Doliul în îngrijirile paliative

* Doliul este un proces natural dar care se poate complica. Doliul

complicat determină tulburări pe termen lung cu afectarea stării de sănătate atât
a persoanei îndoliate cât și a societății din care face parte;
* Deși diagnosticul de doliu complicat nu se poate stabili înainte de 6 luni
post-deces este importantă cunoașterea factorilor de risc pentru doliul complicat
și identificarea lor cât mai devreme;
* Studiile în domeniu au pus în lumină o serie de factori de risc,
identificabili pre-deces, predictivi pentru evoluţia spre doliul complicat post-
deces:1) numărul evenimentelor negative supraadăugate (altele decât boala
pacientului) din viaţa aparţinătorului la momentul prezentării în serviciul de
îngrijiri paliative; 2) nivelul scăzut al suportului social și al asistenței medicale
în percepția aparținătorului; 3) severitatea crescută a bolii pacientului, apreciată
prin indicele Karnofsky, la momentul primirii în serviciul de îngrijiri paliative;
4) calitatea relației cu pacientul (dependență, ambivalență); 5) mecanismele de
coping ineficiente; 6) experiența anterioară a unui doliu; 7) experiența de
separare de un părinte în copilărie; 8) tulburările psihice sau abuzul de droguri
sau alcool în antecedentele persoanei îndoliate.
Sexul, vârsta, nivelul de educaţie sau apartenenţa la o anumită rasă sau
cultură, tipul de personalitate sau circumstanţele pierderii pot influenţa modul în
care un individ îşi dezvoltă strategii de coping (pentru prelucrarea suferinţei şi
depăşirea situaţiei). De asemenea persoanele cu convingeri religioase puternice
îşi depăşesc suferinţa dată de pierderea fiinţei iubite mai repede şi complet,
absenţa convingerilor religioase reprezentând un factor de risc pentru doliul
complicat, independent de statusul psiho-social al persoanei îndoliate.
Factorilor amintiți li se adăugă şi alţi posibili determinanţi ai evoluţiei
post-deces: 1) locul decesului (în spital, în hospice sau la domiciliu); 2) gradul
de control al durerii pacientului în zilele premergătoare decesului, în percepţia
aparţinătorului; 3) circumstanţele în care a survenit decesul (ex. o hemoragie
masivă sau o criză severă de dispnee ca eveniment final).

*Calitatea experienţelor din perioada de îngrijire și pregătirea pentru

deces se pot constitui în factori protectori. Pregătirea pentru doliu poate fi
influențată de actele medicale la care aparținătorii asistă sau le sunt comunicate.
Integrarea familiei în procesul de îngrijire și comunicarea reală cu personalul
medical sunt esenţiale în managementul pregătirii pentru deces şi doliu.

* Este necesară urmărirea în evoluție a persoanelor îndoliate;

* Suportul trebuie canalizat spre cei vulnerabili. Intervențiile de suport
trebuie “croite” pe nevoile persoanelor îndoliate. Este esențială alegerea
intervențiilor potrivite dintre diferitele tipuri de tratamente și a momentului
1
potrivit de aplicare a lor. Se sugerează o abordare gradată pornind de la suport
prin manifestarea empatiei, apoi consiliere individuală și de grup, iar dacă
complexitatea cazului o cere se poate apela la psihoterapie (mai ales cognitiv-
comportamentală) și/sau tratament farmacologic. Aplicarea prea devreme și
nediferențiată a intervenţiilor terapeutice poate interfera cu procesul natural de
prelucrare a suferinţei, cu efecte nefavorabile asupra procesului de doliu.