Sunteți pe pagina 1din 8

Adrian Bodnaru

 
 
APRILIA
 
 
în definitiv sunt a bodnaru
şi îmi refuz cele trei timpuri
pentru că mi-e alb zaru’
şi în definitiv
lucrează toate cele trei schimburi
 
chiar şi în noaptea asta,
cu zâmbetul ei crăpat şi plin de sânge,
stau eu - a bodnaru, cu ea - a plânge,
şi cu asta basta
 
subiectiv până la replică
îmi dau lacrimile la deferizare
pentru a le scoate din influenţa magnetică
a lanţurilor lătrătoare
în lunometrică
 
înfăşurat în timpul
dintre muritor şi muribund
plec să tai luna la câini
şi venele la mâini
că de cuţite abund
chiar şi în pâini
 
mirese de mânăstire
şi primăveri de ierbar
îşi aruncă o privire
pe-al sângelui cântar
 
că încă e la modă
înmulţind prin diviziune
 
sau, dacă nu,
 
mai încolo sau mai încoace
totul e retro,
 
adică inversă taxă;
aşa cum după schimbul trei - viitor,
schimbul unu - trecut, ca următor,
îşi aşteaptă aceeaşi sintaxă.
 
 

 
IULIA
 
 
I.
 
Plecase mai departe
de trecutul ei cu miros de săpun fin
Sertarul acela împins strâmb,
în grabă, rămânând mereu puţin deschis
 
Şuviţe de păr şi unghii
ori ridicole eprubete pentru alb şi negru
peste piesele albite cu picături de acetonă
ale parchetului
 
Macheta unui Kamikadze
înfiptă a doua oară mai jos
în U.R.S.S.
 
Nu trebuia începută noaptea
care plesneşte geamul ferestrei
chiar între ochi
 
Se unge de plajă cu rujul cămăşii albe
balta lăsată de un pas
cald încă în dimineaţă
Miros a săpun fin
tăbliţele cu păstraţi curăţenia
şi eu caut grăbit din venele scurtate
de atâta stat în picioare
prin oraşul cu cozi negre
 
 
II.
 
Cimitirul se uscase deja
de floarea de sub
Cu gura amară de toate ţigările
adunam de rug
metru cu metru cub
 
Jumătate de palmă sub ceas
Jumătate de palmă pe frunte
Eşti - nu e la parastas
doar Sunt e
 
Cimitirul se uscase deja
jumătate de palmă
 

 
 
OCTOMBRIA
 
 
merele m-au făcut
să nu mai pot saluta
cu voce tare fecioarele
şi muribunzii
 
mai ales merele
camioanelor ce-au înflorit pe asfalt
ultimii câini -
petale albastre în venele mele -
 
am aceiaşi aburi pe oglinzi
când port cămaşa de cioburi sparte
strident
iar cămaşa vitrinei îmi spune
totul în unele nopţi
 
astfel
cu privirea ca un copil pe umeri străini
în dimineaţa cu păsări moi
urc de tot
 

 
 
MAIA
 
 
Până când venele de asfalt ale oraşului
şi-au închis înţepătura
ploii ce scoate sâni în tricouri
am purtat sub cămaşa pe jumătate călcată
toate florile cusute ale somnului
 
piaţa făcuse genunchi
citind pe marginea fântânii
inelele porumbeilor înecaţi
aşa încât copilul degeaba
şi-a rupt coaja cotului cald
 
femeia înnegrind
gulerul prânzului alb
ca duminica n-a mai aşteptat
ce va fi mâine
iar cilindrii s-au umplut de spectacole
negre şi verzi
 
ficatul oglinzii
cu parfum industrial atunci
a născut peste visul
cu toate florile cusute ale somnului
sub cămaşa pe jumătate călcată
 
dar eu luasem deja
înţepătura ploii ce scoate sâni în tricouri
cheful benzinei pentru amintiri
silenţios murind la primul colţ
 
 

 
JURNAL DIN DUPĂ-AMIAZA UNUI ALCOOLIC
 
 
De limba oraşului fumător
îmi murdărisem cămaşa
la începutul zilei şi străzii
 
Pe banii udaţi
de buzunarul batistei cu gripă
Am primit biletul pentru
locul unde oraşul dă în câmp
 
Dar trenul m-a lăsat în
locul unde oraşul mare
dă în oraşul mic
 
Fata pe care o lăsasem murind
de dragoste în somnul ei
Mi-a spus că ştie
locul unde oraşul mic dă în câmp
 
Doar pe două
dintre cioburile sticlei aruncate pe şină
le mai ţinea alături
hârtia etichetei prostite
 
-Aici e locul, mi-a spus
Fata
 
În cămaşa murdărită
la începutul zilei şi străzii
Abia după trei marfare
am reuşit să-mi amintesc ceva
Demult:
Trotineta cu roţi
din cutii de cremă “Guban”
Ce nu-mi rezista
Două lungimi de curte
la rând
Niciodată.