Tata soare
Patru fete are:
Prima îngheţată,
A doua dezgheţată,
A treia rodeşte,
A patra strânge şi agoniseşte.
Împreună soarele nu le-ntâlneşte;
Să vedem, cine ghiceşte?
(Anotimpurile)
Surori patru sunt pe lume
Care n-au acelaşi nume;
Una trece prin ninsori,
Alta calcă printre flori,
Una seceră secară,
Alta-acasă rodul cară.
(Anotimpurile)
Suntem patru surioare
Omului folositoare.
Îi aducem daruri mii,
Bucurii pentru copii!
Ghici, cine sunt cele patru
surioare?
(Anotimpurile)
Patru surori gemene
Par să nu se-asemene. -
Una ţese flori pe ramuri,
Alta ţese flori pe geamuri;
Una coase în câmpii,
Holde galbene-aurii.
Cealaltă ne cheamă-n vie
La cules de razachie.
Patru surori gemene
Par să nu se-asemene,
Dar noi ştim de mult că toate
Sunt la fel de minunate.
(Anotimpurile)
Doisprezece fraţi aleargă,
Anul cât este de lung;
Fug de zor prin lumea-ntreagă,
Niciodată nu se-ajung.
(Lunile anului)
Am un copac cu patru crengi:
Una înverzeşte,
A doua rodeşte,
A treia vestejeşte,
A patra se usucă. (Anul)
A venit baba din munţi,
Peste râuri făcând punţi
Şi a prins spunând poveşti,
Flori de gheaţă la fereşti. (Iarna)
Cine vine cu steluţe
Albe-n frunte
Dinspre munte? (Iarna)
De zăpadă câmpul e acoperit,
Nu mai stă ninsoarea.
Cine a venit? (Iarna)
Mic, uşor, purtat de vânt,
Cade, cade la pământ,
Ţine cald ca un veşmânt.
(Fulgul de zăpadă)
Parc-ar fi nişte petale,
Ori steluţe ce dansează
Norii le presară iarna
Şi pe gene ţi le aşează.
(Fulgii de zăpadă)
Vin oiţe de la mute
Cu steluţe-n frunte.
(Fulgii de zăpadă)
Deşi nu e vară,
Albi fluturii zboară.
(Fulgii de zăpadă)
Stele reci de vânt purtate
Au căzut pe drum, pe stradă,
Parcă-s stele de mătase,
Şi sunt albe şi uşoare,
Ce să fie oare?...
(Fulgii de zăpadă)
Ştrengar ce umblă hai-hui,
Uite-l în palmă. Nu-i!
(Fulgul de zăpadă)
De la mare pân’ la munte,
Picură stele mărunte.
(Ninsoarea)
Albă ca şi creta,
Moale ca lâna,
Uşoară ca pana,
Piere ca spuma. (Zăpada)
Moale, albă şi pufoasă,
Pentru câmp e haină groasă.
(Zăpada)
Laptele cerului,
Sub streaşina cerului. (Zăpada)
Albă plapumă şi moale
S-a întins pe deal, pe vale,
Iar când vine primăvara,
Se topeşte plăpumioara.
(Zăpada)
În văzduh plutesc,
Pământul eu îl albesc.
De mă prinzi în mâna ta,
Las o lacrimă pe ea. (Zăpada)
Ca făina, alb se cerne,
Alb covor ea se aşterne.
(Zăpada)
Nu-i făină, dar se cerne.
Nu-i covor, dar se aşterne.
(Zăpada)
Ce e alb şi cade din cer iarna?
(Zăpada)
Din argint, cernut din cer,
Ţese iarna lăicer,
Şi-l întinde, alb şi mare,
Să-ţi ia ochii până-n zare.
(Zăpada)
Sunt albă şi pufoasă,
Mă aştern pe străzi, pe case,
Bulgări moi eu fac din ea
Şi un mare om de nea. (Zăpada)
Cine-i meşter iscusit
Şi cu iarna a venit
Şi-n fiecare dimineaţă
Îmi pictează flori de gheaţă?
(Gerul)
Pe fereastră prinde flori
Şi-n obraji lasă bujori. (Gerul)
Cine pune peste noapte
Un pod zdravăn peste ape?
(Gerul)
Tot cu vârfu-n jos
Creşte, mereu creşte,
Soare-l dă jos!
Gerul îl ocroteşte!
(Ţurţurele de gheaţă)
Om făcut de mâna mea,
Cu ochi negri şi lulea.
Nici-un viscol nu-l răstoarnă,
Că e sprijinit de…iarnă.
(Omul de zăpadă)
Stă în curte, lângă pom.
Îi zici om, dar nu e om;
Şi când soarele-ncălzeşte,
Nu-l mai vezi, că se topeşte.
(Omul de zăpadă)

Stă pe loc şi nici nu-i pasă

Şi-i atâta de răcit!
Dar nu vrea să vină-n casă...
Că nu-i place!  - L-aţi ghicit?
(Omul de zăpadă)

Când nu e zăpadă
Doarme în ogradă,
Dar când ninge-afară
Cu copiii zboară. (Sania)

Are tălpi, n-are picioare,

Fuge iute doar la vale,
Iar la deal, urcă agale. (Sania)

Cu ea iarna sus în deal

Vin iute nu am habar,
Pe zăpadă alunec tare,
Nimeni nu ne stă în cale?
(Sania)

Fără cai şi fără roate,

O nălucă cu tălpici
Fuge pe şosea de lapte...
Ce-o fi asta?... Ghici! (Sania)

Intră pe horn şi sub brad

Îţi lasă un cadou. Cine e?
(Moş Crăciun)

Intră pe horn
Noaptea când dorm.
(Moş Crăciun)

E un moş,
Cu nasul roş’.

Iarna lasă jucării

La cei mai cuminţi copii.
(Moş Crăciun)

Cine-i oare moşul bun

Ce dă daruri de Crăciun?
(Moş Crăciun)