SCOALA POSTLICEALA SANITARA ZALAU

CURS
MODULUL: GERONTOLOGIE, GERIATRIE SI
NURSING SPECIFIC
ANUL III, AMG

CADRU DIDACTIC: ILIES SIMONA

1
TEMA: TULBURĂRI PSIHICE ŞI NEUROLOGICE ÎN ÎMBĂTRÂNIRE
Este cunoscut faptul că psihicul influențează somaticul și somaticul influențează
psihicul. Orice suferință de ordin somatic este resimțită de individ ca boală, el construindu-şi
o imagine despre suferința sa în raport cu propriul său mod de reacție emoțional-afectivă;
fiecare face boala într-o anumită formă, proprie sub aspect fizic și psihic. Boala nu este doar o
sumă de modificări biologice sau fizice fundamentată întotdeauna pe realități obiective, ci
poate fi determinată sau întreținută şi de mijloacele subiective ale pacientului.
Orice boală somatică cuprinde un tablou clinic obiectiv, în care se regăsesc
modificările organice cauzate de factorii etiologici si un tablou clinic subiectiv ce cuprinde
acuzele bolnavului, așa cum sunt resimțite de acesta. Cele mai frecvente manifestări sub
aspect psihiatric care pot aparea in evoluția unei boli somatice severe, acute sau cronice, sunt
reprezentate de anxietate, insomnii, depresii, idei suicidare.
Pentru a avea succes, strategia terapeutică trebuie să cuprindă, pe lângă măsurile care
vizează înlăturarea cauzelor ce au produs îmbolnăvirea, și o serie de măsuri ce urmăresc
restabilirea psihică a bolnavului.
Morbiditatea psihiatrică a bătrânului ocupă locul doi în ansamblul morbidității sale generale
după cea cardiovasculară.
Aparitia tulburărilor psihice este favorizată de anumiti factori:
● plecarea copiilor din casa părintească;
● părăsirea locuinței proprii;
● conflictele între generații;
● decesul unuia dintre parteneri;
● diminuarea veniturilor;
● pensionarea.
Momentul cel mai traumatizant psihic este retragerea din activitatea profesională -
pensionarea. Aceasta este mai greu de suportat de către bărbați, este un adevărat șoc al
pensionării, numită de unii ,,boală a retragerii“ sau ,,moarte socială“. Prin pierderea
prestigiului social câștigat după o viață de muncă, începe conștientizarea îmbătrânirii şi, mai
ales, teama de moarte (C. Bogdan).
In patologia neurologică a îmbătrânirii participă atât îmbătrânirea fiziologică, cât şi
modificările vasculare determinate de procesul de ateroscleroză. Tabloul clinic neurologic al
pacienților vârstnici poate cuprinde: diminuarea sau abolirea reflexelor, tremurături,
modificări de mers (mersul cu bază de susținere mărită, mersul „stepat“, ,mersul cosit“),
limitarea mişcărilor, scăderea tonusului muscular, hipotrofia musculară, mişcări spontane
involuntare, modificări ale memoriei, limbajului și, bineînțeles, modificări ale organelor de
simț.

TULBURĂRILE DE MEMORIE
Deşi procesul de îmbătrânire duce în mod normal la dificultatea de a învăța și de a
reține informații noi, ea nu este responsabilă și de pierderile însemnate de memorie decât dacă
este însoțită de o boală.

2
Hipomnezia – reprezintă scăderea forței memoriei; este prezentă în stările anxioase,
depresive, stările de involuție, stările desurmenaj fizic și intelectual.

Amnezia – reprezintă pierderea parțială sau totală a memoriei, cu instalare subită sau treptată;
poate fi prezentă în comoțiile cerebrale, encefalită, boala Alzheimer, poate fi consecința lipsei
de vitamină B, (observată mai ales la alcoolici) sau se poate datora consumului unor
medicamente (de exemplu, benzodiazepine).
Amnezia poate fi:
- amnezia globală tranzitorie- reprezintă pierderea completă, bruscă, de scurtă durată și
trecătoare a memoriei;
- amnezia anterogradă (numită și amnezie de fíxare) - se referă la incapacitatea de fixare a
evenimentelor recente, in timp ce amintirile ,,vechi“ sunt bine consemnate și pacientul
nu întâmpină dificultăți în a le evoca;
- amnezia retrogradă (amnezie de conservare) se referă la ștergerea amintirilor anterioare unei
traume, în timp ce fixarea amintirilor noi este posibilă;
- amnezia lacunară – se referă la o perioadă limitată și relativ scurtă din timpul trecut și este
caracteristică stărilor confuzive.

TULBURĂRILE AFECTIVITĂȚII
La vârstnici sunt întâlnite o serie de modificări ale afectivității, prevalența cea mai
ridicată având-o apatia, depresia şi stările anxioase.

Apatia - se caracterizează prin dezinteres față de mediul înconjurător, precum şi față de

propria persoană.

Depresia – se traduce prin apariția unui sentiment de inutilitate si de eşec; subiecții sunt trişti,
au o stare de indiferență, brațele sunt căzute pasiv pe lângă corp, trunchiul este încovoiat,
colturile gurii sunt coborâte. Stările depresive apar în nevroze, boli cerebrale, degenerative,
vasculare, endocrine, metabolice, dar şi în psihoze maniaco-depresive, melancolie de
involuție sau în formele reactive (traume psihi- ce, stresuri, neadaptare etc.). Clinic predomină
ideile depresive, ipohondrice și de negație, sentimente de culpabilitate, inutilitate,
autoacuzare. In formele grave apar deliruri, idei de persecuție, confuzii şi halucinații, precum
și dezordinea afectivă. Şi după unele medicamente poate apărea agravarea stării depresive (de
exemplu, tranchilizante, rezerpină, clonidină, propanolol, metildopa)

Stările anxioase – reprezintă o ,„teamă fără obiect“ (P. Janet), manifestată printr-o stare de
nelinişte, însoțită adesea și de o simptomatologie neurovegetativă, care cuprinde palpitații,
iritabilitate, transpirații, variații ale tensiunii arteriale, scăderea capacității de concentrare etc.

3
 STĂRILE CONFUZIONALE ACUTE

Starea confuzională poate fi definită ca o tulburare organică acută, caracterizată prin

stare de conștiență întunecată, gânduri dezordonateși percepții senzoriale greşite. Procesele de
gândire sunt fragmentate, rupte, implicând orientarea, memoria, atenția; dezorientarea este
prezentă în toate cele trei direcții: timp, spațiu și propria persoană (M. Ichim, R. Drake).
Capacitatea de luare a deciziilor este afectată, stimulii sunt interpretați greșit ; pacienții pot
avea halucinații, tulburări de somn şi ale ritmului de activitate.
Debutează mai mult sau mai puțin brutal; este o reacție acută reversibilă, spontan sau
terapeutic.
În etiologia stărilor confuzionale se consemnează intervenția unor factori declanşatori :
• administrarea unor medicamente (de exemplu, antidepresive, sedative, hipnotice);
• factori psihosociali;
• boli cardiovasculare;
• metabolice (uremie, hiperglicemie);
boli infecțioase;
• accidente vasculare cerebrale;
• traumatisme sau tumori cerebrale.

Diagnosticul diferențial se face cu demența, însă o delimitare netă a celor două entități poate
fi uneori greu de stabilit. Starea confuzională are un debut brutal, rapid (ore, zile), evoluează
cu perioade de luciditate și este reversibilă spontan sau sub tratament. In schimb, demența
debutează progresiv, evoluția este cronică, ireversibilă, tulburarea fiind, de obicei, globală.
Măsurile de tratament vizează în primul rând cauzele şi în plan secundar simptomele. Dacă
bolnavul este agitat şi există certitudinea că niciun medicament nu este implicat în declanşa-
rea stării confuzionale, se poate administra un tranchilizant anxiolitic (Haloperidol) sau o
benzodiazepină (Diazepam).

DEMENȚA
Demența este o afecțiune neurologică cu evoluție cronică, progresivă, caracterizată
prin afectarea permanentă a funcției intelectuale, ca urmare a procesului de atrofiere corticală.
Pentru a pune diagnosticul de demență, trebuie ca mai multe sfere ale activității mintale să fie
afectate: memoria, limbajul, orientarea spațială, emoțiile sau personalitatea și cogniția
(Cummings et al.).
Cauza cea mai frecventă este degenerescența primară a tesutului cerebral (boala
Alzheimer), în 80% dintre cazuri.
Alți factori de risc implicați sunt: diabetul zaharat, hipercolesterolemia sau un accident
ischemic tranzitor (AIT) în trecut. Se pare că un rol imnortant il dețin și traumele suferite în
copilărie, care produc o scădere a capacității de adaptare la vârsta adultă şi ar constitui o stare
predispozantă la îmbolnăvire în perioada de maturitate a vieții.
Debutul bolii se caracterizează prin diminuarea continuă, progresivă, a funcțiilor
cerebrale, fiind afectate în special memoria si orientarea. Pe măsură ce boala avansează, are
loc o schimbare a comportamentului psiho-afectiv, gândirea devine lentă, cercul preocupărilor

4
se restrânge, activitatea este stereotipă, apar halucinații, tulburări de exprimare și înțelegere,
de limbaj și recunoaştere; se întâlnesc frecvent episoade de iritabilitate și furie, apatie,
comportament social inadecvat, incapacitatea de a mânca, de a se îmbrăca şi de a interacționa
cu ceilalți. Se instalează amnezia progresivă, inițial anterogradă. Dezorientarea este mai
întâi temporală şi, ulterior, spațială, bolnavii uitându-şi numele, adresa, rătăcindu-se pe stradă,
în curte sau în casă.
In practică se observă frecvent tendința de a eticheta ca demență tulburările psihice de
îmbătrânire, stările depresive sau stările confuzionale reversibile (C. Bogdan). O boală cu
evoluție scurtă, limitată și care nu progresează exclude diagnosticul de demență.
Demențele pot fi senile, degenerative, întâlnite în boala Alzheimer (presenilă înainte de 65 de
ani şi senilă după această vârstă), demențe vasculare (ischemice) mai puțin frecvente şi
forme mixte.
Măsurile de tratament urmăresc:
• monitorizare continuă 24 de ore din 24
• plasarea într-o cameră liniştită, mobilată adecvat (pentru a nu se accidenta);
• reechilibrare hidro-electrolitică (în funcție de ionogramă);
• vitaminele au rol benefic;
• agitația psihomotorie va fi combătută cu benzodiazepine (lorazepam).
În sindromul demențial, tratamentul etiologic este încă incert. Chiar şi în cazul
instituirii celui mai bun tratament, bolnavul suferind de demență va avea un declin progresiv,
până la momentul în care persoana care il ingrijește nu va mai fi capabilă să-l asiste, din punct
de ve- dere fizic, emoțional sau financiar. Este momen- tul în care familia poate decide să
apeleze la un serviciu de nursing la domiciliu sau la instituționalizarea bolnavului. Integrarea
familiei în tratamentul bolilor psihice, inclusiv a demenței, este un deziderat al psihiatriei
moderne.