Sunteți pe pagina 1din 6

PROPUNERE de rezolvare a TESTULUI 12 de antrenament CNEE și MEC, BAC 2020, LLR –

realizată de profesorii Alecu Anda-Ligia (S I. A, B) și Pertea Cristina-Adriana (S II și S III)

Propunere de rezolvare a testelor de antrenament CNEE și MEC,


realizată de profesori din județul Dâmbovița

Examenul de bacalaureat naţional 2020


Proba E.
a) Limba şi literatura română

Testul 12

Subiectul I A

A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu


privire la textul dat.

1. Indică sensul din text al secvenței îmi intrase în inimă. 6 puncte

Secvenţa citată (îmi intrase în inimă) se referă la faptul că Maria, Regina României, este
extraordinar de fericită de venirea surorii ei; este copleșită din punct de vedere sentimental, cuprinsă
de bucurie.

2. Menționează numele persoanei care constată schimbarea de dispoziție a prințesei, utilizând


informaţiile din textul dat. 6 puncte

Persoana care constată schimbarea de dispoziție a prințesei este bătrânul ei prieten, generalul
Vlădescu, care afirmă: ,,Ce schimbare minunată vedem în seara aceasta la prințesa noastră!ʺ

3. Precizează localitatea unde se găsea granița țării, justificându-ți răspunsul cu o secvență


semnificativă din text. 6 puncte
Localitatea unde se găsește granița țării este Predeal, aceasta este menționată în secvența: ,,...la
Predeal, unde e frontiera țării noastre.ʺ

4. Explică motivul pentru care prințesa se bucură de venirea lui Ducky.


6 puncte
Prințesa se bucură foarte tare de venirea surorii Ducky, pentru că prezența acesteia îi ușurează o
parte din greutatea sufletească pricinuită de dorul de casă (care o sufoca de multă vreme).

5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, portretul moral al lui Ducky, valorificând ultimul paragraf.


6 puncte

Ducky se impune printr-un ,,caracter mai puternicʺ. 7


Trăsăturile morale sunt evidențiate în mod direct, prin ochii Reginei Maria, care este tentată să le
reliefeze prin comparație cu propria-i persoană. Este amuzantă și bună oratoare, sinceră, cu spirit de
a spune verde-n față, franc. 43

1
PROPUNERE de rezolvare a TESTULUI 12 de antrenament CNEE și MEC, BAC 2020, LLR –
realizată de profesorii Alecu Anda-Ligia (S I. A, B) și Pertea Cristina-Adriana (S II și S III)

Subiectul I B

B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă stările de spirit pot
fi schimbate sau nu prin prezența celor dragi, raportându-te atât la informațiile din fragmentul
extras din volumul Jurnal de război 1916 – 1917 de Maria, Regina României, cât și la experiența
personală sau culturală.
20 de puncte
În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
- formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea
corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente;
14 puncte
- utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de
exprimare, de ortografie și de punctuație), aşezarea în pagină, lizibilitatea. 6 puncte

În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 150 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Consider că starea de spirit este acea predispoziție, sensibilitate față de o persoană, dar și
față de un loc, de un obiect, de un simbol, o reușită sau un eșec și poate fi schimbată de la un
moment la altul în funcție de puterea impactului afectiv, de împrejurări.
În primul rând, oamenii sunt gânditori, sensibili, conștienți și analitici, unii introvertiți,
alții volubili, cert este că sunt schimbători, iar starea de spirit variază în funcție de modul cum
propriul for interior resimte un impact emoțional. Un exemplu relevant în acest sens este bine
conturat în ,,Jurnal de război 1916-1917ʺ de către Maria, Regina României, care, sub imperiul
bucuriei de a-și revedea sora, are o stare pozitivă, empatică, exacerbată chiar, astfel încât filtrează
altfel realitatea înconjurătoare: ,,În starea în care mă aflam, toate simpatiile și aversiunile căpătau
proporții ample, așa că afecțiunea mea față de căluții cei ridicoli a sporit până a devenit o satisfacție
aproape fizică...ʺ. În plus, ea însăși simte schimbarea, autoanalizându-se: ,,Da! Mă schimbasem,
îmi intrase în inimă bucuria, venirea surorii mele mă ușurase de o parte din greutatea zdrobitoare a
dorului de casă care mă sufoca de atâta timp. ʺ
În al doilea rând, cei dragi, cu simpla prezență, cu o privire, cu un gest pot influența
schimbarea dispoziției unei persoane. O stare de spirit tristă a cuiva apropiat devine apăsătoare și
pentru cei din jur. La fel se întâmplă și cu starea pozitivă, devine molipsitoare. Bunăoară,
raportându-mă la experiența personală, pot să detaliez acest aspect: reușita examenului de
admitere la liceul pe care mi-l doream m-a impresionat foarte mult pentru că mi-a întărit încredrea
de sine, însă reacția familiei mi-a transformat acea stare de încredere în mine într-o stare de spirit
vecină cu extazul ... Am perceput altfel reușita cu ai mei lângă mine! Simt și acum strângerea de
mână puternică, bărbătească a tatălui și am în ochi zâmbetul senin al mamei, mâinile împreunate ca
pentru a mulțumi divinității și lacrimile de fericire care se rostogoleau involuntar pe
obraji...Gândindu-mă, peste ani, la acel moment, mă hrănesc cu acea stare!...
Prin urmare, există o multitudine de factori care pot influența schimbarea stării de spirit,
dar oamenii dragi, apropiați nouă sunt direct responsabili de o altfel de schimbare.

2
PROPUNERE de rezolvare a TESTULUI 12 de antrenament CNEE și MEC, BAC 2020, LLR –
realizată de profesorii Alecu Anda-Ligia (S I. A, B) și Pertea Cristina-Adriana (S II și S III)

Subiectul al II-lea 10 puncte

Comentează, în minimum 50 de cuvinte, textul de mai jos, evidențiind relația dintre ideea
poetică și mijloacele artistice.

Ziua de ieri s-a ținut după mine, crezând,


Ca un câine flămând,
Că e legată cu ceva, cu vreo curea,
Cu vreo frânghie, de viața mea –
Și la o răspântie cu statui
S-a întors, văzând că nu-i.

S-a pierdut neputincioasă și pribeagă


După ce vremea întreagă
M-a urmat, pas cu pas, până azi
La amiazi.

Cine și-a pierdut o zi cât o viață,


S-o caute repede. Se înnoptează. Se lasă ceață.

Tudor Arghezi, O zi

Notă
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii
literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Sub raport tematic, poezia argheziană abordează tema trecerii ireversibile a timpului. Viața
efemeră, concentrată în metafora ziua de ieri, se contopește cu purtătorul ei, urmându-l ca un câine
flămând. În primele două secvențe lirice, existența umană este personificată, crede că e legată și,
când își conștientizează libertatea (văzând că nu-i), se pierde neputincioasă și pribeagă. Mesajul
din finalul poeziei este concretizat într-un îndemn adresat celor care irosesc darul cel mai de preț,
timpul, dar care mai au posibilitatea recuperării (cine și-a pierdut o zi cât o viață,/ S-o caute
repede).
Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se realizează prin atitudinea poetică
transmisă în mod direct și, la nivelul expresiei, prin mărcile subiectivității (mărci lexico-gramaticale
prin care se evidențiază eul liric): pronumele personal la persoana I singular (mine, m-), adjectivul
posesiv la persoana I (mea), alternând spre diferențiere cu persoana a III-a.
Discursul liric confesiv este marcat de prezența figurilor de stil: comparație, metafore,
personificări, epitete. Viața, care trece ireversibil și cu iuțeală, este redusă metaforic la durata unei
zile (ziua de ieri, o zi). Comparația (ca un câine flămând) sugerează dependența de stăpân a vieții
trăite, iar revelația eliberării este exprimată prin epitetele personificatoare neputincioasă și
pribeagă. Cureaua și frânghia sunt simboluri ce reflectă legătura creată, însă nu pentru eternitate,
întrucât ,,ziua de ieri” se desprinde la răspântia cu statui (metaforă ce semnifică apropierea
ineluctabilă a morții).
Viața și moartea sunt interdependente, raport evidențiat în construcțiile reflexive
impersonale finale, se înnoptează. Se lasă ceață. Ideea poetică ce se desprinde este, așadar, aceea că
timpul care trece conduce neabătut spre moarte.

3
PROPUNERE de rezolvare a TESTULUI 12 de antrenament CNEE și MEC, BAC 2020, LLR –
realizată de profesorii Alecu Anda-Ligia (S I. A, B) și Pertea Cristina-Adriana (S II și S III)

Subiectul al III-lea 30 de puncte


Profilul real; Filiera tehnologică

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a


unui personaj dintr-un basm cult studiat.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales;
– evidențierea unei trăsături a personajului ales prin două episoade/secvențe commentate;
– analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj ale basmului cult studiat,
semnificative pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și
spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, perspectivă narativă,
registre stilistice, limbaj etc.).

Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).

Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere,
cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de
argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2
puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Basmul cult este o specie narativă amplă, o narațiune pluriepisodică, la care participă
numeroase personaje purtătoare ale unor valori simbolice: binele și răul în diversele lor ipostaze.
Conflictul dintre bine şi rău se încheie prin victoria forţelor binelui. Personajele îndeplinesc, prin
raportare la erou, o serie de funcţii (antagonistul, ajutoarele, donatorii), ca în basmul popular, dar
sunt individualizate prin atribute exterioare şi prin limbaj
Pvestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă, este un basm cult, publicat în revista Convorbiri
literare, în anul 1877. George Călinescu afirma, cu privire la această operă, că este un chip de a
dovedi că omul de soi bun se vădește sub orice strai și la orice vârstă.
Personajele din basmul cult Pvestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă, sunt oameni, dar și
făpturi himerice care au comportament omenesc.
Harap-Alb, protagonistul celui mai cunoscut basm al lui Ion Creangă, săvârşeşte un act de
iniţiere în vederea formării lui pentru viaţă. E o iniţiere într-o lume în care lucrurile pot fi şi altfel
decât aşa cum par la prima vedere, în care primejdiile apar de unde nu te aştepţi şi eşti prins în
capcane. Ochiul minţii trebuie să fie veşnic treaz pentru a putea vedea şi reversul aparenţelor.
Călătoria pe care o întreprinde protagonistul este axul central al basmului, iar la capătul ei Harap-
Alb devine altul. Opera este deci creată pentru a prezenta un erou în devenire.
Parcurgerea drumului maturizării de către erou (caracterul de bildungsroman) presupune un
lanţ de acţiuni convenţionale: o situaţie iniţială de echilibru, o parte pregătitoare, un eveniment care
dereglează echilibrul iniţial, apariţia donatorilor şi a ajutoarelor, acţiunea reparatorie/trecerea
probelor, refacerea echilibrului şi răsplata eroului.
Harap-Alb este asemenea lui Făt-Frumos din basmele populare, destoinic şi curajos, dar
rămâne în zona umanului, fiind prietenos, cuminte şi ascultător, ,,ca un flăcău din Humuleşti”.
Semnificaţia numelui reiese din scena în care Spânul îl păcăleşte pe fiul craiului să intre în
fântână. Naiv, lipsit de experienţă şi excesiv de credul, fiul craiului îşi schimbă statutul, din nepot al
Împăratului Verde în acela de slugă a Spânului: ,,D-acum înainte să ştii că te cheamă Harap-Alb,
aista ţi-i numele şi altul nu”. Numele lui are sensul de rob alb, rob de origine nobilă, dar ilustrează
și condiția de învățăcel, faptul de a fi supus inițierii, transformării. Cele trei nume ale

4
PROPUNERE de rezolvare a TESTULUI 12 de antrenament CNEE și MEC, BAC 2020, LLR –
realizată de profesorii Alecu Anda-Ligia (S I. A, B) și Pertea Cristina-Adriana (S II și S III)

protagonistului corespund etapelor drumului inițiatic: la început – fiul craiului, mezinul (naivul), pe
parcursul călătoriei – Harap-Alb (învățăcelul), la sfârșit – împăratul (inițiatul).
Eroul este urmărit în evoluție, de la naivitate la înțelepciune, pe când celelalte personaje au o
trăsătură dominantă (bunătate sau viclenie).
Primele întâlniri cu inițiatorii săi, Sfânta Duminică, apoi calul năzdrăvan și Spânul, pun în
lumină naivitatea, incapacitatea de a distinge adevărul de aparențe.
Proba podului este un prim episod semnificativ pentru rolul și evoluția personajului
principal, marcând și premisele aventurii de cunoaștere a acestuia. Deghizat în urs, craiul pune la
încercare potențialitatea de calități ale mezinului, absolut necesare pentru a duce la bun sfârșit
misiunea de regenerare a tradiției eroice a familiei. Fiul cel mic nu se sperie, așadar de ursul ce-i
iese în cale ,,mormăind înfricoșat” și primește apoi, cu inconștientă seninătate, sfatul părintesc:
,,Mergi de-acum tot înainte, că tu ești vrednic de împărat. Numai ține minte sfatul ce-ți dau: în
călătoria ta ai să ai trebuință și de răi, și de buni, dar să te ferești de omul roș, iar mai ales de cel
spân, cât îi putea; să n-ai de-a face cu dânșii, căci sunt foarte șugubeți”.
După ce iese din împărația tatălui său, crăișorul se rătăcește în pădurea-labirint. Încalcă
sfatul dat de tată (să se ferească de omul spân) își ia drept călăuză un spân viclean.
În episodul coborârii în fântână, naratorul surprinde lipsa de experiență a tânărului prin
caracterizare directă: ,,Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește spânului și se
bagă în fântână “. Naivitatea tânărului face posibilă supunerea prin vicleșug.
Antagonistul îl închide pe tânăr în fântână și îi cere, pentru a-i cruța viața, să facă schimb de
identitate, să devină robul lui și să jure pe ascuțișul paloșului (sugestie a unui cod al conduitei
cavalerești) să-i dea ascultare întru toate, până când va muri și iar va învia, condiționare paradoxală,
dar care arată calea de eliberare. De asemenea, Spânul îi dă fiului de crai numele de Harap-Alb.
Dacă naivitatea de la început este o condiție necesară inițierii fiului de crai, bunătatea este
calitatea înnăscută care provoacă transformarea personajului. Primul gest de bunătate este
evidențiat în proba milosteniei, în care îi dă bătrânei un ban, spunându-i cu smerenie: ,,Ține,
mătușă, de la mine puțin și de la Dumnezeu mult”. Pe parcursul călătoriei, își va dovedi bunătatea
față de furnici și albine, pe care le ajută necondiționat.
Spânul personifică răul, dar este și inițiatorul pretențios: cu cât încercările la care îl supune
pe tânăr sunt mai grele, cu atât eroul dovedește calități morale care conturează portretul viitorului
împărat, cum ,,n-a mai stat altul pe fața pământului, așa de iubit, de slăvit și de puternic”.
Spânul îi cere să aducă salăți din Grădina Ursului, pielea cu pietrele prețioase din Pădurea
Cerbului și pe fata Împăratului Roș. Harap-Alb își demonstrează curajul și destoinicia în trecerea
primelor două probe cu ajutorul obiectelor magice date de Sfânta Duminică.
Pentru aducerea fetei Împăratului Roș, are nevoie de ajutoare și donatori. Aceste personaje îl
ajută, pentru că mai întâi el și-a dovedit generozitatea și îndemânarea (față de roiul de albine),
bunătatea și curajul (la întâlnirea cu nunta de furnici), prietenia sau spiritul de tovărășie (față de
Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă).
Probele la care îl supune Spânul sunt menite a-l deprinde cu greutăţile vieţii, cu faptul că
omul trebuie să învingă toate piedicile ivite în calea sa, pregătindu-l pentru viitor, când va trebui să-
şi conducă propria gospodărie, propria familie. Ca şi în viaţa reală, flăcăul este ajutat de cel mai bun
prieten (calul fabulos) şi de Sfânta Duminică. În trecera acestor probe, Harap-Alb este umanizat, el
se teme, se plânge de soartă, cere numai ajutorul acelora în care avea încredere, semn că învăţase
ceva din experienţa cu Spânul. De asemenea, altruismul, sufletul lui bun, dragostea pentru albine şi
furnici îl fac să le ocrotească şi să le ajute atunci când le întâlneşte în drumul său, chiar dacă pentru
aceasta trebuie să treacă prin apă sau să zăbovească pentru a le construi adăpost.
Sigur că binele pe care Harap-Alb îl face se întoarce atunci când el însuşi se află în impas,
crăiasa furnicilor şi cea a albinelor salvându-i, de asemenea, viaţa.
O experienţă determinantă pentru maturizarea lui o constituie întâlnirea cu omul roş, care
este un alt pericol de care ar fi trebuit să se ferească, aşa cum îl sfătuise tatăl său. Călătoria spre
curtea Împăratului Roş este un necontenit prilej de iniţiere a eroului, el deprinzând acum învăţătura
că orice om, oricât de neînsemnat ori ciudat ar părea, poate fi de folos, tânărul căpătând experienţă
mai ales în cunoaşterea speciei umane. Fiecare dintre aceste personaje, conturate uneori cu elemente
groteşti, semnifică omul dominat de o trăsătură de caracter, viciile pe care oricine le poate avea şi

5
PROPUNERE de rezolvare a TESTULUI 12 de antrenament CNEE și MEC, BAC 2020, LLR –
realizată de profesorii Alecu Anda-Ligia (S I. A, B) și Pertea Cristina-Adriana (S II și S III)

pe care eroul le priveşte cu o înţelegere bonomă şi jovialitate. De aceea, Harap-Alb are capacitatea
de a-şi face prieteni adevăraţi, loiali, care să-l ajute în orice împrejurare dificilă a vieţii sale.
În acesată perioadă a iniţierii, el cunoaşte dragostea adevărată pentru o fată de împărat, care
vine, aşadar, din aceeaşi lume cu el, pregătindu-l pentru căsătorie, care este unul dintre reperele
finale ale devenirii sale. Probele de la împărăţia fetei trimit spre ritualurile ţărăneşti ale peţitului.
Însoţirea mirelui de un alai de tineri, trecerea lor prin foc, alegerea motivată a miresei, ospăţul oferit
de gazdă, sunt tot atâtea încercări la care îl supune viitorul socru şi cărora mirele trebuie să le facă
faţă.
Spânul este demascat de fată, o ,,farmazoană”. El îi taie capul lui Harap-Alb și îl dezleagă
astfel pe erou de jurământul supunerii, semn că inițierea este încheiată, iar calul distruge
întruchiparea răului. Ultima probă la care îl supune fata este, de data aceasta, o demonstrare a
calităţilor viitoarei soţii, care va şti să aibă grijă de bărbatul ei, să-i stea aproape la bine şi la rău,
acest fapt fiind ilustrat atunci când ea îi salvează viaţa, trezindu-l din morţi.
Această întâmplare simbolizează ideea că acum Harap-Alb redevine el însuşi, fiul craiului,
viitorul împărat care îşi poate asuma răspunderea închegării unei familii şi conducerii unei
gospodării, întrucât experienţa căpătată îi conferă statutul de adult pregătit pentru viaţă.
Acţiunea se desfăşoară linear, iar succesiunea secvenţelor narative este redată prin
înlănţuire. Coordonatele acţiunii sunt vagi, prin atemporalitatea şi aspaţialitatea convenţiei.
Fuziunea dintre real şi fabulos se realizează încă din incipit. Reperele spațiale sugerează dificultatea
aventurii eroului, care trebuie să ajungă de la un capăt la celălalt al lumii, iar în plan simbolic, de la
imaturitate la maturitate. El părăsește lumea tatălui, cunoscută, și trece dincolo, în lumea
necunoscută, ca să devină împărat.
Conflictul, lupta dintre bine și rău, se încheie în basm prin victoria forțelor binelui. Eroul se
confruntă cu doi antagoniști, după avertismentul tatălui: să te ferești de omul roș, iar mai ales de cel
spân, cât îi putea. Mai întâi spânul, om viclean, îi răpește identitatea flăcăului, iar motivele narative,
supunerea prin vicleșug și demascarea răufăcătorului, delimitează începutul și sfârșitul inițierii
feciorului de crai. El îl supune la trei încercări, iar la curtea Împăratului Roș, eroul va avea de trecut
mai multe serii de probe. Față de basmul popular, procedeul compozițional al triplicării este
amplificat.
Personajele (oameni, dar și ființe himerice, care se comportă asemeni oamenilor)
îndeplinesc, prin raportare la erou, o serie de funcții (antagonist, ajutoare, donatori), ca în basmul
popular, dar sunt individualizate mai ales prin limbaj.
Limbajul naratorului și al personajelor se caracterizează prin umor (diminutive cu valoare
augmentativă – buzișoare, băuturică; caracterizări pitorești – portretul lui Gerilă, al lui Ochilă etc.)
și oralitate (frecvența proverbelor, a zicătorilor introduse în text prin expresia vorba ceea: Vorba
ceea: frica păzește bostănăria.). Registrele stilistice popular, oral și regional conferă originalitate
limbajului artistic, prin integrarea unor termeni și expresii populare, a unor regionalisme fonetice
sau lexicale.
Pe parcursul acţiunii basmului, este urmărită formarea personalităţii unui tânăr, iar din acest
punct de vedere, basmul poate fi considerat un bildungsroman.
Deşi înzestrat cu importante calităţi, acesta manifestă slăbiciuni omeneşti, are momente de
tristeţe şi disperare, de satisfacţii ale învingătorului. Toate acestea conduc la desăvârşirea lui ca om.
Harap-Alb nu întruchipează, așadar, tipul eroului voinic din basmele populare, ci pe acela al
eroului vrednic, pentru că evoluția sa reflectă concepția despre lume a scriitorului, prin umanizarea
fantasticului. Trecerea protagonistului prin încercări dificile, precum și experiența condiției
umilitoare de rob la dispoziția unui stăpân nedrept, conturează sensul didactic al basmului, care este
exprimat de Sfânta Duminică: Când vei ajunge și tu odată mare și tare, îi căuta să judeci lucrurile
de-a fir-a-păr și vei crede celor asupriți și necăjiți, pentru că știi cum e necazul.

S-ar putea să vă placă și