel s-a petrecut in luna decembrie a anului 1967, autorul sau fiind Dr.
Christiaan Barnard. Candidatii optimi pentru aceasta procedura sunt cei de la care se asteapta
revenirea la o viata functionala, dupa inlocuirea cordului bolnav cu unul sanatos. Pentru a ne asigura
de acest lucru, se cere ca persoana implicata sa fie complianta din punct de vedere medical, cu un
status mental puternic si sa nu fi suferit de alte boli secundare insuficientei cardiace. Intra aici in
discutie si doua categorii de copii, si anume: copilul mare, cu insuficienta cardiaca intratabila, prin
cardiomiopatie idiopatica si nou - nascutul cu malformatie congenitala complexa. Hipoplazia de cord
stang este cea mai frecventa optiune de transplant la nou - nascut. Este urmata de cardiomiopatie si
de tumorile intracardiace.
Nou - nascutul care candideaza pentru primirea unui cord sanatos, este supus, inaintea
transplantului, unei analize medicale multidisciplinare si unei evaluari psihosociale. Nu vor fi inclusi
sugarii cu hipertensiune pulmonara severa sau insuficienta organica multipla, ca si copiii infectati
viral sau bacterian (si nevindecati). O conditie obligatorie o constituie echilibrul psihologic perfect al
familiei. Problema concordantei dintre talia donatorului si primitorului este o problema delicat de
rezolvat in pediatrie. Unele diferente de dimensiune (30%) sunt acceptate de chirurg. Toti sugarii cu
transplant de cord au un ritm de crestere incetinit fata de standardele pentru varsta, dar la varsta
scolara au performante neuropsihomotorii care le permit o buna adaptare. Rezultatele imediate sunt
incurajatoare, supravietuirea variind intre 70-84%.
Copilul sau adolescentul cu cardiomiopatie dilatativa care se deterioreaza iremediabil, este candidat
pentru transplant de cord. Aceasta grupa de varsta beneficiaza si de retransplantul de cord efectuat
pentru aparitia bolii coronariene, posttransplant. Aici, rejetul de grefa se inregistreaza mai frecvent.
Transplantul cord - pulmon se pune in discutie la pacientii cu malformatii cardiace congenitale,
insotite de complexul Eisenmenger sau de hipertensiune pulmonara primara. Transplantul reprezinta
metoda de electie a tratamentului insuficientei renale cronice, in stadiul final al acesteia. Studiile
asupra transplantului renal la copiii din S.U.A. raporteaza o mortalitate de 4%. Deoarece transplantul
in primul an de viata se soldeaza, inca, cu o mortalitate mare, majoritatea centrelor practica
interventia de transplant dupa atingerea greutatii de 15 kg.
Transplantul de maduva osoasa, cu donator HLA compatibil familial constituie, in prezent, indicatia
de electie in cazurile de aplazie medulara severa. In 60-70% din cazuri, transplantul de maduva
osoasa este acceptat si valorile sangelui periferic revin la normal. In formele mai putin severe,
susceptibile de a raspunde la tratamentul imonosupresiv, transplantul de maduva osoasa reprezinta
indicatia de a doua intentie. Transplantul de maduva osoasa cu donator histoidentic nonfamilial este
grevat de un risc mai mare de esecuri si de reactii adverse. Transplantul medular alogenic constituie
unica sansa de supravietuire pe termen lung a copiilor cu leucemie mieloida cronica, deoarece
chimioterapia are o valoare limitata, indiferent de regimurile terapeutice folosite. In anumite
afectiuni hepatice - ciroza biliara primara sau secundara, hepatitele virale cronice, adenomul hepatic
sau tromboza venei hepatice care ajung in stadiul final de evolutie se practica transplantul hepatic.
Aceeasi solutie este de ales si in cazul unor afectiuni hepatice pediatrice. Amintim aici fibroza
hepatica congenitala, atrezia biliara, hepatita neonatala, deficitul de α1 - antitripsina, diverse
deficiente de metabolism.
Un loc aparte il ocupa transplantul de tesut osos, care din punct de vedere al compatibilitatii nu pune
foarte mari probleme. Se practica si in tara noastra, cu mult succes, mai ales in artrodezele efectuate
la nivelul coloanei vertebrale. Tesutul osos se poate preleva de la orice pacient dupa ce au fost facute
testele virale si bacteriene, alaturi de celelalte teste uzuale. O astfel de metoda elimina o procedura
invaziva, si anume recoltarea de tesut osos de la nivelul crestei iliace a pacientului. Odata efectuat
transplantul dupa tehnica cunoscuta, se administreaza medicatie imunosupresiva pentru prevenirea
rejetului de grefa. Terapia imunosupresiva prelungita creste morbiditatea prin infectii cu germeni
oportunisti sau boli limfoproliferative.
4. Menirea omului
Tot in Evanghelia dupa Ioan gasim o mentiune ce se refera la iubire: "dragostea catre aproapele este
un semn al implinirii dragostei catre Dumnezeu". Cuvintele propovaduite de Iisus Hristos in
apostoleasca sa calatorie au strabatut veacurile si au ajuns pana la noi: "Iubiti-va unul pe altul",
"faceti bine unul altuia" si "binecuvantati pe vrajmasii vostri si faceti bine celor care va urasc".
Implinirea dragostei catre Dumnezeu nu se poate cunoaste decat numai in dragostea catre
aproapele, caci "daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este!
Pentru ca cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu, pe care nu L-a vazut, nu
poate sa-L iubeasca. Si aceasta porunca avem de la El: Cine iubeste pe Dumnezeu, sa iubeasca si pe
fratele sau" (I Ioan 4, 20-21). Astfel, prin iubirea aratata semenilor sai si lui Dumnezeu, omul poate
intoarce darul primit, savarsind si o euharistie catre Creator, cel care in intelepciunea Sa a creat
lumea. Insusi Isus Hristos a ingrijit de cei bolnavi, le-a tamaduit suferintele, daruindu-le sanatate si
integrandu-i iarasi in familiile din care au plecat.
Oferirea vietii, si in consecinta si donarea trupului, pot constitui expresii ale "dragostei celei mai
mari", despre care vorbeste insusi Isus Hristos in momentul in care preda ucenicilor ultimele Sale
invataturi: "o dragoste mai mare decat aceasta, nimeni nu are, ca sa-si puna sufletul sau pentru
prietenii sai" (In. XV, 13). Oferirea vietii este lucrul major; oferirea organelor este binecuvantatul
lucru minor.
Din Sfanta Traditie aflam ca primii oameni care au inlocuit un organ cu un altul luat de la un cadavru
sunt cei doi mucenici din Roma, doctori fara de arginti, Cosma si Damian. Ei au prelevat, in secolul IV
piciorul unui cadavru pentru a-l inlocui pe cel gangrenat al unui muribund. In Sfanta Scriptura rolul
medicului este unul important, deoarece el este cel chemat sa vegheze la sanatatea oamenilor,
primind pentru aceasta cinstea meritata: "Cinsteste pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, ca si pe el l-a
facut Domnul" (Intelepciunea lui Isus Sirah 38, 1). Pentru a sluji lui Dumnezeu si aproapelui nu ne
folosim doar de suflet, ci si de trup, drept pentru care trebuie sa ne ingrijim de sanatatea sa. Aceasta
idee reiese si din cuvintele Sfantului Apostol Pavel care ne spune: "daca acest cort, locuinta noastra
pamanteasca, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casa nefacuta de mana, vesnica, in ceruri" (II
Corinteni 5, 1).
Cel care primeste darul are sansa de a-si continua cursul vietii, pe cand cel care daruieste nu o mai
are in spatiul terestru. Exista situatii critice in care transplantul de organe vine ca o solutie salvatoare,
si ne putem referi aici la cei care se nasc cu malformatii sau alte boli congenitale si care altfel nu ar
avea nici o solutie de supravietuire. Donarea de organe nu trebuie sa produca nici vatamarea
sufletului si nici minimalizarea valorilor spirituale. Amintim aici de prezenta Papei Ioan Paul II la cel
de-al XVIII-lea Congres International al Societatii de Transplant (Roma, 2000), cu care ocazie a adresat
oamenilor invitatia de a-si dona organele dupa moarte pentru a salva viata altor oameni, fara
interese materiale sau de alta natura. Biserica romano-catolica priveste donarea de organe drept "un
act de solidaritate umana, obligatia morala a individului referitoare la respectul fata de viata si
salvarea vietii fiind superioara pastrarii integritatii corporale."
Asadar, transplantul de tesuturi si organe ajuta, pe de o parte la salvarea vietii celor care nu ar mai fi
avut nici o sansa de supravietuire in lipsa acestuia, iar pe de alta parte ofera celui care daruieste,
bucuria de a putea prelungi o viata, urmand astfel exemplul lui Iisus Hristos.
Bibliografie
[1] Buergenthal Th., Weber R., Dreptul international si drepturile omului, Ed. All, Bucuresti, 1996
[2] Ciofu E.P., Ciofu C., Pediatria, Tratat, Editia I, Ed. Medicala, Bucuresti, 2001, pag. 338-339, 793,
889
[3] Harrison's Principles of Internal Medicine, 14th Edition, 1998, vol.1, pag. 842, 1298, 1300, 1491.
[4] Monitorul Oficial al Romaniei, Legea nr.2 din 8 ianuarie 1998 privind prelevarea si transplantul de
tesuturi si organe umane.
[5] Scripcaru Gh., Ciuca A., Astarastoae V., Scripcaru C., Bioetica, stiintele vietii si drepturile omului,
Ed. Polirom, pag. 140-159,1998
[6] Stan G., Teologie si Bioetica, Ed. Biserica Ortodoxa, Alexandria, 2001, pag. 56-66 [7] Saragea M.,
Fiziopatologie, Editura Academiei Romane, vol. 1, 1981, pag.13-15
[8] Todoran I, Zagrean I., Teologia Dogmatica, Editia III-a, Editura Renasterea, Cluj, 2000, pag. 147-
154
[9] *** Legislatie medicala, Colegiul Medicilor din Romania, Ed. Infomedica, 1998
[10] *** Textes du Conseil de l'Europe, Strasbourg, 1996
[11] *** Textes du Conseil de l'Europe en matire de bioetique, Strasbourg, 1993
Resurse Internet