Urgente medicale in cabinetul de

medicina dentara

Lector Dorina Turcu

 În urgenţă mai mult decât
oriunde în medicină, „ştiinţa şi
conştiinţa „ trebuie să fie puse în
slujba salvării vieţii pacientului
aflat între viaţă şi moarte.
 URGENŢA în cabinetul de
medicina dentara

Survine ca o STARE PATOLOGICĂ

IMPREVIZIBILĂ
- neaşteptată ca manifestări şi durată
- în unele cazuri poate compromite
prognosticul funcţional şi vital al pacientului.
• URGENŢE MEDICALE
• URGENŢE CHIRURGICALE
URGENŢELE
MEDICALE

SUNT CELE MAI DES

ÎNTÂLNITE ÎN PRACTICA
CABINETULUI DE MEDICINÃ
DENTARÃ
 URGENŢELE
CHIRURGICALE
◼ traumatisme grave dento-maxilo-
faciale

◼ supuraţii ale lojelor profunde ale

teritoriului maxilo-facial

Deşi sunt frecvente în chirurgia oro-maxilo-

facială, se adresează rar şi doar întâmplător
medicului stomatolog de cabinet dentar
◼ URGENŢA ÎN CABINETUL DE
MEDICINÃ DENTARÃ RECLAMĂ O
MAXIMĂ OPERATIVITATE, IAR
ABORDAREA EI IMPUNE CALEA CEA
MAI DIRECTĂ ŞI MAI SCURTĂ DE
REZOLVARE.

◼ PENTRU PREVENIREA EI, SUNT

NECESARE ATÂT CUNOŞTINŢE
TEORETICE, CÂT ŞI PRACTICE.
Recunoaşterea urgenţei
medicale
Se apreciază:

Suferinţa cerebrală
Dificultăţi respiratorii
Probleme cardio-circulatorii
Evaluarea urgenţei

3 FUNCŢII VITALE

◼ Starea de conştienţă
◼ Respiraţia
◼ Circulaţia
 EXAMENUL FUNCŢIILOR VITALE
(AHNEFELD)
Reacţia pacientului la stimuli
verbali
CONŞTIENT Reacţia pacientului numai la stimuli
dureroşi

Mişcările respiratorii
Disfuncţiile respiratorii
RESPIRAŢIE Oprirea respiraţiei

Modificările pulsului arterial

Modificările tensiunii arteriale
SISTEM CARDIO- Coloraţia periorală, perinazală, a
CIRCULATOR patului unghial
Reacţia pupilelor la lumină
 PREVENIREA URGENŢEI
MEDICALE
• Anamneză medicală completă

• Recomandarea investigaţiilor biologice

generale şi cu consultaţia
interdisciplinară

• Terapia cea mai sigură, directă şi în

timpul cel mai scurt posibil
 TRATAMENTUL
URGENŢEI MEDICALE

SUCCESUL TERAPIEI depinde

de:
• Recunoaşterea rapidă şi
corectă a situaţiei de urgenţă
• Primele măsuri de reanimare
aplicate
 ASIGURAREA SECURITĂŢII MAXIME A
PACIENTULUI

◼ INDICAREA CORECTA A INVESTIGAŢIILOR PREOPERATORII

◼ INDICAŢIA CORECTA A PREGĂTIRII PREOPERATORII

◼ COLABORAREA CU MEDICI DE ALTE

SPECIALITĂŢI

◼ ADAPTAREA ANESTEZIEI ŞI PREANESTEZIEI LA SITUAŢIA

CLINICĂ

◼ MONITORIZAREA POSTOPERATORIE

◼ GESTUL SALVATOR ÎN CAZUL ÎN CARE SURVINE UN

ACCIDENT
 PARTICULARITĂŢI ALE
ACTIVITĂŢII ÎN PRACTICA DE
MEDICINA DENTARA

◼ Particularităţi legate de pacient

◼ Particularităţi impuse de actul stomatologic
◼ Particularităţi determinate de infrastructura
cabinetului
 Particularităţi impuse de actul
stomatologic efectuat în ambulator

Deziderate ale actului

terapeutic

◼ ANAMNEZĂ CORECTĂ

◼ APRECIEREA CORECTĂ A
RISCULUI CHIRURGICAL
 Particularităţi legate de
infrastructura cabinetului

Tipuri de cabinete
stomatologice

1. Cabinete izolate
2. Cabinete satelite
3. Cabinete integrate
1. Cabinete stomatologice
izolate

Structură organizatorică
autonomă şi independentă.

Nu dispun de posibilităţile oferite de un

spital: laboratoare pentru investigaţii
biologice, servicii de medicină internă,
cardiologie, diabetologie, servicii de
terapie intensivă.
 2. Cabinete satelite

◼ Structură specifică autonomă, în vecinătatea

unui spital.

◼ Eficacitate optimă.
◼ Acces la mijloace de examinare şi explorare
paraclinică, avantajul utilizării mijloacelor şi
aparaturii de reanimare în caz de urgenţă.
 3. Cabinete integrate

◼ Funcţionează în policlinici
mari

◼ Beneficiază de laboratoare
de explorări paraclinice,
specialist cardiolog, chirurg
general sau maxilo-facial, etc.
 Deoarece în stomatologie urgenţele
sunt numeroase, intervenţiile efectuate
în cabinet trebuie să îndeplinească
anumite condiţii:

◼ Să selecteze pacienţi cu risc

minim

◼ Dotarea materială
corespunzătoare

◼ Medicul stomatolog să cunoască

tehnicile şi protocolul aplicabile
în caz de urgenţă
 Bilanţul preoperator

Trei etape obligatorii:

◼ Etapa de studiu psihologic

◼ Anamneza
◼ Starea organică a pacientului
 1. Aspectul psihologic

◼ Contactul pacient-medic : comunicarea verbală şi

non-verbală

◼ La copii, bolnavi psihici, cu tulburări neuro-

motorii, mari alcoolici: reacţii dezordonate,
violente, care împiedică desfăşurarea normală a
tratamentului stomatologic.
 În actul medical – 5 categorii de
pacienţi (Skottowe)
1. Anxiosul – timidul
2. Istericul – teatralul
3. Obsedatul
4. Paranoicul
5. Agresivul
 1. ANXIOSUL - TIMIDUL
◼ Orice eveniment
neobişnuit provoacă o
tensiune extremă
◼ Reacţii viscerale
exagerate
◼ Se recomandă o
anamneză şi un examen
clinic blând
◼ Este necesară alocarea
unui timp mai îndelungat
 2. ISTERICUL - TEATRALUL
◼ Se comportă aparent
normal şi pare echilibrat
◼ Capabil să reacţioneze
violent
◼ Simte nevoia de a atrage
atenţia
◼ Tratamentul este dificil
◼ Medicul trebuie să
adopte o atitudine fermă
şi energică
 3. OBSEDATUL
◼ Caracteristici:
◆ Ezitarea
◆ Indecizia

◆ Preocuparea
exagerată pentru
detalii
◆ Reclamaţii pentru
cauze fără
importanţă
 4. PARANOICUL - ŞICANERUL
◼ Neîncrezător
◼ Greu de tratat
◼ Are idei bizare în
legătură cu dinţii săi,
cu aspectul fizic
◼ Este obligatoriu ca el
să solicite şi să
accepte tratamentul
 5. AGRESIVUL
◼ Mare rezistenţă fizică
◼ Suportă durerea fără
premedicaţie sau
chiar fără anestezie

◼ Poate reacţiona
extrem de dur,
producând pagube
materiale sau
agresiuni fizice.
 2. Anamneza
◼ Date de identitate
◼ Interogatoriu – 4 puncte esenţiale:
➢ Afecţiuni anterioare, medicale sau
chirurgicale
➢ Tratamente în curs (hipnotice,
tranchilizante, analgetice, steroizi,
beta-blocante, antihipertensive,
anticoagulante)
➢ Antecedente alergice

➢ Antecedente toxice (etilism,

tabagism, droguri)
◼ Există mai multe tipuri de chestionare
ale istoricului medical
◼ Două formulare: forma lungă şi forma
scurtă, acceptate de Asociaţia Medicală din
Chicago (1980)

◼ Forma lungă culege multe informaţii despre

starea generală a pacientului, fiind folosite
de către medicii tineri

◼ Forma scurtă prezintă informaţii de bază

despre statusul de bază al bolnavului, fiind
ideală pentru un medic cu o experienţă
clinică bogată
Forma scurtă a chestionarului medical acceptat
de Asociaţia Dentară Americană - Chicago, 1980
 EXAMENUL
GENERAL AL
PACIENTULUI

◼ Cunoaşterea pacientului,
◼ Evaluarea riscului anestezico-chirurgical
◼ Precizarea momentului şi locului
intervenţiei propuse
◼ Definirea metodei de anestezie şi de
pregătire preanestezică
•Aspectul general
•facies, halena (alcool, tutun)
•talia, greutatea
•coloraţia pielii şi a mucoaselor
•igiena personală

•Cardio-vascular
•coloraţia periorală
•coloraţia perinazală, auriculară ungheală etc.
•aspectul arterei temporale superficiale
•distensia venelor cervicale
•edem al gambelor inferioare
•măsurarea valorilor pulsului, presiunii arteriale

•Respirator
•dispnee
•tuse iritativă, tuse cu expectoraţie
•raluri

•Gastro-intestinal
•tranzit
•regurgitaţii
•disfagie

•Sistem nervos central

•orientare în timp şi spaţiu
•coordonarea reflexelor motorii

•Cavitatea orală
•lucrări protetice mobile
•obturaţii dentare uşor detaşabile, decimentate
 RISCUL ANESTEZIC ÎN
MEDICINA DENTARA
◼ Pacient:
1. agitaţia psihică
2. teama exagerată de pregătirile
preoperatorii
3. durere
4. tracţiunea ţesuturilor reflexogene
5. hipersensibilitatea sinusului carotidian
◼ Efectele nocive ale anesteziei
◼ Poziţia în fotoliul dentar
◼ Metoda de anestezie, actul
interventional- constituie agresiuni
care, dacă ignoră particularităţile
reactive ale pacientului, pot genera
mai multe dezavantaje decât
beneficiul operator.
 1.COMBATEREA DURERII

◼ Orice intervenţie chirurgicală

reprezintă o agresiune şi deci
presupune durere.

◼ Anestezia loco-regională sau

generală de calitate asigură
analgezia.
 2. PROTECŢIA VEGETATIVĂ
Orice act chirurgical determină o mobilizare neuro-endocrină
importantă, în special la nivelul medulosuprarenalei determinând:

◼ Vasoconstricţie
◼ Hipoxie
◼ Ischemie
◼ Acidoză

Agresiuni majore
pentru
o funcţionalitate
normală
3. RELAXAREA MUSCULARĂ

◼ Nu constituie o preocupare
deosebită pentru medicii
stomatologi şi nici pentru
chirurgii maxilo-faciali,
deoarece în zonele în care se
intervine nu sunt mase
musculare mari, puternice, ca
în chirurgia membrelor,
abdominală sau pelvină.
 4. HIPNOZA

◼ Reprezintă un deziderat
facultativ.
◼ Protejează bolnavul în timpul
actului operaţional din punct
de vedere psihic.
◼ În anestezia modernă poate fi
înlocuită de ataraxie,
neuroleptanalgezie şi
neurolepsie.
◼ În prezent anestezia loco-regională îndeplineşte
multe din dezideratele cerute, dar metode
moderne de analgo-sedare câştigă vertiginos
teren în stomatologie.
Particularităţi legate de pacient
◼ Terenul în condiţii fiziologice particulare
Copii
Bătrâni
◼ Terenul tarat Femeia
1. Cardio-vascular gravidă
2. Diabetic
3. Hepatic
4. Hemoragipar
5. Alergic
6. Pulmonar
7. Neuro-psihic
8. Neoplazic
9. HIV
 A. Terenul cardio-vascular
congenital

Poate fi

Afecţiunile dobândite pot fi: dobândit

Funcţionale: tulburări paroxistice de
ritm şi de conducere
Inflamatorii: valvulopatii,
endocardite, miocardite,
Degenerative: ateroscleroză, infarct
miocardic.
În anul 2016 s-a constatat că una din cinci
persoane (femei sau bărbaţi) suferă de boli
cardio-vasculare fiind înregistrate :

◼ 50 mil. cazuri de hipertensiune arterială

◼ 13,2 mil. cazuri boli coronariene cronice
◼ 7,8 mil. cazuri de infarct miocardic
◼ 6,8 mil. cazuri de angină pectorală
◼ 5 mil. cazuri de insuficienţă cardiacă
◼ 4,8 mil. cazuri de accidente vasculare
cerebrale
◼ "În România afecţiunile cardio-vasculare omoară în general,
prin infarct miocardic şi accidente vascular-cerebrale. Ţara
noastră se numără pe locurile unu, doi şi trei în ceea ce
priveşte decesele cauzate de aceste boli, locurile de mai sus
variind în funcţie de categoriile de afecţiuni ale inimii, într-un
clasament făcut în peste 40 de state".

( Prof. Univ. Dr. Mircea Cinteză)

 Metode de investigare a aparatului
cardio-vascular
1. Anamneză riguroasă
2. Înregistrarea tensiunii arteriale
3. Măsurarea pulsului arterial
4. Electrocardiograma

5. Examene de laborator: hemoleucogramă,

sumar urină

1. Examenul arterelor
2. Presiunea venoasă
3. Cateterism venos al inimii
4. Arteriografia, flebografia
5. Volumul sângelui circulant
6. Echocardiografia, echo-Doppler vascular
7. Computer tomografia
8. Rezonanţa magnetică nucleară
Factorii de risc care contribuie la
patologia cardio-vascularã :

◼ Stress-ul psihic
◼ Hipercolesterolemia
◼ Fumatul
◼ Hipertensiunea arterială
◼ Obezitatea
◼ Lipsa exerciţiului fizic
◼ Modificãrile hormonale
 Pulsul
◼ Apreciază eficacitatea circulatorie.
◼ Pulsul carotidian este mai uşor sesizabil, mai
amplu, fiind situat în teritoriul maxilo-facial.
◼ Limita normală, fără efort fizic, se află între
60-80 pulsaţii arteriale / minut.
◼ Peste 90 de pulsaţii / minut tahicardie.
◼ Sub 60 pulsaţii / minut bradicardie.
În platou

Există forme Alternant

particulare de puls
Deficitar

Capilar
 Presiunea arterială

Măsurarea ei se face obligatoriu la:

◼ Pacienţi cu antecedente

patologice cardio-vasculare.
◼ Pacienţi peste 45 de ani.

Se măsoară valoarea sistolică şi

diastolică (sarcina suportată în
mod continuu de pereţii arteriali).
 Electrocardiograma

◼ Metodă curentă de examinare a

inimii, indispensabilă pentru aprecierea
leziunilor vechi, cicatrizate, pentru
diagnosticul aritmiilor, etc.

◼ Medicul stomatolog, chirurgul oral sau

maxilo-facial recomandă
electrocardiograma, dar interpretarea şi
concluziile sunt de competenţa
specialistului cardiolog care precizează
diagnosticul şi măsurile de pregătire
preoperatorie.
Recomandările Societăţii Americane de Cardiologie vizavi
de pacienţii cu afecţiuni cardio-vasculare care vor avea de
suportat îngrijiri dentare sunt următoarele :

◼ Grupa I de risc - pacienţii pot fi trataţi stomatologic

dacă sunt pregătiţi şi supravegheaţi atent, corespunzător

◼ Grupa a II-a de risc – pacienţii pot suporta

tratamente stomatologice numai după o consultaţie de
ultimă oră a medicului cardiolog, neapărat cu avizul
favorabil al acestuia , cu respectarea integrală a
recomandărilor lui

◼ Grupele de risc III şi IV – pacienţii sunt rezolvaţi în

condiţii de spitalizare , în echipă formată din medicul
stomatolog sau / şi chirurgul oral şi maxilo-facial în
colaborare cu medicul specialist cardiolog
 În concluzie

Cardiologul

◼ Stabileşte gravitatea bolii cardiace sau vasculare

◼ Apreciază riscurile anesteziei şi ale actului
chirurgical
◼ Stabileşte conduita terapeutică, amploarea şi
locul intervenţiei propuse.

◼ Este esenţială colaborarea interdisciplinară cu

specialistul cardiolog.
Patologia cardio-vasculară
1. Boala ischemică cronică a
inimii (BIC)
2. Maladia hipertensivă
3. Tulburări de ritm cardiac
4. Leziuni valvulare cronice
5. Pacienţi purtători de peace-
maker cardiac
6. Edem pulmonar acut
7. Insuficienţa cardiacă
congestivă globală (cord
pulmonar cronic)
1. Boala ischemică cronică a inimii (BIC)
determinată de ischemia acută a
miocardului

◼ Nedureroasă

◼ Angină pectorală stabilă

◼ Angină pectorală instabilă
◼ Dureroasă
◼ Infarct miocardic acut
◼ Moarte subită în fibrilaţie
ventriculară
 Boala ischemică cronică a
inimii (BIC)
Cauze: Reprezintă 1/3 dintre bolile cardiace
Mai frecventă după 45 de ani

◼ Efort fizic
◼ Efort intelectual
◼ Stres
◼ Spasm al arterelor coronare (variaţii
termice – frigul)
◼ Hipertensiune arterială
◼ Leziuni valvulare
a. Angina pectorală stabilă

◼ Cauză: spasm temporar al arterelor

coronare ce determină reducerea
debitului sanguin către miocard
 Angina pectorală stabilă
(criza de angor pectoris)
◼ Episoade foarte dureroase retrosternal, cu
caracter constrictiv cu apariţie bruscă

◼ Iradiere în braţul stâng, hemimandibula

stângă

◼ Durerea nu este influenţată de mişcările

respiratorii şi tuse

◼ Durerea se calmează prompt la

administrare de Nitroglicerină, Nitromint
spray
 b. Angina pectorală
instabilă

◼ Creşterea frecvenţei şi duratei

crizelor dureroase
◼ Rezistenţa la tratament cu
Nitroglicerină (efect temporar,
incomplet)
 Particularităţi
◼ Premedicaţia în cardiopatia ischemică: sedative,
tranchilizante minore.
◼ Anestezia preferată: anestezie loco-regională fără
vasoconstrictor.
◼ Se evită: zgomotul, agitaţia, mirosurile neplăcute,
manopere brutale, dureroase, traumatizante.
◼ Medicul verifică dacă pacienţii au asupra lor
medicaţia vasodilatatorie coronariană –
 Atitudinea de urgenţă în cabinetul
stomatologic:

Se aşează pacientul în
poziţie semişezândă cu
picioarele paralele la
orizontală „pat pentru
inimă"
◼ Oxigenoterapie O2 4-6 L/min pe mască sau
canulă nazală

◼ Liniştirea pacientului (psihoterapie)

◼ Monitorizarea tensiunii arteriale şi a pulsului

◼ Administrarea de Nitroglicerină sublingual sub

formă de capsule de 0,5 mg sau spray.
◼ Nitroglicerina se va
administra doar dacă
tensiunea arterială sistolică
este mai mare de 100 mm Hg

◼ Se administrează o capsulă
sau 2 pufuri apoi se aşteaptă
5 minute
◼ Aspirină 100-250 mg (o tabletă de uz
cardiologie sau ½ tabletă obişnuită) -
mestecată sau lăsată să se topească
sublingual

◼ Administrarea de aspirină este contraindicată

la pacienţii care au antecedente de hemoragie
digestivă superioară sau de ulcer gastric sau
duodenal.
 c. Infarctul miocardic

◼ Infarctul miocardic în ultimele două - trei luni:

contraindicaţie formală pentru orice tratament
stomatologic
◼ Pacientul fără accident coronarian în ultimii doi
ani – precauţii importante: avizul cardiologului,
medicaţia coronodilatatoare la îndemână,
evitarea prânzurilor copioase, a stresului în
preziua şi ziua intervenţiei
◼ Premedicaţia sedativă – obligatorie
◼ Anestezie locală prin injecţie după anestezie de
contact
În cazul producerii unui infarct miocardic la
simptomatologia specifică anginei pectorale
se mai pot adăuga:

◼ Senzaţie de moarte iminentă ( ATAC de

PANICĂ)
◼ Turgescenta jugularelor
◼ Dispnee gravă cu prezenţa ralurilor ce pot fi
auzite (edem pulmonar acut)
◼ Hipotensiune arterială
◼ Tahicardie
Tratamentul de urgenţă al infarctului
miocardic acut
◼ Întreruperea tratamentului stomatologic

◼ Oxigenoterapie

◼ Calmarea durerii:
◆ Fortral 30mg
◆ Mialgin 50-100 mg intravenous diluat în 10 ml soluţie ser
fiziologic sau nediluat intramuscular
◆ Tramadol, Ketorolac intramuscular dacă pacientul are pulsul
< 100/min, Fortral 30 mg per os

◼ Sedare: Diazepam 10 mg
◼ Nitroglicerină tabletă (0,5 mg) sau spray sublingual

◼ Glucoză 5% în perfuzie

◼ Tratament antiaritmic numai sub control EKG:

◼ În bradicardii sub 60 de bătăi pe minut Atropină ½ fiolă
intravenous sau 1 fiolă intramuscular
◼ În bradicardiile severe , sub 30 de pulsaţii pe minut se
preferă Alupent 0,5 mg , Suprarenină 1mg, ½ sau 1 fiolă,
lent, intravenos

◼ Se anunţă salvarea
◼ Până la sosirea Ambulanţei vor fi monitorizate funcţiile
vitale (respiraţie, puls, tensiune arterială)
◼ În cazul apariţiei stopului cardiac se vor lua rapid primele
măsuri de resuscitare care vor fi continuate până la
sosirea ambulanţei
 Infarctul de miocard acut sub forma
şocului cardiogen sau moarte subită

Tratament de maximă urgenţă:

◆ Hemisuccinat de hidrocortizon 300-400mg

intravenos
◆ Adrenalină 1/1000 subcutan

◆ Xilină 2% în tahicardie, lent intravenos

 2. Maladia hipertensivă

Reprezintă 75% din

bolile persoanelor
peste 50 de ani
Hipertensiunea arterială

Valorile maxime normale ale tensiunii arteriale

(Liga Germană de combatere a HTA, 1990)

Presiunea sistolică:
▪ 140mm Hg până la 40 ani
▪ 150 mm Hg între 40-60 ani
▪ 160 mm Hg peste 60 ani

Presiunea diastolică:
▪ 90 mm Hg pentru orice vârstă
Urgenţe ce apar după o criză de HTA

◼ Accident vascular cerebral

◼ Crizele de angină pectorală
◼ Infarct miocardic
◼ Edem pulmonar acut
 Conduită faţă de pacientul
hipertensiv
◼ Nu se întrerupe medicaţia de fond
◼ Programările se vor face în cursul dimineţii
◼ Şedinţele vor fi scurte
◼ Premedicaţia sedativă poate fi administrată
numai după consultarea medicului cardiolog
◼ Monitorizarea tensiunii arteriale pe durata
tratamentului
◼ Analgezie eficientă
◼ Tratamentul stomatologic se întrerupe în cazul
instalării “crizei de hipertensiune arterială”
 Particularităţi
◼ Premedicaţia sedativă, anxiolitică (obligatorie) –
tranchilizante minore
◼ Controlul durerii: anestezie loco-regională de
calitate
◼ Urmărirea oxigenării optime
◼ Evitarea atmosferei agitate, încordate
◼ Manopere chirurgicale blânde, puţin
traumatizante
◼ Dacă se administrează vasoconstrictoare în
soluţia anestezică, concentraţia trebuie să fie
sub limita obişnuită şi se verifică prin aspiraţie
ca acul să nu fie intravascular.
 Cauzele “crizei de HTA”
◼ Teama
◼ Agitaţia psihică
◼ Încordarea

◼ Manopere dureroase

◼ Acţiunea substanţei vaso-constrictoare din

soluţia anestezică loco-regională, mai ales
dacă din eroare a fost injectată intravascular
 Simptomele “crizei de HTA”

◼ Creşterea bruscă a valorilor presiunii arteriale,

tensiunea diastolică depăşind 14O mm Hg
◼ Cefalee
◼ Somnolenţă, obnubilare
◼ Senzaţie de greaţă, vomă
◼ Tulburări de vedere
◼ Encefalopatie hipertensivă cu cefalee, senzaţie
de greaţă şi vomă, obnubilare, somnolenţă,
tulburări de vedere
 Tratamentul “crizei de
hipertensiune arterială”
Măsuri generale:
◆ Încetarea tratamentului stomatologic
◆ Oxigenoterapie
◆ Poziţia pacientului pe jumătate ridicat şi cu picioarele mai jos
decât corpul
◆ Controlul permanent al tensiunii arteriale şi a pulsului

Terapia medicamentoasă:
◆ Nifedipin (Adalat) capsule – 10 mg sublingual,repetat după 15
minute, 20 mg sublingual
◆ Nitroglicerină sublingual sau Nitrolingual spray 1-4 jeturi pe
inspir
◆ Furosemid 1-4 fiole intravenos sau intramuscular, încet
◆ Diazepam 5-10 mg intravenos sau intramuscular
◆ Se anunţă salvarea
 4. Insuficienţa hipotonă acută
(hipotensiunea acută)
◼ Diminuarea volumului cardiac pe
minut
◼ Reducerea acută a volumului sanguin
prin insuficienţă vasculară
◼ Ischemie cerebrală

Modificările sistemului circulator prin

hipotensiuni acute determină sincopa
şi şocul.
 5. Sincopa

◼ Întrerupere de foarte scurtă durată a

unei funcţii vitale (conştienţă,
respiraţie, circulaţie) cu revenire
spontană.
 Clasificarea sincopelor
(Kleemann, 1994)
◼ Sincope de cauză vasculară (vaso-vagală,
sindrom de ortostază, sincopa gravidelor,
sindromul sinusului carotidian) – cele mai
frecvente în cabinetul stomatologic
◼ Sincope de cauză cardiacă (tulburări de ritm
cardiac, infarct miocardic)
◼ Sincope de cauze cerebro-vasculară (criza de
hipertensiune arterială, tetania şi hiperventilaţia)
◼ Sincope de cauză cerebrală (epilepsia)
5.1. Sincopa vaso-vagală
(lipotimia)
◼ Reprezintă o hipoxie acută cerebrală de scurtă
durată
◼ Este declanşată de: frică, teamă, durere, lipsa de
oxigen, căldură
◼ Clinic: pierderea conştienţei, paloare accentuată,
transpiraţii ale feţei şi palmelor, respiraţie
superficială, hipotensiune, bradicardie
Recomandări pentru pacienţii care declară
episoade de sincope vagale în antecedente:

 Anxiolitic ( Midazolam, Diazepam) înainte cu

30 de minute de începerea tratamentului

Analgezie bună

 Atmosferă relaxantă
 Tratament de urgenţă
Îmbunătăţirea irigării şi oxigenării creierului prin:

◼ Aşezare în poziţie orizontală cu capul mai jos decât

corpul cu 15-20°
◼ Aşezarea capului în poziţie de siguranţă (rotat lateral)
◼ Controlul libertăţii căilor respiratorii superioare
◼ Oxigenoterapie activă
◼ Activarea respiraţiei şi circulaţiei prin stimulare fizică
◼ După revenirea stării de conştienţă, pacientul nu trebuie
ridicat atât timp cât mai resimte ameţeală deoarece
sincopa va reapărea
 Dacă în 2-3 minute nu există
tendinţa la revenire:

◼ Atropină 0,5-1 mg intravenos, intramuscular

 5.2. Sincopa de ortostază
◼ Hipotensiune acută cauzată de modificarea
poziţiei corpului la ridicarea în picioare

◼ Frecvent la persoane înalte, labile vegetativ,

cu deficienţe funcţionale ale centrului vaso-
motor

◼ Pierderea bruscă a conştienţei, paloarea

accentuată, extremităţi reci, transpiraţii,
hipotensiune
 Tratament
◼ Aşezarea imediată şi corectă a pacientului culcat
pe spate (dacă este conştient) sau lateral stabil
Rautek (inconştient), cu picioarele ridicate mai
sus decât toracele
◼ Asigurarea libertăţii căilor respiratorii superioare
◼ Oxigenoterapie activă
◼ Dacă starea generală nu se ameliorează imediat,
se administrează perfuzie cu Glucoză 10% sau
soluţie Ringer
 5.3. Sincopa gravidelor

◼ Se recomandă poziţia
semişezândă a gravidei pentru
evitarea sincopei
 6. Tulburări de
conducere cardiacă

Normal:
◼ 60-80 bătăi / minut la adult

◼ 80-120 bătăi / minut la copil

Modificări:
◼ Tahicardie

◼ Bradicardie

◼ Fibrilaţie ventriculară
◼ Manifestările clinice ale tulburărilor de ritm
cardiac nu sunt în general patognomonice

◼ Un diagnostic corect al lor nu este posibil

fără EKG
 Dereglările ritmului cardiac pot
fi determinate de:

◼ Intoxicaţii cronice cu alcool, nicotină

◼ Intoxicaţii medicamentoase cu antidepresive,
antiaritmice, betablocante, diuretice, digitale
◼ Frica de îngrijirile dentare
◼ Supradoza de substanţă vaso-constrictoare
◼ Tulburări metabolice, hormonale, respiratorii
◼ Afecţiuni cardiace: boala coronariană, afecţiuni
valvulare, miocardite, insuficienţa cardiacă etc.
Atitudinea de urgenţă :

◼ Se întrerupe tratamentul stomatologic

◼ Se administrează O2 pe canulă nazală sau mască oro-
nazală
◼ Se asigură o bună analgezie, dacă ea lipseşte
(suplimentarea anesteziei locale, analgetice pe cale
generală)
◼ Dacă în câteva minute pulsul se normalizează şi
simptomatologia dispare şi dacă nu reapare la
reluarea manoperelor stomatologice, tratamentul
poate fi continuat
◼ Bradicardia: Atropină 0,5-1 mg intravenos
sau Alupent 0,25-0,5 mg intravenos

◼ Tahicardia declanşată de catecolamine

declanşată la pacienţi cu cord sănătos:
Propranolol 5 mg şi Diazepam 5-10 mg

◼ Fibrilaţia ventriculară: resuscitare cardio-

respiratorie, defibrilare
 7. Leziuni valvulare
cronice
◼ Deformare organică permanentă la una sau mai
multe valve cardiace: stenoze, insuficienţe sau
leziuni asociate, interesând valva mitrală, aortică
sau ambele

◼ Frecvent de natură reumatismală

◼ Colaborarea interdisciplinară cu cardiologul e

obligatorie
 Etiopatogenia endocarditei
bacteriene subacute
◼ Boli cardiace reumatismale (80-90%)
◼ Boli cardiace congenitale (6-14%)
◼ Boli cardiace degenerative (1-3%)
◼ Chirurgia cardiacă (3-6%)
 Reumatismul cardiac

◼ Boală frecventă la copii şi adolescenţi

◼ Poate interesa numai endocardul, cu afectarea

funcţională a valvelor cardiace, mai ales a valvei
mitrale

◼ Clinic: respiraţie mai greoaie, febra, creşterea

ratei pulsului la un pacient tânăr
 Proceduri dentare în care se
recomandă profilaxie antibiotică
◼ Extracţia dentară
◼ Implanturile dentare
◼ Reimplantarea dinţilor extraşi
◼ Proceduri parodontale (chirurgie parodontală, detartraj,
surfasaj radicular, sondaj parodontal)
◼ Tratamente endodontice ce depăşesc apexul dentar
◼ Plasare subgingivală de fibre sau benzi cu antibiotice
◼ Plasarea inelelor ortodontice
◼ Injecţiile pentru anestezia intraligamentară
◼ Igienizarea dinţilor sau implantelor când se
anticipează sângerare
 Proceduri dentare în care NU se
recomandă profilaxie antibiotică

◼ Stomatologie restaurativă
◼ Îndepărtarea firelor de sutură
◼ Anestezie locală prin injecţie dar nu intraligamentară
◼ Tratamente endodontice fără instrumentare
◼ Plasarea aparatelor ortodontice sau protetice mobile
◼ Amprentare
◼ Fluorizare
◼ Radiografiere orală
 Măsuri severe de
profilaxie a bacteriemiei postoperatorii
Tratamentele stomatologice sângerânde la
aceşti pacienţi vor ţine seamă de o serie
de aspecte, şi anume:

◼ antibioprofilaxia endocarditei
bacteriene este obligatorie în
cazul tuturor valvulopatiilor

◼ pacientul nu va întrerupe
medicaţia de fond, cu
excepţia tratamentului
anticoagulant oral
8. Pacienţii cu peace-maker cardiac

◼ În unele boli care produc deficienţe ale

excitabilităţii şi transmiterii influxurilor
nervoase, “ pace- maker”-ul are rolul de a
stimula o activitate regulată a inimii, cu o
anumită frecvenţă

◼ Aceste dispozitive sunt implantate sub pielea

toracelui sau a abdomenului pentru stimularea
electrică a inimii
 Perturbarea peace-maker-ului
poate fi declanşată prin:

◼ Micromotoare
◼ Electrocauter
◼ Verificare electrică a vitalităţii dentare
◼ Microunde
◼ Unde scurte
◼ Detartraj cu ultrasunete
◼ Se recomandă controale repetate ale pulsului
înainte şi în timpul tratamentului stomatologic
◼ Nu este cazul să se refuze un tratament
stomatologic la categoria de pacienţi
purtători de stimulatoare cardiace,
acestea asigurându-le de fapt, un grad
de securitate suplimentară.
9. Edem pulmonar acut

◼ Dispnee foarte accentuată

◼ Pacientul devine cianotic
◼ Transpiraţii reci
◼ Tuse iritativă
◼ Expectoraţie spumoasă, rozie, abundentă
◼ Senzaţie de moarte iminentă
 Tratament de maximă urgenţă

◼ Întreruperea tratamentului

◼ Se aşează bolnavul în
poziţie semişezândă cu
picioarele în poziţie de
atârnare
◼ Eliberarea căilor aeriene superioare
◼ Administrare de O2 4-10 L/minut
◼ Nitrolingual spray (1-2 jeturi)
◼ Atropină - 1 fiolă intramuscular
◼ Furosemid 20-80 mg intravenos
◼ Emisie de sânge cel puţin 350ml
◼ Digitalizare rapidă cu: Digoxin 0,5 mg (1 fiolă)
intravenos
◼ Modern: Niprid 50 mg în perfuzie, 20 ml pe oră
10. Insuficienţa cardiacă congestivă globală
(cord pulmonar cronic)

◼ Anamneză corectă
◼ Examen general complet
(turgescenţaa venelor latero-
cervicale, edeme ale membrelor
inferioare, dispnee de efort sau de
decubitus dorsal, cianoză, tuse
iritativă)
◼ Risc anestezic mare, de aceea se
rezolvă în condiţii de spitalizare în
colaborare cu cardiologul.
 Conduită:

◼ Nu se întrerupe tratamentul de fond

◼ Se reduce descărcarea de catecolamine endogene, prin:
1. evitarea stresului, aşteptării prelungite
2. psihoterapie
3. şedinţe scurte
4. analgezic bună
5. premedicaţie sedativă tratament în poziţie
semişezândă
◼ Profilaxia endocarditei bacteriene dacă există valvulopatii
asociate
 Legile lui
MONHEIM (1981)

1. Medicul curant este obligat să se informeze, să

se consulte cu specialistul cardiolog

2. Timpul de staţionare al pacientului în sala de

aşteptare să fie cât mai scurt, respectând ora de
tratament programată.
3. Premedicaţia sedativă se
administrează în cantităţi
moderate, dar este
obligatorie.

4. Şedinţele de îngrijiri stomatologice trebuie

să evite manoperele obositoare, brutale,
traumatizante, tracţiunea zonelor
reflexogene.
 5. Se urmăresc atent modificările
pulsului sau ale presiunii
arteriale

6. Oxigenarea corectă în limite optime sub o bună

supraveghere.
 Vertijul
Vertijul este halucinaţia mişcării proprii sau a mediului,
percepută de obicei ca o mişcare de rotaţie.
El este generat de aparatul vestibular, fie de cel
periferic fie de cel central.
Poate apare atât în condiţii fiziologice (la
extensia exagerată a capului) cât şi în condiţii patologice.
VERTIJUL
Atitudinea de urgenţă în cabinetul stomatologic
Aşezarea pacientului în clinostatism cu repoziţionarea capului. În
cazul în care vertijul este fiziologic acesta va dispare rapid. Dacă
simptomatologia nu cedează la schimbarea poziţiei
Măsurarea tensiunii arteriale. Dacă există hipo sau
hipertensiune arterială acestea vor fi tratate corespunzător
Dacă tensiunea arterială este normală se va recurge la
serviciul de Ambulanţă pentru preluarea pacientului şi transportul
acestuia într-un serviciu de urgenţă pentru stabilirea diagnosticului şi
a tratamentului etiologic.
Agitaţie psihomotorie
Agitaţia psihomotorie la un pacient fără boli psihice şi
care nu este dependent de droguri poate avea mai multe
cauze, toate benigne:
· Intoxicaţia cu adrenalină prin supradozarea soluţiei
de anestezie local cu vasoconstrictor *
· Hipoglicemia
· Atacul de panică
· Reacţii parodoxale la anxiolitice
Cefaleea apărută în cursul tratamentului poate fi generată
de cauze diverse:
A. pacientul suferă de migrenă sau alt tip de cefalee cronică
– pentru identificarea acestor cazuri este foarte importantă
anamneza.
Cefaleea (durerea de cap) este un simptom
frecvent întâlnit. Ea poate apărea sporadic sau poate fi
cronică şi sistematizată. Au fost descrise numeroase
sindroame în care semnul principal este cefaleea. Dintre
acestea , migrena şi sindromul de compartiment reprezintă
entităţi clinice frecvent întâlnite
Migrena este o formă benignă de cefalee recurentă
şi/sau o tulburare neurologică (greaţă, fotofobie)
care alternează cu intervale libere, fiind frecvent
declanşată de stimuli stereotipi (foame, menstruaţie,
oboseală).
Este mai frecventă la femei şi prezintă o
predispoziţie ereditară.
Fenomenele vasomotorii craniene care
apar în timpul atacurilor par să fie secundare unei
afecţiuni a sistemului nervos central.
 B. Terenul diabetic

„ Diabetul zaharat este cea mai cunoscută

şi mai răspândită boală metabolică,
afectând până la 5% din populaţia generală
în ţările dezvoltate”.

Ungureanu şi Covic ,1993

Dificultatea afirmării diagnosticului depinde
de tipul de diabet şi de forma clinică, dar
existenţa diabetului va fi confirmată de:

◼ Hiperglicemie á jeun  140 mg%,

demonstrată în mai mult de o ocazie

◼ Hiperglicemie  200 mg% la 2 ore în cursul

testului oral de toleranţă la glucoză (TTGO)
Stadii ale afecţiunii metabolice

1. DZ potenţial (prediabet):

◼ Glicemie á jeun < 126 mg%

◼ TTGO normal
◼ Test Fajans-Conn normal
◼ Argumente clinice ereditare şi/sau
personale ce conferă un risc statistic
sporit
2. DZ latent:

◼ Glicemie á jeun < 126 mg%

◼ TTGO normal
◼ Test Fajans-Conn pozitiv (TTGO anormal după
sensibilizare prin administrarea a 50 mg
prednison cu 12h şi 2h înainte de efectuarea
TTGO)
3. DZ chimic:

◼ Glicemie á jeun < 126 mg%

◼ TTGO anormal: scăderea toleranţei la glucoză

4. DZ clinic manifest:

◼ Glicemie á jeun > 126%

◼ Glicemie postprandială > 200 mg%
◼ Glicozurie ±
◼ Patru categorii de pacienţi:

1. Pacienţi adulţi cu diabet fără complicaţii,

echilibraţi cu regim dietetic
2. Pacienţi adulţi cu diabet care prezintă uşoare
leziuni vasculare, dar sunt echilibraţi cu regim
dietetic şi medicaţie antidiabetică orală
3. Pacienţi cu diabet zaharat insulino – dependenţi
4. Pacienţi tineri diabetici cu numeroase come,
precome şi infecţii în antecedente
 Manifestările diabetului zaharat
simptomatic

◼ Poliurie
◼ Polidipsie
◼ Polifagie
◼ Uneori prima manifestare clinică poate fi o
decompensare acută metabolică ce duce la
comă diabetică
◼ Până în urmă cu câteva decenii, aceşti
bolnavi să fie consideraţi inaccesibili
chirurgicali, preferându-se atitudinea
“stand by” faţă de intervenţia chirurgicală
.

◼ Această concepţie este depăşită,

diabeticul echilibrat metabolic putând fi
supus oricărei intervenţii chirurgicale
prognosticul fiind subordonat stării
patologice care a necesitat intervenţia, şi
nu stării diabetice .
 Reguli generale pentru
pacientul diabetic
◼ Premedicaţie orală (barbiturice,
benzodiazepine), cu o oră înaintea
intervenţiei
◼ Profilaxie cu antibiotice începută cu minim
patru ore înaintea tratamentului chirurgical
◼ Amoxicilină 500mg, una la 6 ore 3 zile
◼ Anestezie loco-regională de calitate cu xilină
1-2% fără adrenalină
◼ Nu se intervine având ca reper doar nivelul
glicemiei
 Diabetul zaharat

▪ Şedinţele vor fi scurte pentru a reduce la

minimum interferenţele cu regimul alimentar

▪ Zahărul şi soluţia perfuzabilă de Glucoza 5-10%

vor fi la îndemână pentru a putea fi administrate
prompt în cazul apariţiei semnelor de
hipoglicemie
 COMA DIABETICĂ (coma
hiperglicemică)

Semnele prodromale:

◼ Sete şi uscăciunea gurii

◼ Vărsături
◼ Dureri în epigastru
 Coma hiperglicemică se
caracterizează prin :

◼ Halenă acetonică
◼ Respiraţie acidotică (Kusmaul- profundă, fără
pauze)
◼ Tegumente şi mucoase uscate
◼ Hipotensiune arterială
◼ Midriază
◼ Hiperglicemie, glicozurie, cetonurie
 Tratament de urgenţă

◼ Perfuzii intravenoase cu soluţii izotone de NaCl

9 /1000 şi Bicarbonat de Na 14 /1000 (2000
ml în primele 2 ore)

◼ Administrare de Insulină (20 U intravenos

asociat cu 20 U subcutanat)

◼ Transportul imediat al pacientului la spital

 COMA HIPOGLICEMICĂ

Scăderea rapidă a valorii glicemiei sub

valoarea de 40 mg/100 ml sânge
Cauzele inducerii comei hipoglicemice

◼ Doza inadecvată de insulină (crescută)

◼ Renunţarea la un prânz

◼ Efortul fizic prelungit şi exagerat

◼ Stress-ul, angoasa

◼ Stress-ul chirurgical renuntarea la un pranz

Debutul este brusc, fără stare
precomatoasă, manifestat prin:

◼ Pierderea conştienţei
◼ Transpiraţii reci
◼ Tahicardie, aritmie
◼ Hipoglicemie, absenţa glicozuriei şi cetonuriei
 Tratament de urgenţă în cabinetul
de medicina dentara

◼ Administrarea de glucide (zahăr cubic, glucoza, dropsuri care

vor fi dizolvate în gură)

◼ În cazul în care calea orală nu poate fi folosită, se vor

administra 200-250 mL dintr-o soluţie de glucoză 5-10% pe
cale parenterală

◼ Glucagon 1 mg (1 fiolă) intravenos sau intramuscular

◼ Dacă după administrarea de glucoză simptomatologia nu se

remite rapid, înseamnă ca nu hipoglicemia a fost cauza
simptomelor.
 Profilaxia comelor hiper- sau
hipoglicemice prin:

◼ Dozarea preoperatorie a glicemiei, glicozuriei,

corpilor cetonici

◼ Colaborarea obligatorie cu medicul diabetolog

◼ Recomandări asupra alimentaţiei pre- şi

postoperatorii

◼ Planificarea tratamentului în cursul dimineţii

C. Terenul hepatic

◼ Hepatitele virale sunt afecţiuni care

prezintă o morbiditatea ridicată şi o
gravitate potenţială prin posibilitatea
de evoluţie spre ciroză şi cancer
hepatic primar.
◼ Doza minimă infectantă în cazul tuturor
virusurilor hepatitice este extrem de redusă

◼ Pentru transmiterea infecţiei este suficientă o

diluţie de 1/10.000.000, cantitate ce nu este
decelată prin nici una din tehnicile uzuale de
detectare, astfel o viremie de până la 10
virioni/ml poate fi contagioasă

REHERMANN, NASCIMBENI, 2005

Afecţiunile hepatice sunt foarte importante:

◼ Riscul hemoragic potenţial

◼ Riscul infecţios prin disfuncţie hepatică

◼ Intoleranţa pentru diverse substanţe

medicamentoase

◼ Necesitatea instituirii unor reguli stricte de

asepsie şi antisepsie.
 Conduita faţă de pacientul
cu teren hepatic
◼ Examen clinic complet
◼ Explorări paraclinice bogate şi complexe
(timp de sângerare, timp de coagulare,
numărătoarea trombocitelor, proba garoului)
◼ Consult interdisciplinar cu medicul internist
◼ Necesitatea asocierii mijloacelor de tratament pentru
resuscitare hepatocitară globală (supraîncărcare cu
glucide, opoterapie, vitamine, factori lipotropi)
◼ Impune metoda de anestezie cea mai puţin toxică
◼ Anestezia generală este contraindicată cu excepţia
cazurilor de necesitate
Examene de laborator obligatorii:

◼ Efectuarea testelor hepatice: TGP,

TGO, bilirubină

◼ Analiza hemostazei:
hemoleucogramă completă,
înregistrarea timpului de
protrombină, monitorizarea timpului
de sângerare şi de coagulare
Hemoleucograma
◆ Hematii 3,8 – 5,3 · 106/mm3
◆ Leucocite 4 - 9 · 103/mm3
◆ Trombocite 150 – 400 · 103/mm3
Hemoglobină 12-16 g/dL
TGP 2 -20 U/L
TGO 2 - 25 U/L
Bilirubină 0,8 – 1 mg %
Timp de sângerare 2 – 4 minute
Timp de coagulare 8 - 12 minute
Timp de protrombină Quick 12 - 15 secunde.
 Testele serologice

◼ Testele serologice specifice infecţiei cu

virusurile hepatitei reprezintă mijloacele optime
pentru a diagnostica variatele tipuri de hepatită
virală

◼ Pentru hepatita B recomandăm testarea pentru:

 AgHBs

 AcHBc

 AcHBs
 Hepatita cronică şi ciroza
hepatică
• Se vor evita intervenţiile ample, de
lungă durată, pentru a evita atât
riscul sângerării excesive, cât şi cel
de apariţie a hipoglicemiei

• La pacienţii cu insuficienţă
hepatică se va evita utilizarea
sedativelor, datorită riscurilor de
precipitare a encefalopatiei portale
 D. Terenul hemoragipar
◼ Alterarea mai multor factori ai
hemostazei sau creşterea excesivă
a unui factor anticoagulant
◼ Clinic: hemoragii mucoase sau
cutanate, peteşii sau hematoame la
traumatisme mici neînsemnate
◼ Este interzisă orice intervenţie
sângerândă la această categorie de
bolnavi
 Reguli generale
◼ Colaborare interdisciplinară cu medicul hematolog
◼ Tratamentul chirurgical se efectuează în condiţii de
spitalizare
◼ Pentru intervenţii scurte - anestezie terminală de contact
sau infiltraţie locală
◼ Anestezia generală de scurtă durată este de elecţie.
◼ La cei sub medicaţie anticoagulantă se temporizează
intervenţia sângerândă şi se întrerupe tratamentul cu
anticoagulante până la normalizarea constantelor
sangvine
 E. Terenul alergic
◼ Reacţiile alergice la anestezicul loco-
regional (Xilină, Novocaină)
◼ Reacţiile alergice la Penicilină, Algocalmin,
Iodoform etc.

◼Urticarie
◼ Edemul Quincke
◼ Şocul anafilactic
 Conduită
◼ Consult interdisciplinar cu medicul alergolog
◼ Efectuarea testelor de sensibilitate la anestezice
◼ Premedicaţie cu antihistaminic derivat de
Prometazină (Phenergan, Romergan)
◼ Hemisuccinat de hidrocortizon intravenos sau în
perfuzie continuă cu ser fiziologic, cu o oră
intervenţiei stomatologice

◼ Anestezie generală de
elecţie la cei cu
antecedente alergice
Din aceste motive preferăm anestezice
mai puţin alergogene:
Mepivacaina, Marcaina, Articaina
 Edemul Quincke
• Debut brusc
• Edem al feţei
• Cianoză
• Urticarie a extremităţii cefalice
• Dispnee de inspir cu stridor
• Senzaţie de corp străin în zona laringiană
• Tiraj
• Cornaj
Tratament

• Se opreşte imediat dacă e posibil administrarea medicamentelor

alergogene
• Adrenalină 1%o intravenos sau subcutanat.
• Suprarenin 0,1 mg intravenos
• Corticosteroizi pe cale intravenoasă:
◆ Hemisuccinat de hidrocortizon 100-300 mg
◆ Fortecortin 40 mg intravenos
• Tavegil 1-2 fiole intravenos; Tagamet 1-2 fiole
• Oxigenoterapie sub presiune
 În cazurile grave - gestul
salvator
• Puncţie cricotiroidiană
• Cricotirotomie
Puncţia membranei cricotiroidiene
 Şocul anafilactic

◼ CEA MAI DRAMATICĂ MANIFESTARE

SISTEMICĂ A REACŢIEI ALERGICE
IMEDIATE DE TIP I
 Şocul anafilactic

◼ Şoc (tahicardie, prăbuşirea tensiunii

arteriale)
◼ Dispnee severă
◼ Bronhospasm
◼ Edem Quincke
◼ Stridor
◼ Pierdere parţială a conştienţei
 STOPUL CARDIO RESPIRATOR

◼ STOP CARDIO-CIRCULATOR
◼ STOP RESPIRATOR
◼ PIERDEREA CONŞTIENŢEI
 CONDUITA DE URGENŢĂ
◼ Întreruperea tratamentului
◼ Îndepărtarea alergenului suspectat (dacă este posibil)
◼ Aşezarea pacientului în clinostatism cu picioarele ridicate
deasupra nivelului capului
◼ Curăţirea gurii şi a faringelui de sânge, comprese, resturi
dentare, materiale de amprentă, proteze mobile şi orice
alte corpuri care pot fi aspirate
◼ Aşezarea capului pacientului în poziţie „de siguranţă"
◼ Oxigenoterapie
◼ Instituirea unei linii venoase periferice şi administrarea de
soluţie de ser fiziologic sau Ringer în jet
◼ Dacă presiunea arterială maximă este mai mică de
70-80 mm Hg se administrează Adrenalină 0,3 mg
intravenos, intralingual sau subcutan (se diluează 1
mg de Adrenalină (1 fiolă de 1 mL) în 10 mL ser
fiziologic şi se injectează câte 3 mL)
◼ Administrarea se poate repeta la 5 minute dacă nu s-a
obţinut o presiune arterial maximă > 80 mm Hg

◼ Administrarea de antihistaminice: Tavegil 2-4 mg

intravenos sau intralingual
◼ Administrarea de 200 mg Hemisuccinat de
Hidrocortizon intravenous
◼ Miofilinul-1 fiolă de 240 mg pe cale intravenoasă,
este un bun relaxant al musculaturii bronşice,
favorizând reluarea unei respiraţii spontane.

◼ În insuficienţa respiratorie severă prin edem

Quincke, se recomandă puncţia intercricotiroidiană

◼ Dacă survine stopul cardio-respirator se încep

manevrele de resuscitare cardio-respiratorie.
 F. Terenul pulmonar

1. Bronşită cronică şi
bronşiectazia
2. Emfizem pulmonar
3. Astm bronşic
4. Tuberculoza
pulmonară
 1. Bronşita cronică şi bronşiectazia

◼ Tuse cu expectoraţie
◼ Dispnee
◼ Durere toracică
◼ Fetiditatea respiraţiei
Şedinţele se planifică în
concordanţă cu accesele
de tuse.
2. Emfizemul pulmonar

Se determină:
◼ Gradul de dispnee

◼ Frecvenţa şi severitatea
acceselor de tuse şi a
atacurilor astmatice
◼ Apariţia cianozei

◼ Afectarea activităţii zilnice

◼ Bolnavii cu bronşită cronică,
bronşiectazie, emfizem pulmonar nu
se programează dimineaţa devreme,
ci mai târziu după ce şi-au efectuat
toalete arborelui traheo - bronşic
◼ Premedicaţia cu sedative se prescrie
cu prudenţă putând determina
depresie ventilatorie
 3. Astmul bronşic
◼ Reprezintă obstrucţia pulmonară
prin contracţia spasmodică a
bronhiilor
◼ 50% din cazuri sunt de origine
alergică
◼ Se determină frecvenţa şi
severitatea crizelor
 “Criza de astm bronşic”

◼ Crize repetitive de dispnee şuierătoare

(wheezing)

◼ Provocată de o obstrucţie bronşică

generalizată variabilă ca intensitate

◼ Reversibilă în mod spontan sau după

aplicarea unui tratament
“Criza de astm bronşic”

Insuficienţă respiratorie acută de tip

obstructiv prin bronşiolo-stenoză

Spasm + hipersecreţie + edem

4. Tuberculoza pulmonară
Conduita în cabinetul stomatologic:
▪ La pacienţii compensaţi, fără insuficienţă

respiratorie, algoritmul terapeutic

stomatologic nu suferă modificări speciale.
▪ Personalul medical va purta mască de

protecţie pentru a evita contaminarea prin

mecanismul aerogen.
▪ Şedinţele stomatologice ale acestor pacienţi

se vor realiza la sfârşitul programului.

 G. Insuficienţa renală
❖ Alegerea medicaţiei se faceîn funcţie
de gradul de insuficienţă renală
❖ Pacienţii care beneficiază de
hemodializă necesită obligatoriu
antibioprofilaxie
❖ Manevrele terapeutice sângerânde se
vor face la minimum 7 ore de la
şedinţa de hemodializă
❖ Instituirea unor măsuri severe de
protecţie de către medicul
stomatolog, pacientul dializat fiind
potenţial purtător de HVB, HVC, virus
citomegalic, HIV
 H. Terenul neuro - psihic

➢ La pacienţii cu epilepsie, Parkinson, tulburări

motorii şi psihice severe, anestezia loco-
regională nu asigură linişte operatorie
corespunzătoare

➢ Se recomandă anestezie loco-regională

potenţializată, chiar pentru tratamente
stomatologice de scurtă durată
 “CRIZA DE EPILEPSIE”

◼ Epilepsia - sindrom cerebral caracterizat printr-o

activitate neuronală anormală, ce apare în crize
paroxistice , de durată limitată şi intermitentă,cu
revenire spontană la normal
◼ Crize mici ("petit mal") - absenţe de
scurtă durată

◼ Crize mari ("grand mal") - epilepsia

majoră
Factorii declanşatori în cabinetul
de medicină dentară

◼ Anxietatea
◼ Infecţii odontogene
◼ Nevralgii dentare
◼ Abuz de alcool
◼ Insomnia, surmenaj
◼ Reducerea medicaţiei antiepileptice
◼ Supradoză de anestezice locale
 Criza de "grand mal"

Faza preconvulsivă se caracterizează prin :

◼ eventuală aură cu halucinaţii optice şi auditive
◼ anxietate şi nelinişte
◼ transpiraţii profuze
◼ eructaţii sau emisii de gaze

Faza convulsivă:
◼ pierderea bruscă a conştienţei
◼ ţipăt iniţial
◼ cădere bruscă în faţă
◼ convulsii tonico-clonice
◼ bulbii oculari întorşi către în sus,divergent, pupilele mari,
strălucitoari, cu reactivitate redusă
◼ oprirea temporară a respiraţiei
◼ cianoză
 Automuşcarea limbii, spume la gură,
incontinenţă de urină şi fecale, sunt semne
patognomice ale crizei de "grand mal.“

Faza postconvulsivă:
◼ confuzie

◼ stare crepusculară sau somn profund

◼ amnezie retrogradă

◼ modificări EEG caracteristice

În „status epilepticus” :

◼ Crizele se succed la intervale foarte scurte de

timp, subintrante
◼ Respiraţia devine stertoroasă
◼ Febra creşte peste 40°
◼ Sulsul se accelerează
◼ Limba devine uscată
◼ Reflexele sunt abolite, bolnavul intră în comă
şi poate muri prin insuficienţă cardiacă acută
sau apnee prea îndelungată în timpul
accesului
Tratamentul profilactic

◼ Anamneză corectă
◼ Examenul clinic
◆ Hiperplazii gingivale produse de Hidantoină

◆ Uneori - cicatrici multiple pe marginile limbii prin

automuşcare
◆ Expresia feţei poate exprima o debilitate mintală, mai mult sau
mai puţin avansată ca urmare a distrucţiei cerebrale

◼ Pentru aprecierea riscului de atac epileptic, trebuie să se

precizeze frecvenţa crizelor, condiţiile precipitante, data ultimei
crize

◼ Se recomandă pacientului oprirea consumul de alcool,

administrarea corectă a medicaţiei antiepileptice
◼ Premedicaţie:
◼ Fenobarbital
◼ Diazepam
pe cale orală sau parenterală

◼ Anestezie generală pe cale

intravenoasă cu barbiturice
(de elecţie)
◼ Tratamentul se va face în şedinţe
scurte în care se va folosi doza
minimă eficientă de anestezic local

◼ Se va evita administrarea
intravasculară de anestezic local

◼ În cazul în care apar convulsii în

cursul tratamentului stomatologic
se vor lua măsurile de urgenţă.
◼ La pacienţii cu epilepsie cunoscută se vor
efectua tratamente stomatologice doar în
secţiile de chirurgie oro-maxilo-facială
 Tratamentul de urgenţă în
cabinetul stomatologic
◼ Întreruperea tratamentului
◼ Aşezarea pacientului în clinostatism
◼ Curăţirea cavităţii orale
◼ Desfacerea oricăror accesorii vestimentare strâmte
◼ În convulsiile tonico-clonice, introducerea între arcadele
dentare a unei pene de cauciuc
◼ Dacă convulsiile durează mai mult de 15-20 de
secunde, se va administra intravenos fracţionat:
◆ Diazepam (15-20 mg în bolusuri de 2,5 mg) sau
Midazolam (5-10 mg în bolusuri de 1 mg) până la
oprirea convulsiilor
◆ Fenobarbital 1-1,5 mg kg/corp intramuscular
◼ În cazul apariţiei apneei, pacientul va fi asistat
respirator.
 I. Terenul neoplazic
◼ Caracteristici ale pacientului cu teren
neoplazic: absenţa ostilităţii, tendinţa
de ascundere a sentimentelor reale
sub un aspect general de amabilitate
◼ Elementele emoţionale impun un
comportament particular
◼ Atitudinea evazivă este cea mai
nocivă, tulburând echilibrul psihic al
pacientului
Vă mulţumesc pentru atenţie!