Manual practic de magie neagra

Capitolul 1

Cufărul misterios

Elenina a împlinit ieri șaisprezece ani, dar n-a vrut să dea o petrecere acasă
așa cum și-ar fi dorit părinții ei. A dus, la fel cum făceau toți colegii, o cutie cu
bomboane de ciocolată la școală, pe care le-a împărțit profesorilor și celor din
clasă, iar după amiază a ieșit la o cofetărie cu două dintre prietenele ei.
Tatăl ei ar fi vrut să îi organizeze ceva mai deosebit, dar maică-sa părea
mulțumită și cu varianta asta. Elenina știa de ce, dar nu avea nici cea mai mică
intenție să spună și altora, pentru că era secretul lor bine păstrat: între patru și
șase după-masă, maică-sa stătea acasă și urmărea un mini-maraton de două
telenovele una după alta, ceea ce o făcea absentă pentru restul lumii. Dacă ar fi
dat o petrecere în casă ar fi însemnat să lipsească de la cea mai mare plăcere a ei
după shopping, deci acceptase mulțumită ideea cu cofetăria și îi cumpărase
câteva bluze și o rochiță pe care i le dăduse grăbită, cu ochii la ceas.
Tatăl ei a fost mai sincer și i-a dat niște bani cu o figură ușor încurcată,
zicându-i că nu știa ce i-ar fi plăcut ei mai mult să-i cumpere. Elenina a acceptat
zâmbind banii și sărutarea lui grăbită, dar s-a gândit că astăzi nu de banii tatălui
ei avea nevoie, ci de cu totul altceva, de un lucru pe care o să-l ia mai târziu pe
furiș din garajul lui. Nu avea de ce să își facă griji că el ar fi putut să o prindă,
pentru că nu avea să afle deloc - niciodată nu se întorcea înainte de ora cinci, șase
acasă. Însă trebuia mai întâi să aștepte să decoleze mama ei spre sufragerie, unde
să deschidă televizorul mare cât jumătate din perete, și să se piardă iar în
încurcăturile amoroase ale personajelor pe care le urmărea zilnic.
Stătea nerăbdătoare în camera ei, care se găsea chiar vizavi de sufragerie și la
patru fără cinci mama ei bătu la ușă:
— Elenina te rog să ai grijă pe aici și să nu mă deranjeze nimeni până la șase
decât…
— Știu mamă, decât dacă ia casa foc. Și nici atunci decât dacă este absolut
necesar și pompierii nu descurcă…
Mama îi zâmbi și închise ușor ușa în urma ei. Era o glumă pe care o foloseau
încă de când au început cele două seriale în urmă cu aproape doi ani.
Elenina așteptă câteva minute bune, până când sunetele de generic ale primei
telenovele au fost înlocuite de replicile pline de pasiune ale protagoniștilor, apoi,
încercând să nu facă nici un pic de zgomot, coborî în garajul tatălui ei și privi
cercetător în jur.

1
 Ca orice bărbat care dispune de bani, tatăl ei își dotase garajul cu tot ce i se
păruse că ar putea avea vreodată nevoie. Mașini de găurit de toate tipurile,
fierăstraie puternice cu care ar fi putu să taie un tanc, scule și unelte care ar fi
putut asigura necesarul unui atelier auto mai modest, erau atârnate pe pereții
garajului sau așezate cu grijă în dulapuri și sertare. Inutil de spus că toate erau noi
sau folosite o dată, cel mult de două ori.
Își trecu privirea peste ele și se îndreptă spre un panou pe care erau prinse
ciocane de diferite mărimi. Luă unul de o jumătate de kilogram și cum i se păru
cam ușor îl schimbă pe unul mai mare. Ieri luase o pânză de bomfaier dar cum nu
avusese succes azi era hotărâtă să ia măsuri radicale: micul lacăt care stătea în
cale curiozității ei precis nu avea să reziste unei lovituri directe cu un ciocan de
un kilogram. La nevoie avea să îl schimbe cu un ciocan mai mare dar în după
amiaza asta era hotărâtă să-i vină de hac cu orice preț.
Lacătul cu pricina, de fapt un mic lăcățel abia cu ceva mai mare decât degetul
ei mare, îi stârnise curiozitatea de multă vreme și ar vrut mai demult să îl
deschidă numai că se afla în pod, loc interzis escapadelor ei până în urmă cu ceva
timp. Motivul oficial este că acolo erau câțiva faguri de viespi dar la începutul
anului, folosindu-se de o lanternă a putut vede clar că fagurii erau vechi și
abandonați de vechii locuitori.
— Totuși este periculos acolo și aș prefera să nu te duci, a insistat mama ei
când i-a comunicat noutatea.
— Ce pericol ar putea fi? s-a mirat Elenina iar tatăl ei care asista la discuție a
început să râdă.
— Mama ta crede că podul este bântuit de spiritul malefic al bunicii ei, a spus
el printre hohote de râs.
— Marcele, Marcele, oprește-te! Știi că nu îmi place să vorbim pe tema asta, a
încheiat brusc mama ei discuția.
Oricât a încercat să îl descoase apoi pe tată ei despre ”spiritul malefic” din pod
nu a reușit să obțină decât mormăituri evazive:
— Ei prostii de-ale mamei tale. Mai bine să nu vorbim despre ele pentru că se
supără dacă află.
N-au mai vorbit dar curiozitatea Elenina fusese definitiv și iremediabil
stârnită. Și dacă până atunci mai rezistase cum rezistase, ieri, după ce s-a întors
de la cofetărie, nu a mai avut răbdare și, profitând de faptul că mama ei era încă
prinsă de magia telenovelelor căutase înfrigurată pe internet câteva metode de a
deschide un lacăt. Metodele găsite erau foarte multe și foarte bune și ar fi folosit
de minune unui spărgător amator dar pe ea nu o ajutau absolut deloc. Și asta
pentru că tot ce găsise se refera la un lacăt la care exista cheia și tot ce avea de
făcut hoțul amator era să facă o copie după ea. La o adică s-ar fi descurcat și ea
cu așa ceva, metodele nu păreau a fi cine știe ce complicate, numai că adevărata

2
problemă era că nu exista o cheie după care să facă o copie. A căutat-o peste tot,
chiar și pe sub fagurii de viespi sau pe sub marginile luminatoarelor. Nu era și
pace.
Podul era plin de tot felul de vechituri și nu era nici foarte curat și nici foarte
bine întreținut iar Elenina bănuia că avea un oarecare amestec și aversiunea
mamei ei purtată podului pentru felul în care arăta locul. Oricum, de fiecare dată
când, profitând de absența mamei ei, bântuia prin pod răscolind prin dulapurile și
sertarele vechi, fiecare escapadă sfârșea invariabil în fața cufărului încuiat cu
lăcățelul pe care astăzi voia cu orice preț să îl deschidă.
Era un cufăr vechi din lemn masiv și era întărit peste capac cu benzi groase de
metal. În ciuda anilor care se vedea că au trecut peste el, lemnul din care era făcut
părea aproape neatins de vreme iar benzile de metal, chiar dacă aveau un început
de rugină pe ele, erau intacte și prinse cu nituri mari și solide.
Ieri, văzând că nu găsește cheia a luat o pânză de bomfaier și a încercat să taie
lacătul. Era ultima dintre metodele întâlnite pe net și nerecomandată pentru că
lăsa urme care nu mai puteau fi pe urmă șterse. Nu-i păsa de urme, oricum
înafara de ea nimeni nu mai urca în pod de o bună bucată de timp, dar după un
sfert de oră de trudă a fost nevoită să renunțe: pe toarta lacătului nu se vedea nici
măcar o urmă de zgârietură. Coborâse și a pus la locul lui bomfaierul gata să
renunțe când într-un sertar a găsit un set de pile diamantate pentru metale dure. A
urcat aproape în fugă scările dar a avut parte același eșec așa le-a aruncat furioasă
prin tot podul.
Aducându-și aminte de întâmplările zilei de ieri Elenina mai urcă o treaptă pe
scara care ducea în pod și cântări neîncrezătoare ciocanul în mână gândindu-se
dacă nu ar fi fost bine să ia unul mai mare. Era gata să se întoarcă când simți o
dorință de nestăpânit să ajungă cât mai repede în fața cufărului. Era ceva mai
puternic decât ea, ceva mai presus de ceea ce simțea în mod obișnuit. O singură
dată a mai simțit așa ceva când, după o zi întreagă de hoinărit cu clasa prin munții
Piatra Craiului, au răbdat cu toții de sete pentru că unul din izvoarele pe care s-a
bazat ghidul lor l-au găsit secat. Exact aceeași senzație o simțea și acum deși în
mod sigur nu era vorbă de sete. Era o nevoie pe care nu și-o putea explica de a
ajunge cât mai repede în pod. În pod, dar nu oriunde ci mai precis în fața
cufărului. Pe când urca scările și deschidea trapa podului parcă avea în față
cufărul și numai cufărul și i se părea că era înconjurat de o lumină pală care
pâlpâia ușor.
— Doamne, ce naiba se întâmplă cu mine? se întrebă ea în timp ce proptea
bine chepengul podului pentru că nu ar fi vrut ca din cauza vreunui camion care
trece pe stradă acesta să se trântească și să răsune în toată casa.
Cufărul era tot acolo și bineînțeles că nu era înconjurat de nici o lumină.
Zâmbi crispată și se apropie de el strângând puternic ciocanul în mână. Se lăsă în

3
genunchi lângă el și o clipă se întrebă de ce lacătul arăta atât de strălucitor dacă
cufărul în sine este atât de vechi. Nu avu vreme să se gândească prea mult la
întrebare ci, cuprinsă de nerăbdare prinse hotărâtă în mâna stângă lacătul
strângându-l bine iar cu dreapta ridică ciocanul și se pregăti să lovească. Avea de
gând să dea mai întâi o lovitură mai ușoară, pentru a testa tăria lacătului și abia
apoi să lovească cu toată puterea.
O clipă a crezut că visează pentru că fără să depună nici cel mai mic efort s-a
trezit dintr-o dată cu micul lacăt în mână. S-a auzit doar un ușor clinchet dar
Elenina era sigură nu a tras de lacăt nici un pic. Privi fără să creadă când spre
lacătul din mâna ei când spre tortița lui care acum se bălăngănea ușor în belciugul
cufărului. Încă neîncrezătoare scoase tortița din belciug și ridică cu grijă clapa.
Un scârțâit care i se păru sinistru răsună lângă ea ca și cum ceva sau cineva
foarte greu ar fi călcat pe podeaua podului. Râse nervos amintindu-și de vorbele
tatălui ei despre spiritul malefic al străbunicii ei. Dacă femeia despre care
vorbeau părinții ei îi fusese mamei ei bunică, ei i-ar veni un fel de străbunică. Un
grad de rudenie prea îndepărtat ca să mai aibă vreo importanță, gândi ea și ridică
puțin câte puțin capacul cufărului. Un nou scârțâit al podelelor îi însoți mișcarea
și i se păru că cineva se uită peste umărul ei dar când se întoarse grăbită nu văzu
pe nimeni deși ar fi putu jura că simțise o respirație profundă în spatele ei. Praful
stârnit de drumul ei prin pod strălucea ca niște mici steluțe de diamant în razele
piezișe ale soarelui care se strecurau pe lucarne. Într-un loc i se părea că se
învârtejește mai tare dar nu privi mai atent pentru că era atrasă irezistibil de cufăr
și de conținutul lui.
Clătină din cap și deschise de tot capacul cufărului și în prima clipă fu
dezamăgită de sărăcia conținutului. Se aștepta la o mulțime de fleacuri aparținând
secolului trecut așa cum găsise și prin celelalte lăzi și sertare din pod dar în loc de
asta văzu doar un bucată masivă de lemn negru, elegant fasonată, cu o adâncitură
atent lucrată în care se afla un caiet negru pe coperta căruia scria cu litere aurii
frumos caligrafiate:

”PENTRU STRĂNEPOATA MEA ELENINA”

Iar dedesubt cu același scris dar parcă mai colțuros, mai amenințător, se
specifica:

”NUMAI ȘI NUMAI PENTRU STRĂNEPOATA MEA ELENINA”

Se încruntă fără să știe dacă să fie amuzată sau înspăimântată apoi mai privi
încă odată în jurul ei și ridică cu grijă caietul din adâncitura în care era adăpostit.

4
 Sub caiet, într-o scobitură în lemn mai era un colier cu perle negre pe care îl
luă cu grijă în mână și după ce îl privi încântată îl puse cu regret înapoi: oricât de
talentată se credea la îmbunătățit realitatea se îndoia că va putea vreodată purta
colierul. Poate cu vremea va găsi o explicație pe care să o accepte și mama ei dar
era conștientă că nu era încă momentul. Mai ales dacă ar fi aflat că l-a găsit în
cufărul străbunicii ei.

Reveni la caiet: era un caiet elegant iar coperta părea confecționată dintr-o
piele vopsită în negru, cu marginile prinse în colțare din metal strălucitor pe care
îl bănuia a fi argint.
Deschise caietul și pe pagina de gardă citi iar o atenționare amenințătoare:

”ATENȚIE!

5
 Dacă nu ești strănepoata mea ELENINA, închide chiar acum acest caiet,
pleacă și uită de el și astfel poate blestemele mele nu te vor urmări.”

Dedesubt cu litere abia vizibile scria

”Mic manual de magie neagră”

Elenina râse nervos și privi în jur ca și cum s-ar fi așteptat să fie pândită de
cineva. Dar cum nu era nimeni în jurul ei mai deschise o filă și începu să
citească:

”Draga mea strănepoată Elenina,

Dacă totul a mers bine tu ar fi trebuit să împlinești ieri seară șaisprezece ani
așa că poți citit liniștită acest caiet. Dacă nu ai împlinit încă șaisprezece ani și
totuși ai deschis cufărul, prin forță sau prin alte mijloace atunci crede-mă este mai
bine să pui caietul la loc, să închizi cufărul și să uiți de el până când vei împlini
șaisprezece ani. O dată cu deschiderea cufărului mari primejdii te pândesc și nu le
vei putea înfrunta înainte de a împlini șaisprezece ani pentru că forțele tale abia
atunci se vor manifesta cu toată puterea.
Dar pentru că te-am făcut probabil foarte curioasă nu am să te mai fierb la foc
mic și am să-ți spun tot adevărul: noi suntem vrăjitoare. Mai precis noi două
suntem vrăjitoare. Mama și bunica ta nu s-au învrednicit cu acest dar, în parte
pentru că nu au vrut, în parte pentru că darul acesta al vrăjitoriei are un mod
ereditar foarte complicat de a se transmite. Poate o parte de vină o am și eu
pentru că ele sunt lipsite complet de acest har pentru că mi-am folosit arta pentru
a le lipsi pe ele de puteri magice și a ți le transfera ție. Chiar dacă nu îți vine să
crezi, o să fii cea mai puternică ființă magică care s-a născut vreodată. Ba mai
mult decât atât: ești prințesa unui regat care te așteaptă să îl iei în stăpânire. Eu
am fost regina lui o bună bucată de timp până când am fost răpusă de către un
grup de complotiste.
Știu că încă nu crezi asta dar în foarte scurtă vreme te vei convinge. Va trebui
să înveți repede să îți folosești puterile magice pentru că vei fi înconjurată de
dușmani. O să ai și un paznic în preajma ta dar va trebui să înveți să te aperi
singură pentru că toți dușmanii mei se vor îndrepta de acum împotriva ta. Am
fost o vrăjitoare puternică și suficient de îndărătnică ca să îmi stârnesc o mulțime
de dușmănii.

6
 Tu va trebui să îmi duci munca mai departe, o să îți explic eu mai încolo
despre ce este vorba, dar pentru asta ar fi bine să verificăm mai întâi câteva
lucruri ca să știm cum stăm.
În mod sigur ești vrăjitoare dar cum au trecut aproape o sută de ani de când
am dispărut tot ce am planificat eu cu grijă s-ar putea să fi suferit mici modificări.
Timpul are propriile lui planuri și de multe ori este greu să luptăm cu ele.
Va trebui să treci trei teste ca să fii sigură că ești cu adevărat prințesa
vrăjitoarelor așa cum mă aștept eu. Pentru că sunt mai ușoare, astă seară ne vom
ocupa doar de primele două.
Primul este și cel mai simplu și este simplu de aflat dacă corespunzi din acest
punct de vedere. Du-te în baie, aprinde toate luminile, dezbracă-te până la brâu și
numără toate alunițele pe care le vezi pe corpul tău. Dacă sunt peste nouă totul
este în regulă. Dacă nu, problema este mai complicată: vei putea învăța magie dar
mult mai greu decât dacă ai fi avut peste nouă alunițe. Nu uita să iei și o oglindă
de mână ca să verifici și spatele sau chiar ceafa pentru că unele alunițe au
obiceiul să se ascundă în partea din spate a capului chiar la linia de demarcație
dintre piele și păr. Se spune că cei care au mai multe alunițe vor trăi mai mult și
vor fi mai sănătoși pentru că au celulele albe cu telemetrele mai mari. Prostii de-
ale oamenilor de știință care nu sunt în stare să pună punctul pe „i”: persoana cu
multe alunițe are puteri magice native care o ferește de boli și de probleme. Este
ceva care este înscria în ADN-ul nostru și nimeni nu ne poate lua acest dar.
Acum că am aflat acest lucru – și sper că ai trecut testul alunițelor – să trecem
la testul următor. Va trebui pentru asta să te duci într-o grădină sau pădurice și să
rupi câteva crengi de salcie – poate să fie și răchită, pentru ceea ce urmează nu
contează. Bănuiesc că știi cum arată o salcie dar ca să fii mai sigură ti-am decupat
o fotografie și am lipit-o alături așa cum m-am priceput eu mai bine.

7
 Important este ca mlădițele să le rupi, nu să le tai, de îndată ce apune soarele.
Nu este foarte important să faci asta imediat ce apune dar este bine ca asta să se
întâmple cât mai aproape de acest moment. Vii cu crengile acasă apoi te închizi
cu ele în baie, dai drumul la apă să se umple cada – ai grijă să nu folosești nici
săpun și nici spumă de baie. Apa trebuie să o lași perfect curată iar în acest timp
vei rupe șaptezeci și șapte de frunze de pe crengile de salcie aduse de tine. După
ce ai șaptezeci și șapte de frunze rupte le ții strâns în mâna stângă ca să
impregneze cu esența puterilor tale, apoi cu ele în mână intri în cadă. Le rupi în
jumătăți una câte una și le arunci în apa din jurul tău în afară de ultima pe care o
prinzi cu buzele și o ții așa cam un sfert de oră. Sper că te-ai gândit să încui ușa la
baie pentru că nu ar fi o imagine foarte plăcută vederii dacă ar intra cineva și te-ar
vedea cu frunza în gură. Eu am fost neatentă și am fost surprinsă de o slujitoare
în această ipostază. În nesimțirea ei a spus că seamăn cu o capră și ca să mă
cunoști mai bine pot să-ți spun că și-a petrecut restul vieții sub formă de capră.
Nu că m-ar fi încălzit asta foarte mult. Multe din acțiunile celui care practică
magia par caraghioase pentru cei din jur dar efectele sunt cele care contează.

8
După ce ai stat cam un sfert de oră în cadă rupi și ultima frunză, o amesteci cu
celelalte apoi ieși afară și scoți dopul de la cadă.
Nu știu dacă ai învățat la școală despre efectul Coriolis. Dacă nu, am să îți
spun eu despre ce este vorba în doar câteva cuvinte ca să nu te plictisesc prea
tare: forța Coriolis a fost descoperită de un savant care se numea Coriolis
bineînțeles, care a aflat că datorită mișcării de rotație a pământului în emisfera
nordică atunci când apa se scurge printr-un orificiu trebuie să se scurgă în sensul
mișcării acelor de ceasornic dacă experimentul se face în emisfera nordică și spre
stânga, în sens invers mișcării acelor de ceasornic dacă are loc în emisfera
sudică.
Urmărește cu atenție apa: când cada aproape s-a golit, la scurgere se va forma
un mic vârtej. Fii atentă la sensul de rotație: fiind în emisfera nordică, datorită
forței Coriolis vârtejul va avea sensul acelor de ceasornic deci se va roti spre
dreapta. Dacă și la tine se va roti la fel asta înseamnă că va trebui să te pui cu
burta pe carte – o carte mai complexă decât Micul manual de Magie pe care îl ții
acum în mână – și să înveți în ore lungi grele și chinuitoare cum să stăpânești
magia la un nivel mulțumitor. Dacă însă apa se va scurge fără să facă nici un
vârtej – așa cum eu cred și sper să o facă – nu va trebui să faci nimic și magia va
veni la tine atât de repede și de multă încât uneori nu ai să o poți stăpâni. Nu mă
întreba de ce oamenii înzestrați pentru magie anulează sensul forței Coriolis.
Habar n-am de ce dar știu precis că așa se întâmplă. Și iar te vei folosi de Micul
manual de Magie dar de data asta dar numai pentru a-ti tempera pornirile de a
face ca lumea în jurul tău să o ia razna din cauza forțelor pe care le poți dezlănțui
fără voia ta.
Gata! Ajunge pentru astăzi! Du-te și fă ce ti-am spus până aici iar pe urmă
poți să revii să citești mai departe.”
Ca și cum s-ar fi sincronizat cu cele scrise în caiet dinspre intrarea în pod s-a
auzit vocea pătrunzătoare a mamei ei.
— Elenina… ce naiba faci de atât vreme în pod?
Elenina a tresărit și a închis caietul cu coperți de piele apoi l-a trântit în cufăr
închizând cu zgomot capacul. Prinsă de lectură nici nu a observat că a trecut
vremea primei telenovele când de obicei mama ei făcea o scurtă pauză ca să mai
stea câteva minute de vorbă cu ea.
— Îmi caut un costum pentru carnaval mamă, a răspuns ea și a încercat să nu
o trădeze vocea și să afle maică-sa cât de emoționată era.
— De o oră? întrebă maică-sa și capul i se ivi în capul scării care ducea în
pod.
— Păi nu am găsit nimic care să mi se potrivească, a răspuns ea și s-a
îndreptat spre maică-sa pentru a evita ca ea să urce și să-i descopere secretul.

9
 Maică-sa aruncă o privire circumspectă prin podul prăfuit și pufni
nemulțumită:
— Dă-le naibii de vechituri, mai bine du-te în oraș să îți cumperi ceva ca
lumea.
— Bine mamă, făcu Elenina ascultătoare și se îndreptă spre ea gata să coboare
scara.
Pentru mama ei „ceva ca lumea” însemna ceva ori ceva la modă sau dacă nu
măcar să fie nou. Și dacă se poate scump.
Au coborât împreună în sufragerie și maică-sa îi reaminti să nu întârzie la
cină. A dat din cap ascultătoare și cum a rămas singură a țâșnit spre baie. A
aprins toate luminile și după ce a încuiat ușa și-a dat jos tricoul și a început să-și
numere alunițele. Pe la douăzeci și trei s-a oprit și a oftat ușurată. Primul test îl
trecuse cu brio așa că mai avea de trecut încă două.
După ce s-a terminat și a doua telenovelă i-a spus mamei ei că iese să ia puțin
aer iar tatăl ei care printr-o minune ajunsese astăzi mai repede acasă mormăi
aprobator:
— Este foarte bună o plimbare de seară. Îmi pare rău că nu pot să te însoțesc
cred că mi-ar prinde și mie bine să iau puțin aer.
Ieși înainte ca el să se răzgândească și o aprobă din mers pe mama ei care ca
de obicei îi mai dădu un sfat înainte de plecare:
— Ai grijă pe unde umbli că îndată se lasă seara și am auzit că s-a umplut
cartierul de golani.
Își luă o giacă de blugi pe ea și mai privi încă o dată la ceas: era abia șapte
seara așa că avea tot timpul. Imediat după ce a ieșit din baie a fugit la calculator
să afle ora la care apune soarele în 25 septembrie: acolo scria că la ora 19 și
douăzeci și nouă de minute. Trebuia doar să traverseze strada și să intre în parc.
Din câte își amintea pe acolo pe undeva prin desișurile dinspre pădure se găseau
câteva sălcii plângătoare.

Capitolul 2

Lucrurile se complică

A ajuns în dreptul sălciilor chiar când soarele își arunca ultimele raze pe
deasupra parcului așa că până acum ea credea că respectase aproape întrutotul
instrucțiunile din caiet.
În timp ce rupea câteva ramuri de salcie se gândea pentru prima dată la cele
citite în caiet: oare este posibil să fie ceva adevărat din cele scrise acolo? Hai că
treaba cu alunițele mai era cum era dar dacă și experimentul cu efectul Coriolis se

10
adeverea ce avea să facă mai departe? Trebuia cu orice preț să mai urce încă o
dată pe furiș în pod ca să citească și despre al treilea test. Iar dacă avea să îl
treacă și pe al treilea ce îi rămânea de făcut? Să învețe magie neagră ca să facă
ce? Să-și blesteme dușmanii sau să dezlege cununiile cum auzise ea pe la
televizor în unele reclame.
Se întrerupse din gânduri când își dădu seama că poteca care ducea spre
ieșirea din parc era blocată de trei bărbați. Erau rufoși și parcă îi erau vagi
cunoscuți de pe la containerele de gunoi în care mai scotoceau uneori.
— Ia te uite ce cadou am primit astă seară Gogule, spuse unul din ei cu voce
răgușită și făcu un pas spre ea. Prospătură, mă.
— Prospătură, prospătură dar vezi că e înarmată, răspunse unul dintre cei din
spatele lui.
— Ce înarmată mă, tu nu vezi că nu are decât câteva nuiele?
— Păi da, începu celălalt să râdă. Dar dacă ești rău te bate cu ele la fundul gol.
Elenina privi disperată în stânga și în dreapta dar nu erau decât tufișuri dese pe
unde nu ar fi putut cum să fugă.
Îi veni să plângă și se încordă gândindu-se cu înfrigurare ce să facă.
Simți o apăsare ușoară pe umărul drept și îngrozită dădu să se întoarcă spre
ceea ce credea că este o nouă amenințare dar auzi o voce calmă și baritonală care
îi spuse:
— Nu te mișca Prințesă!
Începu să tremure și încercă să privească în jur să vadă unde ar fi putut fi prin
preajma ei o prințesă dar nu îndrăzni.
Deoarece simți tremurul ei cel din spate adăugă:
— Te rog…
În același timp văzu cu coada ochilor că ceea ce o apăsa pe umăr era tija unei
săgeți al cărui vârf triunghiular și ascuțit era la vreo treizeci de centimetri în fata
ochilor ei.
Ar fi vrut să întoarcă capul să se uite dar îi era frică de ceea ce ar fi putut să
vadă. Oricum, indiferent cine ar fi fost fu zărit și de cei trei din fata ei care își
schimbară imediat atitudinea:
— Hei gagiule stai blând, noi doar glumeam, spuse primul dintre ei și acestea
au fost ultimele lui cuvinte pentru că vârful săgeții țâșni cu un șuierat ușor pe
lângă urechile ei și se opri în gâtul omului.
— Hei, ce dracu crezi că faci? întrebă al doilea din ei dar cu aceeași viteză o
săgeată i se înfipse și lui în piept.
Al treilea vagabond nu mai stătu să întrebe nimic ci cu o viteză pe care nu i-ai
fi putut-o bănui se întoarse și vru să fugă. Oricum nu putea fugi mai repede decât
săgeata care îl ajunse după primul pas și îl trânti alături de ceilalți.

11
 Elenina respiră greu și încă se întreba ce să facă când auzi în spatele ei o
mișcare bruscă. Făcându-și curaj, în cele din urmă se întoarse să privească. În
spatele ei era cel mai masiv bărbat care îi fusese dat vreodată să vadă. Și nu atât
masivitatea lui o uimi cât faptul că stătea cu un genunchi îndoit și cu capul plecat.
Sprijinise arcul uriaș de care se folosise de pământ și dincolo de masivitatea lui,
așa cum stătea plecat îi zări doar părul bogat care îi împodobea chipul care îi era
bine acoperit de o glugă. Cap care era cam la înălțimea ei deși era cu un genunchi
la pământ. Hainele, atât cât putea vedea din ele păreau că făceau parte din
recuzita unui teatru dar nu putea vedea mai multe pentru că îi auzi iar vocea
baritonală:
— Îmi cer iertare Prințesă că ai fost nevoită să vezi așa ceva dar s-au mișcat
prea repede altfel nu ar fi ajuns deloc în fața măriei tale.

În ciuda spaimei prin care trecuse Elenina privi iute în jur să fie sigură că nu
este altcineva prin preajmă cu care vorbește uriașul. Dar nu, era singură, așa că se
întorsese cu totul spre uriaș și îl întrebă cu voce tremurândă:
— Cine, cine ești?

12
 — Sunt Matei, măria ta. Paznicul din umbră al măriei tale. Cel de care vorbea
Madalena, străbunica domniei tale.
Se încruntă și încercă să înțeleagă: ea era Elenina Tudorescu, elevă în clasa a
zecea la liceul Unirea, cu note mediocre și comportare la fel iar până acum câteva
minute nu avea nici un paznic și nici habar că ar trebui să aibă vrunul.
— Nu înțeleg, spuse ea sincer apoi adăugă. Ridică-te și explică-mi te rog.
Uriașul se ridică câte era de mare și o privi în ochi. Avea ochii căprui și din
câte își putea da ea seama în întunericul ce se lăsa rapid peste parc păreau blânzi
și sinceri. Nu se prea împăca blândețea pe care o citea în ei cu cele trei cadavre
din spatele ei dar pentru moment nu încercă să înțeleagă.
— Nu e nimic de explicat, spuse acesta cu voce profundă de bariton. Ai
deschis Cufărul Magic și de acum o mulțime de pericole vor fi în jurul tău așa că
… am apărut eu să te apăr de ele.
— Pericole de genul ăsta? întrebă Elenina arătând spre cele trei cadavre din
spatele ei.
— Ah nu, nici vorbă spuse cu o ușoară umbră de zâmbet Matei. Ăștia sunt,
cum se spune pe la voi acum, pierderi colaterale. Te așteaptă pericole adevărate
dar sunt aici, pregătit să te apăr de ele.
Privi în jur părându-i-se că se aude un zgomot și spuse:
— Poate ar fi mai bine să mergem. Nu știu cum am putea explica prezența lor
dacă vine cineva.
Elenina se întoarse și păși cu grijă peste cele trei cadavre și tocmai își făcea
griji cu modul în care va reuși să îl introducă în casă când, întorcând capul, văzu
că Matei nu mai era în urma ei.
„Halal paznic!” spuse ea și, crezând că s-a ascuns prin tufișuri strigă ușor:
— Matei! Unde ești?
— Aici, răspunse vocea chiar lângă urechea ei făcând-o să tresară speriată.
Sunt aici dar sunt invizibil. Apar numai atunci când este nevoie.
Viața ei părea că o ia încetul cu încetul razna și toate numai după ce
deschisese caietul cu coperte de piele și încuietoare din argint din cufărul din pod.
Cufărul Magic cum îi spunea Matei. Și cel mai cumplit lucru la care se putea
gândi pe când se apropia de casă că lăsase în urmă trei pierderi colaterale de care
nu îi păsa nici cât negru sub unghie. Oare ce se întâmplase cu ea în ultimele ore?
Nu avu când să își răspundă: în primul rând pentru că nu știa răspunsul și în al
doilea rând pentru că ajunsese între timp acasă. Când intră lăsă ușa larg deschisă
mai mult timp în așa fel încât, chiar invizibil fiind, să-i dea timp și lui Matei să
intre.
— Nu-i nevoie de așa ceva Prințesă, se auzi vocea lui. Eu mă descurc.
Mama ei care părea să fie în seara asta omniprezentă o întâmpină curioasă în
hol:

13
 — Ai vorbit cu cineva. Mi s-a părut că am auzit o voce.
— Vorbeam la telefon mamă, răspunse ea încercând să ascundă la spate
crengile de salcie.
Se înșela dacă credea că poate ascunde ceva de ochiul ei vigilent așa că le
scoase la iveală și maică-sa le studie strâmbându-se:
— Ce faci cu bețele alea în casă? Parcă văd că sunt pline de gângănii…
Elenina se prefăcu că le cercetează mai mult ca să o liniștească pe maică-sa și
spuse:
— Am citit pe internet că dacă pui în apa de baie frunze de sălcii se reglează
metabolismul. Și nu cred că au gângănii… le-am scuturat bine afară.
Maică-sa se încruntă și încercă să își amintească apoi spuse nesigură:
— Da, parcă îmi amintesc că am citit și eu asta undeva. Data viitoare să îmi
aduci și mie câteva crenguțe să le încerc.
— Bine mama, spuse Elenina și se îndreptă spre baie.

Capitolul 3

O baie ciudată

După ce intră în baia mică a casei zăvorî în spatele ei ușa și se așeză pe

colacul de la veceu: deși baia era destul de spațioasă, pentru că era baia
secundară, nu avea nici un scaun așa că era singurul loc unde putea sta să rupă
frunzele din crengile de salcie. După ce a numărat șaptezeci și șapte de frunze a
dat drumul la apă ca să se umple cada de baie apoi a început să aleagă una câte
una frunzele așa cum și-a amintit că scria în caietul din care citise ceva mai
devreme. Ţinându-le strâns în mâna stângă a început să se dezbrace cu greutate
folosindu-se numai de mâna dreaptă când și-a adus aminte de Matei și a tresărit:

14
 — Matei, unde ești? întrebă ea cu voce șoptită.
— Aici stăpână, se auzi vocea lui de lângă ușă.
— Nu ai putea să aștepți afară până fac baie?
După câteva clipe de liniște se auzi vocea baritonală a lui Matei:
— În nici un caz Prințesă. În baie sunt cele mai mari pericole pentru că ești
complet neajutorată. Se deschid porii pieli, se deschide sufletul … e mai bine să
fiu aici.
Elenina ezită câteva clipe apoi spuse:
— Foarte bine atunci dar întoarce-te măcar cu spatele.
Dinspre locul unde bănuia că ar fi Matei se auzi un mormăit nemulțumit apoi
acesta spuse:
— Foarte bine, m-am întors.
Elenina privi spre ușă dar nu văzu nimic.
— Foarte bine, foarte bine, îl îngână ea dar eu cum mă conving că te-ai întors
cu adevărat.
Dinspre ușă se auzi un oftat de exasperare apoi Matei apăru în toată mărimea
lui și Elenina văzu că era întors cu spatele iar capul îi ajungea până aproape de
tavan.
— Așa e mai bine, îl aprobă Elenina și se chinui în continuare să se dezbrace
folosindu-se numai de mâna dreaptă.
Puse telefonul cu ceasul afișat pe ecran la vedere pe policioara de la oglindă și
intră apoi în cadă. Se așeză comod începând să rupă una câte una frunzele în două
pe care le arunca apoi în apa din jurul ei. Ezită când ajunse la ultima frunză ce pe
care trebuia să și-o pună în gură, i se părea un lucru extrem de caraghios de parcă
se aștepta ca în orice moment să apară o gașcă de pitici ciudați în jurul ei care să

15
râdă cu gura până la urechi de prosiile pe care le făcea. Cum nu apăru nimeni
prinse frunza în gură și așteptă răbdătoare să treacă sfertul de oră de care se
vorbea în caiet. Apa începuse să se răcească și începuse să dârdâie dar nu avu
curajul să mai dea drumul la apă caldă ca să nu rateze experimentul. După ce
trecu sfertul de ceas rupse și frunza din gură o aruncă în cadă și ieși clănțănind
din dinți din cadă.
Se șterse grăbită cu un prosop apoi se îmbrăcă cu halatul de baie și se aplecă
să scoată dopul de la cadă.
Auzind apa cum curge Matei întrebă:
— Gata? Acum mă pot întoarce?
Elenina se privi cercetător în oglindă și clătină din cap: halatul era cam scurt și
nu se mai încheia bine la piept dar asta era, așa că spuse cu o jumătate de voce:
— Poți, poți…
— Vreau să văd și eu cum se desfășoară chestia asta cu frunzele. Am auzit de
ea dar nu am văzut-o niciodată pe viu.
După câteva minute de așteptare apa a ajuns la o înălțime de numai câțiva
centimetri pe fundul căzii. La sfârșit frunzele s-au precipitat toate odată și fără să
facă nici un vârtej, nici la dreapta, nici la stânga cada s-a golit de ultimele picături
de apă.
— Eram sigur că așa o să se întâmple, spuse Matei care privise și el alături de
ea scurgerea apei. Am avut așa o presimțire.
Elenina privi într-o parte la el, mirându-se cum de se obișnuise atât de mult cu
prezența lui.
— Ia loc pe vasul de veceu te rog. Ești atât de mare încât nici nu pot să
gândesc în preajma ta. Și chiar vreau să te întreb câteva lucruri.
Se aplecă deasupra căzii și începu să strângă jumătățile de frunză din cadă în
timp ce se gândea la ceea ce voia să îl întrebe pe Matei.
O dată cu ultima frunză strânsă își așezase și întrebările în ordinea importanței
așa că după ce așeză grămada de jumătăți de frunze pe margine chiuvetei se
întoarse spre Matei:
— Aș vrea să te întreb dacă știi cine a scris caietul din care am citit în pod.
Matei o privi atent și spuse:
— Credeam că știi.
— Nu știu, se încruntă Elenina. Și dacă tu știi ar fi bine să mi-o spui odată
până nu explodez de nerăbdare.
— Iartă-mă dar am crezut că s-a semnat pe undeva sau a lăsat o explicație
ceva prin el.
— Se poate, fu de acord Elenina numai că m-a surprins mama și nu am apucat
să citesc decât câteva pagini.
— Aha, fu de acord Matei. Așa se explică…

16
 Văzând privirea nerăbdătoare a fetei continuă:
— Ai avut o străbunică care a fost cea mai grozavă maestră a magiei negre
care a trăit pe meleagurile astea. A fost regina unuia din cele două regate magice:
mai precis a Regatului Negru. A murit cu mult înainte de a te naște tu…
Făcu o pauză apoi continuă:
— Ea e cea care scrie în caietul acela din care ai citit tu.
Elenina se încruntă apoi întrebă:
— Dar nu ai spus că a murit?
— Ba da, confirmă Matei. A murit cu mulți ani în urmă.
— Atunci de spui că scrie. Ai vrut să spui că a scris.
Matei se poticni vrând să spună ceva, tuși ca să-și dreagă vocea apoi spuse:
— Vezi tu Prințesă, în lumea asta magică în care vom trăi de acum încolo
moartea nu este chiar moarte. Este așa ca o stare de viață suspendată în care mai
poți face unele lucruri. Cum ar fi să scrii un manual de magie pentru nepoata ta.
— Nu înțeleg, se încruntă iar fata. După cum vorbești deja mă faci să mă
gândesc la o lume cu totul paranormală.
— Dar lumea din jurul nostru este PARANORMALĂ spuse Matei. Atâta doar
că cei mai mulți dintre oameni văd numai partea normală a ei.
— Deci noi nu suntem normali, concluzionă Elenina și se opri brusc pentru că
i se păru că aude un zgomot la ușă.
Își duse un deget la buze și ascultă. Din acolo de ușă se auzi un fâșâit de haine
apoi mama ei spuse nervoasă:
— Elenina am auzit un glas de bărbat în baie. Cu cine ești acolo?
Elenina făcu un semn spre Matei și acesta își luă arcul sprijinit de chiuvetă și
se făcu nevăzut iar Elenina deschise ușa.
— Mamă, spuse ea cu telefonul în mână, cum poți să spui așa ceva? Ascultam
o piesă de teatru înregistrată pentru mâine la școală. Era „Apus de soare” și nu
am avut timp să citesc cartea așa că am ascultat-o: ce ai auzit tu era Ștefan cel
Mare cum spune că Moldova nu este a noastră ci a…
— Bine, bine, spuse maică-sa după ce aruncă totuși o privire bănuitoare în jur.
Mă gândeam că ai început să primești bărbați în casă.
Ieși chicotind și ca și cum și-ar fi adus aminte de niște întâmplări vechi din
tinerețea ei iar Elenina strânse mai bine halatul în jurul ei și se îndreptă spre
camera ei.

17
 Capitolul 4

Carla – colega ideală

A doua zi dimineața în timp ce mai lenevea încă în pat încercă să își aducă
aminte ce visase: ceva cu magie, o baie magică și trei oameni care o atacaseră și
care au fost uciși de un uriaș care…
Se trezi brusc din reverie și șopti:
— Matei!
— Da Prințesă, se auzi o voce chiar lângă pat și ea tresări și strânse mai bine
cearceaful pe lângă ea deși era îmbrăcată în pijamale.
„Deci nu este vis” gândi ea înfrigurată și înainte de a-și da seama se face
spuse:
— Întoarce-te cu spatele!
— Prea-bine Prințesă, răspunse vocea lui Matei și deși încercă să vorbească în
șoaptă glasul lui era adânc și vibrant astfel că nu se miră deloc când mama ei
ciocăni la ușă și după ce primi răspunsul intră ca un vârtej în dormitorul fetei
privind circumspectă în jur.
Văzând-o cu telefonul în mână spuse ușurată:
— Da, acum știu: Ștefan cel mare din Apus de Soare. Precis ai să iei zece că
prea mult l-ai ascultat.
După ce mai privi încă o dată în jur, clătină din cap nedumerită și ieși.
— Va trebui să facem ceva cu vocea asta a ta, spuse gânditoare Elenina în
timp ce își dezbrăcă pijamalele ca să își ia un halat ușor până la baie.
După ce se spălă pe dinți se așeză pe vasul de la veceu dar îi spuse iar lui
Matei să devină vizibil ca să se convingă că stă cu spatele. Va trebui să rezolve
cumva și asta. Încă nu știa cum dar nu era obișnuită să stea cineva lângă ea în
permanență mai ales în momente atât de intime.
După ce se îmbrăcă își anunță mama că pleacă. Mama ei era o casnică veșnic
lipită de casă de care va trebui să scape într-un fel sau altul atunci când se va
întoarce de la școală pentru a putea citi în liniște și restul caietului din cufăr.
„Micul manual de magie neagră” cum insista să-i spună străbunica ei. Trebuia să
își sincronizeze drumurile în pod sau în timpul celor două telenovele sau și mai
bine în cele două, trei ore cât este plecată la cumpărături.
De la primul chioșc de ziare cumpără „Gazeta de Brașov” și găsi abia pe
pagina a treia o știre de câteva rânduri despre cei trei vagabonzi uciși. Știrea era
nesemnată și reporterul lansa sub protecția anonimatului ipoteza că cei trei s-au

18
ucis reciproc din cauze rămase obscure. Nimic despre cum ar fi putut trei oameni
ai străzii să se ucidă între ei cu doar trei săgeți.
La prima intersecție îl văzu pe Tase, un băiat care terminase anul trecut liceul
pe care îl cunoștea din vedere și acum își făcea veacul pe terasa la Vintage Pub,
așteptând să deschidă cu speranța că va primi de la cineva vreo cafea.
— Ce faci frumoaso? Nu te-ai săturat încă de școală? întrebă el ca în fiecare
dimineață și a fu tentată să-i spună lui Matei să-i scape o scatoalcă după cap
pentru că se săturase ca în fiecare dimineață să-i pună aceeași întrebare idioată.
— Bine, răspunse ea și trecu mai departe prefăcându-se că nu vede rânjetul lui
batjocoritor.
Se depărtase deja câțiva metri când a auzit un zgomot ca de cădere în spatele
ei iar când s-a întors l-a văzut pe Tase adunându-se de pe jos.
— Am alunecat, i-a explicat el văzând că ea privește înapoi.
„Nu te-am întrebat nimic!” gândi ea dar după ce se mai depărtă câțiva metri
întrebă aerul de lângă ea.
— Tu l-ai trântit, nu-i așa?
— Nici nu l-am atins, răspunse aerul de lângă ea. Doar i-am luat scaunul de
sub el că prea era încrezut.
Păși mai departe gânditoare, gândindu-se cum să rezolve asta. Dacă nu îi
plăcea de Tase care era totuși destul de cumsecade era curios cum va reacționa
Matei atunci când o va întâlni pe Carla, eterna ei rivală. Sau alți șmecherași din
curtea școlii care uneori se mai împiedecau de ea sau chiar o îmbrânceau.
Povestea cu Carla începuse încă din prima zi de școală când ea se îmbrăcase,
la insistențele mamei ei cu o ie, frumoasă de altfel, dar care stârnise destul
polemici printre proaspeții ei colegi. Carlei, care i se părea că Elenina este prea
admirată, în detrimentul ei firește, nu scăpă ocazia să o înțepe.
— Ce bine că avem și o țărăncuță printre noi, spuse ea fals încântată. O să
aibă cine să ne explice viața la țară când o să ajungem cu lecțiile la poeziile
rustice.
Hohotele de râs ale colegilor i-au arătat Carlei că glumea ei a prins și de
atunci nu a trecut nici măcar o zi de școală să îi spună cel puțin o dată în clasă sau
pe holuri „țărăncuță”.
Nu mai îmbrăcase de atunci niciodată ia dar asta nu a contat pentru Carla și
după un timp a început și ea să se obișnuiască cu înțepăturile Carlei și să nu o mai
bage în seamă.
Când a intrat în clasă Carla părea că o așteaptă pentru că a țipat veselă:
— Uite că a apărut și țărăncuța noastră. Cine a zis că și-a găsit un bădiță și a
fugit în lume?
Elenina nu a spus nimic dar a observat că râsetele produse de glumele Carlei
erau tot mai puține pe zi ce trecea. Ori obosiseră colegii ei să mai râdă la

19
comandă ori seca fantezia Carlei și glumele îi erau tot mai lipsite de umor. Se
așeză în bancă, scoase un șervețel umed și șterse pupitrul de urmele de suc roșu
în timp ce colegul ei arătă ușor spre banca din primul rând:
— Carla a fost dar l-a murdărit chiar înainte să vin eu.
— Mulțumesc, îi zâmbi ea. Mi-am dat seama…
În fiecare zi Carla aducea suc proaspăt preparat în casă, după cum sublinia de
fiecare dată, pentru detoxifiere și pentru menținerea tenului. După consistență și
miros se pare că astăzi sosise rândul rodiilor să fie sacrificate pe altarul
frumuseții Carlei.
— Am vrut să o opresc dar o știi pe Carla, se scuză iar colegul ei de bancă. A
spus că dacă nu-mi văd de treabă îmi toarnă și mie în cap…
Vru să-i răspundă dar țipătul Carlei îi făcu pe amândoi să privească curioși
spre ea.

Sticla cu suc de rodii a eternei ei rivale părea să fie cuprinsă de o viață proprie
pentru că deși ținută ferm de Carla în mână se ridică încet, încet spre fața ei și
odată ajunsă acolo fu strânsă cu putere astfel că tot conținutul sticlei i se vărsă în
cap.
— Cine a făcut asta? țipă disperată Carla apoi dându-și seama că lângă ea nu
era nimeni își reformulă întrebarea:
— Ce se întâmplă?

20
 Dar nimeni nu se grăbi să-i răspundă pentru că toți urmăreau fascinați cum
sticla cu sucul de rodii pe care îl bea de-o vreme aproape zilnic pentru
prospețimea tenului, părea că este cuprinsă de o viață proprie și se învârtea haotic
stropind-o toată pe haine cu ultimi stropi.
Sucul de rodii, ca orice suc de altfel dacă este turnat în cap are proprietatea că
se scurge pe față și dârele sângerii de pe fața Carlei i-au făcut pe toți din clasă să
izbucnească în râs. Un idol poate fi foarte ușor detronat mai ales dacă
reacționează prin țipete isterice. Altcineva poate că ar fi procedat altfel și ar fi
întors situația în favoarea ei dar nu era cazul Carlei. Ei totul i se cuvenea și se
părea că are impresia că este în permanență urcată pe un mic piedestal.
Din cauza asta când, pentru prima dată toată clasa a izbucnit în râs, iar motivul
a fost chiar era, șocul a fost mai mare decât a putut suporta și a țâșnit spre ușă
izbucnind în hohote de plâns.
Chiar atunci și-a găsit să intre în clasă și profesoara de latină, blajina doamnă
Golea, care a rămas blocată iar Carla a trebuit să o împingă la o parte ca să își
facă loc să iasă.
Doamna Golea oricum nu era într-o stare sufletească prea bună, în cancelarie
tocmai se dezbătuse subiectul dacă este posibil să se scoată din programa de
învățământ latina și istoria așa cum se vehicula în ultimul timp în presă, drept
care întâlnirea cu o elevă plină de sânge la intrarea în clasă era mai mult decât
putea suporta.
A trebuit ca Solovăstru Andrei, șeful clasei, să vină în întâmpinarea ei și
efectiv să o ia de mână și să o conducă până la catedră. S-a așezat pe scaun și au
durat câteva minute bune până să se liniștească și încă pe atâtea să o convingă că
fata care ieșise era murdară de suc de rodii și nu de sânge.
— Doamne ce m-am speriat, făcu doamna Golea într-un târziu. Am crezut o
clipă că este fata aia plină de sânge dintr-un film de groază pe care l-am văzut
anul trecut.
— Carrie se numește filmul, spuse tare Elenina apoi adăugă:
— Cred că așa ar trebui să-i spunem Clarei de acum încolo.
Când profesoara a aprobat chicotind cei din clasă nu au știut de ce să se mire
mai tare: de faptul că Elenina a vorbit pentru prima dată în felul ăsta sau de faptul
că profesoara lor de latină se uită la filme de groază.
Oricum, spre disperarea ei, de atunci Carlei așa i-a rămas porecla.

Capitolul 5

Câteva explicații

21
 Deși nu-i stătea în obicei, chiuli de la ultimele două ore pentru că voia să
ajungă acasă înainte de a se întoarce mama ei de la cumpărăturile zilnice, pentru
că nu mai avea răbdare până la telenovelele de după amiază. Când a ieșit pe
poarta școlii i s-a părut că a auzit un mormăit dezaprobator din direcția de unde
credea ea că s-ar afla Matei dar a mers hotărâtă mai departe: din câte știa era
paznicul și nicidecum dădaca ei.
Bineînțeles că Tase era tot pe terasa la Vintage Pub și bineînțeles că nu
învățase nimic din incidentul de dimineață pentru că atunci când o văzu rânji
iarăși spre ea:
— Hopa! Cumințenia pământului chiulește. Așa ceva este de-a dreptul
incredibil, hohoti el dar mult mai incredibilă fu trânta pe care o luă.
După ce se adună de pe jos privi suspicios spre Elenina și mormăi nedumerit:
— Ce naiba se întâmplă că de fiecare dată când te văd iau câte o trântă?
Încercând să nu zâmbească, Elenina ridică din umeri făcând pe inocenta și
începu să urce pe strada Șirul Livezii. Când a ajuns într-un loc unde era singură s-
a auzit vocea baritonală a lui Matei:
— Știi, noaptea când laptopul tău rămâne liber mai accesez și eu internetul ca
să mă pun la curent cu lumea asta în care sunt nevoit să trăiesc… Și uite așa,
răsfoind pagină după pagină am dat peste experiența cu câinele lui Pavlov.
Elenina se încruntă nedumerită:
— Nu știu unde vrei să ajungi?
— Îți explic imediat dacă mă lași, răspunse Matei și făcu o pauză așteptând ca
cei trei copii care se dădeau cu rolele să treacă de ei.
— Din câte am văzut acolo după numai trei experiențe un câine este capabil să
își dezvolte un reflex condiționat:
Cum Elenina era tot nelămurită întrebă:
— Așa, și?
Dinspre Matei se auzi un mormăit și în cele din urmă spuse:
— Sunt curios de câte întâlniri cu betonul terasei are nevoie Tase ăsta al tău
până să-și dea seama că dacă te jignește într-un fel sau altul o să o încurce?
Elenina oftă adânc înainte de a răspunde:
— Păi dacă tot bântui noaptea pe internet ar fi bine să te uiți puțin și la modul
de adresare al tinerilor din ziua de azi. Așa sunt ei mai persiflativi dar nu
înseamnă că sunt rău intenționați.
— Așa cum au fost cei trei de pe cărare? întrebă ușor batjocoritor Matei și
Elenina nu răspunse nimic preferând să își alunge imaginea celor trei vagabonzi
întinși pe cărare și cu săgețile ieșind din trupurilor lor inerte.

22
 Așa cum a bănuit, mama ei era plecat în oraș așa că odată ajunși acasă au
putut să vorbească normal.
— Așa, a spuse Elenina când a ajuns în camera ei, acum se presupune că
avem cel puțin două ore până la vină mama acasă. Ba dacă ajunge și pe la Brutus
Collection poate chiar trei așa că voi avea timp să citesc în liniște Jurnalul
străbunicii mele și micul Manual de magie.
S-a schimbat într-un trening vechi pentru că podul era plin de praf și a început
să urce scările spre pod când Matei a prins-o de mână și a oprit-o:
— Înainte de a începe iar să citești aș vrea să îți mai spun ceva.
Cum Elenina îl privea întrebătoare continuă poticnindu-se:
— Ar fi bine să nu iei chiar de bune tot ce scrie acolo.
— Cum așa? se miră Elenina. Ai spus că este străbunica mea deci se
presupune că pot avea încredere în ea.
— Până la un punct, preciză Matei și puse de data asta mâna pe balustrada de
la scară pentru a o împiedica să urce și ca pentru a-i arăta că încă mai are de spus
ceva.
După ce își căută câteva clipe vorbele spuse cu greutate:
— Acum aproape o sută de ani eu am fost paznicul străbunicii tale. Regina
Madalena se numea și era o răzvrătită încăpățânată și nu asculta de nimeni. Nici
măcar de mine deși eu îi voiam tot binele din lume.
În vocea lui Matei se simțea o ușoară urmă de frustrare și Elenina îl întrebă:
— Și ce anume s-a întâmplat?
— S-au întâmplat multe dar cel mai important lucru este că dacă m-ar fi
ascultat acum ar mai fi fost încă în viață.
Fata preferă să nu întrebe cum ar fi putut cineva să trăiască o sută de ani și în
loc de asta întrebă:
— Și totuși de ce spui că nu ar trebui să am încredere în ea?
Uriașul bărbat ezită puțin înainte să răspundă apoi zise cu greutate:
— Pentru că din câte o cunosc eu pe Madalena, ea este mai puțin interesată să
te învețe pe tine magia cât să te folosească pentru a reveni la viață. Sau măcar să
își ducă planurile la capăt.
Fata rămase tăcută câteva clipe încercând să asimileze informația apoi întrebă:
— Și crezi că ar putea face asta?
Matei aprobă din cap apoi îi explică:
— Foarte greu și expunându-te la mari pericole. Dar ar putea face asta. Ba am
impresia că a potrivit astfel ca tu să te naști cu toate puterile astea exact ca să te
folosească în acest scop.
Exact asta îi scrisese și străbunica ei în jurnal dar Matei nu știa asta deci nu
citise în jurnal peste umărul ei așa cum a avut la un moment dat impresia.
— Știi cumva despre ce planuri este vorba?

23
 Matei oftă greu apoi privi spre pod ca și cum s-ar fi așteptat ca de acolo să
apară capul străbunicii ei și să tragă cu urechea.
— Străbunica ta, Madalena se numea după cum ți-am mai spus, avea puteri
deosebite dar și câteva idei cu care celelalte vrăjitoare nu erau deloc de acord.
Mai privi o dată spre gura podului apoi continuă:
— Voia să scrie un Manual practic de Magie neagră care ar fi arătat tuturor
secretele ascunse ale vrăjitoarelor astfel că orice muritor care l-ar fi citit cu
atenție ar fi putut practica magia. Spunea că este nedrept ca numai o parte din
oameni să se bucure de astfel de puteri. Îți dai seama că Consiliul Vrăjitoarelor
nu a fost de acord cu așa ceva și Madalena a fost somată să distrugă manualul. În
loc să facă asta l-a sigilat cu pecetea genitorilor astfel că numai tu să poți desface
pecetea. Manualul i-a fost luat și ascuns ca nimeni să nu îl poată găsi și să-i pună
planul nebunesc în practică.
— E vorba de caietul ăla din cufăr?
— Nici vorbă de așa ceva. Ăla este un caiet scris pentru tine și în care va
încerca în cele din urmă să te facă să cauți Manualul și să-l folosești așa cum ar fi
vrut ea să o facă.
— Să deschid o școală?
Matei dădu doar aprobator din cap.
— O școală de magie? Asta așteaptă străbunica mea de la mine?
Matei o privi compătimitor apoi spuse:
— Mi-e teamă că nu o să ai ce face… lucrurile au fost aranjate cu mult înainte
de a te naște tu.
Elenina clătină încăpățânată din cap:
— În cazul acesta tare mi-e frică că nu mă cunoașteți absolut deloc nici tu și
cu atât mai puțin țăcănita mea străbunică.
Făcu un gest ca și cum ar fi vrut să renunțe la drumul spre pod dar se întoarse
spre Matei, îl privi fix în ochi apoi îl întrebă:
— Aș mai avea o întrebare. Ultima înainte de a urca în pod.
— Spune, o îndemnă Matei.
Fata ezită un moment apoi își luă inima în dinți și întrebă:
— Dacă la un moment dat va trebui să alegi între mine și ea pe cine vei apăra?
Bărbatul nu își coborî nici o clipă privirea când răspunse:
— Aici nu este loc de îndoială: va trebui să te apăr și să-ti țin partea indiferent
cu ce pericole te-ai confrunta și ce prostii ai face.
Elenina zâmbi și spuse în timp ce porni să urce pe scară:
— E bine de știut.
După o pauză adăugă:
— Ba este chiar reconfortant.

24
 În timp ce o luă înainte ca să împingă chepengul greu care ducea spre pod
Matei mai spuse:
— Nu sunt foarte sigur dar cred că Madalena a folosit ceva tertipuri magice și
poate pe o anumită distanță în jurul caietului ei să ne audă așa că ar fi mai bine să
nu vorbim prea multe lucruri pe care ea nu ar trebui să le audă.
— Dar ai spus că este moartă, se încruntă Elenina.
— Așa am spus? se miră Matei. Poate ar fi trebuit atunci să mă exprim altfel
și să spun doar că nu este în viață.
Elenina urcă în pod în timp ce se gândea la cele auzite de la Matei: ei i se
părea perfect egal să fii mort cu să nu mai fii în viață dar se vede treaba că mai
avea câte ceva de învățat. Lăsă gândurile pe mai târziu și se apropie de cufăr. Era
tot acolo unde îl lăsase deși uneori avea impresia că va dispărea până va ajunge
iar la el ca și cum cineva ar fi vrut ca ea să nu învețe chiar toate, toate tainele
magiei.
Deschise cufărul și luă caietul. Pentru că afară era înnorat prin lucarnă nu
pătrundea suficientă lumină așa că luă caietul și se mută sub micul bec de lângă
intrare, se așeză pe un scaun vechi, găsi repede locul unde a rămas cu lectura și
începu să citească.
„ Dacă ai ajuns iar la micul meu Manual de magie neagră înseamnă că ai făcut
probele și le-ai trecut cu succes altfel nu ai mai fi ajuns aici înapoi la mine pentru
că nu ai mai fi putu să mai deschizi lacătul”
Elenina ridică capul și privi precaută în jur dar nu îl văzu decât pe Matei cum
stătea în picioare lângă lucarna de la intrarea în pod privind din când în când
afară. Dacă erau numai ei doi atunci de ce străbunica ei spunea că „altfel nu ai
mai fi ajuns aici înapoi la mine”? Unde anume era ea. Mai privi încă o dată atentă
în jur dar cum nu văzu nimic oftă și își reluă lectura:
„Faptul că ai toate însușirile pentru a practica cu succes magia neagră va stârni
foarte multe forțe care îți vor fi împotrivă așa că primul lucru pe care va trebui să
îl faci este să înveți să te aperi. O să te întrebi în sinea ta, dacă tot te-am supus la
atâtea probe de ce nu ți-am lăsat la îndemână în cufăr și o baghetă magică. Dacă
aș fi lângă tine aș râde în hohote și ți-aș spune că o baghetă magică este doar o
biată cârjă pentru cei care merg șchiopătând pe țărmurile magiei. Ca dovadă o să
îți arăt acum un semn din care o să îți dai seama că tu nu ai nevoie de baghete
magice sau de alte chestii ajutătoare. De fapt ăsta ar fi chiar al treilea test.
L-am desenat aici mai jos iar dacă Matei, fostul meu slujitor care a ajuns acum
să te slujească pe tine, este prin apropiere poți să îl exersezi prima dată pe el. Nu
știu la tine cum se va manifesta dar la mine când îl făceam o singură dată
persoana era pur și simplu împinsă câțiva metri și cădea. A doua oară era aruncat
cât acolo iar a treia oară dispărea pur și simplu. Habar nu am unde era trimis așa
că ar fi bine să-ți folosești cu grijă puterile.

25
 Fiecare din cele patru degete prins puțin sub degetul mare și aruncat spre
cineva are alt efect pe care va trebui să îl afli prin multe experimente.

Poți exersa mișcările pentru că sunt multe și sunt sigură că te va amuza să le

afli efectele. Astfel dacă cineva te supără foarte tare poți să încerci să faci
mișcarea cu două sau cu trei degete iar dacă îți prinzi toate degetele sub degetul
mare și apoi le dai drumul spre cineva ar fi bine să îți iei înainte adio de la
persoana respectivă. O să ai nevoie de puțin antrenament ca să îți dozezi puterile
dar pe urmă vei deveni invincibilă. Și este nevoie să devii invincibilă pentru că o
să se ivească mulți dușmani în preajma ta iar Matei deși este foarte bun nu este
chiar invincibil cum se crede el. Va trebui să rămâi întreagă în zilele ce vor urma
pentru că eu am planuri mari cu tine.”
Dădu foaia dar spre surprinderea ei numai erau decât câteva foi scrise. Apoi
caietul era gol până la ultima foaie.
Își luă ochii din caiet, îl închise și după ce îl așeză înapoi în cufăr privi spre
Matei încercând să își potrivească degetul mic sub degetul mare dar acesta îi
prinse mișcarea și clătină din cap:
— Mai bine nu…

26
 — De ce nu? insistă Elenina. Străbunica mea așa zicea…
Matei clătină iar din cap:
— Străbunica ta o să zică multe și mărunte dar tu nu ar trebui să o asculți
chiar orbește… Lasă mai bine să găsim pe cineva străin pe care să îți încerci
puterile.
Una din grinzile de lemn trosni deasupra lor și Matei zâmbi:
— După cum vezi, nu-i convine când te sfătuiesc de bine așa că hai mai bine
să coborâm.
Dacă Elenina se așteptă după trosnetul înfiorător al grinzii ca străbunica ei să
le blocheze chepengul s-a înșelat și ei au putut coborî liniștiți.
Cu regretul că nu a apucat să citească mai mult din caiet s-a dus în camera ei
să se schimbe exact la timp ca să o întâmpine pe mama ei ca o elevă cuminte și
silitoare pe care aceasta o credea.
Termină în timp record cu lecțiile apoi își petrecu restul timpului căutând pe
internet materiale despre magia neagră. Avea câteva nelămuriri dar nimic din ce
găsi acolo nu se potrivea cu situația ei. În schimb află că ADN-ul fusese
descoperit abia în anul 1953, an în care se presupunea că străbunica ei era de mult
oale și ulcele. Nu era singura nelămurire de altfel. Peste tot era plin internetul de
binefacerile magiei albe în schimb magia neagră era în mod clar blamată. Și
atunci de ce străbunica ei se străduia să o învețe magia neagră și nu magia albă
care se pare că era benefică și nicidecum aducătoare de rele ca cea neagră.
Adormi cu gândul la întrebările la care nu găsise răspuns hotărâtă ca a doua zi, în
drumul spre școală să îl tragă pe Matei de limbă.

Capitolul 6

Experiențe în drum spre școală

A doua zi de dimineață se trezi cu aproape o oră mai devreme și motivând o

lecție mai aparte o tuli de acasă cât de repede putu. Primul lucru pe care îl zări
când ieși din curte fu rulmentul imens pe care uzina ‘Rulmentul” îl instalase la
intrarea parcului care se afla chiar peste drum de casa ei. Era un rulment uriaș
bine încastrat într-un postament de beton așa că părea numai bun de început
experiențele pe el.
Dinspre locul unde bănuia că se afla Matei se auzi un mormăit dezaprobator și
se întoarse spre el:
— Ce nu îți convine acum?

27
 — Păi dacă tot nu îți cunoști puterile poate că ar fi bine să le încerci mai întâi
pe ceva mai static și mai puțin periculos.
Privi încă o dată spre imensul rulment și tot nu pricepu.
Văzându-i nedumerirea Matei explică:
— Ia gândește-te puțin că după ce îți folosești puterile rulmentul ăla se
desprinde de pe soclu și o pornește hai-hui printre mașinile care urcă spre Poiana
Brașov.
Marina păru amuzată de idee și Matei văzându-i strălucirea din ochi spuse:
— Mai bine încearcă-ți puterile la început pe Castelul de lemn.
Marina își mută privirea spre castelul medieval construit din scânduri de lemn
vopsite în culori vii.

De Castelul de lemn o legau o mulțime de amintiri plăcute și doar una singură

pe care ar fi preferat să o uite. Pe la vreo patru-cinci ani văzând că toate fetițele
mai mari cu câțiva ani ca ea se urcau în foișorul castelului a luat-o și ea târâș,
grăpiș după ele și ajunsă la ultimul meterez a început să țipe încântată. Abia când
a fost să coboare a apărut adevărata problemă pentru că scara fiind practic
verticală i-a fost frică să coboare. Castelul era prea fragil ca să îl susțină pe tatăl
ei astfel că acesta nu s-a putut urca după ea. A fost nevoit să le dea câte un pachet
de țigări la două puștoaice ceva mai mari ca s-o aducă jos mai mult moartă decât
vie.
După câțiva ani, când a mai crescut nu a mai avut nici o problemă să urce și să
coboare dar o urmă de ranchiună tot îi mai purta bătrânului castel așa că după ce
s-a asigurat că nu se vede nimeni în preajma lui și-a prins degetul mic sub degetul

28
mare și i-a dat drumul spre scândurile colorate ale castelului. Nu s-a întâmplat
nimic și s-a întors plină de reproș spre locul unde bănuia că se află Matei.
— Cred că Madalena noastră a vorbit de data asta prostii! Sau poate că nu am
trecut cel de al treilea test.
— Așteaptă, a spus în șoaptă Matei. Ai folosit doar un singur deget. Cel mai
mic… și gândește-te la ce distanță este și la faptul că precis are o tonă, două chiar
dacă este doar din lemn. Mai încearcă…
Elenina își prinse al doilea deget și îl lansă spre castel. Câteva clipe tot nu se
întâmplă nimic apoi, cu un huruit ușor castelul se înclină ușor într-o parte apoi se
prăbuși spre pădure cu zgomot așezându-și cei patru, cinci metri de scânduri pe
sol.
— Super, spuse ea copleșită.
Ar fi vrut să bată încântată din palme dar chiar atunci au trecut câțiva oameni
pe lângă ea așa că s-a abținut dar ochii îi străluceau de încântare.
A început să coboare spre centru orașului dar la un moment dat nu s-a putut
abține și s-a întors spre rulment. Nu era nimeni prin preajma lui așa că își prinse
degetul inelar sub degetul mare și îl lansă spre rulment înainte ca Matei să apuce
să spună ceva.
Tot așa la început, spre dezamăgirea ei, nu se întâmplă nimic apoi rulmentul
se balansă de câteva ori în față și în spate apoi se rostogoli pe trotuar și o porni
din ce în ce mai repede la vale. Pe lângă Biblioteca județeană urcau cu greu
câțiva pensionari, majoritatea cu bastoane. Au văzut rulmentul imens cum se
rostogolea spre ei dar păreau încremeniți de groază.
— Doamne, acum ce să fac? Se lamentă Elenina depășită de situație.
— Cu toate degetele spre rulment! răspunse repezit Matei și fie din cauza
vocii lui răstite, fie din cauză că i se părea și ei singura soluție și-a prins sub
degetul mare toate degetele și le-a slobozit spre rulment.
S-a auzit ceva ca un bâzâit de viespe uriașă dinspre rulment și într-o fracțiune
de secundă acesta a dispărut. O clipă i s-a părut că a fost împins spre pădurice dar
apoi și-a dat seama că a fost o iluzie dată de sclipirea metalică a rulmentului și că
de fapt acesta chiar a dispărut așa cum fusese avertizată.
— La dracu, făcu Elenina stupefiată. Asta n-ar fi trebuit să se întâmple.
— În mod sigur, răspunse Matei sobru. Ți-am spus că ar trebui să ai grijă la
modul cum îți folosești puterile.
Elenina ridică din umeri:
— Până acum câteva minute nici nu știam că ele există cu adevărat… și apoi
mi-ați spus și tu și Madalena că ar trebui să le încerc.
— Mda, mormăi Matei. Ar trebui în mod sigur să le încerci dar poate că ar fi
mai bine să o faci în locuri mai pustii.

29
 — Promit, spuse Elenina și chiar în momentul ăla ochii i s-au oprit pe Tâmpa,
muntele emblematic al Brașovului.

Cineva avusese idea cu ani în urmă să scrie cu litere imense de culoare albă
”BRAȘOV” pe vârful muntelui. Fusese o dată chiar lângă litere și a putut vedea
că sunt din plastic și prinse pe un suport din țevi de fier. Ei i se părea o idee de
prost gust căreia nu-i vedea rostul. Se presupunea că cine ajunge până în centrul
orașului știe totuși în ce localitate se află așa că inscripția de pe munte părea
complet inutilă.
Era ca în bancul cu un bețiv care se trezește din beție și întreabă pe cineva
unde este: ” pe strada Republicii” îi răspunde cel întrebat. ”Lasă strada, spune
bețivul și spune-mi în ce oraș ne aflăm!”
Matei observă că privea cam lung spre munte așa că întrebă suspicios:
— Acum ce ai de gând să faci?
Elenina arătă spre munte:
— Inscripția aia nu mi-a plăcut niciodată!
— Acesta nu-i un motiv s-o dai jos, mormăi Matei. Parcă văd că asta vrei să
faci. Gândește-te că asta va fi corelată cu dispariția rulmentului și se vor pune o
mulțime de întrebări. Iar dacă despre rulment s-ar putea spune că l-au furat hoții
de fier vechi despre literele alea din plastic ce anume se va spune?
— N-o dau jos… dar vreau să aflu degetul mijlociu la ce folosește?
Nu apucă Matei să mai spună nimic pentru că Elenina direcționându-și
degetul mijlociu spre inscripție îl puse sub degetul mare apoi îi dădu drumul.
Încet, parcă în silă, inscripția uriașă începu să se rostească și în mai puțin de un
minut inscripția era cu capul în jos.
— Wau, spuse Elenina încântată. Asta chiar că e ceva.

30
 — Te prostești, comentă abătut Matei. Te prostești și nu e bine. Nu e deloc
bine.
Elenina ridică nepăsătoare din umeri și spuse.
— Nu mă prostesc, doar mă copilăresc…
Așteptă să o depășească câțiva oameni și întrebă:
— Și știi de ce mă copilăresc?
Văzând că Matei nu răspunde nimic a răspuns tot ea:
— Pentru că sunt un copil și am de gând să-mi fac toate poftele. Tot ce nu am
putut să fac până acum.
A auzit cum în spatele ei Matei a oftat greu dar nu i-a păsat de asta și a pornit
în jos spre centrul orașului.
Când a ajuns în dreptul terasei de la Vintage Pub a privit curioasă după Tase:
parcă chiar și-ar fi dorit să îl întâlnească azi dar nu era nicăieri. Chiar când să
treacă de clădire îl văzu ieșind din local cu o cafea în mână: cineva își făcuse milă
cu el și-i dăduse o cafea și o țigară încă de la prima oră.
”Nu o să-ți tihnească de ele!” își spuse în gând Elenina și așteptă ca tânărul să
se așeze la o masă.
Se pare că Tase învățase ceva mai repede decât câinele lui Pavlov pentru că se
prefăcu că nu o vede și se concentră asupra cafelei.
”Nu-i de ajuns maimuțoiule!” gândi Elenina. ”Pentru toate zilele când m-ai
frecat la cap cred că meriți ceva mai mult” își spuse ea și îndreptă degetul mic
spre el și-l lansă ușor.
Ca de obicei o clipă nu se întâmplă nimic apoi Tase se ridică oripilat de la
masă.
— Ce naiba? întrebă el privind îngrozit la piciorul lui drept de pe care se
scurgea o dâră maro pe dalele terasei.
Chiar atunci se întâmplă să iasă și patronul terasei afară din local care strâmbă
din nas și privi scârbit spre Tase.
— La dracu omule, asta-i deja prea mult! După ce te primesc din milă pe
terasa mea acu ți-ai găsit să te caci pe ea. Ia un mop, curăța și să nu te mai prind
în veci pe aici.
Tase vru să zică ceva, privi spre Elenina ca și cum ar fi bănuit că ea e la
originea problemelor lui dar fără să spună nimic, luă mopul și începu să șteargă
dalele terasei.
— Wau, spuse Matei după ce s-au depărtat destul ca să nu-i audă nimeni.
Vraja asta se numește ”desiccus” și face cea ce vezi că face. Deși pare ceva
simplu este foarte greu de executat și puțini magicieni o pot executa ca lumea.
— Nu pare mare lucru, spuse încă amuzată Elenina.
— Nu pare dar este! Imaginează-ți că cineva care are o asemenea diaree nu
mai are în nici un caz chef să lupte cu tine sau să-ți facă rău.

31
 Așteptă până când au rămas iar singuri apoi a continuat:
— În orice caz folosește cu grijă și această vrajă. Dacă faci de două ori la rând
semn cu degetul mic se instalează o deshidratare atât de severă încât numai dacă
victima este transportată urgent la spital mai are șanse să mai scape.
— Și dacă fac de trei ori? Întrebă fata.
— Atunci cel atins de această magie se transformă în ceva asemănător unei
mumii. O singură dată am văzut așa ceva și deși nu sunt o fire slabă crede-mă că
nu mi-aș dori să mai văd așa ceva: practic cel vizat s-a transformat în praf sub
ochii mei. Totul s-a întâmplat foarte repede și omul încă mai era încă viu și putea
privi cum se scurge praful din el…
— Te rog, dacă vrei să nu rămâi marcată pe viață să faci niciodată de trei
semnul desiccus asupra cuiva.
Elenina își imagină scena și se înfioră. Una era o diaree oricât de acută și alta
era să transformi un om în praf. Spera să nu fie nevoită niciodată să folosească de
trei ori degetul mic deși… nu se știe niciodată. Dacă în viitor vor apărea în jurul
ei chiar atâtea pericole cum spunea Madalena poate că va fie nevoie să folosească
de toate degetele pentru a-și salva viața.
Văzând-o căzută pe gânduri Matei prinse un moment când au rămas iar
singuri și i-a șoptit:
— Te rog la școală să ai grijă. Știi că cei din jurul tău vor fi cu ochii pe tine
după incidentul Carlei chiar dacă tu nu ai fost lângă ea. Unii copii pot avea tot
felul de intuiții chiar dacă nu au puteri magice.
Spre bucuria ei când a ajuns în clasă a văzut că eterna ei rivală lipsea.
”Poate stă acasă astăzi” gândi ea pentru că acum știind ce poate nu credea că
ar mai fi răbdat nici cea mai mică jignire din partea Carlei.
Speranțele ei au fost deșarte pentru că imediat după ce a început ora cineva
care privea pe geam a observat-o pe Carla cum intra în curtea liceului sprijinită
într-un baston.
— Are piciorul pus în ghips! a strigat Solovăstru Andrei, șeful clasei. Mă duc
să o ajut să urce scările.
Doamna Golea, blajină ca de obicei a trecut peste impolitețea lui Solovăstru
care ar fi trebuit măcar formal să-i ceară voie să iasă din clasă și s-a dus și ea
lângă ceilalți elevi la geam să privească la ghipsul Clarei și la mersul ei
șchiopătat. Chiar dacă era profesoară de latină momentan ținea locul profesoarei
de istorie care era bolnavă și se pare treaba că venise la oră gata plictisită așa că
orice era bine venit ca să mai alunge monotonia lecției despre afirmarea
Imperiului Britanic ca mare putere.
— Cred că și-a rupt piciorul când a alergat ieri pe scări, a spus colegul de
bancă al Clarei.

32
 — Cred că și-a rupt orgoliul, a spus tare Elenina, numai că nu putea să-i pună
ghipsul acolo.
Gluma Eleninei a prins și toți au început să râdă în timp ce doamna Golea a
privit-o mustrător peste ochelari.
După ce Clara a intrat în clădire și nu s-a mai văzut profesoara a spus hotărâtă:
— Gata copii, chiar dacă avem un rănit printre noi, tot trebuie puțin să ne
ocupăm puțin și de Imperiul Britanic și de răniții lui.
Gluma profesoarei nu stârni atâta rumoare ca altădată pentru că toți erau cu
ochii la ușă așteptând apariția vedetei.
Profitând de acest respiro o foaie de pe pupitrul Eleninei s-a mișcat ușor, un
pix s-a ridicat deasupra ei iar pe foaie au apărut scris lăbărțat cuvintele: ”Să nu
faci vreo prostie!”
Elenina a citit foia de hârtie, a mototolit-o ușor și a ascuns-o în buzunar; sfatul
era bun dar nu credea că îl va putea urma.
Carla a apărut în clasă exact asemenea unei vedete. Probabil încerca să face pe
victima pentru a mai remedia puțin din imaginea șifonată de ieri.
A făcut câțiva pași, sprijinită de Solovăstru și s-a oprit în fața catedrei cu o
figură de martiră creștină aruncată leilor:
— Vă rog să mă scuzați că am întârziat dar ieri când am fugit m-am ales cu o
entorsă teribilă.
— Bine, bine, făcu profesoara. Treci acum la locul tău și încearcă să te așezi
cât mai comod.
Carla se apropie de bancă și privi neajutorată spre profesoară:
— Știți nu cred că mă pot așeza în bancă. Nu cred că îmi pot ține piciorul
comod. Eventual dacă m-ați lăsa să stau la catedră…
Carla lăsă fraza în suspensie și doamna Golea se ridică de pe scaun făcând-i
loc vedetei. Poate că dacă Carla și-ar fi văzut de treabă și s-ar fi așezat în bancă
Elenina ar fi ascultat de sfatul lui Matei. Văzând însă ifosele rivalei ei și mersul ei
de mare invalid spre catedră nu se putu abține și făcu un gest ușor cu degetul mic.
De data asta efectul a fost mai rapid și Carla s-a oprit la jumătatea distanței
spre catedră. Printre ghips și picior a început să i se scurgă un lichid maroniu și
clasa s-a umplut de un miros fetid iar Carla a început să țipe, clătinându-se și
ținându-se cu mâinile de nas.
A aruncat cât acolo bastonul și a început să alerge spre ușă lăsând în urma ei o
urmă mirositoare de lichid.
După ce a ieșit doamna Golea s-a întors spre Solovăstru gata să-i plătească
impolitețea de adineauri:
— Nu te duci să o mai ajuți și acum?
Solovăstru care era verde la față a răspuns cu greu încercând să facă o glumă:

33
 — Nu doamnă profesoară! Este drăguță dar acum prefer să o las să se spele
mai întâi!
Profesoara privi neajutorată în jur:
— Poate ar trebui să te duci atunci și să chemi femeia de serviciu și să facă
puțin curat aici până când nu ne asfixiem.
În timp ce femeia de serviciu încerca să curețe lichidul mirositor doamna
Golea trase concluzia lecției:
— Că tot veni vorba despre afirmarea Imperiului Britanic ca mare putere uite
că și în viața de zi cu zi se întâmplă uneori la fel ca și cu marile imperii: acum te
afirmi ca mare frumusețe și peste numai o clipă te abandonează toți.
În ciuda geamurilor deschise mirosul era deosebit de persistent așa că nu toți
au fost capabil să aprecieze jocul de cuvinte al profesoarei.

Capitolul 7

Noi probleme

După ce au trecut patru ore grele, care s-au ținut în altă sală de clasă din cauza
mirosului care făcea aerul irespirabil, Elenina a plecat iar de la ultimele două ore.
Spera să o găsească iar pe mama ei plecată la cumpărături și să mai răsfoiască
încă o dată prin tot caietul pentru că din câte văzuse ieri nu mai era nimic scris
dar poate privise prea grăbită.
— Sper să nu îți faci un obicei din chiulitul ăsta, a mormăit Matei când au
ajuns într-un loc unde nu puteai fi auziți de altcineva.
Chiar dacă a fost tentată să-i răspundă Elenina a ridicat doar din umeri și și-a
continuat mersul. Au ajuns în dreptul pub-ului unde își făcea veacul Tase și au
văzut că de data asta nu era printre clienții terasei.
— Uite așa o să-ți pierzi toți prietenii, spuse șoptit Matei când a văzut că Tase
nu este.
Elenina a pufnit disprețuitor:
— Tase nu-mi era prieten. Nici pe departe. Era doar un timp insuportabil, ca
mulți alții și care se băga veșnic în treabă.
Luată cu încercarea de a-l convinge pe Matei că nu-i păsa de Tase nu a
observat că pe lângă ea tocmai trecea o pereche în vârstă care a privit-o bănuitor
când a văzut-o că vorbea singură.

34
 Elenina le-a arătat neconvinsă telefonul dar nu era foarte sigură cât au priceput
sau nu bătrâni despre ce anume încerca ea să le explice prin gestul ei. Oricum a
tăcut restul drumului până acasă gândindu-se că oricum nu prea a avut ea prieteni
nici până acum. Dacă se află cât de puțin despre puterile ei magice precis că va
îndepărta și pe cei care mai erau cât de cât apropiați. Da, i-ar fi plăcut să se joace
cu ele dar trebuia să aibă mare grijă și să procedeze în așa fel ca efectele
distracțiilor ei să nu apară în ziare. Când a ajuns în fața casei a văzut că mașina
mamei ei era încă în curte așa că traversat drumul și a intrata în parc.
A căutat un loc de unde se vedea inscripția de pe Tâmpa și fără nici un efort a
întors literele la loc.
— Acum ești mulțumit? L-a întrebat ea pe Matei dar acesta a mormăit
dezaprobator că așa nu a făcut decât să înlocuiască o enigmă cu alta și așa nu va
face decât să dea apă la moară ipotezelor absurde.
Elenina chicoti și nu spuse nimic și rând pe rând își încercă degetele, apoi
combinații din ele sub îndrumarea lui Matei care știa totuși cam la ce se puteau
aștepta. Cel mai grozav i s-a părut cel obținut atunci când își mișca degetul mare
singur ca atunci când voia să aprindă o brichetă. În funcție de cât de tare își mișca
degetul obținea un glob de foc de diferite mărimi pe care îl putea dirija în ce
direcție voia ea. După ce s-au antrenat aproape o oră a revenit acasă și de data
asta era singură.
Și-a luat sandvișul din sacoșa de școală și a urcat cu el în mână în pod. Mușca
din el cu poftă când a ajuns în fața cufărului. A vrut să pună mâna pe lacăt dar s-a
oprit și a șoptit:
— Matei!
— Da prințesă.
Arătă fără să spună nimic spre micul lăcățel argintiu care era aruncat împreună
cu toarta lui pe podeaua murdară a podului.
— Ești sigură că l-ai închis ieri? Întrebă tot în șoaptă Matei.
— Sigur, sigur, confirmă Elenina ușor speriată. Nu voiam să urce întâmplător
mama sau tata în pod și să găsească cufărul deschis.
— Înseamnă că deja ne-au găsit, spuse Matei și privi precaut în jur.
— Ce înseamnă asta?
— Înseamnă că am dat de probleme și de acum trebuie să fim cu ochii în
patru.
Arătă spre cufăr:
— Deschide totuși cufărul. Încet și cu grijă…
Speriată de vocea serioasă a lui Matei Elenina ridică puțin câte puțin capacul
cufărului. Dacă se aștepta ca cine știe ce surpriză să-i țâșnească în față sau caietul
să lipsească cu totul a fost plăcut surprinsă să vadă că nimic din toate astea nu s-a
întâmplat.

35
 În schimb când a luat caietul în mână imediat și-a dat seama că s-a întâmplat
ceva cu el. Poate că nu era neapărat mai ușor dar a simțit că foile dinăuntru erau
oarecum deranjate și caietul nu se închidea bine. Când l-a deschis a văzut că toate
foile scrise erau rupte pe jumătate iar jumătatea lor dinspre exterior lipsea.
— Ne-au găsit! spuse iar Matei și glasul lui nu părea deloc mulțumit.
Eliana privi dezolată jumătățile de foi din caiet și întrebă dezamăgită:
— Cine sunt cei care ne-au găsit? Și de ce au făcut asta? arătă ea spre caietul
cu foile ferfeniță.
Matei ridică din umeri:
— Sunt cei care sunt nemulțumiți de ceea ce vrei să faci.
— Dar eu nu vreau să fac nimic.
— Să mă corectez atunci: sunt cei care sunt nemulțumiți de ceea ce cred ei că
vei face îndemnat de străbunica ta.
Elenina oftă greu și privi atentă prima foaie din caiet unde se vedeau urmele
unor degete. Se apropie să privească mai bine și tresări înspăimântată: nu erau
degete ci o parte din urmele palide ale unor gheare uriașe.
I le arătă și lui Matei care tresări vizibil:
— Sunt urme de grifon. Au trimis pe urma ta un grifon…
— Și asta e rău? întrebă îngrijorată fata.
— Foarte rău, spuse îngrijorat Matei. Datorită naturii lor duale pasele tale
magice nu au nici un efect asupra lor.
Elenina se gândi câteva clipe la cele auzit apoi spuse cu o ușoară urmă de
veselie:
— Dar știam că grifonii sunt animale mitice, pur imaginare.
Matei arătă spre caiet:
— Din când în când devin teribil de reale după cum vezi.
Veselia Eleninei se destrămă instantaneu și oftă adânc:
— Dar eu nu-mi doresc nimic din toate astea. Nu vreau decât să îmi trăiesc
viața departe de toate aceste prostii. Așa cum era până acum câteva zile.
Matei ridică din umeri:
— Mă tem că asta nu se mai poate. După ce ai deschis cufărul ai deschis într-
un fel cutia Pandorei. Singurul lucru care ne rămâne de făcut este să fim atenți …
foarte atenți.
Văzând că nu reușește să o înveselească spuse:
— Mi-am adus aminte de ce spunea unul Tipătescu într-o piesă de teatru pe
care ai citi-o ieri:” Zoe, Zoe, fii bărbată!”. Hai să-l parafrazez deci și să-ți spun
chiar dacă nu se potrivește foarte bine: ”Elenina, fii bărbată!”
Elenina îl privi înspăimântată cu ochii dintr-o dată în lacrimi:

36
 — Cum vrei să fiu bărbată când îmi spui că mă urmărește o arătare din aia
preistorică față de care toate prostiile mele de puteri magice sunt un fel de frecție
la un picior de lemn?
Matei ridică din umeri și arătă spre urma de gheară din caiet. Apoi îi arătă și
alte urme care se vedeau de data asta mai bine în praful din jurul cufărului.
— Într-un fel magia asta are frumusețea ei: acolo unde nu poți acționa tu
intervin eu. Și ca să fii liniștită până la capăt vreau să-ți spun că până acum am nu
mai puțin de patru la activ. I-am ucis în timp ce o atacau pe Madalena.
— I-ai ucis? Întrebă Elenina în același timp îngrozită și în parte liniștită.
Matei încuviință din cap:
— Cu sabia asta, spuse el și ca pentru demonstra că este adevărat o scoase din
teacă.
Sabia străluci albăstrui în semiîntunericul din pod și deși Matei părea că a
scos-o ca să i-o arate de fapt arăta ca și cum s-ar fi pregătit de ceva.
— Grifonii par înfricoșători la prima vedere dar sunt destul de proști. Anticii
spuneau despre ei că ar fi stăpâni peste toate animalele dar sunt niște stăpâni
proști. Îngâmfați și ușor de dus de nas.
Porni pe urmele de gheare care duceau până la o lucarnă deschisă.
— A zburat pe aici, spuse Matei aplecându-se în afară.
Mai privi câteva clipe afară apoi când reveni se aplecă și culese câteva foi de
jos:
— Poate nu m-ai crezut când ți-am spus că sunt proști.
Îi întinse foile și spuse:
— Uite aici! Cine l-a trimis i-a spus probabil să distrugă caietul numai că ori
i-a fost lene ori nu i-a păsat de ce i s-a spus. Pune-le alături de cele din caiet și
încearcă să le citești.
Elenina așeză prima foaie ruptă alături de perechea ei, o netezi puțin pentru că
era șifonată și continuă lectura.

Capitolul 8

O bunică dificilă

37
 ”…Păi să reluăm lectura de unde am lăsat-o, scria străbunica ei pe foile rupte
și mototolite. Pentru că dușmanii noștri ți-au luat urma ar fi bine să stai astăzi și
să termini cele câteva foi care mai sunt scrise aici. Pe urmă am să îți mai trimit
mesaje tu numai ai grijă să le cauți și să fii atentă la semne. Pentru că am să îți las
o mulțime atunci când va fi cazul.
Văd că te gândești și te întrebi: de ce magie neagră și nu magie albă? O să-ti
răspund simplu: pentru că magia albă este doar un moft și pentru că răul este cel
care învinge până la urmă așa că este mai bine să îl stăpânim noi pe el decât să ne
stăpânească el pe noi! Ține minte ce îți spun acum: întotdeauna răul este cel care
învinge! Deci tu nu trebuie să fii de acum încolo nici cuminte și nici blândă dacă
vrei să fii o învingătoare.
Psihologii vor găsi explicații pentru asta dar eu o să te întreb numai atât: cine
are mai mult succes în curtea școlii – tocilarul clasei sau golanul ei? Tocilarul
este plictisitor iar golanul imprevizibil și seducător. Oh, da mai târziu fostul
tocilar va fi cel care prin munca și invențiile lui va împinge lumea înainte dar
golanul va fi cel care va profita de ele. Iar dacă asta nu te lămurește pe deplin
atunci gândește-te numai la Carla: noi două știm că este o nulitate sclifosită dar
privește cum roiesc băieții în jurul ei. Iar dacă îi dai jos vopselele de pe ea
frumusețea ei parcă nici nu ar exista.”
Elenina se opri brusc din citit și privi în jur dar nu găsi nici o explicație pentru
faptul că străbunica ei moartă, sau cam așa ceva după cum spunea Matei, putea
ghici la ce se gândea ea și știa ce se întâmplă în clasă și care îi sunt colegii.
Nu știa cum dar va trebui să facă să înceteze imixtiunea asta în viața ei. Oftă
adânc și își reluă lectura:
”Va trebui să îți expun pe scurt planurile mele acum că știi ce puteri ai și știi
că le poți duce cu bine la capăt. Am scris un ”Manual practic de magie neagră”
cu ajutorul căruia orice om indiferent cât de puțin înzestrat ar fi fost ar fi putut
căpăta noțiuni practice de magie. Nu Marea Magie, nici vorbă de așa ceva ci doar
atât cât să își poată ușura lui și celor din jur viața de zi cu zi. Am scris manualul
am pregătit și localul școlii, ar fi trebuit să fie trei clase chiar în liceul unde înveți
tu astăzi, numai că Marele Consiliu al vrăjitoarelor a aflat despre intenția mea și
s-a împotrivit. Manualul mi-a fost luat și ascuns, dar nu au putut să îl distrugă
pentru că am apucat să pun pecetea genitorilor pe el, așa că acum tu va trebui să îl
găsești în locul meu și să-mi duci planurile mai departe. O vrăjitoare adevărată și
cu atât mai mult o regină nu poate fi ucisă nici măcar de suratele ei dar poate fi
trecută într-o stare de suspendare. Definitivă sau provizorie în funcție de ce
hotărăsc membrele Marelui Consiliu. Cu timpul poate vei face ceva și cu această

38
sentință. Puterile tale magice cresc pe zi ce trece așa că în curând nimic nu îți va
fi imposibil. De unde să începi? În primul rând va trebui, spre deosebire de Matei
care va dori să ucidă toți mesagerii Marelui Consiliu, tu va trebui să încerci să te
împrietenești cu ei și să afli unde este ascuns Manualul.
Nu trebuie să îți fie frică de nici una din lighioanele pe care le va trimite
Marele Consiliu la tine pentru a te convinge să treci de partea lor. Este suficient
să le spui că ești Elenina, Prințesa magiei Negre. De fapt cred că nici măcar nu va
trebui să spui așa ceva pentru că toate ființele magice vor simți puterea ta fără să
spui nimic.
În special îți va fi de folos în această căutare întâlnirea cu Prințul Negru dar
din păcate cei din Marele Consiliu l-au ascuns atât de bine de mine încât nici
măcar nu știu cum arată. Mă bazez pe tine că vei fi capabilă să-l recunoști atunci
când îl vei întâlni. Viața este mai complicata pentru că mai există și un Prinț alba
care cu timpul îți va fi vârât pe gât.
Pentru că ești probabil curioasă să afli cum arăt, știu sigur că rudele mele au
aruncat toate fotografiile cu mine de parcă aș fi o piază rea, așa că mi-am făcut un
autoportret în creion așa cum m-am priceput eu mai bine și l-am pus la ultima
pagină din caiet”
Elenina dădu grăbită paginile până la ultima și privi lung la chipul auster care
privea fix la ea.

39
 Matei care privea peste umărul ei șuieră admirativ:
— Avea talent tipa la desen pentru că exact așa arăta.
— Păi poate să aibă și la desen și la magie și la ce mai vrea ea pentru că eu
una nu am de gând să o ascult, spuse hotărâtă Elenina.
Matei privi uimit spre ea:
— Cum așa? La început păreai de acord să o asculți…
— Am ascultat- atâta vreme cât am crezut că are dreptate dar de data asta în
mod sigur greșește.
Matei privea întrebător spre ea fără să spună nimic și așteptând să se explice.
Elenina ridică din umeri ca și cum nu ar fi vrut să să spună mai multe dar în
cele din urmă vorbi:
— Madalena vrea magie pentru tot poporul sau cam așa ceva. Spune-mi acum
când îi cunoști cât de cât pe Tase sau pe Clara ai fi de acord ca și ei să aibă
puterile mele? I-a gândește-te puțin ce ar face cu ele? Eu una nici nu vreau să mă
gândesc la așa ceva.

40
 Capitolul 9

Convertind un grifon

Matei vru să-i răspundă dar chiar atunci o umbră uriașă acoperi luminatorul
rămas deschis și în pod se strecură cu greutate un grifon exact așa cum Elenina îl
văzuse desenat în cărțile de mitologie. Avea un corp de leu, aripi uriașe și un cioc
imens și amenințător.
Matei pregăti sabia și făcu un pas în față când Elenina își aduse aminte de
sfaturile străbunicii ei.
— Așteaptă, a spus ea și uriașul s-a oprit dar a rămas protector în fața ei.
— Grifonii pot vorbi? a întrebat ea în timp ce arătarea de lângă luminator
privea crunt spre ei.
Matei ținând sabia pregătită a întors capul pe jumătate spre ea și i-a răspuns cu
o jumătate de gură.
— Din câte știu înțeleg tot. Și chiar pot vorbi deși după cum vezi au un cioc
așa că cuvintele nu sunt foarte clare. Dar da, pot vorbi.
Elenina făcu un pas în față pe lângă Matei și întrebă:
— Mă înțelegi ce vorbesc?
Grifonul plecă puțin capul într-o parte ca și cum ar fi cercetat-o mai bine apoi
ciocul uriaș se deschise puțin și un ”da” chinuit dar totuși inteligibil se făcu auzit.
Elenina mai făcu un pas spre grifon făcându-se că nu vede gestul de a o reține
al lui Matei.
Grifonul plecă capul de vultur în cealaltă parte și o studie iar atent apoi același
”da” cârâit se făcu auzit.
— Știi cine sunt? insistă fata și mai făcu un pas spre el.
Cumva grifonul se făcu parcă mai mic, aruncă o privire vinovată spre Matei
apoi se chinui să articuleze:
— Prințesa…magiei…
Vru să mai spună ceva dar se vedea că îi venea greu să vorbească dar Elenina
era neîndurătoare știind că dacă câștigă această luptă le va câștiga pe toate așa că
continuă șirul întrebărilor.
— A cui prințesă?

41
 — Prințesa Magiei Negre, articulă cu greu grifonul și adăugă ceva la care nici
Elenina și nici Matei nu se așteptau:

— Prințesa magiei și a tuturor ființelor magice.

Cuvintele se auzeau greu prin ciocul încovoiat al grifonului dar în mod sigur
asta spusese. Nu se aștepta la așa ceva nici Matei pentru că rămăsese cu gura ușor
căscată privind uimit la grifon.
Elenina a procesat încet noua informație dar în cele din urmă după ce s-a
gândit mai bine a întrebat:
— Și tu așa te porți cu Prințesa ta? Îi rupi caietul și acum vrei să mă rănești?
Un cârâit indignat se auzi dinspre grifon care scutură hotărât din cap.
— Nu cârâi, spuse Elenina nemiloasă. Vorbește.
— Nu vreau să te rănesc, vorbi cârâit grifonul. Trebuia doar să te sperii și să
distrug caietul.
— De ce să faci așa ceva?

42
 — Ne-a spus că ne urăști, spuse cu greu grifonul. Și că vrei să ne distrugi cu
ce vei învăța din caiet.
— Cine a putut spune o asemenea prostie? întrebă Elenina deși avea o
bănuială cu privire la răspuns.
— Cei din Consiliu…
Elenina privi cu milă spre grifon care părea că mai are puțin și intră în pământ
de rușine.
— Prostuțule! Cum ai putut crede așa ceva? Și de ce nu ai venit la mine să mă
întrebi?
Deși era greu de crezut că un vultur ar putea plânge se părea că grifonul mai
avea puțin și izbucnea în lacrimi.
— Vino aici! spuse Elenina și în ciuda mormăitului dezaprobator al lui Matei
se ridică pe vârfuri și prinse ciudata ființă în brațe de după gât.
— Am trăit să o văd și pe asta, spuse uriașul ei paznic apoi spuse:
— Întreabă-l cum îl cheamă și pune-l să-ți jure credință.
După ce se depărtă puțin de el Elenina îl întrebă:
— Chiar așa… ar trebui să ne spui cum te cheamă.
Văzând că ezită Matei băgă sabia în teacă și îi dădu un ghiont:
— Hai spune nu te mai codi!
După încă câteva clipe lungi de tăcere grifonul răspunse:
— Mă cheamă Grify.
Elenina și Matei au privit unul la altul încercând să se abțină să nu râdă.
Ființa imensă din fața lor care era cu un cap mai înaltă chiar și decât Matei, se
numea Grify.
— Știi, când spui Grify te gândești la ceva micuț și delicat așa că scuză-ne
dacă am fost puțin surprinși.
Grifonul încuviință solemn din cap în semn de înțelegere apoi spuse:
— Am fost trei frați și eu am fost cel mai mic dintre ei.
După ce l-a privit lung Matei a scuturat din cap și a spus încercând să fie cât
mai dur.
— Foarte bine. Acum va trebui să juri credință Prințesei. Știi jurământul, nu?
— Nu-l știu, se dezvinovăți grifonul.
— Cum așa? Cei din Consiliu nu te-au pus să le jur credință?
Grifonul a negat dând din cap așa că Matei l-a pus să repete după el:
— Eu Grify, jur credință veșnică, stăpânei mele Prințesa magiei negre
Elenina.
Formalitățile o dată împlinite Elenina a vrut să își satisfacă câteva curiozități
cu privire la el.
— Am citit multe despre grifoni dar aș vrea să știu concret: poți și tu să devii
invizibil la fel ca Matei.

43
 Grifonul care se vede treaba că se exprima încă greu aprobă doar din cap iar
Matei completă:
— Poate deveni invizibil numai că spre deosebire de mine el este vizibil
pentru alte ființe magice. Pe mine când dacă vreau pe mine nu mă vede nici
naiba.
Elenina zâmbi în fața acestei ușoare laude și spuse:
— Foarte bine! Atunci aș vrea să mă însoțească și el tot timpul.
Matei se încruntă și după ce se gândi câteva clipe întrebă:
— Crezi că este o idee bună? Ce poate face el și eu nu pot?
Elenina zâmbi ușor în fața acestei manifestări de ostilitate și spuse:
— De exemplu poate să zboare.
Se întoarse spre grifon și îl întrebă:
— Poți să zbori bine?
— Perfect, răspunse grăbit grifonul și își însoți răspunsul de mișcări rapide
din cap și de un croncănit răsunător.
Elenina îi cântări din ochi corpul solid de leu și puse altă întrebare:
— În caz de nevoie crezi că ai putea să mă duci și pe mine în spate?
Grifonul aprobă la fel de entuziast deși Matei clătină a îndoială din cap.
— Nu văd de ce ar fi nevoie să te ducă el undeva în spate?
După ce se gândi câteva clipe Elenina răspunse:
— Mă gândesc că dacă vreodată am fi înconjurați de dușmani el mă va scoate
din încercuire în timp ce tu ai rămâne să-i nimicești.
În aprobarea entuziastă a grifonului și mormăitului nemulțumit al lui Matei se
îndreptă spre ușa podului și spuse:
— Eu una zic să coborâm până nu vine mama pentru că dacă mă prinde iar
aici o să zbor cât colo cu sau fără grifon.
Mai avea câțiva pași până la scări când simți ceva ca o pânză de păianjen că i
se așază pe față:
— Stai! au strigat aproape într-un glas Matei și grifonul.
Oricum a stat pentru că nu mai putea face nici o mișcare. Pânza care păruse
atât de subțire și de fragilă era tare ca oțelul și spre deosebire de o simplă pânză
de păianjen părea că este vie; se mișca și se răsucea în jurul Eleninei de parcă ar fi
vrut să o strângă pe vecie în îmbrățișarea diafană.
— Plasa Dragonului, au spus Matei și Grify întru-n glas în timp ce Elenina
simțea că se sufocă.
Matei a scos un pumnal din teaca de la brâu și a încercat să îl introducă după
pânza subțire și strălucitoare dar metalul aluneca pe fire fără să aibă nici un efect.
— Nu așa, nu așa croncăni disperat Grify. Trebuie Perla Dragonului.
— Și de unde să iau eu acum o perlă de dragon, icni Matei forțându-se să taie
firele.

44
 — Am văzut în cufăr, spuse repede grifonul numai că…
Arătă spre ghearele lui care nu erau tocmai potrivite pentru a mânui colierul
de perle negre.
Matei abandonă pumnalul și se repezi la cufăr care rămăsese deschis și cu
mâini tremurânde scoase colierul de perle negre. A tras cu putere și a rupt colierul
făcând ca perlele negre ca niște picături de întuneric să se răspândească prin
cufăr. A luat una și s-a grăbit spre Elenina care se învinețise deja la față.
I-a făcut semn să deschidă gura și ia pus perla între buze.
— Înghite-o, a spus el și a luat plosca pe care o avea la brâu, i-a scos dopul și
a apropiat-o de gura fetei.
Cu greu, Elenina a luat câteva guri de apă și a înghițit cu noduri perla. Un
timp nu s-a întâmplat nimic apoi chiar când fata a crezut că nu mai poate suporta
strânsoarea a simțit cum presiunea slăbește și firele care păreau atât de solide își
pierd strălucirea și se desfac de pe ea și cad pe podea transformându-se apoi într-
un abur cenușiu care s-a pierdut în aer.
— Ce, ce a fost asta? a întrebat răsuflând greu când în cele din urmă și-a
revenit cât de cât.
Matei privi spre grifon apoi începu să explice:
— Este vorba de Plasa Dragonului. Plasa Dragonului nu se poate obține decât
de către un magician foarte puternic. Ea este plăsmuită din ultima răsuflare a unui
dragon proaspăt ucis. Puțini magicieni ar fi în stare să facă așa ceva.
— Ei uite că unul a fost capabil de așa ceva, spuse cu greutate Elenina care
încă respira greu.
Privi la aburul cenușiu care se împrăștia la picioarele lor și întrebă:
— Și totuși cum a ajuns la mine?
S-a întors spre grifon care părea năucit de cele întâmplate.
— Tu ai adus drăcia asta aici? îl întrebă ea supărată și grifonul scutură oripilat
din cap.
— Nu-i nevoie să o aducă cineva, explică Matei. Este suficient ca cineva să
aibă o fotografie sau un lucru de al tău și Plasa Dragonului vine singură după tine
până te găsește.
Oftă adânc și adăugă:
— Nu există nici un remediu cunoscut în afară de o Perlă de Dragon, o să îți
explic mai târziu ce înseamnă. Am avut mare noroc că totul s-a întâmplat chiar
aici unde aveam perle la îndemână. Ar fi bine, dacă tot am rupt colierul să porți în
permanență una sau două la tine.
— Crezi că cel care a trimis-o va mai încerca încă o dată? întrebă Elenina.
Grifonul cârâi și spuse:
— Nu Plasa Dragonului. Altceva…
Matei îl privi și aprobă din cap:

45
 — Acum că se știe că ai remediul la îndemână în mod sigur vor încerca
altceva. Mai ales că nici nu cred că mai există altă Plasă de Dragon în lume. E
totuși foarte greu să ucizi un dragon.
— Și nici nu mai sunt mulți, a cârâit grifonul.
— Așa e, a confirmat Matei. Nu au mai rămas mulți iar cei care au mai rămas
sunt cei mai puternici așa că nu este la îndemâna oricui să-i ucidă.
Elenina încercă să absoarbă informațiile și întâmplările din ultimele momente.
Dar era prea multe și prea ciudate așa că se hotărî să lase analiza lor pe mai târziu.

Capitolul 10

Un Uroborus mortal

Importat era acum să coboare din pod înainte să se întoarcă mama ei de la

cumpărături și să se scuture de praful rămas pe ea după întâmplările din pod.
Pentru că oricât s-a scuturat se simțea încă plină de praf și mai ales de urmele
lăsate de Plasa Dragonului imediat după ce mama ei a intrat să-și vadă
telenovelele s-a pregătit și ea să facă o baie care să o curețe de toate urmele acelei
zile.
Nu a avut ce face și a trebui să intre cu grifonul și cu Matei după ea în baia
care s-a făcut dintr-o dată mică. I-a pus să se întoarcă cu spatele și s-a lăsat
cuprinsă de îmbrățișarea caldă a apei. Era cu ochii închiși și se relaxa încercând
să nu se gândească nici o clipă la grozăviile acelei zile. Tocmai se hotărâse să
revină din lumea plăcută în care se complăcuse când simți ceva rece pe gât. Fără
să-și deschidă ochii încercă să-și imagineze ce ar putea fi dar cum nu se putea
gândi la nimic cunoscut îi deschise în cele din urmă și privi în jos.
Pe piept i se târa spre gât un șarpe mare și verde. În primul moment vru să
țipe dar cu toată groaza își puse o mână la gură înăbușindu-și strigătul.
— Matei, a șopti ea cât de încet a putut. Matei, un șarpe se urcă pe mine!
Atât Matei cât și grifonul s-au întors iute spre ea. Șarpele se încolăcise între
timp în jurul gâtului ei și din câte își putea da seama în oglinda care se afla pe
peretele de lângă cadă își înghițea coada. Ba o înghițea cu atâta spor că în curând
uită de frica față de șerpi pentru era strânsă atât de tare de gât încât simțea că nu
mai are aer.

46
 — Un Uroborus! exclamă Matei și scoase iar pumnalul dar Grify întinse o
gheară și-l opri.
— Mă ocup eu! cârâi el cât putu de încet. Oțelul pumnalului nu le face nimic
dar când eram mic Ouroborușii erau hrana mea preferată. Încă nu am uitat ce gust
bun au și nici cum se mănâncă.
Se întoarse și făcu un pas spre cada de baie apoi se aplecă ușor spre Elenina
care se învinețise la față.
Fata simți o clipă ciocul tare al grifonului pe pielea gâtului apoi auzi două
țăcănituri scurte și peste o clipă putu iar să respire. Oftă ușurată și încercă să nu
privească spre grifon care ridicând capul în sus savura ultimele rămășițe de șarpe.
Elenina îl auzi pe Matei cum oftează ușor apoi vorbi în șoaptă:
— Ouroborușii sunt unele dintre cele mai puternice ființe magice. Odată
prinsă în strânsoarea lor nimic nu te mai poate scăpa decât… se întrerupse și arătă
spre grifon care deși nu putea zâmbi folosindu-se de un cioc se vedea că era
foarte încântat.
Arătă spre aerisirea care se afla chiar deasupra fetei și adăugă:
— Cred că pe acolo a fost introdus Ouroborusul.
A privit lung spre grifon, a oftat apoi a spus:
— Cineva te vrea eliminată cu orice preț. Și nu este vorba de Consiliu de
Regență pentru că ei te vor doar speriată și cu jurnalul străbunicii tale distrus ca
să abandonezi idea cu școala de magie. Nu știm cine este dar va trebui să aflăm
cât mai repede pentru că data viitoare cine știe cu ce armă magică te atacă. Și sunt
o mulțime, crede-mă.
După ce a sfârșit cu baia a făcut câteva lecții de mântuială, a așteptat până
când mama ei a terminat de privit la telenovele și a anunțat-o că pleacă la o scurtă
plimbare.
— Să ai grijă, i-a strigat mama în urmă. Ai văzut că sunt o mulțime de
pericole.
Elenina a oftat în timp ce ieșea și a spus încet ca să fie sigură că mama ei nu o
aude:
— Nici nu știi câte pericole mamă…
În timp ce traversa șoseaua spre parc, cu cele două ființe magice în preajma ei
se gândi cât de mult se schimbase viața ei în numai câteva zile. Ieri mai era încă
preocupată de lecții, teze și de eterna ei rivală Carla iar acum trebuia să fie atentă
și să se bazeze pe cei doi prieteni ai ei pentru a se menține în viață.
Când au ajuns lângă Castelul de Lemn au văzut că o echipă de muncitori lucra
de zor la remedierea lui, încercând să îl pună pe picioare.
Unul mai sfătos le explica celorlalți care trăgeau de funii ca să îl ridice în
picioare:

47
 — Vă spun eu că numai o tornadă a putu să facă așa ceva. Am văzut la
televizor că au început să apară și pe la noi.
— Lasă prostiile Mache și vino și trage alături de noi, i-a strigat altul și în
scurtă vreme Castelul a fost iar în picioare.
— Ar trebui să-l ancorăm mai bine! insistă Mache.
— Ancorează-l tu fraiere! a spus un alt muncitor în timp ce ceilalți strângeau
grăbiți sculele și frânghiile folosite la înălțarea lui.
O clipă, atât o singură clipă a fost tentată să mai facă un gest și să dărâme iar
castelul. L-a auzit pe Matei mormăind dezaprobator lângă ea dar nu avea nevoie
de dezaprobarea lui: ceva se întâmplase cu ea de ieri până azi. Amenințările cu
moartea au maturizat-o prea brusc făcând să dispară cine știe unde copilul din ea.
”La naiba, își spuse ea, am să rămân copil atâta vreme cât am să vreau!”
Privi în spate spre muncitorii care se îndreptau spre ieșirea din parc, se
asigură că nu este nici un copil prin preajmă și făcu un gest cu degetul inelar spre
castel.
Cum era liniște fiindcă chiar atunci nu trecea nici o mașină pe șosea, pârâitul
castelului care se dărâma se auzi ca o lovitură de tun făcându-i pe muncitori să se
întoarcă ca la o comandă.
— V-am spus! jubila Mache. V-am spus să-l ancorăm că vin tornade.
— Unde mama dracului ai văzut tu tornadă tâmpitule? se enervă cel care
părea a fi șeful de echipă și își trânti furios casca de protecție de pământ.
Văzând că cei din echipă vociferează, țipă la ei:
— Lăsați vorbăria și treceți la muncă! Și de data asta să faceți o treabă ca
lumea.
Elenina urcă alături de cei doi prieteni invizibili dâmbul spre păduricea din
apropiere.
— Asta chiar că a fost frumos, cârâi entuziasmat grifonul.
— Așa, așa, mormăi Matei, încurajeaz-o și tu că nu face ea și singură destul
prostii.
După ce au ajuns la adăpostul lizierei Elenina s-a așezat pe un dâmb și le-a
spus celor doi să se materializeze ca să-i poată vedea: se simțea mai confortabil
dacă se uita la ei în timp ce vorbeau.
După câteva clipe în care nu au spus nimic Matei sparse tăcerea:
— Problema principală este să aflăm cine este în spatele acestor atacuri. Dacă
aflăm cine este poate le putem contracara pe celelalte. Pentru că în mod sigur vor
mai fi.
Elenina ridică neputincioasă din umeri:
— Nu uitați că eu am abia câteva zile de când am luat cunoștință cu lumea
asta magică în care voi ați trăit întotdeauna. Dacă voi nu știți eu cu atât mai
puțin…

48
 Grifonul se întinse cât era de mare și își desfășură aripile și spuse:
— Mă duc să fac o scurtă plimbare prin jur. Când mă plimb gândesc mai bine.
— Ai grijă să nu te vadă cineva, îl atenționă Matei și după ce grifonul dispăru
în pădure adăugă:
— Ai văzut că vorbește mai bine pe măsură ce trece timpul?
Elenina aprobă din cap fără să spună nimic. Observase și ea că de la cârâielile
aproape neinteligibile de la început grifonul putea pronunța acum cuvinte destul
de complexe.
”Chestie de antrenament, se gândi ea. Sau poate nu a avut cu cine să
vorbească până acum. Poate cei din Consiliu numai îi dădeau ordine fără să fie
prea interesați de părerea lui.”
Văzând figura gânditoare a lui Matei îl întrebă:
— Ei te-ai gândit la ceva?
Matei aplecă capul masiv și spuse ezitant:
— S-ar putea să fie vorba de proscriși…
Elenina se încruntă fără să priceapă:
— Cine sunt proscrișii?
— Vrăjitori care nu se supun nici unei reguli și care trăiesc înafara Legii.
Pentru că există o Lege pe care nici una din ființele magice nu o poate încălca
fără să fie apoi proscris. Sau practicanții Magiei Albe, cine mai știe?
Elenina tot nu pricepea așa că întrebă:
— Tot nu înțeleg de ce ar vrea acești proscriși să mă elimine?
— E simplu. Dacă ești recunoscută de către toată lumea magică drept prințesă
legitimă atunci eu nu își vor mai găsi locul în lumea condusă de tine.
— Stai așa! La început mi-ți spus și tu și străbunica mea de înființarea și
conducerea unei școli de magie și acum vorbești de a conduce lumea magică.
Cum îți explic asta?
Matei zâmbi strâmb și spuse:
— Singura explicație este că probabil nici eu și nici ea nu am vrut să te
speriem. Dar finalul acesta va fi fără îndoială. Mai ales dacă nu vei fi
împiedecată.
— Împiedecată de cine?
— De proscriși, de dinastia Prințului Negru sau de cine știe ce împrejurări pe
care încă nu le cunoaștem acum.
Nu au apucat să continue discuția pentru că dinspre pădure se apropie grifonul
clănțănind furios din cioc.
— Ei la ce concluzii ai ajuns? îl întrebă Matei fără să observe starea lui de
nervozitate.
— Am ajuns la concluzia că băiețeii din ziua de azi sunt niște cretini!
— Cum așa? întrebă mirată Elenina. Ce te face să spui asta.

49
 Grifonul scutură nervos din capul mândru de vultur apoi spuse:
— Mă plimbam căzut pe gânduri puțin mai încolo când m-a văzut un băiețel.
— S-a speriat? a întrebat îngrijorată Elenina.
— N-aș zice asta, a spus ezitant grifonul. A venit mai aproape apoi după ce
m-a studiat bine a luat-o la fugă spre părinții lui strigând din toate puterile:
”Mamă, tată veniți repede să vedeți un crocodil!”
Atât Elenina cât și Matei au izbucnit în râs în ciuda situației încordate în care
se aflau.
Grifonul privi spre ei și pufni nemulțumit apoi se adânci într-o tăcere posacă.
După câteva minute a venit în fața celor doi și deschizând larg aripile uriașe și
fâlfâindu-le în fața lor:
— Chiar seamăn cu un crocodil? Cine a văzut crocodili cu aripi și cu cioc?
Încercând să-și ascundă zâmbetul Elenina încercă să-l liniștească.
— Doar tu singur ai spus Grify că băiețeii de azi sunt cretini. Probabil că ai
dreptate sau cine știe ce imagine o fi văzut pe undeva și te-a confundat. Cred că i-
a prostit internetul… Nu pune la suflet. Uite și pe mine lumea mă confundă cu
Prințesa Magiei Negre.
— Dar tu ești Prințesa Magiei Negre.
Au pornit o polemică pe această temă și au uitat de problemele cu crocodilul.
L-au pus la curent cu ceea ce discutaseră ei înainte și Grify a spus:
— Eu știu de ce avem nevoie: ne trebuie un dragon! Ei au intuiții și cunosc
foarte multe lucruri ascunse pentru alții.
Matei îl aprobă:
— Deși lumea îi cunoaște mai ales pentru puterea de a se folosi de flăcări
împotriva dușmanilor ei au o altă viziune asupra lumii magice și zău că ne-ar fi de
folos.
Elenina clătină neajutorată din cap:
— Îmi pare rău să vă dezamăgesc dar ultima dată când am fost pe la grădina
zoologică nu am văzut nici unul pe acolo. Și nici în altă parte că tot veni vorba.
Matei zâmbi misterios:
— Dragonii nu se arată decât când vor ei și numai cui vor ei. Dar după ce se
va duce vestea că exiști și se va afla de puterile tale o mulțime de ființe magice
vor veni să te cunoască și să-ți jure credință. Printre care în mod sigur se va afla și
cel puțin un dragon.
Elenina nu părea foarte convinsă dar nici nu avea argumente ca să-i
contrazică. Era vorba de lumea magică, lumea în care ei s-au născut și au trăit și
în care ea intrase de numai câteva zile.
Înainte de a pleca fata mai avea câteva întrebări și cum nu găsea aproape
niciodată prilejul să le pună ia să păru că acum e cel mai potrivit moment să-ți
satisfacă curiozitatea sperând că de data asta nu vor fi întrerupți.

50
 — Aș vrea să îmi spuneți ceva, a zis ea și cei doi au întors capetele spre ea
ascultând-o atenți.
— Până acum câteva zile eu eram o simplă elevă din clasa a zece și știind
despre magie atât cât știe orice altă colegă de-a mea. Informații culese de aici de
acolo, cel mai multe cu caracter anecdotic și multe desene animate și cărți
fanteziste. Acum câteva fără să vreau mă trezesc dintr-o dată Prințesă. Prințesă a
magiei negre mai precis dar eu nu știu nimic nici despre magie neagră și nici de
altă culoare. Nimic despre trecutul și istoria acestei magii.
Grify se întoarse spre matei și îl întrebă plin de reproș:
— Tu nu i-ai spus nimic?
Matei ridică din umeri:
— Am crezut că e mai bine să afle singură, puțin câte puțin. Și apoi am lăsat-
o pe străbunica ei să-i spună atât cât trebuie doar ea se crede mare profesoară.
— Să afle puțin câte puțin, cârâi indignat grifonul. Și uite că neștiind nimic
era să fie ucisă de două ori. Dacă nu era noi lângă ea în mod sigur acum ar fi fost
moartă.
— Dacă era singură ar fi murit oricum indiferent cât ar fi știut.
Elenina era îngrozită de seninătatea cu care vorbeau ei despre viața și despre
moartea ei.
— Parcă spuneați că o vrăjitoare nu poate fi ucisă.
— Nu poate fi ucisă în plan magic dar aici în plan material poate fi ucisă la fel
ca orice alt om.
Fata dădu din mână:
— Bine, bine atunci începeți cu începutul și dați-i drumul. Vreau să știu tot
despre lumea asta magică de care îmi tot vorbiți.
Grify și Matei au privit unul la altul apoi grifonul a spus:
— Spune-i tu că eu vorbesc mai greu. Dacă uiți ceva am să te completez.
După ce oftă adânc, ca și cum s-ar fi pregătit pentru o poveste lungă Matei
începu:
— Legendele noastre spun că la început toți oameni aveau puteri magice. Nu
l-a fel de puternice dar le aveau, credeau în ele și le respectau. Cu timpul a
început să apară o separație între nivelul puterilor pe care le avea fiecare și mai
ales între felul în care le foloseau. Majoritatea le foloseau pentru a-și ușura viața
de zi cu zi care era grea la începuturi. Cu timpul unii oameni s-au născut fără să
mai aibă aceste puteri. Fie că nu le-au folosit și s-au atrofiat, fie au considerat că
se pot descurca și fără ele. Cei care au mai avut parte de aceste puteri s-au
împărțit între timp în două mari grupe complet separate între ele: adepții magiei
albe și adepții magiei negre. Singura diferență între ei a fost faptul că adepții
magiei albe considerau că nu este permis să îți folosești forțele pentru a-ți proteja
persoana sau semenii pe când adepții magiei negre nu aveau nici o remușcare să

51
facă prăpăd în jurul lor dacă era cazul. Dovadă cei trei vagabonzi pe care i-am
ucis ca să te apăr.
— Ai ucis trei vagabonzi? se miră grifonul. Wau, abia aștept să o mai atace
cineva să rezolv și eu câțiva.
Văzând că Elenina îl privește urât își duse o aripă la cioc și făcu semnul
tăcerii.
— Dacă ai fi avut un apărător adept al magiei albe probabil că ar fi încercat
tot felul de pase magice sau ar fi vrut să negocieze cu ei. Îți dai seama că nu
puteam risca așa ceva.
— Bine, bine, făcu Elenina împăciuitoare, lasă asta și povestește mai departe.
— Mai departe nu este foarte mult de povestit. În timp adepții celor două
forme de magii s-au organizat și-au ales conducătorii și pentru că femeile au
dovedit puteri mai mari cu timpul s-a ajuns să fie conduși de câte o regină așa
cum a fost străbunica ta.
Grifonul croncăni spre Matei și acesta îi făcu semn să tacă.
— Bineînțeles că am să-i spun și despre revoltă dacă nu mă mai întrerupi.
Grifonul făcu iar semn că tace așa că Matei continuă:
— La un moment dat Madalena a început să acționeze singură într-un mod în
care nu a fost pe placul celorlalte vrăjitoare. Avea o ideea fixă cu înființarea unei
școli de magie, nu numai pentru cei înzestrați cu puteri magice ci pentru oricine
ar fi dorit asta. A mai făcut ea și alte prostii deși am sfătuit-o că nu ar fi bine să și
le pună pe bătrânele vrăjitoare în cap. Așa că într-o bună dimineață s-a trezit
detronată și de atunci lumea magiei negre este condusă de un Consiliu de regență
format din trei vrăjitoare. Madalena a fost condamnată la suspendare, un fel de
moarte magică din care cu anumite condiții ar putea reveni. Oricum ea încă mai
poate vedea ce se întâmplă în lumea noastră.
— Ce alte lucruri a mai făcut încât a meritat să fie detronată?
— În primul rând a folosit o magie foarte veche, magia genitorilor prin care a
lipsit pe mama și pe bunica ta de orice putere magică astfel că toate puterile lor au
trecut asupra ta. Cred că asta le-a înfuriat cel mai tare pentru că a hotărât singură
asta și pentru că în aceste condiții tu nu mai ai rivală atunci când o să capeți
deplinătatea puterilor.
— Când va fi asta? întrebă curioasă Elenina.
— Cât de curând, răspunse Matei. Văd că puterile tale cresc pe zi ce trece
chiar dacă tu nu îți dai seama de asta.
Elenina se încruntă și întrebă:
— Dar cum anume vezi tu asta?
Matei ridică din umeri:
— Cred că la întrebarea asta ar fi mai bine să răspundă Grify. Nu degeaba are
el ochi de vultur așa că în mod sigur vede mai bine ca mine.

52
 După ce ezită câteva clipe Grify răspunse:
— Ca o lumină.
— Cum adică ca o lumină? fu curioasă Elenina.
— Da văd în jurul tău ceva ca o lumină care este tot mai puternică pe zi ce
trece. Fiecare vrajă pe care o faci mai adaugă puțină lumină pe lângă tine. Așa te-
am găsit și eu și cred că așa te-au găsit și cei care au vrut să te ucidă.
— Adică dacă dărâm rulmenți sau răstorn turnulețe puterile mele cresc și eu
dau lumii magice de faptul că exist?
— Cam așa ceva, răspunse Matei oarecum în silă. Dar asta nu înseamnă cp
trebuie de acum să te ții numai de așa ceva. Toate astea trebuie făcute în timp
pentru că dacă te grăbești dai de veste mai degrabă dușmanilor tăi decât supușilor
care ar putea să vină în jurul tău și să te apere.
Elenina rămase câteva clipe pe gânduri încercând să asimileze cele auzite apoi
întrebă:
— Și proscrișii? Cine sunt cei pe care îi bănuiți a fi în spatele atacurilor?
— Proscrișii sunt femei și bărbați care au puteri magice dar nu fac parte nici
din regatul Magiei Albe și nici din Consiliul Magiei Negre. Ei nu respectă nici o
regulă, nu se supun nici unei autorități și fac totul numai de capul lor.
Elenina rămase tăcută minute în șir dar tot nu era foarte lămurită:
— Și voi vreți să spuneți că de acum eu va trebui să lupt ca să ajung
conducătoarea Regatului Magiei Negre.
— Nu trebuie să lupți cu nimeni. E suficient să rămâi în viață pentru că în
clipa în care ai deschis cufărul și ai căpătat puterile magice ai devenit deja
conducătoarea. Atât că aura ta încă nu este destul de luminoasă și nu au aflat toți.
Când vor afla toți vor veni lângă tine și cele trei din Consiliu vor rămâne singure.
Plină de gânduri Elenina și cei doi au coborât spre casă. În ciuda faptului că
era prințesa Magiei negre avea o mulțime de lecții de făcut pentru mâine.

Capitolul 11

Un pedagog de școală veche

53
 Lămureanu Emil, directorul liceului Unirea avea în spatele biroului un afiș cu
aspect modest pe care era scris în greaca veche inscripția de pe frontonul
templului lui Apollo din Delfi: ”Cunoaște-te pe tine însuți.”
De multe ori când se simțea încordat își întorcea fotoliul rotativ și citea și
recitea vechiul text al lui Socrate ca pe o mantră până când se simțea iar capabil
să facă față realității înconjurătoare.
De când i-a fost anunțată vizita doamnei Florescu Vasilica, mama elevei
Florescu Clara a citi și recitit de trei ori inscripția și tot nu se simțea în stare să
facă față întâlniri ce se anunța.
O cunoștea pe Florescu Vasilica de peste douăzeci de ani, de când îi fusese
elevă și de pe atunci nu o putea suporta deși încercase fără prea mult succes să
ascundă asta. În ultimii doi ani de când fiică-sa era elevă la liceul lui îl vizitase de
nenumărate ori și de fiecare dată după plecarea ei îl apuca o cumplită durere de
cap care îi trecea numai după ce lua două sau chiar trei pastile de fasconal.
Femeia asta era după părerea lui un monument închinat propriei ei persoane.
De câțiva ani auzise că patrona un aprozar și o șaormerie și de atunci povestea
oricui voia să asculte despre problemele pe care ea cu lanțul ei de magazine.
Când auzi bătaia în ușă verifică să vadă dacă folia de Fasconal era la locul ei
în sertar și spuse cu o voce neutră:
— Intră!
Femeia, planturoasă de parcă și-ar fi consumat ea singură producția
șaormeriei, năvăli în cabinet împingându-și în față odrasla. Eleva Florescu Carla
arăta ca o tânără pregătită mai degrabă pentru discotecă decât pentru școală și
privind-o critic trebui să recunoască sincer că era o tânără care arăta bine. Poate
prea bine și ar fi putu plăcea oricui dacă nu ar fi avut privirea aceea arogantă prin
care încerca să arate lumii că totul i se cuvine.
— Luați loc vă rog, le pofti directorul pe cele două arătând spre scaunele din
fața biroului.
— Nu luăm loc, domnule director. Nu putem lua loc atâta vreme cât în liceul
dumneavoastră permiteți ca o terchea-berchea să își bată joc de fetița mea. Nu ar
trebui să permiteți așa ceva.
Directorul auzise ceva, femeia de serviciu îi povestise pe larg incidentul,
informații care au fost completate apoi pe larg de doamna Bolea dar tot nu își
putea da seama unde era bătaia de joc de care vorbea femeia din fața lui.
— Stimată doamnă, este un incident regretabil ce s-a întâmplat fetei
dumneavoastră dar tot nu văd cum o simplă diaree ar putea fi o bătaie de joc. Din
câte mi s-a spus fata dumneavoastră consumă cam multe sucuri proaspete, poate a
fermentat vreunul din ele și asta ar fi toată explicația.
Femeia arăta de parcă cineva i-ar fi turnat apă fiartă în cap.

54
 — Nu-i vorba de nici un suc fermentat domnule director. I le prepar chiar eu
dimineața când pleacă de acasă deci nu poate fi vorba de așa ceva. Și la urma
urmei tot același tip de sucuri beau și eu și după cum vedeți nu am nimic.
— Atunci care-i explicația după părerea dumneavoastră?
— E simplu domnule director. Vedeți cum arată fata mea? întrebă ea și o
răsuci pe Carla ca directorul să o poată vedea din toate pozițiile. E ca un boboc de
trandafir.
”Și cam tot atât de deșteaptă.” gândi directorul dar preferă să asculte mai
departe ce avea de spus mama fetei.
— În mod sigur felul cum arată și cum se îmbracă stârnește invidii mai ales
printre colegele ei de condiție mai modestă.
— Mamă, încercă fata ei să o întrerupă, eu nu am spus asta.
— Tu să taci, o opri doamna Florescu pe tânăra ei fată. Știu eu cum merg
lucrurile pe aici prin liceul ăsta pentru că și eu am fost elevă și mi se făceau o
mulțime de glume proaste.
Directorul ridică mâinile în față ca și cum ar fi vrut să oprească torentul de
vorbe al doamnei Florescu.
— Doamnă, opriți-vă o clipă și spuneți-mi concret ce anume credeți că s-a
întâmplat.
Femeia se opri dar într-adevăr numai o clipă și continuă să-și spună oful:
— Cred că închipuita aia a lui Tudorescu i-a pus ceva în sticla cu suc.
Directorul se încruntă și încercă să înțeleagă:
— Închipuita lui Tudorescu? Despre cine anume vorbiți doamnă?
— Ei despre cine vorbesc? Despre Elenina Tudorescu care din câte am înțeles
de la fetița mea este capul răutăților. Am fost colegă cu mama ei și știu cât de
închipuită poate să fie și ea și fiică-sa.
— Stați puțin doamnă Florescu: dumneavoastră insinuați că eleva Elenina
Tudorescu i-a pus ceva în sucul fetei dumneavoastră și din cauza asta ea a făcut
diareea aceea?
Pentru prima dată doamna Florescu se mulțumi doar să încline din cap în loc
să spună ceva.
Directorul privi și spre Carla dar aceasta stătea tăcută privind în podea. După
ce le privi lung pe amândouă directorul spuse:
— Asta este o acuzație foarte gravă dacă este și adevărată. Sper că aveți
dovezi.
Doamna Florescu clătină vehement din cap și spuse:
— Nu avem dovezi pentru că vă dați seama că astfel de lucruri nu se fac în
văzul lumii. Dar suntem sigure și dacă ați vorbi cu nesimțita aia sunt sigură că va
recunoaște.

55
 — Doamnă vă rog să vă temperați limbajul. Dacă noi cei mai în vârstă nu
dăm dovadă de ponderare ce putem aștepta de la tinerii aceștia.
Deși își dădea seama că cele două voiau să o aducă pe Elenina Teodorescu în
fața lor mai puțin pentru a mărturisi cât mai ales pentru a o umili directorul
trimise pe femeia de serviciu după ea.
După ce Elenina intră directorul îi răspunse la salut și o întrebă direct:
— Doamna aceasta, mama elevei Florescu Carla te acuză că în ziua când a
avut episodul acela de diaree acută i-ai fi pus ceva în sticla cu suc și din cauza
asta s-a întâmplat ce s-a întâmplat.
Elenina făcu o figură uimită pentru că la așa ceva nu se aștepta. Chiar dacă
era vinovată de episodul diareic al Carlei nu se gândea că vor găsi explicația asta.
Zâmbi ușor pentru că acuzațiile lor absurde erau ușor de demontat așa că luă o
mutră nevinovată și spuse:
— Domnule director în dimineața respectivă Carla nici nu a ajuns la bancă și
cu atât mai puțin nu și-a desfăcut geanta. Totul s-a întâmplat la un minut după ce
a intrat în clasă.
— E adevărat? o întrebă directorul pe Carla.
Carla plecă capul vinovată:
— Așa a fost domnule director. Dar Vlad, colegul meu de bancă mi-a spus că
ea a făcut un semn cu mâna așa spre mine și din cauza asta mi s-a întâmplat totul.
Mama fetei privea spre ea parcă nu i-ar fi venit să creadă ce auzea și profitând
de tăcerea ei directorul continuă cu întrebările:
— Elenina a făcut semn cu mâna spre tine? Cum anume?
— Așa, încercă să imite Carla mișcarea despre care îi povestise Vlad.
Directorul rămase siderat apoi după ce își reveni întrebă:
— Vrei să spui că dacă domnișoara asta aici de față face cu mâna semn spre
noi pe toți o să ne apuce diareea?
Carla încuviință neconvinsă și se vedea pe ea că regreta că deschisese vorba
despre așa ceva când directorul se ridică de pe fotoliu și trecu alături de cele două
femei apoi o îndemnă spre Elenina:
— Domnișoară te rog să treci în fața noastră și să faci spre noi semnul acela
de care spunea colega dumitale.
Directorul așteptă crispat ca Elenina să ajungă în fața lor și clipă se simți ca
un medic curajos care își injectează singur noul medicament descoperit pentru a-l
testa.
Elenina făcu un gest vag cu mâna spre ei și directorul întrebă pe Carla:
— Așa a făcut?
— Parcă puțin mai tare…
— Domnișoară fă puțin mai tare.

56
 Elenina vântură cât de tare putu ea degetele și apoi mâna spre grupul celor trei
dar se feri să atingă degetele de degetul mare.
Directorul le privi pe cele două, mamă și fiică, care se făcuseră mici sub
privirea lui.
— Păi atunci să repet și eu ce a spus Euclid când îi reușea câte o
demonstrație: ”quod erat demonstrandum”.
Văzând că îl priveau nedumerite le explică:
— Adică cam asta a fost de demonstrat așa că acum vă rog să mă lăsați să îmi
văd de treburi.
Pentru prima dată doamna Florescu nu găsi nimic de spus și împingând-o pe
Carla în față se grăbi spre ușă.
Directorul rămase lângă Elenina și tocmai se pregătea să-i ceară scuze pentru
episodul neplăcut la care a fost nevoit să o supună când i se păru că aude o
șoaptă. Ceva ca ”Elenina, nu!” dar cum nu văzu pe nimeni în jurul lor privi mai
departe spre cele două care ajunseseră deja lângă ușă.
Inexplicabil chiar când să iasă doamna Florescu a scos un țipăt disperat urmat
imediat de unul asemănător al Carlei. În țipătul doamne se ghicea frustrarea de a-
și vedea mitul de Mare Doamnă, construit cu atâtea eforturi, dărâmat acum de un
simplu deranjament stomacal.
De pe picioare le curgea lichidul maroniu al supremului afront și cabinetul
directorial se umplu de un miros fetid. Amândouă au dispărut pe scări ca luate de
vânt și fără să mai privească înapoi.
Ținându-se de nas directorul se repezi să deschidă geamurile apoi sună după
Matilda, femeia de serviciu.
Când intră cu mopul în cabinet Matilda se opri supărată:
— Domnule director dacă mai vin astea mult și se cacă în biroul
dumneavoastră o să vă rog să îmi dați și spor de toxicitate.
În timp ce directorul și Elenina stăteau lângă geam lăsând-o pe Matilda să își
facă treaba aceasta nu se putu abține să nu comenteze:
— Degeaba se dau rotunzi că sunt mari afaceriști că sunt doar o familie de
căcăcioși.
Mulțumită de cum s-au terminat lucrurile, după ce s-a întors în clasă Elenina a
rămas cuminte la toate orele de parcă s-ar fi ferit să rămână singură cu cei doi
paznici ai ei.
Și a avut perfectă dreptate pentru că în drumul spre casă Matei, cum prindea
câte un moment în care nu era nimeni lângă ei, cum o bombănea pe Elenina
pentru că nu comportă cu demnitatea unei prințese în timp ce grifonul chicotea
încântat.
— Ba le-a făcut foarte bine, comenta el. Dacă nu le făcea ea nimic, eram eu
gata să le trag un cioc în cap că prea mă enervau.

57
 Ba la un moment dat chiar când să traverseze strada grifonul de atâta veselie
uită cu totul de el și deveni pentru câteva clipe vizibil spre deruta șoferilor care
așteptau să se facă verde.

Capitolul 12

În drum spre Cireșica

”Cireșica deține puterea Magiei negre, vine cu leacuri de trup și suflet, vă

eliberează de farmece și blesteme, vă apără de dușmani și oferă protecție
împotriva oricăror lucruri magie știute sau neștiute…”
Erau toți trei în camera Eleninei și profitau de faptul că mama ei era iar prinsă
în magia telenovelelor, deși ea personal s-ar fi ferit să folosească acest cuvânt, ca
să poată vorbi în șoaptă. Obsedată fiind de internet și de informațiile pe care le
putea găsi acolo, Elenina era atentă și la ei dar și la informațiile pe care le găsea
despre magie neagră.
— Uitați-vă aici! spuse ea când ochii îi căzură asupra reclamei pe care și-o
făcea vrăjitoarea Cireșica.
— Asta e o aiureală! decretă Matei după ce citi textul. Vrăjitoarele astea de
doi bani sunt bune numai de fraierit oamenii. Profită de naivitatea lor și de
informații aflate din altă parte și îi stoarce pe fraieri de bani.
Elenina citea mai departe reclama parcă fără să îl audă:
— Uite ce zice: ” vă apără de dușmani și oferă protecție împotriva oricăror
lucruri magice știute sau neștiute…” iar taxa este de numai o sută de lei.
— Nu ar trebui să ai de-a face cu astfel de oameni, spuse Matei iar grifonul îl
susținu cârâind vehement până când Elenina fu nevoită să-i facă semn să se
liniștească fiindcă făcea prea mult zgomot.
Era prea târziu fiindcă mama ei era deja la ușă și ciocănea insistent.
— Am auzit o cioară Elenina! Sper că nu ai început să aduci păsări în casă.
Elenina, care apucase să ia telefonul, i-a spus calmă:
— Nu este o cioară mamă. Este un corb. Ascultam o interpretare modernă a
poeziei ”Corbul” de Edgar Allan Poe.
— A, făcu mama ei liniștită, ”Corbul” parcă îmi aduc aminte că am studiat și
eu poezia.
— Du-te liniștită mamă și uită-te la film. Pe aici totul e în ordine.

58
 Mama ei mai privi odată cercetător prin cameră dar cum cei doi paznici ai ei
se făcuseră nevăzuți nu i s-a părut nimic suspect așa că închise ușa nu înainte de a
spune:
— M-aș uita dar nesimțiți ăia dacă au văzut că filmul lor are succes acum l-au
umplut de reclame.
După ce a ieșit, Elenina s-a întors spre locul unde bănuia că era Matei și
grifonul și le spuse:
— Stau și mă întreb cum ar reacționa mama mea dacă v-ar vedea o dată pe
amândoi la mine în cameră.
— Cred că ar leșina, spuse Matei. Dar nu schimba vorba: cred că este o idee
foarte proastă să te întâlnești cu o astfel de vrăjitoare.
— Mâine este sâmbătă, spuse Elenina de parcă nu l-ar fi auzit, deci aș putea
să spun părinților că ies cu colegii în oraș și să dau o fugă până la Ploiești.
Consultă rapid un mers al trenurilor online și adăugă:
— Uite pleacă un tren la ora nouă și patruzeci de minute și imediat după ora
unsprezece este în Ploiești.
— Nu-i bine ce faci, spuse Matei dar fata era deja cu mâna pe telefon să facă
rezervările atât la tren cât și la vrăjitoare.
— Am rezolvat, a spus ea bucuroasă. Am luat bilet la casa I ca să fie mai liber
și să aveți și voi loc cu mine.
— Oricum asta nu-i o problemă fiindcă noi când devenim invizibili ne putem
și dematerializa chiar dacă nu o facem întotdeauna. Problema este că noi nu ar
trebui să ne vedem cu astfel de femei dubioase.

Sfaturile lui Matei și ale grifonului au fost în zadar astfel că a doua zi la ora
nouă și patruzeci de minute Elenina se instala într-un vagon de clasa întâi a
acceleratului de București însoțită de cei doi prieteni invizibili ai ei.
Nu era foarte mulți oameni în vagon dar erau destul de aproape ca să nu poată
vorbi cu ei dar și spus că o oră și jumătate trece repede iar dacă apărea vreo
urgență putea să se ducă la capătul vagonului și să vorbească acolo cu ei.
Chiar când se gândea cu ce o s-și umple timpul până la Ploiești în fața ei s-a
așezat un băiat care părea numai cu vreo trei, patru ani mai mare ca ea. Era mai
înalt ca ea și avea părul blond, o pereche de ochelari care îi ascundeau ochii și o
față rotundă și inocentă de copil care îl făcea să pară mai tânăr decât era.
Avea cu el câteva mape de desen și după ce le-a pus în plasa pentru bagaje s-a
așezat pe scaunul din fața ei dar s-a ridicat imediat:
— Dă-mi voie să mă prezint: mă numesc Vladimir.

59
 Își mușcă încurcat buzele apoi continuă:
— Îmi cer scuze dacă sunt ușor incoerent dar sunt foarte emoționat.
Elenina zâmbi în sinea ei și își spuse: ”ciudat mod de a agăța o fată” dar cu
voce tare spuse:
— Eu sunt Elenina și chiar nu înțeleg de ce ești emoționat.
Băiatul arătă spre mapele din plasa de bagaje și spuse:
— Merg la București să mă întâlnesc cu proprietarul unei galerii de artă. Mi-a
văzut câteva tablouri pe care le-am pus pe internet și poate am noroc să îmi
organizeze o expoziție.
— Interesant, spuse Elenina dar cum nu știa nimic despre pictură și tablouri
preferă să tacă decât să spună vreo prostie.
S-au instalat câteva minute de tăcere și în cele din urmă Vladimir arătă spre
mape și spuse.
— Nu că aș vrea să te oblig dar ca să treacă mai repede timpul nu ai vrea să te
uiți peste ele?
Elenina ar fi vrut să-i spună despre neștiința ei în ale picturii dar băiatul o
privea cu atâta speranță încât îi veni greu să îl refuze astfel că în numai câteva
clipe se trezi cu Vladimir alături și cu o mapă în brațe.
— Un artist după ce lasă pensula din până ar trebui să tacă și să lase pictura
lui să vorbească dar picturile mele sunt puțin mai ciudate așa că va trebui să ți le
explic, cel puțin unele dintre ele. Mai ales că eu acum sunt în perioada japoneză și
pictura japoneză are regulile ei și pentru cineva novice este mai greu de înțeles.

Deschise cu grijă mapa și în fața ochilor ei apăru un peisaj incredibil: în

depărtare se vedea o pagodă veche înconjurată de bambuși tineri, în stânga
tabloului era figurat un pod cu unul din capete care se pierdea în cețurile

60
depărtării iar în prim plan se vedea o creangă de cireș cu numai câteva flori de o
prospețime incredibilă.
Văzând-o atât de impresionată Vladimir spuse:
— Japonezii spun că pentru a desena cu adevărat o creangă trebuie să simți
adierea vântului care bate prin ea. Și bineînțeles ca să poți picta o floare trebuie
mai întâi să-i poți simți mirosul.
Elenina privi fermecată peisajul și parcă putea simți într-adevăr mirosul
florilor. După acest prim peisaj urmă un desen pe care se vedea un trunchi bătrân
tot de cireș care își trimitea, parcă cu ultimele puteri, câteva flori ofrandă lumii.
— E superb, șopti Elenina fermecată. Nu știu nimic, sau oricum foarte puțin
despre cultura japoneză dar mi se pare că ai surprins într-un mod minunat tot ce
îmi imaginam eu despre Japonia.
— Mulțumesc, spuse modest Vladimir. Asta cred că a și fost intenția mea.

61
 Puse deoparte prima mapă și o deschise pe a doua: în ea se puteau întâlni cam
același tip de desene numai că de data asta erau numai în cărbune sau creion.
După ce o lăsă să privească câteva minute Vladimir spuse:
— Adevărata măsură cred că o dă un pictor atunci când trece de la culori, la
alb și negru. Culoarea te fură, te încântă pe când negru te obligă la sobrietate, te
obligă cu adevărat să asculți vântul prin crengi dacă chiar vrei să spui ceva.
În timp ce Elenina privea rând pe rând la planșele din mape Vladimir o privea
intens apoi o întrebă:
— Ai o față foarte specială… mă întreb dacă mi-ai da voie să încerc să-ți
creionez portretul.
Elenina ridică din umeri:
— Nu am nimic împotrivă. Numai ține seama că eu cobor la Ploiești așa că nu
știu cât de mult timp ți-a mai rămas.
— A, nici o problemă. Îmi ajung câteva minute.
Pregăti în grabă o foaie cartonată de hârtie și apoi începu să o privească atent
pe fată.
— Trebuie să stau într-un fel aparte? întrebă Elenina.
— Nu neapărat. Dar mai ajuta foarte mult dacă ai întoarce puțin capul într-o
parte și m-ai privi așa … ca și cum m-ai studia.
”Oricum te studiez prostuțule!” gândi Elenina dar nu lăsă să se vadă din ceea
ce gândea și se așeză așa cum dorea el. Tresări când mâna lui cu degete lungi îi
atinse fața și o potrivi în așa fel încât să-i vină bine.
Îl privi apoi minute întregi pe sub gene în parte fiindcă așa îi ceruse el, în
parte fiindcă îi făcea plăcere să îl studieze pe îndelete având acoperirea că îi
pozează. Din când în când dualitatea acestei situații o făcea să zâmbească abia
imperceptibil și la un moment dat se observă că și el îi răspunde la zâmbet.
A durat destul de mult până când Vladimir a părut mulțumit de ceea ce
desenase și după ce mai trase câteva tușe viguroase întoarse cartonul spre ea.
Elenina a rămas mută minute întregi și băiatul din fața ei s-a îngrijorat:
— Nu-ți place a întrebat el?
Elenina părea încurcată: fata din desen era și nu era ea. Era bineînțeles mult
stilizată, era normal ca în numai câteva minute să nu poată reda mai multe detalii
dar era oarecum idealizată.

62
 — Așa arăt eu? întrebă ea în cele din urmă.
Vladimir păru încurcat și răspunse precaut:
— Nu arăți chiar așa. Eu te-am desenat așa cum te văd eu. Inocență
amestecată cu mister. Mult mister.
Pe măsură ce privea portretul Elenina era tot mai încântată de el.
— Doamne ce talent pe tine, spuse ea încântată. Din numai câteva linii și în
numai câteva minute ai reușit să desenezi asta.
Vladimir zâmbi modest:
— Mă bucur că îți place. Poți să îl păstrezi.
— Dar nu știu dacă pot să îl primesc…
— Poți, poți, insistă băiatul. Eu nu am nevoie de el pentru că am să te păstrez
mereu în minte.
”Wau, gândi Elenina, oare asta este chiar ce cred eu că este?”
Plecă ochii în jos și întrebă?
— Așa le spui tuturor modelelor tale? Așa le vrăjești pe toate fetele?
Vladimir oftă adânc înainte de a răspunde:
— Știu că îți pare greu de crezut dar tu ești primul model viu din viața mea.
Dacă fac abstracție de pisica mea Kitty, surâse el amar.
— Cum așa? se miră fata.

63
 — Simplu, răspunse Vladimir. Chiar dacă nu îți par deloc așa să știi că sunt
un mare timid. Încă mă mir de mine că am putut să îți cer așa ceva: sincer să fiu
mă așteptam să îmi dai o palmă în loc să accepți să îmi pozezi.
— Ei, nu cred că toate fetele pe care le-ai întâlnit s-au purtat așa de urât cu
tine.
— Nu, dar se pare că nu sunt genul de băiat care să le atragă prea mult. Nu
am bani, nu am mașină, nu merg pe la discoteci și pe deasupra mai am și ochelari
cu multe dioptrii.
Elenina se simți îndemnată să îl mângâie așa cum făcea uneori cu cățelușii
abandonați pe care îi întâlnea pe stradă.
În loc de asta Elenina se ridică în picioare și îi făcu semn și lui să se ridice:
— Ce-i? întrebă el nelămurit.
— Păi nici eu nu prea stau bine cu banii așa că m-am gândit să te răsplătesc în
felul meu.
—Cum?
— Printr-o sărutare, o valută universal valabilă.
Văzând că el nu spune nimic și doar înghite în sec se ridică pe vârfuri, îl
prinse de după cap și îl sărută apăsat pe buze. Se așeză apoi înapoi pe banchetă în
timp ce Vladimir rămăsese încremenit în picioare.
— Mi s-au aburit ochelarii, spuse el și se așeză bâjbâind pe banchetă căutând
în buzunar un șervețel pentru ochelari.
Elenina prinse curaj văzând deruta lui:
— Asta înseamnă că ți-a plăcut. Numai atunci crește atât de mult temperatura
încât să ți se aburească ochelarii.
— Probabil, bâigui el. Nu am mai sărutat niciodată o fată ca să știu.
— Nu cred, spuse Elenina tachinându-l. Un băiat ca tine ar trebui sărutat de o
mie de ori pe zi.
— Nu râde de rog de mine. Ție ți-e ușor să vorbești. Când o fată arată ca tine
probabil că roiesc băieții în jurul ei.
— Vezi să nu, spuse ea dar nu mai avu timp să adauge nimic pentru ca la
difuzorul fixat chiar deasupra lor o voce seacă anunță că urmează Ploiești.
— Să te ajut la bagaje, sări Vladimir îndatoritor dar se opri încurcat pentru că
în plasa de bagaje de deasupra fetei nu se afla nimic.
— Nu am bagaje, spuse încurcată Elenina. Am venit doar într-o scurtă vizită
la o colegă care s-a mutat în Ploiești și sper să mă întorc cu trenul următor înapoi
în Brașov.
Vladimir i-a dat un carton în care să-și pună portretul și a condus-o până la
ușa vagonului.

64
 — E posibil că și eu să mă întorc cu viitorul tren așa că poate ne mai întâlnim.
Oricum pentru orice eventualitate am scris numărul meu de telefon pe spatele
portretului. Să mă suni dacă vrei să ne mai întâlnim când te întorci în Brașov.
Trenul scârții din frâne iar doi călători grăbiți cu o mulțime de bagaje după ei
i-au despărțit așa că a fost nevoită să coboare mai mult împinsă decât de bună
voie.
A rămas stingheră pe peron făcându-i îndelung cu mâna. După ce toți călătorii
s-au pierdut spre ieșire și-a sprijinit capul de un stâlp de susținere și a început să
plângă.
— Ce s-a întâmplat? s-a auzit vocea îngrijorată a lui Matei chiar lângă ea.
Nu a răspuns nimic și s-a căutat în buzunar după un șervețel de hârtie.
De ea s-a apropiat un tip brunet cu un lanț de aur ostentativ și a întrebat-o:
— Te pot ajuta cu ceva păpușico?
În fața lui s-a materializat silueta amenințătoare a grifonului care i-a răspuns
bătăios:
— N-o poți ajuta cu nimic fraiere așa că șterge-o! și ca să fie mai convingător
i-a tras un cioc în creștetul capului.
Elenina a privit în urma lui ușor înveselită dar tot mai avea încă ochii în
lacrimi așa că Matei a insistat iar fata a scuturat doar din cap.
— Nu s-a întâmplat nimic doar că mi-am dat seama că spre deosebire de alte
fete eu nu o să am o viață normală. Nu o să mă pot cunoaște și eu un băiat ca
toate celelalte fete, nu o să mă pot plimba ținându-mă de mână pentru cineva, nu
știu cine vrea să mă suprime, iar străbunica mea are planuri mari cu mine. Din
câte am înțeles să mă mărite cu Prințul Negru sau Prințul Alb sau mai știu eu
cine. Planuri care bineînțeles mă vor împiedica să-mi duc viața așa cum vreau eu.
Privirea i se aspri apoi își îndreptă spatele:
— Sau cel puțin așa crede ea.
Au ieșit din gară să caute un taxi dar în loc de asta Elenina s-a îndreptat spre
unul din chioșcurile aflate chiar la ieșirea din gară. Încercând să vorbească cât
mai încet să nu fie auzită de cei din jur a spus:
— Nu știu voi cum vă descurcați cu mâncarea dar mie mi s-a făcut o foame
teribilă.
Și-a cumpărat un sandviș, o sticlă de apă și s-a așezat pe una din băncile din
apropiere ca s-l mănânce.
Abia a apucat să mănânce jumătate din el că de după colțul gării a apărut tipul
brunet însoțit de câțiva amici. Pe frunte avea o cicatrice din care picura sânge,
pansată neglijent și când a văzut-o pe Elenina le-a arătat-o celorlalți:
— Ea e tipa de care v-am vorbit.
Nu se știe ce le-a spus celor care erau cu el despre fată dar cei patru, cinci
vlăjgani și-au suflecat mânecile și au pornit curajoși spre Elenina.

65
 — Ce-i păpușică? întrebă primul dintre ei. Am auzit că umbli cu farmece, ai?
Cum ar fi să te fermecăm noi puțin? rânji el ostentativ spre ceilalți.
Adevărul este că în fața lor nu vedeau decât o fetiță slăbuță abia ieșită din
adolescență care mânca pe o bancă și fără să fie deloc impresionată de prezența
lor.
Elenina privi la ei, bău o gură de apă și întrebă aerul din jurul ei:
— Credeți că ați putea scăpa de ei dar fără să-i ucideți? Din câte am văzut nu
este prea multă lume în jur așa că vă puteți arăta liniștiți.
Pentru cei cinci din fața ei vorbele spuse părea fără rost dar nu au apucat să o
întrebe ceva despre asta pentru că în fața lor apăru grifonul în toată măreția lui.
Fâlfâi din aripi și se înălță la câțiva metri deasupra lor apoi începu să-i aleagă
unul câte unul și să le tragă câte un cioc zdravăn în cap.
Matei, în ciuda seriozității lui afișate tot nu își putu reține un zâmbet când
văzu ce ușor îi zburătăcește pe cei cinci astfel că în numai câteva minute toți au
dispărut după colț. Unul singur, care probabil a fost lovit mai tare, a rămas căzut
lângă banca fetei prea năucit ca să se mai poată mișca. Și-a revenit după câteva
clipe și a ridicat ochii spre Elenina care l-a întrebat calmă întinzând-i sticla spre
el:
— Nu vrei niște apă? S-ar părea că ai nevoie.
S-a ridicat clătinându-se și a dispărut ca luat de vânt iar Grify, după ce a mai
dat o tură prin aer și-a strâns aripile și a aterizat lângă fată.
— Îmi place să călătoresc cu tine, a spus el radios. Avem parte de o grămadă
de acțiune.
— Mă bucur că vă place dar acum vă rog să dispăreți până nu încep să roiască
televiziunile în jurul nostru.
— Dispărem, dispărem, croncăni grifonul dar înainte am vrea să îți spun ceva.
Elenina deveni dintr-o dată precaută ca și cum ar fi apărut o nouă primejdie
dar grifonul o liniști grăbit.
— Nu este vorba de nici o primejdie. Cel puțin nu una imediată. Dar vreau să
îți spun că băiatul din tren m-a văzut.
— Cum adică te-a văzut? Erați amândoi invizibili.
— Așa este dar spre deosebire de Matei eu nu pot deveni invizibil pentru
ochii ființelor magice. În tren de vreo două ori când a putu să-și dezlipească ochii
de la tine a privit direct la mine.
Elenina clătină neîncrezătoare din cap.
— Cred că ți s-a părut.
— Nu mi s-a părut, insistă grifonul. Iar când am coborât din tren mi-a făcut cu
mâna.
— La naiba Grify, mie mi-a făcut cu mâna.

66
 — Ba mie și mai mult decât atât chiar când s-a pus trenul în mișcare mi-a
făcut și cu ochiul.
Elenina scoase exasperată porterul făcut de Vladimir și i-l arătă grifonului.
— Grify, știu că tu ești un grifon drăguț și ai o părere bună despre tine dar
băiatul ăla cred că este pe cale să se îndrăgostească de mine deci mie mi-a făcut
cu ochiul și semne cu mâna. Nu este o ființă magică așa cum insinuezi tu. Este un
artist așa că poate are o sensibilitate mai mare dar de aici și până la a crede că este
și el la fel ca mine e cale lungă.
Cei doi nu au mai spus nimic și pentru că tocmai se apropia un grup de
oameni au dispărut lăsând-o pe fată să caute singură un taxi.

Capitolul 13

În capcană

A găsit repede un taxi liber și imediat ce i-a spus unde vrea să ajungă fața
șoferului s-a luminat:
— Știu unde este! Chiar acum câteva minute am mai dus pe cineva acolo.
După cea studiat-o atent în oglindă a încercat un început de conversație:
— Se pare că are succes Cireșica noastră.
Cum Elenina nu a răspuns nimic, a condus o vreme în tăcere dar după un timp
nu a mai răbdat și a întrebat:
— Știu că nu este treaba mea dar cu ce ocazie pe la ea? Necazuri în dragoste?
— Cam așa ceva, a răspuns fata în doi peri și s-a gândit cât de bine o pot
apăra cei doi paznici ai ei în timp ce se afla într-o mașină aflată în mers.
Se descurcau ei cumva: probabil Matei era chiar lângă ea pe locul rămas liber
iar grifonul urmărea nevăzut de la înălțime taxiul.
Cam într-un sfert de oră mașina a ajuns la destinație și după ce a plătit a
mulțumit sec șoferului pentru i s-a părut că acesta ar fi vrut să se întindă la vorbă.
A intrat într-o curte largă, cu o mulțime de bănci așezate chiar în fața ușii de
la intrare în casă. Spre norocul ei a văzut că nu erau decât vreo trei din ele
ocupate așa că se așeză pe cea de-a patra. Un tânăr oacheș s-a așezat lângă ea și i-
a întins un bilet:
— Ia un bon de ordine. Ai sosit la țanc pentru că după amiază se aglomerează
foarte mult.

67
 Cum nu mai era nimeni după ea a întârziat pe bancă și a început să o
iscodească cu privire la motivul vizitei dar Elenina și-a adus aminte de cele spuse
de Matei despre felul cum colaboratori ai acestor tipi de vrăjitoare trag de limbă
pe viitori clienți.
— O să-i spun doamnei Cireșica când o să o văd, a spus ea și a privit spre ușa
care s-a deschis lăsând să iasă o femei corpolentă care zâmbea larg.
— Bine, cum vrei a spus tânărul dar să știi că eu sunt băiatul ei și mă pricep și
eu puțin.
Dintr-un difuzor aflată chiar deasupra ușii s-a auzit o voce de femeie:
— Elvis, nu pierde timpul și bagă-l pe următorul!
Tânărul a țâșnit brusc de lângă Elenina și a condus la ușă pe bărbatul care era
la rând așa că fata se întrebă dacă pe lângă difuzor vrăjitoarea nu avea cumva și o
cameră video.
În timp ce aștepta mai scoase o dată din dosar portretul pe care i-l făcuse
Vladimir și îl privi lung. Oare chiar așa îi apărea ea lui Vladimir pentru că în
portret părea mult mai drăguță decât de se știa ea.
Oftă și întoarse cartonul privind lung la numărul de telefon. Oare să-l sune?
După câteva minute renunță gândindu-se că poate încă nici nu a ajuns la
București sau dacă a ajuns este în plină discuție cu patronul galeriei de artă.
A rămas mult cu cartonul în mână întorcându-l când pe o parte când pe alta și
aproape nici nu a observat când a trecut timpul și tânărul brunet a atins-o pe umăr
și i-a făcut semn să intre.
După un hol strâmt și întunecos a ajuns într-o cameră care i s-a părut uriașă și
tocmai la capătul celălalt al încăperii după o măsuță încărcată cu tot felul de
recuzite ”vrăjitorești” se afla și Cireșica. Era o femeie între două vârste, care
părea mai apropiată de cincizeci de ani decât de patruzeci și care o privea vu ochi
pătrunzători.
— Ia loc tânără fată, spuse ea cu o voce calmă. Deci în sfârșit ai ajuns?
— Mă așteptați? întrebă uimită Elenina.
Cireșica înclină grav din cap și spuse:
— Încă de când primele probleme s-au abătut asupra ta mi s-a arătat în glob
că o să vii.
Arătă spre globul de cristal din fața ei în care părea că plutește o ceață
lăptoasă:
— Din păcate oameni rău au aruncat vrăji puternice asupra ta care mi-au
tulburat limpezimea globului de cristal așa că pentru tine tariful va fi dublu.
Elenina scoase banii din buzunar și-i puse pe masă fără să spună nimic
încercând să se abțină să nu râdă. ”Matei a avut totuși dreptate: femeia asta nu
este decât o escroacă!”

68
 După ce a pus banii într-un sertar al mesei femeia s-a aplecat asupra globului
de cristal și s-a apucat să facă pase magice asupra lui astfel că în cele din urmă
acesta s-a limpezit.
— Cu ajutorul meu problemele se vor rezolva în cele din urmă, dar de pe
acum îți spun că totul va fi cu foarte mare cheltuială din partea ta și străduințe
mari din partea mea.
Mai făcu câteva pase apoi spuse grav:
— Acum apleacă-te asupra globului, concentrează-te și spune-mi ce vezi?
Elenina se aplecă asupra globului și deși știa că totul este numai o farsă, se
încruntă și încercă să se concentreze asupra globului care începea acum iar să se
umple iar cu aburi viorii.
”Cred că are un mecanism care produce gaz și îi dă drumul cu vreo pedală
când crede ea că ar fi cazul” gândi Elenina și își apropie și mai mult capul de
glob.
Deodată, toate vălurile viorii se dădură la o parte și îl putu clar pe Vladimir
cum înșiră pe un birou tablourile care i le arătase ei cu puțin timp înainte în tren.
— Ce-i asta? bâigui Cireșica și se ridică brusc în picioare făcând să cadă
scaunul pe care stătuse.
A privit uimită și parcă terifiată spre fată și a ieșit pe o ușă din spatele ei ca
dusă de vânt, nu înainte de a striga înspăimântată:
— Așteaptă aici, nu pleca nicăieri!
Timpul a început să treacă apăsător și cum nu se mai întâmpla nimic Elenina
a șoptit încet:
— Matei ești aici?
Șoapta lui Matei s-a făcut auzită chiar lângă urechea ei:
— Da, eu sunt aici, dar Grify așteaptă afară. Ni s-a părut mai sigur așa.
— Și eu cred că este mai bine așa, a spus Elenina tot în șoaptă și au continuat
să aștepte.
După câteva minute în care nu s-a întâmplat nimic fata a întrebat:
— L-ai văzut și tu pe Vladimir?
La mormăitul aprobator al lui Matei continuă:
— Asta înseamnă că este vrăjitoare cu adevărat?
Câteva clipe de tăcere apoi Matei a răspuns cu o voce plină de îndoială:
— Cred că mai degrabă ți-ai dorit foarte mult să vezi ce face băiatul ăla așa că
asta a fost viziunea ta nicidecum a ei.
— M-am gândit și eu la asta. Și acum ce facem?
— Așteptăm fiindcă deocamdată nu ne paște nici un pericol.
N-au avut mult de așteptat și Cireșica a revenit în încăpere cu o față palidă și
a spus cu o voce gâtuită:

69
 — Pentru a canaliza mai bine forța magică asupra ta am să te rog să stai chiar
aici în centrul camerei, spuse ea și a pus un scaun în mijlocul încăperii.
Deși s-a auzit un mormăit dezaprobator dinspre locul unde bănuia că se află
Matei, Elenina s-a dus să se așeze pe scaunul indicat.
Cireșica s-a tras spre ușă și privind spre Elenina cu ochi strălucitori a strigat
cu putere:
— Acum, Elvis, acum!
Brusc din tavan a coborât o colivie uriașă de lemn. Era făcută din nuiele nu
prea groase și nu s-a îngrijorat câtuși de puțin: era suficient un simplu gest magic
ca să o desfacă în bucățele.
Brusc lângă ea a apărut Matei și l-a întrebat uimit:
— Ce faci?
— Nu m-ai contează fiindcă oricum m-a văzut.
Cireșica chicoti încântată și scoase o oglindă de mână din buzunar. O scutură
victorioasă prin fața lor și spuse:
— Voi ăștia mari și tari vă credeți buricul pământului dar uite că mai știm și
noi câte ceva. Cu oglinda asta magică vă pot vedea pe toți și acum că te-am prins
om m-am făcut și eu și băiatul meu.
Elenina privi liniștită spre Matei și întrebă:
— Te ocupi tu sau mă ocup eu de nuielele astea?
Cireșica chicoti iar și Matei spuse:
— Din păcate nu mă pot ocupa nici eu și nici tu: îngrăditura este făcută din
lemn magic, din sânger, singurul care este imun și la puterile mele și la vrăjile
tale.
— Ai ghicit-o uriașule! Vai, vai cum le știi tu pe toate.
Îi privi încântă câtva timp apoi strigă spre ușă:
— Vino repede Elvis să vezi cum stau maimuțele noastre în cușcă!
În timp ce Elvis intra pe ușă Matei i-a arătat spre o nuia mai subțire dinspre
ușă și șopti cât putu el de încet: ”desiccus”
— Dar ai spus că…
— Uită ce am spus și doar fă ce zic acum!
— Ce tot vorbiți voi acolo? întrebă aspru Cireșica.
Elenina ridică din umeri și răspunse mirându-se și ea cât de ușor putea
disimula adevărul:
— Mă gândeam că dacă ne dai drumul am putea să te răsplătim.
Cireșica râse urât:
— Nu poți să îmi dai tu fetițo cât am să primesc pe tine. Pe capul tău s-a pus o
recompensă uriașă și nu am de gând să o pierd.

70
 — Exact ca în westernurile de demult, se băgă în vorbă și Elvis. Atât că nu
spune ca acolo: ”viu sau mort”. deși am impresia că cei care au pus recompensa
te-ar fi vrut mai degrabă moartă.
Mama băiatului nu păru încântată de intervenția lui pentru că îi spuse aspru:
— Gura Elvis! Nu mai vorbi fără tine.
— Da mamă, spuse băiatul umil.
— Ai spus la cei care mai așteptau să plece?
— Da mamă!
— Ai anunțat unde trebuie că avem fata?
— Da mamă!
— Atunci astâmpără-te și nu mai vorbi prostii!
— Da mamă, răspunse pentru ultima dată Elvis.
Între timp Elenina se apropie se grilajul din nuiele și privind spre Cireșica
prinse cea mai subțire nuia în mână probă să vadă dacă degetul ei mic ajunge sub
cel mare și spuse:
— Poate vă mai gândiți doamnă Cireșica. Nu știu ce recompensă s-a pus pe
capul meu dar eu sunt sigură că vă pot oferi dublu.
Cireșica hohoti batjocoritor iar Matei spuse:
— Desiccus spre amândoi!
Repede Elenina își lansă degetul mic spre cei doi iar Matei spuse necruțător:
— De două ori, și fata înainte de a analiza ce i se spune mai lansă încă o dată
degetul spre cei ei.
Fața celor doi se scofâlci brusc ca și cum ar fi îmbătrânit brusc cu o sută de
ani.
Matei zâmbi și se apropie de grilaj:
— Poate nu știți dar fata asta este Prințesa Magiei Negre. Pe ea va-ți găsit voi
să o prindeți în cușcă ca pe un animal?
— N-am știut, a răspuns Cerasela cu glasul aspru de parcă ar fi fost dat cu
șmirghel.
— Acum știți așa că spuneți repede cine a pus recompensa pe capul Prințesei?
Cireșica își adună puterile și în cele din urmă a spus cu greu:
— Nu știm, dar toate vrăjitoarele au primit câte o înștiințare. ”Cine o predă
vie sau moartă primește un kit magic și un titlu nobiliar în regat”
Matei se încruntă și plecă capul cărunt în podea apoi decretă:
— Desiccus încă o dată! Spre amândoi.
Elenina privi spre el speriată:
— Dar ai spus că dacă…
— Am spus eu multe Prințesă dar faptele mă obligă să revin asupra a ceea ce
am spus. Acum doar fă-o. Cușca asta va fi impenetrabilă la orice am face atât

71
vreme cât vrăjitoarea asta trăiește. Am folosit și eu de câteva ori cuști din lemn de
sânger așa că știu cum funcționează.
Cu inima îndoită Elenina mai făcu de două ori semnul spre cei doi și apoi deși
nu ar fi vrut să se uite privirea i-a fost atrasă irezistibil spre Cireșica și spre fiul ei
și a văzut cum în numai câteva minute trupul li s-a transformat în praf care s-a
așezat cuminte acolo pe podea unde cu puțin înainte au fost două ființe vii.
Nuielele cuștii, care păreau cu numai câteva clipe atât de solid prinse una de
alta au început să se desfacă de parcă nu ar mai fi suferi să se atingă una de alta.
Chiar atunci pe ușă și-a făcut apariția și grifonul care și-a dat seama dintr-o
privire ce s-a întâmplat:
— Ce-mi place mie la voi este că nu vă încurcați cu jumătăți de măsură, a pus
el pe un ton admirativ și în care se simțea și puțină invidie.
— Dacă tot a trimis băiatul vrăjitoarei clienții acasă și suntem singuri hai să
mai rămânem câteva minte să vedem ce avem de făcut, a spus Matei mai practic.
Grifonul croncăni puternic și spuse:
— Așa cum am mai zis avem nevoie de un dragon.
Matei aprobă gânditor din cap:
— Ai dreptate, trebuie să pornim la vânătoarea de dragoni. Numai că la cum
arată aura Prințesei acum s-ar putea să ne vâneze ei pe noi. Dar am o idee cum
putem rezolva asta. Mai întâi să ajungem acasă și apoi vă spun.
Pe când se pregăteau de plecare grifonul nu se putu aține și întrebă:
— Și totuși cine ar fi putut pune așa o recompensă pe capul prințesei?
Matei se încruntă înainte de a răspunde:
— Kit magic ar fi putut avea și cei din Regatul Alb și titlu nobiliar la fel. Atât
că nu-i cred în stare.
Se mai gândi câteva momente apoi adăugă:
— Kit magic ar avea și cei din Consiliu de regență dar titlul nobiliar de unde
când nici măcar cele trei vrăjitoare care alcătuiesc consiliul nu sunt de rang nobil.
O să mă gândesc pe drum și o să vă spun dar acum hai să mergem.

72
 Capitolul 14

La vânătoare de dragoni

Au ajuns în Brașov fără alte probleme și oricât s-a uitat Elenina după
Vladimir în tot trenul nu l-a văzut așa că și-a imaginat că poate patronul galeriei
de artă l-a oprit mai mult să stea de vorbă. O discuție prelungită era un semn bun
pentru el dar ea chiar ar fi vrut să îl mai vadă o dată și să mai stea de vorbă. De
câteva ori s-a uitat lung la telefon dar Matei, chiar invizibil, a văzut-o și a spus că
este mai bine să aștepte. Profitând de faptul că vagonul nu era deloc aglomerat i-a
explicat pe scurt planul lui: la noapte, după ce părinții ei aveau să adoarmă,
grifonul avea să o ia în spatele lui și să o ducă pe Tâmpa. Într-o vreme, din câte
știa el, pe acolo bântuia un dragon așa că dacă va reuși să facă câteva vrăji
suficient de puternice aura magică i se va mări suficient de mult ca să-i atragă
atenția asupra ei dacă mai era cumva pe acolo.
După ora doisprezece noaptea când au socotit ei că părinții Eleninei au
adormit ea a deschis larg geamul de la camera ei și s-a urcat cu oarecare teamă pe
spinarea largă a grifonului.
— Apleacă-te în față și prinde-te de gâtul meu. Să nu îți fie frică că ai să cazi
pentru că am să te prind. Și de altfel ca o Prințesă ce ești ar trebui să înveți și tu în
cele din urmă să zbori.
— Pe mătură? întrebă Elenina fals amuzată mai mult ca să-și alunge frica.
— Ei, pe mătură. Cu puterea gândului ca orice vrăjitoare care se respectă.
Ar fi vrut să mai ceară amănunte dar se întoarse îngrijorată spre Matei care
rămăsese stingher în mijlocul camerei.
— Și tu cum ai să ajungi?
— Nu-ți fă griji pentru el, a spus sigur pe el grifonul. Paznicul Prințesei are
darul să fie mereu în preajma ei.
Elenina a preferat să nu analizeze mai îndeaproape spusele grifonului pentru
că acesta tocmai se apropiase de fereastră. S-a aplecat în față și a închis ochii și
nu i-a mai deschis decât atunci când a simțit cum curentul îi fâlfâie prin părul pe
care și-l lăsase despletit. ”Data viitoare va trebui să mi-l prind într-un coc” se
gândi ea și în cele din urmă deschise ochii. Erau chiar deasupra centrului orașului
și Tâmpa se apropia cu repeziciune.

73
 ”Mai sus” ar fi vrut să strige ea dar grifonul, aparent fără nici un efort bătu de
câteva ori din aripile largi și se ridică deasupra crestei. Ocoli restaurantul din vârf
și ateriză pe o potecă întunecoasă aflată chiar deasupra inscripției. Luminile
orașului se vedeau perfect sub ei și în curând ajunse lângă ei și Matei aparent fără
să fie obosit și fără să gâfâie nici un pic. Lăsând pe altă dată rezolvarea acestei
enigme se așeză pe o moviliță de iarbă privind înmărmurită orașul care se
desfășura sub ea.
— E ca o hartă adevărată, spuse ea entuziasmată. Niciodată nu am mai văzut
așa ceva.
Matei oftă adânc și spuse:
— Multe lucruri o să vezi începând de acum din cele care nici măcar nu ți le-
ai fi putut imagina că o să le poți vedea.
Au rămas toți trei privind feeria de lumini de sub ei apoi tot Matei a fost cel
care a rupt tăcerea:
— Am admirat destul orașul și luminile lui. Cum ar fi să trecem și la treabă?
— Cum ai vrea să facem asta? întrebă grifonul în timp ce Elenina se ridică în
picioare și se apucă de o creangă mai solidă ca să-și mențină echilibrul.
Matei se gândi câteva clipe apoi spuse:
— Eu mă gândeam ca tu să privești aura Prințesei și ea să facă diferite vrăji să
vedem care are efect mai mare asupra aurei. Atunci o să o folosim pe aia de
câteva ori până când se va mări destul. Nu am gândit bine?
Grifonul clătină din capul mare și spuse:
— Eu ce să zic? Pare bine gândit dar hai să vedem ce efect are.
Pentru început au pus-o pe Elenina să mute câteva mașini parcate în Piața
Sfatului:
— Oricum din câte știu eu acolo e parcarea interzisă, s-a scuzat Matei. Poate
șoferii se prind dimineața că au făcut o greșeală.
— Oprește-te, a spus Grify după ce Elenina a mutat câteva mașini. Aura se
mărește dar nu foarte mult. Cred că nu mutatul de colo, colo a obiectelor este
soluția. Sau cel puțin nu a celor de mărimea unor mașini. Ar trebui să încercăm
ceva mai greu. Încearcă să dărâmi Turnul Alb: și așa cei din regatul Magiei Albe
se laudă că ar fi al lor. Așa măcar le facem o pagubă.
Elenina încercă să localizeze Turnul Alb dar era prea departe ca să fie sigură
și nici nu era luminat. Chiar când i s-a părut că l-a localizat s-a auzit o voce
profundă din spatele lor:
— Opriți-vă, altfel o să dărâmați orașul înainte să mă găsiți.
S-au întors cu toți ca arși spre întunericul din spatele lor și acolo, culcată
printre tufișuri au văzut o umbră gigantică.
— Salut, a spus Matei și s-a așezat precaut în fața Prințesei.
Dragonul hohoti ușor și spuse:

74
 — Mă faci să râd cu patetismul tău: știu că rolul tău este să o aperi dar cine
crezi că ar fi atât de nebun să dorească să-i facă rău Prințesei noastre.
Grifonul croncăni supărat și întrebă:
— Tu în ce lume ai trăit până acum? De trei ori au vrut să o ucidă în ultimele
două zile. Și o vrăjitoare ne-a spus că s-a pus o recompensă pe capul ei. Vie sau
preferabil moartă.
— Nu se poate! mugi dragonul. Sper că știi că cine a îndrăznit să facă așa
ceva s-a pus înafara Legii.
— Ba da, confirmă Matei și îi povesti despre plasa Dragonului și despre
Uroborus ca și despre întâmplările din Ploiești.
Dragonul rămase un timp pe gânduri apoi cu glasul lui profund spuse:
— Anul trecut fratele meu a fost ucis. Acum că am aflat despre plasa
dragonului știu și de ce a fost ucis. Mai trebuie doar să aflu cine.
A întors capul într-o parte și un urlet enorma a scuturat creasta muntelui iar o
pală uriașă de flăcări a pârjolit vârful copacilor.
La pompieri s-au primit în cursul nopții o mulțime de telefoane despre
flăcările de pe munte dar cum nu s-a văzut nimic totul a fost considerat drept o
glumă proastă.
Dragonul s-a cufundat într-o tăcere posacă apoi a spus:
— Vă dați seama că cine a făcut asta este ca și mort. Din câte am aflat fratele
meu o fost ucis în timp ce dormea dar eu pe cel care a făcut asta îl voi ucide când
va fi treaz. Voi avea grijă să fie treaz și să își dea seama ce înseamnă să ucizi un
dragon.
Au mai trecu câteva minute de tăcere apoi dragonul spuse:
— Mi-am dat seama că se întâmplă ceva ciudat pentru că portalul spre
Regatul Magiei negre este închis. Eu nu am încercat dar au fost câțiva care mi-au
spus că nu au mai putut trece și asta chiar că este ciudat.
—Și acum ce ne rămâne de făcut? întrebă în cele din urmă Matei.
Dragonul pufni supărat:
— Ce să ne rămână? Mergem în regat și gata.
Grifonul croncăni supărat:
— Chiar tu ne-ai spus că portalul este închis. Cum naiba o să trecem.
Dragonul scoase un hohot amar de râs:
— Arată-mi tu un portal care nu se deschide în fața Prințesei. Înțeleg ca
portalul să rămână închis pentru un grifon sau chiar pentru un dragon dar pentru o
prințesă? Hai să fim serioși.
— Și când vrei să pornim? întrebă Elenina cu puțină frică în așteptarea
răspunsului.
Dragonul scutură din cap și răspunse:

75
 — Chiar acum dacă nu aveți altceva mai bun de făcut. Grifonul poate zbura
singur iar voi doi, arătă el spre Matei și Elenina , vă puteți instala foarte bine pe
spatele meu. Nu am mânere acolo dar găsiți voi de ce să vă țineți. Hai să mergem!
S-a apropiat mai mult de ei s-a lăsat în jos și în timp ce se urcau pe el Elenina
a întrebat:
— Și unde este portalul ăsta? Este departe?
— Voi chiar nimic nu i-ați spuse Prințesei noastre? se supără dragonul.
— Păi nu prea am avut timp, s-a scuzat Matei. Știi ea în lumea reală are o
mulțime de obligații, lecții, părinți.
— Auzi la ei, pufni dragonul. Lecții și părinți în timp ce poate Regatul este pe
ducă.
Întoarse capul lui imens spre Elenina și spuse:
— Nu este departe Prințesă. Este chiar lângă Bran undeva pe lângă Castelul
lui Dracula dar asta era de așteptat nu? Locul ăla este plin de chestii magice. În
zece minute ar trebui să ajungem.

Capitolul 15

Cum se pornește un război

Elenina nu a putu vedea aproape nimic pe parcursul zborului fiindcă spre

deosebire de grifon dragonul avea spatele mai lat și îi împiedica vederea. Ba la un
moment dat când curentul de aer a devenit destul de puternic Matei a acoperit-o
cu pelerina ca să nu-i fie frig. A scos capul abia când dragonul a aterizat cu o
zguduitură ușoară.
S-a dat jos ajutată de Matei și a privit în jur: era întuneric dar luna își trimite
razele pale printre nori și fata a văzut în apropiere un pâlc de copaci.
— Acolo este, a anunțat dragonul și s-a apropiat.
— Nu văd nimic, a spus Elenina.
— Încearcă să privești așa printre gene și încordează-ți ochii. Cam așa se
folosește privirea magică și ar trebui să-l vezi după ce te obișnuiești.
Fata îi urmă sfaturile și după numai câteva minute i se păru că zărește un cerc
ușor luminos de vreo zece metri diametru.
— Îl văd acum, spuse ea bucuroasă.

76
 Dragonul respiră adânc și se apropie de portal. Întinse una din labele uriașe
prin cerc dar nu reuși să și-o treacă.
— Deschideți portalul, strigă el și toți au avut impresia că urletul lui se aude
până în Brașov.
Dincolo de portal parcă au văzut o ușoară mișcare dar la o nouă încercare tot
nu reuși să treacă.
— În numele Prințesei Magiei, deschideți portalul, strigă el iar dar în afară de
câteva umbre care se furișau dincolo nu s-a întâmplat nimic.
— Treaba voastră ticăloșilor dar să nu uitați că voi ați vrut-o.
S-a întors spre cei trei și a spus:
— Îmi pare rău pentru ei dar va trebui să folosesc focul magic.
— Ce înseamnă asta mai exact? întrebă Elenina.
— Înseamnă că portalul se va deschide dar toți cei aflați dincolo de el și care
îl păzesc vor muri. Aș vrea să acționez chirurgical dar în cazul ăsta nu se poate.
Nu erau primi oameni care mureau din pricina ei dar încă nu se obișnuise cu
asta. Poate că nu avea să se obișnuiască niciodată dar cum toți trei priveau la ea
așteptând-i aprobarea încuviință în cele din urmă din cap.
Cum dragonul încă aștepta îl privi mirată și acesta spuse:
— Ca focul meu să fie cu adevărat magic am nevoie de trei fire de păr de la o
prințesă pe care să le pun sub limbă în timp ce suflu.
Matei a ajutat-o să aleagă trei fire pe care le-a așezat cu grijă sub limba uriașă
a dragonului.
Mai avea o curiozitate așa că întrebă:
— Și oare ce s-ar întâmpla dacă dragonul ar fi pus patru sau mai multe fire de
ale mele?
Matei ridică din umeri dar grifonul răspunse supărat:
— Probabil că s-ar alege praful de regatul magic și de toți locuitorii lui așa
cum ar merita pentru că toți te-au trădat.
Matei nu era așa de sigur așa că îl contrazise:
— Nu-i chiar așa. Mulți dintre cei din regat probabil nici nu știu de existența
Prințesei.
Nu au avut timp când să mai vorbească pentru că dragonul a ajuns iar în fața
portalului și a mai strigat încă o dată somația obișnuită. Cum nu i-a răspuns
nimeni și portalul tot nu a fost deschis s-a dat câțiva pași înapoi și a suflat o
îngrozitoare trombă de foc spre cercul palid.
Spre deosebire de focul suflat de dragon pe munte acesta avea o nuanță
albastră cum Elenina văzuse o singură dată când îl însoțise pe tatăl ei la un atelier
auto și văzuse o flacără de sudură.
De data asta cei de dincolo au reacționat prin țipete și siluetele pale de
dinainte au devenit perfect vizibile în lumina flăcărilor atât că acum flăcările îi

77
cuprindeau și pe ei. Țipetele lor îngrozitoare s-au auzit cu putere încât Elenina a
vrut la un moment dat să își pună mâinile la urechi dar și-a dat seama că este
privită așa că a răbdat totul cu stoicism.
— Uite așa se stârnește un război, comentă sec grifonul.
— Păi să-l pornim dacă așa vor, spuse posomorât dragonul.
După ce flăcările care au cuprins portalul s-au domolit, dragonul le-a arătat că
pot trece fără nici o problemă și în curând au fost dincolo de el.
După numai câțiva zeci de metri când au privit în spate nu se mai vedea nici
urmă de portal ca și cum nici nu ar fi fost.
Elenina privi uimită în jur și grifonul croncăni vesel:
— Privește bine în jur Prințesă! Ăsta este regatul tău.
Pe măsură ce înaintau se lumina în jurul lor deși nu putea fi trecut mai mult de
ora unu noaptea. Nu se vedeau case și nici alte construcții iar pomii și iarba
păreau îngălbenite ca și cum ar fi fost multă vreme lipsite de lumina soarelui.
După încă un kilometru dragonul se opri brusc și arătă spre o casă arsă de la
marginea drumului.
— Să mergem să vedem despre ce este vorba, spuse el mohorât și fără să mai
aștepte o porni spre ruinele încă fumegânde.
Câteva minute mai târziu au ajuns cu toții lângă ceea ce a fost cu numai
câteva zile în urmă o casă impunătoare. Din ea mai rămăseseră întregi doar doi
pereți iar când s-au apropiat mai mult au văzut printre lemnele arse câteva
cadavre.
Cu fețe întunecate au dat ocol ruinelor dar nu au mai descoperit nimic altceva.
Chiar când să plece mai departe au auzit dinspre capacul beciului un scâncet
urmat de un țipăt și după ce capacul s-a dat la o parte spre ei a țâșnit un copil de
șapte-opt ani.
I-a privit scurt apoi s-a aruncat în genunchi la picioarele Eleninei:
— Prințesă, ce bine că ai venit. Soldații regenței îi ucid pe toți cei care nu vor
să plece sau să depună jurământul!
După ce l-a ridicat în picioare au aflat cu greu de la băiețel ce se întâmplase.
În Regat au apărut zvonuri despre apariția Prințesei și oamenii au început să se
răzvrătească împotriva celor trei vrăjitoare care alcătuiau Consiliul de regență.
Pentru a evita asta au hotărât să transfere toată populația în altă parte prin care
intrarea se făcea printr-un portal nou la care numai ele aveau acces. Cine nu voia
să plece era trecut prin foc și sabie împreună cu toată familia.
— Tata nu a vrut să plece așa că l-au omorât și ne-au dat foc la casă. Eu am
scăpat pentru că tata m-a ascuns în beci iar pe mama și pe surorile mele le-a
trimis înainte în pădure. Răzbună-l prințesă! și încheiat piciul povestirea.
— Ajunge, a spus dragonul. Gata cu jumătățile de măsură. Cu riscul să te las
cheală prințesă mai dă-mi trei fire de păr și hai spre capitală.

78
 L-au pus și pe piciul care se numea Adam lângă ei pe dragon și au început să
zboare spre capitala regatului.
Zborul nu a durat mult și după mai puțin de o jumătate de oră la orizont au
început să se vadă fum și clădiri în flăcări.
La podul de trecere peste canalul care înconjura orașul au coborât și au privit
îngrijorați în față. Podul de legătură era lăsat așa că au trecut privind cu grijă în
jur. Pe străzile capitalei au întâlnit multe cadavre dar nici un supraviețuitor. Chiar
și castelul părea că a fost părăsit în grabă pentru că porțile erau larg deschise și
toate mobilele erau aruncate vraiște peste tot.
— De ce au făcut asta? a întrebat în cele din urmă Elenina.
Matei privi posomorât în jur și răspunse:
— Au trebuit să plece de aici pentru că în acest regat toți oamenii și toate
lucrurile te vor asculta numai pe tine și pe cei din neamul regal. Cele trei
cotoroanțe care au format Consiliul de regență nu erau nici măcar de neam nobil
așa de asta și-au luat tălpășița.
Dragonul care făcuse câteva ture prin castel s-a oprit în fața Prințesei:
— Și totuși cred că mai sunt supraviețuitori în regat. Ar trebui să te urci pe
platoul din frontonul castelului și să lansezi Chemarea străbunilor.
Elenina privi cu îndoială spre el:
— De urcat am să urc cumva dar cum să lansez chemarea.
Deși fața unui dragon nu este făcută deloc pentru a exprima sentimente pe fața
dragonului se ivi în mod clar un zâmbet:
— Dacă ești din neam regal așa cum spune toată lume vei ști ce să faci.
Fata aruncă o privire neajutorată spre Matei care ridică din umeri:
— Ridică doar amândouă mâinile în sus și fă ceea ce crezi că e mai bine.
Complet nelămurită fata urcă scările spre ultimul etaj în urma lui Matei și
când ajunse sus, gâfâind de oboseală văzu că pe frontonul castelului era o mică
platformă nu mai mare de doi metri pătrați. Îndemnată de Matei făcu un pas pe
platformă și dintr-o dată simți o fierbințeală ciudată cum o cuprinde:
— E bine așa, spuse Matei din spatele ei. Ridică brațele, deschide gura și
lansează Chemarea.
Neîncrezătoare a ridicat ambele brațe în sus și deschise gura întrebându-se ce
să spună. Nu fu nevoie să spună nimic pentru că folosindu-se de ea ca de un
simplu instrument o forță mai presus de ea își făcu loc prin trupul ei și ieși din
gura ei deschisă cu o forță care o sperie.
Un sunet melodios dar în același timp plin de o sonoritate sălbatică umplu
zările. Înfricoșată ar fi vrut să se oprească și să facă un pas înapoi dar observă că
este ca paralizată și că nu poate să facă nimic altceva decât să stea acolo cu
brațele ridicate și să strige peste ținuturile regatului distrus. Pe lângă vocea ei ca

79
din neant un sunet grav și maiestuos care în nici un caz nu putea fi produs de ea
se auzi peste capitală până departe la capătul zării.
De undeva din cețurile pline de fumuri ale depărtării se ivi o lumină azurie
care pluti peste orizonturi apropiindu-se din ce în ce mai mult până când ajunse
chiar lângă ea învăluind-o și mângâind-o. Peste regat plutea acum o lumină
fâlfâitoare asemenea unei incredibile aureole boreale. Când în cele din urmă,
după clipe care au părut interminabile, s-a oprit din strigat s-au oprit și lumina și
sunetul. După numai câteva minute a observat că din ruinele capitalei arse, de
printre ruine și din beciuri au început să iasă oameni care se îndreptau încet și
parcă neîncrezători spre ea.
— Chemarea a sunat bine, nimic de zis, spuse dragonul care se apropiase și el
în zbor de fronton. Dar parcă oamenii ăștia care și-au pierdut cele mai apropiate
rude pentru o prințesă ar dori să vadă ceva mai mult decât o fetiță speriată
îmbrăcată în blugi și în canadiană roz.
Elenina privi neajutorată în jos la mulțimea care se făcea cu fiecare clipă tot
mai compactă și care privea cu ochi plini de speranțe la ea.
— Doar știi că nu am acasă nici o rochie de prințesă, răspunse ea dragonului.
— Nici nu e nevoie, răspunse acesta zâmbind iar. Legenda spune că după ce o
prințesă lansează pentru prima dată Chemarea Străbunilor capătă brusc toate
puterile.
Cum Elenina nu pricepea dragonul adăugă tot zâmbind:
— Inclusiv puterea de a zbura!
Elenina rămase blocată și nu își putea închipui nimic altceva decât trupul ei
zdrobit în fața supușilor ei.
— Să nu îndrăznești, nu vezi că eu nu am aripi, țipă ea văzând că dragonul
întinde o aripă imensă spre ea.
— Îmi pare rău, a spus dragonul râzând dar așa zice tradiția și cu un gest
delicat o împinse în hăul dedesubt.
La început închise ochii, sperând că totul nu este decât un vis cum mai
avusese câteva în copilărie și în care mai întâi zbura apoi se prăbușea pentru a se
trezi apoi leoarcă de transpirație în patul ei.
Numai că țipetele care s-au auzit de jos au făcut-o să deschidă ochii și să
privească îngrozită caldarâmul piațetei din fața castelului. Piatra cubică din care
era făcută începea să se vadă groaznic de clara așa că trase de umeri și dădu din
mâini dar nu se întâmplă nimic. Mai avea cam un metru până la sol când simți
ceva ca o forță care o prinde și o ridică înapoi spre meterezele castelului. Observă
că mai puțin fâlfâind din mâini cât dorindu-și să meargă într-o direcție sau alta
putea să își dirijeze zborul.
De jos s-au auzit aplauze prelungite iar Elenina după câteva lupinguri
prelungi ajunse în fața dragonului și-i spuse sfidătoare:

80
 — Ai văzut, pot să zbor?
— Așa cum era de așteptat, răspunse dragonul apoi se adresă cu voce joasă
grifonului și lui Matei.
— De mii de ani tot împing prințese în primul lor zbor și chiar că aș vrea să
văd o dată cum una falsă se zdrobește de pietre.
Privind piruetele și lupingurile Eleninei adăugă:
— Și totuși de fata asta zău că mi-ar fi părut rău să pățească ceva. E
simpatică.
În cele din urmă sătulă de zbor Elenina ateriză iar pe platforma de pe fronton.
Toți ar fi vrut să-i spună ceva dar văzându-i fața radioasă au crezut că este mai
bine să o lase să își savureze momentul ei de glorie.
Deși nu i s-a părut de loc greu să zboare sufla greu așa că o dată ajunsă lângă
cei trei respiră de câteva ori adânc ca să își revină.
— Și acum ce mai rămâne de făcut?
Matei privi la dragon care încruntă gânditor din sprâncenele stufoase. După
câteva clipe spuse:
— Cred că ar trebui să ții DISCURSUL și pe urmă gata toată lumea să treacă
la treabă.
— Dar nu am mai ținut niciodată un discurs în fața la aproape o mie de
oameni. De fapt nu am ținut niciodată nici un afurisit de discurs.
Toți trei păreau neîndurători iar dragonul a spus:
— Atunci e momentul să începi. Va trebui să ții o mulțime de discursuri de
acum încolo ca să îi mobilizezi pe oameni să-ți reconstruiască regatul.
Elenina se apropie de margine platformei și ridică mâinile în sus pentru a
atrage atenția oamenilor din piață dar le lăsă imediat în jos de frică să nu se
stârnească iar huietul de dinainte.
Oricum toată lumea era cu ochii pe ea.
— Dragii mei, începu ea să vorbească și dacă i-a fost teamă că glasul ei nu se
va auzi și-a dat seama că nu are rost: un sistem de rezonanță sau pur și simplu
cine știe ce efect magic făcea ca vocea ei să aibă o sonoritate aparte făcând să fie
auzită și de ultimul om din piață.
— Dragi mei, continuă ea, știu că va fost greu și încă o să vă mai fie dar de
acum sunt alături de voi și vă jur că nimic rău nu vi se mai poate întâmpla.
Se încruntă încercând să-și amintească ce a mai vorbit cu cei trei pe drumul
de la portal până în capitală și din aceste fragmente să încropească câteva cuvinte.
— Regatul este de acum în siguranță, portalul va fi păzit de oameni de
încredere și nu vor mai putea trece prin el decât cei care îmi vor jura credință. Fiți
siguri că voi răzbuna pierderile voastre dar acum cel mai important lucru este să
trecem cu toții la reconstrucția regatului și să îl facem de o mie de ori mai
strălucitor decât era înainte.

81
 Se opri iar aplauzele de jos din piață au dovedita că exact asta au așteptat
oamenii de la Prințesa lor în blugi. În blugi dar care putea zbura, după cum
comentă puțin mai târziu grifonul.
S-au adunat jos în sala tronului și chiar dacă într-un ultim acces de furie cei
care au plecat au încercat să îl distrugă, Matei l-a curățat puțin și i-a făcut semn să
se așeze.
— Păi hai să ținem un prim consiliu de coroană, a spus el invitând-o să ia loc.
Cu fereală de parcă s-ar fi așteptat ca în catifeaua tronului să fie ascunsă o
capcană Elenina s-a așezat cu grijă pe tron.
— Și acum ce ne rămâne de făcut? întrebă ea.
— Nu prea multe dar câteva lucruri sunt urgente și trebuie neapărat făcute, a
răspuns dragonul și după cum au aprobat din cap ceilalți doi se vede treaba că au
vorbit înainte despre asta și toți erau de acord.
— Păi atunci să le auzim, a acceptat Elenina.
— În primul rând trebuie să asigurăm paza la portal și să resetăm parola de
trecere. Ai promis siguranță supușilor așa că ar fi bine să le-o asigurăm ca să
poate trece în liniște la treabă.
— De asta am să mă ocup eu, spuse grifonul. Chiar dacă nu pare, mă pricep
bine la așa ceva.
— Da, confirmă dragonul. Știm cu toții că ai păzit mii de ani comoara
hiperboreenilor și în tot acest timp nu s-a atins nimeni de ea.
Elenina încuviință plecând capul: chiar dacă nu se pricepea foarte mult la
lucruri tehnice își dădea seama că asta era o urgență.
— Altceva? întrebă ea.
— Viața ta Prințesă…
— Ce-i cu ea? întrebă mirată Elenina.
Dragonul ezită o clipă apoi spuse:
— Chiar dacă acum ai puteri depline la un moment dat o să obosești să tot
faci naveta: noaptea în Regatul Magiei iar ziua să fii eleva cumințică din clasa a
zecea de la liceul Unirea.
— Mda, fu de acord și Matei. Cu atât mai mult cu cât luni ai teză la istorie și
din câte știu nu ai învățat nimic.
Elenina zâmbi misterios ezitând dacă să-i spună sau nu ce aflase de curând
dar în cele din urmă nu mai putu răbda și a spus:
— Avantajul să ai atâtea puteri magice este că știu că unul din punctele din
teză este despre afirmarea Imperiului Roman pe care îl știu deja pe de rost. Iar
dacă fac o pasă magică precis o să aflu și al doilea subiect și o să-l învăț până
luni.

82
 — Nu știu dacă chiar așa trebuie rezolvate lucrurile astea, mormăi Matei dar
până una alta va trebui să ne organizăm în așa fel ca nici una din cele două vieți
ale tale să nu aibă de suferit.
— Și cum vom face asta? întrebă Elenina.
— Simplu, spuse dragonul. Eu voi rămâne aici. Voi apăra regatul și o să-i ajut
pe locuitori să-l reconstruiască. Am trei fire de păr de la tine și îți jur că nimic nu
va trece de portal decât sub formă de cadavru mistuit de focul magic. Între timp
eu am să-mi întind antenele și o să aflu unde au strămutat cei din Consiliul
Regenței locuitorii. Plecați liniștiți și vedeți-vă de viața voastră obișnuită până
una alta.

Capitolul 16

O duminică aproape obișnuită

Elenina s-a întins și apoi s-a întors pe partea cealaltă fără să răspundă, dar
mama ei era neîndurătoare:
— Elenina știu că e duminică dar niciodată nu te-ai mai trezit așa târziu. S-a
întâmplat ceva?
Elenina se întinse încă o dată apoi căscă și zâmbi mamei ei:
— Mamă am avut un vis extraordinar care m-a obosit îngrozitor: se făcea că
eram prințesa unui regat care era atacat de dușmani și trebuia să-mi conduc supuși
în luptă. A fost îngrozitor dar am învins.
Maică-sa clătină din cap și spuse:
— Doamne ce mi-aș mai dori să am și eu asemenea vise. Eu am numai
coșmaruri în care visez că nu mănânc nimic și totuși mă îngraș. Dar gata, ai visat
destul și eu zic să te trezești înainte de a veni și un prinț călare pe un cal alb
fiindcă atunci or să apară complicațiile.

83
 A ieșit din cameră înainte să observe că Elenina și-a dus îngrozită mâna la
gură ca și cum ar fi vrut să își ia vorbele înapoi.
Dar mama ei nu a considerat spusele ei decât un simplu vis și câteva momente
ar fi vrut și ea să creadă la fel. O clipă se simți vinovată: undeva niște oameni și-
au pus toate speranțele în ea, iar ea se gândea numai prințul călare pe un cal alb
deși din câte știa Vladimir nici prinț nu era și nici cal alb nu avea.
A mai așteptat câteva minute, apoi după ce s-a spălat și s-a îmbrăcat a
participat la micul dejun absentă cu gândul în altă parte.
Când a fost întrebată de mama ei ce are a răspuns că se gândea la teza de a
doua zi de la istorie. În parte nici nu greșea pentru că tocmai îi venise în minte și
cel de al doilea subiect care urma să fie dat la teză și că ar fi bine să-l citească dar
în loc de asta imediat după ce se ridică de la masă s-a dus glonț în camera ei și a
căutat portretul primit de la Vladimir.
A mai privit o dată la ceas ca să se asigure că nu este prea devreme dar
probabil el nu se plimbase noapte printr-un îndepărtat regat așa avea toate șansele
să îl găsească treaz.
A răspuns de la primul apel de parcă ar fi așteptat cu telefonul în mână apelul
ei. În vocea lui se simțea o bucurie sinceră și după ce s-au salutat, înainte de a
apuca să spună altceva i-a spus vesel că i-au fost acceptate picturile pentru
expoziție și că ar vrea personal să-i povestească despre asta.
Au convenit să se întâlnească peste o jumătate de oră în cafeneaua de la
Rectorat care era la numai câteva sute de metri de casa ei.
A fost gata în timp record și când să iasă pe ușă mama ei a privit-o cu reproș:
— Am crezut că ai spus că stai să înveți pentru teza la istorie?
— Când mă întorc mama, acum mă duc să mă plimb, a spus ea și a zbughit-o
pe ușă.
Pentru că s-a grăbit atât de tare a fost sigură că ajungea ea prima la întâlnire
dar în loc de asta l-a văzut așteptând-o chiar în fața cafenelei în fața unei florării.
Avea în mână un fir de trandafir roșu pe care îl ținea neîndemânatic.
Când a ajuns lângă el i l-a întins stingher si s-a aplecat timid și a sărutat-o
solemn pe amândoi obrajii.
— M-am gândit că ar trebui să mai iau și eu inițiativa cu sărutatul, a spus el și
a roșit ușor.
Era atât de dulce în inocența lui încât Eleninei îi veni să-l mai sărute o dată
dar se abținu și a spus:
— Trandafir roșu de la prima întâlnire… Dacă se mai respectă cât de cât
simbolistica florilor asta înseamnă că de deja mă iubești? întrebă ea necruțătoare.
— A, poate dar nu aș fi îndrăznit să fac așa ceva dar știi nu aveau decât
trandafiri roșii la florărie.

84
 Florăria era la numai câțiva pași în dreapta lor și în vazele cu apă se etalau
trandafiri de toate culorile.
— Ăștia acum i-a primit, a spus el văzând încotro privește ea apoi a roșit și în
cele din urmă au izbucnit amândoi în râs.
— Să mergem a spus ea, mâine am teză la istorie și ar trebui ca toată după
amiaza să învăț despre măreția și decăderea Imperului Roman.
Au intrat în cafenea au comandat câte o cafea și un suc apoi băiatul a început
să povestească. La următoarea expoziție, care se va ține peste vreo două luni,
avea să expună și el douăzeci de picturi. Încă nu le avea pe toate dar avea să tragă
tare și în mod sigur le va termina.
Din vorbă în vorbă au ajuns la despărțirea din Ploiești și Vladimir a spus:
— Îmi place să lucrez și totuși uneori când pictez prea mult mi se pare că mă
extenuez, mă doare puțin capul și văd tot felul de lucruri.
Elenina deveni dintr-o dată curioasă:
— Ce fel de lucruri?
— Ei, poate în astfel de momente devin și eu mai sensibil. de exemplu după
ce te-ai dat jos în gară la Ploiești mi s-a părut că văd lângă tine un grifon.
— Un grifon? se miră fals îngrijorată Elenina. Poate că ai avut o halucinație.
Vladimir ridică din umeri:
— Așa m-am gândit și eu mai ales că stătea foarte calm lângă tine, știi ca și
cum te-ar fi păzit. M-am gândit că poate este o dorință ascunsă de a mea de a fi
lângă tine și de te ocroti.
Elenina izbucni în râs imaginându-și ce mutră făcea Grify care era pe lângă ei
pe undeva.
— Oricum, continuă băiatul, părea foarte drăguț așa că i-am făcut și lui cu
mâna. Iar după ce trenul s-a pus în mișcare părea așa de nedumerit că mă uit la el
că i-am făcut cu ochiul.
Elenina chicotea în continuare când Vladimir scoase din buzunar un ziar pe
care i-l întinse fetei.
— Tot timpul cât am stat în București m-am gândit că a fost o halucinație dar
la întoarcere spre Brașov trenul a oprit mai mult timp în Ploiești. M-am uitat după
tine dar nu erai. Erau în schimb o mulțime de vânzători de ziare care strigau în
gura mare: un grifon a fost văzut în gara Ploiești azi dimineață. Un grifon apără o
fată atacată de cinci huligani.
În ziar se vedea o fotografie neclară luată de bună seamă de cineva cu
telefonul și în care o fată care semăna vag cu ea întindea o sticlă cu apă unui tânăr
căzut jos la picioarele ei lângă banca pe care stătea.
În ziar se vorbea de faptul că cei cinci tineri au fost fugăriți de un ”păsăroi
mare și ciudat pe care nu l-au văzut de unde a apărut”. Bineînțeles că ei nu au
făcut nimic dar martori vizuali au declarat reporterului că doar cu numai câteva

85
minute înainte hărțuiau fata care stătea liniștită pe bancă. Cei cinci erau internați
acum în spitalul local și aveau răni serioase la cap care din declarațiile medicilor
au fost produse cu un corp ascuțit. La întrebarea reporterului dacă acel corp
ascuțit ar putea fi un cioc medicul de gardă a spus că el încă nu a văzut un cioc
atât de mare.
După ce a terminat de citi Vladimir a întrebat-o direct:
— Tu erai fata de pe bancă?
A fost rândul Eleninei să roșească când a negat neconvingător.
Vladimir zâmbea în continuare și a adăugat:
— Păcat. M-aș fi simțit bine să știu că prietena mea este apărat de, cu ziceau
ăia în ziar? ”Un păsăroi mare și ciudat”.
Elenina nu spuse nimic și la un moment dat Vladimir se opri din vorbit și
studie eticheta de pe sticla de suc.
— Ce e? întrebă Elenina neliniștită. Nu-ți place sucul?
— E foarte bun dar vreau să știu ce au băgat în el. Cred că îmi produce iar
halucinații.
— Cum așa? întrebă și mai neliniștită fata.
Vladimir arătă afară pe geamul cafenelei:
— Păi păsăroiul ăla de care îți spuneam a apărut iar și se uită pe geam la noi.
Și oricât ar părea de ciudat pare că se distrează la culme.
Elenina oftă greu și spuse:
— Bine hai să terminăm cafeaua, să mergem apoi afară și am să-ți explic.
Au ieșit afară și cu grifonul ținându-se cuminte după ei au pornit-o spre casa
Eleninei.
— Unde mergem? întrebă Vladimir care nu cunoștea drumul.
— La mine acasă. Am putea merge și în parcul de vizavi dar nu vreau să fim
întrerupți.
Vladimir își mușcă buzele și întrebă iar:
— Ai tăi sunt acasă? Ce vor spune dacă apărem așa pe nepregătite la ușa lor.
— Tata o să se bucure și mama o să mă întrebe dacă sunt gravidă.
— Aoleu, chiar așa? se panică băiatul. Atunci poate că ar fi mai bine să
mergem în parc.
— Ce rost are? Oricum nu mă poți lăsa gravidă cu paznicii ăștia după mine.
Vladimir roși tot și grifonul hohoti croncănind tare încât sperie doi copii care
mergeau pe lângă el.
— De fapt am vrut să spun…, încercă Vladimir să se corecteze dar Elenina îi
făcu semn să tacă.
— Nu mai spune nimic fiindcă știu ce ai vrut să zici dar crede-mă că în
ultimele zile s-au întâmplat atât de multe lucruri încât nu le mai pot duce singură.

86
Poate nu ești tu cel mai potrivit să ți le spun dar trebui să o fac fiindcă dacă nu o
să mă urc în Castelul de lemn și încep să strig.
— Ce-i Castelul de lemn? întrebă nedumerit Vladimir fără să observe că fata
de lângă el mai are puțin și izbucnește în lacrimi.
— Din tot ce ți-am spus tu atât ai găsit să mă întrebi?
— Păi dacă nu știu ce este ce să întreb că altceva nu ai spus nimic?
Grifonul se opri în fața lor și arătă cu o gheară uriașă și curbată spre castelul
viu colorat din parc pentru că tocmai ajunseseră în fața lui.
— Ăla e castelul de lemn! croncăni el cât de încet putu.
Elenina scoase un șervețel și își șterse ochii încercând să se liniștească și să
nu-l mai acuze degeaba pe Vladimir: abia recapitulând cele spuse și-a dat seama
că de fapt nu i-a spus nimic.
Au intrat în curte și deși avea cheia casei a preferat să sune ca să-i facă o
prezentare ca la carte lui Vladimir și să nu creadă mama ei că a început să aducă
pe furiș băieți în casă.
Le-a deschis mama ei care văzând-o cu ochii roșii și-a dus teatral mâna la
gură probabil la fel ca un din eroinele din telenovelele la care se uita. Apoi dându-
și seama că cei doi se uitau uimiți la ea și-a lăsat-o repede jos.
După ce a venit și tatăl ei Elenina l-a prezentat:
— Dați-mi voie să vi-l prezint pe prietenul meu: el este Vladimir.
Pentru că s-a așternut o tăcere stânjenitoare Elenina a fost aceea care a
întrerupt-o:
— Și trebuie să vă mai spun ceva…
Cum a făcut o pauză mai lungă mama ei a părut pe cale să leșine dar s-a
mulțumit să-și ducă iar mâna la gură și să spună înăbușit:
— Ești gravidă.
Mama ei avea un fix cu gravidele de când anul trecut la o ședință cu părinții i
s-a comunicat sub promisiunea că va păstra tăcerea că două din colegele de clasă
ale Eleninei au fost nevoite să facă întrerupere de sarcină iar alta chiar a întrerupt
școala pentru a naște și a-și crește copilul.
— Nu mamă dar poate că ar fi cazul să rămân ca să scapi o dată de obsesia
asta. Tot ce voiam să vă spun este că Vladimir este cel care mi-a desenat portretul
acela care v-a plăcut atât de mult.
— E minunat tinere, a spus tatăl ei și l-a bătut pe umăr. Ai un talent deosebit.
Mama ei, scăpată de o grijă zâmbea pierdut așa că Elenina i-a spus:
— Mamă noi mergem la mine în cameră.
O privi atent și a spus apăsat:
— Te rog să nu ne deranjezi decât dacă ia casa foc și chiar și atunci numai
dacă pompierii nu se descurcă.

87
 Tatăl ei auzea pentru prima dată gluma lor și izbucni într-un hohot vesel dar
mama ei care ar fi trebuit să reacționeze prima se încruntă și făcu o figură
nefericită.
— Bune mamă, nu o să vă deranjez dar să aveți grijă, a spus ea îndreptându-
se spre sufragerie.
Elenina și Vladimir, urmați îndeaproape de grifon și de nevăzutul Matei au
intrat în camera fetei și s-au privit lung unul pe altul.
Dup câteva minute lungi de tăcere fata a spus:
— Matei cred că e cazul să apari și tu și să aflăm de ce Vladimir îl poate
vedea pe grifon.
Vladimir care se așezase pe un scaun sări ca ars când văzu siluete uriașă a lui
Matei apărând brusc lângă el.
— Doamne, făcu el înspăimântat. Mai sunt mulți?
— Sunt destui tinere. Exact câți este nevoie ca să o apărăm.
Vocea lui Matei era mai profundă și mai serioasă decât de obicei și se vede că
tânărul era impresionat.
Văzând că Vladimir îl privește atent Matei îl întrebă:
— Ai ceva de spus?
Puțin fâstâcit Vladimir spuse:
— Ești o prezență impresionantă și aș dori ca după ce toate astea se termină să
mă lași să îți fac un portret.
Spusele băiatului au stârnit un pufnet disprețuitor din partea grifonului și a lui
Matei iar Elenina a întrebat direct:
—Auzi eu te-am chemat aici să lămurim niște lucruri și pe tine tot ce te duce
minte este să-i faci un portret paznicului meu.
— Paznic? se miră băiatul. De ce este nevoie ca cineva să te păzească?
— Pentru că cineva vrea să o ucidă, spuse sec Matei.
Vladimir privi cu ochi măriți la ei:
— Nu pot să cred că cineva ar dori să ucidă o fată drăguță ca ea…
După câteva clipe de gândire se bătu cu palma peste frunte:
— Ah, da…vagabonzii din Ploiești… despre ei este vorba.
Tăcerea care s-a așternut l-a lămurit că nu despre așa ceva era vorba dar cum
nici unul dintre ei nu spunea nimic tăcu și el privind de la unul la altul.
La ușă s-a auzit o bătaie ușoară apoi după ce Elenina a răspuns mama ei a
intrat cu o tavă:
— Copii, v-am adus niște fursecuri în caz că vi se face poftă de ceva dulce.
Matei a dispărut la timp iar pe grifon oricum nu îl putea vedea așa că Elenina
a spus destul de aspru:
— Mamă, adu și sucul sau ce mai de adus și pe urmă TE ROG nu ne mai
deranja!

88
 În câteva minute a venit într-adevăr și cu sucul iar din sufragerie s-a auzit
glasul tatălui ei:
— Stați liniștiți copii, caut eu ceva și o leg de fotoliu.
Un timp s-au mai auzit părinții ei discutând în surdină apoi, după ce au tăcut
și cei doi au redevenit vizibili Matei a fost primul care a vorbit:
— Mai întâi trebuie să aflăm de ce băiatul ăsta îl poate vedea pe grifon: are
puteri magice sau este doar un alt fenomen pe care nu îl înțelegem.
Elenina avea altă problemă:
— Dacă mai vine mama încă o dată am să vă rog să rămâneți vizibil ca să mă
distrez și eu puțin.
— Prințesă, hai să încercăm să fim puțin serioși, spuse Matei supărat.
— Prințesă? întrebă uimit Vladimir. Prințesă în pantaloni reiați și giacă de
blugi încă nu am văzut!
— Dar îmbrăcate altfel unde ai văzut? întrebă furioasă Elenina.
Vladimir părea încurcat și se gândi câteva momente înainte să răspundă:
— Păi la teatru, filme și desene animate.
— Și ți se pare că aici este un desen animat.
— Nu, răspunse băiatul, dar chiar prințesă?
— Da chiar prințesă, răspunse supărat grifonul și se lucrează intens la
garderoba ei. Data viitoare ai s-o vezi îmbrăcată așa cum trebuie.
— Vreți să vă potoliți? întrebă cu un calm forțat Matei. Trebuie să aflăm
urgent câteva lucru care sunt mai importante decât cum este acum îmbrăcată
Prințesa.
— Așa este, întări grifonul. În primul rând trebui să aflăm dacă ai mai văzut
vreodată făpturi deosebite, așa ca noi?
După ce se gândi câteva minute Vladimir clătină categoric din cap:
— Niciodată.
— Cei drept nici nu bântuie prea multe prin oraș, spuse gânditor Matei. Iar
cele mai multe sunt ca mine: când devin invizibile și imateriale devin de tot și
sunt invizibile chiar și pentru cei cu puteri magice.
— Atunci cum se explică? întrebă Elenina revenită la sentimente mai bune.
— Nu știm, răspunse posomorât Matei. Mă gândesc că proprietatea asta de a
vedea nevăzutul poate apare așa ca o mutație genetică din când în când și cu totul
întâmplător.
— Ar fi fost bine dacă ar fi fost dragonul cu noi. Ele e mai bătrân și știe mult
mai multe despre asta.
— Aveți și un dragon prin preajmă? se miră Vladimir. Să știți că și eu am
văzut unul acum vreun an cum zbura pe deasupra munților.
Matei se încruntă și se uită urât la el:
— Parcă ai zis că nu ai mai văzut niciodată nici o ființă ciudată.

89
 — Păi nu cred că am văzut pentru că…
— Explică-te, îi ceru Elenina sec.
Vladimir părea rușinat dar în cele din urmă se destăinui:
— Când mi-am serbat majoratul, l-am ținut la o cabană din creierul munților
și la un moment dat unul dintre invitați a scos câteva țigări cu canabis. Le-am
fumat pe toate și atunci am văzut dragonul. Zbura în cercuri deasupra noastră și
sufla flăcări…
Privi vinovat la cei din jur și completă:
— Dar nu mi s-a părut nimic ciudat pentru că unii au văzut atunci girafe, alții
urși polari ba unul s-a jurat că vede monstrul din Loch Ness.
— Prietenii tăi probabil că au avut halucinații dar tu precis l-ai văzut pe Vifor.
— Cunoașteți un dragon pe nume Vifor? întrebă uimit băiatul.
— Cunoaștem, confirmă croncănind grifonul. Și ar fi bine să îi placă de tine
pentru că altfel nu te văd bine.
— De ce?
— Pentru că nu îl cheamă degeaba Vifor, a spus misterios grifonul dar Matei
nu l-a lăsat să continue și a întrebat:
— Părinți tăi ce fac? Cu ce se ocupă?
— Mama este profesoară de pian iar tata veterinar dar sunt plecați la muncă în
Canada de aproape doi ani. Eu sunt singur acasă. Sunt student la arte plastice.
Elenina l-a oprit pe Matei să mai întrebe și altceva:
— Trebuie să existe și o altă cale să aflăm despre ce anume este vorba.
Nimeni nu și-ar da seama de ce anume sunt eu în stare întrebându-mă ceva despre
părinții mei.
— Așa este dar zău că nu știu cum să o scot la capăt.
Elenina se încruntă și s-a apropiat de Vladimir apoi l-a apucat de mâna
dreaptă și i-a așezat toate degetele sub degetul mare apoi i-a spus:
— Acum dă-le drumul în față, cu forță.
Vladimir s-a conformat dar cum nu s-a întâmplat nimic a întrebat derutat:
— Îmi spune și mie cineva ce se întâmplă aici? Mă supuneți la tot felul de
teste și îmi puneți tot felul de întrebări dar nimeni nu îmi explică nimic.
— Imediat, spuse Elenina și se întoarse spre grifon. I-a folosește-ți ochii tăi de
vultur și spune-ne dacă vezi vreo aură magică deasupra lui.
După ce privi fix spre băiat câteva secunde grifonul clătină neputincios din
cap:
— Nimic, nici măcar o singură sclipire.
Matei ridică din umeri:
— E clar, va trebui să îl luăm cu noi să-l vadă dragonul. Poate ne lămurește el
despre ce este vorba.

90
 — Poți veni la noapte cu noi să-mi vizitezi regatul? întrebă șăgalnic Elenina și
Vladimir ridică din umeri:
— Am de ales? a întrebat el și toți trei din fața lui au răspuns ca într-un glas.
— NU!

Capitolul 17

Un regat nou, nouț

După ce l-a condus pe Vladimir în oraș Elenina s-a întors și s-a apucat de
învățat pentru teza la istorie. O parte din mintea ei își dădea seama că nu are rost
pentru că în viitorul ei aveau să conteze cu totul altfel de cunoștințe decât ceea ce
afla ea despre mărirea și decăderea Imperiului Britanic. Dar altă parte spera că
poate, poate totul nu este decât un vis prelungit care se va sfârși în curând și
atunci va reveni la vechile obișnuințe.
Totuși când își aducea aminte de privirile pline de adorație ale celor din Regat
își dădea seama cu uimire că îi plăcea să fie Prințesă cu toate riscurile care
decurgeau de aici.
Pentru că ușa la camera ei nu se putea încuia, Elenina a proptit un scaun în
ușă și a plutit ușor în jurul încăperii. Era mai ușor decât își închipuise că ar putea
fi. Când a ajuns în dreptul coliviei papagalului a făcut un luping și acesta a cârâit
supărat ca și cum nu ar fi fost de acord ca și oamenii să facă ceea ce credea că
poate face numai el.
Până să se facă noapte și să poată pleca au întors pe toate părțile problema dar
nu i-au dat de capăt. Oricum concluzia la care au ajuns a fost unanimă: trebuia să
îl găsească cât mai repede pe cel sau cea care a pus recompensa pe capul Prințesei
și să îl anihileze. Tot ce mai trebuia apoi era să răspândească vestea astfel ca toată
lumea să-și dea seama că este inutil să o elimina pe Prințesă pentru că oricum nu
are cine să mai ofere recompensa.
— Și totuși, spuse Matei, aici este ceva care nu îmi place: hai să zicem că de
un kit magic pot face rost și cele trei vrăjitoare din Consiliul Regent dar să ofere
un rang nobiliar? Asta este peste putințele lor atâta vreme cât nici una din ele nu

91
este de rang nobil. Va trebui să îl rugăm pe dragon să își pună în funcțiune
antenele ca să aflăm despre ce este vorba.
După ce s-a înnoptat bine și Elenina a considerat că nu va mai fi vizitată de
părinții ei au deschis geamul și au zburat până în parcul de vizavi unde chiar
lângă Castelul de Lemn îi aștepta Vladimir.
— Ei, cum facem? a întrebat acesta de cum i-a văzut.
— Simplu, i-a răspuns Elenina și în sinea ei s-a distrat văzând că începe să ia
comanda grupului. Tu te urci pe grifon, te ții bine de urechile lui dar nu prea tare
ca să nu-l doară, Matei poate să zboare încă de când era mic iar eu am să mă
descurc.
— Cum anume? fu curios Vladimir iar Elenina făcu o voltă în aer prin dreptul
capului lui făcându-l să se ferească uimit.
Ateriză ușor în fața lui și îl tachină:
— Să știi că am destulă forță să te duc și eu dar este sub demnitate unei
prințese să care în cârcă pe cineva care nu știe să zboare.
Grifonul și Matei au schimbat priviri amuzate care au scăpat însă Eleninei așa
că a continuat:
— Sper să înveți însă și tu cât de curând să zbori și atunci nu o să am nimic
împotrivă să mă duci în spate…
În această atmosferă veselă și-au început călătoria și chiar dacă deasupra
Râșnovului au întâlnit un elicopter și-au continuat netulburați călătoria fără să se
întrebe ce și-a putut închipui pilotul elicopterului despre ciudata lor formațiune de
zbor.
Au ajuns în poiana unde era portalul cam pe la miezul nopții și de data asta au
fost recunoscuți de cei care făceau de pază și nu au întâmpinat nici o greutate să
intre.
Încă de la primii pași făcuți în interiorul Regatului au observat o schimbare
spectaculoasă: nu numai că totul era mai luminos acum dar chiar și casele au fost
refăcute și atunci când Elenina s-a mirat Matei i-a spus că într-un ținut unde toți
aveau puteri magice aceștia nu ezitau să și le folosească mai ales atunci când
aveau speranța că totul se va sfârși cu bine.
De data asta au mers pe jos pe drumul care ducea spre capitală și nu de puține
ori au fost opriți pe drum de lume venită să o cunoască pe tânăra prințesă.
— E drăguță, a spus cineva tare făcând-o pe Elenina să roșească și ar fi vrut
ca drumul să se sfârșească mai repede.
Vladimir, care era lângă ea a tachinat-o.
— Vezi! Și când ți-am spus eu nu m-ai crezut.
Un grup de fete tinere au întâmpinat-o chiar înainte de a ajunge în capitală și
i-au oferit o cunună de flori:

92
 — Asta până când o să aveți o coroană adevărată, i-a spus o fata mai
curajoasă. Am auzit că au recuperat bijuteriile de la complotiști și se lucrează deja
la ea.
Vladimir a privit iar la ea de parcă chiar ar fi văzut-o cu coroana de cap deja.
În cununa pe care i-au dat-o fetele predominau florile de culoare albastră și ochii
Eleninei au împrumutat parcă ceva din culoarea lor și s-au făcut aproape viorii.
— Când în cele din urmă ne vom liniști am să te rog să îți faci timp să îmi
pozezi ca să îți fac și un portret color. Eventual chiar cu această cunună rustică pe
cap: îți stă superb.
— Mulțumesc! a spus Elenina dintr-o dată absentă și a privit spre mulțimea
care se aduna la intrarea în capitală ca să o întâmpine. Mă întreb doar dacă ne
vom mai liniști vreodată.
Vladimir a vrut să îi răspundă dar a fost împiedecat de uralele pe care cei care
așteptau la poartă le strigau entuziasmați.

Capitolul 18

Arma secretă

După ce au trecut de poartă făcând semne largi în stânga și în dreapta au ajuns

în cele din urmă și la Palat.
Cu puteri magice sau fără puteri magice se vede treaba că s-a lucrat intens
astfel că nici o urmă a luptelor și incendiilor nu se mai vedea în sălile palatului.
Majordomul s-a apropiat încet de grupul eterogen și s-a închinat ceremonios
în fața Eleninei:
— Prințesă, sala tronului a fost pregătită pentru primirea înălțimii tale. Am
pregătit și o ținută corespunzătoare și dacă sunteți amabilă am să vă conduc să o
îmbrăcați.
Privirea aruncată pantalonilor ei vișinii vorbea mai mult decât orice frază ar fi
fost în stare să spună.

93
 Elenina a luat-o în direcția indicată de majordom aruncând o privire rugătoare
în spate.
Când Matei și grifonul s-au luat după ea majordomul s-a așezat ferm în fața
lor:
— Prințesa are nevoie de intimitate în timp ce își probează garderoba!
Matei a ridicat din umeri largi:
— Prințesa are nevoie de protecția noastră și o să i-o acordăm, a spus el
hotărât și cu o mișcare ușoară l-a împins la o parte.
Nimeni nu a văzut grimasa majordomului pentru că atenția tuturor a fost
atrasă de țipătul de încântare al Eleninei:
— Doamne, în viața mea nu am văzut atâtea rochii la un loc, exclamă ea
încântată și se pierdu printre rochiile atârnate în suporturi care le puneau în
valoare culoarea și croiala elegantă.
Majordomul o lăsă câteva minute să se bucure de ele apoi îi arătă una din
catifea albastră și cu un șir de perle albe prinse de la gât și până la talie iar gulerul
de un portocaliu pal.
— Pentru prima apariție în haine de protocol v-aș recomanda această rochie
croită chiar astăzi după indicațiile mele de croitoresele curții spuse el cu o voce
mieroasă.
Poate prea mieroasă pentru că atunci când o întinse spre Elenina, Matei o
prinse el primul și începu să o cerceteze cu atenție. Nu găsi nimic suspect dar
ceva din paloarea majordomului nu-i plăcu așa că i-o întinse:
— Îmbrac-o!
— Dar domnule e o impietate! Rochiile Prințesei nu ar trebui să fie atinse
decât de mâinile croitoreselor care o confecționează…
— Tocmai ai atins-o când i-ai dat-o și pe urmă am atins-o și eu pe când am
cercetat-o așa că impietatea este gata produsă. Îmbrac-o!
— Nu domnule nu am să fac asta, se trase majordomul înapoi.
Matei se uită la prințesă care privea scena fără să înțeleagă și spuse iar:
— Îmbrac-o și încă repede!
Văzând că majordomul nu face nici o mișcare scoase fulgerător sabia din
teacă și o propti în gâtul uscățiv al omului.
— Dar domnule nu trebuie să vă purtați așa! Doar nu credeți că…
— Nu cred nimic tu doar îmbrac-o.
Mai de voie, mai în silă majordomul lăsă rochia jos și păși în ea apoi o ridică
în sus pe talie ferindu-se să atingă șirurile de perle. Era mărunțel așa că rochia îi
venea bine chiar și cu hainele pe el.
— Ați văzut? întrebă el victorios. Acum pot să o dau jos și să terminați o dată
cu bănuielile dumneavoastră absurde.

94
 Matei fu gata să-i spună că poate să o dea jos când ceva din privirea omului îi
atrase atenția. Se bucura prea tare și tocmai se gândea ce poate să însemne asta
când din ușa încăperii se auzi o voce profundă și puțin batjocoritoare:
— Spune-i să atingă perlele cu mâna.
— Vifor! strigă Elenina încântată. Ce bine îmi pare că ai venit.
— Stai să vezi imediat ce bine o să-ți pară. Dați-vă puțin mai în spate și
obligă-l să atingă perlele.
Sub amenințarea sabiei lui Matei în cele din urmă majordomul puse ezitând
mâna pe șirurile de perle. Câteva clipe nu se întâmplă nimic apoi un snop de
scântei albastre, de o intensitate copleșitoare se stârni între mâna omului și perlele
care au devenit incandescente. În curând toată rochia luat foc împreună cu omul
din ea care se prăbuși pe podea țipând ca din gură de șarpe.
— Așteptam prin preajmă, a spus zâmbind dragonul. Eram curios dacă
paznicii își mai fac ca lumea datoria sau s-au culcat pe o ureche.
Arătă apoi spre celelalte rochii și-i spuse prințesei:
— Restul sunt ”curate” așa că poți să o îmbraci pe care vrei.
— Păi să știi că tocmai cea care a ars îmi plăcea cel mai mult.
Matei ridică din umeri:
— Cam așa se întâmplă și în viață: ceea ce îți place cel mai mult este și cel
mai periculos!
— Uite unde era ascuns filozoful, mormăi dragonul și-i arătă Eleninei un
dulap aflat în spatele încăperii:
— Vezi că mai este una identică acolo. Am verificat-o chiar eu și nu este
periculoasă.
A văzut că Matei râde și l-a întrebat:
— Pot să știu de ce te hlizești?
Matei zâmbi în continuare apoi spuse:
— Se vede treaba că nu cunoști absolut deloc protocolul de la curtea regală: o
rochie pentru prințesă nu ar trebui să fie atinsă de alte mâini decât de cele ale
croitoreselor care o confecționează.
Dragonul se uită urât la el și ridică o gheară imensă până la fața lui. După ce o
flutură de câteva ori prin fața lui întrebă:
— Unde vezi tu fraiere că am eu mâini cu care să ating rochia?
Elenina găsise între timp splendoarea de rochie în dulap și intră într-o cabină
ca să se îmbrace ascultându-i pe cei doi cum se ciondăneau în glumă. Ba din când
în când intervenea și grifonul deși glumele lui croncănite nu aveau atât succes.
Oricum felul cum vorbeau între ei dovedea că se cunoșteau de mai multă vreme
decât voiau ei să recunoască.
Când a apărut îmbrăcată în rochia de gală și cu părul blond lăsat pe spate toți
trei au rămas amuțiți.

95
 — Ei, croncăni impresionat grifonul dacă se mai îndoia cineva că fata noastră
este o adevărată prințesă ar trebui să o vadă acum.
Cum se pare că nu se îndoia nimeni de asta au plecat în sala tronului să o
aștepte lăsând două fete să o pieptene și să îi aranjeze coroana pe cap.
Când a ajuns în sala tronului primul lucru care l-au văzut a fost Vladimir care
stătea stingher lipit de una din laturile sălii.
— El cine e? a întrebat dragonul privind fix spre băiat.
I-au povestit în câteva cuvinte despre băiat și despre puterea lui de a-l vedea
pe grifon.
— Nu știm ce este cu el, a spus exasperat Matei așa că l-am adus aici să-l vezi
și să-ți dai cu părerea despre el.
Dragonul se apropie de Vladimir care încremenise pentru că nu mai văzu-se
niciodată o ființă atât de mare în apropierea lui.
După ce îl privi atent cu ochii lui mari cât niște farfurii dragonul începu să
râdă în hohote.
Dup ce termină de râs făcu semn grifonului și lui Matei să se apropie și îi
întrebă.
— Nătângilor, știți voi ce ați adus aici?
Cum cei doi îl priveau nedumeriți mai trase un hohot imens de râs apoi a
spus:
— Ați adus cu voi o armă secretă.
Matei și grifonul au privit lung unul la altul fără să priceapă:
— Cum adică o armă secretă? întrebă în cele din urmă Matei.
— Foarte simplu, spuse dragonul care se mai potolise între timp. O foarte
bună armă secretă. Atâta doar că încă nu este încărcată.
Lăsându-i nedumeriți se apropie de tron pentru că Elenina, care se vedea
treaba că se simțea foarte bine în noul ei rol, se apropia de tron plutind la vreun
metru înălțime de parcă ar fi vrut să arate tuturor o parte din puterile ei magice.
Dacă Matei s-a temut o clipă că va rata aterizarea pe tron din cauza
antrenamentului ei insuficient atunci s-a înșelat pentru că Prințesa s-a așezat cu
eleganță de parcă ar fi făcut numai asta toată viața ei.

Capitolul 19

96
 Scurtă istorie a magiei

După ce ceremonia din sala tronului a luat sfârșit Elenina s-a retras într-un
iatac mai ferit să se odihnească puțin pentru că mereu își amintea că în ciuda
luminii de afară de fapt era noapte târziu și peste numai câteva ore avea să dea
teză la istorie.
După ce Matei a cercetat cu grijă încăperea s-a așezat pe o bancă din fața
iatacului și i-a poftit pe cei doi să se facă cumva comozi lângă el.
Grifonul, fără să facă nici un fel de fasoane s-a trântit ca o pisică uriașă la
picioarele lui Matei și acesta și-a amintit că trupul de leu al grifonului era trupul
unei feline care are din când în când dreptul să se pisicească.
Dragonul, simțind că va avea cel mai mult de vorbit se așeză și el pe toate
labele întorcând capul când la unul când la altul.
Văzând că nu spune nimic în cele din urmă Matei sparse tăcerea:
— Acum spune și nu mai aștepta atâta să fii rugat.
— Păi povestea este ceva mai lungă așa că lăsați-mă să o spun în felul meu.
— N-am nimic împotrivă, cârâi încet grifonul.
Grifonului îi era frică să nu cumva cu vocea lui pătrunzătoare să o trezească
pe Prințesă așa că își fâlfâi doar aripile ca să îl încurajeze pe povestitor.
— Dar ca să nu spun povestea de două ori poate că ar fi bine să îl chemați și
pe băiatul de care vom vorbi.
Matei se ridică gata să plece după Vladimir și dragonul i-a spus:
— Și dacă tot te duci aruncă te rog și o privire în jur pentru că nu aș vrea să
mai tragă cineva cu urechea la ceea ce spun.
După ce Matei s-a întors cu Vladimir dragonul a început să povestească:
— Cele mai multe lucruri sunt cunoscute de voi doi dar pentru băiatul ăsta
sunt noutăți așa că vă rog să nu mă întrerupeți. După cum știți legendele spun că
la începuturile omenirii toți oamenii aveau mai mult sau mai puțin puteri magice
iar făpturile magice așa ca noi trăiau în bună pace alături de ei. Cu timpul unii
oameni au început să aibă mai multe puteri ca alții ba mai mult cu timpul se
nășteau tot mai mulți copii care nu mai aveau nici un fel de putere. Au trecut mii
de ani și acești oameni fără puteri magice au devenit majoritari. Comunitățile de
vrăjitori au devenit tot mai puține și tot mai detestate de către oamenii ”normali”.
Lor li se părea incorect ca ei să trudească ani de zile ca să obțină ceva, iar cineva
care are puteri magice să fac un simplu gest cu o baghetă magică și să obțină
același lucru fără nici un efort. Au început să-i vâneze, să-i judece și să-i ardă pe
rug. Mai corect ar fi zic să le ardă pe rug pentru că s-a dovedit într-o proporție
covârșitoare că puterile magice se transmit mai ales pe linie maternă.

97
 Dragonului i s-a părut că se aude un zgomot la una din uși și după ce a
ascultat câteva clipe și s-a convins că nu este nimeni a continuat:
— Văzând că sunt tot mai prigoniți vrăjitorii, au hotărât să se retragă din
lumea obișnuită pe care urmau să o viziteze doar ocazional. Au profitat de
puterile lor pentru a construi o lume aparte apărată de cei obișnuiți printr-un
portal magic prin care nu puteau trece decât cei înzestrați cu puteri magice și care
căpătau această permisiune. Cu timpul a apărut și o regină a acestui regat care își
transmitea pe linie ereditară tronul și totul părea ca a intrat într-o eră de pace și
liniște astfel că mii de ani au trecut fără probleme majore. Cei care aveau puteri
magice respectau cu strictețe Legea regatului și totul părea perfect pentru vecie. A
existat bineînțeles și o mică minoritate de vrăjitori care nu au vrut să se exileze în
acest regat protejat și au preferat să trăiască printre oameni expunându-se
pericolelor, judecăților sumar și arderilor pe rug. Uneori cei din regat îi ajutau,
mai ales atunci când puteau să o facă în mod discret, dar de cele mai multe ori îi
lăsau în voia sorții ca să nu se expună. În fond era soarta pe care și-l aleseseră
singuri. Ei erau așa proscrișii.
Dar pentru că se zice că până și în rai sunt ploi, la un moment dat au apărut
două curente de gândire care s-au separat apoi în ceea ce s-a numit Magia Neagră
și Magia Albă. Singura diferență între ele era că practicanții Magiei Negre
considerau că nu trebuie să aibă nici o limită pentru a-și duce la îndeplinire
scopurile iar adepții magiei Albe considerau că trebuie să dea prioritate
principiului că pot face orice atât vreme cât nu fac rău nici unei ființe umane
obișnuite.
Făcu o pauză ca să respire apoi văzând că toți ochii sunt ațintiți asupra lui
continuă:
— Ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns exact atunci regina a născut două fete
care după cum bănuiți una a devenit adeptă a Magiei Negre iar cealaltă ferventă
practicantă a Magiei Albe. După moartea reginei, chiar și reginele magiei mor în
cele din urmă, pentru a se evita un război direct, adepții Magiei Albe au fost
ajutați să își construiască un alt portal în spatele căruia să își ascundă noul regat.
Colaborarea a continuat în bune condiții până când pe tronul Regatului negru a
ajuns Madalena.
Madalena avut două idei care nu au fost deloc pe placul unora dintre supușii
ei și cu atât mai puțin a celor din regatul magiei Albe.
În primul rând s-a căsătorit cu un om obișnuit și folosindu-se de puterile ei a
făcut în așa fel încât fata și nepoata ei să fie lipsite complet de puteri magice toate
acestea cumulându-se în strănepoata ei care doarme în sala de acolo, arătă
dragonul spre iatacul unde se odihnea Elenina.
Toți au privit ușa pe care le-a arăta dragonul dar nici unul dintre ei nu a spus
nimic. Chiar dacă Matei și grifonul cunoșteau legendele lumilor magice tot

98
ascultau cu atenție. Cu atât mai atent asculta Vladimir pentru care toate acestea
erau noi.
— De parcă toate astea nu ar fi fost îndeajuns, continuă dragonul regina
Madalena a început să scrie un ”Manual practic de magie neagră” prin care orice
om obișnuit ar fi putut să învețe sau mai bine zis să re-învețe magia și știința
strămoșilor lor. Ea spera ca astfel să aducă o reconciliere între oameni și cei de
dețineau puteri magice.
Regina din Regatul Alb în schimb era mai interesată de o reconciliere între
cele două regate decât între vrăjitori și restul lumii și auzind ce a făcut Madalena
a procedat și ea exact la fel.
— Adică cum la fel? a întrebat nedumerit Matei.
Dragonul a făcut un semn cu una din ghearele lui uriașe spre Vladimir și a
spus:
— Adică a programat și ea să i se nască un băiat înzestrat cu o mulțime de
puteri care atunci când v-a crește și i se vor activa puterile urma să se
căsătoreasca cu Prințesa Regatului Negru aducând deocamdată pace între cele
două regate. Probabil că vor face un copil care cu puțin noroc va fi fetiță și o
viitoare regină a celor două lumi magice reunite. Planul de re-împăcare cu restul
lumii urmă să fie pus la păstrare pentru mai târziu între timp tinerii urmând să
trăiască până la activarea puterilor magice în mijlocul oamenilor obișnuiți pentru
a-i cunoaște astfel mai bine.
— E o prostie. Sper că vă dați seama că este o prostie, a spus Vladimir poate
un pic mai vehement decât ar fi vrut. Nu cred nimic din tot ce ai spus mai ales din
partea care mă privește pe mine.
Dragonul îl privi blând și spuse aproape în șoaptă:
— Bineînțeles că este adevărat Și bineînțeles că am să fac în așa fel încât să te
convingi foarte repede.
Privi lung la ei și spuse:
— Între timp am să vă rog să mă lăsați să continui pentru că nu a mai rămas
mult:
Cum Matei i-a făcut semn să continue dragonul și-a schimbat puțin poziția, s-
a așezat mai comod și a continuat să vorbească:
— În Regatul negru s-a format o conspirație menită să înlăture pe regina
eretică împreună cu planurile ei nebunești. Într-o noapte regina a fost ucisă,
înlocuită printr-un Consiliu de regență care a făcut să dispară toți oamenii
considerați fideli Madalenei. În balamucul creat cu această ocazie ”Manualul
practic de magie” a fost furat și ascuns fără să mai știe nimeni nimic de el.
Oricum el nu poate fi distrus pentru că a fost protejat de pecetea genitorilor astfel
că nu poate fi deschis de cineva din neamul reginei Madalena din care nu a mai
rămas decât fata care doarme alături.

99
 Cum pauza în care se prelungise dragonul dura cam mult Vladimir întrebă:
— Doar atât? Te-ai oprit tocmai când devenise mai interesant!
Dragonul îi aruncă o privire ciudată și spuse:
— Da se pare că tocmai acum devine mai interesant pentru că în momentul în
care s-a aflat de existența Eleninei, am să-i spun Prințesa Neagră de acum, cei din
Consiliu de Regență au intrat în panică pentru că au văzut cum toate planurile lor
atât de bine puse la punct se duc de râpă.
În primul rând dacă Prințesa Neagră punea mâna pe manuscrisul manualului,
ea putea deschide pecetea sub care era închis, ba mai mult, folosindu-se de
puterile ei ar fi putut să chiar să pună planul de reconciliere cu oamenii în
aplicare. În acest caz nu mai era deloc imposibil ca ea să deschidă o școală de
magie pentru oameni obișnuiți. Ceea ce cele trei vrăjitoare din Consiliul nu ar fi
vrut să se întâmple în ruptul capului pentru că în acest caz puterea lor s-ar fi
transformat în praf și pulbere. Și așa era cam dubios acest Consiliu de regență
fără nici un moștenitor de sânge regal la orizont.
Au hotărât atunci două lucruri la fel de nebunești fiecare dar nu era nimeni
care să le oprească: în primul rând au pus o recompensă pe capul Prințesei și în al
doilea rând au hotărât să strămute întreg locuitorii regatului într-un ținut nou pe
care l-au pregătit din timp.
— De ce au făcut asta? a întrebat grifonul curios.
Dragonul a clătinat blajin din capul său mare:
— Dacă m-ar fi întrebat asta băiatul ăsta neștiutor nu m-aș fi mirat dar să mă
întrebi așa ceva tocmai tu?
Grifonul a închis pe jumătate ochii săi de vultur și în cele din urmă a spus cu
o jumătate de voce:
— Ah, da! E vorba de memoria locurilor.
— Te-ai prins și tu, a confirmat dragonul. Presupunând că se va da în cele din
urmă o luptă finală dacă aceasta s-ar purta pe teritoriul vechiului regat acolo toate
sunt impregnate de puterea reginei Madalena și eventual a urmașilor ei. Versurile
cu ” tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iar ție dușman
este.” se pare că nu sunt chiar numai o simplă metaforă. Poeții mai au uneori
sclipiri de geniu care transcend realitatea.
O tăcerea adâncă s-a lăsat pe coridorul din fața camerei unde domnea Prințesa
Neagră.
— Și ce ne rămâne de făcut? întrebă în cele din urmă Matei.
— Două lucruri ar trebui să facem pentru ca toate să se lămurească apoi de la
sine, a spus încet dragonul.
— Și care ar fi alea? întrebă la fel de încet grifonul.
— Mai întâi trebuie să aflăm cine a pus recompensa și să-l anihilăm.
Răspândim vestea despre această anihilare pentru ca doritorii care ar dori să

100
încaseze recompensa să afle că nu mai are cine să le-o dea și astfel vor înceta
atentatele la viața Prințesei. Apoi va trebui să atacăm locul unde s-au ascuns cele
trei vrăjitoare din Consiliul Regenței. Vor trebui distruse, ele în primul rând
pentru că sunt sigur că mulți dintre supușii lor au plecat de nevoie sau prin
amenințări cu ele așa că vor jura credință Prințesei fără nici o problemă.
După ce s-a gândit câteva clipe Matei a spus:
— Perfect gândit numai că eu aș propune să inversăm puțin ordinea celor
două acțiuni. Hai să scăpăm mai întâi de Consiliu Regenței pentru că am o
presimțire că astfel se va rezolva și treaba cu anihilarea celor care au pus
recompensa.
— Pare o idee bună, a spus grifonul dar când să mai adauge ceva ușa unde
dormea Prințesa s-a deschis cu putere și, cu ochii în lacrimi acesta a ieșit ca o
furtună în mijlocul lor:
— Să știți că am auzit tot ce ați vorbit și nu vă cred!
A scos o batistă de mătase dintr-un buzunar al rochiei și a început să își
șteargă furioasă ochii.
— Păi va trebui să ne crezi, a spus blajin dragonul. Evidența este de partea
noastră. Încearcă să zbori și ai să te convingi.
— Nu-i vorba de zburat, a țipat Prințesa. E vorba de Vladimir. Eu m-am
întâlnit cu el cu totul întâmplător. De unde ați scos-o acum că suntem predestinați
și că sunt obligată să mă mărit cu el și să fac un copil care să salveze afurisita
voastră de lume.
Grifonul o privi parcă cu milă apoi a spus încercând să facă în așa fel ca
croncănitul lui să nu fie prea strident:
— Afurisita noastră de lume, stimată Prințesă.
După ce a mai plâns câteva minute în tăcere, tăcere pe care cei din jur i-au
respectat-o evitând să privească spre ea, și-a mai șters încă odată ochii și nasul, a
privit la ceas și a spus:
— O să vedem ce este de făcut dar să nu uităm că peste numai trei ore eu am
teză la istorie. Mă duc să mă schimb pe urmă vă rog să mă duceți acasă pentru că
sunt prea obosită ca să mai fac pe pilotul în noaptea asta.

101
 Capitolul 20

Pregătirea pentru lupta finală

Cu gândul la cele discutate Elenina aproape nici nu și-a dat seama ce a scris la
teza de istorie. S-a bucurat totuși că subiectele au fost chiar cele pe care le bănuia
ea ba mai mult au dat teza cu blajina doamnă Bolea pentru că boala bătrânului
profesor Fiscuteanu se prelungea în continuare. Toți colegii ei erau bucuroși
pentru că sperau că tezele vor corectate tot de doamna Bolea care nu numai că era
mai îngăduitoare dar avea tendința să dea și note mai mari.
Un alt motiv de bucurie a fost faptul că a aflat că problematica ei colegă Carla
și-a cerut transferul. Era ceva neobișnuit să se întâmple așa ceva chiar la
jumătatea semestrului dar se pare că nimic nu stătea în calea mamei ei când își
punea în gând ceva.
A stat ca pe ace la toate orele dar gândul îi stătea numai la cele aflate în
timpul discuției de astă noapte: oare să fie adevărat că ea și Vladimir erau
predestinați? Predestinați că așa și-ar fi dorit îndepărtata ei străbunică și poate
mama lui Vladimir? Era o mare diferență între această predestinare și faptul că ei
doi s-ar fi întâlnit din întâmplare. Așa cum ea era încă convinsă că s-a întâmplat.
Pe de altă parte nu ar fi vrut în ruptul capului ca cineva să-i forțeze mâna mai ales
în ceea ce privește viitorul ei.
De vreo două ori i-a fost atrasă atenția că ar fi bine să se concentreze puțin și
la ceea ce se întâmplă în clasă și să lase visele pentru acasă. A scuturat din cap, a
încercat să-și revină și în cele din urmă pe la ora două, când s-a auzit clopoțelul a
crezut că a ieșit din pușcărie nu alta pentru că nici o zi nu i s-a părut așa de lungă
ca asta.
Pe drum a prins câteva momente când erau numai singuri așa că a propus să
meargă toți trei în parc la Castelul de Lemn ca să mai stea de vorbă. Când au
ajuns au devenit vizibili pentru că Elenina putea așa discuta mai ușor cu ei.
— Poate că ar fi bine să îl chemăm și pe Vladimir, a spus la un moment dat
Matei și cum fata a acceptat bucuroasă a schimbat o privire complice cu grifonul.
În ultimul timp fata era foarte bucuroasă să fie în preajma lui Vladimir lucru
care nu scăpase celor doi paznici ai ei.
După ce l-a chemat pe băiat și după ce și-a anunțat mama că întârzie în oraș
Elenina s-a întins pe dâmbul de iarbă aflat dincolo de Castelul de Lemn acolo
unde au stat și data trecută și a privit la norii pufoși care alergau pe deasupra ei.
Privind-i își imagina că toate cele câte i s-au întâmplat în ultimele zile nu sunt
altceva decât vise și năzăriri. Era destul doar să închidă strâns ochii și atunci când
îi va deschide toate vor fi la fel ca înainte de desface capacul cufărului din pod.

102
Chiar încercă să facă asta și după ce stătu așa câteva minute lungi când în cele din
urmă privi în jur primul lucru pe care îl văzu fu capul mândru de vultur al
grifonului care privea în depărtare.
— Vine, spuse în cele din urmă grifonul și Matei și Elenina trebuiră să își
încordeze ochii ca să zărească silueta îndepărtată a tânărului care apăruse la
intrarea în parc.
— S-a mai întâmplat ceva? a întrebat neliniștit Vladimir cum a ajuns lângă ei.
— Nimic, a spus zâmbind Elenina. Numai că mă întrebam pe unde umbli.
Dacă tot îmi ești predestinat nu crezi că ar trebui să stai mai mult prin preajma
mea?
Vladimir făcu ochii mari, deschise de vreo două ori gura fără să spună nimic
și în cele din urmă rămase tăcut privind de la unul la altul.
Grifonul scoase un croncănit în surdină ceea ce ar fi putut fi un hohot de râs
înăbușit sau ca și cum ar fi vrut să zică ceva dar nici unul dintre ei nu priceput ce
a vrut să spună pentru că nu a continuat.
— Asta nu este foarte corect din partea ta, a spus în cele din urmă Vladimir și
tuturor li s-a părut că s-a roșit puțin nimic. Adică nu referitor la știi tu ce… dar
treaba că aș fi prinț alb sau de altă culoare mi se pare o prostie enormă.
— Putem să lămurim asta foarte repede, s-a auzit o voce profundă din
tufișurile aflate în spatele lor. Nu cred că va dura mai mult de o oră.
Era dragonul care se furișase pe îndelete acolo dar pentru că era enorm nu s-a
făcut vizibil. Oricum acum îl vedeau atât Vladimir cât și Elenina.
— Cum am putea să o facem așa de repede? Pentru că în cel mult o oră va
trebui să mă întorc acasă până nu se îngrijorează mama mea.
— Păi să ne grăbim atunci, spuse dragonul. Urcați-vu cu toții în spatele meu,
țineți-vă bine și în câteva minute vă duc la portalul Regatului magiei Albe.
Au urcat toți în spinarea încăpătoare a dragonului mai puțin grifonul care și-a
fâlfâit orgolios aripile fără să spună nimic ca semn că el se poate descurca și fără
ajutorul dragonului.
Elenina din poziția în care se afla nu a putut vedea prea bine încotro zboară
dragonul dar ei i s-a părut că o iau tot spre Bran. Într-adevăr după numai câteva
minute dragonul a aterizat tot într-o poiană dar oricât au privit în jur nu au zărit
nimic care să semene a portal.
— Ei, întrebă Elenina, dacă tot suntem cu toții ființe magice nu se presupune
că am putea zări un portal dacă ar exista așa ceva pe aici?
— Aș ar trebui să fie, răspunse dragonul, numai că maeștrii Magiei Alba sunt
cu adevărat maeștrii mai ales în arta disimulării.
Privi cu capul plecat într-o parte la Vladimir și spuse:
— Tinere pe calea aflării identității tale adevărate am să te rod să îmi dai o
șuviță din părul tău princiar.

103
 Vladimir își duse mâna la păr ți întrebă neajutorat:
— Cum?
— Ei vezi noi ne-am pregătit din timp și dacă cumva crezi că va trebui să îți
smulgem părul te înșeli. Dacă ai să cauți după urechea mea stângă ai să găsești un
mic săculeț de mătase care printre altele are în el și o foarfece. Ia-o, taie-ți o
șuviță apoi folosește foarfeca pentru a-l tăia în bucățele cât mai mici în palma
Prințesei.
După ce Vladimir se achită de sarcina primită fu rugat să transfere firișoarele
de păr tăiat mărunt din nou în palma lui.
— Acum ține-ți palma în fața gurii mele și nu te înspăimânta când am să suflu
pentru că am oprit flăcările. Deși în măsura în care ești prinț nici nu ar fi trebuit să
te afecteze.
Puțin îngrijorat, Vladimir nu îl cunoștea încă atât de bine pe dragon ca să își
dea seama când acesta glumește și când vorbește serios, întinse palma înaintea
botului dragonului.
— Nu închideți ochii și priviți ce se întâmplă.
Nu au ieșit flăcări din gura dragonului dar ceva căldură tot părea să iasă din
nările lui pentru că Vladimir abia și-a putut menține mâna în vârtejul de aer
fierbinte.
Când a terminat de suflat dragonul a spus făcând pe supăratul:
— Vreți să nu vă mai uitați la mine? Știu că sunt frumos dar uitați-vă mai
bine în față!
A întins una din labele din față arătând undeva înainte lui și când au privit au
văzut cu toții ca prin ceață umbra rotundă a unui portal. Era puțin diferit față de
cel pe care l-au văzut înainte la intrarea în Regatul Negru dar au recunoscut cu
toții același tip de iris care le bloca intrarea. Firișoarele de păr deveniseră parcă
luminescente și le arătau clar limitele portalului.
— Probabil că la fel s-ar fi comportat părul oricăruia dintre noi, spuse
neîncrezător Vladimir.
Dragonul scoase un muget de exasperare și apoi spuse:
— Bine Toma necredinciosul. Poate că portalul ar fi reacționat la fel pentru
orice păr folosit dar de asta ce mai zici?
Se apropie până lângă portal și puse laba uriașă în mijlocul lui apoi după ce
așteptă câteva clipe și nu se întâmplă nimic făcu câțiva pași înapoi și spuse:
— Pe rând fiecare vă rog dar băiatul la urmă.
Prima a fost Elenina care a ținut ceva mai mult mâna în centrul irisului apoi
lăsă locul lui Matei care văzând că nici la el nu se întâmplă nimic îl lăsă pe grifon
care apăsă cu putere pe lamelele metalice.
— Hei fără forță, i-a spus dragonul văzându-l că apasă cu putere. Forța o fi ea
bună uneori dar nu și în cazul unui portal.

104
 După ce grifonul se retrase dragonul îi făcu semn lui Vladimir:
— Să te vedem acum tinere prinț dacă am sau nu dreptate. Atinge scurt irisul
portalului în centru iar voi ceilalți fiți pregătiți la orice.
— Stai așa, a spus Matei așezându-se în fața Eleninei. Cum adică să ne
așteptăm la orice? Ce bănuiești că s-ar putea întâmpla?
— Păi de la urale că le-a sosit prințul până la urlete de furie că i-am
descoperit mă pot aștepta la orice reacție.
Îi făcu semn lui Vladimir care cu pași mărunți s-a apropiat de portal. Ezitând
a întins mâna spre lamelele de metal al irisului și le-a atins ușor. Nu s-a întâmplat
nimic și după câteva clipe s-a întors spre ceilalți vădit ușurat.
Dar zâmbetul i-a înghețat pe față când a auzit fâșâitul lamelelor de metal cum
alunecă una peste alta deschizând portalul în spatele lui.
S-a întors spre portal și a putut vedea la fel cum au putut vedea toți cei care îl
însoțeau câțiva soldați cum stăteau vigilenți în spatele irisului acum larg deschis.
Erau înarmați oarecum la fel ca și Matei, atât că arcurile păreau mai scurte dar
săbiile erau la fel și le-au scos într-o clipă părând gata să apere intrarea cu prețul
vieții. Cel care părea a fi comandantul a privit consternat la Vladimir apoi după o
clipă a pus un genunchi la pământ plecând capul. Gestul lui a fost urmat imediat
de ceilalți soldați.
În cele din urmă s-au ridicat de jos și comandantul gărzii a spus șovăielnic:
— Înălțimea ta ni s-a spus că vei sosi. Dar te așteptam să ajungi abia mâine.
Arătă cu mâna spre însoțitorii din spatele lui:
— Și te așteptam să vii singur.
Vladimir a rămas un timp cu gura căscată privind când la soldați când în spate
spre însoțitorii lui. Poziția asta nu-l avantaja deloc așa că Elenina făcu un pas pe
lângă el și spuse soldaților:
— Poate ar fi bine să anunțați atunci că am venit: prințul și însoțitorii lui.
Cum comandantul gărzii părea să șovăie Elenina a întrebat:
— Doar ne cunoști, nu-i așa?
Comandantul gărzii a privit scurt la ea apoi a făcut o plecăciune scurtă și a
spus șovăielnic:
— Te cunoaștem Prințesă și îi cunoaștem și pe însoțitorii tăi dar protocolul
spune că…
Ca o adevărată prințesă Elenina îi tăie scurt vorbele:
— Protocolul este foarte bine să fie respectat în vremuri de liniște și pace. Dar
în ultimele trei zile s-a atentat de trei ori la viața mea. De unde știm că nu
urmează la rând prințul? Poate ar fi bine să vă grăbiți cât îl mai aveți în viață!
Vorbele Prințesei parcă l-au electrizat pe comandant pentru că a spus câteva
vorbe șoptite unui soldat care a încălecat pe un cal și s-a depărtat grăbit. Nici unul

105
dintre cei prezenți nu s-a mirat când după numai câteva zeci de metri calul și-a
desfășurat o pereche albă de aripi și s-a înălțat în zbor.
După ce a dat câteva ordine grăbite soldaților din gardă, comandantul a făcut
semn tuturor să intre apoi a închis portalul în urma lor.
— Am să vă conduc personal la palat, a spus el și le-a arătat drumul.
Spre deosebire de Regatul Negru, Regatul Alb părea mai mic și după numai
câteva cotituri ale drumului au zărit în zare capitala care și ea, părea minusculă pe
lângă capitala Regatului Negru.
Când Elenina îi spuse despre asta lui Matei acesta, tot în șoaptă îi răspunse:
— Așa cum a spus și străbunica ta, mult mai multe vrăjitoare au fost atrase de
Magia neagră decât de cea albă. Regatul lor este abia cu ceva mai mare decât un
sat obișnuit.
Totuși Eleninei i se părea că aici este mai multă ordine decât în regatul ei și
când i-a spus asta lui Matei acesta i-a spus să nu uite că Regatul negru era după
un război din care încă nu și-a revenit. Pe de altă parte Regina Albă, regina
Eleonora după cu i-a precizat el era ceva mai severă cu supușii ei decât fusese
regina Madalena.
Nu au putut continua discuția pentru că au ajuns în fața palatului regal unde
regina, îmbrăcată așa cum Elenina își imagina că trebuie să fie îmbrăcată o regină
îi aștepta în capul scărilor.
De nevoie s-au oprit acolo și au privit în sus spre ea: Eleninei i se părea
izbitor de asemănătoare cu străbunica ei, așa cum și-o reamintea din portret.
— Iată-vă! a spus regina rece privind mai mult spre Elenina. Am tot auzit de
Prințesa Neagră și de prietenii ei dar nu mă așteptam să vă întâlnesc atât de
curând.
Elenina nu știa nimic despre obiceiurile de la curte dar nici nu îi păsa prea
mult de ele așa că a urcat câțiva pași până a ajuns aproape lângă regină. Câțiva
soldați din gardă s-au apropiat câțiva pași dar cum nimeni nu a făcut nici un gest
a mai urcat o treaptă și a spus:
— Poate nici noi nu ne-am fi grăbit să venim dar de trei zile încoace parcă tot
Universul conspiră să mă elimine așa că am venit să cerem ceva informații. Asta
în măsura în care le aveți.
Cum regina nu a spus nimic Elenina a continuat:
— Pe capul meu s-a pus o recompensă. Cine mă ucide primește un kit magic
și un rang nobiliar.
Regina își mușcă buzele dar nu spuse nimic ci doar privi spre Elenina uimită.
— Și dacă un kit magic se mai poate găsi pe ici pe acolo din câte am înțeles
eu un rang nobiliar nu poate oferi decât cineva de spiță nobilă. Ori din câte am
înțeles eu mai există extrem de puțini care ar putea face așa ceva.
Ochii reginei scânteiau de furie:

106
 — Copilă dacă insinuezi cumva că…
— Ba s-avem pardon, spuse Elenina încercând să o imite pe Carla când se
certa cu ea. Poate ai vrut să spui Prințesă nu copilă.
Privi în jur și văzu în depărtare un turn de pază în care nu se zărea nimeni și
făcu cu toate degetele un semn spre el. Cu același zumzet de viespe uriașă turnul
dispăru și toți cei din jurul ei au făcut ochii mari.
— Prințesă așadar, spuse Elenina fluturând mâna prin fața Reginei Albe.
Regina oftă ușor și mai privi încă o dată spre locul unde fusese turnul apoi
spuse împăciuitor:
— Prințesă, planurile noastre nu sunt chiar așa de distructive ci pur și simplu
am sperat într-o uniune maritală între cele două regate prin căsătoria Prințului
Alb, aici de față cu Prințesa Neagră. După cum vezi în mod clar nu vrem
dispariția ta…
În vocea ei se simțea ceva așa că Elenina după ce a privit-o atent a spus
zâmbind ușor:
— În mod sigur nu dispariția mea dar îmblânzirea în mod sigur. Sau să repet
cuvântul folosit de sfetnicului de taină ”dresare” parcă a zis, nu?
Regina roși apoi oftă ușor și a spus:
— Au fost doar niște vorbe aruncate dar eu nu am fost de acord.
Elenina zâmbi ușor și se prefăcu că ascultă ceva dinspre zidurile palatului:
— E un sfetnic foarte bun. El a fost de părere să nu fim primiți în sala tronului
pentru că de la un anumit nivel al puterilor magice se pot citi umbra cuvintelor
rostite într-o încăpere. Are dreptate numai că nu trebui să intrăm acolo ca să știu
ce s-a vorbit așa că… spune.
Regina își frânse mâinile ca și cum nu ar fi suportat să fie învinsă în fața
supușilor ei dar pe urmă făcu semn unui bărbat din spatele ei și acesta scoase
dintr-un sipet un felinar și un portret pe care le înmână reginei.
— Tot ce pot să îți spun este că cei din Consiliul Regenței au pus recompensa.
Și da, pot da celui ce te va ucide un rang nobiliar pentru că au prelevat din trupul
mort al reginei Madalena câteva ovule și s-au folosit de unul din ele ca să obțină
un făt viabil de la o mamă surogat.
Îi întinse portretul și spuse:
— Una din iscoadele noastre a reușit să obțină un portret al… Prințului
rezultat din această blasfemie. Are șase ani, o constituție labilă și dacă totul
merge după voia lor în curând va deveni prinț. Prințul negru și va oferi câte
ranguri nobiliare va dori inclusiv celor trei din Consiliul Regenței.
Elenina a plecat ochii spre portret și s-a încruntat:
— Ăsta pare mai degrabă un broscoi decât un băiat.

107
 — Da, confirmă regina, nu are o înfățișare prea agreabilă dar când se va
maturiza va fi un Prinț Negru în toată regula. Iscoada mi-a spus că deocamdată
chiar supușii îi spun broscoi când sunt siguri că nu-i aude nimeni.
Elenina mai privi încă o dată spre portret și întrebă:
— Și când o să se întâmple asta? Are ceva puteri magice de pe acum?
Regina clătină din cap și zâmbi ușor:
— Deocamdată tot ce poate să facă este să-i deoache pe cei din preajma lui.
Iscoadei noastre i-a fost rău trei zile după ce a dat ochii cu el dar cele trei
vrăjitoare fac tot posibilul să urgenteze maturizarea lui.
Privi în jur ca și cum s-ar fi ferit să nu o audă cineva apoi se aplecă spre
Elenina și spuse încet:
— Sper că știi că va trebui să elimini broscoiul înainte ca el să capete chiar și
cele mai mici puteri magice.
Elenina înghiți în sec dar încercă să se arate tare așa că întrebă:
— Nu întreb cum am să fac asta ci doar cum să fac să ajung la el.
Regina îi întinse felinarul și i-a spus:
— Cele trei vrăjitoare din Consiliu regenței au reușit ceva ce nimeni până la
ele nu a putut face: un portal mobil. Tot ce știm este că în general unul din
locurile preferate unde se găsește mai multe zile la rând este undeva pe Tâmpa.
Dacă îl cauți noaptea cu felinarul ăsta ți se va arăta. Să-ți iei prietenii cu tine și să
folosești forța dacă este nevoie numai scapă lumea de el.
Elenina se încruntă și privi întrebătoare spre Regină pentru că i se părea prea
pornită spre distrugerea broscoiului.
— De ce ești așa de pornită împotriva lui? întrebă ea.
Regina o privi în ochi și îi răspunse:
— Pentru că cei din Consiliul Regenței dacă vor vedea că nu reușesc să te
elimine vor încerca să îl elimine pe Vladimir, strănepotul meu. Și el este mult mai
vulnerabil pentru el își va putea activa puterile abia mâine când va împlini 20 de
ani.
Privi câteva clipe spre Vladimir apoi adăugă:
— Și ca să fiu sinceră va dura câteva zile bune până când va ajunge la
deplinătatea lor și chiar și atunci nu va ajunge niciodată la nivelul tău.
— De ce? întrebă Elenina curioasă.
Regina ridică resemnată din umeri:
— Pentru că Madalena era mult mai pricepută în asemenea vrăji decât oricare
dintre noi.
Elenina scutură din cap:
— De fapt am vrut să întreb de ce vor încerca să îl elimine pe Vladimir dacă
dau greș în cazul meu?

108
 — A păi e simplu, răspunse regina. Dacă Vladimir dispare singurul prinț care
rămâne în viață este Broscoiul și cu el va trebui să te măriți. Cei de neam nobil nu
se pot căsători decât între ei.
— Ha! spuse Elenina și privi chiorâș spre portret. Puteți să-i pregătiți sicriul
la brotacul ăsta.
Au mai sta puțin de vorbă apoi au plecat nu înainte ca regina să-i roage pe toți
să aibă grijă de Vladimir și după ce se activează puterile să îl ajute să și le
folosească. Din câte le-a spus este mai bine să-i însoțească fiindcă în lumea
obișnuită are șanse mai mari ca să se obișnuiască mai repede cu ele.

Capitolul 21

Manualul practic de magie neagră

După câteva nopți pierdute pe Tâmpa cu Elenina folosind felinarul dat de

regină pentru a descoperi portalul ascuns s-au lăsat păgubași pentru că viața își
cerea drepturile.

109
 Tezele Eleninei se aglomerau iar Vladimir avea de pregătit picturile pentru
expoziție.
Deși prietenii ei erau mereu în alertă nici un alt atentat la viața ei sau la al lui
Vladimir nu a mai avut loc.
— Poate s-au plictisit sau poate au renunțat, a tras concluzia după câteva zile
grifonul dar dragonul a clătinat neîncrezător din capul lui mare.
— Nu cred, a spus el. Mai degrabă și-au dat seama că îi căutăm și au lăsat-o
mai moale.
Discuția avea loc în păduricea de deasupra Castelului de lemn unde puteau
deveni vizibil fără nici o problemă fiindcă în ciuda vremii călduroase nu prea se
încumeta nimeni să urce. Vladimir era și el cu ei pentru că au ajuns la concluzia
că decât să se împartă și să aibă grijă de fiecare în parte mai bine să stea cât mai
mult împreună.
Până și părinții Eleninei părea că s-au împăcat cu prezența aproape zilnică a
tânărului iar mama ei a renunțat după o vreme să-i mai controleze când rămâneau
mai mult timp în cameră.
Au început să testeze în pădurice puterile tânărului care s-au dovedit
dezamăgitor de slabe în comparație cu ale Eleninei.
— Nu trebuie să fii supărat pentru asta, i-a spus Matei văzându-i
dezamăgirea. Întotdeauna vrăjitoarele au fost mai dotate. Nu mă întreba și de ce.
Chestie de genetică probabil sau alte motive care nu le putem noi desluși.
Dar dacă la altele nu prea îi reușeau vrăjile la zburat s-a dovedit priceput încă
din prima zi când a încercat. Chiar dacă nu putea încă să o ducă pe Elenina în
spate așa cum îi promisese s-a descurcat perfect și au început să se complacă în a
zbura în formație amândoi și a face diferite figuri acrobatice. S-au descurcat
amândoi de minune până când Elenina a venit cu ideea să se sărute în zbor lucru
care a provocat exasperarea atât a lui Matei cât și a grifonului.
— Tu nu zici nimic? l-a întrebat Matei pe dragon care asista impasibil la
acrobațiile aeriene ale celor doi.
— Eu sunt ceva mai înțelept și mai înțelegător, a spus dragonul, mai ales că
sper că nu va dura mult.
Toate au durat de fapt până în ziua când Matei le-a adus un exemplar din
ziarul local în care un cititor întreba redacția dacă știe cumva despre zborurile pe
care o echipă de acrobați le realizează în fiecare după amiază în păduricea din
spatele drumului spre poiană.
— Gata cu zborurile de agrement, a hotărât Matei după ce toți au citit ziarul
și tocmai pe când se întrebau unde să se mute pentru a evita să fie văzuți lângă ei
s-a materializat un cal înaripat.
După ce a aterizat lângă ei un oștean a coborât din șa și s-a apropiat cu
repeziciune de ei.

110
 Matei s-a interpus rapid între el și Elenina dar oșteanul nu părea să aibă
intenții ostile așa că toți s-au relaxat.
Când a ajuns în fața lor a lăsat un genunchi, a plecat capul apoi s-a ridica și a
înmânat Eleninei un sul de pergament.
— De la regina Albă, înălțimea ta. Vești urgente.
După ce a căpătat de la Matei aprobarea din priviri Elenina a rupt sigiliul și a
desfăcut pergamentul.
După ce la- citit l-a întins lui Matei să-l citească și el apoi a spus celorlalți:
— Regina Albă ne așteaptă pe Dealul Câinelui astăzi până la prânz. Spune că-
i ceva important legat de Consiliul Regenței dar nu spune un cuvânt mai mult.
Cum cei din jur nu spuneau nimic privind tăcuți la ea întrebă:
— Știe cineva unde-i dealul ăsta al câinelui? Putem ajunge acolo până la
prânz?
— La amândouă întrebările răspunsul este da Prințesă, răspunse Matei. Dar
dacă este vorba cumva de o capcană?
— În nici un caz nu e vorba de așa ceva, a spus apăsat soldatul care a adus
mesajul. Regina mi-a spus în mod special să vă asigur de asta și tot în mod
special a spus că se va întâmpla ceva legat de Consiliul de regență la care trebuie
neapărat să participați.
— Ce facem Prințesă? a întrebat Matei privind spre ea.
— Păi ce să facem, mergem, a spus ea încercând să pară hotărâtă.
Chiar dacă acum se descurcau amândoi destul de bine cu zborul au preferat să
se urce pe spatele lat al dragonului ca să ajungă mai repede astfel că în numai
câteva minute au ajuns.
Pe culmea dealului aștepta regina Eleonora însoțită de câțiva curteni.
După ce au schimbat politețurile de rigoare, regina le-a arătat un deal aflat la
aproape jumătate de kilometru distanță în fața lor.
— Ar trebuie să vedem ceva deosebit? întrebă ușor malițioasă Elenina.
— Încă nu, răspunse regina prefăcându-se că nu observă tonul vocii ei.
Arătă spre unul din oamenii care o însoțeau și adăugă:
— Iscoada noastră ne-a spus că cele trei vrăjitoare care alcătuiesc Consiliul
vor încerca astăzi la prânz pe Dealul lui Benga o vrajă foarte puternică și foarte
periculoasă.
Toți au privit spre dealul din față dar nu se zărea nimic doar câteva frunze
învârtejite de vânt.
— Să ne ascundem totuși după tufișurile astea.
Văzându-le nedumerirea regina Eleonora îi lămuri:
— Este posibil să apară cu numai câteva clipe înainte de ora prânzului pentru
a evita să fie descoperite. Ar fi preferabil să nu ne vadă.

111
 — Mai sunt câteva minute până atunci așa că ai putea să ne lămurești despre
ce anume este vorba.
— Vor folosi din câte mi-a spus iscoada Vraja Vremii.
Văzând că toți o privesc nedumeriți le explică:
— Este vorba de o vrajă care poate accelera trecerea timpului. Au simțit că
sunteți pe urma lor și vor să îl maturizeze prematur pe Broscoi ca să vă poată face
față.
Elenina se încruntă privind țintă dealul din față:
— Și de ce ai spus că este o vrajă periculoasă?
— Pentru că este, răspunse regina. O singură greșeală dacă fac se trezesc cu
toții osândiți să-și petreacă restul zilelor în Ținutul de Nicăieri.
Elenina ar fi vrut să întrebe ce înseamnă Ținutul de Nicăieri dar chiar atunci
observă mișcare pe dealul din față. Câteva femei însoțite de câțiva bărbați au
apărut ca de nicăieri pe vârful dealului ieșind dintr-un cerc pe care Elenina îl
bănuia a fi portalul mobil de care tot vorbea regina. Înconjurat de străjeri se vedea
și un copil ceva mai scund de statură despre care Elenina presupuse că e
Broscoiul.
Cei de pe dealul de vizavi s-au strâns repede într-un grup și când regina
Eleonora îi întinse un binoclu puternic văzu că aveau pe o măsuță o carte din care
cele trei femei au început să citească fiecare pe rând apoi se roteau puțin în jurul
mesei lăsând locul alteia.
Bizară incantație dar cum Elenina nu văzuse nici una până acum i se părea
totul încărcat de mister.
Regina îi luă binoclul și i-l întinse lui Matei și în același timp îl întrebă:
— Se vorbește că ai fi cel mai bun arcaș din cele două regate. Așa este?
Matei privi un timp prin binoclu apoi întrebă la rândul lui:
— Probabil că nu se vorbește degeaba Măria ta. Pe care vrei să o ucid prima?
Regina Eleonora clătină din cap zâmbind:
— Pentru numai atâta lucru nu te deranjam pe tine: îmi era de ajuns unul din
oștenii mei.
Arătă spre cercul rotitor ale celor trei vrăjitoare și spuse:
— Aș vrea în schimb ca în timp ce ele fac schimb de locuri să lovești unul din
picioarele mese în așa fel ca ea să se răstoarne și cartea să cadă pe jos.
La privirea lui mirată i-a explicat:
— Dacă ceremonia este întreruptă forțele invocate se vor întoarce împotriva
lor astfel că vor fi pe veci mutate în Ținutul de Nicăieri.
Matei nu spuse nimic ci doar făcu câțiva pași în față apoi își muie un deget în
gură și cercetă vântul.
Ieși de după tufișurile după care se ascundeau alese cu grijă o săgeată apoi
după ce o potrivi cu grijă în coardă întinse arcul cu putere.

112
 — Nu cred că va reuși, spuse încordat Vladimir. Cândva am făcut și eu tur
sportiv și știu câte ceva.
— Înseamnă că nu știi destul, spuse mustrător regina Eleonora. Matei este
într-adevăr cel mai buna arcaș pe care-l știm.
Vladimir se retrase puțin mai în spate sub privirea mustrătoare a reginei și îi
șopti la ureche Eleninei:
— Un arc bun poate arunca săgeata cu cel mult 80 de metri pe secundă iar
până la dealul de colo sunt cel puțin patru sute de metri. Îți dai seama? Săgeata o
să facă pe drum cinci secunde în care se pot întâmpla multe…
Nu apucă să mai completeze pentru că Matei dădu drumul săgeții și într-
adevăr tuturor li se păru că a făcut o eternitate pe drum dar când a ajuns a lovit
fără greș piciorul mesei pe care era cartea. Una din vrăjitoare se repezi după carte
și o clipă se păru că o să prindă și să împiedice dezastrul dar cartea îi alunecă
printre degete și alunecă jos pe pământul umed. Se repezi după ea dar dinspre
norii plumburii se ivi o lumină viorie.
Se auziră țipete dar lumina după ce păru că ezită câteva clipe se repezi spre
cei de pe deal și îi învălui într-o rază orbitoare. Își acoperiră ochii iar când au
privit iar dealul era pustiu și doar măsuța răsturnată le mai amintea de ciudata
ceremonie atât de dezastruos încheiată.
— Gata cu cele trei scorpii din Consiliu Regenței, a spus satisfăcută regina.
Sunt pe veci mutate în Ținutul de Nicăieri împreună cu broscoiul lor afurisit cu
tot. Ne putem de acum întoarce la treburile noastre obișnuite.
Privi cercetător spre Elenina și spre Vladimir apoi zâmbi satisfăcută:
— Voi puteți să mai rămâneți un timp aici printre oameni. Nu mai este nici un
pericol pentru nici unul din voi pentru că în curând se va duce vestea despre
dispariția rușinoasă a celor care au pus recompensa.
După ce și-au luat rămas pun Elenina și Matei s-au întors însoțiți de prietenii
lor acasă.
Dragonul fiind prea mare ca să încapă în casă a plecat să-și petreacă noapte în
munți dar grifonul și Matei i-au însoțit pe cei doi tineri în casă.
Părinții Eleninei s-au obișnuit atât de mult cu prezența lui Vladimir încât li se
părea o prezență aproape firească așa că nu mai ziceau nimic. Din când în când
mama ei se simțea obligată să le mai aducă prăjituri și să-i întrebe dacă pe lângă
atâtea plimbări mai au timp și de învățat.
De data asta, spre uimirea tuturor tatăl ei a fost cel care a bătut în ușă. Avea
un zâmbet vinovat când i-a întins un colet:
— Pentru nimic în lume nu v-aș fi deranjant dar cât ați fost plecați a sosit un
curier cu un colet pentru tine. Scrie pe el ”Eleninei personal” așa că am semnat eu
pentru el și l-am ținut ascuns pentru că maică-ta voia cu orice preț să îl deschidă.

113
 A ieșit cu același zâmbet vinovat pe buze iar Elenina a căutat un cuter pentru
că coletul părea extrem de bine ambalat în cartoane și fâșii interminabile de
scotch.
Când în cele din urmă reuși să taie toate hârtiile fata a rămas cu un caiet gros
în mână. Pentru că pe partea care era deasupra nu scria nimic Elenina l-a întors
repede și a recunoscut același scris colțuros care era și pe caietul din pod.
— Manualul practic de magie, a șoptit încet Matei.
A arătat spre un sigiliu translucid care era lipit pe partea unde caietul trebuia
să se deschidă.
— Sigiliul genitorilor este intact. Dacă altcineva va încerca să îl deschidă
caietul va lua foc sau se va distruge în alt fel.
— Poate că ar fi mai bine să-l distrugem, a spus hotărâtă Elenina. Nu mă simt
capabilă să conduc o școală. Și nici să aduc pace între oameni și vrăjitoare.

114