BUȘCĂ TEODORA STUDIU BIBLIOGRAFIC

PARTEA I

STUDIU BIBLIOGRAFIC

CAPITOLUL I

- 1. Anatomia capului
- 1.1 Anatomia sistemului osos al neurocraniului
Regiunea capului este formată de oase ce sunt sudate între ele și formează
porțiunea anatomică a craniului. Un rol important al oaselor de la acest nivel
este reprezentat de protecția ce o oferă formațiunilor interioare craniene, cum
este neurocraniu, iar altele delimitează și susțin cavități ce corespund sistemelor
respirator și digestiv, acestea alcătuind splanchnorcraniul. ( Paștea)
Neurocraniul este reprezentat de oase ,în mare parte late, ce
delimitează și protejează cavitatea craniană. Oasele neurocraniului prezintă fața
externă numită exocraniană, fața internă numită endocraniană și o circumferință.
Occipitalul, sfenoidul și etmoidul formează baza craniului și au
origine encondrală. Occipitalul este format din patru porțiuni dispuse în jurul
găurii occipitale se află în partea aborală a cavității și oferă suprafețe de
articulare cu prima vertebră cervicală. Acesta contribuie la formarea bazei
priramidei osoase și la podeaua cavității craniului.
Pe fața exocraniană se găsește gaura mare occipitală, doi condili
bioconvecși dispuși în flancuri și câte o fosă condiliară dispuse deasupra și
dedesubtul celor doi condili. În fosa condiliară dorsală se găsește o gaură
vasculară iar în cea ventrală, gaura medială ce reprezintă locul de deschidere al
canalului nervului hipoglos. Lateral de fosa condilară ventrală se găsește
procesul paracondilar ce prezintă aspect stiloid. De la baza proceselor
paracondilare, reiese câte o creastă nucală ce se reunește cu simetria ei prin
protuberanța occipitală externă, din care coboară median creasta occipitală
externă. De la protuberanța externă pleacă și creasta sagitală externă.
Părțile laterale ale occipitalului se continuă cu porțiunea bazilară în plan
rostral. Bazioccipitalul se articulează cu bazisfenoidul și contribuie la
BUȘCĂ TEODORA STUDIU BIBLIOGRAFIC

delimitarea găurii sfâșiate. Bazioccipitalul are în componența sa tuberculi

musculari și șanțuri superficiale.
Pe fața endocraniană, pe porțiunile laterale, se găsește deschiderea canalului
nervului hipoglos, iar la carnivore și rumegătoare și cea a canalului condilian.
Porțunea solzoasă prezintă protuberanța occipitașă internă diferit în funcție de
specie.
Circumferința delimitează prin marginile porțiunii bazilare și oasele din
proximitate găurile jugulare și sfarâmată orală. Incizura jugulară se află la între
porțiunea laterală și bazilară.
Parietalul contribuie la formarea bolții craniene și face parte din categoria
oaselor late ce prezintă un caracter variat prin formă și așezare.
Fața exocraniană este netedă și convexă și este împărțită în suprafața
parietală și cea temporală. Cele două linii temporale simetrice formează la unele
specii creasta sagitală externă.(las?spp.). Fața endocraniană are aspect concav,
iar pe suprafața acesteia se remarcă amprente ale circumvoluțiunilor cerebrale și
șanțuri vasculare.
Circumferința este caracterizată de aspectul marginilor dințate ce sunt
denumite după oasele de contact(??cu care vin în contact). Sutura sagitală este
formată din marginea sagitală împreună cu simetrica. La canide sunt prezente
unul sau mai multe vormiene, cu aspect de oase suturale, osificate și sudate
destul de timpuriu.(Paștea 1.31)
Baza endocraniană a marginii sagitale formează împreună cu simetrica, după
caz, creasta sagitală internă, fie șanțul sinusului sagital superior. Marginea
laterală realizează contactul cu scvama temporalului.
Interparietalul este situat între cele două oase parietale și se sudează destul
de devreme cu parietalul și occipitalul. Forma variază în funcție de specie. La
carnivore, interparietalul prezintă pe fața exocraniană o creastă sagitală externă
ce se bifurcă rostral. Pe fața endocraniană procesul tentoric împreună cu
omonimul de la occipital formează cortul osos al cerebelului. (Cum e in Predoi
aici?)
BUȘCĂ TEODORA STUDIU BIBLIOGRAFIC

Frontalul este un os lat ce este situat la limita dintre craniu și fața și care
participă la formarea tavanului craniului prin porțiunea scvamoasă. Prin
porțiunea nazală și orbitala a frontalului se delimitează cavitățile respective(?)
din regiunea feței.
Pe fața exocraniană se evidențiază procesul zigomatic care la canide este
scurt și ascuțit și lasă arcada orbitală incompletă lateral. De la baza procesului
zigomatic creasta orbito- temporală coboară vertical și delimitează fosa orbitală
și fosa temporală.
Fața endocraniană este împărțită printr-o lamă osoasă transversală în două
porțiuni. Lama osoasă transversă se unește cu etmoidul și contribuie la
delimitarea cavității craniene de masivul facial.
Circumferința are aspect dințat și prezintă patru margini. Marginea sagitală
ajută la formarea șanțului sinusului sagital superior. În porțiunea nazală se
găsește sagital o lamă osoasă denumită procesul septal. Marginea lateral
inferioară se sudează anterior cu etmoidul, maxilarul și palatinul iar posterior cu
sfenoidul.(Pastea 1.33)
Temporalul se compune din porțiunea scvamoasă și piramida temporalului.
Porțiunea scvamoasă prezintă o fața exocraniană comvexă ce prezintă pe partea
inferioară procesul zigomatic care împreună cu osul zigomatic contribuie la
formarea arcadei zigomatice. Aboral de acesta se afla creasta temporală în timp
ce inferior există un condil convex rostro-aboral și concav dintr-o parte în alta,
urmat de o cavitate glenoidă flancaă posterior de un proces retroarticular.
Acestea reprezintă participarea osului temporal la articulația temporo-
mandibulară(?).Fața endocraniană (cerebrală) este concavă în toate sensurile,
preznând amprente vasculare și fosete digitale date de circumvoluțiunile
cerebrale.
Piramida temporalului are aspect triunghiular și prezintă trei fețe, o bază și
un vârf. Fața posterioară este formată din porțiunea pietroasă și mastoidiană a
temporalului. Fața laterală este formată din porțiunile pietroasă, mastoidiană și
timpanică. Fața medială aparține în înteegime porțiunii pietroase a temporalului.
Baza piramidei este orientată ventral și este formată din porțiunea pietroasă și
BUȘCĂ TEODORA STUDIU BIBLIOGRAFIC

timpanică a temporalului. Vârful piramidei aparține stâncii temporalului făcând

legătura între solzul temporalului și occipital.
Sfenoidul se află în continuarea rostrală a porțiunii bazilare a occipitalului
fiind compus din presfenoid și bazisfenoid. Fața exocraniană prezintă un proces
pterigoidian la nivelul bazisfenoidul și al aripilor acestuia. De asemenea, se pot
regăsi canalul pterigoidian ce se continuă aboral cu șanțul nervului vidian și
canalul alar prezent doar la ecvine și canide ce se deschide în hiatul orbital prin
gaura alară anterioară și posterioară.
Aripile sfenoidului concură la formarea fosei orbitale, temporale și maxilare.
Aripile bazisfenoidului sunt stăbătute de gaura ovală, la canide fiind
acompaniată de gaura spinoasă. Canalul optic la toate speciile se deschide
deasupra hiatuslui orbital.
Fața endocraniană prezintă în porțiunea bazisfenoidului șaua turcească la
nivelul căreia se distinge o fosă hipofizară, un canal craniofaringian, și lama
patrulateră.
Baza aripii la carnivore este străbătută de două șanțuri care adăpostesc
ramura oflamică și ramura maxilară a nervului trigemen. În porțiunea
presfenoidului, baza aripilor este străbătută de canalul optic în sens latero-
rostral.
Etmoidul delimitează cavitatea craniană de cavitățile nazale, fiind format
dintr-o lamă ciuruită dispusă transversal, o lamă perpendiculară situată median
și două mase laterale.
Fața endocraniană a lamei ciuruite prezintă numeroase orificii prin care trec
filetele olfactive ale nervului olfactiv. Fața nazală este situată rostral și are
aspect convex și denivelat pe care se fixează lama perpendiculară și cele două
mase laterale.
Circumferința este formată dintr-o lamă osoasă groasă și neperforată.
Septumul nazal este format din cartilajul septal și lama perpendiculară a
etmoidului.
Lama osoasă orbitală și lama perpendiculară formează masele laterale. În
interiorul acestora se prezintă volutele etmoidale formate din lame osoase
BUȘCĂ TEODORA STUDIU BIBLIOGRAFIC

papiracee. Volutele etmoidale delimitează meaturile etmoidale ce fac legătura

dintre acestea și cavitatea nazală. (Paștea vol 1)

1.2 Particularități anatomice ale neurocraniului la canide

La câini, multitudinea de varietăți a raselor exprimă o serie de particularități

și diferențe la nivelul anatomiei capului exprimate prin proporții și forme ușor
diferite.
Canidele prezintă procesele zigomatice foarte scurte, iar o incizură ia locul,
la această specie, găurii supraorbitale de la acest nivel. Se remarcă bula timpanică,
pe fața laterală a craniului, prin particularitatea conturării netede și rotunjite a
acesteia. (Paștea, vol1)
Cavitatea orbitală se găsește în legatură directă cu fosa temporală ce este
bine delimitată. Marginea supraorbitală a orbitei incomplete este scurtă și cu o
singură gaură lacrimală aflată în adâncimea fosei sacului lacrimal. Pe fața ventrală a
craniului întâlnim, alungiți transversal, condilii occipitalului, ce prin marginile sale
paralele se lipesc de bulele timpanice. Canalul carotic înlocuiește, la această specie,
gaura sfărâmată (Paștea, vol1)
Cavitatea craniană la câini se remarcă prin prezența unei proeminențe
occipitale interne, ce se prelungește rostral cu creasta sagitală internă, iar crestele
pietroase ale stâncii temporalului formează crestele cerebrocerebeloase. (Paștea,
vol1)
Corneții ventrali la câini sunt foarte dezvoltați, această particularitate
caracterizând cavitatea nazală la această specie, aceștia ocupând o bună parte a
acestei porțiuni anatomice.
În cadrul speciei, există diferențe morfologice ale craniului în funcție de
rasă. Cele trei categorii împărțite pe baza indexului cranial pun în evidență diferențe
anatomice.Aceste grupe sunt reprezentate de rasele brahicefalice, dolicocefalice si
mesocefalice. (Pilegaard)
BUȘCĂ TEODORA STUDIU BIBLIOGRAFIC

1.2. Anatomia encefalului

Encefalul reprezintă una din cele două mari componente ale sistemului nervos
central, acesta ocupând interiorul caviății craniene. (Predoi) În rândul animalelor encefalul
poate prezenta diferențe de dimensiune și greutate, câinele având 75/54/40 de mm și între
40 și 120 g (Paștea vol2). Chiar dacă, unele aspecte prezintă modificări în funcție de specia
sau rasa animalului, acesta este compus din 5 părți principale, componentele acestuia fiind
următoarele: mielencefalul, metencefalul, mezencefalul, diencefalul și telencefalul.(Predoi)

După cum am precizat anterior, diferențele de formă sau de dimensiune sunt

adaptate, cel mai adesea, în funcție de rasă. În prezent, nu se cunoaște foarte clar dacă
volumul encefalului poate influența, într-un mod negativ sau pozitiv, dupa caz, activitatea
neuronală (sau nervoasă) (Horschler)

1.2.1 Mielencefalul

Bulbul rahidian este cel ce reprezintă mielencefalul și este localizat în prelungirea

măduvei spinării. Mielencefalul are o lungime de aproximativ 5 cm, prezintă formă
tronconică, dorso-ventral se exprimă turtit iar pe fața dorsală scobit. (Paștea)
Baza mielencefalului, care este dispusă oral, se continuă cu puntea și este delimitată
ventral de șanțul bulboprotuberanțial și printr-o linie ce întregește fețele posterioare ale
pedunculilor cerebeloși acestea fiind situate dorsal. (Predoi) Vârful mielencefalului este
urmat de măduva spinării și este localizat aboral.
Fața ventrală este traversată de șanțul median ventral și este mai largă la marginea
orală, foarte puțin convexă în ambele sensuri. Pe cele două părți ale șantului median se
localizează piramidele bulbare exprimate prin două rânduri de substanță albă, iar lățimea
maximă a acestora se află în proximitatea punții, aboral subțiindu-se și chiar dispărând, iar
decusația piramidală fiind realizată prin fibrele ce se încrucișează.(Predoi pag 23)
Originea nervilor intermedio faciali, perechea a VII-a de nervi cranieni dar și perechea a
VIII-a își au originea în corpul trapezoid, iar originea aparentă a perechii a VI-a de nervi
cranieni se localizează în unghiul format de corpul trapezoid și piramidele bulbare.
(Predoi)
BUȘCĂ TEODORA STUDIU BIBLIOGRAFIC

O mare parte din cerebel îmbracă fața dorsală a bulbului și formează prin
componenta sa precedentă, delimitarea unui spațiu intranevraxial exprimat prin
ventriculul al IV-lea. Cerebelul nu acoperă însă și treimea aborală de pe fața dorsală și din
acest motiv, aceasta se aseamănă cu fața dorsală a măduvei spinării. Cele două cordoane
paramediane (dorsale) devin marcante prin distanțarea lor în sens rostral și realizând
vizibilitatea fasciculelor din alcătuirea lor: gracilis și cuneatus, acestea finalizându-și
traseul prin doi tuberculi (gracilis si cuneiform).
În porțiunea anterioară a feței dorsale se găsesc: trigonul bulbar, ce are forma
triunghiulară, și trigonul pontin, cele două delimitând podeaua ventriculului al IV-lea
denumită fosă romboidală. Șanțul median este poziționat longitudinal si median în
alcătuirea trigonului bulbar.
1.1.2 Metencefalul
Metencefalul este compus din punte, cerebel și pedunculi cerebeloși.
Trunchiul cerebral este ocupat în porțiunea mijlocie de punte, aceasta fiind
localizată între celelalte două componente ale metencefalului.(edoi) Aceasta este
încadrată sub aspectul unei benzi proeminente peste trunchiul cerebral, fiind subțiată la
extremitățiile ce străbat lobii cerebeloși. Șanțul bazilar este situat medio-ventral și
adăpostește artera bazilară. Delimitarea laterală a feței dorsale este exprimată de
pedunculii cerebeloși mijlocii, ce se află la delimitarea fosei romboidale și formează
fragmentul cranial al acesteia.(Paștea)

În regiunea aborală a cavității craniene se află cerebelul, ce este delimitat (sau

separat), prin fisura transversă, de emisferele cerebrale. Localizarea acestuia deasupra
punții și a bulbului rahidian, delimitează ventriculul al IV-lea. Cerebelul are formă
globuloasă și este alcătuit din 3 lobi: vermisul, care este situat median și cei doi lobi laterali
ce poartă denumirea de emisfere cerebeloase. Cele două emisfere cerebeloase separă
vermisul prin două șanțuri superficiale și poziționate longitudinal. Emisferele sunt
apropiate una de cealaltă deoarece vermisul, care este alcătuit din două porțiuni, prezină o
forma curbată dorso-ventral. (Paștea) Segmentarea vermisului anterior se realizează prin
delimitarea a 4 lobuli: lingula, lobul central, lobul ascendent și cumenul, iar vermisul
posterior cuprinde 5 lobi: declive, tuber vermis, pyramis, uvula și nodulus. Pedunculii
cerebeloși stabilesc continuitatea cu lobii laterali ce sunt alătuiți din lobuli secundari.
BUȘCĂ TEODORA STUDIU BIBLIOGRAFIC

Pedunculii cerebeloși sunt alcătuiți din trei cordoane de substanță albă ce asigură
legătura cerebelului de elementele sistemului nervos central, situate în apropierea acestuia.
Aceștia sunt dispuși astfel: pedunculii cerebeloși anteriori ce unesc cerebelul (?) cu
mezencefalul, și cei mijlocii ce leagă cerebelul de extremitățiile laterale ale punții.
Pedunculii cerebeloși posteriori fac posibilă legătura cerebelului cu bulbul. (Predoi).

1.1.3 Mezencefalul

Mezencefalul prezintă în partea ventrală pedunculii cerebrali, iar tuberculii

cvadrigemeni în partea dorsală. Apedctul mezencefalic este format la acest nivel prin
cavitatea neurală redusă și face posibilă (sau formează) legătura dintre al IV-lea ventricul și
al III-lea ventricul. (Paștea)

Pedunculii cerebrali sunt alcătuiți din două rânduri de substanță nervoasă ce pornesc
de la punte, ajungând până la emisferele cerebrale. Șanțul interpeduncular este ocupat de
componentele hipotalamice. Porțiunea aborală a fosei interpedunculare este traversată de un
număr mare de orificii vasculare.

Tuberculii cvadrigemeni sunt formați din patru formațiuni voluminoase situate de o

parte și de alta a liniei mediane și grupate în perechi. (Predoi) Tuberculii cvadrigemeni nu
sunt înveliți în totalitate de emisferele cerebrale. Șanțul cvadrigeminal median separă
tuberculii cvadrigemeni anteriori, iar șanțul cvadrigeminal transvers pe cei posteriori.
Originea aparentă a perechii a IV-a de nervi se găsește în șanțul postcvadrigeminal.
Tuberculii cvadrigemeni sunt compuși structural din substanță albă și substanță cenușie,
cele două straturi fiind dispuse alternant.(Predoi pag 29)

1.1.4 Diencefalul

Diencefalul este alcătuit din formațiunile nervoase localizate în jurul ventriculului al

III-lea, dispuse înaintea și deasupra mezencefalului și stabilește legătura trunchiului
cerebral cu telencefalul . Emisferele cerebrale acoperă aproape în întregime diencefalul.
Acesta este format din talamus, hipotalamus, epitalamus și metatalamus.

Cele două mase vaste reprezintă talamusul care cuprinde, în mare parte, substanță
cenușie. Cele două componente din structura talamusului alcătuiesc tavanul ventriculului al
BUȘCĂ TEODORA STUDIU BIBLIOGRAFIC

III-lea (în plan median) și sunt unite de masa intermediară pe linia mediană. Piamater
formează pânza coroidiană ce acoperă fața dorsală a talamusului. (Paștea)

Hipotalamusul este structura ce delimitează planșeul ventriculului al III-lea și

corespunde bazei craniului. Acestă formațiune este formată din tubercul cenușiu, corpul
mamilar, hipofiză și chiasma optică. Tuberculul cenușiu este dispus aboral față de chiasma
optică, corpul mamilar este de culoare albă și se află în fosa interpedunculară împreună cu
glanda pituitară, iar chiasma optică delimitează oral fosă interpdunculară. (Predoi)

Epitalamusul este reprezentat de glanda epifiză și habenulele epifizei. Epifiza este o

glandă endocrină fusiformă și habenulele acesteia sunt reprezentate de două tractusuri
paralele între ele. (Paștea)

Metatalamusul are în structura sa doi corpi geniculați dipuși pe fețele laterale ale
talamusului. Cel lateral indică terminarea bandeletelor optice și cel medial se află între
corpul geniculat lateral și tuberculii cvadrigemeni. (Paștea)

1.1.5 Telencefalul

Telencefalul este format din cele două emisfere cerebrale ce sunt separate între ele
de o fisură interemisferică și unite prin corpul calos.

Conformația externă a emisferelor cerebrale exprimă un număr ridicat de scizuri ce

străbat fața dorsolaterală. Aceste adâncituri delimitează circumvoluțiunile cerebrale. Fețele
mediane ale celor două emisfere sunt separate de coasa creierului. (Predoi) Fețele ventrale
sunt complet separate prin fisura interemisferică în treimea cranială.

Conformația internă a telencefalului dispune de formațiuni comisurale reprezentate de

corpul calos, trigonul cerebral, septul pelucid, comisura albă anterioară, comisura albă
posterioară și doi ventriculi laterali.

Corpul calos reprezintă o lamă de substanță albă și este format din trunchiul
corpului calos, bureletul corpului calos, ciocul corpului calos și genunchiul corpului calos.
Septumul pelucid este formai din substanță nervoasă precum o lamă subțire și formează un
zid ce separă cei doi ventriculi. (Paștea) Trigonul cerebral are aspect triunghiular și este
localizat sub corpul calos.
BUȘCĂ TEODORA STUDIU BIBLIOGRAFIC

Coarnele ammoniene prezintă un relief cilindroid, fața dorsală a fiecărui hipocamp

este convexă și netedă, de culoare albă. Corpul striat este format din substanță cenușie
traversată de fascicule albe, principala zonă de trecere a fibrelor fiind numită capsula albă
internă.

Cei doi ventriculi laterali, aflați in interiorul emisferelor cerebrale, sunt separați
între ei prin septumul pelucid și comunică prin gaura comună anterioară cu ventriculul al
III-lea. (Predoi)
BUȘCĂ TEODORA STUDIU BIBLIOGRAFIC

CAPITOLUL 2

4. Patologia encefalului
Procesele patologice ce pot afecta sistemul nervos pot fi vasculare, infecțioase sau
inflamatorii, traumatice, congenitale, metabolice, toxice, neoplazice sau idiopatice. Datorită
complexității structurării și funcționării encefalului, orice dezechilibru format la acest nivel
poate influența atât funcțiile și integritatea sistemului nervos central, cât și structurile
tututoror organelor coordonate de către acesta. Multitudinea de factori patologici poate
distruge cu agresivitate componentele celulare ale sistemului nervos format din neuroni și
celule gliale, inducând dereglarea sau chiar stoparea anumitor funcții specifice.(Cotor)

4.1 Patologia vasculară

Tulburările circulatorii sunt slab evidențiate în cadrul literaturii de specialitate

medical veterinare. O cauză în acest sens este reprezentată de insuficenta utilizare a
metodelor moderne de diagnostic imagistic, element de diferențiere între medicina umană și
cea veterinară. În țările puternic dezvoltate, tehnicile de imagistică capată amploare,
cazuistica patologiei vasculare cerebrale fiind direct proporționale cu aceasta.

Leziunile vasculare de la nivelul substanței nervoase encefalice sunt determinate de

cele mai multe ori de prezența unor procese distructive precum neoplasmele sau
malformații ale arterelor și venelor. ce pot provoca hemoragii spontane sau hematoame.
(traume)

Cel mai des întălnită entitate morbidă încadrată în patologia cerebrovasculară este
atacul vascular cerebral (AVC). Leziunile de la nivel vascular sunt de tip ocluziv sau
hemoragic, determinat de ruptura, lezionarea sau modificarea permeabilității pereților
vaselor de sânge. Această diferențiere determină ca AVC-ul să fie de tip ischemic și/sau
hemoragic.

Atacul vascular cerebral de tip ischemic determină hipoxia și privarea de glucoză a

țesutului cerebral aferent vasului de sânge ocluzionat. Principalele cauze ale atacului
vascular cerebral de tip ischemic sunt: tromboembolismul septic, arterioscleroza pacienților
BUȘCĂ TEODORA STUDIU BIBLIOGRAFIC

cu hipotiroidism, parazitism eratic, emboli metastatici tumorali, limfom intravascular și

tromboembolism fibrocartilaginos.

Atacul vascular de tip hemoragic are efecte similare celui ischemic diferența fiind
dată de acumularea și inundarea cu sânge a parenchimului cerebral, dând naștere unui
hematom. Hematomul poate fi localizat în parenchim, în spațiul subarhnoidian sau
subdural. Coagulul de sânge poate exercita presiune fizică asupra parenchimului nervos,
determinând dilacerarea acestuia.

Hemoragia este definită prin ieșirea sângelui din sistemul cardio-vascular, leziune
ce la acest nivel este cauzată de obicei de traumatisme de la nivelul craniului, tumori, și
procese inflamatorii ce afectează vasele de sânge.(Militaru) Când focarele hemoragice
ocupă spații întinse (de ex. o emisferă întreagă) se formează un hematom(Manolescu
cito)Traumatismele precum contuziile de la nivelul capului pot forma, la nivelul
meningelor, hematoame.(codr) (Ciobotaru)

? Ischemia reprezintă o leziune vasculară ce poate cauza o serie de evenimente

distrugătoare precum infartizare sau necroză și este cauzată de îngustarea sau obstrucția
arterială sangvină localizată.(Militaru) Procesul lezional este determinat de anoxie care
induce o serie de evenimente cu efecte biochimice locale ce duc la distrugerea neuronală și
necroză tisulară dacă fenomenul este instalat brusc.(Manolescu cito)(Militaru)

Edemul cerebral reprezintă cea mai generală alterare nervoasă centrală de ordin
circulator.(Manolescu pat cel) Etiologia edemului cerebral este variată, efectele acestora
având aceleași caracteristice simptomatologice.Acesta reprezintă deteriorarea
mecanismelor ce asigură permeabilitatea barierei hemato-encefalice (hemato-nevraxiale) și
a membranelor celulare.(Manolescu cito)Edemul citotoxic este determinat de un
metabolism celular alterat, adesea produse de un fenomen iscchemic ce declanșează
acumularea intracelulară a lichidului de edem, în neuroni, celule gliale și endoteliale.
Leziunile vasculare ce determină distrugerea barierei hematoencefalice produc edemul
cerebral vasogenic. Acesta este caracterizat de acumularea extracelulară a fluidului cu
precădere în substanța albă corticală. Edemul cerebral hidrostatic este produs de creșterea
presiunii hidrostatice din ventricule și de acumularea extracelulară a fluidului în substanța
albă periventriculară. Nu în ultimul rând, ruperea balanței presiunii osmotice dintre plasma
BUȘCĂ TEODORA STUDIU BIBLIOGRAFIC

sanguină și mediul intra- și -extra celular determină edemul cerebral hipoosmotic. Acesta
conduce la acumularea atât extracelulară, cât și intracelulară a fluidului în substanța cenușie
șialbă corticală.

4.2 Patologia infecțioasă și parazitară

Inflamația la nivelul sistemului nervos central, determinată de diverse entități

morbide (infecțioase și parazitare) implică reacții neuronale, gliale și mezodermiale ( la
nivelul microgliei, celulelor sanguine și vase)?(Manolescu patologie cel.)

La nivel neuronal, agenții patogeni pot induce porcese acute și subacute de

degenerescență (intumescență acută, stare de lihefiere) sau procese cronice (atrofie), resturi
neuronale degradate și fenomene de depopulare neuronală.(Manolescu patologie cel.)

Infecțiile(sau inflamațiile) encefalului la canide pot fi induse de virusuri, fungi,

protozoare, bacterii, rickettsii, prioni și alge specifice (Merck 1108) Toxina botulinică,
tetanică și toxinele căpușelor induc leziuni și semne neurologice.

Agenții infecțioși virali înâlniți la câini și care provoacă leziuni intracraniene sunt
Virusul hepaptiei infețioase canine, Distemper,Lyssavirus (Rabia), Parvovirusul canin de
tip 2, Bornavirus. Structura encefalului permite pătrunderea agenților prin plexul coroid și
structurile periventriculare.(Vandevelde)

Agenții bacterieni, la fel ca și agenții virali, se pot deplasa și invada acest nivel și
prin LCR. Entitățile bacteriene sunt formate din Pneumococci, Streptococcus spp.,
Bartonella spp, Pasteurela spp., Brucella canis, Pseudomonas aeruginosa, Mycoplasma
spp, Listeria monocytogenes,Staphylococcus spp., Rickettsia rickettsii. Anumite infecții
microbiene, procesul inflamator perivascular poate induce abcedarea.(?)(Manolescu
patologie celulară)

Agenții fungici sunt reprezentați de Aspergillus spp, Candida spp, Coccidioides spp,
Fusarium spp..
BUȘCĂ TEODORA STUDIU BIBLIOGRAFIC

Printre agenții ce parazitează structurile sistemului nervos central la canide se

numără Babesia spp, Neospora caninum, Leishmania spp, Echinococcus spp Ascaris spp,
Angiostrongylus vasorum, Theileria spp., Acantomoeba spp..(Mitrea)

4.5 Patologia anomaliilor congenitale

Leziunile sistemului nervos central definite anomalii congenitale sunt prezente încă
de la naștere. (Summers si Merck) Anumite defecte congenitale pot fi de ordin ereditar,
altele pot fi cauzate de mediu, dar în cazul multor afecțiuni de acest tip, cauza rămâne
necunoscută. Câinele face parte din categoria animalelor care la naștere nu prezintă un
sistem nervos central foarte bine dezvoltat, din această cauză, de multe ori, semnele unei
astfel de afecțiuni pot apărea în momentul în care animalul începe să se deplaseze. (merck)
În cazul anumitor afecțiuni neurologice ereditare, semnele clinice ale acesteia pot fi
evidente abia când animalul ajunge la maturitate, chiar dacă boala a fost prezentă încă de la
momentul fătării. (Merck)

Hidrocefalia este o afecțiune congenitală prezentă cel mai frecvent la canide, mai
ales la câinii din rasele miniaturale și la cele brahicefalice. Se poate clasifica în două tipuri :
neobstructiva, comunicantă, unde LCR circulă liber în spațiul subarahoidian și
necomunicantă, de tip obstructiv. Animalele afectate prezintă, în multe cazuri, strabism
ventro lateral și fontanelele deschise. Prin RMN se poate diagnostica eficient această
afecțiune iar prin analiza LCR se poate identifica, de cele mai multe ori, o encefalită (?)
(Merck)(Summers B.A).

Anencefalia este afecțiune rar prezentă la canidele după fătare și reprezintă

lipsa dezvoltării encefalului.Emisferele cerebrale nu sunt dezvoltate dar celelate structuri
precum mezencefalul, trunchiul cerebral și cerebelul prezintă structură intactă. Lipsa totală
a cerebelului este numită agenezie.

Alte afecțiuni ereditare la acest nivel, întâlnite la canide sunt: encefalopatia

neonatală, epilepsia idiopatică, encefalopatia hepatică, cataplezia, toate acestea având
preponderență de rasă(?).
BUȘCĂ TEODORA STUDIU BIBLIOGRAFIC

4.6 Patologia degenerativ - metabolică

Anomaliile metabolice la acest nivel de cele mai multe ori sunt provocate de
afecțiuni hepatice sau endocrine precum: hipocalcemia, hipoglicemia, hipoxia, anoxia,
hipopotasiemia si uremia, hipertiroidism, hipo- sau hiperfuncția glandelor suprarenale. De
cele mai multe ori se pot asocia și cu anumite carențe metabolice precum cele în vitamina
B1 sau vitamina E.

Una dintre afecțiunile metabolice des întâlnite la câinii cu hipotiroidism este

neuropatia hipotiroidiană. Canidele raselor de talie mare, ajunși la maturitate sunt cei mai
predispuși la această boală. În cazuri rare, semnele clinice ale hipotiroidismului sunt
absente și disfuncția neurologică să reprezinte unicul semn al bolii. (Merck 1136)

Intoxicația cu organofosforice este cea mai frecventă toxicitate a sistemului nervos,

dar și expunerea la substanțe precum piretrinele, carbamații, brometalina, metaldehide,
etilenglicol, metronidazol,teobromine, sedative și anticonvulsivante.

În cazul afecțiunilor hepatice sau renale, pot fi prezente intoxicații de tip endogen
din cauza distrugerii structurilor responsabile de metabolism.

4.4 Patologia traumatică – o bag la vasculara la hemoragie cu citate din codr

Traumatismele SNC-ului pot determina leziuni și semne neurologice focale

și multifocale. De cele mai multe ori patologia traumatică este cauzată de leziuni de ordin
fizic (Codrenanu contuzia comoția etc) ce determină frecvent hemoragii, edem și prăbușirea
sistemului nervos central.

4.8 Patologia neoplazică

4.8.1 Procesul tumoral - aspecte generale

4.8.2. Patologia neoplazică specială encefalului

Tumorile de la nivelul sistemului nervos central sunt cel mai des întâlnite la canide.
Acestea apar de regulă la animale cu vârsta mai mare de un an si sunt descoperite sau
BUȘCĂ TEODORA STUDIU BIBLIOGRAFIC

diagnosticate la animalele adulte sau vârstnice. În cazul neoplaziilor sistemului nervos nu a

fost descoperită o predilecție legată de sex, dar există incidențe variabile legate de rasă.
(Zaki,Hayes). Rasele brahicefalice și cei din rasa Golden Retriever prezintă un risc ridicat
pentru anumite neoplasme neuroectodermice, tumori gliale, chiar și glioame neclasificate.

Procesele neoplazice sunt delimitate în funcție de agresivitatea si puterea de

metastazare în tumori primare și tumori secundare, uneori fiind dificilă încadrarea acestora.
În cazul neputinței de a stabili morfologic și evolutiv tipul de tumoră, acestea sunt denumite
tumori de graniță. (Militaru)

La canide, boala tumorală afectează mai des sistemul nervos central, decât cel
periferic. Meningioamele, glioamele, sarcoamele, și tumorile ventriculare sunt adesea
raportate la această specie. Aceste tumori provoacă o serie de evenimente devastatoare în
cadrul structurilor de la nivelul craniului provocate de compresiune și creșterea presiunii
intracraniene. Alte procese neoplazice primare precum tumorile celulelor nervoase,
spongioblastoame și meduloblastoame sunt rar confirmate.

Celulele ce formează structurile din compoziția encefalului pot suferi modificări de

ordin tumoral. Astrocitele, microgliile, oligodendrocitele reprezintă punctul de plecare al
tumorilor: astrocitom, gliom și oligodendrogliom (?). Acestea formează tumorile primare,
ce au originea în celulele neuroectodermice, ectodemice și/sau mezodemice și prezintă
dezvoltare lentă. Tumorile secundare pot avea originea în structurile din vecinătatea
encefalului, precum oasele sau mușchii sau se pot forma prin metastazarea pe cale
hematogenă, din altă structură sau organ, a unei tumori primare și prezintă ,de regulă,
dezvoltare mai rapidă. Metastazarea tumorilor de la acest nivel în alte organe se poate
produce prin LCR sau pe cale sangvină unde unul dintre criteriile de baza îl constituie
localizarea tumorii primare. Un aspect important privind diseminarea tumorilor este
extensia directă a neoplasmelor în țesutul osos.

Tumorile craniene produc semne neurologice variabile(deLahunta,Chrisman,Prata).

Aceste semne depind de tipul tumorii, localizarea acesteia, gradul de compresie cerebrală,
rata de creștere, răspunsul inflamator și hernierea țesutului cerebral.(Prata) Convulsiile,
mișcările spastice,tremorul capului,anomaliile comportamentale,anomalii de coordonare,
mersul compulsiv sunt semne care frecvent trădează prezența unei astfel de patologii la
BUȘCĂ TEODORA STUDIU BIBLIOGRAFIC

nivelul craniului.(deLahunta,Kay W.J) Semnele clinice sunt cel mai frecvent coroborate cu
un examen neurologic.??(deLahunta,Chrisman) Acesta constă în ?....(Merck 1110)
Examenele neurologice au fost rar raportate fără a avea modificări în prezența unor
neoplasme la nivelul capului (Loden,Patnaik)

Clasificarea neoplasmelor la canide respectă criteriile ce stau la baza oncologiei atât

pentru oameni, cât si pentru animale, acestea fiind exprimate prin definiriea și cunoașterea
tipului celular ce formează procesul neoplazic, comportamentul anatomopatologic,
dispunerea și localizarea tumorii, modificările și evoluția observate în structura tumorii dar
și în apropierea ei.

Pentru studiul evolutiv și clasificarea histologică a tumorilor se folosește o

stadializare clinică ce este comună oncologiei umane. Pentru a evidenția nivelul de extensie
neoplazic și pentru a adopta o conduită terapeutică potrivită, tumorile se evaluează și
grupează urmărind stadializarea clinică T.N.M. (Crînganu) Acest sistem de stadializare
prezintă avantajul de utilizare în cazul tuturor tumorilor maligne.(Manolescu) Deoarece
există între rasele de canide, diferențe privind talia animalulului, la această specie
stadializarea se realizează individual și se urmărește corelația cu talia fiecăruia.

Stadializarea T.N.M este folosită preterapeutic, dar și post operator și

histopatologic. T exprimă extinderea și mărimea tumorii primare, cât și invadarea
țesuturilor adiacente. N prezintă aspectul limfocentrului regional, prezența sau absența
invaziei tumorale la acest nivel. M se referă la tumori secundare produse de tumora
primară, numite și metastaze la distanță. (Crînganu)

Astrocitoamele reprezintă cele mai des întâlnite tumori cerebrale la canide. Cel mai
frecvent sunt afectați de această neoplazie câinii adulți și cei din rasele brahicefalice.
Localizarea neoplaziei este în lobii piriformi, emisferele cerebrale, septum interventricular.
Celula de origine este reprezentată de astroglia. Procesul tumoral este constituit din celule
bogate în protoplasmă care de cele mai multe ori înconjoară vasele de sânge.
BUȘCĂ TEODORA STUDIU BIBLIOGRAFIC

Astrocitoamele prezintă polimorfism nuclear și pot fi de mai multe feluri precum:

anaplazice, fibrilare, protoplasmatice. Formațiunea prezintă o consistență fermă.

Astrocitoamele și oligodendroglioamele sunt cele mai frecvente tumori întălnite la

canide. De cele mai multe ori acestea apar la câinii cu vârsta de 8-9 ani și la tineret.
Semnele clinice sunt variabile, dar cele mai comune sunt convulsiile, pierderea vederii și
semne vestibulare. (?)(Diagnostic MRI carte) Cele două prezintă un aspect asemănător la
utilizarea RMN-ului ,datorită limitelor slabe și captarea neregulată a substanței de contrast,
aspect ce îngreunează diferențierea celor două procese neoplazice cu aspecte similare.

Oligodendroglioamele au o incidență crescută la câinii brahicefalici și constituie

tumori neuroectodermice. Celula formatoare este oligodendroglia. Formațiunea se poate
localiza în emisferele cerebrale, trunchi cerebral, septum intraventricular.Sunt formate din
celule compacte, rotunde, cu un conținut crescut de cromatină, cu aspect de necroză tisulară
și pseudopeiteliomatoase. .(Manolescu) Formațiunea este bine delimitată, care prezintă o
consistență moale, chiar gelationasă, de culoare roșietică și poate prezenta zone de
hemoragie (Zachary) Acest tip tumoral prezintă un grad infiltrativ marcant caracterizat de
modificarea tisulară perineoplazică.

Meduloblastoamele sunt tumori ce se dezvoltă cu preponderență la nivelul

ventriculului al IV-lea ,determinând atrofia prin compresiune a mezencefalul și trunchiul
cerebral. Celulele acestei tumori sunt dipuse în straturi dense, cu celule compacte și
citoplasmă palidă. Nu prezintă zone de hemoragie sau de necroză. Cele mai multe cazuri
sunt întâlnite la tineretul canin.

Ependimoamele sunt tumori ce se întâlnesc cel mai des la rasele brahicefalice.

Acestea își au originea în epiteliul ce înconjoară ventriculii cerebrali și canalul central al
măduvei spinării. Procesul neoplazic localizat în sistemul ventricular este descris printr-o
masă roșiatică, lobulară, moale, uneori cu aspect hemoragic și formare de chisturi. Este o
tumoră invazivă si distructivă ce poate invada structurile sistemului ventricular și
meningele, producând tumori secundare în spațiul cefalorahidian. Nu prezintă caracteristici
diferențiate clare față de alte tumori de la acest nivel, dar zonele anucleate din apropierea
vaselor de sânge pot orienta diagnosticul către această afecțiune. Demarcarea formațiunii
BUȘCĂ TEODORA STUDIU BIBLIOGRAFIC

variază foarte mult, unele fiind slab demarcate de țesutul sănătos, pe când, la altele această
trăsătură poate fi marcantă.

Tumora de plex coroid este o formațiune ce se localizează în sistemul ventricular.

Aceasta este bine delimitată(?) , de culoare roșie- albicioasă, prezintă consistență granulară
și are caracter puternic invaziv.

Limfomul malign sau microgliomatoza este o tumoră ce își are originea celulară în
microglie(?) și este localizată în emisferele cerebrale și trunchiul cerebral. Formațiunea se
prezintă slab demarcată, de culoare albicioasă sau roșie, este o tumoră invazivă și poate
avea model perivascular.

Hemangiosarcomul își are originea celulară în endoteliul vascular și este localizat în

emisferele cerebrale și trunchiul cerebral. Este o tumoră de culoare roșie-negricioasă, cu
aspect bine circumscris și caracter invaziv.

Meningioamele deși sunt cel mai frecvent raportate la pisici, există și cazuri
prezente la câini, mai ales la rasele dolicocefalice. (Merck) Procesul neoplazic are de regulă
o evoluție blândă, de ordin benign la nivel intracranian, cele extracraniene fiind mai
agresive. Sunt bine delimitate, cu aspect nodular , lobulat, ovoid,(pag1166),și încapsulate.
Culoarea este cenușiu albicioasă sau cărămizie și poate prezenta zone hemoragice și de
necroză.Localizarea acestora este de cele mai multe ori în proximitatea chiasmei optice în
suprafața meningeală.

La RMN meningioamele apar edematoase și sub formă chistică, iar în cazul durei
mater îngroșate, ce captează substanța de contrast, se suspectează meningiomul

Studiile hisotpatologice și imagistice contribuie la investigarea și clasificarea

neoplasmelor.

4.8.x.Diagnosticul oncopatiilor ridică probleme complexe deoarece acestea

pot apărea insidios sau cu tabloul clinic șters. O problemă importantă o reprezintă
descoperirea neoplaziilor de cele mai multe ori destul de târziu, când evoluția acesteia este
greu de influențat. Aceste probleme ridică nevoia unei diagnosticări în fazele cât mai
incipiente ale bolii, pentru a putea diminua sau stopa evoluția acesteia. Pentru a putea fi
BUȘCĂ TEODORA STUDIU BIBLIOGRAFIC

posibil acest lucru, metodele de diagnostic și de cercetare în domeniul oncologic se

perfecționează constant. (Manolescu)

Metodele de investigație care îndrumă către un diagnostic cât mai complex

sunt cele clinice directe și endoscopice, histologice, citologice, endocrinologice,
imunologice, radiologice și de rezonanță magnetică. .(Manolescu vol 1, 41)

Tomografia prin rezonanță magnetică permite vizualizarea țesutuilor moi, în

special, țesuturile encefalului și a măduvei,