Sunteți pe pagina 1din 4

REFERAT LA DISCIPLINA – SISTEME JURIDICE

GLOBALE ȘI REGIONALE DE PROTECȚIE A


DREPTURILOR OMULUI

Profesor: Conferențiar universitar dr. Laura Macarovski


Masterand: Adela Maria Șerban
ECHO –AJUTORUL UMANITAR AL
UNIUNII EUROPENE

„Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare comune,


proporţionale cu pericolele care o ameninţă. Contribuţia pe care o poate aduce
civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor
relaţii paşnice.” – 9 mai 1950. Aceste două fraze, continuate de o expunere detaliată a
viziunii ministrului de externe francez, Rober Schuman, marchează începutul a ceea ce noi azi
cunoaștem drept Uniunea Europeană.
Uniunea Europeană, cu toate atributele ei, piață liberă, unitate în diversitate, libera
circulație a mărfurilor, capitalurilor și a persoanelor, libertate de stabilire , dezvoltare
echilibrată și durabilă și nu numai, așa cum se conturează astăzi în minntea noastră, este
rezultatul eforturilor comune ale statelor membre, al multor procese de adaptare a acesteia la
nevoile comunității internaționale, aceste procese având întotdeauna în centru preocupării și
acțiunilor persoana.
În vederea materializării ideilor de uniune în obținerea progresului general, așa cum
reiese și din preambulul Cartei drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, hotărârea
statelor membre este de a împărtăși „un viitor pașnic întemeiat pe valori comune” și declară
că, „conștientă de patrimoniul său spiritual și moral, Uniunea este întemeiată pe valorile
indivizibile și universale ale demnității umane, libertății, egalității și solidarității; aceasta se
întemeiază pe principiile democrației și statului de drept”.
Dorința Uniunii de a crea un spațiu de libertate, justiție și securitate pentru persoană se
intersectează cu necesitatea acordării asistenței umanitare a tuturor țărilor și comunităților din
Europa și din restul lumii atunci când acestea se confruntă cu dezastre majore sau cu urgențe
umanitare. Împreună, țările UE sunt cel mai mare donator de ajutor umanitar din lume,
ajutând în fiecare an milioane de oameni. Acest ajutor reprezintă 1 % din bugetul anual total
al UE – aproximativ 4 EUR pe cetățean al UE.
Acțiunile UE sunt ghidate de principiile umanității, neutralității, imparțialității și
independenței. Ajutorul se acordă prin intermediul a peste 200 de organizații și agenții
partenere internaționale și locale și beneficiază de sprijinul a mii de voluntari europeni
întrucât orice cetățean european sau rezident pe termen lung într-un stat membru al UE poate
fi voluntar UE pentru ajutor umanitar. Pentru eficientizarea efortului său umanitar, UE, prin
organele sale, în principal prin Comisia Europeană, a dezvoltat mecanismul de protecție
civilă prin intermediul căruia, Uniunea și câteva țări europene joacă un rol esențial în
coordonarea răspunsurilor în caz de criză în Europa și în întreaga lume. Astfel, s-a reușit
monitorizarea permanentă a crizelor existente și potențiale, țările participante cooperând, de
asemenea, în ceea ce privește evaluarea riscurilor, prevenirea dezastrelor și pregătirea și
planificarea în caz de dezastru.
Forța motrice a UE în acest domeniu este Direcția Generală Ajutor Umanitar și
Protecție Civilă (ECHO), finanțând operațiuni de ajutorare puse în aplicare cu ajutorul mai
multor parteneri (organizații neguvernamentale, agenții ONU și organizații internaționale) și
coordonând politicile și activitățile statelor membre. De asemenea, ECHO susține și lucrări
umanitare eficiente în intreaga lume.
Sediul materiei în domeniul asistenței umanitare oferite de UE se constituie în
articolele 196 și 214 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Principalul temei
juridic este art. 214, prin acesta, UE fiind autorizată să acorde asistență, ajutor și protecție
populației din țările terțe, victime ale unor catastrofe naturale sau provocate de om , iar în
virtutea transpunerii în practică a art. 196, uniunea are competența de a susține și a completa
acțiunile țărilor UE în domeniul protecției civile.
Direcția Generală Protecție Civilă și Operațiuni Umanitare Europene (ECHO) a
Comisiei Europene este responsabilă de asigurarea ajutorului pentru victimele crizelor și ale
catastrofelor naturale sau provocate de om. De asemenea, ECHO gestionează Mecanismul de
protecție civilă al UE, în 2016, ECHO a devenit responsabilă de gestionarea sprijinului de
urgență în cadrul UE
În temeiul principiilor internaționale consacrate în Consensul european privind
ajutorul umanitar, UE furnizează asistență umanitară bazată pe nevoi. Aceasta se concentrează
asupra celor mai vulnerabile victime.
ECHO finanțează ajutorul umanitar în temeiul Regulamentului din 1996 privind ajutorul
umanitar, care permite finanțarea de operațiuni în afara UE cu scopul de a acorda asistență,
ajutor și protecție populațiilor afectate ca urmare a unor catastrofe naturale sau provocate de
om și a unor urgențe similare. ECHO intervine în parteneriat cu organizații precum
organizațiile neguvernamentale, cu fondurile, programele și agențiile specializate ale
Organizației Națiunilor Unite, cu Crucea Roșie și Semiluna Roșie și cu agenții specializate
din țările UE.

Sprijinul de urgență în cadrul UE


• Regulamentul (UE) 2016/369 permite UE să furnizeze sprijin de urgență țărilor UE
afectate de catastrofe naturale sau provocate de om, deosebit de severe, care au grave și ample
consecințe umanitare, precum cutremurele, inundațiile și accidentele industriale. Acest sprijin
trebuie pus în aplicare numai atunci când alte instrumente se dovedesc insuficiente și este
menitsăsusțină și să completeze acțiunile țării/țărilor UE afectate.
• Obiectivul umanitar al Uniunii Europene (UE) urmărește să ofere asistență, ajutor și
ocrotire persoanelor afectate de catastrofe naturale sau cauzate de mâna omului și de situații
de urgență similare. Accentul se pune pe victimele cele mai vulnerabile.

Protecția civilă
• ECHO este activă în cazul catastrofelor naturale sau provocate de om, atât în cadrul
UE, cât și în afara acesteia, și prin mecanismul de protecție civilă al UE, care urmărește
consolidarea cooperării și a coordonării între UE și țările UE în domeniul protecției civile.
Anumite țări din afara UE pot participa și ele pe baza unor condiții specifice. Sectoarele
vizate de ajutorul umanitar acoperă o gamă complexă, din care amintim, ajutorul alimentar și
nutrițional, asistență medicală și psihosocială, aprovizionarea cu apă și asigurarea igienei,
adăpost, reparații de urgență ale infrastructurii, deminare, educație, precum și reducerea
riscului de producere a catastrofelor.
• Principalul obiectiv al mecanismului este de a spori eficiența sistemelor de prevenire a
tuturor tipurilor de dezastre naturale și provocate de om din UE și din afara UE, precum și de
pregătire pentru asemenea dezastre și de reacție la acestea.
• Mecanismul are un centru disponibil non-stop, respectiv Centrul de coordonare a
răspunsului la situații de urgență, care coordonează operațiunile, precum și o capacitate de
răspuns în situații de urgență (prin punerea în comun voluntară a resurselor), care reunește o
varietate de echipe de ajutor, experți și echipamente păstrate în așteptare în țările din UE în
care sunt înregistrate.
• Deși mecanismul se concentrează asupra protecției oamenilor, acesta vizează și mediul
și bunurile, inclusiv patrimoniul natural.

Principiile care stau la baza UE statuează că asistența umanitară trebuie să fie:


-bazată pe nevoi reale;
-adresată persoanelor aflate în pericol, indiferent de naționalitatea, religia, sexul, vârsta,
originea etnică sau apartenența politică a acestora;
-bazată pe principii umanitare internaționale și pe Consensul european privind ajutorul
umanitar.

PARTENERIATUL CU ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE

În contextul în care UE (când sunt luate în considerare și contribuțiile țărilor UE)


contribuie cu cea mai mare proporție la finanțarea bugetului ONU. UE și ONU întreprind
acțiuni comune la nivel global. Cooperarea acestora vizează majoritatea domeniilor acoperite
de politica externă a UE și toate domeniile acoperite de Carta ONU (pace, securitate,
drepturile omului, afaceri economice și sociale, dezvoltare, ajutor umanitar și politică
comercială).
Întrucât ajutoarele umanitare și proiectele de cooperare pe termen lung întreprinse de
ONU sunt coordonate direct cu serviciile relevante ale Comisiei Europene (DG Ajutor
Umanitar și Protecție Civilă și DG Cooperare Internațională și Dezvoltare – EuropeAid) este
mai mult decât oportun un proiect comun între cele dou entități. Parteneriatul dintre UE și
ONU se bazează pe obiectivul comun de a ajunge la populațiile cele mai vulnerabile în crizele
mondiale și de a le alina suferința.

În concluzie, pentru ca viziunile oamenilor politici de la sfărșitul dupa cel ce-al Doilea
Război Mondial să nu rămână fără ecou, se impune ca statele europene să depună în mod
constant eforturi comune și indiviuale pentru atingerea progresului, menținerea păcii, a
siguranței și protecției persoanelor, iar o dovadă a conștientizării acestei nevoi o constituie
ECHO- Direcția Generală Ajutor Umanitar și Protecție Civilă, prin obiectul acesteia și ceea ce
reprezintă pentru noi toți ca și comunitate internațională, dar și pentru fiecare în parte, ca
individ.

S-ar putea să vă placă și